ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 73/2012

Deliberând asupra recursurilor declarate de inculpații C.S.A. și B.I. împotriva deciziei penale nr. 170/ A din 28 iunie 2011 a Curții de Apel Galați, secția penală și pentru cauze cu minori, constată următoarele: Prin sentința penală nr. 179 din 14 februarie 2011 a Tribunalului Galați, inculpații B.I. și C.S.A. au fost condamnați la câte o pedeapsă principală de 8 ani închisoare și la pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzută de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a Il-a și lit. b) C. pen., pentru săvârșirea infracțiunii de tentativă de omor calificat și deosebit de grav prevăzută de art. 20 raportat la art. 174 alin. (1) cu referire la art. 175 alin. (1) lit. i) și art. 176 alin. (1) lit. b) C. pen., cu aplicarea art. 75 alin. (1) lit. a) și c) C. pen., prin schimbarea încadrării juridice conform art. 334 C. proc.

pen., din infracțiunea prevăzută de 20 raportat la art. 174 alin. (1) în referire la art. 176 alin. (1) lit. b) C. pen., cu aplicarea art. 75 alin. (1) lit. a) și c) C. pen. Inculpatul minor C.I. a fost condamnat, la o pedeapsă de 3 ani închisoare, pentru săvârșirea infracțiunii de tentativă de omor calificat și deosebit de grav prevăzută de art. 20 raportat la art. 174 alin. (1) în referire la art. 175 alin. (1) lit. i) și art. 176 alin. (1) lit. b) C. pen., cu aplicarea art. 75 alin. (1) lit. a), art. 99 și art. 109 C. pen., prin schimbarea încadrării juridice conform art. 334 C. proc. pen., din infracțiunea prevăzută de 20 raportat la art. 174 alin. (1) în referire la art. 176 alin. (1) lit. b) C. pen., cu aplicarea art. 75 alin. (1) lit. a) art. 99 și art. 109 C. pen.

În temeiul art. 71 C. pen., s-a aplicat inculpaților pedeapsa accesorie a interzicerii drepturilor prevăzută de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a Il-a și lit. b) C. pen. Conform art. 350 alin. (1) C. proc. pen., s-a menținut starea de arest a inculpaților, iar potrivit art. 88 C. pen., s-a dedus din pedepsele aplicate celor trei inculpați durata reținerii și arestării preventive cu începere de la data de 05 mai 2010 la zi. Pe latură civilă, au fost obligați inculpații B.I., C.S.A. și C.I. în solidar, inculpatul minor C.I. în solidar și cu părțile responsabile civilmente C.N. și L.M. la plata: - sumei de 10.000 lei cu titlu de daune morale către partea civilă C.C.; - sumei de 6.611,35 lei cu titlu de despăgubiri civile către partea civilă Spitalul Județean de Urgență Sf.

Apostol Andrei Galați. În baza art. 191 C. proc. pen., a fost obligat inculpatul B.I. la plata sumei de 3.200 lei, inculpatul C.S.A. la plata sumei de 3.000 lei și inculpatul minor în solidar și cu părțile responsabile civilmente C.N. și L.M. la plata de 3.000 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat. Pentru a pronunța această hotărâre, prima instanță a reținut, în fapt că prin rechizitoriul Parchetului de pe lângă Tribunalul Galați nr. 325/P/2010 din 15 iulie 2010, s-a dispus trimiterea în judecată a inculpaților B.I. pentru săvârșirea infracțiunii de tentativă de omor deosebit de grav prevăzută de art. 20 C. pen., raportat la art. 174 alin. (1) C. pen., art. 176 alin. (1) lit. b) C. pen., cu aplicarea art. 75 alin. (1) lit. a) și c) C. pen., C.S.A.

pentru săvârșirea infracțiunii de tentativă de omor deosebit de grav prevăzută de art. 20 C. pen., raportat la art. 174 alin. (1) C. pen., art. 176 alin. (1) lit. b) C. pen., cu aplicarea art. 75 alin. (1) lit. a) și c) C. pen. și C.I. pentru săvârșirea infracțiunii de tentativă de omor deosebit de grav prevăzută de art. 20 C. pen., raportat la art. 174 alin. (1) C. pen., art. 176 alin. (1) lit. b) C. pen., cu aplicarea art. 75 alin. (1) lit. a) C. pen. și art. 99 și urm. C. pen. În fapt, Tribunalul a reținut în sarcina inculpaților B.I., C.S.A. și C.I. că în ziua de 20 martie 2010, în timp ce se aflau pe raza comunei Liești și în urma unui conflict, au aplicat lovituri cu obiecte contondente (par din lemn, iar inculpatul C.I., muchie de topor) părții vătămate G.G.

(producându-i leziuni cranio - cerebrale ce i-au pus în primejdie viața) și părții vătămate C.C. (producându-i un traumatism abdominal închis, cu plăgi contuze ileale și peritonită acută generalizată) ce i-au pus în primejdie viața. Analizând ansamblul probelor administrate în cauză, în cursul urmăririi penale și în faza cercetării judecătorești, tribunalul a reținut că la data de 20 martie 2010, într-o zi de sâmbătă, martorul G.G. și părțile vătămate G.G. și C.C. au mers la o rudă a acestuia din urmă, numita P.T., după care aceștia s-au deplasat spre domiciliile lor din satul Bucești, într-o căruță ce era mânată de către partea vătămată G.G. Martorul G.G. și partea vătămată G.G. sunt frați, aceștia fiind porecliți „C.” Toți cei trei consumaseră alcool, cu precizarea, făcută de partea vătămată C.C., că nu erau în stare de ebrietate.

Din probele administrate a rezultat că părțile vătămate și martorul au consumat alcool, inclusiv la un bar din comuna Liești, aspect confirmat și de martorul G.G., care a declarat că el era în stare de ebrietate. Pe drumul spre casă, în apropierea bisericii din comuna Liești, părțile vătămate și martorul G.G. s-au întâlnit cu o altă căruță în care se aflau inculpații majori B.I. zis „P.”, și C.S.A. și minorul C.I. zis „C.” Inculpatul major C.S.A. zis „S.” și inculpatul minor C.I. sunt frați. Potrivit declarației inculpatului C.S.A., acesta o cunoștea pe partea vătămată G.G., între aceștia existând anterior discuții generate de faptul că ambii prestau diferite activități la pădure, inculpatul fiind acuzat de către partea vătămată că „i-a luat clienții”.

