ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 694/2018

Asupra cauzei de față, constată următoarele:

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată inițial pe rolul Judecătoriei Bistrița, în data de 14 februarie 2013, reclamanții A. și B. au chemat în judecată pe pârâtul Oficiul de Cadastru și Publicitate Imobiliară Bistrița-Năsăud, solicitând obligarea pârâtului la repararea prejudiciului suferit de reclamanți ca urmare a faptei prepusului lor, cu plata cheltuielilor de judecată.

În motivare, s-a arătat că, la data de 24 iulie 2008, reclamanții au încheiat cu numita C. contractul de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. x de Biroul Notarilor Publici Asociați D. & E., contract ce a avut ca obiect imobilul teren situat în Bistrița înscris în CF nr. 17368 (provenită din conversia pe hârtie a CF Bistrița) nr. top x.

Anterior încheierii acestui contract, reclamanții au solicitat o copie a CF Bistrița, tocmai în vederea verificării situației acestui imobil. Așa cum reiese din cuprinsul CF, prin Încheierea nr. x din 15.10.2007, apare înscrisă o notare a unei acțiuni civile nr. x/190/2007, însă, așa cum se poate observa, această notare apare ca fiind radiată cu o jumătate de an anterior încheierii de către reclamanți a contractului autentic de vânzare-cumpărare. Prin urmare, reclamanții încrezându-se în această situație de carte funciară, au considerat oportun și cu bună credință să procedeze la cumpărarea acestui imobil. Însă acea notare nu trebuia radiată, fapt ce a condus atât la pierderea terenului, cât și la imposibilitatea recuperării prejudiciului suferit de către reclamanți.

Prin sentința civilă nr. 5133/2011 pronunțată de Judecătoria Bistrița la data de 27 mai 2011 în Dosarul nr. x/190/2007, s-a admis acțiunea reclamanților și s-a dispus desființarea contractului de vânzare-cumpărare încheiat și radierea dreptului de proprietate al reclamanților.

Prin rămânerea definitivă a hotărârii, reclamanții au pierdut proprietatea terenului, iar vânzătoare a decedat, urmașii acesteia fiind în imposibilitate de a restitui reclamanților suma pierdută.

Condițiile răspunderii civile delictuale prevăzute de art. 1000 alin. (3) C. civ. 1864 sunt astfel îndeplinite,

În drept, s-au invocat prevederile art. 1000 alin. (3) C. civ. din 1864 și Ordinul nr. 636/2006 pentru aprobarea Regulamentului de organizare și funcționare a birourilor de cadastru și publicitate imobiliară. La data de 15 septembrie 2015 reclamanții și-a precizat temeiul de drept al acțiunii ca fiind art. 998-999, art. 1169, art. 1199 C. civ., art. 33, art. 42 și art. 51 și următoarele din Legea nr. 7/1996, Ordinul nr. 633/2006.

Pârâtul, legal citat, prin întâmpinarea depusă la dosar a invocat în principal excepțiile netimbrării cererii de chemare în judecată, a lipsei calității procesuale pasive și a prescripției dreptului material la acțiune, pe fond solicitând respingerea acțiunii ca neîntemeiată.

Excepțiile lipsei calității procesuale pasive și prescripției dreptului material la acțiune au fost unite cu fondul procesului, la termenul de judecată din data de 16 noiembrie 2016.

Prin sentința civilă nr. 616 din 21 decembrie 2016 pronunțată în Dosarul nr. x/190/2013 al Tribunalului Bistrița-Năsăud, s-au respins ca neîntemeiate excepțiile lipsei calității procesuale pasive și prescripției dreptului material la acțiune invocate de pârâtul Oficiul de Cadastru și Publicitate Imobiliară Bistrița-Năsăud.

S-a respins ca neîntemeiată acțiunea civilă formulată de reclamanții A. și B. în contradictoriu cu pârâtul Oficiul de Cadastru și Publicitate Imobiliară Bistrița-Năsăud.

Au fost obligați reclamanții A. și B., în solidar, să plătească pârâtului Oficiul de Cadastru și Publicitate Imobiliară Bistrița-Năsăud suma de 300 RON cu titlu de cheltuieli de judecată parțiale, reprezentând onorariu de avocat.

Analizând cu prioritate excepțiile invocate, în ordinea lor firească tribunalul a reținut că excepțiile nu sunt întemeiate.

Operațiunea de radiere efectuată de pârât care stă la baza prejudiciului solicitat a fi reparat a avut loc la data de 7 ianuarie 2008, anterior intrării în vigoare a noului C. civ., fiind astfel incidente prevederile legale în vigoare la data efectuării operațiunii de carte funciară, respectiv dispozițiile Decretului-lege nr. 115/1938.

Conform art. 41 al acestui decret, " cel păgubit, prin orice vină săvârșită în ținerea cărții funciare, va putea cere despăgubire statului dacă paguba n-a putut fi înlăturată în tot sau în parte prin exercitarea căilor de atac prevăzute de lege.

Acțiunea în despăgubire împotriva statului se va prescrie prin șase luni, socotite din ziua în care cel păgubit a cunoscut faptul păgubitor și în orice caz prin patru ani de la data când instanța de carte funciară a dat încheierea prin care s-a pricinuit paguba.

Prescripția va fi suspendată prin exercitarea căilor de atac prevăzute de lege".

Dispozițiile acestui decret au fost abrogate expres prin art. 230 lit. g) din Noul C. civ.

Prin art. 72 alin. (2) din Legea nr. 7/1996, astfel cum a fost modificată prin Legea nr. 247/2005, s-a prevăzut că dispozițiile Decretului-lege nr. 115/1938 își încetează aplicabilitatea la data finalizării lucrărilor de cadastru general și a registrelor de publicitate imobiliară pe întregul teritoriu al unei unități administrativ-teritoriale.

Cum pe raza municipiului Bistrița nu s-au finalizat lucrările de cadastru, conform adresei nr. x/2016 a pârâtului Decretul-lege nr. 115/1938 nu poate fi considerat abrogat prin Legea nr. 7/1996.

Incidența în cauză a dispozițiilor art. 41 din Decretul-lege nr. 115/1938 presupune o analiză a contextului istoric în care a fost adoptată această reglementare.

Cartea funciară la Bistrița s-a înființat la 01.10.1871 și și-a încetat existența în anul 1952.

