ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 5466/2013

ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 5466/2013 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2013)

Asupra recursului de

față, constată următoarele:

Prin decizia civilă nr.

175A din 29 noiembrie 2012 a Curții de Apel București – Secția a IX-a civilă și

pentru cauze privind proprietatea intelectuală, conflicte de muncă și asigurări

sociale a fost respins apelul formulat de reclamanta S.E. împotriva sentinței

civile nr. 679 din 14 mai 2009 pronunțată de Tribunalul București Secția a V-a civilă

în contradictoriu cu intimata-pârâtă SC E.O.C. SRL, ca nefondat. A fost

obligată apelanta la plata către intimată a sumei de 1250 lei cheltuieli de

judecată în apel.

Pentru a pronunța

această hotărâre, instanța de apel a avut în vedere următoarele

considerente:

Prin cererea

înregistrată pe rolul Tribunalului București, Secția a V-a civilă la data de 29

iulie 2008, reclamanta S.E. a chemat în judecată pe pârâta SC E.O.C. SRL solicitând

pronunțarea unei hotărâri prin care să i se recunoască calitatea de titular

al dreptului de autor și al tuturor drepturilor ce izvorăsc din această

calitate, cu privire la proiectele „Sistem multisenzor pentru observarea

țintelor mascate de vegetație” și „Sistem stabilizat pentru recunoaștere și

achiziții ținte”, obligarea pârâtei la plata sumelor ce i se cuvin, rezultate

din utilizarea acestor proiecte, precum și la plata cheltuielilor de judecată.

În drept au fost

invocate prevederile art. 139 din Legea nr. 8/1996 și art. 54 din Decretul

nr. 31/1954.

Prin sentința civilă nr.

679 din 14 mai 2009 pronunțată de Tribunalul București, Secția a V-a civilă a

fost respinsă ca neîntemeiată acțiunea și a fost obligată reclamanta la plata

cheltuielilor de judecată către pârâtă, în cuantum de 2000 lei, pentru

următoarele motive:

În urma unei

licitații publice organizate de Centrul Național de Management Programe, între

societatea pârâtă și autoritatea contractantă s-a încheiat contractul de

finanțare pentru execuție proiecte din data de 18 septembrie 2007, contract în

temeiul căruia societatea pârâtă s-a obligat să execute activitățile

proiectului „Sistem multisenzor pentru observarea țintelor mascate de

vegetație”, contractorul urmând să execute activitățile din anexele

contractului.

Potrivit Capitolului

XIV din contract, privitor la proprietatea industrială și intelectuală,

rezultatele cercetării obținute pe baza derulării contractului finanțat din

fonduri publice aparțin membrilor din consorțiu, conform Acordului ferm de colaborare.

Potrivit planului de

realizare a proiectului, întocmit pe etape, acesta urma să fie realizat de

către societatea pârâtă alături de Universitatea Politehnică București și de o

societate comercială, menționându-se că directorul de proiect este reclamanta,

angajată a pârâtei, conform contractului individual de muncă – cu privire la

care reclamanta a comunicat societății pârâte demisia sa la 06 mai 2008.

După cum rezultă din

depozițiile martorilor audiați, reclamanta a participat la elaborarea

proiectului anterior menționat alături de o echipă formată din mai multe

persoane, realizând un studiu pentru întocmirea proiectului, împreună cu

membrii echipei. Aceștia au declarat că nu a existat niciun contract cu

privire la proprietatea asupra bunului finit, partenerii proiectului fiind cele

trei entități juridice mai sus menționate.

În raport de aceste

probe administrate, instanța a constatat că reclamanta nu a dovedit calitatea

sa de autor al proiectului la întocmirea căruia a participat, dat fiind că

aceasta a coordonat studiile necesare întocmirii proiectului în calitate de

persoană angajată cu contract de muncă la societatea pârâtă.

Pe cale de

consecință, nu se poate reține că sunt întrunite cerințele art. 3 și 7 lit.

b) din Legea nr. 8/1996, pentru ca reclamanta să pretindă recunoașterea

calității sale de autor al operei științifice și plata despăgubirilor aferente.

Prin decizia civilă nr.

111 A din 20 aprilie 2010 pronunțată de Curtea de Apel București-secția a IX a civilă

și pentru cauze privind proprietatea intelectuală a fost admis apelul,

desființată sentința și trimisă cauza spre rejudecare aceleiași instanțe.

Prin decizia civilă nr.

5659 din 1 iulie 2011 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție - Secția

civilă și de proprietate intelectuală, urmare admiterii recursului formulat de

pârâtă, a fost casată decizia și s-a dispus trimiterea cauzei spre

rejudecare la aceeași instanță, reținându-se următoarele în motivare:

Situația de fapt nu a

fost pe deplin lămurită de către instanța de apel,iar în aceste condiții

nu este posibilă evaluarea modului în care s-a apreciat că sunt întrunite

cerințele art. 3 și art. 7 lit. b) din Legea nr. 8/1996.

Pentru stabilirea

situației de fapt, instanța de apel a valorificat cele două documente

înfățișate de reclamantă, intitulate „adeverințe”, reținând, pe baza lor, că aceasta

a prezentat, în cadrul unei expuneri în luna februarie 2007, la care au

participat specialiști, mai multe propuneri de proiecte științifice, inclusiv

pentru cele două proiecte din cauză. A reținut, totodată, că, ulterior

întocmirii și prezentării proiectelor, în perioada mai - iunie 2007, reclamanta

a avut întâlniri cu partenerii ce urmau să contribuie la realizarea practică a

acestora. În continuare, instanța de apel se referă doar la proiecte.

