ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 1754/2013

ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 1754/2013 (Înalta Curte de Casație și Justiție)

Deliberând

asupra recursurilor penale de față, constată că, prin sentința penală nr. 7 din

25 ianuarie 2012 pronunțată de Tribunalul Buzău, s-a dispus condamnarea

inculpaților:

infracțiunea de înșelăciune cu consecințe deosebit de grave, prev. de art. 215

alin. (1), (3), (5) cu aplic. art. 37 lit. a), art. 74 alin. 1 lit. b) și alin.

(2), art. 76 alin. (2) C. pen., la pedeapsa de 6 ani închisoare și 3 ani

interzicerea exercițiului drepturilor prev. de art. 64 alin. (1) lit. a), teza

a II-a, lit. b) și c) C. pen., respingându-se cererea acestuia de schimbare a

încadrării juridice în infracțiunea prev. de art. 215 alin. (1), (3) și (5) C.

pen.

S-a constatat

că, prin sentința penală nr. 167 din 06 februarie 2002 a Judecătoriei

Sectorului 1 București, definitivă prin decizia penală nr. 920 din 20 mai 2002

a Tribunalului București, inculpatul H.M. a fost condamnat la pedeapsa de 3 ani

închisoare cu suspendarea sub supraveghere a executării, în conformitate cu

art. 86

1

C. pen., pe termen de încercare de 8 ani.

În baza art.

86 alin. (1) rap. la art. 83 C. pen., s-a revocat suspendarea sub supraveghere

pentru pedeapsa de mai sus, astfel că în final s-a dispus ca inculpatul H.M. să

execute pedeapsa rezultantă de 9 ani închisoare, cu aplicarea art. 71, art. 64

alin. (1) lit. a), teza a II-a și lit. b) și c) C. pen.

Conform art.

357 alin. (2) C. proc. pen. și art. 88 C. pen., s-a dedus din pedeapsa

rezultantă arestul preventiv de la data de 8 martie 2001 până la 22 august 2001.

infracțiunea de înșelăciune cu consecințe deosebit de grave, prev. de art. 215

alin. (1), (3), (5) C. pen. cu aplicarea art. 74 alin. (2) C. pen., art. 76

alin. (2) C. pen., la pedeapsa de 5 ani închisoare și 3 ani interzicerea exercițiului

drepturilor prev. de art. 64 alin. (1) lit. a), teza a II-a, lit. b) și c) C.

pen., făcându-se aplicarea art. 71, art. 64 alin. (1) lit. a), teza a II-a și

lit. b) și c) C. pen.

În latură civilă,

inculpații H.M. și C.L. au fost obligați în solidar, precum și în solidar cu SC

H.S.P. SRL București, reprezentată prin lichidator judiciar „T. și Asociații",

la plata sumei de 501.299,40 RON despăgubiri civile către partea civilă SC L.F.

SA Buzău, cu dobânda legală aferentă calculată de la data de 10 septembrie 2008

pentru suma de 233.549,40 RON și de la data de 29 octombrie 2008 pentru suma de

267.750 RON, până la achitarea integrală a debitului.

Totodată, s-a

menținut sechestrul asigurător instituit prin ordonanțele procurorului emise la

datele de 20 februarie 2009 și 18 februarie 2009 în dosarul penal nr. 874/P/2008,

procesul-verbal de aplicare a măsurii din 26 februarie 2009 asupra unui teren în

suprafață de 223.978 m.p. și construcțiile aferente aparținând SC H.S.P. SRL, dobândit

prin contract de vânzare-cumpărare, conform extrasului de CF nr. F1. Băneasa și

nr. cadastral C1..

De asemenea, s-a

menținut și sechestrul asigurător dispus prin încheierea de ședință din 03 mai 2011

pronunțată de Tribunalul Buzău, asupra bunurilor imobile aparținând coinculpaților,

respectiv: casă și teren în suprafață de 534 mp aparținând inculpatului H.M., situate

în comuna D., str. B., județul Timiș, înscrise în CF nr. F2..; apartament aparținând

inculpatului C.L., situat în București, sector 5, str. M.S., înscris în CF cu nr.

36291 F3.

Totodată, s-a

dispus obligarea inculpaților la plata cheltuielilor judiciare către stat.

Pentru a hotărî

astfel, pe baza probelor administrate, în esență, prima instanță a reținut următoarea

situație de fapt:

Intre persoanele

juridice SC H.S.P. SRL București, reprezentată de inculpatul C.L., și SC L.F.

SA Buzău, reprezentată de D.G., s-a încheiat contractul de vânzare-cumpărare nr.

V1. din 08 septembrie 2008. Potrivit acestei convenții, prima se obliga să livreze

secundei cantitatea de 100 tone pastă de tomate vrac, concentrația de 36-38 %, în

termen de 60 de zile, pentru prețul de 1.800 dolari SUA tonă, iar plata unna să

se facă cu ordin de plată în ziua eliberării facturii proforme, în contul deschis

la Banca R.

Condițiile contractuale

au fost negociate de inculpații H.M. și C.L., în calitate de director de vânzări,

respectiv administrator al SC H.S.P. SRL București, și martorul D.G., director la

SC L.F. SA Buzău.

Ca urmare, la

data de 10 septembrie 2008, prin ordin de plată, această din urmă persoană juridică

a virat suma de 233.549,4 RON, ca avans pentru cantitatea de 100 tone pastă de tomate

contractată și a primit factura proformă seria S1. nr. N1./10 septembrie 2008.

Ulterior, respectiv

la data de 29 octombrie 2008, tot prin ordin de plată, SC L.F. SA Buzău a achitat

și diferența de 267.750 RON, reprezentând 50% din prețul convenit, emițându-se factura

proformă nr. N2./13 noiembrie 2008.

Negocierile s-au

desfășurat în prezența inculpatului H.M., (despre care reprezentantul părții civile

a susținut că aflase de la inculpatul C.L. că este „finanțatorul societății"),

care a venit cu o ofertă de preț mai bună, susținând că poate să aducă o cantitate

mai mare de pastă de tomate din China.

Deși s-a achitat

în totalitate prețul pentru cantitatea de pastă de tomate contractată, SC

H.S.P. SRL nu a livrat marfa, comunicându-se părții civile SC L.F. SA Buzău, prin

adresele emise la datele de 3-9 noiembrie 2008 și 21 noiembrie 2008, semnate de

inculpatul C.L., administratorul persoanei juridice, că întârzierea în livrarea

mărfurilor „se datora partenerului străin (China)".

S-a stabilit,

de asemenea, potrivit evidențelor contabile deținute de SC H.S.P. SRL și procesului-verbal

din 19 ianuarie 2009, întocmit de către organele de cercetare penală, că ulterior

încasării sumelor virate de partea civilă SC L.F. SRL Buzău, persoana juridică reprezentată

de inculpați a efectuat plăți către SC M.I. SRL, SC T. SRL, SC C. SRL, reprezentând

rambursare credit.

