ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2963/2018

CAMERĂ

civil_1

RĂSFOIEȘTE: Înalta Curte de Casație și Justiție
DESCARCĂ: PDF · DOCX 🔒 Pro

Citează această cauză

ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2963/2018 (Înalta Curte de Casație și Justiție)

Asupra conflictului negativ de competență de față, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată la data de 03.11.2017 pe rolul Judecătoriei Găești, sub nr. x/2017, reclamanta A., a solicitat, în contradictoriu cu pârâtul B., pronunțarea unei hotărâri prin care să se dispună ca autoritatea părintească să fie exercitată asupra minorei C. de către ambii părinți, să fie stabilită locuința minorei la mamă, iar pârâtul să fie obligat la plata unei contribuții la cheltuielile de creștere și educare a minorei, precum și la plata cheltuielilor de judecată.

În motivare, în esență, reclamanta a arătat că nașterea minorei a rezultat din relația părților, relație care inițial a mers bine. Ulterior a fost agresată, motiv pentru care a plecat cu minora la domiciliu actual. Pârâtul nu contribuie la creșterea minorei, nu are venituri licite, iar reclamanta are condițiile necesare pentru creșterea copilului.

În drept, reclamanta a invocat prevederile art. 397, art. 483, art. 486, art. 400, art. 496, art. 499 și art. 505 din C. civ.

Pârâtul a formulat întâmpinare și cerere reconvențională prin care a solicitat respingerea cererii reclamantei și stabilirea locuinței minorei la tată. A mai solicitat ca autoritatea părintească să fie exercitată în comun de către ambii părinți, iar reclamanta să fie obligată la plata unei contribuții la cheltuielile de creștere și educare a minorei.

A susținut că, în fapt, minora locuiește cu tatăl în Bragadiru. În luna octombrie 2017, reclamanta - pârâtă i-a solicitat pârâtului-reclamant sa-i dea o procură pentru a pleca împreună cu minora în Germania, pentru 10 zile, aspect cu care initial a fost de acord, procură care ulterior a fost retrasă.

În drept, pârâtul-reclamant a invocat prevederile art. 114 și art. 205 C. proc. civ., art. 263, art. 400, art. 397, art. 483, art. 496, art. 499 și art. 505 C. civ., precum și Legea nr. 272/2014.

Prin sentința civilă nr. 189 din 14.02.2018, Judecătoria Găești a admis excepția de necompetență teritorială a acestei instanțe și a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Cornetu.

Pentru a se pronunța astfel, Judecătoria Găești a reținut următoarele:

Din relația părților a rezultat minora C., copilul având stabilită filiația după ambii părinți.

Din anchetele psihosociale efectuate la domiciliile părților rezultă că din anul 2016 și până în octombrie 2017, minora s-a aflat în îngrijirea tatălui pârât- reclamant cu care a locuit în jud. Ilfov, în timp ce mama reclamantă - pârâtă a fost plecată din țară.

Potrivit art. 114 alin. (1) C. proc. civ., dacă legea nu prevede altfel, cererile privind ocrotirea persoanei fizice date de C. civ. în competența instanței de tutelă și de familie se soluționează de instanța în a cărei circumscripție teritorială își are domiciliul sau reședința persoana ocrotită.

În cauză, persoana ocrotită este minora C., care are locuința obișnuită la tată, în jud. Ilfov, copilul locuind la mamă în Găești, fără acordul tatălui, numai câteva zile înainte de formularea cererii,

Față de considerentele de mai sus, Judecătoria Găești a reținut că Judecătoriei Cornetu îi aparține competența de soluționare a cererii de stabilire locuință minor, ca instanță de tutelă de la domiciliul minorului.

Judecătoria Cornetu, astfel învestită, prin sentința civilă nr. 1720/25.04.2018, a admis excepția necompetenței sale teritoriale și a declinat competența de soluționare a pricinii în favoarea Judecătoriei Găești. Constatând ivit conflictul negativ de competență, a înaintat dosarul Înaltei Curți de Casație și Justiție pentru pronunțarea regulatorului de competență.

Pentru a decide astfel, Judecătoria Găești a reținut că din înscrisurile de la dosar și din susținerile părților rezultă că minora este fiica părților, iar aceasta locuiește din octombrie 2017 la mamă, în localitatea Găești. Anterior, până în anul 2015, minora a locuit cu ambii părinți, în străinătate, iar în perioada 2015 - 2017, a locuit cu tatăl său și cu mama, în funcție de perioadele în care mama era în țară.

Din referatul de anchetă socială efectuat la domiciliul pârâtului-reclamant rezultă că minora locuiește cu mama din octombrie 2017, în localitatea Găești, iar minora nu a frecventat niciodată grădinița în localitatea Bragadiru.

