ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 792/2013

Deliberând asupra cauzei de față, În baza lucrărilor dosarului, constată următoarele: Prin Sentința penală nr. 166 din data de 03 octombrie 2012 Tribunalul Olt, în temeiul art. 334 C. proc. pen., a dispus schimbarea încadrării juridice dată faptelor pentru care a fost trimis în judecată inculpatul G.V., pusă în discuție de instanță din oficiu, din infracțiunea de tentativă la omor deosebit de grav prevăzută și pedepsită de art. 20 raportat la art. 174 alin. (1), 175 alin. (1) lit. i) și 176 alin. (1) lit. c) C. pen. în infracțiunile prevăzute de art. 20 raportat la art. 174 alin. (1), 175 alin. (1) lit. i) și 176 alin. (1) lit. c) C. pen. și art. 2 alin. (1) pct. 1 din Legea nr. 61/1991 cu aplicarea art. 33 lit. a) C. pen.

În temeiul art. 20 raportat la art. 174 alin. (1), 175 alin. (1) lit. i) și 176 alin. (1) lit. c) C. pen., a condamnat pe inculpatul G.V. la 11 ani închisoare, pedeapsă principală, în regim de detenție conform art. 57 C. pen. și, conform art. 65 alin. (2) C. pen. și art. 53 alin. (2) lit. a) C. pen., la 3 ani pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a și lit. b) C. pen., după executarea pedepsei principale. În temeiul art. 2 alin. (1) pct. 1 din Legea nr. 61/1991, a condamnat pe același inculpat la 1 (un) an închisoare cu aplic art. 57 C. pen. În baza art. 33 alin. (1) lit. a) și art. 34 alin. (1) lit. b) și art. 35 alin. (1) C. pen. a contopit pedepsele aplicate urmând ca inculpatul G.V.

să execute în final pedeapsa cea mai grea de 11 ani închisoare cu aplicarea art. 57 C. pen. și 3 ani pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a și lit. b) C. pen., după executarea pedepsei principale. În baza art. 71 alin. (1) C. pen. a aplicat inculpatului și pedeapsa accesorie a interzicerii drepturilor prev. de art. 64 lit. „a" teza a II-a și lit. „b" C. pen. pe durata executării pedepsei. În baza art. 88 alin. (1) C. pen. a dedus din pedeapsa aplicată perioada reținerii și arestului preventiv de la data de 28 iulie 2011 la zi. În baza art. 350 alin. (1) C. proc. pen. a menținut măsura arestării preventive a inculpatului. În temeiul art. 118 alin. (1) lit. b) C. pen.

a dispus confiscarea briceagului corp delict folosit de către inculpat la săvârșirea infracțiunilor deduse judecății. În baza art. 14 și art. 346 C. proc. pen. cu aplicarea art. 313 din Legea nr. 95/2006 a admis acțiunea civilă promovată de unitatea spitalicească și a obligat inculpatul G.V. la plata sumei de 2.054,40 RON cu titlu de despăgubiri civile către Spitalul Municipal Caracal reprezentând cheltuieli de spitalizare efectuate cu partea civilă T.R., sumă actualizată cu indicele de inflație la data plății. În baza art. 14 și art. 146 C. proc. pen. a admis acțiunea civilă promovată de partea vătămată și a obligat inculpatul G.V. la plata sumei de 100.000 RON cu titlu de despăgubiri pentru prejudiciul moral suferit de către partea civilă T.R.

În temeiul art. 7 alin. (1) din Legea nr. 76/2008 și având în vedere acordul expres al inculpatului în acest sens, a dispus prelevarea de probe biologice de la inculpat, conform art. 7 alin. (2) din Legea nr. 76/2008, în vederea introducerii profilului său genetic în Sistemul Național de Date Genetice Judiciare. În baza art. 191 C. proc. pen. a obligat inculpatul la plata sumei de 3.000 RON stabilite astfel: 1.500 RON din cursul judecății din care: 300 RON onorariu apărător din oficiu avansat conform art. 189 C. proc. pen., din bugetul MJ. către Baroul Olt pentru asigurarea asistenței juridice a inculpatului (Delegație nr. 494 din 15 mai 2012 - avocat L.P.) iar 1.500 RON cheltuieli judiciare din cursul urmăririi penale.

Pentru a pronunța această sentință, prima instanță a constatat că prin Sentința penală nr. 187 din 6 decembrie 2011, pronunțată de Tribunalul Olt s-a dispus condamnarea inculpatului G.V., la 5 (cinci) ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de tentativă la omor deosebit de grav prevăzută și pedepsită de art. 20 raportat la art. 174 alin. (1), 175 alin. (1) lit. i) și 176 alin. (1) lit. c) C. pen., cu aplicarea art. 320 1 C. proc. pen. în regim de detenție conform art. 57 C. pen. În baza art. 71 alin. (1) C. pen. s-a aplicat inculpatului și pedeapsa accesorie a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a și lit. b) C. pen. pe durata executării pedepsei. În baza art. 65 alin. (2) C. pen.

și art. 53 alin. (2) lit. a) C. pen. s-a aplicat inculpatului și pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a și b) C. pen. pe o durată de 2 ani, după executarea pedepsei principale. În baza art. 88 alin. (1) C. pen. s-a dedus din pedeapsa aplicată perioada reținerii și arestului preventiv de la data de 28 iulie 2011 la zi. În baza art. 350 alin. (1) C. proc. pen. s-a menținut măsura arestării preventive a inculpatului. În baza art. 14 și 346 C. proc. pen. cu aplicarea art. 313 din Legea nr. 95/2006 inculpatul G.V. a fost obligat și la plata sumei de 2.054,40 RON cu titlu de despăgubiri civile către Spitalul Municipal Caracal reprezentând cheltuieli de spitalizare a părții civile T.R., suma reactualizată cu indicele de inflație la data plății.

În baza art. 14 și art. 146 C. proc. pen. s-a constatat că inculpatul G.V. este de acord să despăgubească integral partea civilă T.R. cu suma de 100.000 RON cu care acesta s-a constituit parte civilă în cauza de față, astfel că a fost obligat inculpatul la plata sumei de 100.000 RON cu titlu de despăgubiri civile către partea civilă T.R. În baza art. 191 C. proc. pen. inculpatul a mai fost obligat la plata sumei de 2.500 RON cheltuieli judiciare statului. Prima instanță a reținut în fapt că, în după amiaza zilei de 27 iulie 2011 inculpatul a lovit cu un cuțit de tip briceag pe partea vătămată T.R., ginerele concubinei sale Dumitru Ioana, în zona abdominală, provocându-i acestuia leziuni traumatice de tipul unei plăgi înjunghiate penetrante abdominale, ce au necesitat pentru vindecare 20 - 25 de zile de îngrijiri medicale și care i-au pus viața în,5 primejdie.

