ÎNAPOI LA REZULTATE Înalta Curte de Casație și Justiție
Sursă originală
ÎCCJ 15.10.2010

ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 566/2018

HOTĂRÂRE
15.10.2010
CAMERĂ
civil_1
Citează această cauză
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 566/2018 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2010)

Deliberând asupra cauzei civile de față, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului București, secția a IV-a civilă, la data de 8 februarie 2010, sub nr. x/3/2010, reclamantul A. a chemat în judecată pe pârâta Agenția Domeniilor Statului, solicitând să se constate că imobilul - teren în suprafață de 31.620,554 mp, situat în București, str. x, sector 6, a fost preluat abuziv și să-i fie restituit în natură, iar în caz de imposibilitate să-i fie acordate măsuri reparatorii în echivalent, prin compensare cu alte bunuri.

În motivarea cererii, reclamantul a arătat că părinții săi, C. și E., au dobândit prin actul de vânzare - cumpărare autentificat sub nr. x/1918 și transcris sub nr. x/1918 la Tribunalul Ilfov, secția Notariat, terenul în suprafață de 40.000 mp, situat în București, str. x, sector 6, care a fost preluat abuziv de statul comunist.

În prezent, terenul este ocupat de sere, un siloz, magazii și construcții administrative din cadrul F., fiind concesionat către S.C. G. S.R.L. București pe o perioadă de 99 de ani, conform contractului de concesiune nr. x din 22 iulie 2002.

Prin cererea de intervenție accesorie formulată de intervenienta S.C. G. S.R.L., în favoarea pârâtei, s-a solicitat respingerea cererii de chemare în judecată, ca nefondată. Intervenienta a arătat că are calitatea de proprietar al construcțiilor - clădiri, sere și anexe, aflate pe suprafața de 75 ha, potrivit contractului de concesiune nr. x din 22 iulie 2002.

Prin sentința civilă nr. 1464 din 25 octombrie 2010, Tribunalul București, secția a IV-a civilă a respins, ca nefondată, cererea de chemare în judecată formulată de reclamantul A. și continuată de reclamanta H., ca urmare a constatării, în ședința publică de la 15 octombrie 2010, a transmiterii calității procesuale active în temeiul contractului de cesiune de drepturi litigioase cu titlu gratuit, autentificat sub nr. x din 03 septembrie 2010 la B.N.P. - I.

Pentru a pronunța această sentință, instanța de fond a reținut, în esență, că pentru a dovedi dreptul de proprietate asupra imobilului care face obiectul notificării, s-a depus de către reclamant actul de vânzare - cumpărare autentificat sub nr. x din 3 decembrie 1918, prin care autorii săi au dobândit 4 ha teren, la câmp, situat în marginea orașului București, pe șoseaua x.

Prin cererea de chemare în judecată, reclamantul a susținut că a fost preluată abuziv de către stat suprafața de 31.620,554 mp, diferența de teren de 8.375,446 mp rămânând în proprietatea autorilor săi. Însă, din certificatul de moștenitor nr. x/59/1958, emis ca urmare a decesului numitului C., s-a reținut că face parte din masa succesorală terenul viran în suprafață de 8.380 mp, situat în B-dul x, fără ca la dosarul cauzei să se fi depus vreo dovadă de preluare a imobilului de către stat.

Situația juridică a terenului în litigiu este contrazisă și de certificatul de moștenitor nr. x/1986, eliberat ca urmare a decesului numitei E. (cealaltă cumpărătoare a imobilului), întrucât în masa succesorală rămasă de pe urma acesteia a fost menționată o suprafață de 2.500 mp, nu de 8.380 mp, cât s-a susținut că s-a regăsit în masa succesorală rămasă de pe urma defunctului C., în condițiile în care s-a susținut că preluarea de către stat a fost făcută anterior anului 1985.

Cu privire la terenul care face obiectul notificării, așa cum acesta a fost identificat prin raportul de expertiză judiciară, suprafața de teren de 31.620,554 mp se găsește în F., fiind concesionat către intervenienta S.C. G. S.R.L.

A mai reținut prima instanță că, prin hotărârea nr. x din 18 mai 1992 a Comisiei Municipiului București și Sectorul Agricol Ilfov de aplicare a Legii nr. 18/1991, a fost validat dreptul de proprietate pentru suprafața de 2,80 ha teren, pentru D.D., J., P.P., K. și L., toți în calitate de moștenitori ai defunctului C., înscris în anexa 7, poziția 8; ulterior, pe baza adeverinței nr. x din 12 ianuarie 1994, emisă de M., s-a pronunțat hotărârea nr. x/1998, fiind emisă hotărârea nr. x/1994 prin care s-a acordat dreptul de proprietate pentru 0,70 ha teren.

În anul 1998, în temeiul Legii nr. 18/1991, A. a solicitat reconstituirea dreptului de proprietate pentru terenul în suprafață de 31.620 mp, astfel că, tribunalul a reținut, în raport de actele administrative de care s-a făcut vorbire anterior, că terenul în litigiu face obiectul Legii nr. 18/1991, fiind un teren agricol, pentru care a fost urmată procedura prevăzută de acest act normativ.

Împotriva acestei sentințe a declarat apel reclamanta H.

Prin Decizia civilă nr. 173/A din 10 mai 2013, Curtea de Apel București, secția a IV-a civilă, a respins, ca nefondat, apelul formulat de apelanta - reclamantă H., împotriva sentinței civile nr. 1464 din 25 octombrie 2010, pronunțată de Tribunalul București, secția a IV-a civilă, reținând, în esență, următoarele considerente:

Instanța de fond a respins cererea de chemare în judecată, ca neîntemeiată, având în vedere dispozițiile imperative ale art. 8 din Legea nr. 10/2001, precum și normele de aplicare ale Legii nr. 10/2001, în sensul că nu intră sub incidența acestui act normativ terenurile situate în extravilanul localităților la data preluării abuzive sau la data notificării, precum și cele al căror regim juridic este reglementat prin Legea nr. 18/1991, republicată, Legea nr. 1/2000 pentru reconstituirea dreptului de proprietate asupra terenurilor agricole și cele forestiere solicitate potrivit prevederilor Legii fondului funciar nr. 18/1991 și ale Legii nr. 169/1997, astfel cum au fost modificate și completate.

