ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 3064/2013

ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 3064/2013 (Înalta Curte de Casație și Justiție)

Prin sentința penală nr. 76 din 20

aprilie 2012 pronunțată de Tribunalul Buzău, s-au hotărât următoarele:

În

baza art. 290 alin. (1)

C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. și art. 74 și 76 lit. e) C. pen.

a fost condamnată inculpata A.L., la o pedeapsă de o lună închisoare pentru

comiterea infracțiunii de fals în înscrisuri sub semnătură privată.

În

baza art. 143 alin. (2) lit. a), c) din Legea nr. 85/2006

cu aplicarea art. 74 și 76 lit. e) C. pen. a fost condamnată aceeași inculpată

la două pedepse de câte 4 luni închisoare pentru comiterea a două infracțiuni

de bancrută frauduloasă.

În

baza art. 9 lit. b) din Legea nr. 241/2005 cu aplicarea

art. 74 și 76 lit. d) C. pen. a fost condamnată inculpata la o pedeapsă de 1 an

și 6 luni închisoare, pentru săvârșirea infracțiunii de evaziune fiscală.

Conform art. 33-34 C. pen. s-au

contopit cele 4 pedepsele aplicate, stabilindu-se pedeapsa cea mai grea, aceea

de 1 an și 6 luni închisoare.

Potrivit art. 71. C. pen. s-a interzis

inculpatei exercițiul drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a și

lit. b), c) C. pen., ca pedeapsă accesorie, pe durata executării pedepsei.

În

baza art. 81 C. pen. s-a suspendat condiționat executarea

pedepsei pe o durata de 3 ani și 6 luni ce constituie termen de încercare

pentru inculpată.

Potrivit art. 71 alin. ultim C. pen.

pe durata suspendării condiționate a pedepsei principale s-a suspendat și

executarea pedepsei accesorii.

S-a aplicat dispozițiile art. 359 C.

proc. pen.

A fost obligată inculpata la plata

următoarelor despăgubiri civile către părțile-vătămate constituite părți

civile: 13.887 RON către D.G.F.P. Buzău și 467.497 RON către partea civilă A.H.S.,

sumele fiind actualizate la data plății efective.

S-a respins cererea formulată de partea

civilă A.H.S. privind instituirea sechestrului asigurător pentru suma de 52.467

RON.

A fost obligată inculpata la 6.500 RON

cheltuieli judiciare către stat din care 5.000 RON aferente fazei de urmărire penală.

Pentru a hotărî astfel, instanța de fond,

analizând materialul probator administrat în cauză, prima instanță a reținut în

esență, prin sentința pronunțată, următoarele:

La data de 8 ianuarie 2001 a fost constituită

societatea SC T.P. SRL Zărnești, având ca asociați SC L.I. SRL (în care inculpata

și partea vătămată A.H.S. dețineau câte 50% din părțile sociale) respectiv I.E.S.

și P.R.F.

Inculpata și partea vătămată A.H.S. au

fost asociați și la SC L.C. SRL, societate ce a fost administrată de inculpată în

perioada 1 octombrie 2004-4 octombrie 2006.

La data de 24 martie 2004 inspectorii din

cadrul D.G.F.P. Buzău au efectuat un control la SC T.P. SRL Buzău, în urma căruia

au constatat că societatea datorează suma de 204.251.771 ROL, motiv pentru care

s-a solicitat deschiderea procedurii reorganizării judiciare și falimentului.

Prin sentința nr. 153 din 9 iunie 2005

a Tribunalului Buzău, secția comercială și de contencios administrativ, a fost admisă

cererea creditoarei D.G.F.P. Buzău, s-a deschis procedura reorganizării judiciare

și falimentului privind pe debitoarea SC T.P. SRL, fiind desemnat administrator

judiciar A.I.

Pe parcursul acestei proceduri judiciare,

inculpata A.L. s-a înscris la masa credală cu suma de 31.753 RON întocmind și folosind

8 chitanțe reprezentând „aport personal administrator” care nu figurau înregistrate

în evidența contabilă a societății.

Astfel, inculpata a depus în copie chitanțele

nr. X-Y ce au fost întocmite în perioada 1 martie 2002-februarie 2005.

Expertiza contabilă efectuată în faza de

urmărire penală R.V. a concluzionat că suma totală a celor 8 chitanțe false de 1.340.093.835

ROL, nu a fost înregistrată în contabilitatea SC T.P. SRL, însă dacă această operațiune

ar fi avut loc, ea ar fi dublat sumele înregistrate și ar fi modificat în mod nereal

activul și pasivul societății debitoare.

Din verificările efectuate la Oficiul Registrului

Comerțului nu a rezultat existența vreunei hotărâri a Adunării generale a SC

T.P. SRL sau a SC L.I. SRL de majorare a capitalului social și de distribuire a

dividendelor.

Expertul contabil a mai reținut că cele

8 chitanțe întocmite de inculpată ar trebui anulate, ele neputând fi înregistrate

în contabilitatea firmei.

Prin sentința civilă nr. 4893 din 22

iulie 2009 a Judecătoriei Buzău au fost anulate cele 8 chitanțe falsificate.

Deoarece inculpata s-a înscris la masa

credală cu 317.528.100 ROL (cuantum inferior soldului de 336.189.990 ROL format

din 52.997500 ROL, A.L., 183.692.490 ROL, partea vătămată A.H.S. și 99.500.000 ROL,

P.R.F.) a rezultat că, în final, cele 8 chitanțe falsificate nu au fost folosite

și astfel inculpata nu a comis infracțiunea

de

bancrută frauduloasă, în condițiile în care în urma procedurii de lichidare s-a

obținut numai suma de 13.240 RON iar inculpatei nu i-a revenit nicio sumă de bani.

Instanța de fond a mai reținut că la 30

noiembrie 2006, inculpata a înstrăinat către SC L.C. SRL, o autoutilitară D., cu

suma de 17.850 RON ce a fost încasată și evidențiată în registrul de casă și registrul

jurnal, fără ca mijlocul fix să fie scăzut din contabilitate anterior deschiderii

procedurii de faliment din 9 iunie 2005.

Expertul contabil R.V. a concluzionat că

suma de 150.000.000 ROL și reprezentând contravaloarea autoturismului D., vândut

către SC L.C. SRL Buzău a fost înregistrată în evidențele contabile, astfel că bilanțul

pe anul 2004 nu a fost denaturat pentru că totalul sumelor depuse ca aport în societate

nu reprezintă venituri, ci sume depuse de asociați în societate.

Faptul că mijlocul fix nu a fost scăzut

din contabilitate în 2004 constituie contravenția prevăzută de art. 41 alin.

(3) din Legea nr. 82/1991 și nu infracțiunea de evaziune fiscală.

