ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 480/2013

Prin sentința penală nr. 122 din 17 martie 2011, Curtea de Apel București, secția ll-a penală, a dispus următoarele: În baza art. 254 alin. (l) și (2) C. pen., raportat la art. 6 și 7 pct. l din Legea nr. 78/2000, a fost condamnat inculpatul G.L.C. la 3 ani și 6 luni închisoare și 2 ani pedeapsă complementară, constând în interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) – c) C. pen. S-a făcut aplicarea dispozițiilor că art. 71 – art. 64 lit. a) – c) C. pen., în baza art. 86 1 C. pen., s-a dispus suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei și a fixat termen de încercare potrivit art. 86 C. pen., pe o durată de 7 ani.

În baza art. 86 C. pen., pe durata termenului de încercare, inculpatul a fost obligat să se supună următoarelor măsuri de supraveghere:să se prezinte lunar la Serviciul de protecție a victimelor și reintegrare socială a infractorilor de pe lângă Tribunalul București; să anunțe, în prealabil, orice schimbare de domiciliu, reședință sau locuință și orice deplasare care depășește 8 zile, precum și întoarcerea; să comunice și să justifice schimbarea locului de muncă; să comunice informații de natură a putea fi controlate mijloacele lui de existență. Potrivit art. 71 alin. (5) C. pen., pe durata suspendării sub supraveghere a pedepsei închisorii s-a suspendat și executarea pedepselor accesorii. În baza art. 254 alin. (l) C. pen., raportat la art. 6 și art. 7 pct. l din Legea nr. 78/2000 au fost condamnați inculpații M.I.R., B.B.

și G.D.I. la câte 3 ani închisoare fiecare și 2 ani pedeapsă complimentară, constând în interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) – c) C. pen. S-a făcut aplicarea dispozițiilor că art. 71 – art. 64 lit. a) – c) C. pen. În baza art. 86 C. pen., s-a dispus suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei și s-a fixat termen de încercare potrivit art. 86 C. pen., pe o durată de 5 ani pentru fiecare inculpat.

În baza art. 86 C. pen., pe durata termenului de încercare, inculpații au fost obligați să se supună următoarelor măsuri de supraveghere:să se prezinte trimestrial la Serviciul de protecție a victimelor și reintegrare socială a infractorilor de pe lângă Tribunalul București; să anunțe, în prealabil, orice schimbare de domiciliu, reședință sau locuință și orice deplasare care depășește 8 zile, precum și întoarcerea;să comunice și să justifice schimbarea locului de muncă; să comunice informații de natură a putea fi controlate mijloacele lui de existență. Potrivit art. 71 alin. (5) C. pen., pe durata suspendării sub supraveghere a pedepsei închisorii se suspendă și executarea pedepselor accesorii.

S-a dispus confiscarea de la fiecare inculpat suma de 175 dolari S.U.A. și restituirea către cetățenii turci C.B., Ș.S., Ș.Ș., D.E., D.S., D.E. și Ș.Y. S-a constatat că inculpații au fost reținuți 24 de ore de la 9 martie 2010 la 10 martie 2010. Au fost obligați inculpații la câte 2.000 lei cheltuieli judiciare statului. Pentru a pronunța această sentință, instanța de fond a reținut următoarele: Prin rechizitoriul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție – D.N.A., au fost trimiși în judecată inculpații G.L.C., pentru săvârșirea infracțiunii de luare de mită prevăzută de art. 254 pct. l și 2 C. pen., raportat la art. 6 și 7 pct. l din Legea nr. 78/2000, M.I.R., B.B. și G.D.I., pentru săvârșirea infracțiunii de luare de mită, prevăzută 254 pct. l C. pen., raportat la art. 6 și 7 pct. l din Legea nr. 78/2000.

În fapt, s-a reținut, în esență, că inculpatul G.L.C., în calitate de comandant al P.P.F.A. București – B. Aurel Vlaicu, a pretins suma de 700 dolari S.U.A. de la cetățenii turci C.B., Ș.S., Ș.Ș., D.E., D.S., D.E. și Ș.Y., pentru a le permite intrarea în țară, a nu le crea probleme și, în final, a nu-i prezenta la arestare (având în vedere faptul că într-un bagaj al martorului Ș.S. s-a găsit un cartuș neutilizat). În sarcina inculpatului M.I.R. s-a reținut că, în calitate de subofițer de poliție în cadrul P.P.F.A. București – B. Aurel Vlaicu, a pretins și primit suma de 700 dolari S.U.A. de la cetățenii turci C.B., Ș.S., Ș.Ș., D.E., D.S., D.E. și Ș.Y., în scopul de a permite reîntoarcerea în țara de origine a acestora și de a nu-i prezenta la arestare, având în vedere faptul că într-o geantă aparținând lui Ș.S.

s-a găsit un cartuș neutilizat. În sarcina inculpatului B.B. s-a reținut că, în calitate de ofițer principal I în cadrul compartimentului „Combaterea infracționalității transfrontaliere” al P.P.F.A. București – B. Aurel Vlaicu, a pretins o sumă de bani nedefinită de la cetățenii turci C.B., Ș.S., Ș.Ș., D.E., D.S., D.E. și Ș.Y., în scopul de a permite reîntoarcerea în țara de origine a acestora și de a nu-i prezenta la arestare, având în vedere faptul că într-o geantă aparținând lui Ș.S. s-a găsit un cartuș neutilizat. În sarcina inculpatului G.D.I. s-a reținut că, în calitate de subofițer de poliție în cadrul P.P.F.A. București – B. Aurel Vlaicu, a pretins o sumă de bani nedefinită de la cetățenii turci C.B., Ș.S., Ș.Ș., D.E., D.S., D.E.

și Ș.Y., în scopul de a permite reîntoarcerea în țara de origine a acestora și de a nu-i prezenta la arestare, având în vedere faptul că într-o geantă aparținând lui Ș.S. s-a găsit un cartuș neutilizat. Actul de inculpare s-a întemeiat în principal pe denunțul și declarațiile martorului A.K., procesele-verbale de constatare a efectuării actelor premergătoare, declarațiile inculpaților, procesele verbale de recunoaștere, declarațiile martorilor T.A., A.E.I., C.B., Ș.S. și Ș.Ș., declarațiile celorlalți martori, documentele în copie de la P.P.F.A. București – B. Aurel Vlaicu, procesele-verbale de transcriere a convorbirilor telefonice purtate între G.L.C. și G.F., lista persoanelor programate a fi cazate la complexul D., copii ale pașapoartelor celor șapte cetățeni turci, procesele-verbale încheiate de scms.