Considerentul respingerii acțiunii pe acest temei juridic l-a reprezentat situația de fapt reținută din probele administrate în sensul că terenul în litigiu este teren agricol pentru care părțile au posibilitatea valorificării drepturilor conferite prin Legea nr. 18/1991 și prin Legea nr. 1/2000.

În apel, deși s-au încuviințat probe cu înscrisuri, apelanta-reclamantă nu a depus la dosar înscrisuri relevante în combaterea celor reținute în considerentele sentinței civile apelate relativ la regimul juridic al terenului revendicat, acela de teren agricol.

Așadar, în faza procesuală a apelului nu s-a făcut dovada că terenul în suprafață de 31.620 mp era teren intravilan, iar nu teren agricol, la data preluării de către stat, în condițiile în care, potrivit Decretului nr. 119 din 10 octombrie 1974, terenul a fost preluat de la N. de către Centrala pentru Legume Fructe din subordinea Ministerului Agriculturii, Industriei Alimentare și Apelor, având regim juridic al unui teren cooperativizat.

Împotriva acestei din urmă hotărâri a declarat recurs reclamanta H. invocând motivele prevăzute de art. 304 pct. 5 și 9 C. proc. civ., în a căror dezvoltare a susținut că instanța de apel s-a pronunțat doar cu privire la primul motiv de apel, referitor la incidența Legii nr. 10/2001, însă nu a analizat cel de-al doilea motiv de apel privind calitatea de persoană îndreptățită la restituire.

Prin criticile formulate recurenta a mai susținut că instanța de apel a interpretat și aplicat greșit dispozițiile art. 8 din Legea nr. 10/2001.

S-a arătat că regimul juridic de teren situat în intravilan rezultă în mod clar din împrejurarea că pe terenul în litigiu sunt edificate construcții specifice unei zone intravilane, cu instalații de canalizare și electrificare, fiind evidentă eroarea instanțelor de fond și apel, care au reținut că terenul s-ar afla situat în extravilan.

Din înscrisurile depuse la dosar în susținerea cererii de chemare în judecată rezultă în mod neechivoc că terenul în litigiu nu a avut regim juridic de teren extravilan nici la momentul cumpărării sale (în anul 1918), nici la momentul formulării notificării, în temeiul Legii nr. 10/2001 (la 27 septembrie 2001).

Astfel, din cuprinsul contractului de vânzare - cumpărare autentificat sub nr. x din 3 decembrie 1918, reiese că autorii săi au cumpărat patru hectare de teren "situat în marginea orașului București", ceea ce exclude posibilitatea ca terenul să fi fost situat în extravilan.

Din adresa din 8 iunie 2005, emisă de Agenția Națională de Cadastru și Publicitate Imobiliară - Oficiul de Cadastru și Publicitate Imobiliară al Municipiului București, rezultă că terenul a cărui revendicare face obiectul prezentului dosar, este situat în intravilanul Municipiului București, conform P.U.G. aprobat prin Hotărârea Consiliului General al Municipiului București nr. 26/2000. Față de data emiterii hotărârii, respectiv anul 2000, este evident că la data de 27 septembrie 2001 (data formulării notificării), terenul în litigiu avea regimul juridic de teren situat în intravilan.

Prin Decizia nr. 765 din 6 martie 2014, Înalta Curte de Casație și Justiție, secția I civilă, a admis recursul, a casat decizia atacată și a trimis cauza, spre rejudecare, instanței de apel.

A reținut instanța de recurs că, potrivit considerentelor deciziei pronunțate în apel, reclamanta nu a depus la dosar înscrisuri relevante în combaterea celor reținute în considerentele sentinței civile apelate relativ la regimul juridic al terenului revendicat, acela de teren agricol.

Însă dovezile produse de recurenta - reclamantă în apel nu au fost analizate de instanță, după cum nici expertizele tehnice dispuse în cauză nu au stabilit regimul juridic al terenului în litigiu, nefiind omologate.

În aceste condiții, interpretarea dată dispozițiilor art. 8 alin. (1) din Legea nr. 10/2001, întemeiată pe aprecieri fără suport legal, este vădit greșită.

Dispozițiile art. 8 din Legea nr. 10/2001 exclud în mod explicit de la incidența acestui act normativ terenurile situate în extravilanul localităților la data preluării abuzive sau la data notificării, precum și pe cele al căror regim juridic este reglementat prin Legea fondului funciar nr. 18/1991.

Prin urmare, instanța de apel, în virtutea rolului său activ, avea obligația să determine regimul juridic al terenului în litigiu la data preluării abuzive sau la data notificării, în raport cu dovezile produse de recurenta - reclamantă și neanalizate.

A mai reținut Înalta Curte că nu au fost verificate și analizate nici susținerile apelantei - reclamante potrivit cărora pe o parte din terenul în litigiu se află construcții specifice unei zone intravilane, cu instalații de canalizare și electrificare.

În ceea ce privește dovada calității de persoană îndreptățită la măsuri reparatorii conform Legii nr. 10/2001, instanța de apel nu a analizat această critică prin prisma actelor de stare civilă și a înscrisurilor care atestă succesiunea dintre reclamantă și autorii săi, respectiv dreptul de proprietate asupra imobilului revendicat.

Dosarul a fost reînregistrat pe rolul Curții de Apel București, secția a IV-a civilă, la data de 20 iunie 2014, sub nr. x/3/2010*.

Cu prilejul rejudecării, instanța de apel a încuviințat efectuarea unui raport de expertiză topografică pentru identificarea terenului în litigiu.

La termenul de judecată din 22 mai 2015 O., P., Q., R. și S. au formulat cerere de intervenție voluntară accesorie, în interesul intimatei-pârâte Agenția Domeniilor Statului, învederând că numitul T. autorul lui A. și al apelantei-reclamante H., a dobândit prin actul de vânzare autentificat sub nr. x din 03 decembrie 1918 și transcris sub nr. x/1918 de Tribunalul Ilfov, secția Notariat, un teren arabil în suprafață de 4 ha.

Din suprafața de 4 ha cumpărată, 3,16 ha fac obiectul prezentei cauze, A. solicitând această suprafață potrivit Legii nr. 10/2001; diferența de 0,84 ha a rămas în proprietatea neîntreruptă a moștenitorilor lui T.

Din terenul de 4 ha, sus-menționat, T. a vândut autoarei intervenienților (U.) 5.000 mp prin actul de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. x din 26 noiembrie 1946 de Tribunalul Ilfov, secția Notariat.

