ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 581/2015

ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 581/2015 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2015)

Asupra recursurilor

civile de față, constată următoarele:

Fondul și

hotărârea instanței de fond.

Prin sentința civilă nr. 688 din 27 martie 2013

pronunțată în Dosarul nr. 3862/3/2012, Tribunalul București, secția a IV-a civilă,

a respins ca neîntemeiată excepția lipsei calității procesuale pasive invocată

de Consiliul Local al sectorului 4 București și a respins, ca nefondată,

acțiunea precizată formulată de reclamanta Fundația A.N.M. în contradictoriu cu

pârâții Consiliul Local al sectorului 4 București pentru sectorul 4 și

Consiliul General al Municipiului București pentru Municipiul București, cât și

cererea privind acordarea cheltuielilor de judecată.

Pentru a dispune în

acest sens, tribunalul a reținut următoarele:

În temeiul art. 137 alin.

(1) C. proc. civ., tribunalul a analizat cu prioritate excepția lipsei

calității procesuale pasive a pârâtului Consiliul Local al sectorului 4

București, pe care a respins-o ca neîntemeiată, cu motivarea că apărările

formulate în susținerea excepției privesc fondul cauzei, respectiv persoana

care, potrivit legii, datorează contravaloarea lipsei de folosință, susțineri

pe care le-a avut în vedere la soluționarea pe fond.

Asupra fondului

cauzei, tribunalul a reținut că, prin cererea de chemare în judecată,

reclamanta Fundația A.N.M. a solicitat obligarea în solidar a pârâtelor la

repararea prejudiciului cauzat prin ocuparea fără contract, în perioada

ianuarie 2009 - ianuarie 2012, a imobilului din București, sector 4,

reprezentând contravaloarea lipsei de folosință, pe care a evaluat-o la

603.187,2 lei, la care se adaugă rata inflației și dobânda legală aferentă,

sumă calculată prin raportare la H.G. nr. 1886/2006 pentru stabilirea

cuantumului chiriilor aferente imobilelor care fac obiectul prevederilor art. 16

alin. (2) din Legea nr. 10/2001. A solicitat, de asemenea, contravaloarea

lipsei de folosință până la eliberarea efectivă a imobilului.

Tribunalul a reținut

că imobilul din București str. 11 iunie, sector 4, a fost retrocedat către

Fundația A.N.M. prin Dispoziția nr. 10515 din 21 mai 2008 a primarului general al

Capitalei, iar predarea-primirea s-a făcut prin procesul verbal încheiat de B.E.J.,

D.M. în data de 30 octombrie 2008. Fundația a înscris dreptul său de

proprietate în cartea funciară (încheierea din data de 13 februarie 2009) iar

la data predării primirii a constatat că în imobilul retrocedat își desfășura

activitatea Centrul Militar Zonal București, fundației fiindu-i impusă

obligativitatea de a-i menține afectațiune pe o perioadă de 3 ani, cu plata

unei chirii lunare stabilite conform prevederilor H.G. nr. 1886/2006.

În baza dispozițiilor

art. 1 și 2 din H.G. nr. 1886/2006, în cazul imobilelor restituite în baza

Legii nr. 10/2001 și cărora li se păstrează afectațiunea potrivit art. 16 din

aceeași lege, coroborat cu art. 4 alin. (1) din H.G. nr. 1886/2006, tribunalul a

reținut că reclamanta trebuia să încheie un contract de închiriere cu

„utilizatorul imobilului”. Or, în cauză „utilizatorul imobilului” este Centrul

Militar Zonal București, persoana care îi datora legal reclamantei chirie, fapt

cunoscut, de altfel, de către aceasta și afirmat în petitul acțiunii fără

echivoc.

Potrivit

dispozițiilor art. 4 alin. (1) teza a II-a din H.G. nr. 1886/2006, „în situația

în care nu se încheie un contract de închiriere în formă scrisă, obligația de

plată a chiriei lunare devine scadentă de plin drept la data de 10 a fiecărei

luni”, astfel că reclamanta era în drept să solicite Centrului Militar, în

calitatea acestuia de „utilizator” chiria, calculată potrivit art. 7 din H.G. nr.

