ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 2876/2003

Asupra recursului de față, În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: Tribunalul Prahova, prin sentința penală nr. 316 din 6 august 2002, în baza art. 208 alin. (1), cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., prin schimbarea încadrării juridice a faptei, conform art. 334 C. proc. pen., din 6 infracțiuni, prevăzute de art. 208 alin. (1), cu aplicarea art. 33 lit. a) C. pen., a condamnat pe inculpata C.A.A. pentru comiterea infracțiunii de furt în formă continuată, faptă din perioada 16 aprilie 2002 – 30 aprilie 2002, părți vătămate P.S., D.M., I.N., M.T., K.M.D., D.P., prejudiciu total de 19.490.000 lei, la pedeapsa de 3 ani închisoare. În baza art. 211 alin. (2 1 ) lit. c), cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., prin schimbarea încadrării juridice a faptei, conform art. 334 C. proc.

pen., din 3 infracțiuni, prevăzute de art. 211 alin. (2 1 ) lit. c), cu aplicarea art. 33 lit. a) C. pen., a condamnat pe aceeași inculpată pentru comiterea infracțiunii de tâlhărie în formă continuată, faptă din perioada 10 mai 2002 – 16 mai 2002, părți vătămate D.A., B.O. și Ș.M., prejudiciu total 36.000.000 lei, la pedeapsa de 9 ani închisoare. A aplicat art. 71, raportat la art. 64 C. pen. În baza art. 350 C. proc. pen., a menținut starea de arest a inculpatei, iar în baza art. 88 C. pen., a dedus din pedeapsa aplicată, timpul reținerii și al arestării preventive de la 17 mai 2002, la zi. A obligat inculpata la plata de despăgubiri civile către părțile vătămate, constituite părți civile în cauză, P.S., D.P., B.O.

și Ș.M. A constatat că părțile vătămate D.M., I.N., M.T., K.M.D. și D.A. nu s-au constituit părți civile în cauză, prejudiciile fiind parțial acoperite. În baza art. 118 lit. d) C. pen., a dispus confiscarea de la inculpată a sumei de 4.345.000 lei, reprezentând beneficiu obținut în urma săvârșirii infracțiunilor. Inculpata a fost obligată la plata sumei de 1.500.000 lei, cheltuieli judiciare către stat din care, 300.000 lei, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu, se vor avansa din fondul Ministerului Justiției.

Hotărând astfel, prima instanță a reținut, în esență, că în perioada 16 aprilie 2002 – 16 mai 2002, pe timp de zi, inculpata a pătruns în locuințele a 6 părți vătămate, persoane în vârstă, din municipiul Ploiești și profitând de neatenția acestora a sustras diferite sume de bani și de asemenea, prin violență și amenințare a deposedat 3 părți vătămate de bani și bunuri, după ce a intrat în locuințele acestor persoane în vârstă, cu acordul lor. Împotriva acestei sentințe penale, au declarat apel Parchetul de pe lângă Tribunalul Prahova și inculpata C.A.A.

În apelul parchetului hotărârea a fost criticată pentru nelegalitate și netemeinicie, susținându-se că în mod greșit prima instanță a dispus schimbarea încadrării juridice a faptelor deduse judecății, considerându - se că inculpata a săvârșit infracțiunea de furt în formă continuată și infracțiunea de tâlhărie, în aceeași modalitate, când de fapt, cele șase infracțiuni de furt și cele trei infracțiuni de tâlhărie, au fost comise în concurs real, actele materiale specifice acestor infracțiuni, deși au fost comise la intervale de timp relativ scurte, au avut la bază rezoluții infracționale distincte, deoarece și împrejurările faptelor au fost diferite de fiecare dată, iar pedeapsa aplicată inculpatei nu reflectă pericolul social concret al faptelor comise.

