ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2007/2017

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Constanța la data de 19.01.2011, formulată de reclamanta A. - continuată, după decesul acesteia, de către succesorii legali C. și D. - s-a solicitat obligarea pârâților E., F. și H. să-i lase în deplină proprietate și liniștită posesie imobilul - teren situat în mun. Constanța, str. Patriei, lot. 37, jud. Constanța, în suprafață de 261,38 m.p.; să se stabilească linia de hotar între imobilul proprietatea reclamantei și imobilul proprietatea pârâților; desființarea, pe cheltuiala pârâților, a construcției edificate abuziv pe terenul proprietatea reclamantei sau, în subsidiar, achitarea de către pârâți a contravalorii terenului de 261,38 m.p. pentru lipsirea reclamantei de atributele dreptului de proprietate, ca urmare a menținerii construcției abuzive pe terenul acesteia.

Prin sentința civilă nr. 405 din 25 februarie 2014, Tribunalul Constanța, secția I civilă, a respins excepția autorității de lucru judecat; a admis excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâților F. și H. și, în consecință, a respins acțiunea față de acești pârâți ca fiind formulată împotriva unor persoane lipsite de calitate procesuală pasivă; a admis, în parte, cererea formulată de reclamanții C. și D. împotriva pârâtei E. și în consecință: a obligat pe pârâta E. să lase reclamanților, în deplină proprietate și liniștită posesie, suprafața de teren de 257 m.p. din str. Patriei, Constanța, jud. Constanța, lot 37-lot 2, identificat și delimitat potrivit anexei nr. 6 la raportul de expertiză tehnică judiciară efectuat de experții I., J. și K. prin punctele 1, 4, 3, 2, 1; a stabilit linia de hotar dintre terenul proprietatea reclamanților situat în str. Patriei, Constanța, jud. Constanța, lot 37-lot 2 și terenul proprietatea pârâtei situat în str. Patriei, Constanța, jud. Constanța, lot 37-lot 1, pe aliniamentul punctelor 2-3 din anexa 4 la raportul de expertiză tehnică egectuat de experții I., J. și K.; a respins, ca neîntemeiate, cererile formulate de reclamanți privind obligarea pârâtei la demolarea construcției și la plata contravalorii terenului de 261,38 m.p.; a obligat pârâta la plata către reclamanți a sumei de 6.322,45 RON, reprezentând cheltuieli de judecată.

În pronunțarea acestei soluții, instanța de fond a reținut că potrivit sentinței civile nr. 11452 din 2 octombrie 1996 pronunțate de Judecătoria Constanța, Consiliul Local Constanța a fost obligat să lase reclamantei A., în deplină proprietate și posesie, lotul 37 în suprafață de 261,38 m.p., situat în Constanța, str. Patriei; potrivit contractului de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. x/1997, pârâta E. deține în proprietate suprafața de teren de 261 m.p., teren situat în Constanța, str. Patriei.

Evaluarea limitelor celor două proprietăți s-a realizat conform raportului de expertiză întocmit de experții tehnici judiciari I., J., K., realizat prin verificarea datelor tehnice și extraselor de carte funciară la arhiva OCPI Constanța și prin măsurarea întregului cvartal.

Tribunalul a înlăturat excepția autorității de lucru judecat raportat la sentința civilă nr. 10762/1998 a Judecătoriei Constanța, irevocabilă prin decizia civilă nr. 613/2001 a Tribunalului Constanța (pentru capetele 1 și 2 din cererea introductivă), întrucât titlul executoriu menționat a pierdut puterea executorie, nefiind valorificat înăuntrul termenului de prescripție prevăzut de art. 405 alin. (1) C. proc. civ. Pentru a respinge excepția autorității de lucru judecat, ca neîntemeiată, tribunalul s-a raportat și la sentința civilă nr. 13875/1999 a Judecătoriei Constanța, irevocabilă la data de 4.11.1999, prin neapelare (pentru capetele 3 și 4 din acțiune) și a constatat că nu poate reține autoritatea de lucru judecat în condițiile în care nu poate verifica identitatea de obiect și cauză în lipsa considerentelor hotărârii menționate și a altor dovezi.

Pentru a reține excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâților F. și H., instanța de fond a avut în vedere că aceștia nu sunt titularii vreunui drept asupra terenului revendicat și asupra construcției edificate pe acesta, conform înscrisurilor depuse la dosar, respectiv sentința civilă nr. 11452 din 0 octombrie 1996, certificatul de urbanism nr. x/1998, autorizația de construcție, procesul-verbal de contravenție nr. x/1998, răspunsurile pârâților la interogator.

Pentru a admite acțiunea în revendicare față de pârâta E., tribunalul a avut în vedere dispozițiile art. 480 C. civ., reținându-se că părțile nu își contestă în nici un fel titlurile de proprietate sau suprafața totală de teren deținută prin actele de proprietate, ci doar faptul că o suprafață de 261,38 m.p. aparținând reclamanților a fost ocupată de pârâta E.; reclamanții nu stăpânesc în fapt imobilul pe care îl dețin cu acte de proprietate, pârâta E. ocupând, potrivit concluziilor raportului de expertiză, întregul lot 37, anexa 6, în care se identifică și suprafața de teren de 261 m.p. care le revine reclamanților, din care suprafața de 257 m.p. este ocupată abuziv.

În mod corelativ, relativ la soluția în cererea de grănițuire a imobilelor deținute de părți, linia de hotar a fost trasată în conformitate cu art. 584 C. civ., pe baza datelor din raportul de expertiză judiciară realizată de experții tehnici judiciari I., J. și K., pe aliniamentul punctelor 2 - 3 din anexa 4 la raportul de expertiză.

Pentru a respinge capătul de cerere privind obligarea pârâtei E. să ridice construcțiile edificate pe terenul identificat, tribunalul a avut în vedere prevederile art. 494 C. civ. și împrejurarea că pârâta E. a edificat pe terenul proprietatea reclamanților o construcție P+1, identificată prin expertiza efectuată în cauză de experți tehnici judiciari I., J. și K., iar la momentul edificării construcției, pârâta a avut convingerea fermă, dar eronată, că acel teren se află în proprietatea sa, față de faptul că a cumpărat terenul printr-un act autentic (contractul de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. x/1997), reclamanții nefăcând dovada contrară.

