ÎNAPOI LA REZULTATE Înalta Curte de Casație și Justiție

ÎCCJ

ÎCCJ, decizie (scj.ro #147209)

CAMERĂ

other

RĂSFOIEȘTE: Înalta Curte de Casație și Justiție
DESCARCĂ: PDF · DOCX 🔒 Pro

Citează această cauză

ÎCCJ, decizie (scj.ro #147209) (Înalta Curte de Casație și Justiție)

A.Îndreptarea, lămurirea și completarea hotărârii.

B.Hotărârile judecătorești

Cuprins pe materii: Drept procesual civil. Judecata

Index alfabetic: -hotărârea judecătorească

- îndreptarea

-completarea

C. proc. civ. din 1865, art.281 alin.1, art. 281

alin.1, art.261 alin.1 pct.5

A.Conform art.281 alin.1 C. proc. civ., erorile sau omisiunile cu privire la numele, calitatea și susținerile părților sau cele de calcul, precum și orice alte erori materiale din hotărâri sau încheieri pot fi îndreptate din oficiu sau la cerere.

Potrivit dispozițiilor art. 281

alin.1 C. proc. civ., dacă prin hotărârea dată instanța a omis să se pronunțe asupra unui capăt de cerere principal sau accesoriu, ori asupra unei cereri conexe sau incidentale, se poate cere completarea hotărârii în același termen în care se poate declara, după caz, apel sau recurs, în cazul hotărârii date în fond, după casare cu reținere, în termen de 15 zile de la pronunțare.

B.În conformitate cu dispozițiile art.261 alin.1 pct.5 C. proc. civ., hotărârile judecătorești se dau în numele legii și ele trebuie să cuprindă motivele de fapt și de drept care au format convingerea instanței, precum și cele pentru care s-au înlăturat cererile părților. Însă este indiscutabil că nu se cere instanțelor ca, procedând la motivarea soluției, să răspundă detaliat fiecărui argument invocat de părți, în considerarea uneia și aceleiași cereri, a unuia și aceluiași motiv.

În cazul în care instanța a înțeles să grupeze printr-un raționament juridic de sinteză fie argumentele folosite de parte în dezvoltarea unuia și aceluiași motiv al cererii sale, pentru a le răspunde printr-un considerent comun, fie considerentele reținute de aceasta în argumentarea soluției, nu se poate reproșa instanței o omisiune de a motiva hotărârea, căci nemotivarea nu există în situația în care instanța a analizat grupat argumentele reținute.

Secția a II-a civilă, Decizia nr. 507 din 23 februarie 2018

Prin cererea depusă la data de 20.12.2012, înregistrată sub nr. dosar x/x/2017, reclamanta A. în contradictoriu cu pârâta B. a solicitat rezilierea contractului de asociere în participațiune nr. x încheiat la data de 17.06.2008 cu pârâta și obligarea acesteia la plata sumei de 1.974.514,26 lei sumă ce reprezintă avans la distribuire profit din asociere.

Pârâta B. a depus întâmpinare și cerere reconvențională, prin care a solicitat obligarea A. la plata profitului datorat și neachitat pe perioada 01.07.2009-31.12.2010, conform contractului de asociere nr. x din 17.06.2008, profitul datorat și neachitat pe perioada de referință a fost calculat estimativ la suma de 1.641.997,77 lei; la plata cheltuielilor efectuate de B. în cadrul asocierii, dar neachitate de A., pe perioada 01.05.2010 - 31.12.2010, calculate estimativ la suma de 1432,66 lei; la plata sumei de 252 lei reprezentând cheltuieli cu notificarea și invitație la conciliere; la plata daunelor interese moratorii, în conformitate cu dispozițiile coroborate ale art. 8.2. teza a II - a din contract, art. 1073, art. 1084 C. civ. și ale art. 43 C. com., stabilite la nivelul dobânzii legale penalizatoare aplicate în relațiile dintre profesioniști raportat la valoarea sumelor datorate neachitate la termen, calculate în funcție de criteriile oferite de dispozițiile O.G. nr. 13/2011, pentru perioada cuprinsă între data scadenței stabilită conform art. 8.2. din Contractul de asociere nr. x din 17.06.2008 și data restituirii integrale a fiecărei sume datorate și la plata daunelor interese compensatorii, în conformitate cu dispozițiile coroborate ale art. 1073, art. 1084 C. civ. si ale art. 43 C. com., stabilite la nivelul actualizării cu indicele de inflație, aplicate la valoarea sumelor datorate neachitate la termen, având ca data de referință data scadenței stabilită conform art. 8.2. din contract și data restituirii integrale a fiecărei sume datorate.

Prin cererea depusă la 04.02.2014, în dosarul nr. x/x/2014,B. în contradictoriu cu A., a solicitat obligarea pârâtei la plata profitului datorat și neachitat pe perioada 01.01.2011 - 31.12.2012, conform contractului de asociere nr. x din 17.06.2008. Profitul datorat și neachitat pe perioada de referință a fost calculat estimativ la suma de 1.641.997,77 lei; la plata cheltuielilor efectuate de B. în cadrul asocierii, dar neachitate de A., conform contractului de asociere nr. x din 17.06.2008, pe perioada 01.01.2011 - 31.12.2012. Cheltuielile datorate și neachitate pe perioada de referință au fost calculate estimativ la suma de 893.451,59 lei; la plata daunelor interese moratorii, în conformitate cu dispozițiile coroborate ale art. 8.2. teza a II - a din Contractul de asociere nr. x din 17.06.2008, art. 1073, art. 1084 C. civ. și ale art. 43 C. com., stabilite la nivelul dobânzii legale penalizatoare aplicate în relațiile dintre profesioniști raportat la valoarea sumelor datorate neachitate la termen, calculate în funcție de criteriile oferite de dispozițiile O.G. nr. 13/2011, pentru perioada cuprinsă între data scadenței stabilită conform art. 8.2. din contract și data restituirii integrale a fiecărei sume datorate și la plata daunelor interese compensatorii, în conformitate cu dispozițiile coroborate ale art. 1073, art. 1084 C. civ. și ale art. 43 C. com., stabilite la nivelul actualizării cu indicele de inflație, aplicate la valoarea sumelor datorate neachitate la termen, având ca dată de referință data scadenței stabilită conform art. 8.2. din contract și data restituirii integrale a fiecărei sume datorate.

