ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4926/2011

Asupra recursului de față, Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: I. Instanța de fond Prin sentința nr. 16 din 17 ianuarie 2011, Curtea de Apel Iași, secția contencios administrativ și fiscal, a respins excepția prematurității acțiunii; a admis acțiunea formulată și modificată ulterior de reclamanta C.A., în contradictoriu cu pârâta C.C.S.D., pe care a obligat-o să emită pe numele reclamantei decizia referitoare la acordarea despăgubirilor în condițiile Legii nr. 247/2005 pentru cota de 6 / 8 din imobilul teren de 600 mp ce a fost situat în Iași, str. M. și să plătească suma de 500 de RON, cu titlu de cheltuieli de judecată.

Pentru a pronunța această soluție, instanța a reținut că p rin dispoziția din 1 noiembrie 2005 emisă de Primarul municipiului Iași, în urma formulării de către reclamantă a notificării din 2001, s-au propus măsuri reparatorii în echivalent pentru imobilul ce fusese demolat, situat în Iași, str. M. Curtea a apreciat că omisiunea legiuitorului de a stabili un termen de finalizare pentru fiecare etapă a procedurii administrative nu poate constitui o justificare pentru autoritatea pârâtă, de a tergiversa soluționarea cererii reclamantei, în condițiile în care procedura administrativă a fost inițiată de reclamantă în 2001, cu aproape 10 ani în urmă, iar dispoziția a fost emisă de Primarul Municipiului Iași încă de la data de 1 noiembrie 2005. Astfel, din modul în care autoritatea pârâtă a înțeles să răspundă reclamantei rezultă intenția de tergiversare, de la momentul emiterii dispoziției din 1 noiembrie 2005 și până în prezent trecând aproape șase ani, timp în care dosarul reclamantei a fost numai înregistrat, fără a mai fi parcurs vreo etapă din procedura administrativă, ulterior introducerii prezentei acțiuni, fiind trimisă o adresă pentru completarea dosarului cu înscrisurile necesare pentru evaluarea construcției demolate.

În acest context, Curtea a apreciat că procedurile administrative, coordonate cu cele judiciare, trebuie să se desfășoare într-un termen rezonabil și că depășirea unui termen de 9 ani de la data formulării cererii de acordare a măsurilor reparatorii, constituie o încălcare evidentă și flagrantă a prevederilor art. 6 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului. Curtea a apreciat că nu a există niciun motiv pentru care să nu poată fi emisă decizia referitoare la acordarea despăgubirilor în condițiile Legii nr. 247/2005, pentru cota de 6 / 8 ce îi revine reclamatei, ca succesor legal și testamentar pentru imobilului constând doar în teren ce a fost situat în Iași, str. M., câtă vreme pentru construcția demolată reclamanta a renunțat la cererea de despăgubiri.

II. Instanța de recurs 1. Motivele de recurs Împotriva acestei sentințe a declarat recurs pârâta C.C.S.D. care a criticat-o pentru nelegalitate și netemeinicie, arătând că în cadrul procedurii administrative reglementată de Titlul VII din Legea nr. 554/2004 s-au prevăzut mai multe etape care trebuie parcurse, respectiv etapa transmiterii și înregistrării dosarelor, conform art. 16 alin. (1) și alin. (2) din Capitolul V Titlul VII, modificat și completat prin O.U.G. nr. 81/2007, etapa analizării dosarelor de către Secretariatul C.C.S.D. sub aspectul posibilității restituirii în natură a imobilului ce formează obiectul notificării și etapa evaluării, procedura finalizându-se prin emiterea de către C.C.S.D.

a deciziei reprezentând titlul de despăgubire și valorificarea acestuia în condițiile prevăzute de pct. 26 din O.U.G. nr. 81/2007. S-a susținut că, în speță, s-a parcurs numai etapa transmiterii și înregistrării dosarului cu privire la măsurile reparatorii în favoarea reclamantei, dosarul aferent dispoziției din 1 noiembrie 2005 fiind transmis de Primăria Municipiului Iașiși înregistrat la Secretariatul C.C.S.D., verificarea respingerii cererii de restituirii în natură a imobilului notificat și etapa evaluării, fiind condiționată de ordinea înregistrării dosarelor, așa cum s-a stabilit prin decizia din 16 septembrie 2008 a C.C.S.D. Legiuitorul nu a prevăzut un termen de soluționare a dosarelor, astfel că prin decizia din 28 ianuarie 2006 emisă în baza Normelor metodologice aprobate prin H.G.

nr. 1095/2005 s-a stabilit ca selecția dosarelor de despăgubiri să se facă aleatoriu, însă prin decizia din 16 septembrie 2008 C.C.S.D. a stabilit drept criteriu de soluționare ordinea înregistrării dosarelor, toate dosarele fiind împărțite în două categorii, în funcție de data transmiterii către Secretariatul C.C.S.D., dacă aceasta s-a făcut înainte, sau după intrarea în vigoare a O.U.G. nr. 81/2007. Recurenta a învederat că dosarul privind acordarea despăgubirilor în favoarea reclamanților face parte din a doua categorie, fiind transmis prin Instituția Prefectului Iași Secretariatului C.C.S.D.

