ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 851/2018

Deliberând asupra contestației declarată de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - Direcția Națională Anticorupție împotriva Sentinței penale nr. 178/F din data de 24 august 2018 a Curții de Apel București, secția a II-a penală, pronunțată în Dosarul nr. x/2018 (1973/2018), privind pe intimatul condamnat A., în baza actelor și lucrărilor dosarului constată următoarele:

Prin Sentința penală nr. 178/F din data de 24 august 2018 Curtea de Apel București, secția a II-a Penală, în temeiul art. 87 alin. (2) C. pen. a admis cererea formulată de petentul - condamnat A.

A dispus înlăturarea obligației de a nu depăși limitele statului român, decât în condițiile fixate de instanță, obligație impusă petentului A. prin Sentința penală nr. 153 din 7 octombrie 2015 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a II-a penală în Dosarul nr. x/2014 definitivă prin Decizia penală nr. 280/A din 29 iunie 2016 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală.

Pentru a pronunța această hotărâre, Curtea de Apel a reținut următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel București, secția a II-a penală la data de 29 iunie 2018, petentul condamnat A. a solicitat înlăturarea obligației de a nu depăși limitele statului român, decât în condițiile fixate de instanță, care i-a fost aplicată prin sentința penală pronunțată în Dosarul nr. x/2015 de Curtea de Apel București, secția a II-a penală, rămasă definitivă la 29 iunie 2016.

Cererea sa a fost înregistrată pe rolul Curții de Apel București, secția a II-a penală cu termen de judecată la data de 27 iulie 2018, termen la care s-a solicitat întocmirea în vederea depunerii la dosar a unui raport de către Serviciu de Probațiune însărcinat cu supravegherea acestuia.

În motivarea cererii, petentul condamnat A. a arătat că prin sentința penală pronunțată în Dosarul nr. x/2015 de Curtea de Apel București, secția a II-a penală, rămasă definitivă la 29 iunie 2016 a fost condamnat, în temeiul art. 13 alin. (2) din Legea nr. 78/2000 cu aplicarea art. 48 raportat la art. 297 C. pen. raportat la art. 5 C. pen., la pedeapsa de 3 ani închisoare și a unui termen de supraveghere de 4 ani pentru complicitate la infracțiunea de abuz în serviciu. Supravegherea a fost încredințată Serviciului de Probațiune de pe lângă Tribunalul București.

În temeiul art. 93 alin. (2) lit. d) C. pen., pe durata termenului de încercare, s-a dispus ca acesta să nu depășească limitele statului român, decât în condițiile fixate de instanță.

Potrivit art. 557 alin. (10) C. proc. pen. și art. 46 alin. (1) din Legea nr. 253/2013, pe durata termenului de supraveghere, persoana supravegheată poate solicita motivat instanței de executare să încuviințeze părăsirea teritoriului României, conform art. 93 alin. (2) lit. d) C. pen.

A mai menționat petentul că la 8 decembrie 2016 s-a prezentat la Serviciul de Probațiune unde i-au fost prezentate scopul supravegherii, obiectivele, modul de desfășurare a supravegherii, măsurile impuse de instanță, precum și consecințele nerespectării sau respectării lor, obligații care au fost respectate întru totul de petent.

A achitat cheltuielile de judecată în cuantum de 8.000 RON impuse prin Sentința penală nr. 153/2015 de Curtea de Apel București, secția a II-a penală.

Totodată, petentul condamnat a arătat că a mai părăsit România de două ori cu acordul instanței de judecată și că la data formulării cererii ocupă funcția de director general al societății B. SRL, funcție pe care o ocupă din data de 1 iulie 2016.

De asemenea, petentul a menționat că în atribuțiile sale de serviciu, conform fișei postului, este inclusă și cea privind reprezentarea societății în relațiile cu furnizorii și clienții societății angajatoare, atât cei interni, cât și cei externi.

Sub aceleași aspect, petentul a arătat că, potrivit organigramei societății, este singura persoană cu drept de decizie cu privire la angajarea societății în relații comerciale și, în plus, are și cunoștințele de specialitate necesare discuțiilor ce vor avea loc, fiind absolvent al Facultății de Agronomie.

A mai precizat petentul că societatea B. SRL este o societate importantă în domeniul agricol, cu o cifră de afaceri aferentă anului fiscal 2017 de 75.791.084 RON, echivalentul a 17 milioane euro.

