ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 867/2014

ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 867/2014 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2014)

Asupra cauzei de

față, constată următoarele:

Prin Sentința civilă nr. 723 din 28 martie

2012 pronunțată de Tribunalul București, secția a IV-a civilă, în Dosarul nr.

53740/3/2010, s-a admis acțiunea formulată de reclamanta M.D.S., în

contradictoriu cu Municipiul București, reprezentat prin Primarul General al

Municipiului București, și cu Consiliul General al Municipiului București, s-a

constatat că terenul proprietatea reclamantei, de 119,53 mp, cu nr. cadastral

x/1, înscris în Cartea Funciară nr. A, situat în Municipiul București, B-dul

I., sectorul 1, este expropriat de fapt, pentru utilitate publică de interes

local în favoarea Municipiului București și au fost obligate pârâtele

Municipiul București, reprezentat prin Primarul General al Municipiului

București și Consiliul General al Municipiului București, în solidar, la

505.291 RON despăgubiri pentru expropriere și la 1.600 RON cheltuieli de

judecată, către reclamantă.

Analizând probele

administrate în cauză, tribunalul a constatat că prin Sentința civilă nr. 3338

din 01 martie 1999, pronunțată de Judecătoria Sectorului 1 București în Dosarul

nr. 14.487/1997, Consiliul General al Municipiului București a fost obligat

să-i restituie reclamantei M.D.S. în natură, terenul în suprafață de 956 mp,

situat în București, B-dul I., sector 1, în temeiul Legii nr. 112/1995.

Prin Sentința civilă

nr. 5857 din 19 aprilie 1999 pronunțată de Judecătoria Sectorului 1 București

în Dosarul nr. 14.487/1997, a fost lămurit dispozitivul Sentinței civile nr.

3338 din 01 martie 1999, pronunțată de Judecătoria Sectorului 1 București în

Dosarul nr. 14.487/1997, Consiliul General al Municipiului București fiind

obligat să-i restituie reclamantei M.D.S. în natură, terenul în suprafață de

956 mp, situat în București, B-dul I., sector 1, cu precizarea că, o suprafață

de 253 mp a fost ocupată ilegal de către R. și C., cu obiective specifice

activității acestora, 332 mp au fost ocupați ilegal de către SC U. SA și 38 mp

au fost ocupați ilegal de către o societate particulară.

După restituirea

terenului în suprafață de 956 mp, situat în București, B-dul I., sector 1, în

natură, definitiv și irevocabil către reclamantă, aceasta susține că asupra

unei părți din terenul restituit, după efectuarea documentației cadastrale a

imobilului, a constatat că, încă de la intrarea în posesie și până în prezent,

nu poate exercita în niciun fel atributele dreptului de proprietate, nu poate

întrebuința lucrul potrivit naturii ori destinației lui (fructus), dreptul de

a-i culege fructele și veniturile pe care le poate da (fructus) și dreptul de a

dispune de acest lucru, fie prin înstrăinare, fie prin consumare (abusus),

întrucât acest teren este afectat de diferite utilități de interes public,

ocuparea cu astfel de utilități fiind ilegală, așa cum s-a reținut și din

hotărârea judecătorească menționată mai sus, de lămurire a dispozitivului

privind situația concretă a terenului.

În cazul în speță,

terenul reclamantei fiind ocupat în fapt, de traseul B-dului I. și de celelalte

rețele și instalații edilitare de utilitate publică de interes local,

tribunalul a constatat că instituțiile pârâte aveau la îndemână mijlocul legal

pentru a dispune chiar și măsura exproprierii care să nu poată fi contestată de

către reclamanta-proprietară și să stabilească, respective, să consemneze

despăgubirile ce i se cuvin și cu toate acestea, nu au apelat la mijloacele

prevăzute de legea specială pentru a legaliza măsurile de fapt deja înfăptuite.

Tribunalul a apreciat

că, prin analogie, dispoziția legală poate fi aplicată de către instanță și în

situația de față, în care nu s-a făcut o declarație de utilitate publică și nu

s-a luat o măsură legală de expropriere.

