ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 3064/2013

Prin sentința penală nr. 76 din 20 aprilie 2012 pronunțată de Tribunalul Buzău, s-au hotărât următoarele: În baza art. 290 alin. (1) C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. și art. 74 și 76 lit. e) C. pen. a fost condamnată inculpata A.L., la o pedeapsă de o lună închisoare pentru comiterea infracțiunii de fals în înscrisuri sub semnătură privată. În baza art. 143 alin. (2) lit. a), c) din Legea nr. 85/2006 cu aplicarea art. 74 și 76 lit. e) C. pen. a fost condamnată aceeași inculpată la două pedepse de câte 4 luni închisoare pentru comiterea a două infracțiuni de bancrută frauduloasă. În baza art. 9 lit. b) din Legea nr. 241/2005 cu aplicarea art. 74 și 76 lit. d) C. pen. a fost condamnată inculpata la o pedeapsă de 1 an și 6 luni închisoare, pentru săvârșirea infracțiunii de evaziune fiscală.

Conform art. 33-34 C. pen. s-au contopit cele 4 pedepsele aplicate, stabilindu-se pedeapsa cea mai grea, aceea de 1 an și 6 luni închisoare. Potrivit art. 71. C. pen. s-a interzis inculpatei exercițiul drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a și lit. b), c) C. pen., ca pedeapsă accesorie, pe durata executării pedepsei. În baza art. 81 C. pen. s-a suspendat condiționat executarea pedepsei pe o durata de 3 ani și 6 luni ce constituie termen de încercare pentru inculpată. Potrivit art. 71 alin. ultim C. pen. pe durata suspendării condiționate a pedepsei principale s-a suspendat și executarea pedepsei accesorii. S-a aplicat dispozițiile art. 359 C. proc. pen. A fost obligată inculpata la plata următoarelor despăgubiri civile către părțile-vătămate constituite părți civile: 13.887 RON către D.G.F.P.

Buzău și 467.497 RON către partea civilă A.H.S., sumele fiind actualizate la data plății efective. S-a respins cererea formulată de partea civilă A.H.S. privind instituirea sechestrului asigurător pentru suma de 52.467 RON. A fost obligată inculpata la 6.500 RON cheltuieli judiciare către stat din care 5.000 RON aferente fazei de urmărire penală. Pentru a hotărî astfel, instanța de fond, analizând materialul probator administrat în cauză, prima instanță a reținut în esență, prin sentința pronunțată, următoarele: La data de 8 ianuarie 2001 a fost constituită societatea SC T.P. SRL Zărnești, având ca asociați SC L.I. SRL (în care inculpata și partea vătămată A.H.S. dețineau câte 50% din părțile sociale) respectiv I.E.S.

și P.R.F. Inculpata și partea vătămată A.H.S. au fost asociați și la SC L.C. SRL, societate ce a fost administrată de inculpată în perioada 1 octombrie 2004-4 octombrie 2006. La data de 24 martie 2004 inspectorii din cadrul D.G.F.P. Buzău au efectuat un control la SC T.P. SRL Buzău, în urma căruia au constatat că societatea datorează suma de 204.251.771 ROL, motiv pentru care s-a solicitat deschiderea procedurii reorganizării judiciare și falimentului. Prin sentința nr. 153 din 9 iunie 2005 a Tribunalului Buzău, secția comercială și de contencios administrativ, a fost admisă cererea creditoarei D.G.F.P. Buzău, s-a deschis procedura reorganizării judiciare și falimentului privind pe debitoarea SC T.P.

SRL, fiind desemnat administrator judiciar A.I. Pe parcursul acestei proceduri judiciare, inculpata A.L. s-a înscris la masa credală cu suma de 31.753 RON întocmind și folosind 8 chitanțe reprezentând „aport personal administrator” care nu figurau înregistrate în evidența contabilă a societății. Astfel, inculpata a depus în copie chitanțele nr. X-Y ce au fost întocmite în perioada 1 martie 2002-februarie 2005. Expertiza contabilă efectuată în faza de urmărire penală R.V. a concluzionat că suma totală a celor 8 chitanțe false de 1.340.093.835 ROL, nu a fost înregistrată în contabilitatea SC T.P. SRL, însă dacă această operațiune ar fi avut loc, ea ar fi dublat sumele înregistrate și ar fi modificat în mod nereal activul și pasivul societății debitoare.

Din verificările efectuate la Oficiul Registrului Comerțului nu a rezultat existența vreunei hotărâri a Adunării generale a SC T.P. SRL sau a SC L.I. SRL de majorare a capitalului social și de distribuire a dividendelor. Expertul contabil a mai reținut că cele 8 chitanțe întocmite de inculpată ar trebui anulate, ele neputând fi înregistrate în contabilitatea firmei. Prin sentința civilă nr. 4893 din 22 iulie 2009 a Judecătoriei Buzău au fost anulate cele 8 chitanțe falsificate. Deoarece inculpata s-a înscris la masa credală cu 317.528.100 ROL (cuantum inferior soldului de 336.189.990 ROL format din 52.997500 ROL, A.L., 183.692.490 ROL, partea vătămată A.H.S. și 99.500.000 ROL, P.R.F.) a rezultat că, în final, cele 8 chitanțe falsificate nu au fost folosite și astfel inculpata nu a comis infracțiunea de bancrută frauduloasă, în condițiile în care în urma procedurii de lichidare s-a obținut numai suma de 13.240 RON iar inculpatei nu i-a revenit nicio sumă de bani.

Instanța de fond a mai reținut că la 30 noiembrie 2006, inculpata a înstrăinat către SC L.C. SRL, o autoutilitară D., cu suma de 17.850 RON ce a fost încasată și evidențiată în registrul de casă și registrul jurnal, fără ca mijlocul fix să fie scăzut din contabilitate anterior deschiderii procedurii de faliment din 9 iunie 2005. Expertul contabil R.V. a concluzionat că suma de 150.000.000 ROL și reprezentând contravaloarea autoturismului D., vândut către SC L.C. SRL Buzău a fost înregistrată în evidențele contabile, astfel că bilanțul pe anul 2004 nu a fost denaturat pentru că totalul sumelor depuse ca aport în societate nu reprezintă venituri, ci sume depuse de asociați în societate. Faptul că mijlocul fix nu a fost scăzut din contabilitate în 2004 constituie contravenția prevăzută de art. 41 alin. (3) din Legea nr. 82/1991 și nu infracțiunea de evaziune fiscală.