Tribunalul Constanța a constatat incidența în cauză a dispozițiilor art. 494 alin. (3) teza a II-a C. civ. privind tratamentul juridic al constructorului de bună credință, dispoziții conform cărora proprietarul terenului nu poate să ceară desființarea sau ridicarea construcției, lucrării sau plantației executate, legea recunoscându-i numai dreptul de a înapoia constructorului valoarea materialelor și prețul muncii, sau de a plăti acestuia o sumă de bani egală cu aceea a creșterii valorii fondului.

Împotriva acestei sentințe au formulat apel reclamanții, criticând hotărârea atacată pentru motive de nelegalitate și netemeinicie.

Prin decizia nr. 89/C din 22.10.2014, Curtea de Apel Constanța, secția I civilă, a admis apelul reclamanților C. și D. și a schimbat în parte sentința apelată, în sensul că:

A admis excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâților F. și H. în ceea ce privește capetele de cerere vizând grănițuirea și demolarea imobilului.

A respins excepția lipsei calității procesuale pasive a acelorași pârâți în ceea ce privește capetele de cerere vizând revendicarea și plata unor despăgubiri.

A respins cererile formulate împotriva pârâților F. și H. vizând grănițuirea și demolarea imobilului ca fiind introduse împotriva unor persoane lipsite de calitate procesuală pasivă.

A admis, în parte, cererea de chemare în judecată formulată împotriva pârâților E., F. și H., pe care i-a obligat să lase reclamanților în deplină proprietate și liniștită posesie suprafața de teren de 257 m.p. din str. Patriei, Constanța, jud. Constanța, lot 37-lot 2, identificată și delimitată prin punctele 1-4-3-2-1 potrivit anexei nr. 6 la raportul de expertiză tehnică judiciară efectuat de experții I., J. și K.

A admis capătul de cerere formulat împotriva pârâtei E. vizând grănițuirea și a stabilit linia de hotar dintre terenul proprietatea reclamanților situat în str. Patriei, Constanța, jud. Constanța, LOT 37-lot 2 și terenul proprietatea pârâtei din str. Patriei, Constanța, jud. Constanța, LOT 37-lot 1 pe aliniamentul punctelor 2-3 din anexa 4 la același raport de expertixă judiciară.

A admis capătul de cerere vizând demolarea construcției P+1 proprietatea pârâtei E. situată în str. Patriei, Constanța, jud. Constanța, pe lotul 37-lot 2 proprietatea reclamanților și a obligat această pârâtă, pe cheltuiala ei, la desființarea construcției edificate pe terenul reclamanților, iar în situația neîndeplinirii acestei obligații a autorizat reclamanții să demoleze această construcție pe cheltuiala pârâtei E.

A respins cererea formulată de reclamanți privind obligarea pârâților la plata contravalorii terenului în suprafață de 261,38 m.p., ca neîntemeiată.

A obligat pe pârâții E., F. și H. la plata către reclamanți a sumei de 10.694,9 RON reprezentând cheltuieli de judecată.

A menținut restul dispozițiilor sentinței apelate, referitoare la respingerea excepției autorității de lucru judecat și la respingerea cererii pârâților F. și H. privind obligarea reclamanților la plata cheltuielilor de judecată.

A respins apelul pârâților E., F. și H. declarat împotriva aceleiași sentințe.

A obligat pe apelanții-pârâți la plata către intimații-reclamanți a sumei de 4.848 RON cheltuieli de judecată.

În pronunțarea acestei soluții, instanța de apel a avut în vedere că, în speță, nu se poate reține buna-credință a pârâtei E.

În motivare, curtea de apel a reținut că prin contractul de vânzare-cumpărare autentificat din 16 februarie 1938 la Grefa Tribunalului Constanța, numita L. i-a vândut lui M. suprafața de 261,38 m.p. reprezentând ½ din locul de casă al înstrăinătoarei în suprafață totală de 522,75 m.p. parcelarea Cimbru, Cartier Tataia; terenul astfel vândut a fost descris ca având o latură pe str. Patriei de 10,2 m.p. care pleacă din jumătatea reținută de vânzătoare până la "strada care trece peste fostul lot 38 formând cu acesta un colț" pe o lungime de 25,5 m., pe o latură, cu lotul 42 pe o lungime de 10,2 m. "și care pleacă din stradelă către locul care îmi rămâne", iar pe o altă latură "restul lotului meu vânzătoarea", de care se desparte printr-o latură de o lungime de 25,5 m.

Prin actul de vânzare-cumpărare încheiat la 16.06.1938 și autentificat la Grefa Tribunalului Constanța sub nr. 2129 din 16 iunie 1938, același L. i-a vândut lui X. o suprafață de 261,38 m.p. făcând parte din lotul nr. 37 din parcelarea N. având ca vecinătăți: la Sud pe de o parte str. Patriei pe o lungime de 10,25; la Nord, lotul 42 iar pe o lungime de 10,25, la Est proprietatea lui M. pe o lungime de 25,5 și la Vest lotul nr. 36 pe o lungime de 25,5 m.

Instanța a reținut că A. a făcut dovada calității de moștenitor de pe urma defunctului proprietar, pentru suprafața de 261,38 m.p., care face parte din lotul nr. 37, str. Patriei nr. 27 Constanța, pentru care ulterior a fost admisă acțiunea sa în revendicare și a fost obligat pârâtul Consiliul Local Constanța să lase în deplină proprietate - printre altele - și terenul în suprafață de 261,38 m.p., lotul 37 din parcelarea "Gh. Cimbru" situat în Constanța, str. Patriei, cum reiese din sentința civilă nr. 11452/1996, definitivă prin decizia civilă nr. 505/1997 a Tribunalului Constanța.

Pârâta E. a cumpărat, prin contractul de vânzare-cumpărare autentificat din 21 august 1997 la B.N.P. O., de la P. și Y., terenul în suprafață de 261 m.p. situat în Constanța, str. Patriei, cu vecinătățile descrise în respectivul act, teren pentru care a solicitat autorizație de construcție de la Primăria Municipiului Constanța.

Urmare a procesului-verbal de constatare a contravenției nr. x din 14 decembrie 1998, prin care s-a stabilit că numita E. a încălcat prevederile autorizației de construire nr. 250 din 09 martie 1998, Primarul Municipiului Constanța a depus la Judecătoria Constanța, în contradictoriu cu E., o cerere înregistrată sub nr. x/2000 ce avea ca obiect desființarea construcțiilor nelegal efectuate, argumentând că autorizația de construire a fost eliberată pentru o construcție ce trebuia să aibă o suprafață la nivelul solului de 114,92 m.p., în timp ce suprafața îngrădită de pârâți este de 670,24 m.p.