În consecință, la

stabilirea valorii despăgubirilor pentru măsura exproprierii pentru utilitate

publică, instanța a avut în vedere că această despăgubire trebuie să fie

cuprinsă între limitele solicitate de către expropriați, ca limită maximă și

limitele despăgubirii oferite de către expropriator, ca limită minimă.

Între aceste repere

și ținând cont de prețurile de circulație în zonă la data efectuării

expertizei, Tribunalul a constatat că cererea reclamantei este întemeiată, și a

admis-o constatând că terenul proprietatea reclamantei, de 119,53 mp, cu nr.

cadastral x/1, înscris în Cartea Funciară nr. A, situat în Municipiul

București, B-dul I., sectorul 1, este expropriat de fapt, pentru utilitate

publică de interes local în favoarea Municipiului București.

Pârâtele Municipiul

București, reprezentat prin Primarul General al Municipiului București și

Consiliul General al Municipiului București, au fost obligate în solidar, la

505.291 RON despăgubiri pentru expropriere, către reclamantă.

Totodată, având în

vedere dispozițiile art. 10 alin. (3) din Legea nr. 198/2004, raportat la art.

38 din Legea nr. 33/1994, care constituie dreptul comun în materie de

expropriere, tribunalul a constatat că "toate cheltuielile efectuate

pentru realizarea procedurilor de expropriere, inclusiv înaintea instanțelor

judecătorești, se suportă de expropriator", astfel că expropriatorul de

fapt a fost obligat la suma de 1600 RON cu titlu de cheltuieli de judecată

către reclamantă, reprezentând onorarii pentru experți.

Împotriva sentinței

civile pronunțate la fond au declarat apel Municipiul București prin Primarul

General și Consiliul General al Municipiului București, solicitând admiterea

acestuia și desființarea sentinței civile atacate, precum și respingerea acțiunii

ca neîntemeiată.

Se susține că

hotărârea pronunțată a fost dată cu aplicarea greșită a legii, întrucât,

instanța de judecată în mod greșit a admis acțiunea și a obligat pârâtele în

solidar, la 505.291 RON despăgubiri pentru expropriere.

Se arată că în mod

greșit instanța de fond, prin analogie o aplică și în situația de față, în

acest dosar în care nu s-a făcut o declarație de utilitate publică și nu s-a

luat o măsură legală de expropriere și de asemenea, se apreciază că se impune

stabilirea despăgubirilor echivalente conform art. 25 din Legea nr. 33/1994

privind exproprierea pentru utilitate publică.

Apelurile au fost

respinse ca nefondate, deoarece potrivit Sentinței civile nr. 3338 din 01

martie 1999 pronunțată de Judecătoria sectorului 1 București și respectiv a

Sentinței civile nr. 5857 din 19 aprilie 1999 a aceleiași instanțe, ambele

definitive și irevocabile, reclamantei M.D.S. i s-a restituit în natură,

terenul în suprafață de 956 mp situat în București, B-dul I., sector 1, care,

ulterior efectuării documentației cadastrale a primit număr poștal 8 A.

De la data intrării

în posesie și până la sesizarea instanței de judecată, la 08 noiembrie 2010,

reclamanta nu a putut beneficia de atributele dreptului de proprietate,

întrucât terenul este afectat de diferite utilități de interes public (conducte

R., cabluri de energie, gură de aerisire metrou suprateran și canalele

subterane de ventilație).

S-a apreciat că

apelanta-reclamantă a suferit o expropriere incompatibilă cu dispozițiile

constituționale ce garantează respectarea dreptului de proprietate.

Instanța de fond a

acordat în mod întemeiat eficiență dispozițiilor art. 24 alin. (4) din Legea

nr. 33/1994, privind exproprierea pentru cauză de utilitate publică, reținând

că "în cazul în care expropriatorul cere exproprierea numai a unei părți

de teren sau din construcție, iar proprietarul cere instanței exproprierea

totală, instanța va aprecia, în raport cu situația reală, dacă exproprierea în

parte este posibilă, iar în caz contrar, va dispune exproprierea totală".

