ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1397/2018

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului București, secția a IV-a civilă, sub nr. x/2009, la data de 11.03.2009, reclamanta Uniunea Compozitorilor și Muzicologilor din România - Asociația Pentru Drepturi de Autor (UCMR - ADA) a solicitat, în contradictoriu cu pârâtul Municipiul Craiova, prin Primar A., ca prin hotărârea ce se va pronunța să se dispună obligarea pârâtei la plata către UCMR-ADA, a remunerației datorate cu titlu de drepturi patrimoniale ale titularilor de drepturi de autor pentru comunicarea publică a operelor, muzicale în cadrul evenimentului "Zilele Craiovei 2008" desfășurat în perioada 19 - 26 octombrie 2008 în municipiul Craiova, remunerație ce reprezintă 5% din bugetul de cheltuieli (incluzând, dar fără a se limita la, cheltuielile cu onorariul interpreților, cheltuieli cu cazarea, cu transportul acestora, cheltuieli pentru locația spațiului, cheltuieli de sonorizare, cheltuieli de publicitate, cheltuieli tipografice etc.), precum și la plata Taxei pe Valoarea Adăugată aferentă acestei remunerații; obligarea pârâtei la plata penalităților de întârziere în cuantum de 50.000 Ron, pentru remunerația neachitată în termen, potrivit pct. 12 din Autorizația - licență neexclusivă a utilizării operelor muzicale nr. 20000512/16.10.2008; obligarea pârâtei ca, în conformitate cu prevederile pct. 10 din Autorizația - licență neexclusivă a utilizării operelor muzicale nr. 20000512/16.10.2008 să comunice UCMR-DA un raport semnat și stampilat de reprezentantul legal, cuprinzând: denumirea și perioada de desfășurare a evenimentului, adresa locațiilor, denumirea operelor muzicale comunicate public, cu menționarea autorilor și a duratei de utilizare a acestora; obligarea pârâtei la plata către UCMR-ADA, cu titlu de despăgubiri, a sumei reprezentând triplul remunerațiilor ce ar fi fost legal datorate la care se adăugă și TVA-ul aferent, pentru utilizarea autorizată a operelor muzicale în cadrul spectacolelor organizate de aceasta începând cu data de 10 martie 2006 până în prezent pentru care nu au deținut autorizație - licență neexclusivă din partea UCMR-ADA, conform pct. 17 Titlul II al Metodologiei publicate în Monitorul Oficial nr. 857/19.10.2006 prin Decizia ORDA nr. 365/2006 și H.G. nr. 769/1999 Anexa 3; în subsidiar: obligarea pârâtei, în calitate de organizatoare a spectacolelor organizate de aceasta începând cu data de 10 martie 2006 până în prezent pentru care nu a deținut autorizație licență neexclusivă din partea UCMR-ADA, la plata către UCMR-ADA, a remunerației datorate, în cuantum de 5% din bugetul de cheltuieli (incluzând dar fără a se limita la, cheltuielile cu onorariul interpreților, cheltuieli cu cazarea, cu transportul acestora, cheltuieli pentru locația spațiului, cheltuieli de sonorizare, cheltuieli de publicitate, cheltuieli tipografice etc.), precum și la plata Taxei pe Valoarea Adăugată aferente acestei remunerații, remunerație reprezentând drepturi patrimoniale ale titularilor de drepturi de autor de opere muzicale; obligarea pârâtei la plata penalităților datorate pentru întârzierea la plata remunerațiilor, penalități reprezentând dobânda de referință a BNR pentru remunerațiile datorate pentru perioada 10.03.2006 - 01.11.2006 și 0,2%/zi de întârziere, pentru remunerațiile datorate pentru perioada 01.11.2006 - data pronunțării hotărârii; obligarea pârâtei ca, în conformitate cu prevederile pct. 13 din H.G. nr. 769/1999, Anexa 3 și art. 15 din Titlul II al Metodologiei publicate în Monitorul Oficial nr. 857/19.10.2006 prin Decizia ORDA nr. 365/2006 să comunice UCMR-ADA un raport, semnat și stampilat de reprezentantul legal al acesteia, cuprinzând: denumirea și data de desfășurare a fiecărui spectacol organizate de pârâta, începând cu data de 10.03.2006 până în prezent, precum și denumirea, autorii și durata de utilizare a operelor muzicale comunicate public, obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată, efectuate de UCMR-ADA în această cauză, în conformitate cu prevederile art. 274 C. proc. civ.

În drept, au fost invocate dispozițiile Legii nr. 8/1996 a drepturilor de autor și a drepturilor conexe, cu modificările ulterioare, pe dispozițiile Titlului II al Metodologiei publicate în Monitorul Oficial nr. 857/19.10.2006 prin Decizia ORDA nr. 365/2006, art. 969 C. civ., art. 112 și urm. C. proc. civ.

Prin Sentința civilă din data de 19.04.2016, pronunțată de Tribunalul București, secția a IV-a civilă, s-a admis acțiunea Uniunea Compozitorilor și Muzicologilor din România - Asociația pentru Drepturi de Autor (U.C.M.R. - A.D.A.) în contradictoriu cu pârâtul Municipiul Craiova prin Primar, a fost obligată pârâta la plata către reclamantă a sumei de 116.907,30 RON (incluzând TVA) remunerație datorată pentru comunicarea publică a operelor muzicale în cadrul evenimentului "Zilele Craiovei 2008", desfășurat în perioada 19 - 26 octombrie 2008 în Craiova, a fost obligată pârâta la plata penalităților de întârziere în cuantum de 50.000 RON pentru remunerația neachitată în termen, potrivit pct. 12 din Autorizația Licență neexclusivă a utilizării operelor muzicale nr. 20000512 din 16.10.2008, a fost obligată pârâta să comunice UCMR-ADA un raport semnat și ștampilat de reprezentantul legal, cuprinzând denumirea și perioada de desfășurare a evenimentului, adresa locațiilor, denumirea operelor muzicale comunicate public, cu menționarea autorilor și a duratei de utilizare a acestora. A fost obligată pârâta la plata către reclamantă a sumei de 1.255.566,03 RON (cu TVA) cu titlu de despăgubiri, reprezentând triplul remunerațiilor ce ar fi fost legal datorate, pentru utilizarea operelor muzicale în cadrul spectacolelor organizate de aceasta în perioada 10 martie 2006-2011 și la plata către reclamantă a sumei de 12.039 RON cheltuieli de judecată.