A. a depus la dosar cerere reconvențională, la cererea de chemare în judecată formulată de B. ce a făcut obiectul dosarului nr. x/x/2014, prin care a solicitat instanței să constate că natura juridică a contractului nr. x din 17.06.2008 încheiat cu B. este aceea a unui contract de asociere în participațiune reglementat de dispozițiile art. 251-256 vechiul C. Com. Totodată, a solicitat constatarea nulității absolute a clauzei 8.2. din contract în măsura în care această clauză este o clauză leonină în sensul în care se solicita de către B. restituirea aportului la care s-a obligat prin contract, alături de plata profitului, această interpretare venind în contradicție cu legea specială și anume art. 1513 Vechiul C. civ., art. 1902 Noul C. civ., art. 6 alin 5 Noul C. civ., art. 7, art. 28 si art. 154 și urm. C. Fiscal.

La data de 11.03.2014, B., a depus la dosar precizări prin care a arătat că daunele interese solicitate prin cererea de chemare în judecată, la data înregistrării acestei cereri, sunt în cuantum total de 515.619,34 lei, din care 398.046,28 lei reprezintă daunele interese moratorii, petitul 3 al cererii de chemare în judecată și 117.573,06 lei ce reprezintă daunele interese compensatorii, petitul 4 al cererii de chemare în judecată.

La data de 10.06.2014, instanța, prin încheierea nr. 443 a dispus conexarea dosarului nr. x/x/2014 aflat pe rolul Tribunalul Ilfov, la dosarul nr. x/x/2017.

Prin

sentința civilă nr. 2391 din 30 septembrie 2015,

Tribunalul

Ilfov – Secția Civilă

a respins cererea de chemare în judecată principală formulată de către A., în contradictoriu cu B. ca neîntemeiată; a admis în parte cererea reconvențională formulată în dosarul x/x/2012 de pârâta-reclamantă B. ; a respins cererea reconvențională formulată de reclamanta-pârâtă A. în dosarul nr. x/x/2012 raportat la cererea de chemare în judecată din dosarul conexat nr. x/x/2014; a admis în parte cererea de chemare în judecată precizată, formulată în dosarul conexat nr. x/x/2014 și pe cale de consecință a obligat reclamanta-pârâtă A. la plata către pârâta - reclamantă B. a sumei de 1.619.923,25 lei, reprezentând profit neachitat pentru perioada 01.07.2009-31.12.2012; a obligat reclamanta-pârâtă la plata către pârâta-reclamantă a sumei de 893.451,59 lei, reprezentând cheltuieli scadente neachitate efectuate în cadrul executării contractului de către pârâta-reclamantă; a obligat reclamanta-pârâtă la plata către pârâta-reclamantă a sumei de 174.315,27 lei reprezentând penalități calculate conform dobânzii legale raportat la sumele datorate cu titlu de profit neachitat și cheltuieli nedecontate; a obligat reclamanta-pârâtă la plata către pârâta - reclamantă a sumei de 58.505,24 lei, reprezentând actualizare raportat la indicele inflației a sumelor datorate de reclamanta-pârâtă cu titlu de profit neachitat și cheltuieli scadente nedecontate; a obligat reclamanta-pârâtă la plata către pârâta-reclamantă a cheltuielilor de judecată în cuantum de 9.421,58 de lei.

Prin

decizia civilă nr.1385

/A din

19 septembrie 2016,

pronunțată de Curtea de Apel București - Secția a VI-a Civilă,

s-a respins apelul formulat de apelanta-reclamantă A. împotriva sentinței civile nr. 2391/30.09.2015 pronunțată de Tribunalul Ilfov – Secția Civilă, în dosarul nr. x/x/2012, ca nefondat.

Apelul formulat de apelanta-pârâtă B. împotriva aceleiași hotărâri a fost admis, cu consecința schimbării sentinței apelate în sensul majorării cuantumului cheltuielilor de judecată la care a fost obligată reclamanta-pârâtă A., cu suma de 2.000 lei.

Prin

decizia nr.1067 din 13 iunie 2017 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție – Secția a II-a Civilă

, s-a respins ca nefondat recursul declarat de recurenta-reclamantă A. împotriva deciziei civile nr.1385/A din 19 septembrie 2016, pronunțată de Curtea de Apel București - Secția a VI-a Civilă și a fost obligată recurenta-reclamantă la plata către intimata-pârâtă a sumei de 6.039 lei cheltuieli de judecată aferente recursului.

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Ilfov la data de 06.05.2016, pârâta – reclamantă B. a formulat cerere de îndreptare a erorii materiale și în subsidiar cerere de completare a sentinței civile nr. 2391 din 30 septembrie 2015 a Tribunalului Ilfov – Secția Civilă

și a solicitat îndreptarea erorii de calcul a cheltuielilor de judecată (I); cheltuielilor scadente și neachitate efectuate de aceasta în cadrul asocierii în sensul stabilirii acestora la suma de 894.884,25 lei și nu de 893.415,59 lei (II); obligarea reclamantei-parate A. și la plata daunelor interese moratorii și respectiv compensatorii pentru perioada cuprinsă între data scadenței stabilită conform art. 8.2. din Contractul de asociere nr. x din 17.06.2008 și data restituirii integrale a fiecărei sume datorate, în sensul admiterii acestora, respectiv la plata daunelor interese moratorii și compensatorii aferente perioadei cuprinse între data cererii reconvenționale (31.01.2013) și până la plata integrală a fiecărei sume datorate(III); să se pronunțe instanța cu privire la caracterul executoriu al sentinței civile nr.2391/30.09.2015(IV); să se constate că această cerere a fost depusă în termenul de 15 zile de declarare a apelului prevăzut de art. 284 alin.1 C. proc. civ.; să îndrepte eroarea cu privire la termenul de apel în sensul că acesta este de 15 zile și nu de 30 de zile cum s-a menționat.

