ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 5106/2013

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: I. Circumstanțele cauzei 1. Obiectul acțiunii Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, reclamanta SC O.L. SRL a solicitat, în contradictoriu cu pârâta Inspecția de Stat pentru Controlul Cazanelor, Recipientelor sub Presiune și Instalațiilor de Ridicat I., anularea Ordinului (I.) nr. 361/26 aprilie 2010 privind transmiterea on-line la I. a rapoartelor de monitorizare a ascensoarelor. În motivarea acțiunii, reclamanta a arătat că, potrivit prevederilor acestui ordin, societățile autorizate să efectueze activități de reparații, întreținere și revizie asupra ascensoarelor, printre care se numără și reclamanta O., au obligația de a transfera on-line informațiile detaliate în anexele Ordinului emis.

Pentru aplicarea acestui act normativ, societățile precum O. au obligația să folosească sisteme IT compatibile cu noile sisteme software I. În concordanță cu prevederile Ordinului indicat, rapoartele electronice referitoare la orice schimbare, modificare, intervenție sau control periodic de supraveghere la ascensoare vor fi raportate de către societățile autorizate, precum O., în termen de 24 de ore de la acest eveniment.

Reclamanta a criticat ordinul contestat, arătând că, pentru a-l pune în aplicare, trebuie să aloce importante resurse umane, financiare și informatice pentru a implementa noile proceduri de raportare; că ordinul nu dă detalii privind "soluțiile tehnice compatibile cu sistemele software I. care să permită transmiterea rapoartelor de monitorizare" pe care ar trebui să le folosească operatorii economici pentru a transmite datele, "sistemul integrat de gestiune I." ("S.") sau protecția confidențialității datelor transmise I., astfel devenind nu doar confuz, nesecurizat, dar și logistic imposibil pentru O. să pună în aplicare Ordinul nr. 361/2010. A mai arătat că ordinul a fost adoptat fără a fi respectată obligația de consultare publică prealabilă instituită de H.G.

nr. 561/2009; că solicitarea I. privind datele personale ale clienților O. este ilegală; că ordinul reprezintă o măsură excesivă de control și nu se justifică adoptarea acestuia în contextul existenței unor norme naționale în materie. 2. Hotărârea primei instanțe Prin Sentința nr. 5511 din 30 septembrie 2011, Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, a respins ca nefondată acțiunea formulată de reclamanta SC O.L. SRL în contradictoriu cu pârâta Inspecția de Stat pentru Controlul Cazanelor, Recipientelor sub Presiune și Instalațiilor de Ridicat I.. Pentru a hotărî astfel, Curtea a considerat că Ordinul atacat poate fi apreciat ca o expresie a transpunerii Directivei 2006/123/CE privind serviciile, o creare a cadrului juridic necesar aplicării sale și o realizare a unei obligații de rezultat impuse de Directivă, obligația de a transfera on-line informațiile detaliate în anexele Ordinului fiind în sensul Directivei menționate.

A apreciat Curtea că "rapoartele de monitorizare" pot fi trimise în orice format electronic, cu asigurarea siguranței fișierului și a originii sale cu ajutorul semnăturii electronice. De exemplu, comunicările pot fi realizate prin fișiere tip .pdf cu parolă și semnătura logică extinsă; sau fișierele tip .excel ce conțin date sub formă de tabele pot fi arhivate în format .rar ori .zip și pot fi trimise prin email către intimată, după ce au fost semnate electronic. Curtea a constatat astfel că nu au rezultat în realitate motive de nulitate a ordinului atacat, ci de conformitate cu actele comunitare relevante și aplicabile aspectelor de fapt sesizate. 3. Recursul reclamantei Împotriva Sentinței nr. 5511 din 30 septembrie 2011 a formulat recurs, în termenul legal, reclamanta S.C.

