ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 78/2019
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 78/2019 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2019)
Asupra cauzei de față constată următoarele: Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului București, secția a III-a civilă, reclamanta Uniunea Compozitorilor și Muzicologilor din România - Asociația pentru Drepturi de Autor (UCMR -ADA) a chemat în judecată pârâtul Teatrul German de Stat din Timișoara, solicitând instanței ca prin hotărârea ce o va pronunța să oblige paratul la plata remunerațiilor restante și a TVA-ului aferent, pentru comunicarea publică a operelor muzicale în cadrul spectacolelor de teatru organizate de acesta începând cu data de 1 martie 2008 - până la data efectuării raportului de expertiza judiciar contabilă; să oblige pârâtul la plata penalităților de 0,2% pe zi de întârziere aferente remunerațiilor achitate cu întârziere sau neachitate încă de către pârâtă pentru remunerații aferente perioadei 1 martie 2008 - până la data efectuării raportului de expertiză judiciar contabilă; să oblige pârâtul la plata către UCMR-ADA a penalităților de 0,2%/zi de întârziere aferente remunerațiilor achitate cu întârziere sau neachitate încă de către pârât, remunerații datorate pentru comunicarea publică a operelor muzicale în cadrul spectacolelor de teatru în perioada cuprinsă între data efectuării raportului de expertiză și data plății efective; să oblige pârâtul să comunice UCMR-ADA un raport, semnat și ștampilat de reprezentantul legal al acesteia,
cuprinzând: denumirea și datele de desfășurare ale fiecărui spectacol de teatru susținut în perioada 1 martie 2008 - data efectuării expertizei, cu menționarea pentru fiecare spectacol de teatru în parte a denumirii, datei de desfășurare, denumirii fiecărei opere muzicale, autorilor (compozitori/textieri/editori) și duratei de utilizare a fiecărei opere muzicale comunicate public în cadrul acestor spectacole și să oblige parata la plata cheltuielilor de judecată, efectuate de UCMR-ADA în aceasta cauză, în conformitate cu prevederile art. 274 C. proc. civ.
Prin Sentința civilă nr. 852 din 11 iunie 2014 Tribunalul București, secția a III-a civilă, a admis cererea principală a reclamantei Uniunea Compozitorilor și Muzicologilor din România - Asociația pentru Drepturi de Autor (UCMR-ADA) în contradictoriu cu pârâtul Teatrul German de Stat din Timișoara, a obligat pârâtul la plata remunerațiilor restante reprezentând drepturi de autor pentru comunicarea publică a operelor muzicale în spectacolele de teatru, în perioada 1 martie 2008 - 31 octombrie 2012, în sumă de 43.629,31 RON (cu TVA), precum și la plata penalităților de întârziere aferente în sumă de 31.348 RON, a obligat pârâtul la plata penalităților de întârziere de 0,2%/zi de întârziere aferente remunerațiilor neachitate, în perioada cuprinsă între data efectuării expertizei și plata efectivă, a obligat pârâtul să comunice UCMR-ADA raportul privind desfășurarea spectacolelor, denumirea operelor muzicale și a autorilor fiecăreia, a respins, ca neîntemeiată, cererea reconvențională formulată de pârât și a obligat pârâtul la plata cheltuielilor de judecată către reclamantă în sumă de 2.039 RON.
Pentru a hotărî astfel, tribunalul a reținut că pretențiile reclamantei privind obligarea la plata remunerației pentru comunicarea publică a operelor muzicale în cadrul spectacolelor de teatru organizate de pârâtul A. în perioada menționată în petitul cererii, respectiv 1 martie 2008 - 31 octombrie 2012 sunt întemeiate. Astfel, reclamanta UCMR-ADA este organism de gestiune colectivă pentru drepturile de autor în domeniul muzical, fiind autorizat să desfășoare această activitate de către ORDA, conform dispozițiilor din Legea nr. 8/1996 modificată, și fiind mandatat de membrii săi, autorii operelor muzicale, să colecteze sumele cuvenite pentru utilizările operelor muzicale, conform prevederilor Statutului UCMR-ADA, inclusiv pentru comunicarea operelor muzicale în cadrul spectacolelor organizate de persoane fizice sau juridice.
Tribunalul a constatat că pentru utilizarea muzicii prin comunicare publică, autorii au dreptul la o remunerație prevăzută de lege, cuantumul acesteia fiind stabilit prin metodologiile aprobate prin deciziile ORDA, publicate în M.Of. , tarifele fiind diferite în funcție de perioada în care s-a adoptat metodologia. Astfel, pentru perioada 1 martie 2018 - 12 mai 2010 se aplică metodologia aprobată prin Decizia ORDA nr. 365/2006, iar pentru perioada 12 mai 2010 - prezent se aplică metodologia aprobată prin Decizia ORDA nr. 189/2010, care prevăd diferite tarife procentuale.
Așa fiind, tribunalul a constatat întemeiată cererea UCMR-ADA și ținând cont de concluziile raportului de expertiză contabilă care s-a efectuat în speță a obligat la plata remunerațiilor restante, reprezentând drepturi de autor pentru comunicarea publică a operelor muzicale în spectacolele de teatru în perioada 1 martie 2008 - 31 octombrie 2012 în sumă totală de 43.629,31 RON cu TVA, precum și la plata penalităților de întârziere aferente, calculate de expert, în sumă de 31.348 RON, urmând ca pârâtul să fie obligat la plata penalităților de întârziere de 0,2%/zi de întârziere aferente remunerațiilor neachitate în perioada cuprinsă între data efectuării expertizei și plata efectivă.
Apreciind drept întemeiat capătul de cerere privind comunicarea informațiilor necesare prevăzute de lege la UCMR-ADA, tribunalul a obligat pârâtul din cauză să comunice la UCMR-ADA, un raport privind desfășurarea spectacolelor, denumirea acestora, denumirea operelor muzicale utilizate și a autorilor acestora. Pentru considerentele expuse mai înainte, tribunalul a respins cererea reconvențională formulată de pârâtul reconvențional A. ca neîntemeiată.
