ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4926/2011

ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4926/2011 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2011)

Asupra recursului de

față,

Din examinarea

lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Instanța de fond

Prin

sentința nr.

16

din 17 ianuarie 2011, Curtea de Apel Iași, secția contencios administrativ și fiscal,

a respins excepția prematurității acțiunii; a admis acțiunea formulată și

modificată ulterior de reclamanta C.A., în contradictoriu cu pârâta C.C.S.D.,

pe care a obligat-o să emită pe numele reclamantei decizia referitoare la

acordarea despăgubirilor în condițiile Legii nr. 247/2005 pentru cota de

6

/

8

din imobilul teren de 600 mp ce a fost situat în Iași, str. M. și să plătească

suma de 500 de RON, cu titlu de cheltuieli de judecată.

Pentru a pronunța această

soluție, instanța a reținut că p

rin dispoziția din 1 noiembrie

2005 emisă de Primarul municipiului Iași, în urma formulării de către reclamantă

a notificării din 2001, s-au propus măsuri reparatorii în echivalent pentru imobilul

ce fusese demolat,

situat în Iași, str. M.

Curtea a apreciat că omisiunea

legiuitorului de a stabili un termen de finalizare pentru fiecare etapă a procedurii

administrative nu poate constitui o justificare pentru autoritatea pârâtă, de a

tergiversa soluționarea cererii reclamantei, în condițiile în care

procedura administrativă a fost inițiată de reclamantă în 2001,

cu aproape 10 ani în urmă, iar dispoziția a fost emisă de Primarul Municipiului

Iași încă de la data de 1 noiembrie 2005.

Astfel, din

modul în care autoritatea pârâtă a înțeles să răspundă reclamantei rezultă intenția

de tergiversare, de la momentul emiterii dispoziției din 1 noiembrie 2005 și până

în prezent trecând aproape șase ani, timp în care dosarul reclamantei a fost numai

înregistrat, fără a mai fi parcurs vreo etapă din procedura administrativă, ulterior

introducerii prezentei acțiuni, fiind trimisă o adresă pentru completarea dosarului

cu înscrisurile necesare pentru evaluarea construcției demolate.

În acest context, Curtea

a apreciat că procedurile administrative, coordonate cu cele judiciare, trebuie

să se desfășoare într-un termen rezonabil și că depășirea unui termen de 9 ani de

la data formulării cererii de acordare a măsurilor reparatorii, constituie o încălcare

evidentă și flagrantă a prevederilor art. 6 din Convenția Europeană a Drepturilor

Omului.

Curtea a apreciat că nu

a există niciun motiv pentru care să nu poată fi emisă decizia referitoare la acordarea

despăgubirilor în condițiile Legii nr. 247/2005, pentru cota de

6

/

8

ce îi revine reclamatei, ca succesor legal și testamentar pentru imobilului constând

doar în teren ce a fost situat în Iași, str. M., câtă vreme pentru construcția demolată

reclamanta a renunțat la cererea de despăgubiri.

II. Instanța de recurs

Împotriva acestei sentințe

a declarat recurs pârâta C.C.S.D. care a criticat-o pentru nelegalitate și netemeinicie,

arătând că în cadrul procedurii administrative reglementată de Titlul VII din Legea

nr. 554/2004 s-au prevăzut mai multe etape care trebuie parcurse, respectiv etapa

transmiterii și înregistrării dosarelor, conform art. 16 alin. (1) și alin. (2)

din Capitolul V Titlul VII, modificat și completat prin O.U.G. nr. 81/2007, etapa

analizării dosarelor de către Secretariatul C.C.S.D. sub aspectul posibilității

restituirii în natură a imobilului ce formează obiectul notificării și etapa evaluării,

procedura finalizându-se prin emiterea de către C.C.S.D. a deciziei reprezentând

titlul de despăgubire și valorificarea acestuia în condițiile prevăzute de pct.

26 din O.U.G. nr. 81/2007.

S-a susținut că, în speță,

s-a parcurs numai etapa transmiterii și înregistrării dosarului cu privire la măsurile

reparatorii în favoarea reclamantei, dosarul aferent dispoziției din 1

noiembrie 2005 fiind transmis de Primăria Municipiului Iașiși înregistrat la Secretariatul

C.C.S.D., verificarea respingerii cererii de restituirii în natură a imobilului

notificat și etapa evaluării, fiind condiționată de ordinea înregistrării dosarelor,

așa cum s-a stabilit prin decizia din 16 septembrie 2008 a C.C.S.D.

Legiuitorul nu a prevăzut

un termen de soluționare a dosarelor, astfel că prin decizia din 28 ianuarie 2006

emisă în baza Normelor metodologice aprobate prin H.G. nr. 1095/2005 s-a stabilit

ca selecția dosarelor de despăgubiri să se facă aleatoriu, însă prin decizia din

16 septembrie 2008 C.C.S.D. a stabilit drept criteriu de soluționare ordinea înregistrării

dosarelor, toate dosarele fiind împărțite în două categorii, în funcție de data

transmiterii către Secretariatul C.C.S.D., dacă aceasta s-a făcut înainte, sau după

intrarea în vigoare a O.U.G. nr. 81/2007.

