Decizia nr. 1620/2014 — ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal — conflict de competență împotriva sentinței nr. 3051/2013 a Tribunalului Buzău

Asupra conflictului negativ de competență de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Soluția pronunțată de Tribunalul Buzău Prin acțiunea înregistrată pe rolul Tribunalului Buzău, sub nr. 1826/114/2013 la data de 15 martie 2013, reclamantul G.I. în contradictoriu cu pârâta D.G.F.P. București, a solicitat anularea deciziei de calcul al taxei de poluare pentru autovehicule, din data de 13 august 2008 precum și obligarea pârâtei la restituirea sumei de 1.497 RON reprezentând taxa pe poluare achitată pentru înmatricularea autoturismului D. Prin sentința nr. 3051 din 28 iunie 2013, Tribunalul Buzău a admis excepția necompetenței teritoriale invocată din oficiu și a dispus declinarea cauzei în favoarea Tribunalului București, secția de contencios administrativ și fiscal.

Pentru a pronunța această hotărâre, s-a reținut că actul administrativ a cărui anulare se solicită este emis de către D.G.F.P. București. 2. Soluția pronunțată de Tribunalul București, secția a IX-a contencios administrativ și fiscal Cauza a fost înregistrată pe rolul Tribunalului București la data de 7 august 2013, sub nr. 27457/3/2013. La termenul din data de 15 ianuarie 2014, Tribunalul București a invocat din oficiu excepția necompetenței teritoriale. Prin sentința nr. 242 din 15 ianuarie 2014, Tribunalul București, secția a IX-a contencios administrativ și fiscal, a admis excepția necompetenței teritoriale a acestei instanțe, a declinat competența de soluționai a cauzei în favoarea Tribunalului Buzău și a constatat ivit conflictul negativ de competență.

Instanța a reținut că potrivit art. 10 alin. (3) din Legea nr. 554/ 2004: „Reclamantul se poate adresa instanței de la domiciliul său sau celei de la domiciliul pârâtului”. 3. Soluția Înaltei Curți asupra conflictului negativ de competență Înalta Curte constatând îndeplinite condițiile prevăzute de art. 133 alin. (2), art. 134 și art. 135 alin. (1) C. proc. civ., urmează a pronunța regulatorul de competență în raport cu obiectul cauzei, precum și cu dispozițiile legale incidente pricinii. În cauză, este necontestat că obiectul acțiunii îl formează cererea de anulare a deciziei din 3 august 2008 emisă de D.G.F.P. a Municipiului București pentru calculul taxei pe poluare pentru autovehicule, emisă în temeiul prevederilor O.G.

nr. 50/2008, în condițiile O.G. nr. 92/2003 privind C. proc. fisc. De asemenea, este necontestat că, din punct de vedere al competenței materiale, competența de soluționare a acțiunii aparține instanței de contencios administrativ și fiscal de la nivelul tribunalului. Aspectul controversat care a inițiat conflictul negativ de competență între cele două tribunale, îl constituie problema instanței competente teritorial să soluționeze cauza, în raport cu prevederile legale incidente și cu faptul că prima instanță sesizată este Secția de contencios administrativ și fiscal a Tribunalului București. Astfel, potrivit prevederilor art. 10 alin. (3) din Legea nr. 554/ 2004 a contenciosului administrativ, cu modificările și completările ulterioare, aplicabilă în cauză în raport cu regimul juridic al raportului juridic de drept fiscal dedus judecății, „reclamantul se poate adresa instanței de la domiciliul său sau celei de la domiciliul (sediul) pârâtului (autorității pârâte).

Dacă reclamantul a optat pentru instanța de la domiciliul pârâtului, nu se poate invoca excepția necompetenței teritoriale”. Art. 10 alin. (3) reglementează o competență teritorială alternativă în materia contenciosului administrativ și cuprinde o normă de protecție în favoarea reclamantului care are dreptul să aleagă între instanța de la domiciliul său sau instanța de la domiciliul pârâtului, iar reclamantul domiciliază în comuna V.R., județul Buzău. Or, în cauză, este necontestat că reclamantul, sesizând inițial Tribunalul Buzău, a optat pentru instanța de la domiciliul său, ceea ce ar fi trebuit să împiedice această instanță să invoce excepția necompetenței sale teritoriale. Astfel fiind, Înalta Curte stabilește că în cauza de față, competența teritorială aparține Tribunalului Buzău.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE Stabilește competența de soluționare a cauzei privind pe reclamantul G.I. și pe pârâta D.G.F.P. București, în favoarea Tribunalului Buzău, secția contencios administrativ și fiscal. Definitivă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 27 martie 2014.