Z.A.I., ofițer de poliție judiciară din cadrul D.G.A. și opisul convorbirilor și comunicărilor telefonice ale posturilor telefonice utilizate de inculpatul G.L.C. și martorului G.F. Analizând toate probele administrate în cauză, atât în faza de urmărire penală cât și în faza de cercetare judecătorească, instanța a reținut următoarea situație de fapt: În data de 5 septembrie 2007, în jurul orelor 18.00, a sosit pe Aeroportul București - Băneasa Aurel Vlaicu cursa Istanbul - București cu nr. JOR 2102, iar printre pasageri se aflau și cetățenii turci C.B., Ș.S., Ș.Ș., D.E., D.S., D.E. și Ș.Y. Cei șapte cetățeni turci posedau pașapoarte valabile, emise de autoritățile din Republica Turcia și vize scurte de ședere în România, care le dădeau dreptul la o ședere de maximum 90 de zile în țară.

Vizele au fost legal aplicate de Consulatul General al României la Izmir, Republica Turcia, la inițiativa SC R.E.T. SRL București, societatea avându-l ca administrator și reprezentant pe martorul K.A. Odată ajunși pe Aeroportul București - Băneasa, cei șapte cetățeni turci s-au prezentat la culoarul de intrare în țară unde lucrători de la poliția de frontieră urmau să îi supună controlului documentelor, pentru a vedea dacă îndeplinesc condițiile pentru a intra în țară. Controlul a fost efectuat de inculpatul M.I.R. și martorii C.L. și I.L. Trei dintre cetățenii turci au fost trecuți în baza de date cu persoanele intrate în țară, fără nicio problemă, în timp ce discuțiile au apărut doar în legătură cu ceilalți patru cetățeni turci.

Pe fondul acestor neînțelegeri și neclarități legate de îndeplinirea de către cetățenii turci a condițiilor de intrare în țară, întregul grup a fost luat de-o parte, într-o zonă separată. În momentul în care au fost conduși pentru continuarea controlului, inculpatul G.L.C., șeful Punctului Poliție de Frontieră, i-a cerut martorului (C.B. ca fiecare membru al grupului să dea suma de 100 dolari S.U.A. pentru a li se permite intrarea în țară și a nu li se crea probleme. În declarația din 6 martie 2010 martorul C.B. a arătat că această cerere i-a fost făcută direct, folosindu-se câteva cuvinte din limba turcă. Din procesul-verbal de recunoaștere după planșa fotografice, a rezultat că martorul C.B.

l-a indicat fără ezitare pe inculpatul G.L.C. ca fiind persoana care i-a solicitat suma de 100 dolari S.U.A. pentru fiecare membru al grupului. Pentru că martorul C.B. nu a fost de acord cu această cerere, lucrătorii de poliție de frontieră au trecut la o nouă etapă a procedurii de control, ce nu era obligatorie, respectiv la controlul corporal și al bagajelor celor șapte cetățeni turci. Decizia asupra efectuării controlului a fost luată de șeful de tură din momentul respectiv, inspectorul M.V., care a fost sesizat de mai mulți lucrători cu privire la neîndeplinire condițiilor de intrare în țară de cetățenii turci. Cu ocazia controlului asupra cetățenilor turci au fost găsite doar obiecte de uz personal și sume de bani, aproximativ 1000 dolari S.U.A.

de persoană. Asupra martorului Ș.S. s-a găsit un „cartuș orb de pistol cu capsa nepercutată”, precum și file foto, conținând imagini cu acesta, în diverse ipostaze, purtând arma asupra sa. Acesta a fost un motiv pentru polițiștii de frontieră să considere că întreg grupul ar fi, de fapt, alcătuit din cetățeni de origine kurdă, implicați în acte de terorism. În această situație, polițiștii de frontieră au apreciat că există un risc iminent de terorism și au solicitat prezența Brigăzii Antiteroriste a S.R.I. După ce au verificat situația pentru care au fost sesizați, lucrătorii S.R.I. au plecat fără să ia nicio măsură. Grupul de cetățeni turci a fost așteptat pe Aeroportul Băneasa de martorul A.E.I., consilier juridic la SC R.E.T.

SRL București, care s-a deplasat la solicitarea administratorului societății, martorul denunțător A.K. pentru a se asigura că procedura de intrare în țară decurge normal și pentru a prelua invitații societății. Pe drumul către aeroport, martorul A.E.I. a discutat la telefon cu unul dintre cetățenii turci care i-a spus că nu sunt lăsați să intre în țară. Ajuns la aeroport, martorul a fost informat de un polițist de frontieră că asupra unuia dintre cetățenii turci a fost găsită muniție. Martorul l-a informat telefonic pe K.A. despre cele întâmplate, iar acesta s-a deplasat de urgență la aeroport. Din declarația martorului K.A., Curtea a reținut că invitațiile făcute celor șapte cetățeni turci erau pentru tratative și negocieri comerciale.

Ajungând la aeroport, martorului K.A. nu i s-a precizat că ar exista nereguli cu privire la condițiile de intrare în țară, doar în final i s-a spus că s-a găsit un cartuș în bagajul unuia dintre cetățenii turci invitați de martor. Pe parcursul șederii în Aeroportul Băneasa a grupului de cetățeni turci, în perioada 5 septembrie 2007 - 7 septembrie 2007 aceștia au fost de multe ori separați, alteori lăsați să stea împreună, câteodată ținuți în grupuri restrânse. In special martorul Ș.S. și fratele său mai mare, Ș.Ș., au fost interogați separat de restul grupului. Curtea de apel a reținut că martorul G.F., traducător autorizat de limbă turcă, l-a indicat pe inculpatul G.L.C. ca fiind unul dintre cei care au cerut mită grupului de cetățeni turci pentru a nu avea probleme la intrarea în țară și a nu fi duși la arestare.

Din procesul-verbal de recunoaștere după planșa fotografică, rezultă că martorul G.F. i-a indicat fără să ezite pe inculpații G.L.C., M.I.R., B.B. și G.D.I. ca fiind cei care au cerut mită grupului de cetățeni turci. Din declarațiile date de martorul G.F., traducător, a rezultat că acesta a ajuns pe Aeroportul Băneasa, în jurul orelor 19.00, în data de 5 septembrie 2007. Martorul s-a întâlnit cu cei patru inculpați, care se găseau într-un birou, apoi martorul a fost condus în zona de tranzit, unde se aflau șase din cei șapte cetățeni turci, lipsind Ș.S.. La locul respectiv se găsea și inculpatul G.L.C. care i-a spus să-i traducă lui C.B. că trebuie să dea 1000 dolari S.U.A. pentru a nu avea probleme și a li se permite accesul în țară.