Prin

sentința civilă nr. 3183 din 7 decembrie 2016,

Tribunalul Ilfov – Secția Civilă

a admis cererea de completare dispozitiv și îndreptare eroare materială cu privire la sentința civilă nr. 2391/30.09.2015 a Tribunalului Ilfov formulată de pârâta-reclamantă B. și a obligat reclamanta-pârâtă A. și la plata către pârâta-reclamantă a sumei de 21.891,84 lei cu titlu de cheltuieli de judecată efectuate în dosarul conexat nr. x/x/2014 reprezentând taxe judiciare de timbru, taxe poștale și cheltuieli de deplasare; a dispus îndreptarea erorii materiale strecurate în aceeași sentință în sensul că în loc de mențiunea: obligă reclamanta-pârâtă la plata către pârâta-reclamantă a cheltuielilor de judecată în cuantum de 9.421,58 lei s-a dispus obligarea reclamantei-pârâte la plata către pârâta-reclamantă a cheltuielilor de judecată în cuantum de 9.423,58 lei.

Pentru a pronunța această sentință, tribunalul a reținut că în sentința civilă nr. 2391/30 septembrie 2015 a Tribunalului Ilfov, dintr-o eroare de calcul s-a trecut în dispozitiv suma de 9.421,58 lei în loc de suma de 9.423,58 lei.

Totodată, s-a constatat că pârâta-reclamantă B. a solicitat în dosarul nr. x/x/2014, dosar ce a fost conexat la prezentul dosar, obligarea reclamantei-pârâte A. la plata sumei de 21.891,84 lei cu titlu de cheltuieli de judecată.

S-a reținut de asemenea că suma de 21.891,84 lei este compusă din: suma de 21.803,00 lei - reprezentând taxa judiciara de timbru + suma de 27,92 lei – reprezentând taxe poștale transmitere cerere de chemare în judecată + suma de 10,92 lei – reprezentând taxe poștale + suma de 50,00 lei - reprezentând cheltuieli de deplasare reprezentant legal la termenul din 10.06.2014, cheltuieli ce se impun a fi acordate avându-se în vedere soluția dispusă pe fondul cauzei, avându-se în vedere și dispozițiile art. 451 alin. 4 C. proc. civ.

a formulat cerere de completare a sentinței civile nr. 3183 din 7 decembrie 2016 a Tribunalului Ilfov – Secția Civilă

și a arătat că instanța nu s-a pronunțat cu privire la daunele interese moratorii și compensatorii cerute prin capătul de cerere III din Cererea de completare și de îndreptare a erorilor de calcul (I);Cu privire la cheltuielile efectuate în cadrul asocierii solicitate prin capătul de cerere II. (II); cu privire la caracterul executoriu al hotărârilor judecătorești pronunțate în faza de fond ce se circumscriu dispozițiilor art. 720

C. proc. civ., având în vedere că prin sentința civilă nr. 3183 din 07.12.2016 instanța de judecată a omis să se pronunțe și asupra capătului de cerere(III); cu privire la cheltuielile de judecată efectuate cu judecarea cererii de completare și de îndreptare a erorilor de calcul a sentinței civile nr. 2391 din 30.09.2015 în sumă totală de 16,39 lei (IV); cu privire la solicitarea sa de precizare a caracterului executoriu a hotărârii ce o va pronunța în dispozitivul acesteia(V).

Prin

sentința civilă nr. 352 din 15 februarie 2017, Tribunalul Ilfov – Secția Civilă

a admis în parte cererea de completare dispozitiv a sentinței civile nr. 3183/7.12.2016 pronunțată de Tribunalul Ilfov formulată de B., și a dispus completarea dispozitivului acesteia în sensul că a obligat reclamanta-pârâtă la plata către pârâta-reclamantă și a cheltuielilor de judecată în cuantum de 21.891,84 lei; a respins în rest cererea de completare dispozitiv și îndreptare eroare ca fiind neîntemeiată.

Pentru a pronunța această soluție, tribunalul a constatat că în considerentele sentinței civile nr. 3183 din 7 decembrie 2016 s-a reținut faptul că instanța a omis să se pronunțe cu privire la solicitarea obligării reclamantei-pârâte la plata sumei de 21.891,84 lei, apreciindu-se că se impune acordarea acestora, astfel încât a dispus completarea dispozitivului sentinței nr. 3183/7.12.2016 pronunțată de Tribunalul Ilfov cu mențiunea obligării reclamantei-pârâte la plata către pârâta-reclamantă și a cheltuielilor de judecată în cuantum de 21.891,84 lei.

A mai reținut instanța că prin sentința civilă nr. 2391 din 30 septembrie 2015 a fost admisă în parte cererea reconvențională formulată în dosarul nr. xx/2012 de pârâta-reclamantă B., neputându-se pe calea unei completări la dispozitiv sau a unei cereri de îndreptare eroare să se schimbe soluția dată la fond întrucât aceasta se poate face numai pe calea apelului.

Tribunalul a constatat că singura eroare materială este cea cu privire la suma de 9.423,58 lei și nu cea de 9.421,58 lei, eroare ce a fost îndreptată prin sentința civilă nr. 3183/7.12.2016 iar în ceea ce privește nepronunțarea pe un capăt de cerere, s-a constatat că instanța de fond nu s-a pronunțat doar cu privire la solicitarea de obligare a reclamantei-pârâte și la plata cheltuielilor din dosarul conexat iar nemulțumirile părții cu privire la sumele ce i-au fost acordate și aceasta în condițiile când cererea a fost admisă în parte nu pot fi primite pe această cale.

S-a mai reținut că în conformitate cu prevederile art. 281

alin. 2 din C. proc. civ., părțile nu pot fi obligate la plata cheltuielilor legate de îndreptarea, lămurirea sau completarea hotărârii.

Împotriva acestei sentințe a formulat apel B. iar prin

decizia civilă nr.2208

din 12 decembrie 2017 pronunțată de Curtea de Apel București – Secția a V-a Civilă,

s-a respins ca nefondat apelul.

