ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1475/2018

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată la data de 12 mai 2011, reclamanta S.C. A. S.A. Iași a contestat cuantumul despăgubirii în sumă de 2.093.880 RON acordată de pârâtul expropriator Județul Iași, reprezentat prin Consiliul Județean Iași, prin Hotărârea nr. 10 din 21 martie 2011, pentru imobilul din Municipiul Iași, jud. Iași, format din teren în suprafață de 9048,55 m.p. și construcții în suprafață totală de 1125,83 m.p., reclamanta solicitând ca expropriatorul să fie obligat la plata unei juste și echitabile despăgubiri în cuantum de 3.500.000 euro plus TVA, echivalent în RON la cursul BNR din ziua plății.

Prin Sentința civilă nr. 1352 din 27 iunie 2012, Tribunalul Botoșani a admis acțiunea și a modificat hotărârea nr. 10 din 21 martie 2011, în sensul că despăgubirea ce se acordă reclamantei este în cuantum de 2.985.391,37 euro, la care se adaugă TVA de 24 %, respectiv, suma de 716.493,92 euro, în total, suma de 3.701.885,29 euro, echivalent în RON la data plății, sumă ce se va plăti în maxim 30 de zile de la comunicarea hotărârii. Prin aceeași sentință a fost obligat pârâtul să plătească reclamantei suma de 19.506,94 RON cu titlu de cheltuieli de judecată.

Împotriva sentinței a declarat apel pârâtul Județul Iași, prin Consiliul Județean Iași, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.

Prin Decizia civilă nr. 17 din 23 octombrie 2012, Curtea de Apel Suceava, secția I civilă a admis apelul declarat de pârât și a schimbat în parte sentința, în sensul că suma acordată cu titlu de despăgubiri se va plăti în termen de 30 de zile de la data rămânerii definitive a sentinței apelate. S-au menținut celelalte dispoziții care nu sunt contrare acestei decizii.

Pentru a pronunța această decizie, instanța de apel a reținut că dispozițiile art. 11 alin. (7) și (8) din Legea nr. 255/2001, referitoare la întocmirea raportului de evaluare a imobilelor expropriate avându-se în vedere expertizele actualizate de camerele notarilor publici conform art. 771 alin. (5) din Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal, nu pot fi interpretate în afara contextului în care au fost edictate de legiuitor și trebuie coroborate cu restul prevederilor legale de la capitolul referitor la întocmirea documentațiilor cadastrale, respectiv art. 5 alin. (1), (2) și art. 7 din Legea nr. 255/2010.

Prin urmare, s-a apreciat că valoarea stabilită de către expertul evaluator pe baza unui raport elaborat având în vedere expertizele întocmite și actualizate de către camerele notarilor publici reprezintă o valoare de pornire, de bază, raportată la locația imobilului, justa despăgubire urmând a se stabili ulterior, de către expropriator, prin negocierea la care fac trimitere dispozițiile art. 8 alin. (2) din actul normativ menționat, precum și dispozițiile art. 26 din Legea nr. 33/1994.

Instanța de apel a considerat că, în realitate, criticile formulate de pârât reprezintă obiecțiunile la raportul de expertiză întocmit în cauză, obiecțiuni care au fost analizate și respinse, ulterior nesolicitând-se, în conformitate cu art. 212 alin. (2) C. proc. civ., o contraexpertiză.

S-a mai reținut că, la determinarea valorii terenului experții au folosit metoda comparației, prin raportare la imobile similare și ofertele de piață existente, așa încât susținerea referitoare la scăderea din valoarea imobilului a unui procent de 20%, ca urmare a situării terenului în aproprierea aeroportului, nu a fost primită.

Instanța de apel a considerat ca neîntemeiată și critica referitoare la acordarea sumei de 1.006.096 euro, reprezentând costuri estimate pentru relocarea afacerii, reținând că această sumă a fost stabilită prin raportul de expertiză semnat și de expertul desemnat de pârât și reprezintă o componentă a prejudiciului suferit de expropriat ca urmare a exproprierii. S-a apreciat că societatea a fost lipsită nu doar de corpurile de clădire și de teren, ci și de anumite bunuri nepatrimoniale evaluabile, cum sunt: sediul social de tradiție, contracte în derulare, investiții recente, bunuri și utilaje ce trebuie depozitate, angajați cu contracte de muncă, clienți, etc.

S-a considerat ca fiind întemeiată ultima critică, referitoare la momentul plății despăgubirilor, raportat la dispozițiile art. 30 din Legea nr. 33/1994.

Împotriva acestei decizii a declarat recurs pârâtul, criticând decizia atacată pentru motive de nelegalitate.

Prin decizia nr. 2822 din 23 mai 2013, Înalta Curte de Casație și Justiție a admis recursul declarat de pârât, a casat decizia atacată și a trimis cauza spre rejudecare aceleiași instanțe.

În pronunțarea acestei soluții, instanța de recurs a reținut, în esență, că în mod greșit instanța de apel a refuzat să examineze dacă prima instanță a procedat sau nu corect atunci când a respins obiecțiunile la expertiză, încălcând dreptul la apărare al părții și înlăturând arbitrar dreptul acesteia de a contesta o probă.

În rejudecare, prin Decizia civilă nr. 88 din 27 februarie 2014, Curtea de Apel Suceava, secția I civilă a admis apelul declarat de pârât și a schimbat, în parte, sentința atacată, în sensul că suma acordată cu titlu de despăgubiri se va plăti în termen de 30 de zile de la data rămânerii definitive a sentinței apelate. Au fost menținute celelalte dispoziții care nu sunt contrare deciziei și s-au respins cererile părților de acordare a cheltuielilor de judecată.

Pentru a decide astfel, instanța de apel în rejudecare a reținut că apelul declarat de pârât este întemeiat, însă, doar pentru considerentele avute în vedere de prima instanță de apel care a stabilit că suma acordată cu titlu de despăgubiri se va plăti în termen de 30 zile de la data rămânerii definitive a sentinței apelate (în loc de "data comunicării acesteia").

Referitor la primul motiv de apel, ce vizează aplicarea dispozițiilor art. 11 din Legea nr. 255/2010, și anume, determinarea valorii imobilului expropriat prin raportare la expertizele întocmite și actualizate de camerele notarilor publici, s-a reținut că, în privința stabilirii cuantumului despăgubirii de către instanță sunt aplicabile prevederile art. 26 din Legea nr. 33/1994 la care fac trimitere dispozițiile art. 22 din Legea nr. 255/2010.