De asemenea, din referatul social efectuat la domiciliul reclamantei-pârâte, rezultă că minora locuiește în prezent și la data sesizării instanței cu mama în localitatea Găești.

Potrivit disp. art. 107 C. proc. civ., cererea de chemare în judecată se introduce la instanța în a cărei circumscripție domiciliază sau își are sediul pârâtul, dacă legea nu prevede altfel.

Conform art. 114 C. proc. civ. dacă legea nu prevede altfel, cererile privind ocrotirea persoanei fizice date de C. civ. în competența instanței de tutelă și de familie se soluționează de instanța în a cărei circumscripție teritorială își are reședința persoana ocrotită.

Această prevedere are caracter de normă specială față de dispozițiile art. 107 C. proc. civ. care prevăd că cererea se face la instanța domiciliului pârâtului și se aplică în cauză, dat fiind obiectul cererii referitor la modalitatea de exercitare a drepturilor părintești. Or, potrivit art. 106 C. civ. ocrotirea minorului se face prin părinți sau alte modalități prevăzute de lege, astfel că și exercitarea drepturilor părintești constituie o formă de ocrotire, atrăgând aplicabilitatea art. C. proc. civ.

Competența teritorială stabilită astfel este, în cazul proceselor referitoare la persoane, exclusivă și absolută, astfel cum reiese din interpretarea per a contrario a dispozițiilor art. 126 C. proc. civ., în sensul că părțile pot conveni ca pricinile referitoare la bunuri să fie judecate de alte instanțe decât acelea care, potrivit legii, au competența teritorială. Astfel, dacă în materia cererilor patrimoniale părțile pot deroga de la competența teritorială prevăzută de legea procesuală, în materia cererilor privitoare la persoane competența este obligatorie, dat fiind că drepturile părintești nu sunt drepturi de care părțile pot dispune liber.

De asemenea, potrivit art. 129 pct. 3 C. proc. civ., necompetența este de ordine publică atunci când pricina este de competența unei instanțe de același grad și părțile nu o pot înlătura, excepția necompetenței putând fi invocată în acest caz chiar de instanță din oficiu.

Conform art. 92 C. civ. "domiciliul minorului care nu a dobândit capacitate deplină de exercițiu în condițiile prevăzute de lege este la părinții săi sau la acela din părinți la care el locuiește în mod statornic".

În prezentul litigiu, tatăl a susținut că minora ar avea domiciliul în Bragadiru, însă Judecătoria Cornetu a reținut că în probațiune a fost depusă doar o promisiune de vânzare-cumpărare încheiată pentru un imobil din localitatea Bragadriu, iar din anchetele sociale rezultă că minora nu a mers niciodată la grădiniță în Bragadiru, minora fiind cu mama în localitatea Găești din anul 2017.

Această instanță a mai constatat că domiciliul se determină prin raportare la mențiunile din cartea de identitate sau prin alte acte similare ca valoare probatorie. Doar în ipoteza în care o asemenea determinare nu se poate realiza, instanța poate stabili competența prin raportare la o situație de fapt. În prezentul litigiu locuința minorei nu a fost stabilită prin hotărâre judecătorească la tată, context în care nu există nici un argument legal pentru a se stabili competența prin raportare la locuința acestuia, unde minora nu se află în prezent, chiar dacă anterior minora ar fi locuit cu tatăl, mai ales în contextul în care minora nu a fost luată la locuința mamei în anul 2017 fără acordul tatălui.

În aceste condiții, întrucât minora nu locuiește pe raza Judecătoriei Cornetu, ci pe raza Judecătoriei Găești, această instanță a admis excepția necompetenței teritoriale și a declinat competența soluționării cauzei în favoarea Judecătoriei Găești, în a cărei rază teritorială își are reședința persoana ocrotită -minora C.

Înalta Curte de Casație și Justiție, legal învestită, în baza art. 133 pct. 2 raportat la art. 135 alin. (1) C. proc. civ., cu soluționarea conflictului negativ de competență ivit între cele două instanțe, stabilește competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Găești, pentru considerentele ce succed:

Cu titlu prealabil, Înalta Curte, având în vedere data formulării cererii de chemare în judecată, respectiv 03.11.2017, ulterior intrării în vigoare a Legii nr. 134/2010 privind C. proc. civ. și a Legii nr. 287/2009 privind C. civ., constată că aceste dispoziții sunt aplicabile cauzei pendinte.

Art. 106 din C. civ. prevede, la alin. (1), că "Ocrotirea minorului se realizează prin părinți (…), iar, potrivit art. 107 din același cod, " Procedurile prevăzute de prezentul cod privind ocrotirea persoanei fizice sunt de competența instanței de tutelă și de familie stabilite potrivit legii".

