ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 581/2015

Asupra recursurilor civile de față, constată următoarele: Fondul și hotărârea instanței de fond. Prin sentința civilă nr. 688 din 27 martie 2013 pronunțată în Dosarul nr. 3862/3/2012, Tribunalul București, secția a IV-a civilă, a respins ca neîntemeiată excepția lipsei calității procesuale pasive invocată de Consiliul Local al sectorului 4 București și a respins, ca nefondată, acțiunea precizată formulată de reclamanta Fundația A.N.M. în contradictoriu cu pârâții Consiliul Local al sectorului 4 București pentru sectorul 4 și Consiliul General al Municipiului București pentru Municipiul București, cât și cererea privind acordarea cheltuielilor de judecată. Pentru a dispune în acest sens, tribunalul a reținut următoarele: În temeiul art. 137 alin. (1) C. proc.

civ., tribunalul a analizat cu prioritate excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtului Consiliul Local al sectorului 4 București, pe care a respins-o ca neîntemeiată, cu motivarea că apărările formulate în susținerea excepției privesc fondul cauzei, respectiv persoana care, potrivit legii, datorează contravaloarea lipsei de folosință, susțineri pe care le-a avut în vedere la soluționarea pe fond. Asupra fondului cauzei, tribunalul a reținut că, prin cererea de chemare în judecată, reclamanta Fundația A.N.M. a solicitat obligarea în solidar a pârâtelor la repararea prejudiciului cauzat prin ocuparea fără contract, în perioada ianuarie 2009 - ianuarie 2012, a imobilului din București, sector 4, reprezentând contravaloarea lipsei de folosință, pe care a evaluat-o la 603.187,2 lei, la care se adaugă rata inflației și dobânda legală aferentă, sumă calculată prin raportare la H.G.

nr. 1886/2006 pentru stabilirea cuantumului chiriilor aferente imobilelor care fac obiectul prevederilor art. 16 alin. (2) din Legea nr. 10/2001. A solicitat, de asemenea, contravaloarea lipsei de folosință până la eliberarea efectivă a imobilului. Tribunalul a reținut că imobilul din București str. 11 iunie, sector 4, a fost retrocedat către Fundația A.N.M. prin Dispoziția nr. 10515 din 21 mai 2008 a primarului general al Capitalei, iar predarea-primirea s-a făcut prin procesul verbal încheiat de B.E.J., D.M. în data de 30 octombrie 2008. Fundația a înscris dreptul său de proprietate în cartea funciară (încheierea din data de 13 februarie 2009) iar la data predării primirii a constatat că în imobilul retrocedat își desfășura activitatea Centrul Militar Zonal București, fundației fiindu-i impusă obligativitatea de a-i menține afectațiune pe o perioadă de 3 ani, cu plata unei chirii lunare stabilite conform prevederilor H.G.

nr. 1886/2006. În baza dispozițiilor art. 1 și 2 din H.G. nr. 1886/2006, în cazul imobilelor restituite în baza Legii nr. 10/2001 și cărora li se păstrează afectațiunea potrivit art. 16 din aceeași lege, coroborat cu art. 4 alin. (1) din H.G. nr. 1886/2006, tribunalul a reținut că reclamanta trebuia să încheie un contract de închiriere cu „utilizatorul imobilului”. Or, în cauză „utilizatorul imobilului” este Centrul Militar Zonal București, persoana care îi datora legal reclamantei chirie, fapt cunoscut, de altfel, de către aceasta și afirmat în petitul acțiunii fără echivoc. Potrivit dispozițiilor art. 4 alin. (1) teza a II-a din H.G. nr. 1886/2006, „în situația în care nu se încheie un contract de închiriere în formă scrisă, obligația de plată a chiriei lunare devine scadentă de plin drept la data de 10 a fiecărei luni”, astfel că reclamanta era în drept să solicite Centrului Militar, în calitatea acestuia de „utilizator” chiria, calculată potrivit art. 7 din H.G.