Analizând actele și lucrările dosarului, în raport cu susținerile petentului condamnat și cu exigențele art. 87 alin. (2) C. pen., Curtea a constatat cererea întemeiată și a admis-o pentru următoarele considerente:

Prin Sentința penală nr. 153 din 7 octombrie 2015 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a II-a penală în Dosarul nr. x/2014, petentul a fost condamnat, în baza art. 48 noul C. pen. raportat la art. 132 din Legea nr. 78/2000 raportat la art. 297 noul C. pen. cu aplicarea art. 5 alin. (1) noul C. pen., inculpatul A. la o pedeapsă de 3 ani închisoare pentru complicitate la săvârșirea infracțiunii de abuz în serviciu.

În baza art. 67 C. pen. s-a interzis inculpatului exercitarea drepturilor prevăzute de art. 66 lit. a), b), k) noul C. pen. pe o perioadă de 2 ani după executarea sau considerarea ca executată a pedepsei principale.

În baza art. 65 C. pen. s-a interzis inculpatului exercitarea drepturilor prevăzute de art. 66 lit. a), b), k) noul C. pen. de la rămânerea definitivă până la executarea sau considerarea ca executată a pedepsei principale.

În fapt, s-a reținut că inculpatul A., în cursul lunii decembrie 2005, a acceptat intrarea formală în proprietatea bunurilor înstrăinate fraudulos de către inculpatul C., suma de 231.000 RON, ce a reprezentat prețul vânzării, fiindu-i virată în contul deținut la D. la data de 21 decembrie 2005 de către cel din urmă, urmărindu-se în fapt ca imobilele să ajungă în proprietatea SC E. ori a inculpatului C.

Prin actele comise, inculpatul A. l-a ajutat pe inculpatul C. să desăvârșească activitatea de scoatere a imobilelor din patrimoniul statului.

S-a reținut că împroprietărirea frauduloasă a inculpatului A. constituie un folos necuvenit pentru acesta, obținut în urma comiterii infracțiunii de abuz în serviciu de către inculpatul C., faptă ce întrunește elementele constitutive ale complicității la infracțiunea de abuz în serviciu, prevăzută de art. 48 C. pen. raportat la art. 132 din Legea nr. 78/2000 și la art. 297 C. pen.

Prin Decizia penală nr. 280/A din 29 iunie 2016 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția Penală, a fost admis și apelul declarat de inculpatul A. și s-a dispus suspendarea condiționată a pedepsei închisoare aplicate, pe un termen de supraveghere de 4 ani, cu respectarea dispozițiilor art. 93 C. pen.

În temeiul art. 93 alin. (3) din C. pen. a fost obligat inculpatul să presteze o muncă neremunerată în folosul comunității pe o perioadă de 120 zile în condițiile art. 93 alin. (5) din același cod, într-o instituție din comunitate ce va fi stabilită de Serviciul de Probațiune.

S-a impus inculpatului ca, pe durata termenului de supraveghere, să respecte și obligația prevăzută de art. 93 alin. (2) lit. d) din C. pen., respectiv să nu părăsească teritoriul României fără acordul instanței.

Petentul a depus la dosar mai multe înscrisuri (acte de studii, plan de supraveghere dovada efectuării muncii în folosul comunității, fișa postului, în copie certificată din care rezultă că îndeplinește funcția de director general al SC B. SRL.

Totodată, Serviciul de Probațiune a comunicat în Raportul de evaluare solicitat de către instanță că petentul condamnat s-a prezentat la sediul Serviciului de Probațiune ori de câte ori a fost chemat, a semnat procesul-verbal de aducere la cunoștință a măsurilor și obligațiilor de supraveghere, iar la 14 decembrie 2016 - planul de supraveghere,a dovedit punctualitate și străduință în a respecta măsurile și obligațiile impuse de instanță.

S-a mai arătat că riscul de recidivă a fost evaluat ca fiind scăzut, având în vedere atașamentul pentru familia sa, solidaritatea intrafamilială, nivelul de studii, experiența lucrativă, existența unui loc de muncă cu forme legale.

S-a precizat că persoana supravegheată a finalizat executarea în data 22 februarie 2017 de orele de muncă neremunerată în folosul comunității în cadrul Direcției de Asistență Socială și Protecția Copilului Sector 1.

S-a reținut, de asemenea, cu relevanță în cauză că petentul a beneficiat de permisiuni de a părăsi țara, respectând obligațiile și măsurile dispuse de către instanță,consilierul de probațiune propunând încetarea executării obligației de a nu părăsi teritoriul României fără acordul instanței .

