ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 5202/2010

ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 5202/2010 (Înalta Curte de Casație și Justiție)

Asupra

recursurilor de față, constată următoarele:

Judecata în

primă instanță

Prin cererea înregistrată la data

de 8 iulie 2008, reclamanții I.C.D. și G.G.M. au chemat în judecată pârâta Academia

Oamenilor de Știință din România, solicitând instanței ca, prin hotărârea ce o

va pronunța, să o oblige pe pârâtă la plata către reclamanți a echivalentului

în lei al sumei de 216.000 euro, la cursul BNR din data plății, astfel:

echivalentul a 56.000 euro reclamantului I.C.D. și echivalentul a 160.000 euro

reclamantului G.G.M.

În motivarea

cererii s-a arătat în esență că: la data de 28 septembrie 2007, reclamantul I.C.D.

a perfectat cu pârâta un contract de comandă a unei opere viitoare prin care a

convenit să realizeze proiectul de cercetare „Strategii de promovare-dezvoltare

a cercetării științifice românești (pe criterii de rentabilitate",

convenind concomitent și cesionarea drepturilor patrimoniale de autor pentru

această operă pârâtei, aceasta obligându-se să plătească în schimbul realizării

operei, până la data de 1 decembrie 2007 suma netă de 216.000 euro, în

echivalent lei la cursul BNR de la data plății.

Deși s-a

convenit ca plata prealabilă a operei să se facă imediat după perfectarea

contractului, reclamantul a constituit colectivul de lucru și a început

realizarea acesteia împreună cu colaboratorii săi, iar pentru că nu i se făcea

plata, a transmis pârâtei cereri în acest sens, mai întâi verbal, dar aceasta,

prin organele sale de conducere, a oferit doar promisiuni. În situația expusă,

reclamantul a fost nevoit să procure prin împrumuturi fondurile necesare

îndeplinirii obligațiilor financiare impuse de realizarea operei, devansând

realizarea lucrărilor.

A mai arătat

reclamantul că nici în aceste condiții pârâta nu a înțeles să facă plata

datorată, astfel că a fost obligat să cesioneze o mare parte din creanță către

reclamantul G.G.M., respectiv 160.000 euro, acesta din urmă obligându-se să

suporte și costurile impuse de recuperarea creanței în cadrul procedurilor

legale - fiind transmise două notificări, în 22 mai 2008 și 4 iunie 2008,

conform art. 13 din contract. În drept, s-au invocat dispozițiile art.46 din

Legea nr. 8/1996, art. 969 C. civ. și art. 1391 -1393 C. civ.

Pârâta a

formulat cerere reconvențională, solicitând pe această cale să se constate

nulitatea absolută a contractului de comandă a operei viitoare încheiat cu reclamantul,

arătând că potrivit art. 3 din contract remunerația brută cuvenită

cercetătorului cedent pentru contribuția adusă la realizarea operei și pentru

cedarea tuturor drepturilor patrimoniale de autor este în cuantum de 240.000

euro, reclamanta invocând aceleași dispoziții de la art. 24, 39 și art. 41 din

Legea nr. 8/1996, arătând că reclamantul a cesionat totalitatea drepturilor

sale patrimoniale viitoare și deci contractului i se aplică sancțiunea

nulității absolute, fiind încălcate dispozițiile de la art. 41; în plus

contractul a fost încheiat în considerarea calității de cercetător a

reclamantului, dar acesta nu are o astfel de calitate.

A mai precizat

pârâta-reclamantă că este nulă convenția încheiată între părți, fiind bazat pe

o cauză imorală, deoarece sunt încălcate dispozițiile de la art. 968 C. civ.,

reclamantul pretinzând o sumă de bani disproporționată față de prestația lui,

având în vedere și împrejurarea că acesta și-a asumat obligația de a preda

proiectul cel mai târziu la data de 27 septembrie 2010, iar pârâta urma să

plătească cel mai târziu la data de 1 decembrie 2007, deci cu aproximativ 3 ani

înainte.

Pârâta a

completat și precizat cererea reconvențională, prin care a solicitat să se

constate încetarea/rezilierea contractului de comandă a operei viitoare,

arătând că prin art. 12 din contract s-a convenit că acesta încetează prin

îndeplinirea lui întocmai de către părțile contractante, prin acordul părților

ori ca urmare a neîndeplinirii ori a îndeplinirii defectuoase a obligațiilor de

către una din părți. Deși reclamantul a afirmat că imediat după perfectarea

contractului a constituit colectivul de lucru și împreună cu colaboratorii săi

a început realizarea acestuia, în realitate nu și-a îndeplinit obligația

stabilită prin contract la art. 2 alin. (2) de a comunica componența echipei

sale în termen de 30 de zile de la data încheierii convenției și nici nu a

realizat nici o cercetare științifică ce ar fi trebuit să se materializeze prin

rapoartele de activitate. Cu privire la aceste rapoarte, reclamantul se

obligase prin art. 17 din contract ca, împreună cu celelalte persoane care

participă la realizarea operei, să le prezinte la intervale de cel mult 670 de

zile calendaristice conducerii centrului de cercetare.

Prin sentința

civilă nr. 202 din 17 februarie 2009 Tribunalul București, secția a III-a

civilă a respinsă ca neîntemeiată excepția lipsei calității procesuale active a

reclamantului G.G.M.; a respins ca neîntemeiată cererea principală; a admis

cererea reconvențională, astfel cum a fost precizată; a dispus rezilierea

contractului de comandă a unei opere viitoare încheiat între pârâtă și

reclamantul I.C.D. la data de 28 septembrie 2007.

Pentru a

pronunța această hotărâre, tribunalul a reținut următoarele:

Excepția

lipsei calității procesuale active a reclamantului G.G.M. nu este întemeiată

pentru că:

Reclamanții au

depus la dosarul cauzei contractul de cesiune de creanță încheiat între

reclamantul I.C.D., în calitate de cedent, și reclamantul G.G.M., în calitate

de cesionar, prin care cedentul, în baza contractului de comandă a operei

viitoare cedează cesionarului o parte din suma pe care o are de încasat de la

Academia Oamenilor de Știință din România, respectiv suma de 160.000 euro,

reținând pentru sine diferența. Prin același contract părțile au stabilit o

serie de clauze care se referă la modalitățile, drepturile și obligațiile

pârâților privind viitoarele acțiuni în vederea încasării creanței de la Academia

Oamenilor de Știință din România. Față de conținutul acestui contract, pe care

reclamanții l-au adus la cunoștința pârâtei prin Notificarea nr. 69 din 22 mai

2008 și notificarea din 4 iunie 2008, reclamantul G.G.M. are legitimarea

procesuală activă de a solicita obligarea pârâtei Academia Oamenilor de Știință

din România în raportul juridic dedus judecății, obiectul cererii principale

formulate de reclamanții I.C.D. și G.G.M., constituindu-l obligarea pârâtei Academia

Oamenilor de Știință din România la plata unor sume stabilite prin contractul

de cesiune de creanță încheiat între reclamanți, izvorul acesteia fiind

reprezentat de contractul de comandă a unei opere viitoare încheiat de primul

reclamant cu pârâta.

