ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 2598/2009

Prin acțiunea

înregistrată la 9 noiembrie 2006 pe rolul Tribunalului Suceava, reclamantul

A.X. a solicitat

excluderea din

SC F.I.E. SRL a

pârâtului C.C. în temeiul art. 217, 218, 219 alin. (2) din Legea nr. 31/1990,

arătând că, deși ambii asociați în cote egale au și calitatea de

administratori, pârâtul desfășoară activități și încheie operațiuni fără consultarea

și acordul coasociatului.

Tribunalul a

pronunțat sentința nr. 3203 din 27 noiembrie 2007 prin care a admis acțiunea și

a dispus

excluderea

pârâtului și obligarea acestuia la plata sumei de 55.676,16 lei prejudiciu adus

ca urmare a administrării sale și

1.914

lei cheltuieli de judecată.

În esență, prima

instanță a reținut că toată activitatea pârâtului în calitate de administrator

a fost una care avea drept scop obținerea de beneficii și profituri numai în

contul său și care a dus la înregistrarea de pierderi pentru societate, aspecte

dovedite în principal de concluziile raportului de expertiză contabilă.

Împotriva acestei

sentințe pârâtul

C.C.

a declarat apel, care a fost soluționat prin Decizia nr. 159 din 15 decembrie

2008, în sensul respingerii ca neîntemeiat, pentru următoarele motive:

- Raportul de

expertiză contabilă pe care prima instanță și-a fundamentat în mare proporție

sentința nu a fost contestat și nici combătut de altă probă, punerea în

discuție a concluziilor acestuia pentru prima dată în apel demonstrând lipsa de

diligență a pârâtului:

- pârâtul nu avea

dreptul să contracteze un credit bancar decât cu acordul celuilalt asociat,

potrivit actului constitutiv, procura acordată de reclamant pârâtului fixând un

prag al împuternicirii în fața Băncii de numai 500 lei;

- nu se justifică

plata sumei de 8.294,40 lei față de SC N. SRL, factura din 26 mai 2005 nefiind

depusă la dosar, existând prezumția că a fost scoasă din contabilitate în

interesul personal al pârâtului;

- referitor la

obligația de plată a prejudiciului, titularul cererii nu poate fi decât fie

societatea, fie ceilalți asociați, în lipsă de stipulație contrară și reținând

dispozițiile art. 223 alin. (1) din Legea nr. 31/1990 privind titularul cererii

în acțiunea de excludere, care aparține acelorași subiecți de drept.

Pârâtul a promovat

recurs împotriva deciziei din apel, solicitând casarea acesteia pentru motivele

prevăzute de art. 304 pct. 5 și 9, raportat la art. 312 alin. (3) C. proc. civ.

În dezvoltarea

motivelor de recurs se arată că instanța de apel a încălcat regulile privind

desfășurarea procesului când a statuat cu privire la discutarea în apel pentru

prima dată a concluziilor expertizei, aceasta deoarece apelul este devolutiv,

iar partea care a renunțat sau și-a retras proba înaintea primei instanțe sau

care a fost decăzută la prima instanță din dreptul la administrarea unei

dovezi, poate să propună din nou această probă înaintea instanței de apel,

decăderea producându-și efectele numai în fața primei instanțe nu și în apel.

Se invocă aplicarea

greșită a art. 222 alin. (1) din Legea nr. 31/1990, în sensul că frauda în

dauna societății nu a fost probată, iar contractul de împrumut bancar s-a făcut

în interesul societății și nu s-a creat nicio pagubă, ci, dimpotrivă, s-a asigurat

funcționalitatea firmei.

Faptul că, în lipsa

acordului celuilalt asociat - administrator s-a încheiat acest contract nu

echivalează cu o fraudă în dauna societății, iar asupra acestui motiv de apel

pârâtul susține că instanța nu s-a pronunțat.

În privința sumei de

8.294,40 lei se arată că operarea în evidența contabilă s-a făcut în baza

facturii din 26 mai 2005 anexată în apel, dar neobservată dintr-o eroare. Pe de

altă parte, societatea având organizat un serviciu de contabilitate, nu i se

poate imputa administratorului eventualele nereguli privind înregistrarea

operațiunilor contabile, iar neexercitarea unei acțiuni față de un debitor nu

constituie un act de fraudă în dauna societății, ci ar putea eventual atrage

răspunderea civilă a administratorului.

O asemenea obligație

incumbă deopotrivă celuilalt administrator, pârâtul susținând că nici asupra

acestui aspect constituit ca și motiv de apel, instanța nu s-a pronunțat.

O ultimă critică

decurge din aplicarea art. 223 alin. (1) din Legea nr. 31/1990, conform căruia

excluderea se pronunță la cererea societății sau a oricărui asociat, însă

cererea accesorie de obligare la plata daunelor către societate poate fi

formulată numai de societate, acțiunea în răspundere fiind o acțiune socială,

sub acest aspect cererea accesorie fiind inadmisibilă.

Prin întâmpinarea

înregistrată la 14 septembrie 2009 (fila 12 - 15) intimatul - reclamant

A.X. a solicitat

respingerea recursului.