Martorul a mai arătat că „numitul C.B. a avut o atitudine ambiguă, astfel încât, fără a accepta sau respinge propunerea, a dat de înțeles că se poate discuta în continuare”. După descoperirea cartușului în bagajele martorului Ș.S., s-a început o anchetă penală față de acesta. Ancheta a fost efectuată de lucrătorii de cercetări penale, inspectorii B.C. și N.M.M. S-a format dosarul nr. H64/D/P/2007 la D.I.I.C.O.T. - Serviciul Teritorial București, iar prin ordonanța din 9 noiembrie 2007 s-a dispus scoaterea de sub urmărire penală și în baza art. l8 1 C. pen., s-a aplicat o amendă administrativă în suma de 100 lei. După descoperirea cartușului, cererile de mită ale inculpaților și-au schimbat obiectul, în sensul că s-a solicitat mită pentru a li se permite cetățenilor turci să se întoarcă acasă, în Turcia.

Martorul G.F. a mai arătat că, la un moment dat, după descoperirea cartușului se găsea într-o cameră unde se mai aflau cetățenii turci Ș.S. și Ș.Ș. și inculpații M.I.R., B.B. și G.D.I., iar cu această ocazie cei trei lucrători de poliție, adică inculpații menționați, au pretins împreună suma de 700 dolari S.U.A., câte 100 de persoană pentru ca grupul să nu fie reținut pe aeroport, iar Ș.S. să nu fie prezentat la arestare. Ș.Ș., fratele mai mare al iui Ș.S. a fost adus în camera respectivă doar în momentul în care S. a precizat că toți banii sunt la fratele său. Ulterior, cererea de a se plăti suma de bani de 700 dolari S.U.A. a fost reiterată de inculpatul M.I.R. către numitul Ș.Ș. Din procesul-verbal de recunoaștere după planșa fotografică, încheiat la 6 martie 2010, instanța de fond a constatat că martorul Ș.S.

i-a identificat pe inculpații M.I.R., B.B. și G.D.I., ca fiind cei ce i-au pretins mită pentru a nu fi prezentați la arestare. Martorul Ș.Ș. l-a menționat pe inculpatul M.I.R. ca fiind cel ce a pretins și a primit suma de 700 dolari S.U.A. de la el personal, pentru ca fratele său S. să nu fie prezentat la arestare. Martorul G.F. a tradus toate susținerile și cererile inculpaților, polițiști de frontieră, aspect ce rezultă din declarațiile acestuia și ale martorilor cetățeni turci. Martorul Ș.Ș. a transmis, la data de 5 septembrie 2007 ora 00.30, un mesaj denunțătorului A.K., cel care a făcut practic invitațiile cetățenilor turci, mesajul fiind formulat în limba turcă și având următorul conținut „A.

bey burdaki dercuman para istiyor yoksa ben karișmamdiyor bu adam mahkemeyi heklemek zor unda diyor, lutfen birșey yapa/imV. Mesajul a fost tradus de traducătorul autorizat H.R. și constă în „Domnule A. traducătorul de aici cere bani, altfel acest om trebuie să aștepte decizia instanței. Vă rog să facem ceva”. Existența mesajului și conținutul acestuia, numerele de apel, data și ora au fost constatate personal în cursul anchetei de inspector principal S.A., ofițer de poliție judiciară, la data de 9 ianuarie 2008, fiind încheiat un proces-verbal care se află la dosar. Despre mesaj s-a făcut mențiunea încă de la începutul cercetărilor, în denunțul și declarațiile lui A.K. și în declarația martorului Ș.Ș., acesta din urmă arătând că el personal a dat mesajul respectiv.

Cu puțin timp înaintea mesajului, A.K. a fost apelat telefonic de Ș.Ș. care i-a cerut ajutorul pentru că polițiștii de frontieră le creează probleme. Din aceste date, Curtea de apel a concluzionat că afirmația făcută de martorul Ș.Ș. în conținutul mesajului, în sensul că banii ar fi ceruți de traducător, trebuie înțeleasă în sensul că traducătorul a tradus cererea de mită a polițiștilor de frontieră. În final, la capătul tuturor amenințărilor și presiunilor, obosiți, dezorientați și speriați de ceea ce li se întâmplă, cei șapte cetățeni turci au hotărât să plătească polițiștilor de frontieră 700 dolari S.U.A. Astfel, martorul Ș.Ș. a plătit efectiv suma de 700 dolari S.U.A. (câte 100 dolari S.U.A./persoană) inculpatului M.I.R., reprezentând mita solicitată.

Totodată, martorul a plătit și suma de 200 dolari S.U.A. martorului G.F., reprezentând serviciul de traducere. Plata efectivă a sumei de 700 dolari S.U.A. este confirmată și de martorii (C.B., Ș.S., Ș.Ș. și de traducătorul G.F., în declarațiile pe care aceștia le-au dat. După ce au dat suma de 700 dolari S.U.A., celor șapte cetățeni turci li s-au încheiat fișe de nepermitere a intrării în țară, cu motivarea că nu au documente justificative pentru scopul vizitei și mijloace suficiente de întreținere pe perioada șederii. Cetățenii turci au părăsit țara la 7 septembrie 2007 cu un zbor al companiei „B.A.” în direcția Istanbul. Curtea a apreciat că vinovăția inculpaților este dovedită de probele administrate în cauză, având în vedere în primul rând declarațiile denunțătorului A.K., ale traducătorului G.F., ale celorlalți martori precum și înregistrările convorbirilor telefonice.

Astfel, martorul A.K., cel care i-a invitat pe cetățenii turci, a arătat în declarațiile date că acestora li s-au cerut bani pentru a li se permite intrarea în țară și a nu li se crea probleme. De asemenea, martorul traducător G.F. a menționat că inculpații, în calitate de polițiști de frontieră, au solicitat cetățenilor turci bani și în final au primit suma de 700 dolari S.U.A. de la aceștia pentru a le permite să părăsească țara. S-a arătat, de asemenea, că relevante sub aspectul dovedirii vinovăției inculpaților sunt și înregistrările telefonice dintre inculpatul G.L.C. și martorul traducător G.F., din acestea rezultând clar că inculpatul îi spune martorului „.. dumneavoastră nu recunoașteți nimic”, și „Deci e prima condiție; nu e adevărat, domne 1 ! - domne 1 , că ai trecut pe roșu!, nu e adevărat domne 1 ! Da?

