ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 6729/2012

ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 6729/2012 (Înalta Curte de Casație și Justiție)

Asupra cauzei civile

de față, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul

Tribunalului București, secția a VI-a comercială, sub nr. 10049/3/13.2009,

reclamantul R.C. a chemat în judecată pe pârâta SC K.I. SRL, solicitând ca prin

hotărârea ce se va pronunța să se constate: nulitatea absolută a Contractului

de Cesiune Brevet de Invenție nr. X din 9 noiembrie 2004 încheiat cu pârâta;

nulitatea absolută a Contractului de Cesiune Brevet de Invenție nr. Y din 9

noiembrie 2004 încheiat cu pârâta; nulitatea absolută a Contractului de Licența

de Brevet de Invenție nr. X din 6 septembrie 2004 încheiat cu pârâta; nulitatea

absolută a Contractului de Licența de Brevet de Invenție nr. Z din 9 noiembrie

2004, încheiat cu pârâta și obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de

judecată.

În motivarea cererii,

reclamantul a arătat că este titularul invenției "Perfecționări ale

ferestrelor din lemn și aplicarea profilelor pe fețele externe", brevetată

în Italia potrivit Brevetului pentru invenții industriale din 13 martie 2002 și

al invenției "Perfecționările sistemelor de unire a colțurilor de profile de

lemn pentru formarea de părți mobile de ferestre sau stâlpi de fixare, în

special fixări de tip mixt numit lemn-aluminiu sau "lemn aliaj-light"

brevetată în Italia, potrivit Brevetului pentru invenții industriale din 8

august 2001.

În perioada 10

februarie 2004 - 28 noiembrie 2006, reclamantul a îndeplinit funcția de

director general al societății pârâte, lucrând în cadrul acestei societăți încă

de la înființarea ei. Pârâta are ca obiect de activitate fabricarea de ferestre

și profile din lemn și aluminiu, iar la constituirea societății pârâte,

reclamantul a fost convins de către asociații acesteia ca vor forma o asociere

profitabilă, prin producerea și comercializarea produselor pentru care acesta

deținea brevetele de invenție menționate anterior.

În acest sens - a arătat

reclamantul - societatea pârâtă l-a determinat să semneze contractele a căror

nulitate absolută solicită a se constata, motivând că aceste acte sunt necesare

pentru comercializarea produselor pe care le va fabrica. Reclamantul, fiind de

bună-credință, și încrezându-se și în buna-credință a pârâtei, a semnat

contractele menționate, având reprezentarea că în realitate îi permite

societății pârâte să comercializeze pe teritoriul României produsele brevetate

de acesta. Profitând de încrederea pe care o avea la acea dată față de

societatea pârâtă, reprezentantul pârâtei a întocmit contractele a căror

anulare se solicită doar în limba română, cu toate că reclamantul este cetățean

italian și nu cunoaște limba română, și l-a determinat pe acesta să le semneze,

spunându-i că este doar o formalitate pentru a putea folosi procedeele

brevetate de către reclamant pentru producția propriilor sale produse și

comercializarea acestora pe teritoriul României. Mai mult, profitând de starea

sa de sănătate care era precară la acea dată, reclamantul fiind internat în

spital cu câteva luni înainte, pârâta l-a determinat a semna aceste contracte,

susținând că are nevoie urgentă de acest acord al său și că nu mai are timp să

le traducă și în limba oficială a reclamantului, adică limba italiană.

Practic, pârâta a

susținut că prin semnarea acestor contracte, reclamantul își dă acordul ca

pârâta să se folosească de procedeele inventate de reclamant în fabricarea

produselor și să comercializeze aceste produse pe teritoriul României.

În realitate însă,

ceea ce l-a pus pârâta să semneze, într-o limbă pe care nu o cunoaște, este

obligația sa de a-i transmite definitiv toate drepturile privitoare la

invențiile reclamantului. Mai mult, reaua credință a pârâtei reiese - în

susținerea reclamantului - și din faptul că aceasta l-a pus să semneze în mai

multe exemplare un act care avea același număr, însă obiectul actului nu este

același, în realitate, fiind vorba despre două invenții diferite care ar trebui

să facă obiectul a două contracte diferite.

După o foarte scurtă

perioadă de timp de la data încheierii contractelor menționate, între asociații

societății pârâte s-a creat o situație conflictuală gravă care a condus la

imposibilitatea conlucrării acestora, datorată asociatului N.T. SRL, care,

profitând de poziția sa majoritară, a desprins societatea în două, creându-și

propria grupare de interese. Acest lucru reiese și din procesul-verbal al

Adunării Generale a Asociațiilor SC K.I. SRL din data de 28 noiembrie 2006,

intenția asociatului majoritar fiind aceea de a avea un control absolut asupra

societății pârâte și a transforma scopul inițial al asocierii doar în favoarea

sa.

Față de reclamant,

asociatul majoritar al societății pârâte s-a rezumat la a-l îndepărta de la

activitatea societății, fapt care l-a determinat ca, în data de 27 noiembrie

2006, să își prezinte demisia din funcția de director general, strategiile

economice impuse de către asociatul majoritar al societății nefiind în

concordanță cu ideile sale de a organiza și administra activitatea societății

pârâte. După această dată, asociatul majoritar N.T. SRL a înțeles a administra

și gestiona activitatea societății pârâte individual, celuilalt asociat care

deține 49% din capitalul social, SC S. SRL, persoana juridică italiană, nemaifiindu-i

permis să mai îndeplinească vreun act în cadrul societății pârâte. În prezent,

există o serie de litigii pe rolul instanțelor judecătorești între societatea

pârâta și asociații acesteia, datorită neînțelegerilor intervenite.

Reclamantul a mai

arătat că, actele juridice de cesiune și de licență a căror nulitate absolută

solicită a se constata, nu respectă condițiile esențiale pentru valabilitatea

convențiilor, prevăzute de art. 948 C. civ.

Având în vedere

dezacordul reclamantului la încheierea actelor juridice în discuție, și faptul

ca pârâta a urmărit fraudarea intereselor sale, cât și prețul derizoriu

stipulat, aceste acte - în opinia reclamantului - sunt lovite de nulitate

absolută pentru cauza ilicită și lipsa consimțământului.