Pentru a hotărî astfel, tribunalul a constatat caracterul fondat al acesteia și, în consecință, a admis-o, pentru următoarele considerente:

Conform art. 123

1

alin. (1) lit. e) din Legea nr. 8/1996, dreptul de comunicare publică a operelor muzicale este gestionat colectiv, iar organismul desemnat în acest scop este reclamanta UCMR-ADA., acesta fiind unic colector al remunerațiilor datorate de utilizatori cu titlu de drepturi patrimoniale de autor de opere muzicale pentru comunicarea publică a operelor muzicale, atât pentru remunerațiile reglementate de Metodologia prevăzută de H.G. nr. 769/1999, Anexa 3 potrivit Deciziei ORDA nr. 12/1999, cât și a remunerațiilor prevăzute de Metodologia publicată în Monitorul Oficial nr. 857/19.10.2006 prin Decizia ORDA nr. 365/2006.

Prin Decizia nr. 365 din 10 octombrie 2006, Oficiul Român pentru Drepturile de Autor - ORDA a adoptat Metodologia privind utilizarea operelor muzicale prin comunicare publică și remunerațiile reprezentând drepturile patrimoniale cuvenite autorilor de opere muzicale.

Titlul II al acestei metodologii este consacrat comunicării publice a operelor muzicale în scop lucrativ, iar la pct. 1 este definită utilizarea, ca fiind comunicarea publică a operelor muzicale în scop lucrativ, făcută într-un loc deschis publicului sau în orice loc în care se adună un număr de persoane care depășește cercul normal al unei familii și al cunoștințelor acesteia, prin interpretarea directă de către artiști sau prin orice alt mijloc tehnic, prin fir ori fără fir, prin care muzica este prezentată în sine sau însoțește alte acțiuni, cum ar fi dansul, spectacolul de circ, sportul etc., în spații deschise ori închise, în care publicul plătește bilete de acces și/sau consumații ori în care au loc acțiuni promoționale, publicitare, demonstrative sau alte asemenea.

Conform pct. 2 este utilizator, în sensul metodologiei, oricare persoană fizică sau juridică autorizată care desfășoară activități de natura celor enumerate la pct. 1.

Prima instanță a mai reținut că în continuarea metodologiei sunt prevăzute obligațiile pe care le au utilizatorii față de organismele de gestiune colectivă a drepturilor autorilor de opere muzicale.

Prin raportare la normele legale citate, pârâta are calitate de utilizator al operelor muzicale în contextul în care, în cadrul evenimentului Zilele Craiovei 2008, în perioada 19 - 26 octombrie 2008, desfășurat în cadrul Velodromului, în Piața Mihai Viteazul din Craiova, a comunicat public opere muzicale din repertoriul trupelor: O., P., Q. ex-solist B., C., D. și al artiștilor E., F., G., H., I., J. etc.

S-a mai reținut că, de altfel, pârâta, a încheiat cu UCMR-ADA Autorizația licență neexclusivă a utilizării operelor muzicale nr. 20000512/16.10.2008 pentru evenimentul menționat și a și achitat suma de 17.850 RON, inclusiv TVA, cu titlu de remunerații.

Ceea ce trebuie subliniat este faptul că, în acord cu clauzele Autorizației licență neexclusivă încheiată de părți, în vederea determinării remunerațiilor datorate, pârâta avea obligația să comunice UCMR-ADA bugetul de cheltuieli, semnat și stampilat de reprezentantul legal, cuprinzând totalitatea cheltuielilor efectuate de Primăria Municipiului Craiova sau de către terți, pentru realizarea activității de utilizare a operelor muzicale în cadrul evenimentului Zilele Municipiului Craiova 2008, incluzând, dar fără a se limita la: cheltuieli cu onorariile interpreților, cheltuielile cu cazarea, cu transportul, cheltuieli pentru locația spațiului de desfășurare, cheltuieli de sonorizare, cheltuieli de publicitate și promoție, cheltuieli de regie, cheltuieli pentru serviciul de pază și alte cheltuieli de organizare, obligație neîndeplinită de pârâtă.

Astfel, conform obligațiilor asumate prin Autorizație, ce au fost stabilite în temeiul Titlului II al Metodologiei publicate prin Decizia ORDA nr. 365/2006, art. 6 lit. b) și Tabelului nr. 1 lit. A), pct. 8, pârâta datora o remunerație de 5% din bugetul de cheltuieli (reprezentat de totalitate cheltuielilor efectuate de pârâtă, incluzând, dar fără a se limita la: cheltuielile cu onorariul interpreților, cheltuieli cu cazarea, cu transportul acestora, cheltuieli pentru locația spațiului, cheltuieli de sonorizare, cheltuieli publicitate, cheltuieli tipografice etc., precum și Taxa pe Valoarea Adăugată aferentă acestei remunerații.

Important de subliniat este faptul că pârâta, nici la momentul desfășurării evenimentului, nici ulterior și nici pe parcursul soluționării cauzei nu a comunicat în totalitate înscrisurile din care să rezulte bugetul de cheltuieli alocat pentru evenimentul mai sus amintit, baza de calcul necesară determinării remunerațiilor fiind stabilită în urma efectuării contraexpertizei contabile de către expert K. prin consultarea documentelor contabile ale pârâtei.

Așa cum a rezultat din raportul de expertiză efectuat în cauză de expert K., remunerația restantă datorată de pârâtă, incluzând TVA, calculată conform dispozițiilor Metodologiei aplicabile, aprobată prin Decizia ORDA nr. 365/2006 este în suma de 116.907,30 RON, suma la care pârâta a fost obligată prin sentința primei instanțe.

Conform art. 12 al autorizației licență neexclusivă încheiată de părți, pentru întârzierea cu mai mult de 10 zile a comunicării bazei de calcul ori a plații remunerațiilor, utilizatorul datorează L., penalități în cuantum de 50.000 RON, astfel încât în temeiul dispozițiilor art. 969 C. civ., tribunalul a obligat pârâta și la plata penalităților în suma de 50.000 RON.

Având în vedere dispozițiile metodologiilor ce stabilesc modul de calcul al remunerațiilor, astfel cum au fost menționate, tribunalul a obligat pârâta să comunice UCMR-ADA un raport semnat și ștampilat de reprezentantul legal, cuprinzând denumirea și perioada de desfășurare a evenimentului, adresa locațiilor, denumirea operelor muzicale comunicate public, cu menționarea autorilor și a duratei de utilizare a acestora.

În ceea ce privește capătul de cerere vizând obligarea pârâtei la plata triplului remunerațiilor datorate pentru comunicarea publică a operelor muzicale în cadrul spectacolelor desfășurate de pârâtă, fără a deține autorizație de licență neexclusivă, începând cu anul 2006, tribunalul a constatat, de asemenea, temeinicia acestuia.