Recurenta a învederat

că dosarul privind acordarea despăgubirilor în favoarea reclamanților face parte

din a doua categorie, fiind transmis prin Instituția Prefectului Iași Secretariatului

C.C.S.D. și înregistrat, urmând a se respecta ordinea de înregistrare a dosarului,

acest criteriu just și echitabil fiind aplicabil și reclamanților, pentru a nu se

încălca principiul egalității în drepturi persoanelor îndreptățite, principiu recunoscut

atât în dreptul comunitar, cât și prin deciziile Curții Constituționale ca reprezentând

o modalitate obiectivă de rezolvare a unei situații, urmând ca după întocmirea raportului

de evaluare să se emită titlul de despăgubire.

Recurenta a mai învederat

că nici argumentele din considerentele sentinței instanței de fond cu privire la

soluționarea cauzei într-un termen rezonabil nu sunt aplicabile, jurisprudența C.E.D.O.

particularizând acest principiu în funcție de complexitatea cauzei, conduita reclamantului

și a autorităților, miza litigiului pentru reclamant.

S-a arătat că în practica

judiciară s-a constat că, în repetate rânduri că procedurile administrative reglementate

de Legea nr. 247/2005 au un caracter complex, cuprind mai multe etape, în care sunt

implicate mai multe entități, între etapa evaluării și cea a emiterii deciziei C.C.S.D.

existând o perioadă care poate fi prelungită obiectiv, prin exercitarea dreptului

părților de a formula obiecțiuni la raportul de expertiză, de a li se răspunde și

de a lua cunoștință de răspunsul evaluatorului.

A concluzionat recurenta

că nu există un refuz nejustificat din partea sa de a desemna un evaluator pentru

imobilul pentru care s-a stabilit dreptul intimaților la despăgubiri, însă această

măsură se va realiza în cadrul și cu respectarea procedurii prevăzute de Legea

nr. 247/2005 republicată, în funcție de ordinea numărului de înregistrare a dosarului,

criteriu obiectiv stabilit de C.C.S.D., în temeiul competențelor și în virtutea

dreptului de apreciere conferit de dispozițiile legale în vigoare.

Recurenta a susținut că

nu trebuia obligată la plata cheltuielilor de judecată, deoarece a recunoscut implicit

dreptul subiectiv al reclamantului la prima zi de înfățișare și trebuiau aplicate

dispozițiile art. 275 C. proc. civ. sau reduse cheltuielile reprezentând onorariu

de avocat, în temeiul art. 274 alin. (3) C. proc. civ.

Recurenta a solicitat

admiterea recursului și modificarea sentinței, în sensul respingerii acțiunii reclamanților,

întrucât cererea acestora nu poate fi rezolvată cu aplicarea unui regim preferențial,

prin faptul că s-au adresat instanței de judecată, peste ordinea cronologică de

rezolvare a dosarului lor.

Intimata-reclamantă C.A.,

a depus la dosar concluzii scrise prin care a solicitat respingerea recursului ca

nefondat.

recurs

Analizând sentința criticată,

prin prisma motivelor de recurs, ținând cont de actele și lucrările dosarului, precum

și de dispozițiile legale incidente, Curtea constată că nu este afectată legalitatea

și temeinicia acesteia, după cum se va arăta în continuare:

Situația de fapt

Intimata-reclamantă C.A.

a solicitat despăgubiri, potrivit Legii nr. 10/2001 prin notificarea din 2001 adresată

Primăriei Municipiului Iași pentru cota de

6

/

8

din imobilul

situat în Iași, str. M., care nu mai putea fi restituit în natură, terenul de 600

mp expropriat prin Decretul nr. 314/1984 fiind ocupat de blocuri de locuințe, iar

construcția demolată.

Prin dispoziția din 1

noiembrie 2005 Primarul Municipiului Iași a propus acordarea de despăgubiri numai

pentru cota de

6

/

8

din imobilul notificat, conform titlului

VII din Legea nr. 247/2005, dosarul cu propunerea de despăgubire fiind înregistrat

la Secretariatul C.C.S.D.

Cu adresa din 14

iunie 2010, după promovarea prezentei acțiuni de către intimata-reclamantă, 4

iunie 2010, recurenta C.C.S.D. a solicitat relații de la Primăria Iași cu privirea

la construcția demolată.

Considerentele Înaltei

Curți

Recursul pârâtei C.C.S.D.