și înregistrat, urmând a se respecta ordinea de înregistrare a dosarului, acest criteriu just și echitabil fiind aplicabil și reclamanților, pentru a nu se încălca principiul egalității în drepturi persoanelor îndreptățite, principiu recunoscut atât în dreptul comunitar, cât și prin deciziile Curții Constituționale ca reprezentând o modalitate obiectivă de rezolvare a unei situații, urmând ca după întocmirea raportului de evaluare să se emită titlul de despăgubire. Recurenta a mai învederat că nici argumentele din considerentele sentinței instanței de fond cu privire la soluționarea cauzei într-un termen rezonabil nu sunt aplicabile, jurisprudența C.E.D.O. particularizând acest principiu în funcție de complexitatea cauzei, conduita reclamantului și a autorităților, miza litigiului pentru reclamant.

S-a arătat că în practica judiciară s-a constat că, în repetate rânduri că procedurile administrative reglementate de Legea nr. 247/2005 au un caracter complex, cuprind mai multe etape, în care sunt implicate mai multe entități, între etapa evaluării și cea a emiterii deciziei C.C.S.D. existând o perioadă care poate fi prelungită obiectiv, prin exercitarea dreptului părților de a formula obiecțiuni la raportul de expertiză, de a li se răspunde și de a lua cunoștință de răspunsul evaluatorului.

A concluzionat recurenta că nu există un refuz nejustificat din partea sa de a desemna un evaluator pentru imobilul pentru care s-a stabilit dreptul intimaților la despăgubiri, însă această măsură se va realiza în cadrul și cu respectarea procedurii prevăzute de Legea nr. 247/2005 republicată, în funcție de ordinea numărului de înregistrare a dosarului, criteriu obiectiv stabilit de C.C.S.D., în temeiul competențelor și în virtutea dreptului de apreciere conferit de dispozițiile legale în vigoare. Recurenta a susținut că nu trebuia obligată la plata cheltuielilor de judecată, deoarece a recunoscut implicit dreptul subiectiv al reclamantului la prima zi de înfățișare și trebuiau aplicate dispozițiile art. 275 C. proc.

civ. sau reduse cheltuielile reprezentând onorariu de avocat, în temeiul art. 274 alin. (3) C. proc. civ. Recurenta a solicitat admiterea recursului și modificarea sentinței, în sensul respingerii acțiunii reclamanților, întrucât cererea acestora nu poate fi rezolvată cu aplicarea unui regim preferențial, prin faptul că s-au adresat instanței de judecată, peste ordinea cronologică de rezolvare a dosarului lor. 2. Apărările intimatei Intimata-reclamantă C.A., a depus la dosar concluzii scrise prin care a solicitat respingerea recursului ca nefondat. 3. Analiza motivelor de recurs Analizând sentința criticată, prin prisma motivelor de recurs, ținând cont de actele și lucrările dosarului, precum și de dispozițiile legale incidente, Curtea constată că nu este afectată legalitatea și temeinicia acesteia, după cum se va arăta în continuare: Situația de fapt Intimata-reclamantă C.A.

a solicitat despăgubiri, potrivit Legii nr. 10/2001 prin notificarea din 2001 adresată Primăriei Municipiului Iași pentru cota de 6 / 8 din imobilul situat în Iași, str. M., care nu mai putea fi restituit în natură, terenul de 600 mp expropriat prin Decretul nr. 314/1984 fiind ocupat de blocuri de locuințe, iar construcția demolată. Prin dispoziția din 1 noiembrie 2005 Primarul Municipiului Iași a propus acordarea de despăgubiri numai pentru cota de 6 / 8 din imobilul notificat, conform titlului VII din Legea nr. 247/2005, dosarul cu propunerea de despăgubire fiind înregistrat la Secretariatul C.C.S.D. Cu adresa din 14 iunie 2010, după promovarea prezentei acțiuni de către intimata-reclamantă, 4 iunie 2010, recurenta C.C.S.D.

a solicitat relații de la Primăria Iași cu privirea la construcția demolată. Considerentele Înaltei Curți Recursul pârâtei C.C.S.D.