Pentru a reține această stare de fapt au fost avute în vedere probele administrate pe parcursul urmăririi penale respectiv: plângerea și declarația părții vătămate, acte medico-legale, declarații de martori și declarațiile inculpatului. Cu privire la inculpat s-a reținut că acesta a recunoscut și în fața instanței comiterea faptei și a solicitat aplicarea dispozițiilor art. 320 1 C. proc. pen. La individualizarea judiciară a pedepsei prima instanță a arătat că are în vedere limitele de pedeapsă prevăzute de lege, reduse ca urmare a reținerii formei de tentativă și ca urmare a aplicării dispozițiilor art. 320 1 C. proc. pen., dar și faptul că inculpatul are antecedente penale, fiind condamnat anterior tot pentru comiterea unei infracțiuni de omor.

În ce privește latură civilă s-a constatat că Spitalul Municipal Caracal s-a constituit parte civilă cu suma de 2.054,40 RON, reprezentând cheltuielile efectuate cu spitalizarea părții vătămate T.R. iar acesta din urmă s-a constituit parte civilă cu suma de 100.000 RON daune morale. Reținând vinovăția inculpatului în comiterea faptei ce a determinat existența acestor prejudicii și acordul expres al inculpatului de a plăti daunele morale, prima. instanță l-a obligat la plata acestora. Împotriva acestei sentințe au formulat apel Parchetul de pe lângă Tribunalul Olt și inculpatul. În motivele scrise de apel Parchetul a invocat netemeinicia sentinței sub aspectul cuantumului pedepsei aplicate, arătând că aceasta este prea mică în raport de pericolul social concret al faptei și periculozitatea inculpatului.

În apelul inculpatului sentința a fost criticată tot pentru netemeinicie invocându-se faptul că, dimpotrivă, pedeapsa aplicată este prea aspră și că în speță puteau fi reținute circumstanțe atenuante, respectiv atitudinea deosebit de since'ră a inculpatului, atât pe parcursul urmăririi penale cât și în fața primei instanțe. Pe parcursul judecării apelului, ia termenul din data de 22 februarie 2012, reprezentantul Ministerului Public a invocat și alte motive de apel, vizând nelegalitatea sentinței și anume: greșita reținere și aplicare a dispozițiilor art. 320 1 C. proc. pen. deoarece infracțiunea comisă de inculpat este prevăzută de lege cu pedeapsa detențiunii pe viață. în acest sens s-a menționat că, prin pedeapsă prevăzută de lege, trebuie să avem în vedere pedeapsa prevăzută pentru infracțiunea fapt consumat, așa cum impune art. 141 1 C. pen.

situație în care art. 320 1 C. proc. pen. nu mai este aplicabil; nereținerea la încadrarea juridică și a infracțiunii de port ilegal de arme albe prevăzută de art. 2 alin. (1) pct. 1 din Legea nr. 61/1991 în condițiile în care, din actele și lucrările dosarului rezultă faptul că inculpatul obișnuia să umble permanent cu un cuțit asupra sa; neluarea măsurii de siguranță speciale a prelevării de probe biologice de la inculpat în vederea introducerii în SNDGJ. Prin Decizia nr. 90 din 21 martie 2012, pronunțată de Curtea de Apel Craiova, secția penală și pentru cauza cu minori în Dosarul nr. 4232/104/2011, s-au admis apelurile formulate de Parchetul de pe lângă Tribunalul Olt și de inculpatul G.V., s-a desființat sentința și s-a trimis cauza pentru rejudecare la prima instanță.

S-a menținut starea de arest a inculpatului. Cheltuielile judiciare reprezentând onorariu avocat oficiu au fost înaintate din fondurile Ministerului Justiției. Pentru a pronunța această decizie Curtea a reținut că potrivit art. 320 1 alin. (7) teza finală C. proc. pen. prevede în mod clar faptul că dispozițiile alin. (1) - (6) nu sunt aplicabile în cazul în care acțiunea penală vizează o infracțiune care se pedepsește cu detențiunea pe viață. În ceea ce privește pedeapsa prevăzută de lege pentru o infracțiune, trebuie avute, în vedere dispozițiile art. 141 1 C. pen. care arată că prin aceasta trebuie înțeleasă pedeapsa prevăzută de lege pentru forma consumată a infracțiunii fără a lua în considerare cauzele de reducere sau de majorare a pedepsei.

Față de textele legale arătate, s-a apreciat că dispozițiile art. 320 1 C. proc. pen. nu vor putea fi aplicabile în cazul tentativelor la infracțiuni care în forma consumată, sunt prevăzute de lege și cu pedeapsa detențiunii pe viață, așa cum este cazul și în speța de față. Instanța de apel a reținut că tribunalul a făcut în mod nelegal aplicarea dispozițiilor art. 320 1 C. proc. pen. și ca atare, în mod nelegal nu a intrat în cercetarea fondului cauzei prin administrarea nemijlocită de probe, situație în care s-a dispus desființarea sentinței cu trimitere la rejudecare deoarece, în caz contrar, inculpatul ar fi fost privat de o cale de atac. Având în vedere soluția instanței de apel cu privire la primul motiv de apel, Curtea a apreciat ca fiind inutilă analizarea celorlalte motive de apel, criticile respective urmând a fi avute însă în vedere de prima instanță cu ocazia rejudecării.

Cauza a fost reînregistrată la data de 27 aprilie 2012 pe rolul Tribunalului Olt, secția penală sub nr. 4232/104/2011*. Având în vedere inaplicabilitatea în cauză a dispozițiilor art. 320 1 C. proc. pen., prima instanță a procedat la începerea cercetării judecătorești. A fost audiat inculpatul care nu a recunoscut săvârșirea faptelor așa cum acestea au fost descrise în rechizitoriu, retractându-și totodată acordul cu privire la achitarea despăgubirilor civile. A arătat însă în mod expres faptul că este de acord cu prelevarea de probe biologice în vederea introducerii în SNDGJ. Au fost audiați și martorii de la urmărire penală, declarațiile acestora fiind consemnate și atașate la dosarul cauzei.

Din oficiu, având în vedere situația de fapt reținută în rechizitoriu, prima instanță în baza art. 334 C. proc. pen. a pus în discuție schimbarea încadrării juridice a faptelor reținute în sarcina inculpatului din infracțiunea de tentativă la omor deosebit de grav prevăzută și pedepsită de art. 20 raportat la art. 174 alin. (1), 175 alin. (1) lit. i) și 176 alin. (1) lit. c) C. pen. în infracțiunile prevăzute de art. 20 raportat la art. 174 alin. (1), 175 alin. (1) lit. i) și 176 alin. (1) lit. c) C. pen. și art. 2 alin. (1) pct. 1 din Legea nr. 61/1991 cu aplicarea art. 33 lit. a) C. pen.

