ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 7064/2012

Asupra cauzei de față, constată următoarele: Prin sentința nr. 202 din 17 februarie 2009, pronunțată de Tribunalul București, secția a III-a civilă, în Dosarul nr. 26612/3/2008, a fost respinsă, ca neîntemeiată, excepția lipsei calității procesuale a reclamantului G.G.M., invocată de pârâtă; a fost respinsă ca neîntemeiată acțiunea principală a reclamanților-pârâți I.C.D. și G.G.M.; a fost admisă cererea reconvențională precizată formulată de pârâta - reclamantă A.O.S.R.; s-a dispus rezilierea contractului de comandă a unei opere viitoare încheiat de pârâta-reclamantă cu reclamantul-pârât I.C.D.

la data de 28 septembrie 2007. Examinând cu prioritate excepția lipsei calității procesuale a reclamantului G.G.M., tribunalul a constatat că nu este întemeiată, întrucât obiectul cererii principale îl constituie obligarea pârâtei la plata unor sume stabilite prin contractul de cesiune de creanță încheiat între reclamanți, izvorul acesteia fiind reprezentat de contractul de comandă a unei opere viitoare încheiat de primul reclamant cu pârâta.

Pe fondul cauzei, tribunalul a reținut că între reclamantul I.C.D., în calitate de cercetător cedent, și pârâta A.O.S.R., secția de biologie, Centrul de Cercetare Hirudomedicinalis, în calitate de beneficiar cesionar, s-a încheiat la data de 28 septembrie 2007 un contract de comandă a unei opere viitoare, intitulat ca atare, respectiv proiectul de cercetare denumit „Strategii de promovare - dezvoltare a cercetării științifice românești (pe criterii de rentabilitate)”, asupra căruia reclamantul urma să cesioneze, pe durată nelimitată, toate drepturile patrimoniale de autor rezultate. Tribunalul a arătat pe larg obligațiile rezultate din contract în sarcina cedentului și a reținut că beneficiarul cesionar este A.O.S.R., mai precis, secția de biologie, centrul de cercetare Hirudomedicinalis, beneficiarul fiind reprezentat de Președintele A.O.S.R.

și Președintele secției de Biologie, M.G., ambele persoane semnând contractul pentru beneficiarul cesionar. Tribunalul a constatat din conținutul Protocolului nr. PR1. din 11 iulie 2007, încheiat de A.O.S.R. și depus la dosar, că aceasta a hotărât înființarea Biolaboratorului Hirudomedicinalis, în cadrul secției de Biologie a A.O.S.R., președinte al acestuia fiind numită dna M.G., biolaboratorul urmând a avea trei secțiuni (Biologie-Ecologie, Biologie-Medicină și Hirudologie). Prin Addendumul nr. PR1. din 01 iulie 2007 s-a schimbat denumirea Biolaboratorului Hirudomedicinalis în Centrul de Cercetare Hirudomedicinalis ce urma să funcționeze pe principiul autofinanțării, fondurile necesare urmând a fi atrase din surse private.

Din probele administrate a rezultat că acest contract de comandă a operei viitoare nu a fost executat, deoarece nu s-a făcut dovada realizării operei viitoare de către reclamant, respectiv proiectul intitulat „Strategii de promovare-dezvoltare a cercetării științifice românești (pe criterii de rentabilitate)” și nici a îndeplinirii celorlalte obligații asumate prin art. 2, art. 17 și art. 18 din contract. În acest sens, înscrisurile depuse de reclamant la dosarul cauzei nu constituie proba realizării proiectului, întrucât nota din 25 martie 2008 întocmită de reclamant către A.O.S.R.

reprezintă doar o relatare a unor evenimente începând din mai 2006, legate de înființarea Centrului Hirudomedicinalis, semnarea protocolului, acțiunile reclamantului privind eventualii sponsori ai acestuia etc. În răspunsurile la interogatoriu reclamantul a afirmat că a efectuat demersuri pentru obținerea unor sponsorizări ale centrului, participând la negocieri, inclusiv cu ministrul finanțelor, dar conform înscrisurilor aflate la dosar nu s-a obținut nici o sponsorizare efectivă, pentru ca din aceste sume să fie onorate toate contractele de comandă a operelor viitoare încheiate de pârâtă, așa cum s-a prevăzut în protocol și în addendumul la acesta.

De asemenea, reclamantul a răspuns la întrebarea cu nr. 8 din interogatoriu, care se referea la conținutul proiectului pe care urma să îl realizeze, în sensul că acesta presupunea identificarea pieței externe pentru brevetele cercetătorilor cedenți și atragerea finanțării de la piața internă, dar prin contractul încheiat între părți nu este identificat în vreun fel oarecare opera viitoare, respectiv proiectul, care în realitate nu există, deși reclamantul a mai depus înscrisuri întocmite tot de acesta, reprezentând un scurt istoric, precum și un referat științific în care se menționează etapele realizate din proiectul finalizat, acest înscris neavând nici o valoare în absența suportului material reprezentat de proiectul efectiv realizat de reclamant, respectiv strategiile de promovare dezvoltare a cercetării științifice românești pe criterii de rentabilitate.

