ÎCCJ, Secția penală
ÎCCJ, Secția penală (Înalta Curte de Casație și Justiție)
Asupra apelurilor de față;
În baza actelor și lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin Sentința penală nr. 123 din 28.12.2016, pronunțată de Curtea de Apel Iași, secția penală și pentru cauze cu minori s-au decis următoarele:
În temeiul art. 48 C. pen. rap. la art. 6 din Legea nr. 78/2000 și art. 289 alin. (1) C. pen., cu aplicarea art. 396 alin. (10) C. proc. pen., a fost condamnat inculpatul A. și B., județul Iași, și locuind efectiv, fără forme legale, în municipiul Iași, județul Iași, pentru infracțiunea de complicitate la luare de mită, la pedeapsa de 2 ani și 6 luni închisoare.
În temeiul art. 67 alin. (1) și alin. (2) C. pen., s-a interzis inculpatului, cu titlu de pedeapsă complementară, exercițiul drepturilor prev. de art. 66 alin. (1) lit. a) și lit. b) C. pen., pentru o durată de 3 ani, în condițiile art. 68 alin. (1) lit. b) C. pen.
În temeiul art. 65 C. pen., s-a interzis inculpatului, cu titlu de pedeapsă accesorie, exercițiul drepturilor prev. de art. 66 alin. (1) lit. a) și lit. b) C. pen.
În temeiul art. 91 alin. (1) C. pen., s-a dispus suspendarea executării pedepsei sub supraveghere, pe durata unui termen de supraveghere de 3 ani, stabilit potrivit art. 92 C. pen.
În temeiul art. 32 alin. (4) din Legea nr. 252/2013, s-a încredințat Direcției Naționale de Probațiune - Serviciul de probațiune Iași supravegherea inculpatului A.
În temeiul art. 93 alin. (1) și alin. (2) C. pen., pe durata termenului de supraveghere inculpatul trebuie să respecte următoarele măsuri și obligații:
a) să se prezinte la Serviciul de probațiune Iași la datele fixate de acesta;
b) să primească vizitele consilierului de probațiune desemnat cu supravegherea sa;
c) să anunțe, în prealabil, schimbarea locuinței și orice deplasare care depășește 5 zile;
d) să comunice schimbarea locului de muncă;
e) să comunice informații și documente de natură a permite controlul mijloacelor sale de existență.
f) să frecventeze unul sau mai multe programe de reintegrare socială derulate de către serviciul de probațiune sau organizate în colaborare cu instituții din comunitate.
În temeiul art. 93 alin. (3) C. pen., pe parcursul termenului de supraveghere, inculpatul urmează a presta o muncă neremunerată în folosul comunității, pe o perioadă de 90 de zile, în cadrul Direcției de Asistență Comunitară (Consiliul Local Iași) sau în cadrul S.C. Y. S.A. (Consiliul Local Iași), afară de cazul în care, din cauza stării de sănătate, nu poate presta această muncă.
În temeiul art. 91 alin. (4) C. pen., s-a atras atenția inculpatului asupra conduitei sale viitoare și a consecințelor la care se expune dacă va mai săvârși infracțiuni sau nu va respecta măsurile de supraveghere ori nu va executa obligațiile ce îi revin pe durata termenului de supraveghere, punându-i în vedere dispozițiile art. 96 C. pen. privind revocarea suspendării executării pedepsei sub supraveghere.
S-a constatat că inculpatul A. a fost reținut și arestat preventiv în cauză în perioada 07.06.2016 - 11.08.2016.
În temeiul art. 399 alin. (1) rap. la art. 202 alin. (1), alin. (2), alin. (3) și alin. (4) lit. b), art. 211 și art. 215 C. proc. pen., s-a menținut măsura preventivă a controlului judiciar față de inculpatul A., luată prin Încheierea nr. 1037/11.08.2016 pronunțată de judecătorul de cameră preliminară de la Înalta Curte de Casație și Justiție în Dosarul nr. x/2016.2.
În temeiul art. 274 alin. (1) C. proc. pen., a fost obligat inculpatul la plata sumei de 2.400 RON reprezentând cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 2.000 RON aferentă fazei de urmărire penală, suma de 150 RON aferentă fazei de cameră preliminară și suma de 250 RON aferentă fazei de judecată.
S-a constatat disjunsă cauza cu privire la acțiunile penale vizând pe inculpații C., D., E. și F.
Pentru a hotărî astfel, instanța de fond a reținut următoarele:
Prin Rechizitoriul nr. 85/P/2016 din data de 06.07.2016 emis de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - D.N.A. - Serviciul Teritorial Iași s-a dispus trimiterea în judecată, printre alții, a inculpatului A. pentru săvârșirea infracțiunii de complicitate la infracțiunea de luare de mită, faptă prevăzută de art. 48 C. pen. raportat la art. 6 din Legea nr. 78/2000 cu referire la art. 289 alin. (1) C. pen., constând în aceea că, în perioada decembrie 2015 - 03.06.2016, l-a ajutat pe inculpatul C., ca acesta în calitate de prodecan al Facultății de Drept din cadrul Universității G. din Iași și titular de curs la disciplinele Teoria Generală a Dreptului și Drept Penal, Partea Generală să pretindă suma de 18.900 RON de la studentul H. iar la data de la data de 06.06.2016, l-a ajutat să primească cu titlu de mită în legătură cu îndeplinirea atribuțiilor de serviciu suma de 15.500 RON în vederea înscrierii în anul 3 de studii în cadrul Facultății de Drept a aceleiași universități a studentului H. fără ca acesta din urmă să fi susținut în fapt examenele aferente anilor 1 și 2 de studii, fără a se prezenta la cursurile obligatorii și fără ca acesta să fi achitat taxele de școlarizare la termenele prevăzute în Regulamentul Universității G. din Iași, ajutorul acordat constând în intermedierea relației între student și inculpatul C., în schimbul ajutorului acordat primind de la inculpatul C. suma de 3500 RON.
Pentru a dispune astfel, procurorul de caz a reținut, în esență, următoarele:
Date privind modalitatea de sesizare.
La data de 01.06.2016, la Direcția Națională Anticorupție - Serviciul Teritorial Iași a fost înregistrat procesul-verbal de sesizare din oficiu întocmit de ofițerii de poliție judiciară din cadrul Direcției Generale Anticorupție - Serviciul Județean Anticorupție Iași cu privire la săvârșirea infracțiunilor de luare de mită comisă de către numiții B. și C., cadre didactice în cadrul Universității G. Iași care au și calitatea de avocat definitiv în cadrul Baroului Iași și respectiv complicitate la luare de mită comisă de către numitul A.