La momentul la care cele două căruțe s-au întâlnit, neputându-se stabili cu exactitate care grup a determinat oprirea căruței celuilalt grup, fiecare oferind propria versiune, martorul G.G. și partea vătămată G.G. au început să se înjure cu cei trei tineri (inculpații), adresându-se cuvinte injurioase de ambele părți. Partea vătămată C.C. a declarat că nu a înjurat pe niciunul dintre inculpați și că a încercat să aplaneze conflictul, schimbul de cuvinte durând aproximativ 3 minute. În acest moment al conflictului, reține Tribunalul, martorul G.G. și părțile vătămate G.G. și C.C. au coborât din căruță și au încercat să dea o ripostă, martorul G.G. declarând că s-au „făcut” spre grupul în care se afla „S.” iar aceștia au fugit cu căruța pe o străduță.

Martorul G.G. și părțile vătămate G.G. și C.C. au declarat că, la acest moment, nu au lovit și nu au fost loviți de inculpații B.I., C.S.A. și C.I. Inculpații B.I., C.S.A. și C.I. au declarat însă că, la momentul descris mai sus, martorul G.G. l-a lovit cu pumnul în zona feței pe inculpatul C.S.A., mai precis l-a „șters” cu pumnul, așa cum au declarat aceștia. În prima declarație dată înainte de începerea urmăririi penale, inculpatul B.I. nu a descris două momente distincte ale conflictului și nici nu a declarat nimic despre vreo eventuală lovire. Partea vătămată C.C., în prima declarație dată în fața organelor de poliție, a declarat doar că anterior se certaseră, fără să amintească despre vreo lovitură cu pumnul aplicată inculpatului C.S.A.

de către martorul G.G. În consecință, Tribunalul a reținut că în acest prim moment nu au existat acțiuni de lovire ale martorului G.G. sau ale părților vătămate G.G. și C.C. asupra grupului format din cei trei inculpați, declarațiile ulterioare ale acestora necoroborându-se cu prima declarație a inculpatului B.I., respectiv cu prima declarație a părții vătămate C.C. În continuare, căruța mânată de către partea vătămată G.G. și-a continuat drumul, mergând pe DN 25 spre comuna Ivești, iar la o intersecție cu o stradă ce duce spre ocolul silvic, în fața unui magazin aparținând SC D. SRL, aceștia s-au întâlnit din nou cu grupul celor trei inculpați. Părțile vătămate G.G. și C.C. au indicat locul în care au fost agresate de către inculpații B.I., C.S.A.

și C.I., aceste aspecte fiind fixate în planșele fotografice, vis-a-vis de magazinul aparținând SC D. SRL aflându-se un depozit și o stație P. În paralel, inculpații au mers cu căruța pe o altă stradă, dar au ajuns primii în locul descris mai sus. Acest aspect este relatat de martora cu identitate protejată „S.I.D.”, aceasta declarând că, la un moment dat, unul dintre aceștia a strigat către tânărul brunet „hai, mă, treci o dată cu căruța că vin ăștia”. Martora a făcut și o descriere a celor trei tineri, precizând că unul era brunet (șaten închis), iar ceilalți doi erau blonzi, unul fiind înalt, iar al doilea era mai scund, ultimii doi fiind și frați. Aspectele relatate, privind descrierea fizică a inculpaților au fost fixate și în planșa fotografică, stabilindu-se că tânărul brunet era inculpatul B.I., că tinerii blonzi erau inculpații C.S.A.

și C.I., cel mai scund fiind inculpatul minor C.I. Aceleași împrejurări au fost relatate și de martora cu identitate protejată „M.A.”, aceasta declarând că a văzut cum din căruță a coborât „P.” și cel mai mic dintre frații C., adică I., care s-au dus la asfalt și părea că se uită după cineva. Aici inculpații s-au înarmat după cum urmează: inculpații B.I. și C.S.A. au luat din căruță pari din lemn, așa zisele „țepușe”, ce erau folosite la căruță, iar inculpatul minor C.I. a luat un topor, așteptând căruța părților vătămate. Cu privire la topor, inițial nici inculpatul minor C.I. și nici ceilalți inculpați nu au recunoscut că au avut vreun astfel de obiect în căruță. Ulterior, inculpatul minor C.I.

a revenit asupra declarației și a precizat că a avut toporul în mână, dar că nu a lovit pe nimeni, aspect nereal și contrazis de probe. În continuare, inculpatul B.I. și inculpatul minor C.I. au mers după căruța în care se aflau părțile vătămate și martorul G.G. și, potrivit declarației martorei M.A. din mersul căruței, C.I. a încercat să lovească cu tăișul securii pe unul din ocupanții căruței, fără ca martora să poată preciza pe cine anume, însă acesta s-a ferit. Potrivit declarației părții vătămate C.C., unui dintre cei trei tineri, din mersul căruței, l-a lovit pe G.G., aspect confirmat și de către martor care a declarat, la rându-i, că s-a dezechilibrat și a căzut din căruță, cu fața la pământ.

Se reține că, cel care l-a lovit primul pe martorul G.G. a fost inculpatul B.I., așa cum rezultă din declarația martorului, coroborată cu declarația părții vătămate C.C. și cu cea a martorei M.A. De altfel, inculpatul B.I. a recunoscut că l-a lovit pe martorul G.G., primul căzut din căruță, în zona abdomenului, o singură dată. Din declarația martorei S.I.D. rezultă că, după ce martorul G.G. a căzut din căruță, acesta a fost lovit și de către „frații blonzi”, respectiv de inculpații C.S.A. și C.I. M.G.G. a reușit să se ridice de la pământ și a fugit la un depozit din apropiere, unde s-a ascuns „de frică” și nu s-a mai întors la locul agresiunii decât după plecarea inculpaților. În continuare, partea vătămată C.C.

a fost lovită cu țepușa în partea stângă a capului, fără ca aceasta să poată arăta cu exactitate de care dintre inculpați, dar a precizat că cel care l-a lovit era poziționat pe partea cu depozitul, iar ceilalți doi erau pe partea cu magazinul. După aplicarea loviturii, partea vătămată C.C. și-a pierdut conștienta și și-a revenit în momentul în care era spălat de către o femeie, în declarația sa, partea vătămată a precizat că a simțit că mai era lovit și în partea dreaptă a capului, în zona umărului stâng și în zona abdomenului, durerea cea mai mare având-o de la loviturile primite în abdomen. Inculpatul B.I. a declarat inițial că a văzut când inculpatul C.S.A. („S.” ) l-a lovit pe băiatul sur, cu țepușa, dar fără să precizeze în ce zonă a corpului sau câte lovituri a aplicat acestuia.

