Decizia nr. 546/2014 — ÎCCJ, Secția penală · Dosar nr. 11893/2000 — recurs împotriva sentinței nr. 302/2012 a Tribunalului București

În baza art. 26 C. pen. rap. la art. 20 C. pen. rap. la art. 215 alin. (1), (2), (3), (5) C. pen. cu aplic. art. 37 lit. a) C. pen., a condamnat pe inculpatul R.D.C. la pedeapsa de 7 ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii complicitate la tentativă la înșelăciune cu consecințe deosebit de grave. În baza art. 65 alin. (2) C. pen., a aplicat inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prev. de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a și lit. b) C. pen. pe o durată de 3 ani, după executarea pedepsei principale. A făcut aplicarea art. 71 - 64 C. pen. În baza art. 39 C. pen. rap. la art. 34 alin. (1) lit. b) C. pen., a contopit pedeapsa mai sus menționată cu pedeapsa de 3 ani și 6 luni închisoare aplicată inculpatului prin sentința penală nr. 1386 din 12 septembrie 2000 pronunțată de Judecătoria sectorului 1 București în Dosarul nr. 11893/2000, urmând ca inculpatul să execute pedeapsa cea mai grea, aceea de 7 ani închisoare. În baza art. 26 C. pen. rap. la art. 291 C. pen. cu aplicarea art. 37 lit. a) C. pen., a condamnat pe inculpatul R.D.C., la pedeapsa de 1 an închisoare pentru săvârșirea infracțiunii complicitate la uz de fals. A făcut aplicarea art. 71 - 64 C. pen. În baza art. 39 C. pen. rap. la art. 34 alin. (1) lit. b) C. pen., a contopit pedeapsa mai sus menționată cu pedeapsa de 3 ani și 6 luni închisoare aplicată inculpatului prin sentința penală nr. 1386 din 12 septembrie 2000 pronunțată de Judecătoria sectorului 1 București în Dosarul nr. 11893/2000, urmând ca inculpatul să execute pedeapsa cea mai grea, aceea de 3 ani și 6 luni închisoare. În baza art. 208 alin. (1) - art. 209 alin. (1) lit. a) și i) C. pen. cu aplic. art. 37 lit. a) C. pen., a condamnat pe inculpatul R.D.C., la pedeapsa de 5 ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de furt calificat. A făcut aplicarea art. 71 - 64 C. pen. În baza art. 39 C. pen. rap. la art. 34 alin. (1) lit. b) C. pen., a contopit pedeapsa mai sus menționată cu pedeapsa de 3 ani și 6 luni închisoare aplicată inculpatului prin sentința penală nr. 1386 din 12 septembrie 2000 pronunțată de Judecătoria sectorului 1 București în Dosarul nr. 11893/2000, urmând ca inculpatul să execute pedeapsa cea mai grea, aceea de 5 ani închisoare. În baza art. 36 rap. la art. 33 lit. a) C. pen., art. 34 lit. b) C. pen., a contopit pedepsele principale mai sus menționate urmând ca inculpatul să execute pedeapsa cea mai grea, aceea de 7 ani închisoare. În baza art. 65 alin. (2) C. pen., a aplicat inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prev. de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a și lit. b) C. pen. pe o durată de 3 ani, după executarea pedepsei principale. A făcut aplicarea art. 71 - 64 C. pen. În baza art. 88 C. pen., a dedus din pedeapsa aplicată inculpatului arestul preventiv de la 05 ianuarie 2003 la 12 martie 2003 și de la 19 aprilie 2011 la 31 octombrie 2011. În baza art. 191 C. proc. pen., a obligat pe inculpat la plata sumei de 5.000 RON cu titlul de cheltuieli judiciare avansate de stat.

În baza art. 221 alin. (1) C. pen. a condamnat pe inculpatul M.S.A. la pedeapsa de 3 ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de tăinuire. A făcut aplicarea art. 71 - 64 C. pen. În baza art. 292 C. pen., a condamnat pe inculpatul M.S.A. la pedeapsa de 1 an închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de fals în declarații. A făcut aplicarea art. 71 - 64 C. pen. În baza art. 291 C. pen., a condamnat pe inculpatul M.S.A. la pedeapsa de 1 an închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de uz de fals. A făcut aplicarea art. 71 - 64 C. pen. În baza art. 33 lit. a) C. pen., art. 34 lit. b) C. pen., a contopit pedepsele mai sus menționate urmând ca inculpatul sa execute pedeapsa cea mai grea, aceea de 3 ani închisoare. În baza art. 88 C. pen., a dedus din pedeapsa aplicată inculpatului arestul preventiv de la 19 aprilie 2011 la 20 aprilie 2011. În baza art. 191 C. proc. pen. a obligat pe inculpat la plata sumei de 5.000 RON cu titlul de cheltuieli judiciare avansate de stat.

În baza art. 20 C. pen. rap. la art. 215 alin. (1), (2), (3), (5) C. pen., a condamnat pe inculpatul M.A.C.M. la pedeapsa de 7 ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de tentativă la infracțiunea de înșelăciune cu consecințe deosebit de grave. A făcut aplicarea art. 71 - 64 C. pen. În baza art. 65 alin. (2) C. pen., a aplicat inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prev. de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a și lit. b) C. pen. pe o durată de 3 ani, după executarea pedepsei principale. În baza art. 292 C. pen., a condamnat pe inculpatul M.A.C.M., la pedeapsa de 1 an închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de fals în declarații. A făcut aplicarea art. 71 - 64 C. pen. În baza art. 31 C. pen. rap. la art. 25 C. pen. rap. la art. 289 C. pen., a condamnat pe inculpatul M.A.C.M., la pedeapsa de 2 ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de instigare la infracțiunea de fals intelectual în participație improprie. A făcut aplicarea art. 71 - 64 C. pen. În baza art. 31 C. pen. rap. la art. 289 C. pen., a condamnat pe inculpatul M.A.C.M., la pedeapsa de 2 ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de fals intelectual în participație improprie. A făcut aplicarea art. 71 - 64 C. pen. În baza art. 25 C. pen. rap. la art. 208 alin. (1) - art. 209 alin. (1) lit. a), e), g), i) C. pen., a condamnat pe inculpatul M.A.C.M., la pedeapsa de 5 ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de instigare la furt calificat. A făcut aplicarea art. 71 - 64 C. pen. În baza art. 33 lit. a) C. pen. rap. la art. 34 lit. b) C. pen., a contopit pedepsele mai sus menționate urmând ca inculpatul să execute pedeapsa cea mai grea, aceea de 7 ani închisoare. A făcut aplicarea art. 71 - 64 C. pen. În baza art. 65 alin. (2) C. pen., a aplicat inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prev. de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a și lit. b) C. pen. pe o durată de 3 ani, după executarea pedepsei principale. În baza art. 88 C. pen., a dedus din pedeapsa aplicată inculpatului arestul preventiv de la 19 aprilie 2011 la 18 mai 2011. În baza art. 191 C. proc. pen. a obligat pe inculpat la plata sumei de 5.000 RON cu titlul de cheltuieli judiciare avansate de stat.