Asupra cauzei, prima instanță a reținut că prin rechizitoriul nr. 692/P/2011 al Parchetului de pe lângă Tribunalul Olt și înregistrat la această instanță sub nr. 4232/104/2011 a fost trimis în judecată inculpatul G.V., cercetat în stare de arest preventiv sub aspectul comiterii infracțiunii de tentativă de omor deosebit de grav prevăzută de art. 20 C. pen., raportat la art. 174 alin. (1) C. pen. - art. 175 alin. (1) lit. i) C. pen. - art. 176 alin. (1) lit. c) C. pen. Din analiza actelor și lucrărilor dosarului, prima instanță a reținut în fapt că până în anul 1980, inculpatul G.V.

a locuit în Comuna Dioști, Județul Dolj și pentru că și-a omorât soția, a fost condamnat la o pedeapsă de 19 ani închisoare cu executare în detenție, fiind eliberat în anul 1988. Ulterior, a cunoscut-o pe numita, D.I., cu care, a intrat în raporturi de concubinaj, locuind la început împreună cu aceasta și fiicele ei, într-un apartament situat pe raza orașului Caracal, după care, inculpatul, G.V. și concubina sa, D.I., s-au mutat într-un imobil proprietatea părinților acesteia, situat pe raza comunei, Cezieni, Județul Olt. Încă de la începutul relației, inculpatul a avut un comportament agresiv, exercitând în mod constant acte de violență fizică asupra concubinei sale, ceea ce a determinat-o să depună în mai multe rânduri plângeri la postul de poliție din comună, pe care, însă, de fiecare dată, Ie-a retras.

Cu două zile înainte de săvârșirea faptelor deduse judecăți, inculpatul G.V. a exercitat din nou acte de violență fizică asupra concubinei sale, împrejurare pe care, aceasta, a dus-o la cunoștința fiicei sale, T.F.I., prin intermediul telefonului mobil al unei vecine, F.E. Exercitarea actelor de violență fizică de către inculpat, a fost confirmată și din punct de vedere medico-legal de către Raportul de constatare medico-legală nr. 1156/E întocmit de către Serviciul Județean de Medicină Legală Olt care, concluzionează că, numita D.I., de 55 ani, din comuna Cezieni, Județul Olt, a prezentat leziuni traumatice care au putut fi produse în urmă cu 2 - 3 zile (față de data incidentului, respectiv 27 iulie 2011) prin lovire cu și de corpuri contondente, necesită 6 - 7 zile îngrijiri medicale de la data producerii leziunilor.

Pentru că în gospodăria mamei sale, T.F.I. avea păsări și animale, obișnuia să meargă săptămânal pentru a le duce mâncare. În acest sens, în după amiaza de 27 iulie 2011, T.F.I., împreună cu soțul ei, partea vătămată, T.R., cu autoturismul proprietate, condus de către numitul, H.F., au mers în Comuna Cezieni, la locuința mamei sale, D.I., unde au ajuns în jurul orei 17,30, negăsind-o însă acasă. În curtea locuinței, T.F.I. i-a reproșat inculpatului, G.V., faptul că, a exercitat din nou acte de violență fizică asupra mamei sale și pentru a evita un eventual scandal, dat fiind că inculpatul avea asupra sa un cuțit, au plecat cu autoturismul la numitul, C.G., persoană la care au înțeles că ar fi D.I.

și pentru că nu au găsit-o, au revenit la locuința acesteia. Au parcat autoturismul la poarta locuinței, au intrat în curte T.F.I., partea vătămată, T.R., șoferul H.F. și după ce T.F.I. a luat din debaraua locuinței câteva borcane cu compot de caise, s-au deplasat către autoturism. Acesta este momentul -în care, H.F. a observat-o pe D.I., ieșind din locuință, împrejurare în care, fiica acesteia, ginerele și persoana care i-a însoțit au remarcat prezența la aceasta a leziunilor traumatice și care de altfel Ie-a confirmat că au fost provocate de către concubinul ei în urmă cu două zile. Deoarece D.I. a hotărât să meargă în orașul Caracal la fiica și ginerele ei, pe parcursul celor câteva minute cât aceasta și-a schimbat obiectele de îmbrăcăminte, T.F.I.

i-a reproșat din nou inculpatului comportamentul violent pe care I-a avut față de mama sa, iar partea vătămată i-a sugerat că ar fi bine să părăsească acel domiciliu, discuție care s-a purtat în curtea locuinței. După ieșirea din locuință a numitei D.I., toate persoanele prezente au plecat către autoturismul parcat la poarta locuinței, pe stradă, cu mențiunea că, H.F. se afla deja la volanul autoturismului, unde, pe bancheta din spate, se mai afla și fiica minoră a părții vătămate, banchetă pe care, s-au așezat apoi, T.F.I. și D.I. Partea vătămată T.R., a ocolit. prin spate autoturismul pentru a ocupa loc pe scaunul din față și în momentul în care se afla în apropierea portbagajului auto, a fost lovit cu un cuțit în zona abdominală de către inculpatul G.V., împrejurare observată personal de către, T.C., aflat în apropiere și de H.F., în oglinda laterală stângă a autoturismului.

Față de comportamentul agresiv al inculpatului, H.F. a coborât din autoturism și cu ajutorul unei crose de hochei improvizată, a lovit inculpatul în mai multe rânduri peste brațe, lovituri în urma cărora i-a căzut pe carosabil cuțitul. În acest fel explicându-se prezența la inculpat a unor leziuni constate medico-legal la data de 28 iulie 2011 și pentru a căror vindecare îi sunt necesare 7 - 8 zile îngrijiri medicale. Întrucât, urmare acestor lovituri, inculpatul s-a îndepărtat de locul faptei, partea vătămată a fost ajutată să urce în autoturism pe scaunul din dreapta față și pentru că prezenta urme de sânge și o plagă înțepată abdominală cu eviscerare de intestine, de către H.F.

a fost anunțată mașina salvării, cu care, s-au și întâlnit la intrarea în orașul Caracal, partea vătămată fiind preluată și transportată la spitalul din oraș, unde a fost supusă unei intervenții chirurgicale de necesitate și unde a rămas internată până pe data de 04 august 2011. Raportul de expertiză medico-legală nr. 1145/E din 17 octombrie 2011, întocmit de către Serviciul Județean de Medicină Legală Olt a concluzionat că numitul T.R., de 39 ani din Caracal, a prezentat leziuni traumatice care pot data din 27 iulie 2011, ele s-au putut produce prin lovire cu un corp tăietor înțepător, necesită 20 - 25 zile îngrijiri medicale de la data producerii leziunilor dacă nu survin complicații, iar leziunile traumatice (plagă înjunghiată penetrantă abdominală) au pus în primejdie viața victimei.