În fapt, s-a reținut că numitul A., administrator în fapt al S.C. J. S.R.L. Iași cu punct de lucru în incinta Hotelului K. ce deține o pizzerie unde servesc masa de cele mai multe ori gratuit cadre didactice ale Universității G., racolează persoane interesate în absolvirea facilă a cursurilor organizate de Universitatea G. Iași fiind și intermediarul sumelor de bani date de studenți către numiții B. și C.
Acesta primea banii de la studenți, oprea un comision, restul de bani fiind înmânați numitului C. pentru efectuarea retroactivă a plății taxelor de studii aferente anilor de studii precum și a comisioanelor către profesorii implicați care acordă note de promovare a examenelor pentru studenții respectivi fără ca aceștia să fi susținut examenele.
Printre persoanele racolate se afla și numitul H., care a fost prezentat îndrumătorului de grupă C. în vederea absolvirii cursurilor fără a participa la examenele aferente. Ulterior, numitul C. i-a prezentat numitului A. un catalog în care H. figura deja înscris în anul II, iar pe o foaie suma de plată în cuantum de 18.400 RON ce trebuia achitată în contul primilor doi ani de studii neefectuați.
Din analiza probatoriului administrat s-a stabilit următoarea situație de fapt:
Martorul H. este administratorul S.C. V. S.R.L. Iași care are ca obiect de activitate servicii de publicitate. În cursul anului 2014 s-a înscris la cursurile Facultății de Drept din cadrul Universității G. din Iași pentru anul universitar 2014 - 2015. La acel moment a achitat la Universitatea G. din Iași o primă taxă de înscriere și mai multe tranșe din taxa de studii pentru primul an, respectiv o sumă totală de circa 1000 de RON. Având în vedere faptul că activitatea comercială îi ocupa marea parte a timpului martorul nu s-a mai prezentat la cursurile facultății și nici nu a mai achitat taxele de școlarizare. În cursul anului universitar 2014 - 2015 el nu a mai mers la niciun curs, la niciun examen, la nicio activitate la ea de Drept din cadrul Universității G., abandonând cursurile.
În cursul lunii septembrie a anului 2015, martorul H. s-a întâlnit cu inculpatul A., cu ocazia unei licitații pentru realizarea unor materiale publicitare la Spitalul de Boli Infecțioase Iași.
Inculpatul A. este în fapt administratorul unei societăți comerciale care a și câștigat licitația respectivă. Din acel moment martorul l-a cunoscut mai bine pe inculpatul A. care a și apelat la serviciile sale pentru a realiza grafica unei hărți și pentru alte materiale pe care trebuia să le realizeze pentru acel contract.
Inculpatul A., deținea la acel moment un spațiu în incinta căminului X. care, potrivit spuselor sale, era închiriat de la Universitatea G. din Iași căreia îi aparținea și căminul. În acel spațiu inculpatul A. desfășura activitatea Pizzeriei L.
Având în vedere activitatea comercială pe care o desfășura, inculpatul A. se afla în relații foarte bune cu numitul M., rectorul Universității G. din Iași la acel moment dar și cu alți profesori din cadrul aceleiași universități, aceștia comandând mâncare de la pizzeria deținută de inculpat.
Martorul H., realizând că inculpatul A. se află în relații foarte bune cu cei de la Universitatea G. din Iași, l-a întrebat pe acesta, în glumă inițial, dacă nu îl poate rezolva cu situația sa școlară, acesta fiind de acord. În acest sens inculpatul A. i-a cerut martorului numele complet, la momentul înscrierii sale la facultate, acesta declarând numele de H., nume anterior căsătoriei.
După aproximativ o săptămână, martorul l-a întrebat din nou pe inculpatul A. dacă se interesase de situația sa. Acesta i-a spus că îl poate rezolva fără probleme. Martorul l-a întrebat pe inculpat cât îl costa și cu ce îl poate rezolva pentru ca el să termine facultatea fără a merge la cursuri și fără a susține vreun examen. Inculpatul A. i-a spus că nu crede că putea rezolva să obțină licența fără a se prezenta la cursuri dar că îl poate ajuta cu promovarea anilor de studiu în condițiile dorite de martor. Când acesta din urmă l-a întrebat cât l-ar costa, inculpatul A. a afirmat că o să discute cu o persoană fără a spune un nume.
După o perioadă de timp, inculpatul A. s-a întâlnit cu martorul H. căruia i-a spus că discutase cu inculpatul C., prodecanul Facultății de Drept din cadrul Universității G. din Iași și titular al cursurilor de Teoria Generală a dreptul și Drept Penal General și că îl va ajuta prin intermediul acestuia. Totodată inculpatul A. i-a spus martorului că îl va costa în jur de 18.450 RON, ca să termine anul 1 și anul 2, suma reprezentând taxele de școlarizare pentru anul 1 și anul 2 și așa zise taxe pentru examene, el urmând să promoveze examenele aferente anilor de studiu dacă plătea suma pretinsă, fără a se prezenta la aceste examene. Martorul a fost de acord cu această propunere pentru anii de studiu I și II dar l-a întrebat pe inculpatul A. ce se va întâmpla cu anii III și IV și susținerea examenului de licență. Inculpatul A. i-a spus martorului că inculpatul C. a afirmat că nu putea comasa anii 3 și 4 de studii și l-a întrebat dacă nu dorea să meargă totuși la cursurile din anul 3, martorul afirmând că nu are timp. Față de atitudinea martorului, inculpatul A. i-a spus acestuia că în acest caz îl va rezolva tot în același mod și cu anul 3 și anul 4 și licența va fi avută în vedere ulterior.
Această discuție a fost purtată în cursul lunii decembrie 2015.
În luna ianuarie 2016, inculpatul A. l-a chemat pe martorul H. la pizzeria pe care o deținea pentru a mai purta niște discuții pe aceiași temă. Ajungând la locul de întâlnire, martorul a observat că în interior era o petrecere la care se sărbătorea ziua de naștere a fiului lui C. și al B. aceasta din urmă fiind cadru didactic tot la Universitatea G.
În luna ianuarie 2016, inculpatul A. i-a spus martorului H. că are ca termen luna mai 2016, perioadă în care trebuia rezolvată problema cu banii și cu examenele.
La data de 26 sau 27.05.2016, martorul H. a luat din nou legătura cu inculpatul A., acesta chemându-l din nou la o întâlnire. S-au întâlnit la pizzeria inculpatului A., situată pe strada (...) din Iași. Inculpatul A. l-a întrebat pe martor ce dorea să facă în legătură cu rezolvarea situației sale școlare și dacă era pregătit să-i dea banii. Totodată inculpatul A. i-a spus că toată această sumă trebuia să i-o dea lui, el urmând apoi să-i aducă chitanțe pentru sumele plătite ca taxe de școlarizare. Nu putea să-i aducă și chitanță pentru sumele plătite în vederea promovării examenelor, acești bani fiind mită dată inculpatului C. în vederea obținerii notelor de promovare.