Cererea Primarului Municipiului Constanța - în care A. a formulat o cerere de intervenție accesorie - a fost admisă prin sentința civilă nr. 7117 din 04 iunie 2001, definitivă prin decizia civilă nr. 2331 din 29 noiembrie 2001 a Tribunalului Constanța; în recurs, prin decizia civilă nr. 258 din 11 martie 2002, Curtea de Apel Constanța a desființat cele două hotărâri și a trimis cauza spre rejudecare la Judecătoria Constanța în vederea administrării probei cu expertiză tehnică imobiliară.

În rejudecare, s-a efectuat un raport de expertiză tehnică judiciară de către expertul Q., care a constatat că atât E. cât și A. sunt proprietarele unor suprafețe de 261,38 m.p., ce formează lotul 37 din Parcelarea "Ghe. Cimbru", str. Patriei, terenul reclamantei situându-se în partea stângă a lotului, dinspre str. Patriei, în timp ce terenul pârâtei se situează în partea dreaptă a lotului 37, cum privești dinspre str. Patriei; expertul a mai constatat că construcția edificată de pârâți ocupă parțial suprafața de teren pentru care reclamanta deține titlu de proprietate.

Prin sentința civilă nr. 2019 din 12 februarie 2003, rămasă irevocabilă, Judecătoria Constanța a admis cererea Primarului Municipiului Constanța și a dispus readucerea construcției situată în Constanța, str. Patriei în parametrii stabiliți prin autorizația de construire din 09 martie 1998, cu consecința desființării parțiale a construcției edificată peste limitele autorizate, în termen de 60 de zile de la rămânerea definitivă a hotărârii.

Expertizele efectuate în cauză au concluzionat că pârâții stăpânesc o suprafață totală de 691 m.p. (întregul lot 37 plus părți din loturile 36 și 39), în str. Patriei, teren pe care este edificată o construcție P+1 având o amprentă la sol de 234 m.p., cu 119 m.p. mai mult decât suprafața aprobată prin autorizația de construcție, concluzionându-se că reclamanții nu stăpânesc imobilul pe care îl au în proprietate.

Curtea de apel a reținut că a doua expertiză administrată de tribunal (cea realizată de trei experți) a relevat că cei trei pârâți stăpânesc o suprafață de 691 m.p. dar au un drept de proprietate doar asupra unei suprafețe de 261,38 m.p.; în plus, calitatea de posesori a fraților G. este indiscutabilă, A. recunoscând la interogatoriu că are domiciliul și locuiește efectiv în imobil din str. Patriei, iar la realizarea celor două expertize aceasta a fost mereu găsită în locuință și a pus la dispoziția specialiștilor diferite înscrisuri; în plus, deși pretind că nu au nicio calitate în prezenta cauză, pârâții G. au suportat 2/3 din cheltuieli în fața instanței.

De asemenea, s-a arătat că această concluzie conduce la constatarea că, în soluționarea cererii în revendicare a terenului, instanța s-a găsit în fața situației în care doar reclamanții au produs un titlu de proprietate, iar pârâții nu și-au dovedit proprietatea lor asupra lotului 37, parcela 2, identificată și delimitată prin punctele 1-4-3-2-1 potrivit anexei nr. 6 la raportul de expertiză tehnică judiciară efectuată de experți I., J. și K., fiind fără relevanță că lipsa titlului rezultă din inexistența oricărui drept asupra vreunei suprafețe (cazul pârâților G.) sau existența dreptului de proprietate, dar asupra unei altei parcele (cazul pârâtei E.).

Curtea de apel a concluzionat că soluția dată de prima instanță asupra lipsei calității procesuale pasive a pârâților G. pe capătul de cerere privind revendicarea terenului este greșită.

A reținut că pârâții G. nu au însă calitate procesuală în cererile vizând grănițuirea celor două terenuri și demolarea construcției proprietatea pârâtei E., deoarece obligația de stabilire a limitelor proprietății și de eliberare a terenului de construcțiile edificate cu rea-credință revin exclusiv proprietarului terenului și respectiv celui care are calitatea de constructor.

Instanța de apel a reținut, din analiza prevederilor art. 584 C. civ., că părțile dintr-un litigiu de grănițuire nu pot hotărnici decât terenurile limitrofe, în limitele hotarelor indicate în actele juridice care constituie temeiul dreptului lor de proprietate, fiind deci fără relevanță înscrierea în actul de înstrăinare a unei suprafețe mai mari decât cea reală sau, invers, constatarea că înstrăinătorul stăpânea o suprafață mai mare decât cea rezultată din actul încheiat cu autorul său.

Faptul că, în cazul concret de față, ambele părți stăpânesc suprafețe mai întinse decât cele rezultând din titlurile de proprietate impune revenirea la distincția acțiunii în grănițuire/acțiune posesorie, calitatea procesuală activă/pasivă în acțiunea în grănițuire și caracterul de judicium duplex al cererii în hotărnicie.

Or, legând posibilitatea de a acționa/figura în justiție ca pârât de calitatea de proprietar (nu întâmplător legiuitorul folosește de două ori conceptul de proprietate în art. 584 C. civ.), este evident că hotărnicia nu poate dispune în afara mențiunilor din titlurile de proprietate ale vecinilor în litigiu.

Curtea de apel a subliniat că solicitarea de grănițuire putea fi admisă doar în contradictoriu cu pârâta E., deoarece pârâții F. și H. nu au calitate procesuală pasivă în acest capăt de cerere, iar linia de hotar dintre terenul proprietatea reclamanților situat în str. Patriei, Constanța, jud. Constanța, LOT 37-lot 2 și terenul proprietatea pârâtei din str. Patriei, Constanța, jud. Constanța, LOT 37-lot 1, trebuia stabilită pe aliniamentul punctelor 2 - 3 din anexa 4, aflată la fila 119, dosar tribunal, vol. II, la raportul de expertiză judiciară.

Cu privire la solicitarea de demolare a construcției P+1, edificată de pârâta E. pe terenul reclamanților, care a fost respinsă de prima instanță prin aplicarea art. 494 C. civ., instanța de apel a reținut reaua credință a pârâtei, față de interpretarea contrarie a prevederilor art. 1898 alin. (2) C. civ.: constructorul posedă un teren despre care știe că este în proprietatea altei persoane, teren față de care înțelege să se comporte însă ca un adevărat proprietar.