Într-un asemenea context, instanța de fond a apreciat că aspecte precum circumstanțele personale ale inculpatului, respectiv conduita conformă cu normele de conviețuire socială, fiind necunoscut cu antecedente penale, integrarea din punct de vedere social, studiile superioare care îi permit nu numai ocuparea unui loc de muncă, dar și o funcție de conducere, familia organizată, cu copii în întreținere, un domiciliu stabil, o vârstă și un nivel de instruire, au permis judecătorului să aprecieze că petentul condamnat nu numai că a conștientizat consecințele faptei sale, dar a fost oferite și dovezi temeinice de îndreptare, care au justificat reevaluarea obligațiilor stabilite prin hotărârea de condamnare, în raport cu exigențele art. 87 alin. (2) C. pen.

Judecătorul de Curtea de Apel București a reținut că potrivit textului de lege invocat, instanța dispune încetarea executării unora dintre obligațiile pe care le-a impus, atunci când apreciază că menținerea acestora nu mai este necesară.

Astfel, la acest moment, judecătorul a constatat că îngrădirea libertății de mișcare a petentului condamnat, în modalitatea obligației de a nu depăși limitele statului român decât în condițiile fixate de instanță nu doar că nu se mai justifică prin prisma realizării unor interese legitime (îndeplinirea atribuțiilor sale de serviciu constând în reprezentarea societății în relațiile cu furnizorii și clienții societății angajatoare, atât cei interni, cât și cei externi fiind și un atribut al integrării în societate în urma condamnării), dar nici nu lipsește de conținut sancțiunea aplicată petentului prin hotărârea de condamnare, prin care i-au fost impuse și alte obligații legale pe care e ținut să le respecte.

Împotriva Sentinței penale nr. 178/F din data de 24 august 2018 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a II-a penală a declarat contestație Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - Direcția Națională Anticorupție, criticând-o pentru netemeinicie cu privire la greșita înlăturare a obligației impusă în sarcina condamnatului A. de a depăși limita teritorială a României fără acordul organelor judiciare.

A apreciat că înlăturarea acestei interdicții este netemeinică, întrucât motivele avute în vedere de către instanța de fond, respectiv faptul că petentul se prezintă cu regularitate la Serviciul de probațiune respectând scopul, obiectivele și modul de desfășurare a supravegherii, precum și obligațiile care au fost respectate de către acesta, că a mai părăsit țara de două ori cu acordul instanței de judecată, că ocupă o anumită funcție într-o societate comercială și că și-a prezentat atribuțiile sale de serviciu, nu sunt suficiente pentru înlăturarea acestei obligații.

De asemenea, în motivarea contestației s-a menționat și că anterior în cauză s-a mai pronunțat o hotărâre rămasă definitivă prin care condamnatului i s-a respins o cerere similară, precum și faptul că în opinia parchetului o astfel de cerere era inadmisibilă față de împrejurarea că titularul acesteia trebuia să fie consilierul din cadrul Serviciului de Probațiune și nu condamnatul.

II. Examinând contestația formulată de Ministerul Public în raport de criticile formulate, Înalta Curte constată că aceasta este întemeiată, pentru următoarele considerente:

Prioritar, cu referire la susținerile reprezentantului Parchetului privind inadmisibilitatea cererii, Înalta Curte de Casație și Justiție urmează a o respinge, față de împrejurarea că, cererea a fost depusă la Curtea de Apel București, trecând prin filtrul judecătorului delegat, iar Serviciul de Probațiune a fost citat și a depus raportul.

Potrivit dispozițiilor art. 87 alin. (1) C. pen., dacă pe parcursul termenului de supraveghere au intervenit motive care justifică fie impunerea unor noi obligații, fie sporirea sau diminuarea condițiilor de executare a celor existente,instanța dispune modificarea obligațiilor în mod corespunzător, pentru a asigura persoanei supravegheate șanse sporite de îndreptare.

Alin. 2 al aceluiași text de lege prevede că instanța dispune încetarea executării unora dintre obligațiile pe care le-a impus, atunci când apreciază că menținerea acestora nu mai este necesară.