Pe de altă parte,

a rezultat că, deși inculpatul C.L. a menționat în adresele transmise către partea

civilă, faptul că întârzierea executării obligațiilor asumate s-ar datora nelivrării

la termen a pastei de tomate de către partenerul străin, nici acesta și nici coinculpatul

H.M. nu au prezentat vreun contract cu parteneri străini, comenzi ferme sau alte

date din care să rezulte buna-credință în derularea contractului comercial sus menționat.

Dimpotrivă, încheierea

și executarea acestei convenții s-a făcut de către reprezentantul părții civile

SC L.F. SA, ca urmare a inducerii în eroare de către cei doi inculpați, care, cu

ocazia negocierilor, au invocat faptul că sunt importatori direcți ai mărfii din

China, ceea ce le permitea să vândă la un preț mai mic decât alți furnizori, respectiv

cu suma de 1.800 dolari SUA/tonă paste tomate, aspect prezentat și pe site-ul societății

SC H.S.P. SRL București. La acestea se adaugă faptul că, față de prețul pieței,

comportându-se ca un importator (adăugând la prețul respectiv și taxele de import

și alte cheltuieli), cu ocazia discuțiilor precontractuale, inculpatul H.M. a calculat

un preț mult mai mic și cunoscut de reprezentantul părții civile ca fiind practicat

de exportatorii din China.

În realitate,

la momentul respectiv, prețul real al pieței era de 1.900-2.000 dolari SUA/tonă,

aspect ce rezultă din livrările de atari mărfuri efectuate către SC H.S.P. SRL București,

la 02 septembrie 2008 de către SC C. SRL (1935 dolari SUA/tonă), iar în iulie 2008

și, ulterior, de SC M.I. SRL (1.818 dolari SUA/tonă, respectiv de 1970 dolari

SUA/tonă pentru 20 de tone pastă tomate).

În toamna anului

2008, SC H.S.P. SRL București a început să se confrunte cu probleme financiare,

situație în care, aducându-i-se la cunoștință de către martorul C.D.N., directorul

administrativ al SC C. SRL, că biletele la ordin emise au fost refuzate la plată,

inculpatul H.M. a recunoscut că are probleme cu finanțarea din partea băncii, solicitându-i

să accepte înlocuirea titlurilor de plată refuzate cu altele cu scadență ulterioară.

Conformându-se

solicitării, în continuare, respectiv la datele de 04 noiembrie 2008 și 28 noiembrie

2008, același martor a constatat că se confruntă cu aceeași situație, noile bilete

la ordin emise de SC H.S.P. SRL București fiind de asemenea refuzate la plată, împrejurare

de fapt ce rezultă și din comunicarea CIP din cadrul Băncii Naționale a

României, potrivit căreia, începând cu data de 10 noiembrie 2008, persoana juridică

s-a înregistrat cu 85 de incidente de plată cu bilete la ordin.

Inculpatul H.M.

a cunoscut situația financiară cu care se confrunta SC H.S.P. SRL la aceea dată

(lipsa finanțării bancare, incidență bancară, imposibilitate de plată ce a condus

la refuzul principalilor furnizori de a-i mai livra marfa), iar la data de 29 octombrie

2008 a fost anunțat de coinculpatul C.L. că SC A.F.S. SRL a întrerupt linia de creditare

la 06 noiembrie 2008, iar biletele la ordin pe care societatea administrată le avea

de încasat de la debitori au fost refuzate la plată.

Cu toate acestea,

pe fondul problemelor financiare cu care se confrunta SC H.S.P. SRL București, chiar

la data încunoștințării cu privire la rezilierea unilaterală a contractului de finanțare,

în mod nereal inculpatul H.M. a comunicat telefonic reprezentantului părții civile

SC L.F. SA Buzău că pasta de tomate tranzacționată a sosit în Portul Constanța,

solicitându-i să pregătească descărcarea mărfii și să dispună plata diferenței de

preț. Atari acte materiale au fost de natură să inducă în eroare pe acesta din urmă

asupra executării contactului nr. V1./2008, eroare fără de care nu ar mai fi continuat

efectuarea plăților în condițiile menționate.

Condițiile în

care s-a negociat contractul de vânzare-cumpărare cu SC L.F. SA Buzău, ca și executarea

ulterioară a acestuia au fost cunoscute de către inculpatul C.L., care a declarat

la cercetarea judecătorească că avea o bună colaborare cu inculpatul H.M., cu care

discuta problemele societății pe care o administra, primul fiind prezent la momentul

negocierii contractului, în sediul societății și în încăperea în care secundul a

purtat discuțiile cu reprezentantul părții civile.

Pe de altă parte,

s-a reținut ca fiind dovedit prin adresele transmise către SC L.F. SA Buzău și faptul

că, în aceste împrejurări, reprezentantul părții civile a fost asigurat că SC

H.S.P. SRL București importă pastă de tomate din China, iar motivul întârzierii

livrării mărfurilor se datorează partenerului din țara respectivă.

Prima instanță

a apreciat că, chiar dacă cele două adrese transmise părții civile s-au comunicat

ulterior încheierii convenției și efectuării plății mărfii, conținutul lor confirmă

susținerile reprezentantului acesteia, martorul D.G., în sensul că inculpații au

negociat contractul și au prezentat o faptă nereală, respectiv că sunt importatori

ai pastei de tomate din China, împrejurare ce a determinat încheierea contractului

în condițiile stipulate. Mai mult, cu ocazia confruntării dintre inculpatul H.M.

și martorul D.G., s-a confirmat și împrejurarea că, după ce a achitat prețul integral,

primul a justificat că marfa întârzie întrucât documentele sosesc printr-o bancă

din Liban.

Această circumstanță,

alături de discuțiile ulterioare purtate între reprezentanții celor două persoane

juridice conținând inclusiv justificările privind sosirea mărfii ca fiind datorate

partenerului străin, s-au apreciat ca fiind de natură să impună concluzia că inculpații

H.M. și C.L. au prezentat părții civile SC L.F. SA Buzău o faptă nereală legată

de posibilitatea achiziționării produsului contractat la prețul de 1.800 dolari

SUA/tonă și pe baza unor contracte avute cu parteneri comerciali din China. Apărările

formulate de aceștia în sensul că, în realitate, aveau contracte cu partenerii comerciali

din România, respectiv SC M.I. SRL, SC C. SRL și SC T. SRL, de la care intenționau

să achiziționeze pastă de tomate, au fost înlăturate ca nesincere, față de declarațiile

martorului A.M., reprezentantul SC M.I. SRL, coroborată cu împrejurarea că persoana

juridică a refuzat să livreze marfa către SC H.S.P. SRL București, ale cărei probleme

financiare îi erau cunoscute, livrând, în schimb, direct către partea civilă SC

L.F. SA Buzău cantitatea de 20 tone la prețul de 1.900 dolari SUA/tonă.