La datele de 13 și 14 iulie 2007, comisarii Gărzii Financiare Buzău au efectuat un control la SC L.C. SRL Buzău, în urma căruia au constatat că în perioada decembrie 2006-aprilie 2007 nu a fost evidențiată în contabilitatea acesteia suma de 19.678 RON provenind din încasarea unor abonamente TV, că inculpata A.L. a folosit în interes personal această sumă, precum și contravaloarea unui autoturism D1 pe care l-a înstrăinat la data de 8 februarie 2007 lui D.A. cu suma de 400 RON, sumă neevidențiată în contabilitate. Ulterior, în perioada 23 ianuarie 2008-5 februarie 2008 inspectorii Agenției Naționale de Administrare Fiscală, D.G.F.P. Buzău au efectuat o inspecție fiscală la SC L.C. SRL. Din raportul din 15 februarie 2008 a rezultat că obligațiile fiscale către bugetul consolidat al statului sunt de 72.796 RON, la care se adaugă suma de 19.977 RON.

Din acestea trebuie scăzute obligațiile accesorii (dobânzi, penalități, amendă, majorări de întârziere) astfel că obligațiile fiscale datorate sunt de 58.675 RON. Împotriva concluziilor raportului de inspecție fiscală din 15 februarie 2008 nu au fost formulate obiecțiuni. La data de 4 iunie 2008 a fost efectuată o expertiză contabilă de către A.G., care a reținut că în perioada de insolvență nu a rezultat impozit neplătit, deoarece s-a acoperit pierderea realizată în anul 2006, însă a rezultat TVA de plată în cuantum de 216 RON, aferentă chitanțelor de încasare de la punctele de lucru C. și I., județul Prahova. La data de 31 ianuarie 2007, în balanța societății a rezultat un sold creditor la contul 411 „Clienți” în valoare de 70.616 RON.

Expertul a mai reținut că au fost încasate sume prin emiterea de chitanțe, fără ca aceste venituri să fie facturate și înregistrate în contul de venituri și TVA. Astfel nu au fost evidențiate sumele de 20.328 RON, 59.341 RON, și TVA-ul aferent de 11.275 RON. S-a mai reținut că suma de 400 RON, reprezentând valoarea autoturismului D1 nu a fost evidențiată în contabilitate, astfel că a rezultat un TVA a plata de 64 RON. Tot expertul a mai menționat că suma de 87.303 RON, identificată în soldul contului 461 „Debitori diverși” a fost folosită pentru achitarea furnizorilor, în special SC E.T. SRL, administrată de C.F.N., fără ca actele să fie însușite de lichidator. În cadrul procedurii de lichidare a SC L.C.

SRL, s-a dispus evaluarea bunurilor mobile, fiind desemnat expert C.A.M. Din raportul de evaluare întocmit de acesta a rezultat că valoarea de piață a stațiilor fixe a fost de 1.200 RON, deoarece au avut o uzură de 7 ani și stare tehnică satisfăcătoare, dar cu apreciere morală mare, de 95%. La 10 septembrie 2007 s-a întocmit un nou raport de evaluare cu același expert, în care pe lângă cele două stații CATV din județul Prahova a fost luată în calcul și Stația CATV P., județul Vaslui, stabilindu-se prin metoda patrimonială o valoare pentru rețelele din C. și I. de câte 340.000 RON, iar pentru cea din P. de 66.800 RON, în total 746.800 RON.

S-a procedat la actualizarea prejudiciului pentru infracțiunile de evaziune fiscală și bancrută frauduloasă, conform indicelui de inflație, expertul contabil S.D.C., pe baza indicelui de inflație, reținând că la evaziunea fiscala paguba este de 13.887 RON, la cea de bancrută frauduloasă de 113.284 RON, prin plățile efectuate de inculpată și neînsușite de lichidator și la cea de bancrută frauduloasă de 934.994 RON prin evaluarea stațiilor CATV. Cu privire la aceste sume reținute în cele două rapoarte de evaluare, prima instanță a reținut că la prima evaluare (din 25 iulie 2007) s-a avut în vedere valoarea de amortizare a bunurilor iar nu cea de inventar, aspect ce rezultă din declarațiile persoanei vătămate A.H.S., precum și din declarația lichidatorului judiciar B.D.

Valoarea constatată a fost diminuată și de faptul că nu a fost luată în calculul inițial și stația CATV P. din județul Vaslui, motiv pentru care persoana vătămată a solicitat refacerea raportului de evaluare. Astfel se explică sumele obținute la evaluarea din 10 septembrie 2007. Partea vătămată A.H.S. s-a constituit parte civilă cu suma de 467.497 RON reprezentând ½ din prejudiciul cauzat de inculpată societăților la care avea cota de participare de 50% din părțile sociale, sumă ce urmează a fi actualizată iar partea vătămată D.G.F.P. Buzău s-a constituit parte civilă cu suma de 13.887 RON reprezentând impozit pe profit și TVA, actualizat la data plații efective. Pe parcursul judecății în primă instanță, inculpata a invocat excepția lipsei calității procesuale a celor două părți vătămate A.H.S.

și a D.G.F.P. Buzău. Soluționând excepția, instanța de fond a reținut că inculpata a comis infracțiunea de evaziune fiscală în calitate de administrator al SC L.C. SRL iar faptul că în prezent societatea este radiată este lipsit de relevanță juridică. De asemenea, prima instanță a hotărât că A.H.S., în calitate de asociat, poate avea calitatea de parte vătămată și civilă, alături de alți creditori bancari în infracțiunile de daună în condițiile în care plângerile penale au fost formulate de către A.H.S. care a fost prejudiciat prin faptele comise de inculpată. La termenul de judecată din 27 martie 2012 partea vătămată A.H.S. a depus la dosar raportul final asupra fondurilor obținute din lichidare și din încasarea de creanțe întocmit conform art. 129 din Legea nr. 85/2006 de lichidatorul judiciar J.V.

în Dosarul nr. 2224/114/2006 prin care i-a fost repartizată inculpatei suma de 52.467 RON urmare lichidării SC L.I. SRL, solicitând luarea măsurii sechestrului asigurător asupra acestei sume. Instanța a constatat că Tribunalul Buzău, secția a II-a civilă, nu a soluționat acest dosar astfel că acest raport nu poate fi avut în vedere, respingând cererea ca neîntemeiată. Inculpatei i-a fost respinsă cererea de efectuare a unei noi expertize contabile ca nefiind utilă, pertinentă și concludentă, cu motivarea că în cauză au fost efectuate mai multe expertize, iar obiectivele cerute au fost analizate de către ceilalți experți contabili iar partea civilă D.G.F.P. Buzău a solicitat valorificarea raportului de inspecție fiscală din 15 februarie 2008, asupra căruia nu au fost formulate obiecțiuni.

