ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 2598/2009

Prin acțiunea înregistrată la 9 noiembrie 2006 pe rolul Tribunalului Suceava, reclamantul A.X. a solicitat excluderea din SC F.I.E. SRL a pârâtului C.C. în temeiul art. 217, 218, 219 alin. (2) din Legea nr. 31/1990, arătând că, deși ambii asociați în cote egale au și calitatea de administratori, pârâtul desfășoară activități și încheie operațiuni fără consultarea și acordul coasociatului. Tribunalul a pronunțat sentința nr. 3203 din 27 noiembrie 2007 prin care a admis acțiunea și a dispus excluderea pârâtului și obligarea acestuia la plata sumei de 55.676,16 lei prejudiciu adus ca urmare a administrării sale și 1.914 lei cheltuieli de judecată. În esență, prima instanță a reținut că toată activitatea pârâtului în calitate de administrator a fost una care avea drept scop obținerea de beneficii și profituri numai în contul său și care a dus la înregistrarea de pierderi pentru societate, aspecte dovedite în principal de concluziile raportului de expertiză contabilă.

Împotriva acestei sentințe pârâtul C.C.

a declarat apel, care a fost soluționat prin Decizia nr. 159 din 15 decembrie 2008, în sensul respingerii ca neîntemeiat, pentru următoarele motive: - Raportul de expertiză contabilă pe care prima instanță și-a fundamentat în mare proporție sentința nu a fost contestat și nici combătut de altă probă, punerea în discuție a concluziilor acestuia pentru prima dată în apel demonstrând lipsa de diligență a pârâtului: - pârâtul nu avea dreptul să contracteze un credit bancar decât cu acordul celuilalt asociat, potrivit actului constitutiv, procura acordată de reclamant pârâtului fixând un prag al împuternicirii în fața Băncii de numai 500 lei; - nu se justifică plata sumei de 8.294,40 lei față de SC N. SRL, factura din 26 mai 2005 nefiind depusă la dosar, existând prezumția că a fost scoasă din contabilitate în interesul personal al pârâtului; - referitor la obligația de plată a prejudiciului, titularul cererii nu poate fi decât fie societatea, fie ceilalți asociați, în lipsă de stipulație contrară și reținând dispozițiile art. 223 alin. (1) din Legea nr. 31/1990 privind titularul cererii în acțiunea de excludere, care aparține acelorași subiecți de drept.

Pârâtul a promovat recurs împotriva deciziei din apel, solicitând casarea acesteia pentru motivele prevăzute de art. 304 pct. 5 și 9, raportat la art. 312 alin. (3) C. proc. civ. În dezvoltarea motivelor de recurs se arată că instanța de apel a încălcat regulile privind desfășurarea procesului când a statuat cu privire la discutarea în apel pentru prima dată a concluziilor expertizei, aceasta deoarece apelul este devolutiv, iar partea care a renunțat sau și-a retras proba înaintea primei instanțe sau care a fost decăzută la prima instanță din dreptul la administrarea unei dovezi, poate să propună din nou această probă înaintea instanței de apel, decăderea producându-și efectele numai în fața primei instanțe nu și în apel.

Se invocă aplicarea greșită a art. 222 alin. (1) din Legea nr. 31/1990, în sensul că frauda în dauna societății nu a fost probată, iar contractul de împrumut bancar s-a făcut în interesul societății și nu s-a creat nicio pagubă, ci, dimpotrivă, s-a asigurat funcționalitatea firmei. Faptul că, în lipsa acordului celuilalt asociat - administrator s-a încheiat acest contract nu echivalează cu o fraudă în dauna societății, iar asupra acestui motiv de apel pârâtul susține că instanța nu s-a pronunțat. În privința sumei de 8.294,40 lei se arată că operarea în evidența contabilă s-a făcut în baza facturii din 26 mai 2005 anexată în apel, dar neobservată dintr-o eroare.

Pe de altă parte, societatea având organizat un serviciu de contabilitate, nu i se poate imputa administratorului eventualele nereguli privind înregistrarea operațiunilor contabile, iar neexercitarea unei acțiuni față de un debitor nu constituie un act de fraudă în dauna societății, ci ar putea eventual atrage răspunderea civilă a administratorului. O asemenea obligație incumbă deopotrivă celuilalt administrator, pârâtul susținând că nici asupra acestui aspect constituit ca și motiv de apel, instanța nu s-a pronunțat. O ultimă critică decurge din aplicarea art. 223 alin. (1) din Legea nr. 31/1990, conform căruia excluderea se pronunță la cererea societății sau a oricărui asociat, însă cererea accesorie de obligare la plata daunelor către societate poate fi formulată numai de societate, acțiunea în răspundere fiind o acțiune socială, sub acest aspect cererea accesorie fiind inadmisibilă.

