ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 5202/2010

Asupra recursurilor de față, constată următoarele: Judecata în primă instanță Prin cererea înregistrată la data de 8 iulie 2008, reclamanții I.C.D. și G.G.M. au chemat în judecată pârâta Academia Oamenilor de Știință din România, solicitând instanței ca, prin hotărârea ce o va pronunța, să o oblige pe pârâtă la plata către reclamanți a echivalentului în lei al sumei de 216.000 euro, la cursul BNR din data plății, astfel: echivalentul a 56.000 euro reclamantului I.C.D. și echivalentul a 160.000 euro reclamantului G.G.M. În motivarea cererii s-a arătat în esență că: la data de 28 septembrie 2007, reclamantul I.C.D.

a perfectat cu pârâta un contract de comandă a unei opere viitoare prin care a convenit să realizeze proiectul de cercetare „Strategii de promovare-dezvoltare a cercetării științifice românești (pe criterii de rentabilitate", convenind concomitent și cesionarea drepturilor patrimoniale de autor pentru această operă pârâtei, aceasta obligându-se să plătească în schimbul realizării operei, până la data de 1 decembrie 2007 suma netă de 216.000 euro, în echivalent lei la cursul BNR de la data plății. Deși s-a convenit ca plata prealabilă a operei să se facă imediat după perfectarea contractului, reclamantul a constituit colectivul de lucru și a început realizarea acesteia împreună cu colaboratorii săi, iar pentru că nu i se făcea plata, a transmis pârâtei cereri în acest sens, mai întâi verbal, dar aceasta, prin organele sale de conducere, a oferit doar promisiuni.

În situația expusă, reclamantul a fost nevoit să procure prin împrumuturi fondurile necesare îndeplinirii obligațiilor financiare impuse de realizarea operei, devansând realizarea lucrărilor. A mai arătat reclamantul că nici în aceste condiții pârâta nu a înțeles să facă plata datorată, astfel că a fost obligat să cesioneze o mare parte din creanță către reclamantul G.G.M., respectiv 160.000 euro, acesta din urmă obligându-se să suporte și costurile impuse de recuperarea creanței în cadrul procedurilor legale - fiind transmise două notificări, în 22 mai 2008 și 4 iunie 2008, conform art. 13 din contract. În drept, s-au invocat dispozițiile art.46 din Legea nr. 8/1996, art. 969 C. civ. și art. 1391 -1393 C. civ.

Pârâta a formulat cerere reconvențională, solicitând pe această cale să se constate nulitatea absolută a contractului de comandă a operei viitoare încheiat cu reclamantul, arătând că potrivit art. 3 din contract remunerația brută cuvenită cercetătorului cedent pentru contribuția adusă la realizarea operei și pentru cedarea tuturor drepturilor patrimoniale de autor este în cuantum de 240.000 euro, reclamanta invocând aceleași dispoziții de la art. 24, 39 și art. 41 din Legea nr. 8/1996, arătând că reclamantul a cesionat totalitatea drepturilor sale patrimoniale viitoare și deci contractului i se aplică sancțiunea nulității absolute, fiind încălcate dispozițiile de la art. 41; în plus contractul a fost încheiat în considerarea calității de cercetător a reclamantului, dar acesta nu are o astfel de calitate.

A mai precizat pârâta-reclamantă că este nulă convenția încheiată între părți, fiind bazat pe o cauză imorală, deoarece sunt încălcate dispozițiile de la art. 968 C. civ., reclamantul pretinzând o sumă de bani disproporționată față de prestația lui, având în vedere și împrejurarea că acesta și-a asumat obligația de a preda proiectul cel mai târziu la data de 27 septembrie 2010, iar pârâta urma să plătească cel mai târziu la data de 1 decembrie 2007, deci cu aproximativ 3 ani înainte. Pârâta a completat și precizat cererea reconvențională, prin care a solicitat să se constate încetarea/rezilierea contractului de comandă a operei viitoare, arătând că prin art. 12 din contract s-a convenit că acesta încetează prin îndeplinirea lui întocmai de către părțile contractante, prin acordul părților ori ca urmare a neîndeplinirii ori a îndeplinirii defectuoase a obligațiilor de către una din părți.

Deși reclamantul a afirmat că imediat după perfectarea contractului a constituit colectivul de lucru și împreună cu colaboratorii săi a început realizarea acestuia, în realitate nu și-a îndeplinit obligația stabilită prin contract la art. 2 alin. (2) de a comunica componența echipei sale în termen de 30 de zile de la data încheierii convenției și nici nu a realizat nici o cercetare științifică ce ar fi trebuit să se materializeze prin rapoartele de activitate. Cu privire la aceste rapoarte, reclamantul se obligase prin art. 17 din contract ca, împreună cu celelalte persoane care participă la realizarea operei, să le prezinte la intervale de cel mult 670 de zile calendaristice conducerii centrului de cercetare.

Prin sentința civilă nr. 202 din 17 februarie 2009 Tribunalul București, secția a III-a civilă a respinsă ca neîntemeiată excepția lipsei calității procesuale active a reclamantului G.G.M.; a respins ca neîntemeiată cererea principală; a admis cererea reconvențională, astfel cum a fost precizată; a dispus rezilierea contractului de comandă a unei opere viitoare încheiat între pârâtă și reclamantul I.C.D. la data de 28 septembrie 2007. Pentru a pronunța această hotărâre, tribunalul a reținut următoarele: Excepția lipsei calității procesuale active a reclamantului G.G.M.

nu este întemeiată pentru că: Reclamanții au depus la dosarul cauzei contractul de cesiune de creanță încheiat între reclamantul I.C.D., în calitate de cedent, și reclamantul G.G.M., în calitate de cesionar, prin care cedentul, în baza contractului de comandă a operei viitoare cedează cesionarului o parte din suma pe care o are de încasat de la Academia Oamenilor de Știință din România, respectiv suma de 160.000 euro, reținând pentru sine diferența. Prin același contract părțile au stabilit o serie de clauze care se referă la modalitățile, drepturile și obligațiile pârâților privind viitoarele acțiuni în vederea încasării creanței de la Academia Oamenilor de Știință din România. Față de conținutul acestui contract, pe care reclamanții l-au adus la cunoștința pârâtei prin Notificarea nr. 69 din 22 mai 2008 și notificarea din 4 iunie 2008, reclamantul G.G.M.

are legitimarea procesuală activă de a solicita obligarea pârâtei Academia Oamenilor de Știință din România în raportul juridic dedus judecății, obiectul cererii principale formulate de reclamanții I.C.D. și G.G.M., constituindu-l obligarea pârâtei Academia Oamenilor de Știință din România la plata unor sume stabilite prin contractul de cesiune de creanță încheiat între reclamanți, izvorul acesteia fiind reprezentat de contractul de comandă a unei opere viitoare încheiat de primul reclamant cu pârâta.