În aceste condiții prima instanță a stabilit că probele administrate justifică pretențiile civile ale părților vătămate. S-a mai reținut și că prin sentința civilă nr. 4893 din 22 iulie 2009 a Judecătoriei Buzău au fost anulate cele 8 chitanțe falsificate. Reținând că în drept, faptele inculpatei așa cum au fost descrise și probate constituie infracțiunile de fals în înscrisuri sub semnătură privată, 2 infracțiuni de bancrută frauduloasă și respectiv evaziune fiscală prevăzute de art. 290 alin. (1) C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., art. 143 alin. (2) lit. a), c) din Legea nr. 85/2006, art. 143 alin. (2) lit. a), c) din Legea nr. 85/2006 și art. 9 lit. b) din Legea nr. 241/2005, toate cu aplicarea art. 33 lit. a) C. pen., fiind săvârșite în condițiile concursului real de infracțiuni, tribunalul a stabilit răspunderea penală a inculpatei A.L.

și a dispus condamnarea acesteia. La individualizarea pedepselor s-au avut în vedere criteriile generale prevăzute de art. 72 C. pen. respectiv limitele de pedeapsă prevăzute de lege, gradul de pericol social al faptei precum și persoana inculpatei care se află la prima încălcare a legii penale. Constatând că scopul pedepsei poate fi atins și fără executarea în regim de detenție, instanța fondului a făcut aplicarea dispozițiilor art. 81 C. pen., suspendând condiționat pedeapsa rezultantă de 1 an și 6 luni închisoare pe durata unui termen de încercare de 3 ani și 6 luni, calculat conform art. 82 din același cod. Împotriva sentinței penale nr. 76 din 20 aprilie 2012 pronunțată de Tribunalul Buzău în termen legal, a declarat apel inculpata A.L.

criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie. Prin decizia nr. 213 din 27 decembrie 2012 Curtea de Apel Ploiești a admis apelul inculpatei, a desființat în parte sentința penală apelată și rejudecând: A descontopit pedeapsa rezultantă de 1 an și 6 luni închisoare în pedepsele componente de: o lună închisoare pentru infracțiunea de fals în înscrisuri sub semnătură privată, prevăzută și pedepsită de art. 290 alin. (1) C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen.

și art. 74 și 76 lit. e) C. pen.; 4 luni închisoare pentru infracțiunea de bancrută frauduloasă prevăzută și pedepsită de art. 143 alin. (2) lit. a), c) din Legea nr. 85/2006 cu aplicarea art. 74 și 76 lit. e) C. pen.; 4 luni închisoare pentru infracțiunea de bancrută frauduloasă prevăzută și pedepsită de art. 143 alin. (2) lit. a), c) din Legea nr. 85/2006 cu aplicarea art. 74 și 76 lit. e) C. pen.; de 1 an și 6 luni închisoare pentru infracțiunea de evaziune fiscală prevăzută și pedepsită de art. 9 lit. b) din Legea nr. 241/2005 cu aplicarea art. 74 și 76 lit. d) C. pen., pedepse pe care le-a repus în individualitatea lor. În baza art. 11 pct. 2 lit. b) raportat la art. 10 lit. g) C. proc.

pen. a încetat procesul penal pornit împotriva inculpatei pentru infracțiunea de fals în înscrisuri sub semnătură privată în formă continuată, prevăzută și pedepsită de art. 290 alin. (1) C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., întrucât a intervenit prescripția răspunderii penale. În baza art. 11 pct. 2 lit. a) raportat la art. 10 lit. d) C. proc. pen. a achitat pe aceeași inculpată pentru două infracțiuni de bancrută frauduloasă prevăzută și pedepsită de art. 143 alin. (2) lit. a), c) din Legea nr. 85/2006, faptelor lipsindu-le elementele constitutive ale infracțiunii. A redus pedeapsa aplicată inculpatei pentru comiterea infracțiunii de evaziune fiscală prevăzută și pedepsită de art. 9 lit. b) din Legea nr. 241/2005 cu aplicarea art. 74 și 76 lit. d) C. pen., de la 1 an și 6 luni închisoare la 1 an închisoare, stabilind un nou termen de încercare de 3 ani conform art. 82 C. pen.

A constatat lipsa calității de parte vătămată a intimatului A.H.S. în sensul art. 24 C. proc. pen și a înlăturat obligarea inculpatei de la plata sumei de 467.497 RON către acest intimat, dispusă prin sentința apelată. Au fost menținute celelalte dispoziții ale sentinței. Pentru a pronunța această decizie, Curtea, examinând hotărârea apelată, în raport de criticile formulate de apelantă, de actele și lucrările dosarului și de dispozițiile legale incidente în cauză, dar și sub toate aspectele de fapt și de drept, astfel cum impun dispozițiile art. 371 alin. (2) C. proc. pen., a constatat că este afectată atât legalitatea cât și temeinicia acesteia pentru considerentele care succed: Urmare cercetărilor penale întreprinse în Dosarele nr. 608/P/2006 și nr. 366/P/2007 ambele ale Parchetului de pe lângă Tribunalul Buzău și care au fost conexate, prin rechizitoriul emis la data de 29 iunie 2011 a fost trimisă în judecată inculpata A.L.

pentru comiterea, în concurs real de fapte penale a următoarelor infracțiuni: - fals în înscrisuri sub semnătură privată, în formă continuată, o faptă prevăzută de art. 290 alin. (1) C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen.; - bancrută frauduloasă, două fapte prevăzute de art. 143 alin. (2) lit. a), c) din Legea nr. 85/2006; - evaziune fiscală, o faptă prevăzută de art. 9 lit. b) din Legea nr. 241/2005. Dacă în partea sa expozitivă, actul de sesizare a instanței trebuie să cuprindă descrierea faptei/faptelor reținute în sarcina inculpatului precum și arătarea probelor pe care se întemeiază situația de fapt reținută dar și vinovăția inculpatului, dispozitivul rechizitoriului care cuprinde actele de dispoziție ale procurorului, trebuie să se refere la toate faptele, cu încadrarea lor juridică și la toți inculpații pentru care s-a dispus trimiterea în judecată.

Considerându-se legal învestit, tribunalul a soluționat cauza după efectuarea cercetării judecătorești, hotărând prin sentința apelată că inculpata răspunde penal pentru toate cele 4 infracțiuni pentru care a fost trimisă în judecată și menționate în cele ce preced, condamnând-o pentru o infracțiune de fals în înscrisuri sub semnătură privată, în formă continuată, prevăzută de art. 290 alin. (1) C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen.; două infracțiuni de bancrută frauduloasă, prevăzută de art. 143 alin. (2) lit. a), c) din Legea nr. 85/2006 și o infracțiune de evaziune fiscală, prevăzută de art. 9 lit. b) din Legea nr. 241/2005. Prin aceeași sentință, prima instanță s-a pronunțat și asupra excepțiilor invocate de inculpată referitoare la lipsa calității procesuale a părților vătămate A.H.G.