nr. 1886/2006 și care putea fi încasată din fondurile prevăzute de art. 6 din H.G. nr. 1886 („plata obligațiilor care decurg din contractele de închiriere încheiate potrivit art. 4 se asigură din fondurile prevăzute cu această destinație în bugetele de venituri și cheltuieli aprobate, în condițiile legii.” Or, din nicio probă administrată de reclamantă nu rezultă că pârâților, astfel cum au fost indicați, prin cererea introductivă sau precizată ulterior, le revenea obligația pretinsă, ca fiind neîndeplinită. Pentru aceste considerente, tribunalul a respins, ca neîntemeiată, acțiunea formulată de reclamanta Fundația A.N.M., precum și cererea de acordare a cheltuielilor de judecată. Apelul și hotărârea instanței de apel.

Împotriva sentinței a declarat apel reclamanta Fundația „A.N.M.” Au formulat întâmpinare Consiliul Local al sectorului 4 București și Municipiul București. Excepțiile invocate de intimați au fost respinse de instanța de apel ca nefondate pentru următoarele argumente: În ce privește excepția lipsei calității procesuale pasive a Consiliului Local al Sectorului 4 București, prin sentința civilă nr. 688 din 27 martie 2013 s-a respins de instanța de fond această excepție. Împotriva acestei soluții, Consiliul Local al sectorului 4 București nu a formulat apel. În aceste condiții, nu se poate ca, prin întâmpinare, să se exercite practic o cale de atac împotriva soluției instanței de fond. Un asemenea mod de exercitare a drepturilor procedurale se apropie de abuzul de drept procesual, întâmpinarea putând să cuprindă doar apărări față de motivele de apel invocate.

Pentru aceste argumente, excepția nu poate fi primită. În ce privește excepția lipsei calității procesuale pasive a Municipiului București, prin sentința civilă nr. 688/2013 s-a respins acțiunea împotriva Consiliului General al Municipiului București și nu împotriva Municipiului București. Rezultă deci, în primul rând, lipsa de interes personal al Municipiului București de a invoca excepția lipsei calității procesuale pasive, iar, în al doilea rând, dacă s-ar considera că din Municipiul București face parte Consiliul General al Municipiului București ca element de structură organizatorică, Municipiul București nu ar avea un interes actual în condițiile în care cererea de chemare în judecată a fost respinsă, ceea ce înseamnă că, implicit, pe fond s-a reținut lipsa obligației de plată a chiriei și, de aici, o lipsă de calitate.

În plus, nu se poate ca prin întâmpinare să se tindă la schimbarea unei hotărâri, ceea ce practic, ar însemna, ca pe calea unei apărări să se exercite o cale de atac. Cu excepția celor de ordine publică, orice alte excepții în apel trebuie să tindă la respingerea apelului și nu la desființarea sentinței instanței de fond. Apelul a fost respins ca nefondat, prin Decizia nr. 183 A din 23 aprilie 2014, pentru următoarele argumente: S-a reținut că reclamanta a încercat modificarea cadrului procesual prin indicarea ca intimat-pârât și a Municipiului București. Un asemenea abuz procesual este însă sancționat de art. 294 C. proc. civ., potrivit cu care, în apel nu se pot schimba calitatea părților, cauza sau obiectul cererii de chemare în judecată, motiv pentru care Curtea nu a luat în considerare ca parte procesuală Municipiul București.

Pe fond, instanța de apel a reținut că, prin art. 16 alin. (2) din Legea nr. 10/2001, s-a prevăzut că în perioada menționată la art. 16 alin. (1) plata cheltuielilor de întreținere aferente imobilului revine deținătorilor. Art. 4 din H.G. nr. 1886/2006 prevede că încheierea contractelor de închiriere se face între noul proprietar și utilizatorul imobilului, iar art. 6 din același act normativ arată că plata obligațiilor care decurg din contractele de închiriere, încheiate potrivit art. 4, se asigură din fondurile prevăzute cu această destinație în bugetele de venituri și cheltuieli aprobate, în condițiile legii. Rezultă că nu s-a individualizat prin H.G. nr. 1886/2006 o altă persoană ținută să plătească chiriile, ci doar s-a specificat că aceste chirii se plătesc din fondurile prevăzute cu această destinație, din bugetele de venituri și cheltuieli aprobate în condițiile legii.