Astfel, probele administrate în cauză au dovedit că pârâta, începând cu data de 10 martie 2006 până în prezent, a comunicat public opere muzicale, fără sa fi respectat prevederile legale referitoare la comunicarea publică a operelor muzicale și fără plata remunerațiilor corespunzătoare reprezentând drepturi patrimoniale de autor de opere muzicale, prin expertiza efectuată în cauză de expert K., în baza documentelor contabile analizate, fiind identificate și enumerate spectacolele desfășurate în cadrul cărora au fost comunicate public opere muzicale.

Conform dispozițiilor art. 123

1

alin. (1) lit. e) din Legea nr. 8/1996, cu modificările și completările ulterioare, gestiunea colectivă este obligatorie pentru comunicarea publică a operelor muzicale.

Potrivit dispozițiilor art. 139 alin. (2) din Legea nr. 8/1996, cu modificările și completările ulterioare, pentru încălcarea drepturilor de autor, cum este și cazul comunicării publice a operelor muzicale fără a deține autorizație licență neexclusivă încheiată cu UCMR-ADA, sunt datorate despăgubiri, despăgubiri ce vor fi acordate în aplicarea dispozițiilor art. 139 alin. (2) lit. b), respectiv triplul sumelor ce ar fi fost legal datorate pentru tipul de utilizare, având în vedere imposibilitatea aplicării criteriilor prevăzute la lit. a), respectiv - consecințele economice negative, în special câștigul nerealizat, beneficiile realizate pe nedrept.

Astfel, în situația în care pârâta ar fi încheiat cu reclamanta autorizația - licență neexclusivă pentru utilizarea operelor muzicale în cadrul spectacolelor desfășurate începând cu data de 10 martie 2006 până în prezent, conform Titlului II al Metodologiei, art. 6 lit. b) și Tabelului nr. 1 lit. A), pct. 8, aceasta datora o remunerație de 5% din bugetul de cheltuieli (reprezentat de totalitatea cheltuielilor efectuate de pârâtă, incluzând, dar fără a se limita la: cheltuielile cu onorariul interpreților, cheltuieli cu cazarea, cu transportul acestora, cheltuieli pentru locația spațiului, cheltuieli de sonorizare, cheltuieli publicitate, cheltuieli tipografice etc.).

În consecință, tribunalul a obligat pârâta să plătească UCMR-ADA despăgubiri reprezentând triplul remunerațiilor ce ar fi fost legal datorate pentru tipul de utilizare realizată în mod nelegal (fără autorizație licență neexclusivă), despăgubiri determinate prin raportul de expertiza efectuată în cauza de expert K. și evaluate la suma de 1.255.566,03 RON - incluzând TVA, pentru utilizarea operelor muzicale în cadrul spectacolelor organizate în perioada 10 martie 2006 - 2011.

Prima instanță a menționat faptul că la determinarea remunerațiilor restante pentru perioada 2006 - 2011, expertul a inclus și remunerația datorată de pârâtă pentru spectacolul Zilele Craiovei desfășurat în anul 2008, pentru care s-a stabilit, în cele ce preced, obligația de plata a pârâtei - respectiv suma de 116.907,30 RON, calculată conform Autorizației încheiate de părți.

La stabilirea triplului remunerațiilor legal datorate la care pârâta a fost obligată, pentru perioada 2006 - 2011, tribunalul a scăzut această sumă din suma totală calculată de expert - 535.429,31 RON, rezultând suma de 418.522,01 RON suma ce ar fi fost legal datorată de pârâtă și a obligat-o în final la plata triplului acestei sume, respectiv - 1.255.566,03 RON.

Admițând acțiunea, tribunalul a înlăturat apărările pârâtei referitoare la interpretarea noțiunii de comunicare publică și a interpretării acestei noțiuni în acord cu Directiva 2001/29/CE din 22 mai 2001.

În esență, pârâta a susținut netemeinicia cererii reclamantei vizând pretinderea remunerațiilor pentru comunicarea publică a operelor muzicale comunicate în cadrul spectacolelor desfășurate pe perioada 2006 - 2001, în contextul interpretării noțiunii de comunicare publică, astfel cum a fost realizată prin Hotărârea Curții de Justiție a Uniunii Europene Camera a III-a din 24.11.2011, pronunțată în cauza C-283/10 având ca obiect cererea de hotărâre preliminară formulată în temeiul art. 267 din Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene de către Înalta Curte de Casație și Justiție în procesul privind M. și L.

Prin această Hotărâre, Curtea de Justiție a Uniunii Europene a declarat că:

"Directiva 2001/29/CE a Parlamentului European și a Consiliului din 22 mai 2001 privind armonizarea anumitor aspecte ale dreptului de autor și drepturilor conexe în societatea informațională și în special art. 3 alin. (1) din aceasta trebuie interpretate în sensul că au în vedere doar comunicarea către un public care nu este prezent la locul de proveniență a comunicării, cu excluderea oricărei comunicări a unei opere realizate direct, făcută într-un loc deschis publicului, prin orice modalitate publică de execuție ori de prezentare directă a operei."

Pârâta a arătat că prin hotărârea Curții de Justiție, s-a decis că Directiva 2001/29/CE a Parlamentului European și a Consiliului din 22 mai 2001 privind armonizarea anumitor aspecte ale dreptului de autor și drepturilor conexe în societatea informațională, și, în special, art. 3 alin. (1) din aceasta, trebuie interpretate în sensul că au în vedere doar comunicarea către un public care nu este prezent în locul de proveniență a comunicării, cu excluderea oricărei comunicări a unei opere realizate direct, făcută într-un loc deschis publicului, prin orice modalitate publică de execuție ori de prezentare directă a operei, așa încât fata de modalitatea concretă de comunicare a operelor muzicale în speță, rezultă că nu datorează remunerații reclamantei, care, la rândul său, nu poate justifica gestiunea obligatorie.

Tribunalul a înlăturat argumentele pârâtei, invocate de altfel - pentru prima dată în concluziile scrise depuse la termenul de dezbateri, având în vedere următoarele considerente.

Domeniul de aplicare a Directivei se refera doar la comunicarea către un public care nu este prezent la locul de proveniență a comunicării (parag. 33 din Hotărâre), astfel cum prevede considerentul (23) al Directivei 2001/29, și nu la formele tradiționale de comunicare publică - "reprezentare sau executare directă", prevăzută de art. 11 primul parag. din Convenția de la Berna, noțiune ce înglobează interpretarea operelor în fața publicului care se află în contact fizic și direct cu actorul sau executantul operelor (parag. 35 din Hotărâre).

