ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 4373/2003

Asupra recursurilor de față; În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința nr. 120 din 31 octombrie 2002, pronunțată de Tribunalul Călărași, în baza art. 334 C. proc. pen., s-a dispus schimbarea încadrării juridice a faptei pentru care a fost trimis în judecată inculpatul V.M. din art. 211 alin. (1) și (2) lit. c) C. pen., cu aplicarea art. 37 lit. a) C. pen., în infracțiunea prevăzută de art. 211 alin. (1) și (2) lit. c) C. pen., cu aplicarea art. 37 lit. b) C. pen.; - din art. 197 alin. (1) C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) și art. 37 lit. a) C. pen., în infracțiunea prevăzută de art. 197 alin. (1) C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) și art. 37 lit. b) C. pen.

- din art. 189 alin. (1) C. pen., cu aplicarea art. 37 lit. a) C. pen., în infracțiunea prevăzută de art. 189 alin. (1) C. pen., cu aplicarea art. 37 lit. b) C. pen. În baza art. 211 alin. (1) și (2) lit. c) C. pen., cu aplicarea art. 37 lit. b) C. pen., s-a dispus condamnarea inculpatului V.M. la 15 ani închisoare. În baza art. 197 alin. (1) C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) și art. 37 lit. b) C. pen., a mai fost condamnat la 10 ani închisoare. Conform art. 189 alin. (1) C. pen., cu aplicarea art. 37 lit. b) C. pen., a mai fost condamnat la 10 ani închisoare. În temeiul art. 33 – art. 34 C. pen., s-a dispus să execute 15 ani închisoare cu aplicarea art. 71 – art. 64 C. pen. A fost menținută starea de arest, computată durata detenției preventive și inculpatul a fost obligat să plătească despăgubiri civile și cheltuieli judiciare în favoarea statului.

Pentru a pronunța această soluție, prima instanță a reținut că în ziua de 9 iulie 2002, în jurul orelor 19,00, inculpatul a intrat într-o farmacie și întrebând pe farmacistă despre mai multe medicamente, a rămas ultimul, după plecarea cumpărătorilor. Ulterior, inculpatul a împins-o pe victimă spre o magazie, după care lovindu-o cu mâinile și picioarele a trântit-o și a imobilizat-o, legându-i membrele inferioare și superioare cu pungi de plastic și i-a astupat gura tot cu o astfel de pungă. După ce a amenințat-o că o va omorî dacă nu tace, pentru a se asigura că nu va mai intra cineva în farmacie, inculpatul a blocat ușa de la intrare și după ce a aflat unde sunt banii, i-a luat împreună și cu verigheta pe care victima o avea pe deget.

Mai mult decât atât, după ce i-a dezlegat picioarele, victima a fost obligată să întrețină raporturi sexuale normale, anale și orale cu inculpatul, ca urmare a violențelor exercitate și a imposibilității acesteia de a se apăra. Împotriva hotărârii au declarat apel Parchetul de pe lângă Tribunalul Călărași, inculpatul V.M. și partea civilă. Apelul Ministerului Public a fost admis, casată parțial sentința și după descontopirea pedepsei rezultante, s-a dat eficiență art. 65 C. pen., interzicându-i-se inculpatului drepturile prevăzute de art. 64 lit. a) și b) C. pen., pe timp de 5 ani, pedeapsa complementară fiind aplicată, pentru infracțiunea prevăzută de art. 197 alin. (1) C. pen. Apelul inculpatului și cel al părții civile au fost respinse (decizia nr. 90 din 25 februarie 2005). Împotriva acestor soluții au declarat recurs Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București și inculpatul.

În recursul său Ministerul Public a criticat hotărârile sunt aspectul legalității și temeiniciei lor. În acest sens s-a susținut că instanțele au făcut o greșită încadrare juridică a faptelor, iar în ce privește cel de-al doilea aspect, pedepsele nu au fost bine individualizate, ele nereflectând corect gradul de pericol social al faptelor și al făptuitorului. Astfel, s-a susținut că instanțele trebuiau să rețină în sarcina inculpatului și infracțiunea prevăzută de art. 201 alin. (4) C. pen., în concurs cu cea prevăzută de art. 197 alin. (1) C. pen., așa cum a fost modificat după apariția O.U.G. nr. 89 din 21 iunie 2001. Pentru aceste motive procurorul a pus concluzii de admitere a recursului declarat de Ministerul Public, condamnarea inculpatului pentru infracțiunea prevăzută de art. 197 alin. (1) C. pen.