Inculpatul A. i-a spus martorului că inculpatul E., rectorul Universității G. din Iași, cunoștea situația martorului și că acesta urma să semneze în calitate de rector situația sa școlară. Inculpatul E. ar fi urmat să semneze retroactiv încheierea situației școlare pentru anul 1 de studii.
Pentru a fi cât mai convingător și a oferi o garanție martorului, în prezența acestuia din urmă, inculpatul A. a apelat o persoană despre care a afirmat că este inculpatul C. Când a discutat cu inculpatul C., inculpatul A. l-a întrebat dacă îl activează pe H. fiind vorba de martorul H.
Aceste aspecte rezultă și din redarea în formă scrisă a dialogului ambiental audio, purtat la data de 30.05.2016, de către martorul H. și A.
Dialogul ambiental se află imprimat pe suportul optic tip CD-R, marca x, cu seria constructivă N122SK29D821596202 depus la dosar de către colaboratorul cu identitate reală.
În seara zilei de 31.05.2016 inculpatul A. l-a sunat și l-a chemat la el pe martorul H. spunându-i că a intervenit o mică modificare. Întâlnirea a avut loc la pizzeria deținută de inculpatul A. și în cadrul discuției acesta i-a arătat mai multe înscrisuri. Unul dintre aceste înscrisuri avea mențiuni olografe făcute de inculpatul C. și reprezenta un calcul a sumelor pe care el trebuia să le achite. Potrivit acestor calcule ar fi trebuit să achite suma de 3900 de RON taxă de studii pentru anul 1 și 425 RON penalități, suma de 4550 RON taxă pentru anul 2 de studii și 425 RON penalități și câte 5000 de RON așa zise taxe pentru promovarea examenului pentru anii 1 și 2 de studii fără a se prezenta la examene. Modificarea se referea la faptul că suma de bani pe care martorul trebuia să o plătească era puțin mai mare decât cea pe care i-o spusese inițial.
Inculpatul A. i-a spus că folosul său în toată această afacere era faptul că fosta sa soție care face masteratul la UPA Iași ar urma să plătească doar jumătate din costul masteratului. Condiția era ca el să mai aducă inculpatului C. persoane care să achite taxele de școlarizare și acele așa zise taxe de promovare a examenelor, afirmând că universitatea stătea rău cu banii și avea nevoie mare de studenți plătitori.
Inculpatul A. i-a spus martorului că îl verificase și că nu era de la D.I.I.C.O.T. iar pentru a nu avea probleme îl va pune să semneze un contract de împrumut pentru suma de bani pe care ar urma să i-o remită.
Cu ocazia acestei întâlniri, martorul H. i-a spus inculpatului A. că nu avea disponibilă la acel moment suma de bani pretinsă și că o să facă eforturi pentru a strânge toți banii. Ca urmare, inculpatul A. a stabilit o nouă întâlnire în cursul zilei de 01.06.2016. Pentru a fi mai credibil inculpatul A. i-a pus la dispoziție martorului un înscris ce reprezenta Catalogul pentru examene/verificări/colocvii în care apare și numele său și este atestat faptul că la data de 21.01.2016 ar fi trebuit să susțină cu inculpatul C. un examen la disciplina Drept Penal pentru anul 2, în condițiile în care el s-a prezentat la niciun examen în anul 1 și nu a plătit taxa, acesta trebuind exmatriculat conform regulamentului Universității.
Prin ordonanța din data de 01.06.2016, în cauză a fost desemnat colaborator cu identitate reală martorul H.
În cursul zilei de 01.06.2016 martorul H. s-a întâlnit cu inculpatul A. la punctul de lucru al unei societăți comerciale controlate de el situat pe str. (...) din Iași. Cu această ocazie inculpatul A. a pretins suma de bani cerută anterior în vederea promovării martorului în anul III în cadrul Facultății de Drept din cadrul Universității G. din Iași. Martorul i-a spus inculpatului că nu are suma de bani solicitată cerându-i un termen pentru a strânge banii. Inculpatul A. iritat fiind de răspunsul martorului i-a spus acestuia ca să remită măcar o parte din bani deoarece îl va pune într-o situație neplăcută față de inculpatul C. care a făcut toate demersurile necesare pentru ca acesta să fie promovat în anul II de studiu și că așteaptă banii pentru a îl promova în anul trei urmând să întocmească lucrări referate care să justifice că martorul a susținut examenele necesare promovării.
Aceste aspecte rezultă din discuția interceptată și înregistrată ambiental în baza ordonanței cu titlu provizoriu din data de 01.06.2016 confirmată la data de 03.06.2016 de judecătorul de drepturi și libertăți din cadrul Curții de Apel Iași.
În seara aceleiași zile, inculpatul A. l-a contactat telefonic pe martorul H. precizându-i încă o dată care este termenul limită pentru a remite suma de bani și că el trebuie să se întâlnească cu inculpatul C. și să-i explice că nu poate să îi idea banii punându-l din nou într-o situație neplăcută.
Aceste aspecte rezultă din procesul-verbal de redare din data de 06.06.2016, întocmit în baza ordonanței provizorii din data 01.06.2016 confirmată la data 03.06.2016 de judecătorul de drepturi și libertăți din cadrul Curții de Apel Iași.
Din punerea în executare a măsurilor de supraveghere tehnică conform ordonanței de autorizare cu titlu provizoriu a unor măsuri de supraveghere tehnică din data de 01.06.2016 au rezultat date care au conturat convingerea că inculpatul C. era la curent cu demersul inculpatului A.
Astfel, în cadrul întâlnirii dintre inculpatul A. și martorul H., inculpatul A. se referea la banii ce trebuiau dați inculpatului C. cu sintagma codată " banner".
Imediat după discuția cu martorul H. inculpatul A. l-a sunat pe inculpatul C. și i-a comunicat utilizând același limbaj codat că mai dura cu realizarea "bannerului din lipsă de vopsea";
În data de 02.06.2016 colaboratorul cu identitate reală H. a mers la Universitatea G. din Iași pentru a se interesa de situația șa școlară. La intrarea în universitate l-a întâlnit pe inculpatul C., acesta necunoscându-l pe colaborator și îl întreabă unde este secretariatul Facultății de Drept. Îndrumat fiind de inculpatul C., colaboratorul cu identitate reală a urcat la etajul 2 la Secretariatul Facultății de Drept și a discutat inițial cu martora N., aceasta comunicându-i faptul că în baza de date informatizată figura faptul că studentul nu achitase taxele școlare aferente anilor 1 și 2 de studii, nu se prezentase la examene și nu avea trecută nicio notă în situația școlară informatizată. Față de această situație martora N. și-a exprimat nedumerirea că H. nu a fost încă exmatriculat. În discuție a intervenit și inculpata O. care, după ce a verificat situația studentului a afirmat față de acesta și față de martora N. faptul că pentru student vorbise Dan, cu referire la inculpatul C.