La datele de 13 și 14 iulie 2007, comisarii

Gărzii Financiare Buzău au efectuat un control la SC L.C. SRL Buzău, în urma căruia

au constatat că în perioada decembrie 2006-aprilie 2007 nu a fost evidențiată în

contabilitatea acesteia suma de 19.678 RON provenind din încasarea unor abonamente

TV, că inculpata A.L. a folosit în interes personal această sumă, precum și contravaloarea

unui autoturism D1 pe care l-a înstrăinat la data de 8 februarie 2007 lui D.A. cu

suma de 400 RON, sumă neevidențiată în contabilitate.

Ulterior, în perioada 23 ianuarie

2008-5 februarie 2008 inspectorii Agenției Naționale de Administrare Fiscală, D.G.F.P.

Buzău au efectuat o inspecție fiscală la SC L.C. SRL.

Din raportul din 15 februarie 2008 a rezultat

că obligațiile fiscale către bugetul consolidat al statului sunt de 72.796 RON,

la care se adaugă suma de 19.977 RON. Din acestea trebuie scăzute obligațiile accesorii

(dobânzi, penalități, amendă, majorări de întârziere) astfel că obligațiile fiscale

datorate sunt de 58.675 RON.

Împotriva concluziilor raportului de inspecție

fiscală din 15 februarie 2008 nu au fost formulate obiecțiuni.

La data de 4 iunie 2008 a fost efectuată

o expertiză contabilă de către A.G., care a reținut că în perioada de insolvență

nu a rezultat impozit neplătit, deoarece s-a acoperit pierderea realizată în anul

2006, însă a rezultat TVA de plată în cuantum de 216 RON, aferentă chitanțelor de

încasare de la punctele de lucru C. și I., județul Prahova.

La data de 31 ianuarie 2007, în balanța

societății a rezultat un sold creditor la contul 411 „Clienți” în valoare de 70.616

RON. Expertul a mai reținut că au fost încasate sume prin emiterea de chitanțe,

fără ca aceste venituri să fie facturate și înregistrate în contul de venituri și

TVA. Astfel nu au fost evidențiate sumele de 20.328 RON, 59.341 RON, și TVA-ul aferent

de 11.275 RON. S-a mai reținut că suma de 400 RON, reprezentând valoarea autoturismului

D1 nu a fost evidențiată în contabilitate, astfel că a rezultat un TVA a plata de

64 RON. Tot expertul a mai menționat că suma de 87.303 RON, identificată în soldul

contului 461 „Debitori diverși” a fost folosită pentru achitarea furnizorilor, în

special SC E.T. SRL, administrată de C.F.N., fără ca actele să fie însușite de lichidator.

În

cadrul procedurii de lichidare a SC L.C. SRL, s-a dispus evaluarea

bunurilor mobile, fiind desemnat expert C.A.M.

Din raportul de evaluare întocmit de acesta

a rezultat că valoarea de piață a stațiilor fixe a fost de 1.200 RON, deoarece au

avut o uzură de 7 ani și stare tehnică satisfăcătoare, dar cu apreciere morală mare,

de 95%.

La 10 septembrie 2007 s-a întocmit un nou

raport de evaluare cu același expert, în care pe lângă cele două stații CATV din

județul Prahova a fost luată în calcul și Stația CATV P., județul Vaslui, stabilindu-se

prin metoda patrimonială o valoare pentru rețelele din C. și I. de câte 340.000

RON, iar pentru cea din P. de 66.800 RON, în total 746.800 RON.

S-a procedat la actualizarea prejudiciului

pentru infracțiunile de evaziune fiscală și bancrută frauduloasă, conform indicelui

de inflație, expertul contabil S.D.C., pe baza indicelui de inflație, reținând că

la evaziunea fiscala paguba este de 13.887 RON, la cea de bancrută frauduloasă de

113.284 RON, prin plățile efectuate de inculpată și neînsușite de lichidator și

la cea de bancrută frauduloasă de 934.994 RON prin evaluarea stațiilor CATV.

Cu privire la aceste sume reținute în cele

două rapoarte de evaluare, prima instanță a reținut că la prima evaluare (din 25

iulie 2007) s-a avut în vedere valoarea de amortizare a bunurilor iar nu cea de

inventar, aspect ce rezultă din declarațiile persoanei vătămate A.H.S., precum și

din declarația lichidatorului judiciar B.D. Valoarea constatată a fost diminuată

și de faptul că nu a fost luată în calculul inițial și stația CATV P. din județul

Vaslui, motiv pentru care persoana vătămată a solicitat refacerea raportului de

evaluare. Astfel se explică sumele obținute la evaluarea din 10 septembrie 2007.

Partea vătămată A.H.S. s-a constituit parte

civilă cu suma de 467.497 RON reprezentând ½ din prejudiciul cauzat de inculpată

societăților la care avea cota de participare de 50% din părțile sociale, sumă ce

urmează a fi actualizată iar partea vătămată D.G.F.P. Buzău s-a constituit parte

civilă cu suma de 13.887 RON reprezentând impozit pe profit și TVA, actualizat la

data plații efective.

Pe parcursul judecății în primă instanță,

inculpata a invocat excepția lipsei calității procesuale a celor două părți vătămate

A.H.S. și a D.G.F.P. Buzău.

Soluționând excepția, instanța de fond

a reținut că inculpata a comis infracțiunea de evaziune fiscală în calitate de administrator

al SC L.C. SRL iar faptul că în prezent societatea este radiată este lipsit de relevanță

juridică.

De asemenea, prima instanță a hotărât că

A.H.S., în calitate de asociat, poate avea calitatea de parte vătămată și civilă,

alături de alți creditori bancari în infracțiunile de daună în condițiile în care

plângerile penale au fost formulate de către A.H.S. care a fost prejudiciat prin

faptele comise de inculpată.

La termenul de judecată din 27 martie 2012

partea vătămată A.H.S. a depus la dosar raportul final asupra fondurilor obținute

din lichidare și din încasarea de creanțe întocmit conform art. 129 din Legea

nr. 85/2006 de lichidatorul judiciar J.V. în Dosarul nr. 2224/114/2006 prin care

i-a fost repartizată inculpatei suma de 52.467 RON urmare lichidării SC L.I.

SRL, solicitând luarea măsurii sechestrului asigurător asupra acestei sume.

Instanța a constatat că Tribunalul Buzău,

secția a II-a civilă, nu a soluționat acest dosar astfel că acest raport nu poate

fi avut în vedere, respingând cererea ca neîntemeiată.

Inculpatei i-a fost respinsă cererea de

efectuare a unei noi expertize contabile ca nefiind utilă, pertinentă și concludentă,

cu motivarea că în cauză au fost efectuate mai multe expertize, iar obiectivele

cerute au fost analizate de către ceilalți experți contabili iar partea civilă D.G.F.P.

Buzău a solicitat valorificarea raportului de inspecție fiscală din 15

februarie 2008, asupra căruia nu au fost formulate obiecțiuni.

În

aceste condiții prima instanță a stabilit că probele administrate

justifică pretențiile civile ale părților vătămate.

S-a mai reținut și că prin sentința civilă

nr. 4893 din 22 iulie 2009 a Judecătoriei Buzău au fost anulate cele 8 chitanțe

falsificate.