Conform art. 76 al Legii nr. 76/2012 de punere în aplicare a Legii nr. 134/2010 privind C. proc. civ., până la organizarea instanțelor de tutelă și familie, "judecătoriile sau, după caz, tribunalele ori tribunalele specializate pentru minori și familie vor îndeplini rolul de instanțe de tutelă și familie, având competența stabilită potrivit C. civ., C. proc. civ., prezentei legi, precum și reglementărilor speciale în vigoare".

Art. 114 din C. proc. civ. adoptat prin Legea nr. 134/2010, dispune în sensul că "dacă legea nu prevede altfel, cererile privind ocrotirea persoanei fizice date de C. civ. în competența instanței de tutelă și de familie se soluționează de instanța în a cărei circumscripție teritorială își are domiciliul sau reședința persoana ocrotită". Sintagma cereri privind ocrotirea persoanei fizice include și cererea vizând ocrotirea minorului prin părinți, în sensul art. 106 alin. (1) teza I din C. civ., respectiv cererile care decurg din autoritatea părintească și exercitarea acesteia.

Titlul IV din C. civ., intitulat "Autoritatea părintească", cuprinde dispoziții cu privire la autoritatea părintească și exercitarea autorității părintești, locuința copilului și obligația de întreținere, dispoziții conform art. 483 alin. (3) din Legea nr. 134/2010 privind C. proc. civ. instanța de tutelă, potrivit interesului superior al copilului, are competența de soluționare a cererilor izvorând din neînțelegeri între părinți cu privire la exercițiul drepturilor sau la îndeplinirea îndatoririlor părintești (art. 486), la stabilirea locuinței copilului (art. 496), la schimbarea locuinței copilului (art. 497) sau la exercitarea autorității părintești (art. 504 coroborat cu art. 396 alin. (1) C. civ.).

De asemenea, art. 505 C. civ. prevede, la alin. (1), că " În cazul copilului din afara căsătoriei (…), autoritatea părintească se exercită în comun și în mod egal de către părinți, dacă aceștia conviețuiesc", iar, la alin. (2), că "Dacă părinții copilului din afara căsătoriei nu conviețuiesc, modul de exercitare a autorității părintești se stabilește de către instanța de tutelă, fiind aplicabile prin asemănare dispozițiile privitoare la divorț".

Conform acestor dispoziții, aceleiași instanțe de tutelă îi revine competența de soluționare a cererilor având ca obiect exercitarea autorității părintești numai de către unul dintre părinți (art. 398 alin. (1), stabilirea locuinței copilului minor în lipsa înțelegerii dintre părinți sau dacă aceasta este contrară interesului superior al copilului (art. 400 alin. (1) sau stabilirea contribuției fiecărui părinte la cheltuielile de creștere, educare, învățătură și pregătire profesională a copiilor (art. 402 alin. (1).

Totodată, potrivit art. 92 alin. (1) și (2) C. civ., "(1) Domiciliul minorului care nu a dobândit capacitate deplină de exercițiu în condițiile prevăzute de lege este la părinții săi sau la acela dintre părinți la care el locuiește în mod statornic. (2) În cazul în care părinții au domicilii separate și nu se înțeleg la care dintre ei va avea domiciliul copilul, instanța de tutelă, ascultându-i pe părinți, precum și pe copil, dacă acesta a împlinit vârsta de 10 ani, va decide ținând seama de interesele copilului. Până la rămânerea definitivă a hotărârii judecătorești, minorul este prezumat că are domiciliul la părintele la care locuiește în mod statornic".

În raport de textele legale menționate, în cauză sunt aplicabile dispozițiile art. 114 din C. proc. civ., care reprezintă o dispoziție specială, ce instituie o competență teritorială exclusivă în favoarea instanței în a cărei circumscripție teritorială își are domiciliul sau reședința persoana ocrotită, dispoziție derogatorie de la norma generală reprezentată de art. 107 din C. proc. civ., care, prin alin. (1), reglementează o competență teritorială generală, conform căreia "Cererea de chemare în judecată se introduce la instanța în a cărei circumscripție domiciliază sau își are sediul pârâtul, dacă legea nu prevede altfel".

În prezenta cauză, persoana ocrotită este minora C., în interesul căreia reclamanta a promovat cererea de chemare în judecată.

La data formulării cererii de chemare în judecată domiciliul minorei era la mama sa, în Găești.

Astfel, din actele dosarului și din susținerile părților rezultă că minora locuiește din octombrie 2017 la mamă, în localitatea Găești. Anterior, până în anul 2015, minora a locuit cu ambii părinți, în străinătate, iar în perioada 2015 - 2017, a locuit cu tatăl sau și cu mama, în funcție de perioadele în care mama era în țară.

În consecință, față de dispozițiile legale anterior citate, având în vedere că domiciliul persoanei ocrotite - minora C. se află la mama sa, în Găești, Înalta Curte va stabili competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Găești.