O.L. S.R.L., criticând-o pentru nelegalitate, pentru motive pe care le-a încadrat în prevederile art. 304 pct. 7 și 9 și 304 1 C. proc. civ. În esență, recurenta reclamantă a arătat următoarele: 3.1. În ceea ce privește motivul prevăzut în art. 304 pct. 7 C. proc. civ. Sentința recurată conține motive străine de natura pricinii, constând în referiri la acte normative care nu au nicio legătură cu ordinul contestat, cu activitățile de montare și întreținere a lifturilor ori cu controlul acestor activități, însă nu și-a motivat soluția sub aspectul încălcărilor actelor normative ori principiilor de drept administrativ invocate în cererea de anulare, sau cu privire la caracterul imposibil de executat al ordinului, de asemenea invocat de reclamantă.

În ceea ce privește considerentul potrivit căruia ordinul atacat era exonerat de la procedura dezbaterii publice prealabile adoptării, recurenta-reclamantă a arătat că instanța a confundat două noțiuni distincte, fundamentarea proiectului de act normativ și dezbaterea publică prealabilă adoptării unui act normativ, reglementate în art. 6 și respectiv art. 15 - 17 din H.G. nr. 561/2009. Un alt argument străin de natura pricinii indicat de recurenta-reclamantă este cel referitor la tipurile de fișiere ce ar trebui folosite pentru transmiterea documentelor, asupra cărora instanța "și-a dat cu părerea" fără a fi cunoscut modul în care va funcționa sistemul S. 3.2. În ceea ce privește motivul prevăzut în art. 304 pct. 9 C. proc.

civ. Autoritatea emitentă nu a respectat cerința prealabilă a obținerii, în mod transparent, a opiniei producătorilor și prestatorilor în domeniu, impusă prin art. 15 - 17 din H.G. nr. 561/2009, iar instanța nu a analizat acest aspect, în privința căruia recurenta-reclamantă a arătat că Adresa nr. 4748 din 30 aprilie 2010, formulată de Patronatul Societăților de Ascensoare și Scări Rulante din România (PSA SR) nu ține loc de consultare publică asupra proiectului de act normativ. Tot subsumat motivului prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., recurenta-reclamantă a arătat că drepturile și intereselor sale legitime au fost prejudiciate prin Ordinul nr. 361/2010, care dă naștere unor obligații confuze, nelegale și excesiv de împovărătoare în legătură cu procedurile de raportare, deja reglementate printr-un act anterior, cu forță juridică superioară, și anume Prescripția Tehnică R6/2002, aprobată prin Ordinul nr. 577/2002 al Ministerului Industriei și Resurselor.

În fine, recurenta-reclamantă a arătat că instanța de fond nu a reținut nelegalitatea ordinului din perspectiva procesării, de către I., a datelor personale ale clienților. 3.3. În ceea ce privește aplicarea art. 304 1 C. proc. civ. În condițiile art. 304 1 C. proc. civ., recurenta-reclamantă a invocat imposibilitatea vădită de punere în aplicare a Ordinului nr. 361/2010, din cauza modului confuz în care sunt stabilite obligațiile de raportare, ce implică alocarea de importante resurse, sub sancțiunea suspendării sau retragerii autorizației.

De asemenea, recurenta-reclamantă a arătat că sentința recurată nu reține faptul că ordinul contestat nu poate înlocui responsabilitatea proprietarilor în a îmbunătăți gradul de siguranță al clădirilor, după cum nu reține încălcarea cutumelor Uniunii Europene cuprinse în Regulamentul EN 13015 (standardul pentru instrucțiunile de întreținere a ascensoarelor), crearea unei piedici în calea comerțului între statele membre și, prin urmare, încălcarea art. 102 din Tratatul Uniunii Europene. 4. Apărările intimatei Prin întâmpinarea depusă la dosar, Inspecția de Stat pentru Controlul Cazanelor, Recipientelor sub Presiune și Instalațiilor de Ridicat (I.S.C.I.R.) a solicitat respingerea recursului, ca nefondat, formulând apărări în raport cu criticile recurentei-reclamante.