Textele invocate de apelantă referitoare la evaluarea despăgubirilor din Legea nr. 255/2010 și normele de aplicare ale acesteia se referă la evaluarea făcută anterior exproprierii, în faza procedurii administrative și nu la stabilirea despăgubirilor de către instanță în caz de contestare a hotărârii expropriatorului.

Aceste considerente ale instanței au stat și la baza respingerii, ca neconcludentă, a obiecțiunii la suplimentul de expertiză, legată de neraportarea experților la expertiza Camerei Notarilor Publici Iași.

Referitor la criticile din apel care vizau valoarea propriu-zisă a imobilului expropriat, astfel cum aceasta a fost reținută de către prima instanță, instanța de apel a reținut următoarele:

În ce privește construcția C17, din raportul de expertiză întocmit și depus în primă instanță, rezultă că această clădire, în suprafață de 179,49 mp este, în fapt, o construcție veche, modernizată în anul 2010, iar concluziilor experților din răspunsurile la obiecțiunile formulate la raportul de expertiză, sunt convergente, în sensul că, deși au fost lucrări efectuate după anul 2008, când s-a dat prima hotărâre de declarare a utilității publice, a fost vorba despre lucrări de reparații curente. Chiar dacă aceste lucrări au dat un plus de valoare clădirilor, acesta nu a fost substanțial, fiind lucrări de finisaje interioare și nu lucrări de consolidare a structurii de rezistență.

Instanța de apel a mai reținut că această construcție C17 nu reprezintă o clădire nouă, edificată în scopul sporirii valorii despăgubirii pentru imobilele expropriate, cu atât mai mult cu cât, atunci când au fost dezbătute obiecțiunile la răspunsurile experților, la termenul din 18 februarie 2014, apărătoarea pârâtului a insistat pe stabilirea valorii clădirii centrale, C2, corp administrativ, în raport de lucrările efectuate, nemaipunând în discuție problema construcției C17.

În ceea ce privește celelalte construcții identificate și evaluate de către experți, din cadrul obiectivului expropriat, s-a reținut că nu s-au adus critici cu privire la pretinse cheltuieli cu caracter voluptoriu efectuate de către expropriat în scopul creșterii valorii despăgubirii. Primele critici, în legătură cu aceste aspecte, au fost formulate omisso medio, în calea de atac a recursului, când s-a invocat și calitatea reclamantei de "constructor de rea-credință".

În subsidiar, instanța de apel a reținut că, și dacă s-ar considera învestită și cu aceste critici expuse pentru prima dată în recurs, nu s-ar putea reține o situație diferită de cea constatată de către toți experții și expusă în considerentele anterior precizate, și anume, că este vorba despre cheltuieli cu caracter util. Nici susținerea în sensul că expropriatul ar avea situația juridică a unui constructor de rea-credință nu a fost găsită întemeiată, față de conduita expropriatorului care, în 2008, a dat o prima hotărâre prin care și-a manifestat opțiunea exproprierii, întrerupând apoi procedura aproape trei ani, fără siguranța că ar mai putea fi reluată. Ulterior, a emis în anul 2011 o hotărâre de reluare a exproprierii. Cum buna-credință se determină în mod concret, legat de circumstanțele cauzei, iar expropriatul este o societate comercială cu mai mulți angajați, care a funcționat în toată această perioadă, instanța de apel a apreciat că este greu de crezut că acesta a efectuat lucrări de finisaje sau alte lucrări utile doar pentru obținerea unor despăgubiri extinse și nu pentru buna desfășurare a activității sale comerciale, în condițiile în care nu existau certitudini legate de finalizarea procedurii de expropriere. Mai mult, la data formulării răspunsului de către experți, toate construcțiile au fost demolate.

Toate aceste considerente au stat la baza respingerii ca neconcludentă de către instanța de trimitere a obiecțiunii pârâtului la răspunsul experților, referitoare la lucrările de amenajare a construcțiilor.

În ceea ce privește criticile legate de valoarea terenului, instanța a reținut că, deși este vorba despre un teren aflat în imediata apropiere a aeroportului, una dintre comparabilele avute în vedere de experți a fost tocmai un teren situat pe aceeași stradă, respectiv Aeroportului nr. 1D, corecțiile fiind mai mici, iar caracteristicile proprietății mult mai apropiate de cea expropriată. Corecțiile au fost motivate, în ceea ce privește a doua comparabilă, o proprietate asemănătoare cu cea în litigiu, de dispunerea în teren a unor construcții industriale. Pârâtul nu a indicat vreun temei legal pentru folosirea a minim trei comparabile în stabilirea prețului de piață prin metoda comparației vânzărilor. De asemenea, elementele de comparație ale proprietăților propuse drept comparabile (suprafață, localizare, transmiterea dreptului de proprietate, condițiile pieței, amenajări exterioare) fiind diferite față de cele ale proprietății evaluate, fiecare dintre aceste diferențe a fost luată în considerare de către cei trei experți, care au corectat prețul proprietății comparabile prin aplicarea diferitelor procente, apreciere corectă în condițiile în care nu s-au adus de către pârâtul apelant alte argumente pertinente pentru modificarea procentelor evaluatorii de diminuare ce sunt aplicate în cadrul metodelor cantitative și/sau calitative pentru analiza diferențelor și estimarea corectă. Mai mult, expropriatorul avea posibilitatea să indice el însuși alte comparabile pe care le-ar fi considerat mai potrivite pentru determinarea valorii terenului în litigiu, dar nu a înțeles să aducă în fața comisiei de experți asemenea exemple.

Referitor la motivul de apel privind obligarea eronată a expropriatorului la plata unei sume de bani necesară pentru achiziția unui imobil similar și pentru relocarea afacerii pe un alt amplasament, instanța a considerat că nu se poate reține, în raport de art. 26 alin. (1) din Legea nr. 33/1994, că în noțiunea de daune nu ar intra și cheltuielile la care ar fi obligat expropriatul pentru mutarea afacerii într-o altă locație. Ca efect al exproprierii, acesta este obligat să suporte cheltuieli generate de achiziționarea unui alt imobil, precum și de mutarea efectivă a mijloacelor de producție, în vederea continuării activității, dat fiind faptul că societatea era funcțională la momentul exproprierii.