În argumentarea acestei soluții, instanța de control judiciar a reținut în esență, următoarele:

Prima cerere, de îndreptare/completare a sentinței civile nr. 2391/30.09.2015, a vizat:

îndreptarea erorii de calcul a cheltuielilor de judecată;

II.

cheltuielile scadente și neachitate efectuate de aceasta în cadrul asocierii în sensul stabilirii acestora la suma de 894.884,25 lei și nu de 893.415,59 lei;

III.

obligarea reclamantei-pârâte și la plata daunelor interese moratorii si respectiv compensatorii pentru perioada cuprinsă între data scadentei și data restituirii integrale a fiecărei sume datorate;

IV.

pronunțarea cu privire la caracterul executoriu al sentinței civile nr.2391/30.09.2015;

constatarea că cererea de îndreptare/completare a fost depusă în termenul de 15 zile de declarare a apelului prevăzut de art. 284 alin.1 C. proc. civ.

VI.

termenul de apel care ar fi trebuit menționat ca fiind de 15 zile de la comunicare.

A doua cerere, de completare a sentinței civile nr. 3183/07.12.2016, s-a referit la:

daunele interese moratorii si compensatorii cerute prin capătul de cerere III din Cererea de completare si de îndreptare a erorilor de calcul;

II.

cheltuielile efectuate în cadrul asocierii solicitate prin capătul de cerere II;

III.

caracterul executoriu al hotărârilor judecătorești pronunțate în faza de fond ce se circumscriu dispozițiilor art. 720

C.proc.civ.(capătul IV al cererii de completare și îndreptare);

IV.

cheltuielile de judecată efectuate cu judecarea cererii de completare și de îndreptare a erorilor de calcul a sentinței civile nr. 2391 din 30.09.2015;

solicitarea de precizare a caracterului executoriu al hotărârii de completare în dispozitivul acesteia.

Având în vedere prima cerere, de îndreptare /completare formulată în cauză, instanța de apel a constatat că primul capăt al acesteia prin care apelanta a solicitat îndreptarea erorii de calcul a cheltuielilor de judecată (I), sub aspectul sumei de 9.423,58 lei, a fost admis prin sentința civilă nr. 3183/07.12.2016.

Ulterior, prin sentința civilă nr. 352/15.02.2017 instanța a admis cererea și sub aspectul cheltuielilor de judecată în cuantum de 21.891,84 lei iar restul cererii de completare dispozitiv și îndreptare eroare a fost respinsă ca neîntemeiată.

În ceea ce privește al II-lea și al III-lea capăt al primei cereri de îndreptare/completare

[

obligarea la plata cheltuielilor scadente și neachitate efectuate de aceasta în cadrul asocierii în sensul stabilirii acestora la suma de 894.884,25 lei și nu de 893.415,59 lei (II); obligarea reclamantei-pârâte A. și la plata daunelor interese moratorii și respectiv compensatorii pentru perioada cuprinsă între data scadenței stabilită conform art. 8.2. din Contractul de asociere nr. x din 17.06.2008 și data restituirii integrale a fiecărei sume datorate, în sensul admiterii acestora, respectiv la plata daunelor interese moratorii și compensatorii aferente perioadei cuprinse între data cererii reconvenționale (31.01.2013) și până la plata integrală a fiecărei sume datorate (III)], Curtea a constatat că prin sentința civilă nr. 352/15.02.2017 prima instanță s-a pronunțat asupra acestora.

Astfel, admițând în parte cererea de completare cu privire la cheltuielile de judecată, prima instanță a reținut caracterul neîntemeiat al celorlalte capete de cerere ale cererii completatoare statuând că „prin sentința civilă nr. 2391 din data de 30 septembrie 2015 a fost admisă în parte cererea reconvențională formulată în dosarul nr. x/x/2012 de către pârâta reclamantă B., neputându-se pe calea unei completări la dispozitiv sau a unei cereri de îndreptare eroare să se schimbe soluția dată la fond întrucât aceasta se poate face numai pe calea apelului.” precum și că „în ceea ce privește nepronunțarea pe un capăt de cerere se constată că la fond nu s-a pronunțat doar cu privire la solicitarea de obligare a reclamantei pârâte și la plata cheltuielilor din dosarul conexat. Nemulțumirile părții cu privire la sumele ce i-au fost acordate și aceasta în condițiile când cererea a fost admisă în parte nu pot fi primite pe această cale.”

Prin urmare, instanța de apel a reținut că deși nu s-a menționat expres că fiecare dintre celelalte capete de cerere (II și III din prima cerere de îndreptare și completare) a fost respins, cum s-a menționat clar că „în rest, cererea de completare/îndreptare a fost respinsă” nu se poate reține că instanța, soluționând a doua cerere, de completare, nu s-a pronunțat pe aceste capete ale primei cereri de îndreptare/completare.

Referitor la nemotivarea sentinței nr. 352/15.02.2017, susținută de apelantă, instanța de apel a reținut că în ceea ce privește motivele pentru care capetele de cerere II și III din prima cerere, de îndreptare și completare au fost respinse, chiar dacă motivarea este succintă, aceasta nu este de natură să conducă la concluzia susținută de apelantă, că nu întrunește exigențele art. 425 alin. 1 C. proc. civ., în condițiile în care, prima instanță respingând în rest cererea completatoare, a reținut în esență că nemulțumirile părții cu privire la sumele ce i-au fost acordate în condițiile când cererea a fost admisă în parte nu pot fi primite pe această cale, apelul fiind calea procedurală prin care se poate analiza și dispune asupra acestor solicitări.

În plus, având în vedere caracterul devolutiv al căii de atac a apelului, instanța a precizat că motivarea soluției primei instanțe va fi completată, potrivit celor ce se vor arăta în continuare.

În opinia Curții, solicitarea apelantei de admitere a celui de al II-lea și a celui de al III-lea capăt al primei cereri, de îndreptare/completare, nu poate fi admisă pe calea completării sentinței deoarece din dispozitivul sentinței civile nr. 2931/30.09.2015 rezultă că instanța s-a pronunțat pe cele două cereri, pârâta fiind obligată să plătească cheltuielile scadente neachitate efectuate în cadrul executării contractului de către pârâta-reclamantă și penalitățile calculate conform dobânzii legale raportat la sumele datorate cu titlu de profit neachitat și cheltuieli nedecontate.