Împotriva sentinței tribunalului reclamanta UCMR-ADA - Asociația pentru Drepturi de Autor a Compozitorilor a declarat apel, iar pârâtul Teatrul German de Stat din Timișoara a declarat recurs, recalificat apel prin încheierea din 29 octombrie 2014. În motivarea apelului declarat de reclamanta UCMR-ADA - Asociația pentru Drepturi de Autor a Compozitorilor se arată că în mod nelegal și netemeinic instanța de fond nu a ținut seama de integralitatea veniturilor pe care intimatul pârât reclamant le-a obținut în cadrul activității de teatru în care au fost utilizate operele muzicale. De asemenea, apelanta consideră că în mod greșit și nelegal instanța a respins solicitarea UCMR-ADA, încuviințata anterior, ca d-na expert să determine remunerațiile și în raport de veniturile obținute de intimatul pârât-reclamant din subvenții sau alocații bugetare pentru activitatea de teatru, hotărârea fiind nemotivata sub acest aspect.
Apelanta consideră că hotărârea apelată este netemeinică și este dată cu încălcarea și aplicarea greșita a legii, întrucât au fost aplicate greșit dispozițiile art. 1311 din Legea nr. 8/1996 cu modificările și completările ulterioare. În vederea stabilirii remunerațiilor ce se cuvin autorilor de opere muzicale legiuitorul a stabilit drept criteriu și veniturile obținute de utilizatori din activitatea care utilizează repertoriul ce face obiect la negocierii (art. 1311 alin. (1) lit. f) din Legea nr. 8/1996). Hotărârea apelata este dată astfel cu încălcarea principiului ubi lex non distinguit, nec nos distinguere debemus, întrucât legiuitorul nu face distincție intre venituri din vânzarea de bilete, publicitate ori subvenții sau alocații bugetare, așa cum a procedat instanța de fond.
Instanța de fond a ignorat cu desăvârșire și prevederile alin. (2) al art. 1311 din Legea nr. 8/1996 cu modificările ulterioare. În speță, activitatea în cadrul căreia au fost obținute de către intimatul pârât reclamant veniturile din subvenții și alocații bugetare este cea de teatru, respectiv activitatea în cadrul căreia sunt utilizate operele muzicale. Apelanta arată că au fost încălcate dispozițiile art. 969 C. civ. A mai arătat apelanta că prin hotărârea pronunțată au fost încălcate dispozițiile Ordinului nr. 3.055/2009 de transpunere a dispozițiilor Directivei IV CEE. Potrivit acestei norme legale veniturile din subvenții și alocații bugetare fac parte din categoria veniturilor din exploatare.
În cazul persoanelor juridice private cheltuieli sunt acoperite de regula numai din vânzarea de bilete. În cazul teatrelor instituții publice prețul de vânzare al biletelor nu este stabilit pe criterii economice (veniturile trebuie să acopere costurile), ci pe criterii sociale și culturale (asigurarea unui acces facil pentru un număr cat mai mare de spectatori la spectacolele de teatru prin intermediul instituțiilor publice de spectacole). Diferența dintre valoarea biletelor puse în vânzare (preț impus de autoritatea publica locala) și cheltuielile teatrului este acoperită prin subvenții/alocații bugetare pe care le acorda tocmai autoritatea publica locală care decide asupra prețului biletelor.
În aceasta situație se înscrie și intimatul pârât - reclamant care nu poate acoperi din prețul de vânzare stabilit pentru bilete toate cheltuielile necesare desfășurării și continuării activității de teatru. Pentru a acoperi diferența dintre veniturile obținute din vânzarea de bilete și cheltuielile reale totale necesare realizării și desfășurării activității sale (de teatru) acesta beneficiază de subvenții și alocații bugetare (venituri din exploatare). Prin urmare, apelanta consideră să se află în situația subvenționării prețului biletelor prin acordarea unor subvenții sau alocații bugetare de către autoritatea publica locala ce decide și cu privire la prețul biletelor. În cazul în care intimatul pârât-reclamant nu ar beneficia de aceste subvenții sau alocații bugetare ar fi obligat să majoreze prețul biletelor pentru ca acesta să reflecte prețul real al acestora ce decurge din totalitatea cheltuielilor efectuate.
În motivarea apelului declarat de pârâtul Teatrul German de Stat din Timișoara se arată că hotărârea pronunțată a fost dată cu aplicarea greșită a legii, instanța reținând eronat situația de fapt (art. 304, pct. 9 din C. proc. civ.). Apelantul pârât a mai arătat că instanța nu a ținut cont de faptul că A., ca realizator de spectacole teatrale, are o dubla calitate vis-a-vis de muzica utilizata în spectacolele sale. Plata acestor remunerații este reglementata de art. 1231, alin. (1) lit. e), coroborat cu art. 123 alin. (2) din Legea nr. 8/1996 privind drepturile de autor și drepturile conexe, modificată și completată. Acțiunea introductivă s-a dovedit a fi neîntemeiată sub aspectul obligării pârâtului la plata remunerațiilor și a penalităților de întârziere cu privire la aceasta categorie de opere muzicale.
Apelantul-pârât consideră că expertul a calculat ipotetic remunerațiile în suma totală de 43.629,31 cu TVA inclus (3.701,31 + 39.928) RON precum și penalități totale în sumă de 31.348 (7.439 + 23.909) RON, la plata cărora instanța l-a obligat în mod greșit, prin eronata aplicare și interpretare a legii. Se află în cazul operelor muzicale originale create de autori în exclusivitate pentru spectacolele de teatru puse în scenă de către pârât și care nu au mai fost aduse anterior la cunoștința publica. Nu se află în prezența gestiunii colective obligatorii și nici a repertoriului extins la care se refera art. 1311 alin. (4) din Legea nr. 8/1996.
Pe de altă parte, din contractele de drepturi de autor și drepturi conexe încheiate cu acești autori, (depuse la dosar) rezultă că apelantul pârât a achitat operele muzicale, devenind proprietarul lor și, în plus, în schimbul prețului încasat, autorii i-au cesionat în mod exclusiv și drepturile patrimoniale de autor pe toată durata de existență a spectacolelor în cauză. Conform art. 123 alin. (2) din Legea nr. 8/1996, "gestiunea colectivă a drepturilor de autor se poate face numai pentru operele aduse anterior la cunoștința publică". Rezultă așadar per a contrario că prevederile legale de care se prevalează UCMR-ADA, respectiv art. 1231 alin. (1) lit. e), coroborat cu alin. (2) din același art. 1231, privesc situația operelor muzicale ce au mai fost aduse anterior la cunoștința publica, ceea ce nu este cazul la acest capitol.