Prin urmare, prin Directiva 2001/29/CE s-a impus statelor membre armonizarea anumitor aspecte ale dreptului de autor și drepturilor conexe în societatea informațională (în aplicarea principiului subsidiarității), dată fiind dezvoltarea tehnologică ce a făcut să apară noi forme de exploatare a operelor protejate, dar nu și armonizarea în privința formelor tradiționale de comunicare publică, precum reprezentarea sau executarea directă a unei opere (astfel cum este cazul în speță).

În acest context, s-a apreciat că nu poate fi înlăturată de la aplicare norma de drept intern prin excluderea din sfera noțiunii de comunicare publică a executării directe a operelor muzicale comunicate către un public prezent la locul de proveniență a comunicării, în temeiul art. 15 alin. (1) din Legea nr. 8/1996 deoarece aceasta nu vine în contradicție cu Directiva comunitară ce are un alt obiect de reglementare.

În acest sens, s-a constatat ca prin Hotărârea preliminară a Curții de Justiție a Uniunii Europene nu s-a definit noțiunea de comunicare publică, exclusiv în sensul de comunicare către un public care nu este prezent la locul de proveniență a comunicării, ci a interpretat aceasta noțiune numai prin raportare la modalitatea de comunicare apăruta prin noile tehnologii ce permit noi forme de exploatare a operelor protejate.

Obiectivul urmărit de Directiva 2001/29, a fost acela de a crea un cadru juridic general și flexibil la nivelul Uniunii, care să sprijine dezvoltarea societății informaționale, adaptarea și completarea normelor actuale în materia dreptului de autor și a drepturilor conexe pentru a ține seama de faptul că dezvoltarea tehnologică a făcut să apară noi forme de exploatare a operelor protejate.

Prin urmare, aplicarea Directivei nu are în vedere formele "tradiționale" de comunicare publică, precum reprezentarea sau executarea directă a unei opere, aceste forme fiind pe deplin acoperite de dreptul intern, care nu vine în contradicție cu norma din dreptul Uniunii.

Așadar, noțiunea de comunicare publică include nu numai sensul avut în vedere de Directivă (limite în care funcționează obligația statelor membre de armonizare a legislațiilor și care, în privința României a fost îndeplinită de legiuitorul român prin adoptarea O.U.G. nr. 123/2005 de modificare a legii), ci și reprezentarea sau executarea directă, prevăzută de art. 11 primul parag. din Convenția de la Berna din 9 septembrie 1886 la care România a aderat prin Legea nr. 77/1998 (M. Of. nr. 156/17.04.1998), text la care, de altfel, se face trimitere și în parag. 35 din Hotărârea Curții de Justiție a Uniunii Europene în cauza C-283/10; în consecință, s-a apreciat că, în cauză, sunt aplicabile dispozițiile dreptului intern, anume ale Legii nr. 8/1996; la aceeași concluzie conduc și prevederile art. 5 alin. (2) teza finală din Convenția de la Berna, potrivit cărora:

"în afară de prevederile prezentei convenții, întinderea protecției, precum și mijloacele procedurale garantate autorului pentru apărarea drepturilor sale se reglementează, în mod exclusiv, conform legislației în care se reclamă protecția."

În concluziile scrise depuse de pârâtă la ultimul termen, la care au avut loc și dezbaterile, aceasta a invocat și faptul ca nu ar datora remunerații, pe motiv că a comunicat public opere ieșite din sfera de protecție a legii, intrate în domeniul public și opere folclorice care nu sunt supuse gestiunii colective obligatorii și pentru care reclamanta nu a făcut dovada mandatului acordat de autori.

Contrar acestor susțineri, tribunalul a apreciat că pârâta datorează remunerațiile pentru comunicarea publică a operelor în cadrul spectacolului Zilele Craiovei desfășurat în anul 2008, în temeiul contractului de licența neexclusivă încheiat cu reclamanta, prin care a fost autorizată în vederea comunicării publice a operelor în schimbul remunerațiilor cuvenite autorilor operelor.

Nu au relevanță în acest sens argumentele pârâta privind nedovedirea de către reclamantă pentru fiecare operă în parte, a mandatului acordat de autori și contractele încheiate direct între utilizator și autor.

În privința comunicării publice a operelor muzicale pentru perioada dedusă judecații, pentru care părțile nu au încheiat contract de licență neexclusivă, art. 123

1

alin. (1) lit. e) din Legea nr. 8/1996, astfel cum a fost modificată, impune gestiunea colectivă obligatorie, remunerațiile datorate calculându-se potrivit dispozițiilor metodologiilor aprobate prin decizii ale ORDA.

În ceea ce privește susținerea pârâtei privind comunicarea publică a unor opere intrate în domeniul public, s-a reținut că pârâta nu a administrat probe din care sa rezulte aceste susțineri.

În considerarea tuturor acestor argumente, tribunalul a admis cererea.

În temeiul dispozițiilor art. 274 C. proc. civ., constatând culpa procesuală a paratei, prima instanță a dispus obligarea acesteia la plata către reclamantă a sumei de 12.039 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată.

Împotriva acestei sentințe a declarat apel apelantul-pârât Municipiul Craiova prin Primar, criticând soluția primei instanțe pentru nelegalitate și netemeinicie.

Prin Decizia civilă nr. 1068 A din 22 noiembrie 2017 a Curții de Apel București, secția a IV-a civilă, apelul pârâtei a fost admis, iar sentința apelată a fost schimbată în parte, astfel: s-a dispus obligarea pârâtei la plata sumei de 94.280,86 RON - remunerație datorată pentru comunicarea publică a operelor muzicale în cadrul evenimentului "Zilele Craiovei 2006" și la plata sumei de 1.202.540,34 RON cu titlu de despăgubiri reprezentând triplul remunerațiilor ce ar fi fost legal datorate, pentru utilizarea operelor muzicale în cadrul spectacolelor organizate în perioada 10 martie 2006 - 1 decembrie 2011.

Pentru a pronunța această decizie, instanța de apel a apreciat că apelul este fondat prin prisma motivului de ordine publică pus în discuție din oficiu, vizând incidența hotărârii prealabile reprezentate de Decizia nr. 48 din 19 iunie 2017, pronunțată de Înalta Curte de Casați și Justiție, publicată în Monitorul Oficial nr. 525/25.07.2017.

