Sari la conținut
ÎNAPOI LA REZULTATE Înalta Curte de Casație și Justiție
Sursă originală
ÎCCJ 03.05.2012
respins

ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 2249/2012

HOTĂRÂRE
03.05.2012
CAMERĂ
civil_2
Citează această cauză
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 2249/2012 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2012)

Ședința publică de la 3 mai 2012 Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Judecătoria Vișeul de Sus prin sentința civilă nr. 1126 din 23 mai 2006 a admis excepția prematurității acțiunii invocată de pârâții O.F.I. și S.L.M. și a respins acțiunea reclamantului T.V. împotriva celor doi pârâți, având ca obiect rezoluțiunea contractului de asociere în participațiune încheiat la data de 18 iunie 2005 și a contractului de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 1728 di 17 iunie 2005 la Biroul Notarului Public T.C. din Borșa județul Maramureș. A mai fost respinsă excepția lipsei calității procesuale pasive ridicată de pârâtul O.F.I. și obligat reclamantul să plătească pârâților suma de 50.000 lei reprezentând cheltuieli de judecată.

Tribunalul Maramureș, secția civilă, prin decizia civilă nr. 78/A din 4 aprilie 2007 a admis apelurile declarate de reclamantul T.V. și pârâtul O.F.I. împotriva sentinței civile nr. 1126 din 23 mai 2006 pronunțate de Judecătoria Vișeul de Sus, pe care a desființat-o și a trimis cauza spre rejudecare aceleiași instanțe, anulând ca netimbrat apelul pârâtului S.L.M. Prin decizia civilă nr. 2443/R din 28 noiembrie 2007 Curtea de Apel Cluj, secția civilă, de muncă și asigurări sociale, pentru minori și familie, a respins ca nefondat recursul declarat de pârâtul O.F.I. împotriva deciziei civile nr. 78/A din 4 aprilie 2007 a Tribunalului Maramureș, secția civilă. Ulterior, Înalta Curte de Casație și Justiție, secția civilă și de proprietate intelectuală, prin încheierea nr. 975 din 3 februarie 2009 a admis cererea formulată de petentul O.F.I.

și a strămutat judecata pricinii ce a format obiectul dosarului nr. 2864/316/2008 al Judecătoriei Vișeul de Sus de la această instanță la Judecătoria Suceava. Judecătoria Suceava prin sentința civilă nr. 4644 din 12 noiembrie 2009 a admis excepția necompetenței materiale a instanței, invocată din oficiu și a declinat competența de soluționare a prezentei cauze în favoarea Tribunalului Suceava, secția comercială, contencios administrativ și fiscal, cu motivarea că potrivit art. 2 alin. (1) lit. a) C. proc. civ. , tribunalul judecă procesele și cererile în materie comercială al căror obiect are o valoare de peste 100.000 lei. Această soluție a fost menținută prin decizia nr. 127 din 24 februarie 2010 pronunțată de Tribunalul Suceava, secția comercială, de contencios administrativ și fiscal, care a respins ca nefondat recursul declarat de reclamantul T.V.

împotriva sentinței civile nr. 4644 din 12 noiembrie 2009 a Judecătoriei Suceava. Tribunalul Suceava, secția comercială, de contencios administrativ și fiscal, prin sentința nr. 4371 din 5 noiembrie 2010 a respins ca nefondate excepțiile invocate de pârâtul O.F.I. și a admis, astfel cum a fost precizată, acțiunea principală având ca obiect rezoluțiunea contractului, formulată de reclamantul T.V. în contradictoriu cu pârâții O.F.I. și S.L.M. S-a constatat simulată clauza privind plata prețului din contractul de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 1727 din 17 iunie 2005 precum și a contractului de participațiune autentificat sub nr. 1728 din 17 iunie 2005 de BNP T.C. S-a dispus radierea dreptului de proprietate al pârâtului O.F.I.

referitor la parcela funciară nr. 4930/7 în suprafață de 2000 mp din C.F. nr. 9952/N aparținând comunei cadastrale Borșa. De asemenea a fost respinsă cererea reconvențională ca nefondată și obligat pârâtul O.F.I. să plătească reclamantului suma de 22.100 lei cu titlu de cheltuieli de judecată. In fundamentarea acestei sentințe, instanța de fond a reținut că la data de 27 aprilie 2009 reclamantul și-a precizat acțiunea în sensul constatării faptului că înscrisul intitulat contract de vânzare-cumpărare este un act simulat parțial sub aspectul mențiunii că prețul ar fi fost achitat integral, iar prețul real îl reprezintă construcția pe care cumpărătorul s-a obligat să o edifice și să o transmită vânzătorului.