Discuțiile au făcut obiectul procesului-verbal de redare atașat la dosarul cauzei.
La data de 02.06.2016 între martorul H. și inculpatul A. a avut o nouă întâlnire la aceeași locație. Cu această ocazie inculpatul A. l-a întrebat pe martor ce are de gând să facă în legătură cu ceea ce discutaseră anterior, martorul răspunzându-i că dorea să meargă mai departe așa cum discutaseră. În replică inculpatul A. i-a solicitat din nou suma de bani pe care a pretins-o anterior.
Martorul H. i-a spus inculpatului că mai are nevoie de câteva zile pentru a face rost de bani dar acesta din urmă i-a spus faptul că discutase cu inculpatul C. care i-a transmis că "dead line-ul" pentru a remite banii de către martor era duminică și anume la data de 05.06.2016, după această dată nemaiputându-se face nimic în favoarea sa.
Martorul i-a precizat din nou inculpatului A. că mai avea nevoie de câteva zile pentru a strânge banii, asigurându-l că în săptămâna următoare discuției va avea suma de 6000 de RON. Față de precizările martorului, inculpatul A. i-a spus că inculpatul C. nu primește sume parțiale ci toată suma odată, în caz contrar înțelegerea dintre ei cade.
Inculpatul A. i-a repetat martorului că termenul limită pentru a remite banii era duminică 05.06.2016, deoarece după ziua de duminică inculpatul C. pleca din localitate. Totodată inculpatul A. a afirmat că inculpatul C. urma să mai fie la universitate doar ziua de luni deoarece trebuie să mai rezolve în aceleași condiții încă vreo doi studenți, după care toată săptămâna era plecat.
În urma pretinderilor repetate ale inculpatului A., în ziua de 06.06.2016, în jurul orelor 15:00 colaboratorul cu identitate reală a mers la imobilul unde A. deține în fapt o pizzerie, imobil situat pe strada (...) și a remis suspectului A. suma de 19.000 RON, după ce în prealabil suma fusese identificată și înseriată de organele de urmărire penală și pusă la dispoziția colaboratorului așa cum rezultă din procesul-verbal aflat la dosarul cauzei.
Anterior acestei împrejurări, inculpatul A. l-a apelat de față cu colaboratorul cu identitate reală pe inculpatul C. și i-a comunicat faptul că acesta avea bannerul, termen utilizat anterior de inculpați pentru a se referi disimulat la suma de bani ce urma a fi remisă inculpatului C.
După ce a plecat colaboratul cu identitate reală inculpatul A. și inculpatul C. au stabilit o întâlnire la locația de pe str. (...) Iași.
Ulterior remiterii sumei de 19.000 de RON inculpatului A., la aceeași dată, în jurul orelor 16:25 inculpatul C. a fost surprins în condiții de flagranță în timp ce ieșea din imobilul folosit de inculpatul A., asupra inculpatului fiind identificată suma de 15.500 RON. Despre această sumă de bani inculpatul C. a declarat că-i fusese remisă de către inculpatul A. pentru a achita taxele de școlarizare și penalitățile aferente pentru studentul UPA din Iași H.
S-a constatat că bancnotele ce alcătuiau suma de bani identificată asupra inculpatului C. (în cuantum de 15.500 RON) corespund ca serie și cupiură cu bancnotele ce au fost puse la dispoziția colaboratorului cu identitate reală (15.500 RON din totalul de 19.000 RON), consemnate în procesul-verbal de înseriere.
Restul sumei de 3500 RON a fost identificată asupra suspectului A. cu ocazia percheziției domiciliare efectuată în imobilul pe care acesta îl utilizează, și aceste bancnote corespunzând cu seriile bancnotelor individualizate în procesul-verbal de înseriere.
Aceste aspecte rezultă și din procesul-verbal de redare ambientală întocmit cu ocazia întâlnirii dintre martorul colaborator și inculpatul A. din data de 06.06.2016.
La momentul 06.17 din înregistrare H. a intrat în imobilul din Iași, strada (...) pe ușa ce face accesul din strada (...) în imobil.
În cauză a fost audiat inculpatul C. care a declarat următoarele aspecte:
La începutul anului universitar 2015 - 2016 a fost abordat de inculpatul A. pe care îl cunoaște de mai mulți ani deoarece l-a reprezentat în mai multe dosare de-a lungul timpului. Acesta i-a spus că are un prieten foarte bun care se înscrisese în anul I, anul universitar 2014 - 2015, că a achitat taxa de înscriere și o primă rată. Totodată i-a mai spus că n-a dat examene în anul universitar 2014 - 2015 și l-a întrebat dacă poate da examenele în restanțe. I-a spus acestuia că principala condiție ca să nu fie exmatriculat și ca să poată da examenele ca restanțe este achitarea taxelor școlare, a penalităților și a taxelor de restanțe. Taxa pentru o singură restanță este 200 de RON. Crede că în anul 1 la Facultatea de Drept sunt de susținut în jur de 12 examene. Taxa de școlarizare este de 4400 RON pe an și se achită eșalonat în mai multe tranșe. Cunoaște faptul că pot fi date toate examenele ca și restanță sau că se poate accepta acest lucru pentru a păstra studenții. Această discuție se petrecea la început de an universitar și s-a gândit că acel student se va prezenta să achite taxele și apoi la cursurile anului 2 va veni în mod obișnuit.
Întrucât universitatea avea nevoie de studenți inculpatul C. a acceptat solicitarea lui A. și s-a gândit că fiind început de an universitar nu va fi o mare problemă. Totodată s-a gândit să-l ajute pe acel student inclusiv cu referate, în sensul de a-i spune ce teme să abordeze sau să-i dea materiale necesare. Inculpatul a precizat că nu a avut vreo discuție cu inculpatul A. referitor la faptul că urma să-l ajute pe prietenul său cu referate gata întocmite. Și-a amintit că pe acel student îl chema H.
În urma discuției cu inculpatul A. și din considerentele arătate mai sus, nu mai reținea data, i-a spus Secretarei Șefe de la Secretariatul Facultății de Drept, să nu propună exmatricularea lui H., deși la acel moment îndeplinea condițiile pentru a fi exmatriculat, spunându-i ca va veni să achite taxele restante și să continue cursurile. H. ar fi trebuit la acel moment să facă o cerere de reducere a cuantumului penalităților, cerere care se supunea aprobării Consiliului de Administrație sau Rectorului.