Prin Decizia nr. 280/A din 29 iunie 2016 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală s-a dispus, în ceea ce privește pe inculpatul A., în baza art. 91 C. pen., suspendarea executării sub supraveghere a pedepsei de 3 ani închisoare, pe durata unui termen de supraveghere de 4 ani, stabilit în conformitate cu dispozițiile art. 92 C. pen. Potrivit art. 93 C. pen. a fost obligat inculpatul ca pe durata termenului de supraveghere să respecte următoarele măsuri de supraveghere:

- să se prezinte la Serviciul de probațiune de pe lângă Tribunalul București la datele fixate de acesta;

- să primească vizitele consilierului de probațiune desemnat cu supravegherea acestuia;

- să anunțe în prealabil, orice schimbare de locuință și orice deplasare care depășește 5 zile;

- să comunice schimbarea locului de muncă;

- să comunice informații și documente de natură a permite controlul mijloacelor lor de existență.

În temeiul art. 93 alin. (3) C. pen. a fost obligat inculpatul să presteze muncă neremunerată în folosul comunității pe o perioadă de 120 zile în condițiile art. 93 alin. (5) C. pen., într-o instituție din comunitate ce va fi stabilită de Serviciul de probațiune.

S-a dispus ca pe durata termenului de supraveghere, inculpatul A. să respecte și obligația prev. de art. 93 alin. (2) lit. d) C. pen., respectiv să nu părăsească teritoriul României fără acordul instanței.

Pentru a dispune astfel, instanța de control judiciar a analizat motive de apel ale condamnatului A., care a contestat soluția inițială de condamnare și a reținut că sunt neîntemeiate, deoarece instanța de fond a stabilit în mod corect situația de fapt și vinovăția inculpatului: "Activitatea infracțională ce face obiectul prezentei cauze trebuie analizată și în contextul evenimentelor anterioare și posterioare comiterii faptei penale, împrejurări care au condus, conform probatoriului administrat în cauză, dincolo de orice îndoială rezonabilă, la concluzia că scopul urmărit de inculpatul C. a fost însușirea unor imobile aflate în administrarea Stațiunii de Cercetare Dezvoltare pentru Plante Medicinale și Aromatice Fundulea prin scoaterea frauduloasă a acestor active din patrimoniului statului, prin intermediul și cu ajutorul unor persoane interpuse, aflate în legătură de rudenie cu inculpatul C., respectiv de prietenie cu aceștia, respectiv inculpații F. și A. Urmarea infracțiunii s-a limitat la obținerea de foloase necuvenite pentru alții, întrucât din anul 2006 au fost efectuate activități de urmărire penală unul dintre cele mai relevante aspecte în dovedirea intenției cu care inculpatul C. a acționat în cauză și care denotă implicit și caracterul fraudulos al înțelegerii dintre inculpați este faptul că a asigurat inculpatului A. fondurile necesare pentru ca acesta din urmă să achiziționeze la licitație imobilele în speță, transferând în contul bancar al acestuia suma de bani necesară adjudecării bunurilor. Din extrasul de cont deschis la D. având ca titular pe A. rezultă că, la data de 21 decembrie 2005, contul a fost alimentat cu suma de 231.000 RON de către inculpatul C., din contul acestuia din urmă de la G. Suma a fost transferată apoi, în 23 decembrie 2005, în contul BEJ H. cu justificarea "achitare preț" . . . . . . . . . .constată că în modalitatea în care s-a derulat activitatea infracțională din prezenta cauză și rolul avut de fiecare dintre inculpați, în lipsa contribuției oricăruia dintre aceștia, neputându-se obține rezultatul urmărit, respectiv scoaterea în mod fraudulos a imobilelor aflate în administrarea SCDPMA Fundulea din patrimoniul statului,rezultă că s-a acționat în mod coordonat, între inculpați existând un acord de voință în acest sens. Activitatea infracțională din prezenta cauză trebuie analizată în ansamblu, în contextul derulării tuturor evenimentelor și nu în mod individual, prin disocierea contribuției fiecărui inculpat ... activitatea infracțională a inculpaților din prezenta cauză a avut drept urmare, pe de o parte, satisfacerea creanței SC E. SRL, societate la care erau asociați sora și cumnatul inculpatului C., respectiv inculpatul F., acesta din urmă cunoscând și acceptând prejudicierea statului prin intermediul manoperelor efectuate de inculpatul C., fiind evident interesul său personal în alegerea acestei modalități de acțiune. Deși aparent justificată, satisfacerea creanței societății s-a efectuat prin deposedarea statului de imobile aparținând domeniului public, inculpatul F. urmărind încredințarea directă a acestor imobile către firma sa, pentru ca ulterior să se recurgă la interpunerea inculpatului A. în circuitul fraudulos al înstrăinării clădirilor. În același mod, inculpatul A., în înțelegere cu coinculpații C. și F., a devenit proprietarul imobilelor, acestea fiind scoase fraudulos din domeniul public al statului, intrând în patrimoniul său în baza actului de adjudecare, rezultatul fiind urmarea activității infracționale a inculpatului C. și a complicilor săi. ..."