În baza art. 26 C. pen. rap. la art. 20 C. pen. rap. la art. 215 alin. (1), (2), (3), (5) C. pen., a condamnat pe inculpatul M.M.C. la pedeapsa de 5 ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de complicitate la infracțiunea de tentativă la infracțiunea de înșelăciune cu consecințe deosebit de grave. A făcut aplicarea art. 71 - 64 C. pen. În baza art. 65 alin. (2) C. pen., a aplicat inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prev. de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a și lit. b) C. pen. pe o durată de 3 ani, după executarea pedepsei principale. În baza art. 26 C. pen. rap. la art. 208 alin. (1) - art. 209 alin. (1) lit. a), e), g), i) C. pen., a condamnat pe inculpatul M.M.C. la pedeapsa de 4 ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de complicitate la furt calificat. A făcut aplicarea art. 71 - 64 C. pen. În baza art. 33 lit. a) C. pen., art. 34 lit. b) C. pen., a contopit pedepsele mai sus menționate urmând ca inculpatul sa execute pedeapsa cea mai grea, aceea de 5 ani închisoare. A făcut aplicarea art. 71 - 64 C. pen. În baza art. 65 alin. (2) C. pen., a aplicat inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prev. de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a și lit. b) C. pen. pe o durată de 3 ani, după executarea pedepsei principale. În baza art. 88 C. pen., a dedus din pedeapsa aplicată inculpatului arestul preventiv de la 19 aprilie 2011 la 18 mai 2011. În baza art. 191 C. proc. pen. a obligat pe inculpat la plata sumei de 5.000 RON cu titlul de cheltuieli judiciare avansate de stat.

În baza art. 26 C. pen. raportat la art. 20 C. pen. rap. la art. 215 alin. (1), (2), (3), (5) C. pen., a condamnat pe inculpatul E.C.A. la pedeapsa de 7 ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de complicitate la tentativă la infracțiunea de înșelăciune cu consecințe deosebit de grave. A făcut aplicarea art. 71 - 64 C. pen. În baza art. 65 alin. (2) C. pen., a aplicat inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prev. de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a și lit. b) C. pen. pe o durată de 3 ani, după executarea pedepsei principale. În baza art. 25 C. pen. raportat la art. 208 alin. (1) - art. 209 alin. (1) lit. a), e), g), i) C. pen., a condamnat pe inculpatul E.C.A., la pedeapsa de 4 ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de instigare la infracțiunea de furt calificat. A făcut aplicarea art. 71 - 64 C. pen. În baza art. 33 lit. a) C. pen., art. 34 lit. b) C. pen., a contopit pedepsele mai sus menționate, urmând ca inculpatul să execute pedeapsa cea mai grea, aceea de 7 ani închisoare. A făcut aplicarea art. 71 - 64 C. pen. În baza art. 65 alin. (2) C. pen., a aplicat inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prev. de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a și lit. b) C. pen. pe o durată de 3 ani, după executarea pedepsei principale. În baza art. 88 C. pen., a dedus din pedeapsa aplicată inculpatului arestul preventiv de la 19 aprilie 2011 la 18 mai 2011. În baza art. 191 C. proc. pen., a obligat pe inculpat la plata sumei de 5.000 RON cu titlul de cheltuieli judiciare avansate de stat.

În baza art. 11 alin. (2) pct. b) C. proc. pen. rap. la art. 10 alin. (1) lit. f) C. proc. pen., a dispus încetarea procesului penal împotriva inculpatului R.A.M. sub aspectul săvârșirii infracțiunii de instigare la abuz de încredere prev. de art. 25 rap. la art. 213 C. pen., față de lipsa plângerii penale prealabile a părții vătămate R.D.C. (pct. II din rechizitoriu). În baza art. 26 C. pen. raportat la art. 20 C. pen. rap. la art. 215 alin. (1), (2), (3), (5) C. pen., a condamnat pe inculpatul R.A.M. la pedeapsa de 5 ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de complicitate la tentativă la infracțiunea de înșelăciune cu consecințe deosebit de grave. A făcut aplicarea art. 71 - 64 C. pen. În baza art. 65 alin. (2) C. pen., a aplicat inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prev. de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a și lit. b) C. pen. pe o durată de 3 ani, după executarea pedepsei principale. În baza art. 221 alin. (1) C. pen., a condamnat pe inculpatul R.A.M., la pedeapsa de 3 ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de tăinuire (pct. III din rechizitoriu). A făcut aplicarea art. 71 - 64 C. pen. În baza art. 215 alin. (1) și (3) C. pen., a condamnat pe inculpatul R.A.M. la pedeapsa de 4 ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de înșelăciune (pct. IV din rechizitoriu). A făcut aplicarea art. 71 - 64 C. pen. În baza art. 221 alin. (1) C. pen., a condamnat pe inculpatul R.A.M., la pedeapsa de 3 ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de tăinuire (pct. V din rechizitoriu). A făcut aplicarea art. 71 - 64 C. pen. În baza art. 33 lit. a) C. pen., art. 34 lit. b) C. pen., a contopit pedepsele mai sus menționate urmând ca inculpatul să execute pedeapsa cea mai grea, aceea de 5 ani închisoare. A făcut aplicarea art. 71 - 64 C. pen. În baza art. 65 alin. (2) C. pen., a aplicat inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prev. de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a și lit. b) C. pen. pe o durată de 3 ani, după executarea pedepsei principale. În baza art. 88 C. pen., a dedus din pedeapsa aplicată inculpatului arestul preventiv de la 19 aprilie 2011 la 18 mai 2011. În baza art. 191 C. proc. pen. a obligat pe inculpat la plata sumei de 5.000 RON cu titlul de cheltuieli judiciare avansate de stat.