Conform discuțiilor cu A. studentul ar fi trebuit să vină atunci să plătească și să formuleze și această cerere.
La acel moment discuția cu A. a rămas o simplă discuție, acel student nu a mai venit să achite restanțele.
Inculpatul a mai precizat că nu a avut o discuție explicită cu inculpatul A. ca să-i spună prietenului său să-i dea vreo sumă de bani pentru ajutorul acordat. I-a spus acestuia ca întâi să se achite toate taxele și restanțele, inclusiv penalizările și după aia vor vedea dacă o să-i dea și lui ceva sau nu, inculpatul nepretinzând nimic.
Ulterior inculpatul A. l-a abordat din nou și i-a spus că prietenul său dorea să plătească taxele și să continue studiile. El i-a spus să vină întâi cu banii să plătească taxele gândindu-se că începe sesiunea de examene și având taxele la zi, studentul va putea participa la aceste examene pentru anul 2. Urma să mai aducă referate pentru restanțele din anul 1 dacă tot se achitau aceste taxe, măcar la disciplinele mai ușoare. Strict pe regulament, un student care nu a promovat niciun examen din anul 1 nu putea da examene pentru anul 2.
El nu i-a spus niciodată inculpatului A. că nu dorea să se întâlnească cu H. sau că nu vroia ca acesta să meargă singur la universitate să achite taxele acesta spunându-i că prietenul său este mutat la Brașov și că vine destul de rar prin Iași.
Inculpatul C. i-a făcut lui A. un calcul al sumelor pe care le-ar fi avut de achitat prietenul său constând în taxa restantă pe anul 1 de 3400 de RON, taxa pe anul 2 de 4400. La aceste taxe se adăugau penalități pentru fiecare tranșă scadentă. Nu știa dacă poate să-i obțină o reducere a penalităților. Nu știa cât sunt penalitățile. La suma asta se adăugau taxele de examen restant de 200 RON pe examen la fiecare disciplină. În anul 2 sunt tot 12 examene de susținut. Practica este următoarea: când se achită se trece în chitanță și disciplina pentru care se achită restanța. Secretariatul fie verifică în programul contabil și scrie cu creionul pe referatul depus de student la restanță ok taxa fie se atașează efectiv chitanța sau o copie. În caz contrar nu se pune nota în catalog.
În discuțiile cu inculpatul A. i-a spus că termenul ca prietenul său să achite toate taxele restante, penalitățile și taxele de restanță este la finalizarea sesiunii, cel mai târziu. De abia a început sesiunea, aceasta se finalizează la sfârșitul lunii iunie. I-a spus inculpatului A. că termenul limită ca prietenul său să achite toate aceste taxe era luni, 06.06.2016. Când a stabilit acest termen a avut în vedere faptul că după această dată nu mai avea timp să-i obțină reducerile de penalizare și să-i achite taxele de școlarizare. Nici nu știa cât erau penalizările și ce reducere putea să-i obțină. În acest caz el avea de gând să formuleze cerere în numele studentului pentru reducerea penalizărilor. De asemenea dorea să prezinte conducerii situația studentului urmând ca rectorul sau Consiliul de Administrație să decidă cuantumul scutirii. Au fost situații când nu s-au dat scutiri de penalități. El avea de gând să prezinte situația lui H. rectorului D. Penalitățile pot depăși taxa de școlarizare.
La data de 06.06.2016 în jurul prânzului a fost sunat de către inculpatul A. care i-a spus că H. are bannerul. A precizat că acest termen se referea la banii pe care H. trebuia să-i achite ca și taxe și a fost spus de către A. El nu i-a cerut niciodată să vorbească codificat. A. a folosit pur și simplu aceste termene fără a exista o înțelegere între cei doi. S-a gândit că se ferea de eventuale interceptări.
În jurul orelor 15:30, în cursul aceleiași zile după ședința de Consiliu de Administrație și mai multe treburi administrative a mers la imobilul folosit de către A. ca punct de lucru pentru pizzeria sa. Când a intrat, în curte era prietena lui A. și încă două persoane P. și Q. După ce a plecat prietena inculpatului A., R. au plecat și ceilalți doi. Când a rămas singur cu inculpatul A. a venit și a pus pe masă un plic alb spunându-i că era suma 15.500 de RON. I-a spus că prietenul său atât a putut să aducă și vor mai vedea.
Nu a avut nicio discuție cu A. ca acesta să meargă el să achite pentru anul 1 de studiu al prietenului său. El nu a știut că A. a luat de la H. o sumă mai mare decât i-a dat efectiv. De altfel, chiar în primele momente după ce a fost interpelat de organele de urmărire penală a spus că are în geantă suma de 15.500 RON care i s-a remis de către inculpatul A., dar pe care nu a numărat-o. A afirmat din start care este destinația sumei și anume că este pentru a achita taxe școlare restante, penalități și taxe restanțe pentru un studentul H.
În cauză a fost audiat și inculpatul A. care a afirmat următoarele aspecte:
L-a cunoscut pe martorul H. în vara anului 2015. Acesta a venit la restaurantul X. pe care la acea vreme îl avea închiriat firma unde lucra. După mai multe discuții martorul i-a spus că se ocupă cu tehnoredactarea și confecționarea materialelor publicitare. Inculpatul l-a întrebat dacă ar fi interesat de o colaborare în legătură cu tehnoredactarea unor lucrări, martorul fiind de acord.
Inculpatul a colaborat cu martorul aproximativ o lună timp în care a fost prezentat de mai multe ori în spațiul restaurantului.
Cu această ocazie martorul l-a văzut de mai multe ori pe inculpatul C., un prieten foarte apropiat de-al inculpatului care venea des să mănânce la restaurantul la care lucra. După un timp martorul l-a întrebat cât de bine îl cunoaște pe inculpatul C., ce relație are cu el, inculpatul răspunzându-i că era un prieten de-al sau, după care i-a spus că și el este student la G., că s-a înscris, a început anul 1 și ulterior s-a lăsat. Totodată, l-a întrebat dacă poate să-l întrebe pe inculpatul C. ce ar putea să facă să se reînscrie și să termine anul 1 de studii.
Inculpatul i-a spus că o să-l întrebe pe inculpatul C. și am să-i dea un răspuns. L-a întrebat totodată de ce nu s-a interesat la facultate de acest aspect, dar martorul nu i-a dat niciun răspuns concret.