Atât pe parcursul urmăririi penale cât și pe parcursul cercetării judecătorești, au fost audiate toate persoanele care au venit în contact cu incidentul dintre autor și partea vătămată, depozițiile acestora confirmând derularea incidentului în împrejurările descrise mai sus. După incident, respectiv pe data de 29 iulie 2011, briceagul corp delict folosit de către inculpat la comiterea faptei, a fost găsit de către numita, N.V., în dreptul locuinței numitei, C.A., unde fusese abandonat de către inculpat și predat organelor de urmărire penală. Cu privire la infracțiunea pentru care a fost cercetat, inculpatul a avut o poziție oscilantă, arătând în final că nu își amintește dacă a lovit-o pe partea vătămată, arătând că dacă a făcut totuși acest lucru fapta a fost o reacție de apărare la agresiune, apărare care, însă, este infirmată de către probele administrate în cauză, motiv pentru care nu va fi reținută de către instanță.

Întrucât cu privire la inculpat s-au efectuat cercetări pentru infracțiunea de omor deosebit de grav, urmare faptului că prin Sentința penală nr. 132 din 29 decembrie 1980 a Tribunalului Dolj, rămasă definitivă prin Decizia penală nr. 979 din 21 aprilie 1981 a Tribunalului Suprem, inculpatul G.V. a fost condamnat la 19 ani închisoare pentru omor calificat, prevăzut de art. 174 C. pen. - 175 C. pen. iar potrivit dispozițiilor procedurale efectuare expertizei psihiatrice este obligatorie în această situație, prin ordonanța din 17 august 2011, a fost dispusă efectuarea acesteia de către I.N.M.L „Mina Minovici" București. Raportul de primă expertiză medico-legală psihiatrică nr. Al/8774/2011 din 26 septembrie 2011 a concluzionat că, numitul G.V.

prezintă diagnosticul: tulburare de personalitate de tip antisocial, având discernământul păstrat în raport cu fapta pentru care este cercetat (la data de 27 iulie 2011). Prin urmare, lovirea de către inculpat cu briceagul corp delict a părții vătămate în zona abdominală, fiindu-i provocate leziunile traumatice descrise în actul medico-legal și care i-au pus viața în primejdie, s-a apreciat că întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de omor, faptă săvârșită cu forma intenției prevăzută de lege pentru incriminarea sa penală. S-a reținut că această situație de fapt este dovedită cu: sesizare, proces-verbal de cercetare la fața locului, planșe foto, rapoarte de constatare medico-legală și de expertiză medico-legală psihiatrică, declarații martori, declarații inculpat, Adresa nr. 12878 din 05 octombrie 2011emisă de Spitalul Municipal Caracal.

Din declarațiile martorilor audiați nemijlocit în fața instanței de judecată și chiar din cele ale inculpatului, prima instanță a reținut că acesta era o persoană violentă și care obișnuia să poarte asupra sa briceagul folosit în agresiunea produsă în stradă asupra părții vătămate. Verificând, prima instanță a constatat că această faptă a fost descrisă în rechizitoriu dar s-a considerat probabil a fi absorbită în infracțiunea mai gravă. Urmare reținerii acestei situații de fapt, prima instanță, din oficiu a pus în discuția părților schimbarea încadrării juridice, în conformitate cu dispozițiile art. 334 C. proc. pen. În raport de situația de fapt mai sus expusă, în baza probelor administrate în cauză, în baza art. 334 C.p.p.

s-a dispus schimbarea încadrării juridice a faptelor reținute în sarcina inculpatului din infracțiunea de tentativă la omor deosebit de grav prevăzută și pedepsită de art. 20 raportat la art. 174 alin. (1), 175 alin. (1) lit. i) și 176 alin. (1) lit. c) C. pen. în infracțiunile prev. de art. 20 raportat la art. 174 alin. (1), 175 alin. (1) lit. i) și 176 alin. (1) lit. c) C. pen. și art. 2 alin. (1) pct. 1 din Legea nr. 61/1991 cu aplicarea art. 33 lit. a) C. pen. Constatând că faptele există și că au fost săvârșite de inculpat cu forma de vinovăție prevăzută de lege în condițiile art. 345 alin. (2) C. proc. pen., prima instanță a dispus condamnarea acestuia.

La individualizarea pedepselor ce au fost aplicate inculpatului, prima instanță a ținut seama de dispozițiile art. 52 și art. 72 C. pen., de dispozițiile părții generale a codului penal, de limitele de pedeapsa fixate în partea specială și în legea specială, de gradul de pericol social al faptelor săvârșite, de împrejurările concrete în care au fost săvârșite faptele, precum și de circumstanțele personale ale acestuia. În concret, prima instanță a avut în vedere, pe de o parte, gradul de pericol social concret al faptelor săvârșite, deduse în principal din importanța valorilor sociale afectate (astfel cum rezultă aceasta din limitele de pedeapsă prevăzute de legiuitor), dar și conduita sa procesuală oscilantă, Prima instanță a reținut că scopul pedepsei și al legii penale poate fi atins în cauză prin aplicarea unei pedepse cu închisoarea inculpatului pedeapsă ce urmează a fi executată în regim de detenție conform art. 57 C. pen.

La individualizarea sancțiunilor ce au fost aplicate inculpatului au fost avute în vedere limitele de pedeapsă prevăzute de lege cât și toate celelalte date care particularizează atât fapta comisă cât și persoana infractorului. În baza art. 65 alin. (2) C. pen. și art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a și b) a fost aplicată inculpatului pentru prima infracțiune menționată și pedeapsa complementara a interzicerii drepturilor de a fi ales în autoritățile publice sau în funcții elective publice precum și dreptul de a ocupa o funcție implicând exercițiul autorității statului pe o durata de 2 ani. Întrucât cele două infracțiuni au fost săvârșite în concurs real în baza art. 33 alin. (1) lit. a), art. 34 alin. (1) lit. b) și art. 35 alin. (1) C. pen.

au fost contopite pedepsele aplicate urmând ca inculpatul sa execute în final pedeapsa cea mai grea de și pedeapsa complementara a interzicerii drepturilor de a fi ales în autoritățile publice sau în funcții elective publice precum și dreptul de a ocupa o funcție implicând exercițiul autorității statului conform dispozitivului. În baza art. 71 C. pen. s-au interzis inculpatului drepturile prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a și lit. b) C. pen. cu referire la art. 8 Convenția Europeană a Drepturilor Omului și cauza Sabou și Pârcălab împotriva României, pe durata executării pedepsei principale. În baza art. 88 C. pen. s-a dedus din pedeapsa aplicată durata reținerii și arestării preventive de la data de 28 iulie 2011 la zi.