Prima instanță a avut în vedere la stabilirea despăgubirilor reprezentând cheltuieli cu achiziționarea unui imobil similar și pentru relocarea afacerii pe un alt amplasament, un raport de expertiză efectuat în cauză de către o comisie de experți care și-a însușit, inclusiv, aprecierea cuantumului presupuselor cheltuieli de această natură pretinse de expropriat.

În legătură cu acest aspect, instanța de apel a observat că expropriatorul nici nu a formulat obiecțiuni la primă instanță .

În legătură cu solicitarea de cenzurare de către instanța de apel a acestor cheltuieli, s-a reținut că pârâtul nu a înțeles să aducă probe în susținerea unei asemenea cereri, obiecțiunile la raportul de expertiză, de după casare, formulate de către aceasta, nemenționând aceste cheltuieli. Invocarea unor aspecte cu caracter general, legate de criza economică, de scăderea prețurilor proprietăților imobiliare nu pot justifica, prin ele însele, înlăturarea unor despăgubiri stabilite în baza părerii unor experți abilitați.

În ce privește cererile având ca obiect plata cheltuielilor de judecată, acestea au fost respinse, pentru pârât nefiind dovedită cu înscrisuri angajarea unor asemenea cheltuieli, iar pentru reclamantă, în condițiile admiterii apelului, nefiind justificată, în conformitate cu dispozițiile art. 274 alin. (1) din C. proc. civ., acordarea cheltuielilor de judecată pretinse.

Împotriva acestei decizii a declarat recurs pârâtul, invocând motivul de nelegalitate prevăzut de art. 304 pct. 7 și 9 C. proc. civ. A susținut că au fost aplicate și interpretate greșit dispozițiile art. 26 alin. (2) și ale art. 27 alin. (1) din Legea nr. 33/1994, precum și prevederile art. 11 alin. (7) și (8) din Legea 255/2010.

Prin Decizia civilă nr. 2512 din 2 octombrie 2014, Înalta Curte de Casație și Justiție a respins excepția nulității recursului invocată de intimata reclamantă, a admis recursul, a casat decizia atacată și a trimis cauza spre rejudecare aceleiași instanțe.

În considerentele acestei decizii, instanța de recurs a reținut în esență următoarele:

În ce privește valoarea reală a imobilului expropriat, comisia de experții, precum și instanța de judecată trebuie să aibă în vedere prețurile de tranzacționare concrete a unor imobile cu caracteristici similare celui expropriat, de la data întocmirii raportului de expertiză, adică la un moment cât mai apropiat momentului pronunțării hotărârii prin care se stabilește cuantumul despăgubirii, pe baza criteriilor imperative, reglementate de art. 26 alin. (2) din Legea nr. 33/1994. Or, instanța de apel a validat cuantumul despăgubirilor pe baza unui raport de expertiză întocmit în fața primei instanțe, a cărui valoare a fost reconfirmată de experți, în al doilea ciclu procesual, stabilind valoarea despăgubirii pentru imobilul expropriat la momentul anului 2012, contrar criteriilor impuse de dispozițiile art. 26 alin. (2) din Legea 33/1994.

Contrar îndrumărilor obligatorii dispuse de instanța de casare din primul ciclu procesual, instanța de apel, în mod eronat, a validat opinia experților B. și C., care, la data întocmirii răspunsului la obiecțiuni, respectiv ianuarie 2014, au confirmat un preț de piață a imobilului stabilit, însă, la nivelul anului 2012. În cadrul lucrării, experții au arătat că au prezentat valori ale terenurilor rezultate din calculul efectuat prin utilizarea metodei comparației directe, respectiv analiza ofertelor în vederea stabilirii intervalului de valori, valoarea selectată și prezentată instanței rezultând din tranzacțiile existente la dosarul cauzei. Experții au făcut referire la două comparabile reprezentând contracte de vânzare-cumpărare încheiate în iunie - iulie 2011 și nu la un preț de tranzacționare determinat în raport de momentul întocmirii suplimentului de expertiză, dispus de instanța de apel la termenul de judecată din 8 octombrie 2013, ca efect al rejudecării. Rezultă astfel, că instanța de apel și-a întemeiat, eronat, hotărârea pronunțată pe concluziile unui raport de expertiză efectuat în primul ciclu procesual, încălcând dispozițiile legale în materie. Cu ocazia rejudecării cauzei, instanța de apel nu a procedat la verificarea legalității determinării cuantumului despăgubirilor stabilit din perspectiva respectării dispozițiilor art. 26 alin. (2) din Legea nr. 33/1994 privind exproprierea pentru cauză de utilitate publică, în sensul examinării, în concret, a criteriilor referitoare la prețul cu care se vând, în mod obișnuit, imobilele de același fel, la momentul întocmirii raportului de expertiză potrivit obiectivelor stabilite în rejudecare. Prin acest procedeu, instanța de apel a validat, astfel, eronat, valorile unui raport de expertiză pe care le-a preluat necenzurat.

Cum textul de lege prevede cu claritate și fără posibilitate de interpretare care este momentul în raport cu care experții au a calcula și instanțele de judecată au a stabili cuantumul despăgubirii și, anume, momentul "întocmirii raportului de expertiză", text de lege care, în aplicarea principiului ubi lex non distinguit, nec nos distinguere debemus, nu permite interpretului să stabilească un alt moment în raport cu care să se calculeze valoarea despăgubirilor pentru imobilul expropriat, Înalta Curte a constatat nelegalitatea deciziei atacate din perspectiva încălcării dispozițiilor art. 26 din Legea nr. 33/1994.

Pe de altă parte, în verificare legalității deciziei recurate, sub aspectul respectării primului criteriu în stabilirea cuantumului despăgubirii, respectiv valoarea reală a imobilului expropriat, Înalta Curte a constatat că instanța de apel deși a reținut incidența art. 26 alin. (2) din Legea nr. 33/1994, realizează o aplicare și interpretare greșită a textului normativ, deoarece reperele lucrării de specialitate, administrată în fața instanței de fond și, consecutiv, a instanței de apel (care le-a preluat integral) s-au raportat la alte criterii decât cele legale.