Prin întâmpinarea înregistrată la 14 septembrie 2009 (fila 12 - 15) intimatul - reclamant A.X. a solicitat respingerea recursului. În motivare susține că instanța de apel a aplicat corect dispozițiile art. 212 alin. (2) C. proc. civ. cu privire la proba cu expertiza, precum și art. 295 C. proc. civ., verificând în limitele cererii de apel situația de fapt, neimpunându-se refacerea sau completarea probelor administrate în fața instanței de fond. Intimatul a mai arătat că în mod corect s-a reținut incidența art. 222 alin. (1) lit. d) din Legea nr. 31/1990 ca motiv de excludere pentru frauda în dauna societății, datorită existenței unui comportament ocult, disimulat din partea recurentului, în calitatea sa de asociat - administrator, manifestat prin tăinuirea unor informații, documente și prin ascunderea, neîmpărtășirea unor operațiuni comerciale.

Cu privire la titularul acțiunii în despăgubiri, intimatul susține că instanța de apel corect a reținut că, în lipsa unei prevederi exprese, aceasta aparține titularilor cererii de excludere. Analizând recursul prin prisma criticilor formulate, Înalta Curte reține următoarele: Întrucât au fost suprimate motivele de recurs prevăzute de art. 304 pct. 11 C. proc. civ., care îngăduia modificarea hotărârii care se întemeia pe o greșeală gravă de fapt, decurgând dintr-o apreciere eronată a probelor administrate, modul în care procedează instanța de apel, în privința încuviințării probelor, nu mai poate fi supus controlului instanței de recurs. Hotărârea pronunțată în apel a analizat criticile aduse sentinței primei instanțe, decizia cuprinzând motivele pe care se sprijină soluția de respingere ca nefondat a apelului.

Astfel, raportat la probatoriul administrat în prima instanță, Curtea reține că sunt întrunite condițiile de excludere din SC F.I.E. SRL a pârâtului C.C., în conformitate cu art. 222 alin. (1) lit. d) C. proc. civ. conform căruia poate fi exclus din societatea în nume colectiv, în comandită simplă sau cu răspundere limitată asociatul administrator care comite frauda în dauna societății sau se servește de semnătura socială sau de capitalul social în folosul lui sau al altora.

Prin recurs nu se aduc critici vizând aplicarea greșită a dispozițiilor legale referitoare la excludere astfel că, raportat la probele dosarului din care rezultă că pârâtul a influențat în mod nefavorabil rezultatele financiare ale societății aducând prejudicii importante acesteia și obținând beneficii în folosul său, fără a se proceda la reanalizarea acestora, operațiune incompatibilă cu prezentul recurs, Înalta Curte va reține că instanța de apel a pronunțat o soluție legală prin menținerea dispoziției de excludere din societatea comercială a pârâtului. Cu toate acestea, criticile în legătură cu petitul accesoriu privind prejudiciul adus ca urmare a administrării înfăptuită de pârât sunt întemeiate, instanța de apel reținând greșit că titularii acesteia sunt aceiași subiecți de drept din acțiunea în excludere respectiv unul dintre asociați sau societatea comercială.

Aceasta deoarece acțiunea în răspundere are caracter social, prejudiciul este încercat de societatea comercială care are calitatea de creditor al obligației de plată în măsura în care aceasta există și este stabilită și, prin urmare este titulară a cererii în despăgubiri. Interesul ocrotit prin această acțiune este unul social și nu particular al unui acționar sau administrator. În raport de cele reținute, cererea în despăgubiri este exercitată de o persoană lipsită de calitate procesuală activă. Astfel, reținând considerentele mai sus expuse, în temeiul art. 312 alin. (1), raportat la art. 304 pct. 9 C. proc. civ. se va admite recursul declarat de pârâtul C.C. împotriva Deciziei nr. 159 din 15 decembrie 2008 a Curții de Apel Suceava, care va fi modificată, în sensul admiterii apelului împotriva sentinței nr. 3202 din 27 noiembrie 2007 a Tribunalului Suceava, care urmează a fi schimbată în parte.

În consecință se va respinge capătul de cerere în pretenții, ca fiind formulat de o persoană fără calitate procesuală activă. Restul dispozițiilor sentinței vor fi menținute. În temeiul art. 276 C. proc. civ., fiind în culpă procesuală, intimatul - reclamant A.X. va fi obligat să-i achite recurentului - pârât suma de 1.785 lei cu titlu de cheltuieli de judecată reprezentând jumătate onorariu avocațial în recurs, în raport de pretențiile ce vor fi admise.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Admite recursul declarat de pârâtul C.C., împotriva deciziei Curții de Apel Suceava nr. 159 din 15 decembrie 2008 , modifică decizia atacată, admite apelul declarat de pârâtul C.C. împotriva sentinței Tribunalului Suceava nr. 3203 din 27 noiembrie 2007; schimbă, în parte, sentința Tribunalului Suceava nr. 3203 din 27 noiembrie 2007 în sensul că respinge capătul de cerere în pretenții ca fiind formulată de o persoană fără calitate procesuală activă. Menține restul dispozițiilor sentinței. Obligă intimatul - reclamant A.X. să plătească recurentului - pârât C.C. suma de 1.785 lei, cu titlu de cheltuieli de judecată reprezentând onorariu de avocat. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 28 octombrie 2009.