ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 792/2013

ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 792/2013 (Înalta Curte de Casație și Justiție)

Deliberând asupra

cauzei de față,

În baza lucrărilor

dosarului, constată următoarele:

Prin Sentința penală nr. 166 din data de 03

octombrie 2012 Tribunalul Olt, în temeiul art. 334 C. proc. pen., a dispus

schimbarea încadrării juridice dată faptelor pentru care a fost trimis în

judecată inculpatul G.V., pusă în discuție de instanță din oficiu, din

infracțiunea de tentativă la omor deosebit de grav prevăzută și pedepsită de

art. 20 raportat la art. 174 alin. (1), 175 alin. (1) lit. i) și 176 alin. (1)

lit. c) C. pen. în infracțiunile prevăzute de art. 20 raportat la art. 174

alin. (1), 175 alin. (1) lit. i) și 176 alin. (1) lit. c) C. pen. și art. 2

alin. (1) pct. 1 din Legea nr. 61/1991 cu aplicarea art. 33 lit. a) C. pen.

În temeiul art. 20

raportat la art. 174 alin. (1), 175 alin. (1) lit. i) și 176 alin. (1) lit. c)

C. pen., a condamnat pe inculpatul G.V. la 11 ani închisoare, pedeapsă

principală, în regim de detenție conform art. 57 C. pen. și, conform art. 65

alin. (2) C. pen. și art. 53 alin. (2) lit. a) C. pen., la 3 ani pedeapsa

complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a)

teza a II-a și lit. b) C. pen., după executarea pedepsei principale.

În temeiul art. 2

alin. (1) pct. 1 din Legea nr. 61/1991, a condamnat pe același inculpat la 1

(un) an închisoare cu aplic art. 57 C. pen.

În baza art. 33 alin.

(1) lit. a) și art. 34 alin. (1) lit. b) și art. 35 alin. (1) C. pen. a

contopit pedepsele aplicate urmând ca inculpatul G.V. să execute în final

pedeapsa cea mai grea de 11 ani închisoare cu aplicarea art. 57 C. pen. și 3

ani pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64

alin. (1) lit. a) teza a II-a și lit. b) C. pen., după executarea pedepsei

principale.

În baza art. 71 alin.

(1) C. pen. a aplicat inculpatului și pedeapsa accesorie a interzicerii

drepturilor prev. de art. 64 lit. „a" teza a II-a și lit. „b" C. pen.

pe durata executării pedepsei.

În baza art. 88 alin.

(1) C. pen. a dedus din pedeapsa aplicată perioada reținerii și arestului

preventiv de la data de 28 iulie 2011 la zi.

În baza art. 350

alin. (1) C. proc. pen. a menținut măsura arestării preventive a inculpatului.

În temeiul art. 118

alin. (1) lit. b) C. pen. a dispus confiscarea briceagului corp delict folosit

de către inculpat la săvârșirea infracțiunilor deduse judecății.

În baza art. 14 și

art. 346 C. proc. pen. cu aplicarea art. 313 din Legea nr. 95/2006 a admis

acțiunea civilă promovată de unitatea spitalicească și a obligat inculpatul

G.V. la plata sumei de 2.054,40 RON cu titlu de despăgubiri civile către

Spitalul Municipal Caracal reprezentând cheltuieli de spitalizare efectuate cu partea

civilă T.R., sumă actualizată cu indicele de inflație la data plății.

În baza art. 14 și

art. 146 C. proc. pen. a admis acțiunea civilă promovată de partea vătămată și

a obligat inculpatul G.V. la plata sumei de 100.000 RON cu titlu de despăgubiri

pentru prejudiciul moral suferit de către partea civilă T.R.

În temeiul art. 7

alin. (1) din Legea nr. 76/2008 și având în vedere acordul expres al

inculpatului în acest sens, a dispus prelevarea de probe biologice de la

inculpat, conform art. 7 alin. (2) din Legea nr. 76/2008, în vederea

introducerii profilului său genetic în Sistemul Național de Date Genetice

Judiciare.

În baza art. 191 C.

proc. pen. a obligat inculpatul la plata sumei de 3.000 RON stabilite astfel:

1.500 RON din cursul judecății din care: 300 RON onorariu apărător din oficiu

avansat conform art. 189 C. proc. pen., din bugetul MJ. către Baroul Olt pentru

asigurarea asistenței juridice a inculpatului (Delegație nr. 494 din 15 mai

2012 - avocat L.P.) iar 1.500 RON cheltuieli judiciare din cursul urmăririi

penale.

Pentru a pronunța

această sentință, prima instanță a constatat că prin Sentința penală nr. 187

din 6 decembrie 2011, pronunțată de Tribunalul Olt s-a dispus condamnarea

inculpatului G.V., la 5 (cinci) ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii

de tentativă la omor deosebit de grav prevăzută și pedepsită de art. 20

raportat la art. 174 alin. (1), 175 alin. (1) lit. i) și 176 alin. (1) lit. c)

C. pen., cu aplicarea art. 320

1

C. proc. pen. în regim de detenție

conform art. 57 C. pen.

În baza art. 71 alin.

(1) C. pen. s-a aplicat inculpatului și pedeapsa accesorie a interzicerii

drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a și lit. b) C. pen. pe

durata executării pedepsei.

În baza art. 65 alin.

(2) C. pen. și art. 53 alin. (2) lit. a) C. pen. s-a aplicat inculpatului și

pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a)

teza a II-a și b) C. pen. pe o durată de 2 ani, după executarea pedepsei

principale.

În baza art. 88 alin.

(1) C. pen. s-a dedus din pedeapsa aplicată perioada reținerii și arestului

preventiv de la data de 28 iulie 2011 la zi.

În baza art. 350

alin. (1) C. proc. pen. s-a menținut măsura arestării preventive a

inculpatului.

În baza art. 14 și

346 C. proc. pen. cu aplicarea art. 313 din Legea nr. 95/2006 inculpatul G.V. a

fost obligat și la plata sumei de 2.054,40 RON cu titlu de despăgubiri civile

către Spitalul Municipal Caracal reprezentând cheltuieli de spitalizare a

părții civile T.R., suma reactualizată cu indicele de inflație la data plății.

În baza art. 14 și

art. 146 C. proc. pen. s-a constatat că inculpatul G.V. este de acord să

despăgubească integral partea civilă T.R. cu suma de 100.000 RON cu care acesta

s-a constituit parte civilă în cauza de față, astfel că a fost obligat inculpatul

la plata sumei de 100.000 RON cu titlu de despăgubiri civile către partea

civilă T.R.

În baza art. 191 C.

proc. pen. inculpatul a mai fost obligat la plata sumei de 2.500 RON cheltuieli

judiciare statului.

Prima instanță a

reținut în fapt că, în după amiaza zilei de 27 iulie 2011 inculpatul a lovit cu

un cuțit de tip briceag pe partea vătămată T.R., ginerele concubinei sale

Dumitru Ioana, în zona abdominală, provocându-i acestuia leziuni traumatice de

tipul unei plăgi înjunghiate penetrante abdominale, ce au necesitat pentru

vindecare 20 - 25 de zile de îngrijiri medicale și care i-au pus viața în,5

primejdie.