București a declarat împotriva sentinței nr. 70 din 14 aprilie 2010 a Curții de

Apel Pitești prin care a fost obligată să desemneze un evaluator și să emită titlu

de despăgubire în beneficiul intimaților, conform deciziei Primarului municipiului

Drăgășani nu cuprinde critici propriu-zise cu privire la soluția primei instanțe,

ci reia susținerile și argumentele prezentate în întâmpinarea depusă la fond, ce

vizează complexitatea și etapele procedurii reglementate de Titlul VII al Legii

nr. 247/2005, inexistența unei culpe a autorității în derularea acesteia și pe cale

de consecință concluzionează că nu există nici un refuz nejustificat al soluționării

solicitării acestora, de desemnare a unui evaluator și de emitere a titlului de

despăgubire, măsuri ce urmează a fi dispuse în ordinea înregistrării dosarelor,

conform deciziei sale din 16 septembrie 2008.

Deși argumentele recurentei

privind complexitatea procedurilor reglementate de Legea nr. 247/2005 care cuprind

mai multe etape, în care sunt antrenate mai multe entități (organe investite cu

soluționarea notificării, evaluatorii) sunt corecte, acestea nu reprezintă un motiv

legal pentru depășirea termenului rezonabil de rezolvare a situației litigioase

a intimaților.

Omisiunea legiuitorului

de a stabili un termen de finalizare pentru fiecare etapă a procedurii administrative

nu îndreptățește autoritatea publică de a determina discreționar acest interval

de timp, fiind necesar ca etapele procedurii să fie parcurse într-un termen rezonabil,

în sensul dispozițiilor art. 6 parag. 1 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului.

Termenul rezonabil privește

atât durata procedurilor administrative preliminare, cât și timpul necesar finalizării

procedurilor judiciare propriu-zise și de executare a hotărârilor judecătorești,

astfel că Statul român avea obligația de a organiza astfel funcționarea puterilor

sale, încât să răspundă acestor cerințe și persoana îndreptățită să poată beneficia

efectiv de protecția asigurată prin prevederile art. 6 din Convenția Europeană

a Drepturilor Omului.

Complexitatea etapelor

procedurale reglementate de lege poate constitui un criteriu de apreciere a respectării

termenului rezonabil, dar nu poate fi invocată pentru justificarea unei conduite

discreționare, de pasivitate, a autorităților publice.

Atunci când Statul român

și-a asumat obligația de a compensa prin măsuri reparatorii persoanele al căror

drept de proprietate a fost încălcat de statul comunist prin preluarea abuzivă a

imobilelor, era dator să stabilească măsuri legislative adecvate, transparente,

coerente, care să asigure punerea în aplicare a procedurilor administrative de restituire

a imobilelor, sau de plată a despăgubirilor într-un termen rezonabil, pentru persoanele

cărora li s-a recunoscut dreptul la restituire sau la despăgubiri și care astfel

au devenit posesoarele unui „bun” în sensul art. 1 din Convenția Europeană a Drepturilor

Omului, în acest sens pronunțându-se Curtea de la Strasbourg prin hotărârile Viașu

împotriva României, Katz și Faimblat din anul 2009.

În speță, raportat la

perioada îndelungată de 10 ani, care a trecut de la data declanșării procedurii

de restituire a terenului luat abuziv de statul comunist de la autorul intimatei,

de la emiterea notificării, prima instanță a concluzionat în mod corect că au fost

încălcate dispozițiile art. 6 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului privind

dreptul la un proces echitabil, susținerile recurentei privind nesocotirea criteriilor

pe baza cărora se apreciază termenul rezonabil, rezultate din jurisprudența C.E.D.O.,

nefiind justificate.

Nici motivul de recurs

privind cheltuielile de judecată nu este fondat, nefiind incidente dispozițiile

art. 275 C. proc. civ., recurenta depunând la prima instanță întâmpinare prin care

a încercat să argumenteze că nu a refuzat nejustificat să soluționeze cererea reclamantei,

tinzând, prin considerentele expuse la respingerea acțiunii acesteia, textul invocat

aplicându-se numai în cazul unei recunoașteri clare, necondiționate și neechivoce

a pretențiilor reclamantei la prima zi de înfățișare, ceea ce în speță nu s-a realizat.

Mai mult decât atât, autoritatea

pârâtă a exercitat și recurs împotriva sentinței instanței de fond, deși a început

executarea acesteia prin trimiterea dosarului intimatei evaluatorului autorizat,

astfel că nu se impune reducerea cheltuielilor modice de judecată la care a fost

obligată la fond, de 5.000 RON.

recurs

Constatând că sentința

atacată nu este afectată de niciunul din motivele de casare sau modificare prevăzute

de art. 304 C. proc. civ., în temeiul art. 312 alin. (1) din același cod, coroborat

cu art. 20 alin. (1) și alin. (2), Înalta Curte va respinge recursul pârâtei ca

nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat

de C.C.S.D. București împotriva sentinței nr. 16 din 17 ianuarie 2011 a Curții de

Apel Iași, secția comercială și de contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 25 octombrie 2011.