ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 2941/2013

Asupra recursului de față; În baza lucrărilor de la dosar, constată următoarele: Prin sentința penală nr. 36 din 25 ianuarie 2013 pronunțată de Tribunalul Prahova, în temeiul disp. art. 2 alin. (1) și (2) din Legea nr. 143/2000 cu aplic. art. 14 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 143/2000, art. 37 lit. a) C. pen. și art. 320 1 C. pen., a fost condamnat inculpatul B.R., la pedeapsa de 5 (cinci) ani închisoare, fapte săvârșite din cursul lunii iunie 2012. Conform art. 2 alin. (1) teza finală din Legea nr. 143/2000 cu aplicarea art. 65 alin. (2) C. pen., s-a aplicat inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii exercițiului drepturilor prev. de art. 64 lit. a), b) C. pen., cu excepția dreptului de a alege, pe o perioadă de 2 (doi) ani, după executarea pedepsei principale.

S-a luat act că inculpatul este arestat în altă cauză. S-a aplicat aceluiași inculpat și pedeapsa accesorie a interzicerii exercițiului drepturilor prev. de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a, lit. b) și c) C. pen., pe durata executării pedepsei principale. Pentru a pronunța această sentință, instanța de fond a reținut, pe baza actelor și lucrărilor cauzei, următoarele: Prin rechizitoriul nr. 246/D/P/2012 al D.I.I.C.O.T. - Serviciul Teritorial Ploiești, s-a dispus trimiterea în judecată a inculpatului B.R., pentru săvârșirea infracțiunii de trafic de droguri de mare risc în penitenciar, prev. de art. 2 alin. (1) și (2) din Legea nr. 143/2000, cu aplicarea art. 14 lit. c) din Legea nr. 143/2000 și aplicarea art. 37 lit. a) C. pen.

S-a reținut că, în faza de urmărire penală, au fost administrate următoarele probe: procese-verbale de sesizare, raport de expertiză nr. 2158419 din 01 august 2012, proces verbal de efectuare a percheziției camerei inculpatului B.R., caracterizare B.R. - Penitenciarul Jilava - București, au fost luate declarații martorilor: C.I., C.M., D.R.C., N.G.I., notă agent Penitenciarul Târgșor, S.M., M.G.G., B.R. și inculpatului B.R. În timpul cercetării judecătorești, înainte de citirea actului de sesizare, fiind prezent în fața instanței, în ședința publică din 17 ianuarie 2013, inculpatul a declarat că înțelege să fie judecat conform procedurii simplificate, prev. de art. 320 1 C. proc. pen., iar după punerea în discuție a acestei cereri instanța a admis solicitarea inculpatului, motiv pentru care nu s-a mai procedat la readministrarea probatoriilor din faza de urmărire penală.

Examinând probele administrate în faza de urmărire penală, așa cum prevăd dispozițiile art. 320 1 alin. (1) C. proc. pen., precum și declarația inculpatului dată în fața instanței de judecată, în condițiile art. 320 1 C. proc. pen., prima instanță a reținut vinovăția inculpatului în comiterea faptei reținute în sarcina sa și următoarea situație de fapt: La data de 03 iulie 2012, B.C.C.O. Ploiești a fost sesizată de conducerea Penitenciarului de femei Târgșor că persoana privată de libertate B.R. a primit o scrisoare suspectă, expeditorul semnându-se cu „S.I.”. Cu ocazia unei verificări de rutină a corespondenței deținutei B.R., în interior a fost descoperită o felicitare, care avea disimulate sub o bucată de hârtie lipită pe una dintre coperte, două folii din material plastic de culoare albă, sigilate la capete prin ardere, care conțineau fiecare o substanță pulverulentă de culoare albă.