București a declarat împotriva sentinței nr. 70 din 14 aprilie 2010 a Curții de Apel Pitești prin care a fost obligată să desemneze un evaluator și să emită titlu de despăgubire în beneficiul intimaților, conform deciziei Primarului municipiului Drăgășani nu cuprinde critici propriu-zise cu privire la soluția primei instanțe, ci reia susținerile și argumentele prezentate în întâmpinarea depusă la fond, ce vizează complexitatea și etapele procedurii reglementate de Titlul VII al Legii nr. 247/2005, inexistența unei culpe a autorității în derularea acesteia și pe cale de consecință concluzionează că nu există nici un refuz nejustificat al soluționării solicitării acestora, de desemnare a unui evaluator și de emitere a titlului de despăgubire, măsuri ce urmează a fi dispuse în ordinea înregistrării dosarelor, conform deciziei sale din 16 septembrie 2008. Deși argumentele recurentei privind complexitatea procedurilor reglementate de Legea nr. 247/2005 care cuprind mai multe etape, în care sunt antrenate mai multe entități (organe investite cu soluționarea notificării, evaluatorii) sunt corecte, acestea nu reprezintă un motiv legal pentru depășirea termenului rezonabil de rezolvare a situației litigioase a intimaților.

Omisiunea legiuitorului de a stabili un termen de finalizare pentru fiecare etapă a procedurii administrative nu îndreptățește autoritatea publică de a determina discreționar acest interval de timp, fiind necesar ca etapele procedurii să fie parcurse într-un termen rezonabil, în sensul dispozițiilor art. 6 parag. 1 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului. Termenul rezonabil privește atât durata procedurilor administrative preliminare, cât și timpul necesar finalizării procedurilor judiciare propriu-zise și de executare a hotărârilor judecătorești, astfel că Statul român avea obligația de a organiza astfel funcționarea puterilor sale, încât să răspundă acestor cerințe și persoana îndreptățită să poată beneficia efectiv de protecția asigurată prin prevederile art. 6 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului.

Complexitatea etapelor procedurale reglementate de lege poate constitui un criteriu de apreciere a respectării termenului rezonabil, dar nu poate fi invocată pentru justificarea unei conduite discreționare, de pasivitate, a autorităților publice.

Atunci când Statul român și-a asumat obligația de a compensa prin măsuri reparatorii persoanele al căror drept de proprietate a fost încălcat de statul comunist prin preluarea abuzivă a imobilelor, era dator să stabilească măsuri legislative adecvate, transparente, coerente, care să asigure punerea în aplicare a procedurilor administrative de restituire a imobilelor, sau de plată a despăgubirilor într-un termen rezonabil, pentru persoanele cărora li s-a recunoscut dreptul la restituire sau la despăgubiri și care astfel au devenit posesoarele unui „bun” în sensul art. 1 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului, în acest sens pronunțându-se Curtea de la Strasbourg prin hotărârile Viașu împotriva României, Katz și Faimblat din anul 2009. În speță, raportat la perioada îndelungată de 10 ani, care a trecut de la data declanșării procedurii de restituire a terenului luat abuziv de statul comunist de la autorul intimatei, de la emiterea notificării, prima instanță a concluzionat în mod corect că au fost încălcate dispozițiile art. 6 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului privind dreptul la un proces echitabil, susținerile recurentei privind nesocotirea criteriilor pe baza cărora se apreciază termenul rezonabil, rezultate din jurisprudența C.E.D.O., nefiind justificate.

Nici motivul de recurs privind cheltuielile de judecată nu este fondat, nefiind incidente dispozițiile art. 275 C. proc. civ., recurenta depunând la prima instanță întâmpinare prin care a încercat să argumenteze că nu a refuzat nejustificat să soluționeze cererea reclamantei, tinzând, prin considerentele expuse la respingerea acțiunii acesteia, textul invocat aplicându-se numai în cazul unei recunoașteri clare, necondiționate și neechivoce a pretențiilor reclamantei la prima zi de înfățișare, ceea ce în speță nu s-a realizat. Mai mult decât atât, autoritatea pârâtă a exercitat și recurs împotriva sentinței instanței de fond, deși a început executarea acesteia prin trimiterea dosarului intimatei evaluatorului autorizat, astfel că nu se impune reducerea cheltuielilor modice de judecată la care a fost obligată la fond, de 5.000 RON.

4. Soluția instanței de recurs Constatând că sentința atacată nu este afectată de niciunul din motivele de casare sau modificare prevăzute de art. 304 C. proc. civ., în temeiul art. 312 alin. (1) din același cod, coroborat cu art. 20 alin. (1) și alin. (2), Înalta Curte va respinge recursul pârâtei ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursul declarat de C.C.S.D. București împotriva sentinței nr. 16 din 17 ianuarie 2011 a Curții de Apel Iași, secția comercială și de contencios administrativ și fiscal, ca nefondat. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 25 octombrie 2011.