Coroborând aceste

prevederi legale cu dispozițiile art. 25 din Legea nr. 33/1994, a fost omologat

raportul de expertiză efectuat de către Comisia de experți în sensul că pârâții

au fost obligați la 505.291 RON despăgubiri pentru terenul expropriat în

suprafață de 119,53 mp, cu nr. cadastral X/1 înscris în CF nr. A situat în

Municipiul București, B-dul I., sector 1.

Prin soluția

pronunțată, instanța a avut în vedere și prescripțiile art. 27 din Legea nr.

33/1994.

A fost respinsă ca

nefondată critica apelanților pârâți vizând instituirea unei servituți

prevăzută de art. 13 din Legea nr. 213/1998, coroborată cu Legea nr. 51/2006

(art. 5 alin. (2), câtă vreme, pârâții nu au sesizat instanța de fond cu o

cerere distinctă privind stabilirea servituții legale, astfel că instanța de

fond s-a pronunțat în limitele sesizării cu respectarea principiului

disponibilității părților.

Pentru aceste

argumente, apelurile au fost respinse ca nefondate, în temeiul art. 296 C.

proc. civ.

Prin cererea

înregistrată pe rolul Curții de Apel București la data de 02 iulie 2013 petenta

M.D.S. a solicitat completarea dispozitivului Deciziei civile nr. 172 A din 10

mai 2013 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a IV-a civilă.

În motivarea cererii,

a arătat că prin Decizia civilă nr. 172A din 10 mai 2013, Curtea de Apel a

respins ca nefondate apelurile declarate de apelanții pârâți Consiliul General

al Municipiului București și Municipiul București prin Primarul General

împotriva Sentinței civile nr. 723 din 28 martie 2012 pronunțată de Tribunalul

București, secția a V-a civilă.

Petenta a mai arătat

că instanța nu s-a pronunțat cu privire la cheltuielile de judecată din proces,

deși le-a solicitat în mod expres și textual atât prin întâmpinarea depusă la

dosar, cât și prin concluziile orale susținute în fața instanței de judecată,

depunând în acest sens dovada achitării onorariului avocațial.

Au fost invocate

dispozițiile art. 274 C. proc. civ., potrivit cu care "partea care cade în

pretenții va fi obligată, la cerere, să plătească cheltuielile de

judecată".

Analizând această

cerere, întemeiată pe dispozițiile art. 281(2) C. proc. civ., Curtea a

constatat că este întemeiată și a fost admisă pentru următoarele

considerentele:

Conform art. 281

2

alin. (1) C. proc. civ., dacă prin hotărârea dată, instanța a omis să se

pronunțe asupra unui capăt de cerere, se poate cere completarea hotărârii, în

același termen în care se poate declara, după caz, apel sau recurs împotriva

acelei hotărâri.

În cauză, cererea de

completare a dispozitivului Deciziei nr. 172A/2013 a fost formulată în termen

și a fost apreciată ca întemeiată, motiv pentru care, Curtea a completat

decizia sus-menționată obligând pe apelanții-pârâți, în solidar, la plata către

intimata reclamantă a sumei de 4000 RON cu titlu de cheltuieli de judecată, în

conformitate cu dispozițiile art. 274 C. proc. civ.

Împotriva Deciziilor

nr. 172A din 10 mai 2013 și nr. 256A din 19 septembrie 2013, pronunțate de

Curtea de Apel București, secția a IV-a civilă, au declarat recurs pârâții

Consiliul General al Municipiului București și Municipiul București, prin

primarul general.

Se susține de către

recurenții pârâți Consiliul General al Municipiului București și Municipiul

București incidența art. 304 pct. 9 C. proc. civ. deoarece în mod greșit Curtea

de Apel ar fi respins apelurile declarate.