Cu privire la

fondul cauzei, tribunalul a reținut următoarele: între reclamantul I.C.D., în

calitate de cercetător cedent, și pârâta Academia Oamenilor de Știință din

România, secția de biologie - Centrul de Cercetare Hirudomedicinalis, în

calitate de beneficiar cesionar, s-a încheiat la data de 28 septembrie 2007 un

contract de comandă a unei opere viitoare, intitulat ca atare, având ca obiect,

conform art. 1:

- contribuția adusă de

cercetătorul cedent la realizarea operei constituită din proiectul de cercetare

denumit „Strategii de promovare-dezvoltare a cercetării științifice românești (pe

criterii de rentabilitate)" , denumit în continuare proiectul;

- cesionarea de către

cercetătorul cedent către beneficiarul/cesionar a tuturor drepturilor

patrimoniale de autor rezultate din opera indicată, durata pentru care se face

cesiunea fiind nelimitată, conform art.6.

La art. 2 se prevede

că, pentru realizarea proiectului de cercetare, cercetătorul cedent are dreptul

de a-și alcătui o echipă formată din specialiști în materie, alegerea acestora

constituind atributul său exclusiv, dar cedentul va comunica beneficiarului,

respectiv Centrului de cercetare componența echipei în termen de cel mult 30 de

zile de la data încheierii contractului.

La art. 3 din

contract se reglementează problema remunerației brute cuvenite cercetătorului

cedent pentru realizarea proiectului și cedarea drepturilor patrimoniale de

autor, care este în cuantum de 240 000 euro și urmează a fi plătită cel mai

târziu la data de 1 decembrie 2007, iar la art. 4 se prevede obligația de

predare a operei (proiectul), la data de 27 septembrie 2010, de către cedent,

pe bază de proces verbal de predare primire, beneficiarul urmând să accepte

opera în termen de 7 zile de la predarea acesteia, orice refuz trebuind să fie

temeinic justificat și motivat, conform art. 5.

Printre

obligațiile cedentului se numără și aceea de a avea cunoștințele necesare

realizării operei, acesta declarând la art. 8 că posedă aceste cunoștințe și se

obligă să conlucreze cu celelalte persoane care participă la realizarea operei,

așa încât aceasta să fie predată la data menționată în contract. De asemenea,

cedentul s-a obligat, conform art. 9 să nu mai transmită unei terțe persoane

drepturile transmise beneficiarului cesionar prin contract și nici să utilizeze

opera pe teritoriul României și al întregii lumi, să nu mai poarte discuții

privind transmiterea oricăror drepturi patrimoniale de autor asupra operei ce

face obiectul contractului cu alte persoane fizice sau juridice sau cu alte

autorități și să nu înstrăineze vreunul din aceste drepturi, fiind obligat ca

în cazul încălcării acestei obligații să plătească beneficiarului cesionar

penalități în cuantum de 400.000 euro, la care se adaugă prejudiciul suferit de

cesionar.

Cercetătorul

cedent s-a mai obligat - conform art. 17 - ca, împreună cu persoanele care

participă la realizarea operei să prezinte rapoarte de activitate conducerii

Centrului de Cercetare Hirudomedicinalis, la intervale de cel mult 60 de zile

calendaristice, iar conform prevederilor art. 18, cedentul s-a obligat să

prezinte în termen de 60 de zile calendaristice de la data semnării contractului

aceleiași conduceri a Centrului de Cercetare arătat necesarul de materiale și

echipamente, pentru buna execuție a contractului.

Beneficiarul

cesionar are obligația, potrivit art. 7, de a pune la dispoziția cedentului

baza materială necesară realizării operei și de a achita drepturile de autor.

Părțile au stabilit cauzele de

încetare a contractului încheiat între acestea prin art. 12, respectiv:

încetarea contractului prin îndeplinirea lui întocmai de către părțile

contractante, prin acordul pârâților sau ca urmare a neîndeplinirii sau a

îndeplinirii defectuoase a obligațiilor de către una din părți, în acest din

urmă caz, cealaltă parte urmând a notifica în scris prin intermediul unui birou

de executor judecătoresc, arătându-se exact obligațiile încălcate și

acordându-se un termen de 10 zile pentru îndeplinirea corectă a obligațiilor

asumate, iar în cazul în care partea nu se conformează urmează a se transmite o

nouă notificare prin B.E.J., punându-se în vedere că, în cazul în care partea

nu se va conforma în termen de 5

zile de la primire, prezentul

contract se va rezilia deplin drept, fără altă formalitate și fără intervenția

vreunei instanțe.

La art. 14

părțile au prevăzut penalitățile ce urmează a se plăti în cazul desființării

contractului, iar prin art. 15-16 sunt stabilite datele și informațiile

considerate confidențiale și cauzele de forță majoră.

Din redactarea

contractului rezultă că beneficiarul cesionar este Academia Oamenilor de

Știință din România, mai precis Secția de Biologie centrul de cercetare Hirudomedicinalis,

beneficiarul fiind reprezentat de Președintele Academia Oamenilor de Știință

din România și Președintele secției de Biologie, M.G., ambele persoane semnând

contractul pentru beneficiarul cesionar.

Din conținutul

Protocolului nr. 87 din 11 iulie 2007, încheiat de Academia Oamenilor de

Știință din România reiese că aceasta a hotărât înființarea Biolaboratorului „Hirudomedicinalis",

în cadrul secției de Biologie a Academia Oamenilor de Știință din România,

președinte al acestuia fiind numită dna M.G., biolaboratorul urmând a avea trei

secțiuni (Biologie-Ecologie, Biologie-Medicină și Hirudologie). In protocol se

menționează că proiectele pot face obiectul unor contracte de vânzare a

drepturilor de autor către persoane fizice și juridice, iar fondurile realizate

din vânzarea drepturilor de autor vor fi distribuite în baza clauzelor

contractului de comandă a unei opere viitoare. Fondurile biolaboratorului urmau

să fie atrase prin management propriu, 20% din acestea urmând să fie gestionate

de Academia Oamenilor de Știință din România, diferența revenind

biolaboratorului, al cărui buget este stabilit și alocat pentru 2 ani de la

data intrării în vigoare a contractului de comandă a operei viitoare. Prin

același protocol sunt numiți și membrii colectivului biolaboratorului, printre

care reclamantul I.C.D. Prin Adendumul nr. 87 din 1 iulie 2007 s-a schimbat

denumirea Biolaboratorului Hirudomedicinalis în Centrul de Cercetare

Hirudomedicinalis ce urma să funcționeze pe principiul autofinanțării,

fondurile necesare urmând a fi atrase din surse private.