În baza art. 350 C. proc. pen. s-a dispus menținerea măsurii arestării preventive a inculpatului, reținând că atât situația de fapt cât și situația de drept avute în vedere cu ocazia luării măsurii arestării preventive dar și a menținerii acesteia la primirea dosarului (art. 300 1 C. proc. pen.) subzistă și în prezent, pericolul social concret pentru ordinea publică pe care lăsarea în liberate a inculpatului l-ar prezenta în acest moment, fiind justificată de natura infracțiunilor săvârșite, modul de comitere a acestora și starea de pericol pe care fapte de o asemenea violență o prezintă pentru toți membrii comunității. În temeiul art. 118 alin. (1) lit. b) C. pen. s-a dispus confiscarea briceagului corp delict folosit de către inculpat la săvârșirea infracțiunilor deduse judecății.

În ceea ce privește latura civilă a procesului penal s-a constatat că partea vătămată T.R., cu prilejul primului ciclu procesual, s-a constituit parte civilă cu suma de 100.000 RON reprezentând despăgubiri pentru prejudiciul moral suferit. Inițial, inculpatul cu prilejul audierii a declarat expres că este de acord să achite despăgubirile civile solicitate de partea vătămată. Ulterior însă, a revenit și a arătat că nu înțelege să achite această sumă, astfel încât principiul disponibilității aplicabil în materie civilă nu mai poate fi incident în cauză. În cauză, s-a constituit parte civilă și Spitalul Municipal Caracal cu suma de 2.054,40 RON, reprezentând cheltuielile cu îngrijirile medicale acordate părții vătămate.

în raport de situația de fapt reținută prin prisma probelor administrate și disp. art. 998 - 999 C. civ conform cărora "orice fapta a omului care cauzează altuia un prejudiciu obligă pe acela din a cărui greșeală s-a ocazionat a-l repara", acesta fiind responsabil nu numai de prejudiciul ce a cauzat prin fapta sa dar și de acela ce a cauzat prin imprudența sa, prima instanță a apreciat că sunt îndeplinite condițiile pentru antrenarea răspunderii civile delictuale a inculpatului, respectiv existența faptei ilicite cauzatoare de prejudiciu, implicarea în comiterea acesteia a inculpatului precum și legătura de cauzalitate dintre aceste elemente, motiv pentru care a fost0 admisă în totalitate acțiunea civilă a unității medicale (acțiune dovedită cu înscrisurile depuse la dosar) cât și acțiunea civilă a părții civile T.R.

Inculpatul a răspuns în conformitate cu dispoz. art. 14 C. proc. pen. și art. 998 - 999 C. civ. pentru prejudiciul pe care l-a produs prin fapta comisă, fiind obligat să suporte atât daunele materiale, cit și cele morale, conform art. 14 alin. (5 1 ) C. proc. pen. În ceea ce privește prejudiciul moral suferit de partea vătămată prima instanță a apreciat că despăgubirile solicitate sunt justificate fiind admisă acțiunea părții civile T.R. sub acest aspect, conform dispozitivului, întrucât repararea prejudiciului moral trebuie sa fie justă, aptă să acopere acest prejudiciu, raportat în cauză la numărul de zile de îngrijiri medicale (20 - 25), la faptul că partea vătămată a suferit o intervenție chirurgicală și prin faptele inculpatului i-a fost pusă în primejdie viața.

În altă ordine de idei, analizând solicitarea de a se institui față de inculpat măsura de siguranță a prelevării de probe biologice în vederea introducerii în SNDGJ și pornind de la dispozițiile Legii nr. 76/2008 care nu prevăd obligativitatea ci doar posibilitatea obligării inculpatului de a se supune prelevării de probe biologice cu acest scop prima instanță a luat act de acordul expres al inculpatului în acest sens. Ținând cont de specificul cauzei, s-a apreciat că această măsură de siguranță specială nu încalcă drepturile și libertățile fundamentale ale inculpatului, fiind proporțională, necesară și utilă în raport de faptul că inculpatul a mai comis cândva un omor.

Pentru aceste considerente^ în temeiul art. 7 alin. (1) din Legea nr. 76/2008 și având în vedere acordul expres al inculpatului în acest sens, s-a dispus prelevarea de probe biologice de la inculpat, conform art. 7 alin. (2) din Legea nr. 76/2008, în vederea introducerii profilului său genetic în Sistemul Național de Date Genetice Judiciare. Împotriva acestei sentințe, în termenul legal a formulat apel inculpatul G.V. Prin motivele scrise de apel s-a arătat că inculpatul înțelege să critice soluția pronunțată de prima instanță atât sub aspectul laturii penale (în ceea ce privește individualizarea pedepsei) cât și sub aspectul laturii civile (referitor la cuantumul despăgubirilor civile pentru prejudiciul moral suferit de partea civilă).

Referitor la latura penală a cauzei a arătat că la individualizarea pedepsei instanța de fond nu a ținut cont de dispozițiile art. 74 lit. c) C. pen. ce operau în favoarea inculpatului dat fiind atitudinea acestuia după săvârșirea infracțiunii recunoscând că este autorul acesteia și având un comportament sincer pe tot parcursul procesului penal. în consecință s-a solicita aplicarea dispozițiilor art. 74 alin. (1) lit. c) C. pen. și art. 76 alin. (1) lit. a) C. pen. și reducerea pedepsei aplicate sub minimul special prevăzut de lege pentru infracțiunea săvârșită. În ceea ce privește latura civilă a cauzei a arătat că obligarea sa la plata despăgubirilor civile pentru prejudiciul moral suferit de partea civilă nu se justifică, sub aspectul cuantumului acestor despăgubiri indicat ca fiind mult prea mare în raport de posibilitățile materiale ale sale.

în consecință s-a solicitat reducerea daunelor morale acordate părții civile. Prin memoriul depus cu ocazia dezbaterilor inculpatul a arătat că la individualizarea pedepsei nu s-a avut în vedere vârsta sa, starea de sănătate, dar și faptul că agresiunea ce a pus în pericol viața părții vătămate este urmare a unei agresiuni anterioare a acestuia. Prin același memoriu s-au făcut referiri la faptul că inculpatul ar fi săvârșit infracțiunea în stare de legitimă apărare dar și la împrejurarea că inculpatul recunoaște săvârșirea faptei așa cum aceasta a fost prin actul de sesizare al instanței și solicită aplicarea dispozițiilor art. 320 1 C. proc. pen. dar și a dispozițiilor art. 74, art. 76 C. pen.

