Decizia nr. 127/2019 — ÎCCJ, Secția I civilă — cale de atac împotriva sentinței nr. 2802/2017 a Tribunalului Prahova

Obiectul cauzei: Prin Cererea înregistrată sub nr. x din 25 noiembrie 2016, pe rolul Tribunalului Prahova, secția I civilă, reclamantele A., B. au chemat în judecată pe pârâtul Consiliul Județean Prahova, solicitând instanței ca, prin hotărârea ce o va pronunța, să se dispună obligarea pârâtului la plata sumelor de 200.000 euro, daune morale, în echivalent RON la data plății, în favoarea reclamantei B., în urma decesului nepoatei sale, C., de 500.000 euro, daune morale, în echivalent RON la data plății, în favoarea reclamantei A., în urma decesului fiicei sale, C., precum și la plata cheltuielilor de judecată. La data de 7 aprilie 2016, pârâtul a formulat întâmpinare, prin care a solicitat respingerea acțiunii ca inadmisibilă, în condițiile în care nu are nici o culpă în ceea ce privește producerea accidentului rutier, cauzat în exclusivitate de neatenția șoferului care a dat muzica foarte tare în timp ce conducea, nu a respectat regimul legal de viteză, nu a adaptat viteza la condițiile de drum, invocându-se și excepțiile netimbrării cererii și a autorității de lucru judecat. La data de 10 mai 2017, a fost respinsă excepția netimbrării cererii de chemare în judecată și a fost unită excepția autorității de lucru judecat cu fondul cauzei.

Hotărârea pronunțată în primă instanță: Prin Sentința civilă nr. 2802 din data de 29 iunie 2017, Tribunalul Prahova a respins excepția autorității de lucru judecat invocată de către pârât, a respins acțiunea formulată de reclamantele A., B. împotriva pârâtului Consiliul Județean Prahova, prin președintele Consiliului Județean, ca neîntemeiată și a luat act că pârâtul nu a solicitat cheltuieli de judecată.

Apelul declarat în cauză: Împotriva acestei sentințe au declarat apel reclamantele A. și B., criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.

Decizia pronunțată în apel: Prin Decizia nr. 2866 din 14 decembrie 2017 a Curții de Apel Ploiești, secția I civilă, a fost respins apelul declarat de reclamantele A., B. împotriva Sentinței civile nr. 2802 din data de 29 iunie 2017, pronunțată de Tribunalul Prahova, secția I civilă, în contradictoriu cu intimatul pârât Consiliul Județean Prahova, prin președintele Consiliului Județean, ca nefondat. S-a luat act că nu s-au solicitat cheltuieli de judecată.

Cererea de recurs: Împotriva acestei decizii au formulat recurs reclamantele A. și B., solicitând admiterea recursului; casarea hotărârii recurate și trimiterea cauzei spre o nouă judecată instanței de apel, cu obligarea intimatei-pârâte la plata cheltuielilor de judecată. Recurentele au invocat motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) punctul 8 C. proc. civ., susținând că decizia recurată a fost dată cu aplicarea greșită a normelor de drept material, respectiv art. 1349 și următoarele C. civ., coroborat cu prevederile art. 1357 alin. (2) C. civ. și art. 1365 C. civ. În argumentarea acestui motiv, s-a arătat că, din raportul de expertiză tehnică auto întocmit de ing. D. și administrat în cadrul dosarului penal atașat, rezultă că accidentul a avut printre cauze și existența unor gropi nesemnalizate pe suprafața carosabilă, reținându-se astfel o culpă a administratorului drumului, pârâtul Consiliul Județean Prahova. Conform art. 1357 alin. (2) C. civ., autorul prejudiciului răspunde pentru cea mai ușoara culpă, instanța de apel nedând eficiență acestei prevederi legale. În cazul pârâtului Consiliul Județean Prahova este evident faptul că există o culpă, atât timp cât, așa cum rezultă din raportul de expertiză, din impactul cu o groapă aflată pe suprafața carosabilă s-a rupt "brațul inferior stânga al suspensiei față", fapt ce a contribuit la traiectoria instabilă a autoturismului și, în final, la producerea accidentului. Și din planșele foto aflate la dosarul penal rezultă prezența unor gropi de dimensiuni foarte mari la locul producerii accidentului. De altfel, pârâtul nu a contestat existența acestor gropi și neîndeplinirea obligațiilor legale de a păstra rețeaua de drumuri aflate în administrare într-o stare corespunzătoare tehnic pentru siguranța traficului. Aprecierea instanțelor de fond și apel, conform căreia hotărârea instanței penale privind neatragerea răspunderii penale în privința administratorului drumului ar avea o putere de lucru judecat este netemeinică și nelegală. În cazul răspunderii civile și răspunderii penale, din cauza scopului lor diferit, neanularea uneia nu exclude angajarea celeilalte. Conform art. 28 C. proc. pen.: "Hotărârea definitivă a instanței penale are autoritate de lucru judecat în fața instanței civile care judecă acțiunea civilă, cu privire la existența faptei și a persoanei care a săvârșit-o. Instanța civilă nu este legată de hotărârea definitivă de achitare sau de încetare a procesului penal în ceea ce privește existența prejudiciului ori a vinovăției autorului faptei ilicite". Art. 1365 C. civ., în legătură cu efectele hotărârii penale, dispune: "Instanța civilă nu este legată de dispozițiile legii penale și nici de hotărârea definitivă de achitare sau de încetare a procesului penal în ceea ce privește existența prejudiciului ori a vinovăției autorului faptei ilicite". Așadar, în toate situațiile de acest fel, instanța civilă este liberă să cerceteze și să constate dacă sunt sau nu întrunite condițiile răspunderii civile și să oblige sau nu pe pârât la repararea prejudiciului injust suferit de reclamante. Este absolut neîntemeiată reținerea instanței de fond, însușită și de instanța de apel, conform căreia faptul că gropile se aflau pe sensul opus de mers ar exclude o culpă a administratorului drumului în producerea accidentului. Această susținere este ilogică, cât timp conducătorilor auto le este permis să pătrundă pe sensul opus de mers pentru a efectua depășiri. Este evident că, în accident, șoferul autoturismului a avut o culpă semnificativă, încălcând flagrant regulile de circulație publică, dar, dacă acele gropi nu ar fi existat, suspensia autoturismului nu s-ar fi rupt și, probabil, nici accidentul nu s-ar fi produs. Prin urmare, există și o culpă a administratorului drumului, intimatul-pârât Consiliul Județean Prahova.