Față de această situație, tribunalul a constatat că reclamantul pârât nu și-a îndeplinit obligația principală prevăzută la art. 1 lit. a) din contract, din culpa sa, astfel încât nu poate pretinde plata vreunei remunerații, în îndeplinirea obligației corelative a celeilalte părți, iar atât timp cât s-a stabilit că pârâta nu datorează nimic în baza contractului încheiat la 28 septembrie 2007 cu reclamantul I.C.D., nu există nicio creanță în sarcina pârâtei A.O.S.R. și deci este golit de conținut și contractul de cesiune de creanță încheiat între reclamanții din cauză.

Faptul că prin contractul în discuție s-a stabilit ca dată de predare a operei viitoare data de 28 septembrie 2010 nu împiedică aplicarea prevederilor art. 12 din contract privind rezilierea acestuia, așa cum solicită pârâta reclamantă din cauză prin cererea reconvențională, iar reclamantul nu se poate prevala de aplicarea termenului de predare, atâta timp cât nu a dovedit nici îndeplinirea obligațiilor premergătoare realizării proiectului - opera viitoare - așa cum au fost stabilite acestea la art. 2 (comunicarea componenței echipei stabilite de cedentul reclamant), art. 17 (prezentarea rapoartelor de activitate conducerii centrului) și la art. 18 (prezentarea necesarului de materiale și echipamente pentru executarea contractului menționate în contract).

Tribunalul a constatat astfel că sunt întemeiate susținerile pârâtei reclamante care solicită aplicarea prevederilor art. 12 din contractul încheiat de A.O.S.R. la data de 28 septembrie 2007 cu reclamantul I.C.D., conform cărora acesta încetează și ca urmare a neîndeplinirii ori a îndeplinirii defectuoase a obligațiilor de către una din părți. Având în vedere că reclamantul pârât este în culpă sub acest aspect și nu a invocat nici un caz de exonerare cu privire la angajarea răspunderii contractuale pentru neîndeplinirea obligațiilor asumate, nu operează încetarea de drept a contractului, nefiind îndeplinite condițiile cu privire la notificări, conform art. 13, dar instanța poate dispune încetarea/rezilierea contractului conform art. 12, fiind îndeplinite condițiile stabilite în această clauză.

Prin decizia nr. 179 din 5 noiembrie 2009 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a IX-a civilă și pentru cauze privind proprietatea intelectuală, a fost respins ca nefondat apelul declarat de reclamanți împotriva sentinței menționate, prin care s-au confirmat legalitatea și temeinicia considerentelor primei instanțe. Prin decizia nr. 5202 din 13 octombrie 2010 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția civilă și de proprietate Intelectuală, au fost admise recursurile reclamanților împotriva deciziei menționate, a fost casată decizia și trimisă cauza spre rejudecare la aceeași Curte de Apel. În motivarea deciziei, s-a reținut că instanța de apel, confirmând soluția primei instanțe, a menținut rezilierea contractului de comandă a unei opere viitoare solicitată de pârâtă prin cererea reconvențională și, pe cale, de consecință, nu a mai analizat pe fond pretențiile care formau obiectul acțiunii principale.

Soluția adoptată s-a întemeiat în drept pe dispozițiile art. 1020-1021 C. civ., iar în fapt pe neexecutarea culpabilă din partea unuia din cocontractanți, respectiv a reclamantului I.C.D., a obligației principale, aceea de realizare a operei, dar și a unor obligații prealabile. În cauza de față, executarea obligației principale asumate de reclamantul I. - aceea de a realiza opera comandată - avea ca dată scadentă conform contractului din 27 septembrie 2010; acest fapt a fost reținut de ambele instanțe și nu a fost contestat de pârâtă. Or, atât sentința tribunalului, cât și decizia curții de apel au fost pronunțate anterior acestei date, cu alte cuvinte reclamantul promitent a fost sancționat pentru neexecutarea obligației înainte ca aceasta să fi devenit scadentă, cu atât mai puțin înainte ca debitorul obligației să fi fost pus în întârziere.

Prin urmare, rezoluțiunea contractului pentru neîndeplinirea obligației principale a reclamantului nu se putea dispune, nefiind îndeplinită condiția neexecutării obligației, care nu devenise scadentă și, implicit, nici condiția punerii în întârziere a debitorului. Chiar dacă instanțele au reținut, din probatoriul administrat, că reclamantul I. nu a dovedit că predarea lucrării s-a efectuat la data de 25 martie 2008 sau la 17 aprilie 2008, așa cum a pretins, nu puteau dispune desființarea contractului, câtă vreme reclamantul era încă în termen pentru executarea obligației și nu fusese pus în întârziere. În ceea ce privește critica pe aspectele de ordin probator, fără a proceda la reanalizarea dovezilor administrate, care nu intră sub cenzura instanței de recurs, Înalta Curte a reținut că instanța de apel a considerat nedovedită îndeplinirea obligației de realizare a operei, care trebuia în mod imperios făcută față de exigențele art. 1 alin. (2) din Legea nr. 8/1996.

Textul de lege menționat prevede că opera de creație intelectuală este recunoscută și protejată, independent de aducerea la cunoștința publică, prin simplul fapt al realizării ei, chiar în formă nefinalizată. În speță, reclamantul a predat la data de 25 martie 2008, anterior datei scadente, pe bază de proces-verbal, un document scris, despre care a pretins că reprezintă opera ce i-a fost comandată și ca a îndeplinit și formalitatea de a o înregistra prin registratura Asociației. Nu se poate contesta faptul că pretinsa operă a fost transpusă într-o formă aptă de a fi adusă la cunoștința publicului, respectiv forma scrisă, așa încât nu se putea reține că această condiție nu a fost îndeplinită.