În fine, s-a stabilit

ca fiind dovedit și faptul că nici furnizorii menționați ai SC H.S.P. SRL București

nu erau importatori direcți ai pastei de tomate din China, concluzie dedusă din

aceea că nu s-au angajat să livreze acesteia cantitatea de 100 tone pastă de tomate,

mai ales că termenul de livrare contractat era de 60 de zile, și nici nu au primit

vreun avans achitat în contul prețului convenit.

Față de cele ce

preced, prima instanță a reținut că faptele inculpaților H.M. și C.L. realizează

latura obiectivă a infracțiunii de înșelăciune, prevăzută de art. 215 alin. (1)

și (3) C. pen., deoarece la încheierea contractului comercial nr. V1. din 08

septembrie 2008 au prezentat ca adevărată o împrejurare mincinoasă, respectiv aceea

că sunt importatori direcți ai pastei de tomate din China, că au contracte de colaborare

cu un astfel de partener ale cărei date de identificare nu le-au menționat, susținând

că aceasta face parte din specificul derulării relațiilor comerciale. De asemenea,

cu ocazia negocierilor purtate cu martorul D.G., reprezentantul părții civile, inculpatul

H.M. a întocmit un preț pentru pasta de tomate ce trebuia să fie importată, comportându-se,

deci, ca un importator, respectiv adăugând la prețul calculat și taxele de import,

ceea ce a creat partenerului contractual reprezentarea că oferta este serioasă și

a plătit un avans din preț. Pe de altă parte, s-a dovedit și faptul că diferența

de 50 % din prețul convenit a fost achitată numai după ce inculpatul H.M. i-a comunicat

faptul nereal că marfa contractată a sosit în Portul Constanța.

În drept, s-a

apreciat că actele materiale stabilite în sarcina inculpaților H.M. și C.L. constând

în prezentarea ca adevărate a unor fapte mincinoase, respectiv împrejurarea că sunt

importatori direcți ai pastei de tomate din China, pe care o pot obține la un preț

de 1800 dolari SUA tona, precum și că marfa a sosit în Portul Constanța, inducere

în eroare făcută cu prilejul încheierii și executării contractului comercial nr.

V1. din 8 septembrie 2008, fără de care cel înșelat nu ar fi încheiat contractul

în condițiile stipulate, cu consecința producerii unei pagube în valoare de 501.299,40

RON, întrunesc elementele constitutive ale infracțiunii de înșelăciune cu consecințe

deosebit de grave, prev. de art. 215 alin. (1), (3), (5) C. pen.

Sub aspectul laturii

subiective, s-a reținut că infracțiunea a fost comisă cu intenție directă calificată

prin scopul de a obține un folos material injust și rezultă din materialitatea faptei,

respectiv din modul în care au acționat inculpații, pe fondul problemelor financiare

cu care se confrunta societatea comercială administrată.

La individualizarea

pedepselor judiciare, s-au avut în vedere criteriile generale prev. de art. 72

C. pen., gravitatea infracțiunilor comise, determinată de modul, mijloacele și împrejurările

săvârșirii acestora, scopul urmărit, urmările produse, conduita și celelalte date

ce caracterizează persoana inculpaților. S-au reținut, de asemenea, ca fiind relevante

acțiunile exercitate de către aceștia atât cu prilejul încheierii contractului,

cât și pe parcursul executării, producerea unui prejudiciu însemnat părții civile,

ce a rămas neacoperit, dar și faptul că au acționat pe fondul problemelor financiare

cu care se confrunta SC H.S.P. SRL.

Cât privește pe

inculpatul H.M., s-a constatat că acesta a comis faptele în stare de recidivă postcondamnatorie,

prev. de art. 37 lit. a) C. pen., primul termen constituindu-l pedeapsa de 3 ani

închisoare stabilită pentru infracțiunile prev. de art. 178 din Legea nr. 141/1997,

art. 215 alin. (1), (2) C. pen. și art. 290 C. pen., prin sentința penală nr.

167 din 06 februarie 2002 pronunțată în Dosarul nr. 9856/2001 al Judecătoriei Sectorului

1 București, definitivă prin decizia penală nr. 920 din 20 mai 2002 a Tribunalului

București, și a cărei executare a fost suspendată sub supraveghere conform art.

86 C. pen. pe termenul de încercare de 8 ani.

Cererea inculpatului

H.M. privind schimbarea încadrării juridice a infracțiunii dedusă judecății în sensul

înlăturării dispozițiilor art. 37 lit. a) C. pen., motivat de faptul că infracțiunile

pentru care a fost condamnat prin sentința penală nr. 167/2002 sunt acte materiale

ale aceleiași infracțiuni continuate pentru care a fost trimis în judecată în Dosarul

nr. 19974/3/2004, dosar ce nu a fost soluționat definitiv, dispunându-se trimiterea

cauzei spre rejudecare prin decizia penală nr. 343 din 07 decembrie 2011 a Curții

de Apel București, s-a respins ca neîntemeiată. S-a argumentat, în acest sens, că

autoritatea de lucru judecat a sentinței penale nr. 167/2002 nu a fost desființată,

în considerentele sentinței penale nr. 175 din 25 februarie 2011 pronunțată de Tribunalul

București reținându-se că nu sunt incidente dispozițiile art. 335 alin. (2) C.

proc. pen., întrucât actele materiale care au intrat în conținutul infracțiunilor

prev. de art. 178 din Legea nr. 141/1997 și art. 215 alin. (1), (2) C. pen., pentru

care s-a dispus condamnarea prin prima hotărâre, nu au legătură cu acelea pentru

care a fost trimis în judecată în Dosarul nr. 19974/3/2004, nefiind deci vorba despre

aceeași rezoluție infracțională.

Pe de altă parte,

tribunalul a apreciat că în favoarea acestui inculpat se impune recunoașterea circumstanțelor

atenuante prev. de art. 74 alin. (1) lit. b) C. pen., constând în stăruința depusă

după comiterea faptei pentru a repara paguba pricinuită, rezultată din încercarea

de a contracta alte relații comerciale prin care să acopere prejudiciul.

De asemenea, s-a

atenuat răspunderea penală conform art. 74 alin. (2) C. pen. și în cazul inculpatului

C.L., avându-se în vedere că nu a mai fost anterior condamnat, iar contribuția sa

la comiterea faptei a fost antrenată, ca și în cazul inculpatului H.M., de problemele

financiare cu care s-a confruntat societatea comercială administrată.

Împotriva acestei

hotărâri, în termen legal, au declarat apel inculpații H.M. și C.L., criticându-le

pentru nelegalitate și netemeinicie.