În baza

protocolului și actului adițional menționate, pârâta reclamantă din cauză, Academia

Oamenilor de Știință din România (implicit Centrul Hirudomedicinalis, așa cum

se menționează în contractul ce face obiectul litigiului), a încheiat o serie

de contracte de comandă a unei opere viitoare la data de 28 septembrie 2007,

cedenții fiind reclamantul pârât, precum și o parte din membrii colectivului

Centrului Hirudomedicinalis: G.M., G.S.P., B.G.V., T.V., D.B.N., F.A., U.N.D.,

Ș.G., așa cum rezultă din contractele de comandă a operei viitoare depuse la

dosar de Academia Oamenilor de Știință din România , contractele având aceleași

clauze, cu deosebirea că operele ce urmează a fi realizate sunt din domenii

diferite și poartă titluri diferite, iar termenul de predare și remunerația de

asemenea sunt diferite.

Pârâta

reclamantă Academia Oamenilor de Știință din România i-a notificat pe toți cei

cu care a încheiat contract de comandă a operei viitoare, cu privire la

încetarea acestor contracte, la data de 28 martie 2008, menționând că

respectivele contracte nu s-au definitivat din punct de vedere al îndeplinirii

obiectului contractului, cedenții nerespectând obligațiile de la art. 17 din

contract, astfel că, prin coroborare cu dispozițiile art. 12 operează încetarea

contractului.

De asemenea,

pârâta reclamantă a încheiat la data de 15 ianuarie 2009 un Act adițional la

contractul de comandă a operei viitoare din 28 septembrie 2007 cu dna G.M. - menționată

în contractul din prezenta cauză ca președintele Secției de Biologie a Academia

Oamenilor de Știință din România și semnatara acestuia, alături de președintele

Academia Oamenilor de Știință din România - prin actul adițional părțile

convenind încetarea de comun acord a contractului de comandă a operei viitoare,

iară nici un fel de pretenții, conform art. 12.

A apreciat

instanța, față de cele menționate anterior, că niciunul dintre contractele de

comandă a unei opere viitoare nu a fost executat, iar din probele administrate

în cauză rezultă că nici contractul de comandă a operei viitoare încheiat de

reclamantul pârât I.C.D. nu a fost executat.

Nu s-a făcut

dovada realizării operei viitoare de către reclamant, respectiv proiectul

intitulat „Strategii de promovare-dezvoltare a cercetării științifice românești

(pe criterii de rentabilitate)", nefăcându-se nici dovada îndeplinirii

celorlalte obligații asumate prin contract, la art. 2, art. 17 și art. 18.

În acest sens,

înscrisurile depuse de reclamant la dosarul cauzei nu constituie proba

realizării proiectului, întrucât nota din 25 martie 2008 întocmită de reclamant

către Academia Oamenilor de Știință din România reprezintă doar o relatare a

unor evenimente începând din mai 2006, legate de înființarea Centrului Hirudomedicinalis,

semnarea protocolului, acțiunile reclamantului privind eventualii sponsori ai

acestuia etc.

În

răspunsurile la interogatoriu reclamantul a afirmat că a efectuat demersuri

pentru obținerea unor sponsorizări ale centrului, participând la negocieri,

inclusiv cu ministrul finanțelor, dar conform înscrisurilor aflate la dosar nu

s-a obținut nici o sponsorizare efectivă, pentru ca din aceste sume să fie

onorate toate contractele de comandă a operelor viitoare încheiate de

reclamantă, așa cum s-a prevăzut în protocol și în Adendumul la acesta.

Reclamantul a

răspuns la întrebarea cu nr. 8 din interogatoriu, care se referea la conținutul

proiectului pe care urma să îl realizeze, în sensul că acesta presupunea

identificarea pieței externe pentru brevetele cercetătorilor cedenți și

atragerea finanțării de la piața internă, dar prin contractul încheiat între

părți nu este identificată în vreun fel oarecare opera viitoare, respectiv

proiectul, care în realitate nu există, deși reclamantul a mai depus înscrisuri

întocmite tot de acesta, reprezentând un scurt istoric, precum și un referat

științific în care se menționează etapele realizate din proiectul finalizat,

acest înscris neavând nici o valoare în absența suportului material reprezentat

de proiectul efectiv realizat de reclamant, respectiv strategiile de promovare

dezvoltare a cercetării științifice românești pe criterii de rentabilitate.

Față de

această situație, instanța a reținut că reclamantul pârât nu și-a îndeplinit

obligația principală prevăzută la art. 1 lit. a) din contract, din culpa sa,

astfel încât nu poate pretinde plata vreunei remunerații în îndeplinirea

obligației corelative a celeilalte părți, pârâta reclamantă Academia Oamenilor

de Știință din România.

Atât timp cât

s-a stabilit că pârâta nu datorează nimic în baza contractului încheiat la 28

septembrie 2007 cu reclamantul I.C.D., nu există nicio creanță în sarcina

pârâtei Academia Oamenilor de Știință din România, deci este golit de conținut

și contractul de cesiune de creanță încheiat între reclamanții din cauză.

Faptul că prin

contractul în discuție s-a stabilit ca dată de predare a operei viitoare data

de 28 septembrie 2010 nu împiedică aplicarea prevederilor art. 12 din contract

privind rezilierea acestuia, așa cum solicită pârâta reclamantă din cauză prin

cererea reconvențională, iar reclamantul nu se poate prevala de aplicarea

termenului de predare, atâta timp cât nu a dovedit nici îndeplinirea

obligațiilor premergătoare realizării proiectului - opera viitoare - așa cum au

fost stabilite acestea la art. 2 (comunicarea componenței echipei stabilite de

cedentul reclamant), art. 17 (prezentarea rapoartelor de activitate conducerii

centrului) și la art. 18 (prezentarea necesarului de materiale și echipamente

pentru executarea contractului menționate în contract).