Dacă pretinsul proiectul prezentat de reclamant întrunește sau nu exigențele convenției încheiate de părți reprezintă un aspect important în verificarea executării obligației principale și presupune verificări de fond - care să țină seama de specificul domeniului de activitate vizat - cu privire la ceea ce au înțeles părțile să reprezinte opera comandată și la ceea ce s-a realizat prin activitatea creatoare a reclamantului. În ceea ce privește dovada îndeplinirii obligației de predare a operei, adică de remitere a suportului material pe care se află opera, curtea de apel a reținut că nu s-ar fi realizat prin predarea documentului către doamna M.G., care avea calitatea de Președinte al secției de Biologie A.O.S.R., și nu președintelui Asociației, care putea reprezenta legal pe pârâtă, conform mențiunilor din contract.

Or, în condițiile în care obligația nu devenise scadentă, iar pârâtul nu fusese pus în întârziere, această deficiență nu era aptă în sine să conducă la rezoluțiune, cu atât mai mult cu cât atitudinea primitorului actului putea fi analizată în contextul vinovăției reclamantului în neexecutarea obligației. Astfel, așa cum susțin recurenții, se impunea a fi lămurit în ce calitate a primit doamna M.G. documentul și a semnat procesul-verbal, în condițiile în care în contract se prevede la art. 4 obligația predării Proiectului beneficiarului-cesionar, pe bază de proces-verbal de predare-primire, iar contractul este semnat pentru beneficiarul-cesionar atât de președinte Prof. univ. dr. V.C., cât și de Prof.

univ.dr. M.G. Curtea de Apel a reținut că predarea nu s-a făcut Președintelui Asociației, fără a arăta de unde rezultă că predarea trebuia să se facă exclusiv acestuia și în mod personal. În ceea ce privește celelalte obligații premergătoare predării operei, constând în prezentarea către beneficiar a unor rapoarte și informații, la anumite termene, instanța de apel, ca și tribunalul, au constatat că nu au fost îndeplinite de către reclamantul I., astfel încât desființarea contractului se impune chiar dacă obligația principală nu este scadentă.

Sub acest aspect, reclamanții au susținut că nici pârâta nu și-a îndeplinit obligațiile asumate prin contract, de a trimite două notificări cum s-a prevăzut în art. 13. Instanța de apel a considerat că în art. 13 s-a prevăzut un pact comisoriu - prin aceea că pasivitatea la cea de a doua notificare atrage desființarea contractului de plin drept - dar că pârâta nu a înțeles să se prevaleze de acest pact, ci a solicitat rezoluțiunea judiciară, în baza art. 1020-1021 C. civ. și art. 12 din contract, care nu face decât să transpună condiția rezolutorie. În atare situație, instanța nu era exonerată, în examenul rezoluțiunii, să verifice condiția privitoare la punerea în întârziere. Prin pactul comisoriu părțile au convenit exigențe sporite în ce privește punerea în întârziere - două notificări - și un mecanism mai eficient de desființare a contractului, desființarea de plin drept, fără nicio altă formalitate și fără intervenția instanței.

Câtă vreme pârâta a înțeles să apeleze la concursul instanței pentru a dispune desființarea contractului - și nu să invoce pactul comisoriu - instanța este obligată să verifice toate condițiile rezoluțiunii: neexecutarea obligațiilor, culpa debitorului obligațiilor neexecutate și punerea în întârziere a acestuia. Condiția neexecutării trebuie verificată în raport de toate obligațiile pretins neexecutate, stabilindu-se ponderea și importanța acestora față de obiectul contractului. Diferitele corelații dintre obligațiile contractuale trebuie să fie analizate întotdeauna în mod temeinic, pentru aplicarea sancțiunii rezoluțiunii.

Nu în ultimul rând, trebuie verificată și atitudinea părții care cere rezoluțiunea, deoarece aceasta poate fi cerută numai de partea care și-a executat obligațiile sau care este gata să și le execute, or, în speță litigiul a fost declanșat de reclamanți, care au pretins că pârâta însăși nu și-a executat obligațiile de plată a sumelor de bani convenite, la datele scadente, aspect sub care situația de fapt nu a fost lămurită. Acest aspect prezenta interes nu numai pentru soluționarea cererii principale, dar și în economia cererii reconvenționale, deoarece partea care refuză culpabil să-și execute obligațiile nu poate cere rezoluțiunea contractului. Cauza a fost reînregistrată pe rolul Curții de Apel București, secția a IX-a civilă și pentru cauze privind proprietatea intelectuală, sub nr. 951/2/2011, iar prin decizia nr. 274 din 5 decembrie 2011, această instanță a admis apelul formulat de apelanții reclamanți I.C.D.