În realitate, reclamantul

nu și-a exprimat consimțământul pentru încheierea contractelor privind

înstrăinarea drepturilor sale asupra brevetelor de invenție al căror titular

este. Societatea pârâta, prin manopere dolosive, l-a determinat să semneze

contractele respective, făcându-l să creadă că acestea îi erau necesare pentru

începerea producției și comercializării produselor respective, astfel încât,

reclamantul a avut falsa reprezentare asupra naturii juridice a actului

încheiat cu aceasta, pârâta ascunzându-i faptul că, în realitate, este vorba

despre un contract de cesiune al drepturilor asupra brevetelor de invenție.

Reclamantul consideră

că este evident că în speță se verifică eroarea obstacol, caz în care acele

respective sunt lovite de nulitate absolută, întrucât nu s-a format acordul de

voință al părților.

Pârâta nu l-a

încunoștiințat pe reclamant că a semnat un act prin care îi permite acesteia să

comercializeze produsele brevetate, fără limită teritorială (așa cum pârâta a

stipulat în contractele de licență), sau că îi cedează toate drepturile asupra

invențiilor sale, la un preț de doar 100 euro. Eroarea asupra naturii actului

juridic (error în negotio) este produsul neconcordanței involuntare dintre

voința reală, internă, comună a părților contractante și voința exprimată în

actul juridic.

Reclamantul a

precizat că a dorit încheierea unui act prin care să permită pârâtei producerea

și comercializarea produselor brevetate de reclamant, doar pe teritoriul

României, ținând cont și de faptul că acesta era directorul general al pârâtei,

și că aceste produse erau fabricate sub directa sa îndrumare. Mai mult, față de

valoarea comercială a acestor brevete, de pe urma cărora se poate înregistra o

cifră de afaceri uriașă, este de neconceput prețul pentru care reclamantul ar

fi cedat brevetele, respectiv, suma de 100 euro.

S-a mai susținut de

către reclamant că actele menționate sunt lovite de nulitate absolută, având în

vedere și fraudarea intereselor sale de către pârâtă.

Fraudarea intereselor

reclamantului reiese din faptul că, în Italia, cea care este îndreptățită să

folosească aceste brevete, să producă și comercializeze produsele respective

este SC S. SRL, societate care este și asociat în cadrul pârâtei cu un procent

de 49% din capitalul social. După ce pârâta a reușit sa-i ia în mod fraudulos

drepturile asupra brevetelor de invenție, să îl înlăture de la conducerea

societății atât pe reclamant, cât pe asociatul minoritar SC S. SRL, aceasta a

cedat brevetele reclamantului către societatea N.P. SA (care face parte din

grupul de societăți al asociatului majoritar SC N.T. SRL), societate care, fără

acordul reclamantului, titular de drept al brevetelor respective,

comercializează produsele brevetate de acesta.

Reclamantul

învederează că reiese cu evidență că scopul pârâtei a fost de la început unul

fals și ilicit, iar cauza actelor încheiate este una imorală, intenția pârâtei

fiind aceea de a intra în posesia brevetului la un preț derizoriu și de a-l

înlătura de la conducerea societății, lucru pe care l-a și obținut prin

folosirea manoperelor dolosive menționate anterior.

Nulitatea absolută a

contractelor menționate se justifică - în susținerea recurentului - și față de

prețul neserios și derizoriu stipulat în aceste contracte. Seriozitatea

prețului presupune existența unei proporții între cuantumul prețului fixat de

părțile contractante și valoarea reală a bunului înstrăinat. Este însă exclusă,

în cadrul "prețului serios", existența unei disproporții care nu este

susceptibilă de o justificare firească.

Or, în toate cele

patru contracte se prevede un preț pentru cedarea brevetelor de invenție

proprietatea reclamantului în cuantum de 100 euro, iar mențiunea din contracte

referitoare la faptul ca "prețul a fost convenit în considerarea faptului

că cedentul are interese în cadrul asociatul SC S. SRL Italia" nu este

verosimilă, având în vedere că reclamantul nu are nicio calitate în cadrul SC

S. SRL. Ca atare, justificarea stabilită de către societatea pârâtă în cadrul

contractului este falsă, iar caracterul derizoriu al prețului determinat de

valoarea infimă a acestuia, face ca obligația asumată de către cedent să fie

considerată inexistentă, astfel încât cauza imediată a contractului nu poate fi

identificată, ceea ce echivalează cu lipsa cauzei.

În drept, au fost

invocate dispozițiile art. 948, art. 966, art. 968 și art. 1303 C. civ.

Prin încheierea de

ședință din data de 28 mai 2009, Tribunalul București, secția a VI-a

comercială, a admis excepția necompetenței funcționale a secției, a scos cauza

de pe rol și a dispus înaintarea dosarul conducerii Tribunalului București în

vederea repartizării aleatorii către una din secțiile civile.

Cauza a fost

înregistrată pe rolul Tribunalului București, secția a IV-a civilă, sub nr.

30451/3/2009, la data de 20 iulie 2009.

Prin încheierea de

ședință din data de 15 decembrie 2009, tribunalul a respins excepția

necompetenței materiale a Tribunalului București, reținând că potrivit art. 2

lit. e) C. proc. civ., tribunalele judecă procesele și cererile în materie de

creație intelectuala și de proprietate industrială, precum și faptul că în

speță este vorba despre un litigiu de proprietate intelectuală, având ca obiect

anularea a patru contracte de licență și, respectiv, cesiune de brevete de

invenții, iar nu despre un litigiu comercial.

În ceea ce privește

competența după valoarea obiectului litigiului, date fiind normele speciale de

competență sus-menționate, prima instanță a apreciat că nu sunt incidente în

cauză dispozițiile art. 1 sau ale art. 2 alin. (1) lit. a) C. proc. civ. prin

care se valorifică criteriul valoric.

Prin Sentința civilă

nr. 1914 din 14 decembrie 2010 a Tribunalului București, secția a IV-a civilă,

a fost respinsă, ca neîntemeiată, cererea formulată de reclamant.

Pentru a dispune

astfel, instanța a reținut în esență că:

Obiectul contractului

de licență referitor la brevetul din 8 august 2001 îl reprezintă transmiterea

în favoarea licențiatului, pârâta SC K.I. SRL, a dreptului de utilizare și

exploatare a invenției "Perfecționările sistemelor de unire a colțurilor

de profile de lemn pentru formarea de părți mobile de ferestre au stâlpi de

fixare, în special fixări de tip mixt numit "lemn-aluminiu" sau

"lemn aliaj-light", descrisă în Anexa nr. 1 a contractului, pentru

toate aplicațiile prezente și viitoare ale acestei invenții. S-a menționat,

totodată, că licențiatul are dreptul să utilizeze și să exploateze invenția și

aplicațiile sale în scop comercial, în orice țară împreună cu SC S. SRL Italia,

având dreptul de a comercializa fără nicio restricție teritorială sau de altă

natură, bunuri în care este încorporată invenția sau părțile ale acesteia.

