ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 480/2013

ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 480/2013 (Înalta Curte de Casație și Justiție)

Prin sentința

penală nr. 122 din 17 martie 2011, Curtea de Apel București, secția ll-a

penală, a dispus următoarele:

În baza art.

254 alin. (l) și (2) C. pen., raportat la art. 6 și 7 pct. l din Legea nr.

78/2000, a fost condamnat inculpatul G.L.C. la 3 ani și 6 luni închisoare și 2

ani pedeapsă complementară, constând în interzicerea drepturilor prevăzute de

art. 64 lit. a) – c) C. pen.

S-a făcut aplicarea dispozițiilor că art. 71 –

art. 64 lit. a) – c) C. pen.,

în baza art. 86

1

C. pen., s-a

dispus suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei și a fixat termen de

încercare potrivit art. 86 C. pen., pe o durată de 7 ani.

În baza art. 86

C. pen., pe durata termenului de încercare, inculpatul a

fost obligat să se supună următoarelor măsuri de

supraveghere:să se prezinte lunar la

Serviciul de protecție a victimelor

și reintegrare socială a infractorilor de pe lângă Tribunalul București; să

anunțe, în prealabil, orice schimbare de domiciliu, reședință sau locuință și

orice deplasare care depășește 8 zile, precum și întoarcerea; să comunice și să

justifice schimbarea locului de muncă; să comunice informații de natură a putea

fi controlate mijloacele lui de existență.

Potrivit art. 71 alin. (5) C. pen., pe durata

suspendării sub supraveghere a pedepsei închisorii s-a suspendat și executarea

pedepselor accesorii.

În baza art. 254 alin. (l) C. pen., raportat la

art. 6 și art. 7 pct. l din Legea

nr. 78/2000 au fost condamnați

inculpații M.I.R., B.B. și

G.D.I. la câte 3

ani închisoare fiecare și 2 ani pedeapsă complimentară, constând în

interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) – c) C. pen. S-a făcut

aplicarea dispozițiilor că art. 71 – art. 64 lit. a) – c) C. pen.

În

baza art. 86 C. pen., s-a dispus suspendarea sub supraveghere a executării

pedepsei și s-a fixat termen de încercare potrivit art. 86 C. pen., pe o durată

de 5 ani pentru fiecare inculpat.

În baza art. 86 C. pen., pe durata termenului de

încercare, inculpații au

fost obligați să se supună următoarelor măsuri

de supraveghere:să se prezinte trimestrial la Serviciul de protecție a

victimelor și reintegrare socială a infractorilor de pe lângă Tribunalul

București; să anunțe, în prealabil, orice schimbare de

domiciliu, reședință sau locuință și orice deplasare care depășește 8

zile, precum și întoarcerea;să comunice și să justifice schimbarea locului de

muncă; să comunice informații de natură a putea fi controlate mijloacele lui de

existență.

Potrivit art.

71 alin. (5) C. pen., pe durata suspendării sub supraveghere a pedepsei

închisorii se suspendă și executarea pedepselor accesorii.

S-a dispus

confiscarea de la fiecare inculpat suma de 175 dolari S.U.A. și restituirea

către cetățenii turci C.B., Ș.S., Ș.Ș., D.E., D.S., D.E. și Ș.Y.

S-a constatat

că inculpații au fost reținuți 24 de ore de la 9 martie 2010 la 10 martie 2010.

Au fost

obligați inculpații la câte 2.000 lei cheltuieli judiciare statului. Pentru a

pronunța această sentință, instanța de fond a reținut următoarele: Prin

rechizitoriul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție – D.N.A.,

au fost trimiși în judecată inculpații G.L.C., pentru săvârșirea infracțiunii

de luare de mită prevăzută de art. 254 pct. l și 2 C. pen., raportat la art. 6

și 7 pct. l din Legea nr. 78/2000, M.I.R., B.B. și G.D.I., pentru săvârșirea

infracțiunii de luare de mită, prevăzută 254 pct. l C. pen., raportat la art. 6

și 7 pct. l din Legea nr. 78/2000.

În fapt, s-a

reținut, în esență, că inculpatul G.L.C., în calitate de comandant al P.P.F.A.

București – B. Aurel Vlaicu, a pretins suma de 700 dolari S.U.A. de la

cetățenii turci C.B., Ș.S., Ș.Ș., D.E., D.S., D.E. și Ș.Y., pentru a le permite

intrarea în țară, a nu le crea probleme și, în final, a nu-i prezenta la

arestare (având în vedere faptul că într-un bagaj al martorului Ș.S. s-a găsit

un cartuș neutilizat).

În sarcina

inculpatului M.I.R. s-a reținut că, în calitate de subofițer de poliție în

cadrul P.P.F.A. București – B. Aurel Vlaicu, a pretins și primit suma de 700 dolari

S.U.A. de la cetățenii turci C.B., Ș.S., Ș.Ș., D.E., D.S., D.E. și Ș.Y., în

scopul de a permite reîntoarcerea în țara de origine a acestora și de a nu-i

prezenta la arestare, având în vedere faptul că într-o geantă aparținând lui Ș.S.

s-a găsit un cartuș neutilizat.

În sarcina

inculpatului B.B. s-a reținut că, în calitate de ofițer principal I în cadrul

compartimentului „Combaterea infracționalității transfrontaliere” al P.P.F.A. București

– B. Aurel Vlaicu, a pretins o sumă de bani nedefinită de la cetățenii turci C.B.,

Ș.S., Ș.Ș., D.E., D.S., D.E. și Ș.Y., în scopul de a permite reîntoarcerea în

țara de origine a acestora și de a nu-i prezenta la arestare, având în vedere

faptul că într-o geantă aparținând lui Ș.S. s-a găsit un cartuș neutilizat.

În sarcina

inculpatului G.D.I. s-a reținut că, în calitate de subofițer de poliție în

cadrul P.P.F.A. București – B. Aurel Vlaicu, a pretins o sumă de bani

nedefinită de la cetățenii turci C.B., Ș.S., Ș.Ș., D.E., D.S., D.E. și Ș.Y., în

scopul de a permite reîntoarcerea în țara de origine a acestora și de a nu-i

prezenta la arestare, având în vedere faptul că într-o geantă aparținând lui Ș.S.

s-a găsit un cartuș neutilizat.

Actul de inculpare

s-a întemeiat în principal pe denunțul și declarațiile martorului A.K.,

procesele-verbale de constatare a efectuării actelor premergătoare,

declarațiile inculpaților, procesele verbale de recunoaștere, declarațiile

martorilor T.A., A.E.I., C.B., Ș.S. și Ș.Ș., declarațiile celorlalți martori,

documentele în copie de la P.P.F.A. București – B. Aurel Vlaicu,

procesele-verbale de transcriere a convorbirilor telefonice purtate între G.L.C.

și G.F., lista persoanelor programate a fi cazate la complexul D., copii ale

pașapoartelor celor șapte cetățeni turci, procesele-verbale încheiate de scms.

Z.A.I., ofițer de poliție judiciară din cadrul D.G.A. și opisul convorbirilor

și comunicărilor telefonice ale posturilor telefonice utilizate de inculpatul G.L.C.