Încheierea de admitere în principiu a recursului: Prin Rezoluția din data de 26 martie 2018, s-a dispus comunicarea cererii de recurs intimatului, cu mențiunea de a depune întâmpinare, precum și efectuarea celorlalte formalități de comunicare menționate în dispozițiile art. 490 alin. (2) C. proc. civ. Intimatul Consiliul Județean Prahova a formulat întâmpinare, prin care a solicitat respingerea recursului ca nefondat, cu menținerea deciziei ca fiind legală și temeinică. Prin încheierea din camera de consiliu de la 24 octombrie 2018, completul de filtru a admis în principiu recursul declarat de reclamantele A. și B. împotriva Deciziei civile nr. 2866 din 14 decembrie 2017, pronunțată de Curtea de Apel Ploiești, secția I civilă și a stabilit termen de judecată la data de 23 ianuarie 2019, în ședință publică, cu citarea părților. În etapa procesuală a recursului, nu a fost administrată proba cu înscrisuri noi.

Considerentele Înaltei Curți asupra recursului: Recursul este nefondat, pentru considerentele ce vor succede: În susținerea motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., recurentele au arătat că decizia recurată a fost dată cu aplicarea greșită a normelor de drept material, respectiv art. 1349 și următoarele C. civ., coroborat cu prevederile art. 1357 alin. (2) C. civ. și art. 1365 C. civ. Art. 1349 și art. 1357 alin. (2) din C. civ. reglementează răspunderea delictuală și condițiile de antrenare a acestei răspunderi, iar art. 1365 C. civ. reglementează efectele hotărârii penale. Instanța de recurs apreciază însă că, în ipoteza existenței unei hotărâri penale de condamnare a autorului accidentului, ce a avut ca urmare decesul victimei, ipoteza speței deduse judecății, este necesar să se realizeze o corelație între răspunderea civilă delictuală și răspunderea penală, din perspectiva atât a dispozițiilor civile, dar și a celor procesual penale incidente în cauză. În acest context, trebuie reamintit că art. 1365 C. civ. prevede că instanța civilă nu este legată de dispozițiile legii penale și nici de hotărârea definitivă de achitare sau de încetare a procesului penal în ceea ce privește existența prejudiciului ori a vinovăției autorului faptei ilicite. Articolul 28 din C. proc. pen., care reglementează autoritatea hotărârii penale în procesul civil și efectele hotărârii civile în procesul penal, prevede că: (1) hotărârea definitivă a instanței penale are autoritate de lucru judecat în fața instanței civile care judecă acțiunea civilă, cu privire la existența faptei și a persoanei care a săvârșit-o. Instanța civilă nu este legată de hotărârea definitivă de achitare sau de încetare a procesului penal în ceea ce privește existența prejudiciului ori a vinovăției autorului faptei ilicite. (2) Hotărârea definitivă a instanței civile prin care a fost soluționată acțiunea civilă nu are autoritate de lucru judecat în fața organelor judiciare penale cu privire la existența faptei penale, a persoanei care a săvârșit-o și a vinovăției acesteia. Art. 27 C. proc. pen., care reglementează cazurile de soluționare a acțiunii civile la instanța civilă, statuează în următorul sens: (1) Dacă nu s-au constituit parte civilă în procesul penal, persoana vătămată sau succesorii acesteia pot introduce la instanța civilă acțiune pentru repararea prejudiciului cauzat prin infracțiune. (2) Persoana vătămată sau succesorii acesteia, care s-au constituit parte civilă în procesul penal, pot introduce acțiune la instanța civilă dacă, prin hotărâre definitivă, instanța penală a lăsat nesoluționată acțiunea civilă. Probele administrate în cursul procesului penal pot fi folosite în fața instanței civile. (3) Persoana vătămată sau succesorii acesteia care s-au constituit parte civilă în procesul penal pot să introducă acțiune în fața instanței civile dacă procesul penal a fost suspendat. În caz de reluare a procesului penal, acțiunea introdusă la instanța civilă se suspendă în condițiile prevăzute la alin. (7). (4) Persoana vătămată sau succesorii acesteia, care