ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1809/2017

Asupra cauzei de față, constată următoarele;

Prin sentința civilă nr. 2699 din 02.11.2016 a Tribunalului Constanța, secția I civilă, pronunțată în al doilea ciclu procesual, s-a admis în parte acțiunea precizată și completată, formulată de reclamanta Administrația Națională Apele Române, prin Administrația Bazinală de Apă Dobrogea Litoral - Constanța, în contradictoriu cu pârâții S.C. A. S.R.L. Constanța și Comuna Seimeni, prin Primar, precum și cu intervenientul Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice; s-a constatat nulitatea absolută parțială a contractului de vânzare-cumpărare autentificat din 19.10.2005 la BNP B., în ceea ce privește imobilul - teren în suprafață de 923.793,56 mp., situat în extravilanul Comunei Seimeni, jud. Constanța, reprezentând: Lacul Domneasca Mare în suprafață de 552.623,02 mp., având număr cadastral 70 și intabulat în Cartea funciară nr. x a localității Seimeni, jud. Constanța, și Lacul Domneasca Mică în suprafață de 371.170,54 mp., având număr cadastral 71 și intabulat în Cartea funciară nr. x a localității Seimeni, jud. Constanța.

Pârâta S.C. A. S.R.L. a fost obligată să restituie în patrimoniul public al Statului Român și în administrarea reclamantei Administrația Națională Apele Române, prin Administrația Bazinală de Apă Dobrogea - Litoral, imobilul - Lacul Domneasca în suprafață totală de 93 ha din acte (923.793,56 mp., din măsurători) situat în extravilanul comunei Seimeni, jud. Constanța, compus din: Lacul Domneasca Mare în suprafață de 552.623,02 mp., având număr cadastral 70 și intabulat în Cartea funciară nr. x a localității Seimeni, jud. Constanța, precum și Lacul Domneasca Mică în suprafață de 371.170,54 mp., având număr cadastral 71 și intabulat în Cartea funciară nr. x a localității Seimeni, jud. Constanța.

Pentru a pronunța această soluție, tribunalul a avut în vedere că prin cererea de chemare în judecată formulată de A.N.A.R. s-a urmărit apărarea dreptului de proprietate publică al Statului Român și a dreptului de administrare al reclamantei Administrația Națională Apele Române asupra imobilului - lacul natural Domneasca, în suprafață totală de 93 ha, situat pe raza localității Seimeni, jud. Constanța, aflat în prezent în posesia S.C. A. S.R.L.

Astfel, prin H.C.L. a Comunei Seimeni din 22.09.2005, s-a aprobat schimbarea destinației terenului în suprafață de 968.132 mp., situat în Comuna Seimeni, județul Constanța, în "bazin piscicol", iar prin H.C.L. Seimeni din 3.12.2002 s-a aprobat trecerea Lacului Domneasca Mare în suprafață de 552.623,02 mp., și a Lacului Domneasca Mică în suprafață de 371.170,54 mp., din domeniul public în domeniul privat al comunei.

Ulterior, prin contractul de vânzare-cumpărare autentificat din 19.10.2005 de BNP B., Comuna Seimeni a vândut societății pârâte suprafața de 968.132 mp., teren cu destinația bazin piscicol, situat în extravilanul Comunei Seimeni, jud. Constanța, după cum urmează: Lacul Domneasca Mare în suprafață de 552.623,02 mp., având număr cadastral 70 și intabulat în Cartea funciară nr. x a localității Seimeni, jud. Constanța, în favoarea Comunei Seimeni, prin încheierea nr. 3911 din 20.12.2002 dată de Judecătoria Medgidia - Biroul de Carte Funciară; Lacul Domneasca Mică în suprafață de 371.170,54 mp., având număr cadastral x și intabulat în Cartea funciară nr. x a localității Seimeni, jud. Constanța, în favoarea Comunei Seimeni, prin încheierea nr. 3912 din 20 decembrie 2002 dată de Judecătoria Medgidia - Biroul de Carte Funciară; Ps 341/3 în suprafață de 4.4338 mp., având număr cadastral x și intabulat în Cartea Funciară x a localității Seimeni, jud. Constanța.

