ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1137/2018
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1137/2018 (Înalta Curte de Casație și Justiție)
Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului București, secția a IV-a civilă sub nr. x/2012, la data de 8 februarie 2012, reclamanta A. a solicitat, în contradictoriu cu pârâții Consiliul Local al Sectorului 4 București și Consiliul General al Municipiului București, ca prin hotărârea ce se va pronunța să se dispună obligarea în solidar a pârâtelor la repararea prejudiciului cauzat prin ocuparea fără contract, în perioada ianuarie 2009 - ianuarie 2012, a imobilului din București, str. x sector 4 (lipsa folosinței), pe care l-a evaluat la 603.187,2 RON, la care se adaugă rata inflației și dobânda legală aferentă, așa cum vor fi stabilite prin expertiză de către instanță, sumă calculată prin raportare la H.G. nr. 1886/2006 pentru stabilirea cuantumului chiriilor aferente imobilelor care fac obiectul prevederilor art. 16 alin. (2) din Legea nr. 10/2001 privind regimul juridic al unor imobile preluate în mod abuziv în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989 și, de asemenea, contravaloarea lipsei folosinței asupra imobilului până la eliberarea efectivă a acestuia, contravaloare stabilită în conformitate cu expertiza judiciară.
În motivarea cererii, reclamanta a arătat că, prin Dispoziția nr. 10515 din 21 mai 2008 a Primarului General al Capitalei, imobilul din București str. x a fost retrocedat către A. Predarea-primirea s-a făcut prin preluare unilaterală prin intermediul executorului judecătoresc, așa cum rezultă din procesul-verbal încheiat de BEJ B. în data de 30 octombrie 2008. A. a înscris dreptul său de proprietate în cartea funciară, așa cum rezultă din încheierea nr. 129343 din data de 13 februarie 2009.
Având în vedere faptul că în imobilul retrocedat își desfășoară activitatea Centrul Militar Zonal București, s-a impus fundației obligativitatea de a-i menține afectațiunea pe o perioadă de 3 ani, cu plata unei chirii lunare stabilite conform prevederilor H.G. nr. 1886/2006.
În acest sens, A. a solicitat în repetate rânduri Consiliului local Sector 4, în temeiul dispozițiilor Legii nr. 273/2006 privind finanțele publice locale referitoare la cheltuielile pentru funcționarea centrelor militare și art. 4 din H.G. nr. 1886/2006, (adresele nr. x din 7 aprilie 2008, x din 25 august 2009, x din 21 septembrie 2010) încheierea unui contract de închiriere și plata chiriei pentru imobilul, proprietatea fundației, însă Consiliul local Sector 4, deși a recunoscut calitatea de proprietară a fundației (adresa nr. X din 7 octombrie 2010), nu a dat curs acestor solicitări. În același sens, A. s-a adresat și Consiliului General al Municipiului București, prin adresa nr. x din 11 iulie 2011.
Având în vedere că A. nu are nicio culpă pentru ignorarea de către Consiliul local Sector 4 București a solicitărilor repetate privind încheierea unui contract de închiriere pentru imobilul în cauză, se impune plata unei sume reprezentând lipsa folosinței asupra imobilului respectiv, sumă ce va fi stabilită conform dispozițiilor H.G. nr. 1886/2006, act normativ care reglementează cuantumul chiriei în cazul de față.
Totodată, în luna ianuarie 2012, A. a depus la Judecătoria Sector 4 București cerere de încuviințare a executării privind imobilul amintit mai sus. Instanța a admis cererea fundației prin încheiere irevocabilă pronunțată în data de 20 ianuarie 2012.
În drept, au fost invocate dispozițiile art. 1645 din Legea nr. 287/2009 C. civ., H.G. nr. 1886/2006, art. 112 și urm. C. proc. civ.
La data de 2 august 2012, reclamanta A. a formulat, în temeiul art. 132 C. proc. civ., cerere precizatoare a cererii introductive de instanță, în sensul că înțelege să se judece cu pârâții Unitatea Administrativ Teritorială Municipiul București și Unitatea Administrativ Teritorială Sectorul 4 București, în considerarea dispozițiilor art. 21 alin. (1) și alin. (2) din Legea nr. 215/2001 - Legea administrației publice locale, republicată.
Pârâtul Consiliul Local al Sectorului 4 București a formulat întâmpinare, în temeiul art. 115 - 118 C. proc. civ. arătând că în imobilul retrocedat își desfășoară activitatea Centrul Militar Zonal București, reclamanta având obligația de a menține afectațiunea pe o perioada de 3 ani, cu plata unei chirii lunare stabilite conform prevederilor H.G. nr. 1886/2006.
După trecerea perioadei de trei ani, Centrul Militar Zonal București nu putea funcționa în imobilul din București. Astfel, reclamanta a înaintat Dispoziția nr. x din 21 mai 2008 către BEJ C., în vederea punerii în executare. Prin încheierea din data de 20 ianuarie 2012 Judecătoria Sector 4 a încuviințat în Dosarul nr. x/2012, evacuarea imobilului proprietatea fundației.
Potrivit art. 78 din Legea nr. 446/2006 privind pregătirea populației pentru apărare:
"Autoritățile administrației publice locale pot schimba total sau parțial destinația imobilelor asigurate centrelor militare zonale numai cu acordul Ministerului Apărării Naționale și numai după ce au pus la dispoziția centrelor militare alte imobile amenajate și utilate conform prevederilor legale, în condiții care sa nu afecteze desfășurarea activității specifice".
Din corespondența depusă la dosarul cauzei, rezultă neîndoios faptul că s-au întreprins demersuri, s-au formulat memorii, înștiințări, dar până în prezent, nu s-a găsit o variantă optimă pentru eliberarea imobilului retrocedat.
Deși Primarul General al Municipiului București a retrocedat A., imobilul din București, str. x, sector 4, până în prezent, nu i-a fost pus la dispoziție un alt imobil.
Consiliul General al Municipiului București, la solicitarea Primarului General, ar fi trebuit să-i transmită în administrare un imobil cu destinația specifică activității centrelor militare zonale, însă, până la această dată nu a fost adoptată o hotărâre în acest sens.