au pornit acțiunea în fața instanței civile, pot să părăsească această instanță și să se adreseze organului de urmărire penală, judecătorului ori instanței, dacă punerea în mișcare a acțiunii penale a avut loc ulterior sau procesul penal a fost reluat după suspendare. Părăsirea instanței civile nu poate avea loc dacă aceasta a pronunțat o hotărâre, chiar nedefinitivă. (5) În cazul în care acțiunea civilă a fost exercitată de procuror, dacă se constată din probe noi că prejudiciul nu a fost integral acoperit prin hotărârea definitivă a instanței penale, diferența poate fi cerută pe calea unei acțiuni la instanța civilă. (6) Persoana vătămată sau succesorii acesteia pot introduce acțiune la instanța civilă, pentru repararea prejudiciului născut ori descoperit după constituirea ca parte civilă. (7) În cazul prevăzut la alin. (1), judecata în fața instanței civile se suspendă după punerea în mișcare a acțiunii penale și până la rezolvarea în primă instanță a cauzei penale, dar nu mai mult de un an. Din interpretarea acestor dispoziții procesual penale, rezultă, în mod limitativ, cazurile în care se poate introduce, la instanța civilă, acțiune pentru repararea prejudiciului cauzat prin infracțiune, și anume: - în ipoteza în care persoana vătămată sau succesorii acesteia nu s-au constituit parte civilă în procesul penal; dacă, prin hotărâre definitivă, instanța penală a lăsat nesoluționată acțiunea civilă; dacă, deși persoana vătămată sau succesorii acesteia s-au constituit parte civilă în procesul penal, acesta a fost suspendat; în cazul în care acțiunea civilă a fost exercitată de procuror, deci ex officio, dacă se constată din probe noi că prejudiciul nu a fost integral acoperit prin hotărârea definitivă a instanței penale, diferența poate fi cerută pe calea unei acțiuni la instanța civilă; pentru repararea prejudiciului născut ori descoperit după constituirea ca parte civilă. Se poate observa că toate aceste cazuri presupun fie nesoluționarea acțiunii civile, fie, în cazul exercitării acțiunii civile de către procuror, iar nu de către partea civilă sau reprezentantul ei legal, apariția unor probe noi care nu au fost cunoscute de instanța penală, sau survenirea unui prejudiciu ulterior constituirii de parte civilă, iar nu cazul de soluționare a acțiunii civile de către instanța penală în baza probelor administrate în fața acesteia și cenzurate de aceasta și care au determinat un anumit deznodământ judiciar. Din punct de vedere substanțial, obiectul acțiunii civile îl formează exercitarea dreptului de a pretinde reparații prin mijlocirea organelor judiciare, iar, sub aspect procesual, acțiunea civilă are ca obiect, potrivit art. 19 C. proc. pen., tragerea la răspundere civilă a persoanelor responsabile potrivit legii civile pentru prejudiciul produs prin comiterea faptei care face obiectul acțiunii penale. Exercițiul acțiunii civile în cadrul procesului penal constituie un beneficiu procesual acordat victimei infracțiunii sau succesorilor acesteia de a valorifica toate elementele strânse de procuror în acuzare, precum și întregul cadru procesual al procesului penal, pentru a-și satisface interesele juridic protejate, de ordin civil - materiale sau morale - afectate de producerea infracțiunii. Acțiunea civilă alăturată celei penale, în cadrul procesului penal, constituie latura civilă a acestui proces și are ca temei pretinsa faptă ilicită. Persoana vătămată este liberă să decidă dacă declanșează acțiunea civilă distinct de procesul penal, dreptul de opțiune, după cum tot ea este cea care poată să dispună de acest instrument juridic în cursul procesului penal, acțiunea civilă alăturată acțiunii penale fiind guvernată de principiul disponibilității, în sensul manifestării de voință a persoanei vătămate, dar supusă unui anumit termen (până la începerea cercetării judecătorești, conform art. 20 alin. (1) C. proc. pen.) și unei anumite forme (conform art. 20 alin. (2) C. proc. civ., constituirea ca parte civilă se face în scris sau oral, cu indicarea