și G.G.M., a schimbat în parte sentința apelată, în sensul că: a respins, ca neîntemeiată, cererea reconvențională, menținând celelalte dispoziții ale sentinței apelate. În aplicarea dispozițiilor art. 315 C. proc. civ., în raport de considerentele obligatorii ale deciziei de casare și față de clauzele contractului de comandă a unei opere viitoare încheiat la data de 28 septembrie 2007 între reclamantul I.C.D., în calitate de cercetător cedent, și pârâta A.O.S.R., secția de biologie - Centrul de Cercetare Hirudomedicinalis, în calitate de beneficiar-cesionar, instanța de apel a reținut, în ceea ce privește motivul de apel legat de legalitatea predării, că s-a dovedit de către reclamanți predarea către prof.

univ. dr. M.G. a actului înregistrat la A.O.S.R. cu nr. B1. din 17 aprilie 2008 și a actului înregistrat sub nr. B2. din 17 aprilie 2008 la A.O.S.R. Din lecturarea contractului de comandă, se constată că beneficiarul-cesionar A.O.S.R. a fost reprezentat, la semnarea contractului, atât de președinte V.C., cât și de președintele Secției de Biologie M.G. Potrivit art. 4 din contract, opera urma a fi predată beneficiarului-cesionar la data de 27 septembrie 2010, pe bază de proces-verbal de predare primire, fără a se specifica căruia dintre reprezentanții menționați la începutul contractului trebuia să i se facă predarea. De aici decurge concluzia că amândoi reprezentanții aveau puteri egale și solidare de a reprezenta beneficiarul-cesionar, iar predarea putea fi făcută, în lipsă de stipulație specială contrară, oricăruia dintre cei doi reprezentanți.

Astfel, se constată că doamna M.G. a primit documentul și a semnat procesul-verbal, în calitate de reprezentant al beneficiarului-cesionar. Un alt doilea aspect ce trebuie lămurit de către Curte cu ocazia rejudecării este dacă acest document, predat prin procesul-verbal de predare-primire de mai sus, constituie sau nu realizarea operei ce făcea obiectul contractului de comandă. În respectarea dispozițiilor art. 315 C. proc. civ., Curtea a interpelat părțile cu privire la necesitatea de a administra noi probe pe aspectul existenței unor predări de acte ulterioare datei de 27 septembrie 2010, dată reținută de instanța de casare ca fiind cea în raport de care trebuia să se aprecieze îndeplinirea sau neîndeplinirea obligațiilor rezultate din contract.

La această interpelare, apelantul-reclamant G.G.M. a arătat că, ulterior datei de 27 septembrie 2010, nu au mai existat alte predări, în afara celor deja invocate, prevalându-se de predarea din data de 17 aprilie 2008 a documentului datat 25 martie 2008 ca reprezentând îndeplinirea obligației principale contractuale. Prin urmare, instanța trebuie să aprecieze dacă predarea documentului datat 25 martie 2008 reprezintă sau nu îndeplinirea obligației principale din contract, reglementată de art. 4 din contract. Astfel, trebuie stabilit dacă pretinsa operă, ce a fost transpusă într-o formă aptă de a fi adusă la cunoștința publicului, respectiv forma scrisă conform art. 1 alin. (2) din Legea nr. 8/1996, îndeplinește sau nu condițiile de a fi opera ce trebuia realizată conform contractului de comandă din prezentul litigiu.

Se constată în primul rând că, prin procesul-verbal nr. B1. din 17 aprilie 2008, se menționează că se confirmă etapele: piața externă conform Scrisorilor de intenție; negocieri și atragere finanțare; selecție teme proiecte în raport cu cerințele pieței și strategia de dezvoltare; recrutare capital uman/cercetători cedenți, autori de drept asupra proiectelor dezvoltate. Se menționează că actului scris intitulat „Referat științific - etape realizate - proiect finalizat la 25 martie 2008” și referitor la finalizarea proiectului de cercetare denumit „Strategii de promovare-dezvoltare a cercetării științifice românești (pe criterii de rentabilitate)” conform contractului din 28 septembrie 2007 raportat la Protocol nr. PR1.

din 01 iulie 2007 și Addendum, îi este atașat un scurt istoric. Din cercetarea documentului nr. B2. din 17 aprilie 2008, se reține că, până la pagina 6, se prezintă istoricul împrejurărilor de fapt, începând cu luna mai 2006. Se arată că în perioada octombrie-noiembrie 2007 au fost negociate bugetele de dezvoltare a proiectelor, stabilindu-se bugetul alocat fiecărei teme pentru infrastructură și logistică. Se face o enumerare a mapelor prezentate sponsorilor, arătându-se că întregul set de documente avizate de către dl președinte V.C. aflându-se la registratura A.O.S.R.

Ultimul paragraf din acest document prevede că „informațiile al căror caracter este strict confidențial: date de contact ale persoanelor fizice și juridice nominalizate în prezentul istoric; corespondența integrală cu aceste persoane, cărțile de vizită, corolarul activității și finalitatea proiectului, precum și alte materiale de ordin strict științific, vor fi depuse Președintelui Secției de Biologie la un termen stabilit de către A.O.S.R.”. Tot în finalul acestui document, se arată de către apelantul-reclamant Cristian Daniel I. că, în condițiile date, consideră activitatea sa încheiată. Conform art. 1 lit. a) din contract, obiectul contractului îl constituie contribuția adusă de cercetătorul cedent la realizarea operei constituită din proiectul de cercetare denumit „Strategii de promovare - dezvoltare a cercetării științifice românești (pe criterii de rentabilitate)”.