Cele două folii conținând substanța pulverulentă de culoare albă au fost predate de către conducerea penitenciarului ofițerilor B.C.C.O. Ploiești în vederea continuării cercetărilor, acestea fiind ambalate într-un plic din hârtie de culoare albă, sigilat cu sigiliul tip M.I. nr. X. În urma analizelor de laborator efectuate, s-a stabilit că proba în cauză este constituită din 0,27 grame pulbere, care conține metadonă, diazepam și carbamazepină, metadona fiind inclusă în Tabelul Anexă nr. II al Legii 143/2000, iar diazepamul fiind inclus în Tabelul Anexă nr. III al Legii 143/2000. S-a procedat la audierea martorelor C.I., C.M., D.R.C., colegele de cameră ale inculpatei B.R., care au fost de față la deschiderea plicului, precum și a martorilor N.G.I., S.M., M.G.G., lucrători ai Penitenciarului Târgșor, care au procedat la deschiderea plicului în prezența inculpatei.

Audierea acestora a confirmat un singur lucru și anume, că inculpata B.R. a primit de ziua sa, un plic ce conținea o felicitare, care avea disimulate două bile conținând o substanță pulverulentă. în timpul anchetei, inculpata B.R. a încercat să ascundă identitatea persoanei care i-a trimis cele două bile care conțineau droguri de mare risc, afirmând că ea niciodată nu a solicitat un asemenea cadou și nu are cunoștință despre numele persoanei care i l-a trimis. Verificând documentele ce au fost puse la dispoziția organelor de anchetă de către Penitenciarul Târgșor, conform solicitării, s-a constatat că în cursul anului 2010, în timp ce soțul său inculpatul B.R., se afla în Penitenciarul Giurgiu, pentru a executa o pedeapsă privativă de libertate, inculpata B.R.

s-a înțeles cu acesta ca la una din vizitele conjugale, să disimuleze în ținuta vestimentară o bilă conținând droguri de mare risc, pentru a o consuma împreună în camera destinată unei astfel de întâlniri în Penitenciarul Giurgiu. În ziua de 28 iulie 2010, cu ocazia verificării bagajelor și a percheziției corporale efectuate în mod curent de către lucrătorii penitenciarului a fost depistată ascunsă sub capacul unei sticle de băutură răcoritoare „F.” o bilă ce conținea 0,09 gr. heroină, în cauză fiind întocmit de către D.I.LC.O.T. - Biroul Teritorial Giurgiu, rechizitoriul nr. 70/D/P/2010 din data de 20 august 2010, prin care cei doi soți au fost trimiși in judecată. Prin sentința penală nr. 424 din 30 noiembrie 2010, inculpații B.R.

și B.R. au fost condamnați la o pedeapsă privativă de libertate de 3 ani închisoare. Verificând cu atenție plicul în care fuseseră ascunse cele două bile cu droguri, s-a constatat că ștampila aparține unui oficiu poștal din Giurgiu, motiv pentru care apreciind că doar o singură persoană din Giurgiu ar fi putut să știe cu exactitate data de naștere a inculpatei B.R. și și-ar fi putut permite să se adreseze într-un mod familiar inculpatei, cercetările au fost extinse față de inculpatul B.R., toate indiciile conducând către acesta. S-a solicitat Penitenciarului Giurgiu să efectueze un control al camerei în care se afla inculpatul, urmând să remită organelor de anchetă înscrisurile ce urmau a fi descoperite.

După efectuarea acestui control, s-au primit de la Penitenciarul Giurgiu mai multe copii ale unor sentințe de judecată și cereri formulate de către inculpat, precum și o parte din corespondența ce fusese purtată între acesta și inculpata B.R. La data de 30 octombrie 2012, cei doi inculpați au fost prezentați la D.I.LC.O.T. - Serviciul Teritorial Ploiești, în vederea audierii. Inculpata B.R. a fost audiată, ocazie cu care, aceasta a recunoscut că se afla într-o situație conflictuală cu inculpatul, ca urmare a divorțului, fiind amenințată de acesta că îi va trimite droguri, pentru a-i îngreuna situația în penitenciar.