Cu privire la fondul cauzei, tribunalul a reținut următoarele: între reclamantul I.C.D., în calitate de cercetător cedent, și pârâta Academia Oamenilor de Știință din România, secția de biologie - Centrul de Cercetare Hirudomedicinalis, în calitate de beneficiar cesionar, s-a încheiat la data de 28 septembrie 2007 un contract de comandă a unei opere viitoare, intitulat ca atare, având ca obiect, conform art. 1: - contribuția adusă de cercetătorul cedent la realizarea operei constituită din proiectul de cercetare denumit „Strategii de promovare-dezvoltare a cercetării științifice românești (pe criterii de rentabilitate)" , denumit în continuare proiectul; - cesionarea de către cercetătorul cedent către beneficiarul/cesionar a tuturor drepturilor patrimoniale de autor rezultate din opera indicată, durata pentru care se face cesiunea fiind nelimitată, conform art.6.

La art. 2 se prevede că, pentru realizarea proiectului de cercetare, cercetătorul cedent are dreptul de a-și alcătui o echipă formată din specialiști în materie, alegerea acestora constituind atributul său exclusiv, dar cedentul va comunica beneficiarului, respectiv Centrului de cercetare componența echipei în termen de cel mult 30 de zile de la data încheierii contractului.

La art. 3 din contract se reglementează problema remunerației brute cuvenite cercetătorului cedent pentru realizarea proiectului și cedarea drepturilor patrimoniale de autor, care este în cuantum de 240 000 euro și urmează a fi plătită cel mai târziu la data de 1 decembrie 2007, iar la art. 4 se prevede obligația de predare a operei (proiectul), la data de 27 septembrie 2010, de către cedent, pe bază de proces verbal de predare primire, beneficiarul urmând să accepte opera în termen de 7 zile de la predarea acesteia, orice refuz trebuind să fie temeinic justificat și motivat, conform art. 5. Printre obligațiile cedentului se numără și aceea de a avea cunoștințele necesare realizării operei, acesta declarând la art. 8 că posedă aceste cunoștințe și se obligă să conlucreze cu celelalte persoane care participă la realizarea operei, așa încât aceasta să fie predată la data menționată în contract.

De asemenea, cedentul s-a obligat, conform art. 9 să nu mai transmită unei terțe persoane drepturile transmise beneficiarului cesionar prin contract și nici să utilizeze opera pe teritoriul României și al întregii lumi, să nu mai poarte discuții privind transmiterea oricăror drepturi patrimoniale de autor asupra operei ce face obiectul contractului cu alte persoane fizice sau juridice sau cu alte autorități și să nu înstrăineze vreunul din aceste drepturi, fiind obligat ca în cazul încălcării acestei obligații să plătească beneficiarului cesionar penalități în cuantum de 400.000 euro, la care se adaugă prejudiciul suferit de cesionar.

Cercetătorul cedent s-a mai obligat - conform art. 17 - ca, împreună cu persoanele care participă la realizarea operei să prezinte rapoarte de activitate conducerii Centrului de Cercetare Hirudomedicinalis, la intervale de cel mult 60 de zile calendaristice, iar conform prevederilor art. 18, cedentul s-a obligat să prezinte în termen de 60 de zile calendaristice de la data semnării contractului aceleiași conduceri a Centrului de Cercetare arătat necesarul de materiale și echipamente, pentru buna execuție a contractului. Beneficiarul cesionar are obligația, potrivit art. 7, de a pune la dispoziția cedentului baza materială necesară realizării operei și de a achita drepturile de autor.

Părțile au stabilit cauzele de încetare a contractului încheiat între acestea prin art. 12, respectiv: încetarea contractului prin îndeplinirea lui întocmai de către părțile contractante, prin acordul pârâților sau ca urmare a neîndeplinirii sau a îndeplinirii defectuoase a obligațiilor de către una din părți, în acest din urmă caz, cealaltă parte urmând a notifica în scris prin intermediul unui birou de executor judecătoresc, arătându-se exact obligațiile încălcate și acordându-se un termen de 10 zile pentru îndeplinirea corectă a obligațiilor asumate, iar în cazul în care partea nu se conformează urmează a se transmite o nouă notificare prin B.E.J., punându-se în vedere că, în cazul în care partea nu se va conforma în termen de 5 zile de la primire, prezentul contract se va rezilia deplin drept, fără altă formalitate și fără intervenția vreunei instanțe.

La art. 14 părțile au prevăzut penalitățile ce urmează a se plăti în cazul desființării contractului, iar prin art. 15-16 sunt stabilite datele și informațiile considerate confidențiale și cauzele de forță majoră. Din redactarea contractului rezultă că beneficiarul cesionar este Academia Oamenilor de Știință din România, mai precis Secția de Biologie centrul de cercetare Hirudomedicinalis, beneficiarul fiind reprezentat de Președintele Academia Oamenilor de Știință din România și Președintele secției de Biologie, M.G., ambele persoane semnând contractul pentru beneficiarul cesionar.

Din conținutul Protocolului nr. 87 din 11 iulie 2007, încheiat de Academia Oamenilor de Știință din România reiese că aceasta a hotărât înființarea Biolaboratorului „Hirudomedicinalis", în cadrul secției de Biologie a Academia Oamenilor de Știință din România, președinte al acestuia fiind numită dna M.G., biolaboratorul urmând a avea trei secțiuni (Biologie-Ecologie, Biologie-Medicină și Hirudologie). In protocol se menționează că proiectele pot face obiectul unor contracte de vânzare a drepturilor de autor către persoane fizice și juridice, iar fondurile realizate din vânzarea drepturilor de autor vor fi distribuite în baza clauzelor contractului de comandă a unei opere viitoare.