În calea de atac

exercitată, inculpatul H.M., în principal, a susținut că soluția adoptată este lovită

de nulitate absolută deoarece cercetarea judecătorească s-a desfășurat la primul

grad de jurisdicție tară a se verifica din oficiu, la prima zi de înfățișare, regularitatea

actului de sesizare și fără a se da citire rechizitoriului în ședință publică, astfel

cum impun dispozițiile art. 300 și art. 322 C. proc. pen. Atari nereguli procedurale

au avut drept consecință vătămarea drepturilor și intereselor apelantului inculpat,

în condițiile în care s-a solicitat examinarea necompetenței materiale atât a organelor

de urmărire penală, cât și a Tribunalului Buzău. Pe de altă parte, dacă s-ar fi

respectat dispozițiile art. 300 C. proc. pen., s-ar fi putut constata neregularitatea

sesizării instanței, întrucât rechizitoriul nu cuprinde toate mențiunile arătate

în art. 264 C. proc. pen., respectiv descrierea faptei, împrejurările săvârșirii

acesteia și indicarea persoanelor vinovate, încadrarea juridică dată activității

infracționale, aceasta cu atât mai mult cu cât prin actul de sesizare s-a pus în

mișcare acțiunea penală și s-a dispus trimiterea în judecată a inculpațiilor H.M.

și C.L. S-a solicitat admiterea apelului, desființarea hotărârii atacate și trimiterea

cauzei la aceeași instanță pentru reluarea judecății cu respectarea dispozițiilor

art. 300 și art. 322 și urm. C. proc. pen.

În subsidiar,

reiterându-se împrejurările de fapt și de drept invocate cu ocazia audierii la primul

grad de jurisdicție, apelantul H.M. a susținut, în esență, că printr-o incompletă

analiză și injustă apreciere a probelor administrate, în mod greșit a fost condamnat

pentru infracțiunea de înșelăciune cu consecințe deosebit de grave, nefiind întrunite

elementele constitutive înscrise în art. 215 alin. (1), (3) și (5) C. pen., impunându-se

achitarea sa conform art. 11 pct. 2 lit. a) rap. la art. 10 lit. c) C. proc.

pen. deoarece contractul de vânzare-cumpărare nr. V1./2008 a fost încheiat de partea

responsabilă civilmente SC H.S.P. SRL București prin administrator său, inculpatul

C.L., care a făcut și solicitarea de virare a celei de a doua tranșe de plată a

mărfii tranzacționate, el având doar calitatea de director de vânzări și fără vreo

posibilitate de a dispune de bunurile persoanelor juridice. Pe de altă parte, nu

s-a dovedit că încheierea contractului comercial respectiv și executarea acestuia

ar fi fost consecința inducerii în eroare a reprezentanților părții civile SC

L.F. SA Buzău, prin prezentarea ca adevărată a unei fapte mincinoase sau ca mincinoase

a unei fapte adevărate, astfel cum impun dispozițiile art. 215 alin. (3) C.

pen., afacerea comercială fiind consecința relațiilor preexistente între cele două

persoane juridice încă din anul 2007, derulate cu bună-credință, iar nelivrarea

mărfii s-a produs independent de voința inculpatului H.M., respectiv prin încetarea

facilităților acordate SC H.S.P. SRL. Aceasta și în condițiile în care, după începerea

procedurii de lichidare judiciară și faliment, s-a formulat cerere pentru atragerea

răspunderii administratorilor persoanei juridice, respectiv a coinculpatului C.L.

și a asociatului acestuia, martorul M.A., iar din documentele întocmite în cursul

procedurii, a rezultat că, la data 31 decembrie 2010, societatea avea stocuri de

marfă în valoare de 1.836.000 RON și conturi bancare în sumă de 740.823 RON, ceea

ce ar fi creat posibilitatea recuperării pagubelor de către partea civilă, prin

indisponibilizarea acestora.

La rândul său,

prin apelul declarat, inculpatul C.L. a susținut că, din probele administrate, nu

a rezultat că ar fi acționat la încheierea și executarea contractului de vânzare

- cumpărare nr. V1./2008, privind pe partea civilă SC L.F. SA Buzău, cu forma de

vinovăție specifică art. 215 C. pen., neavând intenția de a induce în eroare partenerul

de afaceri, atâta timp cât, la data respectivă, persoana juridică administrată avea

o situație financiară bună, un rulaj lunar de 15.000.000.000 ROL și o linie de credit

în derulare. Buna - credință ar rezulta cu certitudine și din faptul că, între părți,

au existat anterior relații comerciale, timp de circa trei ani, nu s-a constatat

intervenția vreunui împiediment în executarea obligaților asumate, reprezentantul

părții civile cunoștea că SC H.S.P. SRL București nu avea calitatea de importator

direct, ci de intermediar, iar nelivrarea mărfii s-a datorat încetării facilităților

financiare acordate persoanei juridice. Nu se poate reține că ar fi acționat cu

rea credință și pentru faptul că, ulterior încheierii contractului de vânzare -

cumpărare nr. V1./2008, SC H.S.P. SRL București a livrat în două rânduri cantitatea

de câte 20 de tone paste de tomate aceleași părți civile SC L.F. SA Buzău, suportând

și o diferență de preț de 175 dolari SUA/tonă și achitând furnizorului SC M.I.

SRL prețul de 1975 dolari SUA/tonă în loc de 1802 dolari SUA/tonă cât se negociase

cu aceasta.

S-a solicitat,

ca urmare, admiterea apelului, desființarea sentinței primei instanțe, rejudecarea

cauzei, iar, pe fond, achitarea, în baza art. 11 pct. 2 lit. a) rap. la art. 10

lit. d) C. proc. pen., nefiind întrunită latura subiectivă a infracțiunii de înșelăciune,

prev. de art. 215 alin. (1), (3), (5) C. pen.

În subsidiar,

inculpatul C.L. a criticat cuantumul pedepsei aplicate, susținând că aceasta este

prea aspră față de circumstanțele reale ce au concurat la încălcarea legii penale,

precum și datele sale personale, fiind infractor primar, având o familie organizată

și grave probleme de sănătate.

Prin decizia penală

nr. 157 din 5 octombrie 2012 pronunțată de Curtea de Apel Ploiești, secția penală

și pentru cauze cu minori și de familie, au fost respinse, ca nefondate, apelurile

declarate de inculpații H.M. și C.L. și s-a dispus obligarea acestora la plata cheltuielilor

judiciare către stat.

Pentru a decide

astfel, instanța de prim control judiciar a constatat că faptele, împrejurările

săvârșirii acestora și vinovăția inculpaților au fost corect stabilite la primul

grad de jurisdicție, găsindu-și corespondent în probele administrate, ce au fost

complet analizate și just apreciate.

