ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 20/2013

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: I. Circumstanțele cauzei 1. Obiectul acțiunii Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Curții de Apel Craiova, reclamanții G.I., G.D. și G.M.I. în contradictoriu cu în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Economiei și Finanțelor, C.C.S.D., obligarea acestuia să emită și să comunice decizia privind titlul de despăgubire pentru imobilul notificat sub nr. 4/N/2002, situat în Craiova, în termen de 90 de zile de la rămânerea irevocabilă a hotărârii, cu plata daunelor cominatorii de 1000 lei/zi de întârziere, până la emiterea deciziei.

În motivarea acțiunii, s-a arătat că prin Dispoziția nr. 11595 din 19 iulie 2005, emisă de Primarul Municipiului Craiova s-a propus acordarea de despăgubiri în condițiile Titlului al VII- lea din legea nr. 247/2005 către reclamanți, pentru imobilul imposibil de restituit în natură și deși dosarul a fost înregistrat la Comisia Centrală sub nr. 12252/ CC și nu a fost soluționat până la această dată. La data de 17 februarie 2011 pârâta a formulat cerere de chemare în garanție a Primăriei Municipiului Craiova și a Primarului Municipiului Craiova, arătând că cei doi chemați în garanție aveau obligația de a trimite dosarul aferent notificării însoțit de toate actele prevăzute de art. 16.alin. (5) din H.G.

1095/2005, obligație pe care nu și-au îndeplinit-o. 2. Hotărârea Curții de apel Prin Sentința nr. 611 din 23 noiembrie 2011, Curtea de Apel Craiova a admis în parte acțiunea formulată de reclamanții G.I., G.D. și G.M.I. în contradictoriu cu în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Economiei și Finanțelor, C.C.S.D. și a obligate pârâtul să emită reclamanților decizia reprezentând titlu de despăgubire pentru imobilul situat în Craiova, 1, conform Dispoziției nr. 11595/2005 a Primarului Municipiului Craiova. Totodată, Curtea de apel a respins atât cererea privind daunele cominatorii și cea privind obligarea Primăriei Craiova și a Prefecturii la înaintarea dosarului către C.C.S.D., cât și cererea de chemare în garanție.

Pentru a pronunța această sentință, instanța de fond a reținut, în esență, că prin Dispoziția nr. 11595/2005, Primarul Municipiului Craiova a propus acordarea de despăgubiri către reclamanți, pentru imobilul notificat sub nr. 4/N/2002, imposibil de restituit în natură, situat în Craiova, iar dosarul întocmit în vederea acordării despăgubirilor a fost transmis către C.C.S.D. pentru emiterea deciziei reprezentând titlul de despăgubire potrivit dispozițiilor titlului al VII- lea din Legea 554/2004, obligație ce nu a fost adusă la îndeplinire până la acest moment de pârâta Comisia Centrală. Prin urmare, prima instanță a constatat că în cauză, că durata excesivă a procedurilor administrative este de natură a încălca în mod evident dreptul la un proces rezonabil.

S-a arătat în considerentele sentinței atacate că că procedurile administrative, coroborate cu cele judiciare trebuie să se desfășoare în termen rezonabil și că depășirea unui termen de 10 ani de la data formulării cererii de acordarea a măsurilor reparatorii constituie deja o încălcare evidentă a prevederilor art. 6 din C.E.D.O. Curtea a mai reținut că a fost identificat imobilul imposibil de restituit, astfel că nu pot fi reținute ca întemeiate apărările pârâtei C.C.S.D.

prin care se invocă caracterul neîntemeiat al cererii promovate de reclamanți privind obligarea acesteia la emiterea deciziei reprezentând titlu de despăgubire și aceleași considerente nu pot fi primite apărările pârâtei referitoare la returnarea dosarului aferent dispoziției în vederea completării sub aspectul identificării imobilului în condițiile în care Comisia Centrală, conform Titlului al VII- lea al Legii nr. 247/2005, nu are competența de a exercita un control asupra legalității Dispoziției date de Primar. În ceea ce privește returnarea dosarului în vederea completării conform art. 16 alin. (5) din H.G. 1095/2005, judecătorul fondului a reținut că, la dosarul aferent notificării se află procesul verbal de negociere și procesul verbal din data de 21 august 1980 în care este descris imobilul.