1886/2006 și care putea fi încasată din fondurile prevăzute de art. 6 din H.G. nr.

1886 („plata obligațiilor care decurg din contractele de închiriere încheiate

potrivit art. 4 se asigură din fondurile prevăzute cu această destinație în

bugetele de venituri și cheltuieli aprobate, în condițiile legii.”

Or, din nicio probă

administrată de reclamantă nu rezultă că pârâților, astfel cum au fost

indicați, prin cererea introductivă sau precizată ulterior, le revenea

obligația pretinsă, ca fiind neîndeplinită.

Pentru aceste

considerente, tribunalul a respins, ca neîntemeiată, acțiunea formulată de

reclamanta Fundația A.N.M., precum și cererea de acordare a cheltuielilor

de judecată.

Apelul și

hotărârea instanței de apel.

Împotriva sentinței a

declarat apel reclamanta Fundația „A.N.M.”

Au formulat

întâmpinare Consiliul Local al sectorului 4 București și Municipiul

București.

Excepțiile invocate

de intimați au fost respinse de instanța de apel ca nefondate pentru

următoarele argumente:

În ce privește

excepția lipsei calității procesuale pasive a Consiliului Local al Sectorului 4

București, prin sentința civilă nr. 688 din 27 martie 2013 s-a respins de

instanța de fond această excepție. Împotriva acestei soluții, Consiliul Local

al sectorului 4 București nu a formulat apel. În aceste condiții, nu se

poate ca, prin întâmpinare, să se exercite practic o cale de atac împotriva

soluției instanței de fond. Un asemenea mod de exercitare a

drepturilor procedurale se apropie de abuzul de drept procesual, întâmpinarea

putând să cuprindă doar apărări față de motivele de apel invocate. Pentru

aceste argumente, excepția nu poate fi primită.

În ce privește

excepția lipsei calității procesuale pasive a Municipiului București, prin

sentința civilă nr. 688/2013 s-a respins acțiunea împotriva Consiliului General

al Municipiului București și nu împotriva Municipiului București. Rezultă deci,

în primul rând, lipsa de interes personal al Municipiului București de a invoca

excepția lipsei calității procesuale pasive, iar, în al doilea rând, dacă s-ar

considera că din Municipiul București face parte Consiliul General al

Municipiului București ca element de structură organizatorică, Municipiul

București nu ar avea un interes actual în condițiile în care cererea de chemare

în judecată a fost respinsă, ceea ce înseamnă că, implicit, pe fond s-a reținut

lipsa obligației de plată a chiriei și, de aici, o lipsă de calitate.

În plus, nu se poate

ca prin întâmpinare să se tindă la schimbarea unei hotărâri, ceea ce practic,

ar însemna, ca pe calea unei apărări să se exercite o cale de atac. Cu excepția

celor de ordine publică, orice alte excepții în apel trebuie să tindă la

respingerea apelului și nu la desființarea sentinței instanței de fond.

Apelul a fost respins

ca nefondat, prin

Decizia

nr. 183 A din 23 aprilie 2014, pentru următoarele argumente:

S-a reținut că

reclamanta a încercat modificarea cadrului procesual prin indicarea ca

intimat-pârât și a Municipiului București. Un asemenea abuz procesual este însă

sancționat de art. 294 C. proc. civ., potrivit cu care, în apel nu se pot

schimba calitatea părților, cauza sau obiectul cererii de chemare în judecată,

motiv pentru care Curtea nu a luat în considerare ca parte procesuală

Municipiul București.

Pe fond,

instanța de apel a reținut că, prin art. 16 alin. (2) din Legea nr. 10/2001,

s-a prevăzut că în perioada menționată la art. 16 alin. (1) plata

cheltuielilor de întreținere aferente imobilului revine deținătorilor. Art. 4

din H.G. nr. 1886/2006 prevede că încheierea contractelor de închiriere se face

între noul proprietar și utilizatorul imobilului, iar art. 6 din același

act normativ arată că plata obligațiilor care decurg din contractele de

închiriere, încheiate potrivit art. 4, se asigură din fondurile prevăzute cu

această destinație în bugetele de venituri și cheltuieli aprobate, în

condițiile legii.