Pentru a reține

această stare de fapt au fost avute în vedere probele administrate pe parcursul

urmăririi penale respectiv: plângerea și declarația părții vătămate, acte

medico-legale, declarații de martori și declarațiile inculpatului.

Cu privire la

inculpat s-a reținut că acesta a recunoscut și în fața instanței comiterea

faptei și a solicitat aplicarea dispozițiilor art. 320

1

C. proc.

pen.

La individualizarea

judiciară a pedepsei prima instanță a arătat că are în vedere limitele de

pedeapsă prevăzute de lege, reduse ca urmare a reținerii formei de tentativă și

ca urmare a aplicării dispozițiilor art. 320

1

C. proc. pen., dar și

faptul că inculpatul are antecedente penale, fiind condamnat anterior tot

pentru comiterea unei infracțiuni de omor.

În ce privește latură

civilă s-a constatat că Spitalul Municipal Caracal s-a constituit parte civilă

cu suma de 2.054,40 RON, reprezentând cheltuielile efectuate cu spitalizarea

părții vătămate T.R. iar acesta din urmă s-a constituit parte civilă cu suma de

100.000 RON daune morale.

Reținând vinovăția

inculpatului în comiterea faptei ce a determinat existența acestor prejudicii

și acordul expres al inculpatului de a plăti daunele morale, prima. instanță

l-a obligat la plata acestora.

Împotriva acestei

sentințe au formulat apel Parchetul de pe lângă Tribunalul Olt și inculpatul.

În motivele scrise de

apel Parchetul a invocat netemeinicia sentinței sub aspectul cuantumului

pedepsei aplicate, arătând că aceasta este prea mică în raport de pericolul

social concret al faptei și periculozitatea inculpatului.

În apelul

inculpatului sentința a fost criticată tot pentru netemeinicie invocându-se

faptul că, dimpotrivă, pedeapsa aplicată este prea aspră și că în speță puteau

fi reținute circumstanțe atenuante, respectiv atitudinea deosebit de since'ră a

inculpatului, atât pe parcursul urmăririi penale cât și în fața primei

instanțe.

Pe parcursul

judecării apelului, ia termenul din data de 22 februarie 2012, reprezentantul

Ministerului Public a invocat și alte motive de apel, vizând nelegalitatea

sentinței și anume: greșita reținere și aplicare a dispozițiilor art. 320

1

C. proc. pen. deoarece infracțiunea comisă de inculpat este prevăzută de lege

cu pedeapsa detențiunii pe viață. în acest sens s-a menționat că, prin pedeapsă

prevăzută de lege, trebuie să avem în vedere pedeapsa prevăzută pentru

infracțiunea fapt consumat, așa cum impune art. 141

1

C. pen.

situație în care art. 320

1

C. proc. pen. nu mai este aplicabil;

nereținerea la încadrarea juridică și a infracțiunii de port ilegal de arme

albe prevăzută de art. 2 alin. (1) pct. 1 din Legea nr. 61/1991 în condițiile

în care, din actele și lucrările dosarului rezultă faptul că inculpatul

obișnuia să umble permanent cu un cuțit asupra sa; neluarea măsurii de

siguranță speciale a prelevării de probe biologice de la inculpat în vederea

introducerii în SNDGJ.

Prin Decizia nr. 90

din 21 martie 2012, pronunțată de Curtea de Apel Craiova, secția penală și

pentru cauza cu minori în Dosarul nr. 4232/104/2011, s-au admis apelurile

formulate de Parchetul de pe lângă Tribunalul Olt și de inculpatul G.V., s-a

desființat sentința și s-a trimis cauza pentru rejudecare la prima instanță.

S-a menținut starea de arest a inculpatului.

Cheltuielile

judiciare reprezentând onorariu avocat oficiu au fost înaintate din fondurile

Ministerului Justiției.

Pentru a pronunța

această decizie Curtea a reținut că potrivit art. 320

1

alin. (7)

teza finală C. proc. pen. prevede în mod clar faptul că dispozițiile alin. (1)

- (6) nu sunt aplicabile în cazul în care acțiunea penală vizează o infracțiune

care se pedepsește cu detențiunea pe viață.

În ceea ce privește

pedeapsa prevăzută de lege pentru o infracțiune, trebuie avute, în vedere

dispozițiile art. 141

1

C. pen. care arată că prin aceasta trebuie

înțeleasă pedeapsa prevăzută de lege pentru forma consumată a infracțiunii fără

a lua în considerare cauzele de reducere sau de majorare a pedepsei.

Față de textele legale

arătate, s-a apreciat că dispozițiile art. 320

1

C. proc. pen. nu vor

putea fi aplicabile în cazul tentativelor la infracțiuni care în forma

consumată, sunt prevăzute de lege și cu pedeapsa detențiunii pe viață, așa cum

este cazul și în speța de față.

Instanța de apel a

reținut că tribunalul a făcut în mod nelegal aplicarea dispozițiilor art. 320

1

C. proc. pen. și ca atare, în mod nelegal nu a intrat în cercetarea fondului

cauzei prin administrarea nemijlocită de probe, situație în care s-a dispus

desființarea sentinței cu trimitere la rejudecare deoarece, în caz contrar,

inculpatul ar fi fost privat de o cale de atac.

Având în vedere

soluția instanței de apel cu privire la primul motiv de apel, Curtea a apreciat

ca fiind inutilă analizarea celorlalte motive de apel, criticile respective

urmând a fi avute însă în vedere de prima instanță cu ocazia rejudecării.

Cauza a fost

reînregistrată la data de 27 aprilie 2012 pe rolul Tribunalului Olt, secția

penală sub nr. 4232/104/2011*.

Având în vedere

inaplicabilitatea în cauză a dispozițiilor art. 320

1

C. proc. pen.,

prima instanță a procedat la începerea cercetării judecătorești.

A fost audiat

inculpatul care nu a recunoscut săvârșirea faptelor așa cum acestea au fost

descrise în rechizitoriu, retractându-și totodată acordul cu privire la

achitarea despăgubirilor civile. A arătat însă în mod expres faptul că este de

acord cu prelevarea de probe biologice în vederea introducerii în SNDGJ.

Au fost audiați și

martorii de la urmărire penală, declarațiile acestora fiind consemnate și

atașate la dosarul cauzei.

Din oficiu, având în

vedere situația de fapt reținută în rechizitoriu, prima instanță în baza art.

334 C. proc. pen. a pus în discuție schimbarea încadrării juridice a faptelor

reținute în sarcina inculpatului din infracțiunea de tentativă la omor deosebit

de grav prevăzută și pedepsită de art. 20 raportat la art. 174 alin. (1), 175

alin. (1) lit. i) și 176 alin. (1) lit. c) C. pen. în infracțiunile prevăzute

de art. 20 raportat la art. 174 alin. (1), 175 alin. (1) lit. i) și 176 alin.