Astfel, încă de la dobândirea parcelei estice (dinspre mare) a lotului 37, E. avea cunoștință de faptul că stăpânește cu mult mai mult decât a dobândit (chiar dacă în schița anexată contractului de vânzare-cumpărare nr. x/1997 - fila 26, vol. I, dos. Trib. - pare a fi desenat un teren de 261 m.p.); aceasta, în condițiile în care terenul preluat avea o suprafață de trei ori mai mare (aprox. 690 m.p.), iar deschiderea la str. Patriei era de 26,75 m, iar nu de 10,2 m, conform actului.

Instanța a reținut și că pârâții știau că nu au nici un drept asupra întregului teren, încât de aceea, faptul că au fost în eroare asupra celui uzurpat în proprietatea sa nu îi face să fie altfel decât de rea-credință. În plus, circumstanțele edificării construcției pentru care s-a emis autorizația din 09 martie 1998 impun concluzia că pârâta E. a cunoscut permanent că încalcă legea și și-a asumat consecințele acestui comportament ilicit.

A mai arătat instanța de apel că simpla constatare că pârâta E. a dobândit terenul printr-un act autentic (dar asupra altui imobil decât cel descris în act) nu poate niciodată să facă dovada bunei-credințe a constructorului, în speță neputând fi vorba despre convingerea fermă, dar eronată, că terenul se află în proprietatea sa.

În plus, pe lângă stăpânirea unei suprafețe de trei ori mai mare decât în actul de proprietate, surplus ce exclude greșeli de măsurare, pârâta E. a depășit și autorizația de construire, edificând nu doar o construcție măsurând dublul suprafeței autorizate, dar și construcții necuprinse în autorizație - garaj și piscină.

De aceea, construcția P+1 care ocupă aproape în întregime lotul revendicat de reclamanți (mai puțin garajul) se impune a fi desființată de pârâtă pe cheltuiala acesteia sau, în cazul neîndeplinirii acestei obligații, vor fi autorizați reclamanții să demoleze acest imobil pe cheltuiala pârâtei E.

Cu privire la apelul pârâților, curtea a reținut că este neîntemeiat întrucât niciuna dintre critici - soluționarea excepțiilor netimbrării acțiunii, a prescripției dreptului la acțiune și excepției autorității de lucru judecat - nu poate fi primită.

Astfel, cu privire la soluția de respingere ca neîntemeiată a excepției netimbrării, a reținut că este lipsit de relevanță faptul că succesorii reclamantei inițiale au beneficiat de măsura de ajutor public judiciar privind plata taxei judiciare de timbru ce fusese acordată în considerarea situației materiale a acelei persoane, din moment ce la data examinării în apel, problema achitării taxelor datorate pentru înregistrarea acțiunii nu se mai poate pune, după momentul 28.10.2013 (când se plătiseră 6.222 RON), taxa datorată de 8.744,9 RON fiind plătită în întregime.

În plus, motivarea primei instanțe este judicioasă, căci ceea ce interesează este determinarea raportului fiscal privind stabilirea obligației de plată a taxei judiciare de timbru, iar nu plata efectivă a acesteia; de aceea, moartea beneficiarului ajutorului public judiciar nu va însemna renașterea obligației în sarcina moștenitorilor acesteia care, preluând patrimoniul autoarei lor au dobândit și obligația stabilită în sarcina părții decedate, de plată a unor sume în favoarea bugetului local; aceasta și pentru că este fără relevanță natura inițială a acestei sarcini fiscale de plată eșalonată a taxei judiciare de timbru.

Referitor la excepția prescrierii dreptului la acțiune (respinsă de prima instanță prin încheierea din 03.12.2013) privind capetele 3 și 4 din cerere, referitoare la obligația de demolare a construcțiilor și plata contravalorii terenului în situația respingerii acțiunii în revendicare, curtea de apel a constatat că prevederile art. 8 din Decretului nr. 167/1958 nu sunt aplicabile în cauză.

Astfel, conform acestui text, în cazul răspunderii pentru paguba cauzată prin fapta ilicită (și în cazurile asimilate), prescripția începe să curgă de la data când păgubitul a cunoscut sau trebuia să cunoască (ori putea) atât paguba cât și pe cel care răspunde de ea sau la expirarea termenului prevăzut de lege.

După cum rezultă indubitabil din analiza textului, domeniul de aplicare a art. 8 din Decretului nr. 167/1958 se referă la răspunderea civilă delictuală sau contractuală.

Principalul domeniu al prescripției extinctive din categoria drepturilor patrimoniale îl formează drepturile de creanță, indiferent de izvorul lor, pe când categoria drepturilor reale principale este considerată imprescriptibilă extinctiv.

Or, speța de față nu vizează repararea unui prejudiciu produs printr-un delict civil (ar fi putut fi aici spre exemplu o cerere de plata contravalorii lipsei de folosință), ci este o cerere de recunoaștere a dreptului de proprietate și de obligare a pârâților la respectarea tuturor prerogativelor acestuia, deci o acțiune reală imprescriptibilă extinctiv, indiferent de faptul că, subsidiar revendicării, se formulează solicitări care - dacă ar fi fost formulate separat - ar fi fost supuse prescripției extinctive.

Referitor la excepția autorității de lucru judecat reiterată cu privire la soluțiile pronunțate în dosar nr. x/1998 și nr. x/1999 de Judecătoria Constanța, curtea de apel a reținut că nu este îndeplinită tripla identitate de părți, obiect și cauză cerută de art. 1203 C. civ.

Astfel, prin acțiunea înregistrată sub nr. x/1998 pe rolul Judecătoriei Constanța, numita A. i-a chemat în judecată pe Z. și P. pentru ca prin hotărârea ce se va pronunța să se dispună stabilirea limitelor de hotar dintre proprietățile lor, restituirea fâșiilor de teren ocupate de proprietar și suspendarea lucrărilor de construcție începute pe proprietatea ei.

La termenul din 27.04.1998, reclamanta a învederat că ceea ce solicită este exclusiv grănițuirea, iar la termenul din 08.06.1998, reclamanta și-a modificat acțiunea, solicitând introducerea în cauză a doi noi pârâți, numiții R. și S., renunțând la judecată în contradictoriu cu Z.

Prin sentința civilă nr. 10762 din 15 iulie 1998, definitivă prin perimarea apelului pârâtului P. (care a învederat că nu mai este proprietarul terenului), s-a dispus grănițuirea lotului reclamantei A. de proprietățile R., S. și P., pârâți care au fost obligați să lase în deplină proprietate și posesie suprafața de 227 m.p.