Astfel, experții B. și C. au arătat în cuprinsul raportului de expertiză că valoarea de 886.886 euro a terenului expropriat a fost stabilită prin raportare la două comparabile reprezentate de contractele de vânzare-cumpărare nr. x din 17 iunie 2011 BNP D. și nr. y din 14 iulie 2011 BNP E., iar suma de 646.077 euro pentru construcțiile expropriate a fost calculată pe baza cataloagelor de prețuri de barem și corecții, editate de Comisia Centrală de Inventariere și Reevaluare a Fondurilor Fixe, ediția 1965. Or, din această perspectivă, criticile recurentului sunt întemeiate sub aspectul omologării greșite a cuantumului despăgubirii stabilite prin raportul de expertiză astfel întocmit, atât timp cât la stabilirea valorii imobilului expropriat s-a avut în vedere tehnica comparației vânzărilor prin raportare la comparabile care nu prezentau caracteristici asemănătoare imobilului la data exproprierii. Astfel, experții au analizat drept comparabile prețurile din două tranzacții cu loturi de teren, respectiv pentru un teren cu destinația curți construcții situat în Iași precum și un teren cu aceeași destinație, curți-construcții, situat în str. x, imobile cu alte caracteristici ori situate în alte zone din municipiul Iași, înlăturând, cu o argumentare subiectivă, fără suport probatoriu, solicitarea și înscrisurile invocate de pârât, în sensul, de a se lua în analiză drept comparabilă și valoarea stabilită pentru un teren, pe care se află amplasată o construcție cu destinație de pavilion administrativ, comparabilă utilă întrucât se afla chiar în continuarea proprietății care face obiectul prezentei cauze. Relativ la această comparabilă, care reprezintă un imobil asemănător celui în litigiu, s-a stabilit, de către comisia de experți desemnată în dosarul nr. x/2011 al Tribunalului Neamț, o valoare de 58,96 euro/mp, cu aplicarea unor corecții impuse de Regulamentul general de urbanism ce s-ar fi impus a fi avute în vedere și pentru proprietatea expropriată ce face obiectul dosarului de față întrucât se află în imediata vecinătate a aeroportului și reclamă restricționări specifice domeniului aviației.

Pe de altă parte, susținerea recurentei potrivit căreia cuantumul despăgubirilor cuvenite reclamantului pentru terenul expropriat se stabilește în funcție de valorile din expertizele întocmite de camerele notarilor publici în raport de dispozițiile art. 11 alin. (7) și (8) din Legea nr. 255/2010, nu poate fi primită. Aceste dispoziții legale, se referă la procedura administrativă privind evaluarea terenurilor anterior începerii activității comisiei abilitate să emită hotărârea de expropriere, respectiv în cadrul procedurii prealabile emiterii acesteia, pe când contestația formulată de expropriatul nemulțumit de cuantumul despăgubirii, stabilit prin hotărâre de expropriere, se soluționează potrivit art. 21 - 27 din Legea nr. 33/1994, deci cu respectarea exigențelor impuse de art. 26 alin. (2) din Lege.

Drept urmare, în conformitate cu decizia de casare din primul ciclu procesual, instanța de apel avea obligația să verifice, în privința modalității de stabilire a despăgubirii, dacă comisia de experți a avut în vedere prețuri ale imobilelor cu parametri și caracteristici similare celui din litigiu, ce rezultau din tranzacțiile încheiate în zonă. Or, se constată că, expertiza însușită de instanța de apel nu este însoțită de niciun document care să ateste rezultatul verificărilor întreprinse în sensul dacă, în unitatea administrativ teritorială, s-au efectuat tranzacții imobiliare de același fel și prețul la care s-ar fi tranzacționat astfel de bunuri, la data efectuării raportului de expertiză, astfel cum, de altfel, s-a stabilit prin obiectivele expertizei fixate în apel.

Instanța de apel a ignorat însă dispozițiile art. 26 alin. (2) din Legea nr. 33/1994, care prevăd, în ceea ce privește valoarea reală a imobilului, că aceasta este dată de prețul cu care se vând, în mod obișnuit, imobilele de același fel în unitatea administrativ-teritorială, la data întocmirii raportului de expertiză, bunul expropriat, compus din construcții și teren, astfel cum a fost identificat în hotărârea de expropriere.

Recurentul a invocat nelegalitatea deciziei atacate și din perspectiva greșitei rețineri în cuantumul despăgubirii a sumei de 446341,67 euro reprezentând "cheltuielile cu exproprierea" efectuate până la 2 mai 2012 de către reclamantă. Critica formulată se vădește a fi întemeiată.

Înalta Curte a constatat, din perspectiva verificării legalității deciziei recurate sub aspectul examinării criteriului de determinare a despăgubirii impus de art. 26 alin. (2) din Legea nr. 33/1994 că, în mod greșit, instanța de fond, prin hotărârea pronunțată, confirmată în apel a inclus în valoarea despăgubirii imobilului expropriat suma respectivă, reținută cu titlu de "cheltuielile cu exproprierea" efectuate de reclamantă. Aceste pretenții au fost respinse întrucât acestea exced criteriilor prin care legiuitorul a înțeles să reglementeze modalitatea de determinare și componentele despăgubirii cuvenite proprietarului bunului expropriat, în scopul cuantificării juste și echitabile a despăgubirii. De aceea, nu pot fi incluse alte elemente în determinarea sumei cuvenită cu titlu de despăgubire, respectiv "prețul cu care se vând, în mod obișnuit, imobilele" și "daunele" aduse proprietarului.

Chiar și în măsura în care suma de 446341,67 euro reprezentând "cheltuielile cu exproprierea efectuate până la 2 mai 2012 " ar fi fost analizată drept o componentă a prejudiciului cauzat proprietarului, cum - de altfel - s-a solicitat prin acțiunea introductivă, aceste pretenții nu au putut fi primite. Condiția impusă de norma legală nu este îndeplinită, atât timp cât cheltuielile pretinse nu reprezintă o consecință directă a exproprierii, care să atragă acoperirea daunei, generată de măsura exproprierii. Dovezile prezentate, în sensul dispozițiilor art. 26 alin. (2) din Legea nr. 33/1994, la care se face trimitere în cuprinsul raportului de expertiză vizează, pe de o parte, solicitarea reclamantei pentru o perioadă ulterioară datei la care a fost emisă hotărârea de expropriere, iar, pe de altă parte, respectivele înscrisuri fac trimitere la o serie de cheltuieli generice (determinate de efectuarea unor cheltuieli la Oficiul de Cadastru, cheltuieli notariale, cheltuieli curierat rapid, cheltuieli servicii copiere, comisioane bancare, experți evaluatori, precum și cheltuieli de asistență/reprezentare juridică efectuate în alte dosare pe rolul instanțelor judecătorești,), fără a se evidenția și determina, în concret, legătura de cauzalitate directă între pretinsa daună și măsura exproprierii, ca fapt generator al răspunderii pentru repararea pretinsului prejudiciu.