Prin motivele de recurs

nu se contestă conținutul acestor înscrisuri (a căror reapreciere nici nu ar fi

posibilă în prezenta etapă procesuală, în care se analizează exclusiv

legalitatea, nu și temeinicia deciziei recurate), ci se susține că, pe baza

lor, instanța de apel a reținut argumente contradictorii, a interpretat greșit

actul juridic dedus judecății și a făcut o aplicare greșită a dispozițiilor

Legii nr. 8/1996.

Se observă o

inconsecvență a instanței de apel în utilizarea termenilor prin care descrie

obiectul creației intelectuale pentru care a stabilit calitatea de autor a

reclamantei, însă aceasta nu relevă existența unuia dintre cazurile de

modificare prevăzute de art. 304 pct. 7, 8 și 9 C. proc. civ., după cum a

susținut recurenta, ci o insuficientă determinare a situației de fapt.

Pentru recunoașterea

calității de autor a unei persoane fizice, conform art. 3 din Legea nr. 8/1996,

este esențială existența unei opere originale de creație intelectuală.

Instanța de apel a

apreciat că o asemenea operă există, reprezentată fiind de proiectele

științifice „Sistem multisenzor pentru observarea țintelor mascate de

vegetație” și „Sistem stabilizat pentru recunoaștere și achiziții ținte”.

Conținutul acestor proiecte a fost identificat prin componenta lor tehnică - pe

care a creat-o reclamanta -, instanța de apel făcând distincție între momentul

elaborării proiectelor și cel al execuției acestora.

În contextul unei

asemenea distincții operate în apel și ținând cont de susținerile reclamantei

în sensul că „opera” sa este lucrarea vizată de prima dintre cele două etape

menționate anterior, Înalta Curte a apreciat că persoanei fizice care a

conceput proiectele i s-ar putea recunoaște, în principiu, calitatea de autor,

contrar susținerilor recurentei, care se referă, în realitate, la cea de-a doua

etapă, cea a execuției proiectelor.

În această ultimă

fază urma a se obține o altă „operă”, ce se confundă cu „rezultatul cercetării”

și pentru care s-a prevăzut în art. 45 din contractele de finanțare a

proiectelor că aparțin „membrilor consorțiului”, deci persoanelor juridice în

cadrul cărora urma a se realiza proiectele. Această fază a punerii în aplicare

a proiectelor nu are legătură cu cauza, deoarece reclamanta a formulat

pretenții exclusiv în legătură cu prima etapă, pretenții care trebuie analizate

ca atare.

Nu rezultă, însă, cu

certitudine, din considerentele deciziei de apel, motivul pentru care s-a

considerat că partea tehnică a celor două proiecte poate constitui o operă

științifică originală, în sensul art. 7 lit. b), ținându-se cont de faptul că

obiectul protecției în cazul unei opere științifice este forma în care autorul

și-a expus rezultatul activității sale de cercetare.

Era necesar, din

această perspectivă, a se analiza detaliat atare „componentă tehnică”, ce face

parte integrantă din contractele de finanțare (filele 83 - 99 din dosarul

primei instanțe), precizându-se dacă aceasta constă fie în parametrii tehnici

(mecanici, electrici, optici, automate logice), fie în soluțiile tehnice ce

urmau a fi utilizate pentru realizarea modelelor experimentale vizate de

proiecte, ori atât în parametrii tehnici, cât și în soluțiile constructive sau

chiar în alte dimensiuni ale proiectelor, ce trebuie relevate ca atare.

După identificarea

certă a lucrării despre care reclamanta pretinde că reprezintă o operă, în

sensul legii, era necesară demonstrarea integrării sale în categoriile de opere

prevăzute de art. 7 din lege, precum și a caracterului de originalitate,

esențial pentru protecția operei. Nu este nevoie a se demonstra aptitudinea

lucrării de a conduce la realizarea modelelor experimentale, deoarece

aplicabilitatea practică este o condiție pentru brevetabilitatea unei invenții,

nu și pentru recunoașterea dreptului de autor (dreptul de autor neputând purta,

oricum, asupra unei invenții).

De asemenea, ar fi

trebuit ca instanța să se raporteze la dispozițiile art. 9 alin. (1) lit. a)

din Legea nr. 8/1996, pentru a exclude orice posibilitate de asimilare a

lucrării reclamantei cu vreuna dintre categoriile de activități pentru care nu

operează protecția legală a dreptului de autor.

Nu este suficientă

referirea doar la idei, din cuprinsul acestor categorii, deoarece chiar și

atare referire ar fi trebuit făcută în concret, în legătură cu o lucrare

științifică clar identificată și precis structurată.

Nu este exclus, de

exemplu, ca lucrarea reclamantei să reprezinte doar un procedeu sau o metodă de

funcționare, pentru care nu beneficiază de protecție legală, observându-se

schemele grafice din cele două proiecte (file 85 și 94 dosar fond) și împrejurarea

că proiectele tind la realizarea unor modele experimentale de echipament

militar, prin folosirea unor obiecte cunoscute (camere TV, radar laser, sistem

GPS), însă asamblate și valorificate într-un anumit mod, pe care reclamanta îi

explică prin proiecte.