Așadar instanța a aplicat greșit prevederile art. 1231 la aceasta categorie de contracte. Instanța a încălcat dispozițiile legale în materia cesiunii drepturilor de autor, prevăzute la art. 39 și urm. din Secțiunea I, cap. VII al Legii nr. 8/1996, ignorând în plus, în mod deliberat toate considerentele pertinente și legale ale Deciziei nr. 5043 din 29 iunie 2012 a ICSJ privitor la acest aspect (art. 304, pct. 9 din C. proc. civ.). Altfel spus, mandatarul nu poate exercita în numele cedentului titular al dreptului de autor o prerogativa pe care autorul însușii nu o mai poate exercita. Pentru operele muzicale utilizate în spectacole, opere care au ca autori pe cedenții din contractele cu clauza de cesiune exclusivă, nu se datorează organismului de gestiune colectivă remunerația corespunzătoare dreptului de utilizare prin comunicare publică, acest drept fiind dobândit în mod exclusiv de cesionar, prin cesiune, de la autorii acelor opere.
În plus de aceasta, mai mult decât cesiunea exclusivă, apelantul pârât a obținut și proprietatea operelor muzicale, achitând prețul. Instanța, apreciind că datorează remunerații în pofida acestei stări de fapt și de drept, a încălcat normele legale prevăzute de art. 39 alin. (3), (4), art. 43 (1) din Legea nr. 8/1996. A mai susținut apelantul că instanța a interpretat greșit actele deduse judecații, a schimbat natura și înțelesul lămurit și vădit neîndoielnic al acestora (art. 304, pct. 8 C. proc. civ.). Instanța, în mod greșit a ignorat interpretările date Directivei 2001/29/CE a Parlamentului European și a Consiliului prin Hotărârea a Curții de Justiție a U.E cât și considerentele Deciziei nr. 5043 din 29 iunie 2012 a ICSJ.
Instanța a conchis că în cauză prevalează dreptul intern, în speță art. 1231 lit. e), fără nici o distincție după cum opera muzicală a fost sau nu a fost anterior adusă la cunoștința publicului sau dacă publicul a fost sau nu prezent la locul de proveniența a operei muzicale, cu toate că această chestiune a fost deja tranșată. Apelantul pârât mai consideră că atâta timp cât a achitat remunerații acceptate de către intimată și îi trimitea acesteia rapoarte cu muzica utilizată, este normal și firesc să dețină și licența pentru aceasta folosință. Drept urmare, apelantul consideră că este nelegală menționarea făcută de reclamanta UCMR-ADA la lit. d) din art. IV pct. l, lit. a) din autorizația licență neexclusivă nr. x din 29 iunie 2010, privitor la baza de calcul a remunerațiilor și anume "sponsorizări primite pentru spectacole". O altă critică vizează faptul că hotărârea nu cuprinde motivele pe care se sprijină (art. 304, pct. 7 din C. proc.
civ.) arătând că instanța, nemotivat a înlăturat apărarea privind neplata remunerației pentru utilizarea muzicii convenita cu parteneri străini, considerând că UCMR-ADA îi reprezintă și pe aceștia, în baza acordurilor încheiate cu organismele de gestiune colectiva din alte țări. Se arată că un astfel de acord nu a fost dovedit de către intimata-reclamanta, privitor la opera muzicala "Sunetul muzicii", autorul acesteia B. încredințând gestiunea drepturilor sale de autor către C. prin D. din Londra. Apelantul consideră că este nelegală obligarea sa la plata în continuare a penalităților de întârziere în cuantum de 2% pe zi.
Analizând lucrările dosarului în raport cu motivele de apel formulate, Curtea a reținut următoarele: În privința excepției prescripției dreptului material la acțiune pentru perioada care excede ultimilor trei ani anteriori datei cererii de chemare în judecată, excepție invocată de apelantul-pârât în apel, în cadrul obiecțiunilor la raportul de expertiză, Curtea reține că este neîntemeiată. Astfel, potrivit autorizației licență neexclusivă încheiată între părți, plata remunerațiilor se realiza până cel mai târziu la data de 20 a lunii următoare încheierii trimestrului în cauză. Prin urmare, între momentul nașterii obligației de plată a remunerațiilor, care este concomitent cu utilizarea operelor muzicale, și momentul scadenței obligației de plată obligația este afectată de un termen suspensiv în favoarea debitorului, prescripția începând să curgă abia de la momentul împlinirii termenului.
Ca atare, abia de la data de 20 aprilie 2008 a început să curgă termenul de prescripție pentru obligațiile din trimestrul întâi al anului 2008, astfel că cererea de chemare în judecată înregistrată la 20 aprilie 2011 este formulată în termenul de prescripție de 3 ani și putea privi nu doar remunerațiile datorate începând cu 1 martie 2008, dar chiar și pe cele datorate începând cu 1 ianuarie 2008, având în vedere dispozițiile art. III alin. (3) din contractul-cadru de autorizare a utilizării repertoriului muzical cu scop lucrativ - teatre nr. 59/2006, încheiat între părți.
Chiar dacă s-ar avea în vedere dispozițiile Metodologiei publicate prin Decizia ORDA nr. 365/2006, potrivit cu care plata diferenței între remunerația finală datorată și avans trebuia făcută în 5 zile de la utilizarea autorizată, excepția ar fi întemeiată în ce privește perioada 1 martie 2008 - 15 aprilie 2008, dar ar fi total irelevantă în cauză întrucât spectacolele pentru care pârâtul datorează diferențe de remunerații către reclamantă sunt situate în perioada de 3 ani anterioară datei cererii de chemare în judecată. Curtea a constatat că susținerea recurentului este nefondată, reclamanta putând solicita veniturile ajunse la termen până la pronunțarea sentinței primei instanțe, în condițiile art. 132 alin. (2) pct. 2 C. proc.
civ.. Mai mult, veniturile ajunse la termen după pronunțarea sentinței apelate puteau fi solicitate direct în apel în condițiile art. 294 alin. (2) C. proc. civ. Însă, față împrejurarea că în anexele raportului de expertiză, contrar obiectivelor stabilite și a dispozițiilor instanței și contrar chiar susținerilor din cuprinsul raportului în sensul că patru din cele 6 variante de calcul privesc remunerațiile datorate până la 31 octombrie 2012, expertul a înțeles să aibă în vedere doar spectacolele desfășurate până în iulie 2011 și nu a precizat dacă limitarea perioadei a fost realizată ca urmare a insuficienței actelor puse la dispoziție de către pârât sau din alte cauze și nici nu a precizat în cuprinsul raportului sau prin altă cerere motivele pentru care a înțeles să limiteze analiza la altă perioadă decât cea stabilită prin obiective.
