ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 3857/2010

Asupra cauzei de față

constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul

Tribunalului Alba, secția civilă, la data de 1 aprilie 2003, și precizată la o

dată ulterioară, reclamantul C.I. a solicitat, în temeiul Legii nr. 10/2001, în

contradictoriu cu Primarul comunei Roșia Montana, anularea Dispoziției nr. 195

din 26 februarie 2003 emisă de pârât; constatarea preluării abuzive, fără

titlu, de către Statul Român, a instalației de prelucrare a minereului înscrisă

în CF nr. aaa Roșia Montană de sub A+1 cu nr. top. bbb loc de steampuri cu 3

săgeți existentă exterior de 43 stj.p. împreună cu dreptul de apă, distruse ca

efect al naționalizării potrivit Legii nr. 119/1948; acordarea despăgubirilor

în valoare de 270.000.000 RON prin acordarea de acțiuni la societăți comerciale

tranzacționate pe piața de capital care să acopere această valoare; acordarea

folosului de tras pentru acestea din 1948 până în prezent; obligarea la plata

cheltuielilor de judecată.

Prin Sentința civilă

nr. 317 din 4 iunie 2003 Tribunalul Alba, secția civilă, a admis în parte

contestația reclamantului, a constatat preluarea abuzivă, fără titlu, de către

Statul Român, a instalației de prelucrare a minereului(steampuri cu trei

săgeți) înscrisă în CF aaa Roșia Montană nr. top. bbb, a anulat dispoziția

atacată și a constatat că reclamantul este îndreptățit la măsuri reparatorii

prin echivalent.

Pentru a pronunța

această hotărâre, prima instanță a reținut că reclamantul a făcut dovada cu

extrase CF și contracte de vânzare-cumpărare că antecesorii săi au deținut

instalații de steampuri încorporate în terenul menționat în extrasul CF și care

serveau în mod permanent desfășurării activității unei întreprinderi

naționalizate, instalații ce au fost naționalizate în temeiul art. 2 alin. (2)

din Legea nr. 119/1998, fiind supuse restituirii conform art. 2 alin. (1) din

Legea nr. 10/2001 în măsura în care există în natură, în caz contrar

reclamantul fiind îndreptățit la măsuri reparatorii.

Instanța de fond a

respins capetele de cerere privind acordarea de despăgubiri în cuantum de

270.000.000 RON sub formă de acțiuni la societăți comerciale tranzacționate pe

piața de capital, precum și pentru acordarea folosului de tras pentru perioada

din 1948 până în prezent.

Împotriva acestei

sentințe au declarat apel atât reclamantul, cât și pârâtul.

În apelul

reclamantului s-a solicitat schimbarea sentinței de fond în sensul admiterii în

totalitate a acțiunii, conform răspunsului la întâmpinare depus la dosar la

termenul din 28 mai 2003 și a concluziilor scrise înregistrate la 03 iunie

2003, arătându-se că nu se poate reține motivarea instanței în sensul că nu se

pot acorda despăgubiri pentru nefuncționarea instalațiilor din anul 1948 până

în prezent, întrucât Legea nr. 10/2001 nu prevede astfel de măsuri reparatorii,

deoarece art. 6 alin. (2) din lege prevede că măsurile reparatorii privesc și

utilajele și instalațiile preluate de stat ori de alte persoane juridice odată

cu imobilul, în afara cazului în care au fost înlocuite sau casate.

În apelul pârâtului

s-a arătat că în mod greșit instanța a constatat că instalațiile de steampuri

încorporate terenului au fost preluate de stat cu ocazia naționalizării și că

în mod greșit s-au considerat aceste instalații ca fiind de natura celor care

servesc în mod permanent activității unei întreprinderi naționalizate.

Reclamantul nu a

făcut dovada că instalațiile proprietatea antecesorilor săi au servit în mod

permanent la activitatea unei întreprinderi naționalizate și nici faptul că

acestea au fost preluate abuziv de stat odată cu imobilul, terenul menționat în

extrasul CF fiind și în prezent în proprietatea reclamantului.

Pârâtul a mai arătat

că, în baza art. 1 din Legea nr. 119/1948 au fost naționalizate, printre

altele, bogățiile subsolului, fapt ce a atras încetarea de drept a activității

steampurilor proprietatea persoanelor fizice sau a persoanelor juridice,

acestea nemaiavând dreptul să exploateze câmpuri aurifere din zona Munților

Apuseni.

Prin Decizia civilă

nr. 1754/A din 12 noiembrie 2004, Curtea de Apel Alba Iulia, secția civilă, a

admis apelul pârâtei Primăria comunei Roșia Montană și a schimbat sentința

atacată în sensul respingerii contestației formulate de reclamant, respingând

apelul acestuia ca nefondat.