(1) lit. c) C. pen. și art. 2 alin. (1) pct. 1 din Legea nr. 61/1991 cu

aplicarea art. 33 lit. a) C. pen.

Asupra cauzei, prima

instanță a reținut că prin rechizitoriul nr. 692/P/2011 al Parchetului de pe

lângă Tribunalul Olt și înregistrat la această instanță sub nr. 4232/104/2011 a

fost trimis în judecată inculpatul G.V., cercetat în stare de arest preventiv

sub aspectul comiterii infracțiunii de tentativă de omor deosebit de grav

prevăzută de art. 20 C. pen., raportat la art. 174 alin. (1) C. pen. - art. 175

alin. (1) lit. i) C. pen. - art. 176 alin. (1) lit. c) C. pen.

Din analiza actelor

și lucrărilor dosarului, prima instanță a reținut în fapt că până în anul 1980,

inculpatul G.V. a locuit în Comuna Dioști, Județul Dolj și pentru că și-a

omorât soția, a fost condamnat la o pedeapsă de 19 ani închisoare cu executare

în detenție, fiind eliberat în anul 1988.

Ulterior, a

cunoscut-o pe numita, D.I., cu care, a intrat în raporturi de concubinaj,

locuind la început împreună cu aceasta și fiicele ei, într-un apartament situat

pe raza orașului Caracal, după care, inculpatul, G.V. și concubina sa, D.I.,

s-au mutat într-un imobil proprietatea părinților acesteia, situat pe raza

comunei, Cezieni, Județul Olt.

Încă de la începutul

relației, inculpatul a avut un comportament agresiv, exercitând în mod constant

acte de violență fizică asupra concubinei sale, ceea ce a determinat-o să

depună în mai multe rânduri plângeri la postul de poliție din comună, pe care,

însă, de fiecare dată, Ie-a retras.

Cu două zile înainte

de săvârșirea faptelor deduse judecăți, inculpatul G.V. a exercitat din nou

acte de violență fizică asupra concubinei sale, împrejurare pe care, aceasta, a

dus-o la cunoștința fiicei sale, T.F.I., prin intermediul telefonului mobil al

unei vecine, F.E.

Exercitarea actelor

de violență fizică de către inculpat, a fost confirmată și din punct de vedere

medico-legal de către Raportul de constatare medico-legală nr. 1156/E întocmit

de către Serviciul Județean de Medicină Legală Olt care, concluzionează că,

numita D.I., de 55 ani, din comuna Cezieni, Județul Olt, a prezentat leziuni

traumatice care au putut fi produse în urmă cu 2 - 3 zile (față de data

incidentului, respectiv 27 iulie 2011) prin lovire cu și de corpuri

contondente, necesită 6 - 7 zile îngrijiri medicale de la data producerii

leziunilor.

Pentru că în

gospodăria mamei sale, T.F.I. avea păsări și animale, obișnuia să meargă

săptămânal pentru a le duce mâncare.

În acest sens, în

după amiaza de 27 iulie 2011, T.F.I., împreună cu soțul ei, partea vătămată,

T.R., cu autoturismul proprietate, condus de către numitul, H.F., au mers în

Comuna Cezieni, la locuința mamei sale, D.I., unde au ajuns în jurul orei

17,30, negăsind-o însă acasă.

În curtea locuinței,

T.F.I. i-a reproșat inculpatului, G.V., faptul că, a exercitat din nou acte de

violență fizică asupra mamei sale și pentru a evita un eventual scandal, dat

fiind că inculpatul avea asupra sa un cuțit, au plecat cu autoturismul la

numitul, C.G., persoană la care au înțeles că ar fi D.I. și pentru că nu au

găsit-o, au revenit la locuința acesteia. Au parcat autoturismul la poarta

locuinței, au intrat în curte T.F.I., partea vătămată, T.R., șoferul H.F. și

după ce T.F.I. a luat din debaraua locuinței câteva borcane cu compot de caise,

s-au deplasat către autoturism. Acesta este momentul -în care, H.F. a

observat-o pe D.I., ieșind din locuință, împrejurare în care, fiica acesteia,

ginerele și persoana care i-a însoțit au remarcat prezența la aceasta a

leziunilor traumatice și care de altfel Ie-a confirmat că au fost provocate de

către concubinul ei în urmă cu două zile.

Deoarece D.I. a

hotărât să meargă în orașul Caracal la fiica și ginerele ei, pe parcursul celor

câteva minute cât aceasta și-a schimbat obiectele de îmbrăcăminte, T.F.I. i-a reproșat

din nou inculpatului comportamentul violent pe care I-a avut față de mama sa,

iar partea vătămată i-a sugerat că ar fi bine să părăsească acel domiciliu,

discuție care s-a purtat în curtea locuinței.

După ieșirea din

locuință a numitei D.I., toate persoanele prezente au plecat către autoturismul

parcat la poarta locuinței, pe stradă, cu mențiunea că, H.F. se afla deja la

volanul autoturismului, unde, pe bancheta din spate, se mai afla și fiica

minoră a părții vătămate, banchetă pe care, s-au așezat apoi, T.F.I. și D.I.

Partea vătămată T.R.,

a ocolit. prin spate autoturismul pentru a ocupa loc pe scaunul din față și în

momentul în care se afla în apropierea portbagajului auto, a fost lovit cu un

cuțit în zona abdominală de către inculpatul G.V., împrejurare observată

personal de către, T.C., aflat în apropiere și de H.F., în oglinda laterală

stângă a autoturismului.

Față de

comportamentul agresiv al inculpatului, H.F. a coborât din autoturism și cu

ajutorul unei crose de hochei improvizată, a lovit inculpatul în mai multe

rânduri peste brațe, lovituri în urma cărora i-a căzut pe carosabil cuțitul. În

acest fel explicându-se prezența la inculpat a unor leziuni constate

medico-legal la data de 28 iulie 2011 și pentru a căror vindecare îi sunt

necesare 7 - 8 zile îngrijiri medicale.

Întrucât, urmare

acestor lovituri, inculpatul s-a îndepărtat de locul faptei, partea vătămată a

fost ajutată să urce în autoturism pe scaunul din dreapta față și pentru că

prezenta urme de sânge și o plagă înțepată abdominală cu eviscerare de

intestine, de către H.F. a fost anunțată mașina salvării, cu care, s-au și

întâlnit la intrarea în orașul Caracal, partea vătămată fiind preluată și

transportată la spitalul din oraș, unde a fost supusă unei intervenții

chirurgicale de necesitate și unde a rămas internată până pe data de 04 august

2011.