Prin notele de ședință depuse iar ulterior prin concluziile scrise, pârâtul O.F.I. a invocat inadmisibilitatea unei astfel de modificări a cererii de chemare în judecată precum și lipsa calității sale procesual pasive. Excepțiile au fost respinse ca neîntemeiate, fiind respectate dispozițiile art. 132 C. proc. civ., cererea precizatoare a reclamantului fiind depusă la primul termen de judecată la Judecătoria Suceava, adică la data de 27 aprilie 2009. Pârâtul O.F.I. are calitate procesuală atâta timp cât acesta figurează în ambele contracte ce fac obiectul litigiului. Pe fondul cauzei, acțiunea a fost găsită întemeiată, deoarece din relațiile înaintate de Biroul Notarului Public T.C. precum și din celelalte mijloace de probă a reieșit într-adevăr că prețul terenului urma să se concretizeze în realizarea construcției.

Contractul de vânzare-cumpărare și cel de asociere în participațiune sunt contemporane, situație constatată și prin considerentele deciziei civile nr. 2443 din 28 noiembrie 2007 a Curții de Apel Cluj. Contractul de vânzare-cumpărare este un act simulat parțial sub aspectul mențiunii că prețul s-a achitat integral la data autentificării, iar contra-înscrisul, respectiv contractul de asociere în participațiune stabilește adevăratele raporturi juridice dintre părți, respectiv că prețul este constituit din construcția turistică, devenind aplicabile dispozițiile art. 1175 C. civ. Nerealizarea construcției la care pârâtul s-a obligat prin contractul de asociere atrage și rezoluțiunea contractului de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 1728 din 17 iunie 2005 pentru neplata prețului, potrivit art. 1365 C. civ.

Ca efect al desființării vânzării, în temeiul art. 36 pct. 3 din Legea nr. 7/1996 s-a dispus și rectificarea C.F. nr. 9942/N a localității Borșa, în sensul radierii dreptului de proprietate al pârâtului. Curtea de Apel Suceava, secția comercială, contencios administrativ și fiscal, prin decizia nr. 51 din 9 iunie 2011 a respins ca nefondat apelul pârâtului O.F.I. împotriva sentinței nr. 4371 din 5 noiembrie 2011 pronunțată de Tribunalul Suceava, secția comercială, de contencios administrativ și fiscal, fiind preluate toate argumentele expuse anterior. Împotriva deciziei nr. 51 din 9 iunie 2011 pronunțate de Curtea de Apel Suceava, secția comercială, de contencios administrativ și fiscal, a promovat recurs pârâtul O.F.I.

care a criticat această hotărâre judecătorească pentru nelegalitate și netemeinicie, solicitând în temeiul art. 304 pct. 3, 8 și 9 C. proc. civ. admiterea recursului, casarea deciziei atacate și trimiterea cauzei spre rejudecare la instanța civilă competentă, iar în situația reținerii cauzei spre rejudecare, având în vedere existența celui de-al doilea ciclu procesual, admiterea recursului și modificarea deciziei criticate cu consecința respingerii acțiunii reclamantului ca neîntemeiată. In dezvoltarea motivelor de recurs s-a evocat faptul că hotărârile judecătorești s-au dat cu încălcarea competenței altei instanțe, în realitate competența de soluționare a cauzei revenind unei instanțe civile și nu comerciale, părțile litigiului fiind persoane fizice și nici unul dintre contractele încheiate nu este contract comercial.

Eronat a reținut instanța de apel că la momentul încheierii contractului de asociere în participațiune părțile acestui contract ar fi fost O.F.I. și T.V., iar S.L.M. ar fi semnat doar în calitate de mandatar a lui O.F.I. în baza procurii nr. 461, deși nu a fost dată nici o procură în acest sens. Au fost încălcate cele mai elementare norme de drept atât cu privire la contractul de mandat cât și cu privire la calitatea părților care pot încheia și modifica un contract de vânzare-cumpărare. In ceea ce privește contractul de asociere în participațiune recurentul nu are calitate procesuală pasivă și nici de co-contractant cu T.V. Cu privire la cheltuielile de judecată acordate reclamantului nu au fost depuse chitanțe doveditoare, iar onorariul de avocat a fost exagerat de mare.