și martorului G.F.

Analizând toate

probele administrate în cauză, atât în faza de urmărire penală cât și în faza

de cercetare judecătorească, instanța a reținut următoarea situație de fapt:

În data de 5

septembrie 2007, în jurul orelor 18.00, a sosit pe Aeroportul București -

Băneasa Aurel Vlaicu cursa Istanbul - București cu nr. JOR 2102, iar printre

pasageri se aflau și cetățenii turci C.B., Ș.S., Ș.Ș., D.E., D.S., D.E. și Ș.Y.

Cei șapte

cetățeni turci posedau pașapoarte valabile, emise de autoritățile din Republica

Turcia și vize scurte de ședere în România, care le dădeau dreptul la o ședere

de maximum 90 de zile în țară.

Vizele au fost

legal aplicate de Consulatul General al României la Izmir, Republica Turcia, la

inițiativa SC R.E.T. SRL București, societatea avându-l ca administrator și

reprezentant pe martorul K.A.

Odată ajunși pe

Aeroportul București - Băneasa, cei șapte cetățeni turci s-au prezentat la

culoarul de intrare în țară unde lucrători de la poliția de frontieră urmau să

îi supună controlului documentelor, pentru a vedea dacă îndeplinesc condițiile

pentru a intra în țară.

Controlul a

fost efectuat de inculpatul M.I.R. și martorii C.L. și I.L. Trei dintre

cetățenii turci au fost trecuți în baza de date cu persoanele intrate în țară,

fără nicio problemă, în timp ce discuțiile au apărut doar în legătură cu

ceilalți patru cetățeni turci.

Pe fondul

acestor neînțelegeri și neclarități legate de îndeplinirea de către cetățenii

turci a condițiilor de intrare în țară, întregul grup a fost luat de-o parte, într-o

zonă separată.

În momentul în

care au fost conduși pentru continuarea controlului, inculpatul G.L.C., șeful

Punctului Poliție de Frontieră, i-a cerut martorului (C.B. ca fiecare membru al

grupului să dea suma de 100 dolari S.U.A. pentru a li se permite intrarea în

țară și a nu li se crea probleme.

În declarația

din 6 martie 2010 martorul C.B. a arătat că această cerere i-a fost făcută

direct, folosindu-se câteva cuvinte din limba turcă.

Din

procesul-verbal de recunoaștere după planșa fotografice, a rezultat

că martorul C.B. l-a indicat fără ezitare pe

inculpatul G.L.C. ca

fiind persoana care i-a solicitat suma de 100 dolari

S.U.A. pentru fiecare membru al grupului. Pentru că martorul C.B. nu a fost de

acord cu această cerere, lucrătorii de poliție de frontieră au trecut la o nouă

etapă a procedurii de control, ce nu era obligatorie, respectiv la controlul

corporal și al bagajelor celor șapte cetățeni turci.

Decizia asupra efectuării controlului a fost luată de șeful de tură din

momentul

respectiv, inspectorul M.V., care a fost sesizat de mai mulți

lucrători cu privire la neîndeplinire condițiilor de intrare în țară de

cetățenii turci.

Cu ocazia controlului asupra cetățenilor turci au

fost găsite doar obiecte de uz

personal și sume de bani, aproximativ 1000

dolari S.U.A. de persoană.

Asupra

martorului Ș.S. s-a găsit un „cartuș orb de pistol cu capsa nepercutată”,

precum și file foto, conținând imagini cu acesta, în diverse ipostaze, purtând

arma asupra sa.

Acesta a fost

un motiv pentru polițiștii de frontieră să considere că întreg grupul ar fi, de

fapt, alcătuit din cetățeni de origine kurdă, implicați în acte de terorism.

În această situație, polițiștii de frontieră au

apreciat că există un risc iminent de

terorism și au solicitat prezența

Brigăzii Antiteroriste a S.R.I. După ce au verificat situația pentru care au

fost sesizați, lucrătorii S.R.I. au plecat fără să ia nicio măsură.

Grupul de

cetățeni turci a fost așteptat pe Aeroportul Băneasa de martorul A.E.I.,

consilier juridic la SC R.E.T. SRL București, care s-a deplasat la solicitarea

administratorului societății, martorul denunțător A.K. pentru a se asigura că

procedura de intrare în țară decurge normal și pentru a prelua invitații

societății.

Pe drumul către

aeroport, martorul A.E.I. a discutat la telefon

cu unul dintre cetățenii turci care i-a spus că nu sunt lăsați să intre

în țară. Ajuns la

aeroport, martorul a fost informat de un polițist de

frontieră că asupra unuia dintre cetățenii turci a fost găsită muniție.

Martorul l-a informat telefonic pe K.A. despre cele întâmplate, iar acesta s-a

deplasat de urgență la aeroport.

Din declarația

martorului K.A., Curtea a reținut că invitațiile făcute celor șapte cetățeni

turci erau pentru tratative și negocieri comerciale.

Ajungând la

aeroport, martorului K.A. nu i s-a precizat că ar exista nereguli cu privire la

condițiile de intrare în țară, doar în final i s-a spus că s-a găsit un cartuș

în bagajul unuia dintre cetățenii turci invitați de martor.

Pe parcursul

șederii în Aeroportul Băneasa a grupului de cetățeni turci, în perioada 5

septembrie 2007 - 7 septembrie 2007 aceștia au fost de multe ori separați,

alteori lăsați să stea împreună, câteodată ținuți în grupuri restrânse. In

special martorul Ș.S. și fratele său mai mare, Ș.Ș., au fost interogați separat

de restul grupului.

Curtea de apel

a reținut că martorul G.F., traducător autorizat de

limbă turcă, l-a indicat pe inculpatul G.L.C. ca fiind unul dintre cei

care

au cerut mită grupului de cetățeni turci pentru a nu avea probleme

la intrarea în țară și a nu fi duși la arestare.

Din

procesul-verbal de recunoaștere după planșa fotografică, rezultă că

martorul G.F. i-a indicat fără să ezite pe

inculpații G.L.C., M.I.R., B.B. și G.D.I. ca fiind cei care au cerut

mită

grupului de cetățeni turci.

Din declarațiile

date de martorul G.F., traducător, a rezultat că acesta a ajuns pe Aeroportul

Băneasa, în jurul orelor 19.00, în data de 5 septembrie 2007. Martorul s-a

întâlnit cu cei patru inculpați, care se găseau într-un birou, apoi martorul

a fost condus în zona de tranzit, unde se aflau

șase din cei șapte cetățeni turci, lipsind

Ș.S.. La locul respectiv se

găsea și inculpatul G.L.C. care i-a spus să-i traducă lui C.B. că trebuie să

dea 1000 dolari S.U.A. pentru a nu avea probleme și a li se permite accesul în

țară.

Martorul a mai

arătat că „numitul C.B. a avut o atitudine ambiguă, astfel încât, fără a

accepta sau respinge propunerea, a dat de înțeles că se poate discuta în

continuare”.