Raportul de expertiză

medico-legală nr. 1145/E din 17 octombrie 2011, întocmit de către Serviciul

Județean de Medicină Legală Olt a concluzionat că numitul T.R., de 39 ani din

Caracal, a prezentat leziuni traumatice care pot data din 27 iulie 2011, ele

s-au putut produce prin lovire cu un corp tăietor înțepător, necesită 20 - 25

zile îngrijiri medicale de la data producerii leziunilor dacă nu survin

complicații, iar leziunile traumatice (plagă înjunghiată penetrantă abdominală)

au pus în primejdie viața victimei.

Atât pe parcursul

urmăririi penale cât și pe parcursul cercetării judecătorești, au fost audiate

toate persoanele care au venit în contact cu incidentul dintre autor și partea

vătămată, depozițiile acestora confirmând derularea incidentului în

împrejurările descrise mai sus.

După incident,

respectiv pe data de 29 iulie 2011, briceagul corp delict folosit de către

inculpat la comiterea faptei, a fost găsit de către numita, N.V., în dreptul

locuinței numitei, C.A., unde fusese abandonat de către inculpat și predat

organelor de urmărire penală.

Cu privire la

infracțiunea pentru care a fost cercetat, inculpatul a avut o poziție

oscilantă, arătând în final că nu își amintește dacă a lovit-o pe partea

vătămată, arătând că dacă a făcut totuși acest lucru fapta a fost o reacție de

apărare la agresiune, apărare care, însă, este infirmată de către probele

administrate în cauză, motiv pentru care nu va fi reținută de către instanță.

Întrucât cu privire

la inculpat s-au efectuat cercetări pentru infracțiunea de omor deosebit de

grav, urmare faptului că prin Sentința penală nr. 132 din 29 decembrie 1980 a

Tribunalului Dolj, rămasă definitivă prin Decizia penală nr. 979 din 21 aprilie

1981 a Tribunalului Suprem, inculpatul G.V. a fost condamnat la 19 ani

închisoare pentru omor calificat, prevăzut de art. 174 C. pen. - 175 C. pen.

iar potrivit dispozițiilor procedurale efectuare expertizei psihiatrice este

obligatorie în această situație, prin ordonanța din 17 august 2011, a fost

dispusă efectuarea acesteia de către I.N.M.L „Mina Minovici" București.

Raportul de primă

expertiză medico-legală psihiatrică nr. Al/8774/2011 din 26 septembrie 2011 a

concluzionat că, numitul G.V. prezintă diagnosticul: tulburare de personalitate

de tip antisocial, având discernământul păstrat în raport cu fapta pentru care

este cercetat (la data de 27 iulie 2011).

Prin urmare, lovirea

de către inculpat cu briceagul corp delict a părții vătămate în zona

abdominală, fiindu-i provocate leziunile traumatice descrise în actul

medico-legal și care i-au pus viața în primejdie, s-a apreciat că întrunește

elementele constitutive ale infracțiunii de omor, faptă săvârșită cu forma

intenției prevăzută de lege pentru incriminarea sa penală.

S-a reținut că

această situație de fapt este dovedită cu: sesizare, proces-verbal de cercetare

la fața locului, planșe foto, rapoarte de constatare medico-legală și de

expertiză medico-legală psihiatrică, declarații martori, declarații inculpat,

Adresa nr. 12878 din 05 octombrie 2011emisă de Spitalul Municipal Caracal.

Din declarațiile

martorilor audiați nemijlocit în fața instanței de judecată și chiar din cele

ale inculpatului, prima instanță a reținut că acesta era o persoană violentă și

care obișnuia să poarte asupra sa briceagul folosit în agresiunea produsă în

stradă asupra părții vătămate. Verificând, prima instanță a constatat că

această faptă a fost descrisă în rechizitoriu dar s-a considerat probabil a fi

absorbită în infracțiunea mai gravă.

Urmare reținerii

acestei situații de fapt, prima instanță, din oficiu a pus în discuția părților

schimbarea încadrării juridice, în conformitate cu dispozițiile art. 334 C.

proc. pen.

În raport de situația

de fapt mai sus expusă, în baza probelor administrate în cauză, în baza art.

334 C.p.p. s-a dispus schimbarea încadrării juridice a faptelor reținute în

sarcina inculpatului din infracțiunea de tentativă la omor deosebit de grav

prevăzută și pedepsită de art. 20 raportat la art. 174 alin. (1), 175 alin. (1)

lit. i) și 176 alin. (1) lit. c) C. pen. în infracțiunile prev. de art. 20

raportat la art. 174 alin. (1), 175 alin. (1) lit. i) și 176 alin. (1) lit. c)

C. pen. și art. 2 alin. (1) pct. 1 din Legea nr. 61/1991 cu aplicarea art. 33

lit. a) C. pen.

Constatând că faptele

există și că au fost săvârșite de inculpat cu forma de vinovăție prevăzută de

lege în condițiile art. 345 alin. (2) C. proc. pen., prima instanță a dispus

condamnarea acestuia.

La individualizarea

pedepselor ce au fost aplicate inculpatului, prima instanță a ținut seama de

dispozițiile art. 52 și art. 72 C. pen., de dispozițiile părții generale a

codului penal, de limitele de pedeapsa fixate în partea specială și în legea

specială, de gradul de pericol social al faptelor săvârșite, de împrejurările concrete

în care au fost săvârșite faptele, precum și de circumstanțele personale ale

acestuia.

În concret, prima

instanță a avut în vedere, pe de o parte, gradul de pericol social concret al

faptelor săvârșite, deduse în principal din importanța valorilor sociale

afectate (astfel cum rezultă aceasta din limitele de pedeapsă prevăzute de

legiuitor), dar și conduita sa procesuală oscilantă,

Prima instanță a

reținut că scopul pedepsei și al legii penale poate fi atins în cauză prin

aplicarea unei pedepse cu închisoarea inculpatului pedeapsă ce urmează a fi

executată în regim de detenție conform art. 57 C. pen.

La individualizarea

sancțiunilor ce au fost aplicate inculpatului au fost avute în vedere limitele

de pedeapsă prevăzute de lege cât și toate celelalte date care particularizează

atât fapta comisă cât și persoana infractorului.

În baza art. 65 alin.

(2) C. pen. și art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a și b) a fost aplicată

inculpatului pentru prima infracțiune menționată și pedeapsa complementara a

interzicerii drepturilor de a fi ales în autoritățile publice sau în funcții

elective publice precum și dreptul de a ocupa o funcție implicând exercițiul

autorității statului pe o durata de 2 ani.

Întrucât cele două

infracțiuni au fost săvârșite în concurs real în baza art. 33 alin. (1) lit.

a), art. 34 alin. (1) lit. b) și art. 35 alin. (1) C. pen. au fost contopite

pedepsele aplicate urmând ca inculpatul sa execute în final pedeapsa cea mai

grea de și pedeapsa complementara a interzicerii drepturilor de a fi ales în

autoritățile publice sau în funcții elective publice precum și dreptul de a

ocupa o funcție implicând exercițiul autorității statului conform

dispozitivului.