Ulterior inculpatul a discutat cu inculpatul C. și i-a explicat ceea ce i-a cerut martorul, la care acesta i-a spus că se interesează de situația școlară a acestuia și-i dă un răspuns dacă se poate face ceva. După discuția cu inculpatul C. inculpatul i-a adus la cunoștință martorului despre ceea ce discutase cu inculpatul C.
După un timp inculpatul C. i-a spus că martorul H. trebuie să-și achite toate taxele la zi, penalități de întârziere conform cu Statutul Universității plus niște taxe de restanțe, ajungându-se pentru anul 1 și parțial din anul 2 la o sumă de aproximativ 18.000 RON. Suma a fost calculată de inculpatul C. pe o hârtie pe care inculpatul i-a dat-o martorului exact în parte fiecare taxă și fiecare penalizare pe care o are de plătit. Față de suma de bani care trebuia achitată, martorul l-a rugat pe inculpat să vorbească cu inculpatul C. și să-l întrebe dacă acesta poate face ceva fără ca el să plătească deoarece nu avea bani. La întrebarea adresată de martor prin inculpatul A., inculpatul C. i-a spus să-i transmită martorului să meargă la facultate și să-și achite taxele la zi, lucru pe care inculpatul l-a făcut.
După o perioadă în care inculpatul și martorul nu au mai discutat despre rezolvarea situației școlare a acestuia din urmă, cu aproximativ 2 săptămâni înaintea datei de 06.06.2016 martorul l-a abordat din nou cu această problemă.
Martorul a precizat că în discuția cu martorul i-a spus foarte clar că nu îl interesează niciun ban din suma de bani pe care urmează să o remită inculpatului C.
În discuția cu martorul, acesta din urmă l-a întrebat cum o să se rezolve cu lucrările dacă o să i le scrie cineva inculpatul răspunzându-i că inculpatul C. își va pune soția să scrie lucrările care să justifice notele pe care le va pune la examenele pe care trebuie să la susțină. Ulterior inculpatul a luat legătura cu inculpatul C. cu privire la rezolvarea situație școlare a martorului H. acesta întrebându-l dacă merită acest om, referindu-se la martor pentru a-l ajuta ca profesor. Totodată i-a comunicat faptul că studentul mai are la dispoziție un timp limitat pentru a remite suma de bani pretinsă, iar dacă îl depășește nu va mai putea face nimic.
Inculpatul i-a transmis martorului, acesta din urmă solicitându-i o perioadă pentru a aduna suma de bani.
În dimineața zilei 06.06.2016, martorul i-a comunicat printr-un sms inculpatului A. faptul că are banii utilizând termenul banner. După ce au stabilit o întâlnire la locația de pe str. (...), Jud. Iași martorul i-a cerut inculpatului o garanție pentru acești bani. Ca să confirme că totul este real, martorul i-a solicitat inculpatului să îl sune pe inculpatul C. Ca urmare a solicitării martorului de față cu acesta din urmă l-a sunat pe inculpatul C. și l-a întrebat dacă se mai poate face ceva cu martorul acesta răspunzându-i afirmativ. Totodată l-a întrebat dacă mai avea nevoie de banner și dacă îi da chitanță pe montaj inculpatul C. spunându-i că are nevoie de banner. Inculpatul a precizat că s-a înțeles cu inculpatul C. cu privire la faptul că atunci când discută despre bani să folosească termenul de banner ca să nu se interpreteze.
Ulterior martorul i-a spus inculpatului că revine peste două ore cu banii. În jurul orei 15 - 16, martorul a venit cu banii. A numărat banii de față cu inculpatul de două ori și a rezultat o sumă de 19.000 de RON. Inculpatul a luat acești bani. La scurt timp a venit la pizzeria de pe str. (...), Iași inculpatul C. căruia inculpatul i-a dat suma de 15.500 de RON, restul de 3500 RON urmând ca la prima oră să achite el taxa pentru anul 1 în numele martorului. Inculpatul a mai declarat că a avut o discuție anterioară cu inculpatul C. în care au stabilit ca inculpatul să achite diferența de taxă de pe primul an de 3400 de RON.
La data de 28.06.2016, inculpatul A. a fost audiat din nou, ocazie cu care a făcut următoarele precizări:
După ce i-a comunicat martorului faptul că inculpatul C. i-a spus că-l poate ajuta, i-a spus martorului și faptul că ajutorul va implica niște costuri. Martorul H. i-a solicitat atunci o garanție că el mai este activ în sistemul de la UPA Iași. I-a spus acest lucru inculpatului C. și ulterior, acesta din urmă i-a adus mai multe înscrisuri după cum urmează: o coală A4 pe care inculpatul C. a scris taxele și penalitățile pe care H. trebuia să le achite pentru anul 1 și 2 de studii, o coală format A4 cu circa 5 rânduri tehnoredactate pe care nu apărea numele lui H., o altă coală format A4 tehnoredactată pe care apărea numele lui H. Pe aceasta din urmă martorul a luat-o spunându-i că dorea să i-o arate soției sale pentru a o convinge că lucrurile se făceau. Bănuia că acea foaie era situația școlară a lui H. la acel moment pe care inculpatul C. o adusese pentru a-l convinge pe acesta că exista în continuare în sistem și nu fusese exmatriculat.
La data de 06.06.2016 înainte de a veni inculpatul C. pentru a lua suma de bani, din suma de 19.000 de RON inculpatul a luat suma de 3500 de RON. A luat această sumă deoarece a bănuit că nu era în regulă ce se întâmpla la UPA Iași, în modul în care-l ajuta C. deoarece i s-a părut suspect și suma exagerat de mare pe care inculpatul C. a cerut-o. Taxele pentru doi ani de studii erau 8000 de RON doar. A luat acea sumă de 3500 de RON deoarece martorul era foarte agitat și în condițiile în care nu ar fi avut chitanțele pe acei bani s-a temut să nu îl reclame pe reclamat. Din acest motiv s-a gândit să meargă să achite măcar taxa pe anul 1. Dacă în schimb inculpatul C. ar fi achitat taxele și i-ar fi adus chitanțele cei 3500 de RON i-ar fi păstrat pentru el în cazul în care C. nu ar mai fi cerut și alți bani.
Bănuiala inculpatului referitor la această sumă de bani era că s-ar fi achitat taxele pentru anul 1 și 2, că s-ar fi obținut ștergerea penalităților iar banii rămași ar fi fost împărțiți între profesori pentru a obține promovarea lui H.
A precizat faptul că, la discuția inițială cu inculpatul C. din decembrie 2015, acesta i-a spus că-l poate ajuta pe martorul H. cu examenele pentru anii 1 și 2 dar ca acesta trebuie să vină repede cu banii. I-a mai spus că, pentru a fi credibil în cazul unor controale H. ar fi trebuit să întocmească retroactiv niște referate pe care să le depună la examenele promovate.