Sub un prim aspect,

Curtea de Apel a reținut că urmărirea penală și cercetarea judecătorească s-au desfășurat

cu respectarea regulilor ce guvernează procesul penal, iar cererea inculpatului

H.M. privind desființarea hotărârii apelate și trimiterea cauzei pentru rejudecare

la aceeași instanță nu se justifică.

În acest sens,

instanța a arătat că nemenționarea în cuprinsul încheierii de ședință a îndeplinirii

obligațiilor prevăzute de art. 300 C. proc. pen. privind verificarea regularității

actului de sesizare, la prima zi de înfățișare, este sancționată cu nulitate relativă,

care, potrivit art. 197 alin. (1), (3) și (5) C. proc. pen., poate fi convertită

în nulitate absolută și atrage desființarea unei hotărâri și reluarea ciclului procesual

numai în situația în care se dovedește producerea unor vătămări esențiale pentru

interesele inculpatului și care nu pot fi înlăturate de instanța de control ierarhic

superior, într-o cale de atac devolutivă. Sub același aspect, s-a mai menționat

că analiza sistematică a dispozițiilor art. 319 - 324 C. proc. pen., ce reglementează

desfășurarea judecării cauzelor la primul grad de jurisdicție, determină concluzia

că, în cazul inculpaților trimiși în judecată în stare de libertate, începerea cercetării

judecătorești este condiționată de constatarea îndeplinirii procedurii de citare

a părților la respectivul termen de judecată, asigurarea asistenței juridice din

oficiu, dacă sunt incidente dispozițiile art. 171 alin. (3) C. proc. pen., prezența

inculpatului la judecată nefiind obligatorie, acesta putând fi reprezentat de un

apărător ales sau numit de instanță, iar citirea sau prezentarea succintă a actului

de sesizare se dispune numai în situația în care acesta s-a prezentat în ședință

publică.

Din lucrările

efectuate în dosarul penal nr. 3451/114/2010 instrumentat de Tribunalul Buzău, Curtea

a reținut că, într-adevăr, cercetarea judecătorească a început prin discutarea cererii

formulate de SC L.F. SRL Buzău privind instituirea sechestrului asigurător asupra

bunurilor coinculpaților, în vederea recuperării pagubei, urmată de audierea martorului

A.M. la termenul de judecată din data de 28 iulie 2011, începerea cercetării judecătorești

în condițiile menționate fiind consecința neprezentării coinculpaților H.M. și C.L.

la cele 11 termene de judecată acordate în perioada 05 august - 28 iulie 2011, la

cererea acestora sau a avocaților, în vederea pregătirii apărării sau prezentării

în vederea audierii, obligații asumate, dar neîndeplinite decât la termenul din

13 septembrie 2011. Astfel, din cuprinsul încheierii de ședință de la acea dată,

Curtea a constatat că, prezentându-se pentru prima oară în fața instanței în prezenta

apărătorului ales și mai înaintea audierii, președintele completului de judecată

a adus la cunoștința inculpatului H.M. drepturile procesuale înscrise în art. 70

C. proc. pen. și i-a prezentat succint actul de trimitere în judecată, acesta acceptând

să dea declarații, împrejurările relatate fiind consemnate în procesul verbal de

la dosar. Deși a fost reprezentat și asistat de avocați aleși încă din data de 01

noiembrie 2010, inclusiv la termenul de judecată când a acceptat să fie audiat în

ședință publică sau cu ocazia dezbaterilor în fond, personal sau prin aceștia, inculpatul

H.M. nu a înțeles să invoce vreo excepție privind efectuarea urmăririi penale sau

să solicite punerea în discuție a competenței materiale privind învestirea tribunalului

să soluționeze cauza la primul grad de jurisdicție.

Pe de altă parte,

instanța de control judiciar a constatat că punerea în mișcare a acțiunii penale

și trimiterea în judecată a celor doi inculpați s-a dispus prin rechizitoriul

nr. 874/P/2008 întocmit la 02 august 2010 de Parchetul de pe lângă Tribunalul Buzău,

după prezentarea materialului de urmărire penală (în prezența avocatului ales în

cazul inculpatului H.M.), actul de sesizare cuprinzând întocmai mențiunile prevăzute

de art. 264 rap. la art. 263 și art. 203 C. proc. pen. (datele privind inculpații,

faptele reținute în sarcină, încadrare juridică, probele pe care se întemeiază inculparea

cu indicarea filelor de urmărire penală, împrejurările desfășurării activității

infracționale stabilite în sarcină, apărările formulate și motivele înlăturării

acestora, prejudiciul produs părții ciivile), legalitatea și temeinicia fiind verificată

și confirmată conform art. 264 alin. (3) C. proc. pen. de prim procurorul unității

de parchet. De asemenea, s-a reținut că, prin rezoluția din 17 februarie 2009 emisă

de I.P.J.- Serviciul de Investigare a Fraudelor, confirmată prin rezoluția nr. 874/P/2008

din 18 februarie 2009 a Parchetului de pe lângă Tribunalului Buzău, s-a dispus începerea

urmăririi penale, iar prin rechizitoriul menționat s-a pus în mișcare acțiunea penală

și au fost trimiși în judecată atât apelantul H.M., cât și inculpatul C.L. pentru

săvârșirea infracțiunilor de înșelăciune cu consecințe deosebit de grave, prev.

și ped. de art. 215 alin. (1), (3) și (5) C. pen., infracțiuni în cazul cărora,

potrivit art. 27 pct. 1 lit. a) și art. 209 alin. (1) și (2) C. proc. pen., competența

materială privind efectuarea cercetărilor aparține parchetelor de pe lângă tribunal,

iar judecata cauzei la primul grad de jurisdicție revine tribunalului din circumscripția

teritorială.

Ca urmare, Curtea

a concluzionat că nemenționarea în încheierile interlocutorii întocmite în cursul

cercetării judecătorești a obligațiilor înscrise în art. 300 C. proc. pen. privind

constatarea regularității actului de sesizare nu poate fi convertită în nulitate

absolută, în sensul art. 197 alin. (1), (3), (5) C. proc. pen., atâta timp cât nu

s-a dovedit producerea vreunei vătămări de natură a afecta interesele procesuale

ale apelantului H.M., reprezentat și asistat prin apărători aleși. Cererea formulată

de inculpat în fața instanței de apel a fost apreciată ca reprezentând o încercare

de tergiversare a soluționării cauzei și clarificării situației sale juridice, în

condițiile în care conduita procesuală ce a determinat începerea cercetării judecătorești

mai înaintea audierii acestuia a fost adoptată și la al doilea grad de jurisdicție,

inculpatul H.M. personal sau prin apărătorul ales solicitând mai multe termene de

judecată pentru a se prezenta și a da declarații conform art. 378 C. proc. pen.,

obligație neîndeplinită. Prin urmare, motivul de apel invocat în principal prin

calea de atac exercitată de acesta a fost apreciat ca nefondat, constatându-se neîndeplinirea

condițiilor legale ce permit desființarea unei sentințe penale și reluarea judecății

la primul grad de jurisdicție, conform art. 379 pct. 2 lit. b) C. proc. pen.