În esență, intimata-pârâtă a arătat că obligația de raportare era prevăzută și în Prescripția Tehnică R6 - 2002, ceea ce a modificat Ordinul nr. 361/2010 fiind doar modalitatea de transmitere a rapoartelor de monitorizare a ascensoarelor, justificată de faptul că de la data adoptării Prescripției R6 - 2002 trecuseră opt ani, timp în care realitățile economico-sociale au evoluat, infrastructura informațională cunoscând o dezvoltare fără precedent, care a impus o măsură firească de aliniere în normele europene valabile în materie, în scopul eficientizării activității. Prin adoptarea O.U.G.

nr. 49/2009 privind libertatea de stabilire a prestatorilor de servicii și libertatea de a furniza servicii în România, prin care se transpune Directiva Europeană nr. 2006/123/CE, România s-a obligat să implementeze mecanisme de cooperare administrativă, precum crearea unei platforme electronice integrate, care să permită prestatorilor de servicii din toate statele membre accesul la distanță la îndeplinirea formalităților administrative, prin urmare instituția nu a făcut decât să se alinieze normelor legale în materie, o consecință în acest sens constituind-o S., ca parte integrantă a Sistemului de e-guvernare din S.E.N. Cu privire la sistemul de transmitere a datelor, intimata-pârâtă a arătat că S.C.

O.L. S.R.L. caută să inducă în eroare instanța, pentru că S. este acronimul de la Sistem Integrat de Gestiune I., așadar un sistem propriu de gestiune a datelor, iar comunicarea către Inspecția de Stat pentru Controlul Cazanelor, Recipientelor sub Presiune și Instalațiilor de Ridicat se poate face în oricare dintre modurile electronice clasice de transmitere a datelor, fără a fi necesare costuri suplimentare care să constituie în mod real un efect vătămător pentru recurenta-reclamantă sau pentru oricare alt operator în domeniu. În ceea ce privește criticile legate de încălcarea obligației de consultare publică prealabilă adoptării ordinului, intimata-pârâtă a arătat că H.G.

nr. 561/2009 reglementează proceduri aplicabile proiectelor de acte normative supuse adoptării sau aprobării Guvernului, categorie în care Ordinul nr. 361/2010 nu se încadrează, iar elaborarea acestui act normativ a venit și ca un răspuns la solicitarea Patronatului Societăților de Ascensoare și Scări Rulante din România, a cărui membră este și S.C. O. România S.R.L., care, prin adresa din 20 aprilie 2010, propunea ca la nivelul I. România să se realizeze o bază de date, în care societățile ce asigură service și intervenție la instalațiile de ridicat vor raporta la intervale de timp prestabilite o serie de date cum ar fi datele de identificare ale ascensoarelor la care efectuează lucrări de întreținere, frecvența lucrărilor de întreținere și personalul autorizat care a intervenit, componentele de securitate înlocuite.

Ca răspuns la această propunere, Inspecția de Stat pentru Controlul Cazanelor, Recipientelor sub Presiune și Instalațiilor de Ridicat, prin adresa din 30 aprilie 2010, a trimis Patronatului Societăților de Ascensoare și Scări Rulante din România, referatul ce a stat la baza emiterii Ordinului nr. 361/2010. În fine, intimata-reclamantă a arătat că prelucrarea datelor cu caracter personal (pe care, de altfel, o implică și prescripția tehnică anterioară) este făcută cu respectarea prevederilor Legii nr. 677/2001 și că Ordinul nr. 361/2010 nu încalcă nici legislația națională, nici legislația europeană. II. Considerentele Înaltei Curți asupra recursului Examinând cauza prin prisma motivelor formulate de recurenta-reclamantă și a prevederilor art. 304 1 C. proc.