Instanța de control judiciar a reținut apoi că în ceea ce privește pedepsele ce urmează a fi stabilite în cauză, se impune schimbarea modalității de executare a pedepsei aplicate inculpatului A.:" ... pedeapsa aplicată infractorului are ca scop reeducarea sa și prevenirea de noi infracțiuni, deci ea trebuie să fie adaptată, individualizată persoanei căreia îi este destinată. Aceeași pedeapsă, identică ca gen și cuantum, nu produce aceleași efecte asupra tuturor infractorilor cărora le este aplicată. Din aceste motive, pedeapsa trebuie să fie adaptată fiecărui infractor, să fie proporțională față de fiecare infractor, în raport cu trăsăturile sale specifice, cu periculozitatea sa pentru ordinea publică și cu orice alte elemente de natură să caracterizeze personalitatea sa.

Pentru a acționa ca un factor educativ, constrângerea penală trebuie să fie în măsură să forțeze procesele psihice mai profunde ale făptuitorului, să influențeze rațiunea, sentimentul, voința acestuia, spre a-l determina să-și modifice în mod statornic comportamentul. Pedeapsa este în măsură să realizeze această finalitate, numai dacă prin felul și măsura sa reflectă gravitatea faptei, gradul de vinovăție și periculozitatea făptuitorului, dacă este rațională, convingătoare, justă și echitabilă.

Pedeapsa trebuie adecvată nu numai în raport cu fapta săvârșită, care rămâne totuși în centrul procesului de individualizare, dar și cu periculozitatea infractorului, cu gradul său de moralitate și cu șansa de reeducare pe care o prezintă.

Aplicând în cauză considerațiile teoretice expuse anterior, instanța de apel a reținut că "raportat la împrejurările și modul de comitere a infracțiunii, precum și mijloacele folosite de autorul acesteia, la motivul săvârșirii infracțiunii, scopul urmărit de inculpatul C., calitatea în care acesta a comis fapta penală și, nu în ultimul rând, la antecedentele penale ale acestuia, că se impune diferențierea, sub aspectul modalității de executare, a pedepsei ce urmează a fi aplicată inculpatului C. de pedepsele ce urmează a fi aplicate coinculpaților F., A. și H . . . . . . . . . . Celelalte elemente invocate atât de apelantul inculpat C., dar și de apelanții inculpați F., A. și H. subsumate derulării cursului procesului penal, fapta fiind comisă în urmă cu aproximativ 11 ani și persoanei inculpaților, relativ la nivelul de educație, vârsta și situația familială și socială sunt avute în vedere de instanța de apel în procesul de individualizare la stabilirea unui cuantum al pedepsei mult apropiat de minimul special prevăzut de lege.

Aceste împrejurări nu pot avea caracterul unor circumstanțe atenuante nefiind prevăzute ca atare de legiuitor, după cum s-a arătat anterior, fiind criterii generale de individualizare conform art. 74 din C. pen.

În ceea ce-l privește pe A. instanța de control judiciar a reținut că raportat la contribuția concretă a acestuia la comiterea infracțiunii, la rolul avut în activitatea infracțională, la conduita avută anterior săvârșirii infracțiunii și la faptul că nu are antecedente penale, scopul pedepsei poate fi atins și fără executarea în regim de detenție a pedepselor aplicate, fiind îndeplinite condițiile prevăzute de lege pentru aplicarea prevederilor art. 91 și urm. din C. pen.".

În raport cu cele ce preced, Înalta Curte constată îndeplinirea de către condamnatul A. a unora dintre obligațiile ce i-au fost impuse prin decizia de condamnare, însă reține că aceste motive nu pot constitui temeiuri pentru încetarea obligației de a nu părăsi teritoriul național, fără încuviințarea instanței, deoarece s-ar ignora toate considerentele ce au fundamentat procesul deliberativ ce a condus la stabilirea pedepsei, a modalității de executare și a obligațiilor impuse.

Finalizarea executării orelor de muncă neremunerată în folosul comunității ori executare în mod corespunzător a obligațiilor ce îi revin condamnatului A. în cadrul supravegherii, țin de esența acestei măsuri, deoarece nerespectarea acestora ar fi putut conduce la revocarea suspendării executării pedepsei sub supraveghere.