și pentru cea prevăzută de art. 201 alin. (4) C. pen. și aplicarea unor pedepse mai severe. Inculpatul a criticat hotărârile tot sub aspectul individualizării pedepselor, susținând că ele sunt exagerate, motiv pentru care a solicitat reducerea lor, având în vedere că a recunoscut parțial comiterea faptelor. Recursul declarat de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București este fondat. Astfel, din probele care au fost complet administrate și corect interpretate, rezultă că faptele comise de inculpat au fost bine reținute, în sensul că acesta, în urma violenței exercitate a întreținut cu victima relații sexuale atât normale, anale și orale, ceea ce constituie conținutul infracțiunii prevăzută de art. 201 alin. (4) C. pen., aflată în concurs cu cea prevăzută de art. 197 alin. (1) C. pen.

Potrivit art. 197 alin. (1) C. pen., infracțiunea de viol constă în actul sexual de orice natură cu o persoană de sex diferit sau de același sex, prin constrângerea acesteia sau profitând de imposibilitatea de a se apăra sau de a-și exprima voința. Conform art. 201 alin. (4) C. pen., constituie infracțiune săvârșirea de acte de perversiune sexuale cu o persoană în imposibilitatea de a se apăra ori de a-și exprima voința sau prin constrângere. Noua reglementare, după modificarea art. 197 C. pen., prin O.U.G. nr. 89 din 21 iunie 2001 nu mai precizează subiecții infracțiunii de viol, legiuitorul utilizând formula generică de „act sexual de orice natură cu o persoană de sex diferit sau de același sex”.

Prin această modificare legiuitorul a înțeles să apere și persoana de sex masculin, având caracter de act sexual, potrivit art. 197 C. pen., nu numai actul sexual între două persoane de sex opus, ci și actul sexual între persoane de același sex. Actul sexual „de orice natură altul decât considerat firesc” nu reprezintă decât actele sexuale nefirești sau normale și care se sancționează într-un text distinct, respectiv art. 201 C. pen. Pe de altă parte, perversiunea sexuală (art. 201 C. pen.) este considerată o anomalie sexuală, o aberație sexuală, printre aceste acte numărându-se și sodonomia de mod, care presupune acte heterosexuale aberante cum ar fi actul sexual oral și anal.

Prin noțiunea de „act sexual” nu se înțelege și „actul de perversiune sexuală”, astfel cum greșit au considerat instanțele, pentru că acesta, chiar dacă se înfățișează ca un mod nefiresc al actului sexual nu face parte din categoria lor (raport sexual între femeie și bărbat sau act sexual între persoane de același sex). În ipoteza în care legiuitorul ar fi dorit ca prin „act sexual de orice natură” să înțeleagă atât cele firești, cât și cele nefirești, respectiv perversiunile sexuale, nu ar fi incriminat într-un text distinct, art. 201 alin. (4) C. pen., actele de perversiune sexuală prin constrângere. Față de cele menționate este evidentă că inculpatul a săvârșit două infracțiuni distincte și anume, una prevăzută de art. 197 alin. (1) și alta prevăzută de art. 201 alin. (4) C. pen.

și nu cea prevăzută de art. 197 alin. (1), cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București a mai criticat hotărârile și sub aspectul netemeiniciei lor, în sensul că pedepsele nu reflectă corect gradul de pericol social al faptelor și făptuitorului. În acest sens procurorul a solicitat majorarea pedepselor aplicate. Instanța analizând susținerile Ministerului Public constată următoarele: Inculpatul a fost trimis în judecată pentru comiterea a trei fapte penale și anume: tâlhărie, viol, lipsire de libertate, iar prin aplicarea art. 334 C. proc. pen., s-a stabilit că el a săvârșit și acte de perversiune sexuală.