De asemenea, s-a constatat că în motivare, tribunalul a reținut că „Având în vedere că o parte din cheltuielile de mai sus i-au fost decontate pârâtului reclamant, tribunalul va obliga reclamanta pârâtă la plata către pârâta reclamantă a sumei de 893.451,59 lei, reprezentând cheltuieli scadente neachitate efectuate în cadrul executării contractului.(….) Ținând seama de această prevedere contractuală, pentru sumele datorate și neachitate cu titlu de profit și cheltuieli ale asocierii de către reclamanta-pârâtă pârâtei-reclamante, tribunalul va acorda penalități de întârziere echivalente cu dobânda legală care au fost estimate prin raportul de expertiză la suma de 174.315,27 lei.”

În raport cu cele reținute anterior, curtea de apel a constatat că potrivit procedurii prevăzute de art. 281

C. proc. civ., se procedează la completarea unei hotărâri numai în caz de minus petita, respectiv atunci când instanța a omis să se pronunțe asupra unei cereri principale sau accesorii ori asupra unei cereri conexe sau incidentale însă cum în cauză această ipoteză nu se regăsește, cererea a fost corect respinsă de prima instanță.

Totodată, s-a reținut că solicitarea nu poate fi admisă nici pe calea procedurii de îndreptare a erorii materiale în condițiile art. 281 C. proc. civ., deoarece, din considerentele sentinței, cu privire la cele două capete de cerere nu rezultă că neacordarea sumelor solicitate de apelantă este rezultatul erorilor de calcul ale instanței.

Curtea a mai observat, în acord cu prima instanță, că prin cererea de îndreptare/completare partea urmărește, în afara remediului procedural pus la îndemâna sa - exercitarea căii de atac împotriva sentinței, să obțină schimbarea dispozitivului hotărârii deși în mod cert nu este vorba despre un capăt de cerere asupra căruia instanța să nu se fi pronunțat și nici de o eroare în sensul art. 281 C. proc. civ.

Referitor la susținerea apelantei conform căreia cererea de îndreptare/completare se impunea a fi admisă deoarece nici în cuprinsul sentinței civile nr. 2391 din 30.09.2015 nu s-au precizat, în sensul art. 261 alin 1 pct. 5 C. proc. civ., respingerea și motivele de fapt și de drept ce au stat la baza acestei respingeri a cererii atât cu privire la plata daunelor interese moratorii și compensatorii pentru perioada cuprinsă între data scadenței stabilită conform art. 8.2. din Contractul de asociere nr. x din 17.06.2008 și data restituirii integrale a fiecărei sume datorate, instanța de apel a arătat că procedural, susținerea aceasta trebuia supusă controlului judiciar prin intermediul unei căi de atac promovate împotriva sentinței civile nr. 2931/30.09.2015, instanța de apel nefiind învestită cu soluționarea unei căi de atac împotriva acestei din urmă sentințe care de altfel a devenit irevocabilă la 13.07.2017 prin decizia nr.1067 a Înaltei Curți de Casație și Justiție – Secția a II-a Civilă care a respins recursul promovat de A.

Apelanta a mai solicitat să se constate că prima instanță a reținut „admiterea în parte” a cererii reconvenționale formulate în dosarul nr. x/x/2012 nu prin sentința civilă nr. 3183 din 07.12.2016, cum ar fi fost cazul, ci ulterior prin sentința civilă nr. 352 din 15.02.2017, cu alte cuvinte la data pronunțării sentinței civile nr. 3183 din 07.12.2016 nu opera sintagma „admite în parte” cererea reconvențională dar la data pronunțării sentinței civile nr. 352 din 15.02.2017 fără nici o justificare legală sintagma „admite în parte” cererea reconvențională a devenit operațională.

În legătură cu această susținere, s-a constatat că într-adevăr, doar în cuprinsul sentinței civile nr. 352 din 15.02.2017 instanța a reținut că cererea reconvențională a fost admisă în parte, dar această împrejurare nu are în opinia Curții nicio relevanță în condițiile în care, astfel cum s-a arătat, cererile formulate de apelantă nu își pot găsi rezolvarea prin intermediul procedurilor reglementate de art. 281 C. proc. civ. și art. 281

C. proc. civ.

Susținerea apelantei că prima instanță a admis în parte cererea reconvențională formulată de parte în dosarul nr. x/x/2012 deoarece a admis în parte cererea de plată a cheltuielilor de judecată sub aspectul onorariului de expert parte și sub aspectul decontării cheltuielilor cu expertul și nu respingerii celor două capete de cerere, nu a fost reținută, Curtea arătând încă o dată că aceste capete de cerere nu au fost respinse ci, din contră admise iar împrejurarea că apelanta nu a primit integral pretențiile solicitate nu se poate analiza pe calea completării sentinței și nici prin intermediul procedurii de completare a acesteia, pentru considerentele deja arătate.

În ceea ce privește nesoluționarea și implicit, lipsa motivării capătului IV al primei cereri, de îndreptare și completare, prin care s-a solicitat ca instanța să se pronunțe cu privire la caracterul executoriu al hotărârilor judecătorești pronunțate în faza de fond ce se circumscriu dispozițiilor art. 720

C. proc. civ., critică susținută de apelantă, s-a constatat că într-adevăr, o astfel de cerere nu a fost analizată de prima instanță dar, în opinia Curții, această împrejurare nu se circumscrie noțiunii de îndreptare a erorilor materiale în sensul reglementat de dispozițiile art. 281 C. proc. civ. deoarece omisiunea menționării caracterului executoriu al unei sentințe nu este un aspect care se impune a fi îndreptat.

Neîntemeiată s-a constatat a fi și susținerea că în cauză sentințele ar fi trebuit completate cu această mențiune deoarece hotărârile pot fi completate, potrivit procedurii prevăzute de art. 281

C. proc. civ., numai în caz de minus petita, atunci când instanța a omis să se pronunțe asupra unei cereri principale sau accesorii ori asupra unei cereri conexe sau incidentale, ipoteză care nu se regăsește în cauză.

Astfel, s-a constatat că apelanta a solicitat îndreptarea /completarea hotărârilor prin menționarea, în condițiile art. 720

alin.1 C. proc. civ., a caracterului executoriu al acestora dar, în opinia Curții, această solicitare nu se circumscrie noțiunii de capăt de cerere pe care instanța să îl fi omis de la pronunțare în condițiile în care este vorba despre o dispoziție legală care stabilește o regulă generală specifică materiei comerciale, derogatorie de la dreptul comun, privind caracterul executoriu al hotărârilor date în primă instanță în litigiile comerciale iar împrejurarea că în dispozitivul unei sentinței nu s-a menționat caracterul său executoriu nu are nicio relevanță deoarece acesta este dat de dispozițiile legale.