La data de 06.06.2016, după ce a luat cei 3500 de RON din banii dați de martor, când a venit inculpatul C. i-a dat acestuia restul de 15.500 de RON. C. nu l-a întrebat de ce erau doar 15.500 RON, nu au avut vreo discuție în acest sens dar i-a spus că o să mai trebuiască bani dar nu a precizat suma.
A precizat faptul că, încă de la început l-a întrebat pe inculpatul C. dacă putea să-l rezolve pe martorul H. și dacă era legal ce făcea, C. i-a replicat faptul că nu îl interesează cum rezolvă el, că era o universitate privată și se puteau face multe lucruri.
Fiind reaudiat la data de 05.07.2016, inculpatul A., a recunoscut și a regretat săvârșirea faptei reținute în sarcina sa și a precizat următoarele:
Încă din perioada când avea restaurantul X. mai mulți studenți de la G. l-au întrebat, având în vedere relația sa cu cadrele didactice de acolo dacă nu putea interveni pe lângă acestea pentru a-i ajuta cu promovarea unor examene. A respins asemenea cereri afirmând că singurul profesor cu care este prieten este inculpatul C. L-a întrebat pe acesta dacă nu putea ajuta astfel de studenți răspunsul său fiind la acel moment că, dacă au bani să-i dea mită să-i aducă astfel de studenți. Cu toate acestea a evitat să intermedieze astfel de relații.
Așa cum a precizat în declarațiile anterioare, în noiembrie 2015, martorul H. i-a spus ca s-a înscris Ia Universitatea G. din Iași, că nu a mers la cursuri și la examene și că nu a achitat taxele de școlarizare și l-a întrebat dacă nu putea vorbi cu C. să-l ajute să promoveze examenele pentru anul I de studii și parțial pentru anul 2. La acel moment se punea în discuție ca, în cazul în care C. îl ajuta, H. să reia situația școlară din ianuarie 2016. A discutat la acel moment cu C. și acesta a fost de acord să-l ajute comunicându-i faptul că, H. ar fi trebuit să-i achite taxele de școlarizare pentru anul 1 și 2 plus penalități și aproximativ câte 1000 de euro pentru fiecare an reprezentând mita pe care H. i-o dădea pentru a promova examenele fără ca acesta să se prezinte la aceste examene și fără ca studentul să susțină examenele sau să întocmească referate. La acel moment, așa cum a declarat, aceste discuții nu s-au concretizat.
Discuțiile au fost reluate în luna mai 2016 când H. a precizat că dorea să-și rezolve situația școlară pentru ambii ani, respectiv ca C. să-l ajute să promoveze examenele pentru ambii ani de studii în aceleași condiții, respectiv fără a se prezenta la cursuri, fără a susține examenele și fără a întocmi vreun referat.
A discutat din nou cu inculpatul C. acesta fiind de acord și spunându-i că sumele rămăseseră cele pe care i le comunicase anterior. "Aici m-a mirat și pe mine faptul că, deși vorbea și de finalizarea anului 2 de studii, C. nu a solicitat bani în plus față de sumele pe care i le-a comunicat în noiembrie 2015". Din acel moment C. a început să îl preseze oarecum în sensul că îl tot contacta telefonic și îl întreba când aduce H. banii. Acest fapt, coroborat cu faptul că el cunoștea că C. urma să plece din localitate l-a făcut să creadă că acesta avea nevoie urgentă de bani și din acest motiv îl presa. Din acest motiv a început să-l preseze și el pe martorul H. Inculpatul C., fiind avocatul său în celălalt dosar avea oarecum un ascendent asupra sa. Exista astfel o presiune morală asupra sa, gândindu-se că dacă nu-i satisface cererile îl poate abandona ca și apărător.
I-a propus la un moment dat inculpatului C. să-i facă cunoștință cu H. însă acesta a refuzat afirmând că nu dorea să-l cunoască pe student ca mai apoi acesta să strige după el pe la facultate că-i dăduse mită pentru a promova examenele.
A precizat faptul că anterior a avut o discuție cu H. în care acesta l-a întrebat cum o să promoveze examenele dacă el nu se prezintă și nu scrie absolut nimic. L-a întrebat apoi pe C. referitor la acest aspect, C. spunându-i că se va găsi cineva care să scrie acele referate deoarece ele trebuie să existe la facultate în eventualitatea unui control.
Referitor la suma de 3500 de RON pe care a reținut-o din banii dați de H. a precizat faptul că își menține declarațiile anterioare și a afirmat în continuare faptul că acei bani au fost reținuți de el cu intenția de a achita măcar taxa pe anul I de studii în eventualitatea faptului că inculpatul C. nu achita aceste taxe și H. ar fi sesizat organelor de urmărire penală acest aspect. Dacă în schimb C. achita taxele și aducea chitanțele probabil cei 3500 de RON ar fi ajuns tot la C. pentru că oricum ar fi urmat să-i mai ceară bani lui H. Nu s-a pus problema vreodată între el și inculpatul C. de perceperea vreunui comision de la acea tranzacție. Eventual s-ar fi reglat cu banii pe care trebuia să-i des pentru asistența juridică din dosarul în care îi este apărător.
A precizat faptul că nu a declarat de la început aceste aspecte deși le cunoștea deoarece a simțit o presiune foarte mare vis-a-vis de anturajul inculpatului C. precum și de faptul că nu a vrut să declare aspecte care îl incriminau.
Finalizând materialul probator administrat în cauză s-a constatat că declarația inculpatului C. este nesinceră, motiv pentru care urmează a fi înlăturată pentru următoarele argumente:
Potrivit Regulamentului intern privind activitatea profesională a studenților, emis de Universitatea G. din Iași rezultă următoarele aspecte:
Au dreptul de a se prezenta la examen numai studenții care au achitat taxa integral, tranșele taxei de școlarizare la termenele stipulate în contractele de studii cu taxă și au îndeplinit toate obligațiile didactice (proiecte referate) prevăzute în planul de învățământ și programa analitică a disciplinei.
Art. 57 înmatricularea în anul universitar următor este condiționată de obținerea a minimum 30 de credite pe parcursul anului universitar. Studenții care vor acumula un număr mai mic de credite până la sfârșitul anului universitar vor fi exmatriculați.
Art. 63 Studenții care au acumulat un număr minim de 30 de credite pe parcursul unui an de studiu se pot înscrie în anul universitar următor.
Art. 74 teza II Studenții exmatriculați pe motiv că nu au acumulat numărul de credite necesar pentru promovarea anului universitar - 30 de credite - pot fi reînmatriculați la cerere cu repetarea anului nepromovat.
