ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1620/2014
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1620/2014 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2014)
Asupra conflictului negativ
de competență de față;
Din examinarea lucrărilor
din dosar, constată următoarele:
Soluția pronunțată de Tribunalul Buzău
Prin acțiunea înregistrată
pe rolul Tribunalului Buzău, sub nr. 1826/114/2013 la data de 15 martie 2013, reclamantul
G.I. în contradictoriu cu pârâta D.G.F.P. București, a solicitat anularea deciziei
de calcul al taxei de poluare pentru autovehicule, din data de 13 august 2008 precum
și obligarea pârâtei la restituirea sumei de 1.497 RON reprezentând taxa pe poluare
achitată pentru înmatricularea autoturismului D.
Prin sentința nr. 3051
din 28 iunie 2013, Tribunalul Buzău a admis excepția necompetenței teritoriale invocată
din oficiu și a dispus declinarea cauzei în favoarea Tribunalului București, secția
de contencios administrativ și fiscal.
Pentru a pronunța această
hotărâre, s-a reținut că actul administrativ a cărui anulare se solicită este emis
de către D.G.F.P. București.
Soluția pronunțată
de Tribunalul București, secția a IX-a contencios administrativ și fiscal
Cauza a fost înregistrată
pe rolul Tribunalului București la data de 7 august 2013, sub nr. 27457/3/2013.
La termenul din data de
15 ianuarie 2014, Tribunalul București a invocat din oficiu excepția necompetenței
teritoriale.
Prin sentința nr. 242
din 15 ianuarie 2014, Tribunalul București, secția a IX-a contencios administrativ
și fiscal, a admis excepția necompetenței teritoriale a acestei instanțe, a declinat
competența de soluționai a cauzei în favoarea Tribunalului Buzău și a constatat
ivit conflictul negativ de competență.
Instanța a reținut că
potrivit art. 10 alin. (3) din Legea nr. 554/ 2004: „Reclamantul se poate adresa
instanței de la domiciliul său sau celei de la domiciliul pârâtului”.
Soluția Înaltei Curți
asupra conflictului negativ de competență
Înalta Curte constatând
îndeplinite condițiile prevăzute de art. 133 alin. (2), art. 134 și art. 135
alin. (1) C. proc. civ., urmează a pronunța regulatorul de competență în raport
cu obiectul cauzei, precum și cu dispozițiile legale incidente pricinii.
În cauză, este necontestat
că obiectul acțiunii îl formează cererea de anulare a deciziei din 3 august 2008
emisă de D.G.F.P. a Municipiului București pentru calculul taxei pe poluare pentru
autovehicule, emisă în temeiul prevederilor O.G. nr. 50/2008, în condițiile O.G.
nr. 92/2003 privind C. proc. fisc.
De asemenea, este necontestat
că, din punct de vedere al competenței materiale, competența de soluționare a acțiunii
aparține instanței de contencios administrativ și fiscal de la nivelul tribunalului.
Aspectul controversat
care a inițiat conflictul negativ de competență între cele două tribunale, îl constituie
problema instanței competente teritorial să soluționeze cauza, în raport cu prevederile
legale incidente și cu faptul că prima instanță sesizată este Secția de contencios
administrativ și fiscal a Tribunalului București.
Astfel, potrivit prevederilor
art. 10 alin. (3) din Legea nr. 554/ 2004 a contenciosului administrativ, cu modificările
și completările ulterioare, aplicabilă în cauză în raport cu regimul juridic al
raportului juridic de drept fiscal dedus judecății, „reclamantul se poate adresa
instanței de la domiciliul său sau celei de la domiciliul (sediul) pârâtului (autorității
pârâte). Dacă reclamantul a optat pentru instanța de la domiciliul pârâtului, nu
se poate invoca excepția necompetenței teritoriale”.
Art. 10 alin. (3) reglementează
o competență teritorială alternativă în materia contenciosului administrativ și
cuprinde o normă de protecție în favoarea reclamantului care are dreptul să aleagă
între instanța de la domiciliul său sau instanța de la domiciliul pârâtului, iar
reclamantul domiciliază în comuna V.R., județul Buzău.
Or, în cauză, este necontestat
că reclamantul, sesizând inițial Tribunalul Buzău, a optat pentru instanța de la
domiciliul său, ceea ce ar fi trebuit să împiedice această instanță să invoce excepția
necompetenței sale teritoriale.
Astfel fiind, Înalta Curte
stabilește că în cauza de față, competența teritorială aparține Tribunalului Buzău.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Stabilește competența
de soluționare a cauzei privind pe reclamantul G.I. și pe pârâta D.G.F.P. București,
în favoarea Tribunalului Buzău, secția contencios administrativ și fiscal.
Definitivă.
Pronunțată în ședință
publică, astăzi 27 martie 2014.