Totodată, a afirmat că a realizat încă din primul moment că felicitarea primită de ziua sa, în care au fost disimulate cele două bile conținând droguri de mare risc, provenea de la inculpatul B.R., chiar dacă scrisul nu aparținea acestuia, certitudinea sa fiind conferită de frazele folosite în felicitare de genul: „Janes tu” care înseamnă „Știi tu”, „2 mii. electronic”, care reprezintă un limbaj pe care îl foloseau pentru droguri, cuvântul „pwp”, doar soțul său scriind „pwp”, folosind litera w, precum și expresia „pentru femeia care o doresc, o vreau și o iubesc”, frază folosită în nenumărate rânduri de inculpat în perioada în care erau căsătoriți. Ca urmare a verificării înscrisurilor găsite în camera inculpatului, a fost descoperită o scrisoare ce provenea de la inculpata B.R., din 26 august 2012, ulterior depistării drogurilor de către lucrătorii Penitenciarului Târgșor, adresată inculpatului B.R.

cu expresia „pentru Răzbunătorul” în care se regăsesc câteva reproșuri legate inclusiv de droguri, din care cităm „… am înțeles că ai fost supărat, mi-ai băgat marfă sau ce era aia, ce vrei de la mine ...”,”.. ai preferat să-ți iei faptă,… acum ți-am văzut o parte din adevărata ta față că atunci când mă amenințai cu fapta asta și cu droguri aveam impresia că spui așa doar ca să sperii, dar nu am crezut niciodată că o să decazi în halul acesta încât să-ți iei faptă doar ca să-mi face mie rău”. Aceste aspecte au fost prezentate inculpatului B.R.

cu ocazia audierii, fapt care l-a determinat pe acesta să dea declarații sincere, afirmând că cele două bile conținând droguri de mare risc, au fost descoperite ascunse în camera în care se afla, și puteau proveni de la un deținut care fusese mutat din cameră sau se liberase, și le-a trimis fostei sale soții de ziua acesteia, considerând că prin acest gest o va determina să se împace cu el, știind că anterior încarcerării inculpata B.R. fusese consumatoare de droguri de mare risc, neavând nicio clipă intenția de a se răzbuna, iar numele folosit la expeditor era un nume fictiv, încercând, astfel, să înșele vigilența lucrătorilor penitenciarului. Inculpatul nu a dorit să fie administrate alte probe în cauză, solicitând să îi fie prezentat materialul de urmărire penală pentru a putea să își lămurească cât mai curând situația judiciară în fața instanței de judecată.

S-a mai menționat că traficul și consumul ilicit de droguri a căpătat amploarea unui fenomen, atât pe plan național cât și pe plan internațional, cuprinzând toate sferele societății civile, aspect ce impune o reacție fermă a organelor judiciare. În raport de aceste considerente, precum și de limitele de pedeapsă, reduse ca urmare a aplicării dispozițiilor art. 320 1 C. proc. pen., inculpatul B.R. a fost condamnat în baza disp. art. 2 alin. (1) și (2) din Legea nr. 143/2000 cu aplic. art. 14 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 143/2000, cu aplicarea art. 37 lit. a) C. pen. și art. 320 1 C. proc. pen., fapte săvârșite în cursul lunii iunie 2012, la pedeapsa închisorii. În temeiul disp. art. art. 2 alin. (1) teza finală din Legea nr. 143/2000 cu aplicarea art. 65 alin. (2) C. pen.

s-a aplicat inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii exercițiului drepturilor prev. de art. 64 lit. a), b) C. pen., cu excepția dreptului de a alege, pe o perioadă de 2 (doi) ani, după executarea pedepsei principale. S-a luat act că inculpatul este arestat în altă cauză. Potrivit art. 71 C. pen. instanța de fond a aplicat inculpatului și pedeapsa accesorie a interzicerii exercițiului drepturilor prev. de art. 64 lit. a), b) C. pen. cu excepția dreptului de a alege, pe perioada executării pedepsei.

S-a mai reținut că, deși inculpatul se afla în stare de recidivă mare postcondamnatorie, ceea ce ar fi implicat revocarea restului de pedeapsă din pedeapsă anterioară, având în vedere că nu au existat date pentru a se stabili în mod efectiv, pe zile, cât anume din acea pedeapsă a efectuat condamnatul cât și faptul că pedeapsa aplicată prin hotărârea atacată nu este definitivă, instanța de fond nu a dispus revocarea restului de pedeapsă la acest moment,apreciind că lipsesc date care să conducă la clarificarea pe deplin a situației inculpatului. Împotriva sentinței penale nr. 36 din 25 ianuarie 2013 pronunțată de Tribunalul Prahova, au declarat apel, în termen legal, Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - D.I.I.C.O.T.