În cuprinsul contractului, s-a menționat că terenul - bazin piscicol - ce se înstrăinează este proprietatea privată a Comunei Seimeni, în temeiul Legilor nr. 213/1998, nr. 109/1996 - art. 3 alin. (2), și nr. 215/2001, precum și al Hotărârii nr. 48 din 03.12.2002 a Consiliului Local al Comunei Seimeni. Totodată, s-a arătat că prin Hotărârea nr. 40 din 22.09.2005 a Consiliului Local al Comunei Seimeni a fost aprobată schimbarea destinației terenului în suprafață de 968.132 mp., din Comuna Seimeni, sat Seimeni, jud. Constanța, în "bazin piscicol" și s-a aprobat vânzarea prin negociere directă la prețul stabilit prin Hotărârea Consiliului Local al Comunei Seimeni x din 22 septembrie 2005.

Dreptul de proprietate asupra terenurilor ce au făcut obiectul contractului mai sus menționat a fost astfel intabulat în favoarea pârâtei S.C. A. S.R.L. în cartea funciară nr. 78 a localității Seimeni, jud. Constanța, prin încheierea nr. 2533 din 06 iunie 2006 dată de OCPI Constanța - BCF Medgidia.

Tribunalul a arătat, în continuare, că prin contractul de vânzare-cumpărare din 19.05.2005, S.C. C. S.A. Constanța a înstrăinat aceleiași societăți pârâte mijloacele fixe de la D., conform anexei 1 care face parte integrantă din contract.

Instanța de fond a pornit în analiză de la faptul că trebuie stabilit regimul juridic al imobilului în litigiu (reprezentat de Lacul Domneasca în suprafață de 93 ha, compus din Lacul Domneasca Mare și Lacul Domneasca Mică) la data încheierii actelor juridice menționate, iar din această perspectivă s-a arătat că art. 3 din Legea Apelor nr. 107/1996, modificată, prevedea că "aparțin domeniului public al statului … malurile și cuvetele lacurilor .. .", iar conform art. 4 alin. (1) "resursele de apă, de suprafață și subterane sunt monopol natural de interes strategic." Mai mult, în Lista cuprinzând bunurile care alcătuiesc domeniul public al statului, anexă la Legea nr. 213/1998 privind proprietatea publică, la pct. I.3 sunt nominalizate expres "malurile și cuvetele lacurilor" ca făcând parte din domeniul public al statului.

Tribunalul Constanța a arătat că Lacul Domneasca se regăsea și în capitolul "Principalele lacuri din România" din Atlasul Cadastrului Apelor din România, ediția 1992, care a fost aprobat prin Ordinul MAPPM nr. 399/1997, prelungit prin Ordinul MMGA nr. 1276/2005 privind aprobarea Metodologiei de organizare, păstrare și gestionare a Cadastrului apelor din România, conform căruia modul de organizare, păstrare și gestionare a Fondului Național de date de gospodărire a apelor, precum și evidența apelor ce aparțin domeniului public, incluse în Cadastrul Apelor din România, se stabilesc de către ANAR.

Este incontestabil, așadar, că dreptul de proprietate asupra acestui lac natural aparține, potrivit art. 135 alin. (4) din Constituția României, art. 3 din Legea nr. 213/1998 privind proprietatea publică și regimul juridic al acesteia, și art. 3 din Legea apelor nr. 107/1996, Statului Român, imobilul fiind menționat, de altfel, ca aparținând domeniul public al statului și prin H.G. nr. 1705/2006 privind aprobarea inventarului bunurilor care fac parte din domeniul public al statului, în anexa 12, poziția 63932.

Potrivit dispozițiilor art. 9 alin. (1) din Legea nr. 213/1998 privind proprietatea publică și regimul juridic al acesteia "Trecerea unui bun din domeniul public al statului în domeniul public al unei unități administrativ-teritoriale se face la cererea consiliului județean, respectiv a Consiliului General al Municipiului București sau a consiliului local, după caz, prin hotărâre a Guvernului".

La alin. (2) al art. 10 din același act normativ, se arată că "Trecerea din domeniul public în domeniul privat se face, după caz, prin hotărâre a Guvernului, a consiliului județean, respectiv a Consiliului General al Municipiului București sau a consiliului local, dacă prin Constituție sau prin lege nu se dispune altfel".

În speță, prin sentința civilă nr. 1200 din 18.09.2015, pronunțată în dosar nr. x/2014, menținută prin decizia civilă nr. 254 din 11.04.2016 a Curții de Apel Constanța, Tribunalul Constanța, secția de contencios administrativ și fiscal a admis excepția de nelegalitate invocată de reclamanta Administrația Națională Apele Romane prin Administrația Bazinală de Apă Dobrogea Litoral și a constatat nelegalitatea H.C.L. Seimeni nr. 48 din 3.12.2002 și a H.C.L. Seimeni nr. 40 din 22.09.2005.

