ÎCCJ, Secția penală

Decizia nr. 74/RC/2017

I. Deliberând asupra excepției de neconstituționalitate

a dispozițiilor art. 250 alin. (1) C. pen.

invocată de

recurentul - inculpat A., prin apărător ales, Înalta Curte constată următoarele:

Prin cererea depusă, la data de 10 ianuarie 2017, recurentul - inculpat A., prin apărător ales B., a invocat excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 250 alin. (1) C. pen. referitoare la efectuarea de operațiuni financiare în mod fraudulos, în măsura în care aceste dispoziții ar putea fi reținute în concurs cu dispozițiile art. 360 alin. (1) C. pen., privind accesul ilegal la un sistem informatic, care contravin dispozițiilor art. 1 și 5 din Constituția României, solicitând sesizarea Curții Constituționale cu soluționarea acesteia.

În susținerea cererii, a arătat, în esență, că excepția îndeplinește toate condițiile de admisibilitate prevăzute de art. 29 din Legea nr. 47/1992, republicată, respectiv este ridicată la cererea unei părți (recurentul inculpat), în fața instanțelor judecătorești, privește neconstituționalitatea unei legi sau ordonanțe în vigoare care are legătură cu soluționarea litigiului, iar neconstituționalitatea acestor prevederi legale nu a fost constatată printr-o decizie anterioară a Curții Constituționale.

Examinând cererea de sesizare a Curții Constituționale formulată de recurentul - inculpat A., Înalta Curte apreciază că aceasta este inadmisibilă.

Excepția de neconstituționalitate constituie un mijloc procedural prin intermediul căruia se asigură, în condițiile legii, analiza conformității anumitor dispoziții legale cu Constituția României.

Calea procedurală reglementată de art. 29 din Legea nr. 47/1992 nu oferă instanței în fața căreia se invocă excepția posibilitatea de a verifica constituționalitatea propriu-zisă a prevederilor legale contestate, ci doar de a aprecia asupra condițiilor de admisibilitate a excepției de neconstituționalitate. Ca atare, instanța nu are atribuții de jurisdicție constituțională, așa încât verificarea condițiilor de admisibilitate nu echivalează cu o analiză a conformității prevederii atacate cu Constituția și nici cu soluționarea de către instanță a unui aspect de contencios constituțional, căci instanța nu statuează asupra temeiniciei excepției, ci numai asupra admisibilității acesteia.

Din redactarea art. 29 din Legea nr. 47/1992

privind organizarea și funcționarea Curții Constituționale rezultă că cerințele de admisibilitate ale excepției sunt și cele de admisibilitate a cererii de sesizare a Curții cu excepția ridicată, respectiv, aceasta trebuie să fie ridicată în fața instanțelor de judecată, la cererea uneia dintre părți sau, din oficiu, de către instanță ori de procuror, în cauzele în care participă; să vizeze neconstituționalitatea unei legi sau ordonanțe ori a unei dispoziții dintr-o lege sau dintr-o ordonanță în vigoare; să nu aibă ca obiect prevederi constatate ca neconstituționale printr-o decizie anterioară a Curții Constituționale și să aibă legătură cu soluționarea cauzei, în orice fază a litigiului și oricare ar fi obiectul acestuia.

În analiza acestor condiții, referitor la cererea de sesizare a Curții Constituționale cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 250 alin. (1) C. pen., instanța reține că excepția a fost invocată de recurentul inculpat A., într-un dosar aflat pe rolul Înaltei Curți și că textul criticat nu a fost declarat neconstituțional printr-o decizie anterioară a Curții Constituționale.

Referitor la examenul legăturii cu cauza, Înalta Curte apreciază că acesta trebuie făcut în concret, prin raportare la interesul specific al celui care a invocat excepția și înrâurirea pe care dispoziția legală considerată neconstituțională o are în speță. Stabilirea existenței interesului se face pe calea verificării pertinenței excepției în raport cu procesul în care a intervenit, astfel încât, decizia Curții Constituționale în soluționarea excepției să fie de natură a produce un efect concret asupra conținutului hotărârii din procesul principal. Prin urmare, cerința relevanței este expresia utilității pe care soluționarea excepției invocate o are în cadrul rezolvării litigiului în care a fost invocată.

Înalta Curte constată, însă, în raport de motivele scrise dar și de cele dezvoltate oral de apărare în susținerea legăturii excepției cu soluționarea cauzei, că prin problema ridicată nu se antamează, în realitate, o chestiune de constituționalitate.

Astfel, în esență, a susținut neconstituționalitatea dispozițiilor art. 250 alin. (1) C. pen., în sensul că, în măsura, aceste dispoziții, pot fi reținute în concurs cu infracțiunea prevăzută la art. 360 alin. (1) C. pen. - acces ilegal la un sistem informatic. Astfel, această soluție legislativă, ce ar permite reținerea în concurs a celor două infracțiuni încalcă dispozițiile art. 1 alin. (3) și (5) din

Constituția României prin raportare la

principiul ne bis in idem, cu privire la care Curtea Europeană a Drepturilor Omului a statuat că își găsește aplicabilitatea și în cazul unui eventual concurs de infracțiuni.

Î

n practica sa constantă,Curtea Constituțională a arătat că

atunci când critica de neconstituționalitate vizează interpretarea ori aplicarea greșită a legii de către instanțele judecătorești, excepția trebuie respinsă ca inadmisibilă, întrucât, în conformitate cu dispozițiile art. 126 alin. (1) din Constituția României, justiția se realizează prin Înalta Curte de Casație și Justiție și prin celelalte instanțe judecătorești stabilite de lege, iar, Înalta Curte de Casație și Justiție asigură interpretarea și aplicarea unitară a legii de către celelalte instanțe judecătorești, potrivit competenței sale (art. 126 alin. (3) din Constituția României).

Mai mult, prin uzitarea de acest remediu procesual al excepției de neconstituționalitate

în privința

art. 250 alin. (1) C. pen.

,

în realitate, recurentul inculpat A. nu vizează o armonizare a normelor de drept substanțial penal cu Constituția, ci completarea acestora cu prevederi noi (încadrarea juridică a faptei sau pluralitatea de infracțiuni), ceea ce ar conduce la transformarea instanței de contencios constituțional într-un

legislator

pozitiv,

drept ce nu îi este conferit de Constituție și de legea organică.

Pe de alta parte,

cu referire la acest aspect, potrivit Deciziei nr. 15 din 14 octombrie 2013 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție în recurs în interesul legii, s-a statuat că în situația în care un card bancar autentic este folosit la bancomat, fără acordul titularului său, în scopul efectuării unor retrageri de numerar, constituie infracțiunea prevăzută de art. 250 C. pen., respectiv, de efectuare de operațiuni financiare în mod fraudulos prin utilizarea unui instrument de plată electronică, inclusiv a datelor de utilizare ce permit utilizarea acestuia.

Ca atare, Înalta Curte constată că nu sunt îndeplinite condițiile prevăzute de art. 29 lit. b) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea și funcționarea Curții Constituționale, excepția nevizând, în fapt, neconstituționalitatea normei ci modalitatea acesteia de aplicare, astfel că va respinge cererea de sesizare a Curții Constituționale cu excepția de neconstituționalitate a disp. art. 250 alin. (1) C. proc. pen., formulată de inculpatul A.

Cu apel în termen de 48 de ore de la pronunțare.

II. Asupra recursului în casație de față;

Prin sentința penală nr. 101 din data de 25 noiembrie 2015, pronunțată de Tribunalul Teleorman,în baza art. 233 - 234 alin. (1) lit. d) C. pen., a fost condamnat inculpatul C., la pedeapsa de 4 (patru) ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de tâlhărie calificată.

În baza art. 67 C. pen., a fost interzisă inculpatului exercitarea drepturilor prev. de art. 66 alin. (1) lit. a), b) C. pen., ca pedeapsă complementară, pe o perioadă de 5 ani de la executarea pedepsei.

În baza art. 250 alin. (1) C. pen., a fost condamnat același inculpat la pedeapsa de 2 (doi) ani închisoare, pentru infracțiunea de efectuare de operațiuni financiare în mod fraudulos.

În baza art. 360 alin. (1) C. pen., a fost condamnat inculpatul la pedeapsa de 6 (șase) luni închisoare, pentru infracțiunea de acces ilegal la un sistem informatic.

În baza art. 39 alin. (1) lit. b) C. pen., a contopit pedepsele aplicate, dispunând ca inculpatul să execute pedeapsa cea mai grea de 4 ani închisoare, la care s-a adăugat un spor de 1 an și 2 luni (o treime din totalul celorlalte), în final, inculpatul C. urmând să execute pedeapsa de 5 (cinci) ani și 2 (două) luni închisoare.

În baza art. 45 alin. (3) lit. a) C. pen., rap. la art. 67 C. pen., a fost interzisă inculpatului exercitarea drepturilor prev. de art. 66 alin. (1) lit. a), b) C. pen., ca pedeapsă complementară, pe o perioadă de 5 (cinci) ani de la executarea pedepsei principale rezultante.

În baza art. 65 C. pen., a fost interzisă inculpatului exercitarea drepturilor prev. de art. 66 alin. (1) lit. a), b), C. pen., ca pedeapsă accesorie, pe durata executării pedepsei principale rezultante.

În baza art. 72 C. pen., s-a dedus din pedeapsa aplicată durata reținerii și a arestării preventive de la data de 02 februarie 2015 până la data de 05 februarie 2015.

Prin aceeași sentință penală, în baza art. 233 - 234 alin. (1) lit. d) C. pen., cu aplic. art. 396 alin. (1) C. proc. pen., a fost condamnat inculpatul A. la pedeapsa de 2 (doi) ani închisoare, pentru săvârșirea infracțiunii de tâlhărie calificată.

În baza art. 67 C. pen., a fost interzisă inculpatului exercitarea drepturilor prev. de art. 66 alin. (1) lit. a), b) C. pen., ca pedeapsă complementară, pe o perioadă de 3 ani de la executarea pedepsei.

În baza art. 48 alin. (1) C. pen., rap. la art. 250 alin. (1) C. pen., cu aplic. art. 396 alin. (1) C. proc. pen., a fost condamnat același inculpat la pedeapsa de 1 (un) an și 4 (patru) luni închisoare, pentru infracțiunea de complicitate la efectuarea de operațiuni financiare în mod fraudulos.

În baza art. 48 alin. (1) C. pen., rap. la art. 360 alin. (1) C. pen., cu aplic. art. 396 alin. (1) C. proc. pen., a mai fost condamnat același inculpat la pedeapsa de 2 (două) luni închisoare, pentru infracțiunea de complicitate la acces ilegal la un sistem informatic.

În baza art. 39 alin. (1) lit. b) C. pen., a contopit pedepsele aplicate, inculpatul urmând să execute pedeapsa cea mai grea de 2 ani închisoare, la care s-a adăugat un spor de 6 luni (o treime din totalul celorlalte), în final inculpatul A., urmând să execute pedeapsa de 2 (doi) ani și 6 (șase) luni închisoare.

În baza art. 45 alin. (3) lit. a) C. pen., rap. la art. 67 C. pen., a fost interzisă inculpatului exercitarea drepturilor prev. de art. 66 alin. (1) lit. a), b) C. pen., ca pedeapsă complementară, pe o perioadă de 3 (trei) ani de la executarea pedepsei principale rezultante.

În temeiul art. 65 C. pen., a fost interzisă inculpatului ca pedeapsă accesorie, exercitarea drepturilor prevăzute de art. 66 lit. a), b), C. pen., aceasta urmând să fie executată dacă pedeapsa închisorii va deveni executabilă.

În temeiul art. 91 C. pen., s-a dispus suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei închisorii, pe durata unui termen de supraveghere de 3 (trei) ani, conform art. 92 C. pen.

În temeiul art. 93 alin. (1) C. pen., a fost obligat inculpatul ca, pe durata termenului de supraveghere, să respecte următoarele măsuri de supraveghere:

a) să se prezinte la Serviciul de Probațiune Teleorman, la datele fixate de acesta;

b) să primească vizitele consilierului de probațiune desemnat cu supravegherea sa;

c) să anunțe, în prealabil, schimbarea locuinței și orice deplasare care depășește 5 zile;

d) să comunice schimbarea locului de muncă;

e) să comunice informații și documente de natură a permite controlul mijloacelor sale de existență.

În baza art. 93 alin. (3) C. pen., pe parcursul termenului de supraveghere, inculpatul a fost obligat să presteze o muncă neremunerată în folosul comunității în cadrul Primăriei Alexandria sau Primăriei com. Nanov, jud. Teleorman, pe o perioadă de 60 de zile lucrătoare.

În temeiul art. 404 alin. (2) C. proc. pen., s-a atras atenția inculpatului asupra dispozițiilor art. 96 C. pen., privind cauzele de revocare a suspendării executării pedepsei sub supraveghere.

În baza art. 72 C. pen., s-a dedus din pedeapsa aplicată durata reținerii și a arestării preventive de la data de 02 februarie 2015 până la data de 05 februarie 2015.

În baza art. 397 C. proc. pen., rap. la art. 19 C. proc. pen., a fost admisă - în parte - acțiunea civilă și a fost obligat inculpatul C. la plata sumei de 10.000 lei cu titlu de daune morale către partea civilă Petre Cristian Dănuț.

În baza art. 274 alin. (2) C. proc. pen., a fost obligat fiecare inculpat la câte 1.500 lei cheltuieli judiciare statului.

Împotriva acestei sentințe au declarat apel Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Ju

stiție -

D

irecția de

I

nvestigare a

I

nfracțiunilor de

C

riminalitate

O

rganizată și

T

erorism

-

Biroul Teritorial Teleorman și inculpatul C.

Prin Decizia penală nr. 568/A din 31 martie 2016, Curtea de Apel București, secția I penală, a admis apelurile declarate de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - Direcția de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism - Biroul Teritorial Teleorman și inculpatul C. împotriva sentinței penale nr. 101 din data de 25 noiembrie 2015, pronunțată de Tribunalul Teleorman, în Dosarul nr. x/87/2015.

A desființat în parte sentința apelată și în fond, rejudecând:

A redus pedeapsa rezultantă aplicată inculpatului C. de la 5 ani și 2 luni închisoare la 4 ani și 10 luni închisoare.

În baza art. 233-234 alin. (1) lit. d) C. pen., cu aplicarea art. 396 alin. (1) C. proc. pen., a condamnat pe inculpatul A. la o pedeapsă de 3 ani închisoare.

În baza art. 48 alin. (1) C. pen., rap. la art. 250 alin. (1) C. pen., cu aplicarea art. 396 alin. (1) C. proc. pen., a condamnat pe același inculpat la o pedeapsă de 1 an și 4 luni închisoare.

În baza art. 48 alin. (1) C. pen., rap. la art. 360 alin. (1) C. pen., cu aplicarea art. 396 alin. (1) C. proc. pen., a condamnat pe același inculpat la o pedeapsă de 2 luni închisoare.

În baza art. 39 alin. (1) C. pen., a contopit pedepsele aplicate inculpatului A., aplicându-i acestuia pedeapsa cea mai grea de 3 ani închisoare, sporită cu 6 luni închisoare, în final, urmând a executa o pedeapsă rezultantă de 3 ani și 6 luni închisoare.

În baza art. 67 C. pen., a interzis inculpatului exercitarea drepturilor prev. de art. 66 alin. (1) lit. a) și b) C. pen., pentru o durată de 5 ani.

În baza art. 65 C. pen., a interzis inculpatului exercitarea drepturilor prev. de art. 66 alin. (1) lit. a) și b) C. pen., ca pedeapsa accesorie.

A dedus din pedeapsă durata prevenției de la 2 februarie 2015 la 5 februarie 2015.

A menținut celelalte dispoziții ale sentinței apelate.

Cheltuielile judiciare avansate de stat în apel au rămas în sarcina acestuia.

Onorariile parțiale ale avocatului din oficiu, în cuantum de câte 100 lei au fost avansate din fondurile Ministerului Justiției.

Împotriva hotărârii instanței de apel la data de 24 iunie 2016 a formulat cerere de recurs în casație, inculpatul A. care, indicând cazul prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 12 C. proc. pen., în considerarea faptului că pedeapsa aplicată este excesivă și disproporționată.

A susținut că, hotărârea atacată este nelegală întrucât instanța de apel a pronunțat o hotărâre diferită față de instanța de fond și l-a condamnat la o pedeapsă mai mare cu executarea acesteia în regim de detenție, între faptele săvârșite de inculpat și sancțiunea aplicată neexistând un echilibru, pedeapsa fiind disproporționată prin aplicarea nejustificată a circumstanțelor agravante judiciare.

Prin Încheierea nr. 368/RC din data de 28 septembrie 2016, pronunțată în Dosarul nr. x/87/2015 a fost admis în principiu recursul în casație declarat inculpatul A. împotriva Deciziei penale nr. 568/A din 31 martie 2016 a Curții de Apel București, secția I penală, pronunțată în Dosarul nr. x/87/2015 (nr. x/2016).

Cauza a fost trimisă în vederea judecării recursului în casație la Completul 8 și s-a fixat termen la data de 9 noiembrie 2016, cu citarea recurentului - inculpat A. și a intimatului - inculpat C.

Pentru a dispune astfel, Înalta Curte a constatat că cererea de recurs în casație formulată de inculpat îndeplinește cerințele de formă prevăzute la art. 437 alin. (1) lit. a), b) și d) C. proc. pen. De asemenea, s-a apreciat că îndeplinește condiția prevăzută de 437 alin. (1) lit. c) C. proc. pen., în cuprinsul acesteia fiind indicat cazul de recurs în casație prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 12 C. proc. pen. și motivarea acestuia.

S-a reținut că cererea de recurs în casație formulată de inculpatul A. din perspectiva dispozițiilor art. 440 alin. (1) C. proc. pen. este admisibilă, motivul invocat încadrându-se în cazul prevăzut de art. 438 pct. 12 C. proc. pen., „s-au aplicat pedepse în alte limite decât cele prevăzute de lege”, acesta susținând că pedeapsa aplicată de către Curtea de Apel București, secția I penală este disproporționată raportat la aplicarea circumstanțelor judiciare agravante, fapt ce a dus la o pedeapsă în alte limite decât cele prevăzute de lege.

Analizând

recursul în casație declarat de inculpatul A. împotriva Deciziei penale nr. 568/A din 31 martie 2016 a Curții de Apel București, secția I penală, pronunțată în Dosarul nr. x/87/2015 (nr. x/2016), Înalta Curte de Casație și Justiție constată că acesta este nefondat, pentru considerentele ce se vor arăta în continuare:

În intenția de a răspunde cerințelor jurisprudenței Curții Europene a Drepturilor Omului și de a se conforma prevederilor Convenției, în privința asigurării celerității procesului penal prin desfășurarea acestuia într-un termen rezonabil, actualul legiuitor român a reconfigurat sistemul căilor de atac, reducând numărul gradelor de jurisdicție.

În acest context, noua legislație procesual penală prevede o singură cale de atac ordinară, și anume apelul, recursul devenind astfel o cale extraordinară de atac, sub denumirea de,,recurs în casație,, exercitat doar în cazuri anume prevăzute de lege și numai pentru motive de nelegalitate.

Așa cum reiese chiar din Expunerea de motive la proiectul N.C.P.P., recursul în casație este o cale extraordinară de atac ce urmărește verificarea legalității hotărârilor judecătorești definitive pronunțate de către curtea de apel.

Prin recursul în casație este analizată conformitatea hotărârilor definitive cu regulile de drept aplicabile. Recursul în casație vizează, așadar, exclusiv legalitatea hotărârilor definitive. Scopul acestei căi extraordinare de atac este respectarea principiului legalității, ceea ce presupune ca întreaga activitate procesuală să se desfășoare în conformitate cu dispozițiile legale.

Cu alte cuvinte, scopul recursului în casație este de a îndrepta erorile de drept comise de curțile de apel, ca instanțe de apel și nu vizează temeiul niciunuia dintre cazurile de casare expres și limitativ reglementate de art. 438 C. proc. pen.

Potrivit dispozițiilor art. 447 C. proc. pen., instanța este obligată să se pronunțe asupra tuturor cazurilor de recurs în casație invocate prin cerere de procuror sau de părți, verificând exclusiv legalitatea hotărârii atacate.

Conform

art. 438 alin. (1) pct. 12 C. proc. pen., hotărârile sunt supuse casării atunci când s-au aplicat pedepse în alte limite decât cele prevăzute de lege.

Cazul de recurs în casație prevăzut în

art. 438 alin. (1) pct. 12 C. proc. pen. reprezintă expresia principiului consacrat de art. 7 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale.

În speță, inculpatul A. a invocat cazul de casare prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 12 C. proc. pen. „s-au aplicat pedepse în alte limite decât cele prevăzute de lege”.

În motivarea cererii sale inculpatul a criticat faptul că a fost condamnat la o pedeapsă nelegală, întrucât curtea de apel a schimbat soluția instanței de fond fără a se administra probe noi și fără a se indica temeiurile de drept în concret și, totodată i s-au reținut circumstanțe agravante, respectiv caracterul premeditat al infracțiunii pentru care a fost pronunțată o soluție de condamnare, fără ca acest aspect să fie pus în discuția părților. Totodată, a apreciat că pedeapsa a fost aplicată în alte limitele prevăzute de lege întrucât instanța nu a dat eficiență cauzelor de reducere a pedepselor și circumstanțelor atenuante. În acest sens, a arătat că deși s-a mers pe procedura simplificată, care prevede reducerea limitelor de pedeapsă cu o treime, instanța de apel nu a analizat acest aspect.

De asemenea, a învederat că, la individualizarea pedepsei, nu s-a ținut cont nici de efortul depus de inculpat pentru recuperarea prejudiciului.

Pentru motivele învederate, a solicitat admiterea recursului și reformarea soluției pronunțate în apel, iar, în subsidiar, trimiterea cauzei spre rejudecare la instanța de apel.

Înalta Curte de Casație și Justiție constată că aspectele invocate de către inculpat nu se circumscriu cazului de casare prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 12 C. proc. pen.

Astfel, se constată că instanța de apel a aplicat inculpatului pedepse ce se încadrează în limitele expres prevăzute de lege, or, se reține că pct. 12 al art. 438 alin. (1) C. proc. pen. este incident atunci când s-au produs erori de drept referitoare la aplicarea pedepsei prin aplicarea unei pedepse neprevăzute de legea penală sau prin depășirea limitelor legale.

Prin urmare, se constată că, deși a fost invocat cazul prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 12 C. proc. pen. criticile dezvoltate de inculpatul A., sunt încadrate doar formal în acest text de lege, în realitate inculpatul criticând netemeinicia pedepsei aplicate și nu nelegalitatea acesteia, sancțiunea fiind stabilită în limitele legale. De altfel aceste critici au fost reiterate și în calea de atac a apelului.

Pentru considerentele expuse,

în temeiul art. 448 alin. (1) pct. 1 C. proc. pen., Înalta Curte de Casație și Justiție va respinge, ca nefondat, recursul în casație

formulat de

inculpatul

A. împotriva Deciziei penale nr. 568/A din 31 martie 2016 a Curții de Apel București, secția I penală, pronunțată în Dosarul nr. x/87/2015 (nr. x/2016).

Va obliga recurentul inculpat la plata sumei de 200 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Onorariul parțial cuvenit apărătorului desemnat din oficiu pentru inculpatul A., în sumă de 90 lei, va rămâne în sarcina statului.

Onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu pentru intimatul inculpat C., în sumă de 360 lei, va rămâne în sarcina statului.

În ceea ce privește solicitarea intimatului - inculpat C., dat fiind respingerea recursului în casație a recurentului inculpat A. nu se mai impune examinarea cererii de recurs în casație prin prisma dispozițiilor art. 443 C. proc. pen. în ceea ce privește efectul extensiv al recursului în casație.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Cu apel în termen de 48 de ore de la pronunțare.

Obligă recurentul inculpat la plata sumei de 200 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Onorariul parțial cuvenit apărătorului desemnat din oficiu pentru inculpatul A., în sumă de 90 lei, rămâne în sarcina statului.

Onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu pentru intimatul inculpat C., în sumă de 360 lei, rămâne în sarcina statului.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, azi, 22 februarie 2017.