La data de 20 februarie 2013, reclamanta A., a formulat, în temeiul art. 132 alin. (2) pct. 2 C. proc. civ., cerere precizatoare, prin care a arătat că înțelege să majoreze câtimea obiectului cererii introductive de instanță, de la valoarea de 603.187,2 RON, solicitată inițial, la valoarea de 1.334.551,06 RON, reprezentând chiria pentru perioada ianuarie 2009 - ianuarie 2012, la care se adaugă suma de 130.976,06 RON dobânda legală, stabilite prin raportul de expertiză contabilă judiciară.
Prin Sentința civilă nr. 688 din 27 martie 2013 pronunțată de Tribunalul București, secția a IV-a civilă, instanța a respins excepția lipsei calității procesuale pasive invocată de Consiliul Local al Sectorului 4 București, ca neîntemeiată, a respins ca neîntemeiată acțiunea, astfel cum a fost precizată și a respins cererea privind acordarea cheltuielilor de judecată, ca neîntemeiată.
Pentru a pronunța această sentință, tribunalul a reținut că excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtului Consiliul Local al Sectorului 4 București este neîntemeiată, apărările formulate de către pârât privind fondul cauzei, respectiv persoana care, potrivit legii, datorează lipsa de folosință, urmând ca aceste susțineri să fie avute în vedere la soluționarea cauzei pe fond.
Pe fond, tribunalul a reținut că, prin cererea de chemare în judecată, reclamanta A. a solicitat obligarea în solidar a pârâtelor la repararea prejudiciului cauzat prin ocuparea fără contract, în perioada ianuarie 2009 - ianuarie 2012, a imobilului din București, str. x sector 4 și de asemenea contravaloarea lipsei folosinței până la eliberarea efectivă a acestuia.
Tribunalul a reținut că imobilul din București str. x a fost retrocedat către A. prin Dispoziția nr. 10515 din 21 mai 2008 a Primarului General al Capitalei, iar predarea-primirea s-a făcut prin procesul-verbal încheiat de BEJ B. în data de 30 octombrie 2008. A mai reținut tribunalul că A. a înscris dreptul său de proprietate în cartea funciară, așa cum rezultă din încheierea nr. 129343 din data de 13 februarie 2009, iar la data predării primirii imobilului a constatat că în imobilul retrocedat își desfășoară activitatea Centrul Militar Zonal București, s-a impus fundației obligativitatea de a-i menține afectațiune pe o perioadă de 3 ani, cu plata unei chirii lunare stabilite conform prevederilor H.G. nr. 1886/2006.
Potrivit dispozițiilor art. 1 și 2 din H.G. nr. 1886/2006, respectiv în cazul imobilelor restituite în baza Legii nr. 10/2001 și cărora li se păstrează afectațiunea potrivit art. 16 din aceeași lege, coroborat cu art. 4 alin. (1) din H.G. nr. 1886/2006 care prevăd că "În situațiile prevăzute la art. 1 și 2, noul proprietar va încheia contractul de închiriere în formă scrisă cu utilizatorul imobilului, în termen de 15 zile de la data intrării în vigoare a prezentei hotărâri sau de la data emiterii deciziei/dispoziției de restituire, după caz.", tribunalul a reținut că reclamanta trebuia să încheie un contract de închiriere cu "utilizatorul imobilului".
Or, în cauză "utilizatorul imobilului" este Centrul Militar Zonal București care este persoana care îi datorează chirie și lipsă de folosință reclamantei, fapt cunoscut de altfel de către aceasta și afirmat în petitul acțiunii fără echivoc.
Așa fiind, refuzul utilizatorului de a elibera imobilul ori de a achita chiria nu avea soluție în solicitarea de către fundație, în repetate rânduri Consiliului local Sector 4, în temeiul dispozițiilor Legea nr. 273/2006 privind finanțele publice locale referitoare la cheltuielile pentru funcționarea centrelor militare și art. 4 din H.G. nr. 1886/2006, prin adresele nr. 23 din 7 aprilie 2008, 6299 din 25 august 2009, 5896 din 21 septembrie 2010, pentru încheierea unui contract de închiriere și plata chiriei pentru imobil către pârâtul Consiliul local Sector 4 ori către pârâtul Consiliul General al Municipiului București.
Potrivit dispozițiilor art. 4 alin. (1) teza a II a din H.G. nr. 1886/2006 "În situația în care nu se încheie un contract de închiriere în formă scrisă, obligația de plată a chiriei lunare devine scadentă de plin drept la data de 10 a fiecărei luni", astfel că reclamanta era în drept să solicite Centrului Militar, în calitatea acestuia de "utilizator" chiria, calculată potrivit art. 7 din H.G. nr. 1886/2006 și care putea fi încasată din fondurile prevăzute de lege, potrivit art. 6 din H.G. nr. 1886/2006 care prevede că "Plata obligațiilor care decurg din contractele de închiriere încheiate potrivit art. 4 se asigură din fondurile prevăzute cu această destinație în bugetele de venituri și cheltuieli aprobate, în condițiile legii."
Or, din nicio probă administrată de către reclamantă nu rezultă că pârâții, astfel cum au fost indicați în cererea introductivă ori precizați ulterior în sensul indicării ca pârâți a acestora pentru "unitățile teritoriale", dețineau fondurile "potrivit legii" pentru achitarea chiriei pretinse pentru folosința imobilului ori că acestora le revenea obligația pretinsă ca fiind neîndeplinită, sub acest aspect tribunalul reținând ca fiind pertinente apărările pârâtului Consiliul Local al Sectorului 4.
Împotriva acestei sentințe a declarat apel reclamanta A. "A.", înregistrat pe rolul Curții de Apel, secția a IV-a civilă sub nr. x/2012. În motivarea cererii de apel, după expunerea situației de fapt, s-au susținut, în sinteză, următoarele critici:
Printr-un prim motiv (notat cu III în cererea de apel) se arată că instanța de fond greșit a respins acțiunea ca neîntemeiată deși a respins excepția lipsei calității procesuale pasive invocate de pârâtul Consiliul Local Sector 4, în condițiile în care și în prezent în imobil funcționează Centrul Militar Zonal București.
S-a mai arătat că netemeinic prima instanță a considerat că datorează chiria Centrul Militar Zonal București, în condițiile în care această instituție nu are personalitate juridică iar cheltuielile materiale legate de funcționarea acestei unități cad în sarcina autorităților locale.