Actele legislative care au reglementat activitatea acesteia au fost: Regulamentul de carte funciară din 15 decembrie 1855, Ordonanța nr. 2784 din 8 noiembrie 1867 a Ministerului de Justiție, Legea I din anul 1868, Ordonanța nr. 264 din 5 februarie 1870 a Ministerului de Justiție, Legea nr. 31 din 8 iunie 1871, Legea nr. 32 din anul 1871, Ordonanța nr. 30174 din 12 octombrie 1872 a Ministerului de Justiție, Legea LXI din anul 1881, Legea pentru unificarea dispozițiunilor din legea de organizare judecătorească privitoare la ministerul public, la numiri, înaintări și disciplină din 25.06.1924, legea pentru organizarea judecătorească din 20.08.1938, Legea nr. 341 pentru organizarea judecătorească din 03.12.1947 și Legea nr. 5 pentru organizarea judecătorească din 03.06.1952.

Sub denumirea de Carte funciară (sau funduară) se înțeleg instituțiile de drept civil specifice pentru Transilvania, Banat și Bucovina, unde se păstrează registrele de publicitate imobiliară, numite cărți funciare. Statul austriac a introdus cărțile funciare în primul rând pe teritoriul graniței militare pentru a consolida situația materială a populației de aici și de a o lega indirect de pământ, prin garantarea de către stat a proprietății cu ajutorul instituției cărților funciare.

Instanța de carte funciară s-a introdus la Bistrița la 1 octombrie 1871. Legea nr. 31 din 8 iunie 1871 privind organizarea judecătoriilor de primă instanță și Legea nr. 32 din 1871 despre înființarea tribunalelor și judecătoriilor de plasă de primă instanță reglementa funcționarea judecătoriilor regale cercuale.

Acestea exercitau în raza lor de activitate atribuții de carte funciară (judecarea cauzelor de carte funciară intrau în atribuția tribunalelor).

Legea pentru unificarea dispozițiunilor din legea de organizare judecătorească privitoare la ministerul public, la numiri, înaintări și disciplină din 25.06.1924 prevedea ca la judecătoriile pe lângă care se afla o secție a cărților funciare să funcționeze unul sau mai mulți directori de carte funciară în funcție de nevoile serviciului.

Legea pentru organizarea judecătorească din 20.08.1938 stabilea că în măsura introducerii cărților funciare, la judecătoriile în circumscripția în care se punea în aplicare noua lege funciară să se înființeze câte o secție de carte funciară. La judecătoriile unde exista serviciul de carte funciară unul dintre judecători era însărcinat de către judecătorul șef să îndeplinească și îndatoririle ce decurgeau din legile, regulamentele, ordonanțele și decretele referitoare la cărțile funciare.

În anul 1938 la Judecătoria mixtă Bistrița exista serviciu de carte funciară.

Legea pentru organizarea judecătorească din anul 1947 stabilea ca la judecătoriile unde exista serviciu de carte funciară, unul dintre judecători să fie desemnat prin decizie de către ministrul justiției ca judecător de carte funciară.

În anul 1952 actele de carte funciară au fost preluate de către Notariatul de Stat.

Notariatul de stat s-a organizat prin Decretul nr. 79 al Ministerului Justiției din 31 martie 1950, prin Decizia nr. 1827 din 12 iulie 1950 a Ministerului Justiției reglementându-se în detaliu activitatea acestuia.

Decretul nr. 377 din 14 octombrie 1960 a lărgit aria activității notariatelor de stat, prin includerea activității de efectuare a lucrărilor legate de publicitatea mobiliară și a celor legate de cărțile funciare.

Prin Legea nr. 36 din 12 mai 1995 sunt desființate notariatele de stat, prin art. 113 alin. (2) al legii prevăzându-se faptul că arhiva notariatelor de stat care își încetează activitatea se va preda judecătoriilor în a căror circumscripție teritorială se află.

Ca atare, în temeiul acestui act normativ activitatea de carte funciară a fost preluată de judecătorii, fiind desemnat de președintele judecătoriei judecătorul de carte funciară care conduce biroul de carte funciară.

Activitatea judecătorului de carte funciară s-a desfășurat în baza Legii nr. 92/1992, republicată, a Legii nr. 7/1996, Ordinului nr. 2371/C/1997, a Ordinului nr. 627/2004, a Ordinului nr. 633/2006 până la preluarea activității privind publicitatea imobiliară de la Ministerul Justiției de Agenția Națională de Cadastru și Publicitate Imobiliară, organizată prin H.G. nr. 1210/2004 ca instituție publică, cu personalitate juridică, unică autoritate în domeniu aflată în subordinea Ministerului Administrației și Internelor.

În subordinea acestei Agenții Naționale funcționează ca instituții publice, cu personalitate juridică, oficiile de cadastru și publicitate imobiliară (art. 12 din H.G. nr. 1210/2004).

De la momentul aplicării acestei hotărâri de Guvern, activitatea de publicitate imobiliară a devenit responsabilitatea unui registrator asimilat consilierului juridic.

Rezultă așadar că la data efectuării operațiunii de radiere a notării procesului obiect al Dosarului nr. x/190/2007 pârâtul era instituție publică, cu personalitate juridică, aflat în subordinea Ministerului Administrației și Internelor, actualmente Ministerul Afacerilor Interne.

Se constată așadar că dispozițiile art. 41 din Decretul-lege nr. 115/1938 s-au adoptat într-o perioadă în care activitatea de publicitate imobiliară revenea judecătorului de carte funciară, respectiv notarului de stat, care nu aveau încheiat contract de muncă cu angajatorul, răspunderea delictuală a acestora fiind una specială, subsidiară. În aceste condiții, pornindu-se de la considerentul că activitatea judiciară fiind un serviciu pe care îl asigură statul, răspunderea pentru activitatea judecătorului de carte funciară revenea statului.

Întrucât la nivelul anului 2008 când s-a efectuat operațiunea pretins vătămătoare activitatea de publicitate imobiliară se realiza de o instituție publică distinctă de instanța de judecată, ce nu implica efectuarea vreunui act de judecător, dispozițiile art. 41 din Decretul nr. 115/1938 trebuie considerate căzute în desuetudine, o formă de abrogare tacită a reglementării, constând în imposibilitatea aplicării unor norme, deoarece nu există situațiile pentru care ele au fost create.

Aceste reglementări nu pot fi considerate de tribunal, în condițiile evoluției legislative, ca normă specială, care să împiedice promovarea unei acțiuni de drept comun întemeiată pe răspunderea civilă delictuală a comitentului pentru fapta prepusului îndreptată împotriva persoanei care are calitate de comitent, fiind angajator al funcționarului care a efectuat operațiunea de carte funciară.

Ca atare, lipsa calității procesuale a pârâtului nu poate fi reținută.