În ceea ce privește cererea de obligare a reclamantei-pârâte A. la plata cheltuielilor de judecată (al IV-lea capăt de cerere din a doua cerere, de completare), instanța de apel a constatat că prin sentința civilă nr. 352/15.02.2017, tribunalul s-a pronunțat asupra acesteia și a arătat că „în conformitate cu prevederile art. 281

alin. 2 din C. proc. civ. părțile nu pot fi obligate la plata cheltuielilor legate de îndreptarea, lămurirea sau completarea hotărârii.”

Așadar, instanța de apel a constatat că față de dispozițiile fără echivoc ale art. 281

alin. 2 C. proc. civ., soluția de respingere a acestui capăt de cerere este temeinică și legală, critica apelantei fiind neîntemeiată sub acest aspect, având în vedere că ipotezele celor două proceduri, de îndreptare și completare a unei hotărâri vizează aspecte care nu sunt imputabile celeilalte părți, motiv pentru care în lipsa evidentă a unei culpe procesuale care să poată fi reținută în sarcina intimatei, lipsește fundamentul cererii de acordare a cheltuielilor de judecată pe care partea le-a făcut pentru promovarea cererii de îndreptare-completare a sentinței.

În ceea ce privește cererea privind obligarea intimatei la plata cheltuielilor de judecată solicitate în apel, instanța de apel a constatat că aceasta este neîntemeiată pentru aceleași considerente și în raport de aceleași dispoziții ale art. 281

alin. 2 C. proc. civ. care sunt aplicabile și în apel, conform art. 298 C. proc. civ.

Împotriva deciziei nr.2208/A din 12 decembrie 2017 pronunțată de Curtea de Apel București - Secția a V-a Civilă, a declarat recurs recurenta-pârâtă B., invocând dispozițiile art.304 pct.9 C. proc. civ., în temeiul cărora a solicitat admiterea recursului, modificarea deciziei recurate în sensul admiterii apelului declarat împotriva sentinței nr.352 din 15 februarie 2017 pronunțată de Tribunalul Ilfov – Secția Civilă și obligarea intimatei A. și la plata daunelor interese moratorii și respectiv compensatorii pentru perioada cuprinsă între data scadenței stabilită conform art. 8.2 din Contractul de asociere nr. x din 17.06.2008 și data restituirii integrale a fiecărei sume datorate, în sensul admiterii acestora, respectiv la plata daunelor interese moratorii și compensatorii aferente perioadei cuprinse între data cererii reconvenționale (31.01.2013) până la plata integrală a fiecărei sume datorate. Totodată, a solicitat obligarea intimatei A. la plata cheltuielilor efectuate în cadrul asocierii, în sumă de 1.432,66 lei solicitate prin petitul 2 al cererii reconvenționale formulată în prezentul dosar.

După reiterarea pe larg a istoricului cauzei, cu referire în detaliu la cererile formulate și soluțiile date acestora, recurenta-pârâtă a susținut că decizia recurată a fost pronunțată cu încălcarea dispozițiilor art. 261 al. 1 pct. 5 și art. 281

C. proc. civ., în sensul art. 304 pct. 9 același cod, având în vedere că în cuprinsul sentinței civile nr. 3183 din 07.12.2016 și implicit în cuprinsul sentinței civile nr. 2391 din 30.09.2015, instanța nu a precizat motivele de fapt și de drept de înlăturare a cererii sale sub aspectul acordării integrale a daunelor interese moratorii și compensatorii, respectiv și pentru perioada cuprinsă între data cererii reconvenționale până la care s-au calculat de expert daunele interese (31.01.2013) și data plății efective a acestor daune; acordării integrale a cheltuielilor efectuate de societate în cadrul asocierii, cu privire la plata cheltuielilor efectuate în cadrul asocierii în sumă de 1.432,66 lei, respectiv la plata sumei totale de 894.884,25 lei (1.432.66 lei + 893.45159 lei), așa cum a fost stabilită prin expertiza contabilă conform răspunsului la obiectivul nr. 7 și nu la plata sumei de 893.451,59 lei cum din eroare a precizat instanța de fond în sentința civilă nr. 2391 din 30.09.2015.

A mai arătat recurenta că instanța nu a menționat caracterul executoriu al hotărârilor judecătorești pronunțate în faza de fond pentru a avea deschisă calea de atac prevăzută de lege, raportat la faptul că aceasta a omis să se pronunțe cu privire la cererile mai sus menționate atât în cuprinsul sentinței civile nr. 3183 din 07.12.2016 cât și implicit în cuprinsul sentinței civile nr. 2391 din 30.09.2015, astfel că apreciază recurenta că prin prisma dispozițiilor art. 281

C. proc. civ., avea deschisă doar procedura de îndreptare/completare a hotărârilor judecătorești prevăzute de dispozițiile art. 281 - 281

același cod și nu procedura căilor de atac.

Referitor la respingerea de către instanța de apel a apelului formulat împotriva sentinței civile nr. 352 din 15.02.2017 cu motivarea că cererea reconvențională a fost admisă parțial prin sentința civilă nr. 2391 din 30.09.2015, drept pentru care, sub aspectul daunelor interese moratorii și compensatorii, a cheltuielilor efectuate în cadrul asocierii, precum și sub aspectul caracterului executoriu al hotărârilor judecătorești pronunțate în faza de fond, modificarea și/sau completarea sentinței civile nr. 2391 din 30.09.2015 nu se poate face prin cerere de îndreptare eroare sau de completare dispozitiv, ci doar pe calea apelului, a arătat recurenta că dispozițiile imperative ale art. 261 alin. 1 pct. 5 C. proc. civ. nu sunt îndeplinite fără a preciza motivele de fapt și de drept ce au stat la baza acestei soluții, drept pentru care respingerea cererii de completare și îndreptare eroare a sentinței civile nr. 3183 din 07.12.2016 și implicit a sentinței civile nr. 2391 din 30.09.2015 este nelegală, fiind pronunțată cu încălcarea dispozițiilor art 261 alin. 1 pct. 5 și 281

C. proc. civ.

A mai arătat recurenta referitor la motivarea instanței de apel de respingere a apelului sub aspectul cheltuielilor scadente și neachitate efectuate în cadrul executării contractului de asociere pe motiv că această cerere nu poate fi admisă pe calea îndreptării/completării hotărârii judecătorești deoarece instanța de fond s-a pronunțat pe această cerere, din considerentele sentinței, cu privire la cele două capete de cerere nu rezultă că neacordarea sumelor solicitate de apelantă este rezultatul erorilor de calcul ale instanței, astfel că în opinia sa, decizia este nelegală.