Rezultă că nu s-a

individualizat prin H.G. nr. 1886/2006 o altă persoană ținută să plătească

chiriile, ci doar s-a specificat că aceste chirii se plătesc din fondurile

prevăzute cu această destinație, din bugetele de venituri și cheltuieli

aprobate în condițiile legii.

În speță,

apelanta-reclamantă nu a făcut dovada că prin bugete de venituri și cheltuieli

ale Consiliului Local al sectorului 4 București și ale Consiliului General

al Municipiului București s-ar fi prevăzut fonduri pentru plata chiriei,

aprobate în condițiile legii. În plus, se constată că ordonator de credite este

primarul consiliului local și că consiliile locale au doar rol deliberativ.

Astfel, într-o

situație asemănătoare H.G. nr. 1886/2006, a fost și H.G. nr. 244/2004. Potrivit

art. 6 din H.G. nr. 244/2004, ordonatorii de credite asigură plata obligațiilor

ce decurg din contractele de închiriere încheiate potrivit art. 4, din

fondurile publice cu această destinație, prevăzute în bugetele aprobate, în

condițiile legii.

Rezultă că titulari

ai obligației de plată a chiriei nu pot fi decât ordonatorii de credite și că

cele două consilii, local și general, nu au obligația de plată a chiriei, ele

având doar obligația de a aproba bugetul de venituri și cheltuieli propus de

primar.

Primul motiv de apel

a fost respins ca nefondat pentru următoarele argumente:

Este adevărat că

instanța a respins excepția lipsei calității procesuale pasive a Consiliului

Local al sectorului 4 București, fapt ce conduce la ideea că acest pârât

ar avea obligația de plată a chiriei. În realitate, acest aspect nu este însă

determinant pentru schimbarea soluției, pretenția fiind într-adevăr,

neîntemeiată față de Consiliu, în condițiile în care acesta are numai rol

deliberativ, nu și executiv.

Este, de asemenea,

adevărat că instanța de fond a reținut că obligația de plată a chiriei

aparținea Centrului Militar Zonal ca utilizator al spațiului, dar acest aspect

nu este determinant pentru schimbarea soluției, atâta timp cât cele două

consilii chemate în judecată au doar rol deliberativ în structurile din care

fac parte și că lor nu le incumbă obligația de plată a chiriei, lipsind orice

text de lege care să dispună în sarcina lor o asemenea obligație.

În ce privește

incidența art. 35 lit. e) din Legea nr. 45/1994 a apărării naționale,

autoritățile publice locale sunt ținute să asigure fondurile necesare

desfășurării activității de către Centrul Militar Zonal București dar, termenul

de ”a asigura” nu este sinonim cu acela de a ”avea obligația de a plăti chiria”

și deci, și sub acest aspect critica nu poate fi primită.

În ce privește

incidența art. 76 din Legea nr. 446/2006, deși prevede obligația

consiliilor locale de a asigura plata serviciilor menționate în acest text de

lege, în aceste servicii nu este cuprinsă obligația de plată a chiriei. Și

în acest caz, termenul ”a asigura” nu acoperă obligația de plată din partea

consiliilor locale, care au doar rol deliberativ, și nu executiv.

În ce privește art. 5,

cap. 2 din anexa 2 la Legea nr. 273/2006, este adevărat că în bugetele locale

trebuie să se prevadă cheltuieli de apărare, dar nici în acest caz consiliile

nu pot fi obligate la plata chiriei, deoarece ele au doar rol deliberativ.

Instanța de apel

a apreciat că, motivul potrivit cu care ar fi greșită soluția în ce privește

obligația centrului militar de a încheia contractul de închiriere și de a plăti

chirie, este parțial fondat dar nu este determinant pentru schimbarea soluției.

Legea prevede că obligația de a încheia contractul aparține

utilizatorului/deținătorului. În condițiile în care utilizator este

apelanta-reclamantă, încheierea contractului se putea face de către aceasta,

dacă avea organe de conducere, sau de un organism ierarhic superior cu

competențe legale în acest sens. În ce privește plata chiriei, aceasta se face

de către ordonatorii principali de credite și nu de către consiliile locale.

