ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 759/2013

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin acțiunea înregistrată pe rolul Tribunalul Caraș-Severin, reclamanții M.M., J.P., C.M., B.M., A.N., G.R. și Z.E. au solicitat, în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Justiției, anularea răspunsului emis de pârât, în calitate de ordonator principal de credite, cu privire la modul de calcul al indemnizației de încadrare individuală stabilită în temeiul Legii nr. 330/2009.

În motivarea acțiunii, reclamanții au arătat că au formulat contestație în temeiul Legii cadru nr. 330/2009 în condițiile în care actul administrativ privind reîncadrarea acestora, în temeiul Legii nr. 330/2009 nu le-a fost comunicat, că potrivit art. 6 din Anexa a VI-a, a Legii nr. 330/2009 au dreptul la o indemnizație de încadrare brută lunară stabilită în raport cu nivelul instanței, funcția deținută și vechimea în magistratură, așa cum aceasta este prevăzută de dispozițiile art. 86 din Legea 303/2004, conform coeficienților prevăzuți în Anexa VI/I, coeficienți care sunt stabiliți doar în raport de vechimea în funcție.

Au apreciat, prin raportare la dispozițiile art. 6 din Anexa a VI- a, că vechimea în funcție, așa cum este prezentată de Anexa VI/I, este echivalentă cu vechimea în magistratură, așa cum aceasta este definită de art. 86 din Legea nr. 303/2004 și la care fac expres trimitere dispozițiile art. 6. Totodată, reclamanții au mai arătat că într-adevăr dispozițiile pct. 1 din Nota la Anexa a VI-a, a Legii nr. 284/2010 stabilesc expres că vechimea în funcție este echivalentă cu vechimea numai în funcția de judecător, dar această prevedere nu este aplicabilă decât de la data intrării în vigoare a acestei legi și nu retroactiv pentru perioada de aplicabilitate a Legii nr. 330/2009 și că deși au desfășurat anterior numirii în funcție activități de avocat, notar și consilier juridic, care în accepțiunea dispozițiilor menționate constituie vechime în magistratură, nu s-a făcut aplicarea acestor dispoziții, fapt ce a condus la stabilirea unor coeficienți de ierarhizare necorespunzători.

Prin întâmpinare, pârâtul a invocat excepția de necompetență materială a Tribunalului Caraș-Severin. În ședința publică din data de 14 octombrie 2011, intervenienții I.B.M. și G.R.I. au formulat cerere de intervenție în interes propriu, solicitând admiterea acesteia în principiu, având în vedere că începând cu data de 01 aprilie 2011 au fost numiți în funcția de judecători în cadrul Judecătoriei Reșița, achiesând la motivele de fapt și de drept ale cererii principale.

Tribunalul Caraș Severin, prin Sentința nr. 1887 din 11 noiembrie 2011, a declinat soluționarea cauzei în favoarea Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, cauza fiind înregistrată pe rolul Curții de Apel București la data de 08 decembrie 2011. Prin cererea precizatoare, reclamanții au solicitat obligarea pârâtului ca la stabilirea indemnizației de încadrare brută, respectiv a drepturilor salariale cuvenite fiecăruia dintre reclamanți, să ia în calcul întreaga vechime juridică avută conform dispozițiilor legale, considerând că în mod greșit la stabilirea salariilor, respectiv a încadrării în trepte de salarizare, nu s-a avut în vedere întreaga vechime juridică a lor.

Prin Sentința nr. 2519 din 6 aprilie 2012, Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, a admis cererea precizată formulată de reclamanții M.M., J.P., C.M., B.M., A.N., G.R. și Z.E. în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Justiției, obligând intimatul să ia în calcul vechimea juridică a fiecărui petent, raportat la dispozițiile legale, în vederea stabilirii indemnizației de încadrare brute. În considerentele hotărârii, prima instanță a reținut, în esență, că obiectul cauzei îl reprezintă refuzul nejustificat al autorității pârâte de a soluționa cererea reclamanților, aceștia fiind nemulțumiți de neluarea în calcul a vechimii juridice, raportat la dispozițiile legale, în vederea stabilirii indemnizației brute, constatând și faptul că pârâtul nu a comunicat reclamanților modul de calcul a vechimii pentru ca aceștia să poată achiesa sau contesta datele respective.

Împotriva acestei sentințe a formulat recurs pârâtul Ministerul Justiției, susținând că hotărârea atacată este nelegală și netemeinică pentru următoarele motive: - hotărârea Curții de Apel București cuprinde motive străine de natura pricinii, instanța nefiind învestită să soluționeze o cauză având ca obiect refuzul soluționării unei cereri, ci modul de stabilire a drepturilor salariale ale intimaților – reclamanți.