În baza art. 71 C.

pen. s-au interzis inculpatului drepturile prevăzute de art. 64 lit. a) teza a

II-a și lit. b) C. pen. cu referire la art. 8 Convenția Europeană a Drepturilor

Omului și cauza Sabou și Pârcălab împotriva României, pe durata executării

pedepsei principale.

În baza art. 88 C.

pen. s-a dedus din pedeapsa aplicată durata reținerii și arestării preventive

de la data de 28 iulie 2011 la zi.

În baza art. 350 C.

proc. pen. s-a dispus menținerea măsurii arestării preventive a inculpatului,

reținând că atât situația de fapt cât și situația de drept avute în vedere cu

ocazia luării măsurii arestării preventive dar și a menținerii acesteia la

primirea dosarului (art. 300

1

C. proc. pen.) subzistă și în prezent,

pericolul social concret pentru ordinea publică pe care lăsarea în liberate a

inculpatului l-ar prezenta în acest moment, fiind justificată de natura

infracțiunilor săvârșite, modul de comitere a acestora și starea de pericol pe

care fapte de o asemenea violență o prezintă pentru toți membrii comunității.

În temeiul art. 118

alin. (1) lit. b) C. pen. s-a dispus confiscarea briceagului corp delict

folosit de către inculpat la săvârșirea infracțiunilor deduse judecății.

În ceea ce privește

latura civilă a procesului penal s-a constatat că partea vătămată T.R., cu

prilejul primului ciclu procesual, s-a constituit parte civilă cu suma de 100.000

RON reprezentând despăgubiri pentru prejudiciul moral suferit.

Inițial, inculpatul

cu prilejul audierii a declarat expres că este de acord să achite despăgubirile

civile solicitate de partea vătămată. Ulterior însă, a revenit și a arătat că

nu înțelege să achite această sumă, astfel încât principiul disponibilității

aplicabil în materie civilă nu mai poate fi incident în cauză.

În cauză, s-a

constituit parte civilă și Spitalul Municipal Caracal cu suma de 2.054,40 RON,

reprezentând cheltuielile cu îngrijirile medicale acordate părții vătămate. în

raport de situația de fapt reținută prin prisma probelor administrate și disp.

art. 998 - 999 C. civ conform cărora "orice fapta a omului care cauzează

altuia un prejudiciu obligă pe acela din a cărui greșeală s-a ocazionat a-l

repara", acesta fiind responsabil nu numai de prejudiciul ce a cauzat prin

fapta sa dar și de acela ce a cauzat prin imprudența sa, prima instanță a

apreciat că sunt îndeplinite condițiile pentru antrenarea răspunderii civile

delictuale a inculpatului, respectiv existența faptei ilicite cauzatoare de

prejudiciu, implicarea în comiterea acesteia a inculpatului precum și legătura

de cauzalitate dintre aceste elemente, motiv pentru care a fost0 admisă în

totalitate acțiunea civilă a unității medicale (acțiune dovedită cu

înscrisurile depuse la dosar) cât și acțiunea civilă a părții civile T.R.

Inculpatul a răspuns

în conformitate cu dispoz. art. 14 C. proc. pen. și art. 998 - 999 C. civ.

pentru prejudiciul pe care l-a produs prin fapta comisă, fiind obligat să

suporte atât daunele materiale, cit și cele morale, conform art. 14 alin. (5

1

)

C. proc. pen.

În ceea ce privește

prejudiciul moral suferit de partea vătămată prima instanță a apreciat că

despăgubirile solicitate sunt justificate fiind admisă acțiunea părții civile

T.R. sub acest aspect, conform dispozitivului, întrucât repararea prejudiciului

moral trebuie sa fie justă, aptă să acopere acest prejudiciu, raportat în cauză

la numărul de zile de îngrijiri medicale (20 - 25), la faptul că partea

vătămată a suferit o intervenție chirurgicală și prin faptele inculpatului i-a

fost pusă în primejdie viața.

În altă ordine de

idei, analizând solicitarea de a se institui față de inculpat măsura de

siguranță a prelevării de probe biologice în vederea introducerii în SNDGJ și

pornind de la dispozițiile Legii nr. 76/2008 care nu prevăd obligativitatea ci

doar posibilitatea obligării inculpatului de a se supune prelevării de probe

biologice cu acest scop prima instanță a luat act de acordul expres al inculpatului

în acest sens.

Ținând cont de

specificul cauzei, s-a apreciat că această măsură de siguranță specială nu

încalcă drepturile și libertățile fundamentale ale inculpatului, fiind

proporțională, necesară și utilă în raport de faptul că inculpatul a mai comis

cândva un omor.

Pentru aceste

considerente^ în temeiul art. 7 alin. (1) din Legea nr. 76/2008 și având în

vedere acordul expres al inculpatului în acest sens, s-a dispus prelevarea de

probe biologice de la inculpat, conform art. 7 alin. (2) din Legea nr. 76/2008,

în vederea introducerii profilului său genetic în Sistemul Național de Date

Genetice Judiciare.

Împotriva acestei

sentințe, în termenul legal a formulat apel inculpatul G.V.

Prin motivele scrise

de apel s-a arătat că inculpatul înțelege să critice soluția pronunțată de

prima instanță atât sub aspectul laturii penale (în ceea ce privește

individualizarea pedepsei) cât și sub aspectul laturii civile (referitor la

cuantumul despăgubirilor civile pentru prejudiciul moral suferit de partea civilă).

Referitor la latura

penală a cauzei a arătat că la individualizarea pedepsei instanța de fond nu a

ținut cont de dispozițiile art. 74 lit. c) C. pen. ce operau în favoarea

inculpatului dat fiind atitudinea acestuia după săvârșirea infracțiunii

recunoscând că este autorul acesteia și având un comportament sincer pe tot

parcursul procesului penal. în consecință s-a solicita aplicarea dispozițiilor

art. 74 alin. (1) lit. c) C. pen. și art. 76 alin. (1) lit. a) C. pen. și

reducerea pedepsei aplicate sub minimul special prevăzut de lege pentru

infracțiunea săvârșită.

În ceea ce privește

latura civilă a cauzei a arătat că obligarea sa la plata despăgubirilor civile

pentru prejudiciul moral suferit de partea civilă nu se justifică, sub aspectul

cuantumului acestor despăgubiri indicat ca fiind mult prea mare în raport de

posibilitățile materiale ale sale. în consecință s-a solicitat reducerea

daunelor morale acordate părții civile.

Prin memoriul depus

cu ocazia dezbaterilor inculpatul a arătat că la individualizarea pedepsei nu

s-a avut în vedere vârsta sa, starea de sănătate, dar și faptul că agresiunea

ce a pus în pericol viața părții vătămate este urmare a unei agresiuni

anterioare a acestuia.

Prin același memoriu

s-au făcut referiri la faptul că inculpatul ar fi săvârșit infracțiunea în

stare de legitimă apărare dar și la împrejurarea că inculpatul recunoaște

săvârșirea faptei așa cum aceasta a fost prin actul de sesizare al instanței și

solicită aplicarea dispozițiilor art. 320

1

C. proc. pen. dar și a

dispozițiilor art. 74, art. 76 C. pen.

