Sari la conținut
ÎNAPOI LA REZULTATE Înalta Curte de Casație și Justiție
Sursă originală
ÎCCJ 16.01.2013
respins

ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 144/2013

HOTĂRÂRE
16.01.2013
CAMERĂ
contencios
Citează această cauză
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 144/2013 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2013)

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin Sentința nr. 4723 din 12 iulie 2011, Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, a admis acțiunea formulată de reclamanta S.A., în contradictoriu cu pârâtul M.M.F.P.S., și a anulat Ordinul nr. 1563 din 16 septembrie 2009 emis de conducătorul autorității pârâte, prin care s-a constituit debit în sumă de 45.000 lei în sarcina reclamantei și a altor persoane nominalizate în Anexă. Pentru a pronunța această sentință, prima instanță a reținut, în esență, că în ce privește faptele reținute în procesele-verbale de contravenție încheiate de A.N.R.M.A.P. cu prilejul controlului efectuat la autoritatea pârâtă, ca fiind nereguli în cadrul derulării procedurilor de achiziție, toate actele emise de comisia de evaluare au fost semnate de către toți cei cinci membrii titulari ai acesteia, fără a fi nevoie să se apeleze la membrii de rezervă.

Prin urmare, se arată în considerentele sentinței atacate, aceste nereguli pot fi imputate membrilor Comisiilor de evaluare; faptul că reclamanta a fost numită membru de rezervă în Comisiile de evaluare nu-i atrage automat răspunderea materială, alături de membrii comisiilor care au participat efectiv la derularea procedurilor, fiind necesar a se stabilit dacă faptele reținute ca generatoare de prejudiciu au fost săvârșite în vreun fel de reclamantă, dacă între contribuția reclamantei și prejudiciu există vreo legătură de cauzalitate și dacă i se poate imputa vreo formă de vinovăție; or, în contextul în care nu s-a apelat la membrii de rezervă iar reclamanta nu a participat în nici un fel la derularea procedurilor de achiziție, suplimentarea cantităților și încheierea contractelor, nu se poate reține existența condițiilor răspunderii civile a funcționarului public, potrivit art. 84 lit. a) din Legea nr. 188/1999.

Împotriva acestei sentințe, considerând-o netemeinică și nelegală, a declarat recurs pârâtul, în temeiul prevederilor art. 304 pct. 9 C. proc. civ., susținând că a fost dată cu greșita aplicare a legii; în motivarea recursului se arată, în esență, că actul contestat în cauză și anulat de instanța de fond a fost emis în temeiul prevederilor art. 84 și 85 din Legea nr. 188/1999 privind Statutul funcționarilor publici și că la emiterea acestuia s-a avut în vedere participarea intimatei-reclamante, în calitate de membru de rezervă, în Comisia de evaluare, pe perioada desfășurării concediilor de odihnă a unor membri titulari ai comisiei. Examinând cauza și sentința atacată, în raport cu actele și lucrările dosarului, cu motivele invocate de recurent, precum și cu dispozițiile legale incidente în cauză, inclusiv cele ale art. 304 1 C. proc.

civ., Curtea constată că recursul este nefondat, după cum se va arăta în continuare. Prin Ordinul nr. 1563 din 16 septembrie 2009 emis de conducătorul autorității recurente, contestat în cauză, s-a constituit debit în sumă de 45.000 lei în sarcina persoanelor nominalizate în anexă, în număr de cinci, intimatei-reclamante imputându-i-se suma de 9.287 lei, în temeiul art. 84 și 85 din Legea nr. 188/1999, având în vedere Nota Direcției generale de buget și resurse umane din 08 septembrie 2009 și a proceselor-verbale din 07 septembrie 2009 întocmite de A.N.R.M.A.P. Intimatei-reclamante și celorlalte persoane indicate în Anexa la ordinul de imputare contestat le-a fost angajată răspunderea materială cu privire la prejudiciul cauzat autorității recurente, reprezentat de contravaloarea amenzii achitate de aceasta, în sumă de 45.000 lei, jumătate din suma de 90.000 lei, aplicată de către A.N.R.M.A.P.

prin cele trei procese-verbale de constatare și sancționare a contravențiilor, prin care sunt reținute nereguli în derularea procedurilor de achiziție publică, după cum rezultă din Nota Direcției generale de buget și resurse umane din 08 septembrie 2009. Din cuprinsul ordinului și a Notei din 08 septembrie 2009 nu rezultă, însă, în ce mod intimata-reclamantă a contribuit la producerea prejudiciului, dacă a fost implicată în procedurile de achiziție și în ce calitate și dacă a procedat la întocmirea și semnarea contractelor, care a fost rolul acesteia pe parcursul derulării procedurilor de achiziție și care este fapta de care se face vinovată. Dimpotrivă, din actele depuse la dosar, întocmite în procesul derulării procedurilor de achiziție cu privire la care au fost reținute nereguli cu ocazia controlului efectuat de A.N.R.M.A.P.