S-a constatat

astfel că sunt întemeiate susținerile pârâtei reclamante, care a solicitat

aplicarea prevederilor art. 12 din contractul încheiat de Academia Oamenilor de

Știință din România la data de cu reclamantul I.C.D.

Având în vedere

că reclamantul pârât este în culpă sub acest aspect și nu a invocat nici un caz

de exonerare cu privire la angajarea răspunderii contractuale pentru

neîndeplinirea obligațiilor asumate, nu operează încetarea de plin drept a

contractului, nefiind îndeplinite condițiile cu privire la notificări, conform

art.13, dar instanța poate dispune încetarea/rezilierea contractului conform

art. 12 indicat, fiind îndeplinite condițiile stabilite în această clauză.

Judecata în

apel

Prin Decizia civilă

nr. 179/ A din 5 noiembrie 2009, Curtea de Apel București, secția a IX-a civilă

și pentru cauze privind proprietatea intelectuală a respins ca nefundat apelul

declarat de pârâți împotriva sentinței.

Pentru a

decide astfel, curtea de apel a reținut următoarele:

Litigiul pendinte

este unul în a cărui soluționare își găsesc în mod incontestabil aplicare

prevederile Legii nr. 8/1996 - fiind în discuție drepturi legate de crearea

unei opere viitoare asupra căreia părțile au contractat - reglementare care a

fost de altfel invocată și prin cererea principală, ca temei de drept al

pretențiilor deduse judecății.

Prima instanță

a analizat atât cererea principală cât și apărările formulate de apelanții

reclamanți pârâți în contextul cererii reconvenționale, prin raportare la

exigențele care rezidă din legea specială menționată, reținând în mod judicios

că nu este dovedită susținerea apelanților referitoare la predarea operei

pentru care a contractat cu intimata, atâta vreme cât nu a depus dovezi

relative la existența operei în materialitatea ei.

Apelanții

susțin că din probatoriul administrat în cauză reiese împrejurarea realizării

și depunerii - înaintea termenului convenit - a operei pentru care a fost

încheiată, între intimată și apelantul I.C.D., convenția din data de 28

septembrie 2007 și astfel a fost executată prestația la care acest apelant s-a

obligat.

Procedeul de

depunere prin serviciul registratură a unei opere științifice, evocat de către

apelanți, conduce în mod necesar la concluzia că respectiva operă a îmbrăcat

forma scrisă, nefiind de conceput că o operă orală ar fi fost susceptibilă a fi

adusă în acest mod la cunoștința beneficiarului.

Însă, depunerea

de către apelantul l. a unor documente la registratura instituției intimate,

care au legătură cu realizarea operei - proiectul „Strategii de

promovare-dezvoltare a cercetării științifice românești (pe criterii de

rentabilitate)" - și chiar întocmirea unui proces verbal de

predare-primire (a lucrării având aceeași denumire) între apelant și

președintele Secției de Biologie Academia Oamenilor de Știință din România -

prof. univ. M.G. nu constituie, în raport de conținutul actelor respective, un

probatoriu concludent pentru a se reține dovedită realizarea și predarea

operei.

Dovada

existenței materiale a operei era imperios necesar a fi făcută, față de

exigențele art. 1 alin. (2) din Legea nr. 8/1996.

Prin raportare

la conținutul normelor enunțate, Curtea apreciază că în absența unor dovezi

pertinente care să ateste existența, în materialitatea sa, a operei de creație

intelectuală pretins realizate de către apelantul-reclamant l.C.D., nu se putea

reține ca fiind probată îndeplinirea obligației acestuia de a-și fi executat

obligația de realizare a operei.

De altfel,

apelanții înșiși subliniază - în cuprinsul motivelor de apel - faptul că,

simultan cu desfășurarea activității curente a apelantului l., opera viitoare

asupra căreia s-a contractat „urma și trebuia să fie un instrument de lucru

coerent, de perspectivă, pentru valorificarea potențialului cercetărilor

(românești) prin promovare-dezvoltare pe criterii de rentabilitate, inclusiv în

situația în care l.C.D. renunța să mai lucreze în și pentru centru (Academia

Oamenilor de Știință din România), fără ca acesta să poată pretinde vreun drept

pentru trecut sau viitor, ca urmare a aplicării ideilor sau activității sale.

Printr-o atare

susținere se relevă în mod neechivoc împrejurarea că activitatea curentă desfășurată

de către apelantul l. în cadrul Academia Oamenilor de Știință din România nu

era una limitată la aceea de creare a operei pentru care a fost încheiat

menționatul contract. Ca atare, referirile care se regăsesc în conținutul documentului

pe care apelantul l-a depus - scurt istoric - nu pot constitui prin ele însele

o dovadă în sensul realizării și predării operei către intimata beneficiară.

Pe de altă

parte, trebuie observată împrejurarea că predarea operei (proiectului) trebuia

făcută - potrivit art. 4 din Contract - beneficiarului cesionar Academia

Oamenilor de Știință din România, reprezentată prin președintele acesteia -

organul reprezentativ potrivit mențiunilor din contract - iar nu unei diviziuni

lipsite de personalitate juridică din structura acestei instituții.

Numai

instituția cu personalitate juridică este participant la circuitul civil,

titular de drepturi și obligații, aceasta fiind și de altfel și rațiunea pentru

care apelantul a contactat cu Academia Oamenilor de Știință din România,

împotriva acesteia formulând și pretențiile legate de derularea contractului.

Se observă

faptul că d-na M.G. a semnat actul intitulat proces verbal de predare primire -

prin care confirmă preluarea la data de 25 martie 2008 a lucrării denumită

„Strategii de promovare - dezvoltare a cercetării științifice romanești pe

criterii de rentabilitate" sub titulatura de Președinte Secție Biologie Academia

Oamenilor de Știință din România, nefăcând vreo mențiune în document

referitoare la deținerea unui mandat în puterea căruia ar fi fost îndreptățită

să reprezinte instituția (Academia Oamenilor de Știință din România) însăși.

Prin raportare

la prevederile art. 35 alin. (1) și (2) din Decretul nr. 31/1954, conform

cărora persoana juridică își exercită drepturile și își îndeplinește

obligațiile prin organele sale, iar actele juridice făcute de organele

persoanei juridice, în limitele puterilor ce le-au fost conferite, sunt actele

persoanei juridice însăși, actul astfel semnat de o persoană ce nu avea

calitate de organ cu puteri de reprezentare a Academia Oamenilor de Știință din

România nu este unul apt să probeze certificarea primirii operei de la apelant.

