ÎCCJ, decizie (scj.ro #146174)

Eroarea asupra normei extrapenale. Abuz în serviciu. Desființarea unui înscris în cazul clasării

Cuprins pe materii:

Drept penal. Partea generală. Infracțiunea

Indice alfabetic:

Drept penal. Drept procesual penal

-

eroarea asupra normei extrapenale

-

abuz în serviciu

-

desființarea unui înscris în cazul clasării

C. pen.,

art. 30 alin. (4), art. 297, art. 308

C. proc. pen.,

art. 549

1

1

C. proc. pen.

I.C.C.J., Secția penală, decizia nr. 47/A din 1 martie 2018

Prin sentința nr. 353/PI din 5 mai 2017, Curtea de Apel Timișoara, Secția penală a dispus:

a) condamnarea inculpaților:

- A. pentru săvârșirea infracțiunii de abuz în serviciu prevăzută în art. 13

2

din Legea nr. 78/2000 raportat la art. 297 alin. (1) C. pen., art. 308 C. pen. și art. 309 C. pen., cu aplicarea art. 75 alin. (2) lit. b), art. 76 alin. (1) C. pen., art. 35 alin. (1) C. pen., art. 79 alin. (3) C. pen. și art. 5 C. pen., la 2 ani și 9 luni închisoare, cu suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei pe un termen de 3 ani și la pedeapsa complementară a interzicerii exercitării drepturilor prevăzute în art. 66 alin. (1) lit. a), b) și g) C. pen., pe o durată de 2 ani, impunându-i ca pe durata termenului de supraveghere să respecte măsurile prevăzute în art. 93 alin. (1) și (2) lit. d) C. pen. și să presteze o muncă neremunerată timp de 60 de zile lucrătoare în folosul comunității și, totodată, atrăgându-i-se atenția asupra dispozițiilor art. 96 C. pen.;

- B. la pedeapsa rezultantă de 3 ani închisoare (2 ani și 4 luni închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de abuz în serviciu în formă continuată prevăzută în art. 13

2

din Legea nr. 78/2000 raportat la art. 297 alin. 1 C. pen., cu aplicarea art. 75 alin. 2 lit. b, art. 76 alin. 1 C. pen., art. 35 alin. 1 C. pen., art. 79 alin. 3 C. pen. și art. 5 C. pen. și la 2 ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de abuz în serviciu prevăzută în art. 13

2

din Legea nr. 78/2000 raportat la art. 297 alin. 1 C. pen., cu aplicarea art. 75 alin. 2 lit. b, art. 76 alin. 1 C. pen., art. 79 alin. 3 C. pen. și art. 5 C. pen.), cu suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei pe un termen de 3 ani și la pedeapsa complementară a interzicerii exercitării drepturilor prevăzute în art. 66 alin. (1) lit. a), b) și g) C. pen., pe o durată de 3 ani, impunându-i ca pe durata termenului de supraveghere să respecte măsurile prevăzute în art. 93 alin. (1) și (2) lit. b) C. pen. și să presteze o muncă neremunerată timp de 100 de zile lucrătoare în folosul comunității și, totodată, atrăgându-i-se atenția asupra dispozițiilor art. 96 C. pen.;

- C. la pedeapsa rezultantă de 2 ani și 8 luni închisoare (2 ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de abuz în serviciu în formă continuată prevăzută în art. 297 alin. 1 C. pen. cu referire la art. 13

2

din Legea nr. 78/2000 și art. 308 C. pen., cu aplicarea art. 75 alin. 2 lit. b, art. 76 alin. 1 C. pen., art. 35 alin. 1 C. pen., art. 79 alin. 3 C. pen. și art. 5 C. pen. și la 2 ani închisoare pentru complicitate la infracțiunea de abuz în serviciu prevăzută în art. 48 alin. 1 C. pen. raportat la art. 297 alin. 1 C. pen. raportat la art. 13

2

din Legea nr. 78/2000, cu aplicarea art. 75 alin. 2 lit. b, art. 76 alin. 1 C. pen., art. 79 alin. 3 C. pen. și art. 5 C. pen.), cu suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei pe un termen de 3 ani și la pedeapsa complementară a interzicerii exercitării drepturilor prevăzute în art. 66 alin. (1) lit. a), b) și g) C. pen., pe o durată de 3 ani, impunându-i ca pe durata termenului de supraveghere să respecte măsurile prevăzute în art. 93 alin. (1) și (2) lit. d) C. pen. și să presteze o muncă neremunerată timp de 60 de zile lucrătoare în folosul comunității și, totodată, atrăgându-i-se atenția asupra dispozițiilor art. 96 C. pen.;

b) stabilirea în sarcina inculpaților:

- D. a pedepsei de 1 an și 6 luni închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de abuz în serviciu în formă continuată, prevăzută în art. 13

2

din Legea nr. 78/2000 raportat la art. 297 alin. (1) C. pen. și art. 308 C. pen., cu aplicarea art. 75 alin. (2) lit. b), art. 76 alin. (1) C. pen., art. 35 alin. (1) C. pen., art. 79 alin. (3) C. pen. și art. 5 C. pen., a cărei aplicare se amână pe un termen de 2 ani, impunându-i ca pe durata termenului de supraveghere să respecte măsurile prevăzute în art. 85 alin. (1) C. pen. și să nu ocupe sau să nu exercite vreo funcție de conducere sau administrare în cadrul Asociației F. și, totodată, atrăgându-i-se atenția asupra dispozițiilor art. 404 alin. (3) C. proc. pen.;

- E. a pedepsei de 1 an și 6 luni închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de abuz în serviciu în formă continuată prevăzută în art. 13

2

din Legea nr. 78/2000 raportat la art. 297 alin. (1) C. pen. și art. 308 C. pen., cu aplicarea art. 75 alin. (2) lit. b), art. 76 alin. (1) C. pen., art. 35 alin. (1) C. pen., art. 79 alin. (3) C. pen. și art. 5 C. pen., a cărei aplicare se amână pe un termen de 2 ani, impunându-i ca pe durata termenului de supraveghere să respecte măsurile prevăzute în art. 85 alin. (1) C. pen. și să nu ocupe sau să nu exercite vreo funcție de conducere sau administrare în cadrul Asociației F. și, totodată, atrăgându-i-se atenția asupra dispozițiilor art. 404 alin. (3) C. proc. pen.