În speță, apelanta-reclamantă nu a făcut dovada că prin bugete de venituri și cheltuieli ale Consiliului Local al sectorului 4 București și ale Consiliului General al Municipiului București s-ar fi prevăzut fonduri pentru plata chiriei, aprobate în condițiile legii. În plus, se constată că ordonator de credite este primarul consiliului local și că consiliile locale au doar rol deliberativ. Astfel, într-o situație asemănătoare H.G. nr. 1886/2006, a fost și H.G. nr. 244/2004. Potrivit art. 6 din H.G. nr. 244/2004, ordonatorii de credite asigură plata obligațiilor ce decurg din contractele de închiriere încheiate potrivit art. 4, din fondurile publice cu această destinație, prevăzute în bugetele aprobate, în condițiile legii.

Rezultă că titulari ai obligației de plată a chiriei nu pot fi decât ordonatorii de credite și că cele două consilii, local și general, nu au obligația de plată a chiriei, ele având doar obligația de a aproba bugetul de venituri și cheltuieli propus de primar. Primul motiv de apel a fost respins ca nefondat pentru următoarele argumente: Este adevărat că instanța a respins excepția lipsei calității procesuale pasive a Consiliului Local al sectorului 4 București, fapt ce conduce la ideea că acest pârât ar avea obligația de plată a chiriei. În realitate, acest aspect nu este însă determinant pentru schimbarea soluției, pretenția fiind într-adevăr, neîntemeiată față de Consiliu, în condițiile în care acesta are numai rol deliberativ, nu și executiv.

Este, de asemenea, adevărat că instanța de fond a reținut că obligația de plată a chiriei aparținea Centrului Militar Zonal ca utilizator al spațiului, dar acest aspect nu este determinant pentru schimbarea soluției, atâta timp cât cele două consilii chemate în judecată au doar rol deliberativ în structurile din care fac parte și că lor nu le incumbă obligația de plată a chiriei, lipsind orice text de lege care să dispună în sarcina lor o asemenea obligație. În ce privește incidența art. 35 lit. e) din Legea nr. 45/1994 a apărării naționale, autoritățile publice locale sunt ținute să asigure fondurile necesare desfășurării activității de către Centrul Militar Zonal București dar, termenul de ”a asigura” nu este sinonim cu acela de a ”avea obligația de a plăti chiria” și deci, și sub acest aspect critica nu poate fi primită.

În ce privește incidența art. 76 din Legea nr. 446/2006, deși prevede obligația consiliilor locale de a asigura plata serviciilor menționate în acest text de lege, în aceste servicii nu este cuprinsă obligația de plată a chiriei. Și în acest caz, termenul ”a asigura” nu acoperă obligația de plată din partea consiliilor locale, care au doar rol deliberativ, și nu executiv. În ce privește art. 5, cap. 2 din anexa 2 la Legea nr. 273/2006, este adevărat că în bugetele locale trebuie să se prevadă cheltuieli de apărare, dar nici în acest caz consiliile nu pot fi obligate la plata chiriei, deoarece ele au doar rol deliberativ. Instanța de apel a apreciat că, motivul potrivit cu care ar fi greșită soluția în ce privește obligația centrului militar de a încheia contractul de închiriere și de a plăti chirie, este parțial fondat dar nu este determinant pentru schimbarea soluției.