În consecință, pentru considerentele expuse, se constată că procedeul uzitat de instanța de apel, prin preluarea necritică a concluziilor raportului de expertiză efectuat în fața tribunalului, contravine dispozițiile imperative înscrise în art. 26 alin. (2) din Legea nr. 33/1994. Însușirea de către instanța de apel a valorii determinată prin raportul de expertiză efectuat în fața instanței de fond, în primul ciclu procesual este greșită deoarece, modalitatea de stabilire a valorii reale a imobilului identificat în hotărârea de expropriere se plasează în afara criteriilor prevăzute de art. 26 alin. (2) din Legea nr. 33/1994, ceea ce atrage nelegalitatea deciziei atacate pentru motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ.

De aceea, din perspectiva celui de al doilea criteriu ce trebuie avut în vedere la stabilirea despăgubirii cuvenită reclamantei - prejudiciul, este de semnalat că despăgubirea la care se referă dispozițiile art. 26 din Legea nr. 33/1994 include, într-adevăr, și prejudiciul creat proprietarului. Interpretarea textului legal denotă indubitabil împrejurarea că prejudiciul reprezintă consecința directă a exproprierii, atât timp cât dauna adusă proprietarului trebuie să acopere pierderea suferită de persoana afectată de măsura exproprierii. În acest context normativ, instanța are, însă, obligația să examineze dacă componentele acestuia reprezintă sau nu un prejudiciu cert și să stabilească întinderea acestuia, pe baza dovezilor prezentate. Așadar, prejudiciul adus proprietarului bunului expropriat poate include doar acele daune efective, certe, cunoscute și determinate sau determinabile la momentul exproprierii, nu și acele daunele eventuale, incerte, ipotetice, care nu pot fi determinate ori determinabile la momentul exproprierii.

Sub aspectul verificării legalității deciziei recurate, din perspectiva respectării dispozițiilor art. 26 din Lege, Înalta Curte a reținut ca fiind fondate și criticile pârâtului cu privire la stabilirea greșită a despăgubirilor acordate cu titlu de prejudiciu, întrucât - în mod eronat - au fost incluse și evaluate elemente care nu pot constitui componente ale unei juste despăgubiri.

În speță, instanța de fond prin hotărârea pronunțată, confirmată de instanța de apel, sub acest aspect, a reținut că despăgubirea cuvenită reclamantei de compune din valoarea reală a imobilului expropriat reprezentată de suma de 886.886 euro stabilită pentru terenul expropriat și suma de 646.077 euro reprezentând valoarea construcțiilor, precum și din prejudiciul adus expropriatului în sumă de 1.006.096 euro, ce se compune din costuri presupuse de achiziția unui imobil similar celui expropriat în valoare de 238.229 euro și costuri presupuse pentru relocarea afacerii pe un nou amplasament în valoare de 767.867 euro, raportul de expertiză fiind omologat sub aspectul elementelor și valorilor stabilite.

Or, prin dispozițiile art. 26 din Legea nr. 33/1994 legiuitorul a avut în vedere ca valoarea despăgubirilor pentru expropriere să fie stabilită de așa manieră încât să permită expropriatului să achiziționeze, eventual, o proprietate asemănătoare cu cea expropriată, deoarece criteriile stabilite prin norma legală, pentru a determina o justă despăgubire pentru pierderea dreptului de proprietate includ, deja, în cuantumul despăgubirii, valoarea reală a imobilului expropriat. În acest context al analizei, este nelegală includerea ca element component al prejudiciului suma de 238.229 euro reprezentând costuri "presupuse" de achiziția unui imobil similar celui expropriat, urmând ca pretențiile reclamatei privind obligarea pârâtului recurent la plata acestei sume de bani să fie respinse, ca nefondate.

Prin motivele de recurs s-au formulat critici de nelegalitate și în privința modului de determinare și întindere a prejudiciului reprezentat de cheltuielile "presupuse" pentru realocarea afacerii reclamantei pe un nou amplasament, reclamanta enumerând în cuprinsul acțiunii costurile care ar fi generate de o atare activitate.

Cum cadrul normativ legal vizează acel prejudiciu cert, concret și actual, generat de expropriere și nu un prejudiciu eventual și ipotetic, care nu poate da naștere la despăgubiri, Înalta Curte a constatat că situația de fapt nu a fost pe deplin stabilită în vederea aplicării corecte a legii sub aspectul modalității de determinare și acordare a acestei componente a prejudiciului pretins de expropriat, constând în acele cheltuieli determinate de realocarea echipamentelor necesare desfășurării activității cuprinse în obiectul său de activitate. Prin urmare, sub acest aspect, criticile formulate prin cererea de recurs sunt fondate, în măsura în care sunt de natură a susține necesitatea completării în apel a probatoriilor, respectiv documente și evidențe financiar - contabile, precum și alte probe necesare și utile pentru lămurirea, pe deplin, a împrejurărilor legate de determinarea certă a prejudiciului pretins de persoana expropriată în baza Legii nr. 255/2010, atât sub aspectul existenței acestuia, cât și al întinderii sale.

În consecință, pentru considerentele expuse, reținând nelegalitatea hotărârii atacate și incidența dispozițiilor art. 304 pct. 9 și art. 315 C. proc. civ., cu aplicarea dispozițiilor art. 312 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte a admis recursul, a casat decizia atacată și a trimis cauza spre rejudecare instanței de apel.

S-a precizat că, în rejudecare, se va ține seama strict de limitele casării, urmând ca instanța de apel să dispună efectuarea unui nou raport de expertiză, de către o comisie de experți constituită în condițiile art. 25 din Legea nr. 33/1994, în scopul stabilirii despăgubirilor cuvenite reclamantei în raport de "prețul cu care se vând, în mod obișnuit, imobilele de același fel în unitatea administrativ-teritorială, la data întocmirii raportului de expertiză" .