Prin Decizia menționată, s-a admis sesizarea formulată de Curtea de Apel București, secția a IV-a civilă, în Dosarul nr. x/2013 și s-a stabilit că: "În interpretarea dispozițiilor art. 126 alin. (1) lit. a) și art. 129 din Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal, cu modificările și completările ulterioare, art. 98 alin. (1) lit. g

1

) și art. 106

5

din Legea nr. 8/1996 privind dreptul de autor și drepturile conexe, cu modificările și completările ulterioare, colectarea de către organismul de gestiune colectivă a remunerațiilor cuvenite artiștilor interpreți și executanți pentru radiodifuzarea sau comunicarea publică a înregistrărilor sonore conținând fixarea prestațiilor artistice ale acestora nu reprezintă o operațiune impozabilă din punctul de vedere al taxei pe valoarea adăugată."

Dezlegarea dată chestiunilor de drept este obligatorie pentru instanțe de la data publicării în Monitorul Oficial, în conformitate cu art. 521 alin. (3) noul C. proc. civ. în consecință, curtea de apel a apreciat că se impune înlăturarea taxei pe valoare adăugată din calculul remunerațiilor datorate autorilor pentru comunicarea publică a operelor muzicale.

În ceea ce privește criticile formulate de către apelanta-pârâtă, au fost apreciate ca nefondate.

Cu privire la nulitatea hotărârii atacate, invocată de către apelantă, s-a reținut că numărul sentinței nu face parte din mențiunile obligatorii prevăzute de art. 261 C. proc. civ. totodată, s-a constatat că semnăturile judecătorilor se regăsesc în exemplarul hotărârii din dosar, ce constituie unul dintre cele două exemplare originale în care aceasta se întocmește conform art. 266 alin. (1) C. proc. civ., în timp ce alin. (3) al aceluiași text prevede că hotărârea se comunică părților în copie. De altfel, din consultarea sistemului ECRIS, curtea de apel a constatat că sentința are numărul 511, lipsa acestei mențiuni din exemplarul de la dosar fiind o omisiune ce poate fi îndreptată pe calea procedurii prevăzute de art. 281 C. proc. civ.

Potrivit art. 5 lit. a) din Legea nr. 146/1997, cererile pentru recunoașterea dreptului de autor și a celor conexe, pentru constatarea încălcării acestora și repararea prejudiciilor, inclusiv plata drepturilor de autor și a sumelor cuvenite pentru opere de artă, precum și pentru luarea de măsuri în scopul prevenirii producerii unor pagube iminente sau pentru asigurarea reparării acestora se timbrează cu suma de 39 RON. Față de textul menționat, critica privind insuficienta timbrare, în raport de valoarea obiectului cererii, a fost înlăturată ca nefondată.

Anterior publicării Deciziei ORDA nr. 365/2006 metodologia privind utilizarea repertoriului de opere muzicale al organismelor de gestiune colectivă a drepturilor de autor și a tabelelor cuprinzând drepturile patrimoniale cuvenite autorilor a fost reglementată prin Hotărârea nr. 769 din 20 septembrie 1999, astfel că, instanța de apel a apreciat a fi nefondată critica privind lipsa temeiului plății remunerațiilor pentru perioada 10.03.2006 - 19.10.2006 și, pe cale de consecință, nu se poate reține inadmisibilitatea acțiunii.

Afirmația apelantei-pârâte potrivit căreia în cadrul festivalului din octombrie 2008 au fost comunicate public opere folclorice, excluse de la protecție, nu este susținută de dovezi, astfel că, s-a apreciat că nici această apărare nu poate fi valorificată.

Pentru situația în care nu se obțin venituri din activitatea de comunicare publică a operelor muzicale, baza de calcul se constituie din bugetul de cheltuieli, prevedere conținută de Decizia ORDA nr. 365/2006, care stabilește în Tabelul nr. 1 din Titlul II remunerațiile reprezentând drepturile patrimoniale de autor pentru utilizarea operelor muzicale în concerte și alte spectacole și procentele aplicabile.

La rândul său, instanța de apel a reținut că pârâtul este utilizator în sensul pct. 2 din Titlul II al Deciziei nr. ORDA 365/2006, care la punctul 1 definește utilizarea ca fiind "comunicarea publică a operelor muzicale în scop lucrativ făcută într-un loc deschis publicului sau în orice loc în care se adună un număr de persoane care depășește cercul normal al unei familii și al cunoștințelor acesteia, prin interpretarea directă de către artiști sau prin orice alt mijloc tehnic, prin fir ori fără fir, prin care muzica este prezentată în sine sau însoțește alte acțiuni, cum ar fi dansul, spectacolul de circ, sportul etc., în spații închise sau deschise, în care publicul plătește bilete de acces și/sau consumații ori în care au loc acțiuni promoționale, publicitare, demonstrative și altele asemenea."

În calitate de organizator al activităților de natura celor enumerate la pct. 1, pârâtul este utilizator, având obligațiile prevăzute în Titlul II al metodologiei.

Critica privind greșita obligare la triplul remunerațiilor ce ar fi fost legal datorate, solicitare care, în opinia apelantei-pârâte, nu poate fi făcută decât de titularii drepturilor de autor, a fost găsită, de asemenea nefondată de instanța de apel, în condițiile în care ne aflăm în situația gestiunii colective obligatorii [art. 123

1

alin. (1) lit. e) din Legea nr. 8/1996], organismul de gestiune colectivă având calitate de a acționa în numele titularilor de drepturi, în temeiul art. 139 alin. (1) din Legea nr. 8/1996.

Opțiunea primei instanțe pentru forma de evaluare prevăzută de art. 139 lit. b) din Legea nr. 8/1996 a fost impusă de imposibilitatea aplicării criteriilor prevăzute de lit. a), în lipsa unor elemente obiective care să permită determinarea în mod concret a câștigului nerealizat de titularii de drepturi sau a beneficiului realizat pe nedrept de utilizator.

Potrivit art. 13 lit. f) din Legea nr. 8/1996, utilizarea unei opere dă naștere la drepturi patrimoniale, distincte și exclusive, ale autorului de a autoriza sau interzice comunicarea publică, direct sau indirect, a operei, prin orice mijloace. Compozițiile muzicale constituie obiect al dreptului de autor, conform art. 7 din Legea nr. 8/1996, fapta ilicită a pârâtei constând în comunicarea publică a operelor muzicale fără autorizarea titularilor de drepturi patrimoniale. Dreptul patrimonial este un drept de a trage foloase din utilizarea operei, comunicarea publică a operei fiind o modalitate de exploatare de care autorul a fost lipsit prin fapta pârâtului, producând o pagubă ce se cere a fi reparată. Posibilitatea acordării de către instanță a unei despăgubiri reprezentând triplul sumei ce ar fost legal datorată pentru tipul de utilizare ce a făcut obiectul faptei ilicite reprezintă transpunerea legală a dreptului comun - răspunderea civilă delictuală, respectiv regula răspunderii pentru fapta ilicită cauzatoare de prejudicii atât pentru pagubele previzibile, cât și pentru cele neprevizibile.