Pentru considerentele mai sus relevate, reținându-se inaplicabilitatea în prezent a prevederilor art. 41 din Decretul-lege nr. 115/1938, nu a putut fi reținută nici incidența termenului de prescripție de 6 luni, respectiv de 4 ani.

Termenul de prescripție este cel general, prevăzut de art. 2517 din Noul C. civ., ce curge, conform art. 2528 din Noul C. civ., de la data la care reclamanții au pierdut irevocabil dreptul de proprietate asupra terenului, respectiv de la data de 2 februarie 2012, data respingerii de către Curtea de Apel Cluj a recursului declarat în Dosarul nr. x/190/2010.

Raportat la această dată, acțiunea este promovată în termenul legal.

Analizând actele și lucrările dosarului pe fondul dreptului dedus judecății tribunalul a reținut că prezenta acțiune se întemeiază, conform acțiunii și precizării depuse de reclamanți la data de 15 septembrie 2015 pe dispozițiile art. 998, art. 999, art. 1000 alin. (3), art. 1169, art. 1199 C. civ. 1864.

S-a invocat așadar răspunderea civilă delictuală a pârâtului, în calitate de comitent, pentru fapta ilicită și prejudiciabilă a prepusului său, funcționar care în exercițiul atribuțiilor de serviciu a radiat la data de 7 ianuarie 2008 mențiunea de la B27 din coala de carte funciară nr. 1829 Bistrița, mențiune ce viza notarea procesului obiect al Dosarului nr. x/190/2007.

Pentru antrenarea acestei răspunderi civile delictuale este necesară întrunirea cumulativă a următoarelor condiții:

Referitor la aceste condiții tribunalul a reținut că în virtutea raporturilor de muncă dintre pârât, angajator și funcționarul care a efectuat operațiunea de radiere, angajat, ce presupune subordonare, putere de direcție, coordonare și control, pârâtul are calitate de comitent, între acesta și angajatul său existând raport de prepușenie, raport de altfel necontestat în cauză, prezumția existenței raportului de prepușenie dedusă din existența contractului de muncă nefiind răsturnată de pârât printr-o probă contrarie.

Operațiunea de radiere din 7 ianuarie 2008 s-a efectuat de angajatul pârâtului în exercitarea atribuțiilor sale de serviciu, în cadrul normal al funcției încredințate, în limitele scopului în vederea căruia i-au fost conferite atribuțiile, fapt necontestat în cauză.

Conform mențiunii din cartea funciară de la B 28, această operațiune s-a realizat în temeiul sentinței civile nr. 323/2006 pronunțată de Judecătoria Bistrița în Dosarul nr. x/2005.

Într-adevăr nici în cuprinsul sentinței civile nr. 323/2006 și nici a deciziilor pronunțate în apel și recurs în Dosarul nr. x/112/2006 nu este înscrisă vreo dispoziție de radiere a procesului notat.

Totodată, Încheierea nr. x/2008 în baza căreia s-a efectuat radierea nu cuprinde o asemenea dispoziție, încheierea fiind emisă în baza cererii de înscriere a dreptului de proprietate recunoscut prin sentința civilă nr. 323/2006 .

S-a reținut așadar că operațiunea de radiere a notării efectuate sub B27 fără a se înscrie mențiunea de la B27 în noua carte funciară 17368 Bistrița s-a realizat din neglijența sau imprudența funcționarului însărcinat cu efectuarea operațiunii de înscriere a dreptului de proprietate dobândit în baza sentinței civile nr. 323/2006.

Ca urmare a constatării nulității contractului autentic de vânzare-cumpărare nr. x din 24 iulie 2008 încheiat între numita C., în prezent decedată și reclamantul A., căsătorit, nulitate dispusă prin sentința civilă nr. 5133/2011 pronunțată de Judecătoria Bistrița în Dosarul nr. x/190/2010, definitivă și irevocabilă prin respingerea căilor de atac la data de 2 februarie 2012, reclamanții au pierdut dreptul de proprietate asupra imobilului pentru care au plătit vânzătoarei prețul de 120.000 euro, preț nerecuperat de la aceasta și nici de la moștenitorii ei, prejudiciul suferit de reclamanții fiind cert și nereparat.

Din examinarea hotărârilor judecătorești prin care s-a constatat nulitatea actului autentic de vânzare-cumpărare tribunalul a reținut că nu este îndeplinită în cauză cerința existenței raportului de cauzalitate dintre fapta ilicită de radiere a notării și prejudiciul suferit de reclamanți.

Pentru antrenarea răspunderii nu este suficient să existe, pur și simplu, fără legătură între ele, o faptă ilicită și un prejudiciu suferit de altă persoană, ci este necesar ca între faptă și prejudiciu să fie un raport de cauzalitate, în sensul că acea faptă și nu alta a provocat acel prejudiciu.

Reclamanții au invocat faptul că în condițiile în care ar fi avut cunoștință de notarea respectivă nu ar fi achiziționat imobilul.

În analiza factorilor care au determinat pierderea proprietății tribunalul a pornit de la faptul că actul autentic de vânzare-cumpărare s-a încheiat la data de 24 iulie 2008, dată la care într-adevăr mențiunea de sub B27 din CF Bistrița era radiată din 7 ianuarie 2008.

În cadrul Dosarului nr. x/190/2010 în care s-a pronunțat sentința civilă nr. 5133/2011 de constatare a nulității actului autentic de vânzare-cumpărare, opozabilă reclamanților care au fost părți, s-a reținut cu putere de lucru judecat că reclamanții au fost de rea-credință la momentul încheierii actului, întrucât nu au verificat situația juridică a terenului, nedepunând diligențele minime cerute unui bun proprietar, instanța reținând ignoranța lor în aflarea adevăratei stări de drept și de fapt a terenului cumpărat.

Astfel, în considerentele Deciziei nr. 89/A/2011 prin care s-a soluționat apelul declarat de reclamanți împotriva sentințe civile nr. 5133/2011, s-a statuat că pentru ca un subdobânditor să fie de bună-credință nu este suficient ca acesta să se fi încrezut în realitatea falsă a situației aparente, ci este necesar ca această credință să fie scuzabilă, lipsită de orice culpă, dedusă din precauțiile pe care și le-ar fi luat orice om rezonabil, din diligențele apte a confirma existența în condiții ireproșabile a dreptului celui de la care achiziționează.