Nici motivele

de apel invocate în principal de inculpatul C.L. și în subsidiar de inculpatul H.M.

vizând existența faptelor și vinovăția în raport de infracțiunea ce formează obiectul

judecății nu au fost considerate justificate de Curtea de apel, arătându-se că,

potrivit dispozițiilor art. 215 C. pen., pentru existența infracțiunii de înșelăciune

în convenții, sub aspectul laturii subiective, este suficientă dovedirea faptului

că inculpatul a săvârșit o acțiune de inducere sau menținere în eroare cu ocazia

încheierii sau executării unui contract și că, fără acea acțiune de amăgire, contractul

nu s-ar fi încheiat sau executat de către partenerul de afaceri, parte civilă prejudiciată.

Făcând referire

la mijloacele de probă pe care prima instanță și-a întemeiat soluția de condamnare,

respectiv contractul de vânzare-cumpărare nr. V1. din 08 septembrie 2008, înscrisurile

de achitare a mărfurilor contractate, corespondența purtată între cele două persoane

juridice pe timpul derulării contractului, declarațiile martorilor D.G., reprezentantul

părții civile, A.M., A.M., C.D.N. și Ț.S., relațiile comunicate de Centrala Incidentelor

de Plăți din cadrul Băncii Naționale a României, evidența financiară a SC

H.S.P. SRL București, fișa analitică a contului acesteia, precum și parte din declarațiile

făcute de inculpați la urmărirea penală ori cercetarea judecătorească, instanța

de prim control judiciar a arătat că acestea au fost judicios analizate și apreciate,

în deplin acord cu practica constantă adoptată de instanțele judecătorești în materie,

din evaluarea acestora rezultând cu certitudine că, în contextul încrederii dobândite

în cadrul afacerilor comerciale derulate circa de doi ani și problemelor financiare

cu care se confrunta partea responsabilă civilmente SC H.S.P. SRL, începând cu a

doua parte anului 2008, inculpații H.M., director de vânzări, și C.L., administrator,

împreună, au reușit să determine pe martorul D.G., reprezentantul părții civile

SC L.F. SA Buzău, să încheie contractul de vânzare-cumpărare nr. V1. din 08 septembrie

și rezultă din declarațiile martorului D.G., că negocierile s-au purtat între aceștia,

în calitate de reprezentanți ai celor două persoane juridice contractante, la sediul

societății administrate, că obiectul convenției l-a constituit cantitatea de 100

tone pastă de tomate ce urma a fi importată direct, la prețul de 1.800 dolari

SUA/tonă, calculat de apelantul H.M., stabilindu-se ca documentația scrisă privind

dovada încheierii acesteia să fie întocmită de apelantul C.L. în considerarea funcției

de administrator al SC H.S.P. SRL. Potrivit convenției scrise, persoana juridică

furnizoare se obliga să livreze marfa în concentrație de 30 - 38 % în termen de

60 de zile, iar plata acesteia urma să se facă cu ordin de plată în ziua eliberării

facturii proformă, în contul deschis la Banca R., obligație contractuală îndeplinită

de partea civilă - cumpărător prin documentația emisă la 10 septembrie 2008 (avans

în sumă 233.549,4 RON) și la 29 octombrie 2008 (50% din prețul celor 100 tone pastă

de tomate în sumă de 267.750 RON).

A constatat Curtea

de apel că prima instanță a reținut în mod corect că voința contractuală și asumarea

obligațiilor de plată consensuale au fost consecința manoperelor dolozive exercitate

de cei doi coinculpați pentru captarea consimțământului reprezentantului părții

civile, interesați fiind în rezolvarea dificultăților financiare cu care se confruntau

în executarea altor afaceri contractate. Astfel, din coroborarea declarațiilor martorilor

C.D.N. și D.G. cu documentația contabilă dintre societatea comercială administrată

de inculpați și SC C. SRL SRL, respectiv SC M.I. SRL și partea civilă, s-a reținut

că prețul de 1800 dolari SUA/tona de tomate, solicitat și acceptat în cadrul negocierilor,

era mult mai mic decât acela practicat pe piața internă din România, inclusiv în

cadrul afacerilor comerciale derulate în a doua parte a anului 2008, situație ce

face credibilă susținerea părții civile privind arogarea calității de importatori

direcți ai mărfii contractate din afara statului român (China). De asemenea, inculpatul

H.M. a recunoscut că avea cunoștință de mențiunile postate pe site-ul persoanei

juridice al cărei director de vânzări era, potrivit cărora aceasta ar fi importator

direct, inclusiv de pastă de tomate, livrată din China. Totodată, prin adresele

din 19 noiembrie 2008 și din 21 noiembrie 2008, răspunzând la notificare din 20

noiembrie 2008 transmisă de partea civilă SC L.F. SRL Buzău, în calitate de administrator

al SC H.S.P. SRL, inculpatul C.L. a explicat că întârzierea executării obligațiilor

contractuale asumate „se datorează partenerului nostru străin (China) privind livrarea

pastei de tomate ... ca urmare a demersurilor noastre am fost înștiințați că până

la sfârșitul lunii noiembrie va sosi în România". Sub același aspect, s-a făcut

trimitere la actele de urmărire penală, care au confirmat că persoana juridică reprezentată

de cei doi inculpați nu a avut încheiate contracte cu parteneri străini sau comenzi

ferme, în realitate aceasta derulând relații comerciale de intermediere, între altele

și a produsului pastă de tomate livrat de alte societăți comerciale.

În plus, s-a apreciat

că evidențele contabile deținute de SC H.S.P. SRL București coroborate cu relațiile

transmise de Centrala de Incidente de Plată din cadrul Băncii Naționale a

României și A.F.S. justifică concluzia că acțiunea de inducere în eroare a continuat

să fie comisă și pe parcursul derulării contractului, plățile făcute de partea civilă

fiind folosite pentru achitarea altor datorii restante, nealocându-se vreo sumă

în vederea achiziționării mărfii contractate, printr-un exportator extern. Ambii

inculpați au cunoscut situația incidentelor bancare (85 de incidente cu bilete de

plată, primul înregistrându-se la data de 10 noiembrie 2008) și sistarea liniei

de creditare începând cu data de 06 noiembrie 2008, cel puțin datorită conduitei

contractuale adoptate de furnizorul SC C. SRL, care pe aceste considerente a retras

cantitățile de marfă livrate inițial.

Coroborând declarațiile

inculpatului C.L. date la urmărirea penală cu dovada efectuării plății, instanța

a constatat că se confirmă susținerea martorului D.G. în sensul că ultima plată

s-a efectuat ca urmare a convorbirii telefonice din data de 29 octombrie 2008 purtată

cu inculpatul H.M., acesta asigurându-l că pasta de tomate a sosit în portul Constanța,

solicitându-i să pregătească descărcarea și să dispună plata diferenței de preț

menționată în factura proformă transmisă de administrator.