După cum rezultă din lucrările dosarului, acțiunea a fost înregistrată la 23.03.1998 și soluționată în primă instanță la 15.07.1998, în condițiile în care prin contractul de vânzare-cumpărare din 21 august 1997, deci cu mai bine de 7 luni înainte de declanșarea procesului, P. și Y. vânduseră terenul pârâtei E.

De aceea, indiferent de conținutul sentinței civile nr. 10762 din 15 iulie 1998, deoarece a fost pronunțată în contradictoriu cu un neproprietar, revendicarea și grănițuirea dispuse nu puteau crea drepturi și stabili obligații în sarcina pârâtei E. care, neparticipând la judecată și devenind proprietar înaintea formulării acțiunii, nici nu are calitatea de succesor cu titlu particular în privința dosar nr. x/1998 al lui P.

Cu privire la dosar nr. x/1999, Curtea a constatat că la dosarul cauzei există copia sentinței civile nr. 13875 din 06 septembrie 1999 dar din cuprinsul acesteia nu rezultă informații care să permită decelarea elementelor în funcție de care se analizează autoritatea de lucru judecat.

Astfel, sentința civilă nr. 13875/1999 nu are considerente (în aplicarea dispozițiilor procedurale ale epocii, conform cărora se motivau doar hotărârile împotriva cărora se declarau căi de atac), așa încât din cercetarea copiei de la dosar se pot stabili doar părțile - reclamanta A. și pârâta E. - și tipul obiectului - "obligație de a face"; de aceea, soluția de respingere a acțiunii nu poate fi impusă în cauza de față cu titlu de autoritate de lucru judecat, pentru că nu se poate stabili care a fost acest obiect judecat și nici cauza invocată de reclamantă.

Împotriva acestei decizii au declarat recurs pârâții F., H. și E., în cuprinsul căruia au formulat critici de nelegalitate, întemeiate în drept pe art. 304 pct. 9 C. proc. civ.

În cuprinsul punctelor 1, 2 și 3 din motivele de recurs, se susține greșita soluționare a excepției de netimbrare a acțiunii, sens în care se arată că prima instanță de judecată a acordat cinci termene pentru ca reclamanții să își complinească această obligație legală, fără însă a lua o măsură legală. Reclamanta a formulat și cerere de ajutor public judiciar, care a privit exclusiv capătul de cerere privind revendicarea. Mai mult, cuantumul taxei judiciare de timbru a fost stabilit de reclamantă, raportându-se la o valoare mult prea mică a imobilului și la un curs euro/leu valabil cu peste șase luni anterior înregistrării acțiunii pe rolul instanțelor de judecată.

Se susține și că la data de 29 septembrie 2011, când s-a soluționat cererea de acordare a ajutorului public judiciar formulată de reclamantă, aceasta a decedat și respectiva încheiere nu a mai fost comunicată organelor competente să verifice executarea obligației de plată. În plus, la dosar au fost depuse dovezi de plată a taxei judiciare de timbru, în rate, pe numele persoanei decedate, fiind încălcat art. 10 din O.U.G. nr. 51/2008, potrivit căruia dreptul la ajutor public judiciar se stinge la moartea părții.

Aceste susțineri au fost invocate și pe calea apelului, dar instanța de apel le-a respins, în mod nelegal.

Se arată în cuprinsul punctului 4 din motivele de recurs, că în mod nelegal și vădit netemeinic, a stabilit instanța de apel că pârâții H. și F. au calitate procesuală pasivă, dar numai în legătură cu capătul de cerere privind revendicarea. În realitate, a fost greșit reținută situația de fapt, respectiv pârâta H. nu mai locuiește în imobil, deci nu mai are posesia imobilului, cum s-a reținut, de altfel, și în rapoartele de expertiză, că bunul este în posesia unui terț.

Au mai arătat pârâții că instanța de apel a ignorat excepția autorității de lucru judecat, în ceea ce privește calitatea procesuală pasivă a pârâților în raport de sentința civilă nr. 2049/2010 a Tribunalului Constanța.

Prin această hotărâre judecătorească s-a stabilit irevocabil că pârâții nu au calitate procesuală pasivă într-o cauză identică. Ignorarea acestei excepții de către instanța de apel a dus la pronunțarea unei hotărâri judecătorești nelegale.

Printr-o altă critică de recurs (punctul 5), pârâții au susținut și că probele administrate în cauză au fost greșit interpretate, ceea ce a dus în final la concluzia că recurenta E. a fost de rea credință când a edificat construcția pe terenul în litigiu.

La punctul 6 din motivele de recurs se arată că expertiza topografică a fost nelegal încuviințată și administrată. Instanța de apel a încuviințat, cu încălcarea art. 210 - 212 C. proc. civ., la insistențele reclamanților, efectuarea unei alte expertize topo și nu a unei contraexpertize, care să fi fost efectuată cu un număr de trei experți. Deși concluziile expertizei nou întocmite au intrat în contradicție cu restul de alte cinci expertize întocmite în cauză, totuși instanța și-a fundamentat hotărârea pe concluziile acesteia.

S-a mai arătat că au fost greșit soluționate atât excepția autorității de lucru judecat cât și excepția prescripției dreptului material la acțiune (punctul 7 din motivele de recurs).

Prin decizia nr. 2118 din 08 octombrie 2015 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția I civilă, a fost admis recursul declarat de pârâții F., H., E. împotriva deciziei civile nr. 89 C din 22 octombrie 2014 pronunțată de Curtea de Apel Constanța, secția I civilă, decizie care a fost casată, iar cauza a fost trimisă pentru rejudecare la aceeași instanță de apel.

În pronunțarea acestei soluții, instanța de recurs a reținut următoarele:

Relativ la criticile referitoare la soluționarea de către prima instanță a excepției de netimbrare a acțiunii și la împrejurarea că reclamanta a decedat ulterior încuviințării cererii de ajutor public judiciar, cererea și respectiva încheiere nemaifiind comunicate organelor competente să verifice executarea obligației de plată, ce formează obiectul punctelor 1, 2 și 3 din motivele de recurs, Înalta Curte a apreciat că aceste critici nu sunt fondate.