În ceea ce privește

cadrul procesual, se consideră că pârâtul Consiliul General al Municipiului

București nu are capacitate procesuală de folosință, deoarece Consiliul General

al Municipiului București nu are personalitate juridică și implicit nici

capacitate procesuală de folosință întrucât potrivit Legii nr. 215/2001 este un

simplu organ deliberativ fără personalitate juridică, singura instituție cu

personalitate juridică fiind instituția primarului, care reprezintă în justiție

toate direcțiile.

Pe fondul cauzei, ar

fi incident art. 21 alin. (2) din Legea nr. 33/1994 privind exproprierea pentru

cauză de utilitate publică, iar în speță nu a fost demarată procedura

exproprierii, astfel că nu a operat încă o expropriere, prin urmare nu se poate

vorbi de o acordare a despăgubirilor proporțional cu reglementarea imobilului

ce a fost scos din patrimoniul intimatei.

Procedura

exproprierii presupune parcurgerea mai multor etape pentru stabilirea

despăgubirilor cuvenite proprietarilor și reprezintă o procedură specială.

Un alt aspect care

este contestat este și acela privind stabilirea prețului, având în vedere că

Primăria Municipiului București și Consiliul General al Municipiului București

nu au oferit reclamantei nicio sumă de bani, deoarece nu au în derulare

proiecte în zonă care să necesite acțiuni de expropriere pentru cauză de

utilitate publică.

Cu privire la

cheltuielile de judecată, se consideră că instanța în mod greșit a obligat

Municipiul București la plata acestora, deoarece Municipiul București nu se

află în culpă procesuală, iar atitudinea procesuală a sa nu poate declanșa o

răspundere civilă constând în obligarea acestuia la plata cheltuielilor de

judecată.

Se solicită de către

recurent aplicarea art. 274 alin. (3) C. proc. civ., respectiv micșorarea

cheltuielilor de judecată, având în vedere că sunt nepotrivit de mari față de

munca îndeplinită de avocat, procesul desfășurându-se pe parcursul a două

termene de judecată, unul fiind acordat pentru comunicarea motivelor de apel.

Se invocă și

jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului care prevede că partea care

a câștigat procesul nu va putea obține rambursarea unor cheltuieli, decât în

măsura în care se constată realitatea, necesitatea și caracterul lor rezonabil.

Analizând recursurile

declarate prin prisma dispozițiilor legale incidente și a motivelor de recurs

invocate, Înalta Curte de Casație și Justiție constată că acestea sunt

nefondate pentru considerentele ce succed:

recursul exercitat împotriva Deciziei civile nr. 172A din 10 mai 2013 a Curții

de Apel București, secția a IV-a civilă.

Recurenții-pârâți

invocă incidența motivului de nelegalitate reglementat de art. 304 pct. 9 C.

proc. civ. și anume eronata interpretare a dispozițiilor legale privind

capacitatea procesuală de folosință a pârâtului Consiliul General al

Municipiului București și a dispozițiilor art. 21 alin. (2) din Legea nr.

33/1994 care reglementează procedura specială a exproprierii.

Pentru a fi incident

acest motiv de nelegalitate, este necesar ca hotărârea recurată să fie dată cu

aplicarea sau interpretarea greșită a legii sau să fie lipsită de temei legal.

Referitor la excepția

lipsei capacității procesuale de folosință a pârâtului Consiliului General al

Municipiului București, aceasta nu se justifică, deoarece capacitatea

procesuală de folosință presupune aptitudinea generală a persoanei juridice de

a dobândi drepturi și de a-și asuma obligații pe plan procesual, aceasta fiind

o condiție cerută pentru ca subiectele de drept să poată dobândi calitatea de

parte.

O astfel de

capacitate este distinctă și nu se confundă cu reprezentarea în justiție a

persoanelor juridice.

În concluzie, atât în

cazul persoanelor fizice, cât și în cazul persoanelor juridice, condițiile

impuse pentru a dobândi calitatea de parte, anume capacitatea de folosință,

calitatea procesuală, dreptul și interesul, se verifică în persoana entităților

chemate în proces.