În apel a fost

ascultat inculpatul care cu această ocazie a arătat că recunoaște și regretă

fapta săvârșită însă consideră pedeapsa aplicată mult prea mare în raport cu

vârsta și afecțiunile de care suferă.

Analizându-se apelul

formulat în cauză prin prisma motivelor acestuia dar și potrivit art. 371 C.

proc. pen. se reține că acesta este fondat pentru următoarele considerente:

Astfel, starea de

fapt reținută de prima instanță este în deplină concordanță cu probatoriul

administrat și din aceasta rezultă săvârșirea de către inculpat a infracțiunii

de omor deosebit de grav în forma tentativei incriminată în art. 20 raportat la

art. 174 alin. (1), 175 alin. (1) lit. i) C. pen. și 176 alin. (1) lit. c) C.

pen. precum și a infracțiunii prevăzută de art. 2 alin. (1) pct. 1 din Legea

nr. 61/1991 infracțiuni săvârșite în concurs real potrivit art. 33 lit. a) C.

pen.

Apărarea inculpatului

privind săvârșirea tentativei la infracțiunea de omor deosebit de grav în stare

de legitimă apărare sau de provocare nu poate fi reținută deoarece probele

administrate în cauză nu demonstrează astfel de împrejurări. Depozițiile

martorilor dar și actele medico-legale întocmite demonstrează existența unor

leziuni la inculpat însă acestea au fost produse după săvârșirea infracțiunii

cercetate în cauză, de către martorul H.F. cu scopul ca inculpatul să se

îndepărteze de partea vătămată și autoturismul condus de martor în care se

aflau fiica minoră a părții vătămate, martora T.F.I. soția părții vătămate și

martora D.I., mama acesteia și concubină a inculpatului.

De altfel această

agresiune ulterioară faptei inculpatului este recunoscută în mod cert de

martorul H.F. care în declarația dată în data de 27 iulie 2011 la urmărirea

penală arată că urmare a agresiunii desfășurate de inculpat asupra părții

vătămate, martorul a coborât din autoturismul pe care îl conducea și cu

ajutorul unei crose de hochei improvizată în lungime de aproximativ 1,10 m și

grosime de 1,5 - 2 cm pe care o avea în autoturism i-a aplicat inculpatului mai

multe lovituri peste brațe, lovituri în urma cărora inculpatului i-a căzut pe

carosabil cuțitul cu care îl lovise anterior pe partea vătămată.

De asemenea, din

depozițiile martorilor audiați în cauză rezultă că într-adevăr între inculpat

și partea vătămată anterior săvârșirii infracțiunii cercetate în cauză a mai

fost un conflict în care partea vătămată I-a îmbrâncit pe inculpat însă acest

conflict a fost aplanat în condițiile în care partea vătămată și persoanele

care îl însoțeau pe acesta au plecat de la locuința inculpatului și a martorei

D.I. la domiciliul martorului C.G. Lovirea părții vătămate de către inculpat cu

cuțitul s-a produs numai după ce partea vătămată și persoanele ce îl însoțeau

au revenit la locuința inculpatului și a concubinei sale, și în condițiile în

care partea vătămată și martorii intenționau să plece din această locație,

între cele două incidente interpunându-se un interval de timp de aproximativ 30

de minute fapt ce rezultă din depozițiile martorilor audiați în cauză și mai

pregnant din depoziția martorei T.F.I. în care se precizează în mod expres

acest interval de timp.

În consecință,

tentativa la infracțiunea de omor deosebit de grav pentru care inculpatul este

cercetat în prezenta cauză nu se poate reține a fi săvârșită în condițiile

legitimei apărări potrivit art. 44 C. pen. deoarece nu este urmare a unui atac

material direct, imediat și injust îndreptat împotriva sa și nici nu este

urmare a unei tulburări sau temeri produsă de un pericol iminent pe care

inculpatul să caute să îl înlăture.

De asemenea s-a

apreciat că nu poate fi reținută în favoarea inculpatului scuza provocării

deoarece fapta sa, în condițiile concrete ale cauzei, nu poate fi reținută ca

fiind săvârșită sub stăpânirea unei puternice tulburări sau emoții determinată

de o provocare din partea persoanei vătămate.

De altfel, și

apărarea inculpatului în sensul că fapta săvârșită de el este urmare a unei

agresiuni prealabile săvârșite împotriva sa de partea vătămată și martorul H.F.

este inconstantă, acesta oscilând pe parcursul procesului penal între această

apărare relevată prin unele depoziții date fa urmărirea penală, însă nici în

această fază a procesului penal neafirmată în mod constant și atitudinea de

recunoaștere a infracțiunii pentru care a fost trimis în judecată, adoptată în

mod constant pe parcursul cercetării judecătorești.

Acestei atitudini de

recunoaștere a inculpatului în raport de fapta săvârșită i s-a dat relevanță de

către instanța de apel însă în cadrul limitelor speciale de pedeapsă prevăzute

pentru infracțiunea săvârșită apreciindu-se că reținerea sa cu caracterul unei

circumstanțe atenuante judiciare nu este justificată în speță în raport de

gravitatea faptei pentru care inculpatul a fost trimis în judecată, faptă

îndreptată împotriva unei valori fundamentale, respectiv viața unei persoane și

a fost săvârșită în condițiile în care inculpatul a mai fost condamnat anterior

pentru săvârșirea unei infracțiuni de omor.

În consecință,

reapreciindu-se pedeapsa aplicată inculpatului pentru săvârșirea tentativei la

infracțiunea de omor deosebit de grav în raport de cele mai sus arătate dar și

celelalte criterii de individualizare a pedepsei prevăzute de art. 72 C. pen.

ce au fost corespunzător avute în vedere de către prima instanță s-a reținut că

aplicarea unei pedepse într-un cuantum mai mare decât minimul special prevăzut

de lege pentru infracțiunea săvârșită însă mai redus decât pedeapsa aplicată de

prima instanță va fi de natură să contribuie într-o mai mare măsură la

realizarea scopului educativ și preventiv al pedepsei față de inculpat.

Cu privire la latura

civilă a cauzei s-a reținut că în mod eronat prima instanță a absolutizat

declarația inculpatului dată în primul ciclu procesual la data de 08 noiembrie

2011 în condițiile în care prin această declarație inculpatul solicita

aplicarea procedurii simplificate, procedură ce nu este incidență în cauză în

raport de natura infracțiunii cercetate așa cum în mod just s-a statuat în

primul ciclu procesual.

Având cunoștință că

nu poate beneficia de judecarea sa în procedura simplificată, inculpatul prin

declarația dată în fața primei instanțe în al doilea ciclu procesual, pe

parcursul cercetării judecătorești a arătat că nu este de acord să achite

despăgubirile morale solicitate de partea vătămată constituită parte civilă.