În mod asemănător,

obiectul contractului de licență referitor la brevetul din 13 martie 2002 a

vizat transmiterea dreptului de utilizare și exploatare a invenției

"Perfecționări ale ferestrelor din lemn și aplicarea profilelor pe fețele

externe" stabilindu-se că licențiatul are dreptul să utilizeze și să

exploateze invenția și aplicațiile sale în scop comercial atât în România, cât

și în orice altă țară din Europa de Est, având dreptul de a comercializa fără

nicio restricție teritorială sau de altă natură bunuri în care este încorporată

sau părți ale acesteia.

Obiectul contractului

de cesiune referitor la cererea de brevet din 8 noiembrie 2004 a constat în

transmiterea definitivă de la cedent către cesionar a tuturor drepturilor

privitoare la invenția a cărei brevetare se solicitase, incluzând, fără a se

limita, dreptul la eliberarea brevetului pentru această invenție, totalitatea

drepturilor prezente și viitoare care decurg din înregistrarea cererii de

brevet, toate drepturile patrimoniale prezente și viitoare născute din brevetul

de invenție, toate drepturile de exploatare a invenției, inclusiv dreptul de

comercializare a produselor care încorporează invenția, precum și dreptul la

know-how-ul privind exploatarea invenției, drepturile asupra perfecționărilor

ulterioare ale invenției.

Cel de-al doilea

contract de cesiune are obiect similar, referindu-se însă la cererea de brevet

din 8 noiembrie 2004.

Conform adresei OSIM

din 9 aprilie 2010, cererea de brevet de invenție X a fost respinsă conform

art. 28 alin. (2) lit. d) din Legea nr. 64/1991, nefiind îndeplinite condițiile

art. 14 alin. (1) din lege. În ceea ce privește cererea nr. X, la data de

14ianuarie 2005, OSIM a notificat solicitantului că această cerere conține

neregularități, motiv pentru care nu a urmat procedura de publicare și

examinare în fond, fiind luată hotărârea de respingere a acesteia.

Prima instanță a mai

reținut că pârâta SC K.I. SRL a fost înființată la data de 7 ianuarie 2004,

asociați fiind SC N.T. SRL și SC S. SRL (Italia), iar administratori N.L. și

C.M.

În perioada 9

septembrie 2004 - 27 noiembrie 2006, reclamantul C.R. a avut calitatea de

mandatar al Consiliului de Administrație al pârâtei.

În ce privește

motivul de nulitate absolută constând în eroarea-obstacol, instanța a reținut

că reclamantul susține falsa reprezentare asupra naturii actelor juridice

încheiate.

Sub acest aspect, s-a

apreciat ca neveridică apărarea referitoare la necunoașterea conținutului

actelor din cauza redactării lor în limba română. Din depozițiile martorilor

R.R. și S.C., prima instanță a reținut că reclamantul înțelege limba română,

dar și că acesta nu ar fi semnat un document al cărui conținut nu l-ar fi

cunoscut. Pe de altă parte, toate contractele semnate de către reclamant în

calitate de procurator special al pârâtei, depuse la dosarul cauzei, sunt

redactate în limba română, fiind imposibil să fi fost semnate în condițiile

unei cunoașteri aproximative a limbii române și, deci, a conținutului lor.

În egală măsură,

intenția încheierii acestor contracte (urmărindu-se tocmai producerea efectelor

juridice care rezultă din forma și conținutul lor), reiese și din clauzele

procurii autentificate în 20 mai 2004 de BNP L.A. prin care fiul reclamantului,

C.M., administrator la acel moment al SC K.I. SRL, era împuternicit de către

reclamant să negocieze și să semneze cu depline efecte, contractele de cesiune

a brevetelor și/sau de acordare a dreptului de folosință a brevetelor privind

sistemele de tâmplărie pentru ferestre, înregistrate de către reclamant sau

care ar fi fost brevetate ulterior, cu societatea beneficiară, SC K.I. SRL.

De asemenea, martorii

audiați au confirmat faptul că, timp de 2 ani după încheierea contractelor în

cauză, reclamantul a participat direct la desfășurarea activității de producție

în cadrul societății pârâte, prin implementarea procesului tehnologic prevăzut

de brevetele de invenții în procesul de producție, precum și la comercializarea

ferestrelor rezultate din procesul de producție al SC K.I. SRL, scopul cesiunii

brevetelor fiind dezvoltarea societății pârâte și menținerea pe piața

produselor de profil.

Tribunalul a apreciat

că este semnificativ și faptul că reclamantul a reprezentat interesele

asociatului SC S. SRL, al cărei administrator unic este fiica sa, C.R., atât

anterior înființării societății pârâte, în cadrul negocierilor purtate în

vederea asocierii, conform declarației martorului R.R., cât și după data

înființării SC K.I. SRL, pe parcursul desfășurării activității societății nou

înființate, potrivit declarației martorului B.F.

Cunoașterea de către

reclamant a conținutului contractelor în cauză rezultă și din faptul că

permisiunea de a utiliza invențiile brevetate a reprezentat o condiție

prealabilă a înființării SC K.I. SRL, fapt confirmat de martorul R.R., prezent

la primele discuții purtate de către asociați în vederea înființării societății

pârâte, cât și după înființare.

De asemenea, prima

instanță a constatat că probatoriul administrat a infirmat susținerile

reclamantului cu privire la eroarea în care s-ar fi aflat la momentul semnării

contractelor cu privire la care se invocă nulitatea absolută, întrucât și după

încheierea acestor acte, a permis utilizarea brevetelor de către pârâtă și

chiar a condus implementarea acestora în procesul de producție, a participat,

prin semnarea de contracte de vânzare, la comercializarea ferestrelor pe piața

internă și externă. Din faptul acordării de consultanță pârâtei în producție și

management, al cunoașterii faptului că pârâta utilizează cele două invenții

brevetate în procesul de producție, al semnării, în vederea comercializării

produselor, a unor acceptări de comenzi și a unor contracte de

furnizare/montaj, rezultă că reclamantul a cunoscut conținutul exact al

contractelor în cauză, încă de la semnare, s-a conformat acestora și le-a

executat.