În baza art. 26 C. pen. raportat la art. 20 C. pen. rap. la art. 215 alin. (1), (2), (3), (5) C. pen., a condamnat pe inculpatul B.C.T. la pedeapsa de 5 ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de complicitate la tentativă la infracțiunea de înșelăciune cu consecințe deosebit de grave. A făcut aplicarea art. 71 - 64 C. pen. În baza art. 65 alin. (2) C. pen., a aplicat inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prev. de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a și lit. b) C. pen. pe o durată de 3 ani, după executarea pedepsei principale. În baza art. 88 C. pen., a dedus din pedeapsa aplicată inculpatului arestul preventiv de la 19 aprilie 2011 la 18 mai 2011. În baza art. 191 C. proc. pen., a obligat pe inculpat la plata sumei de 5.000 RON cu titlul de cheltuieli judiciare avansate de stat.

În baza art. 11 alin. (2) pct. b) C. proc. pen. rap. la art. 10 alin. (1) lit. f) C. proc. pen., a dispus încetarea procesului penal împotriva inculpatului T.B. sub aspectul săvârșirii infracțiunii de abuz de încredere prev. de art. 213 C. pen., față de lipsa plângerii penale prealabile a părții vătămate R.D.C. (pct. II din rechizitoriu).; În baza art. 26 C. pen. raportat la art. 20 C. pen. rap. la art. 215 alin. (1), (2), (3), (5) C. pen., a condamnat pe inculpatul T.B., la pedeapsa de 6 ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de complicitate la tentativă la infracțiunea de înșelăciune cu consecințe deosebit de grave (pct. I din rechizitoriu). A făcut aplicarea art. 71 - 64 C. pen. în baza art 65 alin. (2) C. pen., a aplicat inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prev. de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a și lit. b) C. pen. pe o durată de 3 ani, după executarea pedepsei principale. În baza art. 208 alin. (1) - art. 209 alin. (1) lit. a), e), g), i) C. pen., a condamnat pe inculpatul T.B. la pedeapsa de 5 ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de furt calificat (pct. I din rechizitoriu). A făcut aplicarea art. 71 - 64 C. pen. În baza art. 26 C. pen. raportat la art. 291 C. pen., a condamnat pe inculpatul T.B., la pedeapsa de 2 ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de complicitate la uz de fals (pct I din rechizitoriu). A făcut aplicarea art. 71 - 64 C. pen. În baza art. 25 C. pen. raportat la art. 290 C. pen., a condamnat pe inculpatul T.B. la pedeapsa de 1 an închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de instigare la fals în înscrisuri sub semnătură privată (pct I din rechizitoriu). A făcut aplicarea art. 71 - 64 C. pen. În baza art. 290 C. pen., a condamnat pe inculpatul T.B., la pedeapsa de 1 an închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de fals material în înscrisuri sub semnătură privată (pct I din rechizitoriu). A făcut aplicarea art. 71 - 64 C. pen. În baza art. 33 lit. a) C. pen., art. 34 lit. b) C. pen., a contopit pedepsele mai sus menționate urmând ca inculpatul să execute pedeapsa cea mai grea, aceea de 6 ani închisoare. În baza art. 65 alin. (2) C. pen., a aplicat inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prev. de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a și lit. b) C. pen. pe o durată de 3 ani, după executarea pedepsei principale. În baza art. 191 C. proc. pen., a obligat pe inculpat la plata sumei de 5.000 RON cu titlul de cheltuieli judiciare avansate de stat.

În baza art. 26 C. pen. raportat la art. 20 C. pen. rap. la art. 215 alin. (1), (2), (3), (5) C. pen., a condamnat pe inculpatul M.C.M. la pedeapsa de 5 ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de complicitate la tentativă la infracțiunea de înșelăciune cu consecințe deosebit de grave. A făcut aplicarea art. 71 - 64 C. pen. În baza art. 65 alin. (2) C. pen., a aplicat inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prev. de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a și lit. b) C. pen. pe o durată de 3 ani, după executarea pedepsei principale. În baza art. 11 pct. 2 lit. a) C. proc. pen. rap. la art. 10 lit. d) C. proc. pen. a dispus achitarea inculpatului sub aspectul săvârșirii infracțiunii prev. de art. 221 alin. (1) C. pen. În baza art 191 C. proc. pen., a obligat pe inculpat la plata sumei de 5.000 RON cu titlul de cheltuieli judiciare avansate de stat.

În baza art. 221 alin. (1) C. pen., a condamnat pe inculpatul R.B. la pedeapsa de 2 ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de tăinuire (pct. 3 din rechizitoriu). În baza art. 86 1 C. pen. a dispus suspendarea executării pedepsei sub supraveghere pe o durată de 5 ani ce constituie termen de încercare conform art. 86 2 C. pen. Pe durata termenului de încercare, inculpata a fost obligată să se supună următoarelor măsuri de supraveghere, prev. de art. 86 3 alin. (1) lit. a) - d) C. pen. În baza art. 86 4 C. pen. alin. (1) și (2) C. pen. combinat cu art. 83 și 84 C. pen., a atras atenția inculpatei asupra revocării suspendării executării pedepsei sub supraveghere în cazul săvârșirii unei infracțiuni, precum și dacă cel condamnat nu îndeplinește cu rea-credință măsurile de supraveghere dispuse. Conform art. 71 alin. ultim C. pen. pe durata suspendării sub supraveghere a executării pedepsei închisorii, s-a suspendat și executarea pedepsei accesorii, prev. de art. 71, 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a și lit. b) C. pen. A desemnat în supravegherea respectării măsurilor impuse inculpatului Serviciul de Probațiune de pe lângă Tribunalul București. În baza art. 191 C. proc. pen. a obligat inculpatul la plata sumei de 1.000 RON cheltuieli judiciare către stat.