După descoperirea cartușului în bagajele

martorului Ș.S., s-a început o

anchetă penală față de acesta. Ancheta a

fost efectuată de lucrătorii de cercetări penale, inspectorii B.C. și N.M.M.

S-a format

dosarul nr. H64/D/P/2007 la D.I.I.C.O.T. - Serviciul Teritorial București, iar

prin

ordonanța din 9 noiembrie 2007 s-a

dispus scoaterea de sub urmărire penală și în baza art. l8

1

C. pen.,

s-a aplicat o amendă administrativă în suma de 100 lei.

După descoperirea cartușului, cererile de mită

ale inculpaților și-au schimbat

obiectul, în sensul că s-a solicitat

mită pentru a li se permite cetățenilor turci să se întoarcă acasă, în Turcia.

Martorul G.F. a mai arătat că, la un moment dat,

după descoperirea

cartușului se găsea într-o cameră unde se mai aflau

cetățenii turci Ș.S. și Ș.Ș. și inculpații M.I.R., B.B. și G.D.I.,

iar cu această ocazie cei trei lucrători de

poliție, adică inculpații menționați, au pretins

împreună suma de 700 dolari

S.U.A., câte 100 de persoană pentru ca grupul să nu fie reținut pe aeroport,

iar Ș.S. să nu fie prezentat la arestare.

Ș.Ș., fratele

mai mare al iui Ș.S. a fost adus în camera

respectivă

doar în momentul în care S. a precizat că toți banii sunt la fratele său.

Ulterior, cererea de a se plăti suma de bani de 700 dolari S.U.A. a fost

reiterată de inculpatul

M.I.R. către numitul Ș.Ș.

Din

procesul-verbal de recunoaștere după planșa fotografică, încheiat la 6 martie

2010, instanța de fond a constatat că martorul Ș.S. i-a identificat pe

inculpații M.I.R., B.B. și G.D.I., ca fiind cei

ce

i-au pretins mită pentru a nu fi prezentați la arestare.

Martorul Ș.Ș. l-a menționat pe inculpatul M.I.R.

ca fiind

cel ce a pretins și a

primit suma de 700 dolari S.U.A. de la el personal, pentru ca fratele său

S.

să nu fie prezentat la arestare.

Martorul G.F. a

tradus toate susținerile și cererile inculpaților, polițiști de frontieră,

aspect ce rezultă din declarațiile acestuia și ale martorilor cetățeni turci.

Martorul Ș.Ș. a

transmis, la data de 5 septembrie 2007 ora 00.30, un mesaj denunțătorului A.K.,

cel care a făcut practic invitațiile cetățenilor turci, mesajul fiind formulat

în limba turcă și având următorul conținut „A. bey burdaki dercuman para

istiyor yoksa ben karișmamdiyor bu adam mahkemeyi heklemek zor unda diyor,

lutfen birșey yapa/imV.

Mesajul a fost

tradus de traducătorul autorizat H.R. și constă în „Domnule A. traducătorul de

aici cere bani, altfel acest om trebuie să aștepte decizia instanței. Vă rog să

facem ceva”.

Existența

mesajului și conținutul acestuia, numerele de apel, data și ora au fost

constatate personal în cursul anchetei de inspector principal S.A., ofițer de

poliție judiciară, la data de 9 ianuarie 2008, fiind încheiat un proces-verbal

care se află la dosar.

Despre mesaj

s-a făcut mențiunea încă de la începutul cercetărilor, în denunțul și

declarațiile lui A.K. și în declarația martorului Ș.Ș., acesta din urmă arătând

că el personal a dat mesajul respectiv.

Cu puțin timp

înaintea mesajului, A.K. a fost apelat telefonic de Ș.Ș. care i-a cerut

ajutorul pentru că polițiștii de frontieră le creează probleme. Din aceste

date, Curtea de apel a concluzionat că afirmația făcută de martorul Ș.Ș. în

conținutul mesajului, în sensul că banii ar fi ceruți de traducător, trebuie

înțeleasă în sensul că traducătorul a tradus cererea de mită a polițiștilor de

frontieră.

În final, la

capătul tuturor amenințărilor și presiunilor, obosiți, dezorientați și speriați

de ceea ce li se întâmplă, cei șapte cetățeni turci au hotărât să plătească

polițiștilor de frontieră 700 dolari S.U.A.

Astfel,

martorul Ș.Ș. a plătit efectiv suma de 700 dolari S.U.A. (câte 100 dolari S.U.A./persoană)

inculpatului M.I.R., reprezentând mita solicitată.

Totodată,

martorul a plătit și suma de 200 dolari S.U.A. martorului G.F., reprezentând

serviciul de traducere. Plata efectivă a sumei de 700 dolari S.U.A. este

confirmată și de martorii (C.B., Ș.S., Ș.Ș. și de traducătorul G.F., în

declarațiile pe care aceștia le-au dat.

După ce au dat

suma de 700 dolari S.U.A., celor șapte cetățeni turci li s-au încheiat fișe de

nepermitere a intrării în țară, cu motivarea că nu au documente justificative

pentru scopul vizitei și mijloace suficiente de întreținere pe perioada

șederii.

Cetățenii turci

au părăsit țara la 7 septembrie 2007 cu un zbor al companiei „B.A.” în direcția

Istanbul.

Curtea a

apreciat că vinovăția inculpaților este dovedită de probele administrate în

cauză, având în vedere în primul rând declarațiile denunțătorului A.K., ale

traducătorului G.F., ale celorlalți martori precum și înregistrările

convorbirilor telefonice.

Astfel,

martorul A.K., cel care i-a invitat pe cetățenii turci, a arătat în declarațiile

date că acestora li s-au cerut bani pentru a li se permite intrarea în țară și

a nu li se crea probleme.

De asemenea,

martorul traducător G.F. a menționat că inculpații, în calitate de polițiști de

frontieră, au solicitat cetățenilor turci bani și în final au primit suma de

700 dolari S.U.A. de la aceștia pentru a le permite să părăsească țara.

S-a arătat, de

asemenea, că relevante sub aspectul dovedirii vinovăției

inculpaților sunt și înregistrările telefonice

dintre inculpatul G.L.C. și martorul traducător G.F., din acestea rezultând

clar că inculpatul îi spune

martorului

„..

dumneavoastră nu recunoașteți

nimic”, și „Deci e prima condiție; nu e

adevărat, domne

1

! -

domne

1

, că ai trecut pe roșu!, nu e adevărat domne

1

! Da?

Deci asta e tot ce aveți de făcut; și după aia ne-om vedea zilele următoare ..”.

„Ei pot să spună și toaca în cer .. nu știu despre ce e vorba dar chiar nu mă

interesează .. acesta e primul lucru de bază .. Ei pot să spună acolo și toaca

în cer; răspunsul e invariabil: nu e adevărat sau nu-mi aduc aminte. Da? II

luați pe nu în brațe pe linie. Da? Deci restul e treaba lor nu e a

dumneavoastră. Da? Haideți, că trebuie să intru aicea la cineva la .. Da?”.

Curtea a arătat

că inculpatul G.L.C. se referea la faptul că martorul trebuia audiat de

organele de urmărire penală și nu trebuie să recunoască nimic cu privire la

banii dați de cetățenii turci.