- Serviciul Teritorial Ploiești și inculpatul B.R., care au criticat soluția primei instanțe de nelegalitate și netemeinicie. În motivarea apelului declarat, Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - D.I.I.C.O.T. - Serviciul Teritorial Ploiești a criticat sentința pentru nelegalitate în ceea ce privește pedeapsa aplicată inculpatului B.R., susținând că a fost aplicată în alte limite decât cele prevăzute de lege. Cea de a două critică invocată de unitatea de parchet a vizat, de asemenea, nelegalitatea sentinței, susținându-se că, deși instanța de fond a reținut că inculpatul a săvârșit infracțiunea dedusă judecății în stare de recidivă postcondamnatorie prev. de art. 37 alin. (1) lit. a) C. pen., la stabilirea pedepsei aplicate pentru săvârșirea infracțiunii prev. de art. 2 alin. (1) și (2) din Legea nr. 143/2000, nu a urmat regulile prevăzute de art. 39 alin. (2) C. pen., pronunțând, astfel, o soluție nelegală.

Ultima critică invocată de același apelant vizează netemeinicia sentinței în sensul unei greșite individualizări a pedepsei în ceea ce privește cuantumul, susținându-se că aceasta este prea blândă în raport de gravitatea faptelor comise și persoana inculpatului. Apelantul - inculpat a criticat sentința sub aspectul netemeiniciei, solicitând contopirea pedepselor aplicate acestuia anterior cu pedeapsa aplicată în cauza de față, apreciind, totodată, că în raport de natura substanțelor deținute, respectiv droguri de risc și persoana sa, pedeapsa aplicată în cauză este justă, chiar în condițiile reținerii disp. art. 37 alin. (1) lit. a) C. pen., motiv pentru care nu a înțeles să conteste cuantumul sancțiunii Prin decizia penală nr. 63 din 01 aprilie 2013 a Curții de Apel Ploiești, secția penală și pentru cauze cu minori și de familie, s-a admis apelul declarat de Parchetul de pe lângă înalta Curte de Casație și Justiție - D.I.I.C.O.T.

- Serviciul Teritorial Ploiești împotriva sentinței penale nr. 36 din 25 ianuarie 2013 pronunțată de Tribunalul Prahova privind pe inculpatul B.R., în prezent aflat în Penitenciarul Mărgineni și în consecință: A fost desființată, în parte, în latură penală, sentința primei instanțe și în rejudecare, majorează pedeapsa principală aplicată inculpatului în temeiul disp. art. 2 alin. (1) și (2) din Legea nr. 143/2000, cu aplicarea art. 14 alin. (1) lit. c) din același act normativ, art. 37 lit. a) C. pen. și art. 320 1 C. proc. pen., de la 5 ani închisoare la 8 (opt) ani închisoare. În baza dispozițiilor art. 39 alin. (2) C. pen., s-a contopit restul de 2 ani 11 luni și 29 de zile din pedeapsa de 7 ani închisoare aplicată inculpatului B.R.

prin sentința penală nr. 703 din 7 august 2009 a Tribunalului București, secția a II-a penală, definitivă prin decizia penală nr. 29 din 11 ianuarie 2010 a Înaltei Curți de Casație și Justiție cu pedeapsa de 8 ani închisoare aplicată prin prezenta și s-a dispus ca inculpatul să execute pedeapsa cea mai grea, aceea de 8 (opt) ani închisoare. S-a dedus din pedeapsa astfel stabilită perioada executată de la data comiterii infracțiunii dedusă, judecății, respectiv 02 iulie 2012, lăzi. S-a anulat mandatul de executare a pedepsei închisorii nr. 1120 din 13 ianuarie 2010 emis de Tribunalul București, secția a II-a penală, și s-a dispus emiterea unui nou mandate. S-au menținut restul dispozițiilor sentinței.