Curtea a constatat că înscrisurile depuse de reclamant la dosarul cauzei nu constituie proba realizării proiectului, întrucât nota din 25 martie 2008 întocmită de rec1amant către A.O.S.R. reprezintă doar o relatare a unor evenimente începând din mai 2006, legate de înființarea Centrului Hirudomedicinalis, semnarea protocolului, acțiunile reclamantului privind eventualii sponsori ai acestuia etc. În răspunsurile la interogatoriu, reclamantul a afirmat că a efectuat demersuri pentru obținerea unor sponsorizări ale centrului, participând la negocieri, inclusiv cu ministrul finanțelor, dar conform înscrisurilor aflate la dosar nu s-a obținut o sponsorizare efectivă, pentru ca din aceste sume să fie onorate toate contractele de comandă a operelor viitoare încheiate de rec1amantă, așa cum s-a prevăzut în protocol și în addendum-ul la acesta.

De asemenea, reclamantul a răspuns la întrebarea cu nr. 8 din interogatoriu, care se referea la conținutul proiectului pe care urma să îl realizeze, în sensul că acesta presupunea identificarea pieței externe pentru brevetele cercetătorilor cedenți și atragerea finanțării de la piața internă, dar prin contractul încheiat între părți nu este identificat în vreun fel oarecare opera viitoare, respectiv proiectul, care în realitate nu există, deși reclamantul a mai depus înscrisuri întocmite tot de acesta, reprezentând un scurt istoric, precum și un referat științific în care se menționează etapele realizate din proiectul finalizat, acest înscris neavând nici o valoare în absența suportului material reprezentat de proiectul efectiv realizat de reclamant, respectiv strategiile de promovare dezvoltare a cercetării științifice românești pe criterii de rentabilitate.

Față de această situație, Curtea a constatat că reclamantul-pârât nu și-a îndeplinit obligația principală prevăzută la art. 1 lit. a) din contract, din culpa sa, astfel încât nu poate pretinde plata vreunei remunerații, în îndeplinirea obligației corelative a celeilalte părți, pârâta-reclamantă A.O.S.R., iar atâta timp cât s-a stabilit că pârâta nu datorează nimic în baza contractului încheiat la 28 septembrie 2007 cu reclamantul I.C.D., nu există nicio creanță în sarcina pârâtei A.O.S.R. și deci este golit de conținut și contractul de cesiune de creanță încheiat între reclamanți. În ceea ce privește susținerile legate de Protocolul nr. PR1. din 11 iulie 2007, Curtea a constatat că acesta nu are legătură directă cu cauza dedusă judecății, soluția prezentată mai sus nefiind fundamentată pe cuprinsul acestui protocol.

Susținerile legate de dovada finalizării operei prin corespondența cu colaboratorul apelantului - D.B. - semnată de dl. V.C., nu pot fi reținute; dovada îndeplinirii obligației contractuale nu putea fi decât proiectul în sine, iar nu o corespondență anterioară sau ulterioară, dar neînsoțită de proiect în sine. Aspectele învederate în motivarea apelului, referitoare la cauzele care au determinat nașterea conflictului, nu au relevanță pentru soluționarea cauzei, nefiind în legătură cu obiectul litigiului dedus judecății. În ceea ce privește susținerea că apelantul-reclamant nu s-a obligat la obținerea de sponsorizări prin contract, nici acest aspect nu face obiectul principal al contractului de comandă, astfel că nu poate reprezenta un element în analiza executării sau nu a obligațiilor din contract.

Prin urmare, obligația reclamantului de a preda opera ce făcea obiectul contractului nu a fost îndeplinită nici după scadența de la data de 27 septembrie 2010, motiv pentru care se impune menținerea soluției de respingere ca neîntemeiată a cererii principale. În ceea ce privește motivele de apel legate de soluția primei instanțe de admitere a cererii reconvenționale, verificându-se - în raport de dispozițiile deciziei de casare - condițiile rezoluțiunii judiciare: neexecutarea obligațiilor, culpa debitorului obligațiilor neexecutate și punerea în întârziere a acestuia, instanța a reținut că, prin cererea reconvențională, astfel cum a fost precizată la data de 09 decembrie 2008, pârâta-reclamantă a solicitat rezoluțiunea pentru neexecutarea obligațiilor din art. 2, art. 17 și art. 18, deci a obligațiilor premergătoare, iar nu pentru neexecutarea obligației finale de predare a proiectului.

În ceea ce privește ponderea obligațiilor în construcția totală a contractului, este evident că obligațiile premergătoare realizării proiectului, așa cum au fost stabilite acestea la art. 2 (comunicarea componenței echipei stabilite de cedentul reclamant), art. 17 (prezentarea rapoartelor de activitate conducerii centrului) și la art. 18 (prezentarea necesarului de materiale și echipamente pentru executarea contractului menționate în contract) nu aveau o importanță hotărâtoare, dacă obligația din art. 4, aceea de predare a proiectului, ar fi fost îndeplinită; neexecutarea acestor obligații premergătoare ar fi fost de mică importanță și fără influență asupra executării contractului. Astfel, este evident că nu se poate reține ca fiind îndeplinită condiția neexecutării pentru a se dispune rezoluțiunea, cât timp neexecutarea obligațiilor premergătoare nu era suficient de importantă în construcția finală a contractului.