și D.G.F.P. Buzău (denumită în continuare D.G.F.P. Buzău) excepții ce au fost respinse. Curtea a apreciat că dezlegarea dată excepțiilor și fondului acțiunii penale exercitate este parțial greșită, învederând următoarele: Situația de fapt expusă în considerentele sentinței este preluată din actul de sesizare a instanței, astfel că anumite pagini ale hotărârii sunt identice, fiind preluate integral din rechizitoriu.

Chiar dacă apelanta-inculpată, care a sesizat acest procedeu de expunere a stării de fapt, a susținut că el echivalează cu nemotivarea hotărârii, în realitate se constată că partea expozitivă a sentinței de condamnare, ca și cea a actului de sesizare cu care se identifică în întregime, nu conține elementele esențiale de natură a permite descrierea faptelor ce fac obiectul învinuirii cu arătarea timpului și locului unde au fost comise și încadrarea lor juridică, analiza probelor care au servit ca temei pentru soluționarea laturii penale și civile a cauzei, precum și a celor care au fost înlăturate pentru ca părțile, pe de o parte și instanțele de control judiciar, pe de alta, să poată înțelege motivele de fapt și de drept ce justifică soluția pronunțată.

Astfel, Curtea a constatat că actul de sesizare descrie în partea sa dispozitivă, activitatea infracțională a inculpatei constând în aceea că „în perioada 13 februarie 2004-februarie 2005 a consemnat date nereale în chitanțele nr. X-Y pentru a aduce ca aport sume de 127.939.383 ROL în patrimoniul SC T.P. SRL; că în calitate de administrator la SC L.C. SRL Buzău, în perioada decembrie 2006-aprilie 2007 a încasat și a făcut plăți în valoare de 87.303 RON către furnizori, suma actualizată fiind de 113.284 RON, în special către SC E.T.

SRL administrată de finul ei C.F.N., deși societatea se afla în reorganizare în baza sentinței nr. 16 din 4 octombrie 2006 a Tribunalului Buzău, iar din 22 aprilie 2007 societatea a fost administrată de lichidator B.D.; că a omis să evidențieze în contabilitate suma de 13.887 RON; că a ascuns active în cuantum de 934.994 RON și a înstrăinat autoturismul marca D1 în frauda creditorilor” iar în partea expozitivă, preluată identic și în întregime în considerentele sentinței, sunt descrise acțiuni sau inacțiuni ale inculpatei fără a se stabili căror infracțiuni le corespund fiindcă în termenii „faptele inculpatei întrunesc elementele constitutive ale infracțiunilor de (...)” sunt redate cele 4 infracțiuni cu care a fost sesizată instanța.

În aceste circumstanțe, Curtea a constatat că nu se înțelege din considerentele sentinței în ce constau cele două fapte penale de bancrută frauduloasă în varianta prevăzută și pedepsită de art. 143 alin. (2) lit. a), c) din Legea nr. 85/2006 pentru care inculpata a fost condamnată. Potrivit textului legal incriminatoriu, constituie infracțiunea de bancrută frauduloasă și se sancționează cu închisoare de la 6 luni la 5 ani, fapta persoanei care: a) falsifică, sustrage sau distruge evidențele debitorului ori ascunde o parte din activul averii acestuia; c) înstrăinează, în frauda creditorilor, în caz de insolvență a debitorului, o parte din active.

Instanța de apel a arătat că, pentru reținerea cumulativă a ambelor ipoteze legale la comiterea fiecăreia din cele două infracțiuni de bancrută frauduloasă, atât prima instanță cât și organul de urmărire penală (starea de fapt fiind aceeași) aveau obligația de a descrie în ce constă efectiv acțiunea de falsificare, sustragere, distrugere a evidențelor debitorului ori ascunderea unei părți din activul averii acestuia, pe de o parte, iar pe de alta, modalitatea concretă și efectivă în care inculpata a înstrăinat, în frauda creditorilor, în caz de insolvență a debitorului, o parte din active. În egală măsură, s-a considerat că nu se poate stabili care din acuzațiile aduse inculpatei: că în calitate de administrator la SC L.C.

SRL Buzău, în perioada decembrie 2006-aprilie 2007 ar fi încasat și ar fi făcut plăți în valoare de 87.303 RON către furnizori-suma actualizată fiind de 113.284 RON, în special către SC E.T. SRL administrată de finul ei C.F.N., deși societatea se afla în reorganizare în baza sentinței nr. 16 din 4 octombrie 2006 a Tribunalului Buzău, iar din 22 aprilie 2007 societatea a fost administrată de lichidator B.D.; că ar fi ascuns active în cuantum de 934.994 RON și ar fi înstrăinat autoturismul marca D1 în frauda creditorilor, constituie cele două infracțiuni de bancrută frauduloasă în variantele cumulate ale lit. a) și c) ale art. 143 din Legea nr. 85/2006, câtă vreme cele trei acțiuni descrise în dispozitivul rechizitoriului și în considerentele hotărârii, au fost considerate ca fiind doar două infracțiuni având același fundament juridic respectiv art. 143 alin. (2) lit. a), c) din actul normativ sus-citat.

De aceea, Curtea, constatând întemeiate criticile aduse sentinței și examinând cauza sub toate aspectele de fapt și de drept în privința celor două infracțiuni de bancrută frauduloasă, a reținut următoarele: 1. Fapta inculpatei, descrisă rezumativ, de a fi încasat și a fi făcut plăți în valoare de 87.303 RON către furnizori, suma actualizată fiind de 113.284 RON, în special către SC E.T. SRL, administrată de finul ei C.F.N., deși societatea se afla în reorganizare, în baza sentinței nr. 16 din 4 octombrie 2006 a Tribunalului Buzău, iar din 22 aprilie 2007 societatea a fost administrată de lichidator B.D., nu întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de bancrută frauduloasă prevăzută de art. 143 alin. (2) lit. a) și c) din Legea nr. 85/2006.

Procedura insolvenței împotriva SC L.C. SRL s-a deschis prin sentința nr. 16 din 14 octombrie 2006 a Tribunalului Buzău (Dosar nr. 2391/114/2006, atașat). Suma de 87.303,43 RON (devenită prin actualizare 113.284 RON) și rezultată din raportul de inspecție fiscală din 15 februarie 2008 s-a susținut că ar fi fost folosită de inculpată, în perioada decembrie 2006-aprilie 2007, pentru achitarea datoriilor către furnizori, între aceștia preponderent către SC E.T. SRL Buzău, fără ca actele de plată să fie însușite de lichidatorul B.M., numit la 7 februarie 2007. Între această societate și SC L.C. SRL a fost încheiat contractul de prestări servicii din 16 ianuarie 2006 în temeiul căruia, pe o durată de 10 ani societatea prestatoare de servicii SC L.C.