De asemenea,

tribunalul a apreciat că nu se poate considera nici că pârâta a urmărit

fraudarea intereselor reclamantului prin îndepărtarea sa din structura de

conducere a firmei, câtă vreme reclamantul este cel care a renunțat la

mandatarul special pe care îl avea din partea Consiliului de administrație al

K.I. Cât privește puterea de decizie a SC S. SRL în cadrul pârâtei, aceasta nu

a fost diminuată ca urmare a încheierii contractelor în cauză, de la

înființarea societății comerciale cota de participare a acestui asociat fiind

de 49%, majoritatea capitalului social, de 51%, fiind deținută de asociatul

N.T. SRL.

În plus, reclamantul

a avut deplină cunoștință și cu privire la prețul de 100 euro, convenit în

cadrul fiecăruia dintre cele patru contracte, această redevență fiind stabilită

în considerarea faptului că reclamantul avea interese în cadrul asociatul SC S.

SRL Italia, societate administrată de către un membru al familiei sale. Pe de

altă parte, reclamantul nu a invocat și nu a probat o înțelegere diferită cu

privire la suma convenită drept redevență, fiind greu de acceptat că părțile nu

au stabilit în nicio modalitate contraprestația pârâtei.

În aceste

circumstanțe, tribunalul a apreciat că motivele de nulitate absolută invocate

de către reclamant nu au fost dovedite, astfel că acțiunea reclamantului a fost

respinsă ca neîntemeiată.

Împotriva acestei

sentințe a declarat apel reclamantul, criticând soluția pentru nelegalitate și

netemeinicie.

Prin Decizia civilă

nr. 261A din 14 noiembrie 2011 a Curții de Apel București, secția a IX-a civilă

și pentru cauze privind proprietatea intelectuală, conflicte de muncă și

asigurări sociale, apelul reclamantului a fost respins ca nefondat.

Pentru a pronunța această

decizie, instanța de apel a reținut că invențiile în privința cărora reclamă

calitatea de titular - denumite "perfecționări ale ferestrelor din lemn și

aplicarea profilelor pe fețele externe" și respectiv "perfecționările

sistemelor de unire a colțurilor de profile de lemn pentru formarea de porți

mobile de ferestre sau stâlpi de fixare, în special fixări de tip mixt numit

lemn-aluminiu sau lemn-aliaj light" - au fost înregistrate în Italia.

În aplicarea

dispozițiilor art. 1 și 33 alin. (1) din Legea 64/1991 (forma în vigoare la

data încheierii convențiilor a căror nulitate se invocă), instanța de apel a

constatat că invențiile brevetate în Italia de apelantul reclamant nu conferă

acestuia, în România, protecția specifică, respectiv, atributul exclusivității,

întrucât nu este vorba despre o invenție protejată printr-un brevet eliberat de

OSIM sau pentru care a fost eliberat un brevet european.

Susținerea potrivit

căreia intenția apelantului reclamant, la semnarea contractelor a căror

nulitate a invocat-o în speță, ar fi fost aceea de a permite pârâtei să

folosească invențiile exclusiv pe teritoriul României este făcută cu

neobservarea întinderii protecției legale de care se bucura dreptul asupra

căruia pretinde că a intenționat să contracteze.

Atâta vreme cât

brevetele de invenție eliberate de autoritatea competentă din Italia nu erau

apte să asigure reclamantului apelant exclusivitate în ce privește dreptul de a

utiliza pe teritoriul României produsele/procedeele astfel brevetate, iar

acesta avea cunoștință de situația protecției pe care o putea pretinde în

condițiile legii române, nu poate fi reținută ca temeinică susținerea potrivit

căreia ar fi fost determinat în mod fraudulos de către pârâta intimată să

încheie acte juridice de o altă natură juridică decât cele pe care a

intenționat să le perfecteze.

Mai mult, din

conținutul procurii autentificate în 20 mai 2004 - în privința căreia apelantul

însuși a confirmat că i-a fost tradusă de către notarul instrumentator și că

intervenit cu o modificare spre a corespunde întocmai voinței sale în ce

privește aspectele teritoriale ale utilizării invențiilor realizate de acesta -

instanța de apel a reținut că apelantul l-a împuternicit pe numitul C.M. în

vederea îndeplinirii formalităților necesare pentru înregistrarea și brevetarea

la OSIM a oricăror invenții ale sale privind sistemele de tâmplărie pentru

ferestre, în finalul procurii fiind făcută mențiunea potrivit căreia

"mandatarul este autorizat să solicite protejarea invențiilor atât în

România cât și în țările din estul Europei", împuternicire care are chiar

un caracter mai larg decât cel pretins de reclamantul apelant.

Tot în ce privește

această procură, instanța de apel a mai constatat că în conținutul ei nu se

regăsește vreo mențiune care să ateste implicarea societății pârâte în

redactarea ei, spre a putea fi primită afirmația apelantului potrivit căreia

respectivul document ar constitui o probă relativă la intenția pârâtei de a-l

determina să exprime consimțământul în altă modalitate decât cea care corespundea

voinței lui interne.

În ce privește natura

actelor juridice pe care a intenționat să le încheie, atât expunerea făcută

prin motivele de apel, cât și conținutul menționatei procuri, relevă faptul că

intenția apelantului a fost aceea de a transmite intimatei pârâte dreptul de a

utiliza produsele/procedeele brevetate de apelant, o atare operațiune juridică

având coordonatele unui contract de licență - în sensul prevederilor art. 47

alin. (2) din Legea nr. 64/1991 (forma legii, de la data încheierii contractelor).

Instanța de apel a

mai observat că cele două contracte de licență de brevet ce au fost încheiate

de părți în data de 6 septembrie 2004 conțin denumirea invențiilor la care se

referă, însă nu conțin nicio referire la existența unei înregistrări a acestora,

situație în care - în absența oricărui probatoriu pertinent care să ateste

existența, la acea dată, a unui brevet de înregistrare a respectivelor invenții

apt a produce efecte pe teritoriul României, dar și în lumina prezumției de

cunoaștere a legii de către părțile contractante - nu se poate reține că

aceasta din urmă l-ar fi pus pe apelant în situația de a semna un contract al

cărui conținut nu ar fi corespuns voinței lui reale.