Fondurile biolaboratorului urmau să fie atrase prin management propriu, 20% din acestea urmând să fie gestionate de Academia Oamenilor de Știință din România, diferența revenind biolaboratorului, al cărui buget este stabilit și alocat pentru 2 ani de la data intrării în vigoare a contractului de comandă a operei viitoare. Prin același protocol sunt numiți și membrii colectivului biolaboratorului, printre care reclamantul I.C.D. Prin Adendumul nr. 87 din 1 iulie 2007 s-a schimbat denumirea Biolaboratorului Hirudomedicinalis în Centrul de Cercetare Hirudomedicinalis ce urma să funcționeze pe principiul autofinanțării, fondurile necesare urmând a fi atrase din surse private.

În baza protocolului și actului adițional menționate, pârâta reclamantă din cauză, Academia Oamenilor de Știință din România (implicit Centrul Hirudomedicinalis, așa cum se menționează în contractul ce face obiectul litigiului), a încheiat o serie de contracte de comandă a unei opere viitoare la data de 28 septembrie 2007, cedenții fiind reclamantul pârât, precum și o parte din membrii colectivului Centrului Hirudomedicinalis: G.M., G.S.P., B.G.V., T.V., D.B.N., F.A., U.N.D., Ș.G., așa cum rezultă din contractele de comandă a operei viitoare depuse la dosar de Academia Oamenilor de Știință din România , contractele având aceleași clauze, cu deosebirea că operele ce urmează a fi realizate sunt din domenii diferite și poartă titluri diferite, iar termenul de predare și remunerația de asemenea sunt diferite.

Pârâta reclamantă Academia Oamenilor de Știință din România i-a notificat pe toți cei cu care a încheiat contract de comandă a operei viitoare, cu privire la încetarea acestor contracte, la data de 28 martie 2008, menționând că respectivele contracte nu s-au definitivat din punct de vedere al îndeplinirii obiectului contractului, cedenții nerespectând obligațiile de la art. 17 din contract, astfel că, prin coroborare cu dispozițiile art. 12 operează încetarea contractului. De asemenea, pârâta reclamantă a încheiat la data de 15 ianuarie 2009 un Act adițional la contractul de comandă a operei viitoare din 28 septembrie 2007 cu dna G.M.

- menționată în contractul din prezenta cauză ca președintele Secției de Biologie a Academia Oamenilor de Știință din România și semnatara acestuia, alături de președintele Academia Oamenilor de Știință din România - prin actul adițional părțile convenind încetarea de comun acord a contractului de comandă a operei viitoare, iară nici un fel de pretenții, conform art. 12. A apreciat instanța, față de cele menționate anterior, că niciunul dintre contractele de comandă a unei opere viitoare nu a fost executat, iar din probele administrate în cauză rezultă că nici contractul de comandă a operei viitoare încheiat de reclamantul pârât I.C.D. nu a fost executat.

Nu s-a făcut dovada realizării operei viitoare de către reclamant, respectiv proiectul intitulat „Strategii de promovare-dezvoltare a cercetării științifice românești (pe criterii de rentabilitate)", nefăcându-se nici dovada îndeplinirii celorlalte obligații asumate prin contract, la art. 2, art. 17 și art. 18. În acest sens, înscrisurile depuse de reclamant la dosarul cauzei nu constituie proba realizării proiectului, întrucât nota din 25 martie 2008 întocmită de reclamant către Academia Oamenilor de Știință din România reprezintă doar o relatare a unor evenimente începând din mai 2006, legate de înființarea Centrului Hirudomedicinalis, semnarea protocolului, acțiunile reclamantului privind eventualii sponsori ai acestuia etc. În răspunsurile la interogatoriu reclamantul a afirmat că a efectuat demersuri pentru obținerea unor sponsorizări ale centrului, participând la negocieri, inclusiv cu ministrul finanțelor, dar conform înscrisurilor aflate la dosar nu s-a obținut nici o sponsorizare efectivă, pentru ca din aceste sume să fie onorate toate contractele de comandă a operelor viitoare încheiate de reclamantă, așa cum s-a prevăzut în protocol și în Adendumul la acesta.

Reclamantul a răspuns la întrebarea cu nr. 8 din interogatoriu, care se referea la conținutul proiectului pe care urma să îl realizeze, în sensul că acesta presupunea identificarea pieței externe pentru brevetele cercetătorilor cedenți și atragerea finanțării de la piața internă, dar prin contractul încheiat între părți nu este identificată în vreun fel oarecare opera viitoare, respectiv proiectul, care în realitate nu există, deși reclamantul a mai depus înscrisuri întocmite tot de acesta, reprezentând un scurt istoric, precum și un referat științific în care se menționează etapele realizate din proiectul finalizat, acest înscris neavând nici o valoare în absența suportului material reprezentat de proiectul efectiv realizat de reclamant, respectiv strategiile de promovare dezvoltare a cercetării științifice românești pe criterii de rentabilitate.

Față de această situație, instanța a reținut că reclamantul pârât nu și-a îndeplinit obligația principală prevăzută la art. 1 lit. a) din contract, din culpa sa, astfel încât nu poate pretinde plata vreunei remunerații în îndeplinirea obligației corelative a celeilalte părți, pârâta reclamantă Academia Oamenilor de Știință din România. Atât timp cât s-a stabilit că pârâta nu datorează nimic în baza contractului încheiat la 28 septembrie 2007 cu reclamantul I.C.D., nu există nicio creanță în sarcina pârâtei Academia Oamenilor de Știință din România, deci este golit de conținut și contractul de cesiune de creanță încheiat între reclamanții din cauză.

Faptul că prin contractul în discuție s-a stabilit ca dată de predare a operei viitoare data de 28 septembrie 2010 nu împiedică aplicarea prevederilor art. 12 din contract privind rezilierea acestuia, așa cum solicită pârâta reclamantă din cauză prin cererea reconvențională, iar reclamantul nu se poate prevala de aplicarea termenului de predare, atâta timp cât nu a dovedit nici îndeplinirea obligațiilor premergătoare realizării proiectului - opera viitoare - așa cum au fost stabilite acestea la art. 2 (comunicarea componenței echipei stabilite de cedentul reclamant), art. 17 (prezentarea rapoartelor de activitate conducerii centrului) și la art. 18 (prezentarea necesarului de materiale și echipamente pentru executarea contractului menționate în contract).