Din planșa foto atașată la dosar se constată că „băiatul sur” este partea vătămată C.C., făcându-se referire la părul acesteia. Ulterior, inculpatul B.I. a declarat că pe partea vătămată C.C. l-a lovit „S.”, în zona burții, o singură dată. Acest aspect se coroborează cu concluziile raportului de constatare medico-legală din care rezultă producerea unui traumatism abdominal închis, precum și cu declarația părții vătămate C.C. Inculpatul C.S.A., zis „S.” nu a recunoscut, în mod direct, că a lovit-o pe partea vătămată C.C., dar a declarat că el a lovit „la grămadă, cu țepușa pe care o ținea cu ambele mâini, fără să vadă în ce zonă a lovit și fără să poată preciza de câte ori a lovit”. Inculpatul C.I.

a declarat însă că, în momentul în care a început bătaia, el împreună cu „P.” și cu „S.” au lovit cele trei persoane din cealaltă căruță cu parii de lemn, deci, explicit, a lovit și inculpatul C.S.A. Inculpatul C.S.A. a mai declarat că a văzut când P. l-a lovit cu țepușa pe C., o singură dată, fără să vadă în ce zonă. În consecință, s-a apreciat de către Tribunal că partea vătămată C.C. a fost lovită cu parii de către inculpații majori B.I., C.S.A. și de inculpatul minor C.I. Partea vătămată G.G. a declarat că a fost lovit cu o bâtă, în partea dreaptă a capului, fără să poată arăta, cu exactitate, de care dintre inculpați și că, după primirea loviturii și-a pierdut conștienta. La data agresiunii, partea vătămată G.G.

era nebărbierită, având barba mare și creând impresia că are mustață. S-a reținut de către Tribunal că partea vătămată G.G. a fost lovită, în zona capului de către inculpatul B.I., acesta recunoscând, de altfel, aplicarea loviturii. Astfel, inculpatul B.I. a declarat că, dintre cei trei, l-a lovit cu țepușa de lemn pe cel cu mustață, care mâna căruța și despre care a aflat că se numește Gelu. A precizat că l-a lovit o singură dată, în zona capului, iar la momentul aplicării loviturii ținea țepușa cu ambele mâini. Așa se explică violența loviturii care a dus la pierderea cunoștinței de către partea vătămată G.G. Acest aspect se coroborează cu concluziile raportului de constatare medico-legală din care a rezultat că partea vătămată a suferit leziuni cranio-cerebrale care i-au pus în primejdie viața.

Inculpatul B.I. este cel care a confirmat aplicarea loviturilor cu toporul pe care îl avea asupra sa de către inculpatul minor C.I. Astfel, în prezența apărătorului ales, inculpatul a declarat că a văzut când I. l-a lovit în spate pe cel cu mustață, cu muchia toporului, o singură dată. Inculpatul C.S.A. nu a recunoscut că a lovit pe partea vătămată G.G., declarând că de fapt, aceasta a fost lovită cu țepușa de către „P.”. Declarația acestui inculpat este combătută însă de cea a inculpatului minor C.I. care a arătat că el și fratele său l-au bătut pe celălalt bărbat, care avea mustață, precizând că la momentul în care îl lovea pe acesta, el ținea țepușa cu ambele mâini. S-a reținut că, de fapt, inculpatul minor C.I.

a lovit-o pe partea vătămată G.G. cu toporul și nu cu țepușa, așa cum a declarat acesta; acest aspect rezultă din declarația martorei cu identitate protejată S.I.D. care a relatat că din căruță a coborât al treilea tânăr care a încercat să-i oprească pe cei doi băieți blonzi, însă aceștia au început să-l lovească pe el cu parul și cu toporul, iar tânărul care era lovit până atunci a rupt-o la fugă. De precizat că tânărul care a fugit era martorul G.G., iar cel care i-a sărit în ajutor și a fost lovit, în condițiile arătate era partea vătămată G.G. În concluzie, prima instanță a reținut că, din probele administrate, rezultă că partea vătămată G.G. a fost lovită cu parii de către inculpații majori B.I.

și C.S.A. și cu muchia toporului de către inculpatul minor C.I. Tribunalul reține că inculpatul minor C.I. a folosit la aplicarea loviturilor celor două părți vătămate atât parul din lemn cât și toporul. Relevantă în acest sens este declarația martorei cu identitate protejată M.A., care arătă că a văzut cum I. s-a dus la căruța lui, unde a lăsat toporul și a luat un par de lemn. În continuare, inculpații B.I., C.S.A. și C.I. au părăsit zona, plecând cu căruțele la domiciliile lor. După agresiunile exercitate asupra părților vătămate G.G. și C.C., în condițiile arătate mai sus, acestora li s-au acordat primele îngrijiri de către persoanele prezente, ulterior fiind transportate cu ambulanța la Spitalul Clinic Județean de Urgență.

Potrivit raportului de constatare medico-legală nr. 180/ E din 26 martie 2010, partea vătămată G.G. a prezentat leziuni de violență ce au putut fi produse prin lovire cu corpuri dure, leziuni ce pot data din 20 martie 2010 și care au necesitat 40-45 zile de îngrijiri medicale pentru vindecare, dacă nu survin complicații; interesând cutia craniană și conținutul acesteia, leziunile cranio - cerebrale au pus în primejdie viața părții vătămate, salvarea acestuia datorându-se tratamentului medico-chirurgical de înaltă calificare, efectuat în timp util.

În ceea ce o privește pe partea vătămată C.C., din concluziile raportului de constatare medico-legală nr. 170/ E din 24 martie 2010 rezultă că aceasta a prezentat leziuni de violență ce au putut fi produse prin: traumatismul abdominal (echimoză în hipogastru, plăgi contuze de ansă ileală, plagă contuză de mezenter ileal, contuzii de mezenter jejunal), prin lovire cu corp contondent (posibil picior încălțat, capăt de par, muchie de topor, etc.), leziunile de violență epicraniene stânga, prin lovire cu corp contondent alungit și lovire cu sau de corp dur, echimoza umăr stâng prin lovire cu corp dur sau lovire de plan dur. Leziunile pot data din 20 martie 2010 și au necesitat pentru vindecare 27-30 zile de îngrijiri medicale pentru vindecarea leziunilor de violență abdominale, dacă nu survin complicații, iar restul leziunilor au necesitat 1-2 zile de îngrijiri medicale.