În aceste condiții, Curtea va analiza doar perioada acoperită de raportul de expertiză. Referitor la spectacolele de teatru în care pârâtul a utilizat opere muzicale și pentru care datorează remunerații către reclamantă, Curtea a constatat irelevantă în raport cu situația de fapt din prezenta cauză distincția făcută de pârâtul-apelant între operele aduse anterior la cunoștința publică și cele care nu au fost aduse anterior la cunoștința publicului.
Din dispozițiile legale citate rezultă că, prin "public" se înțelege "un număr de persoane care depășește cercul normal al membrilor unei familii și al cunoștințelor acesteia". Or, opera muzicală a cărei interpretare este fixată și predată teatrului, este integrată în piesa de teatru, astfel că ea ajunge la cunoștința actorilor, regizorilor și a celuilalt personal artistic și tehnic, înainte de a ajunge la cunoștința publicului spectacolului de teatru, iar actorii, regizorii și celălalt personal artistic și tehnic în mod evident depășesc cercul normal al membrilor familiei și al cunoștințelor autorului muzicii. Prin urmare, odată predată și acceptată, opera muzicală special creată deja este adusă la cunoștința publicului, chiar dacă nu a făcut obiectul unei comunicări către spectatori, și, prin urmare, poate fi gestionată colectiv.
De asemenea, Curtea a constatat că Directiva nr. 2001/29/CE, invocată de apelantul-pârât, nu are legătură cu prezenta cauză, directiva menționată privind unele aspecte legate de utilizarea drepturilor de autor și conexe în societatea informațională. Or, prezenta cauză pune în discuție utilizarea operelor muzicale prin comunicare publică în scop lucrativ în cadrul spectacolelor de teatru, iar nu o utilizare a operelor muzicale într-o modalitate specifică societății informaționale. În schimb, Curtea a constatat întemeiate susținerile pârâtului-apelant, potrivit cu care acesta nu datorează plata de remunerații către titularii operelor prin intermediul organismului de gestiune colectivă reclamant pentru acele opere muzicale pentru care are încheiate contracte de cesiune cu autorii operelor, contracte în temeiul cărora a achitat direct autorilor drepturile patrimoniale cuvenite pentru utilizarea operelor sub forma comunicării publice în cadrul spectacolelor de teatru.
Curtea a apreciat că prin intermediul acestor contracte autorii muzicii și-au exercitat și realizat în raporturile cu pârâtul dreptul patrimonial corespunzător utilizării prin comunicare publică a muzicii în cadrul spectacolelor realizate de pârât, așa încât nu se mai pune problema realizării acestor drepturi prin intermediul organismului de gestiune colectivă. Prin urmare, mandatul legal de gestiune deținut de organismul de gestiune colectivă nu poate prevala exercitării directe a drepturilor de către titulari. Raportat la analiza de mai sus, Curtea a constatat că în prezenta cauză pârâtul a făcut dovezi contrare prezumției instituite de art. 1231 din Legea nr. 8/1996, prin depunerea unor contracte prin care anumiți autori au cedat pârâtului dreptul de comunicare publică cu privire la anumite opere muzicale, astfel că, în raporturile cu pârâtul, respectivii autori și-au gestionat individual dreptul de comunicare publică a respectivelor opere.
Astfel, apelantul-pârât a făcut dovada că a încheiat contracte de comandă opere muzicale și, respectiv, producții muzicale, care cuprind și clauze de cesiune a dreptului de utilizare a operelor în cadrul spectacolelor de teatru, pe toată durata de existență a următoarelor spectacole:
"Albă ca Zăpada și cei șapte pitici" - contractul nr. x/1.02.2008);
"Vrăjitorul din Oz" - contractul nr. x/11.09.2009);
"Cameristele-Die Zofen" - contractul nr. x/17.11.2010);
"Mountainbikerii" - contractul nr. x/26.11.2010);
"Frumoasa și Bestia" - contractul nr. x/27.03.2007);
"Scaunele" - contractul nr. x/1.02.2005);
"Omul invizibil" - contractul nr. x/16.12.2010;
"Don Carlos" - contractul nr. x/13.04.2011;
"Prima iubire" - contractul nr. x/27.04.2011;
"Urâtul" - contractul nr. x/29.08.2011;
"Hänsel și Gretel" - contractul nr. x/19.12.2011;
"Cuplutoniu" - contractul nr. x/29.12.2011;
"Neînțelegerea" - contractul nr. x/18.04.2012;
"Shaking Shakespeare" - contractul nr. x/7.04.2010;
"Judecata" - contractul nr. x/8.03.2007 și actul adițional nr. 1. Întrucât drepturile corespunzătoare comunicării publice a operelor muzicale în cadrul acestor spectacole de teatru au fost exercitate de titulari prin contracte directe, prin care au cedat pârâtului aceste drepturi pe perioada de existență a acestor spectacole, Curtea a constatat că reclamantul, ca mandatar legal al titularilor, nu mai poate solicita de la pârât remunerații pentru utilizarea acestor opere muzicale. De asemenea, au fost apreciate ca întemeiate susținerile pârâtului-apelant în sensul că nu datorează plata remunerațiilor prin intermediul UCMR-ADA pentru muzica utilizată în cadrul spectacolului "Sunetul Muzicii". Astfel, pentru muzica utilizată în acest spectacol, pârâtul-reclamant a făcut dovada că are încheiat contract de licență, valabil pe perioada iunie 2009 - iunie 2011. Curtea a constatat că aceste remunerații sunt datorate doar pentru acele spectacole în care au fost utilizate opere muzicale pentru care pârâtul nu a încheiat contracte de cesiune a dreptului de comunicare publică a operelor muzicale direct cu autorii muzicii utilizate și nici contracte de licență cu organisme de gestiune străine care gestionează drepturile asupra operelor muzicale utilizate. În perioada analizată în prezenta cauză, spectacolele de teatru în care au fost utilizate opere muzicale pentru care pârâtul nu are astfel de contracte au fost următoarele: 1. "Comedie pe întuneric" 2. "Cui îi este frică de Virginia Wolf" 3. "Cântăreața cheală" 4. "Sold out" 5. "Vara cântă cu noi" Având în vedere dispozițiile art. 1182 C. civ., Curtea a constatat că părțile au ajuns la un acord cu privire la existența obligației de plată a remunerației, dar nu și cu privire la baza de calcul și nici cu privire