În consecință, s-a

reținut că prejudiciul moral suferit de partea civilă trebuie apreciat în

raport de împrejurările concrete ale cauzei fără a se avea în vedere

recunoașterea inițială a pretențiilor acestuia de către inculpat.

În acest sens

instanța de apel a considerat că suma de 50.000 RON cu titlu de daune morale

este în măsură să acopere integral prejudiciul suferit ca urmare a faptei

inculpatului și de asemenea să nu constituie un mijloc de îmbogățire fără just

temei/pentru partea civilă.

În acest sens au fost

avute în vedere numărul de zile de îngrijiri medicale de care partea civilă a

avut nevoie pentru vindecare (20 - 25 de zile) dar și faptul că acesta a

suferit o intervenție chirurgicală apreciindu-se ca nerelevant criteriul reținut

de prima instanță referitor la împrejurarea că fapta inculpatului a pus în

pericol viața părții vătămate deoarece această împrejurare constituie o premisă

a răspunderii penale a inculpatului și nu i se poate acorda relevanță sub

aspectul laturii civile, relevant în această materie fiind doar prejudiciul

efectiv suferit ce se apreciază prin prisma urmărilor concrete ale faptei.

Ca urmare, potrivit

art. 379 pct. 2 lit. a) C. proc. pen. Instanța de apel a admis apelul formulat

în cauză de inculpat, a desființat în parte Sentința penală atacată și a

descontopit pedeapsa rezultantă de 11 ani închisoare în pedepsele componente.

În baza art. 20 C.

pen. raportat la art. 174 alin. (1), art. 175 alin. (1) lit. i și art. 176

alin. (1) lit. c) C. pen. a condamnat pe inculpatul G.V. la pedeapsa de 9 ani

închisoare și 3 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1)

teza a II-a, lit. b) C. pen., după executarea pedepsei principale.

În baza art. 33 lit.

a) C. pen., art. 34 lit. b) C. pen., art. 35 alin. (1) C. pen. a dispus ca

inculpatul să execute pedeapsa cea mai grea, anume 9 ani închisoare și 3 ani

interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) teza a II-a, lit. b) C.

pen., după executarea pedepsei principale, ca urmare a contopirii pedepsei de 9

ani închisoare și un an închisoare aplicată pentru săvârșirea infracțiunii

prevăzută de art. 2 alin. (1) pct. 1 din Legea nr. 61/1991.

A dedus în continuare

detenția preventivă de la 03 octombrie 2012 la zi și a menținut starea de arest

a inculpatului.

A redus cuantumul

daunelor morale acordate părții civile T.R. de la 100.000 RON la 50.000 RON,

sumă actualizată cu indicele de inflație de ia data plății.

A menținut restul

dispozițiilor sentinței penale atacate.

Potrivit

dispozițiilor art. 192 alin. (3) C. proc. pen., cheltuielile judiciare au rămas

în sarcina statului.

Împotriva Deciziei

penale nr. 353 din 23 noiembrie 2012 a Curții de Apel Craiova a declarat recurs

inculpatul G.V., criticând-o pentru n el egalitate și netemeinicie.

În susținerea recursului

inculpatul a arătat în esență că în cauză, în mod greșit nu au fost reținute de

către instanță circumstanțele atenuante prevăzute de art. 73 lit. b) și art. 74

alin. (1) lit. c) C. pen. și astfel să se dispună o pedeapsă sub minimul

special iar, în ceea ce privește latura civilă, a arătat că despăgubirile

dispuse în cauză sunt mult prea mari făcându-se o greșită aplicare a legii.

Față de motivele de

recurs invocate de inculpat și circumscrise cazurilor de casare prevăzute de

art. 385

9

pct. 14, Înalta Curte apreciază recursul fondat cu

următoarele distincții:

privește latura penală, Înalta Curte apreciază că în cauză nu sunt incidente

prevederile art. 73 lit. b) și art. 74 alin. (1) lit. c) C. pen. astfel cum au

fost invocate de către recurentul inculpat.

Circumstanțele

atenuante sunt fapte sau împrejurări prevăzute de lege sau lăsate la aprecierea

instanței care, deși nu înlătură caracterul penal al faptei, relevă un pericol

social redus al acesteia sau o periculozitate redusă a făptuitorului și care

permit judecătorului să aplice o pedeapsă sub minimul special prevăzut de lege.

Pentru a reține

circumstanța atenuantă legală generală reglementată de art. 73 alin. (1) lit.

b) C. pen., trebuie îndeplinite mai multe condiții, respectiv: infracțiunea să

fi fost săvârșită sub stăpânirea unei puternice tulburări sau emoții, stare

care să fi avut drept cauză o provocare din partea persoanei vătămate, este

necesar ca provocarea să fi fost produsă de victimă prin violență, atingere

gravă a demnității persoanei sau prin altă acțiune ilicită gravă, iar riposta

infractorului la acțiunea provocatoare a victimei să fi fost îndreptată asupra

acesteia și nu asupra altei persoane. Astfel, este necesar ca partea vătămată

să fi dat dovadă de o agresivitate sau o altă comportare care să fie

considerată gravă, de natură să cauzeze făptuitorului o stare de puternică

tulburare sau emoție încât acesta să nu își poată reprima riposta prin

săvârșirea unei infracțiuni.

În speță, se constată

că atitudinea părții vătămate T.R. și a soției acestuia T.F.I. nu întrunește

condițiile pentru a fi apreciată drept atitudinea de provocare circumscrisă

descrierii din art. 73 alin. (1) lit. b) C. pen.

Se reține că

recurentul inculpat a lovit partea vătămată când aceasta se îndrepta spre

mașina sa pentru a părăsi curtea împreună cu D.I., H.F. și T.F.I., aceștia trei

fiind deja în autoturismul cu care intenționau să plece. Faptul că partea

vătămată și soția acestuia i-au reproșat inculpatului violențele pe care Ie-a

exercitat asupra martorei D.I., împrejurări care erau reale, nu pot fi reținute

ca o provocare de natură să determine inculpatul să lovească cu un cuțit, în

scopul evident de a ucide partea vătămată. în ceea ce privesc violențele fizice

exercitate asupra inculpatului, din probatoriul administrat, respectiv

declarația martorului H.F. rezultă că acestea au fost ulterioare săvârșirii

faptei și au fost exercitate de acesta din urmă, în scopul de a-l îndepărta pe

inculpat de lângă partea vătămată T.R.

În ceea ce privește

art. 74 C. pen., Înalta Curte apreciază că acesta cuprinde împrejurări de fapt

care raportate la cauza pendinte, pot dobândi prin aprecierea instanței valențe

atenuante. Recunoașterea unor date și împrejurări ale realității ca

circumstanțe atenuante nu este posibilă decât dacă circumstanțele avute în

vedere de instanță reduc în asemenea măsură gravitatea faptei în ansamblu sau

îl caracterizează de o asemenea manieră pe inculpat, încât numai aplicarea unei

pedepse sub minimul special prevăzut de lege pentru infracțiunea săvârșită în

concret, satisface imperativul justei individualizări a pedepsei.

