ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 3880/2010

Asupra cauzei de față, constată următoarele: Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului București, secția a V-a civilă, la data de 18 aprilie 2007 sub nr. 13582/3/20007 reclamanta SC N.P. SRL a chemat în judecată pe pârâții Statul Român, reprezentat prin Ministerul Finanțelor Publice, Guvernul României, Ministerul Lucrărilor Publice, Transporturilor și Locuinței, Municipiul București prin Primarul General, Primăria Municipiului București prin Primarul General, Consiliul General al Municipiului București, Primarul General al Municipiului București, Primăria Sector 1 București, reprezentată prin Consiliul Local al Sectorului 1 și Primarul Sectorului 1 București, solicitând ca prin hotărârea ce se va pronunța să se dispună obligarea acestora la plata de despăgubiri în cuantum, de 1.200.000 RON reprezentând valoarea de înlocuire a terenului proprietatea reclamantei, situat în București, șos.

N., sector 1. În motivarea cererii, s-a arătat că în conformitate cu contractul de vânzare-cumpărare din 30 septembrie 2004 de BNP A.A.J., SC N.P. SRL a dobândit de la N.A.C., terenul (lotul 1/1) în suprafață de 1.970,32 mp situat în București, șos. N., sector 1, având număr cadastral provizoriu aaa/1/1, cu următoarele vecinătăți: N - pe o latură de 33,90 ml - proprietatea T.A.; S - pe o suprafață de 35,30 ml, proprietatea N.M.A.; E - pe o latură de 56,37 ml proprietatea P.Z., V pe o latură de 56,56 ml - șos. N. Terenul a fost dobândit de vânzător prin cumpărare de la D.M., care la rândul său, l-a dobândit prin cumpărare de la I.D., aceasta din urmă dobândindu-l prin reconstituirea dreptului de proprietate în baza Legii nr. 18/1991 conform titlului de proprietate din 27 noiembrie 2003. Ulterior, prin contractul de vânzare-cumpărare din 30 septembrie 2004 de BNP A.A.J., SC N.P.

SRL a dobândit (lotul 1/2) de la soții N.P. și N.M.A. terenul în suprafață de 555,20 mp, neafectat de sarcini sau servituți, situat în șos. N., sector 1, având număr cadastral provizoriu aaa/1/2 și următoarele vecinătăți: N - pe o latură de 35,30 ml proprietatea lui N.A.C. (lotul 1/1), S - pe o latură de 35,46 ml proprietatea lui I.D., E - pe o latură de 15,70 ml, proprietatea lui Z.P.; V - pe o latură de 15,70 ml - șos. N. Prin actul autentificat sub nr. 143 din 24 ianuarie 2006, SC N.P. SRL a comasat cele două terenuri într-o suprafață unitară de 2.529,79 mp, având număr cadastral nou bbb, înscris în CF nr. xxx a localității București, sector 1, prin încheierea din 25 ianuarie 2006. Urmare a comasării, terenul situat în București, șos.

N., (fostă șos. N. conform certificatului nr. 23911/7609 din 24 mai 2004 emis de P.M.B - Serviciul de Nomenclatură Urbană) are următoarele vecinătăți: N - pe o latură de 33,89 ml - T.A.; S - pe o latură de 35,46 ml - I.D.; E - pe o latură de 72,07 ml - Z.P.; V - pe o latură de 73,23 ml - șos. N. Prin PUZ-ul "Șos. N." aprobat prin H.C.L. sector 1, nr. 170 din 29 aprilie 2004, terenul proprietatea reclamantei este afectat pe latura de Nord de strada nouă propusă prin PUZ, stradă perpendiculară pe șos. N., cu consecința limitării exercițiului dreptului său de proprietate. În drept, cererea a fost întemeiată pe dispozițiile art. 480, 481, 489, 490 C. civ.; art. 39, 44, 45, 63 din Legea nr. 350/2001, art. 1, art. 16 din Regulamentul general de urbanism aprobat prin H.G.

nr. 525/1996, art. 59 pct. 3 din Normele Metodologice de aplicare a Legii nr. 50/1991, art. 44 pct. 2, 3, 5, 6, art. 136 pct. 5 din Constituția României, art. 1 din Protocolul nr. 1 adițional la Convenția Europeană a Drepturilor Omului, Legea nr. 215/2001, modificată prin Legea nr. 286/2006, Legea nr. 33/1994 și Legea nr. 213/1998. La data de 01 iunie 2007, pârâtul Guvernul României a depus la dosar întâmpinare, prin care a invocat excepția lipsei calității procesuale pasive și respingerea acțiunii formulate în contradictoriu cu acest pârât, pe calea acestei excepții. La aceeași dată, pârâții - Primăria sectorului 1, Primarul sectorului 1 și Consiliul Local sector 1 au formulat întâmpinare, prin care au invocat excepția prescrierii dreptului la acțiune, având în vedere prevederile art. 3 din Decretul nr. 167/1958 ca și față de momentul emiterii actului administrativ prin care s-a aprobat planul urbanistic zonal.

De asemenea, s-a invocat și excepția prematurității cererii, având în vedere că nu s-a demarat procedura de expropriere reglementată de Legea nr. 33/1994. S-a invocat, totodată, și excepția lipsei calității procesuale pasive a celor trei pârâți, având în vedere că nu sunt îndeplinite condițiile impuse de lege privind existența identității între pârât și persoana obligată în baza raportului juridic dedus judecății. Pârâții nu au calitatea de expropriatori, conform Legii nr. 33/1994 și nici nu au produs o pagubă reclamantei, ca urmare a încălcării unui drept al acesteia. Pe fondul cauzei, s-a solicitat respingerea acțiunii, ca neîntemeiată, având în vedere că prin PUZ-ul aprobat prin H.C.L.S. 1 nr. 170/2004, s-a stabilit doar cadrul legal de reglementare a lucrărilor care urmează a fi executate în acea zonă.

În drept, s-au indicat dispozițiile art. 115 C. proc. civ., Legea nr. 350/2001, Legea nr. 33/1994, Legea nr. 215/2001, H.G. nr. 583/1994. La aceeași dată, și pârâtul Municipiul București prin Primarul General, a depus întâmpinare prin care a ridicat excepția prematurității acțiunii, având în vedere faptul că la acest moment nu este inițiată procedura prevăzută de Legea nr. 33/1994, terenul în litigiu nefiind declarat de utilitate publică, printr-o hotărâre a Consiliului General al Municipiului București. De asemenea, s-a susținut și excepția lipsei calității procesuale pasive a Municipiului București prin Primarul General, în raport de faptul că Hotărârea de Consiliu prin care s-a aprobat PUZ-ul în discuție, nu este emisă de această instituție.