Apelanta arată că, potrivit art. 35 lit. e) din Legea nr. 45/1994 a apărării naționale a României autoritățile administrației publice locale, potrivit competenței, au obligația de a asigura centrelor militare zonale, județene și ale sectoarelor municipiului București, terenurile, localurile, instalațiile de telecomunicații, dotările și fondurile necesare desfășurării activității acestora.
Se mai arată că în același sens dispune și art. 76 din Legea nr. 446/2006 unde se prevede că:
"consiliile județene și ale sectoarelor municipiului București sunt obligate să asigure centrelor militare terenurile, localurile, instalațiile de telecomunicații, sisteme și servicii informatice, autoturisme, alte dotări și materiale, precum și fondurile necesare desfășurării activității specifice, potrivit normelor stabilite prin hotărâre a Guvernului.
De asemenea, se arată că la pct. 5 Cap. 2 din Anexa 2 din Legea nr. 273/2006 privind finanțele publice locale, între cheltuielile prevăzute în bugetele proprii ale comunelor, orașelor, municipiilor, sectoarelor municipiului București și municipiul București sunt menționate și cheltuieli de apărare.
Apelanta mai arată că, potrivit art. 36 alin. (4) pct. 1 din Legea nr. 215/2001 republicată, consiliul local aprobă, la propunerea primarului, bugetul local, în care sunt incluse și cheltuielile aferente centrelor militare.
Apelanta arată că, față de aceste dispoziții, soluția instanței, potrivit cu care Centrul Militar Zonal București avea obligația de a încheia contractul de închiriere și de a plăti chiria pentru imobil, este greșită.
De asemenea, se arată că, potrivit dispozițiilor de lege citate, primarul avea obligația să prevadă în buget aceste sume, iar consiliul să le aprobe.
Intimatul-pârât Consiliul Local Sector 4 a formulat întâmpinare prin care, în sinteză, a solicitat admiterea excepției lipsei calității procesuale pasive și respingerea apelului ca nefondat deoarece obligația aparține Municipiului București.
Intimatul-pârât Municipiul București în întâmpinarea formulată a solicitat, la rândul său, admiterea excepției lipsei calității procesuale pasive și respingerea apelului, pentru că nici unul din textele invocate nu obligă Municipiul București la plata chiriei și că, potrivit art. 4 din H.G. nr. 1886/2006, contractul de închiriere se face cu utilizatorul imobilului, plata chiriei revenind acestuia.
Prin Decizia civilă nr. 183A din 23 aprilie 2014 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a IV-a civilă în Dosarul nr. x/2012, a respins apelul, ca nefondat, pentru următoarele motive:
În ce privește excepția lipsei calității procesuale pasive a Consiliului Sector 4, prin Sentința civilă nr. 688 din 27 martie 2013, s-a constatat că instanța de fond a respins această excepție, iar împotriva acestei soluții Consiliul Local Sector 4 nu a formulat apel. În aceste condiții, nu se poate ca pe calea întâmpinării formulate în apel să se exercite practic o cale de atac împotriva sentinței de fond.
În ce privește excepția lipsei calității procesuale pasive a Municipiului București, curtea a reținut că prin Sentința civilă nr. 688 din 27 martie 2013 s-a respins acțiunea reclamantei împotriva Consiliului General al Municipiului București, iar nu împotriva Municipiului București. Rezultă deci, în primul rând, lipsa de interes personal al Municipiului București de a invoca excepția lipsei calității procesuale pasive, în al doilea rând, dacă s-ar considera că din Municipiul București face parte Consiliul General al Municipiului București ca element de structură organizatorică component al Municipiului București, și în acest caz Municipiul București nu ar avea un interes actual în condițiile în care cererea de chemare în judecată a fost respinsă, ceea ce înseamnă că, implicit, pe fond s-a reținut lipsa obligației de plată a chiriei și, de aici, o lipsă de calitate. În plus, nu se poate ca pe calea unei întâmpinări, chiar dacă aceasta conține excepția lipsei calității procesuale pasive, să se tindă la schimbarea unei hotărâri, practic, ar însemna, că pe calea unei întâmpinări s-a exercitat o cale de atac împotriva sentinței de fond.
Examinând cererea de apel, s-a constatat că reclamanta a încercat modificarea cadrului procesual prin indicarea ca intimat-pârât și a Municipiului București.
Un asemenea abuz personal este însă sancționat de art. 294 C. proc. civ., potrivit cu care, în apel nu se pot schimba calitatea părților, cauza sau obiectul cererii de chemare în judecată.
Examinând motivele de apel, astfel cum au fost formulate și dezvoltate, s-au constatat următoarele:
Prin art. 16 alin. (2) din Legea specială nr. 10/2001 privind regimul juridic al unor imobile preluate în mod abuziv în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989, s-a dispus ca în perioada prevăzută la art. 16 plata cheltuielilor de întreținere aferente imobilului revine deținătorilor.
Art. 4 din H.G. nr. 1886/2006 arată că încheierea contractelor de închiriere se face între noul proprietar și utilizatorul imobilului, iar art. 6 din aceeași H.G. arată că plata obligațiilor care decurg din contractele de închiriere, încheiate potrivit art. 4 se asigură din fondurile prevăzute cu această destinație în bugetele de venituri și cheltuieli aprobate, în condițiile legii.
Rezultă că nu s-a individualizat prin H.G. nr. 1886/2006 o altă persoană ținută să plătească chiriile, ci doar s-a specificat că aceste chirii se plătesc din fondurile prevăzute cu această destinație, din bugetele de venituri și cheltuieli aprobate în condițiile legii.
În speță, apelanta-reclamantă nu a făcut dovada că prin bugete de venituri și cheltuieli ale Consiliului Local Sector 4 și ale Consiliului General al Municipiului București s-ar fi prevăzut fonduri pentru plata chiriei, aprobate în condițiile legii.
În plus, se constată că ordonator de credite este primarul consiliului local și că consiliile locale au doar rol deliberativ.
Astfel, într-o situație asemănătoare H.G. nr. 1886/2006 a fost și H.G. nr. 244/2004. Potrivit art. 6 din H.G. nr. 244/2004:
"ordonatorii de credite asigură plata obligațiilor ce decurg din contractele de închiriere încheiate potrivit art. 4 din fondurile publice cu această destinație, prevăzute în bugetele aprobate, în condițiile legii.