Traumatismul abdominal închis cu plăgi contuze ileale și peritonită acută generalizată i-a pus în primejdie viața. În faza cercetării judecătorești, inculpații au revenit asupra declarațiilor inițiale, prezentând o altă versiune a evenimentelor. Astfel inculpatul B.I. a susținut că l-a lovit doar pe martorul G.G. cu un par din lemn, negând că ar fi aplicat lovituri părților vătămate; de asemenea, a precizat că nu a observat dacă vreunul din ceilalți doi inculpați a lovit părțile vătămate. Inculpatul C.S.A. a susținut, de această dată, că a aplicat două lovituri părții vătămate G.G., peste corp, cu parul pe care i l-a luat din mână, după ce aceasta anterior îl lovise în zona umărului. A mai precizat că a văzut pe B.I.

cum l-a lovit pe martorul G.G., respectiv că nu știe dacă fratele său a lovit pe cineva. Inculpatul C.I. a negat că ar fi lovit pe vreuna din părțile vătămate, arătând că el și inculpatul B.I. au aplicat lovituri doar martorului G.G. A susținut că nu a observat dacă părțile vătămate au fost lovite de către C.S.A. ori de B.I., încercând să acrediteze ideea că leziunile suferite de partea vătămată C.C. au fost cauzate de faptul că, după ce aceasta a căzut, roata căruței a trecut peste el. Inculpatul nu a oferit însă o explicație pentru leziunile suferite de partea vătămată G.G. Declarațiile date de inculpați în faza cercetării judecătorești au fost înlăturate ca nefiind fiind corespunzătoare realității, întrucât aceștia nu au justificat în mod temeinic revenirea asupra declarațiilor anterioare.

S-a avut în vedere că în faza de urmărire penală inculpații au fost audiați în condițiile prevăzute de lege, în prezența avocaților (apărători aleși la momentul examinării propunerii de arestare preventivă), iar inculpatul minor și în prezența reprezentantului legal. De asemenea, s-a reținut declarațiile date de inculpați în fața instanței nu se coroborează între ele și nici cu ansamblul faptelor și împrejurărilor ce rezultă din probe, fiind infirmate de declarațiile părților vătămate și ale martorilor cu identitate protejată, S.I.D. și M.A., ale martorului G.G., declarații mai sus analizate, care se coroborează cu concluziile rapoartelor de constatare medico-legală. De asemenea, martorii D.C., C.G., C.G.G.

și M.A., deși nu au observat desfășurarea conflictului au putut constata starea părților vătămate imediat după agresiune și au aflat ulterior, din relatările altor persoane, că inculpații sunt autorii faptelor. În concluzie, s-a apreciat că faptele deduse judecății există și au fost săvârșite de inculpații B.I., C.S.A. și C.I., cu vinovăție. Cererile de schimbare a încadrării juridice formulate de inculpați, prin apărătorii aleși, din infracțiunea prevăzută de art. 20 C. pen., în referire la art. 174 alin. (1) C. pen., raportat la art. 176 alin. (1) lit. b) C. pen., cu aplicarea art. 75 lit. a) și c) C. pen., în infracțiunea prevăzută de art. 182 alin. (2) C. pen., prin înlăturarea dispoziției art. 75 alin. (1) lit. a) și c) C. pen., motivate prin aceea că inculpații nu a avut intenționat să suprime viața părților vătămate, pe care nu le cunoșteau, cu care nu avuseseră anterior conflict, dovadă fiind faptul că nu le-au lovit în zonă vitală, nu au put fi primite.

S-a avut în vedere că raportat la împrejurările comiterii faptei, la mijloacele folosite, la zonele vizate și ținând cont de urmările produse, faptele inculpaților nu pot fi calificate decât ca fiind tentativă la infracțiunea de omor deosebit de grav. Sub aspect subiectiv, s-a reținut de către instanță că inculpații au acționat cu intenție indirectă, respectiv că au prevăzut rezultatul acțiunilor lor și, deși nu l-au urmărit au acceptat, având în vedere obiectele folosite (pari, muchie de topor), zonele corpului vizate (cap, torace, abdomen), intensitatea și numărul loviturilor aplicate, posibilitatea ca leziunile produse să le pună în primejdie viața acestora. Relevantă, în acest sens, apreciază instanța, este declarația inculpatului C.S.A.

data în fața instanței de judecată, cu prilejul examinării propunerii de arestare preventivă, când a arătat că realizează faptul că, urmare unor asemenea lovituri, o persoană poate muri. Prima instanță a reținut că și dacă nu toate leziunile produse părților vătămate au fost de natură a pune în primejdie viața acestora, din probele administrate în cauză și analizate mai sus rezultă fără echivoc că activitatea celor trei inculpați a fost conjugată, că au aplicat lovituri într-o succesiune rapidă, în aceleași împrejurări și în același timp, aceștia acționând în baza unei rezoluții infracționale comune, stabilită în timpul derulării conflictului care, așa cum arătat mai sus, a avut două momente distincte.

Doctrina și practica judiciară sunt constante în a aprecia că, în cazul săvârșirii faptei cu participație, dacă acțiunile participanților sunt conjugate, atât sub aspect rezolutiv cât și sub aspect material, având drept finalitate punerea în primejdie a vieții persoanei agresate, există infracțiunea de tentativă de omor chiar și atunci când numai acțiunea unuia dintre ei a produs această urmare. În drept, s-a reținut că faptele inculpaților B.I., C.S.A. și C.I.

care în ziua de 20 martie 2010, în timp ce se aflau pe raza comunei Liești și în urma unui conflict, au aplicat lovituri cu obiecte contondente (par din lemn, iar inculpatul C.I., muchie de topor) părții vătămate G.G., producându-i leziuni cranio - cerebrale ce i-au pus în primejdie viața și părții vătămate C.C., producându-i un traumatism abdominal închis, cu plăgi contuze ileale și peritonită acută generalizată ce i-au pus în primejdie viața, întrunesc elementele constitutive ale infracțiunii de tentativă de omor calificat și deosebit de grav prevăzută de art. 20 C. pen., în referire la art. 174 alin. (1) C. pen., raportat la art. 175 alin. (1) lit. i) C. pen. și art. 176 alin. (1) lit. b) C. pen., cu aplicarea art. 75 alin. (1) lit. a) C. pen., sens în care s-a va dispus schimbarea încadrării juridice potrivit art. 334 C. proc.

pen. S-a reținut că sunt incidente și dispozițiile art. 175 alin. (1) lit. i) C. pen., deoarece din probele administrate rezultă că acestea au fost săvârșite în loc public, în apropierea unui magazin și a unei stații P., de față fiind mai multe persoane. Întrucât la data săvârșirii faptei inculpatul C.I. era minor, în încadrarea juridică a faptei reținute în sarcina acestuia s-au reținut și art. 99 și următoarele C. pen., iar în sarcina inculpaților B.I. și C.S.A., care au cunoscut starea de minoritate a coautorului, a fost reținută circumstanța agravantă prevăzută de art. 75 lit. c) C. pen. Cererea formulată de inculpați, prin apărători de a se reține comiterea faptelor în condițiile prevăzute de art. 73 lit. b) C. pen., a fost respinsă.