S-a respins, ca nefondat, apelul declarat de inculpatul B.R. împotriva aceleiași sentințe. A fost obligat apelantul - inculpat la plata sumei de 400 lei, reprezentând cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 200 lei reprezintă onorariul pentru apărătorul desemnat din oficiu, ce se avansează din fondurile Ministerului Justiției în contul Baroului Prahova. Pentru a pronunța această decizie, instanța de apel, examinând sentința în raport de criticile invocate, pe baza materialului probator administrat în cauză și din oficiu, potrivit art. 371 alin. (2) și art. 378 C. proc. pen., a constatat că prima instanță a pronunțat o soluție afectată parțial de ne legalitate și ne temeinicie.

Astfel, s-a reținut că, pe baza probelor și mijloacelor de probă administrate pe parcursul urmăririi penale, respectiv: proces - verbal de sesizare din oficiu, înscrisuri, felicitare, plic, proces - verbal de confiscare obiecte interzise, planșe fotografică reprezentând drogurile descoperite în data de 03 iulie 2012 de către cadrele Penitenciarului Târgșor cu ocazia verificării corespondenței deținutei B.R., proces - verbal de primire a probelor, raportul de expertiză nr. 2158419 din 01 ianuarie 2012, proces - verbal de efectuare a percheziției, hotărâri judecătorești și mandate de executare, declarațiile martorilor D.R.C., C.I., C.M., N.G.I., M.G.G., S.M., declarațiile învinuitei B.R. ce se coroborează întrutotul cu declarațiile date de inculpatul B.R., atât pe parcursul urmăririi penale cât și în timpul cercetării judecătorești, conform dispozițiilor cuprinse în art. 320 1 C. proc.

pen., prima instanță a reținut în mod corect și complet situația de fapt, astfel cum a fost expusă pe larg anterior, ce nu a fost contestată de către inculpat. Din coroborarea acestor probe rezultă că, la sfârșitul lunii iunie 2012, inculpatul B.R., deținut în Penitenciarul Giurgiu a disimulat, într-o felicitare, două bile care conțineau metadonă și diazepam, pe care a expediat-o soției sale B.R., încarcerată în Penitenciarul Târgșor, felicitare care a fost depistată la data de 03 iulie 2012, cu ocazia unui control efectuat de cadrele acestei unități de deținere.

S-a reținut că, probele și mijloacele de probe au fost complet analizate și just apreciate de instanța de fond, care, reținând vinovăția inculpatului în modalitatea prev. de art. 19 alin. (1) pct. 1 lit. a) C. pen., în mod temeinic și legal a dispus condamnarea acestuia pentru săvârșirea infracțiunii de trafic de droguri de risc și mare risc în penitenciar prev. de art. 2 alin. (1) și (2) din Legea nr. 143/2000 cu aplicarea art. 14 lit. c) din Legea nr. 143/2000, cu modificările și completările ulterioare.

De asemenea, instanța de fond a reținut în mod corect că infracțiunea dedusă judecății a fost comisă în stare de recidivă postcondamnatorie, prevăzută de art. 37 alin. (1) lit. a) C. pen., primul termen al recidivei fiind reprezentat de pedeapsa de 7 ani închisoare aplicată inculpatului prin sentința penală nr. 703 din 07 august 2009 a Tribunalului București, Secția a II-a penală, definitivă prin decizia penală nr. 29 din 11 ianuarie 2010 a înaltei Curți de Casație și Justiție, în executarea căreia se află începând cu data de 02 iulie 2012, așa cum rezultă din mandatul de executare a pedepsei închisorii nr. 1120 din 13 ianuarie 2010 emis de instanța de executare.

În ceea ce privește sancțiunea aplicată inculpatului B.R., instanța de apel a apreciat ca fondate criticile invocate de parchet, constatând, pe de o parte, că aceasta este nelegală, fiind stabilită în afara limitelor prevăzute de lege iar pe de altă parte, în cuantumul său, sancțiunea aplicată nu corespunde exigențelor impuse de art. 52 C. pen., fiind consecința unei evaluări necorespunzătoare a criteriilor prev. de art. 72 C. pen.