În baza art. 11 alin. (2) pct. b) C. proc. pen. rap. la art. 10 alin. (1) lit. f) C. proc. pen., a dispus încetarea procesului penal împotriva inculpatului M.V.V. sub aspectul săvârșirii infracțiunii de complicitate la abuz de încredere prev. de art. 26 rap. la art. 213 C. pen., față de lipsa plângerii penale prealabile a părții vătămate R.D.C. (pct. II din rechizitoriu). În baza art. 118 alin. (1) lit. d) C. pen., a dispus confiscarea autoturismului marca A., proprietatea inculpatului M.A.C.M., bun aflat în custodia P.L. IFN SA. În baza art. 118 alin. (1) lit. e) C. pen. a dispus confiscarea de la inculpați a următoarelor sume de bani (pct. I rechizitoriu): - de la inculpatul R.D.C. suma de 15.000 euro; de la inculpatul E.C.A. suma de 8.000 euro; de la inculpatul B.C.T. suma de 7.000 euro; de la inculpatul R.A.M. suma de 1.000 euro. A menținut secretul asigurător asupra sumei de 8.500 RON ridicate de la inculpatul R.D.C., suma depusă la C. Bank, în vederea aducerii la îndeplinire a măsurii confiscării dispuse mai sus față de acest inculpat. A dispus restituirea către inculpatul R.D.C. a autoturismului marca M., bun aflat în custodia inculpatului. A respins, ca neîntemeiate, acțiunile civile formulate de inculpatul M.S.A. și SC A.T.A. SA (pct. I din rechizitoriu). A lăsat nesoluționată acțiunea civilă formulată de partea vătămată M.S. (pct. II din rechizitoriu). A dispus restituirea autoturismului marca S. aflat în custodia organelor de poliție către partea civilă A.L. (pct. IV și V din rechizitoriu). A luat act ca partea vătămată D.E. nu s-a constituit parte civilă în cauză (pct. IV din rechizitoriu). În baza art. 118 alin. (1) lit. e) C. pen., a dispus confiscarea sumei de 1.300 euro de la inculpatul R.A.M. și a sumei de 200 euro de la inculpatul M.V.V. (pct. IV din rechizitoriu). S-a dispus avansarea onorariului apărătorului din oficiu din fondul Ministrului Justiției. Pentru a hotărî astfel, instanța de fond a reținut următoarele: Cu ocazia cercetării judecătorești, în speță, s-a procedat la audierea inculpaților și administrarea tuturor probelor din rechizitoriu. A fost redat doar pct. I din rechizitoriu, fiind incident privitor la situația singurului recurent de față - B.C. În cursul anului 2007, luna august, între societatea S.D.C. SA, societate aparținând inculpatului M.A.C.M., și P.L. IFN SA a fost încheiat un contract de leasing având ca obiect un autoturism marca A., autoturismul respectiv fiind obligatoriu asigurat la SC A.T.A. SA pentru o primă de asigurare de 84.297 euro (valoare la nivelul anului 2009). După folosirea autoturismului aproximativ doi ani și achitarea la termen a ratelor, M.A.C.M., cel mai probabil convins de către inculpatul E., a luat hotărârea să „scape” de acel contract de leasing în sensul de „a oferi” spre vânzare acel autoturism prin intermediul inculpatului E. și a fratelui său, M.M.C., suma obținută în urma „vânzării” acelui autoturism urmând a fi încasată și reținută de către inculpatul E. posibil împărțită cu inculpatul M.M.C., pe M.A.C.M. neinteresându-l „prețul” autoturismului, întrucât imediat „înmatriculării” autoturismului pe numele unui alt proprietar, M.A.C.M. urma să declare autoturismul furat și să încaseze parte din prima de asigurare (aproximativ 30.000 euro, restul urmând a fi încasați de către societatea de leasing). Inculpatul E. „a scos la vânzare” acel autoturism prin intermediul inculpaților R.A. și R.D.C., aceștia urmând să găsească un „cumpărător” să-l „ajute” la înmatricularea autoturismului pe numele lor, bineînțeles în urma unui comision pe care urma să și-l rețină din prețul încasat, „competiția” dintre cei doi „samsari de autoturisme second-hand” fiind evidentă prin diferența de preț a autoturismului oferit spre vânzare, astfel, R.A. îl oferea la vânzare cu suma de 10.000 euro, urmând ca „serviciile” în ceea ce privește înmatricularea autoturismului pe numele noului proprietar să fie taxate separat, iar inculpatul R.D.C. vindea același autoturism contra sumei de 20.000 euro. Primul care a găsit un cumpărător a fost inculpatul R.A. prin intermediul inculpatului B.C.T., fiind găsit astfel inculpatul M.C.M., acesta oferind inculpatului R.A. suma de 10.000 euro, reprezentând prețul autoturismului, R.A. la rândul lui înmânând inculpatului E. suma de 8.000 euro, diferența de 2.000 reprezentând comision atât pentru R., cât și pentru inculpatul B., pentru serviciile prestate. Pentru „înmatricularea” autoturismului pe numele noului proprietar inculpatul B. a primit de la inculpatul M. suma de 6.000 euro, B. urmând să rezolve „problema” în decurs de aproximativ 2-3 săptămâni. B., în loc să se ocupe de înmatricularea autoturismului, fire boemă fiind și având 6.000 euro în buzunar și autoturismul marca A. la îndemână, a găsit de cuviință că mai întâi trebuie să se distreze și apoi mai vede el ce face când se întâlnește cu inculpatul M. Intrigat de faptul că durează mai mult decât se stabilise „înmatricularea” autoturismul pe numele altui proprietar având în vedere faptul că din propriul buzunar M.A.C.M. trebuia să plătească rata de leasing (conform propriilor afirmații, aproximativ 2.000 euro) și nici nu poate încă să meargă la organele de poliție să declare autoturismul furat pentru a sista plata ratei de leasing, M.A.C.M. i-a somat pe inculpatul E. și fratele său să readucă autoturismul în posesia sa, fapt pe care l-au făcut inculpații R.D.C. și T., cheia autoturismului ajungând la