ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1830/2017

Asupra cauzei de față, constată următoarele:

Prin decizia civilă nr. 97/A din 19 ianuarie 2017, Curtea de Apel București, secția a VI-a civilă, a respins apelurile formulate de apelanții-reclamanți A., B., C., D. și G., precum și de apelanta-pârâtă S.C. E. S.A. împotriva sentinței civile nr. 1428 din 23 mai 2016, pronunțată de Tribunalul Ilfov, secția civilă.

Împotriva acestei decizii a declarat recurs recurenta-pârâtă S.C. E. S.A., întemeiat în drept pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 6 și pct. 8 C. proc. civ. Calea de atac a fost înregistrată pe roiul Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția I civilă, la data de 17 martie 2017, sub nr. x/93/2015.

În ședința publică din data de 17 noiembrie 2017, înalta Curte a dat cuvântul părților asupra admisibilității căii de atac față de valoarea obiectului cererii deduse judecății de către reclamanți.

În raport de acestea, Înalta Curte constată următoarele:

Potrivit dispozițiilor art. 457 alin. (1) C. proc. civ., "hotărârea judecătorească este supusă numai căilor de atac prevăzute de lege, în condițiile și termenele stabilite de aceasta, indiferent de mențiunile din dispozitivul ei".

O hotărâre judecătorească nu poate fi atacată pe alte căi decât pe cele expres prevăzute de lege.

Regula are valoare de principiu constituțional, dispozițiile art. 129 din Constituția României, republicată, stipulând că mijloacele procesuale de atac a hotărârii judecătorești sunt cele prevăzute de lege, iar exercitarea acestora se realizează în condițiile legii.

Conform art. 634 alin. (1) pct. 4 C. proc. civ., "sunt hotărâri definitive, cele date în apel, fără drept de recurs, precum și cele neatacate eu recurs".

Prevederile art. 483 alin. (1) C. proc. civ. stipulează în sensul că "hotărârile date în apel, cele date, potrivit legii, fără drept de apel precum și alte hotărâri în cazurile expres prevăzute de lege sunt supuse recursului", iar alin. (2) al aceluiași articol prevede că "nu sunt supuse recursului hotărârile pronunțate în cererile prevăzute îa art. 94 pct. 1 lit. a)-j), în cele privind navigația civilă și activitatea în porturi, conflictele de muncă și de asigurări sociale, în materie de expropriere, în cererile privind repararea prejudiciilor cauzate prin erori judiciare, precum și în alte cereri evaluabile în bani în valoare de până la 500.000 RON inclusiv. De asemenea, nu sunt supuse recursului hotărârile date de instanțele de apel în cazurile în care legea prevede că hotărârile de primă instanță sunt supuse numai apelului."

Potrivit art. XVIII alin. (1) din Legea nr. 2/2013 privind unele măsuri pentru degrevarea instanțelor judecătorești, precum și pentru pregătirea punerii în aplicare a Legii nr. 134/2010 privind C. proc. civ., dispozițiile art. 483 alin. (2) C. proc. civ. se aplică proceselor pornite începând cu data de 1 ianuarie 2016, iar, conform alin. (2) al aceluiași articol, "în procesele pornite începând cu data intrării în vigoare a prezentei legi (15 februarie 2013) și până la data de 31 decembrie 2015 (termen care prin O.U.G. nr. 62/2015 a fost extins până la data de 31 decembrie 2016, iar prin O.U.G. nr. 95/2016, până la dala de 31 decembrie 2018) nu sunt supuse recursului hotărârile pronunțate în cererile prevăzute la art. 94 pct. 1 lit. a) - i) din Legea nr. 134/2010 privind C. proc. civ., republicată, în cele privind navigația civilă și activitatea în porturi, conflictele de muncă și de asigurări sociale, în materie de expropriere, în cererile privind repararea prejudiciilor cauzate prin erori judiciare, precum și în alte cereri evaluabile în bani în valoare de până la 1.000.000 RON inclusiv. De asemenea, în aceste procese nu sunt supuse recursului hotărârile date de instanțele de apel în cazurile în care legea prevede că hotărârile de primă instanță sunt supuse numai apelului."

Din interpretarea coroborată a dispozițiilor art. 634 alin. (1) pct. 4 C. proc. civ. și art. XVIII alin. (2) din Legea nr. 2/2013, rezultă că decizia pronunțată în soluționarea unui litigiu patrimonial a cărui valoare este mai mică sau egală cu suma de 1.000.000 RON, în apel, este definitivă, nefiind supusă căii de atac a recursului.

Valoarea obiectului dedus judecății, în raport de care se determină atât competența instanței, cât și calea de atac prevăzută pentru hotărârea pronunțată de instanță se face, potrivit dispozițiilor art. 194 lit. c) C. proc. civ., de către reclamant, prin cererea de chemare în judecată.