Rezultă că titulari ai obligației de plată a chiriei nu pot fi decât ordonatorii de credite și că cele două consilii, local și general, nu au obligația de plată a chiriei, ele având doar obligația de a aproba bugetul de venituri și cheltuieli propus de primar.
Primul motiv de apel, astfel cum a fost formulat și dezvoltat, a fost respins ca nefondat, pentru următoarele argumente:
Este adevărat faptul că instanța a respins excepția lipsei calității procesuale pasive a Consiliului Local Sector 4, fapt ce duce la ideea că acest pârât ar avea obligația de plată a chiriei. În realitate, acest aspect nu este însă determinant pentru schimbarea soluției, pretenția fiind într-adevăr, neîntemeiată față de Consiliul Local Sector 4, în condițiile în care acesta are numai rol deliberativ și nu și executiv.
Este, de asemenea, adevărat că instanța de fond a reținut că obligația de plată a chiriei aparținea Centrului Militar Zonal ca utilizator al spațiului, dar acest aspect nu este însă determinant pentru schimbarea soluției, atâta timp cât cele două consilii chemate în judecată au doar rol deliberativ în structurile din care fac parte și că lor nu le incumbă obligația de plată a chiriei, lipsind orice text de lege care să dispună în sarcina lor o asemenea obligație.
În ce privește incidența art. 35 lit. e) din Legea nr. 45/1994 a apărării naționale a României, este adevărat faptul că prin acest text de lege autoritățile publice locale sunt ținute să asigure fondurile necesare desfășurării activității de către Centrul Militar Zonal București, dar termenul de a asigura nu este totuna cu acela de a avea obligația de către consilii de a plăti chiria și deci, și sub acest aspect critica nu poate fi primită.
În ce privește incidența art. 76 din Legea nr. 446/2006, și acest text dispune obligația consiliilor locale de a asigura plata serviciilor menționate în acest text de lege, servicii în care nu este cuprinsă plata chiriei. Și în acest caz, termenul a asigura nu acoperă obligația de plată din partea consiliilor locale, care au doar rol deliberativ și nu executiv.
În ce privește art. 5 Cap. 2 din anexa 2 la Legea nr. 273/2006 este adevărat faptul că în bugetele locale trebuie să se prevadă cheltuieli de apărare, dar și în acest caz consiliile nu pot fi obligate de la plata chiriei, deoarece ele au doar rol deliberativ și nu executiv.
De altfel, însăși apelanta arată că, consiliile au doar rolul de a aproba bugetele de venituri și cheltuieli și deci, că au doar rol deliberativ și nu și executiv.
În ce privește critica potrivit cu care ar fi greșită soluția instanței în ce privește obligația centrului militar de a încheia contractul de închiriere și de a plăti chirie, critica este parțial fondată dar nu este determinantă pentru schimbarea soluției. În speță, legea spune că obligația de a încheia contractul aparține utilizatorului/deținătorul, situație în care utilizator este apelanta-reclamantă, astfel că încheierea contractului se putea face de către aceasta dacă avea organe de conducere sau de un organism ierarhic superior cu competențe legale în acest sens.
În ce privește plata chiriei se face de către ordonatorii principali de credite și nu de către consiliile locale.
Pentru aceste considerente, care suplinesc considerentele sentinței de fond, apelul a fost respins ca nefondat.
Prin încheierea pronunțată de Curtea de Apel la data de 26 septembrie 2014, s-a admis cererea formulată de Municipiul București, prin Primar General, și s-a dispus îndreptarea erorii materiale strecurate în Decizia civilă nr. 183A din 23 aprilie 2014 pronunțată de CAB, secția a IV-a civilă, în sensul că intimatul pârât CGMB a fost reprezentat de avocat D., cu împuternicire avocațială nr. 1643159.
Împotriva deciziei a declarat recurs reclamanta A. iar împotriva încheierii din 26 septembrie 2014 a declarat recurs pârâtul Municipiul București prin Primarul General.
Recurenta A. a solicitat, în principal, în temeiul art. 312 alin. (5) C. proc. civ., casarea deciziei și trimiterea cauzei spre rejudecare Curții de Apel București. În subsidiar, în temeiul art. 312 alin. (3) C. proc. civ., raportat la art. 304 pct. 9 C. proc. civ., a solicitat modificarea deciziei, admiterea apelului, anularea sentinței tribunalului și obligarea pârâților la plata chiriei în sumă de 1.465.527,12 RON, pentru ocuparea imobilului în perioada ianuarie 2009 - decembrie 2012 (36 luni).
Municipiul București prin Primarul General a formulat recurs împotriva încheierii de îndreptare eroare materială pronunțată la data de 26 mai 2014 de Curtea de Apel București, secția a IV-a civilă, solicitând instanței să dispună modificarea încheierii atacate, respectiv admiterea în integralitate a cererii de îndreptare a erorii materiale formulată, în sensul reținerii că la termenul din data de 23 aprilie 2014, avocat D. a reprezentat Municipiul București prin Primarul General, iar nu Consiliul General al Municipiului București.
Prin Decizia civilă nr. 581 din 25 februarie 2015 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția I civilă în Dosarul nr. x/2012, instanța a admis recursul declarat de reclamanta A. împotriva Deciziei nr. 183 A din 23 aprilie 2014 a Curții de Apel București, secția IV-a civilă, a casat decizia recurată și Sentința nr. 688 din 27 martie 2013 a Tribunalului București, secția a IV-a civilă și a trimis cauza spre rejudecare Tribunalului București; a constatat nul recursul declarat de pârâtul Municipiul București prin Primarul general împotriva încheierii din 26 septembrie 2014 a Curții de Apel București, secția IV-a civilă.
Recursul A. a fost admis pentru următoarele considerente, pentru motivul de nelegalitate prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., reținându-se că atât instanța de fond, cât și instanța de apel au ignorat cererea prin care reclamanta a modificat cadrul procesual pasiv în condițiile art. 132 C. proc. civ.., în sensul introducerii în cauză în calitate de pârâți a Unității Administrativ Teritoriale Municipiul București și a Unității Administrativ Teritoriale Sectorul 4, încălcând astfel limitele învestirii, ca expresie a principiului disponibilității.