SRL Buzău s-a obligat să furnizeze servicii de întreținere, service și extindere a rețelelor de televiziune prin cablu precum și de colectare a taxelor de la abonați, în schimbul unei remunerații în cuantum de 10% dar nu mai puțin de 2.000 RON lunar. Între clauzele contractuale se regăsește și cea privind obligația societății beneficiare SC E.T. SRL Buzău de a deconta societății prestatoare de servicii cheltuielile efectuate cu: salariile angajaților, materiale, și cheltuieli de deplasare. Raportul de inspecție fiscală a verificat activitatea SC L.C. SRL Buzău pe perioada 1 ianuarie 2005-30 septembrie 2007 și a identificat într-un cont (nr. 461-denumit „debitori diverși”) suma de 87.303 RON utilizată de cei doi asociați ca un cont personal pentru anumite operațiuni de plată.

Expertiza contabilă A.G. a stabilit că suma identificată în soldul acestui cont a fost folosită pentru achitarea furnizorilor nominalizați la lit. d) din raportul de expertiză pentru care s-au întocmit documente contabile, obligațiile de plată vizând datorii existente dinaintea deschiderii procedurii de insolvență, astfel că nu au fost însușite de lichidator. Fiind audiat în calitate de martor, lichidatorul judiciar B.D. a confirmat înregistrarea în evidența contabilă a documentelor de plată precum și toate plățile efectuate numai după desemnarea sa. În condițiile în care expertiza contabilă A.G. a concluzionat că suma de 87.303 RON din contul „461-debitori diverși” se regăsește în lista de inventariere a bunurilor și creanțelor de încasat predate lichidatorului la data de 28 martie 2007 iar din înscrisurile depuse la dosar, inclusiv în apel coroborate cu depoziția martorului C.F.N., administrator al SC E.T.

SRL a rezultat că plata sumei de 87.303 RON a fost făcută după deschiderea procedurii insolvenței. S-a arătat că, pentru a reține răspunderea penală a inculpatei este esențială dovada că plata a fost dispusă de aceasta, fără înștiințarea lichidatorului sau că documentul de plată (dispoziția) a fost semnată de inculpată. Curtea de apel a constatat că, din niciun act al dosarului nu rezultă această împrejurare esențială pentru ca elementele constitutive ale infracțiunii de bancrută frauduloasă, în modalitatea prevăzută de lit. a) și c) din art. 143 alin. (2) al Legii nr. 85/2006, să fie cumulativ îndeplinite. Nu poate exista prezumția că inculpata a efectuat plata, organul de urmărire penală având obligația legală de a dovedi acest fapt, în condițiile în care a susținut că operațiunea s-a făcut în perioada decembrie 2006-aprilie 2007. S-a reținut că la dosar, atât la instanța fondului cât și în apel, au fost depuse în copie facturi emise de SC E.T.

SRL Buzău, reprezentând deconturi de prestări servicii, cheltuieli cu salarii, cu combustibili precum și chitanțele fiscale care dovedesc plata acestor facturi de către SC L.C. SRL Buzău, aceste documente fiind însă ștampilate atât la emitere cât și la încasare de SC E.T. SRL Buzău. Lichidatorul judiciar avea dreptul, dar și obligația, stabilite de Legea nr. 85/2006 de a cere judecătorului sindic să anuleze aceste plăți a căror sumă cumulată este de 87.303,43 RON, fiindcă achitarea ei către furnizori s-a produs în timpul insolvenței pentru datorii anterior acumulate, astfel cum a concluzionat expertiza A.G., însă din verificarea Dosarului de insolvență nr. 2391/114/2006 al Tribunalui Buzău, atașat, Curtea de apel a constatat că nu rezultă că o astfel de acțiune s-ar fi exercitat.

2. Fapta aceleiași inculpate, descrisă rezumativ în sensul de a fi ascuns active în cuantum de 934.994 RON și de a fi înstrăinat autoturismul marca D1 în frauda creditorilor nu întrunește, la rândul său, elementele constitutive ale celei de a doua infracțiuni de bancrută frauduloasă, în modalitatea prevăzută de art. 143 alin. (2) lit. a) și c) din Legii nr. 85/2006, pentru care s-a dispus condamnarea sa. Activele la care se referă actul de inculpare și sentința instanței de fond constau în cele trei stații CATV I., C. și P., bunuri aparținând patrimoniului SC L.C. SRL Buzău, aflată în procedură de insolvență, astfel cum s-a arătat.

Curtea a reținut că sub învinuirea de a fi ascuns de la inventariere, evaluare și valorificare de către lichidator aceste stații, în special pe cea situată în localitatea P., județul Vaslui precum și de a fi înstrăinat autoturismul marca D1 în timpul procedurii lichidării judiciare pentru a frauda creditorii societății, inculpata a fost condamnată pentru o infracțiune de bancrută frauduloasă, în modalitatea prevăzută de art. 143 alin. (2) lit. a) și c) din Legii nr. 85/2006. Ascunderea unei părți din activul averii societății debitoare trebuie materializată, în accepțiunea legiuitorului într-o acțiune sau inacțiune de natură a sustrage bunul sau bunurile de la procedura de inventariere, evaluare și apoi valorificare pe care o îndeplinește lichidatorul judiciar în cadrul mandatului încredințat, cu scopul de a îndestula creditorii debitoarei falite.

S-a constatat că cele trei stații CATV în discuție se regăsesc în listele de inventar și în balanța mijloacelor fixe-predate lichidatorului judiciar B.D. Aceste bunuri au fost evaluate și supuse vânzării în cursul procedurii insolvenței, fără ca operațiunea să fie contestată în termenii și condițiile Legii nr. 85/2006, așa cum rezultă din verificarea Dosarului nr. 2391/114/2006 al Tribunalului Buzău, atașat, în care se află și rapoartele de evaluare a bunurilor, procesele-verbale de licitație și actele de adjudecare și declarația lichidatorului, audiat ca martor în acest proces penal. În aceste condiții, acuzația ascunderii unei părți din activul averii SC L.C. SRL Buzău trebuia descrisă în concret și mai apoi dovedită prin mijloace de probă care să înlăture prezumția relativă a nevinovăției ce operează în favoarea oricărei persoane până la proba contrară.

Stația și rețeaua de televiziune prin cablu P., a cărei construire, instalare și exploatare nu au finalizare până la deschiderea procedurii de insolvență, nu a fost însă recepționată datorită neîndeplinirii unor parametri tehnici prevăzuți de norme legale speciale. Deși stația respectivă funcționa, fiind declarată ca punct de lucru secundar încă din 15 august 2005, recepționarea ei putea fi legal făcută numai după obținerea autorizației tehnice de funcționare prevăzută de art. 73 din Legea nr. 504/2002 modificată și completată, a licenței de la I.G.C.T.I. și a avizului tehnic de retransmisie de la C.N.A., care nu au fost obținute până la deschiderea procedurii insolvenței. Curtea a reținut că acestea au fost motivele pentru care nu a fost trecută în evidența contabilă ca mijloc fix, însă cheltuielile făcute de societate cu construirea și instalarea ei sunt evidențiate în contabilitatea societății, conform concluziilor expertizei contabile A.G.