și întocmirii proceselor-verbale de contravenție susmenționate, rezultă că intimata-reclamantă, având funcția de consilier superior în cadrul Direcției investiții și patrimoniu, a avut calitatea de membru de rezervă în comisia de evaluare a ofertelor, fiind numită prin Ordinul nr. 104 din 07 februarie 2007 al M.M.S.S.F. În cadrul derulării procedurilor de achiziție, toate actele emise de comisia de evaluare, potrivit etapelor, procedurilor și competenței specifice, au fost semnate de către toți cei cinci membrii titulari, fără a fi nevoie să se apeleze la membrii de rezervă. Or, în măsura în care intimata-reclamantă, ca membru de rezervă al Comisiilor de evaluare, nu a participat efectiv la derularea procedurilor de achiziție, neregulile constatate și reținute în sarcina autorității recurente de către autoritatea de control nu pot fi imputate acesteia.

Așadar, cum corect a reținut și instanța de fond, în lipsa unor dovezi care să ateste că faptele reținute ca generatoare de prejudiciu au fost săvârșite în vreun fel de intimata-reclamantă, că între aceste fapte și prejudiciu există o legătură de cauzalitate și că îi poate fi imputată vreo formă de vinovăție intimatei, nu se poate reține în ceea ce o privește pe aceasta că sunt întrunite condițiile răspunderii civile a funcționarului public, potrivit art. 84 lit. a) din Legea nr. 188/1999. Argumentul - singurul, de altfel - invocat de recurent în susținerea recursului, potrivit căruia menționarea intimatei-reclamante printre persoanele răspunzătoare de neregulile sancționate de autoritatea de control ar fi justificată de participarea acesteia, în calitate de membru de rezervă, în Comisia de evaluare, pe perioada desfășurării concediilor de odihnă a unor membri titulari ai comisiei, nu poate fi reținut, în lipsa oricărei dovezi în acest sens.

Pentru motivele arătate, recursul va fi respins ca nefondat, menținându-se sentința criticată, ca fiind temeinică și legală.

D E C I D E Respinge recursul declarat de pârâtul M.M.F.P.S. împotriva Sentinței nr. 4723 din 12 iulie 2011 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, ca nefondat. Irevocabilă. Pronunțată, în ședință publică, astăzi 16 ianuarie 2013.

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
ÎCCJ 2014-02-18
0,94
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 762/2014
bile, nu este vinovată de faptele reținute în sarcina sa, răspunzătoare fiind în opinia sa comisia de licitație. O astfel de apărare nu poate fi reținută sub nicio formă deoarece comisia de licitație este alcătuită prin dispozițiile ori hot
ÎCCJ 2013-10-24
0,94
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 6896/2013
cadrul acestui proces complex de achiziții, calitatea de autoritate contractantă în raport cu partenerii săi contractuali, adjudecatari ai licitațiilor. Atribuirea contractului de achiziție publică se face în conformitate cu prevederile O.U
ÎCCJ 2012-11-01
0,94
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4499/2012
, reclamanta a solicitat anularea Procesului-verbal de constatare nr. 5608 din 26 martie 2010 și a Deciziei nr. 10221 din 21 mai 2010 de soluționare a contestației, respectiv actul de control și decizia emisă în soluționarea contestației, î
ÎCCJ 2014-10-28
0,94
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4011/2014
analizat conținutul Deciziei nr. 44/2013 și pretinsa excepție de tardivitate a emiterii acesteia, iar prin dispozitivul hotărârii a respins acțiunea reclamantei având ca obiect "obligația de a face și despăgubiri". Înalta Curte constată că
ÎCCJ 2014-10-28
0,94
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4011/2014
analizat conținutul Deciziei nr. 44/2013 și pretinsa excepție de tardivitate a emiterii acesteia, iar prin dispozitivul hotărârii a respins acțiunea reclamantei având ca obiect "obligația de a face și despăgubiri". Înalta Curte constată că
{# Case pages are where organic search lands. Ask for an account here — with what the account is actually worth — instead of sending a first-time reader straight to a price list. #}
Cont gratuit

Caută în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.

Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea semantică în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistentul AI. Fără card.

Sursă