Înregistrările telefonice și discuțiile nu au

fost contestate, și, în opinia primei

instanțe, fac dovada certă a

preocupărilor inculpatului G.L. de a ascunde

adevărul,

dar în același timp sunt și o dovadă puternică a vinovăției inculpatului G.

L.

și a celorlalți inculpați. S-a arătat că nu ar fi avut nici un sens ca

inculpatul

G.L.C. să îi spună martorului să

nu recunoască nimic, dacă el ar fi fost

nevinovat și dacă polițiștii de

frontieră nu ar fi luat mită.

Referitor la apărarea inculpatului G.L.C., în

sensul că, în perioada

5 septembrie

2007 - 7 septembrie 2007 nu a fost la serviciu și se afla în concediu de

odihnă, Curtea a apreciat că aceasta este contrazisă de declarațiile martorilor

G.F., T.A., dar și de declarațiile cetățenilor turci audiați de procuror.

Astfel, martorul traducător G.F. a arătat că la

aeroport a discutat cu

inculpatul G.L.,

inculpatul solicitând bani de la cetățenii turci.

Martorul T.A.,

inspector la Poliția de Frontieră, la acea dată fiind

adjunctul șefului P.P.F.A. Băneasa, deci adjunctul

inculpatului

G.L., a declarat că inculpatul G.L.C. se afla la serviciu în data de 5 iulie 2007

și că a discutat cu acesta despre măsurile ce trebuie luate în legătură cu

cetățenii turci.

Martorul B.C.,

ofițer de cercetări penale în cadrul P.P.F.A. București - Băneasa a declarat că

din discuțiile avute cu

colegii, a înțeles

că era prezent și „domnul comandant” (adică inculpatul G.L.

C.).

De asemenea,

martorul N.M.M., ofițer de cercetări penale, a

declarat că inculpatul G.L.C. a fost la serviciu în ziua de 5 iulie 2007.

Prima instanță

a considerat că toate aceste declarații confirmă, fără nici un

dubiu, că inculpatul G.L.C. a fost la serviciu în perioada

5 septembrie 2007 -

7 septembrie 2007.

S-a mai arătat că, împrejurarea că, în timpul

cercetării judecătorești, anumiți

martori nu au putut preciza dacă l-au

văzut la serviciu pe inculpatul G.L.C. nu este de natură să răstoarne probele

care dovedesc cu certitudine că inculpatul a fost la serviciu, iar anumite

declarații date de lucrătorii de poliție de frontieră trebuie privite cu

circumspecție, având în vedere raporturile de colegialitate cu inculpatul și

funcția deținută de acesta.

Referitor Ia inculpatul

M.I.R., apărarea a susținut că, deși la data de 5 septembrie 2007 a fost la

serviciu, odată cu terminarea turei sale, acesta a plecat acasă, nefiind

prezent la evenimentele petrecute cu cetățenii turci, privind solicitarea de

mită.

Din declarația martorului

C.M. rezultă că, la data de 5 iulie 2007, a fost învoită de șeful de tură M.V.,

iar ștampila i-a fost atribuită incultului M.I.R. care a înlocuit-o la control,

pe sensul de intrare în țară.

Curtea a mai

constatat că prezența la serviciu a inculpatului M.I.R. este confirmată și de

martorii C.B., Ș.S., Ș.Ș. și G.F.

În ceea ce-l

privește pe inculpatul B.B., Curtea a reținut că acesta a fost indicat, fără

echivoc, de martorii C.B. și Ș.S., precum și de martorul traducător G.F., că a

pretins mită de la cetățenii turci C.B. și Ș.S. pentru a nu le crea probleme și

pentru a fi lăsați să părăsească țara și pentru ca Ș.S. să nu fie dus la

arestare.

Și inculpatul

G.D.I. a fost indicat de martorii C.B. și Ș.S., dar și de martorul traducător G.F.

că a pretins plata unei sume de bani cu titlu de mită de la cetățenii turci

pentru a nu le crea probleme.

S-a

concluzionat astfel că probele administrate în cauză dovedesc pe deplin

vinovăția inculpaților, în primul rând declarațiile martorului traducător G.F.,

ale martorului denunțător, dar și declarațiile celorlalți martori audiați în

cauză.

Curtea de apel

a arătat că inculpații pe timpul cercetării judecătorești au beneficiat de

toate drepturile și garanțiile pentru un proces echitabil.

Instanța a

admis inculpaților acele probe pertinente, concludente și utile cauzei și a

respins acele cereri și probe care nu îndeplineau aceste cerințe. Referitor la

solicitarea de a se audia cetățenii turci prin comisie rogatorie s-a apreciat

că nu este utilă cauzei audierea acestora, întrucât la dosar există probe

suficiente pentru stabilirea cu certitudine a situației de fapt.

S-a arătat, de

asemenea, că, potrivit jurisprudenței C.E.D.O., instanțele naționale nu sunt

obligate ca în cadrul cercetării judecătorești să readministreze toate probele

din faza de urmărire penală, având obligația să readministreze doar acele probe

care sunt necesare și utile soluționării cauzei.

Răspunzând

criticilor apărării în sensul că audierea martorilor cetățeni turci s-a făcut

de către procur, care s-a deplasat în Turcia, fără să fie respectate

dispozițiile legale și fără să fie de față și avocații inculpaților, prima

instanță a arătat că C.E.D.O. s-a pronunțat în sensul că, în cadrul procesului

pot fi folosite și acele probe care au fost obținute fără respectarea strictă a

dispozițiilor legale, dacă se coroborează cu celelalte probe ale cauzei.

Față de toate

considerentele reținute, s-a constatat că:

Fapta

inculpatului G.L.C. care, în calitate de comandant al P.P.F.A. București – B. Aurel

Vlaicu, a pretins suma de 700 dolari S.U.A. de la cetățenii turci C.B., Ș.S., Ș.Ș.,

D.E., D.S., D.E. și Ș.Y., pentru a le permite intrarea în țară, a nu le crea

probleme în legătură cu intrarea în țară și, în final, a nu-i prezenta la

arestare (având în vedere faptul că într-un bagaj al martorului Ș.S. s-a găsit

un cartuș neutilizat), întrunește conținutul constitutiv al infracțiunii de

luare de mită, prevăzută de art. 254 alin. (1) și (2) C. pen., raportat la art.

6 și 7 pct. 1 din Legea nr. 78/2000; fapta inculpatului M.I.R. care, în

calitate de subofițer de poliție în cadrul P.P.F.A. București – B. Aurel

Vlaicu, a pretins și primit suma de 700 dolari S.U.A. de la cetățenii turci C.B.,

Ș.S., Ș.Ș., D.E., D.S., D.E. și Ș.Y., în scopul de a permite reîntoarcerea în

țara de origine a acestora și de a nu-i prezenta la arestare, având în vedere

faptul că într-o geantă aparținând lui Ș.S. s-a găsit un cartuș neutilizat,

întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de luare de mită, prevăzută

de art. 254 alin. (l) C. pen., raportat la art. 6 și 7 pct. 1 din Legea nr.