Deci asta e tot ce aveți de făcut; și după aia ne-om vedea zilele următoare ..”. „Ei pot să spună și toaca în cer .. nu știu despre ce e vorba dar chiar nu mă interesează .. acesta e primul lucru de bază .. Ei pot să spună acolo și toaca în cer; răspunsul e invariabil: nu e adevărat sau nu-mi aduc aminte. Da? II luați pe nu în brațe pe linie. Da? Deci restul e treaba lor nu e a dumneavoastră. Da? Haideți, că trebuie să intru aicea la cineva la .. Da?”. Curtea a arătat că inculpatul G.L.C. se referea la faptul că martorul trebuia audiat de organele de urmărire penală și nu trebuie să recunoască nimic cu privire la banii dați de cetățenii turci. Înregistrările telefonice și discuțiile nu au fost contestate, și, în opinia primei instanțe, fac dovada certă a preocupărilor inculpatului G.L.

de a ascunde adevărul, dar în același timp sunt și o dovadă puternică a vinovăției inculpatului G. L. și a celorlalți inculpați. S-a arătat că nu ar fi avut nici un sens ca inculpatul G.L.C. să îi spună martorului să nu recunoască nimic, dacă el ar fi fost nevinovat și dacă polițiștii de frontieră nu ar fi luat mită. Referitor la apărarea inculpatului G.L.C., în sensul că, în perioada 5 septembrie 2007 - 7 septembrie 2007 nu a fost la serviciu și se afla în concediu de odihnă, Curtea a apreciat că aceasta este contrazisă de declarațiile martorilor G.F., T.A., dar și de declarațiile cetățenilor turci audiați de procuror. Astfel, martorul traducător G.F. a arătat că la aeroport a discutat cu inculpatul G.L., inculpatul solicitând bani de la cetățenii turci.

Martorul T.A., inspector la Poliția de Frontieră, la acea dată fiind adjunctul șefului P.P.F.A. Băneasa, deci adjunctul inculpatului G.L., a declarat că inculpatul G.L.C. se afla la serviciu în data de 5 iulie 2007 și că a discutat cu acesta despre măsurile ce trebuie luate în legătură cu cetățenii turci. Martorul B.C., ofițer de cercetări penale în cadrul P.P.F.A. București - Băneasa a declarat că din discuțiile avute cu colegii, a înțeles că era prezent și „domnul comandant” (adică inculpatul G.L. C.). De asemenea, martorul N.M.M., ofițer de cercetări penale, a declarat că inculpatul G.L.C. a fost la serviciu în ziua de 5 iulie 2007. Prima instanță a considerat că toate aceste declarații confirmă, fără nici un dubiu, că inculpatul G.L.C.

a fost la serviciu în perioada 5 septembrie 2007 - 7 septembrie 2007. S-a mai arătat că, împrejurarea că, în timpul cercetării judecătorești, anumiți martori nu au putut preciza dacă l-au văzut la serviciu pe inculpatul G.L.C. nu este de natură să răstoarne probele care dovedesc cu certitudine că inculpatul a fost la serviciu, iar anumite declarații date de lucrătorii de poliție de frontieră trebuie privite cu circumspecție, având în vedere raporturile de colegialitate cu inculpatul și funcția deținută de acesta. Referitor Ia inculpatul M.I.R., apărarea a susținut că, deși la data de 5 septembrie 2007 a fost la serviciu, odată cu terminarea turei sale, acesta a plecat acasă, nefiind prezent la evenimentele petrecute cu cetățenii turci, privind solicitarea de mită.

Din declarația martorului C.M. rezultă că, la data de 5 iulie 2007, a fost învoită de șeful de tură M.V., iar ștampila i-a fost atribuită incultului M.I.R. care a înlocuit-o la control, pe sensul de intrare în țară. Curtea a mai constatat că prezența la serviciu a inculpatului M.I.R. este confirmată și de martorii C.B., Ș.S., Ș.Ș. și G.F. În ceea ce-l privește pe inculpatul B.B., Curtea a reținut că acesta a fost indicat, fără echivoc, de martorii C.B. și Ș.S., precum și de martorul traducător G.F., că a pretins mită de la cetățenii turci C.B. și Ș.S. pentru a nu le crea probleme și pentru a fi lăsați să părăsească țara și pentru ca Ș.S. să nu fie dus la arestare. Și inculpatul G.D.I. a fost indicat de martorii C.B.

și Ș.S., dar și de martorul traducător G.F. că a pretins plata unei sume de bani cu titlu de mită de la cetățenii turci pentru a nu le crea probleme. S-a concluzionat astfel că probele administrate în cauză dovedesc pe deplin vinovăția inculpaților, în primul rând declarațiile martorului traducător G.F., ale martorului denunțător, dar și declarațiile celorlalți martori audiați în cauză. Curtea de apel a arătat că inculpații pe timpul cercetării judecătorești au beneficiat de toate drepturile și garanțiile pentru un proces echitabil. Instanța a admis inculpaților acele probe pertinente, concludente și utile cauzei și a respins acele cereri și probe care nu îndeplineau aceste cerințe. Referitor la solicitarea de a se audia cetățenii turci prin comisie rogatorie s-a apreciat că nu este utilă cauzei audierea acestora, întrucât la dosar există probe suficiente pentru stabilirea cu certitudine a situației de fapt.

S-a arătat, de asemenea, că, potrivit jurisprudenței C.E.D.O., instanțele naționale nu sunt obligate ca în cadrul cercetării judecătorești să readministreze toate probele din faza de urmărire penală, având obligația să readministreze doar acele probe care sunt necesare și utile soluționării cauzei. Răspunzând criticilor apărării în sensul că audierea martorilor cetățeni turci s-a făcut de către procur, care s-a deplasat în Turcia, fără să fie respectate dispozițiile legale și fără să fie de față și avocații inculpaților, prima instanță a arătat că C.E.D.O. s-a pronunțat în sensul că, în cadrul procesului pot fi folosite și acele probe care au fost obținute fără respectarea strictă a dispozițiilor legale, dacă se coroborează cu celelalte probe ale cauzei.

Față de toate considerentele reținute, s-a constatat că: Fapta inculpatului G.L.C. care, în calitate de comandant al P.P.F.A. București – B. Aurel Vlaicu, a pretins suma de 700 dolari S.U.A. de la cetățenii turci C.B., Ș.S., Ș.Ș., D.E., D.S., D.E. și Ș.Y., pentru a le permite intrarea în țară, a nu le crea probleme în legătură cu intrarea în țară și, în final, a nu-i prezenta la arestare (având în vedere faptul că într-un bagaj al martorului Ș.S. s-a găsit un cartuș neutilizat), întrunește conținutul constitutiv al infracțiunii de luare de mită, prevăzută de art. 254 alin. (1) și (2) C. pen., raportat la art. 6 și 7 pct. 1 din Legea nr. 78/2000; fapta inculpatului M.I.R. care, în calitate de subofițer de poliție în cadrul P.P.F.A.

București – B. Aurel Vlaicu, a pretins și primit suma de 700 dolari S.U.A. de la cetățenii turci C.B., Ș.S., Ș.Ș., D.E., D.S., D.E. și Ș.Y., în scopul de a permite reîntoarcerea în țara de origine a acestora și de a nu-i prezenta la arestare, având în vedere faptul că într-o geantă aparținând lui Ș.S. s-a găsit un cartuș neutilizat, întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de luare de mită, prevăzută de art. 254 alin. (l) C. pen., raportat la art. 6 și 7 pct. 1 din Legea nr. 78/2000; fapta inculpatului B.B. care, în calitate de ofițer principal I în cadrul compartimentului „Combaterea infracționalității transfrontaliere” al P.P.F.A. București – B. Aurel Vlaicu, a pretins o sumă de bani nedefinită de la cetățenii turci C.B., Ș.S., Ș.Ș., D.E., D.S., D.E.