Pe de altă parte, argumentele condamnatului A. potrivit cărora societatea la care este angajat are anumite relații comerciale în afara României, fiind necesară deplasarea sa în străinătate nu sunt de natură să justifice înlăturarea obligației prevăzută de art. 93 alin. (2) lit. d) C. pen., întrucât condamnatul are posibilitatea ca ori de câte ori consideră necesar, să se adreseze judecătorului cu cerere motivată de părăsire a teritoriului țării.

De asemenea, Înalta Curte reține că petentul a beneficiat de permisiuni de a părăsi țara, atunci când s-a adresat instanței cu astfel de solicitări și chiar dacă a respectat obligațiile și măsurile dispuse de către instanță, propunerea consilierului de probațiune privind încetarea executării obligației de a nu părăsi teritoriul României fără acordul instanței, nu poate fi primită.

În aceiași ordine de idei, Înalta Curte reține că într-o astfel de analiză, de înlăturare a unei obligații impuse printr-o hotărâre definitivă de condamnare, nu poate fi ignorată analizarea tuturor motivelor ce au condus la alegerea modalității de executare a pedepsei și a obligațiilor impuse.

De aceea, instanța consideră că trebuie avut în vedere faptul că pe tot parcursul procesului, intimatul A. a contestat participația sa penală, însă cu toate acestea, instanța de apel a constatat vinovăția sa, în procesul de individualizare al pedepsei a reținut că se impune schimbarea modalității de executare, deoarece prin aplicarea pedepsei s-a urmărit reeducarea, pedeapsa astfel stabilită fiind adaptată fiecărui infractor, proporțională față de fapta și persoana infractorului, în raport cu trăsăturile sale specifice, cu periculozitatea sa pentru ordinea publică și cu toate elementele ce au fost de natură să caracterizeze personalitatea sa.

De aceea, la stabilirea pedepsei, instanța de apel a arătat că pentru a acționa ca un factor educativ, constrângerea penală trebuie să fie în măsură să forțeze procesele psihice mai profunde ale făptuitorului, să influențeze rațiunea, sentimentul, voința acestuia, spre a-l determina să-și modifice în mod statornic comportamentul. Pedeapsa este în măsură să realizeze această finalitate, numai dacă prin felul și măsura sa reflectă gravitatea faptei, gradul de vinovăție și periculozitatea făptuitorului,dacă este rațională, convingătoare, justă și echitabilă. Pedeapsa trebuie adecvată nu numai în raport cu fapta săvârșită, care rămâne totuși în centrul procesului de individualizare, dar și cu periculozitatea infractorului și cu șansa de reeducare pe care o prezintă.

În raport cu cele evocate, Înalta Curte reține că aceste motive își păstrează și în prezent aplicabilitatea și deci nu pot fi ignorate, fiind în același timp argumente contrare față de motivele pentru care s-a apreciat de către Curtea de Apel că ar fi justificată încetarea uneia dintre obligațiile stabilite prin decizia definitivă de condamnare, fiind demonstrată necesitatea executării în continuare a acestei obligații de către condamnatul A.

Mai mult decât atât, Înalta Curte constată că de la pronunțarea în mod definitiv de către instanța supremă într-o cerere similară, cerere care a fost respinsă, nu au apărut elemente noi care să justifice admiterea unei astfel ce solicitări.

Față de toate aceste considerente, Înalta Curte va admite contestația declarată de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - Direcția Națională Anticorupție împotriva Sentinței penale nr. 178/F din data de 24 august 2018 a Curții de Apel București, secția a II-a Penală, pronunțată în Dosarul nr. x/2018, privind pe intimatul condamnat A., va desființa sentința și rejudecând va respinge ca nefondată cererea condamnatului A., iar cheltuielile judiciare vor rămâne în sarcina statului.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite contestația declarată de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - Direcția Națională Anticorupție împotriva Sentinței penale nr. 178/F din data de 24 august 2018 a Curții de Apel București, secția a II-a Penală, pronunțată în Dosarul nr. x/2018, privind pe intimatul condamnat A.

Desființează sentința constată și rejudecând,

Respinge ca nefondată cererea condamnatului A.

Cheltuielile judiciare ocazionate de soluționarea contestației declarată de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - Direcția Națională Anticorupție, rămân în sarcina statului.

Onorariul parțial cuvenit apărătorului desemnat din oficiu, până la prezentarea apărătorului ales, pentru intimatul condamnat, în sumă de 65 RON, rămâne în sarcina statului.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, azi, 18 octombrie 2018.

Procesat de GGC - LM