ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 4742/2013

Asupra cauzei de față, constată următoarele: Prin sentința civilă nr. 165 din 17 mai 2007 Tribunalul Argeș, admițând contestația formulată de D.C.C., a anulat dispoziția nr. 2202/2006, dată de Primarul Municipiului Pitești și a dispus restituirea, în natură, a unui teren de 1.900 m.p. situat în Pitești, B-dul E. În motivare, s-a reținut în fapt că, pentru fosta proprietate a autoarei D.E. a fost luată măsura exproprierii parțiale pentru 396 m.p., în anul 1943 rămânându-i încă 4.390 m.p. Din acesta, 2.490 m.p. au fost restituiți în procedura de aplicare a Legii nr. 18/1991, cu completările și modificările ulterioare, pentru restul rămas nerestituit, apelându-se la procedura prevăzută de Legea nr. 10/2001.

Prin decizia civilă nr. 3691 din 5 iunie 2008, Înalta Curte de Casație și Justiție, admițând recursul declarat de contestator, a casat sentința și a trimis cauza, spre rejudecare, aceleiași Curți, reținând în fapt că judecata s-a purtat fără legala citare a recurentului în fața instanței de apel, în dovada de îndeplinire a procedurii de citare, arătându-se că s-a procedat la afișarea actului, fără indicarea locului afișării, respectiv ușa principală a clădirii sau ușa locuinței destinatarului, în condițiile în care agentul procedural a subliniat ambele rubrici, după cum, la motivul afișării au fost indicate atât refuzul de primire, cât și lipsa oricărei persoane spre a se putea face înmânarea.

Astfel reinvestită, Curtea de Apel Pitești, prin decizia civilă nr. 142/A din 15 noiembrie 2010, (în Dosarul nr. 656/46/2008), admițând apelul formulat de către Primarul Municipiului Pitești, a schimbat în parte sentința, dispunând acordarea de măsuri reparatorii în echivalent, în condițiile legii speciale, pentru suprafața de 1.900 m.p. și a menținut, în rest, sentința. În motivare s-a reținut în fapt că, într-adevăr, contestatorul nu a depus documente sau evidențe cu privire la teren pentru perioada anilor 1932-1943, însă, prin hotărârea judecătorească de expropriere s-au determinat vecinătățile fostei proprietăți E.C.D., vecin al suprafeței de 394 m.p. căzută sub această măsură în scopul construirii Bulevardului E., s-a găsit, pe trei laturi, restul proprietății autoarei.

Recursurile declarate împotriva acestei soluții de către părți au fost admise prin decizia nr. 7722 din 2 noiembrie 2011 a Înaltei Curți de Casație și Justiție care, apreciind că nu a fost clarificată situația de fapt așa încât să se ajungă la o corectă stabilire a regimului juridic al terenului în litigiu, a casat decizia și a trimis cauza, spre rejudecare, aceleiași instanțe de apel. Această critică a fost găsită nefondată, în condițiile în care deși, într-adevăr, în dispozitivul deciziei nu au fost menționate numele succesorilor părții inițiale al cărei deces a intervenit, aceasta reprezintă o omisiune aptă de a fi remediată în procedura îndreptării erorii materiale, întrucât moștenitorii contestatorului inițial au fost introduși în cauză, au fost citați și le-a fost comunicată hotărârea.

Pe de altă parte, Înalta Curte reține în dispozițiile sale obligatorii instanței de trimitere că, întrucât în mod necontestat contestatorul a urmat pentru reconstituirea dreptului său de proprietate procedura reglementată de Legea nr. 18/1991, beneficiind de recunoașterea dreptului, cu aplicarea unui coeficient de corecție în condițiile legii, se impune a se cerceta dacă, cu acel prilej, solicitarea a privit întregul teren deținut de autoare și față de această cerere a fost aplicată reducerea de 50%.

În continuare, Curtea a stabilit, ca obligație a instanței de trimitere, lămurirea situației juridice și sub aspectul datei exproprierii, în condițiile în care obiectul de reglementare a Legii nr. 10/2001 nu privește preluări ce au avut loc anterior datei de 6 martie 1945, or exproprierea pentru utilitate publică a avut loc în anul 1943. Pentru lămurirea pe deplin a situației de fapt, așa cum s-a dispus prin decizia de trimitere, instanța a suplimentat probatoriul cu înscrisuri din care să rezulte modalitatea de dobândire a proprietății pretinse de către contestatorul D.C.C. și în continuare de către moștenitorii acestuia.