Astfel, s-a reținut că, așa cum rezultă din probatoriile administrate în cauză, cu referire specială la raportul de expertiză nr. 2158419 din 01 august 2012, substanțele interzise traficate de inculpat conțineau metadonă, diazepam și carbamazepină, metadona fiind inclusă în Tabelul Anexă nr. II din Legea nr. 143/2000, cu modificările și completările ulterioare, respectiv, droguri de mare risc, iar diazepamul în Tabelul Anexă nr. III din Legea nr. 143/2000, categoria droguri de risc, în privința cărora legiuitorul a prevăzut sancțiunea închisorii de la 10 la 20 de ani și interzicerea unor drepturi. Mai mult, fapta a fost comisă într-o unitate de detenție ceea ce a impus reținerea agravantei prev. de art. 14 lit. c) din Legea nr. 143/2000, cu modificările și completările ulterioare, situație în care, potrivit alineatului 2 al aceluiași articol, la maximul special prevăzut de lege se poate adăuga un spor care nu poate depăși 5 ani, în cazul închisorii.

S-a reținut că, în egală măsură și persoana inculpatului trebuie avută în vedere la evaluarea criteriilor cuprinse în art. 72 C. pen., în prezenta cauză constatându-se că deși inculpatul este tânăr și în a înțeles să recunoască în totalitate fapta, însușindu-și probatoriile administrate în timpul urmăririi penale conform art. 320 1 C. proc. pen., a comis infracțiunea în timp ce se afla în executarea pedepsei de 7 ani închisoare, aplicată prin sentința penală nr. 703/2009, pentru săvârșirea aceluiași gen de infracțiuni și în aceleași circumstanțe agravante, și de asemenea, a mai fost condamnat pentru infracțiuni de același fel, la pedeapsa de 5 ani închisoare, așa cum rezultă din sentința penală nr. 424 din 30 noiembrie 2012 a Tribunalului Giurgiu, definitivă prin decizia penală nr. 1977 din 13 mai 2011 a înaltei Curți de Casație și Justiție.

În raport de cele menționate, s-a constatat că prima instanță a aplicat o sancțiune în alte limite decât cele prev. de art. 2 alin. (1) și (2) din Legea nr. 143/2000, cu modificările și completările următoare, întrucât, față de incidența disp. art. 320 1 alin. (7) C. proc. pen., limitele de pedeapsă reduse cu o treime se situează între 6 ani și 8 luni închisoare și 13 ani și 4 luni închisoare, așa încât stabilirea unei pedepse de 5 ani închisoare, în lipsa reținerii de circumstanțe atenuante, excede acestor limite, fiind, prin urmare, nelegală, motiv pentru care apelul declarat de procuror este fondat. În ceea ce privește temeinicia pedepsei, instanța de apel, făcând propria evaluare a criteriilor cuprinse în art. 72 C. pen.

și având în vedere argumentele anterior arătate ce țin de gradul de pericol social ridicat al faptei și perseverența infracțională a inculpatului, de perioada de circa 4 ani executată din pedeapsa anterioară, rest ce urmează a fi contopit cu pedeapsa aplicată în cauză, a apreciat că pentru realizarea prevenției generale dar și a celei speciale, se justifică aplicarea unei pedepse peste limita minimă dar în apropierea acesteia, față de cantitatea relativ redusă de droguri traficată, astfel că și sub acest aspect, critica invocată de unitatea de parchet este întemeiată. Ca atare, în temeiul dispozițiilor art. 379 pct. 2 lit. a) C. proc. pen., instanța de apel a constatat că se impune admiterea apelului declarat de Parchetul de pe lângă înalta Curte de Casație și Justiție - D.I.I.C.O.T.