Din analiza actelor dosarului, instanța supremă a constat că excepția netimbării acțiunii a fost invocată la termenul de judecată din 1 octombrie 2013, reținându-se în cuprinsul încheierii tribunalului că a fost încuviințată cererea de ajutor public judiciar formulată de reclamantă în cauză. Ulterior luării acestei măsuri, reclamanta a decedat.

Curtea de apel a reținut că este lipsit de relevanță faptul că succesorii reclamantei inițiale au beneficiat de măsura de ajutor public judiciar privind plata taxei judiciare de timbru ce fusese acordată în considerarea situației materiale a persoanei decedate, din moment ce la data examinării în apel, problema achitării taxelor datorate pentru înregistrarea acțiunii nu se mai poate pune, taxa datorată în sumă de 8.744,9 RON fiind plătită în întregime.

Înalta Curte a reamintit, în acest context, cele statuate prin decizia nr. 7 din 08.12.2014, pronunțată în recurs în interesul legii, în sensul că, în interpretarea și aplicarea dispozitiilor art. 18 din Legea nr. 146/1997, cu modificările și completările ulterioare, partea în sarcina căreia s-a stabilit obligația de plată a taxei judiciare de timbru poate formula critici care să vizeze caracterul timbrabil al cererii de chemare în judecată exclusiv în cadrul cererii de reexaminare, neputând supune astfel de critici controlului judiciar prin intermediul apelului sau recursului.

Așadar, încheierea prin care tribunalul a încuviințat cererea de ajutor public judiciar ar fi putut fi supusă exclusiv căii de atac a reexaminării, asupra ei neputându-se formula critici prin intermediul căilor de atac ale apelului sau recursului. Față și de împrejurarea că a fost achitată în întregime taxa datorată, astfel cum a fost stabilită de instanță, Înalta Curte a constat că, în mod corect, curtea de apel a procedat la respingerea acestor critici.

Totodată, s-a apreciat ca nerelevantă împrejurarea că ratele taxei judiciare de timbru au fost plătite de succesorii reclamantei inițiale, aceasta deoarece, în primul rând, timbrajul datorat cererii de chemare în judecată a fost satisfăcut, plătitorii acesteia fiind succesorii în drepturi ai reclamantei, care preluând patrimoniul autoarei lor au dobândit și obligația stabilită în sarcina părții decedate, de plată a unor sume în favoarea bugetului local.

S-a avut în vedere că la punctul 5 din motivele de recurs, recurenții pârâți critică greșita stabilire a unei situații de fapt și anume că pârâta E. a fost de rea credință când a edificat construcția și a ocupat terenul reclamantei în mod abuziv, ca urmare a interpretării eronate a probatoriului administrat, soluția pronunțată fiind netemeinică.

Înalta Curte a apreciat că nu mai poate fi valorificată pe calea recursului o asemenea critică, nemaiconstituind motiv de recurs în reglementarea art. 304 C. proc. civ. cenzurarea în recurs a greșelilor grave de fapt, consecutive greșitei aprecieri a probelor administrate.

Recurenții pârâți au formulat critici și asupra modului în care curtea de apel a încuviințat și administrat probele în dosar, în special a probei cu expertiză topografică, susținând încălcarea dispozițiilor art. 210 - 212 C. proc. civ., prin aceea că a incuviințat și dispus efectuarea unei noi expertize topo și nu a unei contraexpertize, care să fi fost efectuată cu un număr de trei experți (punctul 6 din motivele de recurs).

Cu privire la această critică, Înalta Curte a constat că și în situația în care în cauză s-a efectuat o expertiză topo, nu există niciun impediment legal de a se admite o nouă cerere a părții, formulată în timp util, de a se efectua o altă expertiză, dacă aceasta este necesară pentru stabilirea faptelor, instanța fiind datoare să o încuviințeze.

În acest sens, instanța de apel a făcut aplicarea art. 212 C. proc. civ., care permite întregirea expertizei sau o nouă expertiză dacă instanța nu este lămurită prin expertiza făcută, și nicidecum nu poate fi vorba de încălcarea legii, astfel cum în mod greșit susțin recurenții pârâți, nefiind incident motivul reglementat de art. 304 pct. 9 C. proc. civ.

Susținerea de la punctul 7 al motivelor de recurs, privind modalitatea de soluționare a excepțiilor invocate, ce privesc fie autoritatea de lucru judecat, fie prescripția dreptului material la acțiune, este generică și lacunară, neputând fi încadrată în niciunul din cazurile de nelegalitate reglementate de art. 304 C. proc. civ. Nefiind indicat niciun motiv de recurs dintre cele prevăzute de art. 304 C. proc. civ., dar neexistând nici dezvoltarea acestei susțineri, în sensul formulării unor critici privind modul de judecată al instanței de apel, raportat la motivul ce se invocă, sancțiunea care intervine nu poate fi decât aceea a nulității acestei critici, în condițiile art. 306 alin. (3) C. proc. civ.

În ceea ce privește critica expusă la punctul 4 al motivelor de recurs, privind soluția de reținere a calității procesuale pasive a pârâților H. și F. în legătură cu capătul de cerere privind revendicarea, întemeiată pe greșita stabilire a situației de fapt ca urmare a interpretării eronate a probatoriului administrat, Înalta Curte constată că se cere aprecierea unei împrejurări de fapt și anume, posesia imobilului litigios, pe baza recunoașterii la interogatoriu făcută de către H., a constatărilor din preambulul rapoartelor de expertiză efectuate în cauză și în raport de suportarea de către cei doi pârâți G. a 2/3 din cheltuieli în fața instanței de fond, ceea ce implică practic reanalizarea situației de fapt în temeiul probatoriului deja administrat. Acesta reprezintă un control de netemeinicie a hotărârii atacate (și nu de nelegalitate), ce excede limitelor presupuse de art. 304 C. proc. civ. și nu intră în atribuțiile instanței de recurs.

În ceea ce privește, însă, susținerea recurenților pârâți, în sensul că instanța de apel a ignorat invocarea de către aceștia a excepției autorității de lucru judecat, în ceea ce privește calitatea procesuală pasivă a pârâților în raport de sentința civilă nr. 2049 din 9 decembrie 2010 pronunțată de Tribunalul Constanța, secția civilă, Înalta Curte reține următoarele:

Din datele dosarului rezultă că în cuprinsul întâmpinării depuse în dosarul tribunalului, pârâții au invocat excepția autorității de lucru judecat, în raport de sentința civilă nr. 2049 din 9 decembrie 2010 pronunțată de Tribunalul Constanța, secția civilă. Pârâții au invocat, în cuprinsul aceleași întâmpinări, aceeași excepție, a autorității de lucru judecat, în raportat de sentințele civile nr. 10762/1998 (pentru capetele 1 și 2 din cererea introductivă) și nr. 13875/1999 (pentru capetele 3 și 4 din acțiune), ambele hotărâri ale Judecătoriei Constanța.