Pentru a pronunța

această hotărâre, instanța de apel a reținut că reclamantul nu a făcut dovada

că steampurile proprietatea antecesorilor săi au fost preluate efectiv de către

Statul Român cu ocazia naționalizării, și nici dovada faptului că aceste

steampuri serveau în mod permanent activității unei întreprinderi

naționalizate, motiv pentru care Statul Român nu datorează reclamantului nici un

fel de despăgubiri, cererea fiind nefondată sub toate aspectele.

Împotriva acestei

decizii reclamantul a declarat recurs, întemeiat pe dispozițiile art. 304 pct.

6, 9 și 10 C. proc. civ., arătând că din actele și lucrările dosarului rezultă

calitatea sa de moștenitor al foștilor proprietari ai terenului în litigiu și

instalației aferente de prelucrare a minereului, conform CF nr. aaa Roșia

Montană nr. top. bbb, împrejurare față de care este irelevantă situația faptică

actuală a existenței acestor instalații, și față de care nu mai este necesar a

se administra probatorii suplimentare.

A mai arătat că

aceste instalații au funcționat din anul 1930 potrivit legislației în vigoare

la acel moment, iar instanța a interpretat în mod greșit dispozițiile art. 6

din Legea nr. 10/2001, neluând în considerare faptul că măsurile reparatorii

prevăzute de legea specială privesc inclusiv instalațiile preluate de stat sau

de alte persoane juridice odată cu imobilul, afară de cazul dacă au fost

înlocuite, casate, etc.

Instalația de

prelucrare a minereului reprezintă un bun imobil prin destinație, a cărei

restituire nu poate fi împiedicată decât de începerea unor lucrări de

investiții de interes public, iar naționalizarea acestor bunuri conform Legii

nr. 119/1948 reprezintă transformarea proprietății private în proprietate de

stat, aspect ce intră în sfera de reglementare a Legii nr. 10/2001, astfel

încât se impune admiterea în totalitate a acțiunii introductive de instanță.

Analizând lucrările

dosarului, Înalta Curte constată următoarele:

Recursul

reclamantului C.I. a fost înregistrat pe rolul Înaltei Curți de Casație și

Justiție, secția civilă și de proprietate intelectuală, la data de 22 decembrie

2004, iar la data de 1 iulie 2005 a fost suspendată judecata acestuia în

temeiul dispozițiilor art. 243 pct. 1 C. proc. civ., constatându-se decesul

reclamantului, precum și faptul că nici una din părți nu a solicitat

introducerea în cauză a moștenitorilor.

S-a mai constatat că,

atât pe parcursul soluționării recursului, cât și cu ocazia repunerii cauzei pe

rol din oficiu, în vederea discutării perimării, reclamantul a fost citat prin

mandatar Fundația Alburnus Maior, astfel încât procedura de citare a fost legal

îndeplinită, potrivit dispozițiilor art. 71 C. proc. civ., iar de la data suspendării

judecării recursului (1 iulie 2005) și până la data repunerii pe rol (4 mai

2010), nici una din părți nu a mai efectuat vreun act de procedură, cauza fiind

lăsată în nelucrare.

Potrivit art. 248(1)

C. proc. civ., incident în cauză, "orice cerere de chemare în judecată,

contestație, apel, recurs, revizuire și orice altă cerere de reformare sau de

revocare se perimă de drept, chiar împotriva incapabililor, dacă a rămas în

nelucrare din vina părții timp de un an".

Perimării i s-a

atribuit o natură juridică mixtă, în sensul că reprezintă atât o sancțiune

procedurală pentru nerespectarea termenului prevăzut de lege, cât și o

prezumție de desistare, dedusă din faptul nestăruinței vreme îndelungată în

judecată.

Reglementată ca o

excepție de procedură, în strânsă legătură cu respectarea regulilor privind

judecata, excepția de perimare este dirimantă, întrucât scopul admiterii sale

este stingerea procesului în faza în care acesta se află și este absolută,

întrucât este reglementată de norme imperative, fiind prevăzută în interesul

părților dar și în interesul unei bune administrări a actului de justiție.

Pentru a interveni

însă perimarea, este necesar să se constate că lăsarea în nelucrare a

procesului se datorează culpei părții, existând în acest sens o prezumție

simplă de culpă, dedusă din lipsa de stăruință în judecată în intervalul de

timp reglementat de lege.

În speță, de la data

când a intervenit suspendarea (1 iulie 2005) și până la data repunerii pe rol

din oficiu (4 mai 2010) recurentul-reclamant C.I. nu a întrerupt cursul

perimării, lăsând în nelucrare recursul.

Față de cele ce

preced, având în vedere că lăsarea cauzei în nelucrare se datorează culpei

părții, Înalta Curte constată incidența art. 248(1) C. proc. civ. și perimarea

recursului.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Constată perimat

recursul declarat de reclamantul C.I. împotriva Deciziei nr. 1754/A din 12

noiembrie 2004 a Curții de Apel Alba Iulia, secția civilă.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi, 18 iunie 2010.

Procesat

de GGC - NN