Înalta Curte constată că prin cererea de chemare în judecată, înregistrată pe rolul Tribunalului Ilfov, secția civilă, la data de 4 septembrie 2015, reclamanții au solicitat obligarea pârâtei S.C. E. S, A. la plata următoarelor despăgubiri: 962,42 RON, daune materiale și 1.000.000 RON, daune morale pentru reclamanta A.; 1.000.000 RON, daune morale pentru reclamanta B.; 1.000,000 RON, daune morale pentru reclamanta C.; 1.000.000 Iei cu titlu de daune morale pentru reclamantul F. și 1.000.000 RON, daune morale pentru reclamanta G., urmare accidentului rutier produs la 6 septembrie 2013.

Împrejurarea că recurenții-reciamanți, în virtutea dispozițiilor care reglementează coparticiparea procesuală activă voluntară și principiul disponibilității procesului civil, au ales să formuleze împreună cererea de chemare m judecată, în cadrul căreia fiecare a formulat pretenții proprii față de pârâtă, determină incidența dispozițiilor art. 100 alin. (1) C. proc. civ., potrivit cărora:

"dacă mai mulți reclamanți, prin aceeași cerere de chemare în judecată, formulează pretenții proprii împotriva aceluiași pârât, invocând raporturi juridice distincte și neaflate într-o legătură care să facă necesară judecarea lor împreună, determinarea instanței competente se face cu observarea valorii sau, după caz, a naturii ori obiectului fiecărei pretenții în parte".

Pe de altă parte, reținând și incidența în cauză a prevederilor art. 98 și art. 99 alin. (2) C. proc. civ., se constată că stabilirea instanței competente se face în funcție de valoarea fiecărei pretenții în parte, formulată de fiecare dintre reclamanți, raportat la momentul sesizării instanței, în speță, 4 septembrie 2015, dată la care aceștia au indicat valoarea pretențiilor, după cum urmează: 962,42 RON, daune materiale și 1.000.000 RON, daune morale pentru reclamanta A.; 1.000.000 RON, daune morale pentru reclamanta B.; 1.000.000 RON, daune morale pentru reclamanta C.; 1.000.000 RON cu titlu de daune morale pentru reclamantul D. și 1.000.000 RON, daune morale pentru reclamanta G.

Or, cuantumul acestor pretenții se situează sub pragul valoric impus de art. XVIII alin. (2) din Legea nr. 2/2013, situație fața de care, din interpretarea coroborată a dispozițiilor art. 634 alin. (1) pct. 4 C. proc. civ. și ale normei menționate anterior, Înalta Curte constată că decizia pronunțată în apel, în soluționarea unui litigiu patrimonial, a cărui valoare este mai mică sau egală cu suma de 1.000.000 RON, este definitivă, nefiind susceptibilă de recurs.

Întrucât cererea de chemare în judecată a fost întemeiată pe dispozițiile art. 1357 și următoarele C. civ. și vizează acordarea unor despăgubiri al căror cuantum nu depășește, fiecare, pentru fiecare dintre reclamanți, pragul de 1.000.000 RON prevăzut de art. XVIII alin. (2) din Legea nr. 2/2013, rezultă că recursul declarat împotriva deciziei curții de apel este inadmisibil, situație față de care criticile deduse judecății prin intermediul unei căi de atac care nu este prevăzută de lege nu pot fi avute în vedere.

De asemenea, Înalta Curte reține că, ulterior soluționării apelului, prin decizia pronunțată în ședința din 30 mai 2017, Curtea Constituțională a admis excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. VIII alin. (2) din Legea nr. 2/2013 privind unele măsuri pentru degrevarea instanțelor judecătorești, precum și pentru pregătirea punerii în aplicare a Legii nr. 134/2010 privind C. proc. civ., statuând că sintagma precum și în alte cereri evaluabile în bani în valoare de până la 1.000.000 RON, inclusiv este neconstituțională.

Curtea Constituțională a apreciat că, în condițiile acceptării acestui prag valoric, cetățenii nu mai sunt egali în exercitarea dreptului lor de acces la calea extraordinară de atac, parte componentă a dreptului la un proces echitabil, și că, astfel se încalcă prevederile art. 16 alin. (1) și art. 21 alin. (3) din Constituția României.

Această decizie nu are înrâurire asupra admisibilității căii de atac a recursului formulată în cauză, față de dispozițiile art. 147 alin. (3) din Constituția României, republicată, care stipulează că deciziile Curții Constituționale se publică în Monitorul Oficial al României. De la data publicării, deciziile sunt general obligatorii și au putere numai pentru viitor.

Pentru toate considerentele expuse, Înalta Curte va respinge recursul formulat de recurenta-pârâtă S.C. E. S.A. împotriva deciziei civile nr. 97/A din 19 ianuarie 2017, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VI-a civilă, ca inadmisibil.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul formulat de recurenta-pârâtă S.C. E. S.A împotriva deciziei civile nr. 97/A din 19 ianuarie 2017, pronunțată de Curtea de Apei București, secția a VI-a civilă, ca inadmisibil.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 17 noiembrie 2017.