Susținând lipsa

consimțământului valabil exprimat la încheierea menționatelor acte juridice,

apelantul a afirmat că voința sa a fost alterată de o falsă reprezentare asupra

naturii juridice a actului ce s-a încheiat - prin care s-ar fi stabilit limite

teritoriale mai largi decât cele convenite în cadrul discuțiilor cu reprezentanții

intimatei.

În condițiile în care

însuși apelantul a evocat faptul că intenția sa a fost aceea de a contracta cu

privire la transmiterea drepturilor exclusive privind utilizarea și exploatarea

în România și în țările din Europa de est a celor două invenții

înregistrate/brevetate în Italia, iar prin efectul principiului

teritorialității instituit de Legea nr. 64/1991 drepturile conferite de

respectivele brevete de invenții sunt excluse de la beneficiul protecției pe

care apelantul o reclamă în acest mod, curtea de apel a apreciat că este

nefondată susținerea apelantului, el însuși nefiind în măsură a asigura pentru

teritoriul României drepturile ce fac obiectul contractelor.

Pe de altă parte, s-a

apreciat că nivelul scăzut de cunoaștere a limbii române invocat de către

apelant, la momentul semnării contractelor a căror nulitate o solicită, nu

poate constitui prin el însuși dovada demersurilor ilicite ce se impută

reprezentanților societății pârâte atâta vreme cât, prevalându-se de calitatea

de titular al unor drepturi de proprietate industrială, apelantul avea și

îndatorirea de a exercita aceste drepturi cu prudența și diligența unui bun

proprietar - bonus pater familias.

Câtă vreme apelantul

a înțeles să semneze convențiile redactate într-o limbă pe care nu o cunoștea,

fără să se fi aflat într-o situație de imposibilitate obiectivă de a solicita

și obține serviciile unei persoane ce ar fi fost în măsură să îi asigure

traducerea respectivelor documente (martorii audiați în cauză relatând că

reclamantul apela la serviciile unui interpret în situațiile în care purta

discuții cu angajații români ai societății pârâte), conduita acestuia nu

reflectă decât lipsă de prudență și diligență în exercitarea drepturilor asupra

cărora a contractat, nefiind administrată vreo probă de natură a demonstra

intenția pe care o impută intimatei, de a-i ascunde conținutul real al

convențiilor semnate.

Ca atare, potrivit

principiului general de drept nemo auditur propriam turpitudem allegans,

apelantul nu se poate prevala de propria culpă (constând în lipsa de prudență

și diligentă în gestionarea drepturilor legate de cele două invenții) spre a

obține desființarea contractelor încheiate cu pârâta intimată.

Pe de altă parte,

instanța de apel a constatat că apelantul a depus la OSIM cerere de

înregistrare a celor două invenții la un interval de 2 luni după semnarea

menționatelor contracte de licență (astfel cum reiese din adresa din 9 aprilie

2010 emisă de OSIM), ceea ce dovedește faptul că a avut cunoștință de

împrejurarea că înregistrarea făcută în Italia nu producea efecte pe teritoriul

României.

Cât privește

contractele de cesiune de brevet încheiate de aceleași părți ulterior, la data

de 9 noiembrie 2004 (ziua următoare celei în care a fost depusă cererea de

înregistrare a invențiilor la OSIM), instanța de apel a constatat că - în

denumirea pe care cocontractanții i-au atribuit-o - acestea au avut ca obiect

transmiterea drepturilor pe care reclamantul le avea în legătură cu cererile de

înregistrare la OSIM a celor două invenții, iar nu cesiunea unor brevete în

privința cărora acesta să fi avut deja calitate de titular.

Cu alte cuvinte, prin

aceste din urmă contracte apelantul a transmis intimatei vocația de a-i fi

eliberate, în România, brevetele de invenție pentru care au fost formulate

cererile înregistrate la OSIM sub nr. X și nr. Y, vocație care nu s-a

materializat însă prin obținerea brevetelor solicitate, pentru că aceste cereri

au fost respinse, la data de 14 ianuarie 2005 și, respectiv 29 septembrie 2005,

pentru numite neregularități (conform adresei din 9 aprilie 2010 emisă de OSIM

- dosar fond).

În aceste condiții,

instanța de apel a apreciat că nici aceste contracte nu pot fi privite ca unele

ce ar fi apte a conferi intimatei drepturi mai largi (sub aspect teritorial) decât

cele pe care apelantul le-a deținut și a intenționat să le transmită și că,

astfel, s-ar fi produs vreo vătămare a drepturilor pe care reclamantul și

societățile licențiate de acesta în alte state din Europa le-ar avea cu privire

la exploatarea invențiilor ce au fost brevetate în Italia.

Afirmând că pârâta

intimată a acționat cu rea credință spre a-l determina să semneze contractele a

căror nulitate o invocă, apelantul reclamant a relatat, pe de o parte, că

intimata l-a "determinat" să încheie respectivele contracte motivând

că este o formalitate necesară pentru folosirea în România a procedeelor

brevetate (de apelant) și comercializarea acestora pe același teritoriu, iar pe

de altă parte, că pârâta a evitat să încheie contractele prin intermediul mandatarului

stabilit prin Procura autentificată în 20 mai 2004, insistând ca apelantul să

semneze contractele redactate în limba română.

Instanța de apel a

constatat că aceste împrejurări de fapt nu sunt susținute prin probatoriul

administrat, astfel cum era necesar potrivit cu exigențele art. 129 alin. (1)

teza finală din C. proc. civ., situație față de care afirmațiile apelantului au

fost găsite vădit nefondate.

În susținerea cauzei

ilicite, apelantul s-a raportat, pe de o parte, la faptul că nu i s-a adus la

cunoștință, de către reprezentantul intimatei, împrejurarea că prin semnarea

lor, pârâtei i se permitea să comercializeze produsele brevetate fără limită

teritorială, iar pe de altă parte, la faptul că cedează drepturile asupra

invențiilor pentru un preț derizoriu de 100 euro.

Aceste aspecte rezidă

în mod clar din conținutul contractelor ce puteau fi cunoscute de apelantul

reclamant cu minime diligente din partea acestuia, respectiv, prin solicitarea

serviciilor unui interpret sau printr-o solicitare de întocmire a contractelor

și într-o limbă ce îi era cunoscută.

Constatarea primei

instanțe cu privire la legătura dintre apelantul reclamant și interesele

asociatului SC S. SRL Italia în cadrul societății intimate pârâte, s-a făcut în

raport cu probatoriul administrat, respectiv, declarațiile martorilor care

atestă împrejurarea că reclamantul apelant a fost cel care a purtat negocierile

legate de participarea acestei societăți italiene la constituirea SC K.I. SRL,

și a fost de acord - în cadrul respectivelor negocieri - ca invențiile

brevetate de el în Italia să fie folosite în cadrul societății nou înființate

în România.