aceștia de la M.A.C.M., prin intermediul inculpaților E. și M.M.C. Evident că inculpatul B. a luat urma autoturismului și a adus la cunoștință inculpatului M. că autoturismul nu se mai află în posesia sa, fapt ce a determinat o nouă „negociere” între inculpații M.M.C., E.C. și R.D.C., pe de o parte și inculpatul M.C.M.A., pe de altă parte. Având în vedere faptul că inculpatul B. nu își respectase angajamentele de a falsifica elementele de identificare ale autoturismului și a-l înmatricula în baza unor fapte false pe numele inculpatului M. și era puțin probabil să o facă în viitor, inculpatului M. i-au fost prezentate de către cei trei inculpați două variante, fie plătește o nouă sumă de bani inculpatului R.D.C., care urmează să ia în „antrepriză” autoturismul cu termen clar de „înmatriculare” a acestuia, fie pierde cei 16.000 euro pe care îi dăduse anterior. Inculpatul M. fiind conștient că acei 16.000 euro sunt pierduți (nu putea să meargă la organele de poliție și să reclame modalitatea în care a pierdut acea sumă de bani pentru simplul motiv că singur se încrimina) a preferat să dea alți 15.000 euro, de data aceasta inculpatului R.D.C., care într-adevăr s-a ocupat de „manufacturarea” acelui autoturism, respectiv a falsificat seriile de identificare și a procurat actele necesare înmatriculării autoturismului pe numele unui nou proprietar, care în final avea să se dovedească a fi nu inculpatul M.C.M.A., ci inculpatul M.S.A. Toate aceste aspecte menționate mai sus au îndrituit instanța de fond să concluzioneze că fapta săvârșită de către inculpatul M.A.C.M. care în perioada decembrie 2009 - martie 2010, în realizarea aceleiași rezoluții infracționale, cu complicitatea inculpaților M.M.C., B.T.C., E.C.A., R.A.M., R.D.C. și a inculpatului T.B., a înstrăinat fără drept autoturismul marca A., proprietatea P.L. IFN SA, în mod succesiv inculpatului M.C.M. și inculpatului M.S.A., după care a reclamat în fals la organele de poliție sustragerea acestuia de către persoane necunoscute, inducând astfel în eroare proprietarul de drept al acestuia P.L. IFN SA și societății de asigurare A.T.A., căreia i-ar fi solicitat plata primei de asigurare în valoare de 84.297 euro, întrunește elementele constitutive ale infracțiunii prev. de art. 20 rap. la art. 215 alin. (1), (2), (3), (5) C. pen. și nu elementele constitutive ale infracțiunii prev. de art. art. 215 alin. (1), (2), (3), (5) C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. cum în mod eronat s-a reținut în actul de sesizare al instanței. Astfel, instanța de fond a apreciat că în cauză se impune schimbarea încadrării juridice din infracțiunea fapt consumat în infracțiunea de tentativă și cu înlăturarea agravantei prev. de art. 41 alin. (2) C. pen., pentru următoarele considerente: Singura parte vătămată în cauza de față, în condițiile în care fie infracțiunea s-ar fi consumat, fie ar fi rămas în faza tentativei, era societatea de asigurare care în virtutea contractului încheiat asupra autoturismului trebuia să plătească suma de 84.297 euro (bani care nu s-au plătit și prin urmare nu s-a cauzat un prejudiciu), infracțiunea rămânând astfel în faza tentativei, proprietarul autoturismului P.L. IFN SA nefiind păgubit prin consumarea infracțiunii întrucât prioritar această parte vătămată se îndestula din prima de asigurare până la valoarea înscrisă în contractul de leasing, restul sumei de aproximativ 30.000 euro, urmând a fi returnați inculpatului ca urmare a plății ratelor de leasing. În concluzie, pe acest aspect, instanța a apreciat că ne aflăm în situația tentativei la infracțiunea de înșelăciune cu consecințe deosebit de grave și nu a infracțiunii fapt consumat. De asemenea, instanța de fond a apreciat ca eronată reținerea în sarcina inculpatului a agravantei prev. de art. 41 alin. (2) C. pen. în condițiile în care pe de o parte astfel cum s-a arătat, prejudiciul s-ar fi produs numai în patrimoniul asigurătorului, iar pe de altă parte în cauză a existat un singur bun, obiect material al infracțiunii de înșelăciune și nu este relevant faptul că acesta a făcut obiectul a două „vânzări”. În concluzie, în raport de cele analizate mai sus instanța de fond a apreciat că inculpații se fac vinovați de săvârșirea infracțiunilor puse pe seama lor, fiind condamnați în consecință. Audiat de către instanță la termenul de judecată din data de 27 septembrie 2011, inculpatul B.C.T. a negat infracțiunea pusă pe seama sa arătând că, în cursul lunii decembrie 2009, cunoscând din auzite ca inculpatul R.A. are spre vânzare un autoturism marca A., și întrucât cunoștea faptul că inculpatul M. dorea să cumpere o mașină de clasă superioară, l-a contactat pe R. întrebându-l dacă mai are acea mașină și dacă mai e spre vânzare, acesta confirmându-i că mașina mai e disponibilă spre vânzare pentru ca, în jurul datei de 23-24 decembrie 2009, să se întâlnească cu R.A., care era însoțit de un alt prieten de-al său, al cărui nume nu îl cunoaște și nu este niciunul dintre inculpații implicați în prezenta cauză, întâlnirea având loc la la o benzinărie și toți trei plecând apoi cu acel autoturism marca A. spre o altă benzinărie, acolo sosind și inculpatul M. pentru a cumpăra acel autoturism. Inculpatul a mai arătat că s-a întâlnit cu M. în benzinărie, bănuind că acesta a sosit și el cu un autoturism, i-a dat suma de 10.000 euro ce reprezenta preluarea contractului de leasing (deci nu era vorba de o vânzare propriu-zisă) i-a dat