Cât privește executarea în sine a obligațiilor premergătoare realizării proiectului, așa cum au fost stabilite acestea la art. 2 (comunicarea componenței echipei stabilite de cedentul reclamant), art. 17 (prezentarea rapoartelor de activitate conducerii centrului) și la art. 18 (prezentarea necesarului de materiale și echipamente pentru executarea contractului menționate în contract), din cuprinsul documentului predat la data de 17 aprilie 2008 nu reiese că aceste obligații au fost îndeplinite, din scurtul istoric prezentat în acest document nereieșind componența comisiilor, rapoartele de activitate sau necesarul de materiale.

Cu privire la rapoartele de activitate, reclamantul-pârât nu a negat faptul că nu au fost predate, dar a invocat o culpă a pârâtei-reclamante în nestabilirea datelor de predare; cât timp exista și o culpă a reclamantului-pârât, obligat de asemenea să stabilească aceste date sau să încerce stabilirea lor (art. 17 prevede „de comun acord”), nu se poate reține o asemenea apărare în favoarea sa, pentru a fi achitat de obligație. Cu privire la necesarul de materiale și echipamente pentru executarea contractului menționate în contract (art. 18), menționează apelanții că pentru executarea contractului - realizarea operei - nu a existat o necesitate reală de materiale și echipamente, deoarece nu erau necesare microscoape, eprubete ori alte dotări de laborator, ci erau necesare idei, concepții despre viziune, misiune, organizare structurală și relațională etc., aplicabile în lumea interesată să investească ori să finanțeze cercetarea științifică.

Or, acest aspect nu reiese din logica contractuală, și ar fi fost necesară o notificare a pârâtei-reclamante prin care să i se aducă la cunoștință că nu se impune un asemenea necesar de materiale, pentru a se exonera de obligația impusă de prev. art. 18 din contract. În ceea ce privește condiția notificării reclamantului-pârât de către pârâta-reclamantă pentru neîndeplinirea obligației, Curtea a constatat că se invocă de către pârâta-reclamantă faptul că a trimis notificarea nr. B2. din 28 martie 2008, prin care a comunicat apelantului-reclamant I.C.D. că nu a respectat obligațiile prevăzute la art. 17 din contract coroborat cu art. 12, astfel că i se comunică încetarea contractului. Cererea reconvențională a avut, însă, ca obiect rezoluțiunea pentru neexecutarea a 3 obligații premergătoare (art. 2, art. 17 și art. 18), iar notificarea a fost trimisă doar pentru art. 17. Astfel, nu este îndeplinită nici condiția punerii în întârziere a reclamantului-pârât.

Din perspectiva condiției ca rezoluțiunea să fie cerută numai de partea care și-a executat obligațiile sau care este gata să și le execute, s-a constatat că potrivit art. 3 din contract, remunerația brută cuvenită cercetătorului-cedent pentru contribuția adusă la realizarea operei (proiectului) și pentru cedarea tuturor drepturilor patrimoniale de autor este în cuantum de 240.000 euro și va fi plătită cel mai târziu la data de 01 decembrie 2007; această plată trebuia efectuată cu caracter prealabil. Pârâta-reclamantă nu a făcut dovada că a efectuat această plată sau că este disponibilă pentru efectuarea acestei plăți, astfel încât, dat fiind refuzul culpabil de a-și executa obligațiile, pârâta nu poate cere rezoluțiunea contractului.

Această reținere nu intră în contradicție cu ceea ce s-a reținut pe aspectul soluționării cererii principale, deoarece reclamantul-pârât a cerut plata remunerației nu în temeiul art. 3 din contract, ca și plată prealabilă, ci în temeiul art. 13 din contract, ca efect al executării obligației principale de predare a proiectului. Constatându-se neîndeplinită obligația principală de a preda proiectul, a fost respinsă cererea principală; constatându-se că nici pârâta-reclamantă nu și-a îndeplinit obligația prealabilă din art. 3 și nici nu a notificat pârâtul-reclamant despre neexecutarea obligației principale de predare a proiectului, se impune respingerea cererii reconvenționale, nefiind îndeplinite cumulativ cele 3 condiții pentru a se dispune rezoluțiunea contractuală.

Instanța de apel a înlăturat și susținerile referitoare la netemeinicia soluției primei instanțe de admitere a cererii reconvenționale, deoarece se întemeiază numai pe răspunderea contractuală de drept comun, neavându-se în vedere dispozițiile art. 46 alin. (3) din Legea nr. 8/1996 privind dreptul de autor și drepturile conexe. O asemenea susținere, chiar dacă ar fi fost făcută de către pârâta-reclamantă, ar fi trebuit să se regăsească într-un capăt din cererea principală, să fi avut un suport procesual într-o completare a cererii introductive de instanță, pentru ca prima instanță să se fi putut pronunța în acest sens; în lipsa unui asemenea capăt de cerere în cererea principală, motivul de apel este nefondat.