- Serviciul Teritorial Ploiești, desființarea în parte în latură penală sentința primei instanțe și în rejudecare, majorarea pedepsei aplicată inculpatului în temeiul disp. art. 2 alin. (1) și (2) din Legea nr. 143/2000, cu aplicarea art. 14 alin. (1) lit. c) din același act normativ, art. 37 lit. a) C. pen. și art. 320 1 C. proc. pen., de la 5 ani închisoare la 8 (opt) ani închisoare. De asemenea, s-a apreciat ca fiind fondată și cea de a doua critică de nelegalitate invocată de parchet, în sensul că, deși instanța de fond a reținut că inculpatul a săvârșit infracțiunea în stare de recidivă postcondamnatorie prev. de art. 37 lit. a) C. pen., nu a făcut aplicarea disp. art. 39 alin. (2) C. pen.

S-a apreciat că, potrivit dispozițiilor cuprinse în art. 39 alin. (2) C. pen., dacă pedeapsa anterioară a fost executată în parte, contopirea se face între pedeapsa ce a mai rămas de executat și pedeapsa aplicată pentru infracțiunea săvârșită ulterior. În aplicarea acestor prevederi, în practica judecătorească, s-a stabilit că dacă inculpatul a săvârșit infracțiunea ulterioară în timpul executării pedepsei aplicate pentru infracțiune anterioară, restul rămas de executat din acea pedeapsă se contopește cu pedeapsa aplicată pentru infracțiunea ulterioară; în determinarea restului rămas de executat se va avea în vedere durata pedepsei de executat de la data săvârșirii infracțiunii ulterioare și până la împlinirea pedepsei anterioare, iar nu de la data pronunțării hotărârii, ori de la începerea urmăririi penale pentru infracțiunea ulterioară; nu se contopește durata din pedeapsa anterioară efectiv executată până la săvârșirea infracțiunii ulterioare.

Din examinarea actelor și lucrărilor cauzei, rezultă la data comiterii prezentei infracțiuni, respectiv 02 iulie 2012, așa cum a declarat inculpatul, acesta se afla în executarea pedepsei de 7 ani închisoare aplicată prin sentința penală nr. 703 din 7 august 2009 a Tribunalului București, secția a II-a penală, definitivă prin decizia penală nr. 29 din 11 ianuarie 2010 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, conform mandatului de executare a pedepsei închisorii nr. 1120 din 13 ianuarie 2010 emis de Tribunalul București, secția a II-a penală, pedeapsa din care s-a dedus durata reținerii și arestării preventive, de la 02 iulie 2008, aceasta urmând să expire la data de 01 iulie 2015. Raportat la aceste date și în aplicarea dispozițiilor art. 39 alin. (2) C. pen., așa cum s-a arătat anterior, instanța de apel a constatat că se impune admiterea apelului parchetului, contopirea restului de 2 ani 11 luni și 29 de zile din pedeapsa de 7 ani închisoare aplicată inculpatului B.R.

prin sentința penală nr. 703 din 7 august 2009 a Tribunalului București, secția a II-a penală, definitivă prin decizia penală nr. 29 din 11 ianuarie 2010 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, cu pedeapsa de 8 ani închisoare aplicată în cauză și să dispună ca inculpatul să execute pedeapsa cea mai grea, aceea de 8 (opt) ani închisoare.

În ceea ce privește apelul declarat de inculpat, instanța de apel a apreciat că acesta este nefondat, pentru următoarele considerente: Inculpatul a solicitat, în apel, contopirea pedepsei de 7 ani închisoare aplicată prin sentința penală nr. 703 din 7 august 2009 a Tribunalului București, secția a II-a penală, definitivă prin decizia penală nr. 29 din 11 ianuarie 2010 a Înaltei Curți de Casație și Justiție cu pedeapsa de 5 ani închisoare aplicată prin sentința penală nr. 424 din 30 noiembrie 2010 a Tribunalului Giurgiu, definitivă prin decizia penală nr. 1977 din 13 mai 2011 a Înaltei Curți de Casație și Justiție precum și cu cea aplicată în prezenta cauză. Examinând cererea apelantului inculpat, în raport de datele ce rezultă din fișa de cazier judiciar și hotărârile atașate, prin prisma dispozițiilor art. 449 C. proc.