la întinderea dreptului de reprezentare a reclamantei în ce privește colectarea remuneraților atunci când există contracte de cesiune de drepturi încheiate de pârât direct cu autorii muzicii sau contracte de autorizare/licență încheiate de pârât cu alte organisme. Cu privire la cel de-al doilea aspect, față de concluzia analizei de mai sus, Curtea a constatat că este fondată cererea reconvențională în privința solicitării de a fi obligată reclamanta să elibereze pârâtului autorizație/licență neexclusivă în care să se menționeze că vizează comunicarea publică în cadrul spectacolelor de teatru a operelor muzicale, altele decât cele pentru care pârâtul are contracte de cesiune a drepturilor de autor încheiate direct cu autorii muzicii utilizate în cadrul acestor spectacole sau pentru care pârâtul a dobândit dreptul de utilizare de la organisme de gestiune străine al căror membru este titularul dreptului de autor asupra muzicii utilizate și a achitat acestor organisme sumele datorate. Criticile formulate de UCMR-ADA referitoare la greșita neincludere în baza de calcul a remunerațiilor a subvențiilor și alocațiilor bugetare au fost apreciate ca fondate. Astfel, potrivit art. 131 alin. (1) lit. f) din Legea nr. 8/2996, în forma incidentă în prezenta cauză, unul din criteriile legale în raport de care se negociază metodologiile este reprezentat de "veniturile obținute de utilizatori din activitatea care utilizează repertoriul ce face obiectul negocierii;". Între părți a fost încheiat contractul cadrul nr. x/2006, la momentul la care plata remunerațiilor era reglementată de H.G. nr. 769/1999. Pe parcursul derulării raporturilor contractuale dintre părți a intrat în vigoare Metodologia publicată prin Decizia ORDA nr. 365/2006. Curtea apreciază că dispozițiile acestei metodologii nu au fost aplicabile în raporturile dintre părți, având în vedere dispozițiile art. 1312 alin. (10) din Legea nr. 8/1996, potrivit cu care "Metodologiile negociate sau stabilite conform prevederilor alin. (1)-(9) nu sunt opozabile utilizatorilor care la data declanșării procedurii de negociere a metodologiilor se află în curs de negociere directă a unui contract de licență sau au încheiat deja aceste negocieri cu organismele de gestiune colectivă". Întrucât părțile încheiaseră, anterior intrării în vigoare a acestei metodologii contractul cadrul nr. x/3.07.2006, clauzele acestuia au continuat să producă efecte între părți până la expirarea a 30 de zile de la momentul la care reclamanta a trimis pârâtului o nouă autorizație licență neexclusivă (nr. x/29.06.2010 - filele x și urm. din vol. I al dosarului Tribunalului), Curtea constatând că trimiterea acestei noi autorizații către pârât echivalează cu o notificare scrisă, efectele acestei notificări fiind cele prevăzute la art. VII alin. (2) din Contractul-cadru nr. x/3.07.2006, respectiv rezilierea acestui contract-cadru. Prin urmare, de la expirarea acestui termen, raporturile dintre părți nu au mai avut bază contractuală până la realizarea acordului părților asupra autorizației nr. x/29.06.2010 cu privire la care și pârâtul și-a dat acordul, dar cu obiecțiuni, autorizația primind nr. x/1.03.2011 și fiind înregistrată la reclamant din nou sub nr. de intrare x/1.03.2011. În această perioadă, baza legală a utilizării muzicii în scop lucrativ în cadrul spectacolelor de teatru a fost Metodologia publicată prin Decizia ORDA nr. 189/2010. S-a mai reținut că pârâtul nu a făcut dovada că o parte din veniturile sale provin din alte activități decât cea de teatru. Totodată, în raportul de expertiză au fost avute în vedere doar acele subvenții și alocații care nu au avut altă destinație decât aceea de desfășurare a activității de teatru. Toate concluziile de mai sunt aplicabile raporturilor dintre părți doar pe perioada cât acestea au fost guvernate de dispozițiile Metodologiei publicate prin Decizia ORDA nr. 189/2010, în cele două forme succesive ale acesteia, fie în mod direct, fie ca efect al transpunerii acestei Metodologii în raporturile contractuale dintre părți. În raport de cele reținute mai sus și conform datelor extrase din raportul de expertiză, rezultă că pârâtul este restant cu sumele reprezentând diferența între remunerația calculată prin raportare la baza de calcul care include și subvențiile bugetare și remunerația minimă deja achitată pentru spectacole. În consecință, suma totală pe care pârâtul o datorează reclamantei pe perioada analizată cu titlu de remunerație pentru comunicare publică a operelor muzicale în cadrul spectacolelor de teatru este de 14.361,75 RON. La această sumă se adaugă penalitățile de întârziere, de 0,2%/zi de întârziere pentru spectacolele desfășurate în perioada în care era incidentă Metodologia publicată prin Decizia ORDA nr. 189/2010 în forma dată prin Hotărârea Arbitrală din 12.04.2010 (art. 4 alin. (4), respectiv de 0,1%/zi de întârziere pentru spectacolele desfășurate începând cu data de 16 iunie 2011 când a fost publicată forma finală a aceleiași Metodologii, astfel cum a fost stabilită prin Decizia civilă nr. 139A/2011 pronunțată de Curtea de Apel și publicată prin Decizia ORDA nr. 203/2011. În consecință, Curtea a admis ambele apeluri și, schimbând în parte sentința apelată, a admis în parte cererea principală și a obligat pârâtul la plata către reclamantă a sumei de 14.361,75 RON, reprezentând remunerații restante datorate pentru utilizarea operelor muzicale în cadrul spectacolelor de teatru "Comedie pe întuneric", "Cui îi pasă de Virginia Wolf", "Cântăreața cheală", "Sold out" și "Vara cântă cu noi", desfășurate în perioada noiembrie 2010 - iulie 2011. Totodată, a obligat pârâtul la plata către reclamantă a penalităților de 0,2% pe zi de întârziere la plata următoarelor sume (remunerații): 1). 1.809,49 RON, începând cu a 46-a zi de la data desfășurării spectacolului "Comedie pe întuneric" din luna noiembrie 2010; 2). 633,11 RON, începând cu a 46-a zi de la data desfășurării spectacolului "Cui îi e frică de Virginia Wolf" din luna noiembrie 2010; 3). 