Autorizația/licență neexclusivă constituie convenția părților, deci, temei al răspunderii civile contractuale în cazul evenimentului "Zilele Craiovei 2006", neputând fi reținută critica vizând lipsa bazei legale pentru obligarea la penalități și caracterul nedatorat al plăților parțiale efectuate de pârâtă.

Obligarea la comunicarea raportului cuprinzând denumirea și data evenimentului (spectacol, concert etc.), adresa locației, denumirea, autorii și durata operelor muzicale utilizate (formații participante, eventual interpreții) și baza de calcul a remunerației este prevăzută de punctul 15 din Titlul II al metodologiei aprobate prin Decizia nr. 369/2006, astfel că instanța de apel a constatat că nu este fondată critica lipsei de temei legal al dispoziției primei instanțe cu acest obiect.

Apelanta a pretins că nu a realizat comunicare publică de operelor muzicale, prin prisma Hotărârii Curții de Justiție a Uniunii Europene din 24 noiembrie 2011, pronunțată Cauza C -283 -2010, M.. Argumentele tribunalului cu privire la inaplicabilitatea în speță a hotărârii Curții de Justiție a Uniunii Europene au fost însușite de instanța de apel, astfel încât a fost înlăturată și critica pe acest aspect.

De asemenea, nu a putut fi reținută nici lipsa de culpă procesuală a pârâtei, în condițiile în care refuzul de a plăti remunerațiile datorate titularilor de drepturi de autori pentru utilizarea operelor muzicale a condus la inițierea prezentului proces, în care reclamanta se află în poziția de parte câștigătoare.

Față de considerentele expuse, apelul a fost admis în sensul celor arătate.

În termen legal, împotriva acestei decizii, pârâta a formulat recurs, prevalându-se de motivele de nelegalitate reglementate de art. 304 pct. 6, 7 și 9 C. proc. civ.

În dezvoltarea motivelor de recurs, recurenta susține că dispoziția instanței de apel în sensul de a o obliga la plata sumei de 94.280,86 RON reprezentând remunerație pentru comunicarea publică a operelor muzicale în cadrul evenimentului "Zilele Craiovei 2006" nu își găsește corespondent în sentința dată în primă instanță, întrucât suma respectivă, obținută ca urmare a înlăturării TVA-ului, vizează un alt eveniment, respectiv "Zilele Craiovei 2008", eveniment ce s-a desfășurat în perioada 19-26 octombrie 2008.

Astfel, sub acest aspect, hotărârea recurată intră sub incidența dispozițiilor pct. 6 și 7 de la art. 304 C. proc. civ., întrucât nu cuprinde motivele în drept pe care s-a sprijinit instanța, sau că s-a acordat ceea ce nu s-a cerut, motiv pentru care, în opinia recurentei, se impune modificarea deciziei recurate în sensul anulării acestei soluții greșite.

În ceea ce privește constatarea instanței de apel în sensul că pârâtul nu ar fi probat că în cadrul manifestărilor desfășurate ar fi fost comunicate public opere folclorice, recurenta consideră că această soluție nu este justificată și denotă o evidentă superficialitate a instanței de apel în analizarea și interpretarea tuturor probelor existente la dosarul cauzei.

În acest sens, recurenta solicită instanței de recurs să constate că la dosarul cauzei se găsesc toate documentele justificative (depuse încă de la fondul cauzei, dar și ulterior în apel) care demonstrează că pe întreaga perioadă vizată au fost susținute numeroase spectacole folclorice, interpretate de artiști de muzică populară, acest fapt rezultând atât din playlist-urile pe care le-a comunicat în dublu exemplar încă de la prima instanță, atât instanței cât și reclamantei, dar și din programele de desfășurare a evenimentelor solicitate de tribunal în faza de întocmire a rapoartelor de expertiză.

Astfel, dacă instanța de apel în cadrul analizei pe care ar fi trebuit să o facă asupra aspectelor supuse dezbaterii s-ar fi implicat corespunzător în aflarea adevărului în cauză, ar fi constatat fără nicio îndoială că la dosarul cauzei există numeroase dovezi care atestă desfășurarea și susținerea de spectacole folclorice în cadrul manifestărilor din perioada de referință pentru acțiunea formulată în cauză.

În consecință, instanța de apel, în pronunțarea soluției asupra aspectelor ce țin de interpretarea noțiunii de folclor și opere folclorice invocate de către recurenta-pârâtă nu a manifestat un rol activ și a încălcat dispozițiile art. 129 alin. (5) C. proc. civ., în baza cărora era obligată să stăruie prin toate mijloacele legale, pentru a preveni orice greșeală privind aflarea adevărului în cauză, pe baza stabilirii faptelor și prin aplicarea corectă a legii în scopul pronunțării unei hotărâri temeinice și legale.

Instanța de apel după identificarea dovezilor în acest sens, ar fi trebuit să analizeze incidența în speță a Convenției pentru salvgardarea patrimoniului cultural imaterial, adoptată la Paris la 17 octombrie 2003, ratificată de România prin Legea nr. 410/2005, folclorul fiind parte integrantă din patrimoniul cultural imaterial, în aplicarea căreia a fost adoptată și Legea nr. 26/2008 privind protejarea patrimoniului cultural imaterial, act normativ ce definește și "expresiile culturale tradiționale", între care se înscrie și folclorul.

Ca atare, recurenta solicită Înaltei Curți să reanalizeze și aceste aspecte în cadrul cărora recurenta a invocat, atât la fond cât și în apel, necesitatea interpretării noțiunilor de muzică populară și folclor în sensul stabilirii dacă sintagma "muzică populară" se suprapune în tot sau în parte celei de folclor al țărilor de origine a interpreților ce au evoluat în cadrul "Festivalului", urmând a se observa că în privința folclorului nu poate fi reclamată protecția reglementată prin legea dreptului de autor, fiind imposibil de stabilit paternitatea operei.