În apel a fost ascultat inculpatul care cu această ocazie a arătat că recunoaște și regretă fapta săvârșită însă consideră pedeapsa aplicată mult prea mare în raport cu vârsta și afecțiunile de care suferă. Analizându-se apelul formulat în cauză prin prisma motivelor acestuia dar și potrivit art. 371 C. proc. pen. se reține că acesta este fondat pentru următoarele considerente: Astfel, starea de fapt reținută de prima instanță este în deplină concordanță cu probatoriul administrat și din aceasta rezultă săvârșirea de către inculpat a infracțiunii de omor deosebit de grav în forma tentativei incriminată în art. 20 raportat la art. 174 alin. (1), 175 alin. (1) lit. i) C. pen. și 176 alin. (1) lit. c) C. pen.

precum și a infracțiunii prevăzută de art. 2 alin. (1) pct. 1 din Legea nr. 61/1991 infracțiuni săvârșite în concurs real potrivit art. 33 lit. a) C. pen. Apărarea inculpatului privind săvârșirea tentativei la infracțiunea de omor deosebit de grav în stare de legitimă apărare sau de provocare nu poate fi reținută deoarece probele administrate în cauză nu demonstrează astfel de împrejurări. Depozițiile martorilor dar și actele medico-legale întocmite demonstrează existența unor leziuni la inculpat însă acestea au fost produse după săvârșirea infracțiunii cercetate în cauză, de către martorul H.F. cu scopul ca inculpatul să se îndepărteze de partea vătămată și autoturismul condus de martor în care se aflau fiica minoră a părții vătămate, martora T.F.I.

soția părții vătămate și martora D.I., mama acesteia și concubină a inculpatului. De altfel această agresiune ulterioară faptei inculpatului este recunoscută în mod cert de martorul H.F. care în declarația dată în data de 27 iulie 2011 la urmărirea penală arată că urmare a agresiunii desfășurate de inculpat asupra părții vătămate, martorul a coborât din autoturismul pe care îl conducea și cu ajutorul unei crose de hochei improvizată în lungime de aproximativ 1,10 m și grosime de 1,5 - 2 cm pe care o avea în autoturism i-a aplicat inculpatului mai multe lovituri peste brațe, lovituri în urma cărora inculpatului i-a căzut pe carosabil cuțitul cu care îl lovise anterior pe partea vătămată.

De asemenea, din depozițiile martorilor audiați în cauză rezultă că într-adevăr între inculpat și partea vătămată anterior săvârșirii infracțiunii cercetate în cauză a mai fost un conflict în care partea vătămată I-a îmbrâncit pe inculpat însă acest conflict a fost aplanat în condițiile în care partea vătămată și persoanele care îl însoțeau pe acesta au plecat de la locuința inculpatului și a martorei D.I. la domiciliul martorului C.G. Lovirea părții vătămate de către inculpat cu cuțitul s-a produs numai după ce partea vătămată și persoanele ce îl însoțeau au revenit la locuința inculpatului și a concubinei sale, și în condițiile în care partea vătămată și martorii intenționau să plece din această locație, între cele două incidente interpunându-se un interval de timp de aproximativ 30 de minute fapt ce rezultă din depozițiile martorilor audiați în cauză și mai pregnant din depoziția martorei T.F.I.

în care se precizează în mod expres acest interval de timp. În consecință, tentativa la infracțiunea de omor deosebit de grav pentru care inculpatul este cercetat în prezenta cauză nu se poate reține a fi săvârșită în condițiile legitimei apărări potrivit art. 44 C. pen. deoarece nu este urmare a unui atac material direct, imediat și injust îndreptat împotriva sa și nici nu este urmare a unei tulburări sau temeri produsă de un pericol iminent pe care inculpatul să caute să îl înlăture. De asemenea s-a apreciat că nu poate fi reținută în favoarea inculpatului scuza provocării deoarece fapta sa, în condițiile concrete ale cauzei, nu poate fi reținută ca fiind săvârșită sub stăpânirea unei puternice tulburări sau emoții determinată de o provocare din partea persoanei vătămate.

De altfel, și apărarea inculpatului în sensul că fapta săvârșită de el este urmare a unei agresiuni prealabile săvârșite împotriva sa de partea vătămată și martorul H.F. este inconstantă, acesta oscilând pe parcursul procesului penal între această apărare relevată prin unele depoziții date fa urmărirea penală, însă nici în această fază a procesului penal neafirmată în mod constant și atitudinea de recunoaștere a infracțiunii pentru care a fost trimis în judecată, adoptată în mod constant pe parcursul cercetării judecătorești.

Acestei atitudini de recunoaștere a inculpatului în raport de fapta săvârșită i s-a dat relevanță de către instanța de apel însă în cadrul limitelor speciale de pedeapsă prevăzute pentru infracțiunea săvârșită apreciindu-se că reținerea sa cu caracterul unei circumstanțe atenuante judiciare nu este justificată în speță în raport de gravitatea faptei pentru care inculpatul a fost trimis în judecată, faptă îndreptată împotriva unei valori fundamentale, respectiv viața unei persoane și a fost săvârșită în condițiile în care inculpatul a mai fost condamnat anterior pentru săvârșirea unei infracțiuni de omor. În consecință, reapreciindu-se pedeapsa aplicată inculpatului pentru săvârșirea tentativei la infracțiunea de omor deosebit de grav în raport de cele mai sus arătate dar și celelalte criterii de individualizare a pedepsei prevăzute de art. 72 C. pen.

ce au fost corespunzător avute în vedere de către prima instanță s-a reținut că aplicarea unei pedepse într-un cuantum mai mare decât minimul special prevăzut de lege pentru infracțiunea săvârșită însă mai redus decât pedeapsa aplicată de prima instanță va fi de natură să contribuie într-o mai mare măsură la realizarea scopului educativ și preventiv al pedepsei față de inculpat. Cu privire la latura civilă a cauzei s-a reținut că în mod eronat prima instanță a absolutizat declarația inculpatului dată în primul ciclu procesual la data de 08 noiembrie 2011 în condițiile în care prin această declarație inculpatul solicita aplicarea procedurii simplificate, procedură ce nu este incidență în cauză în raport de natura infracțiunii cercetate așa cum în mod just s-a statuat în primul ciclu procesual.

Având cunoștință că nu poate beneficia de judecarea sa în procedura simplificată, inculpatul prin declarația dată în fața primei instanțe în al doilea ciclu procesual, pe parcursul cercetării judecătorești a arătat că nu este de acord să achite despăgubirile morale solicitate de partea vătămată constituită parte civilă. În consecință, s-a reținut că prejudiciul moral suferit de partea civilă trebuie apreciat în raport de împrejurările concrete ale cauzei fără a se avea în vedere recunoașterea inițială a pretențiilor acestuia de către inculpat. În acest sens instanța de apel a considerat că suma de 50.000 RON cu titlu de daune morale este în măsură să acopere integral prejudiciul suferit ca urmare a faptei inculpatului și de asemenea să nu constituie un mijloc de îmbogățire fără just temei/pentru partea civilă.