În raport de modalitatea concretă în care s-a dispus trecerea în proprietatea privată a Comunei Seimeni a terenului în suprafață de 93 ha, reprezentând Lacul Domneasca Mare și Mică, instanța de contencios administrativ a arătat - în considerentele hotărârii pronunțate - că această trecere a terenului s-a făcut în mod nelegal și fără o dovadă a faptului că suprafața în sine se afla în domeniul public al comunei, deoarece, fiind înregistrată ca și bun în domeniul public al statului, aceasta nu putea face obiectul unui transfer către autoritățile locale decât ca urmare a adoptării unei hotărâri de Guvern care să statueze acest aspect, și că autoritatea publică locală nu face dovada că, potrivit Legii nr. 213/1998, suprafața de 93 ha, ce reprezentă perimetrul celor două lacuri, se afla în patrimoniul public al unității administrative.

S-a mai arătat, că un alt aspect al ilegalității comise prin trecerea lacurilor în domeniul privat al UAT- ului îl reprezintă însuși conținutul celor două hotărâri, din care rezidă, pe de o parte, că, fără un studiu și cu un aviz de specialitate lapidar, suprafața celor două lacuri a fost apreciată ca fiind orice fel de categorie de teren, fiind schimbată în bazin piscicol (tocmai pentru a eluda obligația legală de detaliere a legalității deciziei ce se dorea a fi adoptată).

S-a reținut de către instanța de contencios, că dispozițiile legale avute în vedere la emiterea H.C.L. nr. 69/2005, respectiv, art. 38 alin. (2) lit. f), art. 46 alin. (2), art. 68 alin. (1) lit. v) din Legea nr. 215/2001 în forma existentă la data emiterii actului administrativ individual, și art. 10 alin. (2) din Legea nr. 213/1998, acordă Consiliului Local dreptul de a emite hotărâri privitoare doar la administrarea domeniului public și privat al comunei, precum și dreptul Primarului de a face inventarierea și administrarea bunurilor ce aparțin domeniului public și privat al comunei. Ori, în acest context, a menționat instanța de fond, nu a existat un temei legal pentru introducerea terenului în cauză în domeniul public al comunei, pentru ca apoi să poată fi introdus în domeniul privat al comunei.

În concluzie, s-a apreciat că H.C.L. nr. 48/2002 și nr. 40/2005 sunt nelegale, fiind emise în lipsa unor documente legale care să ateste posibilitatea trecerii terenului din patrimoniul public în patrimoniul privat, prin încălcarea dreptului statului asupra terenului în sine. Aprecierea temeiniciei pretențiilor deduse judecății în prezentul dosar a impus deci valorificarea prevederilor art. 4 alin. (4) din Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ (în forma de la data introducerii acțiunii), potrivit cărora "în cazul în care instanța de contencios administrativ a constatat nelegalitatea actului, instanța în fața căreia s-a ridicat excepția va soluționa cauza, fără a ține seama de actul a cărui nelegalitate a fost constatată".

Tribunalul a motivat că deși este de necontestat că admiterea excepției de nelegalitate nu are ca efect anularea actului administrativ, ci doar înlăturarea acestuia din litigiul în care a fost invocată excepția, beneficiarul actului administrativ constatator sau constitutiv de drepturi nu mai are posibilitatea de a se prevala de acesta în fața instanței, adică este lipsit de fundamentul dreptului clamat; admiterea excepției de nelegalitate produce, practic, efecte similare, ca întindere și conținut, cu anularea actului.

Prin urmare, a susținut instanța de fond, nefiind opozabile părții împotriva căreia au fost invocate, respectiv reclamantei și intervenientului Statul Român, cele două acte administrative individuale a căror nelegalitate a fost constatată rămân inoperante în cadrul prezentului litigiu.