Intimatul-pârât T.V. a depus întâmpinare, motivată în fapt și în drept, prin care a cerut respingerea recursului. Înalta Curte, analizând materialul probator administrat în cauză, raportat la toate criticile aduse de recurentul-pârât O.F.I., constată că sunt nejustificate, urmând a respinge ca nefondat recursul, pentru următoarele considerente. Instanțele judecătorești anterioare, au reținut o corectă situație de fapt și de drept, printr-o integrală apreciere a probelor stabilind adevăratele raporturi juridice dintre părți, cu reala întindere a drepturilor și obligațiilor asumate reciproc, în concordanță deplină cu clauzele contractului de vânzare-cumpărare precum și cele ale contractului de asociere în participațiune, conducând la admiterea acțiunii reclamantului așa cum a fost precizată.

Întreaga documentație dovedește pe deplin că pârâtul O.F.I. are calitate procesuală pasivă în raport de capătul de cerere vizând rezilierea contractului de asociere în participațiune. Contractul de asociere în participațiune, încheiat între reclamantul T.V. și pârâtul O.F.I. prin mandatar S.L.M., potrivit relațiilor oferite de Biroul Notarului Public T.C., are o omisiune, prin aceea că atunci când el a fost autentificat sub nr. 1728 din 17 iunie 2005 nu a fost trecut și numărul autentic al procurii nr. 461 din 12 februarie 2005. Aceasta, explică notarul public, este o greșeală de formă ci nu de fond, care poate fi completată printr-o încheiere în baza art. 53 din Legea nr. 36/1995, caracteristică unei omisiuni corectabilă.

In procura autentificată sub nr. 461 din 12 februarie 2005 pârâtul O.F.I. l-a mandatat pe S.L.M. să obțină documentația și să execute o construcție, semnând oriunde nevoia o va cere în limitele împuternicirii, ori în acel contract de asociere în participațiune se menționează despre executarea construcțiilor, denumite obiective. O condiție pentru ca o persoană să fie parte în proces este calitatea procesuală, legitimatio ad causam , care presupune existența unei identități între persoana reclamantului și persoana care este titular al dreptului în raportul juridic dedus judecății - calitate procesuală activă și pe de altă parte, existența unei identități între persoana pârâtului și cel obligat în același raport juridic - calitatea procesuală pasivă.

Între părți au avut loc cu certitudine relații comerciale circumscrise unei asocieri în participațiune, așa cum se regăsește reglementată de dispozițiile art. 251 C. com. Nu poate fi primită teza acreditată de recurentul-reclamant potrivit căreia prezenta cauză este de natură civilă și că ar atrage competența materială a Secției Civile a Tribunalului sau Curții de Apel, greșit fiind soluționat litigiul de Secția Comercială a acestor instanțe. Astfel, reglementările cuprinse în art. 2 pct. 1 lit. a) C. proc. civ., conduc la teza potrivit căreia procesele și cererile în materie comercială al căror obiect este sau nu evaluabil în bani, rațione materie, sunt de competența jurisdicției comerciale.

Codul comercial român în art. 3 stabilește anumite acte juridice și operațiuni pe care le califică „fapte de comerț", prin săvârșirea uneia sau mai multor fapte de comerț născându-se raporturi juridice reglementate în exclusivitate de legile comerciale. În continuare, art. 4 C. com. expres arată că „se socotesc, afară de acestea, ca fapte de comerț, celelalte contracte și operațiuni ale unui comerciant, dacă nu sunt de natură civilă sau dacă contrariul nu rezultă din însuși actul". În final, art. 56 C. com. mai precizează că „dacă un act este comercial, numai pentru una din părți, toți contractanții sunt supuși încât privește acest act, legii comerciale, afară de dispozițiunile privitoare la persoana chiar a comercianților și de cazurile în care legea ar dispune altfel". Doctrina și jurisprudența, adoptând teza potrivit căreia enumerarea faptelor de comerț, expusă anterior potrivit art. 3 C. com.

are un caracter enunțiativ, se admite că pot fi considerate ca fapte de comerț și alte acte și operațiunii care nu se regăsesc în enumerarea acestui text. Din expunerea și coroborarea reglementărilor Codului comercial, rezultă că este consacrat sistemul obiectiv al dreptului comercial, completat cu un criteriu subiectiv, astfel că prin stabilirea faptelor de comerț se ajunge la determinarea calității de comerciant și implicit, la determinarea domeniului dreptului comercial. Amplu argumentat, instanța de apel a apreciat, în esență că prin actul adițional la contractul de vânzare-cumpărare s-a menționat expres că asocierea în participațiune este parte integrantă a contractului de vânzare-cumpărare, prețul vânzării-cumpărării terenului constituindu-1 edificarea de către pârât a construcției.