S-a constatat astfel că sunt întemeiate susținerile pârâtei reclamante, care a solicitat aplicarea prevederilor art. 12 din contractul încheiat de Academia Oamenilor de Știință din România la data de cu reclamantul I.C.D. Având în vedere că reclamantul pârât este în culpă sub acest aspect și nu a invocat nici un caz de exonerare cu privire la angajarea răspunderii contractuale pentru neîndeplinirea obligațiilor asumate, nu operează încetarea de plin drept a contractului, nefiind îndeplinite condițiile cu privire la notificări, conform art.13, dar instanța poate dispune încetarea/rezilierea contractului conform art. 12 indicat, fiind îndeplinite condițiile stabilite în această clauză. Judecata în apel Prin Decizia civilă nr. 179/ A din 5 noiembrie 2009, Curtea de Apel București, secția a IX-a civilă și pentru cauze privind proprietatea intelectuală a respins ca nefundat apelul declarat de pârâți împotriva sentinței.

Pentru a decide astfel, curtea de apel a reținut următoarele: Litigiul pendinte este unul în a cărui soluționare își găsesc în mod incontestabil aplicare prevederile Legii nr. 8/1996 - fiind în discuție drepturi legate de crearea unei opere viitoare asupra căreia părțile au contractat - reglementare care a fost de altfel invocată și prin cererea principală, ca temei de drept al pretențiilor deduse judecății. Prima instanță a analizat atât cererea principală cât și apărările formulate de apelanții reclamanți pârâți în contextul cererii reconvenționale, prin raportare la exigențele care rezidă din legea specială menționată, reținând în mod judicios că nu este dovedită susținerea apelanților referitoare la predarea operei pentru care a contractat cu intimata, atâta vreme cât nu a depus dovezi relative la existența operei în materialitatea ei.

Apelanții susțin că din probatoriul administrat în cauză reiese împrejurarea realizării și depunerii - înaintea termenului convenit - a operei pentru care a fost încheiată, între intimată și apelantul I.C.D., convenția din data de 28 septembrie 2007 și astfel a fost executată prestația la care acest apelant s-a obligat. Procedeul de depunere prin serviciul registratură a unei opere științifice, evocat de către apelanți, conduce în mod necesar la concluzia că respectiva operă a îmbrăcat forma scrisă, nefiind de conceput că o operă orală ar fi fost susceptibilă a fi adusă în acest mod la cunoștința beneficiarului.

Însă, depunerea de către apelantul l. a unor documente la registratura instituției intimate, care au legătură cu realizarea operei - proiectul „Strategii de promovare-dezvoltare a cercetării științifice românești (pe criterii de rentabilitate)" - și chiar întocmirea unui proces verbal de predare-primire (a lucrării având aceeași denumire) între apelant și președintele Secției de Biologie Academia Oamenilor de Știință din România - prof. univ. M.G. nu constituie, în raport de conținutul actelor respective, un probatoriu concludent pentru a se reține dovedită realizarea și predarea operei. Dovada existenței materiale a operei era imperios necesar a fi făcută, față de exigențele art. 1 alin. (2) din Legea nr. 8/1996.

Prin raportare la conținutul normelor enunțate, Curtea apreciază că în absența unor dovezi pertinente care să ateste existența, în materialitatea sa, a operei de creație intelectuală pretins realizate de către apelantul-reclamant l.C.D., nu se putea reține ca fiind probată îndeplinirea obligației acestuia de a-și fi executat obligația de realizare a operei. De altfel, apelanții înșiși subliniază - în cuprinsul motivelor de apel - faptul că, simultan cu desfășurarea activității curente a apelantului l., opera viitoare asupra căreia s-a contractat „urma și trebuia să fie un instrument de lucru coerent, de perspectivă, pentru valorificarea potențialului cercetărilor (românești) prin promovare-dezvoltare pe criterii de rentabilitate, inclusiv în situația în care l.C.D.

renunța să mai lucreze în și pentru centru (Academia Oamenilor de Știință din România), fără ca acesta să poată pretinde vreun drept pentru trecut sau viitor, ca urmare a aplicării ideilor sau activității sale. Printr-o atare susținere se relevă în mod neechivoc împrejurarea că activitatea curentă desfășurată de către apelantul l. în cadrul Academia Oamenilor de Știință din România nu era una limitată la aceea de creare a operei pentru care a fost încheiat menționatul contract. Ca atare, referirile care se regăsesc în conținutul documentului pe care apelantul l-a depus - scurt istoric - nu pot constitui prin ele însele o dovadă în sensul realizării și predării operei către intimata beneficiară.

Pe de altă parte, trebuie observată împrejurarea că predarea operei (proiectului) trebuia făcută - potrivit art. 4 din Contract - beneficiarului cesionar Academia Oamenilor de Știință din România, reprezentată prin președintele acesteia - organul reprezentativ potrivit mențiunilor din contract - iar nu unei diviziuni lipsite de personalitate juridică din structura acestei instituții. Numai instituția cu personalitate juridică este participant la circuitul civil, titular de drepturi și obligații, aceasta fiind și de altfel și rațiunea pentru care apelantul a contactat cu Academia Oamenilor de Știință din România, împotriva acesteia formulând și pretențiile legate de derularea contractului. Se observă faptul că d-na M.G.

a semnat actul intitulat proces verbal de predare primire - prin care confirmă preluarea la data de 25 martie 2008 a lucrării denumită „Strategii de promovare - dezvoltare a cercetării științifice romanești pe criterii de rentabilitate" sub titulatura de Președinte Secție Biologie Academia Oamenilor de Știință din România, nefăcând vreo mențiune în document referitoare la deținerea unui mandat în puterea căruia ar fi fost îndreptățită să reprezinte instituția (Academia Oamenilor de Știință din România) însăși.

Prin raportare la prevederile art. 35 alin. (1) și (2) din Decretul nr. 31/1954, conform cărora persoana juridică își exercită drepturile și își îndeplinește obligațiile prin organele sale, iar actele juridice făcute de organele persoanei juridice, în limitele puterilor ce le-au fost conferite, sunt actele persoanei juridice însăși, actul astfel semnat de o persoană ce nu avea calitate de organ cu puteri de reprezentare a Academia Oamenilor de Știință din România nu este unul apt să probeze certificarea primirii operei de la apelant.