Este adevărat că faptele comise sunt deosebit de grave, ele prezentând un grad de pericol social ridicat, au avut urmări deosebite, au fost comise în stare de recidivă postexecutorie, ceea ce denotă o perseverență antisocială, iar circumstanțele personale ale inculpatului, atitudine inconstantă, recunoașterea parțială a faptelor, sunt de natură să determine instanțele de judecată să aplice măsuri severe pentru reprimarea acestor acțiuni și pentru izolarea făptuitorului de societate. Aplicarea unei pedepse de 15 ani unui inculpat care are în prezent vârsta de 36 de ani, este de natură să realizeze izolarea acestuia de societate pe un timp îndelungat, perioadă apreciată ca fiind suficientă pentru reeducarea sa.

Instanța consideră că în situația majorării cuantumului pedepsei aplicate inculpatului de 15 ani, s-ar produce un dezechilibru între faptele comise și durata mare, excesivă a pedepsei aplicate, astfel încât, scopul educativ-preventiv al sancțiunii penale nu se va realiza. Față de cele menționate recursul declarat de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București urmează să fie admis numai sub aspectul schimbării încadrării juridice, iar cel al inculpatului, respins, deoarece pedepsele aplicate au fost bine individualizate așa cum s-a arătat mai sus.

Având în vedere că inculpatul a fost condamnat pentru comiterea mai multor infracțiuni, instanța urmează să înlăture dispozițiile art. 33 lit. b) C. pen., să descontopească pedeapsa rezultantă și să facă aplicarea art. 334 C. pen., numai în ce privește infracțiunea prevăzută de art. 197 alin. (1), cu aplicarea art. 37 lit. b) C. pen., în vederea schimbării încadrării juridice în infracțiunea prevăzută de art. 197 alin. (1) C. pen., cu aplicarea art. 37 lit. b) C. pen. și cea prevăzută de art. 201 alin. (4) C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) și art. 37 lit. b) C. pen. După aplicarea pedepselor corespunzătoare pentru aceste două infracțiuni instanța va face aplicarea art. 33 și art. 34 C. pen., urmând să contopească aceste sancțiuni penale cu cea la cât a fost condamnat pentru infracțiunea prevăzută de art. 211 alin. (1) și (2) C. pen., cu aplicarea art. 37 lit. b) C. pen.

Întrucât recurentul a fost judecat în stare de arest, instanța urmează să compute din pedeapsa aplicată, durata detenției preventive. Cheltuielile efectuate de stat cu ocazia soluționării cauzei în care se include și onorariul apărătorului din oficiu ce va fi avansat din fondul Ministerului Justiției vor fi restituite de către inculpat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Admite recursul declarat de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București împotriva deciziei nr. 90 din 25 februarie 2003 a Curții de Apel București, secția I penală, privind pe inculpatul V.M. Casează decizia atacată și sentința nr. 120 din 31 octombrie 2002 a Tribunalului Călărași, numai cu privire la latura penală a procesului. Înlătură art. 34 lit. b) C. pen. și descontopește pedeapsa rezultantă de 15 ani închisoare în pedepsele componente, pe care le repune în individualitatea lor. Potrivit art. 334 C. proc. pen., schimbă încadrarea juridică a faptei din infracțiunea prevăzută de art. 197 alin. (1) C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) și art. 37 lit. b) C. pen., în infracțiunile prevăzute de art. 197 alin. (1) C. pen., cu aplicarea art. 37 lit. b) C. pen.

și de art. 201 alin. (4) C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) și art. 37 lit. b) C. pen. În baza art. 197 alin. (1) C. pen., cu aplicarea art. 37 lit. b) C. pen., condamnă pe inculpat la 10 ani închisoare și 5 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) și b) C. pen. În baza art. 201 alin. (4) C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) și art. 37 lit. b) C. pen., condamnă pe inculpat la 5 ani închisoare. În baza art. 33 și art. 34 lit. b) C. pen., inculpatul va executa pedeapsa cea mai grea de 15 ani închisoare și 5 ani interzicerea drepturilor, prevăzute de art. 64 lit. a) și b) C. pen. Menține celelalte dispoziții ale hotărârii. Respinge recursul declarat de inculpat împotriva aceleiași decizii, ca nefondat.

Compută din pedeapsa aplicată inculpatului, durata arestării preventive de la 10 iulie 2002, la zi. Obligă pe recurent să plătească statului 1.400.000 lei cheltuieli judiciare, în care se include și onorariul apărătorului din oficiu în sumă de 400.000 lei, ce va fi avansat din fondul Ministerului Justiției. Pronunțată în ședință publică, azi 9 octombrie 2003.