78/2000; fapta inculpatului B.B. care, în calitate de ofițer principal I în

cadrul compartimentului „Combaterea infracționalității transfrontaliere” al P.P.F.A.

București – B. Aurel Vlaicu, a pretins o sumă de bani nedefinită de la

cetățenii turci C.B., Ș.S., Ș.Ș., D.E., D.S., D.E. și Ș.Y., în scopul de a

permite reîntoarcerea în țara de origine a acestora și de a nu-i prezenta la

arestare, având în vedere faptul că într-o geantă aparținând lui Ș.S. s-a găsit

un cartuș neutilizat, întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de

luare de mită, prevăzută de art. 254 alin. (l) C. pen., raportat la art. 6 și 7

pct. 1 din Legea nr. 78/2000; fapta inculpatului G.D.I. care, în calitate de

subofițer de poliție în cadrul P.P.F.A. București – B. Aurel Vlaicu, a pretins

o sumă de bani nedefinită de la cetățenii turci C.B., Ș.S., Ș.Ș., D.E., D.S., D.E.

și Ș.Y., în scopul de a permite reîntoarcerea în țara de origine a acestora și

de a nu-i prezenta la arestare, având în vedere faptul că într-o geantă

aparținând lui Ș.S. s-a găsit un cartuș neutilizat, întrunește elementele

constitutive ale infracțiunii de luare de mită, prevăzută de art. 254 alin. l

C. pen. raportat la art. 6 și 7 pct. 1 din Legea nr. 78/2000.

La stabilirea

pedepselor aplicate inculpaților, s-au avut în vedere dispozițiile

art. 72 C. pen., respectiv pericolul social al

faptelor, circumstanțele reale în care au

fost comise, modalitatea de

săvârșirea, timpul scurs de la data comiterii faptelor, respectiv 05 septembrie

2007 și până în prezent dar și circumstanțele personale ale

inculpaților, care nu au antecedente penale, s-au

prezentat la termenele fixate pentru

soluționarea

cauzei. De asemenea, s-a avut în vedere că inculpații au comis faptele în

calitatea lor de polițiști de frontieră, prin

aceasta aducând o gravă atingere imaginii

instituției unde lucrau, dar

și impresiei pe care cetățenii străini o au despre țara noastră.

Curtea a constatat că nu sunt motive pentru a se

reține în sarcina inculpaților

circumstanțe

atenuante și care să justifice reducerea pedepselor sub minimul prevăzut

de

lege, ținând cont de atitudinea nesinceră a inculpaților și de gravitatea

faptelor comise.

S-a apreciat

însă că scopul pedepselor se poate atinge și prin suspendarea sub supraveghere

a acestor pedepse, potrivit art. 86

1

C. pen., având în vedere că

măsurile de supraveghere și obligațiile ce vor fi stabilite de către instanță

sunt de natură să garanteze reeducarea inculpaților. în cauză sunt îndeplinite

condițiile art. 86 alin. (1) lit. c) C. pen., fiind relevant și faptul că prin

condamnarea inculpaților aceștia își vor pierde calitatea de lucrători de

poliție, ceea ce reprezintă o altă sancțiune destul de severă pe care o vor

suporta inculpații.

În situația în

care inculpații nu vor respecta măsurile stabilite de către instanță, există

posibilitatea revocării suspendării executării pedepsei sub supraveghere

potrivit art. 86 C. pen.

Totodată, dacă

în termenul de încercare inculpații vor comite cu intenție alte fapte penale, se

va revoca suspendarea executării sub supraveghere iar pedeapsa ce va fi

aplicată nu se va contopi cu cea din cauza de față, urmând să fie executată în

întregime alături de prezenta pedeapsă.

De asemenea,

s-a apreciat că pedeapsa accesorie, precum și pedeapsa complementară, trebuie

aplicate în conținutul prevăzut de art. 64 lit. a) – c) C. pen., tocmai în

considerarea gravității faptelor comise de către inculpați. S-a făcut aplicarea

art. 71 – art. 64 lit. a) – c) C. pen.

S-a confiscat

de la fiecare inculpat suma de 175 dolari S.U.A. și, totodată s-a dispus

restituirea către cetățenii turci C.B., Ș.S., Ș.Ș., D.E., D.S., D.E. și Ș.Y.

S-a arătat de

către prima instanță că măsura de siguranță a confiscării acestei sume de la

fiecare inculpat este determinată de faptul că nu s-a putut stabili cum au

împărțit inculpații banii primiți de la cetățenii turci, iar restituirea către

cetățenii turci este determinată de faptul că aceștia au fost constrânși să dea

mită.

S-a constatat

că inculpații au fost reținuți 24 de ore de la 9 martie 2010 la 10 martie 2010.

Împotriva

acestei sentințe au formulat recurs Parchetul de pe lângă Înalta Curte de

Casație și Justiție – D.N.A. și inculpații G.l., M.I.R., B.B. și G.D.I.

Parchetul de pe

lângă Înalta Curte de Casație și Justiție – D.N.A. a criticat sentința sub

următoarele aspecte: greșita individualizare a modalității de executare a

pedepselor aplicate inculpaților, arătând că nu se justifica aplicarea

dispozițiilor art. 86

1

C. pen., solicitând ca pedepsele să fie

executate în regim de detenție; greșita confiscare a unor sumei de câte 175 UDS

de la fiecare inculpat, arătând că suma de bani trebuia restituită către

cetățenii turci și greșita interzicere a dreptului de a alege ca pedeapsă

accesorie și complementară.

Criticile inculpaților

G.L., M.I.R., B.B. și G.D.I. sunt pe larg prezentate în practicaua prezentei

hotărâri, aceștia invocând aspecte de nelegalitate, respectiv faptul că

hotărârea se întemeiază pe probe nelegal administrate, dar și de netemeinicie,

susținându-se că analiza coroborată a materialului probator nu confirmă

învinuirea ce li s-a adus.

În cadrul

cercetării judecătorești desfășurată în fața instanței de recurs, Înalta Curte,

în raport de criticile formulate, a încuviințat audierea martorilor C.B., Ș.S. și

Ș.S., fiind ascultat prin videoconferință martorul C.B., comisia rogatorie

dispusă cu privire la ceilalți doi martori neputându-se realiza de către

autoritățile din Turcia. De asemenea, a fost încuviințată cererea formulată de

către parchet de reaudiere a martorului A.K. și, din oficiu, s-a dispus

reaudierea martorului G.F.

La solicitarea

inculpatului G.L.C., Înalta Curte a încuviințat proba cu înscrisuri, ce au fost

atașate la dosar, și audierea în calitate de martor a lui M.S.

Au fost

declasificate fișele posturilor inculpaților G.L., M.I.R., B.B. și G.D.I., care

se regăseau la dosarul cuprinzând documente secret de serviciu.

Analizând

sentința recurată atât din perspectiva criticilor formulate dar și sub toate

aspectele de fapt și de drept ale cauzei, conform dispozițiilor art. 385 alin. (3)

C. proc. pen., Înalta Curte constată următoarele:

Asupra

recursurilor declarate de către inculpații G.L., M.I.R., B.B. și G.D.I.