S-a reținut că, din probele administrate în cauză, în prima fază a conflictului martorul G.G. și partea vătămată G.G. pe de o parte și cei trei inculpați și-au adresat reciproc injurii. În același moment, martorul G.G. și părțile vătămate G.G. și C.C. au coborât din căruță și au încercat să dea o ripostă, martorul G.G. declarând că s-au „făcut” spre grupul în care se afla „S.” iar aceștia au fugit cu căruța pe o străduță. În a doua etapă a conflictului, inculpații au fost cei care s-au dat jos din căruță și au exercitat agresiuni împotriva părților vătămate. Circumstanța atenuantă legală prevăzută de art. 73 lit. b) C. pen., presupune săvârșirea infracțiunii sub stăpânirea unei puternice tulburări sau emoții, determinată de o provocare din partea persoanei vătămate, produsă prin violență, printr-o atingere gravă a demnității sau prin altă acțiune ilicită gravă.

Pentru a se reține această circumstanță atenuantă a provocării nu este suficient ca persoana vătămată să aibă o comportare injurioasă sau amenințătoare; pentru incidența art. 73 lit. b) C. pen., se cere ca victima să dovedească o agresivitate sau o altă comportare care să fie considerată gravă, de natură să cauzeze făptuitorului o stare de puternică tulburare sau emoție, încât să nu fie în stare să se abțină de la ripostă, prin săvârșirea de infracțiuni. Legea nu cere ca fapta provocatorului să fie la fel de gravă ca riposta celui provocat dar pentru existența unei puternice tulburări sau emoții se presupune, afirmă instanța de fond, că faptele celor în cauză să aibă o apropiată semnificație.

Or, atitudinea părților vătămate și a martorului G.G., din prima fază a conflictului, nu era aptă să cauzeze inculpaților o stare de puternică tulburare, sub imperiul căreia să fi săvârșit faptele. Din expertizele medico-legale psihiatrice efectuate în fază de urmărire penală rezultă că inculpații nu prezintă tulburări psihice de natură a le afecta capacitatea psihică de apreciere critică a conținutului și consecințelor faptelor săvârșite și au discernământul păstrat în raport cu faptele pentru care sunt cercetați. La individualizarea judiciară a pedepselor ce s-au aplicat inculpaților, instanța a avut în vedere criteriile generale prevăzute în art. 72 C. pen., respectiv dispozițiile părții generale a Codului penal, limitele de pedeapsă fixate în art. 176 alin. (1) C. pen.

(limite ce se reduc la jumătate conform art. 21 C. pen., iar în privința inculpatului minor și în conformitate cu art. 109 C. pen.), gradul de pericol social concret al faptei, apreciat în raport de modalitatea și împrejurările concrete în care a fost săvârșită (mai multe persoane împreună, având asupra lor corpuri contondente, într-un mod deosebit de violent, în loc public, producând temere persoanelor aflate în zonă, asupra unor persoane vulnerabile, dat fiind faptul că se aflau sub influența băuturilor alcoolice, prin aplicarea de lovituri multiple). S-a ținut seama, totodată, de urmările produse precum și de persoana și conduita procesuală a inculpaților care sunt la prima abatere de la legea penală, au avut o conduită oscilantă pe parcursul procesului penal și nu au manifestat regret în raport de fapta săvârșită.

În ceea ce-l privește pe inculpatul minor C.I. din referatul de evaluare rezultă că provine dintr-o familie organizată, relațiile cu ceilalți membri fiind caracterizate ca fiind pozitive, de înțelegere, ajutor moral și material reciproc. Inculpatul a absolvit 10 clase, obținea venituri din prestarea unor activități lucrative în domeniul forestier și obișnuia să-și petreacă timpul liber în compania unor prieteni și consăteni între care se numără și coinculpatul B.I. și fratele acestuia B.S. (cercetat în mai multe dosare penale pentru comiterea de infracțiuni de furt și violare de domiciliu). Se concluzionează că, de-a lungul timpului inculpatul și-a format și pus în valoare abilitățile pentru desfășurarea de activități lucrative.

Acesta a fost sprijinit moral și material de familia sa. Inculpatul minor și-a însușit cunoștințe profesionale pe care le poate folosi în procesul de reinserție socială, însă în vedere corectări conduitei, este necesar ca acesta să fie motivat să obțină un loc de muncă stabil, care să-i ocupe timpul de care dispune și care să-i asigure venituri satisfăcătoare. De asemenea, este necesar ca membrii familiei să-l determine să conștientizeze consecințele implicării în comiterea de infracțiuni. Având în vedere gravitatea infracțiunii reținute în sarcina inculpaților și conduita procesuală oscilantă adoptată de acesta, de natură a îngreuna aflarea adevărului, instanța de fond a considerat că nu se pot reține circumstanțe atenuante în favoarea acestora.

Ținând cont de datele ce caracterizează persoana inculpatului minor, de condițiile în care a fost crescut și a trăit, precum și de celelalte elemente de individualizare mai sus indicate, instanța și-a format convingerea că scopul preventiv și coercitiv al pedepsei prevăzută în art. 52 C. pen. și reeducarea inculpatului C.I. se pot realiza prin aplicarea unei pedepse în cuantum de 3 ani închisoare. La stabilirea pedepsei aplicate inculpatului minor, s-a dat eficiență în primul rând dispozițiilor art. 109 alin. (1) teza finală C. pen., reținându-se că minimul pedepsei nu poate depăși (în urma reducerii) 5 ani și apoi dispozițiilor art. 21 alin. (2) C. pen., privitoare la sancționarea tentativei.

Așa fiind minimul special avut în vedere este, în situația dată, 2 ani și 6 luni închisoare. În privința inculpaților B.I. și C.S.A., ținând cont de elementele de individualizare mai sus indicate precum și de faptul că aceștia au săvârșit fapta împreună cu un minor, de datele ce caracterizează persoana inculpaților, instanța a reținut că scopul preventiv și coercitiv al pedepsei prevăzute în art. 52 C. pen. și reeducarea inculpaților se pot realiza prin aplicarea unor pedepse orientate spre minimul special prevăzut de lege. Față de natura și gravitatea infracțiunii săvârșite, de cuantumul pedepselor principale stabilite, instanța a aplicat inculpaților majori B.I. și C.S.A. și pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzută de art. 64 lit. a) teza a II-a și lit. b) C. pen., pe o durată de 2 ani.