De asemenea, este

posibil ca lucrarea să nu fie originală (nu în sens de noutate, ca în cazul

invențiilor, ci de manieră de exprimare a creativității personale a autorului)

ori să reprezinte, în fapt, o invenție, pentru care nu se poate recunoaște

dreptul de autor.

Toate aceste aspecte

trebuiau clarificate de către instanța de apel în scopul dezlegării chestiunii

calității reclamantei de autor în sensul art. 3 din Legea nr. 8/1996, astfel

încât, în absența unei lămuriri corespunzătoare a situației de fapt, instanța

de control judiciar nu este în măsură a determina legalitatea concluziei

privind existența unei opere originale și a calității reclamantei de autor al

acesteia, precum și a modului de aplicare a prevederilor art. 3, 7 și 9 din

Legea nr. 8/1996.

La rejudecarea cauzei

prin prisma motivelor de apel formulate de apelantă și a dispozițiilor art.

315 C. proc. civ., Curtea de apel a reținut următoarele:

În esență, instanța

de apel trebuie să procedeze la definirea certă a lucrării tehnice elaborate de

către reclamantă (lucrare grafică, plan constructiv, construcție teoretică,

procedeu sau metodă de funcționare etc.), avându-se în vedere și dispozițiile art.

9 alin. (1) lit. a) din lege, precum și la eventuala identificare a unei opere

originale.

A. Din cuprinsul

raportului de expertiză întocmit de expert E.M. cu ocazia rejudecării se reține

că:

Prin componentă

tehnică a celor două proiecte se înțelege partea din acestea care se referă la

obiecte și acțiuni ce permit să se acționeze asupra mediului în scopul

obținerii unor efecte tehnice dorite și ce permit practicarea unei profesiuni -

expertul identificând în filele 83-99 din dosarul de primă instanță părțile

care se referă la astfel de obiecte și/sau acțiuni.

„Sistem multisenzor pentru observarea țintelor mascate în vegetație (SMOTV)”,

componenta tehnică este prezentată în paginile 83-85 și constă în prezentarea

unei platforme și a unei modalități de funcționare a acesteia.

1.a. Platforma este

alcătuită dintr-un sistem multisenzor, descris ca fiind alcătuit din 3

componente: o cameră CCD-TV, o cameră FLIR și un radar laser, precum și un

sistem GPS.

1.b. Modalitatea în

care platforma ar urma să funcționeze constă în etapele:

a. detecția

preliminară a țintelor prin intermediul camerei CCD-TV sau camerei FLIR;

b. confirmarea

detecției prin intermediul radarului laser;

c. identificarea

țintelor pe baza fuziunii informațiilor de la oricare dintre cele două camere

și de la radarul laser;

d. localizarea

țintelor prin corelarea informațiilor de la radarul laser și sistemul GPS.

„Sistem Stabilizat pentru Recunoaștere și Achiziții Ținte (SSRAT)”, componenta

tehnică este prezentă în paginile 92-94 și constă din prezentarea unei

platforme multisenzor și a unei modalități de funcționare a acesteia.

2.a. Platforma

multisenzor este alcătuită din:

- un sistem

multisenzor, descris ca fiind alcătuit din: o cameră CCD-TV cu câmp de

observare larg, o cameră CCD-TV cu câmp de observare îngust, o cameră FLIR și

un telemetru laser, având implementați algoritmi de analiză a imaginilor,

fuziune a informațiilor și recunoaștere a formelor;

- un sistem GPS;

- o montură

stabilizată în azimut și în elevație pentru instalarea platformei pe orice tip

de mijloace mobile, realizată din 4 cadre, 2 pentru orientare în azimut și în

elevație și 2 pentru stabilizare.

2.b. Modalitatea în

care platforma ar urma să funcționeze constă în etapele:

a. detecția țintelor

prin intermediul camerei CCD-TV cu câmp de observare larg sau a camerei FLIR în

condiții de nori, ceață, absența luminii stelelor sau a lunii;

b. recunoașterea

țintelor cu camera CCD-TV cu câmp de observare îngust;

c. identificarea

țintei prin fuziunea informației de la cele trei camere sau numai a informației

de la camera FLIR în condiții de nori, ceață, absența luminii stelelor sau a

lunii;

d. localizarea

țintelor prin corelarea informațiilor de la telemetrul laser și sistemul GPS.

Un caracter tehnic al

componentelor platformă este dat de însuși faptul că este alcătuită din

elemente tehnice cunoscute ca atare, despre care se afirmă că vor interacționa

între ele, precum și cu utilizatorul și vor permite astfel să se acționeze

asupra mediului în scopul obținerii unor efecte tehnice dorite (culegere,

prelucrare, identificare, transmitere de date pentru achiziționare de ținte

folosite în practicarea unei profesiuni militare). Caracterul tehnic nu constă

în parametri tehnici, întrucât nu sunt prezentați astfel de parametri

(mecanici, electrici, optici, automate logice) care să definească modul de funcționare

al vreunuia dintre elementele platformei sau modul în care aceste elemente

inter - relaționează pentru rezolvarea problemei tehnice propuse

(achiziționarea de ținte). Dimpotrivă, se menționează în proiect că astfel de

parametri urmează să fie determinați pe viitor.