În acest sens au fost avute în vedere numărul de zile de îngrijiri medicale de care partea civilă a avut nevoie pentru vindecare (20 - 25 de zile) dar și faptul că acesta a suferit o intervenție chirurgicală apreciindu-se ca nerelevant criteriul reținut de prima instanță referitor la împrejurarea că fapta inculpatului a pus în pericol viața părții vătămate deoarece această împrejurare constituie o premisă a răspunderii penale a inculpatului și nu i se poate acorda relevanță sub aspectul laturii civile, relevant în această materie fiind doar prejudiciul efectiv suferit ce se apreciază prin prisma urmărilor concrete ale faptei. Ca urmare, potrivit art. 379 pct. 2 lit. a) C. proc. pen. Instanța de apel a admis apelul formulat în cauză de inculpat, a desființat în parte Sentința penală atacată și a descontopit pedeapsa rezultantă de 11 ani închisoare în pedepsele componente.

În baza art. 20 C. pen. raportat la art. 174 alin. (1), art. 175 alin. (1) lit. i și art. 176 alin. (1) lit. c) C. pen. a condamnat pe inculpatul G.V. la pedeapsa de 9 ani închisoare și 3 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) teza a II-a, lit. b) C. pen., după executarea pedepsei principale. În baza art. 33 lit. a) C. pen., art. 34 lit. b) C. pen., art. 35 alin. (1) C. pen. a dispus ca inculpatul să execute pedeapsa cea mai grea, anume 9 ani închisoare și 3 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) teza a II-a, lit. b) C. pen., după executarea pedepsei principale, ca urmare a contopirii pedepsei de 9 ani închisoare și un an închisoare aplicată pentru săvârșirea infracțiunii prevăzută de art. 2 alin. (1) pct. 1 din Legea nr. 61/1991.

A dedus în continuare detenția preventivă de la 03 octombrie 2012 la zi și a menținut starea de arest a inculpatului. A redus cuantumul daunelor morale acordate părții civile T.R. de la 100.000 RON la 50.000 RON, sumă actualizată cu indicele de inflație de ia data plății. A menținut restul dispozițiilor sentinței penale atacate. Potrivit dispozițiilor art. 192 alin. (3) C. proc. pen., cheltuielile judiciare au rămas în sarcina statului. Împotriva Deciziei penale nr. 353 din 23 noiembrie 2012 a Curții de Apel Craiova a declarat recurs inculpatul G.V., criticând-o pentru n el egalitate și netemeinicie. În susținerea recursului inculpatul a arătat în esență că în cauză, în mod greșit nu au fost reținute de către instanță circumstanțele atenuante prevăzute de art. 73 lit. b) și art. 74 alin. (1) lit. c) C. pen.

și astfel să se dispună o pedeapsă sub minimul special iar, în ceea ce privește latura civilă, a arătat că despăgubirile dispuse în cauză sunt mult prea mari făcându-se o greșită aplicare a legii. Față de motivele de recurs invocate de inculpat și circumscrise cazurilor de casare prevăzute de art. 385 9 pct. 14, Înalta Curte apreciază recursul fondat cu următoarele distincții: 1. în ceea ce privește latura penală, Înalta Curte apreciază că în cauză nu sunt incidente prevederile art. 73 lit. b) și art. 74 alin. (1) lit. c) C. pen. astfel cum au fost invocate de către recurentul inculpat. Circumstanțele atenuante sunt fapte sau împrejurări prevăzute de lege sau lăsate la aprecierea instanței care, deși nu înlătură caracterul penal al faptei, relevă un pericol social redus al acesteia sau o periculozitate redusă a făptuitorului și care permit judecătorului să aplice o pedeapsă sub minimul special prevăzut de lege.

Pentru a reține circumstanța atenuantă legală generală reglementată de art. 73 alin. (1) lit. b) C. pen., trebuie îndeplinite mai multe condiții, respectiv: infracțiunea să fi fost săvârșită sub stăpânirea unei puternice tulburări sau emoții, stare care să fi avut drept cauză o provocare din partea persoanei vătămate, este necesar ca provocarea să fi fost produsă de victimă prin violență, atingere gravă a demnității persoanei sau prin altă acțiune ilicită gravă, iar riposta infractorului la acțiunea provocatoare a victimei să fi fost îndreptată asupra acesteia și nu asupra altei persoane. Astfel, este necesar ca partea vătămată să fi dat dovadă de o agresivitate sau o altă comportare care să fie considerată gravă, de natură să cauzeze făptuitorului o stare de puternică tulburare sau emoție încât acesta să nu își poată reprima riposta prin săvârșirea unei infracțiuni.

În speță, se constată că atitudinea părții vătămate T.R. și a soției acestuia T.F.I. nu întrunește condițiile pentru a fi apreciată drept atitudinea de provocare circumscrisă descrierii din art. 73 alin. (1) lit. b) C. pen. Se reține că recurentul inculpat a lovit partea vătămată când aceasta se îndrepta spre mașina sa pentru a părăsi curtea împreună cu D.I., H.F. și T.F.I., aceștia trei fiind deja în autoturismul cu care intenționau să plece. Faptul că partea vătămată și soția acestuia i-au reproșat inculpatului violențele pe care Ie-a exercitat asupra martorei D.I., împrejurări care erau reale, nu pot fi reținute ca o provocare de natură să determine inculpatul să lovească cu un cuțit, în scopul evident de a ucide partea vătămată.

în ceea ce privesc violențele fizice exercitate asupra inculpatului, din probatoriul administrat, respectiv declarația martorului H.F. rezultă că acestea au fost ulterioare săvârșirii faptei și au fost exercitate de acesta din urmă, în scopul de a-l îndepărta pe inculpat de lângă partea vătămată T.R. În ceea ce privește art. 74 C. pen., Înalta Curte apreciază că acesta cuprinde împrejurări de fapt care raportate la cauza pendinte, pot dobândi prin aprecierea instanței valențe atenuante. Recunoașterea unor date și împrejurări ale realității ca circumstanțe atenuante nu este posibilă decât dacă circumstanțele avute în vedere de instanță reduc în asemenea măsură gravitatea faptei în ansamblu sau îl caracterizează de o asemenea manieră pe inculpat, încât numai aplicarea unei pedepse sub minimul special prevăzut de lege pentru infracțiunea săvârșită în concret, satisface imperativul justei individualizări a pedepsei.