S-a stabilit că, în rejudecare, se impune citarea legală a tuturor părților, Consiliul Local al Sectorului 4 prin președinte, Consiliul General al Municipiului București prin președinte, Municipiul București prin Primarul General și Unitatea Administrativ Teritorială Sectorul 4 prin Primarul Sectorului 4 și judecarea în limitele în care reclamantul a învestit instanța prin cererea precizatoare (modificatoare) depusă la data de 2 august 2012 atât sub aspectul obiectului cererii și al temeiului juridic, cât și sub aspectul părților chemate în judecată. Se impune a se verifica și apartenența la o persoană juridică a Centrului Militar Zonal București care folosește imobilul după retrocedare, în legătură cu care s-a susținut că nu are personalitate juridică.
Recursul formulat de Municipiul București prin Primarul General împotriva încheierii de îndreptare eroare materială din data de 26 mai 2014 este nul, apreciindu-se că o simplă eroare de fapt ce nu poate atrage aplicarea dispozițiilor art. 304 C. proc. civ.
Astfel, în temeiul art. 306 C. proc. civ., Curtea a constatat nul recursul exercitat de pârâtul Municipiul București prin Primarul General împotriva încheierii din 26 septembrie 2014 a Curții de Apel București, secția IV-a civilă.
Cauza a fost înregistrată pe rolul Tribunalului București, secția a IV-a civilă la data de 22 mai 2015, sub nr. x/2015.
În rejudecare, tribunalul a unit cu fondul excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâților Consiliul local Sector 4 și Municipiul București, prin încheierea de ședință din data de 17 noiembrie 2015. Prin aceeași încheiere, s-a încuviințat administrarea probei cu înscrisuri, pentru reclamantă și pârâții Consiliul Local sector 4 și Municipiul București, iar pentru reclamantă s-a încuviințat, de asemenea, proba cu expertiza contabilă.
La data de 14 iunie 2016, reclamanta și-a precizat cererea de chemare în judecată, în sensul că solicită obligarea pârâților, în solidar, la plata sumei de 779.540,04 RON, cu titlu de contravaloare chirie legală actualizată cu rata inflației, plus dobândă legală, reprezentând contravaloare folosință în perioada 1 ianuarie 2009 - 1 ianuarie 2012, pentru ocuparea imobilului situat în București, str. x, sector 4, conform concluziilor raportului de expertiză contabilă efectuat în cauză.
Prin Sentința civilă nr. 937 din 28 iunie 2016, Tribunalul București, secția a IV-a civilă:
- a admis excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtului Consiliul Local al Sectorului 4 și a respins cererea în consecință
- a respins excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtului Municipiul București, prin Primar General, ca neîntemeiată,
- a admis în parte cererea astfel cum a fost precizată,
- a obligat pârâtul Municipiul București, prin Primar General la plata către reclamantă a sumei de 702.486,35 RON, cu titlu de chirie actualizată cu rata inflației, aferentă perioadei ianuarie 2009 - ianuarie 2012, precum și a sumei de 77.053,69 RON, reprezentând dobânda legală aferentă acestei sume și a obligat pârâtul Municipiul București, prin Primar General, la plata către reclamantă a următoarelor cheltuieli de judecată: suma de 4.700 RON onorarii experți, suma de 11.910,4 RON taxe de timbru la judecată în primă instanță, suma de 5.071,45 RON taxă de timbru în apel și suma de 5.073 RON taxă de timbru în recurs.
Analizând dispozițiile legale incidente în cauză, Tribunalul a reținut că, potrivit art. 76 din Legea nr. 446/2006 privind pregătirea populației pentru apărare, "(1) Consiliile județene/locale și ale sectoarelor municipiului București sunt obligate să asigure centrelor militare din raza lor de activitate terenurile, localurile, instalațiile de telecomunicații, sistemele și serviciile informatice, autoturismele, alte dotări și materiale, precum și fondurile necesare desfășurării activității specifice, potrivit normelor stabilite prin hotărâre a Guvernului."
Dispozițiile art. 78 din aceeași lege prevăd următoarele:
"Autoritățile administrației publice locale pot schimba total sau parțial destinația imobilelor asigurate centrelor militare numai cu acordul Ministerului Apărării Naționale și numai după ce au pus la dispoziția centrelor militare alte imobile amenajate și utilate conform prevederilor legale, în condiții care să nu afecteze desfășurarea activității specifice."
Art. 35 lit. e) din Legea apărării naționale a României nr. 45/1994 prevede că autoritățile administrației publice locale, potrivit competenței, asigură, în timp de pace și în caz de mobilizare și de război, în raza lor teritorială, centrelor militare zonale, județene și ale sectoarelor municipiului București terenurile, localurile, instalațiile de telecomunicații, dotările și fondurile necesare desfășurării activității acestora, potrivit normelor stabilite prin hotărâre a Guvernului.
Art. 1 din Hotărârea de Guvern nr. 414/1997 pentru aprobarea Normelor maximale privind dotarea centrelor militare județene, municipale și ale sectoarelor municipiului București conține prevederi similare, după cum urmează:
"Consiliile locale, județene, municipale și ale sectoarelor municipiului București sunt obligate să asigure, centrelor militare care funcționează în unitățile administrativ-teritoriale respective, terenurile, localurile, instalațiile de telecomunicații, dotările și fondurile necesare pentru desfășurarea activității specifice acestora."
Tribunalul a apreciat că trebuie făcută o diferențiere între Centrul Militar Zonal București și Centrul Militar Sector 4, corespunzător enumerării făcute de art. 35 lit. e) din Legea nr. 45/1994. În consecință, potrivit dispozițiilor sus-citate și a art. 1 din H.G. nr. 414/1997, Centrul Militar Zonal al Mun. București funcționează în Unitatea Administrativ Teritorială Municipiul București, iar Consiliul General al Mun. București este obligat să asigure terenul și locația necesare funcționării acestei unități, potrivit art. 76 din Legea nr. 446/2006.
Tribunalul a apreciat că obligația asigurării unui sediu corespunzător Centrului Militar Zonal al Mun. București nu revine Consiliului Local al sectorului 4, deoarece numai în mod întâmplător imobilul care a constituit sediul acestei unități până la data de 30 august 2012 s-a aflat pe raza sectorului 4, dată la care s-a atribuit un nou sediu în sectorul 2. În concluzie, Tribunalul apreciază că obligația revine Consiliului General al Mun. București, Centrul Militar Zonal București funcționând pentru toată raza teritorială a mun. București, și nu numai pentru un anumit sector din București.