Așa fiind, clauza -

din contractele a căror nulitate se cere - referitoare la suma plătită de

pârâta intimată în schimbul drepturilor ce i-au fost transmise prin

respectivele convenții, justificată de părțile contractante prin aceea că

redevența de 100 euro este stabilită în considerarea faptului că "cedentul

are interese în cadrul asociatului SC S. SRL Italia" nu poate fi interpretată

în sensul susținut de apelant, și anume acela că ar constitui expresia unui

preț neserios, de natură a afecta valabilitatea convențiilor respective.

Instanța de apel a

mai constatat că, susținând fraudarea intereselor sale de către intimată, cu

ocazia încheierii contractelor a căror nulitate se invocă, apelantul a reluat

argumente prin care a susținut că a fost determinat să semneze respectivele

documente, având credința că semnează un acord privind comercializarea pe

teritoriul României a produselor pe care el le brevetase.

Situația astfel

evocată nu a fost dovedită, dar și dacă ar fi fost dovedită aceasta nu ar fi

fost de natură a produce o vătămare cum este cea pretinsă de apelant, pentru că

drepturile transmise prin contractele la care se referă litigiul nu intră sub

incidența Legii nr. 64/1991 privind brevetele de invenție.

Curtea de apel a

constatat că apelantul nu a transmis intimatei drepturi efective de proprietate

industrială, dobândite în baza legii speciale în materie, astfel încât, nu

poate fi reținută încălcarea acestora.

Interesele/drepturile

apărate în litigiul de față de către apelant nu se confundă cu cele ale

vreuneia dintre persoanele juridice ce au calitate de asociați la societatea

intimată, astfel că, tensiunea ce s-a generat între acestea din urmă ulterior

încheierii contractelor menționate nu poate avea vreo relevanță în ce privește

pretinsa fraudare a intereselor apelantului.

Cât privește pretinsa

îndepărtare a apelantului din funcțiile de conducere și administrare deținute

în cadrul societății pârâte, în mod judicios prima instanță a reținut că o

atare situație nu este susținută prin probatoriul administrat, raporturile

juridice dintre aceștia încetând prin efectul demisiei - act unilateral al

apelantului.

Prin raportare la

prevederile art. 129 alin. (1) teza finală din C. proc. civ. - prin care este

consacrată regula actori incumbit probatio - susținerea potrivit căreia

depunerea demisiei din funcția de conducere pe care apelantul o deținea în

cadrul SC K.I. SRL ar fi fost determinată de politica impusă de asociatul

majoritar trebuia susținută prin probe, ceea ce în cauză nu s-a realizat.

S-a apreciat că

problemele legate de retribuirea apelantului pentru activitatea desfășurată în

cadrul societății intimate nu pot constitui un reper de evaluare a

valabilității contractelor asupra cărora poartă litigiul, nefiind legate de

drepturile apelantului asupra invențiilor în privința cărora s-a contractat.

Pentru acestea din urmă, s-a stabilit un preț distinct (redevență), prin

clauzele contractuale analizate, astfel că, declarațiile martorilor referitoare

la lipsa retribuirii apelantului pe întreaga perioadă în care a lucrat la SC

K.I. SRL nu poate constitui un element probator de natură a demonstra pretinsa

fraudare a intereselor apelantului.

Susținând că, din

perspectiva prevederilor art. 1303 din C. civ., prețul stabilit prin cele patru

contracte încheiate de părțile din proces nu satisface cerința de a fi serios,

apelantul a ignorat faptul că textul invocat se referă la contractul de

vânzare-cumpărare - definit prin art. 1294 C. civ., normă care este de strictă

interpretare și aplicare în ce privește materia în care poate fi aplicat.

Chiar și acceptând

ipoteza că textul ar putea fi aplicat prin analogie și în materia contractelor

de cesiune, respectiv de licență de brevet, instanța de apel a constatat că nu

a fost administrat un minim probatoriu în susținerea tezei potrivit căreia ar

exista o disproporție vădită între cuantumul prețului fixat de părți și

"valoarea reală a bunului înstrăinat".

Nu se poate reține că

redevența de 100 de euro ar echivala cu lipsa unei contraprestații din partea

intimatei pârâte (în raport de contractele a căror nulitate se invocă) -

echivalentă lipsei cauzei juridice, potrivit cu susținerile apelantului - atâta

vreme cât nu s-a dovedit dimensiunea valorică a prestației efectiv realizate de

către apelant.

Având în vedere

aceste considerente, apelul reclamantului a fost respins ca nefondat, în

aplicarea dispozițiilor art. 296 C. proc. civ.

În termen legal,

împotriva acestei decizii, reclamantul a promovat recurs, prevalându-se de

dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ.

În dezvoltarea

motivelor de recurs, recurentul reclamant arată că instanța de apel, fără a

verifica cauzele de nulitate absolută invocate de subsemnatul, a considerat

față de dispozițiile Legii nr. 64/1991, că invențiile pe care le-a brevetat în

Italia nu beneficiază de protecția specifica pe teritoriul României,

concluzionând că brevetele al căror titular este nu erau apte să îi asigure

exclusivitate în ce privește dreptul de a utiliza pe teritoriul României

produsele/procedeele astfel brevetate.

În combaterea acestei

concluzii a instanței de apel, se susține de către recurent că a demarat

procedura de înregistrare a invențiilor sale la OSIM; pe de altă parte, Legea

nr. 64/1991 nu interzice încheierea pe teritoriul României de acte juridice al

căror obiect îl constituie drepturile de proprietate intelectuală recunoscute

în alte țări; mai mult, în prezenta cauză nu se pune problema exclusivității

dreptului de a utiliza în România produsele/procedeele brevetate în Italia,

față de intenția declarată la încheierea actelor juridice din dosar, respectiv,

aceea de a ceda intimatei dreptul de a folosi brevetele de invenție în scopul

comercializării produselor rezultate în urma exploatării lor doar pe teritoriul

României și al Europei de Est.