Reclamanta a depus la dosar o cerere completatoare a cererii de chemare în judecată la data de 22 noiembrie 2007, prin care a solicitat introducerea în cauză a pârâtului Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Locuințelor, având în vedere că activitatea de amenajare a teritoriului și urbanism a trecut de la Ministerul Lucrărilor Publice, Transporturilor și Locuinței la Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Locuințelor. La data de 23 noiembrie 2007, Primăria Municipiului București a depus la dosar hotărârea Consiliului General al Municipiului București nr. 269/2000 privind aprobarea planului urbanistic general, precum și întreaga documentație care a stat la baza emiterii ei; la același moment, pârâtul Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Locuințelor a depus la dosar întâmpinare, prin care a ridicat excepția lipsei calității procesuale pasive.

Consiliul Local sector 1 a depus la dosar Hotărârea nr. 140/2004 privind aprobarea unui plan urbanistic zonal - Șos.

N., sector 1, expunerea de motive a Primarului sectorului 1, raportul de specialitate al arhitectului șef al Primăriei sectorului 1, avizul din 14 aprilie 2004 al Comisiei de administrare urbanistică, realizarea lucrărilor publice, protecția mediului înconjurător a CLS 1, avizul CTU - Primăria Municipiului București nr. 3 CA 3/15 din 10 martie 2004, avizul CTU - PS 1 nr. 11 CA 1 din 05 aprilie 2004. Prin încheierea pronunțată în data de 01 februarie 2008, prima instanță a admis excepția lipsei calității procesuale a pârâților Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice, Guvernul României, Ministerul Dezvoltării, Municipiul București prin Primarul General, Primăria Municipiului București, GCMB, Primarul General al Municipiului București, Primăria sectorului 1 București și Primarul sectorului 1 București și a respins excepția lipsei calității procesuale pasive a Consiliului Local sector 1 București, excepția prescrierii dreptului la acțiune și excepția prematurității, ca neîntemeiate.

În probațiune, au fost încuviințate probele cu înscrisuri și expertiză tehnică, raportul de expertiză fiind efectuat de către expert M.F. Reclamanta a formulat o nouă precizare a cererii de chemare în judecată la data de 25 septembrie 2008, prin care a solicitat obligarea pârâților la despăgubiri în cuantum de 1.896.457,50 RON, sumă stabilită prin expertiza topo evaluatoare. Prin Sentința civilă nr. 1531 din 3 octombrie 2008, pronunțată de Tribunalul București , secția a V-a civilă, s-a respins acțiunea reclamantei SC N.P. SRL, așa cum a fost precizată. Pentru a pronunța această soluție, prima instanță a reținut următoarele: Prin Hotărârea nr. 170 din 29 aprilie 2004 a Consiliului Local al sectorului 1 București, s-a aprobat planul urbanistic pentru construcții definitive PUZ - Șos.

N., sector 1, referitor la o suprafață de teren de circa 5.000 mp. Potrivit concluziilor raportului de expertiză efectuat în cauză, o parte din terenul proprietatea reclamantei, identificat prin anexa A din raport, în suprafață de 175 mp este afectată de PUZ-ul anterior menționat. Reclamanta a solicitat obligarea pârâtului la plata despăgubirilor reprezentând contravaloarea terenului afectat de PUZ, motivat de faptul că la data cumpărării, terenul nu era grevat de sarcini sau servituți, iar prin emiterea acestei hotărâri a fost prejudiciată. Reclamanta a dobândit dreptul de proprietate asupra terenului în suprafață de 2.522,52 mp, situat în București, Șos.

N., sector 1, prin contractele de vânzare-cumpărare autentificate sub nr. qqq, respectiv yyy, ambele fiind încheiate la data de 30 septembrie 2004. Tribunalul a constatat însă că Hotărârea nr. 170 emisă de Consiliul Local al sectorului 1, prin care s-a aprobat planul urbanistic pentru construcții definitive PUZ - Șos. N., sector 1, referitor la o suprafață de teren de circa 5.000 mp, a fost însă adoptată anterior acestor contracte de vânzare-cumpărare. Pe de altă parte, s-a apreciat că, și în situația în care nu s-ar ține cont de acest aspect, nu se poate reține că prin emiterea acestei hotărâri, reclamanta a fost prejudiciată, întrucât în cauză, nu s-a făcut nicio dovadă în acest sens.

Instanța de fond a reținut, de asemenea, că planurile de amenajare a teritoriului, sau, după caz, planurile urbanistice și regulamentele locale de urbanism, cuprind într-adevăr, norme obligatorii pentru autorizarea executorii construcțiilor, însă, reclamanta nu a arătat și nici nu a probat în ce măsură a fost prejudiciată, prin emiterea acestei hotărâri, astfel că cererea a fost respinsă ca neîntemeiată. Împotriva acestei sentințe, a declarat apel reclamanta SC N.P. SRL, criticând soluția primei instanțe pentru nelegalitate și netemeinicie. Curtea de Apel București , secția a IV-a civilă, prin Decizia nr. 428 din 25 iunie 2009 a respins ca nefondat apelul. Pentru a pronunța această soluție, instanța de apel a reținut că reclamanta a dobândit dreptul de proprietate asupra terenului în cauză la data de 30 septembrie 2004, ulterior datei adoptării H.C.L.

sector 1 nr. 170 din 29 aprilie 2004 de aprobare a PUZ-ului. Astfel cum reiese din cuprinsul celor două contracte de vânzare-cumpărare încheiate la data de 30 septembrie 2004, cumpărătoarea a luat cunoștință de situația juridică și de fapt a terenului în litigiu, caz în care nu poate invoca necunoașterea împrejurării că o parte din acest teren era afectată prin planul urbanistic zonal și, prin urmare, instanța de apel a apreciat că reclamanta nu este îndreptățită să ceară despăgubiri pentru o eventuală depreciere a valorii terenului, acest drept revenindu-i numai proprietarului terenului de la data aprobării PUZ-ului, de care acesta însă, nu a uzat. Cumpărând un teren care era deja afectat de planul urbanistic zonal, reclamanta a achitat un preț corespunzător valorii terenului la momentul transferului dreptului de proprietate.