2.047,63 RON, începând cu a 46-a zi de la data desfășurării spectacolului "Cântăreața cheală" din luna noiembrie 2010; 4). 2.738,11 RON, începând cu a 46-a zi de la data desfășurării spectacolului "Sold out" din luna noiembrie 2010; 5). 1.298,60 RON (câte 649,3 RON pentru fiecare din cele două spectacole), începând cu a 46-a zi de la data desfășurării spectacolului "Cântăreața cheală" din luna februarie 2011; 6). 429,94 RON, începând cu a 46-a zi de la data desfășurării spectacolului "Cântăreața cheală" din luna martie 2011; 7). 812,41 RON, începând cu a 46-a zi de la data desfășurării spectacolului "Cântăreața cheală" din luna aprilie 2011. Obligă pârâtul la plata către reclamantă a penalităților de 0,2% sau 0,1% pe zi de întârziere (după cum desfășurarea spectacolelor a avut loc înainte de 15.06.2011 inclusiv - caz în care penalitățile vor fi de 2% pe zi de întârziere - sau după această dată - caz în care penalitățile vor fi de 0,1% pe zi de întârziere) la plata sumei de: 8). 3.938,90 RON (câte 1969,45 RON pentru fiecare spectacol), începând cu a 46-a zi de la data desfășurării spectacolelor "Cântăreața cheală" din luna iunie 2011. Obligă pârâtul la plata către reclamantă a penalităților de 0,1% pe zi de întârziere la plata sumei de: 9). 653,56 RON, începând cu a 46-a zi de la data desfășurării spectacolului "Vara cântă cu noi" din luna iulie 2011. Pentru ipoteza în care data desfășurării spectacolului nu va putea fi identificată, aceasta a fost considerată a fi ultima zi a lunii în care a avut loc spectacolul, iar pentru lunile în care au avut loc mai multe spectacole pentru care se datorează remunerații restante acestea vor fi considerate că au avut loc câte unul pe zi în fiecare din ultimele zile ale lunii respective, primul fiind cel pentru care se datorează remunerația cea mai mică și ultimul cel pentru care se datorează remunerația cea mai mare. Pentru toate sumele menționate mai sus penalitățile au fost calculate până la data plății efective a sumei corespunzătoare datorată cu titlu de remunerație restantă. Totodată, Curtea a admis în parte cererea reconvențională și a obligat reclamanta să elibereze pârâtului autorizație/licență neexclusivă pentru comunicarea publică în cadrul spectacolelor de teatru a operelor muzicale, altele decât cele pentru care pârâtul are contracte de cesiune a drepturilor de autor încheiate direct cu autorii muzicii utilizate în cadrul acestor spectacole sau pentru care pârâtul a dobândit dreptul de utilizare de la organisme de gestiune străine al căror membru este titularul dreptului de autor asupra muzicii utilizate și a achitat acestor organisme sumele datorate. Curtea a menținut dispozițiile sentinței cu privire la obligarea pârâtului de a comunica reclamantei raportul privind desfășurarea spectacolelor, denumirea operelor muzicale și a autorilor acestora, precum și durata utilizării și a respins în rest cererea principală și cererea reconvențională. Totodată, având în vedere culpa procesuală comună și ținând seama de dispozițiile art. 276 C. proc. civ., Curtea a compensat cheltuielile de judecată în primă instanță și în apel. Împotriva Deciziei nr. 928A din 25 octombrie 2017 a Curții de Apel București, secția a IV-a civilă, a declarat recurs pârâtul Teatrul German de Stat din Timișoara care a solicitat modificarea în parte a hotărârii recurate, în sensul exonerării de la plata sumei de 14.631,75 RON reprezentând remunerații restante datorate pentru utilizarea operelor muzicale în cadrul spectacolelor de teatru "Comedie pe întuneric", "Cui îi pasă de Virginia Wolf", "Cântăreața cheală, "Sold out" și "Vara cântă cu noi", desfășurate în perioada noiembrie 2010 - iulie 2011, precum și a penalităților de întârziere aferente. În subsidiar, se solicită instanței de recurs să se constate că obligarea la plata penalităților calculate până la data plății efective a sumei corespunzătoare datorată cu titlu de remunerație restantă se privește ca împovărătoare și consideră că trebuie să se dispună obligarea sa la plata penalităților până la data pronunțării hotărârii în apel. În ceea ce privește sumele ce reprezintă alocații bugetare, s-a susținut că între veniturile avute în vedere la pct. 6 lit. a) din Metodologia publicată prin decizia ORDA 189/2010 nu intră și subvențiile și alocațiile bugetare, apărare neîmpărtășită în nod netemeinic de către instanța de apel. De altfel, dispozițiile art. 131 1 lit. f) din Legea nr. 8/1996 arată că "veniturile obținute de utilizatori din activitatea care utilizează repertoriul ce face obiectul negocierii". Aceste dispoziții legale nu fac trimitere nici măcar indirect la venituri din sponsorizări, alocații bugetare, subvenții, indicând în mod expres venituri obținute de utilizatori din activitatea care utilizează repertoriul ce face obiectul negocierii. Or, veniturile din această activitate sunt veniturile din vânzarea biletelor la spectacole. Dacă legiuitorul ar fi avut altă intenție relativ la aceste venituri, adică să includă și alte venituri în baza de calcul, cu certitudine ar fi făcut-o. În consecință, unde legea nu distinge, nu trebuie să se distingă, în sens contrar, s-ar adăuga la lege, ceea ce de asemenea este interzis. Se mai solicită să se constate că obligarea lor la plata penalităților calculate până la data plății efective a sumei corespunzătoare datorată cu titlu de remunerație restantă se privește ca împovărătoare așa după cum este indicat în dispozitivul Deciziei civile nr. 928/A pronunțată de Curtea de Apel București în dosar cu nr. x/2011, relativ la data pronunțării acestei decizii, anume 25 octombrie 2017, raportat la data comunicării acestei decizii: 5 noiembrie 2018, data prezentării la Serviciul Poștal București și 6 noiembrie 2018 data sosirii la Timișoara OPD. Această comunicare a parvenit la Registratura Teatrului German de Stat Timișoara la data de 12 noiembrie 2018, dată la care a fost înregistrată sub nr. x/12.11.2018. Potrivit dispozițiilor art. 264 teza 1 