Potrivit

dispozițiilor art. 11 alin. (5) din Legea nr. 213/1998 pentru imobilele

proprietate publică a statului sau ale unității administrativ-teritoriale,

statul este reprezentat de Ministerul Finanțelor Publice, iar unitățile

administrativ-teritoriale, de către Consiliile Județene, de Consiliul General

al Municipiului București sau de Consiliile locale.

Pe de altă parte,

prin acțiunea promovată de reclamantă ce a făcut obiectul Dosarului nr.

14487/1997 s-a solicitat lămurirea dispozitivului Sentinței civile nr. 3338/1

martie 1999 a Judecătoriei sector 1 București, Consiliul General al

Municipiului București fiind obligat să-i restituie reclamantei în natură

terenul în suprafață de 956 mp situat în București, str. B-dul I., sector 1.

Pentru aceste

considerente se va respinge excepția lipsei capacității procesuale pasive de

folosință a Consiliului General al Municipiului București.

În cauză, instanța de

apel în mod just a obligat pe pârâții Consiliul General al Municipiului

București și pe Municipiul București în solidar la plata către reclamanți a

despăgubirilor pentru exproprierea terenului, considerând că proprietarul a

fost pus în imposibilitatea de a-și folosi bunul, fără a i se stabili sau

acorda vreo despăgubire justă și prealabilă, prin aplicarea corectă a

dispozițiilor legale incidente.

Acest teren în

suprafață de 956 mp situat în str. B-dul I., sector 1 a fost restituit în

natură reclamantei, dar este ocupat în fapt de traseul B-dului I. și de alte

rețele și instalații edilitare de utilitate publică, operând o

"expropriere în fapt" proprietarul fiind pus în imposibilitatea de

a-și exercita două dintre atributele dreptului de proprietate (folosința și

posesia).

Chiar dacă nu s-a

dispus măsura legală a exproprierii pentru utilitate publică, ocuparea

terenului reclamantei poate fi asimilată unei exproprieri de fapt, dată fiind

utilitatea publică evidentă a obiectivelor cu care este ocupat terenul.

De observat ar fi

asemănarea speței de față în raport cu cea soluționată de Curtea Europeană a

Drepturilor Omului în cauza Burghelea împotriva României (hotărârea din 27

ianuarie 2009, publicată în M. Of. nr. 736/29.10.2009). În cauza menționată,

instanța europeană a reținut încălcarea de către Statul român a art. 1 din

Protocolul nr. 1 adițional la Convenția Europeană a Drepturilor Omului, prin

aceea că terenul unui particular a fost ocupat în mod ireversibil de o lucrare

de utilitate publică, fără a exista un transfer de proprietate către stat și

fără acordarea unei despăgubiri.

Curtea Europeană a

apreciat că, în absența unui act formal de expropriere, situația persoanei

astfel prejudiciate nu poate fi considerată "previzibilă" și

corespunzătoare cerinței "principiului securității juridice".

Situația în cauză a permis autorităților să tragă foloase din ocuparea

terenului, cu neglijarea regulilor ce guvernează exproprierea (Constituția din

1991 și, în special, Legea nr. 33/1994), fără a pune în prealabil o

indemnizație la dispoziția proprietarului.

În concluzie, Curtea

Europeană a apreciat că ingerința litigioasă nu era compatibilă cu principiul

legalității și, prin urmare, a încălcat dreptul proprietarului la respectarea

bunurilor sale.

În prezenta cauză,

situația terenului este asemănătoare (respectiv, este ocupat de stradă publică,

fără ca anterior ocupării să se fi desfășurat o procedură de expropriere,

reclamantul nu a fost despăgubit, iar posibilitatea de acordare a unei

despăgubiri, în lipsa prezentului demers judiciar este incertă), motiv pentru

care argumentele instanței europene referitoare la lipsa de previzibilitate și

securitate juridică, încălcarea principiului legalității și a dreptului de

proprietate sunt aplicabile mutatis mutandis.