Astfel, deși întreaga motivare a hotărârii recurate se întemeiază pe dispozițiile Legii nr. 554/2004 – Curtea reținând că „nu este chemată să calculeze vechimea juridică a părților, ci să soluționeze un refuz de comunicare/soluționare din partea intimatului” – totuși a obligat Ministerul Justiției „să ia în calcul vechimea juridică a fiecărui petent, raportat la dispozițiile legale, în vederea stabilirii indemnizației de încadrare brute”, fără a preciza care sunt acele dispoziții legale care ar fi fost încălcate sau omise de autoritatea administrativă; - instanța de fond a pronunțat hotărârea cu aplicarea greșită a legii, admițând acțiunea reclamanților, respectiv cu încălcarea art. 4 din O.U.G.

nr. 27/2006 care statuează că „Judecătorii, procurorii, personalul asimilat acestora și magistrații-asistenți beneficiază, în raport cu vechimea numai în funcțiile de judecător, procuror, magistrat-asistent la înalta Curte de Casație și Justiție sau de personal asimilat judecătorilor și procurorilor, de o majorare a indemnizației stabilite potrivit art. 3 alin. (1), calculată în procente la indemnizația de încadrare brută lunară (...)". De asemenea, sporul de stabilitate sau de fidelitate nu se acordă pentru întreaga vechime în magistratură ori în alte funcții juridice considerate ca vechime în magistratură pentru care se acordă spor de vechime în muncă, ci exclusiv pentru vechimea efectivă numai în funcțiile de judecător, procuror, magistrat-asistent la Curtea Supremă de Justiție sau de personal de specialitate juridică asimilat judecătorilor și procurorilor.

Trimițând la dispozițiile art. 86 din Legea nr. 303/2004, intimații-reclamanți confundă condițiile pentru acordarea dreptului solicitat cu cele prevăzute de lege pentru acordarea pensiei de serviciu. Criticile formulate de recurent se încadrează în prevederile art. 304 pct. 7 și 9 C. proc. civ.

Analizând acele și lucrările dosarului de fond, precum și motivele de recurs invocate, instanța de control judiciar constată că recursul este întemeiat, însă numai pentru următoarele motive: Potrivit acțiunii formulate de reclamanți, în calitate de magistrați, astfel cum aceasta a fost precizată, s-a solicitat instanței anularea actului din 2011 prin care Ministerul Justiției a soluționat contestația reclamanților împotriva modului de stabilire a drepturilor salariale în temeiul Legii nr. 284/2010 și Legii nr. 285/10, cu obligarea acestei autorități la stabilirea indemnizației de încadrare brută cu luarea în calcul a întregii perioade care constituie vechime în magistratură, astfel cum aceasta este definită de art. 86 din Legea nr. 303/2004.

Prin dispozitivul sentinței pronunțate de Curtea de Apel București nu a răspuns acestor capete de cerere, ci a obligat intimatul „să ia în calcul vechimea juridică a fiecărui petent, raportat la dispozițiile legale, în vederea stabilirii indemnizației de încadrare brute”. De asemenea, prin considerentele hotărârii instanța a calificat greșit obiectul acțiunii ca fiind un refuz nejustificat de rezolvare a unei cereri, reclamanții neinvocând un astfel de refuz, ci solicitând soluționarea contestației lor în sensul includerii vechimii dobândite în alte funcții juridice în calculul indemnizației de încadrare lunară, respectiv a treptei de salarizare.

Procedând în acest fel, instanța de fond nu a soluționat fondul acțiunii, respectiv nu a analizat dacă vechimea în alte funcții juridice trebuia să fie – sau nu - luată în calcul la stabilirea unor drepturi salariale, astfel că în temeiul art. 312 alin. (3) teza a II- a Înalta Curte constată că recursul este întemeiat, urmând a fi admis, dispunându-se casarea sentinței cu trimiterea cauzei spre rejudecare la aceeași instanță, pentru a se pronunța asupra fondului contestației reclamanților privind reîncadrarea salarială în baza Legii nr. 330/2009, Legii nr. 284/2010 și a Legii nr. 285/2010.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE Admite recursul declarat de Ministerul Justiției împotriva Sentinței nr. 2519 din 6 aprilie 2012 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal. Casează sentința atacată și trimite cauza spre rejudecare aceleiași instanțe. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 14 februarie 2013.