vechiul C. proc. civ., "Motivarea hotărârii se va face în termen de cel mult 30 de zile de la pronunțare". Acest termen este un termen de recomandare, împotriva nerespectării acestui termen, nici vechiul C. proc. civ., nici noul C. proc. civ. nu instituie nicio sancțiune. Dar, cu toate acestea, nerespectarea acestui termen sancționează pe debitorii obligației de plată, cu plata nejustificată a penalităților de întârziere, așa după cum rezultă în mod indubitabil și fără putință de interpretare contrarie din chiar dispozitivul Deciziei civile nr. 928/A: "Pentru toate sumele menționate mai sus penalitățile vor fi calculate până la data plății efective a sumei corespunzătoare datorată cu titlu remunerație restantă". Se consideră că este anormal să fie obligați să plătească penalități/zi întârziere timp de mai bine de un an în care decizia atacată nu le-a fost comunicată din motive neimputabile. Dacă decizia le-ar fi fost comunicată într-un termen rezonabil, ar fi putut ori să exercite în termen calea de atac a recursului, ori să achite voluntar obligația de plată a debitului și a penalităților aferente. Art. 6 din Convenția CEDO statuează clar dreptul părților la un proces echitabil. Ori, soluționarea cauzei într-un termen rezonabil este denatura unui proces echitabil, ceea ce în speță nu este vorba. Este adevărat că prezentul litigiu a fost declanșat sub imperiul vechiul C. proc. civ., urmând a fi soluționat în coordonatele acestuia. Aceste dispoziții sunt în strictă concordanță cu spiritul C.E.D.O. care trebuie să prevaleze și în speța dedusă judecății, ce se soluționează în coordonatele vechii legi procedurale. În lipsa unui text legal pe care să se fundamenteze expres cererea, se consideră că doar instanța de recurs poate da lumină acestui aspect, în consecință, se solicită admiterea recursului într-una din modalitățile indicate. În drept, se întemeiază prezentul recurs pe dispozițiile art. 304 pct. 9 teza 2 vechiul C. proc. civ. și art. 6 Convenția Europeană a Drepturilor Omului. Analizând recursul declarat prin prisma dispozițiilor incidente și a motivelor de recurs invocate, Înalta Curte de Casație și Justiție îl va respinge, considerând că acesta este nefondat pentru următoarele considerente: Primul motiv de recurs valorifică nemulțumirea recurentului pârât față de soluția instanței de apel în ceea ce privește modalitatea de includere în baza de calcul a remunerațiilor restante datorate pentru utilizarea operelor muzicale în cadrul spectacolelor de teatru a subvențiilor și alocațiilor bugetare și este încadrabil în prevederile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., vizând greșita interpretare și aplicare a prevederilor art. 5 din Metodologia publicată prin Decizia ORDA nr. 189/2010. În ședința publică din 18 ianuarie 2018 în fața Înaltei Curți de Casație și Justiție, recurentul pârât Teatrul German de Stat din Timișoara a învederat instanței că renunță la acest motiv de recurs, depunând în acest sens și o cerere în cuprinsul căreia arată că își menține capătul de cerere subsidiar din memoriul de recurs declarat. Față de cererea formulată de recurentul pârât, cu privire la renunțarea la motivul de recurs principal, Înalta Curte de Casație și Justiție va reține următoarele: Procesul civil este guvernat de principiul disponibilității, în conținutul căruia intră și dreptul părților de a face acte procedurale de dispoziție, care sunt acte de voință ale părților cu privire la drepturile subiective deduse judecății sau la mijloacele procedurale prin care se pot recunoaște ori stabili aceste drepturi. Prin urmare, renunțarea la judecata unei căi de atac reprezintă un act procesual de dispoziție permis părților în procesul civil. Pe de altă parte, se reține că instituția renunțării la judecată este reglementată în art. 246 C. proc. civ., iar potrivit art. 316 C. proc. civ. raportat la art. 298 din același Cod, dispozițiile de procedură privind judecata în apel, respectiv în primă instanță, se aplică și în instanța de recurs, în măsura în care nu sunt potrivnice celor cuprinse în acest capitol. Potrivit dispozițiilor art. 246 C. proc. civ., reclamantul poate să renunțe oricând la judecată, fie verbal în ședință, fie prin cerere scrisă. Astfel, se reține că dispozițiile legale cuprinse în art. 246 C. proc. civ., ce reglementează renunțarea la judecarea unei cereri, nu sunt potrivnice celor cuprinse în art. 299 - 316 C. proc. civ. și, prin urmare, acestea se aplică și în faza procesuală a recursului. Manifestarea de voință în sensul renunțării la judecată este un act de dispoziție, o desistare a recurentului, prin care aceasta achiesează la hotărârea instanței de apel, această manifestare de dispoziție fiind neîndoielnică și neechivocă. În urma verificării îndeplinirii condițiilor și exigențelor art. 246 C. proc. civ., având în vedere poziția exprimată de recurentul-pârât cu privire la calea de atac pe care a exercitat-o, Înalta Curte reține că restrângerea motivelor inițiale de recurs, în sensul renunțării în cursul judecării recursului la una sau mai multe critici formulate, este o expresie a principiului disponibilității, pe care instanța de recurs nu o poate cenzura, constatând-o ca atare. În plus, dacă este posibilă renunțarea la judecarea recursului, cu atât mai mult este permisă renunțarea la un motiv de recurs, astfel că se va lua act de renunțarea la acel motiv de recurs. Cu privire la motivul de recurs subsidiar invocat de recurent, referitor la eronata stabilire a datei până la care sunt datorate penalitățile de întârziere de către pârât, deși nu se invocă dispozițiile legale incidente, această critică se circumscrie motivului de nelegalitate reglementat de art. 304 pct. 9 C. proc. civ. Susținerile recurentului pârât sub acest aspect nu subzistă. Prin decizia civilă atacată a fost obligat pârâtul la plata către reclamantă a sumei de 14.361,75 RON, reprezentând remunerații restante datorate pentru utilizarea operelor muzicale în cadrul spectacolelor de teatru "Comedie pe întuneric", "Cui îi pasă de Virginia Wolf", "Cântăreața cheală", "Sold out" și "Vara cântă cu noi", desfășurate în perioada noiembrie 2010- iulie 2011, precum și la plata către reclamantă a penalităților de 0,2% pe zi de întârziere la plata următoarelor sume (remunerații): 1). 