Prin urmare, susține

recurentul, prin acțiunea formulată nu a solicitat a i se recunoaște

exclusivitatea în ce privește dreptul de a utiliza pe teritoriul României

produsele/procedeele astfel brevetate, ci a solicitat a se constata nulitatea

absolută a contractelor prin care drepturile sale asupra acestor brevete au

fost cedate societății intimate-pârâte, în condițiile în care Legea nr. 64/1991

nu interzice și nu sancționează în niciun fel actele juridice referitoare la

transmiterea drepturilor asupra brevetelor de invenție recunoscute de către un

alt stat și care nu sunt înregistrate în România.

Or, în raport de

obiectul cererii, instanța de apel era ținută să verifice aspectele invocate cu

privire la motivele de nulitate absolută care afectează contractele de cesiune

încheiate între părți, iar protecția drepturilor asupra invențiilor pe

teritoriul României nu poate conduce la ideea imposibilității lămuririi

condițiilor în care au fost încheiate aceste acte juridice a căror nulitate

absolută s-a solicitat a fi constatată de instanță, atât timp cât aceste actele

au nu numai o existență materială, fiind deja executate de către părți, dar și

o existență juridică, nulitatea putând fi solicitată numai pe calea acțiunii în

justiție.

Recurentul critică

aprecierea instanței de apel potrivit căreia sunt netemeinice susținerilor lui

referitoare la faptul că a fost determinat în mod fraudulos de către intimata

pârâta să încheie acte juridice de altă natură juridică decât cele pe care a

intenționat să le perfecteze, motivată de inexistența protecției acestor

brevete pe teritoriul României, în baza Legii nr. 64/1991. Or, această

constatare nu poate substitui motivul de nulitate absolută invocat de reclamant,

privind inexistența unui consimțământ valabil exprimat la încheierea acestor

acte; în plus, la data încheierii contractelor de cesiune, invențiile

recurentului aveau depozit reglementar la OSIM.

Lipsa

consimțământului valabil la încheierea acestor contracte a privit falsa

reprezentare asupra naturii juridice a actelor perfectate, în condițiile în

care recurentul a urmărit doar acordarea permisiunii intimatei de a

comercializa produsele brevetate de către și să exploateze aceste invenții doar

pe teritoriul României și al Europei de Est.

Instanța de apel în

mod netemeinic însă a motivat respingerea acestei susțineri a reclamantului, pe

aceleași argumente referitoare la lipsa beneficiului protecției respectivelor

brevete de invenții datorate neînregistrării acestora în România, fără a

verifica exclusiv aspectul "consimțământului valabil exprimat" de

reclamant la încheierea acestor acte juridice. Dincolo de aspectul protecției

teritoriale a invențiilor sale, mai arată recurentul, primează aspectele legate

de condițiile de valabilitate a anumitor acte juridice încheiate și care și-au

produs efectele, fiind executate de părți.

Totodată, recurentul

mai arată că instanța de apel în mod netemeinic a reținut că nu a fost

administrată nicio probă concludentă care să susțină teza potrivit căreia

reclamantul a convenit cu reprezentanții intimatei la transmiterea dreptului de

utilizare a invențiilor sale exclusiv pe teritoriul României și al statelor din

Europa de Est, omițând să ia în considerare declarațiile martorilor, precum și

răspunsul său la interogatoriul care evoca aceste înțelegeri.

În continuarea

motivelor de recurs, recurentul reclamant reia prezentarea întregii situației

de fapt deja redate (astfel cum a fost relatată prin motivele cererii de

chemare în judecată) și susține greșita interpretare dată de instanța de apel

materialului probator administrat în cauză.

Având în vedere că

recursul permite numai formularea unor critici de nelegalitate, în condițiile

expres și limitativ prevăzute de art. 304 C. proc. civ., iar nu și de

netemeinicie, Înalta Curte constată că nu se impune reluarea acestor aspecte

întrucât aprecierea materialului probator nu poate fi cenzurată de instanța de

recurs.

Se mai arată de

recurent că instanța a apreciat în mod excesiv culpa sa și lipsa de diligență

în solicitarea unui interpret care să îi asigure traducerea actelor pe care

le-a semnat, față de circumstanțele existente la momentul încheierii acestor

acte.

Recurentul susține că

niciun moment nu i s-a spus de către intimata-pârâta și nu a știut că a semnat

un act prin care îi permitea acesteia să comercializeze produsele brevetate

fără limită teritorială (așa cum pârâta a stipulat în contractele de licență)

sau că își cedează toate drepturile asupra invențiilor sale la un preț de doar

100 euro.

Or, față de valoarea

comercială a acestor brevete de pe urma cărora se poate înregistra o cifra de

afaceri uriașă, este de neconceput prețul pentru care recurentul ar fi cedat

brevetele, respectiv suma de 100 euro, care este derizorie.

Este fără îndoială

faptul că intimata-pârâtă a uzat de neștiința sa privind limba în care a fost

redactat contractul și de încrederea pe care i-a arătat-o, considerând că, în

realitate, alta a fost natura juridică a acestor contracte; în opinia

recurentului, este suficient ca una dintre părțile contractante să fi dorit a

încheia un alt act juridic (voința internă) decât cel declarat, pentru ca

acesta din urmă să poată fi caracterizat ca lipsit de consimțământ și, ca

atare, nul absolut.

Față de cauza actului

juridic urmărită de recurent, acesta susține că nu și-a manifestat un

consimțământ valabil, caracterul real și conștient al actului juridic fiind

reprezentat într-un mod fals, astfel încât nu a existat deplina concordanță

între voința internă a părților și voința exteriorizată, împiedicând, în

consecință, formarea actului juridic.

Prin urmare,

consimțământul său a fost afectat de o eroare distructivă de voință, motiv

pentru care se impune constatarea nulității absolute a contractelor menționate

pentru eroare-obstacol.

Nici în ce privește

prețul derizoriu, instanța de apel nu a apreciat corect materialul probator al

cauzei, considerând greșit, ca și prima instanță, că recurentul a reprezentat

interesele asociatului SC S. SRL, caz în care s-a apreciat ca justificată stabilirea

redevenței de 100 euro.

Recurentul arată,

astfel cum rezultă din probele cauzei, că nu a fost reprezentantul asociatului

S. SRL, întrucât singurul reprezentant al societății S. în cadrul intimatei

pârâte era fiul său, M.C., recurentul neavând nicio calitate în cadrul

societății S. SRL nici în Italia.

Recurentul critică

cele apreciate de instanța de apel și cu privire la motivul de nulitate invocat

privind fraudarea intereselor sale prin încheierea celor 4 contracte din cauza

de față, recurentul reluând cele deja arătate în etapele procesuale anterioare

referitoare la acest aspect.