Față de critica

formulată de recurentul inculpat în sensul că instanța de fond și instanța de

prim control judiciar, în mod nejustificat nu au reținut și circumstanțele

prevăzute de art. 74 alin. (1) lit. c) C. pen., respectiv că inculpatul a

recunoscut fapta, Înalta Curte apreciază că și aceasta este neîntemeiată.

Astfel, se constată

că în mod corect instanța de fond și instanța de prim control judiciar au

realizat o analiză de ansamblu a activității infracționale și, raportat la

aceasta, au apreciat asupra oportunității reținerii atitudinii oscilante de

recunoaștere a faptei ca circumstanță atenuantă.

Spre deosebire de

circumstanțele atenuante judiciare prevăzute de art. 73 C. pen., împrejurările

enunțate cu titlu de exemplu de art. 74 C. pen., reprezintă o facultate din

partea instanței care poate sau nu să le aprecieze ca și circumstanțe atenuante

și astfel să le dea eficiență în contextul art. 76 C. pen. sau pot constitui împrejurări

în favoarea infractorului care, în procesul de individualizare a pedepsei, să

conteze în aprecierea orientării cuantumului stabilit. spre o limită sau alta,

precum și modalitatea de executare a acesteia.

În speță, Înalta

Curte constată că, în aprecierea întregului context factual, instanța de prim

control judiciar a dat maximă eficiență împrejurărilor favorabile orientând

pedepsele aplicate spre minimul special prevăzut de lege, diminuat ca efect al

aplicării dispozițiilor art. 21 alin. (2) C. proc. pen.

În ceea ce privește

reținerea de către instanța de fond și ulterior de către instanța de prim

control judiciar a infracțiunii de port fără drept a cuțitului prevăzută de

art. 2 alin. (1) pct. 1 din Legea nr. 61/1991, Înalta Curte apreciază că.aceste

prevederi legale nu sunt incidente în cauză și în mod greșit această

infracțiune a fost reținută în sarcina recurentului inculpat.

Infracțiunea

prevăzută de art. 2 alin. (1) pct. 1 privește:" portul, fără drept, în

locurile și împrejurările în care s-ar putea primejdui viața sau integritatea

corporală a persoanelor ori s-ar putea tulbura ordinea și liniștea publică, a

cuțitului (.)"

Noțiunea de a purta

un obiect, la modul general, presupune a ține sau a avea asupra sa acel obiect.

Utilizarea asimilează noțiunea de a purta acel obiect, iar-' aprecierea

acțiunii ce este exercitată prin mijlocirea respectivului obiect, trebuie

raportată la distincțiile ce rezultă din cronologia desfășurării respectivei

acțiuni.

În cazul infracțiunii

de port fără drept a unui cuțit, noțiunea de port este circumstanțiată astfel

că, nu orice port de cuțit poate fi încadrat în infracțiunea prevăzută de Legea

nr. 61/1991.

Astfel, portul de

cuțit nu trebuie să se realizeze în locuri și împrejurări în care s-ar putea

primejdui viața sau integritatea corporală a persoanelor ori s-ar putea tulbura

ordinea și liniștea publică, iar fapta săvârșită de inculpat să nu constituie o

infracțiune mai gravă.

Raportând

reglementarea legală la situația de fapt reținută prin rechizitoriu și

confirmată de cercetarea judecătorească efectuată în cauză, se constată că, în

speță, fapta de a avea asupra sa un cuțit și de a-l utiliza în vederea

săvârșirii unui omor nu poate fi reținută ca,infracțiune distinctă, ci este

absorbită în infracțiunea de omor deosebit de grav săvârșită în forma

tentativei. Din cronologia evenimentelor nu se poate distinge o disjungere

între activitatea de port fără drept și activitatea de utilizare a cuțitului în

scopul de a ucide, astfel că nu există un concurs între cele două infracțiuni.

Așa fiind, Înalta

Curte apreciază că în cauză nu sunt incidente prevederile art. 2 alin. (1) pct.

1 din Legea nr. 61/1991 urmând a schimba încadrarea juridică a faptelor

reținute în sarcina inculpatului din infracțiunile prevăzute de art. 20 raportat

la art. 174 alin. (1), 175 alin. (1) lit. i) și 176 alin. (1) lit. c) C. pen.

și art. 2 alin. (1) pct. 1 din Legea nr. 61/1991 cu aplicarea art. 33 lit. a)

C. pen., în infracțiunea de tentativă la omor deosebit de grav prevăzută și

pedepsită de art. 20 raportat la art. 174 alin. (1), 175 alin. (1) lit. j) și

176 alin. (1) lit. c) C. pen.

privește latura civilă Înalta Curte apreciază că instanța de prim control

judiciar, a făcut o corectă aplicare a dispozițiilor legale privind răspunderea

civilă delictuală pentru fapta proprie.

Față de critica

inculpatului cu privire la faptul că suma solicitată de partea vătămată și

acordată de instanță cu titlu de daune morale este mult prea mare, Înalta Curte

apreciază că aceasta este neîntemeiată și urmează să o respingă.

Spre deosebire de

despăgubirile pentru daune materiale, care se stabilesc pe bază de probe,

despăgubirile pentru daune morale se stabilesc pe baza evaluării instanței de

judecată. O astfel de evaluare a despăgubirilor pentru daune morale - în scopul

de a nu fi una pur subiectivă sau de a nu tinde către o îmbogățire fără just

temei - trebuie să țină seamă de suferințele fizice și morale susceptibile în

mod rezonabil a fi fost cauzate prin fapta săvârșită de inculpat precum și

toate consecințele acesteia, relevate de probele administrate.

În speță, daunele

morale au rolul de a acorda părții vătămate o reparație materială pentru

traumele fizice și psihice suferite care afectează în mod negativ sănătatea

acestuia, în urma plăgii înjunghiate provocate, partea vătămată a suferit o

intervenție chirurgicală fiind necesare 20 - 25 de zile de îngrijiri medicale

astfel cum rezulta din raportul medico-legal și, ca urmare a acestui fapt,

fiindu-i afectată normala desfășurare a vieții sociale și profesionale. De

asemenea, este de reținut faptul că valoarea despăgubirilor nu poate fi

limitată în raport de posibilitățile de plată ale inculpatului.

Față de argumentele

expuse și în raport de situația de fapt reținută, Înalta Curte va avea în

vedere faptul că partea vătămată a fost supusă unei agresiuni fizice care

atrage, fără echivoc, răspunderea civilă pentru fapta proprie a inculpatului în

condițiile reglementate de art. 998 și următoarele C. civ. în vigoare la acea

dată.

Astfel, instanța de

prim control judiciar a stabilit. în mod corect că partea vătămată T.R. este

îndreptățită la despăgubiri pentru daune morale în cuantum de 50.000 de RON.

Așa fiind, Înalta

Curte urmează să admită recursul declarat de inculpatul G.