și Ș.Y., în scopul de a permite reîntoarcerea în țara de origine a acestora și de a nu-i prezenta la arestare, având în vedere faptul că într-o geantă aparținând lui Ș.S. s-a găsit un cartuș neutilizat, întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de luare de mită, prevăzută de art. 254 alin. (l) C. pen., raportat la art. 6 și 7 pct. 1 din Legea nr. 78/2000; fapta inculpatului G.D.I. care, în calitate de subofițer de poliție în cadrul P.P.F.A. București – B. Aurel Vlaicu, a pretins o sumă de bani nedefinită de la cetățenii turci C.B., Ș.S., Ș.Ș., D.E., D.S., D.E. și Ș.Y., în scopul de a permite reîntoarcerea în țara de origine a acestora și de a nu-i prezenta la arestare, având în vedere faptul că într-o geantă aparținând lui Ș.S.

s-a găsit un cartuș neutilizat, întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de luare de mită, prevăzută de art. 254 alin. l C. pen. raportat la art. 6 și 7 pct. 1 din Legea nr. 78/2000. La stabilirea pedepselor aplicate inculpaților, s-au avut în vedere dispozițiile art. 72 C. pen., respectiv pericolul social al faptelor, circumstanțele reale în care au fost comise, modalitatea de săvârșirea, timpul scurs de la data comiterii faptelor, respectiv 05 septembrie 2007 și până în prezent dar și circumstanțele personale ale inculpaților, care nu au antecedente penale, s-au prezentat la termenele fixate pentru soluționarea cauzei. De asemenea, s-a avut în vedere că inculpații au comis faptele în calitatea lor de polițiști de frontieră, prin aceasta aducând o gravă atingere imaginii instituției unde lucrau, dar și impresiei pe care cetățenii străini o au despre țara noastră.

Curtea a constatat că nu sunt motive pentru a se reține în sarcina inculpaților circumstanțe atenuante și care să justifice reducerea pedepselor sub minimul prevăzut de lege, ținând cont de atitudinea nesinceră a inculpaților și de gravitatea faptelor comise. S-a apreciat însă că scopul pedepselor se poate atinge și prin suspendarea sub supraveghere a acestor pedepse, potrivit art. 86 1 C. pen., având în vedere că măsurile de supraveghere și obligațiile ce vor fi stabilite de către instanță sunt de natură să garanteze reeducarea inculpaților. în cauză sunt îndeplinite condițiile art. 86 alin. (1) lit. c) C. pen., fiind relevant și faptul că prin condamnarea inculpaților aceștia își vor pierde calitatea de lucrători de poliție, ceea ce reprezintă o altă sancțiune destul de severă pe care o vor suporta inculpații.

În situația în care inculpații nu vor respecta măsurile stabilite de către instanță, există posibilitatea revocării suspendării executării pedepsei sub supraveghere potrivit art. 86 C. pen. Totodată, dacă în termenul de încercare inculpații vor comite cu intenție alte fapte penale, se va revoca suspendarea executării sub supraveghere iar pedeapsa ce va fi aplicată nu se va contopi cu cea din cauza de față, urmând să fie executată în întregime alături de prezenta pedeapsă. De asemenea, s-a apreciat că pedeapsa accesorie, precum și pedeapsa complementară, trebuie aplicate în conținutul prevăzut de art. 64 lit. a) – c) C. pen., tocmai în considerarea gravității faptelor comise de către inculpați.

S-a făcut aplicarea art. 71 – art. 64 lit. a) – c) C. pen. S-a confiscat de la fiecare inculpat suma de 175 dolari S.U.A. și, totodată s-a dispus restituirea către cetățenii turci C.B., Ș.S., Ș.Ș., D.E., D.S., D.E. și Ș.Y. S-a arătat de către prima instanță că măsura de siguranță a confiscării acestei sume de la fiecare inculpat este determinată de faptul că nu s-a putut stabili cum au împărțit inculpații banii primiți de la cetățenii turci, iar restituirea către cetățenii turci este determinată de faptul că aceștia au fost constrânși să dea mită. S-a constatat că inculpații au fost reținuți 24 de ore de la 9 martie 2010 la 10 martie 2010. Împotriva acestei sentințe au formulat recurs Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție – D.N.A.

și inculpații G.l., M.I.R., B.B. și G.D.I. Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție – D.N.A. a criticat sentința sub următoarele aspecte: greșita individualizare a modalității de executare a pedepselor aplicate inculpaților, arătând că nu se justifica aplicarea dispozițiilor art. 86 1 C. pen., solicitând ca pedepsele să fie executate în regim de detenție; greșita confiscare a unor sumei de câte 175 UDS de la fiecare inculpat, arătând că suma de bani trebuia restituită către cetățenii turci și greșita interzicere a dreptului de a alege ca pedeapsă accesorie și complementară. Criticile inculpaților G.L., M.I.R., B.B. și G.D.I. sunt pe larg prezentate în practicaua prezentei hotărâri, aceștia invocând aspecte de nelegalitate, respectiv faptul că hotărârea se întemeiază pe probe nelegal administrate, dar și de netemeinicie, susținându-se că analiza coroborată a materialului probator nu confirmă învinuirea ce li s-a adus.

În cadrul cercetării judecătorești desfășurată în fața instanței de recurs, Înalta Curte, în raport de criticile formulate, a încuviințat audierea martorilor C.B., Ș.S. și Ș.S., fiind ascultat prin videoconferință martorul C.B., comisia rogatorie dispusă cu privire la ceilalți doi martori neputându-se realiza de către autoritățile din Turcia. De asemenea, a fost încuviințată cererea formulată de către parchet de reaudiere a martorului A.K. și, din oficiu, s-a dispus reaudierea martorului G.F. La solicitarea inculpatului G.L.C., Înalta Curte a încuviințat proba cu înscrisuri, ce au fost atașate la dosar, și audierea în calitate de martor a lui M.S. Au fost declasificate fișele posturilor inculpaților G.L., M.I.R., B.B.

și G.D.I., care se regăseau la dosarul cuprinzând documente secret de serviciu. Analizând sentința recurată atât din perspectiva criticilor formulate dar și sub toate aspectele de fapt și de drept ale cauzei, conform dispozițiilor art. 385 alin. (3) C. proc. pen., Înalta Curte constată următoarele: Asupra recursurilor declarate de către inculpații G.L., M.I.R., B.B. și G.D.I. Înalta Curte va analiza prioritar recursurile inculpaților, având în vedere că aceștia tind, prin criticile formulate, la pronunțarea unei soluții de achitare, ce face inutilă verificarea aspectelor invocate în recursul Ministerului Public și care decurg din soluția de condamnare dispusă de Curtea de apel. O primă critică comună tuturor inculpaților vizează faptul că hotărârea de condamnare se fundamentează pe mijloace de probă obținute nelegal de către procuror, care s-ar fi deplasat în Turcia și ar fi procedat la ascultarea principalilor martori ai acuzării respectiv C.B., Ș.S.