Cu toate acestea, suprafața de 5.000 mp aparținând autoarei intervenienților a fost solicitată în mod abuziv de către A. în baza Legii nr. 10/2001, în condițiile în care această suprafață a fost vândută încă din anul 1946.

Amplasamentul solicitat de apelanta-reclamantă H., în calitate de continuatoare în drepturi a lui A., se suprapune cu fostul amplasament al terenului în suprafață de 4.850 mp, reconstituit pe fostul amplasament, prin Hotărârea Comisiei Municipiului București pentru Stabilirea Dreptului de Proprietate Privată asupra Terenurilor nr. 1500 din 12 martie 2014, în baza sentinței civile nr. 1908 din 12 martie 2008 pronunțată de Judecătoria sectorului 5 București, amplasamentul fiind identificat prin raportul de expertiză extrajudiciară întocmit de expertul W. la data de 29 mai 2006.

La data de 20 mai 2018 au formulat cerere de intervenție accesorie, în interesul intimatei pârâte Agenția Domeniilor Statului, X., Y., L. și Z. Aceștia au învederat că autorul C. a avut mai mulți moștenitori, și anume: A. (unul dintre fii), respectiv E. (soție), A.A., B.B., CC., D.D., J., C. și F.F. (fii), evidențiați în Certificatul de moștenitor nr. x din 28 februarie 1958 eliberat de Notariatul de Stat al Raionului Lenin.

În calitate de persoane îndreptățite la reconstituirea dreptului de proprietate împreună cu petenții G.G., H.H. și A. au solicitat Subcomisiei Locale de Fond Funciar sector 6 București reconstituirea dreptului de proprietate în temeiul Legii nr. 247/2005 pentru terenul agricol în suprafață totală de 26.620 mp din București, sector 6, identificat prin rapoartele de expertiză extrajudiciare anexate întocmite de experții judiciari II. și W.

Cererile de reconstituire a dreptului de proprietate se află în analiză la Subcomisia Locală de Fond Funciar sector 6 București, aspect care rezultă din răspunsurile anexate nr. x din 06 februarie 2012 și nr. x din 07 noiembrie 2014.

Acești intervenienți au învederat că nu au avut cunoștință despre notificarea formulată de A. în baza Legii nr. 10/2001, despre prezentul litigiu și nici despre faptul că acesta a cesionat drepturile litigioase către apelanta reclamantă H., în prezent existând un concurs de proceduri administrative în curs de desfășurare, respectiv procedura administrativă declanșată prin introducerea de către A. a notificării în temeiul Legii nr. 10/2001 la Primăria Municipiului București (sau la Agenția Domeniilor Statului) și procedura administrativă de fond funciar declanșată prin introducerea cererilor de reconstituire a dreptului de proprietate în baza Legii nr. 247/2005 și a Legii nr. 165/2013, de către intervenienți la Primăria sectorului 6 București - Subcomisia Locală de Fond Funciar sector 6.

La termenul de judecată de la 22 mai 2015, curtea de apel a admis în principiu cererile de intervenție și a dispus introducerea în cauză a intervenienților.

Apelanta-reclamantă a depus la termenul de judecată de la 19 iunie 2017 o cerere precizatoare a obiectului cererii de chemare în judecată, în sensul reducerii suprafeței de teren la 26.620,554 mp, arătând că nu a avut cunoștință de vânzarea terenului în suprafață de 5.000 mp către U., autoarea intervenienților O., P., Q., R. și S.

În ceea ce privește cererea de intervenție accesorie formulată de intervenienții X., Y., L. și Z., a arătat că autorul A. a formulat notificare în baza Legii nr. 10/2001; intervenienții, deși puteau, la rândul lor, să formuleze notificare potrivit Legii nr. 10/2001, nu și-au exercitat acest drept.

Potrivit art. 4 alin. (4) din Legea nr. 10/2001, dacă o parte dintre moștenitori nu au formulat notificare potrivit Legii nr. 10/2001, de cotele acestora beneficiază moștenitorul care a formulat notificarea.

Culpa sau lipsa de interes a intervenienților de a formula notificare în baza Legii nr. 10/2001 este motivul pentru care apelanta-reclamantă este îndreptățită la restituirea întregii suprafețe de 26.620, 554 mp, potrivit Legii nr. 10/2001.

Prin Decizia civilă nr. 83/A din 6 februarie 2017, Curtea de Apel București, secția a IV-a civilă, a respins, ca nefondat, apelul formulat de apelanta-reclamantă H. împotriva sentinței civile nr. 1464 din 25 octombrie 2010, pronunțată de Tribunalul București, secția a IV-a civilă, în contradictoriu cu intimata-pârâtă Agenția Domeniilor Statului, cu intimata-intervenientă S.C. G. S.R.L. și cu intimații - intervenienți O., P., Q., R., S., X., Y., L. și Z. și a admis cererile de intervenție accesorie formulate în interesul intimatei-pârâte Agenția Domeniilor Statului.

Curtea de apel a reținut că, potrivit lucrării în specialitatea topometrie efectuată de comisia de trei experți aflată la filele 317 - 326 din dosarul instanței de apel, s-a procedat la identificarea terenului în suprafață de 26.620 mp, teren aflat în prezent în București, str. x, raportul de expertiză fiind avizat și de către Oficiul de Cadastru și Publicitate Imobiliară București.

Conform dispozițiilor art. 8 alin. (1) din Legea nr. 10/2001, nu intră sub incidența acestei legi terenurile situate în extravilanul localităților la data preluării abuzive sau la data notificării, precum și cele al căror regim juridic este reglementat prin Legea fondului funciar nr. 18/1991, cu modificările și completările ulterioare.

Din analiza gramaticală a acestei norme juridice instanța de apel a reținut că aceasta nu impune condiția ca terenul să fi fost amplasat în extravilan, atât la data preluării, cât și la data notificării.

Prin urmare, dacă la data preluării abuzive terenul se afla în extravilanul localității, sunt incidente dispozițiile art. 8 din Legea nr. 10/2001, fiind lipsit de relevanță că la data formulării notificării terenul este inclus în intravilanul extins.