Prin decizia amintită s-a evidențiat că deși la 7.01.2008 s-a radiat notarea de la B27 din CF Bistrița, înainte de încheierea contractului autentic nr. x din 24.07.2008, în situația în care reclamanții ar fi fost interesați în mod real de starea proprietății pe care au înțeles să o achiziționeze, ar fi putut lesne observa, prin consultarea colii de carte funciară, că radierea este greșită, întrucât s-a bazat pe existența sentinței nr. 323/2006 dată de Judecătoria Bistrița în Dosarul nr. x/2005 și nu pe soluționarea diferendului obiect al Dosarului notat nr. x/190/2007 al aceleiași judecătorii.

Această împrejurare, a reținut instanța de apel, obliga reclamanții, să verifice dosarul instanței, ocazie cu care ar fi putut constata că în Dosarul nr. x/190/2007 se judeca cererea numitelor F., G., H. și I. împotriva numitelor J. și C. de constatare a nulității absolute a antecontractului de vânzare-cumpărare din 21.12.2000, autentificat, vizând terenul pe care reclamanții l-au achiziționat.

Antecontractul supus cercetării judecătorești constituia prima verigă din șirul înstrăinărilor ulterioare, de soarta căreia depindeau subdobândirile.

O asemenea verificare a fost apreciată că nedepășind limitele normalei diligențe pe care trebuiau să o depună reclamanții.

Totodată, prin Decizia nr. 89/A/2011 instanța de apel a reținut și faptul că reclamanții nu s-au preocupat de starea de fapt a terenului, aceștia pretinzând că vânzătoarea C. exercita dreptul de proprietate în mod public.

În realitate, în Dosarul nr. x/90/2007 în care reclamantul A. a fost parte, s-a dovedit că începând cu data de 17 aprilie 2003 terenul a fost folosit de numita K., o altă subdobânditoare în lanțul înstrăinărilor, că C. a recunoscut calitatea de proprietar a K.

Așadar, în condițiile în care anterior încheierii actului autentic reclamanții se deplasau la teren puteau constata că acesta este în folosința altei persoane decât vânzătorul și pornind de la această constatare putea proceda la efectuarea de verificări suplimentare.

Tribunalul a constatat așadar, că și în condițiile efectuării greșite a operațiunii de radiere, prin hotărâre judecătorească irevocabilă (sentința civilă nr. 5133/2011), care se bucură de atributul autorității de lucru judecat atât în ceea ce privește dispozitivul, cât și considerentele care îl susțin, s-a reținut reaua-credință a reclamanților, pe considerentul că nu au efectuat toate verificările pe care trebuie să le facă un om diligent, anterior încheierii actului păgubitor.

În aceste condiții, raportul de cauzalitate dintre fapta funcționarului de carte funciară de a radia notarea de sub B27 și prejudiciul suferit de reclamanți prin pierderea prețului contractual este exclus, fapta angajatului pârâtului nefiind producătoare a prejudiciului, cât timp existând în cartea funciară notat un proces, chiar dacă notarea era radiată se impuneau a se depune diligențe pentru cunoașterea hotărârii pronunțate în acel dosar, pentru cunoașterea stării de fapt concrete a terenului.

Diligența rezonabilă manifestată la cumpărarea unui imobil nu înseamnă că radierea unei notării exonerează viitorul cumpărător de obligația de a efectua verificări privitor la situația de fapt și de drept a imobilului, în condițiile în care cartea funciară furnizează date privitoare la anumite litigii existente cu privire la acel bun.

În baza considerentelor relevate și a textelor legale invocate tribunalul a respins ca neîntemeiate excepțiile lipsei calității procesuale pasive și prescripției dreptului material la acțiune invocate de pârât, iar pe fond a respins ca neîntemeiată acțiunea civilă formulată de reclamanți.

În baza art. 274, 276 C. proc. civ., văzând limitele în care reclamanții sunt în culpă procesuală, în condițiile respingerii excepțiilor invocate de pârâți, interesul lor comun și raporturile dintre aceștia, reținând că în acest cadru procesual reclamanții nu au solicitat cheltuieli de judecată, tribunalul a obligat reclamanții, în solidar, să plătească pârâtului suma de 300 RON cu titlu de cheltuieli de judecată parțiale, reprezentând onorariul de avocat, justificat cu chitanțele nr. 96/2016 și nr. 121/2016 depuse la dosar.

Din totalul cheltuielilor de judecată efectuate în cauză de pârât, de 400 RON, reprezentând onorariu de avocat, suma de 100 RON, a fost apreciată ca fiind aferentă apărărilor formulate pe excepțiile invocate, excepții respinse de instanță, pârâtul pierzând procesul în proporție de ¼ părți.

Sentința atacată este temeinică și legală sub aspectul constatării neîndeplinirii condițiilor angajării răspunderii civile delictuale, dar este nelegală și netemeinică sub aspectul respingerii excepției inadmisibilității acțiunii în temeiul dispozițiilor art. 1000 alin. (3) din vechiul C. civ., a excepției lipsei calității procesuale pasive a O.C.P.I. Bistrița-Năsăud și a prescripției dreptului la acțiune.

Tribunalul Bistrița-Năsăud, în urma analizării evoluției în timp a legislației privind reglementarea ținerii cărților funciare a ajuns la concluzia că deși la data realizării operațiunii de carte funciară încriminată, respectiv la data promovării acțiunii introductive de instanță sunt în vigoare și aplicabile dispozițiile Decretului-lege nr. 115/1938, dispozițiile art. 41 privitoare la răspunderea pentru ținerea defectuoasă a cărților funciare ar fi căzut în desuetudine, respectiv ar fi fost abrogate tacit.

Această aserțiune nu are un temei legal, nu există un mod de abrogare a unor dispoziții exprese dintr-o lege în vigoare prin căderea în desuetudine, cu atât mai mult cu cât aceeași răspundere pentru ținerea defectuoasă a cărților funciare și-a găsit o reglementare nouă în condițiile art. 915 din Noul C. civ.

Prin acțiunea introductivă de instanță, apoi precizată, reclamanții au solicitat ca în baza dispozițiilor art. 1000 alin. (3) din vechiul C. civ. să fie obligați să-i achite cu titlu de daune suma de 526.128 RON (echivalentul a 120.000 euro) urmare a radierii unei notări din cartea funciară fără temei legal.

Chestionat de instanță reclamantul, prin reprezentantul său, a precizat în mod repetat că temeiul juridic al acțiunii sale îl constituie dispozițiile art. 1000 alin. (3) din vechiul C. civ., respectiv răspunderea comitentului pentru prepus.