Reținând că în drept, faptele inculpatei

așa cum au fost descrise și probate constituie infracțiunile de fals în înscrisuri

sub semnătură privată, 2 infracțiuni de bancrută frauduloasă și respectiv evaziune

fiscală prevăzute de art. 290 alin. (1) C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2)

C. pen., art. 143 alin. (2) lit. a), c) din Legea nr. 85/2006, art. 143 alin.

(2) lit. a), c) din Legea nr. 85/2006 și art. 9 lit. b) din Legea nr. 241/2005,

toate cu aplicarea art. 33 lit. a) C. pen., fiind săvârșite în condițiile concursului

real de infracțiuni, tribunalul a stabilit răspunderea penală a inculpatei A.L.

și a dispus condamnarea acesteia.

La individualizarea pedepselor s-au avut

în vedere criteriile generale prevăzute de art. 72 C. pen. respectiv limitele de

pedeapsă prevăzute de lege, gradul de pericol social al faptei precum și persoana

inculpatei care se află la prima încălcare a legii penale.

Constatând că scopul pedepsei poate fi

atins și fără executarea în regim de detenție, instanța fondului a făcut aplicarea

dispozițiilor art. 81 C. pen., suspendând condiționat pedeapsa rezultantă de 1 an

și 6 luni închisoare pe durata unui termen de încercare de 3 ani și 6 luni, calculat

conform art. 82 din același cod.

Împotriva sentinței penale nr. 76 din

20 aprilie 2012 pronunțată de Tribunalul Buzău în termen legal, a declarat apel

inculpata A.L. criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.

Prin decizia nr. 213 din 27 decembrie 2012

Curtea de Apel Ploiești a admis apelul inculpatei, a desființat în parte sentința

penală apelată și rejudecând:

A descontopit pedeapsa rezultantă de 1

an și 6 luni închisoare în pedepsele componente de: o lună închisoare pentru infracțiunea

de fals în înscrisuri sub semnătură privată, prevăzută și pedepsită de art. 290

alin. (1) C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. și art. 74 și 76 lit.

e) C. pen.; 4 luni închisoare pentru infracțiunea de bancrută frauduloasă prevăzută

și pedepsită de art. 143 alin. (2) lit. a), c) din Legea nr. 85/2006 cu aplicarea

art. 74 și 76 lit. e) C. pen.; 4 luni închisoare pentru infracțiunea de bancrută

frauduloasă prevăzută și pedepsită de art. 143 alin. (2) lit. a), c) din Legea

nr. 85/2006 cu aplicarea art. 74 și 76 lit. e) C. pen.; de 1 an și 6 luni închisoare

pentru infracțiunea de evaziune fiscală prevăzută și pedepsită de art. 9 lit.

b) din Legea nr. 241/2005 cu aplicarea art. 74 și 76 lit. d) C. pen., pedepse pe

care le-a repus în individualitatea lor.

În

baza art. 11 pct. 2 lit. b) raportat la art. 10 lit. g)

C. proc. pen. a încetat procesul penal pornit împotriva inculpatei pentru infracțiunea

de fals în înscrisuri sub semnătură privată în formă continuată, prevăzută și pedepsită

de art. 290 alin. (1) C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., întrucât a

intervenit prescripția răspunderii penale.

În

baza art. 11 pct. 2 lit. a) raportat la art. 10 lit. d)

C. proc. pen. a achitat pe aceeași inculpată pentru două infracțiuni de bancrută

frauduloasă prevăzută și pedepsită de art. 143 alin. (2) lit. a), c) din Legea

nr. 85/2006, faptelor lipsindu-le elementele constitutive ale infracțiunii.

A redus pedeapsa aplicată inculpatei pentru

comiterea infracțiunii de evaziune fiscală prevăzută și pedepsită de art. 9

lit. b) din Legea nr. 241/2005 cu aplicarea art. 74 și 76 lit. d) C. pen., de la

1 an și 6 luni închisoare la 1 an închisoare, stabilind un nou termen de încercare

de 3 ani conform art. 82 C. pen.

A constatat lipsa calității de parte vătămată

a intimatului A.H.S. în sensul art. 24 C. proc. pen și a înlăturat obligarea inculpatei

de la plata sumei de 467.497 RON către acest intimat, dispusă prin sentința apelată.

Au fost menținute celelalte dispoziții

ale sentinței.

Pentru a pronunța această decizie, Curtea,

examinând hotărârea apelată, în raport de criticile formulate de apelantă, de actele

și lucrările dosarului și de dispozițiile legale incidente în cauză, dar și sub

toate aspectele de fapt și de drept, astfel cum impun dispozițiile art. 371

alin. (2) C. proc. pen., a constatat că este afectată atât legalitatea cât și temeinicia

acesteia pentru considerentele care succed:

Urmare cercetărilor penale întreprinse

în Dosarele nr. 608/P/2006 și nr. 366/P/2007 ambele ale Parchetului de pe lângă

Tribunalul Buzău și care au fost conexate, prin rechizitoriul emis la data de 29

iunie 2011 a fost trimisă în judecată inculpata A.L. pentru comiterea, în concurs

real de fapte penale a următoarelor infracțiuni:

- fals în înscrisuri sub semnătură privată,

în formă continuată, o faptă prevăzută de art. 290 alin. (1) C. pen. cu aplicarea

art. 41 alin. (2) C. pen.;

- bancrută frauduloasă, două fapte prevăzute

de art. 143 alin. (2) lit. a), c) din Legea nr. 85/2006;

- evaziune fiscală, o faptă prevăzută de

art. 9 lit. b) din Legea nr. 241/2005.

Dacă în partea sa expozitivă, actul de

sesizare a instanței trebuie să cuprindă descrierea faptei/faptelor reținute în

sarcina inculpatului precum și arătarea probelor pe care se întemeiază situația

de fapt reținută dar și vinovăția inculpatului, dispozitivul rechizitoriului care

cuprinde actele de dispoziție ale procurorului, trebuie să se refere la toate faptele,

cu încadrarea lor juridică și la toți inculpații pentru care s-a dispus trimiterea

în judecată.

Considerându-se legal învestit, tribunalul

a soluționat cauza după efectuarea cercetării judecătorești, hotărând prin sentința

apelată că inculpata răspunde penal pentru toate cele 4 infracțiuni pentru care

a fost trimisă în judecată și menționate în cele ce preced, condamnând-o pentru

o infracțiune de fals în înscrisuri sub semnătură privată, în formă continuată,

prevăzută de art. 290 alin. (1) C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen.;

două infracțiuni de bancrută frauduloasă, prevăzută de art. 143 alin. (2) lit.

a), c) din Legea nr. 85/2006 și o infracțiune de evaziune fiscală, prevăzută de

art. 9 lit. b) din Legea nr. 241/2005.