Prin încheierea din

26 septembrie 2014,

Curtea de Apel a admis cererea de îndreptare eroare materială formulată de Municipiul

București prin primarul general și a dispus îndreptarea erorii materiale

din considerentele Deciziei nr. 183/A din 23 aprilie 2014 în sensul că

intimatul pârât C.G.M.B. a fost reprezentat prin avocat D.I. cu împuternicire

avocațială.

Recursul și

hotărârea instanței de recurs.

Împotriva deciziei a

declarat recurs reclamanta Fundația A.N.M. iar împotriva încheierii din 26

septembrie 2014 a declarat recurs pârâtul Municipiul București prin primarul

general.

Recurenta A.N.M. a

solicitat, în principal, în temeiul art. 312 alin. (5) C. proc. civ., casarea

deciziei și trimiterea cauzei spre rejudecare Curții de Apel București. În subsidiar,

în temeiul art. 312 alin. (3) C. proc. civ., raportat la art. 304 pct. 9 C.

proc. civ., a solicitat modificarea deciziei, admiterea apelului, anularea

sentinței tribunalului și obligarea pârâților la plata chiriei în sumă de 1.465.527,12

lei, pentru ocuparea imobilului în perioada ianuarie 2009 - decembrie 2012 (36

luni).

După expunerea pe

scurt a istoricului situației, recurenta susține că pentru a

obține plata chiriei ce i s-ar fi cuvenit potrivit prevederilor H.G. nr. 1888/2006,

a formulat cerere în pretenții solicitând obligarea pârâților la plata chiriei

legale pentru perioada ianuarie 2009-ianuarie 2012 (36 luni). Inițial, cererea

introductivă a fost formulată împotriva Consiliului Local al sectorului 4

București (instituția care deținea imobilul, conform dispoziției de

restituire) și împotriva Consiliului General al Municipiului București dar,

înaintea primului termen de judecată din 19 septembrie 2012 (la data de 02

august 2012), a precizat acțiunea în sensul introducerii în cauză în calitate

de pârâți a U.A.T. Municipiul București, cu sediul în București, sector 6 și a U.A.T.

sectorul 4, cu sediul în București, sector 4.

Tribunalul București

a respins cererea ca neîntemeiată, reținând că Centrul Militar Zonal București,

în calitate de utilizator al imobilului, datorează chirie respectiv

contravaloare lipsă de folosință, iar nu intimații chemați în judecată.

În apel a invocat că

Centrul Militar Zonal București este o instituție fără personalitate juridică,

ale cărei cheltuielile materiale sunt asigurate de autoritățile locale,

potrivit art. 35 lit. e) din Legea nr. 45/1994 a apărării naționale

(autoritățile administrației publice locale, potrivit competenței, au obligația

de a asigura centrelor militare zonale, județene și ale sectoarelor

municipiului București terenurile, localurile, instalațiile de telecomunicații,

dotările și fondurile necesare desfășurării activității acestora) și art. 76

din Legea nr. 446/2006 ("Consiliile județene și ale sectoarelor

municipiului București sunt obligate să asigure centrelor militare terenurile,

localurile, instalațiile de telecomunicații, sisteme și servicii informatice,

autoturisme, alte dotări materiale, precum și fondurile necesare desfășurării

activității specifice, potrivit normelor stabilite prin H.G.").

Conform art. 36 alin.

(4) lit. l) din Legea nr. 215/2001 republicată, consiliul local aprobă, la

propunerea primarului, bugetul local, în care sunt incluse și cheltuielile

aferente centrelor militare.

Față de această

împrejurare, concluzia instanței de apel conform căreia, printr-un abuz

procesual, a încercat în apel modificarea cadrului procesual prin indicarea ca

intimați a unor persoane care nu au avut calitatea de parte la fond, este

evident greșită.

Susține că a

formulat apel în contradictoriu cu pârâții împotriva cărora a formulat cererea

introductivă de instanță, astfel cum a fost precizată înaintea primei zile de

înfățișare. În loc să observe eroarea primei instanțe, care nu a citat în cauză

și nu a pronunțat hotărârea în contradictoriu cu pârâții menționați în cererea

precizatoare din 2 august 2012, instanța de apel, în mod neîntemeiat a

apreciat că apelanta și-a exercitat abuziv drepturile procesuale.

