ÎCCJ, decizie (scj.ro #141030)

Fals în declarații. Declarații de avere. Desființare parțială

Cuprins pe materii:

Drept penal. Partea specială. Infracțiunea de fals în declarații privind declarațiile de avere. Drept procesual penal. Partea generală. Acțiunea penală și acțiunea civilă în procesul penal

Indice alfabetic:

Drept penal. Drept procesual penal

-

fals în declarații

-

declarații de avere

-

desființare parțială

C. proc. pen.,

art. 25 alin. (3)

Înscrierea, cu intenție, a unor mențiuni false în declarația de avere constituie infracțiunea de fals în declarații. În cazul în care dispune condamnarea inculpatului pentru comiterea infracțiunii de fals în declarații, constând în înscrierea unor mențiuni false în declarațiile de avere, instanța desființează parțial, conform art. 25 alin. (3) C. proc. pen., declarațiile de avere, sub aspectul mențiunilor false din cuprinsul acestora.

I.C.C.J., Secția penală, decizia nr. 381/A din 6 noiembrie 2017

Prin sentința nr. 44/F din 2 martie 2017 pronunțată de Curtea de Apel București, Secția a II-a penală s-au hotărât următoarele:

În baza art. 326 C. pen., cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen., art. 61 alin. (1) C. pen. și art. 396 alin. (10) C. proc. pen., a condamnat pe inculpatul A. la pedeapsa amenzii penale pentru săvârșirea infracțiunii de fals în declarații în formă continuată.

În temeiul art. 322 C. pen., cu aplicarea art. 61 alin. (1) C. pen. și art. 396 alin. (10) C. proc. pen., a condamnat pe inculpatul A. la pedeapsa amenzii penale pentru săvârșirea infracțiunii de fals în înscrisuri sub semnătură privată.

A făcut aplicarea art. 38 alin. (1) - art. 39 alin. (1) lit. c) C. pen.

În conformitate cu art. 404 alin. (4) C. proc. pen., a anulat contractul de împrumut din data de 8 septembrie 2008, încheiat între B. - împrumutător și A. - împrumutat.

Prin hotărârea primei instanțe s-au reținut, în esență, următoarele:

Prin rechizitoriul din data de 28 septembrie 2016 al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel București a fost trimis în judecată inculpatul A. pentru săvârșirea infracțiunilor de fals în declarații în formă continuată, prevăzută în art. 326 C. pen., cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen., cu aplicarea art. 5 C. pen. (8 acte materiale) și fals în înscrisuri sub semnătură privată, prevăzută în art. 322 C. pen., toate cu aplicarea art. 38 C. pen.

Prin încheierea din data de 14 decembrie 2016, judecătorul de cameră preliminară a dispus începerea judecării cauzei, constatând legalitatea sesizării instanței, a administrării probelor și a efectuării actelor de urmărire penală.

Până la începerea cercetării judecătorești, la termenul din 24 februarie 2017, inculpatul a declarat că recunoaște săvârșirea faptelor reținute în actul de sesizare, solicitând ca judecata să aibă loc în baza probelor administrate în faza de urmărire penală, conform procedurii reglementate în art. 375 C. proc. pen.

Examinând actele și lucrările dosarului în procedura instituită de art. 375 C. proc. pen., prima instanță a reținut că acuzarea a făcut dovada situației de fapt expuse în actul de sesizare, din probe rezultând indubitabil că, în calitate de consilier municipal, în baza aceleiași rezoluții infracționale, inculpatul A. a completat în fals declarațiile de avere aferente anilor 2009, 2010, 2011, 2012, 2013, 2014, 2015 și 2016, menționând în mod nereal, în declarațiile din 2009 și 2010, la rubrica „datorii”, că ar fi contractat în anul 2008 un împrumut de la tatăl său, B., în valoare de 250.000 de euro, scadent în 2010, aceeași sumă fiind trecută de inculpat în declarațiile din anii 2011- 2016 la rubrica „venituri din alte surse”, ca fiind moștenită de la tatăl său.

La datele de 26 august 2015 și 18 mai 2016, cu ocazia audierii în calitate de suspect în dosarul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel București, inculpatul A. a depus la dosar o copie, respectiv originalul unui pretins contract de împrumut datat 8 septembrie 2008, încheiat între B., tatăl acestuia, în calitate de împrumutător și inculpat, în calitate de împrumutat, pentru suma de 250.000 de euro, înscris în privința căruia s-a stabilit prin expertiza criminalistică grafică efectuată în cauză că este fals, în sensul că semnătura atribuită împrumutătorului nu a fost executată de acesta.

În drept, s-a reținut că aceste fapte întrunesc elementele constitutive ale infracțiunilor de fals în declarații în formă continuată, prevăzută în art. 326 C. pen., cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen. (8 acte materiale) și fals în înscrisuri sub semnătură privată, prevăzută în art. 322 C. pen., aflate în concurs real, prevăzut în art. 38 C. pen.