Referitor la cererea de obligare la daune cominatorii, prima instanță a constatat că aceasta este nefondată, întrucât prin art. 24 din Legea nr. 554/2004 s-a prevăzut o procedură specială de sancționare a autorităților, în cazul în care acestea nu execută hotărâri definitive și irevocabile, procedură care este subsecventă actualei etape judiciare. În fine, având în vedere că pârâta C.C.S.D. nu a căzut în pretenții materiale față de reclamanți, prima instanță a respins cererea de chemare în garanție formulată de această pârâtă. 3. Recursul pârâtei Împotriva acestei sentințe, considerând-o netemeinică și nelegală, a declarat recurs pârâta C.C.S.D., în temeiul prevederilor art. 304 pct. 9 și art. 304 1 C. proc.

civ. În motivarea cererii de recurs, se arată, în esență, că instanța de fond în mod greșit a reținut că a fost nesocotit termenul rezonabil de soluționare a cererii reclamanților, neținând seama de faptul că procedura administrativă prevăzută de Titlul al VII- lea din Legea nr. 247/2005 presupune mai multe etape: a transmiterii și înregistrării dosarelor, a analizei acestora, etapa evaluării, emiterea deciziei ce reprezintă titlul de despăgubiri. Totodată, arată recurenta, la dosarul de despăgubire al reclamanților nu se regăsesc toate înscrisurile ce au stat la baza emiterii dispoziției emise în temeiul Legii nr. 10/2001. Recurenta a susținut că instanța de fond nu s-a pronunțat asupra cererii de chemare în garanție și nu și-a manifestat rolul active pentru identificarea imobilului.

Recurenta susține, de asemenea, că instanța de fond a obligat-o să emită decizia reprezentând titlu de despăgubire cu încălcarea etapelor administrative premergătoare, respectiv cea a evaluării. De asemenea, s-a arătat că în cauză sunt aplicabile dispozițiile O.U.G. nr. 4/2012 în conformitate cu care este suspendată emiterea titlurilor de despăgubire pe o perioadă de 6 luni, sens în care a solicitat acordarea unui termen de grație de 6 luni pentru punerea în executare a hotărârii. II.

Considerentele Înaltei Curți a asupra recursului Înalta Curte de Casație și Justiție sesizată cu soluționarea recursului declarat, analizând motivele de recurs formulate în raport cu sentința atacată, materialul probator și dispozițiile legale incidente în cauză, va respinge recursul ca nefondat pentru considerentele ce urmează: 1. Argumentele de fapt și de drept relevante Intimații–reclamanți au învestit instanța de contencios administrativ cu o acțiune vizând obligarea pârâtei la emiterea deciziei privind titlul de despăgubire pentru imobilul situat în Craiova, pentru care s-a propus acordarea despăgubirilor prin Dispoziția nr. 11595 din 19 iulie 2005 emisă de Primarul Municipiului Craiova.

Înalta Curte constată că în mod corect, în raport de dispozițiile din Capitolul V – Titlul al VII- lea „Regimul stabilirii și plății despăgubirilor aferente imobilelor preluate în mod abuziv” din Legea nr. 247/2005, cu modificările și completările ulterioare, instanța de fond a obligat pârâta C.C.S.D.

să procedeze la efectuarea demersurilor pentru evaluarea imobilului și să emită o decizie privind titlul de despăgubire aferent Dispoziției nr. 11595 din 19 iulie 2005 emisă de Primarul Municipiului Craiova, Soluția instanței de fond se impune pentru că, prin nesoluționarea cererii întru-un interval de timp foarte mare, în raport cu data emiterii dispoziției, respectiv 28 iunie 2005, este evidentă depășirea termenului rezonabil de finalizare a procedurii administrative, prin emiterea deciziei reprezentând titlul de despăgubire; aceasta cu atât mai mult cu cât pârâtei îi revin obligații în acest sens, fiind ținută de respectarea principiului operativității specifice oricărei activități a autorităților administrative.

Astfel, perioada mare de timp scursă de la data înregistrării dosarului la autoritatea recurentă îndreptățește pe intimată să invoce încălcarea principiului soluționării cauzelor într-un termen rezonabil, consacrat de art. 6 parag. 1 din Convenția europeană a drepturilor omului și a libertăților fundamentale. Împrejurarea că Legea nr. 247/2005 nu prevede un termen pentru rezolvarea cererilor nu exclude incidența acestui principiu, întrucât, potrivit dispozițiilor art. 20 din Constituția României, normele interne cuprinse în legislația primară și secundară, inclusiv cele având ca obiect de reglementare procedura de acordare a despăgubirilor, nu pot fi interpretate și aplicate decât în acord cu dreptul la soluționarea cauzelor într-un termen rezonabil, statuat ca o garanție a unui proces echitabil atât în procedura judiciară, cât și în cadrul procedurii administrative.

