ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 4373/2003
ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 4373/2003 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2003)
Asupra recursurilor de față;
În baza lucrărilor din dosar,
constată următoarele:
Prin sentința nr. 120 din 31 octombrie
2002, pronunțată de Tribunalul Călărași, în baza art. 334 C. proc. pen., s-a
dispus schimbarea încadrării juridice a faptei pentru care a fost trimis în
judecată inculpatul V.M. din art. 211 alin. (1) și (2) lit. c) C. pen., cu
aplicarea art. 37 lit. a) C. pen., în infracțiunea prevăzută de art. 211 alin.
(1) și (2) lit. c) C. pen., cu aplicarea art. 37 lit. b) C. pen.;
- din art. 197 alin. (1) C. pen., cu
aplicarea art. 41 alin. (2) și art. 37 lit. a) C. pen., în infracțiunea
prevăzută de art. 197 alin. (1) C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) și art.
37 lit. b) C. pen.
- din art. 189 alin. (1) C. pen., cu
aplicarea art. 37 lit. a) C. pen., în infracțiunea prevăzută de art. 189 alin.
(1) C. pen., cu aplicarea art. 37 lit. b) C. pen.
În baza art. 211 alin. (1) și (2)
lit. c) C. pen., cu aplicarea art. 37 lit. b) C. pen., s-a dispus condamnarea
inculpatului V.M. la 15 ani închisoare.
În baza art. 197 alin. (1) C. pen.,
cu aplicarea art. 41 alin. (2) și art. 37 lit. b) C. pen., a mai fost condamnat
la 10 ani închisoare.
Conform art. 189 alin. (1) C. pen.,
cu aplicarea art. 37 lit. b) C. pen., a mai fost condamnat la 10 ani
închisoare.
În temeiul art. 33 – art. 34 C.
pen., s-a dispus să execute 15 ani închisoare cu aplicarea art. 71 – art. 64 C.
pen.
A fost menținută starea de arest,
computată durata detenției preventive și inculpatul a fost obligat să plătească
despăgubiri civile și cheltuieli judiciare în favoarea statului.
Pentru a pronunța această soluție,
prima instanță a reținut că în ziua de 9 iulie 2002, în jurul orelor 19,00,
inculpatul a intrat într-o farmacie și întrebând pe farmacistă despre mai multe
medicamente, a rămas ultimul, după plecarea cumpărătorilor.
Ulterior, inculpatul a împins-o pe
victimă spre o magazie, după care lovindu-o cu mâinile și picioarele a
trântit-o și a imobilizat-o, legându-i membrele inferioare și superioare cu
pungi de plastic și i-a astupat gura tot cu o astfel de pungă.
După ce a amenințat-o că o va omorî
dacă nu tace, pentru a se asigura că nu va mai intra cineva în farmacie,
inculpatul a blocat ușa de la intrare și după ce a aflat unde sunt banii, i-a
luat împreună și cu verigheta pe care victima o avea pe deget.
Mai mult decât atât, după ce i-a
dezlegat picioarele, victima a fost obligată să întrețină raporturi sexuale
normale, anale și orale cu inculpatul, ca urmare a violențelor exercitate și a
imposibilității acesteia de a se apăra.
Împotriva hotărârii au declarat apel
Parchetul de pe lângă Tribunalul Călărași, inculpatul V.M. și partea civilă.
Apelul Ministerului Public a fost
admis, casată parțial sentința și după descontopirea pedepsei rezultante, s-a
dat eficiență art. 65 C. pen., interzicându-i-se inculpatului drepturile
prevăzute de art. 64 lit. a) și b) C. pen., pe timp de 5 ani, pedeapsa
complementară fiind aplicată, pentru infracțiunea prevăzută de art. 197 alin.
(1) C. pen.
Apelul inculpatului și cel al părții
civile au fost respinse (decizia nr. 90 din 25 februarie 2005).
Împotriva acestor soluții au
declarat recurs Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București și inculpatul.
În recursul său Ministerul Public a
criticat hotărârile sunt aspectul legalității și temeiniciei lor.
În acest sens s-a susținut că
instanțele au făcut o greșită încadrare juridică a faptelor, iar în ce privește
cel de-al doilea aspect, pedepsele nu au fost bine individualizate, ele
nereflectând corect gradul de pericol social al faptelor și al făptuitorului.
Astfel, s-a susținut că instanțele
trebuiau să rețină în sarcina inculpatului și infracțiunea prevăzută de art.
201 alin. (4) C. pen., în concurs cu cea prevăzută de art. 197 alin. (1) C.
pen., așa cum a fost modificat după apariția O.U.G. nr. 89 din 21 iunie 2001.