Împotriva sentinței penale pronunțată de prima instanță a declarat apel, în termen legal, între alții, procurorul.

Reprezentantul Ministerului Public a susținut oral motivele de apel scrise, criticând următoarele:

- omisiunea aplicării de către instanța de fond, alături de pedeapsa principală aplicată apelantului intimat inculpat, a pedepsei complementare prevăzute în art. 66 alin. (1) lit. a) și b) C. pen.;

- cu privire la latura civilă, omisiunea instanței de fond de a dispune, așa cum prevăd dispozițiile art. 25 alin. (3) C. proc. pen., desființarea în parte a declarațiilor de avere necorespunzătoare adevărului date de către apelantul intimat inculpat.

Examinând actele și lucrările dosarului, prin raportare la motivele de apel invocate și în raport cu dispozițiile art. 417 alin. (2) C. proc. pen., Înalta Curte de Casație și Justiție constată că apelul este, în parte, fondat, pentru următoarele considerente:

În ce privește apelul declarat de procuror, care a criticat hotărârea atacată sub aspectul omisiunii aplicării de către instanța de fond, alături de pedeapsa principală aplicată apelantului intimat inculpat, a pedepsei complementare prevăzute în art. 66 alin. (1) lit. a) și b) C. pen.:

Examinând actele dosarului, instanța de control judiciar constată că prima instanță a dispus în mod întemeiat condamnarea inculpatului la pedeapsa amenzii penale, fără a dispune și aplicarea pedepsei complementare.

Potrivit dispozițiilor art. 67 alin. (1) C. pen., pedeapsa complementară a interzicerii exercitării unor drepturi poate fi aplicată dacă pedeapsa principală stabilită este închisoarea sau amenda și instanța constată că, față de natura și gravitatea infracțiunii, împrejurările cauzei și persoana infractorului, această pedeapsă este necesară.

Conform alin. (2) al textului de lege, aplicarea pedepsei interzicerii exercitării unor drepturi este obligatorie când legea prevede această pedeapsă pentru infracțiunea săvârșită.

Instanța de apel constată că, într-adevăr, infracțiunile de fals în declarații și fals în înscrisuri sub semnătură privată au în abstract un pericol social ridicat, însă împrejurările concrete ale cauzei, constând în modalitatea de comitere a acestora, datele ce caracterizează persoana inculpatului, precum și poziția procesuală adoptată de acesta în fața instanței, denotă o stare de periculozitate redusă a faptelor și a inculpatului.

Raportând criteriile legale menționate la elementele faptice, instanța constată că, față de natura și gravitatea infracțiunii, împrejurările cauzei și persoana inculpatului, nu se impunea aplicarea pedepsei complementare a interzicerii exercitării unor drepturi alături de pedeapsa principală a amenzii.

În ce privește a doua critică a procurorului, referitoare la omisiunea desființării de către prima instanță a declarațiilor de avere necorespunzătoare adevărului date de către inculpatul A., instanța de control judiciar o constată întemeiată.

La soluționarea acțiunii civile, potrivit dispozițiilor art. 25 alin. (3) C. proc. pen., instanța, chiar dacă nu există constituire de parte civilă, se pronunță cu privire la desființarea totală sau parțială a unui înscris sau la restabilirea situației anterioare săvârșirii infracțiunii.

În cauză, se impunea desființarea în parte a declarațiilor de avere necorespunzătoare adevărului date în 2009 și 2010 de către inculpatul A., în cuprinsul cărora, la rubrica „datorii”, este menționat împrumutul de 250.000 de euro pe care inculpatul l-a luat de la tatăl său, respectiv rubrica „venituri din alte resurse” din declarațiile date în anii 2011-2016, unde s-a menționat că această sumă a fost moștenită de la tatăl său.

Pentru aceste considerente, urmează a fi admis, în parte, apelul declarat de procuror, doar cu privire la omisiunea desființării declarațiilor de avere.

În consecință, Înalta Curte de Casație și Justiție, în baza dispozițiilor art. 421 pct. 2 lit. a) C. proc. pen., între altele, a admis apelul declarat de procuror împotriva sentinței nr. 44/F din 2 martie 2017 pronunțată de Curtea de Apel București, Secția a II-a penală și, în conformitate cu prevederile art. 25 alin. (3) C. proc. pen., a desființat parțial declarațiile de avere date de inculpatul A., respectiv mențiunile date în fals la rubrica „datorii” din declarațiile date în anii 2009 și 2010, referitoare la contractul de împrumut cu tatăl său, în valoare de 250.000 de euro și cele date în fals la rubrica „venituri din alte surse” din declarațiile date în anii 2011-2016, referitoare la trecerea acestei sume ca fiind moștenită de la tatăl său.