Legea prevede că obligația de a încheia contractul aparține utilizatorului/deținătorului. În condițiile în care utilizator este apelanta-reclamantă, încheierea contractului se putea face de către aceasta, dacă avea organe de conducere, sau de un organism ierarhic superior cu competențe legale în acest sens. În ce privește plata chiriei, aceasta se face de către ordonatorii principali de credite și nu de către consiliile locale. Prin încheierea din 26 septembrie 2014, Curtea de Apel a admis cererea de îndreptare eroare materială formulată de Municipiul București prin primarul general și a dispus îndreptarea erorii materiale din considerentele Deciziei nr. 183/A din 23 aprilie 2014 în sensul că intimatul pârât C.G.M.B.

a fost reprezentat prin avocat D.I. cu împuternicire avocațială. Recursul și hotărârea instanței de recurs. Împotriva deciziei a declarat recurs reclamanta Fundația A.N.M. iar împotriva încheierii din 26 septembrie 2014 a declarat recurs pârâtul Municipiul București prin primarul general. Recurenta A.N.M. a solicitat, în principal, în temeiul art. 312 alin. (5) C. proc. civ., casarea deciziei și trimiterea cauzei spre rejudecare Curții de Apel București. În subsidiar, în temeiul art. 312 alin. (3) C. proc. civ., raportat la art. 304 pct. 9 C. proc. civ., a solicitat modificarea deciziei, admiterea apelului, anularea sentinței tribunalului și obligarea pârâților la plata chiriei în sumă de 1.465.527,12 lei, pentru ocuparea imobilului în perioada ianuarie 2009 - decembrie 2012 (36 luni).

După expunerea pe scurt a istoricului situației, recurenta susține că pentru a obține plata chiriei ce i s-ar fi cuvenit potrivit prevederilor H.G. nr. 1888/2006, a formulat cerere în pretenții solicitând obligarea pârâților la plata chiriei legale pentru perioada ianuarie 2009-ianuarie 2012 (36 luni). Inițial, cererea introductivă a fost formulată împotriva Consiliului Local al sectorului 4 București (instituția care deținea imobilul, conform dispoziției de restituire) și împotriva Consiliului General al Municipiului București dar, înaintea primului termen de judecată din 19 septembrie 2012 (la data de 02 august 2012), a precizat acțiunea în sensul introducerii în cauză în calitate de pârâți a U.A.T.

Municipiul București, cu sediul în București, sector 6 și a U.A.T. sectorul 4, cu sediul în București, sector 4. Tribunalul București a respins cererea ca neîntemeiată, reținând că Centrul Militar Zonal București, în calitate de utilizator al imobilului, datorează chirie respectiv contravaloare lipsă de folosință, iar nu intimații chemați în judecată.

În apel a invocat că Centrul Militar Zonal București este o instituție fără personalitate juridică, ale cărei cheltuielile materiale sunt asigurate de autoritățile locale, potrivit art. 35 lit. e) din Legea nr. 45/1994 a apărării naționale (autoritățile administrației publice locale, potrivit competenței, au obligația de a asigura centrelor militare zonale, județene și ale sectoarelor municipiului București terenurile, localurile, instalațiile de telecomunicații, dotările și fondurile necesare desfășurării activității acestora) și art. 76 din Legea nr. 446/2006 ("Consiliile județene și ale sectoarelor municipiului București sunt obligate să asigure centrelor militare terenurile, localurile, instalațiile de telecomunicații, sisteme și servicii informatice, autoturisme, alte dotări materiale, precum și fondurile necesare desfășurării activității specifice, potrivit normelor stabilite prin H.G."). Conform art. 36 alin. (4) lit. l) din Legea nr. 215/2001 republicată, consiliul local aprobă, la propunerea primarului, bugetul local, în care sunt incluse și cheltuielile aferente centrelor militare.

Față de această împrejurare, concluzia instanței de apel conform căreia, printr-un abuz procesual, a încercat în apel modificarea cadrului procesual prin indicarea ca intimați a unor persoane care nu au avut calitatea de parte la fond, este evident greșită. Susține că a formulat apel în contradictoriu cu pârâții împotriva cărora a formulat cererea introductivă de instanță, astfel cum a fost precizată înaintea primei zile de înfățișare. În loc să observe eroarea primei instanțe, care nu a citat în cauză și nu a pronunțat hotărârea în contradictoriu cu pârâții menționați în cererea precizatoare din 2 august 2012, instanța de apel, în mod neîntemeiat a apreciat că apelanta și-a exercitat abuziv drepturile procesuale.