Curtea reține și o evidentă neconcordanță între conținutul acestui document - în care se face vorbire despre predarea, la data de 25 martie 2008, a Proiectului compus din 57 de pagini, cu referat științific și istoric atașat - și susținerile pe care apelanții le-au făcut pe parcursul procesului pendinte, în sensul că predarea Proiectului s-ar fi realizat prin depunerea lui prin serviciul registratură odată cu actul înregistrat cu nr. 100, la data de 17 aprilie 2008. Mai mult, în finalul acestui din urmă act ce poartă semnătura apelantului I. se precizează expres că „finalitatea proiectului precum și alte materiale de ordin științific vor fi depuse Președintelui Secției de Biologie la un termen stabilit de către Academia Oamenilor de Știință din România", această precizare fiind una care conduce la concluzia că apelantul avea reprezentarea exactă a împrejurării că era necesară decizia organelor de conducere ale Academia Oamenilor de Știință din România pentru a fi realizată procedura de predare a Proiectului (și altor materiale de ordin științific) către beneficiarul cocontractant.

În ce privește proba cu interogatoriu administrată în fața primei instanțe, Curtea constată că instanța a valorificat această probă în coroborare cu ansamblul probator administrat de părți, corespunzător obiectului litigiului dedus judecății și în acord cu regula egalității de tratament juridic pentru toate mijloacele de probă utilizate de părți, fiind nerelevant - din perspectiva analizei de legalitate și temeinicie a sentinței apelate - faptul că printre întrebările formulate de către intimata-pârâtă s-ar fi regăsit și unele care - în opinia apelanților - nu ar avea legătură cu convenția. întrebările din cuprinsul interogatoriului au fost adresate apelantului prin mijlocirea instanței, în ședință publică, acesta având astfel posibilitatea de a formula răspunsurile în mod liber și, eventual, de a expune obiecțiuni referitoare la lipsa de legătură cu litigiul a unora dintre întrebările adresate.

In aceste condiții, susținerea potrivit căreia apelantul ar fi fost „obligat să răspundă la întrebările din interogatoriu" sunt în mod evident nefondate. Pretind apelanții că intimata a obținut sponsorizări ca urmare a valorificării operei pentru care a fost încheiat contractul menționat, context în care fac referire la raportul de constatare întocmit de către A. SRL (depus de către Academia Oamenilor de Știință din România) ca document ce ar dovedi o astfel de situație. Atât din titulatura acestui raport, cât și din cuprinsul lui Curtea reține că se referă la sponsorizări obținute de Academia Oamenilor de Știință din România în cursul anului 2007 și cheltuite până la sfârșitul aceluiași an.

Or, în condițiile în care contractul de comandă analizat în speță a fost încheiat la sfârșitul lunii septembrie a anului 2007, iar apelanții înțeleg să susțină predarea operei prin documente care sunt datate 25 martie 2008, respectiv 17 aprilie 2008, apare ca evident că, în raport de aceste din urmă date, nu ar fi fost posibilă obținerea de sponsorizări prin valorificarea unei operei ce urma să fie predată în anul următor celui la care se referă menționatul raport.

Probatoriul administrat în cauză a fost judicios analizat de prima instanță și tot astfel au fost analizate cererile și apărările formulate de părți pe parcursul procesului, concluzia dedusă dintr-o atare analiză fiind aceea că nu a fost probată îndeplinirea de către reclamanții-apelanți a obligațiilor contractuale ce reveneau apelantului I. Este real că, potrivit prevederilor art. 1069 C. civ., sarcina probei incumbă celui ce face o susținere în fața instanței, însă susțineri susceptibile de probațiune pot fi făcute nu numai de către reclamant, ci și de către pârât în cadrul apărărilor pe caic înțelege să le susțină.

În speță, nu numai că reclamantul I. a pretins, prin acțiunea principală, că și-a executat obligațiile care îi reveneau potrivit contractului încheiat cu pârâta, dar ulterior a formulat apărări la cererea reconvențională depusă de către Academia Oamenilor de Știință din România, în sensul că ar fi predat chiar opera pentru care a contractat, cu toate că nu se împlinise termenul stabilit prin aceeași convenție. În contextul unor asemenea susțineri ale părților, și apelanții-reclamanți aveau obligația de a-și susține prin probe apărările formulate în proces.

Nu în ultimul rând, trebuie observat că neexecutarea unei obligații constituie un fapt negativ, care nu poate fi probat ca atare, așa încât în aprecierea ca dovedită a acestei susțineri a intimatei-pârâte instanța a valorificat probatoriul relativ la faptele pozitive contrare, făcând referire concretă la probatoriul care a fost avut în vedere pentru formarea opiniei asupra conduitei părților în ce privește executarea contractului. Creditorul unei obligații contractuale neexecutate are, potrivit dispozițiilor art. 1021 C. civ., facultatea de a opta între a cere obligarea debitorului său îndeplinirea întocmai a obligației principale sau desființarea contractului. Reglementarea din art. 1079 C. civ.

- plasată în capitolul intitulat „Despre efectele obligațiilor" - relativă la necesitatea punerii în întârziere a debitorului își poate găsi aplicare numai în ipoteza în care creditorul optează pentru a obține de la debitorul său îndeplinirea obligației (contractuale) principale, iar nu și în situația în care acesta înțelege să solicite desființarea contractului, pentru că în această din urmă situație nu se mai poate vorbi despre valorificarea efectelor obligațiilor, ci este vorba de aplicarea unei sancțiuni ce conduce la desființarea actului juridic generator al obligațiilor neexecutate. Rezultă cu puterea evidenței, din considerentele sentinței apelate, că instanța fondului nu a dat eficiență clauzei înscrise în art. 13 din Contractul de comandă a unei opere viitoare - clauză care are valoarea unui pact comisoriu expres de gradul IV - ci a procedat la analiza conduitei părților contractante pentru a aprecia asupra condițiilor ce rezidă din art. 1020-1021 C. civ.

spre a opera sancțiunea rezilierii contractului menționat. A subliniat instanța faptul că a făcut aplicarea clauzei înscrise în art. 12 din contract, această clauză nefăcând altceva decât să transpună în convenție sancțiunea civilă reglementată prin art. 1020-1021 C. civ. În aceste condiții este lipsită de relevanță împrejurarea inexistenței celor două notificări care ar fi fost necesare spre a opera clauza din art. 13 al contractului menționat.