În baza art. 397 alin. (1) C. proc. pen., art.19 C. proc. pen. raportat la art. 998, art. 999 C. civ. anterior, a admis, în parte, acțiunea civilă formulată de partea civilă Asociația F. și a obligat pe inculpații B., C. și E., în solidar, să-i plătească echivalentul în lei a sumei de 212.138 euro, reprezentând diferență valoare terenuri înstrăinate, precum și de partea civilă Asociația G. și a obligat pe inculpatul A. să-i plătească suma de 1.253.677,09 lei, reprezentând debite și sancțiuni multianuale recuperate de către A.P.I.A. de la aceasta.

În baza art. 25 alin. (3) C. proc. pen., s-a respins solicitarea procurorului de anulare a înscrisurilor falsificate cu privire la Asociația F. și Asociația G. Raportat la solicitarea procurorului de desființare a înscrisurilor falsificate privind cele două composesorate, instanța de fond a reținut că inculpații nu au fost trimiși în judecată sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de fals în înscrisuri sub semnătură privată, întrucât a intervenit prescripția răspunderii penale, motiv pentru care, prin rechizitoriu, s-a dispus clasarea față de inculpați pentru infracțiunea prevăzută în art. 322 alin. (1) C. pen., cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen. și, ca atare, anularea actelor false este de competența judecătorului de cameră preliminară, fiind aplicabilă procedura reglementată în dispozițiile art. 549

1

alin. (1) C. proc. pen., chiar dacă norma procesuală se referă doar la soluția de clasare dată prin ordonanță nu și prin actul de sesizare a instanței, în condițiile în care face trimitere la expirarea termenului prevăzut în art. 340 C. proc. pen., text care vizează plângerea împotriva soluției de clasare, luată prin ordonanță sau rechizitoriu.

Împotriva acestei hotărâri au declarat apel, în termenul prevăzut de lege, Direcția Națională Anticorupție - Serviciul Teritorial Timișoara, părțile civile Asociația F. și Asociația G. și inculpații B., D., C., E. și A.

Înalta Curte de Casație și Justiție, examinând cauza atât prin prisma motivelor de apel dezvoltate de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - Direcția Națională Anticorupție - Serviciul Teritorial Timișoara, părțile civile Asociația F. și Asociația G. și inculpații B., D., C., E. și A., cât și din oficiu, conform art. 417 alin. (2) C. proc. pen., sub toate aspectele de fapt și de drept, constată că apelurile declarate în cauză sunt nefondate, în principal, pentru următoarele considerente:

Constatând ca fiind corecte împrejurările faptice stabilite de prima instanță, Înalta Curte de Casație și Justiție, în baza propriului examen al mijloacelor de probă administrate la urmărire penală și în faza de judecată, reține, în esență, că inculpații D., C. și E., în calitate de președinte, secretar, respectiv administrator ai Asociației F., dar și de componenți ai consiliului director/comitetului de conducere al asociației, au semnat la datele de 19 august 2008, 23 octombrie 2008 și 26 martie 2009, prin încălcarea dispozițiilor art. 26 alin. (1) și ale art. 28 alin. (6) și (7) din Legea nr. 1/2000, cu modificările și completările ulteriore, trei contracte de schimb, autentificate de inculpatul B. cu nesocotirea atribuțiilor ce-i reveneau în virtutea funcției de notar public conform dispozițiilor Legii nr. 36/1995, cu modificările și completările ulteriore, prin care au fost scoase din patrimoniul composesoratului suprafețele de 93,0989 ha, 82,6123 ha și 6 ha pășune/teren neagricol în favoarea soților H. și I., respectiv a numitului H., persoane care nu erau membri/asociați în cadrul formei asociative de proprietate, primind la schimb terenuri arabile în suprafață de 0,98 ha, 0,58 ha, respectiv 0,079 ha și sulte în cuantum de câte 337.750 lei (95.674 euro), 337.750 lei (97.357 euro) și 25.000 lei, pentru ca la aceleași date (19 august 2008 și 23 octombrie 2008), coschimbașii persoane fizice să transmită dreptul de proprietate dobândit asupra pășunilor în suprafață de 93,0989 ha și 82,6123 ha către cumpărătorul societatea J., în baza a două contracte de vânzare-cumpărare, autentificate tot de inculpatul B., contra sumelor de 775.913 lei (214.127, 47 euro) și 687.962 lei (190.008 euro).

De asemenea, inculpatul A., în calitate de președinte al Asociației G., a semnat la data de 30 aprilie 2009, prin încălcarea dispozițiilor art. 26 alin. (1) și ale art. 28 alin. (6) și (7) din Legea nr. 1/2000, cu modificările și completările ulteriore, un contract de vânzare-cumpărare, autentificat de inculpatul B. cu nesocotirea atribuțiilor ce-i reveneau în virtutea funcției de notar public conform dispozițiilor Legii nr. 36/1995, cu modificările și completările ulteriore, prin care s-au înstrăinat din patrimoniul composesoratului 199,8103 ha pășune, la prețul de 501.180,75 lei (119.813,71 euro) către soții H. și I., care nu erau membri/asociați în cadrul formei asociative de proprietate, iar, la rândul lor, aceștia, la data de 29 mai 2009, au transmis dreptul de proprietate asupra suprafeței de teren cumpărătorului societatea K., în baza contractului de vânzare-cumpărare autentificat tot de inculpatul B., pentru suma de 1.673.200 lei (400.000 euro).

1) Deși inculpatul B. a susținut că nu are calitatea cerută de lege pentru a fi subiect activ al infracțiunii de abuz în serviciu, întrucât fapta incriminată în art. 297 C. pen. vizează doar persoanele care se află într-un raport guvernat de dreptul muncii, se apreciază că, în mod corect, prima instanță a stabilit că notarul public este funcționar public, în sensul dispozițiilor art. 175 alin. (2) C. pen.

Indiferent dacă semnificația penală a conceptului de funcționar public este dată de codificarea anterioară (art. 147) sau de reglementarea în vigoare (art. 175), se observă, contrar susținerilor apelantului, că aceasta nu coincide cu înțelesul pe care aceeași noțiune o are în alte domenii de drept, inclusiv în dreptul muncii, care implică pentru angajați sau salariați raporturi de serviciu guvernate de contractul de muncă încheiat.

Ca urmare, potrivit legii penale, pentru a avea calitatea de funcționar public și a fi, deci, subiect activ al infracțiunii de abuz în serviciu, persoana acuzată de comiterea faptei trebuie să se încadreze în una dintre categoriile la care face referire art. 147 C. pen. anterior, respectiv art. 175 C. pen., neavând relevanță statutul profesional al acesteia, și anume dacă își exercită demnitatea, funcția, profesia, ocupația sau însărcinarea în baza unei legi generale (Codul muncii) ori a unei legi speciale (în speță Legea nr. 36/1995), titlul sau modul în care a fost învestită, respectiv dacă a fost numită sau aleasă, durata mandatului, funcției ori însărcinării ori dacă beneficiază sau nu de remunerație (salariu ori indemnizație).

În cauză, așa cum a reținut și judecătorul fondului, inculpatul B. a fost numit notar public prin ordin al ministrului justiției, exercitându-și funcția în cadrul unui birou notarial, fiind învestit să îndeplinească un serviciu de interes public și având statutul unei funcții autonome, conform dispozițiilor art. 3, art. 4 și art. 27 din Legea nr. 36/1995, republicată, motiv pentru care este funcționar public în înțelesul dispozițiilor art. 175 alin. (2) C. pen., întrucât în cadrul activității desfășurate potrivit competențelor conferite prin legea specială „exercită un serviciu de interes public pentru care a fost învestit de o autoritate publică.”

Ca nefondate sunt apreciate de Înalta Curte de Casație și Justiție și apărările aceluiași inculpat referitoare la neîntrunirea elementelor constitutive ale infracțiunii de abuz în serviciu sub aspectul laturii subiective, generată de lipsa de claritate, predictibilitate și previzibilitate a legislației în materia reconstituirii dreptului de proprietate asupra terenurilor, motiv pentru care a fost în eroare la momentul autentificării contractelor de schimb și a celor de vânzare-cumpărare.

Într-adevăr, eroarea cu privire la o normă extrapenală are, potrivit dispozițiilor art. 30 alin. (4) C. pen., aceleași efecte ca eroarea de fapt, sens în care înlătură caracterul infracțional al faptei, întrucât comiterea acesteia se realizează fără forma de vinovăție cerută de lege pentru a fi infracțiune. Astfel, pentru a opera cauza de neimputabilitate invocată de inculpat, se constată că era obligatoriu ca la momentul autentificării contractelor acesta să fi avut o reprezentare greșită asupra realității, materializată în necunoașterea sau cunoașterea eronată a normelor juridice extrapenale care reglementau regimul juridic al pășunilor aflate în patrimoniul formelor asociative de proprietate, așa cum o stabilesc dispozițiile art. 30 alin. (1) C. pen. Or, în cauză, o asemenea împrejurare nu a fost probată de către apelantul B. și nici nu a fost identificată de către instanță, cu atât mai mult cu cât, în concret, acesta s-a prevalat de lipsa de claritate și precizie a prevederilor art. 28 din Legea nr. 1/2000, cu modificările și completările ulterioare, determinată de modificările succesive ale actului normativ, care au condus la interpretări diferite în ceea ce privește sfera de aplicare a interdicției de înstrăinare a diferitelor categorii de terenuri ce aparțin formelor asociative enumerate de lege.

Într-o atare situație, în care nici inculpatul nu a susținut necunoașterea modificărilor aduse dispozițiilor art. 26 alin. (1) și ale art. 28 alin. (6) și (7) din Legea nr. 1/2000, cu modificările și completările ulterioare, prin Legea nr. 247/2005, sau cunoașterea lor eronată, Înalta Curte de Casație și Justiție apreciază că notarul public nu s-a aflat într-o eroare cu privire la existența normelor de drept extrapenale când a comis infracțiunea de abuz în serviciu în formă continuată; mai mult, orice îndoială avută în acest sens, ca urmare a abrogării prevederilor art. 39 din actul normativ menționat care stabileau regimul juridic al terenurilor agricole, pășunilor și fânețelor proprietatea formelor asociative, nu atrăgea incidența cauzei de neimputabilitate, întrucât, implicit, acesta era conștient că nu poate să-și reprezinte realitatea, situație în care nu ar fi trebuit să autentifice actele, în caz contrar, acționând cu vinovăție în forma intenției indirecte, deoarece accepta producerea unui rezultat socialmente periculos.

Pe de altă parte, Înalta Curte de Casație și Justiție constată că pregătirea și experiența sa profesională, precum și îndeplinirea obligațiilor ce-i incumbau în exercitarea atribuțiilor specifice funcției de notar public, inclusiv de a verifica conformitatea cu legea a scopului pe care îl urmăresc părțile prin încheierea actelor juridice (art. 80 alin. 1 din Legea nr. 36/1995, republicată), i-ar fi permis inculpatului B. să cunoască și să înțeleagă exact care este cadrul legal în care trebuia să își desfășoare activitatea notarială la momentul autentificării contractelor de schimb din 19 august 2008, din 23 octombrie 2008 și din 26 martie 2009 și a celui de vânzare-cumpărare din 30 aprilie 2009, având în vedere că dispozițiile art. 28 alin. (6) și (7) din Legea nr. 1/2000, cu modificările și completările ulterioare, care reglementau interdicția de înstrăinare a terenurilor ce aparțin formelor asociative erau clare, iar modificarea lor nu intervenise recent, ci cu trei ani înainte, respectiv la data intrării în vigoare a Legii nr. 247/2005.

Ca atare, la momentul autentificării contractelor de către inculpatul B., era în vigoarea forma Legii nr. 1/2000, astfel cum fusese modificată prin Legea nr. 247/2005, care reglementa, în continuare, același regim juridic atât pentru terenurile cu vegetație forestieră cât și pentru suprafețele de pășuni și fânețe, diferența față de legiferarea anterioară fiind doar cu privire la procedeul de tehnică legislativă utilizat de legiuitor.

Astfel, din analiza sistematică a dispozițiilor art. 26 - art. 28 din Legea nr. 1/2000, în vigoare la momentul desfășurării activității infracționale, rezultă cu certitudine și fără a lăsa loc la interpretări că interdicția de înstrăinare a terenurilor privește atât terenurile cu vegetație forestieră proprietatea formelor asociative prevăzute inițial în art. 26 alin. (1), cât și pășunile și fânețele acestor asociații, categorii de terenuri introduse, prin Legea nr. 247/2005, în cuprinsul textului menționat, având în vedere că reglementările din alin. (7) al art. 28 fac referire la terenurile formelor asociative, fără să individualizeze vreo categorie anume, situație în care dacă legea nu distinge nici interpretul nu o poate face.

În consecință, Înalta Curte de Casație și Justiție, în acord cu judecătorul fondului, nu poate primi apărările inculpatului B., întrucât prin simpla parcurgere a dispozițiilor art. 26 - art. 28 din Legea nr. 1/2000, cu modificările și completările ulterioare, se constată că destinatarul legii își poate conforma conduita cu rigorile acesteia, inclusiv să prevadă consecințele nerespectării sale, dată fiind claritatea normei de reglementare, motiv pentru care, cu atât mai mult, inculpatul avea posibilitatea să realizeze acest lucru în raport cu pregătirea sa profesională, respectiv jurist de formație, care îi permitea să înțeleagă cu ușurință regimul juridic instituit pentru terenurile cu pășuni și fânețe, care, așa cum s-a arătat anterior, a fost același ca pentru suprafețele cu vegetație forestieră, indiferent de modificările și completările aduse de-a lungul timpului Legii nr. 1/2000, chiar dacă au existat diferențe cu privire la procedeul de tehnică legislativă folosit sub acest aspect.

Inculpatul B., în exercitarea corespunzătoare a atribuțiilor de serviciu, trebuia să constate dacă contractele de schimb și cel de vânzare-cumpărare erau încheiate cu respectarea normelor de ordine publică și să refuze autentificarea acestora cu încălcarea dispozițiilor legale care reglementau interdicția de înstrăinare a terenurilor din categoria pășunilor sau a celor neagricole ce aparțineau formelor asociative de proprietate constituite în condițiile art. 26 din Legea nr. 1/2000, cu modificările și completările ulterioare, având în vedere că, în raport cu considerentele anterior dezvoltate, nu a fost în eroare cu privire la existența unor prevederi legale extrapenale; mai mult, a cunoscut categoria de folosință a suprafețelor de tren care au făcut obiectul înstrăinării, modul de reconstituire a dreptului de proprietate asupra acestora, titularul dreptului de proprietate, precum și modalitatea de organizare și autorizare a formelor asociative.

De altfel, notarul public a avut la dispoziție și acte din care rezulta că membrii Asociației F. ar fi modificat statutul formei asociative în sensul de a permite înstrăinarea terenurilor prin schimb, prevedere care contravenea interdicției instituite în art. 28 alin. (6) și (7) din Legea nr. 1/2000, cu modificările și completările ulterioare, fapt pe care inculpatul B., în virtutea atribuțiilor sale de serviciu, putea să-l constate, având în vedere că în dosarul notarial ce vizează autentificarea hotărârii A.G.A. din 17 august 2008 sunt atașate două variante ale actului adițional la statut, într-una fiind cuprinsă la art. 15 lit. h) competența adunării generale de a decide asupra concesionării, folosirii și exploatării pășunilor, în timp ce cealaltă, în articolul menționat, prevede și schimbul unor asemenea terenuri, iar discordanța dintre înscrisuri impunea determinarea de către inculpat a voinței reale a membrilor coposesori, cu consecința refuzului încheierii contractelor de schimb în formă autentică, chiar în cazul în care consimțământul unanim al asociaților ar fi fost în sensul înstrăinării, întrucât asemenea acte aveau un scop contrar legii, respectiv scoaterea din patrimoniul formei asociative de proprietate a unor bunuri inalienabile.

Succesiunea evenimentelor dovedește dincolo de orice îndoială că inculpatul B. a acționat cu forma de vinovăție prevăzută de lege când a autentificat cele trei contracte de schimb și contractul de vânzare-cumpărare prin care Asociația F. și, respectiv, Asociația G. au înstrăinat suprafețe de terenuri care nu se aflau în circuitul civil. Sub acest aspect se impune a fi evidențiat, cu prioritate, faptul că dreptul de proprietate asupra terenurilor înstrăinate de soții H. și I., în baza contractelor de schimb din 19 august 2008 și din 23 octombrie 2008 autentificate de inculpat, l-au dobândit în ziua care a precedat încheierea acestor contracte (18 august 2008, respectiv 22 octombrie 2008), ca urmare a cumpărării imobilelor de la notarul public B., conform a două contracte de vânzare-cumpărare, pentru ca la data la care au obținut, prin schimb, pășunile sau terenurile nearabile ale Asociației F. să transmită mai departe proprietatea acestora, prin contractele de vânzare-cumpărare din 19 august 2008   și din 23 octombrie 2008, către societatea J., reprezentată, în mod paradoxal, chiar de H. De asemenea, tot soții H. și I. au devenit proprietari, la data de 30 aprilie 2009, prin contractul de vânzare-cumpărare încheiat în formă autentică de același notar, inculpatul B., asupra celor 199,8103 ha pășune înstrăinate de Asociația G., suprafețe de teren pe care, la rândul lor, în decurs de nicio lună, le-au vândut către societatea K., în baza unui contract de vânzare-cumpărare. Încheierea în formă autentică a contractului de vânzare-cumpărare din 30 aprilie 2009 s-a făcut de către notarul public în baza unei copii legalizate a titlului de proprietate din 10 aprilie 2009 emis pe numele Asociației G., întrucât, abia ulterior, la data de 4 mai 2009, acest înscris a fost predat, pe bază de proces-verbal, noului președinte interimar al composesoratului și altor cinci membri coposesori de către primarul comunei, în calitate de președinte al Comisiei locale de fond funciar.

Se constată, astfel, că încheierea în formă autentică a contractului de schimb din 19 august 2008 a fost precedată, la data de 18 august 2008, de autentificarea hotărârii A.G.A din 17 august 2008, a procesului-verbal de ședință și a procurii speciale de înstrăinare, acte întocmite de inculpatul B. pentru a crea o aparență de legalitate a tranzacției ce viza imobilele inalienabile, precum și de dobândirea de către soții H. și I. de la inculpat a terenurilor pe care a doua zi, la 19 august 2008, le-au dat la schimb, în baza actului notarial autentificat de acesta, iar, imediat, în cursul aceleași zile, au transmis, pentru un preț net superior, proprietatea asupra imobilelor obținute prin schimb. Același mod de operare a fost folosit și în cazul suprafețelor de teren care au format obiectul contractului de schimb din 23 octombrie 2008, încheierea acestui contract fiind precedată, la data de 8 octombrie 2008, de autentificarea de către același notar public a hotărârii A.G.A din 5 octombrie 2008, a procesului-verbal de ședință și a procurii speciale de înstrăinare, precum și de achiziționarea de la inculpatul B. a suprafețelor de teren oferite la schimb de soții H. și I., care, într-un final, i-au vândut aceleiași societăți imobilele dobândite de la Asociația F.

Concluzionând, Înalta Curte de Casație și Justiție reține că cele două infracțiunii de abuz în serviciu prevăzute în art. 297 alin. (1) C. pen. raportat la art. 13

2

din Legea nr. 78/2000 au fost comise de inculpatul B. cu forma de vinovăție cerută de lege - intenție directă, întrucât acesta, prin autentificarea contractelor de schimb din 19 august 2008, din 23 octombrie 2008 și din 26 martie 2009 și a contractului de vânzare-cumpărare din 30 aprilie 2009, cu nesocotirea interdicției de înstrăinare care viza pășunile și terenurile nearabile ale formelor asociative de proprietate, instituită de art. 28 alin. (6) și (7) din Legea nr. 1/2000, cu modificările și completările ulterioare, exercitându-și atribuțiile specifice funcției de notar cu încălcarea dispozițiilor art. 43 alin. (2) și art. 45 alin. (1) din Legea nr. 36/1995, a prevăzut rezultatul faptelor sale, respectiv scoaterea din patrimoniul celor două composesorate a unor imobile ce nu se aflau în circuitul civil, corelativ cu obținerea unui folos necuvenit în favoarea soților H. și I., urmărind producerea lui.

De asemenea, se apreciază ca fiind nefondate și susținerile inculpatului referitoare la incidența Deciziei nr. 405 din 15 iunie 2016 a Curții Constituționale, în condițiile în care prin această decizie nu a fost dezincriminată infracțiunea de abuz în serviciu prevăzută în art. 297 alin. (1) C. pen. sau forma calificată incriminată în art. 13

2

din Legea nr. 78/2000, ci a fost reconfigurată sub aspectul elementului material al laturii obiective, statuându-se că prin sintagma „îndeplinește în mod defectuos” din definiția infracțiunii se înțelege „îndeplinește prin încălcarea legii.” Or, în speță, așa cum s-a arătat, în mod constant, atribuțiile specifice funcției de notar public care au fost încălcate de inculpatul B. când a autentificat cele patru contracte cu nesocotirea interdicției de înstrăinare instituită de art. 28 din Legea nr. 1/2000, cu modificările și completările ulterioare, sunt prevăzute într-un act normativ de reglementare primară, respectiv Legea nr. 36/1995 (art. 43 alin. 2, art. 45 alin. 1 și art. 51 - la data faptelor, art. 78 alin. 2, art. 80 alin. 1 și art. 86 alin. 1 - în prezent).

Mai mult, date fiind acțiunile întreprinse de inculpatul B. în îndeplinirea sarcinilor de serviciu stabilite de legea specială și care au fost amplu analizate în expunerea ce precede, Înalta Curte de Casație și Justiție reține că activitatea desfășurată de notarul public se situează în sfera ilicitului penal în raport cu gravitatea faptelor, motiv pentru care nu se poate considera că sunt aplicabile în speță acele pârghii extrapenale care pot înlătura consecințele unor asemenea fapte și la care a făcut referire instanța de contencios constituțional în cuprinsul deciziei anterior amintite.

2) Deși pe întreg parcursul procedurii judiciare inculpatul A. a susținut că fapta de care este acuzat nu se înscrie în tiparul normelor de incriminare a abuzului în serviciu prevăzut în art. 13

2

din Legea nr. 78/2000 raportat la art. 297 alin. (1) C. pen., art. 308 C. pen. și art. 309 C. pen., reținut în sarcina sa, Înalta Curte de Casație și Justiție apreciază că, în mod corect, prima instanță a stabilit că sunt îndeplinite, în cauză, toate elementele de conținut ale acestei infracțiuni, nefiind întemeiate criticile invocate sub acest aspect de apelant.

În acest sens, în acord cu judecătorul fondului, se constată că deși prevederile art. 28 alin. (7) din Legea nr. 1/2000, cu modificările și completările ulterioare, stabileau că terenurile formelor asociative nu pot fi înstrăinate în niciun mod, în întregime sau în parte, inculpatul A., în calitate de președinte al Asociației G., persoană juridică de drept privat fără scop lucrativ, constituită și autorizată conform dispozițiilor art. 26 din același act normativ pentru administrarea în comun și exploatarea exclusiv în cadrul asociației a imobilelor aflate într-o perpetuă indiviziune forțată, în exercitarea atribuției prevăzute în art. 24 alin. (2) lit. b) din O. G. nr. 26/2000 cu privire la asociații și fundații, care permitea consiliului director să încheie, în condițiile legii, acte în numele și pe seama asociației, a semnat contractul de vânzare-cumpărare din 30 aprilie 2009, cu încălcarea interdicției de înstrăinare ce viza pășunile și terenurile neagricole ale composesoratului, prevalându-se de două hotărâri A.G.A. falsificate din datele de 28 februarie 2009 și 28 aprilie 2009. Astfel, inculpatul și-a îndeplinit competențele ce-i reveneau în virtutea funcție de președinte al asociației cu încălcarea flagrantă a dispozițiilor legii în baza căreia se constituise forma asociativă de proprietate, prin faptele sale aducând atingere chiar scopului avut în vedere de legiuitor când a readus în viața socială aceste forme străvechi de organizare, respectiv administrarea și exploatarea în comun a terenurilor care aveau un regim juridic special anterior trecerii în proprietatea statului, caracterizat printr-o perpetuă indiviziune forțată, motiv pentru care nu putea să vândă bunuri inalienabile prin eludarea dispozițiilor imperative care interziceau înstrăinarea acestora, prevederi legale despre care a avut cunoștință, nefiind în eroare, așa cum a invocat.

Având în vedere că eroarea ce poartă asupra dispozițiilor legale extrapenale constituie, astfel cum s-a arătat în dezvoltările anterioare, o cauză care înlătură vinovăția, întrucât se referă la o cunoaștere deformată pe care făptuitorul o are asupra realității, împrejurare care conduce la pierderea caracterului penal al faptei imputate, Înalta Curte de Casație și Justiție constată că inculpatul A. a acționat în deplină cunoștință de cauză când a semnat contractul de vânzare-cumpărare, având reprezentarea clară că, prin faptele sale, cauzează un prejudiciu în patrimoniul părții civile Asociația G., realizând, totodată, un folos material necuvenit pentru cumpărători, aspect ce rezultă din circumstanțele care caracterizează activitatea infracțională desfășurată.

Relevantă sub acest aspect este hotărârea A.G.A din 28 februarie 2009, în cuprinsul căreia au fost inserate, contrar realității, prevederi care nu au fost supuse dezbaterii, așa cum rezultă din procesul-verbal de ședință, semnat și de inculpatul A., precum și din declarațiile testimoniale ale martorilor participanți la ședință. Astfel, având o opoziție clar definită împotriva înstrăinării terenurilor, inculpatul i-a solicitat coinculpatei C. să întocmească în fals hotărârea din 28 februarie 2009, sens în care s-a menționat că adunarea generală a decis reducerea numărul asociaților, constituirea consiliului director doar dintr-o sigură persoană, adică din președintele A., precum și posibilitatea de a fi vândute/schimbate parțial sau total imobilele composesoratului. Mai mult, inculpatul a fost cel care a depus la Judecătoria Ineu cerere pentru modificarea statutului în sensul celor menționate în fals în hotărâre, deși cunoștea că nu se aprobase înstrăinarea unor suprafețe de teren din patrimoniul composesoratului, obținând, astfel, schimbarea actelor constitutive ale asociației în scopul urmărit, respectiv crearea unei aparențe de legalitate în legătură cu transmiterea dreptului de proprietate asupra unor terenuri inalienabile către persoane străine de forma asociativă.

Tot pentru a eluda interdicția de înstrăinare, inculpatul A. i-a solicitat coinculpatei C. să plăsmuiască hotărârea A.G.A. din 28 aprilie 2009, pe care a semnat-o, deși la acea dată nu a avut loc nicio ședință a membrilor coposesori, înscris prin care s-a atestat în mod necorespunzător adevărului că asociații cu drept de vot au aprobat vânzarea pășunii Asociației G., iar, la o dată ulterioară (30 aprilie 2009), a semnat contractul de vânzare-cumpărare, cu încălcarea dispozițiilor O. G. nr. 26/2000, care permiteau încheierea de acte juridice în numele și pe seama asociației în baza hotărârilor adunării generale a asociaților date în limitele legii, cu atât mai mult cu cât titlul de proprietate din 10 aprilie 2009 emis pe numele asociației le-a fost predat reprezentanților săi, pe bază de proces-verbal, abia la data de 4 mai 2009, de către președintele Comisiei locale de fond funciar.

Ca atare, se constată că activitatea inculpatului A. nu s-a limitat doar la simpla semnare a contractului de vânzare-cumpărare, ci s-a concretizat într-o serie de demersuri menite să înlesnească înstrăinarea terenurilor care nu se aflau în circuitul civil, respectiv de la reducerea frauduloasă a numărul membrilor coposesori în registrul special ținut de instanță, la stabilirea componenței consiliului director doar dintr-o singură persoană, până la obținerea unei hotărâri A.G.A. contrafăcută în integralitate cu scopul de a atesta în fals aprobarea vânzării suprafețelor de pășune de către membrii asociației, acțiuni care dovedesc dincolo de orice dubiu că acesta nu s-a aflat într-o eroare când s-a prezentat la biroul notarial pentru încheierea actului translativ de proprietate; mai mult, comportamentul său demonstrează că a prevăzut rezultatul faptei comise, pe care, de altfel, l-a urmărit să se producă.

De asemenea, apărările inculpatului potrivit cărora tranzacția a fost încheiată la notar, în baza unor acte examinate de instanța care a încuviințat modificarea statutului asociației și la o dată la care avea cunoștință că și alte forme asociative înstrăinaseră terenuri, formulate în susținerea nevinovăției, nu pot fi primite, întrucât hotărârea judecătorească de admitere a modificării actelor constitutive nu le conferă un gir de legalitate, instanța fiind chemată să constate îndeplinirea condițiilor de formă, iar verificarea de către notarul public a actelor juridice supuse autentificării nu-l exonerează pe inculpat de răspundere pentru îndeplinirea defectuoasă a atribuțiilor specifice funcției exercitate, competențe reglementate de Legea nr. 1/2000, cu modificările și completările ulterioare și O. G. nr. 26/2000, cu atât mai mult cu cât inițiativa întocmirii actelor notariale cu încălcarea interdicție de înstrăinare i-a aparținut, fiind astfel lipsit de relevanță modul în care a înțeles notarul să-și îndeplinească propriile atribuții de serviciu, fiecare participant la activitatea infracțională fiind răspunzător pentru acțiunile sale.

În acest context, contrar susținerilor inculpatului A., este de subliniat că încălcarea dispozițiilor din actele normative menționate, cu ocazia exercitării atribuțiilor specifice funcției de președinte al formei asociative de proprietate, poate caracteriza, sub aspectul cerinței esențiale atașată elementului material al laturii obiective, infracțiunea de abuz în serviciu pentru care a fost condamnat în primă instanță, în condițiile în care comportamentul interzis care a condus la îndeplinirea în mod defectuos a unui act ce intră în sfera sa de competențe este impus prin legislația primară, așa cum a statuat Curtea Constituțională, prin Decizia nr. 405 din 15 iunie 2016, când a stabilit că sintagma „îndeplinește în mod defectuos” prevăzută în art. 297 alin. (1) C. pen. sau art. 248 C. pen. anterior are valențe constituționale doar când înseamnă „îndeplinește prin încălcarea legii.”

Astfel, activitatea inculpatului A., care în exercitarea atribuțiilor specifice funcției de președinte al formei asociative de proprietate și de unic membru al comitetului director, cum atesta în fals hotărârea A.G.A. din 28 februarie 2009, a semnat în numele și pe seama composesoratului contractul de vânzare-cumpărare, cu încălcarea dispozițiilor imperative prevăzute în art. 28 alin. (6) și (7) din Legea nr. 1/2000, cu modificările și completările ulterioare, nesocotind dispozițiile art. 23 alin. (1) și ale art. 24 alin. (2) lit. b) din O. G. nr. 26/2000, care îi permiteau încheierea de acte juridice doar în limitele legii, reprezintă o conduită abuzivă care în raport cu gravitatea și circumstanțele concrete de săvârșire se situează în sfera ilicitului penal, subsumându-se laturii obiective a infracțiunii ce i-a fost imputată.

3) Referitor la susținerile inculpaților D., C. și E. potrivit cărora faptele ce le sunt imputate nu realizează toate elementele de tipicitatea ale infracțiunii de abuz în serviciu, având în vedere că nu le-au comis cu vinovăție, întrucât au fost în eroare cu privire la dispozițiile art. 28 alin. (6) și (7) din Legea nr. 1/2000, cu modificările și completările ulterioare, precum și că au avut consimțământul părții civile pentru încheierea celor trei contracte de schimb, iar prin semnarea acestora nu au cauzat un prejudiciu în dauna Asociației F., corelativ cu obținerea unor foloase necuvenite pentru familia H. și I., Înalta Curte de Casație și Justiție apreciază că, în mod corect, prima instanță a stabilit că acțiunile celor trei inculpați se înscriu în tiparul normelor de incriminare ale infracțiunii prevăzute în art. 13

2

din Legea nr. 78/2000 raportat la art. 297 alin. (1) C. pen. cu referire la art. 308 C. pen., nefiind incidente cauzele justificative și de neimputabilitate invocate.

Astfel, se constată că deși prevederile art. 28 alin. (7) din Legea nr. 1/2000, cu modificările și completările ulterioare, stabileau că terenurile formelor asociative nu pot fi înstrăinate în niciun mod, în întregime sau în parte, inculpații D., C. și E., în calitate de președinte, secretar, respectiv administrator, precum și de membri în consiliului director al Asociației F., persoană juridică de drept privat fără scop lucrativ, constituită și autorizată conform dispozițiilor art. 26 din același act normativ pentru administrarea în comun și exploatarea exclusiv în cadrul formei asociative a imobilelor aflate într-o perpetuă indiviziune forțată, în exercitarea atribuției prevăzute în art. 24 alin. (2) lit. b) din O. G. nr. 26/2000, au semnat contractele de schimb din 19 august 2008, din 23 octombrie 2008 și din 26 martie 2009, cu încălcarea interdicției de înstrăinare ce viza pășunile și terenurile neagricole ale composesoratului, prevalându-se de acte false care, în realitate, nu reflectau voința societară a părții civile.

Cu toate că apelanții D., C. și E. s-au apărat în fața instanței arătând că au semnat contractele de schimb în baza mandatului special dat de membrii composesoratului, prin procuri autentificate, neavând atribuții de serviciu în acest sens, Înalta Curte de Casație și Justiție nu poate reține aceste argumente ca împrejurări apte să conducă la exonerarea de răspundere penală a acestora, întrucât nu sunt de natură să modifice concluzia la care a ajuns judecătorul fondului cu privire la întrunirea elementelor de conținut ale infracțiunii de abuz în serviciu, inclusiv sub aspectul cerinței esențiale atașată elementului material al laturii obiective, astfel cum a fost reconfigurat prin Decizia nr. 405 din 15 iunie 2016 a Curții Constituționale, adică îndeplinirea atribuțiilor de serviciu prin încălcarea legii.

În acest sens, se reține că potrivit dispozițiilor art. 24 alin. (2) lit. b) din O. G. nr. 26/2000, în exercitarea competențelor sale, consiliul director încheie acte juridice în numele și pe seama asociației, ținând seama de hotărârile luate de adunarea generală, în limitele legii, așa cum o cer prevederile art. 23 alin. (1) din același act normativ. Or, cei trei inculpații și-au îndeplinit competențele ce le reveneau în virtutea funcțiilor deținute (președinte, secretar, administrator și membri în consiliul director al asociației), constând în încheierea de acte juridice în numele și pe seama asociației, cu încălcarea flagrantă a dispozițiilor legii în baza căreia se constituise și se organizase forma asociativă de proprietate (art. 26 și art. 28 alin. 6 și 7 din Legea nr. 1/2000, cu modificările și completările ulterioare), în condițiile în care prin faptele lor au adus atingere tocmai scopul avut în vedere de legiuitor când a readus în viața socială aceste forme străvechi de organizare, respectiv administrarea și exploatarea în comun a terenurilor care aveau un regim juridic special anterior trecerii în proprietatea statului, caracterizat printr-o perpetuă indiviziune forțată, motiv pentru care nu puteau să transmită, prin contracte de schimb, dreptul de proprietate asupra unor bunuri inalienabile, eludând, astfel, dispozițiile imperative care interziceau înstrăinarea acestora, prevederi legale despre care au avut cunoștință, nefiind în eroare, așa cum au invocat.

Într-adevăr, pentru a opera cauza de neimputabilitate prevăzută în art. 30 alin. (4) C. pen., era obligatoriu ca inculpații D., C. și E. să fi avut la momentul semnării celor trei contracte de schimb o reprezentare greșită asupra realității, materializată în necunoașterea sau cunoașterea eronată a normelor juridice extrapenale care reglementau regimul juridic al pășunilor aflate în patrimoniul formelor asociative de proprietate. Însă, în cauză, probatoriul administrat dovedește că niciunul dintre cei trei inculpați nu s-a aflat într-o eroare cu privire la existența normei de drept extrapenale când a semnat actele juridice în numele și pe seama asociației, fiind lipsit de relevanță faptul că nu aveau pregătire juridică, în condițiile în care din conduita adoptată anterior încheierii contractelor de schimb rezultă că au avut cunoștință de interdicția de înstrăinare prevăzută în art. 28 alin. (6) și (7) din Legea nr. 1/2000, cu modificările și completările ulterioare, care viza terenurile formelor asociative de proprietate. Mai mult, dacă inculpații ar fi avut cea mai mică îndoială cu privire la norma juridică extrapenală generată de lipsa sa de claritate și care ar fi putut conduce la o cunoaștere eronată a acesteia, împrejurare pe care au invocat-o în apărare, ar fi trebuit să nu semneze cele trei contracte de schimb, întrucât, implicit, erau conștienți că nu pot să-și reprezinte realitatea, în caz contrar, acționând cel puțin cu vinovăție în forma intenției indirecte, deoarece acceptau producerea unui rezultat socialmente periculos.

În acest context, este de menționat că acțiunile celor trei inculpați nu s-au limitat la semnarea actelor juridice translative de proprietate, ci s-au concretizat într-o serie de demersuri care au facilitat încheierea celor trei contracte de schimb cu eludarea interdicției de înstrăinare prevăzute în art. 28 alin. (6) și (7) din Legea nr. 1/2000, cu modificările și completările ulterioare, relevantă sub acest aspect fiind plăsmuirea în integralitate a hotărârii A.G.A. din 5 iunie 2008, în baza căreia s-a obținut modificarea statutului și a actului constitutiv al asociației, în sensul reducerii numărului de membri coposesori.

Mai mult, hotărârea A.G.A. din 17 august 2008 și procesul-verbal de ședință, acte autentificate, conțin mențiuni diferite de cele consemnate în registrul de procese-verbale pentru ședința din 17 august 2008.

Tocmai aceste discrepanțe dovedesc că inculpații D., C. și E. au acționat în cunoștință de cauză când au semnat contractele de schimb cu nesocotirea interdicției de înstrăinare, având reprezentarea clară că prin faptele lor cauzează o pagubă în patrimoniul Asociației F., realizând, totodată, un folos material necuvenit pentru coschimbași, în condițiile în care au participat la ședința din 17 august 2008; inculpatul D. a fost cel care a solicitat instanței încuviințarea modificării statutului și actului constitutiv al asociației, în baza unei hotărâri false.

De altfel, martorul L. a declarat că le-a adus la cunoștință inculpaților că terenurile asociației nu pot fi înstrăinate, când a atestat, în calitate de avocat, actul adițional la actul constitutiv și statut, care a fost folosit în instanță în scopul obținerii modificărilor stabilite, contrar realității, prin hotărârea A.G.A. din 5 iunie 2008, ocazie cu care aceștia au arătat că nu-i interesează acest aspect, dar că doresc să mențină această dispoziție. O variantă diferită a acestui act a fost depusă la notariat, în cuprinsul căreia se menționa că este permis schimbul terenurilor din patrimoniul composesoratului, în timp ce actul adițional la actul constitutiv și statut avut în vedere de instanță la judecarea cererii de autorizare a modificărilor nu conținea o asemenea prevedere, ci făcea referire la concesionare.

Nu mai puțin relevant este și faptul că pentru încheierea celui de-al doilea contract de schimb s-a opus o parte din membrii care figurau pe lista de asociați, astfel cum fusese modificată ca urmare a hotărârii A.G.A. din 5 iunie 2008, întrucât se aflase că terenurile composesoratului nu pot fi înstrăinate, împrejurare care a făcut imposibilă adoptarea unei hotărâri în ședință, motiv pentru care s-a procedat, în mod nereal, la reducerea numărul de membri coposesori cu drept de vot, aspect consemnat în hotărârea A.G.A. din 5 octombrie 2008, care a fost depusă la instanță pentru încuviințarea acestei noi modificări a statutului și actului constitutiv.

Totodată, contrar susținerilor celor trei inculpați, se constată că, în raport cu cele prezentate anterior, nu este incidentă nici cauza justificativă prevăzută în art. 22 C. pen., în condițiile în care partea civilă Asociația F. nu și-a dat consimțământul pentru înstrăinarea terenurilor.

Astfel, pentru ca consimțământul persoanei vătămate să conducă la înlăturarea caracterului penal al faptei este obligatoriu ca acesta să fie valabil exprimat; or, în speță, decizia de încheiere a contractelor de schimb nu a fost luată în condițiile legii; mai mult, hotărârile A.G.A. care au fost avute în vedere la înstrăinarea terenurilor ce nu se aflau în circuitul civil, deși cuprind dispoziții de aprobare a unor asemenea tranzacții, așa cum s-a arătat, nu concordă cu realitatea, fiind necorespunzătoare adevărului.

Chiar dacă persoana vătămată și-ar fi dat acordul ulterior săvârșirii infracțiunii, astfel cum au încercat inculpații să acrediteze ideea, caracterul nejustificat al faptei nu este înlăturat și, ca atare, participanții la activitatea infracțională nu sunt exonerați de răspundere penală.

Astfel, acceptarea de către unii dintre membrii composesoratului, după perfectarea primului contract de schimb, a unor sume de bani nu echivalează cu un consimțământ neviciat exprimat în sensul încheierii contractelor de schimb. Nici semnarea de o parte dintre asociați a acordului privind înstrăinarea, obținută, în mod individual, de inculpata C. care s-a deplasat la domiciliul fiecăruia dintre aceștia ulterior încheierii actului juridic translativ de proprietate, nu poate fi calificată ca reprezentând voința reală a asociației în sensul scoaterii din patrimoniul său a terenurilor predate la schimb.

În concluzie, Înalta Curte de Casație și Justiție reține că inculpații D., C. și E. au comis infracțiunile de abuz în serviciu ce le-au fost imputate cu forma de vinovăție cerută de lege - intenție directă, întrucât, în exercitarea atribuțiilor specifice funcțiilor deținute (președinte, secretar, administrator și membri în consiliul director al asociației) prevăzute în art. 24 alin. (2) lit. b) din O. G. nr. 26/2000, semnând contractele de schimb din 19 august 2008, din 23 octombrie 2008 și din 26 martie 2009, deși cunoșteau interdicția de înstrăinare care viza pășunile și terenurile nearabile ale formelor asociative de proprietate, instituită de art. 28 alin. (6) și (7) din Legea nr. 1/2000, cu modificările și completările ulterioare, au prevăzut rezultatul propriilor fapte, respectiv scoaterea din patrimoniul Asociației F. a pășunilor ce nu se aflau în circuitul civil, corelativ cu obținerea unui folos necuvenit în favoarea soților H. și I., urmărind producerea lui și, ca atare, nu s-au aflat în eroare cu privire la norma juridică extrapenală invocată și, mai mult, nu au avut nici consimțământul părții civile de a acționa în acest sens, motiv pentru care nu se poate constata că a fost înlăturat caracterul penal al faptelor pentru care au fost condamnați de judecătorul fondului, prin incidența cauzelor justificative și de neimputabilitate prevăzute în art. 22 C. pen. și art. 30 alin. (4) C. pen.

Conduita abuzivă avută de cei trei inculpați în exercitarea atribuțiilor de serviciu prevăzute de lege, ce a constat în semnarea actelor juridice cu nesocotirea dispozițiilor legale imperative care interzic î