Curtea reține

și o evidentă neconcordanță între conținutul acestui document - în care se face

vorbire despre predarea, la data de 25 martie 2008, a Proiectului compus din 57

de pagini, cu referat științific și istoric atașat - și susținerile pe care

apelanții le-au făcut pe parcursul procesului pendinte, în sensul că predarea

Proiectului s-ar fi realizat prin depunerea lui prin serviciul registratură

odată cu actul înregistrat cu nr. 100, la data de 17 aprilie 2008.

Mai mult, în

finalul acestui din urmă act ce poartă semnătura apelantului I. se precizează

expres că „finalitatea proiectului precum și alte materiale de ordin științific

vor fi depuse Președintelui Secției de Biologie la un termen stabilit de către Academia

Oamenilor de Știință din România", această precizare fiind una care

conduce la concluzia că apelantul avea reprezentarea exactă a împrejurării că

era necesară decizia organelor de conducere ale Academia Oamenilor de Știință

din România pentru a fi realizată procedura de predare a Proiectului (și altor

materiale de ordin științific) către beneficiarul cocontractant.

În ce privește

proba cu interogatoriu administrată în fața primei instanțe, Curtea constată că

instanța a valorificat această probă în coroborare cu ansamblul probator administrat

de părți, corespunzător obiectului litigiului dedus judecății și în acord cu regula

egalității de tratament juridic pentru toate mijloacele de probă utilizate de

părți, fiind nerelevant - din perspectiva analizei de legalitate și temeinicie

a sentinței apelate - faptul că printre întrebările formulate de către

intimata-pârâtă s-ar fi regăsit și unele care - în opinia apelanților - nu ar

avea legătură cu convenția. întrebările din cuprinsul interogatoriului au fost

adresate apelantului prin mijlocirea instanței, în ședință publică, acesta

având astfel posibilitatea de a formula răspunsurile în mod liber și, eventual,

de a expune obiecțiuni referitoare la lipsa de legătură cu litigiul a unora

dintre întrebările adresate. In aceste condiții, susținerea potrivit căreia

apelantul ar fi fost „obligat să răspundă la întrebările din

interogatoriu" sunt în mod evident nefondate.

Pretind

apelanții că intimata a obținut sponsorizări ca urmare a valorificării operei

pentru care a fost încheiat contractul menționat, context în care fac referire

la raportul de constatare întocmit de către A. SRL (depus de către Academia

Oamenilor de Știință din România) ca document ce ar dovedi o astfel de

situație.

Atât din

titulatura acestui raport, cât și din cuprinsul lui Curtea reține că se referă

la sponsorizări obținute de Academia Oamenilor de Știință din România în cursul

anului 2007 și cheltuite până la sfârșitul aceluiași an.

Or, în

condițiile în care contractul de comandă analizat în speță a fost încheiat la

sfârșitul lunii septembrie a anului 2007, iar apelanții înțeleg să susțină

predarea operei prin documente care sunt datate 25 martie 2008, respectiv 17

aprilie 2008, apare ca evident că, în raport de aceste din urmă date, nu ar fi fost

posibilă obținerea de sponsorizări prin valorificarea unei operei ce urma să

fie predată în anul următor celui la care se referă menționatul raport.

Probatoriul

administrat în cauză a fost judicios analizat de prima instanță și tot astfel

au fost analizate cererile și apărările formulate de părți pe parcursul

procesului, concluzia dedusă dintr-o atare analiză fiind aceea că nu a fost

probată îndeplinirea de către reclamanții-apelanți a obligațiilor contractuale

ce reveneau apelantului I.

Este real că,

potrivit prevederilor art. 1069 C. civ., sarcina probei incumbă celui ce face o

susținere în fața instanței, însă susțineri susceptibile de probațiune pot fi

făcute nu numai de către reclamant, ci și de către pârât în cadrul apărărilor

pe caic înțelege să le susțină.

În speță, nu

numai că reclamantul I. a pretins, prin acțiunea principală, că și-a executat

obligațiile care îi reveneau potrivit contractului încheiat cu pârâta, dar

ulterior a formulat apărări la cererea reconvențională depusă de către Academia

Oamenilor de Știință din România, în sensul că ar fi predat chiar opera pentru

care a contractat, cu toate că nu se împlinise termenul stabilit prin aceeași

convenție.

În contextul

unor asemenea susțineri ale părților, și apelanții-reclamanți aveau obligația

de a-și susține prin probe apărările formulate în proces.

Nu în ultimul

rând, trebuie observat că neexecutarea unei obligații constituie un fapt

negativ, care nu poate fi probat ca atare, așa încât în aprecierea ca dovedită

a acestei susțineri a intimatei-pârâte instanța a valorificat probatoriul

relativ la faptele pozitive contrare, făcând referire concretă la probatoriul

care a fost avut în vedere pentru formarea opiniei asupra conduitei părților în

ce privește executarea contractului.

Creditorul

unei obligații contractuale neexecutate are, potrivit dispozițiilor art. 1021 C.

civ., facultatea de a opta între a cere obligarea debitorului său îndeplinirea

întocmai a obligației principale sau desființarea contractului.

Reglementarea

din art. 1079 C. civ. - plasată în capitolul intitulat „Despre efectele

obligațiilor" - relativă la necesitatea punerii în întârziere a

debitorului își poate găsi aplicare numai în ipoteza în care creditorul optează

pentru a obține de la debitorul său îndeplinirea obligației (contractuale)

principale, iar nu și în situația în care acesta înțelege să solicite

desființarea contractului, pentru că în această din urmă situație nu se mai

poate vorbi despre valorificarea efectelor obligațiilor, ci este vorba de

aplicarea unei sancțiuni ce conduce la desființarea actului juridic generator

al obligațiilor neexecutate.

Rezultă cu

puterea evidenței, din considerentele sentinței apelate, că instanța fondului

nu a dat eficiență clauzei înscrise în art. 13 din Contractul de comandă a unei

opere viitoare - clauză care are valoarea unui pact comisoriu expres de gradul

IV - ci a procedat la analiza conduitei părților contractante pentru a aprecia

asupra condițiilor ce rezidă din art. 1020-1021 C. civ. spre a opera sancțiunea

rezilierii contractului menționat. A subliniat instanța faptul că a făcut

aplicarea clauzei înscrise în art. 12 din contract, această clauză nefăcând

altceva decât să transpună în convenție sancțiunea civilă reglementată prin

art. 1020-1021 C. civ.