Înalta Curte va

analiza prioritar recursurile inculpaților, având în vedere că aceștia tind, prin

criticile formulate, la pronunțarea unei soluții de achitare, ce face inutilă

verificarea aspectelor invocate în recursul Ministerului Public și care decurg

din soluția de condamnare dispusă de Curtea de apel.

O primă critică

comună tuturor inculpaților vizează faptul că hotărârea de condamnare se

fundamentează pe mijloace de probă obținute nelegal de către procuror, care

s-ar fi deplasat în Turcia și ar fi procedat la ascultarea principalilor

martori ai acuzării respectiv C.B., Ș.S. și Ș.S., audiere care s-ar fi făcut la

sediul firmei aparținând denunțătorului A.K., traducerea declarațiilor fiind

realizată de către un translator asigurat de același martor denunțător.

Din examinarea

depozițiilor martorilor C.B., Ș.S. și Ș.S., rezultă într-adevăr că acestea au

fost date la Istanbul, la data de 06 martie 2010, existând mențiunea expresă în

acest sens în conținutul fiecăreia dintre aceste declarați, acestea fiind

consemnate în limba română, iar traducerea fiind asigurată de către M.S. Cu

aceeași ocazie martorii au făcut recunoașteri de pe planșe fotografice.

Audiat și sub

aspectul modalității în care a avut loc ascultarea martorilor C.B., Ș.S. și Ș.S.,

martorul denunțător A.K. a arătat că procurorul i-a cerut să asigure prezența

cetățenilor turci în România în vederea audierii, martorul comunicându-i că nu

are această posibilitate. Ulterior, a primit un mesaj prin intermediul

juristului firmei sale, prin care procurorul îi aducea la cunoștință faptul că

va veni la Istanbul să audieze cei 7 cetățeni turci, că a asigurat prezența

doar a trei dintre aceștia întrucât pe ceilalți nu i-a găsit, că i-a pus la

dispoziție procurorului un birou la sediul firmei sale precum și un translator

de limba turco română, în persoana unei angajate a societății sale din Turcia.

Înalta Curte

reține că, în principiu, ascultarea părților, ca de altfel și a martorilor, are

loc la sediul organului judiciar, însă prevederile art. 74 C. proc. pen.,

permit ca, ori de câte ori învinuitul sau inculpatul se află în imposibilitate

de a se

prezenta pentru a fi ascultat,

organul de urmărire penală sau instanța de judecată să

procedeze la

ascultarea acestuia la locul unde se află, cu excepția cazurilor în care legea

prevede altfel, textul fiind incident, conform art. 86 alin. (3) C. proc. pen.,

și la ascultarea martorului.

Aceste

dispoziții legale care autorizează organul judiciar să se deplaseze la locul

unde se află persoana ce urmează să fie ascultată nu sunt aplicabile în cazul

în care această persoană se află într-un alt stat, întrucât nici organul de

urmărire penală și nici instanța de judecată nu-și pot exercita funcția

judiciară în afara teritoriului României.

Dat fiind

imposibilitatea îndeplinirii atribuțiilor conferite de dispozițiile legale

interne pe teritoriul altui stat, prevederile Legii nr. 302/2004 privind

cooperarea judiciară în materie penală, ca de altfel și toate instrumentele

juridice internaționale la care România este parte, reglementează procedura

administrării probelor în cauzele cu element de extraneitate prin formularea de

cereri de asistență judiciară internațională, ce pot fi solicitate/acordate în

baza unui tratat bi sau multilateral, aplicabil între România și statul

solicitat, ori în lipsa unui astfel de instrument, pe bază de reciprocitate.

Conform art. 171 din Legea nr. 302/2004, asistența judiciară internațională

cuprinde următoarele activități prin care poate fi realizată ascultarea

martorilor: comisiile rogatorii internaționale, audierea prin videoconferință

și înfățișarea în statul solicitant a martorilor.

Ca atare, în

prezenta cauză, față de faptul că martorii cetățeni turci C.B., Ș.S. și Ș.S. nu

se aflau pe teritoriul României, administrarea probei testimoniale, ca, de

altfel, și recunoașterile din planșele foto puteau fi făcute doar în condițiile

Legii nr. 302/2004 privind cooperarea judiciară în materie penală prin

formularea unei cereri de asistență judiciară internațională (în relația cu

statul turc fiind incidente prevederile din Convenția Europeană de asistență

judiciară în materie penală de la Strasbourg, din 20 aprilie 1959). Procurorul

avea posibilitatea să solicite fie înfățișarea martorilor în România și

avansarea de către statul turc a unui sume pentru cheltuielile de călătorie și

de ședere, fie ascultarea acestora prin videoconferință, ambele permițându-i

audierea nemijlocită a martorilor, sau, în cazul în care acestea nu se puteau

realiza, să împuternicească autoritățile judiciare din Turcia, printr-o comisie

rogatorie internațională, să îndeplinească în locul și în numele său aceste

activități judiciare. Și în această din urmă variantă, dacă se aprecia că este

importantă prezența procurorului anchetator la audierea martorilor, acesta avea

posibilitatea de a asista și de a colabora la efectuarea comisie rogatorii,

astfel cum prevăd atât dispozițiile art. 175 din Legea nr. 302/2004, cât și ale

art. 4 din Convenția Europeană de asistență judiciară în materie penală.

Înalta Curte

reține că, în conformitate cu prevederile art. 2 alin. (1) C. proc. pen.,

procesul penal se desfășoară, atât în cursul urmăririi penale, cât și în cursul

judecății, potrivit dispozițiile prevăzute de lege. Norma legală reprezintă o

consacrare a principiului nullum iudicium sine lege, iar în procedura

probațiunii,

acesta impune ca probele să

fie obținute din mijloace de probă prevăzute de lege, iar

aceste

mijloace trebuie, la rândul lor, să fie obținute, administrate, în condițiile

legii, sancțiunea procesuală corelativă fiind aceea imposibilității folosirii

lor în procesul penal, prevăzută în art. 64 alin. (2) C. proc. pen.

În cauză, circumstanțele

în care mijloacele de probă în discuție au fost obținute nu permiteau

utilizarea lor de către instanța de fond, Curtea de apel trebuind să procedeze

la administrarea probatoriului în condițiile prevăzute de dispozițiile Legii nr.

302/2004, aceasta cu atât mai mult cu cât depozițiile celor trei martori aveau

caracter esențial în cauză iar inculpații nu avuseseră posibilitatea de a se

confrunta cu aceste persoane și de a le adresa întrebări.

Sub acest din

urmă aspect, Înalta Curte constată o interpretare eronată dată de prima

instanță jurisprudenței C.E.D.O., aceasta statuând la nivel de principiu,

inclusiv în cauzele pronunțate împotriva României (R. și alții contra României,

V.B. contra României, etc.), că dreptul la apărare este limitat într-un mod

incompatibil cu garanțiile art. 6 par. 1 și 3 lit. d) din Convenție atunci când

o condamnarea se bazează exclusiv sau într-o măsură hotărâtoare pe declarațiile

făcute de o persoană pe care acuzatul nu a putut să o interogheze sau a cărei

audiere nu a putut fi obținută nici în faza urmăririi penale și nici ulterior.