Totodată, recurenta arată că a invocat faptul că art. 4 din Legea nr. 26/2008 privind protejarea patrimoniului cultural imaterial, stabilește principalele însușiri ale patrimoniului cultural imaterial, între care este de menționat caracterul anonim al originii creației [lit. a)], în timp ce art. 1 alin. (2) din aceeași lege prevede în mod explicit că:

"Prezenta lege nu poate fi folosită, în întregime sau în parte, de nici o persoană fizică ori juridică pentru a obține protecția unui element al patrimoniului cultural imaterial prin intermediul actelor normative care reglementează proprietatea industrială sau dreptul de autor."

Astfel, dacă se va stabili că operele interpretate în cadrul "Festivalului" fac parte din folclorul țării de origine a interpreților, ceea ce presupune reținerea caracterului anonim al originii creației, în mod evident lipsește autorul operei muzicale în numele și pe seama căruia se solicită colectarea remunerațiilor de către reclamantă, în cazul mandatarii sale prin contractele încheiate cu organismele străine.

Astfel, textul menționat dispune că:

"(1) Durata drepturilor patrimoniale asupra operelor aduse la cunoștința publică în mod legal, sub pseudonim sau fără indicarea autorului, este de 70 de ani de la data aducerii la cunoștința publică a acestora. (2) În cazul în care identitatea autorului este adusă la cunoștință publică înainte de expirarea termenului prevăzut la alin. (1) sau pseudonimul adoptat de autor nu lasă nicio îndoială asupra identității autorului, se aplică dispozițiile art. 25 alin. (1) din lege.

În opinia recurentei, din interpretarea coroborată a celor două alineate, rezultă în mod neechivoc că prin această normă se reglementează durata drepturilor de autor pentru cazul în care, inițial, opera a fost adusă la cunoștință publică sub pseudonim ori fără indicarea autorului, iar ulterior identitatea autorului este adusă la cunoștință publică ori în cazul în care pseudonimul adoptat nu lasă nicio îndoială asupra identității autorului (în mod necesar, pe baza unor elemente ulterioare momentului aducerii operei la cunoștință publică sub pseudonim), atare dezvăluire ulterioară a autorului, conducând la aplicarea art. 25 alin. (1) în privința duratei protecției (tot timpul vieții autorului, iar după moartea acestuia, drepturile de autor se transmit prin moștenire, potrivit legislației civile, pe o perioadă de 70 de ani, oricare ar fi data la care opera a fost adusă la cunoștință publică în mod legal).

O altă critică pe care recurentul o formulează este aceea legată de interpretarea dispozițiilor Titlului II al Deciziei ORDA nr. 365/2006, temei legal în baza căruia, fără să aducă niciun fel de argument legal și temeinic instanța de apel i-a respins apelul pe motiv că trebuie să plătească remunerațiile respective, întrucât recurenta are calitatea de utilizator, în sensul arătat de aceste dispoziții legale.

Ceea ce nu a observat însă instanța de apel, sau a neglijat este faptul că Titlul II al Deciziei ORDA nr. 365/2006 se referă strict la comunicarea operelor muzicale în scop lucrativ.

Or, prin "utilizare" se înțelege comunicarea publică a operelor muzicale în scop lucrativ făcută într-un loc deschis publicului sau în orice loc în care se adună un număr de persoane care depășește cercul normal al unei familii și al cunoștințelor acesteia, prin interpretarea directă de către artiști sau prin orice alt mijloc tehnic, prin fir ori fără fir, prin care muzica este prezentată în sine sau însoțește alte acțiuni, cum ar fi dansul, spectacolul de circ, sportul etc., în spații închise sau deschise, în care publicul plătește bilete de acces și/sau consumații ori în care au loc acțiuni promoționale, publicitare, demonstrative și altele asemenea.

Recurenta arată că din interpretarea teleologică a textului precitat, ce constituie practic fundamentul admiterii acțiunii, se desprinde concluzia că noțiunea de utilizare trebuie înțeleasa prin prisma cerințelor cumulative reglementate de noțiunea definită de Decizia nr. 365/2006, dată fiind enumerarea pe care textul legal o face.

Recurenta consideră că instanța de apel s-a raportat în mod greșit numai la sensul comunicării publice a operelor muzicale fără a avea în vedere și sintagmele folosite de legiuitor cum ar fi: scop lucrativ, publicul plătește bilete de acces, acțiuni promoționale, publicitare demonstrative și altele asemenea.

Noțiunea de scop lucrativ vizează obținerea unui profit, tocmai de aceea legiuitorul a înțeles să lămurească scopul utilizării prin folosirea sintagmei plătește bilete și/sau consumații, în sensul faptului material al obținerii de venituri.

De asemenea, acțiunile promoționale vizează stimularea creșterii vânzărilor unui produs în scop publicitar, expozițional și demonstrativ.

Rezultă, așadar, că scopul urmărit de legiuitor în contextul arătat vizează numai comunicările publice care au ca finalitate obținerea de venituri/profituri, așa cum trebuie înțeleasă și sintagma "altele asemenea."

Activitatea întreprinsă de către autoritatea publică locală a vizat un interes public local având drept scop furnizarea unor servicii social comunitare cu ocazia sărbătorii Zilelor Municipiului Craiova.

Recurentul precizează că absolut toate aceste manifestări s-au desfășurat în mod gratuit către colectivitatea locală, autoritatea publică locală neobținând niciun folos patrimonial sau nepatrimonial în urma acestora.

Astfel, același recurent consideră că pentru a da naștere unor obligații în sarcina autorității locale privind plata remunerației reglementată de lege trebuie ca acțiunea întreprinsă să vizeze obținerea unui folos căci altfel nu sunt justificate enumerările date de legiuitor, căci ignorarea sintagmelor enunțate ar conduce la golirea de conținut a textului legal ceea ce ar contraveni principiilor de stabilire a conținutului și sensului normelor de drept.

Prin folosirea sintagmei "și altele asemenea", legiuitorul a înțeles să excludă din sfera de aplicabilitate a legii acțiunile ce nu au scopul urmărit prin crearea acestei prevederi legale.

De altfel, instanța de judecată în considerentele hotărârii a înțeles să reproducă textele legale fără a motiva elementele care au condus la admiterea acțiunii.

Scopul urmărit de legiuitor rezultă chiar din însăși titulatura Titlului II care vizează comunicarea publică a operelor muzicale în scop lucrativ.

Recurenta susține că pct. 6 din Titlul II ce reglementează baza de calcul a remunerației procentuale nu trebuie interpretată ad literam și în mod singular fără a avea în vedere substanța normei juridice instituite și premisele actului normativ aplicabil în cauză.

Ipotetic, nu orice manifestare publică are ca scop aducerea unui profit direct, ci prin acțiunile întreprinse realizarea profitului poate rezulta în mod tangențial, tocmai de aceea legiuitorul a avut în vedere cele două modalități alternative de determinare a calculului remunerației procentuale.