Față de aceste considerente, în temeiul art. 312 alin. (5) C. proc. civ., solicită casarea deciziei recurate și trimiterea cauzei spre rejudecare Curții de Apel București. Municipiul București prin primarul general a formulat recurs împotriva încheierii de îndreptare eroare materială pronunțată la data de 26 mai 2014 de Curtea de Apel București, secția a IV-a civilă, solicitând instanței să dispună modificarea încheierii atacate, respectiv admiterea în integralitate a cererii de îndreptare a erorii materiale formulată, în sensul reținerii că la termenul din data de 23 aprilie 2014, avocat D.I. a reprezentat Municipiul București prin primarul general, iar nu Consiliul General al Municipiului București.

Motivele de nelegalitate ale încheierii pronunțate la data de 26 septembrie 2014 de Curtea de Apel București, secția a IV-a civilă, au fost încadrate de recurentul pârât în dispozițiile art. 304 pct. 7 și 9 C. proc. civ. Susține că prin încheierea pronunțată la data de 26 septembrie 2014, instanța a admis cererea de îndreptare a erorii materiale, însă în mod nelegal și netemeinic a reținut, atât în considerente, cât și în cuprinsul dispozitivului, că avocat D.I. a reprezentat Consiliul General al Municipiului București, ignorând astfel înscrisurile depuse la dosar, care fac dovada faptului că avocat D.I. a reprezentat Municipiul București prin primarul general. A invocat motivul de nelegalitate prevăzut la art. 304 pct. 7 C. proc.

civ. - când hotărârea nu cuprinde motivele pe care se sprijină sau când cuprinde motive contradictorii sau străine de natura pricinii. A motivat că, întrucât în încheierea recurată se arată că „Examinând înscrisurile depuse la dosar, respectiv (...), Curtea constată că prezent în instanță la termenul de judecată din data de 23 aprilie 2014 a fost avocat D.I. în reprezentarea Consiliului General al Municipiului București și nu avocat M.S.", este evident că motivele care au condus instanța la această concluzie sunt străine de natura pricinii întrucât, avocat D.I. a avut mandat expres în sensul asistării și reprezentării juridice din partea Municipiului București prin primar general, conform împuternicirii avocațiale.

Cu toate acestea, într-o modalitate nelegală și în contra evidenței rezultate din înscrisurile depuse la dosar în dovedirea calității de reprezentant, instanța de apel, prin încheierea în prezent recurată, a oferit, soluționând cererea, o motivare cu totul străină de natura pricinii, concluzionând că avocatul D.I. a reprezentat Consiliul General al Municipiului București. Procedând în această manieră, instanța a pronunțat o încheiere nelegală, motivarea sa fiind în egală măsură contradictorie, astfel încât consideră pe deplin incidente prevederile art. 304 pct. 7 C. proc. civ. inclusiv din această perspectivă. A mai invocat motivul de nelegalitate prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ. - când hotărârea pronunțată este lipsită de temei legal ori a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a legii.

Susține că prin depunerea contractului de asistență juridică și a împuternicirii avocațiale a făcut dovada că S.C.A. „L. & Asociații" este reprezentantul convențional al Municipiului București, încât solicită să se observe că încheiere este dată cu încălcarea și aplicarea greșită a legii din perspectiva nesocotirii clauzelor contractului de asistență și reprezentare judiciară. Contractul de asistență și reprezentare judiciară este un contract de mandat în sensul Legii nr. 51/1995 și a Statului profesiei de avocat, guvernat astfel și de dispozițiile dreptului comun, respectiv ale C. civ. care reglementează acest tip de contract în art. 2009 și urm. În urma verificării documentelor depuse, Curtea de Apel București trebuia să constate că instituția care a mandatat S.C.A.