banii Iui R.A., care se afla la circa 20 m de autoturism, M. rămânând lângă autoturism pentru a-l viziona și nu poate explica de ce M. nu a dat direct banii lui R. și nu poate preciza dacă M. l-a văzut pe R., aflat la circa 20 m de autoturism, și nici în momentul când el i-a dat banii Iui R. Inculpatul a mai declarat că nu a primit mai mult de 10.000 euro de la M. și a dat lui R. tot 10.000 euro, el neoprind nimic din acei bani, primind în același timp de la R., după ce i-a dat banii, o cheie de funcționare a autoturismului și copiile talonului și asigurării RCA, apoi s-au despărțit, a luat un taxi și a plecat acasă, R. a plecat probabil tot cu un autoturism, iar autoturism marca A. a fost luat de inculpatul M. Inculpatul a mai arătat că R. îi spusese anterior că nu e vorba de o vânzare efectivă a unui autoturism întrucât acesta era folosit în leasing de către o persoană, nu poate preciza dacă era fizică sau juridică întrucât nu s-a uitat pe talon, iar M. știa că urmează a prelua în leasing acel autoturism urmând să primească ratele de leasing în continuare, după ce urmau a fi perfectate actele predare a leasingului, fapt ce urma să se întâmple ceva mai târziu, respectiv la începutul lunii ianuarie 2010. Inculpatul a mai declarat că M. nu i-a înmânat cheile autoturismului și nici actele primite de la R. pentru ca el să se ocupe ulterior de perfectarea actelor, ci de-abia în ianuarie pe la mijlocul lunii, a fost contactat de către M., s-au întâlnit, i-a dat cheia și actele în copie, urmând ca el să se ocupe, în sensul de a lua legătura cu R. și să pună în legătură utilizatorii contractului de leasing cu M. și cu proprietarul pentru a fi perfectate acte date. Întrucât a avut probleme de familie, nu a avut timp să îl caute pe R. pentru a demara perfectarea acelor acte, între timp folosind autoturismul în interes personal, inclusiv a făcut călătorii pe la munte, pentru ca la un moment dat, la sfârșitul lui ianuarie, într-un final, să fie contactat de R.D.C., care i-a comunicat că cunoaște acel autoturism marca A. și că acesta are o „problemă” și că ar fi bine să nu îi mai folosească până nu se perfectează actele, R.D.C. comunicându-i, totodată, că îl cunoaște pe E. cel care dăduse autoturismul lui R. și că ar fi bine să ia legătura cu E. pentru a lămuri problema cu autoturismul, el replicându-i lui R.D.C. că trebuie să plece la munte în weenk-end și când se va întoarce - duminică seara - va rezolva problema. S-a întors duminică seara în București, a parcat mașina în zona unde locuiește, pentru ca dimineața să constate în mod neplăcut, că mașina a dispărut, l-a contactat apoi pe R., întrucât de la el luase M. autoturismul și l-a întrebat dacă știe ceva despre dispariția lui, acesta spunându-i că nu are cunoștință și nici vreun eventual amestec în dispariția acelui autoturism, dar, având talonul autoturismului unde figura ca utilizatoare o firmă și cunoscând că acea clinică este în apropierea cartierului unde locuiește el, a mers la clinică și a văzut în curte acel autoturism. A doua zi, marți, l-a sunat pe R.D.C. întrucât și el cunoștea povestea cu acel autoturism și l-a întrebat de autoturism, iar el i-a spus că el fusese cel care luase autoturismul folosind o a doua cheie pe care o luase de la o persoană pe care el nu o cunoștea, urmând ca el să se întâlnească cu E. să discute problema autoturismului și să-i dea și a doua cheie pentru ca, în aceeași zi pe seară, deci în data de 02 februarie 2010, să se întâlnească cu E. și cu R.D.C. la o terasă, unde toți trei au purtat discuții despre acel autoturism, E. spunându-i că până la perfectarea actelor nu trebuia să folosească autoturismul și întrucât el nu avea timp să se ocupe în continuare de acele acte, l-a sunat pe M. și i-a spus că sunt probleme cu acel autoturism în condițiile în care firma pe care urma să fie preluat contractul de leasing și care trebuia să aparțină lui M. nu avea încă actele necesare. Inculpatul a mai arătat că urma să primească ceva recompensă de la inculpatul M. pentru eforturile sale, abia după ce se perfectau actele și declara că nu poseda permis de conducere și acel autoturism era efectiv condus de către soția sa, precizând, de asemenea, că nu a cunoscut niciodată pe vreunul dintre inculpații M., iar la acea întâlnire cu E. și R.D.C., la un moment dat, telefonic, a discutat inculpatul R.D.C. cu inculpatul M. referitor la acel autoturism, cei doi discutând despre o întâlnire ce urma sa aibă loc pentru a discuta problema. Nu a sunat la 112 în momentul când a constatat dispariția autoturismul din fața blocului său, întrucât nu avea acte pe numele său pentru acel autoturism, iar în convorbirea pe care a purtat-o cu R.D.C. anterior plecării sale la munte i-a confirmat acestuia faptul că la întoarcere îi va da atât autoturismul, cât și cheia și actele pe care le avea. A mai arătat că, ulterior sosirii de la munte, duminică seara, în agenda telefonică a telefonului său mobil a găsit mai multe apeluri nepreluate de la R.D.C., întrucât telefonul era închis, iar inculpatul M. a cunoscut încă de la bun început că nu cumpăra acel autoturism, ci că preia contractul de leasing, suma de 10.000 euro reprezentând „contravaloarea” ratelor plătite anterior de utilizator, iar în ianuarie când M. i-a predat autoturismul, i-a dat și 1.000 euro reprezentând cheltuielile pe care urma să le facă pentru perfectarea actelor în vederea cedării contractului de leasing și recunoaște faptul că