A reținut instanța de apel că prin hotărârea nr. 44 din 18 mai 1992 a Comisiei Municipiului București și Sectorului Agricol Ilfov de aplicare a Legii nr. 18/1991 a fost validat dreptul de proprietate pentru suprafața de 2,80 ha pe numele D.D., J., FF., K. și L., în calitate de moștenitori ai defunctului C., fiind înscris în anexa 7 la poziția 8, iar ulterior, pe baza adeverinței nr. x din 12 ianuarie 1994, emisă de către M., în care se menționează că E. s-a înscris în M. cu un teren în suprafață de 1 ha a fost anulată poziția 8 din anexa 7 a Hotărârii nr. 44/1998, fiind emisă Hotărârea nr. 276/1994 în care a fost validat dreptul de proprietate pentru 0,70 ha, punerea efectivă în posesie neputându-se realiza.

În anul 1998, s-a solicitat de către A., în temeiul Legii nr. 18/1991, reconstituirea dreptului de proprietate pentru terenul în suprafață de 31.620 mp, astfel că terenul face obiectul Legii nr. 18/1991, fiind un teren agricol pentru care a fost permisă procedura prevăzută de acest act normativ, părțile având la îndemână procedurile speciale prevăzute de Legea nr. 18/1991 și de Legea nr. 1/2000, privind contestarea la instanța de judecată a hotărârilor comisiei județene, inclusiv împotriva refuzului de soluționare a cererilor.

Potrivit cererii nr. x din 20 septembrie 2005, înregistrată la Primăria Sectorului 6 București - Subcomisia pentru aplicarea Legii fondului funciar, s-a solicitat de către A. reconstituirea dreptului de proprietate în temeiul Legii nr. 167/1997, al Legii nr. 1/2000 și al Legii nr. 18/1991, astfel cum au fost modificate prin Legea nr. 247/2005; regimul juridic al terenului rezultă cu atât mai mult cu cât potrivit Decretului nr. 119 din 10 octombrie 1974, terenul a fost preluat de la N. de către Centrala pentru Legume și Fructe din subordinea Ministerului Agriculturii, Industriei Alimentare și Apelor, fiind vorba despre un teren cooperativizat.

Conform actului de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. x/1918 și transcris sub nr. x/1918 de Tribunalul Ilfov, secția Notariat, autorii C. și E. au dobândit imobilul - teren în suprafață de 40.000 mp situat "în marginea orașului București, pe șoseaua Domneștilor".

Conform adeverinței nr. x din 14 noiembrie 1991, emisă de Comisia de lichidare a M., terenul în litigiu, care făcea parte în anul 1991 din M., se afla pe șoseaua București Domnești și aparținea serelor Militari.

Conform adresei nr. x din 8 iunie 2005, emisă de Agenția Națională de Cadastru și Publicitate Imobiliară București, terenul situat în prezent în str. x este situat în intravilan conform PUG al Municipiului București, aprobat prin Hotărârea Consiliului General Municipal nr. 269/2000.

Curtea de apel a reținut astfel că, începând cu anul 2000, terenul în litigiu a fost trecut în intravilanul municipiului București, însă la data preluării se afla în extravilanul Municipiului București, la marginea orașului București, pe șoseaua x.

Împrejurarea că terenul în litigiu se afla la data preluării abuzive în extravilan și nu în intravilan, este dovedită și de faptul că în anul 1998 A., cedentul de drepturi litigioase către apelanta-reclamantă, a solicitat, în temeiul Legii nr. 18/1991, reconstituirea dreptului de proprietate pentru terenul în suprafață de 31.620 mp teren agricol, fără a urma și finaliza procedura specială impusă de Legea nr. 18/1991.

Mai mult, cu privire la o parte din terenul în litigiu, respectiv pentru suprafața de 5.000 mp, înstrăinată în anul 1946 către autoarea intervenienților O., P., Q., R. și S., a fost reconstituit dreptul de proprietate în temeiul Legii nr. 18/1991, prin sentința civilă nr. 1908 din 12 martie 2008, pronunțată de Judecătoria sectorului 5 București, devenită irevocabilă.

Conform actului de vânzare - cumpărare încheiat la 26 noiembrie 1946 între autorii T. și Dumitra și U., cu referire la terenul de 5.000 mp care făcea parte din terenul inițial, s-a făcut mențiunea că se vinde un teren arabil în suprafață de un pogon adică 5.000 mp situat în raza comunei J.J., pendinte de Municipiul București.

De asemenea, intervenienții X., Y., L. și Z. au făcut dovada cu certificatul de moștenitor nr. x din 28 februarie 1958, eliberat de Notariatul de Stat al Raionului Lenin, că numitul T. a avut mai mulți moștenitori, și anume A. (unul dintre fii), respectiv E. (soție), A.A., B.B., C.C., D.D., J., C. și F.F. (fii), evidențiați în Certificatul de moștenitor nr. x din 28 februarie 1958 eliberat de Notariatul de Stat al Raionului Lenin.

Din certificatele de moștenitor anexate, a rezultat succesiunea moștenitorilor, până la pârâți, respectiv: Certificat de moștenitor nr. x din 21 iulie 1980 eliberat de Notariatul de Stat sector 5 București - de pe urma defunctei B.B.; Certificat de moștenitor nr. x din 11 februarie 1986 eliberat de Notariatul de Stat sector 5 București - de pe urma defunctei E.; Certificat de moștenitor nr. x din 21 iulie 1988 eliberat de Notariatul de Stat sector 5 București - de pe urma defunctului C.; Certificat de moștenitor nr. x din 10 septembrie 1992, eliberat de Notariatul de Stat sector 5 București - de pe urma defunctului C.C.; Certificat de moștenitor nr. x din 01 noiembrie 1994 eliberat de Notariatul de Stat sector 5 București - de pe urma defunctului J.; Certificat de moștenitor nr. x din 04 februarie 1998, eliberat de BNP K.K. - de pe urma defunctului A.A.; Certificat de moștenitor nr. x din 95 mai 1998, eliberat de BNP L.L. - de pe urma defunctului F.F.; Certificat de moștenitor nr. x din 21 mai 2008, eliberat de BNPA M.M. - de pe urma defunctei D.D. și Certificat de calitate de moștenitor nr. x din 18 septembrie 2014, eliberat de SNP N.N. - de pe urma defunctei O.O.

Intervenienții, în calitate de moștenitori ai autorilor T. și E., au formulat cereri de reconstituire a dreptului de proprietate în temeiul Legii nr. 18/1991, la Subcomisia Locală de Fond Funciar sector 5, procedura administrativ jurisdicțională nefiind finalizată până în prezent.