Cât privește modalitatea de executare, având în vedere natura și gravitatea infracțiunilor, atitudinea inculpaților în raport cu faptele comise, precum și cuantumul pedepselor aplicate, instanța a reținut că scopul procesului penal și reeducarea inculpaților nu pot fi realizate decât prin executarea efectivă a pedepselor. Pe latură civilă, instanța a avut în vedere că partea vătămată G.G. nu s-a constituit parte civilă. Partea vătămată C.C. s-a constituit parte civilă cu suma de 3000 lei reprezentând daune materiale și 50.000 lei daune morale. Având în vedere vârsta părții vătămate, suferințele fizice ce i-au fost cauzate, gravitatea leziunilor ce i-au pus în primejdie viața, privațiunile la care a fost supusă datorită perioadei de spitalizare și de convalescență, instanța a apreciat că pretențiile cu titlu de daune morale solicitate de aceasta sunt întemeiate, însă nu în cuantumul solicitat de aceasta, această sumă fiind exagerat de mare.

Cât privește pretențiile cu titlu de daune materiale s-a reținut că sunt nefondate, întrucât partea civilă C.C. nu a probat în niciun fel existența și întinderea prejudiciului. Împotriva sentinței penale nr. 179 din 14 februarie 2011 a Tribunalului Galați au declarat apel, în termen legal, Parchetul de pe lângă Tribunalul Galați și inculpații B.I., C.S.A. și C.I. Parchetul de pe lângă Tribunalul Galați a criticat hotărârea pe motive de netemeinicie. În motivarea apelului s-a susținut că față de modul și împrejurările concrete în care cei trei inculpați au săvârșit faptele, de gradul ridicat de pericol social al faptelor săvârșit, de urmările produse și care s-ar fi putut produce de circumstanțele personale ale inculpaților și de atitudinea oscilantă pe care aceștia au avut-o pe parcursul procesului penal, pedepsele aplicate sunt modice și nu sunt de natură să ducă la realizarea scopului procesului penal și la reeducarea inculpaților.

Inculpații B.I., C.S.A. și C.I. au criticat hotărârea pe motive de nelegalitate și netemeinicie. Sub un prim aspecte de nelegalitate au invocat că, în mod greșit, prima instanță a reținut că faptele săvârșite întrunesc elementele constitutive ale infracțiunii de tentativă de omor calificat și deosebit de grav prevăzută de art. 20 C. pen., raportat la art. 174 alin. (1) cu referire la art. 175 alin. (1) lit. i) și art. 176 alin. (1) lit. b) C. pen. și a respins cererea prin care au solicitat să se facă aplicarea art. 334 C. proc. pen. și să se dispună schimbarea încadrării juridice în infracțiunea de vătămare corporală gravă prevăzută de art. 182 alin. (1) și (2) C. pen.

Au invocat că nu au avut intenția de omorî părțile vătămate, cu care nu aveau nimic de împărțit, că a fost vorba de un conflict spontan generat de părțile vătămate care erau invidioase pe ei că munceau la pădure și câștigau bani, că nu au avut obiecte pregătite pentru a lovi părțile vătămate și nu au lovit cu precădere o anumită zonă. Tot sub aspectul încadrării juridice, au susținut că sunt contradicții mari între concluziile medicului specialist care a efectuat tratamentul medical și concluziile medicului legist. Astfel în cazul părții vătămate C.C. medicul specialist a reținut diagnosticul de „Politraumatism prin agresiune, traumatism cranio - cerebral minor grad 0, traumatism abdominal forte”, pe când medicul legist a concluzionat că „traumatismul abdominal închis cu plăgi confuze ileale și peritonită acută generalizată i-a pus în primejdie viața”.

În cazul părții vătămate G.G., medicul specialist a reținut „TCC minor grad 0 cu risc. Plagă confuză fronto-parietală dr. Intoxicație ac. Etanolică”, pe când, medicul legist a concluzionat că” Interesând cutia craniană și conținutul acesteia, leziunile cranio - cerebrale au pus în primejdie viața susnumitului, salvarea acestuia datorându-se tratamentului medico-chirurgical de înaltă calificare, efectuat în timp util”. Un alt motiv de apel a vizat faptul că în mod greșit nu s-a reținut că au săvârșit faptele în stare de provocare prevăzute de art. 73 lit. b) C. pen. Au susținut că au săvârșit faptele fiind provocați de părțile vătămate care fiind invidioși pe ei deoarece munceau la pădure și câștigau bani și aflându-se sub influența băuturilor alcoolice i-au înjurat și amenințat și G.G.

l-a lovit cu pumnul în bărbie pe C.I. Au susținut că ei veneau de la muncă și erau pașnici, pe când părțile vătămate, persoane mai în vârstă erau în stare de ebrietate și cu chef de scandal. Au susținut că nu au antecedente penale, provin din familii organizate, până în prezent au avut o comportare bună în familie și societate situație în care pot beneficia de circumstanțele atenuante prevăzute de art. 74 alin. (1) lit. a) și c) și alin. (2) C. pen., cu consecința aplicării art. 76 alin. (2) C. pen. și coborârea pedepselor sub minimul special prevăzut de lege. Inculpatul C.I. a susținut că poate beneficia de dispozițiile art. 81 sau art. 86 ! C. pen., deoarece nu are antecedente penale, pedeapsa nu este mai mare de 3 ani, până în prezent a avut o conduită bună.

a recunoscut și regretat fapta. Curtea de Apel a respins ca nefondate apelurile declarate de Parchetul de pe Lângă Tribunalul Galați și inculpații B.I. (zis „P.”, C.S.A. (zis „S.”), și C.I. (zis „C,”), împotriva sentinței penale nr. 179 din 14 februarie 2011 a Tribunalului Galați pronunțată în dosarul nr. 9243/121/2010. Conform art. 383 alin. (I 1 ) în referire la art. 350 alin. (1) C. proc. pen., a menținut starea de arest a inculpaților. În baza art. 383 alin. (2) C. proc. pen., a dedus din pedepsele aplicate inculpaților durata reținerii și arestării preventive cu începere de la data de 05 mai 2010 și până la data de 28 iunie 2011. În temeiul art. 192 alin. (2) C. proc. pen., a obligat pe inculpații C.S.A.

și C.I. la plata sumei de câte 200 lei fiecare și pe inculpatul B.I. la plata sumei de 300 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat în apel. Pentru a pronunța această decizie, Curtea de apel, analizând sentința penală apelată prin prisma motivelor de apel invocate de Parchetul de pe lângă Tribunalul Galați și inculpații B.I., C.S.A. și C.I., a constatat că prima instanță pe baza unei analize ample și judicioase a probelor administrate în cauză, a reținut în mod corect faptele săvârșite de cei trei inculpați cu vinovăție.