Potrivit îndrumărilor exprese ale deciziei de casare, în cauza de față s-a trecut la verificarea identității între terenul ce a făcut obiectul cererii de reconstituire a dreptului de proprietate în condițiile Legii nr. 18/1991 și cel solicitat prin notificarea prin care au fost demarate procedurile de retrocedare în condițiile Legii nr. 10/2001, față de dezlegarea în drept potrivit căreia, cea de a doua lege nu are caracter de complinire a celei dintâi, în mod expres dispozițiile art. 8 din Legea nr. 10/2001 interzicând aplicarea dispozițiilor acesteia pentru terenurile ce au făcut obiectul primei legi. Concluzia expertului, ca urmare a transpunerii planurilor cadastrale, este aceea că în zonă nu a fost extins vreun perimetru al vreunei cooperative agricole.

Pe de altă parte, în condițiile aceleiași legi au fost supuse reconstituirii, drepturile de proprietate pentru terenurile preluate de stat ca fiind aferent edificiilor locative. Sesizându-se eventualitatea existenței astfel a unui teren liber în sensul Legii nr. 10/2001, respectiv afectat de o construcție ușoară, demontabilă, atribuită unei persoane fizice care, eventual, a deținut proprietatea sa pe un alt amplasament, instanța a trecut la cercetarea modalității în care această proprietate a ajuns în posesia actualului titular, în sensul de a verifica dacă ea a fost transmisă de către Statul Român prin Municipiul Pitești sau alte autorități, către această persoană. Cât privește acordarea de despăgubiri pentru suprafața rămasă nerestituită în condițiile Legii nr. 18/1991, așa cum de altfel, s-a și solicitat prin notificarea aflată la fila dosarului de fond, nici această cerere nu era admisibilă.

În aceste condiții, Curtea a constatat că în mod greșit prima instanță de fond a considerat că petentul, respectiv succesorii acestuia, introduși în cauză ca urmare a intervenirii decesului, ar mai avea aptitudinea legală de a primi vreo diferență de teren în procedura prevăzută de Legea nr. 10/2001, pentru cel deținut de către autoarea acestora din fosta proprietate B., în Pitești, str. EX. Ca atare, în temeiul art. 297 C. proc. civ., apelul formulat de către Primarul Municipiului Pitești împotriva sentinței civile nr. 165 din 17 mai 2007, pronunțată de Tribunalul Argeș, a fost admis, sentința schimbată, iar pe fond a fost respinsă, ca nefondată, contestația formulată împotriva dispoziției nr. 2202/2006, dată de Primarul Municipiului Pitești.

Împotriva deciziei civile nr. 25 din 5 februarie 2013 a Curții de Apel Pitești, secția I civilă, au declarat recurs contestatorii D.C.C. și D.M. care au susținut următoarele motive de nelegalitate a hotărârii recurate. Hotărârea instanței de apel nesocotește dispozițiile obligatorii ale deciziei pronunțate în recurs, fiind incident motivul de recurs art. 304 pct. 9 din C. proc. civ. Instanța de apel trebuia să stabilească ce suprafață de teren a deținut autorul reclamantului la data de 6 martie 1945 și ce suprafață a fost restituită. Diferența face în mod cert obiectul Legii nr. 10/2001, fiind vorba despre un teren intravilan ce nu a fost preluat de cooperativa agricolă de producție. Rezultă cu certitudine o diferență de suprafață de teren între ceea ce deținea autoarea reclamantului la data de 6 martie 1945 și ceea ce a primit în temeiul Legii fondului funciar.

Instanța de recurs a impus prin decizia de casare să se verifice situația de fapt pentru ca mai apoi să se stabilească regimul juridic al terenului la data de 6 martie 1945. Situația de fapt verificată prin intermediul expertizei conduce la concluzia că terenul ce a aparținut autoarei E.E.C., se identifică cu o deschidere de 32 metri la strada EX., că este mărginit de actualele străzi EX. și E., că din această suprafață, la data de 8 decembrie 1943 a fost expropriată suprafața de 396 m.p. pentru realizarea Bulevardului N. (actual Bulevardul E.).

Se mai consideră că în mod nejustificat instanța nu a ținut seama de regimul juridic al terenului solicitat de reclamant, că este nelegală soluția de respingere a cererii pentru suprafața de teren ce nu a fost până în prezent restituită cu motivarea că suprafața de teren pretinsă s-ar regăsi în prezent în patrimoniul unei persoane private care a dobândit la rândul său acest bun prin acte de înstrăinare încheiate cu alte persoane private și nu cu statul român. Se precizează că este nelegală soluția instanței de apel care reține că în procedura instituită de Legea fondului funciar s-a aplicat un coeficient de reducere de 50% ca urmare a constatării de către autoritatea cu atribuții în aplicarea acestei legi a unui deficit de suprafață în rezerva primăriei și ca urmare a aplicării dispozițiilor Legii fondului funciar și necontestării acestei măsuri de către reclamant.