Față de critica formulată de recurentul inculpat în sensul că instanța de fond și instanța de prim control judiciar, în mod nejustificat nu au reținut și circumstanțele prevăzute de art. 74 alin. (1) lit. c) C. pen., respectiv că inculpatul a recunoscut fapta, Înalta Curte apreciază că și aceasta este neîntemeiată. Astfel, se constată că în mod corect instanța de fond și instanța de prim control judiciar au realizat o analiză de ansamblu a activității infracționale și, raportat la aceasta, au apreciat asupra oportunității reținerii atitudinii oscilante de recunoaștere a faptei ca circumstanță atenuantă. Spre deosebire de circumstanțele atenuante judiciare prevăzute de art. 73 C. pen., împrejurările enunțate cu titlu de exemplu de art. 74 C. pen., reprezintă o facultate din partea instanței care poate sau nu să le aprecieze ca și circumstanțe atenuante și astfel să le dea eficiență în contextul art. 76 C. pen.

sau pot constitui împrejurări în favoarea infractorului care, în procesul de individualizare a pedepsei, să conteze în aprecierea orientării cuantumului stabilit. spre o limită sau alta, precum și modalitatea de executare a acesteia. În speță, Înalta Curte constată că, în aprecierea întregului context factual, instanța de prim control judiciar a dat maximă eficiență împrejurărilor favorabile orientând pedepsele aplicate spre minimul special prevăzut de lege, diminuat ca efect al aplicării dispozițiilor art. 21 alin. (2) C. proc. pen. În ceea ce privește reținerea de către instanța de fond și ulterior de către instanța de prim control judiciar a infracțiunii de port fără drept a cuțitului prevăzută de art. 2 alin. (1) pct. 1 din Legea nr. 61/1991, Înalta Curte apreciază că.aceste prevederi legale nu sunt incidente în cauză și în mod greșit această infracțiune a fost reținută în sarcina recurentului inculpat.

Infracțiunea prevăzută de art. 2 alin. (1) pct. 1 privește:" portul, fără drept, în locurile și împrejurările în care s-ar putea primejdui viața sau integritatea corporală a persoanelor ori s-ar putea tulbura ordinea și liniștea publică, a cuțitului (.)" Noțiunea de a purta un obiect, la modul general, presupune a ține sau a avea asupra sa acel obiect. Utilizarea asimilează noțiunea de a purta acel obiect, iar-' aprecierea acțiunii ce este exercitată prin mijlocirea respectivului obiect, trebuie raportată la distincțiile ce rezultă din cronologia desfășurării respectivei acțiuni. În cazul infracțiunii de port fără drept a unui cuțit, noțiunea de port este circumstanțiată astfel că, nu orice port de cuțit poate fi încadrat în infracțiunea prevăzută de Legea nr. 61/1991.

Astfel, portul de cuțit nu trebuie să se realizeze în locuri și împrejurări în care s-ar putea primejdui viața sau integritatea corporală a persoanelor ori s-ar putea tulbura ordinea și liniștea publică, iar fapta săvârșită de inculpat să nu constituie o infracțiune mai gravă. Raportând reglementarea legală la situația de fapt reținută prin rechizitoriu și confirmată de cercetarea judecătorească efectuată în cauză, se constată că, în speță, fapta de a avea asupra sa un cuțit și de a-l utiliza în vederea săvârșirii unui omor nu poate fi reținută ca,infracțiune distinctă, ci este absorbită în infracțiunea de omor deosebit de grav săvârșită în forma tentativei. Din cronologia evenimentelor nu se poate distinge o disjungere între activitatea de port fără drept și activitatea de utilizare a cuțitului în scopul de a ucide, astfel că nu există un concurs între cele două infracțiuni.

Așa fiind, Înalta Curte apreciază că în cauză nu sunt incidente prevederile art. 2 alin. (1) pct. 1 din Legea nr. 61/1991 urmând a schimba încadrarea juridică a faptelor reținute în sarcina inculpatului din infracțiunile prevăzute de art. 20 raportat la art. 174 alin. (1), 175 alin. (1) lit. i) și 176 alin. (1) lit. c) C. pen. și art. 2 alin. (1) pct. 1 din Legea nr. 61/1991 cu aplicarea art. 33 lit. a) C. pen., în infracțiunea de tentativă la omor deosebit de grav prevăzută și pedepsită de art. 20 raportat la art. 174 alin. (1), 175 alin. (1) lit. j) și 176 alin. (1) lit. c) C. pen. 2. În ceea ce privește latura civilă Înalta Curte apreciază că instanța de prim control judiciar, a făcut o corectă aplicare a dispozițiilor legale privind răspunderea civilă delictuală pentru fapta proprie.

Față de critica inculpatului cu privire la faptul că suma solicitată de partea vătămată și acordată de instanță cu titlu de daune morale este mult prea mare, Înalta Curte apreciază că aceasta este neîntemeiată și urmează să o respingă. Spre deosebire de despăgubirile pentru daune materiale, care se stabilesc pe bază de probe, despăgubirile pentru daune morale se stabilesc pe baza evaluării instanței de judecată. O astfel de evaluare a despăgubirilor pentru daune morale - în scopul de a nu fi una pur subiectivă sau de a nu tinde către o îmbogățire fără just temei - trebuie să țină seamă de suferințele fizice și morale susceptibile în mod rezonabil a fi fost cauzate prin fapta săvârșită de inculpat precum și toate consecințele acesteia, relevate de probele administrate.

În speță, daunele morale au rolul de a acorda părții vătămate o reparație materială pentru traumele fizice și psihice suferite care afectează în mod negativ sănătatea acestuia, în urma plăgii înjunghiate provocate, partea vătămată a suferit o intervenție chirurgicală fiind necesare 20 - 25 de zile de îngrijiri medicale astfel cum rezulta din raportul medico-legal și, ca urmare a acestui fapt, fiindu-i afectată normala desfășurare a vieții sociale și profesionale. De asemenea, este de reținut faptul că valoarea despăgubirilor nu poate fi limitată în raport de posibilitățile de plată ale inculpatului. Față de argumentele expuse și în raport de situația de fapt reținută, Înalta Curte va avea în vedere faptul că partea vătămată a fost supusă unei agresiuni fizice care atrage, fără echivoc, răspunderea civilă pentru fapta proprie a inculpatului în condițiile reglementate de art. 998 și următoarele C. civ.

în vigoare la acea dată. Astfel, instanța de prim control judiciar a stabilit. în mod corect că partea vătămată T.R. este îndreptățită la despăgubiri pentru daune morale în cuantum de 50.000 de RON. Așa fiind, Înalta Curte urmează să admită recursul declarat de inculpatul G.