Astfel, a susținut recurenta că instanța a stabilit că totalul cheltuielilor scadente și neachitate sunt în sumă de 893.451,59 lei când în mod corect cuantumul total al acestor cheltuieli este în sumă de 894.884,25 lei conform expertizei contabile administrate, drept pentru care, pe cale de consecință, respingerea de către instanța de apel a apelului pe motivul mai sus invocat este nelegală, în sensul dispozițiilor art. 304 pct. 9 C. proc. civ., fiind pronunțată cu încălcarea dispozițiilor 281 alin. 1 același cod.

Referitor la motivarea instanței de apel de respingere a apelului sub aspectul daunelor interese moratorii și compensatorii, pe motiv că această cerere nu poate fi admisă pe calea îndreptării/completării hotărârii judecătorești deoarece instanța de fond s-a pronunțat pe această cerere, a arătat recurenta că este nelegală în condițiile în care instanța de fond s-a pronunțat doar cu privire la daunele interese moratorii și compensatorii aferente perioadei cuprinse între data scadenței și data introducerii cererii reconvenționale, așa cum s-a calculat prin raportul de expertiză contabilă și prin răspunsul la obiectivul nr. 9.

În ceea ce privește motivarea instanței de apel referitoare la nepronunțarea primei instanțe asupra caracterului executoriu al hotărârii, a arătat recurenta că deși instanța de apel a reținut omisiunea acestei mențiuni, în mod greșit a constatat că această împrejurare nu se circumscrie noțiunii de îndreptare a erorilor materiale în sensul reglementat de dispozițiile art. 281 C. proc. civ. deoarece omisiunea menționării caracterului executoriu al unei sentințe nu este un aspect care se impune a fi îndreptat.

Referitor la reținerea instanței de apel în sensul că sentința civilă nr. 2391 din 30.09.2015 a devenit irevocabilă în data de 13.07.2017 prin decizia nr. 1067 din 13.12.2017 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, a arătat recurenta că această chestiune nu are relevanță asupra cererii de îndreptare/completare prevăzută de dispozițiile art. 281 - 281

C. proc. civ.

Analizând decizia atacată în raport de criticile formulate, în limitele controlului de legalitate și temeiurilor de drept invocate, Înalta Curte a constatat că recursul este nefondat pentru următoarele considerente:

Prealabil examinării motivelor de recurs, prima chestiune ce se impune a fi precizată este cea referitoare la obligația prevăzută în sarcina părții care exercită această cale de atac de a respecta dispozițiile art.302

și 304 C. proc. civ. Exigențele impuse prin cele două texte legale au în vedere faptul că recursul este cale extraordinară de atac și în consecință, ca ultim grad de jurisdicție nu își propune rejudecarea fondului cauzei, ci examinarea legalității hotărârilor atacate în condițiile art.304 pct.1-9 C. proc. civ.

Este de reținut, de asemenea, că simpla nemulțumire a părții cu privire la soluția pronunțată de instanța de apel, modalitatea în care aceasta a analizat probele administrate în cauză, precum și relatarea situației de fapt nu pot constitui obiectul analizei instanței de recurs în raport de dispozițiile art. 304 C. proc. civ.

Criticile asupra elementelor ce țin de administrarea probelor și de stabilirea situației de fapt, care nu formează obiectul motivului de nelegalitate evocat, nu pot fi analizate având în vedere că instanța de recurs este ținută să cenzureze hotărârea atacată exclusiv din perspectiva motivelor de nelegalitate expres și limitativ prevăzute de dispozițiile art.304 C. proc. civ.

Subsumat motivului de nelegalitate prevăzut de art.304 pct.9 C. proc. civ., care vizează cazurile când hotărârea pronunțată este lipsită de temei legal, ori a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a legii, recurenta a susținut, în esență, că hotărârea atacată a fost dată cu interpretarea și aplicarea greșită a legii, din perspectiva dispozițiilor art.281 – 281

C. proc. civ. și art.261 alin.1 pct.5 același cod.

Conform art.281 alin.1 C. proc. civ., erorile sau omisiunile cu privire la numele, calitatea și susținerile părților sau cele de calcul, precum și orice alte erori materiale din hotărâri sau încheieri pot fi îndreptate din oficiu sau la cerere.

Potrivit dispozițiilor art. 281

În cauză, se constată că nu poate fi reținută interpretarea sau aplicarea greșită a dispozițiilor legale evocate, din perspectiva motivului de nelegalitate prevăzut de art.304 pct.9 C. proc. civ.

Astfel, din examinarea deciziei recurate rezultă că instanța de apel a confirmat soluția primei instanțe și a expus în mod exhaustiv raționamentul său cu privire la procedura prevăzută de art. 281 – 281

C. proc. civ., reținând în mod corect că fiecare dintre celelalte capete de cerere (II și III din prima cerere de îndreptare și completare) a fost respins și cum s-a menționat că „

în rest, cererea de completare/îndreptare a fost respinsă”

nu se poate reține că instanța, soluționând a doua cerere, de completare, nu s-a pronunțat pe aceste capete ale primei cereri de îndreptare/completare.

În ceea ce privește solicitarea pârâtei de admitere a celui de al II-lea și a celui de al III-lea capăt al primei cereri, de îndreptare/completare, în mod corect a constatat instanța de apel că nu poate fi admisă pe calea completării sentinței deoarece din dispozitivul sentinței civile nr. 2391/30.09.2015 rezultă că instanța s-a pronunțat pe cele două cereri, pârâta fiind obligată să plătească cheltuielile scadente neachitate efectuate în cadrul executării contractului de către pârâta reclamantă și penalitățile calculate conform dobânzii legale raportat la sumele datorate cu titlu de profit neachitat si cheltuieli nedecontate.