Totodată, instanța de apel a constatat și faptul că planul urbanistic zonal a fost aprobat chiar la solicitarea autorului reclamantei, iar Hotărârea nr. 170/2004 a C.L. sector 1 a fost emisă pe baza avizului din 14 aprilie 2004 al Comisiei de Administrare a Domeniului Public, avizul CTU - Primăria Municipiului București, nr. 3 CA 3/15 din 10 martie 2004 și avizul CTU - PS 1 nr. 11 CA 1 din 5 aprilie 2004, din cuprinsul acestora, reieșind că beneficiarul lor este chiar vânzătorul de la care reclamanta a achiziționat terenul (N.A.C.). În termen legal, împotriva acestei decizii, reclamanta a formulat recurs, întemeiat pe dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ. 1. În dezvoltarea motivelor de recurs, reclamanta susține că decizia recurată a fost dată cu încălcarea dispozițiilor art. 481 C. civ., art. 44 alin. (3) din Constituția României și art. 1 teza a II-a din Protocolul 1 la Convenția Europeană a Drepturilor Omului.

Conform textelor anterior menționate, dreptul de proprietate este un drept absolut, perpetuu și inviolabil. În speță, prin contractul de vânzare-cumpărare din 19 decembrie 2003, N.A.C. a dobândit de la D.M. terenul în suprafață de 1.970,32 situat în mun. București, Șos. N., sector 1. Conform planului urbanistic zonal "Șos. N. - str. N.C. - str. G. - str. C.", terenul era încadrat în zonă verde, astfel că pentru edificarea unor construcții, era necesară schimbarea încadrării funcționale din zonă verde în zonă construibilă. În aceste condiții, s-a solicitat de către N.A.C. efectuarea unui plan urbanistic zonal în acest sens și prin avizele de urbanism din 10 martie 2004 și din 5 aprilie 2004, s-a propus spre avizare documentația privind schimbarea încadrării funcționale a zonei.

În baza celor două avize de urbanism, prin H.C.L.S. 1 nr. 170 din 29 aprilie 2004, s-a aprobat Planul Urbanistic Zonal pentru construcții definitive "PUZ - șos. N., sector 1 suprafață teren circa 5.000 mp". Prin acest PUZ, s-a schimbat, într-adevăr, încadrarea funcțională a terenului din zona verde în zonă construibilă, însă, pe latura de Nord, pe o suprafață de 175 mp, s-a prevăzut un traseu stradal perpendicular pe Șoseaua N. Prin contractul de vânzare-cumpărare din 30 septembrie 2004, N.A.C. a înstrăinat către SC N.P. SRL terenul situat în șos. N., sector 1, transmisiunea proprietății operând de fapt și de drept la data autentificării, liberă de orice sarcini sau servituți. Din situația de fapt prezentată, arată recurenta, rezultă că terenul în litigiu este proprietatea sa, nu a fost expropriat pentru utilitate publică și cu toate acestea, este afectat, pe o anumită suprafață, de un traseu stradal propus prin PUZ-ul aprobat prin H.C.L.S.

1 nr. 170 din 29 aprilie 2004. Efectele PUZ-ului aprobat asupra terenului sunt reglementate de prevederile legislației în materie, respectiv Legea nr. 350/2001 privind amenajarea teritoriului și urbanismul, astfel cum a fost modificată prin Legea nr. 289/2006; se invocă în acest sens, dispozițiile art. 47 alin. (1), (2) și (3), art. 39 alin. (4) și art. 49 alin. (3) din acest act normativ. Conform acestor texte, reiese că PUZ-ul conține prevederi cu caracter de reglementare și în conformitate cu dispozițiile art. 39 alin. (4) din Legea nr. 350/2001 este obligatoriu pentru toate persoanele fizice și juridice, iar după aprobare, este opozabil în justiție. În speță, prin PUZ-ul aprobat prin H.C.L.S.

1 nr. 170/2004 o porțiune din terenul SC N.P. SRL a fost rezervată pentru realizarea unei străzi, astfel că exercițiul dreptului de proprietate al reclamantei este permis numai în strânsă corelare cu respectarea funcțiunilor stabilite prin documentația de urbanism avizată și aprobată, conform art. 57 pct. 3 din Ordinul nr. 1.430/2005 privind normele metodologice de aplicare a Legii nr. 50/1991; în consecință, terenul afectat de PUZ, nu poate fi folosit de recurentă în alt scop decât cel stabilit prin documentația de urbanism, fiind vorba de un "teren aparent liber", astfel cum această noțiune e definită de art. 57 pct. 2 lit. c) din același Ordin.

Recurenta mai învederează că deși terenul este proprietate privată, acesta are o funcțiune de utilitate publică (stradă), stabilită printr-un PUZ-ul aprobat, obligatoriu pentru proprietar, dar care nu folosește acestuia; această stradă este folosită numai de către proprietarii imobilelor situate în spatele proprietății sale și care nu au nicio legătură cu terenul în litigiu. Faptul că termenul de valabilitate al PUZ-ului "Șos. N." prevăzut prin H.C.L. sector 1 nr. 170/2004, a expirat nu are nicio relevanță în ceea ce privește efectul acestei documentații de urbanism asupra terenului în litigiu, deoarece, conform art. 47 pct. 1 din Legea nr. 350/2001 PUZ-ul asigură corelarea dezvoltării urbanistice complexe cu prevederile planului urbanistic general al unei zone delimitate din teritoriul localității; în speță PUZ-ul aprobat prin H.C.L.S.

1 nr. 170/2004 asigură corelarea dezvoltării urbanistice a zonei "Șos. N., sector 1 aproximativ - 5000 mp" cu prevederile PUG aprobat prin Hotărârea Consiliului General București nr. 269 din 21 decembrie 2000, valabil pentru o perioadă de 10 ani. Se invocă în acest sens prevederile art. 62 alin. (1 1 ) din Legea nr. 350/2001, modificată prin Legea nr. 289/2006, conform cărora "în situația neactualizării documentațiilor de urbanism până la expirarea termenelor de valabilitate prevăzute în hotărârile de aprobare a acestora, se suspendă eliberarea autorizațiilor de construire sau desființare, conform legii." Din conținutul dispozițiilor citate, rezultă fără echivoc că, deși durata de valabilitate a documentațiilor de urbanism a încetat, funcțiunea stabilită prin acestea se menține, astfel că autorizarea altor lucrări de construire este suspendată de drept.