Pentru aceste motive procurorul a
pus concluzii de admitere a recursului declarat de Ministerul Public,
condamnarea inculpatului pentru infracțiunea prevăzută de art. 197 alin. (1) C.
pen. și pentru cea prevăzută de art. 201 alin. (4) C. pen. și aplicarea unor
pedepse mai severe.
Inculpatul a criticat hotărârile tot
sub aspectul individualizării pedepselor, susținând că ele sunt exagerate,
motiv pentru care a solicitat reducerea lor, având în vedere că a recunoscut
parțial comiterea faptelor.
Recursul declarat de Parchetul de pe
lângă Curtea de Apel București este fondat.
Astfel, din probele care au fost
complet administrate și corect interpretate, rezultă că faptele comise de
inculpat au fost bine reținute, în sensul că acesta, în urma violenței
exercitate a întreținut cu victima relații sexuale atât normale, anale și
orale, ceea ce constituie conținutul infracțiunii prevăzută de art. 201 alin.
(4) C. pen., aflată în concurs cu cea prevăzută de art. 197 alin. (1) C. pen.
Potrivit art. 197 alin. (1) C. pen.,
infracțiunea de viol constă în actul sexual de orice natură cu o persoană de
sex diferit sau de același sex, prin constrângerea acesteia sau profitând de
imposibilitatea de a se apăra sau de a-și exprima voința.
Conform art. 201 alin. (4) C. pen.,
constituie infracțiune săvârșirea de acte de perversiune sexuale cu o persoană
în imposibilitatea de a se apăra ori de a-și exprima voința sau prin
constrângere.
Noua reglementare, după modificarea
art. 197 C. pen., prin O.U.G. nr. 89 din 21 iunie 2001 nu mai precizează
subiecții infracțiunii de viol, legiuitorul utilizând formula generică de „act
sexual de orice natură cu o persoană de sex diferit sau de același sex”.
Prin această modificare legiuitorul
a înțeles să apere și persoana de sex masculin, având caracter de act sexual,
potrivit art. 197 C. pen., nu numai actul sexual între două persoane de sex
opus, ci și actul sexual între persoane de același sex.
Actul sexual „de orice natură altul
decât considerat firesc” nu reprezintă decât actele sexuale nefirești sau
normale și care se sancționează într-un text distinct, respectiv art. 201 C.
pen.
Pe de altă parte, perversiunea
sexuală (art. 201 C. pen.) este considerată o anomalie sexuală, o aberație
sexuală, printre aceste acte numărându-se și sodonomia de mod, care presupune
acte heterosexuale aberante cum ar fi actul sexual oral și anal.
Prin noțiunea de „act sexual” nu se
înțelege și „actul de perversiune sexuală”, astfel cum greșit au considerat
instanțele, pentru că acesta, chiar dacă se înfățișează ca un mod nefiresc al
actului sexual nu face parte din categoria lor (raport sexual între femeie și
bărbat sau act sexual între persoane de același sex).
În ipoteza în care legiuitorul ar fi
dorit ca prin „act sexual de orice natură” să înțeleagă atât cele firești, cât
și cele nefirești, respectiv perversiunile sexuale, nu ar fi incriminat într-un
text distinct, art. 201 alin. (4) C. pen., actele de perversiune sexuală prin
constrângere.
Față de cele menționate este
evidentă că inculpatul a săvârșit două infracțiuni distincte și anume, una
prevăzută de art. 197 alin. (1) și alta prevăzută de art. 201 alin. (4) C. pen.
și nu cea prevăzută de art. 197 alin. (1), cu aplicarea art. 41 alin. (2) C.
pen.
Parchetul de pe lângă Curtea de Apel
București a mai criticat hotărârile și sub aspectul netemeiniciei lor, în
sensul că pedepsele nu reflectă corect gradul de pericol social al faptelor și
făptuitorului.
În acest sens procurorul a solicitat
majorarea pedepselor aplicate.
Instanța analizând susținerile
Ministerului Public constată următoarele:
Inculpatul a fost trimis în judecată
pentru comiterea a trei fapte penale și anume: tâlhărie, viol, lipsire de
libertate, iar prin aplicarea art. 334 C. proc. pen., s-a stabilit că el a
săvârșit și acte de perversiune sexuală.
Este adevărat că faptele comise sunt
deosebit de grave, ele prezentând un grad de pericol social ridicat, au avut
urmări deosebite, au fost comise în stare de recidivă postexecutorie, ceea ce
denotă o perseverență antisocială, iar circumstanțele personale ale
inculpatului, atitudine inconstantă, recunoașterea parțială a faptelor, sunt de
natură să determine instanțele de judecată să aplice măsuri severe pentru
reprimarea acestor acțiuni și pentru izolarea făptuitorului de societate.