Faptul că inculpatul

H.M. a cunoscut situația financiară reală a societății administrate, iar relațiile

contractuale se încheiau și executau sub directa sa coordonare, autoritate notorie

în mediul de afaceri, s-a dovedit, în opinia instanței de apel, și prin declarația

dată de martorul C.D.N., director administrativ al SC C. SRL, care a învederat că

negocierile se purtau în prezența ambilor inculpați, primul fiind perceput și ca

o persoană credibilă financiar și cu posibilități de atragere a partenerilor contractuali

externi, astfel că, încunoștințându-l că biletele la ordin emise la 07 octombrie

2008 au fost refuzate la plată, acesta i-a solicitat să întocmească alte instrumente

de plată, care succesiv au fost refuzate de trasul bancar la datele de 4 și 28 noiembrie

2008.

Cu privire la

retractarea declarațiilor privind inexistența unor convenții pentru livrarea de

marfă - obiect al contractului încheiat cu partea civilă în aceeași perioadă, Curtea

a arătat că, în mod întemeiat, nu a primit eficiență la judecata cauzei, deoarece

susținerile făcute în ședință publică nu se coroborează cu celelalte probe administrate

în cauză și nici nu s-a depus vreun înscris înregistrat în contabilitatea persoanelor

juridice SC M.I. SRL ori SC L.S.P. SRL București privind comenzi, livrări sau returnări

pentru cantitatea de 100 tone pastă tomate.

Așadar, instanța

de apel a apreciat că, în mod justificat, s-au înlăturat apărările formulate de

cei doi inculpați privind natura civilă a activității infracționale stabilită în

sarcină, atâta timp cât examenul judiciar al mijloacelor de probă administrate în

cursul procesului penal determină, fără dubiu, concluzia că relațiile de afaceri

preexistente au constituit, în fapt, o bază pentru captarea voinței contractuale

la încheierea unei convenții, care ab initio era grefată pe neîndeplinirea obligațiilor

de livrare a mărfii tranzacționate, iar pretinsele contracte de vânzare-cumpărare

ori distribuție încheiate cu SC M.I. SRL, în lipsa prezentării unor înscrisuri,

reprezintă o simplă susținere. De asemenea, Curtea a constatat că și paguba reclamată

de partea civilă, în sumă de 501.299,40 RON, este reală, deoarece cele două plăți

s-au făcut și au fost încasate de partea responsabilă civilmente SC H.S.P. SRL București

la circa trei zile după încheierea contractului de vânzare-cumpărare nr. V1.

din 08 septembrie 2008 și, respectiv, în octombrie 2008, iar, până în prezent, deși

la cererea ambelor părți, s-au acordat multiple termene de judecată în vederea acoperirii

acesteia (începând chiar cu al treilea termen fixat pentru cercetarea judecătorească),

deci după circa patru ani de zile, sumele respective nu au fost restituite nici

măcar în parte persoanei juridice prejudiciate. Împrejurarea că, la data de 12 februarie

2009, un alt partener de afaceri prejudiciat (SC G.R.B. SRL) a solicitat intrarea

în faliment a SC H.S.P. SRL București, că la 3 noiembrie 2009 Tribunalul București

a dispus intrarea în faliment prin procedura generală a debitorului, că ulterior

s-au pronunțat măsuri asigurătorii în vederea recuperării prejudiciului produs părții

civile SC L.F. SRL Buzău, ca și antrenarea răspunderii administratorilor persoanei

juridice pe cale civilă, au fost considerate de Curte ca reprezentând elemente de

fapt irelevante sub aspectul întrunirii conținutului legal al infracțiunii de înșelăciune

în convenții încriminată în art. 215 alin. (1), (3) și (5) C. pen. De altfel, procedurile

civile s-au derulat după formularea plângerii penale de către partea civilă SC

L.F. SRL Buzău S.A., înregistrată sub nr. 874/P/08 din 28 decembrie 2008, iar rezoluția

de confirmare a începerii urmăririi penale s-a emis la data de 11 februarie 2009.

Ca urmare, s-a apreciat că posibilitatea executării silite ori desocotirii pentru

recuperarea creanței de 501.299,40 RON, potrivit procedurii de lichidare judiciară

și faliment, ori o eventuală antrenare a răspunderii civile stabilită pentru vreunul

dintre cei doi inculpați de către instanțele civile sesizate sub acest ultim aspect,

nu conduc la înlăturarea răspunderii penale a apelanților.

A mai menționat

instanța de prim control judiciar că executarea obligațiilor de plată, obiect al

contractului de vânzare-cumpărare nr. V1./2008, ca de altfel și asumarea acestora

la încheierea afacerii comerciale sunt consecința inducerii în eroare exercitate

coordonat de coinculpații H.M. și C.L. asupra reprezentantului părții civile cu

privire la calitatea de importator a SC H.S.P. SRL București, existența posibilităților

de achiziționare a mărfii contractate și situația financiară a acesteia, toate începând

cu momentul declanșării negocierilor și până la înregistrarea cererii de faliment

promovată de o altă persoană juridică prejudiciată. Mai mult, s-a arătat că însăși

această ultimă măsură procedurală dovedește indubitabil că inducerea în eroare a

fost menținută în continuare de către directorul de vânzări și administratorul persoanei

juridice, coinculpați în cauză, dovedit fiind că problemele financiare s-au ivit

în funcționarea societății reprezentate încă din toamna anului 2008 (lipsa finanțării

bancare, incidența bancară, imposibilitatea de plată), stare de fapt ce a condus

la refuzul principalilor furnizori de a mai livra marfă societății. Pe de altă parte,

în cadrul demersurilor scrise și telefonice efectuate de martorul D.G., reprezentantul

părții civile SC L.F. SRL Buzău, pentru executarea obligațiilor asumate, la data

de 29 octombrie 2008, inculpatul H.M. i-a adus la cunoștință telefonic că „marfa

contractată se află în portul Constanța, astfel că trebuie să ia măsuri pentru pregătirea

ridicării acesteia și să achite cea de a doua tranșă a prețului contractat".

Concluzionând,

după efectuarea examenului propriu asupra mijloacelor de probă administrate în cauză,

Curtea de Apel a reținut că motivele de reformare invocate atât în principal, cât

și în subsidiar de apelanții H.M. și C.L. nu sunt întemeiate, iar condamnarea acestora

pentru infracțiunile de înșelăciune în convenții în forma agravată, prev. de

art. 215 alin. (1), (3) și (5) C. pen., este legală.

Și pedepsele judiciare

stabilite de prima instanță au fost apreciate de Curtea de Apel ca fiind corect

individualizate, cu respectarea criteriilor prevăzute de art. 72 C. pen.