Cele două modalități întăresc principiile economice urmărite de legiuitor aplicabile numai acelui utilizator care urmărește acest scop.

Este utilizator, în sensul prezentei metodologii, orice persoană juridică sau fizică autorizată care organizează activități de natura celor enumerate, la pct. 1 Titlul II al Deciziei ORDA nr. 365/2006, temei juridic în baza căruia este fundamentată întreaga acțiune și preluat și de către instanța de fond în motivarea sentinței.

Din perspectiva înțelesului dat noțiunii de utilizator, recurenta apreciază că nu există identitate cu autoritatea publică locală, aceasta neidentificându-se practic cu subiectul pasiv al raportului juridic obligațional.

În ceea ce privește acordarea de către instanțele inferioare a triplului remunerațiilor solicitate de către reclamantă, recurenta consideră că instanța de apel a acordat cu prea multă ușurință și total nejustificat aceste sume, având în vedere că legiuitorul a prevăzut această posibilitate ca fiind o consecință a unei fapte ilicite.

Într-o primă analiză, dacă se dă eficiență dispozițiilor legale anterior invocate, respectiv domeniului de reglementare al Titlului II din Decizia ORDA, atâta vreme cât recurentul nu utilizează operele muzicale în scop lucrativ și nu are calitatea specificată de legiuitor, nu ar fi trebuit să fie obligat nici la plata triplului remunerațiilor.

Pe de altă parte, interpretând dispozițiile Legii nr. 8/1996, invocate de instanța de apel în susținerea soluției, trebuia să se analizeze mai întâi calitatea celui care pretinde aceste despăgubiri, iar nu să se aibă în vedere în mod exclusiv criteriul de determinare a despăgubirilor prin aplicarea prevederilor art. 139 alin. (2) lit. b) din Legea nr. 8/1996. Curtea de apel a apreciat faptul că nu există alte criterii de evaluare a consecințelor economice suferite de organismul colectiv, deși acesta în calitatea sa de reclamant ar fi trebuit să facă dovada prejudiciului suferit prin pretinsa faptă ilicită, fiind astfel specific unui proces civil faptul că sarcina probei revine reclamantului.

Prejudiciului suferit de reclamant trebuie să ii corespunda beneficiul realizat de debitor, astfel încât numai în ipoteza nedeterminării acestor coeficienți de evaluare se poate aplica metoda alternativă a triplului sumei legal datorate

Pe cale de consecință, instanța era datoare să facă o analiză a prejudiciului suferit, iar în caz contrar, trebuia să stabilească beneficiul realizat de debitor, și în cele din urmă, să dea eficiență despăgubirilor constând în triplul remunerației legal datorate.

Beneficiul îi reprezintă câștigul, profitul sau folosul pe care-l are cineva (de pe urma unei situații, activități etc.), iar analizând beneficiul autorității locale s-ar fi constata faptul că acesta este inexistent și, pe cale de consecință, s-ar fi ajuns la aceeași soluție rezonabilă ca și în cazul primului petit de neplată a vreunei obligații.

Aplicarea metodei de determinare nu reprezintă o facultate a instanței de judecată, ci ea trebuie analizată în ordinea imperativă instituită de către legiuitor prin analiza fiecărui criteriu în parte putându-se da eficiență metodei prevăzute de lit. b) numai în situația imposibilității evaluării prejudiciului suferit de creditor, a beneficiului realizat de debitor, căci astfel ar fi deschisă calea oricărei persoanei la îmbogățirea fără justă cauză.

Astfel, în ceea ce privește triplul remunerațiilor, recurenta consideră că acestea au fost acordate cu mult prea multă ușurință de către instanța de fond, aceasta aducând o interpretare proprie a dispozițiilor Legii speciale nr. 8/1996 și aplicând eronat dispozițiile art. 139 alin. (2) lit. b) din această lege, în mod direct și fără o analiză extinsă asupra întregului text al art. 139 care reglementează modalitatea de stabilire a despăgubirilor și criteriile ce trebuie avute în vedere de către instanța de judecată.

Prin urmare, recurentul consideră că obligarea sa la plata triplului remunerației legal datorate este lipsită de fundament și neîntemeiată, având în vedere că sancțiunea respectivă intervine numai în situația cauzării unui prejudiciu unui titular al unui drept recunoscut și protejat de actul normativ sus-menționat, ca urmare a constatării unei fapte ilicite.

Se mai susține de către recurenți că astfel cum rezultă din conținutul dicționarului juridic, prin faptă ilicită se înțelege acțiunea sau inacțiunea contrară legii care are ca rezultat încălcarea drepturilor subiective sau intereselor legitime ale unei persoane, iar în prezenta cauză, această persoană trebuind să fie un titular al unui drept de autor, în sensul arătat de Legea nr. 8/1996; sens în care procedează la reproducerea art. 139 din Legea nr. 8/1996.

Or, în speță nu poate fi vorba despre încălcarea vreunui drept de autor, întrucât nu s-a semnalat vreun caz de plagiat, de piraterie sau de interpretare sau aducere la cunoștința publicului a unei opere fără acordul autorului, situații în care ar fi putut opera dispozițiile art. 139 alin. (2) lit. b), aplicate de către instanța de judecată.

Din acest motiv, recurenta consideră că dispozițiile reținute de instanța de apel sunt inaplicabile în speță, iar acordarea triplei remunerații către reclamantă, care nu are calitatea de titular al unui drept de autor, sau nu a fost mandatată - de vreun eventual titular al unui drept de autor ce ar fi fost încălcat - să solicite în instanță recuperarea unui prejudiciu ce ar fi fost cauzat acestuia, este nelegală.

Cum reclamanta nu a făcut dovada vătămării vreunui titular de drept de autor din culpa recurentei-pârâte, în sensul că acesta ar fi pierdut material sau moral ca urmare a organizării spectacolelor invocate de aceasta și nici a obținerii vreunui beneficiu material de către în urma respectivelor manifestări, recurenta consideră că instanțele inferioare au acordat într-un mod cu totul netemeinic și nelegal suma reprezentând triplul remunerațiilor.

În ceea ce privește comunicarea unui raport general, fără a specifica perioada exactă sau spectacolele vizate și, cel mai important, fără a avea în vedere toate playlist-urile detaliate, depuse atât anterior pronunțării primei sentințe, cât și în apel, rapoarte ce fac pe deplin dovada îndeplinirii acestei obligații față de UCMR-ADA, recurentul consideră că aceast