Prin sentința civilă nr. 405 din 25 februarie 2014, Tribunalul Constanța, secția civilă, a respins excepția autorității de lucru judecat și a admis excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâților F. și H., din considerentele hotărârii judecătorești reieșind că instanța de fond a analizat excepția autorității de lucru judecat în raport de sentințele civile nr. 10762/1998 și nr. 13875/1999 ale Judecătoriei Constanța, nu și în raport de sentința civilă nr. 2049 din 9 decembrie 2010 pronunțată de Tribunalul Constanța, secția civilă.

Dosar nr. x/2010, soluționat prin sentința civilă nr. 2049 din 9 decembrie 2010, rămasă irevocabilă, a avut aceleași părți, în calitate de reclamantă și pârâți, același obiect și aceeași cauză cu dosarul ce face obiectul judecății de față, fiind în mod cert întrunită tripla identitate de elemente: părți, obiect și cauză.

Prin sentința civilă nr. 2049 din 9 decembrie 2010 pronunțată de Tribunalul Constanța, secția civilă, irevocabilă, s-a admis excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâților H. și F.; s-a respins cererea formulată de reclamanta A. în contradictoriu cu pârâții H. și F., ca fiind formulată împotriva unor persoane fără calitate procesuală pasivă; s-a luat act de renunțarea la judecata cererii formulată de reclamantă în contradictoriu cu pârâta E. și s-a dispus cu privire la restituirea către această pârâtă a unor sume de bani reprezentând onorarii expert și cu privire la cheltuielile de judecată.

Prin urmare, această hotărâre judecătorească a statuat în mod irevocabil cu privire la același raport juridic, supus și judecății pendinte, și a fost depusă la dosar pentru prima dată în recurs.

Un asemenea act are caracterul unui înscris nou, care dacă ar fi fost cunoscut de instanța de apel, ar fi putut determina o altă soluție, fapt ce impune automat casarea hotărârii atacate și trimiterea cauzei spre rejudecare la aceeași instanță.

În ceea ce privește cererea recurenților pârâți privind acordarea cheltuielilor de judecată, reprezentând taxa judiciară de timbru achitată și onorariu de avocat, dată fiind soluția de casare cu trimitere spre rejudecare la aceeași instanță de apel, Înalta Curte a apreciat că numai după rejudecarea cauzei se poate ști care este partea care datorează celeilalte cheltuielile de judecată, ca fiind parte căzută în pretenții în înțelesul art. 274 C. proc. civ., astfel încât s-a reținut că urmează ca instanța de trimitere să aibă în vedere și să aprecieze în privința cheltuielilor de judecată.

În rejudecare, prin decizia nr. 94/C din 12 iunie 2017, Curtea de Apel Constanța, secția I civilă, a admis apelurile formulate de apelanții reclamanți D. și C. și de apelanții pârâți E., F. și H. împotriva sentinței civile nr. 405 din 25 februarie 2014 pronunțată de Tribunalul Constanța.

A schimbat în parte sentința civilă apelantă în sensul că:

A admis excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâților F. și H. și a respins acțiunea față de acești pârâți ca fiind introdusă împotriva unor persoane fără calitate procesual pasivă.

A admis în parte cererea de chemare în judecată formulată împotriva pârâtei E. și a obligat-o să lase reclamanților în deplină proprietate și posesie suprafața de 257 mp din strada Patriei, Constanța, lot. 37-lot 2, identificată și delimitată prin punctele 1-4-3-2-1 potrivit anexei 6 la raportul de expertiză tehnică judiciară (dosar tribunal vol. II), efectuată de experți I., J. și K.

A admis capătul de cerere formulat împotriva pârâtei E. vizând grănițuirea și a stabilit linia de hotar dintre terenul proprietatea reclamanților situat în strada Patriei, Constanța, lot 37-lot 2, pe aliniamentul 2-3 din anexa 4 la același raport de expertiză judiciară, de terenul proprietatea pârâtei (Lot 37-1).

A admis capătul de cerere vizând demolarea construcției P+1 proprietatea pârâtei E. situată în strada Patriei, Constanța, pe lotul 37- lot 2, proprietatea reclamanților și a obligat această pârâtă, pe cheltuiala ei, la desființarea construcției edificate pe terenul reclamanților, iar în situația neîndeplinirii acestei obligații a autorizat reclamanții să demoleze această construcție pe cheltuiala pârâtei E.

A respins cererea formulată de reclamanți, privind obligarea pârâților la plata contravalorii terenului în suprafață de 261,38 mp, ca neîntemeiată.

A obligat pe pârâta E. la plata către reclamanți a sumei de 10.649,90 RON, reprezentând cheltuieli de judecată.

A fost menținut restul dispozițiilor sentinței apelante referitoare la respingerea excepției autorității de lucru judecat și la respingerea cererii pârâților F. și H. privind obligarea reclamanților la plata cheltuielilor de judecată.

În pronunțarea acestei soluții, având în vedere dispozițiile art. 315 alin. (1) C. proc. civ. și limitele rejudecării stabilite prin decizia de casare, instanța de apel, în rejudecare, a reținut, următoarele:

Soluția la care s-a oprit instanța de fond a fost de admitere a excepției lipsei calității procesuale pasive a pârâților F. și H. cu consecința respingerii acțiunii în raport cu persoanele indicate, pentru lipsa calității lor procesuale pasive. În privința pârâtei E., aceeași instanță a luat act de renunțarea reclamantei la judecată, în condițiile art. 246 alin. (1) C. proc. civ. 1865.

Instanța de rejudecare a arătat că soluția a intrat în puterea lucrului judecat prin nerecurare, astfel că dispozițiile sale nu mai pot fi cercetate într-un alt proces în măsura în care ele au statuat irevocabil asupra aceleiași situații în fapt și în drept deduse judecății. Acceptând soluția dispusă în legătură cu calitatea procesuală a pârâților indicați, autoarea apelanților reclamanți a dat eficiență dispozițiilor art. 1201 din vechiul C. civ., statuarea opunându-se avânzilor cauză care i-au preluat reclamantei calitatea procesuală în acest proces.