naturii sau întinderii pretențiilor, a motivelor și probelor pe care se întemeiază). În ceea ce privește calitatea asigurătorului în proces, prin Decizia nr. 1/2016, Înalta Curte de Casație și Justiție, completul competent să judece recursul în interesul legii, a admis recursul în interesul legii declarat de procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție și, în interpretarea și aplicarea unitară a dispozițiilor art. 86 C. proc. civ., a stabilit că, în cazul asigurării obligatorii de răspundere civilă pentru prejudicii produse prin accidente de vehicule, societatea de asigurare are calitate de parte responsabilă civilmente și are obligația de a repara singură prejudiciul cauzat prin infracțiune, în limitele stabilite în contractul de asigurare și prin dispozițiile legale privind asigurarea obligatorie de răspundere civilă. În cauza dedusă judecății, prin Sentința penală nr. 122 din 28 aprilie 2016, pronunțată de Judecătoria Câmpina, în Dosarul penal nr. x/2016, rămasă definitivă prin Decizia penală nr. 1001 din 12 septembrie 2016, pronunțată de Curtea de Apel Ploiești conducătorul auto E. a fost condamnat la un an și 6 luni închisoare, cu suspendarea executării pedepsei sub supraveghere, pe durata termenului de încercare de 3 ani, pentru săvârșirea infracțiunii de ucidere din culpă, ca urmare a decesului fiicei, respectiv nepoatei recurentelor reclamante, C. În baza art. 397 alin. (1) din C. proc. pen., raportat la art. 19, 20 și 25 din C. proc. pen., cu referire la 1357 și următoarele din C. civ. și a art. 54 din Legea nr. 136/1995, s-a admis în parte acțiunea civilă formulată de părțile civile A. și B., fiind obligată partea responsabilă civilmente - SC F. SA să plătească părții civile A. suma de 16.180 RON daune materiale și suma de 130.000 RON, cu titlu de daune morale și părții civile B. suma de 40.000 RON, cu titlu de daune morale. În considerentele acestei hotărâri penale, s-a reținut că vinovăția pentru producerea accidentului rutier aparține în exclusivitate inculpatului E. și că nu se poate reține în speță culpa administratorului drumului în producerea accidentului rutier. Aceste statuări nu au fost contestate de părțile civile A. și B., prin apelul exercitat împotriva Sentinței penale nr. 122 din 28 aprilie 2016, pronunțată de Judecătoria Câmpina, în Dosarul penal nr. x/2016, acestea criticând exclusiv cuantumul daunelor morale acordate în cauza penală. În consecință, din interpretarea per a contrario a dispozițiilor art. 1365 C. civ. și în baza dispozițiilor art. 27 și art. 28 din C. proc. pen., în ipoteza existenței unei hotărâri de condamnare și a soluționării acțiunii civile alăturate celei penale și neintervenirii unui prejudiciu ulterior, aceste statuări ale instanței penale, privind existența faptei și a autorului faptei ilicite, se opun cu autoritate de lucru judecat instanței civile și ele nu mai pot fi contrazise în litigiul civil, întrucât prejudiciul pretins de părțile vătămate, recurente reclamante în prezenta cauză, a fost în integralitate reparat de către instanța penală. Aceste argumente sunt suficiente pentru a nu mai analiza distinct, în prezentul litigiu, îndeplinirea sau nu a condițiilor răspunderii civile delictuale pentru fapta proprie a intimatului pârât Consiliul Județean Prahova și pentru a nu mai repune în discuție probele administrate în procesul penal și valoarea juridică a acestora, aspect oricum incompatibil cu structura actuală a recursului, cale extraordinară de atac ce poate fi exercitată exclusiv pentru motive de nelegalitate, iar nu și pentru cele de netemeinicie. Pentru toate aceste considerente, care suplinesc în parte considerentele instanței de apel, Înalta Curte apreciază că nu este incident motivul de recurs reglementat de dispozițiile art. 488 pct. 8 C. proc. civ., în consecință, în baza art. 497 C. proc. civ., va respinge, ca nefondat, recursul declarat de reclamantele A. și B. împotriva Deciziei civile nr. 2866 din 14 decembrie 2017 a Curții de Apel Ploiești, secția I civilă.