Recurenta conchide cu privire la acest prim motiv de recurs că în speța dedusă judecății, terenul în suprafață de 175 mp este proprietatea sa, însă prin PUZ are funcțiune de utilitate publică (stradă) folosită ca atare de proprietarii imobilelor învecinate, astfel că exercițiul dreptului de proprietate al reclamantei este suspendat, fiind unul iluzoriu. 2. Printr-un al doilea motiv de recurs, recurenta susține că prin hotărârea pronunțată de instanța de apel, au fost încălcate dispozițiile art. 973 C. civ. ce consacră principiul relativității efectelor contractului. Având în vedere transmiterea dreptului de proprietate cu limitările prevăzute de PUZ, problema este aceea a domeniului de aplicare a principiului relativității efectelor contractului, având în vedere calitatea SC N.P.

SRL, de succesor în drepturi al fostului proprietar, al cărui drept a fost limitat prin fapta unui terț, respectiv prin hotărârea dată de Consiliul Local Sector 1 București. Or, faptul că la momentul dobândirii de către recurentă, terenul era afectat de strada propusă prin PUZ, nu are nicio relevanță în ceea ce privește dreptul reclamantei de a fi despăgubită. Prin încheierea contractului, recurenta a dobândit calitatea de succesor cu titlu particular în drepturile și obligațiile autorului său N.A.C., în ceea ce privește dreptul transmis asupra imobilului situat în București, Șos. N., sector 1. Se mai precizează că vânzătorul, N.A.C., are calitatea de asociat și administrator în cadrul SC N.P.

SRL, alături de ceilalți membri ai familiei sale, astfel că, în situația încasării despăgubirilor de către societate, suma intră în patrimoniul acesteia, iar în cazul unei eventuale dizolvări, ea ar reveni și fostului proprietar. Având în vedere transmiterea convențională intervenită, succesorul, în speță, reclamanta, s-a subrogat în drepturile și obligațiile autorului său privind terenul în litigiu. Pe cale de consecință, mai arată recurenta, are obligația de a respecta PUZ-ul aprobat prin Hotărârea Consiliului Local sector 1 pe terenul proprietatea sa, dar și dreptul de a încasa despăgubirile rezultate din prejudiciul cauzat prin limitarea adusă dreptului de proprietate, urmare a aprobării PUZ-ului.

Recurenta mai învederează că cele arătate nu pot conduce la reținerea riscul contractual, câtă vreme bunul s-a transmis către cumpărător, iar limitarea dreptului de proprietate prin PUZ-ul aprobat, naște în patrimoniul dobânditorului dreptul de a fi despăgubit în raport de dispozițiile art. 481 C. civ., în calitatea sa de succesor cu titlu particular în drepturile fostului proprietar. 3. Într-o următoare critică, recurenta susține că soluția pronunțată de instanța de apel este dată cu încălcarea dispozițiilor art. 1 și 6 din Legea nr. 33/1994 privind exproprierea pentru proprietate publică. Astfel, art. 1 din Legea nr. 33/1994 prevede că "exproprierea de imobile, în tot sau în parte, se poate face numai pentru cauză de utilitate publică, după o dreaptă și prealabilă despăgubire, prin hotărâre judecătorească." Conform art. 6 din același act normativ, deschiderea, alinierea și lărgirea străzilor sunt lucrări de utilitate publică.

Din textele invocate, rezultă fără echivoc că deschiderea de stradă este o lucrare de utilitate publică și, conform art. 1 din Legea nr. 33/1994, proprietarul trebuie să primească o dreaptă și prealabilă despăgubire. Recurenta mai arată că întrucât organele administrației publice locale au aprobat actul administrativ normativ - PUZ "Șos. N., sector 1", stabilind un traseu stradal pe terenul proprietatea sa, folosit ca atare de proprietarii imobilelor învecinate, însă acestea, cu rea-credință și în mod culpabil, refuză să demareze procedura de expropriere obligatorie, caz în care se poate constata existența unei exproprieri "în fapt", nematerializată în drept, în scopul eludării obligației de plată a despăgubirilor.

Având în vedere suspendarea exercițiului dreptului de proprietate, prejudiciul suferit de recurentă este prezumat și constă în lipsirea efectivă de proprietate, iar în cazul în care s-ar proceda la expropriere, evident că terenul ar fi preluat de la proprietarul actual SC N.P. SRL, recurenta fiind îndreptățită să încaseze despăgubirea, iar nu autorul său. 4. Într-o ultimă critică, recurenta susține că instanța de apel a încălcat și dispozițiile art. 295 alin. (1) C. proc. civ., potrivit cărora "instanța de apel va verifica în limitele cererii de apel, stabilirea situației de și aplicarea legii de către prima instanță." Or, din cuprinsul hotărârii atacate rezultă că instanța a preluat fără nicio modificare motivarea sentinței de primă instanță, fără a se referi în niciun fel la aspectele de fapt și de drept invocate de apelantă în critica hotărârii și fără a arăta motivele avute în vedere pentru respingerea pretențiilor reclamantei.

Menținerea soluțiilor pronunțate de instanța de fond și apel ar dovedi faptul că în România anilor 2009, organele administrative, cu concursul instanțelor de judecată, preiau în continuare în mod abuziv imobile proprietate privată, realizând naționalizări fără titlu, situație ce încalcă în mod flagrant dreptul de proprietate garantat de Constituția României, legislația internă și internațională. Intimații pârâți Ministerul Dezvoltării Regionale și Turismului (succesor al Ministerului Dezvoltării, Lucrărilor Publice și locuințelor, conform O.U.G. nr. 221/2008) și Consiliul Local al sectorului 1 au formulat întâmpinări la motivele de recurs, ambii intimați solicitând respingerea recursului ca nefondat.

Intimatul Consiliul Local sector 1, prin aceeași întâmpinare, a invocat excepția prescrieri dreptului material la acțiune, în temeiul art. 3 din Decretul nr. 167/1958, excepția lipsei calității sale procesuale pasive și excepția prematurității cererii. În motivarea fiecăreia dintre aceste excepții, intimatul pârât s-a prevalat de aceleași argumente ca cele învederate prin întâmpinarea formulată la prima instanță, când au fost pentru prima dată susținute. Înalta Curte apreciază că acestea nu pot fi reevaluate în recurs, ele nefiind pentru prima dată invocate în această etapă procesuală, deși regimul juridic al acestora, excepții absolute, peremptorii ar fi permis această conduită procesuală.

Ca atare, excepțiile în discuție, fiind susținute la prima instanță, dezbătute de părți și dezlegate de tribunal prin încheierea din 01 februarie 2008, în sensul respingerii lor ca neîntemeiate (prin aceeași încheiere fiind admise excepția lipsei calității procesuale a pârâților Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice, Guvernul României, Ministerul Dezvoltării, Municipiul București prin Primarul General, Primăria Municipiului București, GCMB, Primarul General al Municipiului București, Primăria sectorului 1 București și Primarul sectorului 1 București), în etapele procesuale ulterioare nu ar fi putut fi repuse în discuție decât prin promovarea căilor legale de atac de către autorul acestor excepții.