Împotriva deciziei menționate mai sus au declarat recurs, prin cereri distincte, reclamanții G.G.M. și I.C.D., formulând critici de nelegalitate identice, întemeiate pe dispozițiile art. 304 pct. 7, 8 și 9 C. proc. civ. și susținând, în esență, următoarele: - În mod greșit, instanța de apel a considerat că nu s-a dovedit efectuarea de către reclamantul I.C.D. a lucrării intitulate „Strategii de promovare - dezvoltare a cercetării științifice romanești pe criterii de rentabilitate”, motivarea acestei instanțe în raport cu existența acestei opere fiind puerilă și fără vreun fundament juridic legal. - În mod greșit, s-a reținut faptul că depunerea de către reclamant a lucrării, prin registratura Academiei Oamenilor de Știință din România, nu constituie în raport de conținutul actelor respective, un probatoriu concludent pentru a se reține realizarea și predarea operei, cu atât mai mult cu cât instanța de apel a reținut corect faptul că d-na M.G.

- având la acel moment funcția de președinte al Secției de Biologie a A.O.S.R. avea calitatea de a primi opera. Toate documentele depuse la dosar, precum și corespondența părților, atestă faptul că opera a fost predată, iar reprezentantul legal al pârâtei a recepționat-o atât prin procesul-verbal de predare primire datat 25 martie 2008, cât și prin atestarea executării lucrării predate, fapt probat prin adresele nr. B2. și 101 din 17 aprilie 2008 înregistrate la A.O.S.R. Prin predarea operei, reclamantul I.C.D. și-a îndeplinit obligațiile contractuale, astfel încât instanța trebuia să constate că s-a născut dreptul acestuia de a fi remunerat cu suma prevăzută în contractul încheiat între părți la data de 28 septembrie 2007, precum și dreptul reclamantului Grigore Marius George de a i se achita suma de 60.000 euro la cursul B.N.R.

din ziua plații, conform cesiunii de creanță din contractul încheiat între reclamanți. - Instanța de apel a făcut o aplicare greșită a principiului răspunderii contractuale prevăzut de art. 969 C. civ., atunci când a apreciat că reclamantul I.C.D. nu ar fi respectat prevederile art. 2, 17 și 18 din contractul încheiat cu pârâta. În mod greșit, instanța a reținut că apelanții ar fi trebuit să notifice Academia cu privire la faptul că nu se impune un necesar de materiale pentru a duce la îndeplinire contractul încheiat între părți (cu referire la art. 18 din contract). Cu privire la nedepunerea rapoartelor de activitate (art. 17 din contract), această obligație nu poate conduce la concluzia nerespectării contractului, atât timp cât întreaga operă a fost predată și însușită de către reprezentanții Academiei, care au concluzionat în scris faptul că opera a fost îndeplinită, s-a mai arătat în motivarea recursului.

Examinând decizia recurată, în raport de criticile formulate, Înalta Curte constată că recursurile sunt nefondate. Întrucât ambii reclamanți au formulat motive de recurs identice, deși prin cereri distincte, aceste motive urmează a fi analizate concomitent, constatându-se, în aplicarea art. 306 alin. (3) C. proc. civ., că acestea se încadrează în cazurile de recurs descrise de art. 304 pct. 7 și 9 C. proc. civ. Cu toate că recurenții - reclamanți au indicat drept temei juridic al criticilor formulate și dispozițiile art. 304 pct. 8, se constată, din dezvoltarea motivelor, că acest caz de recurs nu este incident, întrucât vizează situații de calificare greșită a actului juridic pe temeiul căruia se întemeiază pretențiile deduse judecății (causa debendi).

Or, recurenții nu pretind că instanța de apel ar fi interpretat eronat natura sau conținutul clauzelor contractului de comandă a unei opere viitoare ori ale contractului de cesiune încheiat între cei doi reclamanți, ci susțin că s-ar fi apreciat greșit modul de executare a obligațiilor născute din contractul de comandă, aspect ce nu relevă sfera de aplicare a cazului de recurs în discuție. De altfel, modalitatea în care instanța de apel a apreciat îndeplinirea ori neîndeplinirea obligațiilor contractuale interesează temeinicia, și nu legalitatea deciziei recurate, după cum se va dezvolta în considerentele ce vor fi expuse, motiv pentru care nu este posibilă încadrarea criticilor cu acest obiect în vreunul dintre cazurile descrise de art. 304 C. proc.

civ. În contextul motivelor de recurs formulate, Înalta Curte reține că instanța de apel, conformându-se dispozițiilor deciziei de casare nr. 5202 din 13 octombrie 2010 pronunțate în ciclul procesual anterior, în aplicarea art. 315 C. proc. civ., a constatat că lucrarea cu denumirea „Strategii de promovare - dezvoltare a cercetării științifice românești pe criterii de rentabilitate” a fost predată de către reclamantul I.C.D. reprezentanților pârâtei la data de 17 aprilie 2008, însă, deși este îndeplinită cerința formei scrise, lucrarea nu întrunește condiția de fond a existenței unei „opere”, motiv pentru care a conchis în sensul neexecutării de către reclamant a obligației asumate prin contractul de comandă încheiat cu pârâta A.O.S.R.