Aplicarea unei pedepse de 15 ani
unui inculpat care are în prezent vârsta de 36 de ani, este de natură să
realizeze izolarea acestuia de societate pe un timp îndelungat, perioadă
apreciată ca fiind suficientă pentru reeducarea sa.
Instanța consideră că în situația
majorării cuantumului pedepsei aplicate inculpatului de 15 ani, s-ar produce un
dezechilibru între faptele comise și durata mare, excesivă a pedepsei aplicate,
astfel încât, scopul educativ-preventiv al sancțiunii penale nu se va realiza.
Față de cele menționate recursul
declarat de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București urmează să fie admis
numai sub aspectul schimbării încadrării juridice, iar cel al inculpatului,
respins, deoarece pedepsele aplicate au fost bine individualizate așa cum s-a
arătat mai sus.
Având în vedere că inculpatul a fost
condamnat pentru comiterea mai multor infracțiuni, instanța urmează să înlăture
dispozițiile art. 33 lit. b) C. pen., să descontopească pedeapsa rezultantă și
să facă aplicarea art. 334 C. pen., numai în ce privește infracțiunea prevăzută
de art. 197 alin. (1), cu aplicarea art. 37 lit. b) C. pen., în vederea
schimbării încadrării juridice în infracțiunea prevăzută de art. 197 alin. (1)
C. pen., cu aplicarea art. 37 lit. b) C. pen. și cea prevăzută de art. 201
alin. (4) C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) și art. 37 lit. b) C. pen.
După aplicarea pedepselor
corespunzătoare pentru aceste două infracțiuni instanța va face aplicarea art.
33 și art. 34 C. pen., urmând să contopească aceste sancțiuni penale cu cea la
cât a fost condamnat pentru infracțiunea prevăzută de art. 211 alin. (1) și (2)
C. pen., cu aplicarea art. 37 lit. b) C. pen.
Întrucât recurentul a fost judecat
în stare de arest, instanța urmează să compute din pedeapsa aplicată, durata
detenției preventive.
Cheltuielile efectuate de stat cu
ocazia soluționării cauzei în care se include și onorariul apărătorului din
oficiu ce va fi avansat din fondul Ministerului Justiției vor fi restituite de
către inculpat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Admite recursul
declarat de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București împotriva deciziei
nr. 90 din 25 februarie 2003 a Curții de Apel București, secția I penală,
privind pe inculpatul V.M.
Casează decizia atacată și sentința
nr. 120 din 31 octombrie 2002 a Tribunalului Călărași, numai cu privire la
latura penală a procesului.
Înlătură art. 34 lit. b) C. pen. și
descontopește pedeapsa rezultantă de 15 ani închisoare în pedepsele componente,
pe care le repune în individualitatea lor.
Potrivit art. 334 C. proc. pen.,
schimbă încadrarea juridică a faptei din infracțiunea prevăzută de art. 197
alin. (1) C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) și art. 37 lit. b) C. pen.,
în infracțiunile prevăzute de art. 197 alin. (1) C. pen., cu aplicarea art. 37
lit. b) C. pen. și de art. 201 alin. (4) C. pen., cu aplicarea art. 41 alin.
(2) și art. 37 lit. b) C. pen.
În baza art. 197 alin. (1) C. pen.,
cu aplicarea art. 37 lit. b) C. pen., condamnă pe inculpat la 10 ani închisoare
și 5 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) și b) C. pen.
În baza art. 201 alin. (4) C. pen.,
cu aplicarea art. 41 alin. (2) și art. 37 lit. b) C. pen., condamnă pe inculpat
la 5 ani închisoare.
În baza art. 33 și art. 34 lit. b)
C. pen., inculpatul va executa pedeapsa cea mai grea de 15 ani închisoare și 5
ani interzicerea drepturilor, prevăzute de art. 64 lit. a) și b) C. pen.
Menține celelalte dispoziții ale
hotărârii.
Respinge recursul declarat de
inculpat împotriva aceleiași decizii, ca nefondat.
Compută din pedeapsa aplicată
inculpatului, durata arestării preventive de la 10 iulie 2002, la zi.
Obligă pe recurent să plătească
statului 1.400.000 lei cheltuieli judiciare, în care se include și onorariul
apărătorului din oficiu în sumă de 400.000 lei, ce va fi avansat din fondul
Ministerului Justiției.
Pronunțată în ședință publică, azi 9
octombrie 2003.