„L. & Asociații" în calitate de reprezentant convențional este Municipiul București prin primarul general, și nu Consiliul General al Municipiului București. Soluționând însă cauza prin îndreptarea erorii materiale în sensul că avocat D.I. a reprezentat convențional Consiliul General al Municipiului București, iar nu, conform realității de fapt și de drept Municipiul București prin Primar General, instanța de judecată a aplicat greșit și a încălcat normele legale referitoare la mandat. În concluzie, pentru toate argumentele anterior dezvoltate, solicită instanței să dispună admiterea recursului și modificarea încheierii de îndreptare eroare materială, în sensul de a se consemna că la termenul din data de 23 aprilie 2014, în Dosarul nr. 3862/3/2012, avocat D.I.

a reprezentat Municipiul București prin primarul general. Recursul Fundației A.N.M. este fondat pentru cele ce se vor arăta în continuare: Motivul de nelegalitate invocat de recurenta reclamantă se încadrează în dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ. Deși, de principiu, motivul de casare prevăzut de acest text de lege vizează încălcarea legii de drept substanțial, este unanim admis în doctrină și în jurisprudență că, în mod excepțional, acest motiv include și nesocotirea legii de drept procesual, pentru acele situații care nu pot fi încadrate în niciunul din celelalte motive de recurs. Curtea apreciază că motivul invocat nu poate fi încadrat în dispozițiile art. 304 pct. 5 C. proc. civ., nefiind vorba de vreo încălcare a formelor de procedură prevăzute sub sancțiunea nulității de art. 105 alin. (2) C. proc.

civ. În cauză, instanța de apel și instanța de fond au nesocotit dispozițiile de drept procesual privitoare la obligația instanțelor de a respecta limitele investirii din punctul de vedere al părților chemate în judecată, ca expresie a principiului disponibilității. Principul disponibilității include dreptul reclamantului de a porni sau nu procesul, de a stabili limitele obiectului procesului / respectiv ale apărării, de a stabili cadrul procesual sub aspectul părților chemate în judecată, dreptul de a efectua acte de dispoziție, dreptul de a exercita sau nu căile de atac, de a executa sau nu hotărârea obținută. Inițial, prin cererea introductivă, reclamanta a chemat în judecată Consiliului Local al sectorului 4 București (instituția care i-a retrocedat imobilul) și Consiliului General al Municipiului București.

Înaintea primului termen de judecată (19 septembrie 2012), respectiv la data de 2 august 2012, reclamanta și-a precizat acțiunea în sensul introducerii în cauză în calitate de pârâți a U.A.T. Municipiul București, cu sediul în București, sector 6 și a U.A.T. sectorul 4, cu sediul în București, sector 4. Prima instanță, fără a dispune citarea și a pârâților Municipiul București care este reprezentat de primarul general și a U.A.T. sectorul 4 care este reprezentat de Primarul Sectorului 4, a soluționat acțiunea în raport cu pârâții chemați inițial în judecată, ignorând precizarea (modificarea) depusă de reclamantă cu respectarea dispozițiilor art. 132 C. proc. civ.

de la 1865. Faptul că în dispozitivul hotărârii a menționat că pârâtul Consiliul Local al sectorului 4 București este pentru sectorul 4 și Consiliul Local al Municipiului București este pentru Municipiul București nu echivalează cu introducerea în cauză a acestora și soluționarea acțiunii în contradictoriu cu cele doua unități administrativ teritoriale, care sunt reprezentate legal prin primari iar nu prin organele lor deliberative. În condițiile în care reclamantul și-a modificat legal cererea de chemare în judecată instanța era ținută de noile limite ale investirii sale, în virtutea principiului disponibilității, și era ținută să citeze legal părțile și să soluționeze cererea în limitele pe care reclamantul le-a stabilit prin cererea modificatoare.