M. a mai dat și soției mele o sumă de bani, al cărei cuantum nu și-l mai amintește, sumă destinată pentru cheltuieli. Nu cunoștea locația exactă a inculpatului M. când a purtat acea convorbire telefonică în 02 februarie 2010, la acea terasă, și nu știa dacă M. este sau nu în țară, iar inițiativa de a se ocupa de perfectarea acelor acte a fost a lui M., iar el nu s-a opus, iar suma primită de la M. atât de el, cât și de soția sa, reprezenta nu numai cheltuieli viitoare, cât și recompensa sa. Inculpatul a mai declarat că acel autoturism îi fusese oferit inițial de către R.D.C. care cerea un preț mai mare, respectiv 14.000 euro pentru ca mai târziu R. să solicite doar 10.000, iar comisionul la care face referire în convorbirea pe care a avut-o cu organele de poliție reprezenta serviciile sale de intermediere între R. și M. urmând să încaseze acest comision de la M., precizând că, la momentul în care a luat banii de la M. și i-a dat lui R., în acea benzinărie, a primit o sumă de bani de la acesta pentru a-și plăti un taxi. S-a reținut că declarația inculpatului este nesinceră astfel încât a fost înlăturată, instanța de fond apreciind că acesta a avut cunoștință încă de la momentul găsirii unui cumpărător în persoana inculpatului M. că intermediază și implicit ajută la vânzarea unui autoturism care ulterior avea să fie înmatriculat prin falsificarea datelor de identificare pe numele inculpatului M., aspect care rezidă din întregul material probator administrat în cauză. Astfel, vinovăția inculpatului rezidă în primul rând, din declarațiile coinculpatului T. și M. date în faza de urmăririle penală (primele declarații fiind apreciate de către instanță ca fiind singurele sincere) cei doi inculpați declarând la momentul respectiv că B. avea cunoștință că mijlocește de fapt o vânzare a unui autoturism ce urma să fie declarat ca furat și nicidecum o predare-preluare de leasing, pe lângă mijlocirea vânzării inculpatul B. asumându-și obligația de a „face la serie și acte” acel autoturism primind de la inculpatul M. pentru aceste servicii suma de 6.000 euro (declarațiile coinculpatului M., inculpatul „nemaiamintindu-și suma primită”) sumă exorbitant de mare care nu justifica doar o intermediere între proprietar, utilizatorul contractului leasing și inculpat (este îndeobște cunoscut că fotbaliștii câștigă sume mari de bani, dar este greu de acceptat că-și pot permite că arunce cu mii de euro pentru niște servicii derizorii care oricum implicau prezența inculpatului M. la „perfectarea” actelor). În al doilea rând, vinovăția inculpatului în sensul că avea cunoștință că ajută la săvârșirea unei infracțiuni de înșelăciune rezidă și din conținutul convorbirilor telefonice purtate atât de către el și ceilalți inculpați, cât mai ales din conținutul convorbirilor telefonice purtate între inculpații R. și E. Astfel, instanța de fond a apreciat că nu poate primi susținerile inculpatului că anterior întoarcerii sale de la munte, fusese de acord că remită autoturismul și actele pe care pe primise inculpatul R.D.C., ca acesta să se ocupe de perfectarea actelor întrucât el nu avea timp, în condițiile în care, din discuțiile telefonice pe care inculpatul pe care cu coinculpatul R. în momentul în care constată dispariția autoturismului reiese contrariul, în sensul că habar nu avea cum anume îi luase autoturismul, dar îl bănuia pe inculpatul R., întrucât de la acesta din urmă cumpărase M. autoturismul (deci în mod firesc B. ar fi trebuit să-l contacteze telefonic pe R.D.C. și nu pe R. dacă înțelegerea la care făcea referire B. mai sus, era valabilă). De asemenea, relevantă în acest sens, respectiv că nu avusese loc nici o înțelegere de predare a autoturismului de către B. celor de la care l-a cumpărat M. este și prezența inculpatului B. și a altor persoane în fața clinicii unde fusese adus autoturismul, fiind hotărâți să facă scandal și să amenințe cu alertarea organelor de poliție care, vorba lui E. către R., „era să iasă un ... cât casa”. Evident că, după ce inculpatul M. a fost anunțat de către B. că autoturismul s-a reîntors la E. și a avut loc o nouă renegociere între aceștia, inculpatul B. a fost „sărit” din schemă dată fiind neseriozitatea acestuia în „perfectarea” actelor acelui autoturism, complicitatea inculpatului la săvârșirea infracțiunii de înșelăciune în forma tentativei luând astfel sfârșit, dar, astfel cum am arătat și la analiza activității infracționale a inculpatului R., aceasta a continuat să subziste dat fiind faptul că „renegocierea” termenilor de cumpărare a autoturismului l-au avut printre protagoniști, ca cumpărător, tot pe inculpatul M., nimeni altul decât cel găsit și prezentat de către inculpatul B. Toate aceste aspecte au format convingerea instanței de fond că inculpatul se face vinovat de săvârșirea infracțiunii puse pe seama sa, care, în drept, întrunește elementele constitutive prev. de art. 26 C. pen. rap la art. 20 C. pen. rapla art. 215 alin. (1), (2), (3) și (5) C. pen. (prin schimbarea încadrării juridice astfel cum a fost analizată la începutul considerentelor). Având în vedere faptul că inculpatul nu este cunoscut cu antecedente penale, a avut o atitudine nesinceră, atât pe parcursul urmăririi penale, cât și cu ocazia judecății, gradul de pericol social concret deosebit de ridicat al infracțiunii săvârșite, urmările și împrejurările săvârșirii acesteia, gradul limitat de implicare a inculpatului în săvârșirea infracțiunii, precum