De fapt în ceea ce privește existența faptelor hotărârea nu a fost criticată, ceea ce se contestă fiind încadrarea juridică, contribuția și vinovăția pe care inculpații și părțile vătămate au avut-o la declanșarea conflictului, În condițiile în care inculpații au lovit părțile vătămate concomitent, cu pari și muchie de topor, corpuri apte de a ucide, loviturile au fost aplicate cu mare intensitate și au vizat zone vitale ale corpului (cap, torace, abdomen), numărul mare de lovituri aplicate și leziunile produse au pus în primejdie viața victimelor, în mod corect prima instanță a reținut că inculpații chiar dacă nu au dorit rezultatul letal, l-au acceptat în mod conștient, ceea ce înseamnă că au acționat cu intenția indirectă de a ucide, iar faptele săvârșite întrunesc elementele constitutive ale infracțiunii de tentativă de omor calificat și deosebit de grav și nu ale infracțiunii de vătămare corporală gravă.

Relevante sub acest aspect sunt declarațiile inculpaților B.I. și C.S.A. din care rezultă că aceștia țineau parii cu ambele mâini și declarațiile inculpatului C.S.A. dată în fața instanței, acesta declarând textual „realizez însă faptul că urmare unor asemenea lovituri o persoană poate muri”. În ceea ce privește contradicțiile dintre diagnosticul medicului specialist și concluziile medicului legist, cu adresele nr. 1558 din 23 mai 201 și nr. 1159 din 23 mai 2011 I.M.L. Iași a avizat cele două rapoarte de constatare medico - legală, reținând că acestea sunt științific elaborate și bazate pe datele medicale inserate în expertiză. În cazul părții vătămate C.C.

s-a reținut că nu există contrarietate între traumatismul abdominal forte (menționat ca diagnostic de internare în foaia de observație) și peritonita acută generalizată care i-a pus în pericol viața (diagnostic stabilit de medicul legist), peritonita survenind în evoluția traumatismului abdominal forte consemnat în foaia de observație. În cazul inculpatului G.G. s-a reținut că nu există contradicții între traumatismul craniocerebral minor grad 0 cu risc. Plagă Contuză fronto-parietală dr. (menționat ca diagnostic de internare în foaia de observație) și leziunile craniocerebrale care au pus în primejdie viața părții vătămate. În mod corect față de modul și împrejurările concrete în care inculpații au săvârșit faptele, prima instanță a reținut că in favoarea inculpaților nu poate fi reținută circumstanța atenuată prevăzută de art. 73 lit. b) C. pen.

Din probele administrate în cauză rezultă că disputa dintre inculpați și părțile vătămate s-a desfășurat în două etape. într-o primă fază, inculpații și părțile vătămate doar s-au injuriat reciproc părțile, fiecare grup susținând că inițiativa a aparținut celuilalt grup, martorul G.G. „s-a făcut” spre grupul inculpaților, după care conflictul s-a stins, cele două grupuri plecând cu căruța pe drumuri diferite. în momentul în care inculpații au ajuns în fața magazinului, inculpații au văzut venind căruța în care se aflau părțile vătămate și au hotărât să le aplice o corecție. Din declarațiile martorilor „S.E.D.” și „M.A.” rezultă că de această dată inițiativa a aparținut inculpaților. Inculpații B.I.

și C.S.A. au luat din căruță pari din lemn, așa zisele „țepușe” ce erau folosite la căruță, iar inculpatul minor C.I. a luat din căruță un topor și toți trei au început să lovească părțile vătămate. Reținerea circumstanței atenuate prevăzută de art. 73 lit. b) C. pen., nu este justificată pe de o parte deoarece atitudinea părților vătămate și martirului G.G. din prima parte a conflictului nu a fost de natură să creeze inculpaților o stare de tulburare puternică, după acest prim conflict părțile sa-u despărțit, iar pe de altă parte, în cea dea doua fază, inițiativa a aparținut în exclusivitate inculpaților. Se constată că prima instanță a efectuat și o judicioasă operațiune de individualizare, atât atunci când a stabilit cuantumul pedepselor, cât și atunci când a stabilit modalitatea de executare a pedepselor pentru cei trei inculpați.

Sub acest aspect prima instanță a avut în vedere modul și împrejurările concrete în care inculpații au săvârșit faptele (mai multe persoane împreună, având asupra lor corpuri contondente, într-un mod deosebit de violent, în loc public, asupra unor persoane vulnerabile deoarece se aflau în stare de ebrietate), aplicând lovituri multiple și cu mare intensitate, producând temere persoanelor aflate în zonă gradul ridicat de pericol social al faptelor săvârșite, urmările produse și circumstanțele personale ale inculpaților. Față de elementele de individualizate analizate anterior, Curtea a constatat că nu se justifică nici majorarea pedepselor așa cum s-a susținut în apelul declarat de Parchet și nici reducerea acestora, sau schimbarea modalității de executare în cazul inculpatului C.I., așa cum s-a solicitat în apelurile declarate de inculpați.

Faptul că inculpații nu au antecedente penale, până în prezent au avut o conduită bună în societate, în principiu au recunoscut și regretat faptele săvârșite și că și părțile vătămate ar fi avut o parte din vină, nu justifică reținerea circumstanțelor atenuante prevăzute de art. 74 alin. (1) lit. a) și c) și alin. (2) C. pen. Potrivit art. 74 C. pen., recunoașterea unor atare împrejurări drept circumstanțe atenuante este lăsată la aprecierea instanței, ori în această apreciere instanța trebuie să aibă în vedere și modul și împrejurările concrete în care inculpații au săvârșit faptele, gradul ridicat de pericol social al faptelor săvârșite, urmările produse, precum și atitudinea oscilantă pe care cei trei inculpați au avut-o pe parcursul procesului penal.

Împotriva deciziei penale nr. 170/ A din 28 iunie 2011 a Curții de Apel Galați, secția penală și pentru cauze cu minori, au declarat recurs, în termenul legal, la 01 iulie 2011, inculpații C.S.A. și B.I. În recurs s-a cerut să se dispună schimbarea încadrării juridice a faptei reținută în sarcina inculpaților din tentativă la infracțiunea de omor în infracțiunea de vătămare corporală gravă și să se aplice o pedeapsă în consecință. S-a arătat că niciunul dintre inculpați nu a avut intenția de a omorî iar instanțele nu au ținut cont de faptul că aceștia au fost provocați de victimă. În drept au fost invocate cazurile de casare prevăzute de art. 385 9 pct. 14 și 17 C. proc. pen.

Analizând decizia penală nr. 170 din 28 iunie 2011, pronunțată de Curtea de Apel Galați, secția penală și pentru cauze cu minori, în dosarul nr. 383/44/2011, instanța de recurs constată criticile formulat de recurenți, ca nefondate, pentru următoarele considerente: În ceea ce privește cazul de casare prevăzut de art. 385 9 pct. 17 C. proc. pen., instanța de recurs constată că faptelor de care sunt acuzați inculpații li s-a dat o corectă încadrare juridică. În acord cu instanța de fond și cea de apel, instanța de recurs constată că spre deosebire de infracțiunea de vătămarea corporală gravă care are ca urmare punerea în primejdie a vieții victimei, care are ca formă de vinovăție praeterintenția, infracțiunea de omor se săvârșește sub aspectul laturii subiective fie cu intenție directă, fie cu intenție indirectă, ținând seama de caracterul vulnerant al obiectului folosit, zona vitală vizată, intensitatea loviturilor aplicate.