Caracterul tehnic al

acestei componente nu constă nici în soluții tehnice, întrucât astfel de

soluții nu sunt dezvăluite în documentul analizat. În documentul analizat sunt

prezentate mijloacele tehnice ale platformei și problema tehnică pe care

platforma tinde să o rezolve, dar nu este prezentată o rezolvare a acestei

probleme tehnice, adică modul în care elementele sunt asamblate, calibrate și

adaptate scopului propus și modul cum se realizează interacțiunea între ele

astfel încât să se ajungă, în mod concret, la rezolvarea problemei tehnice.

Atât din rezumatul proiectului, cât și din secțiunea „Obiectivele generale și

specifice ale proiectului”, rezultă faptul că soluția tehnică urmează a fi

găsită în urma punerii în practică a unor obiective pe care documentul le

propune și că există elemente tehnice esențiale pentru rezolvarea problemei

tehnice care urmează să fie elaborate și nu sunt cunoscute la momentul

întocmirii documentului analizat.

Cu privire la

componenta referitoare la modalitatea de funcționare a platformelor, se reține

că un caracter tehnic al acestei modalități de funcționare este dat de însuși

faptul că folosește mijloace tehnice pentru a acționa asupra mediului în scopul

obținerii unor efecte tehnice dorite (detecție ținte, identificare ținte,

localizare ținte). Caracterul tehnic nu constă în parametri tehnici, întrucât

nu sunt prezentați astfel de parametri (mecanici, electrici, optici, automate

logice) care să definească valorile și caracteristicile de funcționare impuse mijloacelor

tehnice în scopul realizării procedeului, precum și mijloacelor de transmisie

și prelucrare a informației ( sublinierea pentru mențiunea în plus la proiectul

notat sub pct. 2) sau limite de funcționare ale etapelor.

Caracterul tehnic al

modalității de funcționare nu constă nici în soluții tehnice, întrucât astfel

de soluții nu sunt dezvăluite în documentul analizat. În documentul analizat

sunt prezentate etape cu caracter tehnic, iar problema pe care platforma tinde

să o rezolve este una tehnică, dar nu este prezentată o rezolvare a acestei

probleme tehnice, adică modul concret în care se pot executa etapele

procedeului, toate mijloacele tehnice necesare și modul cum trebuie acestea

folosite. Atât din rezumatul proiectului, cât și din secțiunea „Obiectivele

generale și specifice ale proiectului”, rezultă faptul că soluția tehnică

urmează a fi găsită în urma punerii în practică a unor obiective pe care

documentul le propune și că există elemente tehnice esențiale pentru rezolvarea

problemei tehnice care urmează să fie elaborate și nu sunt cunoscute la

momentul întocmirii documentului analizat (sublinierea pentru mențiunea în plus

la proiectul notat sub pct. 1).

În ceea ce privește

obiectivul nr. 2 al expertizei, expertul a reținut că, în cadrul celor două

proiecte, componenta tehnică este reprezentată de un produs (platforma) și de

un procedeu (modalitatea de funcționare a platformei).

Se mai reține de

către expert că niciuna dintre ele nu îndeplinește cerința de la art. 7 alin. (1)

din legea nr. 64/1991 și art. 12 și 13 din Regulament, deoarece nu sunt

suficient dezvăluite pentru a se putea constitui o soluție tehnică a unei

probleme, iar obiectele în sine nu sunt realizabile pe baza descrierii făcute

în document, fără un aport inventiv, de către o persoană de specialitate.

Astfel, pentru platforme nu există o descriere spațial-corporală a acestora și

nici parametri de funcționare, iar pentru modalitățile de funcționare ale

acestora nu există o descriere a tuturor mijloacelor tehnice, a valorilor și a

caracteristicilor de funcționare ale acestora, necesare în derularea etapelor

pentru a se atinge obiectivul declarat.

A mai arătat expertul

că în lipsa unei invenții brevetabile, cerința noutății nu mai trebuie

analizată, iar lipsa unei cereri de brevetare face imposibilă analizarea

acestei cerințe (lipsa datei de depozit).

B. În raport de

aceste elemente, Curtea a reținut:

Este îndeplinită

cerința definirii certe a lucrării tehnice elaborate de către reclamantă, ca

fiind, în cazul ambelor proiecte, un produs (platforma) și un procedeu

(modalitatea de funcționare a platformei). Astfel, situația de fapt a fost

lămurită și completată, potrivit celor reținute în decizia de casare cu

trimitere.

Potrivit art. 9 lit. a)

din lege, nu pot beneficia de protecția legală a dreptului de autor ideile,

teoriile, conceptele, descoperirile științifice, procedeele, metodele de

funcționare sau conceptele matematice ca atare și invențiile, conținute într-o

operă, oricare ar fi modul de preluare, de scriere, de explicare sau de

exprimare.

Legea exclude expres

de la protecție procedeele sau metodele de funcționare, or expertul a constatat

că cele două proiecte au ca și componentă tehnică, pe lângă produse, și cele

două procedee. Din acest punct de vedere, în mod evident, reclamanta nu poate

invoca un drept de autor asupra acestor părți din proiect care reprezintă

procedeele.

Nu se poate constata

ca motiv de excludere de la protecția dreptului de autor faptul că proiectele

ar ascunde, de fapt o invenție, expertiza stabilind în mod clar că cele două

componente tehnice ale proiectelor nu sunt suficient dezvăluite pentru a se

putea constitui o soluție tehnică a unei probleme, iar obiectele în sine nu

sunt realizabile pe baza descrierii făcute în document, fără un aport inventiv,

de către o persoană de specialitate.