În motivare susține

că instanța de apel a aplicat corect dispozițiile art. 212 alin. (2) C. proc.

civ. cu privire la proba cu expertiza, precum și art. 295 C. proc. civ.,

verificând în limitele cererii de apel situația de fapt, neimpunându-se

refacerea sau completarea probelor administrate în fața instanței de fond.

Intimatul a mai

arătat că în mod corect s-a reținut incidența art. 222 alin. (1) lit. d) din

Legea nr. 31/1990 ca motiv de excludere pentru frauda în dauna societății,

datorită existenței unui comportament ocult, disimulat din partea recurentului,

în calitatea sa de asociat - administrator, manifestat prin tăinuirea unor

informații, documente și prin ascunderea, neîmpărtășirea unor operațiuni

comerciale.

Cu privire la

titularul acțiunii în despăgubiri, intimatul susține că instanța de apel corect

a reținut că, în lipsa unei prevederi exprese, aceasta aparține titularilor

cererii de excludere.

Analizând recursul

prin prisma criticilor formulate, Înalta Curte reține următoarele:

Întrucât au fost

suprimate motivele de recurs prevăzute de art. 304 pct. 11 C. proc. civ., care

îngăduia modificarea hotărârii care se întemeia pe o greșeală gravă de fapt,

decurgând dintr-o apreciere eronată a probelor administrate, modul în care

procedează instanța de apel, în privința încuviințării probelor, nu mai poate

fi supus controlului instanței de recurs.

Hotărârea pronunțată

în apel a analizat criticile aduse sentinței primei instanțe, decizia

cuprinzând motivele pe care se sprijină soluția de respingere ca nefondat a

apelului.

Astfel, raportat la

probatoriul administrat în prima instanță, Curtea reține că sunt întrunite

condițiile de excludere din SC F.I.E. SRL a pârâtului C.C., în conformitate cu art.

222 alin. (1) lit. d) C. proc. civ. conform căruia poate fi exclus din

societatea în nume colectiv, în comandită simplă sau cu răspundere limitată

asociatul administrator care comite frauda în dauna societății sau se servește

de semnătura socială sau de capitalul social în folosul lui sau al altora.

Prin recurs nu se

aduc critici vizând aplicarea greșită a dispozițiilor legale referitoare la

excludere astfel că, raportat la probele dosarului din care rezultă că pârâtul

a influențat în mod nefavorabil rezultatele financiare ale societății aducând

prejudicii importante acesteia și obținând beneficii în folosul său, fără a se

proceda la reanalizarea acestora, operațiune incompatibilă cu prezentul recurs,

Înalta Curte va reține că instanța de apel a pronunțat o soluție legală prin

menținerea dispoziției de excludere din societatea comercială a pârâtului.

Cu toate acestea,

criticile în legătură cu petitul accesoriu privind prejudiciul adus ca urmare a

administrării înfăptuită de pârât sunt întemeiate, instanța de apel reținând

greșit că titularii acesteia sunt aceiași subiecți de drept din acțiunea în

excludere respectiv unul dintre asociați sau societatea comercială.

Aceasta deoarece

acțiunea în răspundere are caracter social, prejudiciul este încercat de

societatea comercială care are calitatea de creditor al obligației de plată în

măsura în care aceasta există și este stabilită și, prin urmare este titulară a

cererii în despăgubiri.

Interesul ocrotit

prin această acțiune este unul social și nu particular al unui acționar sau

administrator.

În raport de cele

reținute, cererea în despăgubiri este exercitată de o persoană lipsită de

calitate procesuală activă.

Astfel, reținând

considerentele mai sus expuse, în temeiul art. 312 alin. (1), raportat la art. 304

pct. 9 C. proc. civ. se va admite recursul declarat de pârâtul

C.C.

împotriva Deciziei nr.

159 din 15 decembrie 2008 a Curții de Apel Suceava, care va fi modificată, în

sensul admiterii apelului împotriva sentinței nr. 3202 din 27 noiembrie 2007 a

Tribunalului Suceava, care urmează a fi schimbată în parte. În consecință se va

respinge capătul de cerere în pretenții, ca fiind formulat de o persoană fără

calitate procesuală activă. Restul dispozițiilor sentinței vor fi menținute.

În temeiul art. 276 C.

proc. civ., fiind în culpă procesuală, intimatul - reclamant A.X. va fi obligat

să-i achite recurentului - pârât suma de 1.785 lei cu titlu de cheltuieli de

judecată reprezentând jumătate onorariu avocațial în recurs, în raport de

pretențiile ce vor fi admise.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite

recursul declarat de

pârâtul C.C., împotriva deciziei Curții de Apel Suceava nr. 159 din 15

decembrie 2008

,

modifică decizia atacată, admite apelul declarat de pârâtul

C.C. împotriva

sentinței Tribunalului Suceava nr. 3203 din 27 noiembrie 2007; schimbă, în

parte, sentința Tribunalului Suceava nr. 3203 din 27 noiembrie 2007 în sensul

că respinge capătul de cerere în pretenții ca fiind formulată de o persoană

fără calitate procesuală activă.

Menține restul

dispozițiilor sentinței.

Obligă intimatul -

reclamant A.X. să plătească recurentului - pârât C.C. suma de 1.785 lei, cu

titlu de cheltuieli de judecată reprezentând onorariu de avocat.

Irevocabilă.

Pronunțată

în ședință publică, astăzi

28 octombrie 2009.