În sprijinul acestei concluzii vin și dispozițiile art. 119 din Legea nr. 215/2001 privind administrația locală, care prevăd următoarele:
"Constituie patrimoniu al unității administrativ-teritoriale bunurile mobile și imobile care aparțin domeniului public al unității administrativ-teritoriale, domeniului privat al acesteia, precum și drepturile și obligațiile cu caracter patrimonial." Coroborate cu dispozițiile art. 1 alin. (2) lit. h) din aceeași lege, potrivit cărora subdiviziuni administrativ-teritoriale ale municipiilor sunt sectoarele municipiului București, iar potrivit lit. i), unități administrativ-teritoriale sunt municipiile, dispozițiile art. 119 citate anterior duc la concluzia că doar unitatea administrativ teritorială, în cazul de față Mun. București, poate avea în proprietate un imobil, și nu sectorul ca subdiviziune administrativ-teritorială.
Potrivit art. 81 alin. (2) lit. f) din Legea nr. 215/2001, Consiliul local al fiecărui sector din Mun. București administrează, în condițiile legii, bunurile proprietate publică sau privată a municipiului, de pe raza sectorului, pe baza hotărârii Consiliului General al Municipiului București, iar în exercitarea dreptului de administrare, conform art. 124 din Legea nr. 215/2001, "Consiliile locale și consiliile județene pot da în folosință gratuită, pe termen limitat, bunuri mobile și imobile proprietate publică sau privată locală ori județeană, după caz, persoanelor juridice fără scop lucrativ, care desfășoară activitate de binefacere sau de utilitate publică ori serviciilor publice."
Prin urmare, consiliul local de sector poate doar administra bunurile aflate în patrimoniul unității administrativ - teritoriale (municipiul). Chiar și în ipoteza analizării unui eventual drept de administrare a imobilelor aparținând Mun. București, în cauza de față nu s-a dovedit că pârâtul Consiliul Local al sectorului 4 avea în administrare astfel de bunuri imobile care puteau fi luate în considerare pentru a fi puse la dispoziția Centrului Militar Zonal al Mun. București, în locul celui restituit reclamantei.
Analizând împrejurările particulare ale cauzei de față, tribunalul a mai constatat că prin Dispoziția nr. 10515 din 21 mai 2008 emisă de Primarul General al Mun. București, s-a dispus ca predarea imobilului să fie făcută pe bază de proces-verbal încheiat între Consiliul Local sector 4 și noul proprietar - A. "A.".
Obligația de predare a imobilului nu se confundă cu obligația de plată a contravalorii lipsei de folosință pentru imobil, aceasta din urmă constituind obiectul cererii de față.
Deși obligația de predare a imobilului aparține Centrului Militar Zonal, aflat în subordinea Ministerului Apărării Naționale, ca unitate care deținea imobilul, predarea ar fi trebuit să se realizeze, potrivit dispoziției nr. 10515, pe bază de proces-verbal încheiat de Consiliul Local Sector 4, în calitate de administrator.
Prin urmare, obligația de plată a chiriei pentru perioada în care reclamanta trebuia să mențină afectațiunea de Centru Militar Zonal București, respectiv perioada 1 ianuarie 2009 - 21 mai 2011, precum și obligația de plată a contravalorii lipsei de folosință pentru perioada 21 mai 2011 - 1 ianuarie 2012, revin Municipiului București, prin Primarul General. Această obligație se explică prin faptul că patrimoniul public și privat al Mun. București aparține unității administrativ - teritoriale, adică municipiului, iar ordonator de credite pentru bugetul Mun. București este Primarul General, și nu Consiliul General al Mun. București, conform art. 63 alin. (4) lit. a) din Legea nr. 215/2001.
Obligația de plată a chiriei decurge din lege (art. 16 alin. (1) și (2) din Legea nr. 10/2001), fiind vorba despre un imobil restituit de unitatea deținătoare (Municipiul București), în care se afla un obiectiv de interes public - Centrul Militar Zonal București:
"(1) În situația imobilelor având destinațiile arătate în anexa nr. 2 lit. a), care face parte integrantă din prezenta lege, necesare și afectate exclusiv și nemijlocit activităților de interes public, de învățământ, sănătate ori social-culturale, foștilor proprietari sau, după caz, moștenitorilor acestora li se restituie imobilul în proprietate cu obligația de a-i menține afectațiunea pe o perioadă de până la 3 ani, pentru cele arătate la pct. 3 din anexa nr. 2 lit. a), sau, după caz, de până la 5 ani de la data emiterii deciziei sau a dispoziției, pentru cele arătate la pct. 1, 2 și 4 din anexa nr. 2 lit. a).
Chiar dacă părțile nu au încheiat un contract de închiriere, astfel cum susține pârâtul Municipiul București, izvorul obligației nu este contractul, ci legea, astfel cum s-a reținut anterior.
În acest sens, chiar dispozițiile art. 4 teza a doua din H.G. nr. 1886/2006, referitoare la scadența obligației de plată a chiriei, reglementează ipoteza lipsei unui contract de închiriere:
"În situația în care nu se încheie un contract de închiriere în formă scrisă, obligația de plată a chiriei lunare devine scadentă de plin drept la data de 10 a fiecărei luni."
Având în vedere considerentele expuse, Tribunalul a admis excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtului Consiliul Local al Sectorului 4, a respins cererea, în contradictoriu cu acest pârât, ca fiind formulată împotriva unei persoane fără calitate procesuală pasivă și a respins excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtului Municipiul București, prin Primar General, ca neîntemeiată.
Pe fondul cauzei, s-a arătat care este fundamentul legal și faptic pentru obligarea pârâtului Mun. București, prin Primar General, la plata cheltuielilor necesare asigurării spațiului imobiliar pentru buna funcționare a Centrului Militar Zonal București.
Imobilul situat în București, a fost folosit de către Centrul Militar Zonal până la data de 30 august 2012. Până la data de 21 mai 2011, reclamanta era obligată să mențină afectațiunea imobilului, în baza Dispoziției nr. 10515 din 21 mai 2008 și a prevederilor art. 16 alin. (1) și (2) din Legea nr. 10/2001. Deși noul proprietar al imobilului - reclamanta A. "A." a fost obligată să mențină afectațiunea spațiului restituit, această obligație nu este cu titlu gratuit, gratuitatea nefiind prezumată, ci trebuie menționată expres prin contract (art. 5 din H.G. nr. 1886/2006).