Înlăturând protecția

dreptului de autor cu privire la procedeele din cadrul componentelor tehnice

ale celor două proiecte, trebuie să se stabilească dacă există sau nu o operă

originală în cadrul părții din proiecte referitoare la produse (platforme).

Conform prevederilor art.

3 din Legea nr. 8/1996 republicată, este autor persoana fizică sau persoanele

fizice care au creat opera. Conform prevederilor art. 7 lit. b) din aceeași

lege, constituie obiect al dreptului de autor operele originale de creație

intelectuală în domeniul literar, artistic sau științific, oricare ar fi

modalitatea de creație, modul sau forma de exprimare și independent de valoarea

și destinația lor, cum sunt operele științifice, scrise sau orale, cum ar fi:

comunicările, studiile, cursurile universitare, manualele școlare, proiectele

și documentațiile științifice.

Or, din modul cum

este descrisă în expertiză componenta tehnică reprezentată de produs, reiese că

nu este îndeplinită cerința originalității acesteia.

Expertul a reținut că

nu sunt prezentați parametri tehnici (mecanici, electrici, optici, automate

logice) care să definească modul de funcționare al vreunuia dintre elementele

platformei sau modul în care aceste elemente inter-relaționează pentru

rezolvarea problemei tehnice propuse (achiziționarea de ținte); dimpotrivă, se

menționează în proiect că astfel de parametri urmează să fie determinați pe

viitor. Se mai arată și că caracterul tehnic al acestei componente nu constă

nici în soluții tehnice, întrucât astfel de soluții nu sunt dezvăluite în

documentul analizat, ci se arată că soluția tehnică urmează a fi găsită în urma

punerii în practică a unor obiective pe care documentul le propune și că există

elemente tehnice esențiale pentru rezolvarea problemei tehnice care urmează să

fie elaborate și nu sunt cunoscute la momentul întocmirii documentului

analizat.

Aceste aspecte sunt

reținute cu privire la ambele proiecte.

Rezultă că, în

esență, proiectele, în partea referitoare la produse (platforme) nu aduc

elemente originale concrete, care să o îndreptățească pe reclamantă să

considere îndeplinite cerințele art. 3 și 7 alin. (1) lit. b) din legea

dreptului de autor.

Prin urmare, motivul

de apel legat de greșita reținere de către prima instanță a lipsei dovezii

calității de autor, este nefondat.

În ceea ce privește

restul motivelor de apel, așa cum s-a reținut și în prima judecată a acestui

apel, cât și de către instanța supremă, faza punerii în aplicare a proiectelor

nu are legătură cu cauza, deoarece reclamanta a formulat pretenții exclusiv în

legătură cu prima etapă, cea a creării proiectelor, pretenții care trebuie

analizate ca atare.

În temeiul art. 274 C.

proc. civ., față de culpa procesuală a acesteia, apelanta-reclamantă a fost

obligată la plata către intimată a sumei de 1250 lei cheltuieli de judecată în

apel, reprezentând onorariu de avocat conform chitanței din 31 ianuarie 2012

emise de cabinetul de avocatură.

Împotriva acestei

decizii a declarat recurs reclamanta S.E., criticând-o pentru următoarele

motive:

art. 315 C. proc. civ. și s-a aplicat o normă care nu este incidentă în speță,

respectiv Legea nr. 64/1991.

Înalta Curte de

Casație și Justiție a constatat că temeiul de drept incident în cauză îl

constituie dispozițiile Legii nr. 8/1996, potrivit căreia „persoanei fizice

care a conceput proiectele i se poate recunoaște, de principiu, calitatea de

autor” și că situația de fapt nu a fost pe deplin lămurită de către instanța de

apel, fiind necesar chiar a se administra noi probe - o expertiză tehnică de

specialitate.

Cu toate acestea, instanța

de apel a analizat cauza prin prisma dispozițiilor Legii nr. 64/1991, iar

consecința acestei erori este aceea că: se face o confuzie între componenta

tehnică a operei cu componenta tehnică materializată a unei invenții sau a unui

produs finit, supus procedurilor de protecție prevăzute de Legea nr. 64/1991;

termenii de „produs” și „procedeu” sunt analizați prin prisma Legii nr. 64/1991,

fiind abordați în sensul definirii lor ca elemente finite, respectiv ca fluxuri

tehnologice, procedee; expertiza a fost efectuată prin prisma raportării la

definiții date de Dicționarul Explicativ al Limbii Române și nu la terminologia

științifică caracteristică, care relevă alte sensuri.

Raportul de expertiză

efectuat în cauză, care a fost și singura probă avută în vedere de instanța de

apel în motivarea soluției sale, nu a lămurit niciunul dintre aceste aspecte,

având în vedere ca expertiza s-a raportat la un act normativ, Legea nr. 64/1991,

care nu este incident în cauză.

Chiar Înalta Curte a

precizat faptul că nu este nevoie a se demonstra aptitudinea lucrării de a

conduce la realizarea modelelor experimentale, deoarece aplicabilitatea practică

este o condiție pentru brevetabilitatea unei invenții și nu pentru recunoașterea

dreptului de autor.