Prin aceeași sentință, prima instanță s-a

pronunțat și asupra excepțiilor invocate de inculpată referitoare la lipsa calității

procesuale a părților vătămate A.H.G. și D.G.F.P. Buzău (denumită în continuare

D.G.F.P. Buzău) excepții ce au fost respinse.

Curtea a apreciat că dezlegarea dată excepțiilor

și fondului acțiunii penale exercitate este parțial greșită, învederând următoarele:

Situația de fapt expusă în considerentele

sentinței este preluată din actul de sesizare a instanței, astfel că anumite

pagini ale hotărârii sunt identice, fiind preluate integral din rechizitoriu.

Chiar dacă apelanta-inculpată, care a sesizat

acest procedeu de expunere a stării de fapt, a susținut că el echivalează cu nemotivarea

hotărârii, în realitate se constată că partea expozitivă a sentinței de condamnare,

ca și cea a actului de sesizare cu care se identifică în întregime, nu conține elementele

esențiale de natură a permite descrierea faptelor ce fac obiectul învinuirii cu

arătarea timpului și locului unde au fost comise și încadrarea lor juridică, analiza

probelor care au servit ca temei pentru soluționarea laturii penale și civile a

cauzei, precum și a celor care au fost înlăturate pentru ca părțile, pe de o parte

și instanțele de control judiciar, pe de alta, să poată înțelege motivele de fapt

și de drept ce justifică soluția pronunțată.

Astfel, Curtea a constatat că actul de

sesizare descrie în partea sa dispozitivă, activitatea infracțională a inculpatei

constând în aceea că „în perioada 13 februarie 2004-februarie 2005 a consemnat date

nereale în chitanțele nr. X-Y pentru a aduce ca aport sume de 127.939.383 ROL în

patrimoniul SC T.P. SRL; că în calitate de administrator la SC L.C. SRL Buzău, în

perioada decembrie 2006-aprilie 2007 a încasat și a făcut plăți în valoare de 87.303

RON către furnizori, suma actualizată fiind de 113.284 RON, în special către SC

E.T. SRL administrată de finul ei C.F.N., deși societatea se afla în reorganizare

în baza sentinței nr. 16 din 4 octombrie 2006 a Tribunalului Buzău, iar din 22

aprilie 2007 societatea a fost administrată de lichidator B.D.; că a omis să evidențieze

în contabilitate suma de 13.887 RON; că

a ascuns active în cuantum

de 934.994 RON și a înstrăinat autoturismul marca D1 în frauda creditorilor” iar

în partea expozitivă, preluată identic și în întregime în considerentele sentinței,

sunt descrise acțiuni sau inacțiuni ale inculpatei fără a se stabili căror infracțiuni

le corespund fiindcă în termenii „faptele inculpatei întrunesc elementele constitutive

ale infracțiunilor de (...)” sunt redate cele 4 infracțiuni cu care a fost sesizată

instanța.

În

aceste circumstanțe, Curtea a constatat că nu se înțelege

din considerentele sentinței în ce constau cele două fapte penale de bancrută frauduloasă

în varianta prevăzută și pedepsită de art. 143 alin. (2) lit. a), c) din Legea

nr. 85/2006 pentru care inculpata a fost condamnată.

Potrivit textului legal incriminatoriu,

constituie infracțiunea de bancrută frauduloasă și se sancționează cu închisoare

de la 6 luni la 5 ani, fapta persoanei care: a) falsifică, sustrage sau distruge

evidențele debitorului ori ascunde o parte din activul averii acestuia; c) înstrăinează,

în frauda creditorilor, în caz de insolvență a debitorului, o parte din active.

Instanța de apel a arătat că, pentru reținerea

cumulativă a ambelor ipoteze legale la comiterea fiecăreia din cele două infracțiuni

de bancrută frauduloasă, atât prima instanță cât și organul de urmărire penală (starea

de fapt fiind aceeași) aveau obligația de a descrie în ce constă efectiv acțiunea

de falsificare, sustragere, distrugere a evidențelor debitorului ori ascunderea

unei părți din activul averii acestuia, pe de o parte, iar pe de alta, modalitatea

concretă și efectivă în care inculpata a înstrăinat, în frauda creditorilor, în

caz de insolvență a debitorului, o parte din active.

În

egală măsură, s-a considerat că nu se poate stabili care din

acuzațiile aduse inculpatei: că în calitate de administrator la SC L.C. SRL Buzău,

în perioada decembrie 2006-aprilie 2007 ar fi încasat și ar fi făcut plăți în valoare

de 87.303 RON către furnizori-suma actualizată fiind de 113.284 RON, în special

către SC E.T. SRL administrată de finul ei C.F.N., deși societatea se afla în reorganizare

în baza sentinței nr. 16 din 4 octombrie 2006 a Tribunalului Buzău, iar din 22

aprilie 2007 societatea a fost administrată de lichidator B.D.; că ar fi ascuns

active în cuantum de 934.994 RON și ar fi înstrăinat autoturismul marca D1 în frauda

creditorilor, constituie cele două infracțiuni de bancrută frauduloasă în variantele

cumulate ale lit. a) și c) ale art. 143 din Legea nr. 85/2006, câtă vreme cele trei

acțiuni descrise în dispozitivul rechizitoriului și în considerentele hotărârii,

au fost considerate ca fiind doar două infracțiuni având același fundament juridic

respectiv art. 143 alin. (2) lit. a), c) din actul normativ sus-citat.

De aceea, Curtea, constatând întemeiate

criticile aduse sentinței și examinând cauza sub toate aspectele de fapt și de drept

în privința celor două infracțiuni de bancrută frauduloasă, a reținut următoarele:

de a fi încasat și a fi făcut plăți în valoare de 87.303 RON către furnizori, suma

actualizată fiind de 113.284 RON, în special către SC E.T. SRL, administrată de

finul ei C.F.N., deși societatea se afla în reorganizare, în baza sentinței nr.

16 din 4 octombrie 2006 a Tribunalului Buzău, iar din 22 aprilie 2007 societatea

a fost administrată de lichidator B.D., nu întrunește elementele constitutive ale

infracțiunii de bancrută frauduloasă prevăzută de art. 143 alin. (2) lit. a) și

c) din Legea nr. 85/2006.

Procedura insolvenței împotriva SC

L.C. SRL s-a deschis prin sentința nr. 16 din 14 octombrie 2006 a Tribunalului Buzău

(Dosar nr. 2391/114/2006, atașat).

Suma de 87.303,43 RON (devenită prin actualizare

113.284 RON) și rezultată din raportul de inspecție fiscală din 15 februarie 2008

s-a susținut că ar fi fost folosită de inculpată, în perioada decembrie 2006-aprilie

2007, pentru achitarea datoriilor către furnizori, între aceștia preponderent către

SC E.T. SRL Buzău, fără ca actele de plată să fie însușite de lichidatorul B.M.,

numit la 7 februarie 2007.

Între această societate și SC L.C. SRL

a fost încheiat contractul de prestări servicii din 16 ianuarie 2006 în temeiul

căruia, pe o durată de 10 ani societatea prestatoare de servicii SC L.C. SRL Buzău

s-a obligat să furnizeze servicii de întreținere, service și extindere a rețelelor

de televiziune prin cablu precum și de colectare a taxelor de la abonați, în schimbul

unei remunerații în cuantum de 10% dar nu mai puțin de 2.000 RON lunar.

Între clauzele contractuale se regăsește

și cea privind obligația societății beneficiare SC E.T. SRL Buzău de a deconta societății

prestatoare de servicii cheltuielile efectuate cu: salariile angajaților, materiale,

și cheltuieli de deplasare.

Raportul de inspecție fiscală a verificat

activitatea SC L.C. SRL Buzău pe perioada 1 ianuarie 2005-30 septembrie 2007 și

a identificat într-un cont (nr. 461-denumit „debitori diverși”) suma de 87.303 RON

utilizată de cei doi asociați ca un cont personal pentru anumite operațiuni de plată.

Expertiza contabilă A.G. a stabilit că

suma identificată în soldul acestui cont a fost folosită pentru achitarea furnizorilor

nominalizați la lit. d) din raportul de expertiză pentru care s-au întocmit documente

contabile, obligațiile de plată vizând datorii existente dinaintea deschiderii procedurii

de insolvență, astfel că nu au fost însușite de lichidator.

Fiind audiat în calitate de martor, lichidatorul

judiciar B.D. a confirmat înregistrarea în evidența contabilă a documentelor de

plată precum și toate plățile efectuate numai după desemnarea sa.

În

condițiile în care expertiza contabilă A.G. a concluzionat

că suma de 87.303 RON din contul „461-debitori diverși” se regăsește în lista de

inventariere a bunurilor și creanțelor de încasat predate lichidatorului la data

de 28 martie 2007 iar din înscrisurile depuse la dosar, inclusiv în apel coroborate

cu depoziția martorului C.F.N., administrator al SC E.T. SRL a rezultat că plata

sumei de 87.303 RON a fost făcută după deschiderea procedurii insolvenței.

S-a arătat că, pentru a reține răspunderea

penală a inculpatei este esențială dovada că plata a fost dispusă de aceasta, fără

înștiințarea lichidatorului sau că documentul de plată (dispoziția) a fost semnată

de inculpată.

Curtea de apel a constatat că, din niciun

act al dosarului nu rezultă această împrejurare esențială pentru ca elementele constitutive

ale infracțiunii de bancrută frauduloasă, în modalitatea prevăzută de lit. a)

și c) din art. 143 alin. (2) al Legii nr. 85/2006, să fie cumulativ îndeplinite.

Nu poate exista prezumția că inculpata a efectuat plata, organul de urmărire penală

având obligația legală de a dovedi acest fapt, în condițiile în care a susținut

că operațiunea s-a făcut în perioada decembrie 2006-aprilie 2007.

S-a reținut că la dosar, atât la instanța

fondului cât și în apel, au fost depuse în copie facturi emise de SC E.T. SRL Buzău,

reprezentând deconturi de prestări servicii, cheltuieli cu salarii, cu combustibili

precum și chitanțele fiscale care dovedesc plata acestor facturi de către SC

L.C. SRL Buzău, aceste documente fiind însă ștampilate atât la emitere cât și la

încasare de SC E.T. SRL Buzău.

Lichidatorul judiciar avea dreptul, dar

și obligația, stabilite de Legea nr. 85/2006 de a cere judecătorului sindic să anuleze

aceste plăți a căror sumă cumulată este de 87.303,43 RON, fiindcă achitarea ei către

furnizori s-a produs în timpul insolvenței pentru datorii anterior

acumulate,

astfel cum a concluzionat expertiza A.G., însă din verificarea Dosarului de insolvență

nr. 2391/114/2006 al Tribunalui Buzău, atașat, Curtea de apel a constatat că nu

rezultă că o astfel de acțiune s-ar fi exercitat.

rezumativ în sensul de a fi ascuns active în cuantum de 934.994 RON și de a fi înstrăinat

autoturismul marca D1 în frauda creditorilor nu întrunește, la rândul său, elementele

constitutive ale celei de a doua infracțiuni de bancrută frauduloasă, în modalitatea

prevăzută de art. 143 alin. (2) lit. a) și c) din Legii nr. 85/2006, pentru care

s-a dispus condamnarea sa.

Activele la care se referă actul de inculpare

și sentința instanței de fond constau în cele trei stații CATV I., C. și P., bunuri

aparținând patrimoniului SC L.C. SRL Buzău, aflată în procedură de insolvență, astfel

cum s-a arătat.

Curtea a reținut că sub învinuirea de a

fi ascuns de la inventariere, evaluare și valorificare de către lichidator aceste

stații, în special pe cea situată în localitatea P., județul Vaslui precum și de

a fi înstrăinat autoturismul marca D1 în timpul procedurii lichidării judiciare

pentru a frauda creditorii societății, inculpata a fost condamnată pentru o infracțiune

de bancrută frauduloasă, în modalitatea prevăzută de art. 143 alin. (2) lit. a)

și c) din Legii nr. 85/2006.

Ascunderea unei părți din activul averii

societății debitoare trebuie materializată, în accepțiunea legiuitorului într-o

acțiune sau inacțiune de natură a sustrage bunul sau bunurile de la procedura de

inventariere, evaluare și apoi valorificare pe care o îndeplinește lichidatorul

judiciar în cadrul mandatului încredințat, cu scopul de a îndestula creditorii debitoarei

falite.

S-a constatat că cele trei stații CATV

în discuție se regăsesc în listele de inventar și în balanța mijloacelor fixe-predate

lichidatorului judiciar B.D. Aceste bunuri au fost evaluate și supuse vânzării în

cursul procedurii insolvenței, fără ca operațiunea să fie contestată în termenii

și condițiile Legii nr. 85/2006, așa cum rezultă din verificarea Dosarului nr. 2391/114/2006

al Tribunalului Buzău, atașat, în care se află și rapoartele de evaluare a bunurilor,

procesele-verbale de licitație și actele de adjudecare și declarația lichidatorului,

audiat ca martor în acest proces penal.

În

aceste condiții, acuzația ascunderii unei părți din activul

averii SC L.C. SRL Buzău trebuia descrisă în concret și mai apoi dovedită prin mijloace

de probă care să înlăture prezumția relativă a nevinovăției ce operează în favoarea

oricărei persoane până la proba contrară.

Stația și rețeaua de televiziune prin cablu

P., a cărei construire, instalare și exploatare nu au finalizare până la deschiderea

procedurii de insolvență, nu a fost însă recepționată datorită neîndeplinirii unor

parametri tehnici prevăzuți de norme legale speciale.

Deși stația respectivă funcționa, fiind

declarată ca punct de lucru secundar încă din 15 august 2005, recepționarea ei putea

fi legal făcută numai după obținerea autorizației tehnice de funcționare prevăzută

de art. 73 din Legea nr. 504/2002 modificată și completată, a licenței de la I.G.C.T.I.

și a avizului tehnic de retransmisie de la C.N.A., care nu au fost obținute până

la deschiderea procedurii insolvenței.

Curtea a reținut că acestea au fost motivele

pentru care nu a fost trecută în evidența contabilă ca mijloc fix, însă cheltuielile

făcute de societate cu construirea și instalarea ei sunt evidențiate în contabilitatea

societății, conform concluziilor expertizei contabile A.G. și copiilor facturilor

fiscale de achiziționare a materialelor și echipamentelor.

În egală măsură, această stație a fost

trecută pe lista de inventar întocmită de administratorul societății B.R. și care

a fost predată lichidatorului judiciar pentru a fi evaluată și valorificată prin

vânzare (Dosar nr. 2391/114/2006 al Tribunalului Buzău, atașat).

Ea a fost evidențiată în cel de al doilea

raport de evaluare din 10 septembrie 2007 și supusă vânzării prin adjudecare în

cadrul procedurii insolvenței.

Dincolo de faptul că din punct de vedere

al evidenței contabile acest bun nu a fost ascuns, s-a arătat de către instanța

de apel că nu poate fi ignorată nici împrejurarea că stația CATV P. nu putea fi

dosită de inculpată nici în materialitatea ei, fizic pretinsa acțiune dolosivă fiind

imposibilă.

Nu există nicio explicație verosimilă pentru

care lichidatorul judiciar și expertul evaluator C.A.M. să nu verifice pe teren

existența, în materialitatea ei, a acestei stații.

Verificând operațiunea de înstrăinare a

autoturismul marca D1 proprietatea societății SC L.C. SRL Buzău, în timpul procedurii

lichidării judiciare cu acuzația că inculpata a efectuat-o pentru a frauda creditorii

societății, Curtea a constatat că acest bun apare în lista de inventar întocmită

de lichidator la 28 martie 2007.

El a fost vândut de inculpată, care avea

la acea dată calitatea de administrator special potrivit Legii nr. 85/2006, ceea

ce i-a permis înstrăinarea, în luna octombrie 2006 către cumpărătorul C.E. cu prețul

de 400 RON fiindcă, potrivit înscrisului sub semnătură privată denumit proces-verbal,

cu suma stabilită drept preț, s-a vândut „carcasa” autoturismul marca D1, avariat

prin incendierea din luna august 2006 conform adresei aflate la același dosar.

Cum deschiderea procedurii insolvenței

s-a făcut în luna februarie 2007, factura care constituie documentul legal ce confirmă

vânzarea, a fost emisă de lichidatorul judiciar care, în această modalitate și-a

însușit operațiunea efectuată, prin înregistrarea facturii în evidența contabilă

a societății falite.

Lichidatorul judiciar și cumpărătorul bunului

au fost audiați ca martori, confirmând operațiunea juridică, prețul acesteia și

scoaterea din evidența contabilă a autoturismului astfel înstrăinat.

Împrejurarea

că, ulterior, noul proprietar a reparat

acest autoturism și l-a revândut unei alte persoane, D.A., ascultat de asemenea

ca martor cu un preț considerabil mai mare, nu îndreptățește, în opinia instanței

de apel, acuzația că inculpata a comis infracțiunea de bancrută frauduloasă în varianta

prevăzută de art. 143 alin. (2) lit. a) și c) din Legii nr. 85/2006, pentru care

s-a dispus condamnarea sa, deoarece nu s-a dovedit nici că prin înstrăinarea bunului

a acționat cu intenția de a frauda creditorii societății, nici că prețul vânzării

pe care a efectuat-o nu a fost real și serios, nici că ar fi încasat vreo sumă peste

acest preț sau că ar fi avut cunoștință sau vreo implicare în revânzarea bunului.

Drept consecință, pentru considerentele

expuse în cele ce preced, Curtea a constatat că niciuna din cele două fapte, descrise

prin trei acțiuni ce au fost verificate în cadrul controlului de legalitate și temeinicie

ce trebuie exercitat în cazul apelului, atât ca stare de fapt cât și sub aspect

probator, nu întrunește elementele constitutive ale infracțiunilor de bancrută frauduloasă

prevăzute și pedepsite de art. 143 alin. (2) lit. a) și c) din Legea nr. 85/2006,

așa cum în mod greșit a hotărât instanța fondului, ceea ce a atras soluția achitării

inculpatei de sub această învinuire, pe temeiul art. 11 pct. 2 lit. a) raportat

la art. 10 lit. d) C. proc. pen. pentru ambele infracțiuni.

Examinând critica apelantei-inculpate referitoare

la infracțiunea de fals în înscrisuri sub semnătură privată prevăzută de art. 290

C. pen. și constând în emiterea în perioada 13 februarie 2004-februarie 2005 a 8

chitanțe cu nr. X-Y în care a consemnat date nereale pentru a dovedi pretinsul aport

al sumei totale de 127.939.383 ROL în patrimoniul SC T.P. SRL, așa cum s-a reținut

în actul de inculpare, Curtea a constatat că prin sentința apelată, tribunalul a

reținut că activitatea infracțională s-a desfășurat în perioada 1 martie 2002-februarie

2005, interval de timp în care, succesiv au fost întocmite cele 8 chitanțe.

În

raport de aceste elemente, potrivit art. 122 alin. (1) și

(3) C. pen., Curtea a pus în discuție eventuala incidență a prescripției răspunderii

penale pentru infracțiunea de fals în înscrisuri sub semnătură privată prevăzută

de art. 290 C. pen.

Față de poziția procesuală exprimată de

apelanta-inculpată și de dispozițiile art. 122 alin. (1) lit. d) C. pen., critica

subsidiară formulată în legătură cu această faptă penală nu a mai fost analizată,

dându-se eficiență excepției prescripției ca și cauză de înlăturare a răspunderii

penale, în condițiile în care, de la data săvârșirii ultimei acțiuni, februarie

2005 ce constituie data ultimei chitanțe, termenul legal stabilit de legiuitor pentru

ca răspunderea penală a inculpatei față de infracțiunea prevăzută de art. 290 C.

pen., în formă continuată, s-a împlinit.

Referitor la cealaltă critică a apelantei-inculpate,

privind greșita dezlegare dată faptei de evaziune fiscală prevăzută de art. 9

lit. b) din Legea nr. 241/2005 în sensul condamnării sale la pedeapsa închisorii,

cu motivarea că obligația înregistrării în evidența contabilă a SC L.C. SRL Buzău

a veniturilor fiscale ce au generat obligații în valoare totală de 13.887 RON reprezentând

taxă pe valoare adăugată nu-i revenea, instanța de apel a constatat următoarele:

Așa cum s-a arătat, factura din 26

septembrie 2007 privind înstrăinarea autoturismului aparținând societății falite

nu a fost înregistrată în evidența contabilă a acesteia, conform concluziilor expertizei

contabile A.G. situație în care obligațiile fiscale în sumă de 64 RON reprezentând

T.V.A. aferent au rămas neachitate. Lichidatorul judiciar, martorul B.D., care a

confirmat ulterior operațiunea vânzării, înregistrând-o în evidența contabilă, a

declarat instanței că la nivelul anului 2007 nu-și amintește dacă se plătea TVA

pentru bunurile vândute în cursul lichidării societății.

Tot astfel, pentru suma de 216 RON reprezentând

TVA aferent unor operațiuni financiare din perioada martie-aprilie 2007, expertiza

contabilă A.G. a stabilit că facturile au fost confirmate de lichidatorul societății

însă veniturile și cheltuielile au fost evidențiate în contabilitate în luna septembrie

2007 odată cu reconstituirea evidenței contabile, obligația fiscală aferentă acestora

rămânând neplătită.

Suma de 11.275 RON reprezintă TVA calculat

la valoarea de 70.616 RON care a fost descoperit la inspecția fiscală desfășurată

în perioada 23 ianuarie-2 februarie 2008 de D.G.F.P. Buzău și reprezintă venituri

încasate de societate dar neînregistrate în evidența contabilă, împrejurare confirmată

de concluziile expertizei contabile A.G.

Cum infracțiunea de evaziune fiscală prevăzută

de art. 9 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 241/2005 constă în omisiunea evidențierii

în actele contabile ori în alte documente, în tot sau în parte, a operațiunilor

comerciale sau a veniturilor realizate, apărarea apelantei-inculpate în sensul că,

dintr-o greșeală a firmei de contabilitate SC C.T. SRL cu care a încheiat contractul

de prestări servicii contabile la 1 iunie 2006, soldul contului 411 „clienți” a

fost transformat din sold debitor în sold creditor, nu o absolvă de răspunderea

penală, așa încât pentru această infracțiune, curtea a constatat că în mod legal

și justificat de probele din dosar la care s-a făcut referire, prima instanță a

pronunțat condamnarea sa și a instituit obligația de acoperire a prejudiciului cauzat

D.G.F.P. Buzău, admițând acțiunea civilă exercitată de aceasta.

Verificând criteriile de individualizare

a pedepsei, instanța de apel a apreciat că alături de lipsa antecedentelor penale

și gradul de pericol social al faptei, reținute de prima instanță, cuantumul sumei

datorate și persoana făptuitoarei care este absolventă de studii superioare, nu

este înscrisă în cazierul judiciar, a colaborat cu organul judiciar, constituie

împrejurări cu caracter atenuant în sensul art. 74 C. pen. de natură a determina

reducerea cuantumului pedepsei aplicate de tribunal conform art. 76 lit. d) din

același cod.

Drept consecință, Curtea reținând corect

acordate de instanța fondului în favoarea apelantei-inculpate circumstanțele atenuante

cu caracter personal, a redus cuantumul pedepsei, menținând dispozițiile art. 81

C. pen. ca modalitate de executare, dar stabilind un nou termen de încercare potrivit

art. 82 C. pen.

În

ceea ce privește dezlegarea dată de prima instanță excepției

lipsei calității procesuale a părții vătămate A.H.S. care este complementară modului

de soluționare a acțiunii civile exercitate de acesta în cadrul procesului penal,

în apel s-au reținut următoarele:

Cu motivarea că în calitate de asociat,

A.H.S. poate avea calitatea de parte vătămată și civilă „alături de alți creditori

bancari în infracțiunile de daună” precum și că suma de 467.497 RON reprezintă prejudicial

cauzat de inculpată societăților la care avea cote de participare de 50% din părțile

sociale, tribunalul a admis acțiunea civilă și a instituit obligația inculpatei

la despăgubiri civile către această persoană.

Curtea a constatat că soluția astfel motivată

este greșită în condițiile în care potrivit art. 24 alin. (1), (2) C. proc.

pen., persoana care a suferit prin fapta penală o vătămare (...) materială, dacă

participă în procesul penal se numește parte vătămată iar dacă exercită și acțiunea

civilă se numește parte civilă.

În

raport de infracțiunile pentru care a pronunțat condamnarea,

prima instanță a stabilit greșit calitatea procesuală a intimatului A.H.S. de parte

vătămată, fiindcă infracțiunea de fals în înscrisuri sub semnătură privată este

una de pericol, iar consecința juridică pentru care inculpata a întocmit chitanțele

fiscale nu s-a produs, în cazul infracțiunii de evaziune fiscală, prejudiciul produs

afectează bugetul de stat, iar la infracțiunile de bancrută frauduloasă, victimele

faptei prevăzute de lege sunt creditorii înscriși în tabelul de creanțe și ale căror

drepturi nu pot fi legal satisfăcute datorită acțiunii sau inacțiunii făptuitorului

ce are drept scop fraudarea lor.

Curtea a constatat că, chiar în condițiile

în care la instanța de fond, inculpata a fost condamnată pentru cele două infracțiuni

de bancrută frauduloasă, A.H.S. nu a dovedit că are calitatea de creditor al inculpatei,

nu a fost înscris în tabelul definitiv consolidat al creanțelor, în procedura insolvenței

nu are niciun titlu de creanță care să constituie fundamentul pretinsei sale vătămări

materiale (Dosar nr. 2391/114/2006 al Tribunalului Buzău, atașat) așa încât, în

conformitate cu art. 24 alin. (1) C. proc. pen., acesta nu justifică calitatea procesuală

de parte vătămată în procesul penal de față.

În

plus, prin decizie s-a reținut că celor două de bancrută frauduloasă

le lipsesc elemente esențiale pentru a fi considerate infracțiuni, potrivit considerentelor

ce preced, astfel că s-a apreciat că nici în aceste condiții A.H.S. nu este îndreptățit

să pretindă calitatea procesuală de parte vătămată.

S-a mai susținut că, împrejurarea că acesta

a fost asociat al inculpatei cu o pondere a părților sociale de 50% din capitalul

social al firmelor înființate, nu justifică soluția primei instanțe de a-i acorda

coasociatului A.H.S. cu titlu de despăgubiri civile suma de 467.497 RON cu care

acesta s-a constituit parte civilă, fiindcă aceasta reprezintă jumătate din suma

de 934.994 RON care, la rândul său, reprezintă contravaloarea celor trei

stații

CATV proprietatea SC L.C. SRL Buzău de 746.800 RON conform celui de al doilea raport

de evaluare C.A.M., actualizată la 5 aprilie 2011 de expert contabil S.D.C.

Împotriva acestei decizii au formulat recurs

Parchetul de pe lângă Curtea de apel Ploiești, partea civilă A.H.S. și inculpata

A.L.

Prin motivele de recurs depuse la dosar,

Parchetul de pe lângă Curtea de apel Ploiești a criticat hotărârea sub aspectul

greșitei achitări a inculpatei pentru infracțiunea de bancrută frauduloasă prevăzută

de art. 143 alin. (2) lit. a) și c) din Legea nr. 85/2006, constând în plățile în

valoare de 87.303 RON către furnizări, invocând cazul de casare prevăzut de

art. 385

9

alin. (1) pct. 18 C. proc. pen.; greșita individualizare a

pedepsei aplicată pentru infracțiunea de evaziune fiscală prevăzută de art. 9

lit. b) din Legea nr. 241/2005, critică circumscrisă cazului de casare prevăzut

de dispozițiile art. 385

9

alin. (1) pct. 14 C. proc. pen. și greșita

aplicare a legii în raport de constatarea lipsei calității de parte vătămată a intimatului

A.H.S.

Partea civilă A.H.S. nu și-a motivat recursul

în termeul prevăzut de dispozițiile art. 385

10

alin. (2) C. proc. pen,

motivele de recurs fiind transmise prin fax la data de 9 iunie 2013. Recurentul

a invocat cazurile de casare prevăzute de art. 385

9

alin. (1) pct. 14,

17, 17

2

și 18 C. proc. pen., cu ocazia dezbaterilor acestea fiind restrânse

la dispozițiile art. 385

9

alin. (1) pct. 17

2

C. proc.

pen.

Inculpata A.L. și-a motivat recursul în

termen (29 mai 2013), criticând soluția instanței de apel numai în ceea ce privește

condamnarea sa pentru săvârșirea infracțiunii de evaziune fiscală prevăzută de

art. art. 9 lit. b) din Legea nr. 241/2005, invocând incidența cazurilor de casare

prevăzută de art. 385

9

alin. (1) pct. 9, sub aspectul nemotivării de

către instanța de apel a soluției de condamnare, art. 385

9

alin. (1)

pct. 10 C. proc. pen. arătând că aceasta a omis să se pronunțe cu privire la o serie

de probe administrate care erau de natură să conducă la o altă soluție și art. 385

9

alin. (1) pct. 13 C. proc. pen. susținând că fapta ce i se impută nu este prevăzută

de legea penală, fiind în realitate o eroare de contabilitate. Inculpata a solicitat

trimiterea cauzei spre rejudecarea apelului, invocând și necesitatea efectuării

unei expertize contabile care să stabilească condițiile în care a avut loc transformarea

soldului debitor al contului 411 „clienți” în sold creditor.

Înalta Curte de Casație și Justiție va

analiza prioritar recursul inculpatei A.L., având în vedere că prin criticile formulate

se tinde la o soluție de trimitere a cauzei spre rejudecare, ceea ce face inutilă

verificarea motivelor de recurs invocate de către parchet legate de individualizarea

pedepsei aplicată pentru săvârșirea infracțiunii de evaziune fiscală prevăzută de

art. 9 lit. b) din Legea nr. 241/2005.

În

ceea ce privește cazul de casare prevăzut de dispozițiile

art. 385 alin. (1) pct. 9 C. proc. pen. susținerile recurentei privind nemotivarea

hotărârii sunt total nefondate. Din examinarea conținutului deciziei instanței de

apel, Înalta Curte constată că aceasta satisface exigențele dispozițiilor art. 383

alin. (1) C. proc. pen. instanța argumentând în fapt și în drept soluția adoptată

în privința motivului de apel prin care se solicita achitarea pentru săvârșirea

infracțiunii de evaziune fiscală. Astfel, după ce a făcut referire la probatoriul

din care rezulta neînregistrarea unor venituri în contabilitatea societății, instanța

de apel a concluzionat că, în raport de conținutul infracțiunii prevăzută de dispozițiile

art. 9 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 241/2005, apărarea inculpatei în sensul că,

dintr-o greșeală a firmei de contabilitate SC C.T. SRL cu care a încheiat contractul

de prestări servicii contabile la 1 iunie 2006, soldul contului 411 „clienți” a

fost transformat din sold debitor în sold creditor, nu o absolvă de răspunderea

penală, fapta sa întrunind elementele constitutive ale infracțiunii de evaziune

fiscală.

Nici criticile formulate prin prisma cazului

de casare prevăzut de art. 385

9

alin. (1) pct. 10 C. proc. pen. nu sunt

întemeiate, recurenta făcând referire fie la probe ce nu aveau caracter esențial

pentru infracțiunea de evaziune fiscală, fie criticând modul în care instanța de

apel a apreciat probele.

Astfel, aceasta susține că instanța de

apel nu a analizat contractul de prestări servicii încheiat cu SC E.T. SRL, din

care ar rezulta că această societate exploata stațiile, încheia abonamentele, încasa

contravaloarea lor, efectua plățile și avea obligația ținerii evidenței contabile

și contractul de asociere în participațiune care prevedea același obligații în sarcina

SC E.T. SRL Înalta Curte constată că cele două înscrisuri au fost analizate în apel

și ele au fundamentat soluția de achitare pentru infracțiunea de bancrută frauduloasă,

fiind lipsite de orice relevanță în ceea ce privește infracțiunea de evaziune fiscală,

contractul de prestări servicii contabile fiind încheiat cu altă societate (SC

C.T. SRL). Aceeași concluzie se impune și cu referire la adresa prin care a solicitat

D.G.F.P. Buzău efectuarea unui control fiscal.

În

ceea ce privește factura privind înstrăinarea autoturismului

D1 care a fost însușită de către lichidator, contractul de prestări servicii încheiat

cu SC C.T. SRL, depoziția martorului B.D. și concluziile expertizei contabile, se

constată că toate aceste probe au fost avute în vedere de către Curtea de Apel Ploiești

la menținere soluției de condamnare, recurenta criticând în realitate, astfel cum

s-a arătat anterior, modul de apreciere a acestora.

Referitor la ultima critică formulată de

către recurenta A.L., se reține că se invocă, din perspectiva cazului de casare

prevăzut de dispozițiile art. 385

9

alin. (1) pct. 13 C. proc. pen. împrejurarea

că fapta pentru care a fost condamnată nu este prevăzută de legea penală, întrucât

transformarea soldului contului 411 din sold debitor în sold creditor reprezintă

o eroare contabilă. Totodată s-a arătat că operațiunile comerciale care au generat

sumele de 64 RON, respectiv 216 RON cu titlu de TVA, au fost efectuate în perioada

lichidării judiciare, lichidatorului revenindu-i obligația de a le înregistra în

contabilitate.

Înalta Curte constată că, față de situația

de fapt stabilită de către instanța de apel, care a considerat că, pentru reținerea

vinovăției inculpatei, este lipsită de relevanță împrejurarea că există posibilitatea

ca transformarea soldului contului 411 din sold debitor în sold creditor să fie

rezultatul unei erori de contabilitate, nu poate verifica critica formulată de către

recurentă. Aceasta întrucât, problema existenței sau nu a unei erori în înregistrările

contabile trebuia dezlegată în mod obligatoriu de către Curtea de apel, întrucât

numai în ipoteza în care varianta invocată de apărare era exclusă, se putea trage

concluzia că suma de 70.616 RON, identificată ca sold creditor la contul 411 „clienți”,

este consecința încasării unor sume de bani de către societate, pe baza de chitanțe,

fără ca veniturile să fie facturate și î