Având în vedere temeiul juridic al acțiunii și existența unor dispoziții legale - exprese privitoare la recuperarea prejudiciul cauzat prin ținerea defectuoasă a cărților funciare apreciază că acțiunea în cauză este inadmisibilă în baza temeiului juridic invocat, că în baza dispozițiilor legale corecte noi (O.C.P.I. Bistrița-Năsăud) nu are calitate procesuală pasivă și acțiunea este prescrisă și totodată neîntemeiată, după cum se va arăta în continuare.

Cu privire la inadmisibilitatea acțiunii formulate în baza dispozițiilor art. 1000 alin. (3) vechiul C. civ.:

Un prim aspect ce trebuie lămurit în prezenta cauză este cel al dispozițiilor legale aplicabile, raportat la data radierii notării încriminate din cartea funciară (07.01.2008) și existența unei prevederi speciale privitoare la recuperarea prejudiciului cauzat prin ținerea defectuoasă a cărților funciare.

Având în vedere că atât în reglementarea Decretului - Lege nr. 115/1938, cât și a actualului C. civ. există dispoziții speciale privitoare la recuperarea prejudiciului cauzat prin ținerea defectuoasă a cărților funciare în cauză sunt aplicabile aceste dispoziții speciale potrivit principiului - cauzele speciale derogă de la cele generale - și nu sunt aplicabile dispozițiile C. civ., respectiv ale art. 1000 alin. (3), situație în care acțiunea apare ca inadmisibilă în baza temeiului juridic invocat de reclamant.

Cu privire la excepția lipsei calității procesuale pasive a O.C.P.I. Bistrița-Năsăud în situația existenței unei reglementări speciale cu privire la recuperarea prejudiciului cauzat prin ținerea defectuoasă a cărților funciare atât în vechea reglementare a Decretului - Lege nr. 115/1938 cât și a art. 915 din Noul C. civ. se pune problema aplicării în timp a legii civile, respectiv care reglementare se aplică în cauza de față, având în vedere că radierea notării din cartea funciară încriminată a avut loc la 07.01.2008.

Răspunderea pentru ținerea defectuoasă a cărții funciare este o veritabilă răspundere civilă delictuală având caracter solidar, cel prejudiciat fiind îndreptățit să acționeze, conform opțiunii sale, împotriva oficiului competent sau a funcționarului răspunzător de producerea prejudiciului - a fost introdusă, cu titlu de noutate, prin art. 915 al Noului C. civ.

Însă, potrivit prevederilor art. 76 din Legea nr. 71/2011, pentru punerea în aplicare a Legii nr. 287/2009, privind C. civ. "Dispozițiile art. 876-915 din C. civ. privitoare la cazurile, condițiile, efectele și regimul înscrierilor în cartea funciară se aplică numai actelor și faptelor juridice încheiate, sau după caz, săvârșite ori produse după intrarea în vigoare a C. civ.", iar art. 77 prevede faptul că "înscrierile în cartea funciară efectuate în temeiul unor acte ori fapte juridice încheiate sau, după caz, săvârșite ori produse anterior intrării în vigoare a C. civ. vor produce efectele prevăzute de legea în vigoare la data încheierii acestor acte, ori, după caz, la data săvârșirii sau producerii acestor fapte, chiar dacă aceste înscrieri sunt efectuate după data intrării în vigoare a C. civ."

Astfel, în speță sunt aplicabile prevederile art. 41 din Decretul-lege nr. 115/1938, pentru unificarea dispozițiilor privitoare la cărțile funciare (abrogat de Legea nr. 71/2011 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 287/2009 privind C. civ.), act normativ în vigoare la data efectuării operațiunilor de carte funciară:

"cel păgubit, prin orice vină săvârșită în ținerea cărții funciare, va putea cere despăgubire Statului dacă paguba n-a putut fi înlăturată în tot sau în parte prin exercitarea căilor de atac prevăzute de lege.

Acțiunea în despăgubire împotriva Statului se va prescrie prin șase luni, socotite din ziua în care cel păgubit a cunoscut faptul păgubitor și în orice caz prin patru ani de la data când instanța de carte funciară a dat încheierea prin care s-a pricinuit paguba".

Întrucât legea stabilește calitatea procesuală pasivă în formularea acestor acțiuni, iar aceasta nu revine Oficiilor de cadastru și Publicitate Imobiliară, ci Statului Român prin Ministerul Finanțelor Publice, solicită a se acțiunea ca fiind introdusă împotriva unei persoane lipsită de calitate procesuală pasivă.

În același sens s-a pronunțat și Curtea de Apel Cluj prin Decizia nr. 1461/A/2015 pronunțată în Dosarul nr. x/117/2014, depusă la dosar la termenul anterior de judecată.

Cu privire la excepția prescripției dreptului material la acțiune, sunt aplicabile dispozițiile art. 41 alin. (2) din Decretul-lege nr. 115/1938 .Se prevede un termen de 6 luni de la data la care cel păgubit a aflat de faptul păgubitor, și în orice caz 4 ani de la data încheierii. Se poate susține că cel păgubit are cunoștință de faptul păgubitor din ziua în care i se comunică încheierea. Termenul precizat " în orice caz " la 4 ani, poate fi considerat că se aplică în cazul în care încheierea nu se comunică.

Aplicând această prezumție a cunoașterii încheierii păgubitoare, termenul de 6 luni a rămas în vigoare și după punerea în aplicarea Decretului nr. 167/1958, dar termenul de 4 ani a fost redus la 3 ani prin dispozițiile art. 26 din același decret.

Având în vedere că reclamantul a fost parte în Dosarele Judecătoriei Bistrița nr. x/190/2007 și nr. x/190/2007, privitoare la același teren, iar sentințele nr. 2683/2009, respectiv nr. 5115/2008 au fost pronunțate în contradictoriu cu acesta este evident că depunerea acțiunii la 14 februarie 2013 este înafara termenului legal.

Față de cele mai sus arătate, excepțiile invocate (dacă se impune analizarea tuturor) sunt întemeiate și a solicitat admiterea apelului și menținerea soluției de respingere a acțiunii în baza considerentelor de admitere a excepțiilor invocate.

Reclamanții A. și B. au declarat, de asemenea, apel împotriva aceleiași hotărâri, pe care o consideră nelegală și netemeinică.

Au arătat reclamanții că se afirmă că prin sentința civilă nr. 5133/2011 și Decizia nr. 89/A/2011 pronunțată în apelul din Dosar nr. x/190/2010 s-a reținut reaua lor credință în achiziționarea imobilului teren, însă, instanța s-a raportat doar la hotărârea primei instanțe. În dosarul menționat există exercitate căi ordinare de atac, anume recurs, astfel încât nu există vreo statuare cu putere de lucru judecat în privința acestui aspect, a bunei sau relei credințe.