Totodată, instanța de apel a confirmat în mod corect soluția primei instanțe și din perspectiva interpretării și aplicării dispozițiilor legale ce reglementează procedura îndreptării/completării unei hotărâri, reținând că nu este posibilă schimbarea soluției dată la fond întrucât aceasta se poate face numai pe calea apelului iar nemulțumirile părții cu privire la sumele ce i-au fost acordate nu pot fi primite pe această cale.

Referitor la nemotivarea sentinței nr.352 din 15.02.2017, în raport cu cele reținute și dispozițiile art.281 – 281

C. proc. civ., în mod temeinic și legal, instanța a constatat că prin cererea de îndreptare/completare partea urmărește să obțină schimbarea dispozitivului hotărârii deși în mod cert nu este vorba despre un capăt de cerere asupra căruia instanța să nu se fi pronunțat și nici de o eroare, în egală măsură nefiind vorba nici de completarea hotărârii ce se poate dispune numai în caz de minus petita, respectiv atunci când instanța a omis să se pronunțe asupra unei cereri principale sau accesorii ori asupra unei cereri conexe sau incidentale, situație ce nu se regăsește în speță.

Cu privire la nesoluționarea și implicit, lipsa motivării capătului IV al primei cereri de îndreptare și completare, prin s-a solicitat ca instanța să se pronunțe cu privire la caracterul executoriu al hotărârilor judecătorești pronunțate în faza de fond ce se circumscriu dispozițiilor art. 720

C. proc. civ., se constată că soluția instanței de apel este legală, având în vedere că așa cum s-a reținut, lipsa mențiunii caracterului executoriu în dispozitiv este lipsită de relevanță în condițiile în care acesta este dat de dispozițiile legale aplicabile cauzei.

În ceea ce privește nemotivarea de către instanța de apel a soluției pronunțate, Înalta Curte constată că deși nu s-a invocat în mod explicit de către recurentă motivul de nelegalitate căruia ar putea fi subsumată critica, aceasta face obiectul motivului de nelegalitate prevăzut de art. 304 pct. 7 C. proc. civ. ce reglementează ca motiv de recurs situația în care hotărârea nu cuprinde motivele pe care se sprijină sau când cuprinde motive contradictorii ori străine de natura pricinii.

Într-adevăr, în conformitate cu dispozițiile art.261 alin.1 pct.5 C. proc. civ., hotărârile judecătorești se dau în numele legii și ele trebuie să cuprindă motivele de fapt și de drept care au format convingerea instanței, cum și cele pentru care s-au înlăturat cererile părților.

Motivele de fapt și de drept care au format convingerea instanței, precum și cele pentru care s-au înlăturat cererile părților potrivit dispozițiilor art. 261 alin. 1 C. proc. civ. constituie elementele silogismului judiciar, premisele de fapt și de drept care au condus instanța la soluția litigiului cuprinsă în dispozitiv.

Obligația instanței de a menționa în mod expres și explicit, în considerentele hotărârii date, care sunt argumentele în măsură să îi susțină soluția pronunțată, apare ca esențială, din perspectiva textelor normative evocate mai sus, ea fiind de natură să înlăture orice arbitrariu, să convingă părțile în litigiu de temeinicia și legalitatea unei decizii, în sfârșit, să facă posibilă exercitarea controlului judecătoresc.

Însă, este indiscutabil, nu se cere instanțelor ca, procedând la motivarea soluției, să răspundă detaliat fiecărui argument invocat de părți, în considerarea uneia și aceleiași cereri, a unuia și aceluiași motiv.

Din aceste dispoziții ale legii rezultă, cu claritate, că admisibilitatea unei astfel de critici este condiționată de omisiunea - ce trebuie să fie totală- a instanței de a se pronunța asupra unuia din motivele cererii ce i-a fost supusă spre analiză, prin urmare, fiind vorba doar de nepronunțarea instanței asupra unui asemenea motiv, presupunând completa lui ignorare și, deci, neabordarea lui în cuprinsul deciziei.

Deopotrivă, pentru o apreciere completă a acestui motiv de recurs, este imperios necesar să se facă distincție între motive și argumente, căci, textul legal are în vedere numai omisiunea de a examina unul dintre motivele invocate, iară nu argumentele de fapt sau de drept indicate de parte, care, oricât de larg ar fi dezvoltate, sunt subsumate întotdeauna motivului pe care îl sprijină.

Instanța este îndreptățită, așadar, să răspundă la motivul invocat ori aspectul reținut și printr-un considerent comun, scop în care poate grupa diferitele argumente; de aceea, nu se pot confunda argumentele cu motivele cererii.

Cu alte cuvinte, în cazul în care instanța a înțeles să grupeze, printr-un raționament juridic de sinteză, argumentele folosite de parte în dezvoltarea unuia și aceluiași motiv al cererii sale, pentru a răspunde printr-un considerent comun, ori considerentele reținute de aceasta în argumentarea soluției, nu se poate reproșa instanței o omisiune de a motiva hotărârea, căci, nemotivarea nu există în situația în care instanța a analizat grupat argumentele reținute - cum este cazul în speță.

În speță, instanța de apel a arătat foarte clar și motivat care sunt considerentele pentru care a pronunțat soluția dată, Înalta Curte observând, totodată, că instanța a examinat, în mod real, apelul pârâtei, cu referire specială la fiecare dintre motivele arătate, în raport cu probatoriile administrate în cauză, starea de fapt reținută și textele legale aplicabile, procedând în virtutea caracterului devolutiv al apelului la completarea motivării soluției primei instanțe cu privire la soluția de respingere a capetelor II și III din prima cerere de îndreptare/completare.

Având în vedere considerentele mai sus expuse și constatând că susținerile recurentei nu relevă nicio încălcare a dispozițiilor legale de natură să impună casarea sau modificarea soluției adoptate, Înalta Curte, în temeiul dispozițiilor art. 312 alin. 1 C. proc. civ., a respins recursul declarat de pârâta B., ca nefondat.

§ Cauze similare