Față de aceste

considerente, în temeiul art. 312 alin. (5) C. proc. civ., solicită casarea

deciziei recurate și trimiterea cauzei spre rejudecare Curții de Apel

București.

Municipiul București

prin primarul general a formulat recurs împotriva încheierii de îndreptare

eroare materială pronunțată la data de 26 mai 2014 de Curtea de Apel București,

secția a IV-a civilă, solicitând instanței să dispună modificarea încheierii

atacate, respectiv admiterea în integralitate a cererii de îndreptare a erorii

materiale formulată, în sensul reținerii că la termenul din data de 23 aprilie 2014,

avocat D.I. a reprezentat Municipiul București prin primarul general, iar nu

Consiliul General al Municipiului București.

Motivele de

nelegalitate ale încheierii pronunțate la data de 26 septembrie 2014 de Curtea

de Apel București, secția a IV-a civilă, au fost încadrate de recurentul pârât

în dispozițiile art. 304 pct. 7 și 9 C. proc. civ.

Susține că prin

încheierea pronunțată la data de 26 septembrie 2014, instanța a admis cererea

de îndreptare a erorii materiale, însă în mod nelegal și netemeinic a reținut,

atât în considerente, cât și în cuprinsul dispozitivului, că avocat D.I. a

reprezentat Consiliul General al Municipiului București, ignorând astfel

înscrisurile depuse la dosar, care fac dovada faptului că avocat D.I. a

reprezentat Municipiul București prin primarul general.

A invocat motivul de

nelegalitate prevăzut la art. 304 pct. 7 C. proc. civ. - când hotărârea nu

cuprinde motivele pe care se sprijină sau când cuprinde motive contradictorii

sau străine de natura pricinii. A motivat că, întrucât în încheierea recurată

se arată că „Examinând înscrisurile depuse la dosar, respectiv (...), Curtea

constată că prezent în instanță la termenul de judecată din data de 23 aprilie 2014

a fost avocat D.I. în reprezentarea Consiliului General al Municipiului

București și nu avocat M.S.", este evident că motivele care au condus

instanța la această concluzie sunt străine de natura pricinii întrucât, avocat D.I.

a avut mandat expres în sensul asistării și reprezentării juridice din partea

Municipiului București prin primar general, conform împuternicirii avocațiale.

Cu toate acestea,

într-o modalitate nelegală și în contra evidenței rezultate din înscrisurile

depuse la dosar în dovedirea calității de reprezentant, instanța de apel, prin

încheierea în prezent recurată, a oferit, soluționând cererea, o motivare cu

totul străină de natura pricinii, concluzionând că avocatul D.I. a reprezentat

Consiliul General al Municipiului București.

Procedând în această

manieră, instanța a pronunțat o încheiere nelegală, motivarea sa fiind în egală

măsură contradictorie, astfel încât consideră pe deplin incidente prevederile art.

304 pct. 7 C. proc. civ. inclusiv din această perspectivă.

A mai invocat motivul

de nelegalitate prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ. - când hotărârea

pronunțată este lipsită de temei legal ori a fost dată cu încălcarea sau

aplicarea greșită a legii.

Susține că prin

depunerea contractului de asistență juridică și a împuternicirii avocațiale a

făcut dovada că S.C.A. „L. & Asociații" este reprezentantul

convențional al Municipiului București, încât solicită să se observe că încheiere

este dată cu încălcarea și aplicarea greșită a legii din perspectiva

nesocotirii clauzelor contractului de asistență și reprezentare judiciară.

Contractul de asistență și reprezentare judiciară este un contract de mandat în

sensul Legii nr. 51/1995 și a Statului profesiei de avocat, guvernat astfel și

de dispozițiile dreptului comun, respectiv ale C. civ. care reglementează acest

tip de contract în art. 2009 și urm.

În urma verificării

documentelor depuse, Curtea de Apel București trebuia să constate că instituția

care a mandatat S.C.A. „L. & Asociații" în calitate de reprezentant

convențional este Municipiul București prin primarul general, și nu Consiliul

General al Municipiului București.