Lipsa declanșării

procedurii prevăzute de lege, procedură reglementată de art. 21 alin. (2) din

Legea nr. 33/1994, motiv de nelegalitate susținut de recurenții pârâți nu poate

conduce la respingerea prezentei acțiuni, neputându-se refuza accesul la

justiție al reclamantei pentru stabilirea justei despăgubiri pentru terenul

ocupat de pârâți.

Această situație de

fapt este una prejudiciabilă pentru reclamantă și, în mod corelativ, imputabilă

recurenților-pârâți, astfel încât acordarea despăgubirilor pentru lipsa de

folosință este pe deplin justificată.

Exproprierea suferită

de reclamantă este incompatibilă cu dispozițiile constituționale ce garantează

dreptul de proprietate, precum și cu jurisprudența Curții Europene a

Drepturilor Omului conform căreia noțiunea de "privare de

proprietate" echivalează cu preluarea completă și definitivă a bunului,

situație în care titularul său nu mai poate exercita unul din atributele

dreptului său de proprietate (cauza Burdov c. Rusia).

Nu pot fi primite

criticile recurenților privind lipsa demarării etapelor exproprierii și

aspectele legate de nederularea unor proiect în zonă. Aceste susțineri nu au

valențele unor critici de nelegalitate, nu pot fi relaționate din punct de

vedere logic cu soluția pronunțată de instanța de apel și considerentele

acesteia.

recurenților-pârâți relativă la aplicarea dispozițiilor art. 274 C. proc. civ.

vizează recursul declarat de pârâți împotriva Deciziei nr. 256A din 19

septembrie 2013 a Curții de Apel București, secția a IV-a civilă, prin care s-a

dispus completarea Deciziei civile nr. 172A din 10 mai 2013, fiind obligați

pârâții către intimații reclamanți la plata sumei de 4.000 RON cu titlu de

cheltuieli de judecată.

Se invocă, pe de o

parte că pârâții nu se află în culpă procesuală, susținere ce nu poate fi

primită.

Dispozițiile art. 274

C. proc. civ. au fost în mod corect interpretate și aplicate de instanța de

apel, aceste prevederi se fundamentează pe ideea de culpă a pârâților în

declanșarea procedurii judiciare, culpă în care s-au aflat pârâții. Sesizarea

instanței pentru a tranșa asupra dreptului pretins s-a datorat atitudinii

culpabile a pârâților care au fost în mod just obligați la plata cheltuielilor

de judecată către reclamantă.

Pe de altă parte, se

solicită aplicarea dispozițiilor art. 274 C. proc. civ. pentru a se dispune

micșorarea cheltuielilor de judecată, invocându-se și jurisprudența Curții

Europene a Drepturilor Omului în acest sens, solicitare căreia nu i se poate da

curs.

În cauză nu se impune

micșorarea cheltuielilor de judecată în condițiile art. 274 alin. (3) C. proc.

civ., sumele la care pârâții au fost obligați reprezintă onorariu de apărător

și constituie sume efectiv cheltuite, constatându-se realitatea, necesitatea și

caracterul lor rezonabil.

Pentru aceste

considerente, în aplicarea art. 312 alin. (1) C. proc. civ., recursurile se vor

respinge ca nefondate și în baza art. 274 C. proc. civ., vor fi obligați

pârâții Consiliul General al Municipiului București și Municipiul București,

prin primarul general, în solidar, la plata cheltuielilor de judecată de 3000

RON către intimata reclamantă M.D.S.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge ca nefondate

recursurile declarate de pârâții Consiliul General al Municipiului București și

Municipiul București, prin primarul general împotriva Deciziilor nr. 172A din

10 mai 2013 și nr. 256A din 19 septembrie 2013, pronunțate de Curtea de Apel

București, secția a IV-a civilă.

Obligă pe recurenții

pârâți Consiliul General al Municipiului București și Municipiul București,

prin primarul general la 3.000 RON cheltuieli de judecată către intimata

reclamantă M.D.S.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică astăzi, 14 martie 2014.

Procesat

de GGC - NN