Din concluziile

expertizei, raportat la obiectul cauzei, instanța nu putea să stabilească decât

că cele două proiecte nu pot fi încadrate în Legea nr. 64/1991 și nu să

soluționeze, în mod legal, cererea dedusă judecații, întemeiată în drept pe

prevederile Legii nr. 8/1996.

Mai mult, expertul

desemnat de instanță nu avea competența necesară pentru a putea efectua expertiza

dispusă, neavând specializarea corespunzătoare într-o cauză având ca obiect

„drepturi de autor", acesta, conform pregătirii sale, putând efectua

lucrări de acest fel exclusiv în cauze privind proprietatea industrială.

Pentru toate aceste

motive care afectează valabilitatea raportului de expertiză, singura probă cu

care s-a suplimentat, în rejudecarea apelului, probatoriul administrat inițial,

se impune casarea hotărârii și trimiterea cauzei spre rejudecare, în vederea

administrării acestei probe în conformitate cu dispozițiile legale incidente în

speță.

cu aplicarea greșită și a dispozițiilor art. 3, art. 7 alin. (1) lit. b), art.

9 din Legea nr. 8/1996.

2.1. Din probele

administrate în cauză rezultă că recurenta reclamantă este autorul operei, aducând-o

pentru prima dată la cunoștință publică, conform prevederilor art. 4 coroborat

cu art. 15 din Legea nr. 8/1996, cu mult înainte ca aceasta sa devină angajată

a societății intimate, la data de 01 august 2007, făcându-se referire la

probele considerate relevante sub acest aspect.

Instanța nu a avut în

vedere tocmai faptul că componenta tehnică a proiectelor reprezintă opera în

sine.

Operele științifice,

pentru care se solicită recunoașterea calității de autor, sunt reprezentate de

componenta tehnică, ce face parte integrantă din cele două contracte de

finanțare aflate la dosar, care echivalează cu „ofertele de proiect" ce au

participat la competiția 2007 - Program 4 - Parteneriate în domenii prioritare

și despre care se face vorbire în cuprinsul Instrucțiunilor privind depunerea

acestora, document aflat în setul de înscrisuri prezentat instanței în data de

25 februarie 2010.

Obiectul contractului

invocat de către intimată îl constituie „ execuția activităților proiectului ..

„ ( art. 1 din contractul de finanțare pentru execuție de proiecte din 18

septembrie 2007 ). Prin urmare, dacă nu ar fi existat opera, aceasta nu ar fi

avut ce să construiască ( anexa 2 a contractului mai sus menționat conține

tocmai descrierea succintă a operei, în forma în care a participat la concurs

).

În conformitate cu

Anexa nr. 4 la Decizia Președintelui Autoritarii Naționale pentru Cercetare

Științifica nr. 9188 din 5 iunie 2007, în cadrul derulării acestor contracte de

finanțare pentru execuție proiecte este obligatoriu a fi respectate mai multe

acte normative, printre care și Legea nr. 8/1996, privind drepturile de autor

și drepturile conexe, cu modificările și completările ulterioare ( pct. 28 de

la pag 31 din anexa 4, înscris depus la dosar la termenul de judecata din 15

aprilie 2010).

Oricum, din

interpretarea prevederilor art. 3 alin. (1) din Legea nr. 8/1996 rezultă, fără

echivoc, faptul că autor al unei opere intelectuale, care presupune o

activitate de creație, nu poate fi decât persoana fizică, persoana juridică

nedispunând de însușirile spirituale și capacitatea fizică necesară pentru

realizarea unei opere.

Competiția la care a

participat s-a desfășurat în conformitate cu prevederile art. 10 din H.G. nr.

475/2007, coroborate cu dispozițiile H.G. nr. 1265/2004 și 735/1996, acte

normative în baza cărora au fost elaborate atât Instrucțiunile privind

depunerea ofertelor de proiecte, cât și Pachetul de informații privind

Programul 4 ( în cuprinsul acestor acte, depuse la dosar în data de 25

februarie 2012, sunt descrise atât procedura de înscriere a proiectului în

competiție, cât și procedura de evaluare și selectare a acestora, raportat la

criteriile clar stabilite de lege, pe care lucrările trebuie să le

îndeplinească pentru a fi desemnate câștigătoare).

2.2. Din probatoriul

administrat rezultă că sunt întrunite toate condițiile prevăzute de Legea nr. 8/1996

pentru ca recurentei să-i fie recunoscută calitatea de autor al celor două

opere.

În conformitate cu

doctrina în materie, originală este atât opera care aduce puternice elemente de

noutate, cât și aceea care, deși reia idei, teorii sau concepte deja

prezentate, face acest lucru într-un alt mod, personalitatea autorului

punându-și amprenta. Altfel spus, originalitatea se referă doar la compoziție,

la modul de structurare și nu neapărat la conținut.

Caracterul de

originalitate al celor două opere științifice rezultă chiar din condițiile

impuse de legislația care reglementează selectarea proiectelor participante la

competiție, în vederea acordării finanțării necesare realizării lor practice,

respectiv din art. 1, art. 9 alin. (1) lit. c) din Regulamentul aprobat prin

H.G. nr. 735 din 28 august 1996 și din art. 3.1 și art. 6.1.1 din Pachetul de

informații privind Programul 4 („Evaluarea prezintă o importanță deosebită

pentru că promovează propuneri de proiecte fezabile cu grad de noutate, nivel tehnico-științific

înalt pe plan intern și internațional și cu potențial de promovare în economie

a rezultatelor. Evaluarea unei oferte de proiect trebuie să aibă în vedere

gradul de realizare a indicatorilor de rezultat propuși în Programul 4 -

Parteneriate în domenii prioritare."), precum și din criteriile de

evaluare prevăzute la punctul 6.3.2 din același act.