În aceste

condiții este lipsită de relevanță împrejurarea inexistenței celor două

notificări care ar fi fost necesare spre a opera clauza din art. 13 al

contractului menționat.

Susțin

apelanții că prin clauza de la art. 2 din Contract s-a stabilit dreptul

exclusiv - și nu obligația - reclamantului I. de a-și forma o echipă de

specialiști și că, nefiind stabilită o modalitate anume de comunicare a

compunerii acestei echipe, în lipsa unor dovezi administrate de către intimată

instanța fondului a reținut în mod greșit neîndeplinirea unei obligații

derivate din această clauză pentru apelantul I.

Un prim aspect

ce trebuie observat în legătură cu menționata clauză este acela că prin ea s-a

stabilit dreptul reclamantului contractant de a-și forma echipa de specialiști,

iar exclusivitatea se referă - potrivit celui de-al doilea alineat - la

alegerea persoanelor ce vor forma această echipă.

Faptul

constituirii unei echipe/colectiv de lucru a fost unul susținut chiar în

conținutul cererii de chemare în judecată, care poartă semnătura celor doi reclamanți.

Or, în

situația în care este astfel recunoscută împrejurarea constituirii colectivului

de lucru la care face referire art. 2 din contract, fiind în acest mod

exercitat dreptul cercetătorului contractant de a alege membrii respectivei

echipe, s-a activat obligația corelativă de a comunica cocontractantului

compunerea acestei echipe.

Deși fac

referire la regula de interpretare a contractelor înscrisă în art. 983 C. civ.

- potrivit căruia „când este îndoială, convenția se interpretează în favoarea

celui ce se obligă" - teza pe care apelanții încearcă să o acrediteze este

aceea că apelantul I. a obținut prin contractul menționat o sumă de drepturi,

respectiv: de a-și constitui sau nu o echipă de specialiști; de a comunica sau

nu beneficiarului componența acestei echipe; de a prezenta sau nu

beneficiarului rapoarte de activitate la intervale de cel mult 60 de zile; de a

prezenta sau nu aceluiași beneficiar, în termen de 60 de zile de la semnarea

contractului, un necesar de materiale și echipamente necesare pentru buna

execuție a convenției; de a depune opera comandată oricând până la împlinirea

termenului, fără consultarea beneficiarului pe acest aspect, și nu în ultimul

rând acela de a încasa (cu un avans de 2 ani și 9 luni) remunerația pentru

opera comandată de Academia Oamenilor de Știință din România, obligațiile fiind

acelea de a preda opera intitulată „Strategii de promovare - dezvoltare a

cercetării științifice românești (pe criterii de rentabilitate)" la data

de 27 septembrie 2010 și de a ceda toate drepturile de autor asupra acesteia

beneficiarului cocontractant.

O asemenea

perspectivă asupra convenției este eronată și în contradicție cu exigențele

art.969-970 C. civ., potrivit cărora convențiile legal făcute au putere de lege

între părțile contractante și trebuie executate cu bună credință.

Astfel, nu

poate fi primită susținerea apelanților în sensul că drepturile ce îi sunt

conferite prin clauzele de la art. 2, 17 și 18 din contract nu ar antrena nicio

obligație corelativă în ce îl privește pe apelantul I.

Potrivit art.

978 C. civ. „când o clauză este primitoare de două înțelesuri, ea se

interpretează în sensul în care poate avea un efect, iar nu în acela ce n-ar

putea avea niciunul".

Curtea

constată că în conținutul art. 17 se stabilește expres obligația cercetătorului

cedent de a prezenta Rapoarte de activitate la intervale de cel mult 60 de zile

calendaristice, iar în art. 18 se utilizează sintagma „va prezenta necesarul de

materiale și echipamente, în termen de 60 de zile calendaristice de la semnarea

contractului, această sintagmă indicând de asemenea o obligație în sarcina

cercetătorului cedent.

În lumina

regulii de interpretare ce rezidă din norma enunțată, aceste clauze impuneau

cercetătorului cedent obligația de a prezenta beneficiarului, prin conducerea

centrului de cercetare Hirudomedicinalis, rapoartele și informațiile respective

cel mai târziu la expirarea termenelor limită convenite.

Având în

vedere aceste considerente, Curtea constată că instanța fondului a analizat în

mod corect aceste clauze contractuale ca fiind unele generatoare de obligații

pentru apelantul I. și a apreciat, în raport de ele, conduita acestui apelant

în executarea convenției.

Deși apelanții

dezvoltă critici întemeiate pe prevederile art. 46 alin. (3) din Legea nr. 8/1996,

prin prisma cărora în cazul unui contract de comandă a unei opere, autorul este

îndreptățit să primească restituirea cheltuielilor ocazionate de executarea

unor lucrări pregătitoare, Curtea constată că aceștia nu au formulat în fața

primei instanțe o cerere prin care să pretindă un asemenea tip de despăgubire.

Singura

pretenție a reclamanților apelanți a fost aceea de a li se plăti remunerația

stabilită prin contractul de comandă a operei viitoare, fundamentul acestei

solicitări constituindu-l efectele juridice generate de convenția menționată.

Or, în

situația în care instanța a apreciat că sunt întrunite condițiile legale pentru

aplicarea sancțiunii rezilierii convenției, în lumina exigențelor art.129 alin.

ultim C. proc. civ. nu putea constata decât împrejurarea că nu subzistă temeiul

pretențiilor concret formulate de către reclamanți.

Judecata în

recurs

Împotriva deciziei

au declarat recurs pârâții, prin cereri distincte, dar care conțin aceleași

motive, ce vor fi analizate împreună. Față de dispozițiile art. 48 alin. (2) C.

proc. civ. taxa judiciară de timbru achitată de unul din recurenți pentru

motivele vizând cererea reconvențională profită și celuilalt recurent;

distinct, s-au achitat taxele judiciare de timbru corespunzătoare soluției date

în acțiunea principală.

În motivarea

cererilor lor, întemeiate pe dispozițiile art.304 pct. 7, 8 și 9 C. proc. civ.,

recurenții susțin următoarele:

În mod greșit

a reținut instanța de apel faptul ca nu s-a dovedit efectuarea lucrării

intitulate „Strategii de promovare - dezvoltare a cercetării științifice

romanești pe criterii de rentabilitate".

Astfel,

instanța de apel reține că depunerea de către reclamantul I.C.D. a operei prin

registratura Academiei Oamenilor de Știința din România nu constituie în raport

de conținutul actelor respective, un probatoriu concludent pentru a se retine

dovedita realizarea și predarea operei și precizează că dovada existenței

materiale a operei este imperios necesar a fi făcută, față de exigențele art. 1

alin. (2) din Legea nr. 8/1996.