În vederea respectării dispozițiilor art. 26 alin. (2) din Legea nr. 33/1994 și a dispozițiilor art. 129 alin. (5) din C. proc. civ., instanța de apel va ordona suplimentarea probatoriului și va administra nemijlocit dovezile necesare identificării (autorizații de construcție, situații și devize de lucrări, documente financiar contabile, ș.a.) și evaluării bunului în privința căruia a fost emisă Hotărârea de expropriere nr. 10/2011 prin întocmirea unui nou raport de expertiză în conformitate cu prevederile legale. Totodată, în acest sens, va solicita și relații de la Camera Notarilor Publici, Oficiul de Cadastru și Publicitate Imobiliară, Primărie, Direcția de Taxe și Impozite Locale (în măsura în care aceste entități au o existență autonomă), urmând ca pe baza informațiilor primite privind tranzacțiile încheiate în zonă, să procedeze la evaluare, luând în considerare prețurile din aceste tranzacții. Doar în cazul în care, în urma verificărilor reale (prin suplimentarea probatoriului necesar) efectuate de instanța de trimitere în legătură cu existența unor asemenea acte juridice la data întocmirii raportului de expertiză, se va constata că nu există asemenea tranzacții imobiliare în unitatea administrativ teritorială privind bunuri cu caracteristici similare imobilului expropriat, se va avea în vedere alte comparabile propuse de experți, specifice terenului supus evaluării. Ulterior stabilirii complete și corecte a situației de fapt, instanța de apel se va pronunța asupra legalității sentinței de fond sub aspectul cuantumului despăgubirilor cuvenite reclamantei, a cărei proprietate a fost supusă măsurii exproprierii.

Apreciind fondat, în limitele prezentate, și motivul de recurs referitor la nestabilirea deplină a situației de fapt referitoare la existența și întinderea prejudiciului adus proprietarului de natura celui sus analizat, instanța de apel, cu ocazia rejudecării, urmează să administreze probe suplimentare, inclusiv prin intermediul unei noi expertize, care să determine, în limitele casării, caracterul cert și neîndoielnic al prejudiciului generat de expropriere, atât sub aspectul cerinței existenței sale, cât și al întinderii acestuia.

În rejudecare, în limitele investirii sale, instanța de trimitere, cu ocazia determinării cuantumului despăgubirii, va avea în vedere inaplicabilitatea dispozițiilor art. 128 alin. (3) lit. c) din Codul fiscal în materie de expropriere.

În rejudecare, după cea de-a doua casare, prin Decizia nr. 1066 din 13 decembrie 2017, Curtea de Apel Suceava, secția I civilă, a admis apelul declarat de pârâtul Județul Iași, prin Consiliul Județean Iași, a schimbat în parte sentința civilă atacată, în sensul că despăgubirea ce se acordă reclamantei expropriate este în cuantum de 5.921.591 RON, în loc de "suma de 3.701.885,29 euro în echivalent RON la data plății", sumă acordată cu titlu de despăgubiri care se va plăti în termen de 30 zile de la data rămânerii definitive a sentinței apelate, în loc de "de la data comunicării acesteia". Au fost menținute celelalte dispoziții care nu sunt contrare prezentei decizii. În temeiul art. 274 alin. (1) C. proc. civ., intimata reclamantă S.C. A. S.A. Iași a fost obligată să plătească apelantului Județul Iași, prin Consiliul Județean Iași, suma de 1800 de RON cu titlu de cheltuieli de judecată în apel, reprezentând onorariu expert, iar cererea intimatei reclamante privind acordarea cheltuielilor de judecată din apel a fost respinsă, ca nefondată.

În considerentele acestei decizii, instanța de apel a reținut următoarele:

Prin Decizia nr. 2512 din data de 2 octombrie 2014, pronunțată în dosar nr. x/2011*, Înalta Curte de Casație și Justiție a stabilit că textul art. 26 alin. (2) din Legea nr. 33/1994 privind exproprierea pentru cauză de utilitate publică prevede cu claritate și fără posibilitate de interpretare care este momentul în raport cu care experții au a calcula și instanțele de judecată au a stabili cuantumul despăgubirii și, anume, momentul "întocmirii raportului de expertiză", însă, ulterior pronunțării acestei Decizii, prin decizia nr. 380 din 26 mai 2015 a Curții Constituționale s-a stabilit că prevederile art. 22 alin. (3) din Legea nr. 255/2010 privind exproprierea pentru cauză de utilitate publică, necesară realizării unor obiective de interes național, județean și local, raportat la sintagma "la data întocmirii raportului de expertiză" cuprinsă în dispozițiile art. 26 alin. (2) din Legea nr. 33/1994 privind exproprierea pentru cauză de utilitate publică, sunt neconstituționale.

A reținut Curtea Constituțională că valoarea bunului expropriat nu poate fi alta decât cea stabilită la momentul contemporan realizării transferului dreptului de proprietate, finalitate urmărită atât prin Legea nr. 33/1994, cât și prin jurisprudența instanței de contencios constituțional.

Despăgubirea stabilită prin raportare la momentul întocmirii raportului de expertiză, adică în cursul procesului, nu este dreaptă, nu are un caracter just, deoarece cuantumul ei nu este contemporan momentului transferului dreptului de proprietate, soluție de principiu, cu valoarea constituțională.

Potrivit prevederilor art. 31 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea și funcționarea Curții Constituționale, decizia prin care se constată neconstituționalitatea unei legi sau ordonanțe ori a unei dispoziții dintr-o lege sau dintr-o ordonanță în vigoare este definitivă și obligatorie.

Raportat la cele stabilite în mod definitiv de instanța de contencios constituțional, dar și la cele stabilite în mod obligatoriu de Înalta Curte de Casație și Justiție, în fața instanței de apel s-au administrat probele cu înscrisuri și raport de expertiză tehnică judiciară, prin care s-a urmărit stabilirea cuantumului despăgubirilor care se cuvin părții reclamante, în calitate de expropriat, prin raportare însă la un moment contemporan transferului dreptului de proprietate, așa cum a stabilit Curtea Constituțională, respectându-se în același timp și dispozițiile obligatorii din decizia Înaltei Curți de Casație și Justiție cu privire la necesitatea administrării probelor.

Hotărârea de expropriere a fost emisă la data de 11 februarie 2011, astfel încât, având în vedere data transferului dreptului de proprietate și criteriile impuse de lege, în ceea ce privește calculul despăgubirii, precum și statuările obligatorii ale Înaltei Curți de Casație și Justiție, instanța de apel a solicitat de la Birourile Notarilor Publici de pe raza municipiului Iași și de la Oficiul de Cadastru și Publicitate Imobiliară Iași copii de pe contracte de vânzare-cumpărare privind tranzacții cu terenuri situate în municipiul Iași, str. x, din perioada 11 decembrie 2010 - 11 februarie 2011.