Susțin apelanții că prin clauza de la art. 2 din Contract s-a stabilit dreptul exclusiv - și nu obligația - reclamantului I. de a-și forma o echipă de specialiști și că, nefiind stabilită o modalitate anume de comunicare a compunerii acestei echipe, în lipsa unor dovezi administrate de către intimată instanța fondului a reținut în mod greșit neîndeplinirea unei obligații derivate din această clauză pentru apelantul I. Un prim aspect ce trebuie observat în legătură cu menționata clauză este acela că prin ea s-a stabilit dreptul reclamantului contractant de a-și forma echipa de specialiști, iar exclusivitatea se referă - potrivit celui de-al doilea alineat - la alegerea persoanelor ce vor forma această echipă.

Faptul constituirii unei echipe/colectiv de lucru a fost unul susținut chiar în conținutul cererii de chemare în judecată, care poartă semnătura celor doi reclamanți. Or, în situația în care este astfel recunoscută împrejurarea constituirii colectivului de lucru la care face referire art. 2 din contract, fiind în acest mod exercitat dreptul cercetătorului contractant de a alege membrii respectivei echipe, s-a activat obligația corelativă de a comunica cocontractantului compunerea acestei echipe. Deși fac referire la regula de interpretare a contractelor înscrisă în art. 983 C. civ.

- potrivit căruia „când este îndoială, convenția se interpretează în favoarea celui ce se obligă" - teza pe care apelanții încearcă să o acrediteze este aceea că apelantul I. a obținut prin contractul menționat o sumă de drepturi, respectiv: de a-și constitui sau nu o echipă de specialiști; de a comunica sau nu beneficiarului componența acestei echipe; de a prezenta sau nu beneficiarului rapoarte de activitate la intervale de cel mult 60 de zile; de a prezenta sau nu aceluiași beneficiar, în termen de 60 de zile de la semnarea contractului, un necesar de materiale și echipamente necesare pentru buna execuție a convenției; de a depune opera comandată oricând până la împlinirea termenului, fără consultarea beneficiarului pe acest aspect, și nu în ultimul rând acela de a încasa (cu un avans de 2 ani și 9 luni) remunerația pentru opera comandată de Academia Oamenilor de Știință din România, obligațiile fiind acelea de a preda opera intitulată „Strategii de promovare - dezvoltare a cercetării științifice românești (pe criterii de rentabilitate)" la data de 27 septembrie 2010 și de a ceda toate drepturile de autor asupra acesteia beneficiarului cocontractant.

O asemenea perspectivă asupra convenției este eronată și în contradicție cu exigențele art.969-970 C. civ., potrivit cărora convențiile legal făcute au putere de lege între părțile contractante și trebuie executate cu bună credință. Astfel, nu poate fi primită susținerea apelanților în sensul că drepturile ce îi sunt conferite prin clauzele de la art. 2, 17 și 18 din contract nu ar antrena nicio obligație corelativă în ce îl privește pe apelantul I. Potrivit art. 978 C. civ.

„când o clauză este primitoare de două înțelesuri, ea se interpretează în sensul în care poate avea un efect, iar nu în acela ce n-ar putea avea niciunul". Curtea constată că în conținutul art. 17 se stabilește expres obligația cercetătorului cedent de a prezenta Rapoarte de activitate la intervale de cel mult 60 de zile calendaristice, iar în art. 18 se utilizează sintagma „va prezenta necesarul de materiale și echipamente, în termen de 60 de zile calendaristice de la semnarea contractului, această sintagmă indicând de asemenea o obligație în sarcina cercetătorului cedent. În lumina regulii de interpretare ce rezidă din norma enunțată, aceste clauze impuneau cercetătorului cedent obligația de a prezenta beneficiarului, prin conducerea centrului de cercetare Hirudomedicinalis, rapoartele și informațiile respective cel mai târziu la expirarea termenelor limită convenite.

Având în vedere aceste considerente, Curtea constată că instanța fondului a analizat în mod corect aceste clauze contractuale ca fiind unele generatoare de obligații pentru apelantul I. și a apreciat, în raport de ele, conduita acestui apelant în executarea convenției. Deși apelanții dezvoltă critici întemeiate pe prevederile art. 46 alin. (3) din Legea nr. 8/1996, prin prisma cărora în cazul unui contract de comandă a unei opere, autorul este îndreptățit să primească restituirea cheltuielilor ocazionate de executarea unor lucrări pregătitoare, Curtea constată că aceștia nu au formulat în fața primei instanțe o cerere prin care să pretindă un asemenea tip de despăgubire. Singura pretenție a reclamanților apelanți a fost aceea de a li se plăti remunerația stabilită prin contractul de comandă a operei viitoare, fundamentul acestei solicitări constituindu-l efectele juridice generate de convenția menționată.

Or, în situația în care instanța a apreciat că sunt întrunite condițiile legale pentru aplicarea sancțiunii rezilierii convenției, în lumina exigențelor art.129 alin. ultim C. proc. civ. nu putea constata decât împrejurarea că nu subzistă temeiul pretențiilor concret formulate de către reclamanți. Judecata în recurs Împotriva deciziei au declarat recurs pârâții, prin cereri distincte, dar care conțin aceleași motive, ce vor fi analizate împreună. Față de dispozițiile art. 48 alin. (2) C. proc. civ. taxa judiciară de timbru achitată de unul din recurenți pentru motivele vizând cererea reconvențională profită și celuilalt recurent; distinct, s-au achitat taxele judiciare de timbru corespunzătoare soluției date în acțiunea principală.

În motivarea cererilor lor, întemeiate pe dispozițiile art.304 pct. 7, 8 și 9 C. proc. civ., recurenții susțin următoarele: În mod greșit a reținut instanța de apel faptul ca nu s-a dovedit efectuarea lucrării intitulate „Strategii de promovare - dezvoltare a cercetării științifice romanești pe criterii de rentabilitate". Astfel, instanța de apel reține că depunerea de către reclamantul I.C.D. a operei prin registratura Academiei Oamenilor de Știința din România nu constituie în raport de conținutul actelor respective, un probatoriu concludent pentru a se retine dovedita realizarea și predarea operei și precizează că dovada existenței materiale a operei este imperios necesar a fi făcută, față de exigențele art. 1 alin. (2) din Legea nr. 8/1996.