și copiilor facturilor fiscale de achiziționare a materialelor și echipamentelor. În egală măsură, această stație a fost trecută pe lista de inventar întocmită de administratorul societății B.R. și care a fost predată lichidatorului judiciar pentru a fi evaluată și valorificată prin vânzare (Dosar nr. 2391/114/2006 al Tribunalului Buzău, atașat). Ea a fost evidențiată în cel de al doilea raport de evaluare din 10 septembrie 2007 și supusă vânzării prin adjudecare în cadrul procedurii insolvenței. Dincolo de faptul că din punct de vedere al evidenței contabile acest bun nu a fost ascuns, s-a arătat de către instanța de apel că nu poate fi ignorată nici împrejurarea că stația CATV P. nu putea fi dosită de inculpată nici în materialitatea ei, fizic pretinsa acțiune dolosivă fiind imposibilă.

Nu există nicio explicație verosimilă pentru care lichidatorul judiciar și expertul evaluator C.A.M. să nu verifice pe teren existența, în materialitatea ei, a acestei stații. Verificând operațiunea de înstrăinare a autoturismul marca D1 proprietatea societății SC L.C. SRL Buzău, în timpul procedurii lichidării judiciare cu acuzația că inculpata a efectuat-o pentru a frauda creditorii societății, Curtea a constatat că acest bun apare în lista de inventar întocmită de lichidator la 28 martie 2007. El a fost vândut de inculpată, care avea la acea dată calitatea de administrator special potrivit Legii nr. 85/2006, ceea ce i-a permis înstrăinarea, în luna octombrie 2006 către cumpărătorul C.E. cu prețul de 400 RON fiindcă, potrivit înscrisului sub semnătură privată denumit proces-verbal, cu suma stabilită drept preț, s-a vândut „carcasa” autoturismul marca D1, avariat prin incendierea din luna august 2006 conform adresei aflate la același dosar.

Cum deschiderea procedurii insolvenței s-a făcut în luna februarie 2007, factura care constituie documentul legal ce confirmă vânzarea, a fost emisă de lichidatorul judiciar care, în această modalitate și-a însușit operațiunea efectuată, prin înregistrarea facturii în evidența contabilă a societății falite. Lichidatorul judiciar și cumpărătorul bunului au fost audiați ca martori, confirmând operațiunea juridică, prețul acesteia și scoaterea din evidența contabilă a autoturismului astfel înstrăinat.

Împrejurarea că, ulterior, noul proprietar a reparat acest autoturism și l-a revândut unei alte persoane, D.A., ascultat de asemenea ca martor cu un preț considerabil mai mare, nu îndreptățește, în opinia instanței de apel, acuzația că inculpata a comis infracțiunea de bancrută frauduloasă în varianta prevăzută de art. 143 alin. (2) lit. a) și c) din Legii nr. 85/2006, pentru care s-a dispus condamnarea sa, deoarece nu s-a dovedit nici că prin înstrăinarea bunului a acționat cu intenția de a frauda creditorii societății, nici că prețul vânzării pe care a efectuat-o nu a fost real și serios, nici că ar fi încasat vreo sumă peste acest preț sau că ar fi avut cunoștință sau vreo implicare în revânzarea bunului.

Drept consecință, pentru considerentele expuse în cele ce preced, Curtea a constatat că niciuna din cele două fapte, descrise prin trei acțiuni ce au fost verificate în cadrul controlului de legalitate și temeinicie ce trebuie exercitat în cazul apelului, atât ca stare de fapt cât și sub aspect probator, nu întrunește elementele constitutive ale infracțiunilor de bancrută frauduloasă prevăzute și pedepsite de art. 143 alin. (2) lit. a) și c) din Legea nr. 85/2006, așa cum în mod greșit a hotărât instanța fondului, ceea ce a atras soluția achitării inculpatei de sub această învinuire, pe temeiul art. 11 pct. 2 lit. a) raportat la art. 10 lit. d) C. proc. pen. pentru ambele infracțiuni. Examinând critica apelantei-inculpate referitoare la infracțiunea de fals în înscrisuri sub semnătură privată prevăzută de art. 290 C. pen.

și constând în emiterea în perioada 13 februarie 2004-februarie 2005 a 8 chitanțe cu nr. X-Y în care a consemnat date nereale pentru a dovedi pretinsul aport al sumei totale de 127.939.383 ROL în patrimoniul SC T.P. SRL, așa cum s-a reținut în actul de inculpare, Curtea a constatat că prin sentința apelată, tribunalul a reținut că activitatea infracțională s-a desfășurat în perioada 1 martie 2002-februarie 2005, interval de timp în care, succesiv au fost întocmite cele 8 chitanțe. În raport de aceste elemente, potrivit art. 122 alin. (1) și (3) C. pen., Curtea a pus în discuție eventuala incidență a prescripției răspunderii penale pentru infracțiunea de fals în înscrisuri sub semnătură privată prevăzută de art. 290 C. pen.

Față de poziția procesuală exprimată de apelanta-inculpată și de dispozițiile art. 122 alin. (1) lit. d) C. pen., critica subsidiară formulată în legătură cu această faptă penală nu a mai fost analizată, dându-se eficiență excepției prescripției ca și cauză de înlăturare a răspunderii penale, în condițiile în care, de la data săvârșirii ultimei acțiuni, februarie 2005 ce constituie data ultimei chitanțe, termenul legal stabilit de legiuitor pentru ca răspunderea penală a inculpatei față de infracțiunea prevăzută de art. 290 C. pen., în formă continuată, s-a împlinit. Referitor la cealaltă critică a apelantei-inculpate, privind greșita dezlegare dată faptei de evaziune fiscală prevăzută de art. 9 lit. b) din Legea nr. 241/2005 în sensul condamnării sale la pedeapsa închisorii, cu motivarea că obligația înregistrării în evidența contabilă a SC L.C.

SRL Buzău a veniturilor fiscale ce au generat obligații în valoare totală de 13.887 RON reprezentând taxă pe valoare adăugată nu-i revenea, instanța de apel a constatat următoarele: Așa cum s-a arătat, factura din 26 septembrie 2007 privind înstrăinarea autoturismului aparținând societății falite nu a fost înregistrată în evidența contabilă a acesteia, conform concluziilor expertizei contabile A.G. situație în care obligațiile fiscale în sumă de 64 RON reprezentând T.V.A. aferent au rămas neachitate. Lichidatorul judiciar, martorul B.D., care a confirmat ulterior operațiunea vânzării, înregistrând-o în evidența contabilă, a declarat instanței că la nivelul anului 2007 nu-și amintește dacă se plătea TVA pentru bunurile vândute în cursul lichidării societății.