Instanța de recurs a impus să se verifice dacă, în funcție de situația juridică a terenului sunt aplicabile dispozițiile Legii fondului funciar sau dispozițiile Legii nr. 10/2001, reținând și că această din urmă lege nu are caracter de complinire a dispozițiilor Legii fondului funciar. Se mai învederează că hotărârea a fost dată cu aplicarea greșită a dispozițiilor Legii nr. 10/2001, respectiv a dispozițiilor art. 7 și 10 din acest act normativ. Se reține în motivarea hotărârii că, deși s-a făcut dovada dreptului de proprietate pentru întreaga suprafața de 4.784 m.p., nu poate fi restituită în natură pentru că în prezent se află în proprietatea mai multor persoane fizice și juridice, nereținându-se nimic legat de situația juridică a terenului la data de 14 februarie 2001. Este vorba de o suprafață de teren situată în intravilan, căreia i se aplică dispozițiile Legii nr. 10/2001.

Dacă terenul se afla în posesia sau chiar în proprietatea unor persoane fizice trebuia verificată situația terenului respectiv la data de 14 februarie 2001 și trebuia verificat cum au trecut aceste terenuri în patrimoniul persoanelor fizice, pentru că nu simpla detenție a terenului de către o terță persoană, altcineva decât unitatea deținătoare duce la respingerea cererii de restituire în natură. În condițiile în care legea permite restituirea în natură a terenului, instanța trebuia să analizeze cererea din această perspectivă. În prezent posibilitatea acordării de măsuri reparatorii este extrem de limitată și statul român a fost condamnat pentru neputința de a acorda o compensație celor care sunt privați de dreptul de a beneficia de bunurile lor.

Analizând recursurile declarate prin prisma dispozițiilor legale incidente și a motivelor de recurs invocate, Înalta Curte de Casație și Justiție, constată că acestea sunt nefondate pentru considerentele ce succed: Criticile formulate de recurenții - reclamanți se circumscriu motivului de nelegalitate reglementat de art. 304 pct. 9 C. proc. civ. considerându-se că nu s-au respectat dispozițiile obligatorii ale deciziei de casare. Dispozițiile art. 315 C. proc. civ. prevăd că, în caz de casare, hotărârile instanței de recurs asupra problemelor de drept dezlegate, precum și asupra necesității administrării unor probe sunt obligatorii pentru judecătorii fondului.

Aceste dispoziții obligatorii ale deciziei de casare au fost respectate de instanța de apel care a dispus suplimentarea probatoriului în sensul stabilirii dreptului de proprietate asupra terenului în litigiu de la primul proprietar și continuând cu transmisiunile ulterioare, fiind depuse înscrisuri în acest sens. Astfel, în mod corect s-au făcut cercetări sub aspectul verificării identității dintre terenul ce a făcut obiect al cererii de reconstituire a dreptului de proprietate în condițiile Legii nr. 18/1991 și cel ce a făcut obiectul notificării. Instanța de apel a aplicat în mod just art. 8 din Legea nr. 10/2001 și a respins acțiunea, reținând că, așa cum rezultă din dispozițiile Legii nr. 10/2001 această lege nu este una de complinire a aplicării Legii nr. 18/1991, în sensul că, dacă o atare reducere a fost aplicată, ea să poată fi contrazisă în procedura prevăzută de noua lege, în lipsa unei prevederi exprese a legiuitorului în acest sens.

Față de aceasta, cei 770 m.p., asupra cărora expertul a ajuns la concluzia că nu ar fi operat retrocedarea în natură, nu se cuvin la restituire în condițiile Legii nr. 10/2001. Nici susținerile recurenților contestatori privind posibilitatea restituirii în natură și a limitării posibilităților de restituire prin echivalent a terenului respectiv nu pot conduce la reținerea nelegalității deciziei recurate. Instanța a analizat cererea de restituire în natură formulată de reclamanți și a stabilit că reclamanții nu ar mai avea posibilitatea de a primi o diferență de teren în procedura prevăzută de Legea nr. 10/2001. Pentru aceste considerente și constatând că nu este incident niciun motiv de modificare sau casare prevăzut de art. 304 C. proc.

civ., se vor respinge recursurile ca nefondate și în baza art. 312 C. proc. civ. se va menține decizia civilă ca legală.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursurile declarate de contestatorii D.C.C. și D.M. împotriva deciziei civile nr. 25 din 5 februarie 2013 a Curții de Apel Pitești, secția I civilă. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 24 octombrie 2013.