Numai formulându-se critici de nelegalitate și netemeinicie împotriva soluției date de prima instanță cu privire la acestea, prin promovarea de către titularul lor fie a unui apel principal, conform art. 282 alin. (2) C. proc. civ., fie chiar incident, în condițiile art. 293 C. proc. civ. (dată fiind respingerea acestora, hotărâtă de prima instanță), instanța de apel ar fi fost în măsură să le reaprecieze. În mod similar, instanța de recurs nu le-ar putea examina decât dacă acestea ar fi fost invocate pentru prima dată în recurs, sau, în condițiile în care ar fi fost invocate în apel (fie pentru prima dată, fie prin formularea căii de atac), în cel din urmă caz, instanța de recurs exercitând un control de legalitate a soluției instanței de apel asupra excepțiilor sau asupra criticii cu acest obiect din motivele de apel.

Cum însă condițiile anterioare nu sunt întrunite, Înalta Curte constată că, la acest moment, soluția dată de prima instanță excepțiilor susținute de acest pârât prin întâmpinarea formulată la motivele de recurs: excepția prescrierii dreptului material la acțiune, excepția lipsei calității sale procesuale pasive și excepția prematurității, este intrată în puterea lucrului judecat, nefiind admisibilă reiterarea lor în fiecare etapă procesuală, pe cale de excepție.

Identic, și soluția adoptată de tribunal cu privire la celelalte excepții, are aceeași soartă juridică, cu referire la admiterea excepției lipsei calității procesuale pasive a celorlalți pârâți chemați în judecată, astfel că, în rejudecare, distribuția procesuală va exclude participarea și citarea în proces a pârâților pentru care excepția a fost admisă: Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice, Guvernul României, Ministerul Dezvoltării Regionale și Turismului, Municipiul București prin Primarul General, Primăria Municipiului București, GCMB, Primarul General al Municipiului București, Primăria sectorului 1 București și Primarul sectorului 1 București.

Înainte de intrarea în dezbaterea recursului, la termenul din 4 iunie 2010, recurenta, prin apărătorul ce a reprezentat-o, a învederat și dovedit în cauză prin depunerea la dosar a contractului de vânzare-cumpărare din 20 mai 2010 de BNP E. că terenul în suprafață de 175,10 mp asupra căruia poartă litigiul de față, a reintrat în patrimoniul vânzătorului N.A.C. (potrivit calității părților din contractul de vânzare-cumpărare din 30 septembrie 2004 de BNP asociați M.G. și A.J.A.). S-a învederat că s-a optat pentru această operațiune juridică, dat fiind argumentul instanței de apel în sensul că dreptul la despăgubiri pentru terenul afectat traseului stradal stabilit prin PUZ, s-ar cuveni vânzătorului (N.A.C.), întrucât la data celor două contracte de vânzare-cumpărare din 2004, PUZ-ul era aprobat, iar reclamanta SC P.N.

SA a avut cunoștință de existența acestuia și a dobândit dreptul în aceste condiții. În baza principiului disponibilității părților în procesul civil și făcând aplicarea în plan procesual a efectelor caracterului translativ de drept de proprietate al contractului de vânzare-cumpărare anterior menționat (având ca obiect o suprafață de 175,10 mp teren), Înalta Curte a constatat transmisiunea convențională de calitate procesuală activă de la SC P.N. SRL la N.A.C. și a dispus în consecință. Recursul formulat este fondat, urmând a fi admis potrivit celor ce succed. Reclamanta inițială a cauzei a formulat cererea de chemare în judecată solicitând repararea prejudiciului ce i-a fost produs prin aprobarea în baza Hotărârii nr. 170 din 29 aprilie 2004 date de către Consiliul Local Sector 1 a PUZ - ului "Șoseaua N. sector 1 - Suprafață teren cca.

5000 mp", întrucât, prin aceasta, s-a prevăzut crearea unei străzi perpendiculare pe Șoseaua N., pe o anumită suprafață de teren (175,10 mp, conform susținerilor reclamantei întemeiate pe expertiza topo efectuată în cauză). S-a susținut totodată, că această stradă este plasată pe latura de nord a proprietății sale, cu consecința directă a limitării dreptului de proprietate, prin afectarea acestei suprafețe unei utilități publice. În aceste condiții, SC N.P. SRL a reclamat că, în aceste limite, s-a produs o expropriere a sa de fapt, ilegală și fără o dreaptă și prealabilă despăgubire, motiv pentru care solicită, cu acest titlu, valoarea de înlocuire a terenului care, după efectuarea expertizei topo dispuse în cauză, a fost precizată la nivelul sumei de 1.856.457,50 lei (RON).

S-au invocat ca temei juridic, între altele, dispozițiile art. 480, art. 481 C. civ., ale Legii nr. 33/1994, dispozițiile art. 44 alin. (2) și art. 136 alin. (5) din Constituția României, ca și prevederile art. 1 Protocolul 1 adițional la Convenția europeană a drepturilor și libertăților fundamentale ale omului. Potrivit situației de fapt, astfel cum a fost reținută de instanțele de fond, se constată că SC P.N. SRL (împreună cu N.A.C., conform contractului de vânzare-cumpărare depus în recurs), este proprietară a unei suprafețe de teren de 2.525,79 mp, care, la acest moment, urmare a comasării (realizate prin actul din 24 ianuarie 2006 de BNP L.) reprezintă un corp de proprietate unic cu număr cadastral nou (bbb), intabulat ca atare la 25 ianuarie 2006. Proprietatea, situată inițial în Șos.

N., sector 1 a fost dobândită prin încheierea a două contracte de vânzare-cumpărare consecutive: contract aut. sub nr. yyy din 30 septembrie 2004 (pentru suprafața de 1.970,32 mp) și sub nr. qqq din 30 septembrie 2004 (pentru suprafața de 555,20 mp) de BNP M.G. și A.A.J., iar în prezent, în întregul ei, se identifică prin adresa poștală Șos. N., sector 1, autoritatea competentă atribuind celor două loturi, un nou și unic număr poștal. La data dobândirii acestei proprietăți, destinația terenului era aceea de spațiu verde, astfel că, în vederea construirii unor imobile au fost inițiate demersuri la autoritățile publice locale pentru aprobarea schimbării destinației lui în zonă construibilă, cerință necesară și anterioară obținerii autorizației de construire.