și Ș.S., audiere care s-ar fi făcut la sediul firmei aparținând denunțătorului A.K., traducerea declarațiilor fiind realizată de către un translator asigurat de același martor denunțător. Din examinarea depozițiilor martorilor C.B., Ș.S. și Ș.S., rezultă într-adevăr că acestea au fost date la Istanbul, la data de 06 martie 2010, existând mențiunea expresă în acest sens în conținutul fiecăreia dintre aceste declarați, acestea fiind consemnate în limba română, iar traducerea fiind asigurată de către M.S. Cu aceeași ocazie martorii au făcut recunoașteri de pe planșe fotografice. Audiat și sub aspectul modalității în care a avut loc ascultarea martorilor C.B., Ș.S. și Ș.S., martorul denunțător A.K.

a arătat că procurorul i-a cerut să asigure prezența cetățenilor turci în România în vederea audierii, martorul comunicându-i că nu are această posibilitate. Ulterior, a primit un mesaj prin intermediul juristului firmei sale, prin care procurorul îi aducea la cunoștință faptul că va veni la Istanbul să audieze cei 7 cetățeni turci, că a asigurat prezența doar a trei dintre aceștia întrucât pe ceilalți nu i-a găsit, că i-a pus la dispoziție procurorului un birou la sediul firmei sale precum și un translator de limba turco română, în persoana unei angajate a societății sale din Turcia. Înalta Curte reține că, în principiu, ascultarea părților, ca de altfel și a martorilor, are loc la sediul organului judiciar, însă prevederile art. 74 C. proc.

pen., permit ca, ori de câte ori învinuitul sau inculpatul se află în imposibilitate de a se prezenta pentru a fi ascultat, organul de urmărire penală sau instanța de judecată să procedeze la ascultarea acestuia la locul unde se află, cu excepția cazurilor în care legea prevede altfel, textul fiind incident, conform art. 86 alin. (3) C. proc. pen., și la ascultarea martorului. Aceste dispoziții legale care autorizează organul judiciar să se deplaseze la locul unde se află persoana ce urmează să fie ascultată nu sunt aplicabile în cazul în care această persoană se află într-un alt stat, întrucât nici organul de urmărire penală și nici instanța de judecată nu-și pot exercita funcția judiciară în afara teritoriului României.

Dat fiind imposibilitatea îndeplinirii atribuțiilor conferite de dispozițiile legale interne pe teritoriul altui stat, prevederile Legii nr. 302/2004 privind cooperarea judiciară în materie penală, ca de altfel și toate instrumentele juridice internaționale la care România este parte, reglementează procedura administrării probelor în cauzele cu element de extraneitate prin formularea de cereri de asistență judiciară internațională, ce pot fi solicitate/acordate în baza unui tratat bi sau multilateral, aplicabil între România și statul solicitat, ori în lipsa unui astfel de instrument, pe bază de reciprocitate. Conform art. 171 din Legea nr. 302/2004, asistența judiciară internațională cuprinde următoarele activități prin care poate fi realizată ascultarea martorilor: comisiile rogatorii internaționale, audierea prin videoconferință și înfățișarea în statul solicitant a martorilor.

Ca atare, în prezenta cauză, față de faptul că martorii cetățeni turci C.B., Ș.S. și Ș.S.

nu se aflau pe teritoriul României, administrarea probei testimoniale, ca, de altfel, și recunoașterile din planșele foto puteau fi făcute doar în condițiile Legii nr. 302/2004 privind cooperarea judiciară în materie penală prin formularea unei cereri de asistență judiciară internațională (în relația cu statul turc fiind incidente prevederile din Convenția Europeană de asistență judiciară în materie penală de la Strasbourg, din 20 aprilie 1959). Procurorul avea posibilitatea să solicite fie înfățișarea martorilor în România și avansarea de către statul turc a unui sume pentru cheltuielile de călătorie și de ședere, fie ascultarea acestora prin videoconferință, ambele permițându-i audierea nemijlocită a martorilor, sau, în cazul în care acestea nu se puteau realiza, să împuternicească autoritățile judiciare din Turcia, printr-o comisie rogatorie internațională, să îndeplinească în locul și în numele său aceste activități judiciare.

Și în această din urmă variantă, dacă se aprecia că este importantă prezența procurorului anchetator la audierea martorilor, acesta avea posibilitatea de a asista și de a colabora la efectuarea comisie rogatorii, astfel cum prevăd atât dispozițiile art. 175 din Legea nr. 302/2004, cât și ale art. 4 din Convenția Europeană de asistență judiciară în materie penală. Înalta Curte reține că, în conformitate cu prevederile art. 2 alin. (1) C. proc. pen., procesul penal se desfășoară, atât în cursul urmăririi penale, cât și în cursul judecății, potrivit dispozițiile prevăzute de lege.

Norma legală reprezintă o consacrare a principiului nullum iudicium sine lege, iar în procedura probațiunii, acesta impune ca probele să fie obținute din mijloace de probă prevăzute de lege, iar aceste mijloace trebuie, la rândul lor, să fie obținute, administrate, în condițiile legii, sancțiunea procesuală corelativă fiind aceea imposibilității folosirii lor în procesul penal, prevăzută în art. 64 alin. (2) C. proc. pen. În cauză, circumstanțele în care mijloacele de probă în discuție au fost obținute nu permiteau utilizarea lor de către instanța de fond, Curtea de apel trebuind să procedeze la administrarea probatoriului în condițiile prevăzute de dispozițiile Legii nr. 302/2004, aceasta cu atât mai mult cu cât depozițiile celor trei martori aveau caracter esențial în cauză iar inculpații nu avuseseră posibilitatea de a se confrunta cu aceste persoane și de a le adresa întrebări.

Sub acest din urmă aspect, Înalta Curte constată o interpretare eronată dată de prima instanță jurisprudenței C.E.D.O., aceasta statuând la nivel de principiu, inclusiv în cauzele pronunțate împotriva României (R. și alții contra României, V.B. contra României, etc.), că dreptul la apărare este limitat într-un mod incompatibil cu garanțiile art. 6 par. 1 și 3 lit. d) din Convenție atunci când o condamnarea se bazează exclusiv sau într-o măsură hotărâtoare pe declarațiile făcute de o persoană pe care acuzatul nu a putut să o interogheze sau a cărei audiere nu a putut fi obținută nici în faza urmăririi penale și nici ulterior. Având în vedere efectul devolutiv integral al căii de atac, Înalta Curte a luat măsuri de suplinire a acestor lipsuri ale cercetării judecătorești, dispunând, în conformitate cu dispozițiile art. 172 și 178 din Legea nr. 302/2004 audierea martorilor C.B., Ș.S.