Soluționând însă

cauza prin îndreptarea erorii materiale în sensul că avocat D.I. a reprezentat

convențional Consiliul General al Municipiului București, iar nu, conform

realității de fapt și de drept Municipiul București prin Primar General,

instanța de judecată a aplicat greșit și a încălcat normele legale referitoare

la mandat.

În concluzie, pentru

toate argumentele anterior dezvoltate, solicită instanței să dispună admiterea

recursului și modificarea încheierii de îndreptare eroare materială, în sensul

de a se consemna că la termenul din data de 23 aprilie 2014, în Dosarul nr. 3862/3/2012,

avocat D.I. a reprezentat Municipiul București prin primarul general.

Recursul

Fundației A.N.M. este

fondat pentru cele ce se vor arăta în continuare:

Motivul de

nelegalitate invocat de recurenta reclamantă se încadrează în dispozițiile

art. 304 pct. 9 C. proc. civ. Deși, de principiu, motivul de casare

prevăzut de acest text de lege vizează încălcarea legii de drept

substanțial, este unanim admis în doctrină și în jurisprudență

că, în mod excepțional, acest motiv include și nesocotirea legii de

drept procesual, pentru acele situații care nu pot fi încadrate în

niciunul din celelalte motive de recurs. Curtea apreciază că motivul invocat nu

poate fi încadrat în dispozițiile

art. 304 pct. 5 C. proc. civ., nefiind vorba

de vreo încălcare a formelor de procedură prevăzute sub sancțiunea

nulității de art. 105 alin. (2) C. proc. civ.

În cauză,

instanța de apel și instanța de fond au nesocotit

dispozițiile de drept procesual privitoare la obligația

instanțelor de a respecta limitele investirii din punctul de vedere al

părților chemate în judecată, ca expresie a principiului

disponibilității. Principul disponibilității include dreptul reclamantului

de a porni sau nu procesul, de a stabili limitele obiectului procesului /

respectiv ale apărării, de a stabili cadrul procesual sub aspectul

părților chemate în judecată, dreptul de a efectua acte de

dispoziție, dreptul de a exercita sau nu căile de atac, de a executa sau

nu hotărârea obținută.

Inițial, prin cererea

introductivă, reclamanta a chemat în judecată Consiliului Local al sectorului 4

București (instituția care i-a retrocedat imobilul) și Consiliului General

al Municipiului București. Înaintea primului termen de judecată (19 septembrie 2012),

respectiv la data de 2 august 2012, reclamanta și-a precizat acțiunea în

sensul introducerii în cauză în calitate de pârâți a U.A.T. Municipiul București,

cu sediul în București, sector 6 și a U.A.T. sectorul 4, cu sediul în București,

sector 4.

Prima instanță,

fără a dispune citarea și a pârâților Municipiul București care este

reprezentat de primarul general și a U.A.T. sectorul 4 care este reprezentat de

Primarul Sectorului 4, a soluționat acțiunea în raport cu

pârâții chemați inițial în judecată, ignorând precizarea

(modificarea) depusă de reclamantă cu respectarea dispozițiilor art. 132 C.

proc. civ. de la 1865. Faptul că în dispozitivul hotărârii a menționat că

pârâtul Consiliul Local al sectorului 4 București este pentru sectorul 4 și

Consiliul Local al Municipiului București este pentru Municipiul București nu

echivalează cu introducerea în cauză a acestora și soluționarea acțiunii în

contradictoriu cu cele doua unități administrativ teritoriale, care sunt

reprezentate legal prin primari iar nu prin organele lor deliberative. În

condițiile în care reclamantul și-a modificat legal cererea de

chemare în judecată instanța era ținută de noile limite ale

investirii sale, în virtutea principiului disponibilității, și era

ținută să citeze legal părțile și să soluționeze cererea în limitele

pe care reclamantul le-a stabilit prin cererea modificatoare.

Instanța de

apel, fără a observa cererea modificatoare, a apreciat greșit că

reclamanta și-a modificat cererea și a lărgit cadrul procesual sub

aspectul părților chemate în judecată abia în calea dea atac,

săvârșind o gravă eroare de aplicare a legii, atât sub aspectul aplicării

dispozițiilor art. 132 C. proc. civ., cât și a dispozițiilor art.