Birourile Notariale de pe raza municipiului Iași au comunicat instanței de judecată că nu au fost perfectate contracte de vânzare cumpărare pentru imobile situate în zona în care se află imobilele expropriate, în perioada de referință.

Oficiul de Cadastru și Publicitate Imobiliară Iași a comunicat instanței de judecată adresa nr. x din 2 septembrie 2015, însoțită de trei contracte de vânzare cumpărare autentificate sub nr. x din data de 17 iunie 2011, nr. x din data de 14 iulie 2011 și nr. x din data de 25 octombrie 2011, înscrisuri depuse.

Ulterior, la solicitarea instanței de apel, având în vedere că niciunul dintre cele trei contracte nu a fost încheiat în perioada de referință, Oficiul de Cadastru și Publicitate Imobiliară Iași a comunicat faptul că nu au fost identificate contracte de vânzare cumpărare încheiate în perioada 11 decembrie 2010 - 11 februarie 2011, pentru terenuri situate în municipiul Iași, str. x.

Raportat la înscrisurile depuse la dosarul cauzei și la statuările obligatorii ale deciziei de casare, instanța de apel a dispus administrarea în cauză a probei cu un raport de expertiză tehnică judiciară, pentru identificarea și evaluarea imobilelor expropriate și pentru stabilirea prejudiciului cauzat reclamantului-intimat, respectiv expropriatului, prejudiciu reprezentat de cheltuielile determinate de relocarea echipamentelor necesare desfășurării activității cuprinse în obiectul său de activitate, sub aspectul existenței și al întinderii acestui prejudiciu.

Având în vedere faptul că în prezent construcțiile sunt demolate, identificarea acestora s-a stabilit a se face pe bază de înscrisuri, respectiv autorizații de construcție, situații și devize de lucrări, documente financiar-contabile, fotografii și alte acte pe care membrii comisiei de experți le consideră utile în vederea identificării.

De asemenea, având în vedere că, în urma verificărilor efectuate de instanță, s-a constatat că nu există tranzacții imobiliare în unitatea administrativă teritorială, privind bunuri cu caracteristici similare imobilului expropriat, pentru stabilirea valorii reale a imobilului, ca și componentă a despăgubirii ce se cuvine expropriatului, s-a stabilit a se avea în vedere alte comparabile propuse de experții ce fac parte din comisie, comparabile specifice terenului supus evaluării și raportate la perioada 11 decembrie 2010 - 11 februarie 2011, în acord cu Decizia nr. 380/2015 a Curții Constituționale și cu Decizia nr. 2512 din data de 2 octombrie 2014, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție.

În ceea ce privește stabilirea prețului cu care se vând, în mod obișnuit, imobile de același fel în unitatea administrativ teritorială, ca primă componentă a despăgubirii, la care se referă prevederile art. 26 alin. (2) din Legea nr. 33/1994, instanța de apel a reținut că expertul numit din partea instanței și expertul numit din partea expropriatorului au întocmit și redactat un punct de vedere comun asupra obiectivelor analizate, iar expertul numit din partea expropriatului a întocmit și redactat o opinie separată, însă expertiza a fost evaluată unitar de instanța de judecată, apreciind că, indiferent de forma de prezentare, ea reprezintă un act procesual unic.

S-a reținut că toți cei trei experți au identificat ca și comparabile în vederea stabilirea valorii de piață a terenului expropriat, tranzacții de vânzare cumpărare, precum și oferte de vânzare - în cazul experților numiți din partea instanței și din partea expropriatorului, care se situează din punct de vedere temporal cât mai aproape de intervalul de referință stabilit de instanța de judecată, în raport de momentului transferului dreptului de proprietate.

A fost necesară această extindere a intervalului de referință tocmai datorită imposibilității de identificare de tranzacții imobiliare în unitatea administrativă teritorială, privind bunuri cu caracteristici similare imobilului expropriat, așa cum mai sus am arătat.

Prin raportul de expertiză inițial și prin suplimentul la raport pe care le-a întocmit expertul numit din partea expropriatului, au fost valorificate ca și comparabile pentru stabilirea valorii de piață a terenului expropriat, inițial contractul de vânzare cumpărare autentificat sub nr. x din data de 14 iulie 2011, având ca obiect un teren situat în mun. Iași, categoria de folosință curți - construcții, aceasta fiind comparabila cu corecția brută cea mai mică, de 18,77% - dosar apel, vol. III, iar apoi contractul de vânzare cumpărare autentificat sub nr. x din data de 17 iunie 2011, având ca obiect un teren situat în mun. Iași, categoria de folosință curți - construcții, acesta fiind stabilit ca fiind comparabila cu corecția brută cea mai mică, de 15,92%.

Cu privire la aceste contracte de vânzare cumpărare, instanța de apel a reținut că au făcut obiectul analizei Înaltei Curți de Casație și Justiție, care, prin Decizia nr. 2512 din data de 2 octombrie 2014, pronunțată în dosar nr. x/2011*, a stabilit omologarea greșită a cuantumului despăgubirii stabilite prin raportul de expertiză întocmit în fața instanței de fond, atât timp cât la stabilirea valorii imobilului expropriat s-a avut în vedere tehnica comparației vânzărilor prin raportare la comparabile care nu prezentau caracteristici asemănătoare imobilului la data exproprierii. Astfel, a stabilit Înalta Curte de Casație și Justiție că experții au analizat drept comparabile prețurile din două tranzacții cu loturi de teren, respectiv pentru un teren cu destinația curți construcții situat în Iași, precum și un teren cu aceeași destinație, curți-construcții, situat în str. x, imobile cu alte caracteristici ori situate în alte zone din municipiul Iași, fiind făcută trimitere expresă la contractele de vânzare-cumpărare nr. x din 17 iunie 2011 BNP D. și nr. x din 14 iulie 2011 BNP E.

Astfel, raportat la prevederile art. 315 alin. (1) C. proc. civ., instanța de apel a considerat că aceste două comparabile, indiferent de corecțiile brute care se fac, nu mai pot fi valorificate la stabilirea valorii de piață a terenului expropriat.