Chiar în cuprinsul

ofertei de proiect, în capitolul „descrierea proiectului din punct de vedere

științific și tehnic" sunt detaliate aspectele referitoare la gradul de

noutate al lucrării, atât pe plan național, cat și internațional, contribuția

proiectului la dezvoltarea cunoștințelor în domeniu, noutatea și complexitatea

soluțiilor propuse.

Concluziile

raportului de expertiză evidențiază că cele două opere nu pot fi incluse, în

categoria invențiilor, a căror protecție juridică stă sub incidența

dispozițiilor Legii nr. 64/1991.

În concluzie, sunt întrunite

cerințele prevăzute de art. 3, art. 4, art. 7 lit. b) și art. 15 din Legea nr. 8/1996,

pentru ca recurenta să poată pretinde calitatea de autor al celor două opere

științifice, societatea intimată fiind finanțată doar pentru participarea la

realizarea practică a proiectelor.

Analizând, cu

prioritate, excepțiile invocate prin întâmpinare, Înalta Curte constată

caracterul nefondat al acestora.

Nulitatea recursului

nu poate fi reținută, în raport de dispozițiile art. 306 alin. (1) C.

proc. civ., întrucât criticile formulate vizează și greșita aplicare

a unor dispoziții legale.

Excepția lipsei

calității procesuale active, în sensul că reclamanta nu este titular al dreptului

pretins, a fost susținută pe un act depus într-un alt dosar, emis de către

Agenția Spațială Română, din care ar rezulta că aceasta nu a participat și deci

nu a făcut nicio prezentare în cadrul evenimentului indicat, la care se

pretinde că s-a adus la cunoștința publicului lucrările ce fac obiectul

dosarului de față.

Această excepție nu

poate fi reținută în raport de limitele de rejudecare impuse prin decizia de

recurs, în care s-a și reținut că prin motivele de recurs nu se

contestă conținutul înscrisurilor valorificate în acest sens de reclamantă,a

căror reapreciere nici nu ar fi fost oricum posibilă în respectiva etapă

procesuală.

Recursul urmează a fi

admis, cu consecința casării deciziei și trimiterii cauzei spre

rejudecare la aceeași instanță, în considerarea argumentelor ce

succed:

Potrivit art. 4 alin.

(1) din Legea nr. 8/1996 privind dreptul de autor și drepturile conexe, se

prezumă a fi autor, până la proba contrară, persoana sub numele căreia opera a

fost adusă pentru prima dată la cunoștință publică.

Potrivit art. 7 din

lege,

c

onstituie obiect al dreptului de autor operele originale

de creație intelectuală în domeniul literar, artistic sau științific, oricare

ar fi modalitatea de creație, modul sau forma de exprimare și independent de

valoarea și destinația lor,

la lit. b) menționându-se operele științifice, scrise sau orale,

cum ar fi: comunicările, studiile, cursurile universitare, manualele școlare,

proiectele și documentațiile științifice.

În aplicarea acestor

dispoziții legale, prin decizia de recurs anterioară s-a reținut, în esență,

că:

Instanța de apel a

făcut distincție între momentul elaborării proiectelor și cel al execuției

acestora, iar în acest context și ținând cont de pretențiile reclamantei, lucrarea

vizată este prima dintre cele două etape menționate anterior și nu cea de-a

doua etapă, cea a execuției proiectelor - faza punerii în aplicare a

proiectelor neavând legătură cu cauza.

În ceea ce

privește dispozițiile art. 7 lit. b) din lege, s-a arătat că trebuie

să se țină cont de faptul că obiectul protecției în cazul unei opere

științifice este forma în care autorul și-a expus rezultatul activității sale

de cercetare și că originalitatea lucrării nu se apreciază în sens de

noutate, ca în cazul invențiilor, ci de manieră de exprimare a creativității

personale a autorului.

S-a mai subliniat totodată

că nu este nevoie a se demonstra aptitudinea lucrării de a conduce la

realizarea modelelor experimentale, deoarece aplicabilitatea practică este o

condiție pentru brevetabilitatea unei invenții, nu și pentru recunoașterea

dreptului de autor (dreptul de autor neputând purta, oricum, asupra unei

invenții).

S-a impus totodată ca

instanța să se raporteze la dispozițiile art. 9 alin. (1) lit. a) din Legea nr.

8/1996, pentru a exclude orice posibilitate de asimilare a lucrării reclamantei

cu vreuna dintre categoriile pentru care nu operează protecția legală a

dreptului de autor.

În aceste limite s-a

impus rejudecarea cauzei, nemaifăcând astfel obiect al cercetării calitatea

reclamantei de persoană care să fi adus lucrarea la cunoștință publică pentru

prima dată – motiv pentru care aspectele subliniate sub acest aspect prin

cererea de recurs nu se mai impun a fi verificate. Referiri în acest sens s-au

făcut și în ceea ce privește excepția lipsei calității

procesuale active.

a. După cum rezultă

din motivarea deciziei, componenta tehnică a fost privită ca înglobând

platformele și metodele de funcționare a acestora.