Instanța de apel, fără a observa cererea modificatoare, a apreciat greșit că reclamanta și-a modificat cererea și a lărgit cadrul procesual sub aspectul părților chemate în judecată abia în calea dea atac, săvârșind o gravă eroare de aplicare a legii, atât sub aspectul aplicării dispozițiilor art. 132 C. proc. civ., cât și a dispozițiilor art. 294 C. proc. civ., și cu încălcarea principiului disponibilității, ca principiu esențial al dreptului procesual civil. Față de aceste considerente, Curtea apreciază că recursul reclamantei este fondat încât, în temeiul art. 304 pct. 9, raportat la art. 313 C. proc. civ., va admite recursul, va casa decizia recurată și va trimite cauza pentru rejudecare instanței de apel având în vedere faptul că părțile nu au solicitat în mod expres trimiterea cauzei pentru rejudecare prin cererea de apel ori prin întâmpinare, conform art. 297 C. proc.

civ. astfel cum a fost modificat prin Legea nr. 202/2010 privind unele măsuri pentru accelerarea soluționării proceselor. Cu ocazia rejudecării, instanța de apel va cita legal toate părțile, Consiliul Local al sectorului 4 prin președinte, Consiliul General al Municipiului București prin președinte, Municipiul București prin primarul general și U.A.T. sectorul 4 prin primarul sectorului 4 și va judeca în limitele în care reclamantul a învestit instanța prin cererea precizatoare (modificatoare) depusă 2 august 2012 atât sub aspectul obiectului cererii și al temeiului juridic, cât și sub aspectul părților chemate în judecată. Se impune a se verifica și apartenența la o persoană juridică a Centrului Militar Zonal București care folosește imobilul după retrocedare, în legătură cu care s-a susținut că nu are personalitate juridică.

Recursul formulat de Municipiul București prin Primarul General împotriva încheierii de îndreptare eroare materială din data de 26 mai 2014 este nul. Prin cererea de recurs, recurenta pârâtă a invocat o critică ce vizează reținerea eronată a apărătorului Municipiul București prin primarul general, susținând că la termenul din 23 aprilie 2014, avocat Diana Iasciurjinschi a reprezentat Municipiul București prin primarul general iar nu cum din eroare s-a reținut a reprezenta Consiliul General al Municipiului București. Critica nu poate fi încadrată în nici unul din motivele de nelegalitate prevăzute limitativ de dispozițiile art. 304 C. proc. civ., ea vizând erori de fapt ce nu constituie motive de nelegalitate a hotărârii, chiar dacă se reține, conform împuternicirii avocațiale, că avocat D.I.

a avut împuternicire de reprezentare din partea pârâtului Municipiul București prin primarul general. Critica nu poate fi încadrată în motivul de nelegalitate prevăzut la art. 304 pct. 7 C. proc. civ. indicat de recurent, încheierea recurată cuprinzând motivele pe care se sprijină, fără a cuprinde motive contradictorii sau străine de natura pricinii, erorile de fapt neputând fi reținute ca motive contradictorii sau străine de natura pricinii. Critica nu poate fi încadrată nici în motivul de nelegalitate prevăzut la art. 304 pct. 9 C. proc. civ. indicat de recurent. Încheierea de îndreptare eroare materială nu este nici lipsită de temei legal și nici dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a legii, nefiind vorba de o aplicare greșită a dispozițiilor legale privitoare la contractul de mandat C. civ.

și de reprezentare judiciară din perspectiva Legii nr. 51/1995. Pur și simplu este vorba doar de o eroare de fapt ce nu poate atrage aplicarea dispozițiilor art. 304 C. proc. civ. Astfel, în temeiul art. 306 C. proc. civ., Curtea va constata nul recursul exercitat de pârâtul Municipiul București prin primarul general împotriva încheierii din 26 septembrie 2014 a Curții de Apel București, secția IV-a civilă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Admite recursul declarat de reclamanta Fundația A.N.M. împotriva Deciziei nr. 183/A din 23 aprilie 2014 a Curții de Apel București, secția IV-a civilă. Casează decizia recurată și sentința nr. 688 din 27 martie 2013 a Tribunalului București, secția a IV-a civilă și trimite cauza, spre rejudecare, Tribunalului București. Constată nul recursul declarat de pârâtul Municipiul București prin primarul general împotriva încheierii din 26 septembrie 2014 a Curții de Apel București, secția IV-a civilă. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi, 25 februarie 2015.