Cel de-al treilea contract identificat de asemenea ca și comparabilă de expertul desemnat din partea expropriatului, respectiv contractul de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 2962 din data de 25 octombrie 2011, având ca obiect un teren situat în mun. Iași, nu a fost de asemenea valorificat pentru determinarea valorii terenului expropriat, având în vedere faptul că are aceeași categorie de folosință curți - construcții, ca și terenurile înlăturate de la valorificare prin decizia Înaltei Curți de Casație și Justiție, fiind practic vorba de un imobil cu caracteristici diferite față de imobilul expropriat. De asemenea, s-a apreciat că cea mai bună utilizare pentru acest din urmă teren este aceea de teren pentru dezvoltare rezidențială, față de cea mai bună utilizare a terenului care face obiectul evaluării, aceea de teren pentru dezvoltare industrială. În acest sens instanța a făcut referire la "Standardele de Evaluare a Bunurilor" - Ghid de evaluare - GEV 630, potrivit căruia la evaluarea bunurilor, comparabilele trebuie selectate dintre cele care au aceeași CMBU (cea mai bună utilizare), diferențele identificate fiind legate de optimizarea utilizării și nu de natura/tipul acesteia. Potrivit aceluiași Ghid, valoarea de piață a terenului trebuie estimată având în vedere cea mai bună utilizare a acestuia.

Analizând comparabilele propuse de experții numiți din partea instanței și din partea expropriatorului, instanța de apel a reținut că prima comparabilă, identificată de experți ca fiind contractul de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. x din data de 14 iulie 2011, având ca obiect un teren situat în mun. Iași, categoria de folosință curți - construcții, nu poate fi valorificată pentru stabilirea valorii de piață a imobilului expropriat, pentru aceleași considerente expuse anterior, cu referire la categoria de folosință.

Celelalte comparabile sunt oferte identificate de experți, oferte având ca obiect terenuri cu cea mai bună utilizare - industrială, fiind practic recomandate pentru destinație industrială. Aceste oferte pot fi analizate ca și comparabile întrucât, potrivit acelorași "Standarde de Evaluare a Bunurilor" dacă nu există suficiente informații despre tranzacții cu proprietăți comparabile, cum este cazul în speța de față, se pot utiliza informații privind oferte de proprietăți similare disponibile pe piață, cu condiția ca relevanța acestor informații să fie clar stabilită și analizată critic.

În lipsa unor tranzacții efective care să poată fi valorificate pentru stabilirea valorii de piață a terenului supus evaluării, ofertele sunt permise de "Standardele de Evaluare a Bunurilor" pentru a fi identificate ca și comparabile în aplicarea metodei comparației directe pentru evaluarea terenului subiect.

Chiar prin obiectivele care au fost stabilite de instanța de judecată și înaintate membrilor comisiei de experți, s-a evidențiat faptul că, dată fiind constatarea că nu există tranzacții imobiliare în unitatea administrativă teritorială, privind bunuri cu caracteristici similare imobilului expropriat, pentru stabilirea valorii reale a imobilului, ca și componentă a despăgubirii ce se cuvine expropriatului, urmează a se avea în vedere alte comparabile propuse de experții ce fac parte din comisie, comparabile specifice terenului supus evaluării, în acord cu ultima decizie de casare.

Oferta 5 care a constituit comparabila 4 a fost înlăturată de experți, având în vedere faptul că valoarea obținută nu se încadrează în intervalul de valori specific pieței imobiliare.

În urma acestei înlăturări, terenul prezentat în comparabila 2 a avut corecția brută cea mai mică, de 24,2%, cel mai mic număr de ajustări - 7 și caracteristicile cele mai apropriate de terenul supus evaluării .

Astfel, valoarea terenului evaluat, ca și componentă a despăgubirii ce se cuvine expropriatului, este valoarea calculată raportat la valoarea corectată a terenului prezentat ca și comparabilă 2, respectiv raportat la o valoare de 59,2 EUR/mp.

Prin urmare valoarea de piață a terenului expropriat este de 59,2 x 9048,55 = 535.674 EUR; 535.674 EUR x 4,2649 RON/EUR = 2.284.596 RON.

În ceea ce privește evaluarea construcțiilor, instanța de apel a valorificat opinia experților numiți din partea instanței și a expropriatorului, în ceea ce privește stabilirea costurilor de înlocuire nete ca urmare a ajustării costurilor brute cu cotele de depreciere.

Prin urmare, valoarea totală a proprietății imobiliare formată din clădiri și construcții speciale este de 2.025.173 RON (1.810.700 RON + 11.526 RON - valoarea drumului pietruit + 199.663 RON - valoarea platformei balastate + 3.284 RON - valoarea C15 - casă poartă).

În ceea ce privește cheltuielile determinate de relocarea echipamentelor necesare desfășurării activității, instanța de apel a avut în vedere că prin decizia de casare pronunțată în al doilea ciclu procesual Înalta Curte de Casație și Justiție a stabilit că nu se cuvin părții reclamante cheltuielile în suma de 446.341,67 euro reprezentând "cheltuielile cu exproprierea efectuate până la 2 mai 2012", deoarece aceste pretenții exced criteriilor prin care legiuitorul a înțeles să reglementeze modalitatea de determinare și componentele despăgubirii cuvenite proprietarului bunului expropriat. Cheltuielile pretinse nu reprezintă o consecință directă a exproprierii, care să atragă acoperirea daunei, generată de măsura exproprierii. A mai stabilit instanța supremă că este nelegală includerea ca element component al prejudiciului a sumei reprezentând costuri "presupuse" de achiziția unui imobil similar celui expropriat, urmând ca pretențiile reclamatei privind obligarea pârâtului recurent la plata acestei sume de bani să fie respinse, ca nefondate.

Prin urmare, raportat la aceste statuări obligatorii ale Înaltei Curți de Casație și Justiție, în acord cu prevederile art. 315 din C. proc. civ., instanța de apel în rejudecare a stabilit cheltuielile determinate de relocarea echipamentelor necesare desfășurării activității, în urma analizei cheltuielilor pe care membrii comisiei de experți le-au indicat în tabelele întocmite cu ocazia efectuării suplimentelor la raportul de expertiză, cu înlăturarea încă de la început a cheltuielilor efectuate până la 2 mai 2012 și a cheltuielilor generate de achiziționarea unui imobil similar.

Au fost înlăturate acele