Față de înscrisurile depuse de acești intervenienți, curtea de apel a reținut, pe lângă împrejurarea că terenul în litigiu nu se afla la data preluării abuzive în intravilanul Municipiului București, și faptul că apelanta-reclamantă nu a făcut dovada calității de persoană îndreptățită pe care a avut-o cedentul drepturilor litigioase, A., asupra întregii suprafețe de 26.620,554 mp, solicitată a fi restituită.

În ceea ce privește eventualele construcții specifice unei zone intravilane existente în prezent pe terenul în litigiu, curtea de apel a reținut că existența acestora nu poate avea relevanță în raport de cele reținute în precedent, referitoare la regimul juridic al terenului solicitat, respectiv teren situat în extravilan.

În raport de aceste considerente, curtea de apel a făcut aplicarea dispozițiilor art. 296 C. proc. civ., respingând apelul, ca nefondat.

Pe cale de consecință, dat fiind caracterul lor accesoriu, în baza dispozițiilor art. 51 C. proc. civ., au fost admise cererile de intervenție accesorie formulate în interesul intimatei-pârâtei Agenția Domeniilor Statului.

Împotriva acestei decizii a formulat recurs, în termenul legal, reclamanta H., arătând că în mod netemeinic și nelegal instanța de apel a stabilit că numitul A. nu a avut calitatea de persoană îndreptățită la restituirea terenului.

În dezvoltarea motivelor de recurs, întemeiate în drept pe dispozițiile art. 304 pct. 8 și 9 C. proc. civ., recurenta-reclamantă a solicitat admiterea recursului, desființarea deciziei recurate, admiterea apelului, desființarea sentinței civile nr. 1464 din 25 octombrie 2010, pronunțată de Tribunalul București, secția a IV-a civilă, admiterea cererii de chemare în judecată și restituirea prin echivalent a terenului în suprafață de 26.620,554 mp situat în București, str. x, sector 5; în subsidiar, a solicitat restituirea prin echivalent a cotei de 22/128 din terenul menționat.

Prin primul motiv de recurs, recurenta-reclamantă a susținut că, atât autorul său, A., cât și aceasta, au făcut dovada calității de persoană îndreptățită cu următoarele înscrisuri: actul de vânzare-cumpărare nr. x din 03 decembrie 1918 prin care C. și E. (părinții lui A.), au dobândit terenul în litigiu; certificatul de moștenitor nr. x/1958 prin care A. l-a moștenit pe tatăl său, C.; certificatul de moștenitor nr. x/1986 prin care A. a moștenit-o pe mama sa, E., și Decizia civilă nr. 1102 din 14 iunie 2005, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a IV-a civilă, care atestă că restul de teren de 8.380 mp, nepreluat de Statul Român din totalul de 4 ha, a rămas în proprietatea lui C. și E., respectiv în proprietatea moștenitorilor acestor, până în prezent.

În aceste certificate de moștenitor este menționat la punctul 2, ca bun imobil, restul terenului care nu a fost preluat abuziv de statul român din totalul de 4 ha cumpărat în anul 1918, fiind identificat în București, B-dul. x (anul 1958) și B-dul. x (anul 1986).

Legea nr. 10/2001 stabilește la art. 4 alin. (2) că beneficiază de prevederile prezentei legi și moștenitorii legali ai foștilor proprietari, iar la art. 4 alin. (4) dispune în sensul că de cotele moștenitorilor care nu au făcut notificare beneficiază moștenitorii care au formulat notificare.

Recurenta a susținut că a făcut dovada că C. și E. au fost proprietarii imobilului notificat, precum și că aceștia au fost moșteniți de fiul lor, A., conform certificatelor de moștenitor și actelor de stare civilă; astfel, în mod nelegal instanța de fond a stabilit că autorul A. nu are calitate de persoană îndreptățită la restituire.

Faptul că părinții acestuia, proprietarii inițiali, au avut și alți moștenitori nu constituie un motiv pentru a se reține că A. nu are calitate de persoană îndreptățită, ci, cel mult, se poate stabili că și ceilalți moștenitori (intervenienți în cauză) pot avea calitate de persoane îndreptățite, dacă au formulat notificare în condițiile Legii nr. 10/2001.

Or, în speță, doar A. a formulat notificare în baza Legii nr. 10/2001 astfel încât, potrivit art. 4 alin. (4) din lege, acestuia îi profită cotele celorlalți intervenienți, care nu au formulat notificare.

Prin cel de-al doilea motiv de recurs, recurenta-reclamantă a arătat că în mod netemeinic și nelegal instanța de apel a stabilit că terenul notificat, în suprafață de 26.620 mp, situat în prezent în București, B-dul. x, nu face obiectul Legii nr. 10/2001, deoarece era situat, la data preluării, în extravilan.

Astfel, cu referire la faptul că autorul A., a formulat, în perioada 1991-2005, mai multe cereri în baza legilor fondului funciar, recurenta-reclamantă a arătat că nu este relevantă, pentru determinarea caracterului extravilan sau intravilan al terenului, împrejurarea că autorul său a formulat cereri de restituire atât în baza legilor fondului funciar, cât și baza Legii nr. 10/2001.

A susținut că, întrucât legislația în materia restituirilor a fost și este în continuare complexă, greu de aplicat și mai ales greu de înțeles de către persoanele fără pregătire juridică, mulți foști proprietari au formulat cereri de restituire în baza fiecărei legi de restituire emisă de Statul Român, în încercarea de a obține restituirea imobilelor, pentru a fi siguri că au urmat toate căile legale.

Însă, potrivit art. 8 din Legea nr. 10/1001, pentru determinarea legii aplicabile pentru restituirea unui imobil este total lipsit de relevanță câte cereri și în baza căror legi a formulat fostul proprietar, singurul criteriu de delimitare a procedurii de urmat fiind cel al amplasării imobilului, în intravilan sau extravilan.

Prin urmare, considerentul reținut de instanța de apel, în sensul că A. a formulat cereri și în temeiul legilor fondului funciar, nu poate fi primit pentru stabilirea regimului juridic al terenului.

Sub un alt aspect s-a arătat că instanța de apel a interpretat greșit actele deduse judecății, și a schimbat înțelesul vădit și neîndoielnic al acestora.