civ., ținând seama și de înscrisurile noi, administrate în recurs potrivit art. 305 C. proc. civ., Înalta Curte constată că recursul nu este fondat. 1. Argumente de fapt și de relevante Recurenta-reclamantă a supus controlului instanței de contencios administrativ Ordinul I.S.C.I.R. nr. 361 din 26 aprilie 2010, privind transmiterea on-line la Inspecția de Stat pentru Controlul Cazanelor, Recipientelor sub Presiune și Instalațiilor de Ridicat, a rapoartelor de monitorizare a ascensoarelor, publicat în M. Of. nr. 316/13.05.2010. Ordinul a fost întemeiat de drept pe prevederile Legii nr. 64/2008 privind funcționarea în condiții de siguranță a instalațiilor sub presiune, instalațiilor de ridicat și a aparatelor consumatoare de combustibil, cu modificările și completările ulterioare și ale H.G.

nr. 1340/2001 privind organizarea și funcționarea Inspecției de Stat pentru Controlul Cazanelor, Recipientelor sub Presiune și Instalațiilor de Ridicat, cu modificările și completările ulterioare.

În ceea ce privește oportunitatea, autoritatea emitentă a menționat, în motivarea ordinului, următoarele împrejurări: - preîntâmpinarea accidentelor la ascensoarele vechi aflate în exploatare, ținând cont de gradul înalt de uzură, fiind necesare intervenții frecvente ale personalului de specialitate; - implementarea în cadrul Inspecției de Stat pentru Controlul Cazanelor, Recipientelor sub Presiune și Instalațiilor de Ridicat a unei soluții informatice (S. - Sistem integrat de gestiune I.) capabile să gestioneze și să centralizeze informațiile necesare urmăririi detaliilor tehnice ale instalațiilor aflate în evidențele Inspecției de Stat pentru Controlul Cazanelor, Recipientelor sub Presiune și Instalațiilor de Ridicat, cât și pentru o mai bună monitorizare a reparațiilor de întreținere și a reviziilor efectuate ascensoarelor de către societățile autorizate I. Verificând conținutul și temeiurile ordinului în raport cu actele normative cu forță juridică superioară și cu probele administrate, Înalta Curte reține că soluția pronunțată de instanța de fond este corectă, pentru motivele ce vor fi expuse în continuare.

Cu privire la calitatea motivării sentinței Considerentele sentinței atacate conțin motivele de fapt și de drept pe baza cărora instanța și-a format convingerea, expuse într-o manieră logică și clară, iar referirile pe care judecătorul fondului le-a făcut la acte normative ce reglementează alte segmente ale relațiilor sociale nu pot fi socotite motive străine de natura pricinii, ele constituind argumente de analogie a legii, în contextul raționamentului privind imperativul de interes public al simplificării procedurilor administrative, inclusiv prin măsuri legate de modernizarea sistemelor de transfer de date. De asemenea, Înalta Curte constată că, potrivit unei jurisprudențe constante, instanța învestită cu soluționarea unei cereri poate grupa și analiza argumentele reclamantului printr-un considerent comun, încadrat în logica motivării, după cum instanța de control judiciar poate păstra o soluție corectă, completând sau substituind motivarea.

De aceea, omisiunea analizării explicite a unora dintre motivele sau susținerile reclamantei ori inserarea unor considerente greșite nu atrage, de plano, reformarea sentinței, în temeiul art. 304 pct. 7 C. proc. civ., dacă în calea de atac se ajunge la concluzia că aspectele respective nu erau de natură să ducă la o soluție diferită de cea pronunțată. Cu privire la dezlegarea fondului cauzei Potrivit art. 1 alin. (1) și art. 8 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, persoana care se consideră vătămată într-un drept al său ori într-un interes legitim, printr-un act administrativ emis de o autoritate publică, se poate adresa instanței de contencios administrativ competente, pentru anularea actului, recunoașterea dreptului pretins sau a interesului legitim și repararea pagubei cauzate.