Prin urmare, instanța poate reține doar ce s-a statuat în această ultimă etapă procedurală și nicidecum lua în considerare reținerile instanței de fond. Instanța de fond a statuat reaua-credință a apelanților, însă prin hotărârea ulterioară, mai exact prin Decizia nr. 445/R/2012 din Dorul. nr. x/190/2010, nu se mai susține existența relei-credințe în contractare.

Nu doar că s-a notat în CF nr. x Bistrița procesul dos. sub B27, dar s-a și radiat notarea la momentul încheierii contractului de către apelanți. Singura notare care apărea în CF nr. x era referitoare la alt proces (Dosar nr. x/190/2008 Judecătoria Bistrița), intentat de către C. împotriva lui L., proces despre care pe care cei doi apelanți arată că au avut cunoștință și pe care și l-au asumat.

În mod evident notarea acestui proces (Dosar nr. x/190/2007) și în CF nr. x Bistrița ar fi atras consecințele evidente: apelanții nu ar mai fi contractat în atare condiții. Instanța, în același Dosar nr. x/190/2010, de asemenea, a reținut că sunt incidente dispozițiile art. 36 din Legea nr. 7/1996, acțiunea în rectificare fiind admisibilă împotriva actualilor apelanți chiar fiind de bună credință întrucât au contractat în perioada cât publicitatea cărții funciare era suspendată.

Așadar, instanța analizând buna-credință a apelanților nu mai conchide în a promova reaua-credință și ignoranța, ci doar se rezumă să concluzioneze că acțiunea ulterioară în rectificare putea fi îndreptată și împotriva unor subdobânditori de bună-credință.

Arată apelanții că se afirmă că, prin consultarea colii de carte funciară și compararea sentințelor dosarelor menționate în CF nr. x Bistrița, ar fi constatat că radierea este greșită, însă, apreciază aceste acțiuni ca excedând limitele unor bune diligențe.

Astfel, anterior momentului contractării s-a deplasat la teren și au constatat folosința faptică a terenului în persoanei numitei C., aceasta plus verificările pe care le-au efectuat la CF nr. x Bistrița au condus spre concluzia logică: terenul era liber de sarcini iar vânzătorul era proprietarul terenului.

Un aspect esențial pe care instanța de fond ar fi trebuit să-l verifice în cercetarea bunei credințe a apelanților îl reprezintă faptul că în anul 2008, pârâta C. era unica proprietară în CF, dreptul său de proprietate fiind dovedit cu o sentință definitivă și irevocabilă, fiind opozabil tuturor prin înscrierea în C.F. a dreptului său de proprietate. (Calitatea de proprietar a numitei C. a fost confirmată încă o dată și prin certificatul de atestare fiscală nr. x din 25.07.2008)

În acest context, este de remarcat că la data achiziționării de către apelant a terenului în suprafață de 2.200 mp, proprietară tabulară era pârâta C. care exercită în mod public acest drept, nefiind notată în CF nicio acțiune sau cerere a reclamantelor din care să reiasă că acest drept ar fi contestat.

Cu toate acestea, instanța de fond în Dosarul nr. x/190/2010, a apreciat ca sentința definitivă și irevocabilă a pârâtei C. și-a pierdut valabilitatea și suportul probator.

Aceste susțineri contravin tuturor regulilor de drept în materie civilă. Sentința civilă căreia prima instanță nu-i atribuie nici un fel de valabilitate juridică se bucură de aceeași forță juridică specifică tuturor hotărârilor judecătorești, fiind opozabilă erga omnes, inclusiv instanței de judecată.

Împrejurarea că în C.F. nr. x Bistrița a fost notat un proces, care a fost radiat cu jumătate de an anterior încheierii de către apelanți a contractului autentic de vânzare cumpărare nu denota reaua lor credință, ci mai degrabă confirmă faptul că la data încheierii contractului de vânzare cumpărare aceștia, încrezându-ne în cuprinsul cărții funciare au plătit un preț extrem de mare, convinși fiind că terenul în litigiu aparține singurei proprietare, numitei C. și că, cu privire la acesta nu există niciun fel de probleme juridice.

Ar fi eronat a se crede că apelanții ar fi contractat un credit bancar exact pentru a cumpăra acest teren și ar fi achiziționat terenul cu suma de 120.000 euro dacă nu erau convinși că problema juridică a terenului a fost tranșată.

Din moment ce rezultatul acestor verificări nu au fost de natură a le crea suspiciuni în legătură cu situația juridică a terenului puteau proceda mai departe la încheierea contractului de vânzare cumpărare.

Apelanții arată că nu se poate reține în sarcina lor nedepunerea unor minime diligențele pentru verificarea acestor notări, la fel ca și cum nu se poate imputa că nu au efectuat verificări cu privire la numere de dosare care să corespunde cu sentințele din acele dosare - acest lucru excede unei bune diligențe. Logic și firesc era ca pe lângă verificarea persoanei care avea proprietatea faptică a imobilului, să solicite extras de carte funciară, ceea ce au și făcut, iar dacă imobilul apărea ca fiind fără sarcini - de bună credință fiind, neavând alte bănuieli și având încredere că acest extras reflecta realitatea - să procedeze la cumpărarea terenului.

Rezultă că, la data achiziționării imobilului pârâții A. și B. au depus toate diligentele încrezându-se atât în cuprinsul CF-ului cât și în titlul de proprietate al vânzătoarei, consfințit printr-o sentință definitivă și irevocabilă. Nicio altă persoană nu avea notată vreo acțiune în C.F., notare care să conducă la concluzia că vânzătoarea C. nu ar fi proprietara terenului.

Astfel că, principiul ocrotirii cumpărătorului de bună credință consfințit și prin dispozițiile Legii nr. 247/2005 are incidență în prezenta cauză.