Astfel, instanța de apel a schimbat înțelesul clar al adresei nr. din 8 iunie 2005 emisă de ANCPI, care atestă că terenul este situat în intravilanul Municipiului București conform PUG al Municipiului București aprobat prin Hotărârea Consiliului General al Municipiului nr. 269/2000, reținând în mod greșit că acest teren a intrat în intravilan în anul 2000.

În opinia recurentei, acest fapt nu este real, deoarece adresa respectivă atestă că terenul era la nivelul anului 2000, în intravilan, iar nu faptul că a fost inclus în intravilan la acel moment.

Acest fapt rezultă și din certificatele de moștenitor nr. x/1986 (emis de pe urma defunctei E.), care atestă că terenul se afla în anul 1986 în intravilan, fiind situat în București, B-dul. x sector 5, și nr. x/1958 (emis de pe urma defunctului C.), care atestă că terenul se afla în anul 1958 în intravilan, fiind situat în București, B-dul. x, Raionul Lenin.

Cum Raionul Lenin a fost înființat în anul 1950, când Bucureștiul a fost organizat administrativ din sectoare în raioane, conform Legii nr. 5/1950, rezultă că terenul în litigiu făcea parte din intravilanul Municipiului București în anul 1950, neputând fi primită concluzia că un teren, identificat în anul 1950 cu denumire de arteră și nr. poștal (B-dul. x) era extravilan.

A susținut, de asemenea, recurenta că instanța de apel a schimbat înțelesul clar și vădit neîndoielnic al actului de vânzare-cumpărare nr. x din 03 decembrie 1918, în care se menționează că terenul se află la "marginea orașului București, pe șoseaua Domneștilor".

Instanța de apel a schimbat înțelesul clar, vădit neîndoielnic al cuvântului "margine", care conform Dicționarului explicativ al limbii române înseamnă "loc unde se termină o suprafață", "extremitate", "capăt al unei suprafețe" și care arată că terenul era inclus, la nivelul anului 1918, în suprafața orașului București, la extremitatea acesteia. Instanța de apel a apreciat greșit că margine înseamnă "lângă", "exterior", "în afara orașului București", pentru a putea trage concluzia falsă că terenul se afla extravilan în anul 1918 și la data preluării.

În subsidiar, pentru situația în care s-ar aprecia că terenul notificat era situat în extravilan la momentul preluării, recurenta-reclamantă a arătat că decizia recurată este nelegală, fiind dată cu încălcarea art. 4 și 15 din Legea nr. 165/2013 și a dispozițiilor art. 304 pct. 9 C. proc. civ.

În dezvoltarea acestui motiv subsidiar de recurs a arătat că art. 4 din Legea nr. 165/2013 statuează că dispozițiile acestei legi se aplică și prezentei cauze, iar art. 15 din Legea nr. 165/2013 dispune că cererile de restituire în baza Legii nr. 10/2001 a terenurilor intravilane, agricole la data preluării, se soluționează cu respectarea limitei de 50 ha, cu condiția ca această suprafață să nu fi fost restituită anterior. Prin urmare, instanța de apel, reținând că terenul se afla în extravilan la momentul preluării, a respins apelul cu încălcarea acestor prevederi.

Astfel, având în vedere art. 4 și 15 din Legea nr. 165/2013, instanța de apel ar fi trebuit să dispună admiterea cererii în limita cotei succesorale de 22/128 dobândite de A. de la autorii săi, T. și E., având în vedere că ceilalți moștenitori ai acestora (intervenienții X., Y., Z., L., H.H. și G.G.) au formulat și ei cerere de restituire în baza legilor fondului funciar și, ca atare, restituirea se face potrivit dreptului comun în materie succesorală, nefiind incident art. 4 alin. (4) din Legea nr. 10/2001.

A conchis recurenta-reclamantă că, în urma stabilirii regimului extravilan al terenului notificat, în baza art. 4 și a art. 15 din Legea nr. 165/2013, instanța de apel ar fi trebuit să dispună admiterea, în parte, a cererii și restituirea prin echivalent a unei cote de 22/128 din suprafața de 26.620,554 mp teren solicitată.

Cererea de recurs este scutită de plata taxei judiciare de timbru conform dispozițiilor art. 50 alin. (1) din Legea nr. 10/2001.

Intimata-pârâtă și intimații-intervenienți au formulat întâmpinare, prin care au solicitat respingerea recursului, ca nefondat.

În faza procesuală a recursului nu s-au administrat probe.

Examinând decizia recurată prin prisma criticilor formulate, Înalta Curte constată că recursul este fondat, în limitele și pentru considerentele ce succed:

Cu titlu prealabil, Înalta Curte menționează că aspectele de fapt ale judecății și criticile de netemeinicie nu pot face obiectul controlului judiciar în recursul exercitat în condițiile art. 304 C. proc. civ., față de caracterul extraordinar al acestei căi de atac, care permite examinarea hotărârii atacate numai prin prisma motivelor de nelegalitate expres și limitativ prevăzute de lege.

Prin urmare, urmează a fi cercetate exclusiv criticile de nelegalitate expuse în memoriul de recurs.

Motivul de recurs întemeiat pe dispozițiile art. 304 pct. 8 și 9 C. proc. civ., prin care recurenta a susținut că în mod nelegal instanța de apel a reținut că terenul în suprafață de 26.620 mp situat în prezent în București, B-dul x nu face obiectul Legii nr. 10/2001, nu este fondat.

Astfel, recurenta a susținut că este irelevant faptul că autorul său a formulat mai multe cereri în baza legilor fondului funciar, precum și că, în sensul art. 8 din Legea nr. 10/2001, pentru determinarea legii aplicabile pentru restituirea unui imobil, singurul criteriu de delimitare a procedurii de urmat este locul situării imobilului (în intravilan sau în extravilan).

Potrivit art. 8 alin. (1) din Legea nr. 10/2001, nu intră sub incidența acestui act normativ terenurile situate în extravilanul localităților la data preluării abuzive sau la data notificării, precum și cele al căror regim juridic este reglementat prin Legea fondului funciar nr. 18/1991, republicată, cu modificările și completările ulterioare, și prin Legea nr. 1/2000 pentru reconstituirea dreptului de proprietate asupra terenurilor agricole și celor forestiere, solicitate potrivit prevederilor Legii fondului funciar nr. 18/1991 și ale Legii nr. 169/1997, cu modificările și completările ulterioare.