pen., s-a constatat, în primul rând, că infracțiunea dedusă judecății nu este concurentă cu niciuna dintre infracțiunile comise anterior, prezenta fiind săvârșită în stare de recidivă postcondamnatorie potrivit art. 37 alin. (1) lit. a) C. pen., așa cum s-a arătat anterior. Pe de altă parte, s-a mai constatat că în raport de dispozițiile cuprinse în Decizia nr. 70 din 15 octombrie 2007 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție în interesul legii, instanța de apel nu poate admite o astfel de cerere, întrucât prin aceasta s-a stabilit, obligatoriu, că instanțele de control judiciar nu pot dispune direct în căile de atac contopirea pedepsei aplicate pentru infracțiunea dedusă judecății cu pedepse aplicate infracțiunilor concurente, pentru care există o condamnare definitivă, în cazul în care contopirea nu a fost dispusă de prima instanță, cum este și situația de față.

Împotriva deciziei menționate, în termen legal, a declarat recurs inculpatul, solicitând casarea deciziei și menținerea pedepsei aplicată prin sentință, invocând cazul de casare prevăzut de dispozițiile art. 17 2 C. proc. pen. Examinând recursul declarat inculpat, raportat la criticile invocate, întemeiate pe cazul de casare prevăzut de dispozițiile art. 385 9 alin. (1) pct. 17 2 C. proc. pen., dar și din oficiu, conform art. 385 9 alin. (3) C. proc. pen., Înalta Curte de Casație și Justiție constată că acesta este nefondat, pentru următoarele considerente: Având în vedere data pronunțării deciziei recurate, în cauză sunt aplicabile dispozițiile legii noi de procedură penală, astfel cum au fost modificate prin Legea nr. 2/2013.

Prin dispozițiile legii menționate, s-a realizat o nouă limitare a efectului parțial devolutiv al recursului, reglementat ca a doua cale ordinară de atac, în sensul că unele cazuri de casare au fost abrogate, iar altele au fost modificate substanțial, intenția legiuitorului fiind aceea de a restrânge doar la chestiuni de drept controlul judiciar realizat prin intermediul recursului declarat împotriva hotărârilor date în apel. Verificând îndeplinirea cerințelor formale prevăzute de art. 385 10 alin. (1) și (2) C. proc. pen., se constată că recurentul inculpat și-a motivat recursul doar oral, în ziua judecății, încălcându-și obligația prevăzută de art. 385 10 alin. (2) C. proc. pen. Ca urmare, înalta Curte, având în vedere prevederile art. 385 10 alin. (2) 1 C. proc.

pen. și ale art. 385 9 alin. (3) din același cod, astfel cum au fost modificate prin Legea nr. 2/2013, care nu mai enumera printre cazurile de casare ce pot fi luate în considerare din oficiu pe cel reglementat de art. 385 9 alin. (1) pct. 17 2 C. proc. pen., nu va proceda la examinarea criticii recurentului. Pe de altă parte, chiar dacă s-ar trece peste acest aspect, critica inculpatului nu se circumscrie cazului de casare prevăzut de art. 385 9 alin. (1) pct. 17 2 C. proc. pen., nefiind invocate aspecte referitoare la încălcarea unor dispoziții legale, ci vizează greșita individualizare a pedepsei, care nu mai poate face obiectul analizei în cadrul recursului declarat împotriva hotărârii date în apel, ca urmare a modificărilor aduse, prin Legea nr. 2/2013, cazului de casare prevăzut de dispozițiile art. 385 9 alin. (1) pct. 14 C. proc.

pen. Fată de cele reținute si neidentificând niciuna din situațiile care pot fi încadrate în celelalte cazuri ce pot fi avute în vedere din oficiu, Înalta Curte, în conformitate cu dispozițiile art. 385 15 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., va respinge recursul, ca nefondat. În temeiul art. 192 alin. (2) C. proc. pen., recurentul inculpat va fi obligat la plata cheltuielilor judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul B.R. împotriva deciziei penale nr. 63 din 01 aprilie 2013 a Curții de Apel Ploiești, secția penală și pentru cauze cu minori și de familie. Constată că inculpatul este arestat în altă cauză. Obligă recurentul inculpat la plata sumei de 400 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 200 lei, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiției. Definitivă. Pronunțată, în ședință publică, azi, 01 octombrie 2013.