Tot astfel, pentru suma de 216 RON reprezentând TVA aferent unor operațiuni financiare din perioada martie-aprilie 2007, expertiza contabilă A.G. a stabilit că facturile au fost confirmate de lichidatorul societății însă veniturile și cheltuielile au fost evidențiate în contabilitate în luna septembrie 2007 odată cu reconstituirea evidenței contabile, obligația fiscală aferentă acestora rămânând neplătită. Suma de 11.275 RON reprezintă TVA calculat la valoarea de 70.616 RON care a fost descoperit la inspecția fiscală desfășurată în perioada 23 ianuarie-2 februarie 2008 de D.G.F.P. Buzău și reprezintă venituri încasate de societate dar neînregistrate în evidența contabilă, împrejurare confirmată de concluziile expertizei contabile A.G.

Cum infracțiunea de evaziune fiscală prevăzută de art. 9 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 241/2005 constă în omisiunea evidențierii în actele contabile ori în alte documente, în tot sau în parte, a operațiunilor comerciale sau a veniturilor realizate, apărarea apelantei-inculpate în sensul că, dintr-o greșeală a firmei de contabilitate SC C.T. SRL cu care a încheiat contractul de prestări servicii contabile la 1 iunie 2006, soldul contului 411 „clienți” a fost transformat din sold debitor în sold creditor, nu o absolvă de răspunderea penală, așa încât pentru această infracțiune, curtea a constatat că în mod legal și justificat de probele din dosar la care s-a făcut referire, prima instanță a pronunțat condamnarea sa și a instituit obligația de acoperire a prejudiciului cauzat D.G.F.P.

Buzău, admițând acțiunea civilă exercitată de aceasta. Verificând criteriile de individualizare a pedepsei, instanța de apel a apreciat că alături de lipsa antecedentelor penale și gradul de pericol social al faptei, reținute de prima instanță, cuantumul sumei datorate și persoana făptuitoarei care este absolventă de studii superioare, nu este înscrisă în cazierul judiciar, a colaborat cu organul judiciar, constituie împrejurări cu caracter atenuant în sensul art. 74 C. pen. de natură a determina reducerea cuantumului pedepsei aplicate de tribunal conform art. 76 lit. d) din același cod. Drept consecință, Curtea reținând corect acordate de instanța fondului în favoarea apelantei-inculpate circumstanțele atenuante cu caracter personal, a redus cuantumul pedepsei, menținând dispozițiile art. 81 C. pen.

ca modalitate de executare, dar stabilind un nou termen de încercare potrivit art. 82 C. pen. În ceea ce privește dezlegarea dată de prima instanță excepției lipsei calității procesuale a părții vătămate A.H.S. care este complementară modului de soluționare a acțiunii civile exercitate de acesta în cadrul procesului penal, în apel s-au reținut următoarele: Cu motivarea că în calitate de asociat, A.H.S. poate avea calitatea de parte vătămată și civilă „alături de alți creditori bancari în infracțiunile de daună” precum și că suma de 467.497 RON reprezintă prejudicial cauzat de inculpată societăților la care avea cote de participare de 50% din părțile sociale, tribunalul a admis acțiunea civilă și a instituit obligația inculpatei la despăgubiri civile către această persoană.

Curtea a constatat că soluția astfel motivată este greșită în condițiile în care potrivit art. 24 alin. (1), (2) C. proc. pen., persoana care a suferit prin fapta penală o vătămare (...) materială, dacă participă în procesul penal se numește parte vătămată iar dacă exercită și acțiunea civilă se numește parte civilă. În raport de infracțiunile pentru care a pronunțat condamnarea, prima instanță a stabilit greșit calitatea procesuală a intimatului A.H.S.

de parte vătămată, fiindcă infracțiunea de fals în înscrisuri sub semnătură privată este una de pericol, iar consecința juridică pentru care inculpata a întocmit chitanțele fiscale nu s-a produs, în cazul infracțiunii de evaziune fiscală, prejudiciul produs afectează bugetul de stat, iar la infracțiunile de bancrută frauduloasă, victimele faptei prevăzute de lege sunt creditorii înscriși în tabelul de creanțe și ale căror drepturi nu pot fi legal satisfăcute datorită acțiunii sau inacțiunii făptuitorului ce are drept scop fraudarea lor. Curtea a constatat că, chiar în condițiile în care la instanța de fond, inculpata a fost condamnată pentru cele două infracțiuni de bancrută frauduloasă, A.H.S.

nu a dovedit că are calitatea de creditor al inculpatei, nu a fost înscris în tabelul definitiv consolidat al creanțelor, în procedura insolvenței nu are niciun titlu de creanță care să constituie fundamentul pretinsei sale vătămări materiale (Dosar nr. 2391/114/2006 al Tribunalului Buzău, atașat) așa încât, în conformitate cu art. 24 alin. (1) C. proc. pen., acesta nu justifică calitatea procesuală de parte vătămată în procesul penal de față. În plus, prin decizie s-a reținut că celor două de bancrută frauduloasă le lipsesc elemente esențiale pentru a fi considerate infracțiuni, potrivit considerentelor ce preced, astfel că s-a apreciat că nici în aceste condiții A.H.S. nu este îndreptățit să pretindă calitatea procesuală de parte vătămată.

S-a mai susținut că, împrejurarea că acesta a fost asociat al inculpatei cu o pondere a părților sociale de 50% din capitalul social al firmelor înființate, nu justifică soluția primei instanțe de a-i acorda coasociatului A.H.S. cu titlu de despăgubiri civile suma de 467.497 RON cu care acesta s-a constituit parte civilă, fiindcă aceasta reprezintă jumătate din suma de 934.994 RON care, la rândul său, reprezintă contravaloarea celor trei stații CATV proprietatea SC L.C. SRL Buzău de 746.800 RON conform celui de al doilea raport de evaluare C.A.M., actualizată la 5 aprilie 2011 de expert contabil S.D.C. Împotriva acestei decizii au formulat recurs Parchetul de pe lângă Curtea de apel Ploiești, partea civilă A.H.S.

și inculpata A.L. Prin motivele de recurs depuse la dosar, Parchetul de pe lângă Curtea de apel Ploiești a criticat hotărârea sub aspectul greșitei achitări a inculpatei pentru infracțiunea de bancrută frauduloasă prevăzută de art. 143 alin. (2) lit. a) și c) din Legea nr. 85/2006, constând în plățile în valoare de 87.303 RON către furnizări, invocând cazul de casare prevăzut de art. 385 9 alin. (1) pct. 18 C. proc. pen.; greșita individualizare a pedepsei aplicată pentru infracțiunea de evaziune fiscală prevăzută de art. 9 lit. b) din Legea nr. 241/2005, critică circumscrisă cazului de casare prevăzut de dispozițiile art. 385 9 alin. (1) pct. 14 C. proc. pen. și greșita aplicare a legii în raport de constatarea lipsei calității de parte vătămată a intimatului A.H.S.