Este real că prin cartea funciara se furnizează date privitoare la anumite litigii, așa cum este cazul și a cărții funciare nr. x, însă litigiul notat în cartea funciară privea un alt proces, și nu cel radiat de către pârâtă". Cartea funciară nr. x Bistrița - CF consultat de către apelanți, pentru că în acest CF era trecut imobilul obiect al contractului - nu a furnizat indicii cu privire la litigiul din Dosarul nr. x/190/2007. Despre litigiul notat în CF ( Dosar nr. x/190/2008) apelanții au avut cunoștință atât de la C. cât și din cuprinsul cărții funciare, însă în aceeași dată, respectiv anterior încheierii contractului de vânzare cumpărare de către ei s-a încheiat și actul de revocare a contractului de schimb autentificat sub nr. x/2008. Într-adevăr, s-ar fi putut reține acest lucru, însă doar în ipoteza în care în CF nr. x ar fi fost notat un proces radiat, însă singura notare de la acel moment era a altui proces, din Dosarul nr. x/190/2008, despre care au știut și au contractat având cunoștința acestei notări. Or, nu se poate susține cu temei că apelanți nu au făcut diligențe pentru a cunoaște situația de carte funciară a imobilului și situația notărilor din c.f. devreme ce așa cum s-a arătat, în CF nu existau alte notări decât cele la care s-au referit. Ba mai mult, notarea litigiului (Dosar nr. x/190/2007) la care se făcea referire și care a fost radiat din culpa pârâtei nu a fost avut în vedere nici la încheierea contratului de schimb între C. și L. din data de 11 aprilie 2008, ceea ce le-a întărit convingerea că nu există alte litigii pe rol cu privire la acest imobil, situația acestuia fiind practic verificată inclusiv în acea ocazie. Niciodată în C.F. nu a fost notat Dosarul nr. x/190/2007, astfel încât orice alte verificări decât cele pe care le-au făcut deja, ar părea peste diligențele minime pe care ar trebui le facă un cumpărător.

În aceste condiții, raportul de cauzalitate dintre fapta funcționarului de carte funciară de a radia notarea de sub B2 și prejudiciul suferit de către apelanți prin pierderea prețului contractului de vânzare-cumpărare din 24.07.2008 apare a fi susținut de întreaga stare de fapt, dar și de înscrisurile din cartea funciară.

Apelanții A. și B. au depus întâmpinare la dosarul cauzei prin care s-a solicitat respingerea apelului formulat în cauză de pârât.

Au arătat că instanța de fond a dat o dezlegare corectă excepțiilor invocate de către pârâtul apelant, soluție care solicită a fi menținută, criticile aduse de către apelant nu sunt de natură a duce la o altă modalitate de soluționare a excepțiilor invocate.

Apelanta Oficiul de Cadastru și Publicitate Imobiliară Bistrița-Năsăud a depus întâmpinare la dosarul cauzei, prin care a solicitat a se constata nemotivarea apelului în drept și decăderea apelantului din acest drept, iar pe fond respingerea apelului formulat de reclamanții A. și B. împotriva sentinței Tribunalului Bistrița-Năsăud nr. 616/F/2016 ca nefondat și menținerea hotărârii atacate ca legală și temeinică, fără cheltuieli de judecată, pe care le va solicita pe cale separată.

Apelanta Oficiul de Cadastru și Publicitate Imobiliară Bistrița-Năsăud a depus răspuns la întâmpinarea intimaților reclamanți prin care solicită respingerea acestora, cu consecința admiterii apelului formulat de către aceasta.

Prin Decizia nr. 233/A/2017 din 13 aprilie 2017, Curtea de Apel Cluj, secția I civilă, a respins, ca nefondate, apelurile declarate de reclamanții A. și B., precum și de pârâtul Oficiul de Cadastru și Publicitate Imobiliară Bistrița-Năsăud împotriva sentinței civile nr. 616/F din 21 decembrie 2016 a Tribunalului Bistrița-Năsăud, pronunțată în Dosar nr. x/190/2013.

Curtea de Apel a reținut următoarele:

Prin acțiunea civilă de drept comun înregistrată în data de 14 februarie 2013, reclamanții A. și B. au chemat în judecată, în calitate de pârât, Oficiul de Cadastru și Publicitate Imobiliară Bistrița-Năsăud, pe temeiul răspunderii civile delictuale, reglementată prin art. 1000 alin. (3) din C. civ., solicitând obligarea pârâtului la repararea prejudiciului suferit urmare a faptei culpabile a prepusului său.

În motivele cererii de chemare în judecată, reclamanții au susținut, în esență, faptul că un angajat al pârâtului a procedat în mod greșit la radierea notării unei acțiuni în cartea funciară astfel încât, încrezându-se în realitatea informațiilor transmise de cartea funciară, reclamanții au încheiat un contract de vânzare-cumpărare care, ulterior, a fost desființat, pierzând astfel proprietatea imobilului teren care a făcut obiectul vânzării. Mai mult, urmare a decesului intervenit al vânzătoarei, moștenitorii acesteia se află în imposibilitatea de a restitui prețul plătit.

Sub aspectul împrejurărilor de fapt esențiale în prezentul proces, Curtea constată că ele au fost temeinic stabilite prin hotărârea de primă instanță, starea de fapt nefiind contestată, în apel.

Astfel, în data de 24 iulie 2008, reclamanții A. și B. au încheiat cu numita C. contractul de vânzare-cumpărare autentificat cu nr. x de Biroul Notarilor Publici Asociați D. și E., având ca obiect imobilul teren situat în Bistrița, evidențiat în CF (provenită din conversia pe hârtie a CF Bistrița cu nr. top x) .

Inițial, imobilul a fost înscris în CF Bistrița, iar conform mențiunilor de sub B27 din această coală funciară, în baza încheierii CF din 15 octombrie 2007, a fost notat procesul cu privire la imobilul de sub A+17, din Dosarul civil nr. x/190/2017 din 23 octombrie 2007, al Judecătoriei Bistrița.

În data de 7 ianuarie 2008, un funcționar al Oficiului de Cadastru și Publicitate Imobiliară Bistrița-Năsăud a procedat la radierea mențiunii ce viza notarea procesului obiect al Dosarului nr. x/190/2007 invocând încheierea CF nr. x/2008 și sentința civilă nr. 323/2006 pronunțată în Dosar nr. x/2005.

Radierea efectuată de angajatul pârâtului, cea care, în opinia reclamanților constituie cauza prejudiciului material pe care îl suportă în prezent, a avut loc, așadar, în data de 7 ianuarie 2008, anterior intrării în vigoare a Noului C. civ. Actul normativ a fost adoptat prin Legea nr. 287 din 17 iulie 2009, republicată cu modificări în 15 iulie 2011 în Monitorul Oficial Partea I nr. 505-2011. C. civ. a intrat în vigoare prin adoptarea Legii de punere în aplicare nr. 71/2011, act normativ care cuprinde și unele măsuri tranzitorii.