Soluționarea cererilor într-un termen rezonabil constituie, de asemenea, un element al dreptului la o bună administrație, drept fundamental al cetățeanului U.E., consacrat de art. 41 din Carta Drepturilor Fundamentale a U.E. și care reprezintă un reper în orientarea conduitei administrative a autorităților publice ale statelor membre. Statului îi revine, așadar, obligația de a organiza funcționarea sistemului autorităților sale astfel încât să răspundă acestei cerințe, pentru ca persoana îndreptățită să poată beneficia efectiv de protecția asigurată prin prevederile art. 6 din C.E.D.O. Complexitatea etapelor procedurale reglementate de lege poate constitui, într-adevăr, un criteriu de apreciere a respectării termenului rezonabil însă nu poate fi invocată pentru justificarea unei conduite arbitrare ori a pasivității autorității publice.

Or, în speță, termenul în care autoritatea recurentă nu a dat curs solicitării intimatei-reclamante de soluționare a cererii sale nu se încadrează în noțiunea de termen rezonabil, astfel încât instanța de fond în mod corect a admis acțiunea, soluția impunându-se în raport atât cu prevederile Legii nr. 247/2005, Titlul al VII- lea, cât și cu dispozițiile art. 6 din C.E.D.O. Înalta Curte constată că susținerile recurentei în sensul că instanța de fond nu s-a pronunțat asupra cererii de chemare în garanție sunt nefondate, întrucât, așa cum rezultă din dispozitivul sentinței atacate, Curtea de apel a respins cererea de chemare în garanție, arătând în considerentele sentinței și motivul pentru a apreciat că această cerere este nefondată.

De asemenea, nici criticile recurentei referitoare la faptul că instanța de fond nu și-a manifestat rolul activ cu privire la identificarea imobilului, nu sunt fondate, întrucât la dosarul cauzei există suficiente date pentru a se putea evalua imobilul revendicat de reclamantă. Orice amânare în soluționarea cererii reclamantului ar însemna depășirea termenului rezonabil avut în vedere de dispozițiile art. 6 din C.E.D.O. Pe de altă parte, Înalta Curte are în vedere că art. 16 alin. (4) din Titlul al VII- lea al Legii nr. 247/2005, conferă Comisiei Centrale atribuția de a verifica legalitatea respingerii cererii de restituire în natură, iar nu de a cenzura dispoziția emisă în temeiul art. 20 din Legea nr. 10/2001 din alte perspective ce intrau exclusiv în competența entității învestite cu soluționarea notificării și a instanțelor competente să exercite controlul judecătoresc asupra acesteia.

De asemenea, contrar celor susținute de autoritatea recurentă, Înalta Curte constată că instanța de fond nu a obligat-o să emită decizia cu încălcarea etapelor administrative, ci a sancționat pasivitatea manifestată de aceasta în perioada scursă de la data înregistrării dosarului de despăgubire, prin neexercitarea atribuțiilor legale în soluționarea acestuia; evident, recurenta-pârâtă va emite decizia la care a fost obligată prin sentința recurată, cu respectarea dispozițiilor cuprinse în actul normativ susmenționat, adică, implicit, după parcurgerea etapei evaluării. Înalta Curte nu poate reține solicitarea de acordare a unui termen de grație de 6 luni, termen prevăzut de O.U.G. nr. 4/2012, pentru executarea hotărârii de față, având în vedere faptul că hotărârea privind emiterea titlului de despăgubire, ce face obiectul cauzei de față, va fi pusă în executare cu respectarea dispozițiilor normative aplicabile în cauză.

În temeiul actului normativ invocat, respectiv O.U.G. nr. 4/2012, pe perioada prevăzută de act este evident că este suspendată de drept emiterea titlului de despăgubire, urmând ca după expirarea termenului prevăzut de lege să fie reluată procedura de emitere a titlului. 2. Temeiul legal al soluției adoptate în recurs Pentru aceste considerente, văzând că nu sunt motive de modificare sau casare a sentinței atacate, în temeiul art. 312 C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursurile formulate ca nefondate.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursul declarat de C.C.S.D. împotriva Sentinței nr. 611 din 23 noiembrie 2011 a Curții de Apel Craiova, secția contencios administrativ și fiscal, ca nefondat. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi, 8 ianuarie 2013.