Pentru aplicarea sancțiunii juridice a anulării actului administrativ este necesar să se demonstreze că acesta este nelegal și că are efecte vătămătoare asupra drepturilor sau intereselor legitime ale reclamantului. În speță, din conținutul cererii de chemare în judecată și al motivelor de recurs pot fi decelate următoarele motive de nelegalitate a actului administrativ, invocate de parte: - încălcarea normelor de transparență decizională la elaborarea proiectului actului normativ, cu referire la prevederile H.G.

nr. 561/2009; - încălcarea normelor privind protecția datelor cu caracter personal, cuprinse în Legea nr. 677/2001 și în dreptul Uniunii Europene; - încălcarea principiului ierarhiei forței juridice a actelor normative și suprapunerea reglementărilor, cu referire la Ordinul nr. 577/2002 al Ministrului Industriei și Resurselor, prin care a fost aprobată Prescripția Tehnică R6/2002, ulterior abrogat și înlocuit cu Ordinul nr. 1404/2010, prin care Ministerul Economiei, Comerțului și Mediului de Afaceri a aprobat prescripțiile tehnice PT R1 - 2010, PTR2 - 2010, PT R3 - 2010 și PT R8 -2010; - exercitarea abuzivă a dreptului de apreciere, cu efecte excesiv de împovărătoare pentru destinatarii actului prin modalitatea confuză și costisitoare aleasă pentru transferul informațiilor, încălcând chiar cutume ale Uniunii Europene, și prin ignorarea responsabilității proprietarilor de clădiri în îmbunătățirea gradului de siguranță al acestora.

Instanța de control judiciar constată că niciunul dintre aceste motive nu este apt să ducă la modificarea sentinței în sensul admiterii acțiunii. Astfel, după cum a arătat și intimata-pârâtă în întâmpinare, H.G. nr. 561/2009, pentru aprobarea Regulamentului privind procedurile, la nivelul Guvernului, pentru elaborarea, avizarea și prezentarea proiectelor de documente de politici publice, a proiectelor de acte normative și a altor documente, în vederea adoptării/aprobării, are un obiect de reglementare limitat, circumscris, după cum rezultă chiar din titlu, obligațiilor pe care le au autorizațiile publice inițiatoare ale actelor normative și documentelor supuse aprobării sau adoptării de către Guvernul României.

Susținerile recurentei-reclamante pot fi însă analizate prin prisma regulilor generale privind transparența decizională în administrația publică, statuate prin Legea nr. 52/2003. Art. 6 alin. (1) din Legea nr. 52/2003 prevede obligația autorităților publice inițiatoare ale proiectelor de acte normative să publice un anunț referitor la această acțiune pe site-ul propriu, într-un spațiu accesibil publicului, și să-l transmită prin mass-media, iar pentru proiectele de acte normative cu relevanță asupra mediului de afaceri, art. 6 alin. (3) impune obligația suplimentară a comunicării anunțului către asociațiile de afaceri și alte asociații legal constituite, pe domenii specifice de activitate, cu cel puțin 30 de zile înainte de supunerea spre analiză, avizare și adoptare.

Sub acest aspect, intimata-pârâtă s-a apărat susținând că ordinul a avut la bază o serie de propuneri ale asociației patronale din care face parte și recurenta-reclamantă, transmise prin adresa nr. 4748 din 20 aprilie 2010, împrejurare pe care aceasta din urmă nu a contestat-o, susținând doar că inițiativa nu a aparținut autorizației emitente, ci asociației Patronatul Societăților de Ascensoare și Scări Rulante din România (PSASR).

Dar indiferent care a fost ordinea cronologică a demersurilor, de vreme ce a existat o corespondență prin care au fost aduse la cunoștința autorității emitente propunerile formulate în cadrul adunării generale din 15 aprilie 2010, corespondență purtată anterior adoptării ordinului, care a avut loc la 26 aprilie 2010, iar recurenta-reclamantă, membră a asociației, nu a susținut că ar fi avut puncte de vedere diferite de cele exprimate de P., nu se poate reține o vătămare a drepturilor recurentei-reclamante, în sensul art. 13 din Legea nr. 52/2003, aptă să ducă ea însăși la anularea ordinului.