Pentru acest mod de

analiză al lucrării, sau mai exact necesitatea despărțirii în două părți a

componentei tehnice ce face obiectul dosarului nu s-a făcut o justificare - cu

atât mai mult cu cât o asemenea distincție nu a fost subliniată.

Urmare acestei

separări, instanța de apel a procedat la analiza elementele în care acestea constau

și le-a calificat ca fiind produse platformele și procedee metodele de

funcționare a platformelor, ceea ce atras excluderea de la protecție a celor

din urmă, în aplicarea dispozițiilor art. 9 lit. a) din Lege nr. 8/1996.

Prin decizia de

recurs anterioară s-a impus și să se aprecieze dacă lucrarea reclamantei constă

fie în parametrii tehnici (mecanici, electrici, optici, automate logice), fie

în soluțiile tehnice ce urmau a fi utilizate pentru realizarea modelelor

experimentale vizate de proiecte, ori atât în parametrii tehnici, cât și în

soluțiile constructive sau chiar în alte dimensiuni ale proiectelor, ce trebuie

relevate ca atare.

Chiar și în varianta

pentru care s-a optat, prin raportul de expertiză, singura probă avută în

vedere de instanța de apel, în analiza soluțiilor tehnice se apelează la

noțiuni din domeniul brevetelor și se apreciază că acestea nu sunt dezvăluite

în documentul analizat, pentru că, în cazul platformelor – reținute ca produse

aflate sub protecția dreptului de autor, nu este prezentată o rezolvare a

problemei tehnice, adică modul în care elementele acestora sunt asamblate,

calibrate și adaptate scopului propus, precum și modul în care se realizează

interacțiunea între ele astfel încât să se ajungă, în mod concret, la

rezolvarea problemei tehnice,

Insuficienta

dezvăluire a componentei tehnice în discuție și imposibilitatea realizării proiectelor

pe baza descrierilor din documente, fără un aport inventiv, de către o persoană

de specialitate, interesează sub aspectul verificării cerințelor 7 din Legea nr.

64/1991, art. 12 și 13 din Regulamentul de aplicare a acestei legi, așa cum se

și reține de altfel în decizie, procedură în care reperele tehnice nu sunt

similare celor din domeniul dreptului de autor. Această lege prezenta

relevanță în cauză sub aspectul excluderii de la protecție a

invențiilor, așa cum prevede art. 9 lit. a) din Legea nr. 8/1996.

Separat de acest

lucru, elementele în care poate consta lucrarea, de apreciat în lumina art. 7

din lege, cu sublinierile făcute, nu erau oricum limitate prin decizia de

recurs anterioară la parametrii tehnici și soluțiile tehnice/constructive

ce urmau a fi

utilizate pentru realizarea modelelor experimentale vizate de proiecte.

b. Reclamanta-recurentă

susține că opera asupra căreia revendică drepturi este componenta tehnică

ce face parte din

contractele de finanțare, iar instanța de recurs, delimitând astfel obiectul

cauzei, a impus (cum s-a mai arătat) ca în cadrul analizei să se aprecieze dacă

aceasta constă fie în parametrii tehnici (mecanici, electrici, optici, automate

logice), fie în soluțiile tehnice ce urmau a fi utilizate pentru realizarea modelelor

experimentale vizate de proiecte, ori atât în parametrii tehnici, cât și în

soluțiile constructive sau chiar în alte dimensiuni ale proiectelor, ce trebuie

relevate ca atare.

Nu s-a făcut o

cercetare a componentei tehnice ca un întreg, instanța de recurs recunoscând

posibilitatea ca aceasta să constea atât în parametrii tehnici, cât și în

soluțiile constructive sau chiar în alte dimensiuni ale proiectelor, ce trebuie

relevate ca atare.

Modul de analiză al

instanței de apel a determinat ca, de exemplu, să se rețină lipsa

soluției tehnice/constructive la platforme, aceasta putând să se

regăsească în partea definită ca fiind modalitatea de funcționare, ca

părți ale unui întreg.

În decizia de recurs

anterioară se face trimitere la „componenta tehnică ce face parte din

contractele de finanțare” și „ lucrarea reclamantei”, cu privire la care s-a

impus verificarea atât din perspectiva dispozițiilor art. 7 din Legea nr. 8/1996,

cu sublinierile făcute privind obiectul protecției în lumina acestui text legal,

cât și a art. 9 lit. a) din lege sub aspectul excluderii de la protecția

dreptului de autor - ceea ce impunea analiza, cu prioritate, în acest cadru.

Pentru aceste motive și

cu aplicarea dispozițiilor art. 315 și art. 304 pct. 5 C. proc. civ. se impune

admiterea recursului, casarea deciziei și trimiterea cauzei spre rejudecare la

aceeași instanță, care va avea în vedere și celelalte critici formulate.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge ca

neîntemeiate excepția nulității recursului și respectiv a lipsei calității

procesuale active invocate de către intimata pârâtă SC E.O.C. SRL.

Admite recursul

declarat de reclamanta S.E. împotriva deciziei nr. 175A din data de 29

noiembrie 2012 a Curții de Apel București – Secția a IX-a civilă și pentru

cauze privind proprietatea intelectuală, conflicte de muncă și asigurări

sociale.

Casează decizia

recurată și trimite cauza spre rejudecare la instanța de apel.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 26 noiembrie 2013.