Partea civilă A.H.S. nu și-a motivat recursul în termeul prevăzut de dispozițiile art. 385 10 alin. (2) C. proc. pen, motivele de recurs fiind transmise prin fax la data de 9 iunie 2013. Recurentul a invocat cazurile de casare prevăzute de art. 385 9 alin. (1) pct. 14, 17, 17 2 și 18 C. proc. pen., cu ocazia dezbaterilor acestea fiind restrânse la dispozițiile art. 385 9 alin. (1) pct. 17 2 C. proc. pen. Inculpata A.L. și-a motivat recursul în termen (29 mai 2013), criticând soluția instanței de apel numai în ceea ce privește condamnarea sa pentru săvârșirea infracțiunii de evaziune fiscală prevăzută de art. art. 9 lit. b) din Legea nr. 241/2005, invocând incidența cazurilor de casare prevăzută de art. 385 9 alin. (1) pct. 9, sub aspectul nemotivării de către instanța de apel a soluției de condamnare, art. 385 9 alin. (1) pct. 10 C. proc.

pen. arătând că aceasta a omis să se pronunțe cu privire la o serie de probe administrate care erau de natură să conducă la o altă soluție și art. 385 9 alin. (1) pct. 13 C. proc. pen. susținând că fapta ce i se impută nu este prevăzută de legea penală, fiind în realitate o eroare de contabilitate. Inculpata a solicitat trimiterea cauzei spre rejudecarea apelului, invocând și necesitatea efectuării unei expertize contabile care să stabilească condițiile în care a avut loc transformarea soldului debitor al contului 411 „clienți” în sold creditor. Înalta Curte de Casație și Justiție va analiza prioritar recursul inculpatei A.L., având în vedere că prin criticile formulate se tinde la o soluție de trimitere a cauzei spre rejudecare, ceea ce face inutilă verificarea motivelor de recurs invocate de către parchet legate de individualizarea pedepsei aplicată pentru săvârșirea infracțiunii de evaziune fiscală prevăzută de art. 9 lit. b) din Legea nr. 241/2005.

În ceea ce privește cazul de casare prevăzut de dispozițiile art. 385 alin. (1) pct. 9 C. proc. pen. susținerile recurentei privind nemotivarea hotărârii sunt total nefondate. Din examinarea conținutului deciziei instanței de apel, Înalta Curte constată că aceasta satisface exigențele dispozițiilor art. 383 alin. (1) C. proc. pen. instanța argumentând în fapt și în drept soluția adoptată în privința motivului de apel prin care se solicita achitarea pentru săvârșirea infracțiunii de evaziune fiscală. Astfel, după ce a făcut referire la probatoriul din care rezulta neînregistrarea unor venituri în contabilitatea societății, instanța de apel a concluzionat că, în raport de conținutul infracțiunii prevăzută de dispozițiile art. 9 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 241/2005, apărarea inculpatei în sensul că, dintr-o greșeală a firmei de contabilitate SC C.T.

SRL cu care a încheiat contractul de prestări servicii contabile la 1 iunie 2006, soldul contului 411 „clienți” a fost transformat din sold debitor în sold creditor, nu o absolvă de răspunderea penală, fapta sa întrunind elementele constitutive ale infracțiunii de evaziune fiscală. Nici criticile formulate prin prisma cazului de casare prevăzut de art. 385 9 alin. (1) pct. 10 C. proc. pen. nu sunt întemeiate, recurenta făcând referire fie la probe ce nu aveau caracter esențial pentru infracțiunea de evaziune fiscală, fie criticând modul în care instanța de apel a apreciat probele. Astfel, aceasta susține că instanța de apel nu a analizat contractul de prestări servicii încheiat cu SC E.T. SRL, din care ar rezulta că această societate exploata stațiile, încheia abonamentele, încasa contravaloarea lor, efectua plățile și avea obligația ținerii evidenței contabile și contractul de asociere în participațiune care prevedea același obligații în sarcina SC E.T.

SRL Înalta Curte constată că cele două înscrisuri au fost analizate în apel și ele au fundamentat soluția de achitare pentru infracțiunea de bancrută frauduloasă, fiind lipsite de orice relevanță în ceea ce privește infracțiunea de evaziune fiscală, contractul de prestări servicii contabile fiind încheiat cu altă societate (SC C.T. SRL). Aceeași concluzie se impune și cu referire la adresa prin care a solicitat D.G.F.P. Buzău efectuarea unui control fiscal. În ceea ce privește factura privind înstrăinarea autoturismului D1 care a fost însușită de către lichidator, contractul de prestări servicii încheiat cu SC C.T. SRL, depoziția martorului B.D. și concluziile expertizei contabile, se constată că toate aceste probe au fost avute în vedere de către Curtea de Apel Ploiești la menținere soluției de condamnare, recurenta criticând în realitate, astfel cum s-a arătat anterior, modul de apreciere a acestora.

Referitor la ultima critică formulată de către recurenta A.L., se reține că se invocă, din perspectiva cazului de casare prevăzut de dispozițiile art. 385 9 alin. (1) pct. 13 C. proc. pen. împrejurarea că fapta pentru care a fost condamnată nu este prevăzută de legea penală, întrucât transformarea soldului contului 411 din sold debitor în sold creditor reprezintă o eroare contabilă. Totodată s-a arătat că operațiunile comerciale care au generat sumele de 64 RON, respectiv 216 RON cu titlu de TVA, au fost efectuate în perioada lichidării judiciare, lichidatorului revenindu-i obligația de a le înregistra în contabilitate.

Înalta Curte constată că, față de situația de fapt stabilită de către instanța de apel, care a considerat că, pentru reținerea vinovăției inculpatei, este lipsită de relevanță împrejurarea că există posibilitatea ca transformarea soldului contului 411 din sold debitor în sold creditor să fie rezultatul unei erori de contabilitate, nu poate verifica critica formulată de către recurentă. Aceasta întrucât, problema existenței sau nu a unei erori în înregistrările contabile trebuia dezlegată în mod obligatoriu de către Curtea de apel, întrucât numai în ipoteza în care varianta invocată de apărare era exclusă, se putea trage concluzia că suma de 70.616 RON, identificată ca sold creditor la contul 411 „clienți”, este consecința încasării unor sume de bani de către societate, pe baza de chitanțe, fără ca veniturile să fie facturate și î