și celelalte criterii de individualizare prev. de art. 72 C. pen., instanța de fond a apreciat că scopul educativ și preventiv al pedepsei ce urmează a fi aplicată inculpatului poate fi atins printr-un cuantum care va fi orientat spre minimum prevăzut de lege, dar (în lipsa nereținerii circumstanțelor atenuante) cu executarea în regim de detenție. În baza art. 118 alin. (1) lit. e) C. pen., a dispus confiscarea de la inculpatul B.C.T. suma de 7.000 euro. Împotriva acestei sentințe a declarat apel inculpatul B.C.T., arătând că în cauză sunt incidente disp. art. 20 alin. (3) C. pen., deoarece nu rezultă mijloacele materiale prin care inculpatul ar fi putut să ducă la îndeplinire obligațiile cu privire la procurarea actelor mașinii, nefiind calificat în acest sens, astfel că tentativa este improprie și se impune achitarea, în baza art. 10 lit. a) C. proc. pen. Se mai arată că inculpatul a participat doar la tentativa eșuată de vânzare a autoturismului, din luna decembrie 2009, după care nu a mai desfășurat nici un act material. În subsidiar, solicită schimbarea încadrării juridice în art. 221 C. pen., având în vedere participația sa minoră. Verificând sentința atacată, pe baza lucrărilor și materialului din dosarul cauzei, Curtea de Apel a constatat următoarele: Inculpatul a fost trimis în judecată și condamnat de instanța de fond pentru complicitate la tentativă de înșelăciune și nu ca autor al tentativei, constând în aceea că prin găsirea unui cumpărător al autoturismului, în persoana inculpatului M., a ajutat la tentativa inculpatului M.A. de a înșela partea vătămată. În aceste condiții, faptul că nu avea cunoștințe de mecanică, nu este relevant în cauză, important fiind faptul că știa că autoturismul urmează a fi declarat ca furat și să se ceară prima de asigurare, ceea ce reiese din declarațiile inculpaților T. și M., precum și din convorbirile telefonice aflate la dosar. Solicitarea de schimbare a încadrării juridice în art. 221 C. pen., deși făcută în subsidiar, trebuie considerată ca fiind principala cerere, decurgând din situația de fapt, care nu poate avea caracter de principal și subsidiar. Astfel, din situația de fapt reținută și necontestată de către inculpat, în ceea ce privește acțiunea sa, reiese că activitatea inculpatului nu a fost aceea de a primi sau valorifica autoturismul marca A., scopul fiind acela ca, după declararea ca furată a mașinii, să se obțină despăgubirea de la partea vătămată și să primească o sumă de bani. Inculpatul nu a cumpărat autoturismul, ci a ajutat la valorificarea acestuia, deși cunoștea faptul că nu poate fi vândut în condițiile arătate. Referitor la individualizarea pedepsei, se constată că instanța de fond a aplicat 5 ani închisoare, la minimul special prevăzut de lege, astfel că reducerea pedepsei nu este posibilă. Apelul inculpatului a fost admis, având în vedere că instanța de fond a aplicat, ca pedeapsă accesorie, interzicerea drepturilor prevăzute la art. 64 C. pen., fiind desființată parțial sentința și interzise doar drepturile prevăzute de art. 64 lit. a), teza a II-a și lit. b) C. pen., fiind în favoarea inculpatului. Astfel, prin decizia penală nr. 62/A din 18 martie 2013 Curtea de Apel București, în temeiul art. 379 pct. 2 lit. a) C. proc. pen., a admis apelul declarat de inculpatul B.C.T., împotriva sentinței penale nr. 302 din 26 aprilie 2012, pronunțată de Tribunalul București, secția a II-a penală. A desființat în parte, sentința penală apelată (în ce privește pe apelantul inculpat) și, rejudecând în fond: A aplicat inculpatului B.C.T., pe lângă pedeapsa principală aplicată prin sentința penală apelată, pedeapsa accesorie a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a și lit. b) C. pen., în loc de interzicerea tuturor drepturilor prevăzute de art. 64 C. pen. A menținut celelalte dispoziții ale sentinței penale apelate. Împotriva acestei decizii, în termen legal s-a exercitat recurs de către inculpatul B.C.T. În contextul în care hotărârea a fost pronunțată după intrarea în vigoare a Legii nr. 2/2013, care cantonează controlul judiciar realizat de Înalta Curte de Casație și Justiție pe calea recursului ordinar la sfera chestiunilor de drept, inculpatul a invocat cazul de casare de la pct. 12 al art. 385 9 C. proc. pen., în sensul că nu se întrunesc elementele constitutive ale complicității la tentativa de înșelăciune. Totodată, s-a invocat incidența art. 5 din Noul C. pen. în sensul că infracțiunea respectivă este sancționată în noul Cod cu o pedeapsă în limite mai mici, solicitând astfel aplicarea unor pedepse mai reduse acestuia, cu o modalitate de executare neprivativă de libertate. Înalta Curte de Casație și Justiție, ca instanță abilitată în a trata exclusiv chestiunile de drept aduse în discuție în recurs, constată, pe de o parte, lipsa de incidență a cazului de casare de la pct. 12 al art. 385 9 C. proc. pen. În concret, în susținerea acestui caz de casare recurentul reia practic susținerile de substanță din ciclul apelului. Astfel, se arată că în cauză sunt incidente disp. art. 20 alin. (3) C. pen., deoarece nu rezultă mijloacele materiale prin care inculpatul ar fi putut să ducă la îndeplinire obligațiile cu privire la procurarea actelor mașinii, nefiind calificat în acest sens, astfel că tentativa este improprie și se impune achitarea, în baza art. 10 lit. a) C. proc. pen. Instanța de apel a fost însă cea care a abordat în substanță o astfel de apărare, consider