Aceste demersuri s-au soldat cu emiterea de către intimatul pârât - Consiliul Local sector 1 a Hotărârii nr. 170 din 20 aprilie 2004, hotărâre pe care reclamanta a indicat-o drept cauză a restrângerii dreptului său de proprietate. Astfel, prin această Hotărâre, adoptată de autoritatea publică locală în exercitarea atribuțiilor sale, s-a aprobat planul urbanistic zonal (PUZ) pentru o suprafață de teren de cca. 5.000 mp, în vederea realizării unor construcții definitive în Șos. N., sector 1. Prin aceeași hotărâre însă, s-a stabilit necesitatea creării unei artere noi de circulație, perpendiculară pe Șoseaua N. pentru a se putea asigura accesul la imobilele ce urmau a se construi, în caz contrar, nefiind posibilă emiterea autorizației de construire, soluție conformă prevederilor HCGM nr. 269 din 21 decembrie 2000 de aprobare a Planului Urbanistic General (PUG), ca și celorlalte acte normative enumerate în justificarea H.C.L.

sector 1 nr. 170 din 20 aprilie 2004. În același timp, pentru că în cuprinsul aceleiași Hotărâri a Consiliului Local, s-au menționat documentațiile avute în vederea la emiterea ei, între care: aviz de urbanism din 10 martie 2004 și aviz de urbanism din 5 aprilie 2004, și, constatându-se că beneficiarul acestor avize era N.A.C. (vânzătorul), ambele instanțe de fond au concluzionat că reclamanta SC P.N. SRL cunoștea situația terenului la data cumpărării lui prin cele două contracte de vânzare-cumpărare, apreciindu-se că aceasta a dobândit dreptul în aceste condiții. De aici, instanța de apel a conchis că vânzătorul este cel care ar fi fost în măsură să solicite despăgubiri pentru terenul afectat arterei de circulație nou create prin PUZ, iar nu cumpărătoarea SC P.N.

SRL, fiind motivul pentru care recurenta inițială a considerat că este necesar ca N.A.C. să redevină proprietarul parcelei de 175,10 mp pentru care se solicită despăgubirile în cauza de față, sens în care s-a perfectat contractul de vânzare-cumpărare depus înainte de dezbaterea recursului de față (deși împlinirea celor stabilite de instanța de apel ar fi presupus o repunere în situația anterioară, specifică nulității convenției, iar nu o transmitere consecutivă, ulterioară a dreptului de proprietate asupra terenului în discuție). Înalta Curte apreciază însă că această dezlegare a instanței de apel este nelegală și, totodată, constată că recurenta inițială, astfel cum se va arăta, păstrează interesul în analizarea acestei critici formulate prin motivele de recurs (la care, de altfel, nu s-a renunțat după depunerea la dosar a contractului), critică susținută prin referirea la greșita aplicare a dispozițiilor art. 973 C. civ.

ce reglementează relativitatea efectelor actului juridic civil (res inter alios acta, aliis neque nocere, neque prodesse potest). Astfel, pentru ca instanța de apel să poată conchide asupra acestei chestiuni, era necesar să facă aplicarea principiilor relativității efectelor actului juridic civil și cel al forței obligatorii a convențiilor pentru părțile contractante (art. 969 C. civ. - pacta sunt servanda), astfel încât, se putea constata că prin cele două contracte inițiale, părțile au convenit transmiterea dreptului de proprietate de la vânzător la cumpărător în limitele suprafeței totale de 2.525,79 mp (din care nu au exclus suprafața afectată străzii) și, în plus, că nu era posibil ca în baza convenției dintre ele, să se prevadă transmiterea dreptului de proprietate în favoarea unui terț - unitatea administrativ-teritorială, în limitele străzii nou create prin adoptarea PUZ-ului (efect contrar principiului instituit prin art. 973 C. civ.).

Or, prin formularea cererii de chemare în judecată s-a susținut tocmai că porțiunea de teren afectată străzii, se află în continuare în proprietate privată, nefiind dispusă vreo măsură legală de transfer al dreptului de proprietate din patrimoniul particularului în cel al unității administrativ-teritoriale, în vederea afectării acestei utilități publice, cu efectul trecerii în domeniul public și al scoaterii din circuitul civil, astfel încât, reclamanții cauzei să nu mai poată tranzacționa cu privire la aceasta, dată fiind inalienabilitatea bunurilor din domeniul public; indisponibilitatea este una legală, prevăzută fiind de art. 11 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 213/1998. Se constată însă, că titularul dreptului de proprietate, reclamanta SC P.N.

SRL a valorificat în continuare posibilitatea de a face acte de dispoziție (juridică) asupra acestei porțiuni de teren, așa cum rezultă din contractul de vânzare-cumpărare din 20 mai 2010 depus la dosar, prin care a înstrăinat imobilul în litigiu către N.A.C. Stabilind această concluzie, instanța de apel a mai apreciat că nu reclamanta este în măsură să solicite despăgubiri pentru o eventuală devalorizare a terenului, ci eventual, vânzătorul, deci, autorul său cu titlu particular.

Părțile celor două contracte de vânzare-cumpărare din 2004, în virtutea principiului libertății contractuale, au convenit cu privire la transferul dreptului de proprietate în limitele menționate, fiecare dintre ele asumându-și obligații reciproce și interdependente, potrivit efectelor specifice convențiilor bilaterale sinalagmatice, în sensul prefigurării propriei prestații în termenii în care au contractat, întrucât, obligația fiecărei părți își are cauza juridică în obligația reciprocă a celeilalte. Ca atare, vânzătorul a transmis dreptul de proprietate în limitele prevăzute în cele două contracte (1.970,32 mp plus 555,20 mp), iar cumpărătorul a plătit prețul pentru dreptul transmis succesiv, în aceste coordonate (total 2.525,52 mp, din măsurători la comasare - 2.525,79 mp); nici vânzătorul nu a transmis mai puțin cu 175,10 mp și nici cumpărătorul nu a plătit pentru mai puțin cu aceeași suprafață de 175,10 mp.