1.809,49 RON, începând cu a 46-a zi de la data desfășurării spectacolului "Comedie pe întuneric" din luna noiembrie 2010; 2). 633,11 RON, începând cu a 46-a zi de la data desfășurării spectacolului "Cui îi e frică de Virginia Wolf" din luna noiembrie 2010; 3). 2.047,63 RON, începând cu a 46-a zi de la data desfășurării spectacolului "Cântăreața cheală" din luna noiembrie 2010; 4). 2.738,11 RON, începând cu a 46-a zi de la data desfășurării spectacolului "Sold out" din luna noiembrie 2010; 5). 1.298,60 RON (câte 649,3 RON pentru fiecare din cele două spectacole), începând cu a 46-a zi de la data desfășurării spectacolului "Cântăreața cheală" din luna februarie 2011; 6). 429,94 RON, începând cu a 46-a zi de la data desfășurării spectacolului "Cântăreața cheală" din luna martie 2011; 7). 812,41 RON, începând cu a 46-a zi de la data desfășurării spectacolului "Cântăreața cheală" din luna aprilie 2011. A fost obligat pârâtul la plata către reclamantă a penalităților de 0,2% sau 0,1% pe zi de întârziere (după cum desfășurarea spectacolelor a avut loc înainte de 15 iunie 2011 inclusiv - caz în care penalitățile vor fi de 2% pe zi de întârziere - sau după această dată - caz în care penalitățile vor fi de 0,1% pe zi de întârziere) la plata sumei de: 8). 3.938,90 RON (câte 1969,45 RON pentru fiecare spectacol), începând cu a 46-a zi de la data desfășurării spectacolelor "Cântăreața cheală" din luna iunie 2011. A fost obligat pârâtul la plata către reclamantă a penalităților de 0,1% pe zi de întârziere la plata sumei de: 9). 653,56 RON, începând cu a 46-a zi de la data desfășurării spectacolului "Vara cântă cu noi" din luna iulie 2011. Pentru ipoteza în care data desfășurării spectacolului nu va putea fi identificată, aceasta a fost considerată a fi ultima zi a lunii în care a avut loc spectacolul, iar pentru lunile în care au avut loc mai multe spectacole pentru care se datorează remunerații restante acestea au fost considerate că au avut loc câte unul pe zi în fiecare din ultimele zile ale lunii respective, primul fiind cel pentru care se datorează remunerația cea mai mică și ultimul cel pentru care se datorează remunerația cea mai mare. Pentru toate sumele menționate mai sus penalitățile au fost calculate până la data plății efective a sumei corespunzătoare datorată cu titlu de remunerație restantă. Recurentul pârât invocă faptul că nu poate fi obligat la plata unor penalități pe o perioadă îndelungată, din moment ce timp de mai bine de un an decizia atacată nu i-a fost comunicată din motive neimputabile. Criticile formulate în susținerea culpei instanței nu pot conduce la reținerea nelegalității deciziei recurate, în sensul că dacă decizia le-ar fi fost comunicată într-un termen rezonabil, ar fi putut ori să exercite în termen calea de atac a recursului, ori să achite voluntar obligația de plată a debitului și a penalităților aferente. Data comunicării hotărârii atacate prezintă relevanță pentru declararea căii de atac, nu și pentru executarea voluntară a obligației de plată de către pârât. Achitarea de către pârât a obligației de plată a sumei de 14.361,75 RON, reprezentând remunerații restante datorate pentru utilizarea operelor muzicale în cadrul spectacolelor de teatru "Comedie pe întuneric", "Cui îi pasă de Virginia Wolf", "Cântăreața cheală", "Sold out" și "Vara cântă cu noi", desfășurate în perioada noiembrie 2010 - iulie 2011, precum și la plata către reclamantă a penalităților de întârziere, obligații stabilite prin dispozitivul deciziei civile atacate nu este condiționată decât de îndeplinirea condițiilor legale privind executarea voluntară a obligației, C. civ. reglementând executarea voluntară a obligației de către debitor, indiferent de obiectul obligației. Așadar, obligația de plată a sumei respective putea fi executată de către pârât voluntar de la data pronunțării deciziei atacate, astfel încât să se limiteze curgerea penalităților la care a fost obligat. Drept urmare, pentru toate sumele menționate mai sus penalitățile au fost calculate în mod just până la data plății efective a sumei corespunzătoare datorate cu titlu de remunerație restantă, neexistând dispoziții legale care să fi fost încălcate de instanța de apel în contextul operațiunii de aplicare a prevederilor legale incidente. Pentru aceste considerente, se va respinge ca nefondat recursul declarat de pârâtul Teatrul German de Stat din Timișoara împotriva Deciziei nr. 928A din 25 octombrie 2017 a Curții de Apel București, secția a IV-a civilă, cu consecința menținerii deciziei civile atacate. Având în vedere dispozițiile art. 274 C. proc. civ. și reținând culpa procesuală a recurentului pârât, ca parte căzută în pretenții, va obliga pe recurentul-pârât Teatrul German de Stat din Timișoara la plata sumei de 2.975 RON către intimata-reclamantă UCMR-ADA Asociația pentru Drepturi de Autor a Compozitorilor, reprezentând cheltuieli de judecată.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E Respinge ca nefondat recursul declarat de pârâtul Teatrul German de Stat din Timișoara împotriva Deciziei nr. 928A din 25 octombrie 2017 a Curții de Apel București, secția a IV-a civilă. Obligă pe recurentul-pârât Teatrul German de Stat din Timișoara la plata sumei de 2.975 RON către intimata-reclamantă UCMR-ADA Asociația pentru Drepturi de Autor a Compozitorilor, reprezentând cheltuieli de judecată. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică astăzi, 18 ianuarie 2019. Procesat de GGC - CL
Grupate prin similitudine semantică
Caută în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.
Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea semantică în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistentul AI. Fără card.