Înalta Curte constată că ipoteza acestei norme are în vedere atât terenurile situate în extravilanul localităților la data preluării abuzive sau la data notificării, cât și terenurile al căror regim juridic este reglementat prin legile fondului funciar menționate și care au fost solicitate potrivit prevederilor Legii fondului funciar nr. 18/1991 și ale Legii nr. 169/1997, cu modificările și completările ulterioare.

Instanța de apel, coroborând probele cu înscrisuri și expertiză aflate la dosar, a statuat că terenul în litigiu era situat, la data preluării de către stat, în extravilanul municipiului București.

În plus, a reținut că prin hotărârea nr. x/18 mai 1992 a Comisiei Municipiului București și Sectorului Agricol Ilfov de aplicare a Legii nr. 18/1991 a fost validat dreptul de proprietate pentru suprafața de 2,80 ha pe numele D.D., J., F.F., K. și L., în calitate de moștenitori ai defunctului C., fiind înscris în anexa 7 la poziția 8; ulterior, pe baza adeverinței nr. 3/12 ianuarie 1994, emisă de către M., în care se menționează că E. s-a înscris în M. cu un teren în suprafață de 1 ha, a fost anulată poziția 8 din anexa 7 a hotărârii nr. x/1998, fiind emisă hotărârea nr. x/1994 în care a fost validat dreptul de proprietate pentru 0,70 ha, punerea efectivă în posesie neputându-se realiza.

De asemenea, a constatat că terenul în suprafață de 31.620 mp a făcut obiectul solicitării formulate de A., în temeiul Legii nr. 18/1991, în 1998, fără a fi finalizată procedura prevăzută de acest act normativ.

Ulterior, autorul recurentei, A., a înregistrat la Primăria sectorului 6 București - Subcomisia pentru aplicarea Legii fondului funciar, cererea nr. x20 septembrie 2005, prin care a solicitat reconstituirea dreptului de proprietate în temeiul Legii nr. 167/1997, al Legii nr. 1/2000 și al Legii nr. 18/1991, astfel cum au fost modificate prin Legea nr. 247/2005.

Un argument suplimentar în determinarea regimului juridic al terenului reținut de instanța de apel a fost acela că, potrivit Decretului nr. 119 din 10 octombrie 1974, terenul a fost preluat de la N. de către Centrala pentru Legume și Fructe din subordinea Ministerului Agriculturii, Industriei Alimentare și Apelor, fiind vorba despre un teren cooperativizat.

Rezultă, astfel, că instanța de apel a constatat că terenul solicitat prin cererea de chemare în judecată, pe de o parte, era situat în extravilanul municipiului București la data preluării, iar, pe de altă parte, a fost solicitat potrivit prevederilor Legii fondului funciar nr. 18/1991, cu modificările și completările ulterioare.

De altfel, instanța de apel, interpretând probele administrate, a reținut că terenul intră sub incidența legilor fondului funciar și, prin urmare, nu poate face obiectul Legii nr. 10/2001 și față de împrejurarea că pentru o suprafață de 5.000 mp din terenul solicitat prin cererea de chemare în judecată (care a fost înstrăinată în anul 1946 de către C. către U. prin Actul de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. x din 26 noiembrie 1946 de Tribunalul Ilfov, secția Notariat), dreptul de proprietate a fost reconstituit în temeiul Legii nr. 18/1991, prin sentința civilă nr. 1908 din 12 martie 2008, pronunțată de Judecătoria sectorului 5 București, devenită irevocabilă.

Înalta Curte constată că, din perspectiva dispozițiilor art. 8 alin. (1) din Legea nr. 10/2001, nu este irelevant, așa cum a susținut recurenta, că au fost formulate, pentru același teren, solicitări de restituire în temeiul legii fondului funciar, iar criteriul situării terenului nu este exclusiv, astfel că motivul de recurs întemeiat pe dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ. nu este fondat.

În ceea ce privește critica prin care s-a susținut că sunt incidente prevederile art. 304 pct. 8 C. proc. civ., Înalta Curte reține că acest motiv de recurs are ca premisă nerespectarea principiului potrivit căruia convențiile legal făcute au putere de lege între părțile contractante. Nu se circumscriu acestui motiv de recurs criticile privitoare la greșita interpretare a înscrisurilor utilizate ca probe în proces.

În condițiile abrogării, prin art. 1 pct. 112 din O.U.G. nr. 138/2000, a prevederilor art. 304 pct. 11 C. proc. civ., criticile privitoare la greșita interpretare a probelor nu pot face obiectul analizei în recurs.

Or, față de obiectul cererii de chemare în judecată - constatare preluare abuzivă a imobilului - teren în suprafață de 31.620,554 mp (restrânsă la 26.620,554 mp), situat în București, str. x și restituire în natură, iar, în caz de imposibilitate, acordare de măsuri reparatorii în echivalent prin compensare cu alte bunuri - motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 8 C. proc. civ. nu este prin ipoteză incident.

În consecință, nu se impune cercetarea criticilor de netemeinicie prin care recurenta a susținut că instanța de apel a făcut o greșită interpretare a înscrisurilor constând în: adresa nr. x din 8 iunie 2005 emisă de ANCPI, certificatul de moștenitor nr. x/1986, emis de pe urma defunctei E., certificatul de moștenitor nr. x/1958, emis de pe urma defunctului C. și actul de vânzare-cumpărare nr. x din 03 decembrie 1918.

În ceea ce privește motivul de recurs prin care s-a susținut că în mod nelegal instanța de apel a stabilit că autorul recurentei, A., nu a avut calitate de persoană îndreptățită la restituire, Înalta Curte constată, pentru considerentele care au fost deja expuse, că nu poate fi încadrat în ipoteza reglementată de art. 304 pct. 8 C. proc. civ. acesta urmează a fi examinat prin prisma dispozițiilor art. 304 pct. 9 C. proc. civ., cu referire la interpretarea și aplicarea dispozițiilor art. 4 alin. (2) și (4) din Legea nr. 10/2001.

Motivul de recurs nu este fondat.

Înalta Curte constată că instanța de apel a reținut în considerente împrejurarea că aceasta nu a făcut dovada calității de persoană îndreptățită pe care ar fi avut-o cedentul de drepturi litigioase - A. - asupra întregii suprafețe de 26.620,554 mp teren (conform cererii precizatoare de restrângere a pretențiilor formulate la data de 19 iunie 2017).