În aceste condiții, Înalta Curte constată că nu intră în discuție argumentul reținut de instanța de apel cu privire la devalorizarea terenului, cauza cererii de chemare în judecată (cauza petendi) fiind alta, așa cum s-a arătat, în timp ce devalorizarea terenului și obținerea unei despăgubiri din acest motiv, nu ar putea fi opusă unui terț față de contract, cum este pârâtul; ca regulă, acțiunile izvorâte din contract sunt la îndemâna părților, iar vreo situație de excepție dintre cele posibile, nu este incidență. Relativitatea efectelor actului juridic civil antrenează în mod necesar noțiunile de parte, având cauză și terț. Calitatea de succesor cu titlu particular, specie a noțiunii de avânzi cauză, a fost susținută în mod corect de reclamanta SC P.N.

SRL, în raport cu autorii săi, vânzătorii din cele două contracte de vânzare-cumpărare. Drept urmare, în această calitate, în mod justificat aceasta s-a considerat îndreptățită a pretinde repararea prejudiciului ca urmare a încălcării dreptului de proprietate al autorilor săi care au fost împiedicați să îi transmită posesia asupra dreptului în limitele convenite (2.525,52 mp), întrucât aceștia, la momentul formulării acțiunii, ca urmare a adoptării PUZ-ului, aveau doar nuda proprietate asupra porțiunii de 175,10 mp, contrar voinței părților contractante și ca efect al obligativității celor stabilite prin PUZ. În cazul succesorului cu titlu particular, calitatea de având cauză nu se apreciază în raport cu actul prin care acesta a dobândit un anumit drept (deci, față de cele două contracte de vânzare-cumpărare, în care are calitatea de parte), ci în raport de acte anterioare ale autorului, referitoare la același drept ori bun, încheiate cu alte persoane.

Prin urmare, succesorul cu titlu particular al vânzătorului, anume, cumpărătorul, dobândește toate drepturile autorului său în legătură cu bunul transmis. Numai în situația transmiterii obligațiilor (element pasiv al unui patrimoniu) regula în materie este aceea că, obligațiile asumate de autor nu se transmit asupra succesorului cu titlu particular, chiar dacă au legătură cu dreptul transmis. Or, în cauză, prin formularea cererii de chemare în judecată, cumpărătoarea a exercitat un drept al vânzătorului prin care se tinde la acoperirea prejudiciului încercat prin aprobarea PUZ-ului. Autorul societății P.N. SRL, reclamantul actual - N.A.C., și-a exercitat un drept legal de a solicita eliberarea unei autorizații de construire, iar pentru atingerea acestei finalități, în mod necesar trebuia realizată schimbarea categoriei de folosință a terenului cumpărat.

Se observă că pentru exercitarea acestor drepturi legitime, legislația în vigoare (Legea nr. 50/1991, Legea nr. 350/2001 sau Legea nr. 215/2001) nu prevede îndeplinirea vreunei obligații corelative din partea solicitantului, anume, cedarea unor atribute ale unei părți din proprietate în vederea afectării ei, unei utilități publice pentru obținerea schimbării categoriei de folosință a terenului și, ulterior, a autorizației de construire, motiv pentru care, Înalta Curte constată că reclamanta inițială, formulând acțiunea, a exercitat un drept decurgând din raporturile juridice anterioare ale acestuia, iar nu o obligație a autorului său. Este plauzibil ca pârâtul, în mod obiectiv, să nu fi fost în măsură să adopte planul urbanistic zonal fără restrângerea drepturilor unui particular, pentru uzul general.

În acest caz, exista și varianta respingerii solicitării de aprobare a PUZ-ului (prin adoptarea unei Hotărâri a Consiliului Local cu un atare conținut), ori, dacă PUZ-ul totuși s-a aprobat în aceste condiții, trebuia să se asigure de modalitatea legală de reparare a lui, cercetând și poziția părții solicitante din acest punct de vedere, și să identifice soluțiile aplicabile, pentru respectarea dispozițiilor art. 480, art. 481 C. civ., ale art. 44 alin. (3) din Constituție ca și ale art. 1 din Protocolul 1 adițional la Convenția europeană, cerința prealabilă fiind aceea a unei juste despăgubiri pentru limitarea dispusă prin aprobarea PUZ-ului. În cauză nu s-a dovedit că s-a inițiat procedura de expropriere (soluție încă posibilă, în condițiile Legii nr. 33/1994).

Instanțele de fond nu lămurit pe deplin situația de fapt, după cum nici nu s-au stabilit normele de drept incidente în baza cărora raportul juridic dedus judecății trebuia cercetat și soluționat. Înalta Curte constată că legislația internă nu oferă însă un temei juridic adecvat pentru repararea unui prejudiciu astfel produs, urmare a unei exproprieri atipice, de fado, astfel că, instanța de rejudecare va trebui să analizeze cererea pornind de la art. 480, art. 481 C. civ.

și prevederile constituționale în materie, dar și (date fiind dispozițiile art. 11 alin. (2) și art. 20 alin. (2) din Constituție) pe baza reglementării din art. 1 Protocolul 1 adițional la Convenție și a jurisprudenței Curții de la Strasbourg creată în aplicarea acestui text, astfel că, se va verifica: existența unui "bun", existența ingerinței în dreptul de proprietate, ingerință care să fi fost prevăzută de lege, să urmărească un scop legitim și să respecte un just raport de proporționalitate între interesele individuale și cele generale.

Utilă în acest sens, va fi observarea jurisprudenței Curții Europene în cauze soluționate pe baza unei situații de fapt similare celei conturate în speță: Cauza Papamichloupulos c. Greciei din 24 iunie 1993 și Cauza Alberghiera SRL c. Italiei din 30 octombrie 2003, etc. Pe baza celor arătate anterior, cu referire la forța obligatorie a convențiilor, la relativitatea efectelor actelor juridice civile ca și cu privire la drepturile pe care reclamanta inițială le putea exercita întocmai ca și autorul său în legătură cu dreptul dobândit, în calitatea sa de având cauză, se va stabili dacă în prezent N.A.C. (urmare a transmisiunii convenționale de calitate procesuală activă de la SC P.N. SRL) este titularul unui "bun actual", în sensul autonom al Convenției.

Totodată, se va verifica existența "ingerinței" pretins produse prin aprobarea PUZ-ului, întrucât s-a susținut că prin acesta s-a prevăzut crearea unei artere care va avea sau are un traseu care nu este stabilit pe un teren aflat la dispoziția unității administrativ-teritoriale, ci pe o proprietate privată (posibil total, ori numai parțial) a reclamantului, după cum poate să afecteze și terenurile unor terți, proprietari limitrofi, aspecte nelămurite în speță de instanțele anterioare. Planul urbanistic zonal are valoare obligatorie, astfel cum dispune art. 39 alin. (4) din Legea nr. 350/2001 și este intrat ca atare în circuitul civil, întrucât, SC P.N. SRL sau autorul său nu au atacat în temeiul Legii nr. 554/2004 Hotărârea Consiliului Local al sectorului 1 nr. 170/2004 prin care a fost aprobat.