În apelul inculpatei s-a susținut că pedeapsa aplicată de instanța de fond este prea aspră, în raport cu situația ei personală și cu modul concret de săvârșire a infracțiunilor. Curtea de Apel Ploiești, prin decizia penală nr. 502 din 13 noiembrie 2002 a admis apelul declarat de Parchetul de pe lângă Tribunalul Prahova, a desființat în parte sentința atacată, în baza art. 334 C. proc. pen., a schimbat încadrarea juridică dintr-o infracțiune de furt în formă continuată, prevăzută de art. 208 alin. (1), cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., în 6 infracțiuni de furt, prevăzute de art. 208 alin. (1) C. pen. și a condamnat pe inculpata C.A.A. la câte 3 ani închisoare și din art. 211 alin. (2) lit. c), cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., în 3 infracțiuni de tâlhărie, prevăzute de art. 211 alin. (2) lit. c) și a condamnat pe aceeași inculpată, la câte 10 ani închisoare.

În baza art. 33 lit. a), raportat la art. 34 lit. b) C. pen., a dispus ca inculpata să execute pedeapsa cea mai grea, aceea de 10 ani închisoare. A menținut restul dispozițiilor sentinței. A respins ca nefondat apelul formulat de inculpata C.A.A. împotriva aceleiași hotărâri. A computat detenția de la 17 mai 2002, la zi. Inculpata a fost obligată la plata sumei de 900.000 lei, cheltuieli judiciare către stat din care, suma de 300.000 lei, onorariu avocat din oficiu se va avansa din fondul Ministerului Justiției.

În motivarea acestei soluții, instanța de control judiciar a reținut că, cele șase infracțiuni de furt și cele trei infracțiuni de tâlhărie au fost comise față de mai mulți subiecți pasivi și în împrejurări diferite de fiecare dată, astfel că în cauză nu au incidență prevederile art. 41 alin. (2) C. pen., ci dispozițiile art. 33 lit. a) C. pen., referitoare la concursul real de infracțiuni, iar pedeapsa aplicată inculpatei pentru aceste infracțiuni, trebuie să reflecte pe deplin pericolul social deosebit al faptelor și condițiile concrete de săvârșire a acestora. Nemulțumită de hotărârea instanței de apel, în termenul legal, inculpata C.A.A. a declarat recurs, solicitând reducerea pedepsei aplicate, pe care o consideră prea aspră, în raport cu datele ei personale cât și cu cele reale ale cauzei.

Recursul declarat de inculpată nu este fondat. Conform art. 72 C. pen., la stabilirea și aplicarea pedepselor se ține seama de dispozițiile părții generale a codului, de limitele de pedeapsă fixate în partea specială, de gradul de pericol social al faptelor săvârșite, de persoana infractorului și de împrejurările care atenuează sau agravează răspunderea penală. Pe de altă parte, art. 52 C. pen., stipulează că pedeapsa este o măsură de constrângere și un mijloc de reeducare a condamnatului, scopul ei fiind prevenirea săvârșirii de noi infracțiuni.

Raportând cauzei aceste dispoziții legale, se reține că în procesul individualizării pedepsei, instanța a considerat pericolul social grav al faptelor, mărit de numărul acestora (6 furturi și 3 tâlhării), împrejurările în care s-au săvârșit, în locuințele unor persoane în vârstă și lipsite de apărare, dar și datele ce caracterizează persoana inculpatei, care nu are antecedente penale, a recunoscut pe tot parcursul procesului penal faptele comise și a avut o bună conduită anterior comiterii lor. Ca atare, pedeapsa rezultantă, de 10 ani închisoare, răspunde și scopului ei, astfel cum este prevăzut în art. 52 C. pen. și nu se impune reducerea acesteia. În consecință, secția penală a Curții Supreme de Justiție, în baza art. 385 15 alin. (1) pct. 1 lit. b) C. proc.

pen., va respinge recursul declarat de inculpata C.A.A., ca nefondat, va deduce din pedeapsa aplicată inculpatei, timpul reținerii și al arestării preventive de la 17 mai 2002, la 17 iunie 2003 și o va obliga pe recurentă la plata sumei de 1.300.000 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat din care, suma de 300.000 lei reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiției.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpata C.A.A., împotriva deciziei penale nr. 502 din 13 noiembrie 2002 a Curții de Apel Ploiești. Deduce din pedeapsa aplicată inculpatei, timpul reținerii și al arestării preventive de la 17 mai 2002, la 17 iunie 2003. Obligă pe recurentă la plata sumei de 1.300.000 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 300.000 lei, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiției. Pronunțată în ședință publică, azi 17 iunie 2003.