și Ș.S. prin videoconferință. La cererea de asistență judiciară internațională autoritățile din Turcia au comunicat faptul că nu este posibilă audierea prin videoconferință decât a martorului C.B. datorită lipsei sistemului de videoconferință și a mijloacelor tehnice necesare la Tribunalul Sivas, solicitându-se transmiterea întrebărilor la care ar trebui să răspundă martorii Ș.S. și Ș.S. pentru a fi audiați de autoritățile judiciare competente. Martorul C.B. a fost ascultat prin videoconferință la termenul din data de 17 aprilie 2012 și totodată i-au fost prezentați în vederea recunoașterii toți cei patru inculpați. Înalta Curte a formulat o nouă cerere de asistență judiciară privind identificarea domiciliilor martorilor Ș.S.

și Ș.S. (nu au fost găsiți în localitatea Sivas, lucrând în domeniul construcțiilor) și audierea lor prin comisie rogatorie, cu participarea inculpaților și a apărătorilor acestora. Comisia rogatorie nu a putut fi îndeplinită întrucât, deși autoritățile turce au identificat zona unde era posibil ca martorii să locuiască (zona Antalya), aceștia nu au putut fi găsiți, fiind muncitori sezonieri în construcții. In aceste condiții Înalta Curte a constatat imposibilitatea administrării probei testimoniale. În ceea ce privește cererea Ministerului Public de audiere, prin comisie rogatorie a martorilor asistenți care au fost prezenți cu ocazia recunoașterilor din planșele foto, Înalta Curte a respins-o ca neutilă cauzei.

S-a avut în vedere faptul că rolul martorilor asistenți este acela de a atesta că modul desfășurării activității procesuale coincide cu cel consemnat în actele întocmite, or, în cauză, problema ce se ridică este aceea a condițiilor în care mijlocul de probă a fost administrat, care, în raport de prevederile art. 64 alin. (2) C. proc. pen., fac imposibilă orice altă analiză cu privire la proba obținută în aceste circumstanțe.

Analizând materialul probator administrat pe întreg parcursul procesului penal, cu excluderea, pentru considerentele anterioare, a celui administrat de către procuror pe teritoriul Republicii Turcia, Înalta Curte constată următoarele: Acuzarea vizează două momente în care se susține că s-ar fi pretins, respectiv pretins și primit sume de bani, un prim moment fiind cel a sosirii grupului de cetățeni turci, iar cel de-al doilea este legat de ancheta desfășurată împotriva cetățeanului turc Ș.S., asupra căruia a fost găsit un cartuș sonor neutilizat. I. Sosirea grupului de cetățeni turci pe Aeroportul Aeroportului București Băneasa, acuzațiile aduse inculpatului G.L.C. Înalta Curte constată că, în ceea ce-l privește pe inculpatul G.L.C.

în sarcina acestuia s-a reținut că, pe fondul unor neclarități legate de îndeplinirea de către cetățenii turci a condițiilor de intrare în tară, grupul acestora a fost condus într-o încăpere separată pentru continuarea controlului iar aici inculpatul, care avea calitatea de șef al P.P.F. i-a cerut martorului C.B. ca fiecare dintre membrii grupului să dea suma de 100 dolari S.U.A., pentru a li se permite intrarea în țară și a nu li se crea probleme, eventual finalizate cu prezentarea lor la arestare. Întrucât martorul C.B. nu a fost de acord cu această cerere, lucrătorii poliței de frontieră au trecut la o nouă etapă a procedurii de control, ce nu era obligatorie, respectiv controlul corporal și al bagajelor cetățenilor turci, ocazie cu care a fost descoperit cartuș sonor neutilizat.

Un prim aspect ce se impune a fi menționat este legat de faptul că, deși aceasta este situația de fapt descrisă în rechizitoriu (care temporal se situează anterior controlului bagajelor și, implicit, găsirii cartușului), reținută ca atare și de prima instanță, la încadrarea juridică, procurorul, dar și judecătorul fondului, menționează și faptul că suma ar fi fost pretinsă de inculpatul G.L.C. și pentru ca cetățenii turci să nu fie duși la arestare, întrucât într-un bagaj al martorului Ș.S. s-a găsit un cartuș sonor neutilizat. Înalta Curte constată că în actul de sesizare nu mai este descrisă nicio altă faptă, ulterioară celei mai sus prezentate, care să poată fi analizată de către instanță.

Trecând peste împrejurări ce țin de obiectul judecății și de rigoarea prezentării acuzațiilor, se reține că apărarea inculpatului a fost constantă, acesta învederând și demonstrând faptul că, în perioada 31 august 2007 - 07 septembrie 2007 se afla în concediu de odihnă la mare, în stațiunea Saturn, alături de familie și că nu a fost prezent la constatarea incidentului de trafic din data de 05 septembrie 2007. În acest sens, se constată că, încă din cursul urmăririi penale, la solicitarea parchetului, Ministerului Internelor și Reformei Administrative – D.G.M.L.A. a comunicat lista cu persoanele cazate în perioada 1 august - 15 septembrie 2007 la Complexul D. din Stațiunea Saturn, G.L.C.

și soția acestuia figurând că au ocupat camera 608 în perioada 31 august 2007 - 07 septembrie 2007. În cadrul cercetării judecătorești în fața primei instanțe s-a depus la dosar o adresă a I.G.P.F., din care rezultă că, în perioada 1 septembrie 2007 - 07 septembrie 2007, inculpatul G.L.C. s-a aflat în concediu legal de odihnă, că nu există nicio dispoziție de chemare a acestuia din concediul de odihnă și că, în evidențele P.P.F. Aurel Vlaicu Băneasa acesta nu figurează că ar fi efectuat ore suplimentare în perioada 31 august 2007 - 07 septembrie 2007. Totodată, s-a arătat că, potrivit dispozițiilor I.G.P.F. nr. 35575 din 28 ianuarie 2003 deplasarea în punctul de frontieră a cadrelor aflate în afara serviciului este interzisă, iar, în cazuri motivate, aceasta trebuie anunțată șefului de sector și să se înscrise într-un registru special destinat.

De asemenea, a fost depusă o adeverința eliberată de către Direcția Economico Administrativă Complex D. Saturn în care se menționează faptul că, în perioada 31 august 2007 - 07 septembrie 2007, G.L.C. a fost cazat la Complexul D. Saturn aparținând Ministerului Internelor și Reformei Administrative unde a ocupat, împreună cu familia, apartamentul nr. 608. Masa a fost servită la restaurantul complexului de către toți membrii de familie în sistem a la carte, încasarea făcându-se în ziua sosirii (31 august 2007). Ulterior, cu chitanța nr. 5856837 din 03 septembrie 2007, G.L.C. a mai achitat suma de 108 lei reprezentând contravaloarea a trei zile de masă pentru un alt membru al familiei.