Reclamantul (prin SC P.N. SRL) a pretins că aceasta este actul de autoritate ce reprezintă cauza restrângerii dreptului său de proprietate, iar situația creată prin adoptarea lui îi este pe deplin opozabilă, conform textelor enunțate, consecințele fiind suprimarea prerogativelor usus, fructus, dar și abusus - din punct de vedere material (pentru că dreptul de dispoziție juridică a fost în continuare exercitat prin încheierea actului de vânzare-cumpărare depus în această etapă procesuală). În ce privește existența "ingerinței", curtea de apel va trebui să o individualizeze, în sensul că este necesară identificarea patrimoniului pe care îl grevează și limitele în care operează această restrângere a prerogativelor dreptului de proprietate, pe baza unei situații de fapt pe deplin lămurite în cauză.

Din acest punct de vedere, Înalta Curte constată că decizia recurată este dată și cu încălcarea dispozițiilor art. 295 alin. (1) C. proc. civ. și a caracterului devolutiv al apelului, astfel că, și această critică a recurentei este fondată. Cererea nu va putea fi soluționată ruptă de contextul care a generat-o. Astfel, deși s-a stabilit că cererea de aprobare a PUZ-ului a fost inițiată pentru obținerea unei autorizații de construire, instanța de apel nu a verificat dacă aceasta a fost eliberată sau nu; consecutiv, nu s-a cercetat dacă, eliberată fiind, autorizația a fost urmată de ridicarea efectivă a construcțiilor ori dacă acestea, edificându-se, au respectat cele stabilite prin PUZ și strada prevăzută prin H.C.L.

sector 1 nr. 170/2001 are o existență concretă și îngrădește în mod efectiv dreptul de proprietate al reclamantului, așa cum pretinde acesta. Pe de altă parte, nu s-a observat că PUZ-ul a fost aprobat pentru o suprafață de 5.000 mp, pe când proprietatea reclamantei inițiale SC P.N. SRL era de doar 2.525,79 mp; în acest context, dacă PUZ-ul a fost aprobat pentru o suprafață mai mare, trebuie stabilit dacă strada se poziționează în totalitate pe proprietatea SC P.N. SRL sau grevează și imobilele vecine ori dacă această arteră, ocupând o suprafață mai mare, doar 175,10 mp se regăseau proprietatea societății, urmând a se constata că în prezent, cei 175,10 mp sunt deținuți de reclamantul N.A.C.

În cazul în care PUZ-ul nu a fost urmat de eliberarea autorizației de construire și aceasta, de ridicarea construcțiilor, se va avea în vedere că perioada de valabilitate a acestuia de 5 ani, în prezent, este expirată; în aceste condiții, se va constata că "ingerința" nu este de actualitate (expirarea fiind incidență și cu privire la Planul Urbanistic General, aprobat prin HCGMB nr. 269/2000 a cărui valabilitate este de 10 ani). În același timp, deși apelanta a administrat probe utile soluționării cauzei care erau de natură a servi la stabilirea exactă a situației de fapt a pricinii (prin delimitarea ei de cele deja reținute cu putere de lucru judecat), instanța de apel a ignorat acest aspect.

Anume, reclamanta a dovedit că anterior a purtat un litigiu (Dosar nr. 7123/299/2006 înregistrat pe rolul Judecătoriei sector 1) în care a avut calitatea de pârâtă, fiind chemată în judecată de SC H.R. SRL, litigiu decurgând din necesitatea stabilirii unor raporturi de bună vecinătate între proprietarii imobilelor alăturate, pretinzându-se stabilirea unei servituți în favoarea reclamantei acelei cauze, iar chestiunile legate de concretizarea efectelor PUZ-ului au fost și acolo dezbătute (în dosarul de apel, s-a depus copia raportului de expertiză topo efectuat în acea cauză). Instanța de rejudecare va cerceta dacă acel litigiu s-a finalizat și va valorifica puterea de lucru judecat a hotărârii anterioare (efectul pozitiv), reclamanta și succesorul său actual din cauza de față, neavând opțiunea de a nu se prevala de acea hotărâre, dat fiind efectul obligativității cu care o hotărâre judecătorească definitivă și irevocabilă este înzestrată.

Pentru lămurirea tuturor celor enumerate și a altor aspecte ce ar putea reieși din dezbateri și s-ar dovedi utile pentru soluționarea cauzei, instanța de apel, în aplicarea art. 295 alin. (2) C. proc. civ., va dispune efectuarea unei noi expertize topo cu obiective clare, precise și neechivoce, apte să conducă la lămurirea celor menționate, expertiza efectuată la fond nefiind lămuritoare în acest sens, astfel că nu este suficientă doar completarea sa. Se vor cerceta și celelalte premise ale angajării răspunderii pârâtului pentru încălcarea garanțiilor art. 1 Protocolul 1 adițional la Convenția europeană: ingerința să fie prevăzută de lege, să urmărească un scop legitim, ca și raportul de proporționalitate între drepturile individuale și cele generale și, dacă toate acestea sunt îndeplinite, se va decide asupra reparației echitabile, pentru determinarea căreia se vor stabili criterii adecvate.

Având în vedere toate aceste considerente, Înalta Curte, în baza art. 312 alin. (1) și (3) rap. la art. 304 pct. 9 C. proc. civ., va admite recursul, însă, așa cum s-a arătat, situația de fapt nefiind lămurită sub toate aspectele în limitele în care devoluțiunea a operat în apel, se impune casarea cu trimiterea cauzei spre rejudecare la instanța de apel, în temeiul art. 314 C. proc. civ., potrivit cărora, Înalta Curte hotărăște asupra fondului pricinii numai în scopul aplicării corecte a legii, la împrejurări de fapt ce au fost pe deplin stabilite. Cheltuielile de judecată se vor regla la momentul soluționării cauzei pe fond, potrivit criteriului culpei procesuale decurgând din dispozițiile art. 274 C. proc.

civ., moment la care va fi cunoscută partea căzută în pretenții.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Admite recursul declarat de reclamanta SC N.P. SRL și continuat de N.A.C., împotriva Deciziei nr. 428 din 25 iunie 2009 a Curții de Apel București , secția a IV-a civilă. Casează decizia recurată și trimite cauza spre rejudecarea apelului aceleiași curți de apel. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, azi, 18 iunie 2010. Procesat de GGC - NN