Având în vedere

efectul devolutiv integral al căii de atac, Înalta Curte a luat măsuri de

suplinire a acestor lipsuri ale cercetării judecătorești, dispunând, în

conformitate cu dispozițiile art. 172 și 178 din Legea nr. 302/2004 audierea

martorilor C.B., Ș.S. și Ș.S. prin videoconferință.

La cererea de

asistență judiciară internațională autoritățile din Turcia au comunicat faptul

că nu este posibilă audierea prin videoconferință decât a martorului C.B. datorită

lipsei sistemului de videoconferință și a mijloacelor tehnice necesare la

Tribunalul Sivas, solicitându-se transmiterea întrebărilor la care ar trebui să

răspundă martorii Ș.S. și Ș.S. pentru a fi audiați de autoritățile judiciare competente.

Martorul C.B. a

fost ascultat prin videoconferință la termenul din data de 17 aprilie 2012 și

totodată i-au fost prezentați în vederea recunoașterii toți cei patru

inculpați.

Înalta Curte a

formulat o nouă cerere de asistență judiciară privind identificarea

domiciliilor martorilor Ș.S. și Ș.S. (nu au fost găsiți în localitatea Sivas,

lucrând în domeniul construcțiilor) și audierea lor prin comisie rogatorie, cu

participarea inculpaților și a apărătorilor acestora. Comisia rogatorie nu a

putut fi îndeplinită întrucât, deși autoritățile turce au identificat zona unde

era posibil ca martorii să locuiască (zona Antalya), aceștia nu au putut fi

găsiți, fiind muncitori sezonieri în construcții. In aceste condiții Înalta

Curte a constatat imposibilitatea administrării probei testimoniale.

În ceea ce

privește cererea Ministerului Public de audiere, prin comisie rogatorie a

martorilor asistenți care au fost prezenți cu ocazia recunoașterilor din

planșele foto, Înalta Curte a respins-o ca neutilă cauzei. S-a avut în vedere

faptul că rolul martorilor asistenți este acela de a atesta că modul

desfășurării activității procesuale coincide cu cel consemnat în actele

întocmite, or, în cauză, problema ce se ridică este aceea a condițiilor în care

mijlocul de probă a fost administrat, care, în raport de prevederile art. 64

alin. (2) C. proc. pen., fac imposibilă orice altă analiză cu privire la proba

obținută în aceste circumstanțe.

Analizând

materialul probator administrat pe întreg parcursul procesului penal, cu excluderea,

pentru considerentele anterioare, a celui administrat de către procuror pe

teritoriul Republicii Turcia, Înalta Curte constată următoarele:

Acuzarea

vizează două momente în care se susține că s-ar fi pretins, respectiv pretins

și primit sume de bani, un prim moment fiind cel a sosirii grupului de cetățeni

turci, iar cel de-al doilea este legat de ancheta desfășurată împotriva

cetățeanului turc Ș.S., asupra căruia a fost găsit un cartuș sonor neutilizat.

I. Sosirea

grupului de cetățeni turci pe Aeroportul Aeroportului București Băneasa,

acuzațiile aduse inculpatului G.L.C.

Înalta Curte

constată că, în ceea ce-l privește pe inculpatul G.L.C. în sarcina acestuia s-a

reținut că, pe fondul unor neclarități legate de îndeplinirea de către

cetățenii turci a condițiilor de intrare în tară, grupul acestora a fost condus

într-o încăpere separată pentru continuarea controlului iar aici inculpatul,

care avea calitatea de șef al P.P.F. i-a cerut martorului C.B. ca fiecare

dintre membrii grupului să dea suma de 100 dolari S.U.A., pentru a li se

permite intrarea în țară și a nu li se crea probleme, eventual finalizate cu

prezentarea lor la arestare. Întrucât martorul C.B. nu a fost de acord cu

această cerere, lucrătorii poliței de frontieră au trecut la o nouă etapă a

procedurii de control, ce nu era obligatorie, respectiv controlul corporal și

al bagajelor cetățenilor turci, ocazie cu care a fost descoperit cartuș sonor

neutilizat.

Un prim aspect

ce se impune a fi menționat este legat de faptul că, deși aceasta este situația

de fapt descrisă în rechizitoriu (care temporal se situează anterior

controlului bagajelor și, implicit, găsirii cartușului), reținută ca atare și

de prima instanță, la încadrarea juridică, procurorul, dar și judecătorul

fondului, menționează și faptul că suma ar fi fost pretinsă de inculpatul G.L.C.

și pentru ca cetățenii turci să nu fie duși la arestare, întrucât într-un bagaj

al martorului Ș.S. s-a găsit un cartuș sonor neutilizat. Înalta Curte constată

că în actul de sesizare nu mai este descrisă nicio altă faptă, ulterioară celei

mai sus prezentate, care să poată fi analizată de către instanță. Trecând peste

împrejurări ce țin de obiectul judecății și de rigoarea prezentării

acuzațiilor, se reține că apărarea inculpatului a fost constantă, acesta

învederând și demonstrând faptul că, în perioada 31 august 2007 - 07 septembrie

2007 se afla în concediu de odihnă la mare, în stațiunea Saturn, alături de

familie și că nu a fost prezent la constatarea incidentului de trafic din data

de 05 septembrie 2007.

În acest sens,

se constată că, încă din cursul urmăririi penale, la solicitarea parchetului,

Ministerului Internelor și Reformei Administrative – D.G.M.L.A. a comunicat

lista cu persoanele cazate în perioada 1 august - 15 septembrie 2007 la

Complexul D. din Stațiunea Saturn, G.L.C. și soția acestuia figurând că au

ocupat camera 608 în perioada 31 august 2007 - 07 septembrie 2007.

În cadrul

cercetării judecătorești în fața primei instanțe s-a depus la dosar o adresă a

I.G.P.F., din care rezultă că, în perioada 1 septembrie 2007 - 07 septembrie 2007,

inculpatul G.L.C. s-a aflat în concediu legal de odihnă, că nu există nicio

dispoziție de chemare a acestuia din concediul de odihnă și că, în evidențele

P.P.F. Aurel Vlaicu Băneasa acesta nu figurează că ar fi efectuat ore

suplimentare în perioada 31 august 2007 - 07 septembrie 2007. Totodată, s-a

arătat că, potrivit dispozițiilor I.G.P.F. nr. 35575 din 28 ianuarie 2003

deplasarea în punctul de frontieră a cadrelor aflate în afara serviciului este

interzisă, iar, în cazuri motivate, aceasta trebuie anunțată șefului de sector

și să se înscrise într-un registru special destinat.

De asemenea, a

fost depusă o adeverința eliberată de către Direcția Economico Administrativă

Complex D. Saturn în care se menționează faptul că, în perioada 31 august 2007

- 07 septembrie 2007, G.L.C. a fost cazat la Complexul D. Saturn aparținând

Ministerului Internelor și Reformei Administrative unde a ocupat, împreună cu

familia, apartamentul nr. 608. Masa a fost servită la restaurantul complexului

de către toți membrii de familie în sistem a la carte, încasarea făcându-se în

ziua sosirii (31 august 2007). Ulterior, cu chitanța nr. 5856837 din 03

septembrie 2007, G.L.C. a mai achitat suma de 108 lei reprezentând

contravaloarea a trei zile de masă pentru un alt membru al familiei.