Ca titular al dreptului de proprietate asupra imobilului, reclamanta putea solicita începând cu data de 21 mai 2008 plata unei chirii conform dispozițiilor H.G. nr. 1886/2006 pentru stabilirea cuantumului chiriilor aferente imobilelor care fac obiectul prevederilor art. 16 alin. (2) din Legea nr. 10/2001.
Pentru perioada 1 ianuarie 2009 - 21 mai 2011, precizată în cererea depusă la fila 131 din data de 14 iunie 2016, reclamanta are dreptul la plata chiriei, în baza art. 16 alin. (1) și (2) din Legea nr. 10/2001, a Dispoziției nr. 10515 din 21 mai 2008 și H.G. nr. 1886/2006.
În perioada 21 mai 2011 - 1 ianuarie 2012, reclamanta are dreptul la plata contravalorii lipsei de folosință, în temeiul răspunderii civile delictuale reglementate de art. 998 - 999 C. civ. 1864 (până la data de 1 octombrie 2011) și art. 1357 C. civ. 2009 (după data de 1 octombrie 2011), întrucât obligația de menținere a afectațiunii speciale nu mai era în vigoare după expirarea termenului de 3 ani la care face referire art. 16 alin. (1) din Legea nr. 10/2001 și Dispoziția nr. 10515 din 21 mai 2008. Cu toate acestea, contravaloarea lipsei de folosință a imobilului se raportează la chiria practicată pe piața liberă pentru astfel de spații, fiind în mod evident mai mare decât chiria legală stabilită prin H.G. nr. 1886/2006. Aplicând principiul disponibilității care guvernează procesul civil, Tribunalul a avut în vedere că reclamanta nu a solicitat pentru perioada 21 mai 2011 - 1 ianuarie 2012 ca suma reprezentând contravaloarea lipsei de folosință să fie calculată prin raportare la chiriile practicate pe piața liberă, ci s-a raportat tot la cuantumul chiriilor stabilite prin H.G. nr. 1866/2006.
În consecință, pentru întreaga perioadă menționată în cererea de chemare în judecată, respectiv 1 ianuarie 2009 - 1 ianuarie 2012, Tribunalul a avut în vedere cuantumul chiriei stabilit potrivit H.G. nr. 1866/2006, și anume chiria lunară de 18.192,20 RON, în total 654.919,20 RON, care prin actualizare cu rata inflației, potrivit art. 7 din H.G. nr. 1886/2006, conduce la suma totală de 702.486,35 RON, astfel cum rezultă din raportul de expertiză contabilă efectuat de doamna expert E.
Dreptul la încasarea dobânzii solicitate de reclamantă decurge din împrejurarea că obiectul dreptului de creanță al reclamantei constă într-o sumă de bani. În lipsa stipulațiilor dintre părți referitoare la stabilirea nivelului dobânzii, se va aplica dobânda legală. La suma de 702.486,35 RON se va aduna dobânda legală stabilită potrivit O.G. nr. 9/2000 de la 1 ianuarie 2009 până la data de 23 august 2011 și conform O.G. nr. 13/2011, de la data de 23 august 2011 până la data de 1 ianuarie 2012.
La stabilirea modului de calcul al chiriei, s-a avut în vedere că scadența fiecărei chirii lunare este data de 10 a fiecărei luni, potrivit dispozițiilor art. 4 alin. (1) din H.G. nr. 1886/2006, deoarece după emiterea Dispoziției nr. 10515/2008, părțile nu au încheiat un contract de închiriere.
De asemenea, s-a avut în vedere rata dobânzii de referință stabilite de BNR, diminuată cu 20%, fiind vorba despre un raport juridic de drept civil, și nu de un raport între profesioniști (comercial), conform art. 3 din O.G. nr. 9/2000, pentru chiria datorată în perioada 1 ianuarie 2009 - 23 august 2011.
După intrarea în vigoare a O.G. nr. 13/2011, tribunalul a avut în vedere nivelul dobânzii penalizatoare, astfel cum prevede art. 1 alin. (3) din acest act normativ ("dobânda datorată de debitorul obligației bănești pentru neîndeplinirea obligației respective la scadență"), și anume nivelul ratei dobânzii de referință BNR plus 4 puncte procentuale (art. 3 alin. (2), diminuat cu 20% (art. 3 alin. (3). Reclamanta nu are dreptul în plus și la dobânda remuneratorie, întrucât aceasta se acordă doar în cazul unui contract de împrumut de bani (art. 1 alin. (1) și (2) din O.G. nr. 13/2011).
Conform calculelor efectuate de dna. expert E., cuantumul dobânzii datorat pentru debitul de 654.919,20 RON reprezentând chirie restantă, potrivit precizărilor de mai sus, este de 77.053,69 RON.
Pentru aceste motive, tribunalul a admis cererea, astfel cum a fost precizată, în contradictoriu cu Municipiul București, prin Primar General, l-a obligat pe acesta la plata către reclamantă a sumei de 702.486,35 RON, cu titlu de chirie actualizată cu rata inflației, aferentă perioadei ianuarie 2009 - ianuarie 2012, precum și a sumei de 77.053,69 RON, reprezentând dobânda legală aferentă acestei sume.
În ceea ce privește cheltuielile de judecată, în temeiul art. 274 C. proc. civ., reținând culpa procesuală a pârâtului Municipiul București, prin Primar General, în declanșarea judecății în prezenta cauză, Tribunalul a avut în vedere toate cheltuielile efectuate de reclamantă în cursul judecății în primă instanță (primul ciclu procesual), în apel, în recurs și în primă instanță (rejudecare). Astfel, cheltuielile vor include onorariile de expert în cuantum de 1500 de RON, 2000 de RON, 1200 de RON, în total suma de 4700 de RON. De asemenea, vor include taxa de timbru și timbru judiciar datorate și achitate la judecată în primă instanță în cuantum de 11.910,4 RON (raportat la suma acordată de 779.540,04 RON), chiar dacă reclamanta a achitat mai mult (12.737 RON și 10.146,87 RON, conform dovezilor aflate la filele 33, 391 și 395 dosar tribunal, primul ciclu procesual); în apel, taxe în cuantum de 5.071,45 RON, deși cuantumul datorat era de 5.954,2 RON, însă apelanta-reclamantă a achitat doar prima sumă; în recurs, taxe în cuantum de 5.073 RON, deși cuantumul datorat era de 5.954,2 RON, însă recurenta-reclamantă a achitat doar prima sumă.