Recurenții se întreabă ce dovezi concludente și pertinente, în raport cu dispozițiile art. 1 alin. (2) din Legea nr. 8/1996, ar fi trebuit sa aducă reclamantul I.C.D. pentru a dovedi predarea operei, așa cum s-a obligat prin contractul încheiat de către acesta cu Academia Oamenilor de Știința din România. În opinia recurenților, cu actele depuse la dosarul cauzei au dovedit fără putință de tăgadă faptul ca această lucrare a fost predată și recepționată de către dna Profesor Doctor Universitar M.G. - având la acel moment funcția de Președinte - Secția de Biologie a Academiei Oamenilor de Știința din România. Astfel, prin adresa înregistrată sub nr. 100 din 17 aprilie 2008 I.C.D.

a depus la Academia Oamenilor de Știință lucrarea solicitată, împreună cu un scurt istoric al acesteia, în cuprinsul căruia a sintetizat conținutul proiectului pentru care s-a încheiat Contractul de comanda a unei opere viitoare din data de 27 septembrie 2007. Pe ultima pagină, pe lângă semnătura sa de predare a acestei opere și semnăturile celorlalți membrii ai centrului de cercetare Hirudomedicinalis, se afla semnătura Președintelui Secției de Biologie a Academiei Oamenilor de Știință din România, în persoana dnei Profesor Doctor Universitar M.G., care a luat la cunoștință de cele prezentate de către reclamant și a recunoscut activitatea depusa de către acesta. Mai mult decât atât, prin adresa înregistrată la Academia Oamenilor de Științe din România din 17 aprilie 2008 a depus referatul științific împreună cu etapele finalizate și cu proiectul finalizat prin care se confirmau de către aceeași dna Profesor Doctor Universitar M.G.

faptul că s-au realizat etapele lucrării intitulate „Strategii de promovare - dezvoltare a cercetării științifice romanești pe criterii de rentabilitate". De asemenea, s-a depus în cadrul apelului dovada absolută a predării-primirii proiectului de cercetare, respectiv procesul-verbal de predare-primire din data de 25 martie 2008, semnat de către d-na profesor doctor universitar M.G. în calitatea sa de reprezentant legal al Academiei Oamenilor de Știința din România. Aceasta nu avea nevoie sa dețină nici un mandat expres de reprezentare pentru a putea semna procesul verbal de predare - primire a operei, deoarece aceasta deținea la momentul semnării procesului-verbal funcția de președinte al secției de Biologie a Academiei Oamenilor de Știința din România, secție care coordona în mod expres contractile aflate în derulare încheiate între Academia Oamenilor de Știință din România și I.C.D.

Pe cale de consecință, instanța de judecată trebuia sa constate ca s-a născut dreptul reclamantului I.C.D. de a fi remunerat cu suma prevăzută în contractul încheiat între părți la data de 28 septembrie 2007 și dreptul reclamantului G.M.G. de a i se achita suma de 160.000 euro la cursul BNR din ziua plății, sumă ce reprezintă contravaloarea cesiunii de creanță din contractul încheiat cu primul reclamant. Menținerea de către curtea de apel a soluției instanței de fond de admitere a cererii reconvenționale este netemeinică și nelegală. Pentru a se dispune de către instanța rezilierea contractului de comandă a unei opere viitoare din data de 28 septembrie 2007 instanța ar fi trebuit sa constate faptul că reclamantul I.C.D.

nu și-a îndeplinit obligația principală, constând în realizarea proiectului de cercetare denumit „Strategii de promovare - dezvoltare a cercetării științifice romanești pe criterii de rentabilitate". Instanța de apel a aplicat în mod greșit principiul răspunderii contractuale prevăzut de art. 969 C. civ. atunci când a stabilit că faptul reclamantul I.C.D. nu a respectat prevederile art. 17 din contract, respectiv prezentarea în termen de 60 zile calendaristice a rapoartelor de activitate către conducerea centrului și prevederile art. 18 din același contract, respectiv prezentarea necesarului de materiale și echipamente pentru executarea contractului în termen de 60 zile calendaristice de la data semnării contractului.

Aceste motive de neîndeplinire a obligațiilor contractuale, invocate de către parata Academia Oamenilor de Știință din România și însușite de către instanță sunt puerile, în condițiile în care reclamanții au dovedit îndeplinirea obligației principale, aceea de realizare a operei comandate. Contractul de comandă a unei opere viitoare încheiat între reclamantul I.C.D. și pârâtă înceta, potrivit art.4 din contract, la data de 27 septembrie 2010, dată la care I.C.D. era obligat sa predea proiectul.

În mod corect instanța de fond reține faptul ca rezilierea unilaterală a acestui contract este posibilă, potrivit art. 12, doar ca urmare a neîndeplinirii sau îndeplinirii defectuoase a obligațiilor contractuale de către una dintre părți, însă cu respectarea procedurilor de notificare prevăzute la art. 13 al aceluiași contract, și anume cu o notificare adresata prin executorul judecătoresc prin care partea este pusă în întârziere și avertizata ca neremedierea obligațiilor încălcate va conduce la rezilierea de plin drept a contractului. La dosarul cauzei nu a existat niciodată vreo dovada care sa ateste faptul ca reclamantul I.C.D.

a fost notificat cu privire la rezilierea contractului în conformitate cu prevederile art. 13 și, cu atât mai mult, nu exista nicio dovadă care sa ateste că acesta a fost pus mai înainte în întârziere și i s-a comunicat că o nouă nerespectare a obligațiilor din contract va atrage rezilierea acestuia de drept fără intervenția instanțelor judecătorești. Rezultă fără putință de tăgadă faptul că acest contract de comandă a unei opere viitoare nu este reziliat. Instanța de fond și apel, aplicând greșit legea și încălcând principiile răspunderii contractuale și prevederile art. 13 din contract, a dispus rezilierea contractului fără temei legal, având la baza pronunțării acestei rezilieri doar o adresă transmisă de către Academia Oamenilor de Știință din România prin care s-a hotărât unilateral rezilierea contractului.

Recurenții solicită admiterea recursului, modificarea deciziei, admiterea apelului, schimbarea în tot a sentinței, obligarea pârâtei la plata sumei de 56.000 euro în echivalent lei la cursul BNR din ziua plații către reclamantul I.C.D. și la plata sumei de 160.000 euro în echivalent lei la cursul BNR din ziua plații către subsemnatul G.M.G., precum și respingerea cererii reconvenționale formulate de către pârâtă. Pârâta, deși legal citată, nu a depus la dosar întâmpinare, dar cu ocazia dezbaterilor orale a solicitat respingerea recursurilor ca nefondate. Analizând decizia prin prisma criticilor formulate, Înalta Curte constată că recursurile sunt fondate, pentru următoarele considerente: Confirmând soluția primei instanțe, curtea de apel a menținut rezilierea contractului de comandă a unei opere viitoare solicitată de pârâtă prin cererea reconvențională și, pe cale, de consecință, nu a mai analizat pe fond pretențiile care formau obiectul acțiunii principale.

Mai întâi se impune o precizare de ordin terminologic, în sensul că, fiind vorba despre un contract cu executare uno iau - prin care una din părți se obligă să realizeze o operă științifică, iar cealaltă să o remunereze pe prima cu o sumă de bani - mai potrivit este să se vorbească despre rezoluțiunea contractului. În ceea ce privește soluția adoptată, aceasta s-a întemeiat pe în drept pe dispozițiile art. 1020-1021 C. civ., iar în fapt pe neexecutarea culpabilă din partea unuia din cocontractanți, respectiv a reclamantului I.C.D., a obligației principale, aceea de realizare a operei, dar și a unor obligații prealabile.

În aplicarea acestei sancțiuni, instanțele au săvârșit următoarele greșeli: 1. Potrivit art. 1020 C. civ., condiția rezolutorie este subînțeleasă întotdeauna în contractele sinalagmatice, în cazul în care una din părți nu-și îndeplinește angajamentul său, iar conform art. 1021 C. civ., în acest caz, contractul nu este desființat de drept, ci partea în privința căreia angajamentul nu s-a executat are alegea sau să silească pe cealaltă a executa convenția, când este posibil, sau să-i ceară desființarea, cu daune interese. Desființarea trebuie să se ceară înaintea justiției, care, după circumstanțe, poate acorda un termen părții acționate. Pentru a dispune rezoluțiunea sau rezilierea unui contract, instanța trebuie să constate îndeplinite următoarele condiții: neexecutarea obligației, culpa părții căreia îi incumbă obligația și punerea în întârziere.

În cazul obligației pozitive, această din urmă condiție este distinctă de aceea a neexecutării obligației și, în mod, firesc, atunci când este vorba despre o obligație pentru executarea căreia s-a fixat și un termen, ea nu poate fi verificată fără a se avea în vedere împlinirea termenului. În cauza de față, așa cum corect susțin recurenții, executarea obligației principale asumate de reclamantul I. - aceea de a realiza opera comandată - avea ca dată scadentă conform contractului 27 septembrie 2010; acest fapt a fost reținut de ambele instanțe și nu a fost contestat de pârâtă. Or, atât sentința tribunalului, cât și decizia curții de apel au fost pronunțate anterior acestei date, cu alte cuvinte reclamantul promitent a fost sancționat pentru neexecutarea obligației înainte ca aceasta să fi devenit scadentă, cu atât mai puțin înainte ca debitorul obligației să fi fost pus în întârziere.

Prin urmare, rezoluțiunea contractului pentru neîndeplinirea obligației principale a reclamantului nu se putea dispune, nefiind îndeplinită condiția neexecutării obligației, care nu devenise scadentă și, implicit, nici condiția punerii în întârziere a debitorului. Chiar dacă instanțele au reținut, din probatoriul administrat, că reclamantul I. nu a dovedit că predarea lucrării s-a efectuat la data de 25 martie 2008 sau la 17 aprilie 2008, așa cum a pretins, nu puteau dispune desființarea contractului, câtă vreme reclamantul era încă în termen pentru executarea obligației și nu fusese pus în întârziere.

2. În ceea ce privește critica pe aspectele de ordin probator, fără a proceda la reanalizarea dovezilor administrate, care nu intră sub cenzura instanței de recurs, Înalta Curte constată următoarele: Curtea de apel a considerat nedovedită îndeplinirea obligației de realizare a operei, care trebuia în mod imperios făcută față de exigențele art. 1 alin. (2) din Legea nr. 8/1996. Textul de lege menționat prevede că opera de creație intelectuală este recunoscută și protejată, independent de aducerea la cunoștința publică, prin simplul fapt al realizării ei, chiar în formă nefinalizată. În speță, reclamantul a predat la data de 25 martie 2008, anterior datei scadente, pe bază de proces-verbal, un document scris, despre care a pretins că reprezintă opera ce i-a fost comandată și ca a îndeplinit și formalitatea de a o înregistra prin registratura Asociației.

Nu se poate contesta faptul că pretinsa operă a fost transpusă într-o formă aptă de a fi adusă la cunoștința publicului, respectiv forma scrisă, așa încât nu se putea reține în niciun caz că nu a fost îndeplinită această condiție prevăzută de art. 1 alin. (2) din Legea nr. 8/1996. Dacă pretinsul proiectul prezentat de reclamant întrunește sau nu exigențele convenției încheiate de părți reprezintă un aspect important în verificarea executării obligației principale și presupune verificări de fond - care să țină seama de specificul domeniului de activitate vizat - cu privire la ceea ce au înțeles părțile să reprezinte opera comandată și la ceea ce s-a realizat prin activitatea creatoare a reclamantului.

In ceea ce privește dovada îndeplinirii obligației de predare a operei, adică de remitere a suportului material pe care se află opera, curtea de apel a reținut că nu s-ar fi realizat prin predarea documentului către doamna M.G., care avea calitatea de Președinte al secției de Biologie Academia Oamenilor de Știință din România, și nu președintelui Asociației, care putea reprezenta legal pe pârâtă, conform mențiunilor din contract. Or, în condițiile în care obligația nu devenise scadentă, iar pârâtul nu fusese pus în întârziere, această deficiență nu era aptă în sine să conducă la rezoluțiune, cu atât mai mult cu cât atitudinea primitorului actului putea fi analizată în contextul vinovăției reclamantului în neexecutarea obligației.

Astfel, așa cum susțin recurenții, se impunea a fi lămurit în ce calitate a primit doam