În ceea ce privește încălcarea normelor privind protecția datelor cu caracter personal, Înalta Curte reține că o astfel de încălcare nu rezultă din însăși adoptarea ordinului, pentru că art. 7 alin. (2) lit. h) din Legea nr. 677/2001 prevede, în acord cu principiile generale în materie, că datele cu caracter personal pot fi prelucrate în scopul protejării unui interes public important, cu condiția că prelucrarea să se efectueze cu respectarea drepturilor persoanelor vizate și a celorlalte garanții prevăzute de lege, iar fiecare operator (inclusiv Inspecția de Stat pentru Controlul Cazanelor, Recipientelor sub Presiune și Instalațiilor de Ridicat) are propria responsabilitate în transferul și prelucrarea datelor personale conform regulilor statuate prin Legea nr. 677/2001.

În privința motivelor de nelegalitate constând în încălcarea principiului ierarhiei actelor normative, Înalta Curte reține că, potrivit art. 4 alin. (1) din Legea nr. 64/2008, în forma în vigoare la data adoptării ordinului atacat, "Inspecția de Stat pentru Controlul Cazanelor, Recipientelor sub Presiune și Instalațiilor de Ridicat, denumită în continuare I., este organul de specialitate al administrației centrale, cu personalitate juridică, responsabil în numele statului pentru asigurarea măsurilor de funcționare în condiții de siguranță a instalațiilor și echipamentelor prevăzute în anexele nr. 2 și 3, denumite în continuare instalații/echipamente.

Pentru realizarea interesului public menționat, Inspecția de Stat pentru Controlul Cazanelor, Recipientelor sub Presiune și Instalațiilor de Ridicat exercită o funcție de autoritate, prin care asigură controlul respectării prevederilor referitoare la condițiile de introducere pe piață și punere în funcțiune a instalațiilor/echipamentelor, precum și urmărirea și controlul regimului de autorizare și verificarea tehnică a instalațiilor/echipamentelor și o funcție de reglementare prin care se asigură elaborarea documentelor cu caracter normativ pentru domeniul său de activitate. Este adevărat că Inspecția de Stat pentru Controlul Cazanelor, Recipientelor sub Presiune și Instalațiilor de Ridicat funcționează, în subordinea Ministerului Economiei și Industriei (sub variatele denumiri pe care le-a avut de-a lungul timpului), și că prescripțiile tehnice se aprobă, conform legii, prin ordin al ministrului de resort, dar în temeiul art. 7 alin. (2) din H.G.

nr. 1340/2010, în forma în vigoare la data emiterii ordinului, "Inspecția de Stat pentru Controlul Cazanelor, Recipientelor sub Presiune și Instalațiilor de Ridicat are dreptul de a solicita informații și documente de la persoanele fizice sau juridice care proiectează, construiesc, montează, instalează, pun în funcțiune, realizează supravegherea și verificarea tehnică, execută revizii, repară, întrețin, dețin, exploatează, efectuează verificări tehnice în utilizare pentru determinarea duratei remanente de viață și de la cele ce pun la dispoziție pe piață instalații/echipamente, cu respectarea prevederilor reglementărilor tehnice ce transpun directive europene". Or, după cum a susținut în mod repetat chiar recurenta-reclamantă, în ideea inutilității reglementării, obligația de raportare exista deja, conform prescripțiilor tehnice, ceea ce a adus nou Ordinul nr. 361/2010 fiind modalitatea de transmitere on-line a informațiilor, obiect de reglementare ce se încadrează în limitele de competență ale I., trasate prin prevederile legale citate mai sus, care nu impun o anumită modalitate de transmitere și nu restrâng dreptul de apreciere al autorității competente sub acest aspect.