Aceste considerente au fost expuse în contextul în care, cu prilejul rejudecării apelului declarat de apelanta-reclamantă împotriva sentinței civile nr. 1464 din 25 octombrie 2010, pronunțată de Tribunalul București, secția a IV-a civilă, intervenienții X., Y., L. și Z. au formulat cerere de intervenție accesorie în interesul intimatei-pârâte, învederând că sunt moștenitori ai autorului comun C./T.

Prin urmare, față de situația reținută în speță, conform căreia A., titularul inițial al cererii de chemare în judecată, nu a fost singurul moștenitor al autorilor C. și E., ceilalți moștenitori formulând cereri de restituire în temeiul legilor funciar, curtea de apel a apreciat că apelanta-reclamantă nu ar fi îndrituită, din acest punct de vedere la restituirea întregii suprafețe de 26.620, 554 mp teren, solicitate conform cererii de chemare în judecată, astfel cum a fost precizată.

Instanța de apel nu a făcut însă analiza la cazul dedus judecății a dispozițiilor art. 4 alin. (2) și (4) din Legea nr. 10/2001, invocate prin cererea precizatoare de care curtea de apel a luat act în ședința publică de la 19 iunie 2015.

Înalta Curte reține că o astfel de analiză nu se impunea a fi făcută în condițiile în care s-a reținut cu deplin temei că în cauză sunt incidente prevederile art. 8 alin. (1) din Legea nr. 10/2001, cu consecința că terenul solicitat nu intră sub incidența acestui act normativ.

Cel de-al treilea motiv de recurs, formulat de recurentă în subsidiar, este fondat.

În acest sens, Înalta Curte reține că potrivit art. 4 din Legea nr. 165/2013: "dispozițiile prezentei legi se aplică cererilor formulate și depuse în termen legal, la entitățile învestite de lege, nesoluționate până la data intrării în vigoare a prezentei legi, cauzelor în materia restituirii imobilelor preluate abuziv, aflate pe rolul instanțelor, precum și cauzelor aflate pe rolul Curții Europene a Drepturilor Omului suspendate în temeiul Hotărârii-pilot din 12 octombrie 2010, pronunțată în Cauza Maria Atanasiu și alții împotriva României, la data intrării în vigoare a prezentei legi."

Conform cererii precizatoare depusă de apelanta-reclamantă la data de 19 iunie 2015, aflată la filele 249 - 251 din Dosarul nr. x/3/2010* al Curții de Apel București, secția a IV-a civilă, de care instanța de apel a luat act în ședința publică de la 19 iunie 2015, apelanta-reclamantă a solicitat în temeiul art. 1 alin. (3), art. 4 și art. 24 din Legea nr. 165/2013, să i se acorde măsuri reparatorii constând în compensarea prin puncte, plafonate la 15% din valoarea bunului imobil.

Conform încheierii de ședință de la acest termen, curtea de apel "ia act de cererea precizatoare susținută la acest termen de apărătorul apelantei-reclamante, în sensul că reduce câtimea pretențiilor în acest proces la o suprafață mai mică și solicită aplicarea dispozițiilor Legii nr. 165/2013, având în vedere că acestea au intrat în vigoare pe parcursul procesului".

Cu toate acestea, instanța de apel a omis a se pronunța asupra cererii de aplicare a dispozițiilor Legii nr. 165/2013 cu prilejul soluționării apelului, decizia care face obiectul controlului judiciar necuprinzând nicio mențiune în acest sens.

Înalta Curte reține că, în condițiile în care după intrarea în vigoare a dispozițiilor Legii nr. 165/2013, act normativ emis în vederea finalizării procesului de restituire, în natură sau prin echivalent, a imobilelor preluate abuziv în perioada regimului comunist (care conține o dispoziție potrivit căreia se aplică și cauzelor aflate pe rolul instanțelor de judecată), apelanta a formulat o cerere precizatoare prin care a solicitat acordarea de măsuri reparatorii în condițiile acestui act normativ, instanța de apel avea obligația de a se pronunța asupra acesteia.

Lipsa oricărei referiri în decizia care face obiectul controlului judiciar la această cerere echivalează cu necercetarea acesteia, astfel că, văzând dispozițiile art. 312 alin. (3) C. proc. civ., Înalta Curte va admite recursul formulat de recurenta-reclamantă H. împotriva Deciziei civile nr. 83/A din 6 februarie 2017, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a IV-a civilă, va casa decizia recurată și va trimite cauza, spre rejudecare, aceleiași instanțe de apel.

Admite recursul formulat de recurenta-reclamantă H. împotriva Deciziei civile nr. 83/A din 6 februarie 2017, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a IV-a civilă.

Casează decizia recurată și trimite cauza, spre rejudecare, aceleiași instanțe de apel.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 22 februarie 2018.

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
ÎCCJ 2014-03-06
0,97
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 765/2014
Asupra cauzei de față, constată următoarele: Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului București, secția a IV-a, civilă din data de 8 februarie 2010, reclamantul C.G. a chemat în judecată pe pârâta Agenția Domeniilor Statului, prin ca
ÎCCJ
0,94
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 370/2018
Prin cererea formulată la 27.11.1998, reclamanta A. a chemat în judecată pârâții S.C. B. S.A. și Consiliul General al Municipiului București ca reprezentant al Statului Român, solicitând obligarea acestora de a-i lăsa, în deplină proprietat
ÎCCJ
0,94
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2625/2018
După deliberare, asupra cauzei civile de față constată următoarele: Prin cererea de chemare în judecată înregistrată la data de 20.04.2011, reclamanta A. a chemat în judecată pe pârâții Regia Autonomă Administrația Patrimoniului Protocolulu
ÎCCJ 2005-06-17
0,93
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 4154/2018
ce are ca obiect suprafața de 8.370,73 mp situată în București, Șoseaua x nr. 96 A, rectificarea cărții funciare nr. x și radierea din cartea funciară a dreptului de proprietate al pârâtei SC B. SRL, obligarea acesteia să îi lase în deplină
ÎCCJ
0,93
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 686/2017
Decizia nr. 686/2017 Deliberând asupra cauzei de față, constată următoarele: Prin cererea înregistrata pe rolul Tribunalului București, secția a IV-a civilă, la dala de 25 august 2009, reclamanta A. a solicitat, în contradictoriu cu pârâtul
Sursă