Se susține că

instanța de apel în mod netemeinic a considerat că interesele și drepturile

apărate în prezentul litigiu nu este conform cu cele ale persoanelor juridice care

au calitatea de asociați la societatea intimată, întrucât prin invocarea

tensiunii create între asociații intimatei, recurentul a dorit să arate

motivele care au condus la această fraudarea a intereselor sale și care au o

legătură directă cu evenimente descrise anterior.

Recurentul critică

aprecierile instanței de apel și cu privire la motivul de nulitate privind

prețul derizoriu stabilit prin contracte a căror nulitate a solicitat-o.

Motivarea instanței

potrivit căreia prețul stabilit prin cele patru contracte încheiate între părți

nu poate fi evaluat din perspectiva art. 1303 C. civ. întrucât textul ar fi de

strictă interpretare și aplicare în ce privește materia în care poate fi

aplicat (contractul de vânzare-cumpărare), este nelegală deoarece excede normelor

legale care prevăd prețul ca un element esențial al contractelor sinalagmatice.

Se mai susține că

prin contractele atacate au fost transmise drepturi asupra brevetelor sale, iar

aceste contracte sunt cu titlu oneros, astfel că, prin analogie, normele de la

art. 1303 C. civ. referitoare la preț se aplică și în prezenta cauză. Astfel

spus, caracterul derizoriu al prețului determinat de valoarea infimă a

acestuia, face ca obligația asumată de către cedent să fie considerată

inexistentă, iar cauza imediată a contractului să nu poată fi identificată.

Această situație se

regăsește și în speța de față, instanța trebuind să analizeze tocmai realitatea

și seriozitatea prețului pe baza probelor administrate în cauză și să constate

că prețul cesiunii este vădit derizoriu (echivalentul lipsei cauzei convenției,

condiție esențială de validitate a actului juridic).

În consecință,

conchide recurentul, actele a căror nulitate absolută s-a solicitat nu respectă

condițiile esențiale pentru valabilitatea convențiilor prevăzute de art. 948 C.

civ., fiind nule absolut.

Intimata pârâtă nu a

formulat întâmpinare la motivele de recurs, depunând însă, note scrise azi, în

ședință publică, prin care a solicitat respingerea recursului ca nefondat.

Recursul formulat

este nefondat, potrivit celor ce urmează.

Obiectul cauzei de

față este cererea în constatarea nulității absolute a contractelor de licență

de brevet acordate de recurentul reclamant intimatei din cauză, precum și a

celor două contracte de cesiune a dreptului la eliberarea brevetelor de

invenție de către OSIM.

Cauzele de nulitate

invocate au fost multiple - lipsa consimțământului reclamantului la încheierea

acestor contracte (decurgând din falsa reprezentare a naturii juridice a

actelor juridice atacate - error in negotio), lipsa cauzei contractelor,

fraudarea intereselor sale, preț derizoriu și neserios, cele din urmă cauze de

nulitate fiind justificate de reclamant, în esență, prin caracterul derizoriu

al contraprestației pârâtei; reclamantul s-a prevalat de dispozițiile art. 948,

art. 966, art. 968 și art. 1303 C. civ.

Recurentul a criticat

decizia recurată pentru aceea că, față de prevederile Legii nr. 64/1991,

instanța de apel a stabilit că invențiile pe care le-a brevetat în Italia nu

beneficiază de protecția specifică pe teritoriul României, respectiv, acesta nu

are un drept de proprietate industrială valabil pe teritoriul României apt să

fie transmis prin contractele atacate în cauza de față.

Înalta Curte constată

că atare concluzie este - în parte - lipsită de relevanță din perspectiva

cauzelor de nulitate invocate de reclamant, dar și având în vedere natura

juridică a contractelor atacate cu acțiunea în nulitate; însă, chiar dacă

această critică a recurentului este fondată în anumite limite, ea nu este de

natură a conduce la modificarea deciziei recurate, ci considerentele respective

vor fi substituite cu cele ce urmează, întrucât instanța de apel nu a dat

eficiență acestei constatări din perspectiva unei eventuale excepții de

nulitate a contractelor pentru un motiv ce ar fi putut fi considerat prioritar

față de cele susținute de reclamant, ci a analizat în mod efectiv cauzele de

nulitate invocate de acesta, așa cum reiese din expozeul prezentei decizii.

Astfel, contractele

de cesiune a dreptului la eliberarea celor două brevete de către OSIM, precum

și contractele de licență a acelorași două brevete al căror titular este

recurentul reclamant în baza unui titlu de protecție emis de autoritatea

competentă în materie în Italia (Oficiul Italian de Brevete și Mărci), sunt

acte juridice încheiate pe teritoriul României în care se identifică anumite

elemente de extraneitate - obiectul actelor juridice enunțate ca și cetățenia

italiană a cedentului și, respectiv, licențiatorului - recurentul reclamant.

Pe de altă parte, din

cuprinsul clauzelor contractuale reiese că părțile au convenit ca orice litigiu

decurgând din sau în legătură cu aceste contracte, inclusiv referitor la

validitatea, interpretarea, executarea sau desființarea lor se va soluționa de

către instanțele judecătorești competente din România, iar legea aplicabilă

contractului este legea română; drept urmare, această opțiune a părților cu

privire la legea română ca lege aplicabilă contractelor, este în deplină

concordanță cu norma conflictuală care era stabilită prin art. 73 din Legea nr.

105/1992, forma legii de la data încheierii contractelor din cauza de față,

perfectate anterior datei de 1 ianuarie 2007, astfel încât nu intră în discuție

aplicarea Regulamentului (CE) nr. 44/2001 al Consiliului.

Teritorialitatea protecției

brevetului limitată la spațiul Italiei nu era o circumstanță de natură a avea

vreo semnificație în ce privește contractele de cesiune a dreptului la

eliberarea brevetelor de către OSIM deci, în vederea obținerii protecției și pe

teritoriul României a acelorași soluții tehnice brevetate în Italia, astfel

încât, nu se justifică cele statuate de instanța de apel în sensul că

recurentul reclamant nu a fost în măsură să demonstreze dimensiunea valorică a

prestației efectiv realizate de către acesta, din acest punct de vedere fiind

suficientă afirmarea calității de inventator.

Așa cum instanțele de

fond au reținut, cererile de acordare a brevetelor au fost respinse de OSIM,

soluție care este de natură a epuiza efectele contractelor d