Recurenții se

întreabă ce dovezi concludente și pertinente, în raport cu dispozițiile art. 1

alin. (2) din Legea nr. 8/1996, ar fi trebuit sa aducă reclamantul I.C.D.

pentru a dovedi predarea operei, așa cum s-a obligat prin contractul încheiat

de către acesta cu Academia Oamenilor de Știința din România.

În opinia

recurenților, cu actele depuse la dosarul cauzei au dovedit fără putință de

tăgadă faptul ca această lucrare a fost predată și recepționată de către dna

Profesor Doctor Universitar M.G. - având la acel moment funcția de Președinte -

Secția de Biologie a Academiei Oamenilor de Știința din România.

Astfel, prin

adresa înregistrată sub nr. 100 din 17 aprilie 2008 I.C.D. a depus la Academia

Oamenilor de Știință lucrarea solicitată, împreună cu un scurt istoric al

acesteia, în cuprinsul căruia a sintetizat conținutul proiectului pentru care

s-a încheiat Contractul de comanda a unei opere viitoare din data de 27

septembrie 2007.

Pe ultima

pagină, pe lângă semnătura sa de predare a acestei opere și semnăturile

celorlalți membrii ai centrului de cercetare Hirudomedicinalis, se afla

semnătura Președintelui Secției de Biologie a Academiei Oamenilor de Știință

din România, în persoana dnei Profesor Doctor Universitar M.G., care a luat la

cunoștință de cele prezentate de către reclamant și a recunoscut activitatea

depusa de către acesta.

Mai mult decât

atât, prin adresa înregistrată la Academia Oamenilor de Științe din România din

17 aprilie 2008 a depus referatul științific împreună cu etapele finalizate și

cu proiectul finalizat prin care se confirmau de către aceeași dna Profesor

Doctor Universitar M.G. faptul că s-au realizat etapele lucrării intitulate

„Strategii de promovare - dezvoltare a cercetării științifice romanești pe

criterii de rentabilitate".

De asemenea, s-a depus în cadrul

apelului dovada absolută a predării-primirii proiectului de cercetare,

respectiv procesul-verbal de predare-primire din data de 25 martie 2008, semnat

de către d-na profesor doctor universitar M.G. în calitatea sa de reprezentant

legal al Academiei Oamenilor de Știința din România.

Aceasta nu

avea nevoie sa dețină nici un mandat expres de reprezentare pentru a putea

semna procesul verbal de predare - primire a operei, deoarece aceasta deținea

la momentul semnării procesului-verbal funcția de președinte al secției de

Biologie a Academiei Oamenilor de Știința din România, secție care coordona în

mod expres contractile aflate în derulare încheiate între Academia Oamenilor de

Știință din România și I.C.D.

Pe cale de

consecință, instanța de judecată trebuia sa constate ca s-a născut dreptul

reclamantului I.C.D. de a fi remunerat cu suma prevăzută în contractul încheiat

între părți la data de 28 septembrie 2007 și dreptul reclamantului G.M.G. de a

i se achita suma de 160.000 euro la cursul BNR din ziua plății, sumă ce

reprezintă contravaloarea cesiunii de creanță din contractul încheiat cu primul

reclamant.

Menținerea de

către curtea de apel a soluției instanței de fond de admitere a cererii

reconvenționale este netemeinică și nelegală.

Pentru a se

dispune de către instanța rezilierea contractului de comandă a unei opere

viitoare din data de 28 septembrie 2007 instanța ar fi trebuit sa constate

faptul că reclamantul I.C.D. nu și-a îndeplinit obligația principală, constând

în realizarea proiectului de cercetare denumit „Strategii de promovare - dezvoltare

a cercetării științifice romanești pe criterii de rentabilitate".

Instanța de

apel a aplicat în mod greșit principiul răspunderii contractuale prevăzut de

art. 969 C. civ. atunci când a stabilit că faptul reclamantul I.C.D. nu a

respectat prevederile art. 17 din contract, respectiv prezentarea în termen de

60 zile calendaristice a rapoartelor de activitate către conducerea centrului

și prevederile art. 18 din același contract, respectiv prezentarea necesarului

de materiale și echipamente pentru executarea contractului în termen de 60 zile

calendaristice de la data semnării contractului.

Aceste motive

de neîndeplinire a obligațiilor contractuale, invocate de către parata Academia

Oamenilor de Știință din România și însușite de către instanță sunt puerile, în

condițiile în care reclamanții au dovedit îndeplinirea obligației principale,

aceea de realizare a operei comandate.

Contractul de

comandă a unei opere viitoare încheiat între reclamantul I.C.D. și pârâtă

înceta, potrivit art.4 din contract, la data de 27 septembrie 2010, dată la

care I.C.D. era obligat sa predea proiectul.

În mod corect

instanța de fond reține faptul ca rezilierea unilaterală a acestui contract

este posibilă, potrivit art. 12, doar ca urmare a neîndeplinirii sau

îndeplinirii defectuoase a obligațiilor contractuale de către una dintre părți,

însă cu respectarea procedurilor de notificare prevăzute la art. 13 al

aceluiași contract, și anume cu o notificare adresata prin executorul

judecătoresc prin care partea este pusă în întârziere și avertizata ca

neremedierea obligațiilor încălcate va conduce la rezilierea de plin drept a

contractului.

La dosarul

cauzei nu a existat niciodată vreo dovada care sa ateste faptul ca reclamantul

I.C.D. a fost notificat cu privire la rezilierea contractului în conformitate

cu prevederile art. 13 și, cu atât mai mult, nu exista nicio dovadă care sa

ateste că acesta a fost pus mai înainte în întârziere și i s-a comunicat că o

nouă nerespectare a obligațiilor din contract va atrage rezilierea acestuia de

drept fără intervenția instanțelor judecătorești.

Rezultă fără

putință de tăgadă faptul că acest contract de comandă a unei opere viitoare nu

este reziliat.

Instanța de

fond și apel, aplicând greșit legea și încălcând principiile răspunderii

contractuale și prevederile art. 13 din contract, a dispus rezilierea

contractului fără temei legal, având la baza pronunțării acestei rezilieri doar

o adresă transmisă de către Academia Oamenilor de Știință din România prin care

s-a hotărât unilateral rezilierea contractului.