Art. 75 Exmatricularea studentului are loc în următoarele situații: Studentul nu a acumulat minimum 30 de credite la sfârșitul anului Universitar situație în care studentul va fi exmatriculat la data de 30 septembrie
Studentul nu a achitat taxele aferente taxei de școlarizare la termenele stipulate de contractul de studii cu taxă încheiat cu Universitatea G. din Iași.
După cum s-a putut observa din prevederile regulamentului sus-menționat studentul H., având în vedere faptul că nu a plătit taxele aferente anului I de studiu precum și faptul că nu a susținut niciun examen aferent anului universitar ar fi trebuit exmatriculat la data de 30 septembrie 2015. Totuși în urma intervenției inculpatului C. la solicitarea inculpatului A. și după pretinderea unei sume de bani, studentul H. nu a fost exmatriculat fiind chiar promovat în anul II de studiu. Aceste aspecte rezultă din declarația inculpatului A. precum și din declarația inculpatei O. Astfel aceasta din urmă a declarat faptul că la începutul anului universitar 2015 - 2016 inculpatul C. a venit la ea și i-a cerut să promoveze în anul următor de studiu mai mulți studenți din anii anteriori, studenți care, în mod normal ar fi trebuit exmatriculați. Era deja o practică creată și anume ca ea să nu treacă pe ordinul de exmatriculare respectivii studenți, iar inculpatul C. să vorbească cu ceilalți profesori pentru a obține retroactiv note de trecere. Unul dintre acești studenți era numitul H. care nu avea niciun examen promovat din anul I, nu s-a prezentat la vreun examen și nu a achitat taxele școlare. Acesta avea achitată doar taxa de înscriere de 150 RON și taxa de 1.000 RON aferentă unei părți din taxa școlară pentru anul I de studii. El trebuia să achite 3.400 RON, taxa aferentă pentru anul I (2014 - 2015). în aceste condiții în mod obligatoriu acest student trebuia exmatriculat. Intervenția inculpatului C. a fost în anul 2016, destul de târziu față de momentul declarării ca promovați a studenților facultății de drept, facultate la cursurile căreia se înscrisese studentul. La momentul când inculpatul C. i-a cerut să-l promoveze pe studentul H., inculpata a verificat situația sa școlară și i-a spus inculpatului C. faptul că nu are nicio notă, iar el i-a precizat "Tu promovează-l că mă voi ocupa eu de restul!".
Din analiza cataloagelor aferente anului II de studiu, la Facultatea de drept (în cadrul Universității G. din Iași, predate în baza ordonanței de predare din data de 06.06.2016, rezultă faptul că studentul H. figura promovat în anul II de studiu.
Pe cale de consecință după momentul pretinderii sumei de bani de la studenții H., prin intermediul inculpatului A., inculpatul C. a întreprins toate demersurile necesar promovării acestuia în anul II de studiu dispunând secretarei șefe din cadrul Facultății de Drept Universitatea G. din Iași să nu întocmească ordinul de exmatriculare pe studentul H. și să-l promoveze în anul II de studiu, contrar regulamentului Universității G. din Iași. Pentru a oferi o garanție martorului H., inculpatul C. a remis prin intermediul inculpatului A. o foaie de catalog aferent anului II de studiu, în care la disciplina Drept penal General disciplină la care era titular inculpatul C., studentul H. figura înscris.
Intervenția inculpatului C. rezultă și din declarația martorei N. care a precizat faptul că în săptămâna 30 mai - 05 iunie 2016, în cursul unei zile lucrătoare, la secretariatul facultății s-a prezentat un student pe nume H., acesta apelând la ea pentru a-i comunica situația sa școlară și ce restanțe are la plata taxelor. L-a verificat în baza de date și a constatat că este în anul II de studii, dar a observat că nu avea nicio notă nici în anul I și nici în anul II.
După acest moment s-a uitat pe baza de date încasări, bază de date gestionată de același program ca și situația notelor, iar acolo a observat că studentul nu avea plătită decât taxa de înscriere pe anul I de studii și 1.000 RON din taxa pentru anul I.
În condițiile în care un student pentru a fi promovat în anul următor trebuie să aibă cel puțin 30 de credite și taxele achitate cel puțin pe anul respectiv în totalitate, a realizat că este o problemă și a chemat-o pe colega sa, inculpata O., care se afla în același birou, pentru a lămuri situația. I-a explicat colegei sale care este situația școlară a studentului cât și cea financiară. A reținut că la un moment dat, inculpata O. i-a spus că vorbise C. pentru ca acel student să fie promovat.
Susținerea inculpatului C. că suma de bani pretinsă a fost pentru achitarea taxelor aferente anului I de studiu nu pot fi susținute de niciun mijloc de probă administrat în cauză în condițiile în care suma de bani pretinsă de 19.000 de RON depășește cu mult taxa aferentă anului I de studiu care era de 3400 de RON și un cuantum al penalităților care putea fi stabilit subiectiv aspect ce rezultă și declarațiile inculpatului C. Astfel acesta a declarat că nu știa cât erau penalizările și ce reducere putea să-i obțină. În acest caz el avea de gând să formuleze cerere în numele studentului pentru reducerea penalizărilor. De asemenea dorea să prezinte conducerii situația studentului urmând ca rectorul sau Consiliul de Administrație să decidă cuantumul scutirii.
De asemenea faptul că banii au fost primiți cu titlu de mită rezultă și din conduita inculpaților A. și C. cu privire la suma de bani primită și anume faptul că aceștia au împărțit suma imediat, inculpatul A. primind suma de 3.500 de RON pentru ajutorul acordat și inculpatul C. suma de 15.500 de RON.
Aceste aspecte au fost întărite și de discuțiile dintre inculpatul A. și martorul colaborator H., interceptate în mediu ambiental și telefonic, redate în procesele-verbale de redare aflate la dosarul cauzei și prezentate mai sus.
Chiar și soția inculpatului C., a afirmat în discuția purtată cu inculpata O., discuție interceptată ambiental, că inculpatul urma să-l ajute pe studentul H. cu referate în vederea promovării examenelor.
Trebuie de asemenea precizat faptul că acele amânări de la plata taxelor precum și posibilitatea ca studentul să le plătească ulterior, chiar susținerea examenelor nu este prevăzută în Regulamentul intern privind activitatea profesională a studenților, emis de Universitatea G. din Iași și aflat la dosarul cauzei.
Faptul că inculpatul C. a primit banii cu titlu de mită rezultă și din ultima declarație a inculpatului A. care se coroborează cu celelalte mijloace de probă administrate în cauză și care afirmă faptul că inculpatul C. a primit sum