Deplasarea inculpatului în localitatea Mangalia s-a făcut în baza Ordinului de serviciu seria H nr. 687798 din 30 august 2007, durata menționată 31 august - 07 septembrie 2007. Ordinul de deplasare, depus și acesta la dosar, cuprinde viza de sosire din data de 31 august 2007 ora 8,00 și viza de plecare din Unitatea Hotel D. din 07 septembrie 2007 ora 16,00. Inculpatului i s-au decontat și cheltuielile de transport în cuantum de 146 lei, astfel cum rezultă din Statul nominal nr. 459574 din 26 septembrie 2007, pentru deplasarea sa în perioada 31 august 07 septembrie 2007. Totodată, la dosar a fost atașată și factura fiscală care atestă plata contravalorii cazării, în perioada 31 august -07 septembrie 2007, pe numele inculpatului și a soției acestuia, precum și chitanța care atestă achitarea cheltuielilor pentru masă.

Instanța de fond a achiesat la punctul de vedere al parchetului, care, prin rechizitoriu, a susținut că, împrejurarea că inculpatul se afla la mare, în concediu de odihnă, nu exclude posibilitatea ca acesta să se fi deplasat, pentru scurte intervale de timp, la serviciu, având în vedere distanța relativ mică dintre Stațiunea Saturn și Aeroportului București Băneasa. S-a arătat că această concluzie rezultă din declarațiile martorilor G.F., C.B., B.C., T.A. și N.M.M. Din perspectiva primei instanțe și a parchetului, împrejurarea că inculpatul G.L.C. ar fi pretins o sumă de bani cetățenilor turci pentru a le permite intrarea în țară este demonstrată prin declarațiile martorilor C.B. și G.F., iar martorii B.C., T.A.

și N.M.M. confirmă „prezența fizică a inculpatului G.L.C., în calitatea sa de Comandant al punctului P.F.A. București – B. Aurel Valicu, la serviciu, chiar de o manieră episodică, în zilele de 05 - 07 septembrie 2007”. Verificând acest probatoriu ce a fundamentat trimiterea în judecată și, ulterior, pronunțarea unei soluții de condamnare a inculpatului G.L.C., și având în vedere și probele ce au fost administrate în recurs, se rețin următoarele: În ceea ce-l privește pe martorul C.B., în raport de considerentele anterior expuse, Înalta Curte nu poate avea în vedere decât declarația dată în cadrul cercetării judecătorești din recurs.

Ascultat prin video conferință, acesta a arătat că „nu am auzit să se fi cerut vreo sumă de bani și nu m-a interesat acest lucru”, că la Istanbul i s-a prezentat o planșă foto și a declarat că nu recunoaște pe nimeni întrucât a trecut mult timp, că nu a văzut și nici nu a auzit ca ceilalți cetățeni turci să fi dat vreo sumă de bani, martorul nerecunoscând pe niciunul dintre cei patru inculpați care i-au fost prezentați în ședință în fața camerei de luat vederi. Cel de-al doilea martor, G.F., care, de altfel, este principalul martor al acuzării, a prezentat mai multe variante în ceea ce privește situația de fapt. Astfel, în prima declarație dată, la data de 17 martie 2008, martorul a arătat că, la data de 05 septembrie 2007, jurul orelor 19,00, a fost chemat la aeroportul Băneasa pentru a asigura traducerea declarației unui cetățean turc căruia nu i se permisese accesul în tară și asupra căruia fusese găsit un cartuș.

Martorul susține că a participat la audierea cetățeanului turc, pe care ulterior l-a identificat ca fiind Ș.S., asigurând totodată și transcrierea traducerii declarației cetățeanului turc, și că, „la un moment dat, la o pauză pentru a fuma o țigară, am părăsit camera de anchetă împreună cu cei doi ofițeri anchetatori și un ofițer care părea a avea o funcție superioară, ocazie cu care au avut loc discuții privind o sumă de bani al cărui cuantum nu mi-l amintesc, pentru rezolvarea problemei în care erau implicați cei 7 cetățeni turci. La discuție a mai participat și fratele celui audiat. .arăt că îmi amintesc că la un moment dat l-am tras deoparte pe Ș.Ș. și i-am transmis, în limba turcă, probabil ca urmare a sugestiei unui polițist de frontieră, că problema se poate rezolva cu o atenție pentru poliția de frontieră.

Revin și arăt că pe parcursul audierii cetățeanului turc asupra căruia a fost găsit cartușul, ofițerii anchetatori au pus problema unei sume de bani. Cetățeanul turc audiat Ș.S. a precizat că nu are bani la el și că banii se află la fratele acestuia Ș.Ș. Drept urmare, polițiștii de frontieră anchetatori au acceptat să-l cheme pe fratele acestuia și în acest context s-a pus problema unei sume de bani ca și recompensă pentru polițiștii de frontieră în schimbul unei rezolvări mai rapide și ușoare a cazului. Din discuțiile purtate ulterior cu Ș.Ș. am înțeles că până la urmă a fost plătită o sumă de bani”. În cea de-a doua declarație dată de către martor, la data de 08 aprilie 2008, acesta arată că a fost solicitat să asigure traducerea în legătură cu săvârșirea unei fapte penale de către Ș.S., iar în această împrejurare „am tradus, la solicitarea unui polițist, faptul că antemenționatul individ trebuia să plătească o sumă de bani pentru a nu i se întocmi dosar penal.

Nu mi-aduc aminte cu exactitate suma, dar aceasta se cifra în jurul valorii de 400 euro. La întrevederea respectivă au participat doar următoarele persoane: polițistul respectiv, eu, Ș.S. și fratele acestuia mai mare Ș.Ș. Polițistul la care m-am referit mai sus și care a formulat în mod expres cererea de a i se plăti o sumă de bani este cel pe care l-am recunoscut după planșa foto în data de 02 aprilie 2008, ocazie cu care am aflat că se numește G.L.C. Având în vedere împrejurările cauzei, arăt că doresc să colaborez cu organele de anchetă în vederea stabilirii adevărului solicitând concomitent să mi se aplice dispozițiile legale cu privire la statutul juridic al colaboratorilor”.

În cea de-a treia declarație de la 09 martie 2010, G.F., audiat de către procuror în calitatea de învinuit, împotriva sa fiind începută, la aceeași dată, urmărirea penală sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de luare de mită prevăzută de art. 254 alin. (1) raportat la art. 6 din Legea nr. 78/2000, respectiv complicitate la luare de mită prevăzută de art. 26 raportat la art. 254 alin. (1) raportat la art. 6 din Legea nr. 78/2000, prezintă o nou