Recurenții

solicită admiterea recursului, modificarea deciziei, admiterea apelului,

schimbarea în tot a sentinței, obligarea pârâtei la plata sumei de 56.000 euro

în echivalent lei la cursul BNR din ziua plații către reclamantul I.C.D. și la

plata sumei de 160.000 euro în echivalent lei la cursul BNR din ziua plații

către subsemnatul G.M.G., precum și respingerea cererii reconvenționale

formulate de către pârâtă.

Pârâta, deși

legal citată, nu a depus la dosar întâmpinare, dar cu ocazia dezbaterilor orale

a solicitat respingerea recursurilor ca nefondate.

Analizând

decizia prin prisma criticilor formulate, Înalta Curte constată că recursurile

sunt fondate, pentru următoarele considerente:

Confirmând

soluția primei instanțe, curtea de apel a menținut rezilierea contractului de

comandă a unei opere viitoare solicitată de pârâtă prin cererea reconvențională

și, pe cale, de consecință, nu a mai analizat pe fond pretențiile care formau

obiectul acțiunii principale.

Mai întâi se

impune o precizare de ordin terminologic, în sensul că, fiind vorba despre un

contract cu executare uno iau - prin care una din părți se obligă să realizeze

o operă științifică, iar cealaltă să o remunereze pe prima cu o sumă de bani -

mai potrivit este să se vorbească despre rezoluțiunea contractului.

În ceea ce

privește soluția adoptată, aceasta s-a întemeiat pe în drept pe dispozițiile

art. 1020-1021 C. civ., iar în fapt pe neexecutarea culpabilă din partea unuia

din cocontractanți, respectiv a reclamantului I.C.D., a obligației principale,

aceea de realizare a operei, dar și a unor obligații prealabile.

În aplicarea

acestei sancțiuni, instanțele au săvârșit următoarele greșeli:

art. 1020 C. civ., condiția rezolutorie este subînțeleasă întotdeauna în

contractele sinalagmatice, în cazul în care una din părți nu-și îndeplinește

angajamentul său, iar conform art. 1021 C. civ., în acest caz, contractul nu

este desființat de drept, ci partea în privința căreia angajamentul nu s-a

executat are alegea sau să silească pe cealaltă a executa convenția, când este

posibil, sau să-i ceară desființarea, cu daune interese. Desființarea trebuie

să se ceară înaintea justiției, care, după circumstanțe, poate acorda un termen

părții acționate.

Pentru a

dispune rezoluțiunea sau rezilierea unui contract, instanța trebuie să constate

îndeplinite următoarele condiții: neexecutarea obligației, culpa părții căreia

îi incumbă obligația și punerea în întârziere.

În cazul

obligației pozitive, această din urmă condiție este distinctă de aceea a

neexecutării obligației și, în mod, firesc, atunci când este vorba despre o

obligație pentru executarea căreia s-a fixat și un termen, ea nu poate fi

verificată fără a se avea în vedere împlinirea termenului.

În cauza de

față, așa cum corect susțin recurenții, executarea obligației principale

asumate de reclamantul I. - aceea de a realiza opera comandată - avea ca dată

scadentă conform contractului 27 septembrie 2010; acest fapt a fost reținut de

ambele instanțe și nu a fost contestat de pârâtă.

Or, atât

sentința tribunalului, cât și decizia curții de apel au fost pronunțate

anterior acestei date, cu alte cuvinte reclamantul promitent a fost sancționat

pentru neexecutarea obligației înainte ca aceasta să fi devenit scadentă, cu

atât mai puțin înainte ca debitorul obligației să fi fost pus în întârziere.

Prin urmare,

rezoluțiunea contractului pentru neîndeplinirea obligației principale a

reclamantului nu se putea dispune, nefiind îndeplinită condiția neexecutării

obligației, care nu devenise scadentă și, implicit, nici condiția punerii în

întârziere a debitorului.

Chiar dacă

instanțele au reținut, din probatoriul administrat, că reclamantul I. nu a

dovedit că predarea lucrării s-a efectuat la data de 25 martie 2008 sau la 17

aprilie 2008, așa cum a pretins, nu puteau dispune desființarea contractului,

câtă vreme reclamantul era încă în termen pentru executarea obligației și nu

fusese pus în întârziere.

privește critica pe aspectele de ordin probator, fără a proceda la reanalizarea

dovezilor administrate, care nu intră sub cenzura instanței de recurs, Înalta Curte

constată următoarele:

Curtea de apel

a considerat nedovedită îndeplinirea obligației de realizare a operei, care

trebuia în mod imperios făcută față de exigențele art. 1 alin. (2) din Legea

nr. 8/1996.

Textul de lege

menționat prevede că opera de creație intelectuală este recunoscută și

protejată, independent de aducerea la cunoștința publică, prin simplul fapt al

realizării ei, chiar în formă nefinalizată.

În speță,

reclamantul a predat la data de 25 martie 2008, anterior datei scadente, pe

bază de proces-verbal, un document scris, despre care a pretins că reprezintă

opera ce i-a fost comandată și ca a îndeplinit și formalitatea de a o înregistra

prin registratura Asociației.

Nu se poate

contesta faptul că pretinsa operă a fost transpusă într-o formă aptă de a fi

adusă la cunoștința publicului, respectiv forma scrisă, așa încât nu se putea

reține în niciun caz că nu a fost îndeplinită această condiție prevăzută de

art. 1 alin. (2) din Legea nr. 8/1996.

Dacă pretinsul

proiectul prezentat de reclamant întrunește sau nu exigențele convenției

încheiate de părți reprezintă un aspect important în verificarea executării

obligației principale și presupune verificări de fond - care să țină seama de

specificul domeniului de activitate vizat - cu privire la ceea ce au înțeles

părțile să reprezinte opera comandată și la ceea ce s-a realizat prin

activitatea creatoare a reclamantului.

In ceea ce privește dovada

îndeplinirii obligației de predare a operei, adică de remitere a suportului

material pe care se află opera, curtea de apel a reținut că nu s-ar fi realizat

prin predarea documentului către doamna M.G., care avea calitatea de Președinte

al secției de Biologie Academia Oamenilor de Știință din România, și nu

președintelui Asociației, care putea reprezenta legal pe pârâtă, conform

mențiunilor din contract.

Or, în

condițiile în care obligația nu devenise scadentă, iar pârâtul nu fusese pus în

întârziere, această deficiență nu era aptă în sine să conducă la rezoluțiune,

cu atât mai mult cu cât atitudinea primitorului actului putea fi analizată în

contextul vinovăției reclamantului în neexecutarea obligației.

Astfel, așa

cum susțin recurenții, se impunea a fi lămurit în ce calitate a primit doam