Așadar, acțiunea de față, având configurarea identică celei precedente, nu mai poate susține teza calității procesuale pasive a pârâților F. și H., întrucât hotărârea judecătorească depusă în recurs a tranșat irevocabil această chestiune, pentru toate capetele de cerere formulate în cauza pendinte.

În aceste condiții, față de prevederile art. 296 C. proc. civ., în rejudecare s-a apreciat că se impune menținerea sentinței civile apelate sub aspectul admiterii excepției lipsei calității procesuale pasive a pârâților F. și H. și respingerii acțiunii față de acești pârâți ca fiind introdusă împotriva unor persoane fără calitate procesual pasivă, pentru toate pretențiile deduse judecății.

Astfel, se reține că prin contractul de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 453 din 16 februarie 1938 la Tribunalul Constanța, transcris la grefa aceleiași instanțe sub nr. 956 din 16 februarie 1938, numita L. i-a vândut lui M. suprafața de 261,38 m.p. reprezentând ½ din locul de casă al înstrăinătoarei, în suprafață totală de 522,75 m.p. din planul de parcelare Cimbru, Cartier Tataia, mun. Constanța; terenul vândut a fost descris ca având deschiderea pe str. Patriei, pe o lungime de 10,20 m care pleacă din jumătatea reținută de vânzătoare până la stradela care trece peste fostul lot 38 formând cu acesta un colț; pe o lungime de 25,5 m, adică pe o latură, terenul se mărginea cu stradela fostului lot 38; de lotul 42 se mărginea pe o lungime de 10,25 m și care pleacă din stradelă către locul care îi rămânea vânzătoarei, iar pe ultima latură terenul înstrăinat se mărginea cu "restul lotului meu vânzătoarea", de care se desparte printr-o latură de o lungime de 25,5 m .

Prin actul de vânzare-cumpărare încheiat la 16.06.1938 și autentificat la Grefa Tribunalului Constanța sub nr. 2129 din 16 iunie 1938, L. i-a vândut lui X. o suprafață de 261,38 m.p. făcând parte din lotul nr. 37 din parcelarea N., având ca vecinătăți: la Sud, str. Patriei, pe o lungime de 10,25 m; la Nord, lotul 42 pe o lungime de 10,25 m, la Est proprietatea lui M. pe o lungime de 25,5 m și la Vest lotul nr. 36 pe o lungime de 25,5 m .

Aceste două acte translative atestă că autorilor părților le-au fost înstrăinate încă de la început porțiuni distincte din lotul 37 din fosta parcelare Cimbru, suprafețele fiind bine delimitate atât ca arie, cât și ca vecinătăți, astfel încât aserțiunile pârâtei E., în sensul că ar fi intervenit eroarea cu privire la limitele suprafeței dobândite, sunt vădit nefondate. De altfel, titlul de proprietate al numitei E., reprezentând contractul de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 3202 din 21 august 1997 la BNP O., păstrează reperele vechiului act de proprietate pentru porțiunea înstrăinată la 16.02.1938 lui M., suprafața înstrăinată fiind de doar 261 mp, fără ca în act să se indice vânzarea unui întreg lot din vechea parcelare.

A. a făcut dovada transmisiunii dreptului de proprietate de pe urma defunctului proprietar X., moștenit de soția sa Constantina Bartha, suprafața de 261,38 m.p., care face parte din lotul, str. Patriei, Constanța, fiind obiectul testamentului lăsat de cea din urmă în favoarea nepoatei sale menționate; această chestiune a stat la baza admiterii cererii în revendicare formulate la Judecătoria Constanța, în dosar nr. x/1996. Sentința civilă nr. 11452 din 2 octombrie 1996, prin care pârâtul Consiliul Local Constanța a fost obligat să lase în deplină proprietate terenul în suprafață de 261,38 m.p., lotul 37 din parcelarea "Gh. Cimbru" situat în Constanța, str. Patriei, a rămas definitivă prin decizia civilă nr. 505 din 19 martie 1997 a Tribunalului Constanța (dosar nr. x/1996).

Prin urmare, curtea de apel a constatat că instanța de fond a reținut greșit incidența art. 494 alin. (3) C. civ. 1865 și a extras concluzia bunei credințe a pârâtei E. din simplul fapt că,, pârâta a avut, la momentul edificării construcției, convingerea că a cumpărat terenul printr-un act autentic", de esența evaluării bunei sau relei credințe nefiind existența unui titlu valabil, ci reprezentarea obiectivă - indubitabilă în raport de elementele configurate prin propriul titlu - că terenul pe care se ridică edificiul aparține constructorului.

S-a arătat că nu poate fi reținută buna credință a pârâtei pentru că atât documentațiile care au însoțit autorizația de construire, cât și conținutul procesului-verbal de constatare a contravenției 1491 din 14 decembrie 1998, încheiat de autoritățile locale, certifică împrejurarea că, până la momentul încheierii procesului-verbal de recepție din 12.07.1999, apelanta pârâtă E. a cunoscut care erau parametrii de încadrare a acestei lucrări, dar și faptul că a depășit, prin construcția realizată, limitele propriei proprietăți (și nu a dorit să o readucă în limitele aprobate nici după sesizarea instanței de către Primarul Mun. Constanța, în temeiul art. 28 din Legea nr. 50/1991, în dosar nr. x/2000).

Instanța de rejudecare a reținut că, constatând că apelanta pârâtă a avut convingerea sinceră și obiectivă a construirii pe terenul său, instanța de fond a încălcat puterea de lucru judecat decurgând din considerentele sentinței civile nr. 2019 din 12 februarie 2003 a Judecătoriei Constanța, definitivă conform deciziei 866 din 17 noiembrie 2006 a Tribunalului Constanța și irevocabilă conform deciziei 263/C din 14.05.2007 a Curții de Apel Constanța, secția civilă, (dosar nr. x/2007), hotărâri care au stabilit, într-un al doilea ciclu procesual - în condițiile în care A. a fost intervenientă în respectivul proces - că au fost depășite limitele autorizației de construire 250 din 09 martie 1998 și că edificiul trebuie readus în parametrii aprobați, cu consecința desființării parțiale a construcției astfel edificate.

Relativ la teza bunei credințe a constructorului, s-a apreciat de curtea de apel că aceasta era înlăturată de însuși conținutul înscrisurilor întocmite de apelanta pârâtă E. pe parcursul judecății cu municipalitatea pentru nerespectarea li