la data de 28 septembrie 2007. Se constată că, în mod corect, instanța de apel a cercetat dacă lucrarea remisă de către reclamant reprezintă o „operă” în sensul art. 7 din Legea nr. 8/1996, întrucât obiectul contractului încheiat cu pârâta constă în crearea unei opere științifice de către reclamant, la solicitarea și în beneficiul pârâtei. Așadar, simplul fapt că reclamantul a predat o lucrare cu denumirea din contractul de comandă, iar predarea s-a făcut către reprezentantul legal al pârâtei (aspecte dovedite și reținute ca atare de către instanța de apel) demonstrează în sine respectarea formei scrise cerute pentru existența unei „opere”, dar nu și crearea acesteia din urmă. Cercetarea acestui aspect se impunea și din perspectiva prevederilor art. 315 C. proc.

civ., în condițiile în care instanța de casare a arătat explicit că împrejurarea dacă pretinsul proiect prezentat de reclamant întrunește sau nu exigențele convenției încheiate de părți reprezintă un aspect important în verificarea executării obligației principale și presupune verificări de fond - care să țină seama de specificul domeniului de activitate vizat - cu privire la ceea ce au înțeles părțile să reprezinte opera comandată și la ceea ce s-a realizat prin activitatea creatoare a reclamantului. Prin motivele de recurs, nu s-a reproșat instanței de apel nerespectarea dispozițiilor deciziei de casare, arătându-se doar că motivarea deciziei recurate este „puerilă și fără vreun fundament juridic legal”.

Aceste susțineri nu pot fi considerate drept critici de nelegalitate a deciziei, în contextul art. 304 pct. 7 C. proc. civ., invocat de către recurenți, deoarece ar fi trebuit să se indice în concret eventualele considerente contradictorii ori străine de natura pricinii regăsite în decizie, ceea ce nu s-a întâmplat, calificativele articulate de către recurenți nefiind apte să evoce vreuna dintre ipotezele vizate de art. 304 pct. 7. Astfel, instanța de apel a expus argumentele pentru care a apreciat că reclamantul nu a creat o operă, făcând trimitere la probatoriul administrat, inclusiv răspunsurile reclamantului I.C.D. la interogatoriul luat în fața primei instanțe, iar aprecierile pe acest aspect nu pot fi cenzurate de către această instanță de control judiciar, ale cărei atribuții sunt circumscrise cercetării legalității deciziei recurate, prin prisma cazurilor de recurs expres și limitativ prevăzute de art. 304 C. proc.

civ., nu și a temeiniciei deciziei, prin reevaluarea dovezilor administrate. Din această perspectivă, este lipsită de relevanță, în cadrul prezentului recurs, împrejurarea că reprezentantul legal al pârâtei ar fi atestat executarea operei comandate - fapt menționat de către recurenți nu în contextul art. 304 pct. 7, ci al susținerilor vizând îndeplinirea obligațiilor contractuale prin simplul fapt al predării lucrării -, cât timp nu este posibilă reaprecierea probatoriilor, cu finalitatea modificării situației de fapt reținute de către instanța de apel. Ca atare, nu poate fi cenzurată concluzia instanței de apel în sensul neexecutării obligației prevăzute în art. 1 lit. a) din contractul de comandă, aceea de creare a unei opere științifice (proiect de cercetare), în condițiile în care aprecierile instanței au fost argumentate corespunzător, mai mult, au fost formulate pe temeiul dispozițiilor deciziei de casare.

Se constată, de asemenea, că nu pot fi primite nici susținerile recurenților referitoare la neîndeplinirea obligațiilor premergătoare celei vizând crearea operei. Aprecierile instanței de apel pe acest aspect au fost formulate în cadrul analizei cererii reconvenționale, având ca obiect rezoluțiunea contractului de comandă a operei viitoare, cerere întemeiată tocmai pe împrejurarea neîndeplinirii de către reclamantul I.C.D. a altor obligații decât cea din art. 1, respectiv a obligațiilor menționate în art. 2, 17 și 18 din contract. Or, din moment ce pretențiile pârâtei din cererea reconvențională au fost respinse, este lipsită de finalitate analiza considerentelor instanței de apel în legătură cu această cerere.

De altfel, instanța de apel nu a dat nicio eficiență, în soluționarea cererii reconvenționale, constatării neexecutării obligațiilor premergătoare, întrucât soluția de respingere a cererii pârâtei s-a fundamentat pe neîndeplinirea de către aceasta a formalităților de punere în întârziere a reclamantului cu privire la atare obligații, potrivit clauzelor contractuale, în acest fel, instanța de apel conformându-se dispozițiilor deciziei de casare, prin care s-a statuat asupra necesității verificării tuturor cerințelor răspunderii contractuale, inclusiv cerința punerii în întârziere. Față de considerentele expuse, Înalta Curte constată că recursurile nu sunt fondate și le va respinge ca atare, în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc.

civ. În conformitate cu art. 274 C. proc. civ., va obliga pe recurenții-reclamanți G.G.M. și I.C.D. la plata cheltuielilor de judecată în sumă de 2500 lei către intimata-pârâtă A.O.S.R.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursurile declarate de reclamantul G.G.M. și de reclamantul I.C.D. împotriva deciziei nr. 274A din 5 decembrie 2011 a Curții de Apel București, secția a IX-a civilă și pentru cauze privind proprietatea intelectuală, conflicte de muncă și asigurări sociale, ca nefondate. Obligă pe recurenții-reclamanți G.G.M. și I.C.D. la plata cheltuielilor de judecată în sumă de 2.500 RON către intimata-pârâtă A.O.S.R. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică astăzi, 16 noiembrie 2012.