Împotriva Sentinței civile nr. 937 din 28 iunie 2016 și a tuturor încheierilor premergătoare pronunțate de Tribunalul București, secția a IV-a civilă în Dosarul nr. x/2015 a formulat apel Municipiul București prin Primarul General, solicitând să se dispună:
- schimbarea în tot a sentinței apelate în sensul respingerii în tot a cererii de chemare în judecată formulată de către A. "A." în contradictoriu cu Municipiul București ca urmare a admiterii excepției lipsei calității procesuale pasive a Municipiului București.
- schimbarea în parte a sentinței apelate prin admiterea excepției prescripției pentru pretențiile în cuantum de 124.910,46 RON aferente perioadei 1 ianuarie 2009 - 2 august 2009.
- schimbarea în tot a sentinței apelate prin respingerea în tot a cererii de chemare în judecată ca fiind neîntemeiată.
Apelantul-pârât critică sentința apelată pentru netemeinicie și nelegalitate, pentru următoarele motive:
A fost invocată excepția prescripției dreptului material la acțiune pentru perioada 1 ianuarie 2009 - 2 august 2009, perioadă anterioară depunerii de către reclamantă a cererii precizatoare, în raport de disp. art. 8 alin. (1) din Decretul nr. 167/1958.
Apelantul a arătat că solicită admiterea acestei excepții, în măsura în care se va trece peste argumentele privind lipsa calității procesuale pasive a Municipiului București în considerarea art. 18 din Decretul nr. 167/1958 raportat și la cele reținute în Decizia publicată în Monitorul Oficial nr. 283 din 17 aprilie 2014 nr. 1 din 17 februarie 2014 a ÎCCJ - Completul competent să judece recursul în interesul legii privind interpretarea și aplicarea dispozițiilor art. 5, art. 201 și art. 223 din Legea nr. 71/2011 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 287/2009 privind
C. civ. și ale art. 6 alin. (4), art. 2.512 și art. 2.513 din C. civ., raportat la dispozițiile art. 18 din Decretul nr. 167/1958 privitor la prescripția extinctivă, republicat, cu referire la invocarea de către instanțe, din oficiu ori de către părți, după momentul procedural prevăzut de art. 2.513 din C. civ., a excepției prescripției extinctive, în cazul prescripțiilor începute sub imperiul Decretului nr. 167/1958, împlinite și, respectiv, neîmplinite la data intrării în vigoare a C. civ. - 1 octombrie 2011.
A fost criticată soluția primei instanțe asupra excepției lipsei calității procesuale pasive a Municipiului București.
Din perspectiva dreptului material, este indubitabil că temeiul obligației de plată a chiriei este reprezentat de dispozițiile art. 16 alin. (1) și (2) din Legea nr. 10/2001 coroborate cu cele ale art. 4 din H.G. nr. 1886/2006.
Astfel, conform dispozițiilor art. 16 alin. (2) din Legea nr. 10/2001 și ale art. 4 din H.G. nr. 1886/2006 pentru a stabili persoana obligată la plata sumelor reprezentând echivalentul lipsei de folosință a imobilului, respectiv a persoanei care are calitate procesuală pasivă în această cauză, trebuie identificată persoana deținătorului imobilului, respectiv a utilizatorului imobilului.
Așa cum rezultă din înscrisurile depuse de reclamantă la termenul din data de 17 iunie 2016 în fața instanței de fond, imobilul a fost în folosința Centrului Militar Zonal, entitate fără personalitate juridică, care se află în subordonarea Ministerului Apărării Naționale - Statul Major General. Pe cale de consecință, obligația de plată a echivalentului chiriei lunare revine acestuia din urmă în calitate de utilizator/deținător al imobilului.
În plan procesual, Municipiul București nu este parte în raportul juridic obligațional constituit prin efectul legii ce instituie obligația plății unei chirii lunare pe durata menținerii afectațiunii bunului, astfel încât nu i se poate retine legitimarea procesuală pasivă în temeiul dispozițiilor Legii nr. 10/2001, ale H.G. nr. 1886/2006 dar nici în cele ale Legii nr. 446/2006 privind pregătirea populației pentru apărare, ale Legii apărării naționale nr. 45/1994 sau ale Legii administrației publice locale nr. 215/2001.
Apelanta invocă practică judiciară referitoare la mecanismul alocării fondurilor necesare plății chiriei datorate în temeiul O.U.G. nr. 162/2008, cu referire la Decizia nr. 2452 din 30 octombrie 2015 a ICCJ.
Raportat la lipsa calității procesuale pasive a Municipiului București, rezultă că, așa cum detaliază subsecvent, prima instanță în mod greșit și nelegal (i) a interpretat dispozițiile art. 76 și 78 din Legea nr. 446/7006 privind pregătirea populației pentru apărare, ale art. 35 lit. e) din Legea apărării naționale a României nr. 45/1994, ale art. 1 din H.G. nr. 414/1997 pentru aprobarea normelor maximale privind dotarea centrelor militare județene, municipale și ale sectoarelor Municipiului București dar și cele ale art. 119 și art. 81 alin. (2) lit. f) din Legea nr. 215/2001, (ii) a respins excepția lipsei calității procesuale pasive a Consiliului Local ai Sectorului 4 și (iii) a admis pe fond acțiunea în contradictoriu cu Municipiul București.
În măsura în care instanța de apel va trece pentru excepția lipsei calității procesuale pasive a Municipiului București, apelantul-pârât solicită să se observe că pe fondul pretențiilor acțiunea este neîntemeiată.
Situația premisă pentru obligația de plata a chiriei este prevăzută la art. 16 din Legea nr. 10/2001 privind regimul juridic al unor imobile preluate în mod abuziv în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989.
Contrar raționamentului primei instanțe care, în motivarea obligației de plată a chiriei reține întârzierea de aproape 4 ani în predarea imobilului către reclamantă, timp în care instituțiile publice implicate au efectuat demersuri pentru identificarea unui sediu nou, din analiza textului de lege reprodus supra, rezultă neîndoielnic că: