ÎCCJ, decizie (scj.ro #122508)

Obstrucționarea justiției. Elemente constitutive. Abuz în serviciu

Cuprins pe materii:

Drept penal. Partea specială. Infracțiuni

contra înfăptuirii justiției

Indice alfabetic:

Drept penal

-

obstrucționarea justiției

-

abuz în serviciu

C. pen.,

art. 271, art. 297

Legea nr. 187/2012,

art. 3 alin. (1)

Spre deosebire de infracțiunea prevăzută în vechile dispoziții ale art. 147 din Legea nr. 85/2006, infracțiunea de obstrucționare a justiției prevăzută în art. 271 alin. (1) lit. b) C. pen., săvârșită în procedura insolvenței, presupune refuzul persoanei de a pune la dispoziția judecătorului-sindic datele, informațiile, înscrisurile sau bunurile deținute, care i-au fost solicitate în mod explicit de către judecătorul-sindic, iar nu și refuzul persoanei de a pune la dispoziția administratorului judiciar ori a lichidatorului datele, informațiile, înscrisurile sau bunurile deținute, care i-au fost solicitate în mod explicit de către administratorul judiciar sau lichidator. Prin urmare, în cazul în care fapta prevăzută în vechile dispoziții ale art. 147 din Legea nr. 85/2006 constă în refuzul persoanei de a pune la dispoziția administratorului judiciar ori a lichidatorului datele, informațiile, înscrisurile sau bunurile deținute, care i-au fost solicitate în mod explicit de către administratorul judiciar sau lichidator, sunt incidente dispozițiile art. 3 alin. (1) din Legea nr. 187/2012, în temeiul cărora prevederile art. 4 C. pen. privind legea penală de dezincriminare sunt aplicabile și în situațiile în care o faptă determinată, comisă sub imperiul legii vechi, nu mai constituie infracțiune potrivit legii noi datorită modificării elementelor constitutive ale infracțiunii.

Infracțiunea prevăzută în vechile dispoziții ale art. 147 din Legea nr. 85/2006 avea ca obiect juridic special relațiile sociale privind normala desfășurare a procedurii insolvenței și, ca atare, reprezenta o infracțiune contra înfăptuirii justiției în procedura insolvenței, iar nu o infracțiune de serviciu. Norma de incriminare prevăzută în vechile dispoziții ale art. 147 din Legea nr. 85/2006 privea exclusiv comportamentul debitorului persoană fizică, al administratorului, al directorului, al directorului executiv sau al reprezentantului debitorului persoană juridică în cadrul unei proceduri judiciare - procedura insolvenței - și nu în exercitarea atribuțiilor sale de serviciu.

Prin urmare, infracțiunea de abuz în serviciu nu avea caracter subsidiar în raport cu infracțiunea prevăzută în vechile dispoziții ale art. 147 din Legea nr. 85/2006 și, în consecință, faptele care sunt excluse din sfera de aplicare a dispozițiilor art. 271 alin. (1) lit. b) C. pen. - cum este refuzul persoanei de a pune la dispoziția administratorului judiciar ori a lichidatorului datele, informațiile, înscrisurile sau bunurile deținute, care i-au fost solicitate în mod explicit de către administratorul judiciar sau lichidator - nu se circumscriu infracțiunii de abuz în serviciu prevăzută în art. 297 alin. (1) raportat la art. 308 C. pen.

I.C.C.J., Secția penală, decizia nr. 1160 din 1 aprilie 2014

Prin sentința penală nr. 61 din 18 martie 2013 pronunțată de Tribunalul Hunedoara a fost condamnat inculpatul N.D. la pedeapsa de 1 an închisoare pentru săvârșirea infracțiunii prevăzute în art. 147 din Legea nr. 85/2006 (parte vătămată P. SPRL) și la pedeapsa de 1 an închisoare pentru săvârșirea infracțiunii prevăzute în art. 147 din Legea nr. 85/2006 (parte vătămată Cabinet Individual de Insolvență V.).

În baza art. 33 lit. a) și art. 34 alin. (1) lit. b) C. pen. anterior, s-a dispus contopirea pedepselor și s-a aplicat inculpatului pedeapsa rezultantă de 1 an închisoare.

S-a interzis inculpatului exercițiul drepturilor prevăzute în art. 64 alin. (1) lit. a) teza II-a, lit. b) și lit. c) C. pen. anterior pe durata și în condițiile prevăzute în art. 71 C. pen. anterior.

În baza art. 7 alin. (1) din Legea nr. 26/1990, s-a dispus comunicarea dispozitivului sentinței la rămânerea definitivă a acesteia Oficiului Registrului Comerțului de pe lângă Tribunalul Hunedoara, pentru efectuarea cuvenitelor mențiuni.

Examinând actele și lucrările dosarului, instanța a reținut că inculpatul N.D. a fost ultimul administrator al societății B. și al societății D.

Prin sentința nr. 500/S din 31 martie 2011 pronunțată de Tribunalul Hunedoara, Secția comercială și de contencios administrativ și fiscal, a fost deschisă procedura insolvenței față de societatea B. și a fost numit administrator judiciar P. SPRL.

Prin sentința nr. 1307/S din 13 octombrie 2011 pronunțată de Tribunalul Hunedoara, Secția a II-a civilă, contencios administrativ și fiscal, a fost deschisă procedura insolvenței față de societatea D. și a fost numit administrator judiciar Cabinetul Individual de Insolvență V.

Instanța a constatat că, după deschiderea procedurii insolvenței față de cele două societăți comerciale, ambii lichidatori judiciari au solicitat inculpatului N.D. predarea evidențelor contabile ale societăților respective, în vederea continuării procedurii falimentului. La dosarul de urmărire penală se află copiile documentelor care atestă expedierea cererilor prin poștă.

Inculpatul N.D. nu s-a conformat obligației de a preda documentele contabile, în acest mod blocând continuarea procedurii în vederea recuperării creanțelor de către creditorii celor două societăți comerciale, cu rea-credință.

Nici în cursul urmăririi penale inculpatul nu s-a conformat obligației de a preda documentele contabile.

În cursul judecății, deși instanța a acordat mai multe termene de judecată și a pus în vedere apărătorului ales al inculpatului posibilitatea predării documentelor și în această fază (întrucât inculpatul nu a fost prezent niciodată în fața instanței), inculpatul nu a predat niciun document contabil către lichidatorii judiciari, deși prin apărătorul ales și-a exprimat intenția de a se conforma obligației de predare a actelor.

Instanța a apreciat ca fiind probat mai presus de orice îndoială rezonabilă că inculpatul N.D. a săvârșit infracțiunea de refuz al administratorului de a pune la dispoziția lichidatorului judiciar, în condițiile prevăzute în art. 35 din Legea nr. 85/2006, documentele și informațiile prevăzute în art. 28 alin. (1) lit. a) - f) din același act normativ, faptă prevăzută în art. 147 din Legea nr. 85/2006, constând în aceea că, la cererile repetate ale lichidatorului judiciar desemnat de instanță la deschiderea procedurii insolvenței față de societatea B., a refuzat predarea documentelor contabile către lichidator.

De asemenea, s-a reținut că inculpatul a săvârșit o a doua infracțiune de refuz al administratorului de a pune la dispoziția lichidatorului judiciar, în condițiile prevăzute în art. 35 din Legea nr. 85/2006, documentele și informațiile prevăzute în art. 28 alin. (1) lit. a) - f) din același act normativ, faptă prevăzută în art. 147 din Legea nr. 85/2006, constând în aceea că, la cererile repetate ale lichidatorului judiciar desemnat de instanță la deschiderea procedurii insolvenței față de societatea D., a refuzat predarea documentelor contabile către lichidator.

Prin decizia nr. 135/A din 9 septembrie 2013, Curtea de Apel Alba Iulia, Secția penală și pentru cauze cu minori, a admis apelul declarat de procuror împotriva sentinței penale nr. 61 din 18 martie 2013 pronunțată de Tribunalul Hunedoara, a desființat sentința penală numai sub aspectul omisiunii primei instanțe de a dispune comunicarea hotărârii de condamnare a inculpatului N.D. Administrației Județene a Finanțelor Publice Hunedoara în vederea înscrierii acesteia în cazierul fiscal și, rejudecând, în baza art. 2, art. 4 și art. 6 alin. (1) lit. a) din O. G. nr. 75/2001, a dispus comunicarea dispozitivului hotărârii penale de condamnare a inculpatului N.D., la rămânerea ei definitivă, Administrației Județene a Finanțelor Publice Hunedoara pentru înscrierea ei în cazierul fiscal.

A menținut celelalte dispoziții ale sentinței penale atacate.

A respins, ca nefondat, apelul declarat de inculpatul N.D. împotriva aceleiași sentințe penale.

Împotriva acestei decizii a declarat recurs inculpatul N.D., invocând, în principal, împrejurarea că faptele reținute în sarcina sa au fost dezincriminate prin dispozițiile art. 175 pct. 5 din Legea nr. 187/2012, noul Cod penal sancționând în art. 271 alin. (1) numai fapta administratorului de a nu preda judecătorului-sindic, nu și lichidatorului judiciar, datele, informațiile, înscrisurile sau bunurile deținute și care i-au fost solicitate.

Deși Ia data judecării cauzei este în vigoare noul Cod de procedură penală, iar recursul nu mai este o cale ordinară de atac, instanța reține că sunt incidente dispozițiile art. 12 alin. (1) din Legea nr. 255/2013, potrivit cărora recursurile în curs de judecată Ia intrarea în vigoarea a legii noi, declarate împotriva hotărârilor care au fost supuse apelului potrivit legii vechi, rămân în competența aceleiași instanțe și se judecă potrivit dispozițiilor legii vechi privitoare la recurs.

Înalta Curte de Casație și Justiție constată că inculpatul a fost trimis în judecată pentru comiterea infracțiunii prevăzute în art. 147 din Legea nr. 85/2006, reținându-se în sarcina acestuia că, în calitate de administrator al societății B. și al societății D., după declanșarea procedurii insolvenței cu privire Ia ambele societăți și numirea lichidatorilor judiciari, a refuzat să predea lichidatorilor judiciari evidențele contabile ale celor două societăți, deși avea obligația legală de a preda respectivele documente, iar acestea i-au fost solicitate în mod repetat de către lichidatori.

În cauză, de la data pronunțării deciziei din apel - 9 septembrie 2013 și până la data soluționării recursului, a intrat în vigoare noul Cod penal, dar și Legea nr. 187/2012 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 286/2009 privind Codul penal, care în art. 175 pct. 5 prevede în mod expres că art. 143 - 148 din Legea nr. 85/2006 privind procedura insolvenței se abrogă.

În aceste condiții, Înalta Curte de Casație și Justiție urmează să analizeze influența modificărilor legislative cu privire la elementele constitutive ale infracțiunii pentru care a fost trimis în judecată inculpatul, iar în examinarea acestui criteriu, se va verifica dacă fapta, astfel cum a fost reținută, mai este incriminată de legea nouă.

Conform art. 147 din Legea nr. 85/2006, constituia infracțiune și se pedepsea cu închisoarea de Ia un an Ia 3 ani sau cu amendă refuzul debitorului persoană fizică sau al administratorului, directorului, directorului executiv ori al reprezentantului legal al debitorului, persoană juridică, de a pune la dispoziție judecătorului-sindic, administratorului judiciar sau lichidatorului, în condițiile prevăzute în art. 35 (în termen de 10 zile de la deschiderea procedurii, potrivit prevederilor art. 33 alin. 4 sau 6, debitorul este obligat să depună la dosarul cauzei actele și informațiile prevăzute în art. 28 alin. 1), documentele și informațiile prevăzute în art. 28 alin. (1) lit. a) - f) sau împiedicarea acestora, cu rea-credință, de a întocmi documentația respectivă.

Textul a fost preluat în art. 271 C. pen., potrivit căruia constituie infracțiunea de obstrucționare a justiției fapta persoanei care, fiind atenționată asupra consecințelor faptei sale:

a) împiedică, fără drept, organul de urmărire penală sau instanța de judecată să efectueze, în condițiile legii, un act procedural;

b) refuză să pună la dispoziția organului de urmărire penală, instanței de judecată sau judecătorului-sindic, în tot sau în parte, datele, informațiile sau bunurile deținute, care i-au fost solicitate în mod explicit, în condițiile legii, în vederea soluționării unei cauze.

Infracțiunea face parte din Titlul IV al Codului penal, „Infracțiuni contra înfăptuirii justiției”, având ca obiect juridic relațiile sociale referitoare la înfăptuirea justiției.

Astfel cum se observă, spre deosebire de reglementarea din Legea nr. 85/2006, dispozițiile din Codul penal vizează exclusiv situația în care refuzul de a pune Ia dispoziție documentația este urmarea unei cereri din partea judecătorului-sindic, nu și a administratorului judiciar sau a lichidatorului.

Pentru a verifica dacă în cauză sunt incidente dispozițiile art. 4 C. pen. privind legea penală de dezincriminare, urmează a se analiza dacă fapta inculpatului se poate circumscrie unei alte incriminări, respectiv infracțiunii de abuz în serviciu prevăzută în art. 297 alin. (1) raportat la art. 308 C. pen., așa cum s-a susținut de către procuror.

Potrivit art. 297 alin. (1) C. pen., constituie abuz în serviciu fapta funcționarului public care, în exercitarea atribuțiilor de serviciu, nu îndeplinește un act sau îl îndeplinește în mod defectuos și prin aceasta cauzează o pagubă ori o vătămare a drepturilor sau intereselor legitime ale unei persoane fizice sau ale unei persoane juridice, textul aplicându-se, potrivit art. 308 alin. (1) C. pen., și faptelor săvârșite de către sau în legătură cu persoanele care exercită, permanent sau temporar, cu sau fără o remunerație, o însărcinare de orice natură în serviciul unei persoane fizice dintre cele prevăzute în art. 175 alin. (2) sau în cadrul oricărei persoane juridice.

Înalta Curte de Casație și Justiție constată că refuzul de a pune la dispoziția judecătorului-sindic, administratorului judiciar sau lichidatorului documentele legale solicitate, prevăzut în Legea nr. 85/2006, avea ca obiect juridic special relațiile sociale privind normala desfășurare a procedurii insolvenței, în mod adiacent ocrotind interesele creditorilor.

Ca atare, infracțiunea era tot o infracțiune contra înfăptuirii justiției în procedura insolvenței, și nu o infracțiune de serviciu.

Incriminarea viza, ca de altfel și cea din art. 271 C. pen., strict comportamentul debitorului persoană fizică, al administratorului, directorului, directorului executiv sau al reprezentantului legal al debitorului în cadrul unei proceduri judiciare, și nu în exercitarea atribuțiilor sale de serviciu. Ca atare, prin faptă nu se aducea atingere și relațiilor sociale de serviciu ce impun ca orice funcționar să-și îndeplinească atribuțiile conform statutului și normelor legale ce-i reglementează activitatea.

Așadar, infracțiunea de abuz în serviciu nu avea caracter subsidiar în raport cu cea din art. 147 din Legea nr. 85/2006, iar în prezent faptele rămase în afara dispozițiilor art. 271 C. pen., respectiv refuzul debitorului de a pune la dispoziție administratorului judiciar sau lichidatorului actele solicitate, nu se pot circumscrie infracțiunii prevăzute în art. 297 alin. (1) raportat la art. 308 C. pen.

Totodată, se constată că textul abrogat expres prin Legea nr. 187/2012 nu poate fi acoperit, pentru celelalte variante ale sale nepreluate de infracțiunea de obstrucționare a justiției, de o altă incriminare, în afara celei analizate anterior.

Ca atare, instanța de recurs reține incidența dispozițiilor art. 3 alin. (1) din Legea nr. 187/2012 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 286/2009 privind Codul penal, conform cu care „dispozițiile art. 4 din Codul penal privind legea penală de dezincriminare sunt aplicabile și în situațiile în care o faptă determinată, comisă sub imperiul legii vechi, nu mai constituie infracțiune potrivit legii noi datorită modificării elementelor constitutive ale infracțiunii, inclusiv a formei de vinovăție, cerută de legea nouă pentru existența infracțiunii.”

Față de cele anterior menționate, Înalta Curte de Casație și Justiție a admis recursul declarat de inculpatul N.D. împotriva deciziei nr. 135/A din 9 septembrie 2013 a Curții de Apel Alba Iulia, Secția penală și pentru cauze cu minori.

A casat în totalitate decizia și sentința penală nr. 61 din 18 martie 2013 pronunțată de Tribunalul Hunedoare și, rejudecând:

Conform art. 396 alin. (5) C. proc. pen. raportat la art. 16 alin. (1) lit. b) C. proc. pen., în aplicarea art. 3 din Legea nr. 187/2012, a achitat inculpatul N.D. pentru săvârșirea a două infracțiuni prevăzute în art. 147 din Legea nr. 85/2006.