Raportul de constatare medico-legală nr. 180/ E din 26 martie 2010, indică faptul că partea vătămată G.G. a prezentat leziuni cranio - cerebrale care au pus în primejdie viața părții vătămate, salvarea acestuia datorându-se tratamentului medico-chirurgical de înaltă calificare, efectuat în timp util. Raportul de constatare medico-legală nr. 170/ E din 24 martie 2010 indică faptul că partea vătămată C.C. a prezentat leziuni de violență, între care un traumatism abdominal închis cu plăgi contuze ileale și peritonită acută generalizată i-a pus în primejdie viața. Fapta de vătămare corporală gravă prin care s-a pus în primejdie viața unei persoane atunci când făptuitorul are reprezentarea că s-ar putea produce decesul victimei, rezultat pe care l-a acceptat fără ca moartea să se fi produs din cauze independente de voința sa (intervenția medicilor) constituie tentativă de omor.

Jurisprudența este constantă în acest sens începând cu decizia de îndrumare nr. 6/1974 a fostului Tribunal Suprem și până în prezent. Aplicând victimelor lovituri cu intensitate în regiuni vitale, inculpații au prevăzut rezultatul acțiunilor lor. De regulă acțiunile exterioare ale persoanei exprimă forma de vinovăție. În ipoteza în care inculpații susțin contrariul trebuie să dovedească o formă de vinovăție diferită de cea care rezultă din conduita exterioară. Este posibil ca obiectiv activitatea materială a inculpaților să pună în pericol viața victimei, dar subiectiv aceștia să nu fi acționat cu intenția de a ucide (ipoteză care ar atrage răspunderea inculpaților pentru infracțiunea prevăzută de art. 182 C. pen., teza punerii în primejdie a vieții persoanei).

Această din urmă situație ar trebui să fie dedusă nu din acțiunile exterioare, care în cauză indică existența intenției de omor, ci pe baza altor elemente. Cum în cauză nu s-a făcut o asemenea dovadă, având în vedere mobilul conflictului dintre victime și inculpați, și anume faptul că aceștia concurau pentru prestarea acelorași servicii în comunitate, având în vedere că inculpații puteau evita cea de a doua întâlnire cu victimele pe care văzându-le că vin pe stradă, le-au așteptat în intersecție, inculpații vor răspunde pentru tentativă de omor. Leziunile constatate, ca și numeroasele urme de violență de pe întreg corpul victimelor sunt urmarea unor acțiuni violente și de durată.

Aplicarea unor asemenea lovituri, repetate, de mare intensitate, în zone vitale, având drept consecință leziuni grave, îndreptățesc concluzia că inculpații au avut reprezentarea suprimării vieții victimelor, rezultat față de care chiar dacă nu l-a urmărit, au manifestat indiferență, acceptându-l. Prevederea rezultatului, posibilitatea de suprimare a vieții rezultă și din declarațiile date de aceștia cu ocazia prezentării materialului de urmărire penală, astfel încât cererea de schimbare a încadrării juridice este nefondată. În ceea ce privește cazul de casare prevăzut de ari. 385 9 pct. 14 C. proc. pen., instanța de recurs constată critica formulată de inculpați ca neîntemeiată. În acord cu instanța de fond și cea de apel, instanța de recurs apreciază că s-a făcut o corectă apreciere a circumstanțelor punerii în pericol a vieții victimelor apreciind nevoia aplicării unei pedepse orientate pre maximul special.

În concordanță cu motivele expuse de instanța de fond și cea de apel, instanța de recurs apreciază că nu există provocare. Nu există provocare atunci când riposta inculpaților a fost cauzată de starea de vrăjmășie dintre ei și victime și nu de comportarea victimelor. în cuprinsul art. 73 lit. b) C. pen., sunt enumerate generic actele cu caracter provocator: actele de violență atingerea gravă a demnității persoanei, alte acțiuni ilicite grave, fiecare dintre ele putând lua în concret diferite forme. Condiția hotărâtoare ca aceste manifestări să capete relevanță penală este ca ele să fi provocat o puternică tulburare sau emoție. Art. 73 lit. b) C. pen., nu își produce efectele atunci când inculpații asociază acțiunilor nesemnificative ale victimelor elemente agravante rezultat al unei antipatii mai vechi.

În același timp, inculpații care au avut o conduită provocatoare anterioară trebuie să suporte consecințele faptelor lor. Nu se poate scinda desfășurarea reală a faptelor pentru a se reține agresivitatea victimelor (ceea ce ar justifica riposta) trecând peste factorii care au determinat comportarea victimelor. Cu toate acestea inculpații au posibilitatea să fie liberați înainte de executarea integrală a pedepselor ce le-au fost aplicate. în condițiile pedepsei de 8 ani închisoare pentru C.S.A. și B.I., condamnații se pot libera condiționat după executarea efectivă a minimum patru ani închisoare. După ce a executat cel puțin două treimi din durata pedepsei în cazul închisorii care nu depășește 10 ani condamnatul care este stăruitor în muncă, disciplinat și dă dovezi temeinice de îndreptare, ținându-se seama și de antecedentele sale penale, poate fi liberat condiționat înainte de executarea în întregime a pedepsei.

În calculul fracțiunilor de pedeapsă prevăzute anterior se ține seama de partea din durata pedepsei care poate fi considerată, potrivit legii, ca executată pe baza muncii prestate. în acest caz însă, liberarea condiționată nu poate fi acordată înainte de executarea efectivă a cel puțin jumătate din durata pedepsei când aceasta depășește 10 ani. Apreciind recursurile, ca nefondate, instanța va face aplicarea art. 192 C. proc. pen. și va obliga recurenții la cheltuieli judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Conform art. 385 15 pct. 1 lit. b) C. proc. pen.: Respinge, ca nefondate, recursurile declarate de inculpații C.S.A. și B.I. împotriva deciziei penale nr. 170/ A din 28 iunie 2011 a Curții de Apel Galați, secția penală și pentru cauze cu minori. Deduce din pedepsele aplicate ambilor inculpați, timpul reținerii și arestării preventive de la 5 mai 2010 la 17 ianuarie 2012. Obligă recurenții inculpați la plata sumei de câte 250 lei cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 50 lei, reprezentând onora