Deplasarea

inculpatului în localitatea Mangalia s-a făcut în baza Ordinului de serviciu

seria H nr. 687798 din 30 august 2007, durata menționată 31 august - 07

septembrie 2007. Ordinul de deplasare, depus și acesta la dosar, cuprinde viza

de sosire din data de 31 august 2007 ora 8,00 și viza de plecare din Unitatea

Hotel D. din 07 septembrie 2007 ora 16,00. Inculpatului i s-au decontat și

cheltuielile de transport în cuantum de 146 lei, astfel cum rezultă din Statul

nominal nr. 459574 din 26 septembrie 2007, pentru deplasarea sa în perioada 31

august 07 septembrie 2007.

Totodată, la

dosar a fost atașată și factura fiscală care atestă plata contravalorii cazării,

în perioada 31 august -07 septembrie 2007, pe numele inculpatului și a soției

acestuia, precum și chitanța care atestă achitarea cheltuielilor pentru masă.

Instanța de

fond a achiesat la punctul de vedere al parchetului, care, prin rechizitoriu, a

susținut că, împrejurarea că inculpatul se afla la mare, în concediu de odihnă,

nu exclude posibilitatea ca acesta să se fi deplasat, pentru scurte intervale

de timp, la serviciu, având în vedere distanța relativ mică dintre Stațiunea

Saturn și Aeroportului București Băneasa. S-a arătat că această concluzie rezultă

din declarațiile martorilor G.F., C.B., B.C., T.A. și N.M.M.

Din perspectiva

primei instanțe și a parchetului, împrejurarea că inculpatul G.L.C. ar fi

pretins o sumă de bani cetățenilor turci pentru a le permite intrarea în țară

este demonstrată prin declarațiile martorilor C.B. și G.F., iar martorii B.C.,

T.A. și N.M.M. confirmă „prezența fizică a inculpatului G.L.C., în calitatea sa

de Comandant al punctului P.F.A. București – B. Aurel Valicu, la serviciu,

chiar de o manieră episodică, în zilele de 05 - 07 septembrie 2007”.

Verificând

acest probatoriu ce a fundamentat trimiterea în judecată și, ulterior,

pronunțarea unei soluții de condamnare a inculpatului G.L.C., și având în

vedere și probele ce au fost administrate în recurs, se rețin următoarele:

În ceea ce-l

privește pe martorul C.B., în raport de considerentele anterior expuse, Înalta

Curte nu poate avea în vedere decât declarația dată în cadrul cercetării

judecătorești din recurs. Ascultat prin video conferință, acesta a arătat că „nu

am auzit să se fi cerut vreo sumă de bani și nu m-a interesat acest lucru”, că

la Istanbul i s-a prezentat o planșă foto și a declarat că nu recunoaște pe

nimeni întrucât a trecut mult timp, că nu a văzut și nici nu a auzit ca

ceilalți cetățeni turci să fi dat vreo sumă de bani, martorul nerecunoscând pe

niciunul dintre cei patru inculpați care i-au fost prezentați în ședință în

fața camerei de luat vederi.

Cel de-al

doilea martor, G.F., care, de altfel, este principalul martor al acuzării, a

prezentat mai multe variante în ceea ce privește situația de fapt.

Astfel, în

prima declarație dată, la data de 17 martie 2008, martorul a arătat că, la data

de 05 septembrie 2007, jurul orelor 19,00, a fost chemat la aeroportul Băneasa

pentru a asigura traducerea declarației unui cetățean turc căruia nu i se

permisese accesul în tară și asupra căruia fusese găsit un cartuș. Martorul

susține că a participat la audierea cetățeanului turc, pe care ulterior l-a

identificat ca fiind Ș.S., asigurând totodată și transcrierea traducerii declarației

cetățeanului turc, și că, „la un moment dat, la o pauză pentru a fuma o țigară,

am părăsit camera de anchetă împreună cu cei doi ofițeri anchetatori și un

ofițer care părea a avea o funcție superioară, ocazie cu care au avut loc

discuții privind o sumă de bani al cărui cuantum nu mi-l amintesc, pentru

rezolvarea problemei în care erau implicați cei 7 cetățeni turci. La discuție a

mai participat și fratele celui audiat. .arăt că îmi amintesc că la un moment

dat l-am tras deoparte pe Ș.Ș. și i-am transmis, în limba turcă, probabil ca

urmare a sugestiei unui polițist de frontieră, că problema se poate rezolva cu

o atenție pentru poliția de frontieră. Revin și arăt că pe parcursul audierii

cetățeanului turc asupra căruia a fost găsit cartușul, ofițerii anchetatori au

pus problema unei sume de bani. Cetățeanul turc audiat Ș.S. a precizat că nu

are bani la el și că banii se află la fratele acestuia Ș.Ș. Drept urmare,

polițiștii de frontieră anchetatori au acceptat să-l cheme pe fratele acestuia

și în acest context s-a pus problema unei sume de bani ca și recompensă pentru

polițiștii de frontieră în schimbul unei rezolvări mai rapide și ușoare a

cazului. Din discuțiile purtate ulterior cu Ș.Ș. am înțeles că până la urmă a

fost plătită o sumă de bani”.

În cea de-a

doua declarație dată de către martor, la data de 08 aprilie 2008, acesta arată

că a fost solicitat să asigure traducerea în legătură cu săvârșirea unei fapte

penale de către Ș.S., iar în această împrejurare „am tradus, la solicitarea

unui polițist, faptul că antemenționatul individ trebuia să plătească o sumă de

bani pentru a nu i se întocmi dosar penal. Nu mi-aduc aminte cu exactitate

suma, dar aceasta se cifra în jurul valorii de 400 euro. La întrevederea

respectivă au participat doar următoarele persoane: polițistul respectiv, eu, Ș.S.

și fratele acestuia mai mare Ș.Ș. Polițistul la care m-am referit mai sus și

care a formulat în mod expres cererea de a i se plăti o sumă de bani este cel

pe care l-am recunoscut după planșa foto în data de 02 aprilie 2008, ocazie cu

care am aflat că se numește G.L.C. Având în vedere împrejurările cauzei, arăt

că doresc să colaborez cu organele de anchetă în vederea stabilirii adevărului

solicitând concomitent să mi se aplice dispozițiile legale cu privire la

statutul juridic al colaboratorilor”.

În cea de-a

treia declarație de la 09 martie 2010, G.F., audiat de către procuror în

calitatea de învinuit, împotriva sa fiind începută, la aceeași dată, urmărirea

penală sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de luare de mită prevăzută de art.

254 alin. (1) raportat la art. 6 din Legea nr. 78/2000, respectiv complicitate

la luare de mită prevăzută de art. 26 raportat la art. 254 alin. (1) raportat

la art. 6 din Legea nr. 78/2000, prezintă o nou