Dispozițiile Decretului-lege nr. 115/1938 au fost abrogate expres prin Noul C. civ., însă, potrivit prevederilor art. 76 din Legea nr. 71/2011, pentru punerea în aplicare a Legii nr. 287/2009, privind C. civ., dispozițiile art. 876-915 din C. civ. privitoare la cazurile, condițiile, efectele și regimul înscrierilor în cartea funciară se aplică numai actelor și faptelor juridice încheiate, sau după caz, săvârșite ori produse după intrarea în vigoare a C. civ., iar art. 77 prevede faptul că înscrierile în cartea funciară efectuate în temeiul unor acte ori fapte juridice încheiate sau, după caz, săvârșite ori produse anterior intrării în vigoare a C. civ. vor produce efectele prevăzute de legea în vigoare la data încheierii acestor acte, ori, după caz, la data săvârșirii sau producerii acestor fapte, chiar dacă aceste înscrieri sunt efectuate după data intrării în vigoare a C. civ.

În raport cu art. 72 alin. (2) din Legea nr. 7/1996, dispozițiile Decretului-lege nr. 115/1938 își încetează aplicabilitatea la data finalizării lucrărilor de cadastru general și a registrelor de publicitate imobiliară pe întregul teritoriul al unei unități administrativ-teritoriale.

Întrucât nu a fost dovedit faptul că pe raza municipiului Bistrița s-au finalizat lucrările de cadastru, în sens contrar existând adresa nr. x/2016 emisă de pârât în prezentul proces, Decretul-lege nr. 115/1938 nu ar putea fi considerat abrogat prin Legea nr. 7/1996.

Din această perspectivă, a conflictului de legi în timp, în mod corect prima instanță a stabilit că operațiunea de radiere efectuată de angajatul pârâtului intră sub incidența dispozițiilor Decretului-lege nr. 115/1938 pentru unificarea dispozițiilor privitoare la cărțile funciare.

În raport cu dispozițiile art. 41 din Decretul-lege nr. 115/1938, cel păgubit prin orice vină săvârșită în ținerea cărții funciare va putea cere despăgubire Statului, dacă paguba nu a putut fi înlăturată, în tot sau în parte, prin exercitarea căilor de atac prevăzute de lege.

Acțiunea în despăgubire împotriva Statului se va prescrie prin 6 luni, socotite din ziua în care cel păgubit a cunoscut faptul păgubitor și în orice caz prin 4 ani de la data când instanța de carte funciară a dat încheierea prin care s-a pricinuit paguba.

Prescripția va fi suspendată prin exercitarea căilor de atac prevăzute de lege.

De acest text normativ s-a prevalat pârâtul în prezentul proces, invocând, în apărare, inadmisibilitatea acțiunii de drept comun în repararea prejudiciului, exercitată de reclamanți, lipsa calității sale procesuale pasive precum și prescripția dreptului material al acțiunii.

Aceste excepții au fost invocate în primă instanță, fiind reiterate prin motivele de apel, iar rezolvarea pe care tribunalul a dat-o excepțiilor, în ordinea lor firească este în aprecierea Curții corectă.

Realizând o temeinică analiză a contextului istoric în care a fost adoptat art. 41 din Decretul-lege nr. 115/1938, prima instanță concluzionează în sensul că aceste dispoziții au fost adoptate într-o perioadă în care activitatea de publicitate imobiliară revenea judecătorului de carte funciară, respectiv notarului de stat, care nu aveau încheiate contracte de muncă cu angajatorul, răspunderea delictuală a acestora fiind una subsidiară și specială. În aceste condiții, subliniază prima instanță, pornind de la considerentul că activitatea judiciară se desfășura ca un serviciu public asigurat de stat, răspunderea patrimonială pentru activitatea judecătorului de carte funciară revenea Statului, care putea fi chemat în judecată de cel păgubit, prin orice vină săvârșită în ținerea cărții funciare.

Este relevant faptul că, odată cu punerea în aplicare a Hotărârii de Guvern nr. 1210/2004, publicitatea imobiliară a fost preluată de la Ministerul Justiției de către Agenția Națională de Cadastru și Publicitate Imobiliară, instituție publică cu personalitate juridică aflată în subordinea Ministerului Administrației și Internelor.

Astfel fiind, dacă activitatea judecătorului de carte funciară s-a desfășurat anterior în baza Legii nr. 92/1992, a Legii nr. 7/1996, a Ordinului nr. 2371/C/1997, a Ordinului nr. 627/2004 și a Ordinului nr. 633/2006, începând cu anul 2004, odată cu aplicarea H.G. nr. 1210/2004 activitatea de publicitate imobiliară a intrat sub incidența acestui act normativ, fiind desfășurată de funcționari ai Agenției Naționale de Cadastru și Publicitate Imobiliară, respectiv registratorii de carte funciară.

Operațiunea de radiere efectuată de pârât în data de 7 ianuarie 2008 este, așadar, cu certitudine ulterioară preluării activității de publicitate imobiliară de către Agenția Națională de Cadastru și Publicitate Imobiliară, instituție publică distinctă de instanța de judecată și care nu mai implică, sub nicio formă, intervenția unui judecător de carte funciară, pentru activitate căruia Statul să își asume răspunderea în raport cu cel vătămat.

Rezultă astfel, cu puterea evidenței, că rațiunile pentru care a fost adoptat art. 41 din Decretul-lege nr. 115/1938 au dispărut în timp, din momentul în care activitatea de publicitate imobiliară a fost preluată de o instituție publică distinctă, aflată în subordinea Ministerului Administrației și Internelor, iar nu a Ministerului Justiției. Prin urmare, această dispoziție legală a rămas fără obiect și nu se va mai aplica, fiind căzută în desuetitudine.

Indiscutabil, dispoziția analizată nu a fost abrogată, însă, atât doctrina cât și jurisprudența au acceptat, cu caracter unitar, de-a lungul timpului, că legea poate ieși din vigoare nu doar prin abrogare, ajungere la termen sau anulare ci și prin căderea ei în desuetitudine, atunci când relațiile sociale ce cad sub incidența acesteia au încetat să mai existe sau în cazul nașterii unor cutume contra lege, având ca efect încetarea aplicării dispozițiilor legale înseși.

De altfel, desuetitudinea este recunoscută și de legiuitor, art. 17 din Legea nr. 24/2000 privind normele de tehnică legislativă pentru elaborarea actelor normative, republicată stipulând:

"În vederea asumării legislației active în procesul de elaborare a proiectelor de acte normative se va urmări abrogarea expresă a dispozițiilor legale căzute în desuetitudine sau care înregistrează aspecte de contradictorialitate cu reglementarea preconizată".

Aceste norme de tehnică legislativă au fost respectate de legiuitor care,