294 C. proc. civ., și cu încălcarea principiului disponibilității, ca

principiu esențial al dreptului procesual civil.

Față de aceste

considerente, Curtea apreciază că recursul reclamantei este fondat încât, în

temeiul art. 304 pct. 9, raportat la art. 313 C. proc. civ., va admite

recursul, va casa decizia recurată și va trimite cauza pentru rejudecare

instanței de apel având în vedere faptul că părțile nu au solicitat în mod

expres trimiterea cauzei pentru rejudecare prin cererea de apel ori prin

întâmpinare, conform art. 297 C. proc. civ. astfel cum a fost modificat prin

Legea nr. 202/2010 privind unele măsuri pentru accelerarea soluționării

proceselor.

Cu ocazia

rejudecării, instanța de apel va cita legal toate părțile, Consiliul Local

al sectorului 4 prin președinte, Consiliul General al Municipiului București

prin președinte, Municipiul București prin primarul general și U.A.T. sectorul 4

prin primarul sectorului 4 și va judeca în limitele în care reclamantul a

învestit instanța prin cererea precizatoare (modificatoare) depusă 2

august 2012 atât sub aspectul obiectului cererii și al temeiului juridic,

cât și sub aspectul părților chemate în judecată. Se impune a se

verifica și apartenența la o persoană juridică a Centrului Militar

Zonal București care folosește imobilul după retrocedare, în legătură cu

care s-a susținut că nu are personalitate juridică.

Recursul formulat de Municipiul

București prin Primarul General împotriva încheierii de îndreptare eroare

materială din data de 26 mai 2014 este nul.

Prin cererea de

recurs, recurenta pârâtă a invocat o critică ce vizează reținerea eronată

a apărătorului Municipiul București prin primarul general, susținând că la

termenul din 23 aprilie 2014, avocat Diana Iasciurjinschi a reprezentat

Municipiul București prin primarul general iar nu cum din eroare s-a

reținut a reprezenta Consiliul General al Municipiului București.

Critica nu poate fi

încadrată în nici unul din motivele de nelegalitate prevăzute limitativ de

dispozițiile art. 304 C. proc. civ., ea vizând erori de fapt ce nu

constituie motive de nelegalitate a hotărârii, chiar dacă se reține,

conform împuternicirii avocațiale, că avocat D.I. a avut împuternicire de

reprezentare din partea pârâtului Municipiul București prin primarul general.

Critica nu poate fi

încadrată în motivul de nelegalitate prevăzut la art. 304 pct. 7 C. proc. civ.

indicat de recurent, încheierea recurată cuprinzând motivele pe care se

sprijină, fără a cuprinde motive contradictorii sau străine de natura pricinii,

erorile de fapt neputând fi reținute ca motive contradictorii sau străine

de natura pricinii.

Critica nu poate fi

încadrată nici în motivul de nelegalitate prevăzut la art. 304 pct. 9 C. proc.

civ. indicat de recurent. Încheierea de îndreptare eroare materială nu este nici

lipsită de temei legal și nici dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a

legii, nefiind vorba de o aplicare greșită a dispozițiilor legale

privitoare la contractul de mandat C. civ. și de reprezentare judiciară

din perspectiva Legii nr. 51/1995. Pur și simplu este vorba doar de o

eroare de fapt ce nu poate atrage aplicarea dispozițiilor art. 304 C.

proc. civ.

Astfel, în temeiul art.

306 C. proc. civ., Curtea va constata nul recursul exercitat de

pârâtul Municipiul

București prin primarul general împotriva încheierii din 26 septembrie 2014 a

Curții de Apel București, secția IV-a civilă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul

declarat de reclamanta Fundația A.N.M. împotriva Deciziei nr. 183/A din 23

aprilie 2014 a Curții de Apel București, secția IV-a civilă.

Casează decizia

recurată și sentința nr. 688 din 27 martie 2013 a Tribunalului București, secția

a IV-a civilă și trimite cauza, spre rejudecare, Tribunalului București.

Constată nul recursul

declarat de pârâtul Municipiul București prin primarul general împotriva încheierii

din 26 septembrie 2014 a Curții de Apel București, secția IV-a civilă.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi, 25 februarie 2015.