S-a arătat, în

acest sens, că pedepsele de 6 ani închisoare și, respectiv 5 ani închisoare aplicate

inculpaților H.M. și C.L. constituie o corectă aplicare a regulilor procedurale

menționate, având în vedere că, prin natura sa, infracțiunea stabilită în sarcină

face parte din categoria acelora deosebit de grave, pedepsită cu închisoarea de

minimum 10 ani, că numai prin două acte materiale și la un interval de circa o lună

de zile au reușit să prejudicieze partenerul de afaceri cu suma de circa 500.000

RON, pagubă nerecuperată nici măcar în parte, deși au trecut peste 4 ani. Pe de

altă parte, din fișa de antecedente penale, instanța de control judiciar a constatat

că apelantul H.M. nu se află la primul conflict cu legea penală română, el suferind

și alte condamnări penale, inclusiv aceea de 3 ani închisoare cu suspendarea sub

supraveghere conform art. 86 C. pen. pe durata termenului de încercare de 8 ani

pentru infracțiuni prev. de art. 178 din Legea nr. 141/1997 și art. 215 alin.

(1) și (2) C. pen., aplicată prin sentința penală nr. 167/2002 a Judecătoriei Sector

1 București, iar, în prezent, este trimis în judecată pentru infracțiuni de același

gen într-un alt dosar penal, faptele ce formează obiect al prezentei cauze atrăgând

atât starea de recidivă prev. de art. 37 lit. a) C. pen., cât și revocarea beneficiului

conform art. 83 C. pen.

În ce privește

demersurile, chiar fără rezultat, efectuate de apelantul H.M. pentru acoperirea

prejudiciilor produse persoanelor juridice române cu care a derulat activități comerciale

anterior trimiterii în judecată în prezenta cauză, ca și situația financiară a persoanei

juridice folosită în cadrul activității infracționale, precum și lipsa antecedentelor

penale și starea de sănătate gravă a apelantului C.L., Curtea de Apel a apreciat

că acestea au primit suficientă eficiență juridică în fața primei instanțe, prin

atenuarea răspunderii penale conform art. 74 C. pen. și dozarea semnificativă a

întinderii pedepselor sub limita minimă specială înscrisă în art. 215 alin.

(1), (3) și (5) C. pen.

În raport de aceste

împrejurări, s-a considerat că nu se impune o redozare a pedepselor, cuantumul de

6 ani închisoare, respectiv 5 ani închisoare fiind necesar atât pentru prezervarea

interesului public, prin descurajarea comiterii infracțiunilor de acest gen și asigurarea

credibilității partenerilor de afaceri în cazul derulării convențiilor cu persoane

juridice furnizoare de mărfuri provenite din import, dar și pentru supunerea celor

doi inculpați la programe specifice administrației penitenciare, pe o durată suficientă,

aptă să conducă la o normală reinserție socială.

Împotriva acestei

decizii au declarat recurs, în termen legal, inculpații H.M. și C.L., reiterând

întocmai criticile formulate în apel.

Astfel, invocând

cazul de casare prevăzut de art. 385 alin. (1) pct. 2 C. proc. pen., recurenții

au criticat omisiunea instanței de fond de a proceda la verificarea regularității

actului de sesizare, în condițiile art. 300 C. proc. pen., susținând că, în acest

mod, li s-a adus o vătămare evidentă constând în imposibilitatea de a invoca anumite

vicii de fond și de formă ale rechizitoriului, care ar fi determinat restituirea

cauzei la procuror pentru refacerea acestuia. Subsumat aceluiași motiv de recurs,

inculpații au mai arătat că actul de sesizare al instanței nu satisface cerințele

art. 263 alin. (1) și art. 317 C. proc. pen., nefiind descrise în mod corespunzător

faptele reținute în sarcina lor și nerezultând voința clară a procurorului de a

dispune trimiterea în judecată pentru aceste fapte, din moment ce se face referire

atât la dispozițiile art. 262 pct. 1 lit. a) C. proc. pen., cât și la cele ale

art. 249 raportat la art. 11 lit. b) combinat cu art. 10 lit. d) din același cod.

Prin raportare

la dispozițiile art. 385 alin. (1) pct. 9 și 10 C. proc. pen., recurenții au mai

criticat hotărârile instanțelor inferioare sub aspectul nemotivării corespunzătoare

a acestora și a nepronunțării asupra unor cereri esețiale, de natură să le garanteze

drepturile și să influențeze soluția procesului, susținând, în esență, că Tribunalul

nu a prezentat considerentele pentru care le-a respins cererea de probatorii (încheierea

de ședință din 4 octombrie 2011) și a dispus condamnarea lor, iar Curtea de Apel

nu a analizat criticile referitoare la nelegala sesizare a instanței și greșita

încadrare juridică a faptelor, omițând, totodată, să se pronunțe cu privire la incidența

în cauză a prevederilor art. 379 pct. 2 lit. b) C. proc. pen.

De asemenea, prin

prisma cazului de casare prevăzut de art. 385 alin. (1) pct. 17 C. proc. pen., inculpații

au arătat că instanța de fond a dat o greșită încadrare juridică faptelor de care

sunt acuzați, soluție menținută de Curtea de Apel, solicitând schimbarea calificării

în drept a acestora prin înlăturarea alin. (5) al art. 215 C. pen. și a art. 37

lit. a) C. pen. în ceea ce-l privește pe inculpatul H.M., invocându-se, în acest

sens, hotărârea pronunțată de Tribunalul București în Dosarul nr. 26911/3/2012,

nedefinitivă, prin care sentința penală nr. 167 din 06 februarie 2002 a Judecătoriei

Sectorului 1 București a fost desființată, iar cauzele reunite, pronunțându-se,

în temeiul art. 335 C. proc. pen., o nouă condamnare a inculpatului pentru întreaga

activitate infracțională, aspect care, în opinia acestuia, ar conduce la înlăturarea

stării de recidivă postcondamnatorie.

Invocând, totodată,

motivul de casare reglementat de art. 385

9

alin. (1) pct. 18 C.

proc. pen., recurenții au susținut că, în cauză, s-a comis o gravă eroare de fapt,

ce a avut drept consecință greșita lor condamnare pentru săvârșirea infracțiunii

de înșelăciune în convenții, inculpatul H.M. solicitând achitarea sa în temeiul

art. 11 pct. 2 lit. a) raportat la art. 10 lit. c) sau art. 10 lit. d) ori art.

10 lit. b) C. proc. pen., iar inculpatul C.L. în baza art. 11 pct. 2 lit. a) raportat

la art. 10 lit. b) sau d) C. proc. pen., sens în care acesta din urmă a tăcut trimitere

și la dispozițiile art. 385

9

alin. (1) pct. 12 C. proc. pen.

Având în vedere

că recurenții au invocat, ca