In speță sunt aplicabile dispozițiile art. 274 C. proc. civ. și anume că partea care cade în pretenții va fi obligată, la cerere să plătească cheltuielile de judecată. Cheltuielile de judecată cuprind taxele judiciare de timbru, timbru judiciar, plata expertizelor, despăgubirea martorilor, onorariile de avocat, precum și orice alte cheltuieli pe care partea care a câștigat procesul va dovedi că le-a făcut. Reglementările cuprinse în art. 31 din Legea nr. 51/1995 pentru organizarea și exercitarea profesiei de avocat cu modificările și completările aduse stabilesc că pentru activitatea sa profesională avocatul are dreptul la onorariu și la acoperirea tuturor cheltuielilor făcute în interesul procesual al clientului său, iar contractul de asistență juridică, legal încheiat, constituie titlu executoriu.

Neîndoielnic că reclamantul a beneficiat pe tot parcursul proceselor de asistență juridică calificată, complexă sub aspectul pregătirii apărării, a volumului efectiv de muncă, cauza având un grad sporit de dificultate și valoarea litigiului de natură comercială fiind mare, avocatul depunând toate diligentele în scopul realizării drepturilor deduse judecății. Partea care a câștigat procesul, beneficiază de rambursarea cheltuielilor de judecată, în măsura în care sunt reale, necesare și în cuantum rezonabil. Pentru aceste rațiuni, urmează a respinge ca nefondat recursul declarat de pârâtul O.F.I. împotriva deciziei nr. 51 din 9 iunie 2011 pronunțată de Curtea de Apel Suceava, secția comercială, contencios administrativ și fiscal, nefiind îndeplinită nici o cerință din cele prevăzute de dispozițiile art. 304 C. proc.

civ. În baza art. 274 C. proc. civ. urmează a obliga pe recurentul-pârât O.F.I. la plata sumei de 2.480 lei cu titlu de cheltuieli de judecată în favoarea intimatului-reclamant T.V.

D E C I D E Respinge ca nefondat recursul declarat de pârâtul O.F.I. împotriva deciziei nr. 51 din 9 iunie 2011 a Curții de Apel Suceava, secția comercială, contencios administrativ și fiscal. Obligă recurentul-pârât O.F.I. la plata sumei de 2480 lei, cu titlu de cheltuieli de judecată în favoarea intimatului reclamant T.V. Irevocabilă. Pronunțată, în ședința publică, astă^3 mai 2012.

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
ÎCCJ 2008-02-19
0,94
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 607/2008
Asupra recursului de față: Din examinarea lucrărilor dosarului, constată următoarele: Prin acțiunea formulată la 30 noiembrie 2005, la Judecătoria Vișeul de Sus, declinată spre competentă soluționare Tribunalului Maramureș, reclamanții D.G.
ÎCCJ 2009-11-10
0,94
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 2808/2009
Asupra recursurilor de față: Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Reclamanta SC V. SA Vișeul de Sus reprezentată prin D.G., B.A., B.I., D.M., P.I. și B.A. a chemat în judecată pe pârâta SC L. SRL, solicitând anularea c
ÎCCJ 2008-06-24
0,94
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 4229/2008
septembrie 2007 Curtea de Apel București, secția a III-a civilă și pentru cauze cu minori și de familie, a respins ca nefondat apelul declarat de reclamantul O.V. împotriva sentinței civile nr. 1105 din 19 septembrie 2006 și a încheierii di
ÎCCJ 2012-03-23
0,94
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1673/2012
Ședința publică de la 23 martie 2012 Deliberând asupra contestației în anulare, din examinarea actelor și lucrărilor dosarului, constată următoarele: Prin sentința nr. 3511 din 31 octombrie 2007 a Tribunalului Maramureș s-a admis excepția l
ÎCCJ 2012-12-14
0,94
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 7688/2012
(5) atrage obligația deținătorului a plăti noului proprietar o sumă, calculată pe zi de întârziere, reprezentând contravaloarea lipsei de folosință a imobilului restituit. În concluzie, tribunalul a constat că în cauza a fost respectat term
{# Case pages are where organic search lands. Ask for an account here — with what the account is actually worth — instead of sending a first-time reader straight to a price list. #}
Cont gratuit

Caută în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.

Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea semantică în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistentul AI. Fără card.

Sursă