Cât privește abrogarea implicită operată prin prescripțiile tehnice aprobate ulterior prin ordin al ministrului, în măsura în care aceasta este reală, constituie un eveniment legislativ cu efecte asupra perioadei de activitate a normelor administrative adoptate de I., iar nu asupra legalității acestora. Prin întâmpinare, intimata-pârâtă s-a apărat convingător cu privire la oportunitatea adoptării ordinului, arătând că noile reguli de transmitere a informațiilor erau necesare, pentru că de la adoptarea Prescripției tehnice trecuseră 8 ani, timp în care realitățile economice, sociale, tehnice și juridice evoluaseră în mod evident, inclusiv din perspectiva obligațiilor asumate de România, ca membră a Uniunii Europene.

Această idee a fost corect reținută și de judecătorul fondului, care a considerat că ordinul poate fi considerat o expresie a implementării în domeniul de activitate pentru care I. are competență, a regulilor de simplificare administrativă stabilite prin Directiva 2006/123/CE, transpusă de România prin O.U.G. nr. 49/2009 privind libertatea de stabilire a prestatorilor de servicii și libertatea de a furniza servicii în România. Statul Român s-a obligat să implementeze mecanisme de cooperare administrativă, precum crearea unei platforme electronice integrate, care să permită prestatorilor de servicii din toate statele membre accesul la distanță la îndeplinirea formalităților administrative, o consecință în acest sens constituind-o S., ca parte integrantă a Sistemului e-guvernare din Sistemul Electronic Național.

Recurenta-reclamantă, cu toate că invocă încălcarea legislației europene prin impunerea unor metode excesive de control, nu aduce nici un contraargument punctual considerentului menționat mai sus, după cum nu motivează convingător în ce mod transmiterea unor informații prin mijloace electronice poate constitui o frână în calea liberei circulații a mărfurilor și serviciilor în spațiul Uniunii Europene. Nu poate fi reținut, ca fiind întemeiat, nici argumentul privind responsabilitatea proprietarilor de clădiri în îmbunătățirea gradului de siguranță al clădirilor, pentru că, așa cum Curtea a amintit deja, art. 4 din Legea nr. 64/2008 stabilește responsabilitatea I., în numele statului, pentru asigurarea măsurilor de funcționare în condiții de siguranță a instalațiilor și echipamentelor din raza ei de competență.

În fine, Înalta Curte reține că efectul vătămător invocat de recurenta-reclamantă s-ar concretiza în costurile suplimentare pe care le-ar presupune achiziționarea echipamentelor necesare transmiterii on line a informațiilor, pe care autorul unei expertize extrajudiciare efectuate la cererea părții a calificat-o ca fiind "un coșmar logistic". Probele cauzei nu oferă însă suficiente elemente pentru dovedirea sau cel puțin pentru nașterea unei prezumții a caracterului disproporționat, excesiv de împovărător pentru parte, astfel că în speță nu se poate reține un exces de putere în accepțiunea art. 2 alin. (1) lit. n) din Legea nr. 554/2004, concretizat în ruperea echilibrului rezonabil între interesul public, preeminent în raporturile de drept administrativ, și drepturile subiective sau interesele legitime private ale recurentei-reclamante.

2. Temeiul legal al soluției adoptate în recurs Având în vedere toate considerentele expuse în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul, ca nefondat, nefiind identificate motive de reformare a sentinței, potrivit art. 20 alin. (3) din Legea nr. 554/2004 sau art. 304 pct. 7, 9 și 304 1 C. proc. civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursul declarat de SC O.L. SRL împotriva Sentinței nr. 5511 din 30 septembrie 2011 a Curții de Apel București, secția a VIII-a de contencios administrativ și fiscal, ca nefondat. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 23 aprilie 2013. Procesat de GGC - CL