Fiind certă, așadar, apartenența dreptului de proprietate asupra Lacului Domneasca la domeniul public al Statului Român, potrivit art. 135 alin. (4) din Constituția României, art. 3 din Legea nr. 213/1998 privind proprietatea publică și regimul juridic al acesteia, art. 3 din Legea apelor nr. 107/1996 și H.G. nr. 1705/2006 privind aprobarea inventarului bunurilor care fac parte din domeniul public al statului - anexa 12, poziția 63932, instanța de fond a concluzionat în sensul că acest bun intră sub incidența prevederilor art. 11 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 213/1998, care statuează că bunurile din domeniul public sunt inalienabile, insesizabile și imprescriptibile, printre altele ele neputând fi înstrăinate, ci doar date în administrare, concesionate sau închiriate, în condițiile legii (lit. a).

Având în vedere că, potrivit alin. (2) al art. 11 din Legea nr. 213/1998, "Actele juridice încheiate cu încălcarea prevederilor alin. (1) privind regimul juridic al bunurilor din domeniul public sunt lovite de nulitate absolută", urmare a constatării nelegalității H.C.L. nr. 48/2002 și nr. 40/2005, instanța de fond a arătat că nu poate fi contestată îndeplinirea condițiilor pentru admiterea cererii completatoare formulate, de constatare a nulității absolute a contractului de vânzare-cumpărare autentificat din 19.10.2005.

Sancțiunea nulității a fost însă aplicată parțial, doar pentru suprafața de teren ce a făcut obiect de discuție în cadrul procesual stabilit de reclamantă, și anume suprafața totală de 93 ha din acte, (923.793,56 mp., din măsurători) situată în extravilanul Comunei Seimeni, jud. Constanța, compusă din Lacul Domneasca Mare în suprafață de 552.623,02 mp., având număr cadastral x, și Lacul Domneasca Mică în suprafață de 371.170,54 mp., având număr cadastral x.

În aceste condiții, titlul de proprietate al pârâtei S.C. A. S.R.L., fiind desființat, instanța de fond a apreciat că este întemeiată și acțiunea în revendicare sub ambele aspecte, atât prin restituirea dreptului de proprietate asupra bunului anterior individualizat (malul și cuveta Lacului Domneasca) în domeniul public al statului, cât și prin lăsarea bunului în administrarea reclamantei A.N.A.R.

În ce privește pe titularul dreptului de administrare asupra Lacului Domneasca, tribunalul a reținut că dreptul de administrare privind bunurile aflate în domeniul public al statului este prevăzut de art. 136 alin. (4) din Constituția României, fiind un drept real inalienabil, imprescriptibil și insesizabil, opozabil erga omnes. Titularul dreptului de administrare al bunurilor proprietatea statului are, conform art. 12 alin. (3) din Legea nr. 213/1998, un drept de a folosi bunul și de a dispune de acesta, evident în limitele și condițiile actului prin care i-a fost dat bunul în administrare, dreptul de administrare fiind constituit de autoritatea competentă, potrivit legii, în mod gratuit.

Același art. 12 alin. (3) din Legea nr. 213/1998, dat în aplicarea art. 136 alin. (4) din Constituție, stabilește că dreptul de administrare al unui bun din domeniul public al statului poate aparține unei regii autonome sau unei instituții publice, numai aceste persoane juridice putând deține calitatea de titular al dreptului de administrare, drept care conferă titularului său atributele posesiei, folosinței și a dispoziției, așa cum s-a arătat, cu respectarea obligațiilor prevăzute în actul de constituire, precum și a limitelor materiale și juridice.

În raport de criteriul mărimii bazinului hidrografic menționat la art. 3 din Legea nr. 107/1996, Lacul Domneasca, având o suprafață de 93 ha, face parte din categoria apelor din domeniul public al statului și, potrivit art. 2 alin. (2) și (5) coroborat cu art. 3 lit. f) din O.U.G. nr. 107/2002 privind înființarea Administrației Naționale Apele Române, cuveta lacului, în stare naturală sau amenajată, se află în administrarea, exploatarea și întreținerea A.N.A.R. De asemenea, așa cum s-a arătat anterior, Lacul Domneasca, situat pe raza localității Seimeni, jud. Constanța, a fost nominalizat în mod expres în H.G. nr. 1705/2006 privind aprobarea inventarului bunurilor care fac parte din domeniul public al statului, anexa 12, poziția x, fiind dat în administrarea Administrației Naționale Apele Române, potrivit O.U.G. nr. 107/2006.

Domeniul dreptului de administrare conferit reclamantei Administrația Națională Apele Române prin Administrația Bazinală de Apă Dobrogea - Litoral, conform art. 2 alin. (2) din O.U.G. nr. 107/2002, actualizată, este acela stabilit prin art. 136 alin. (3) din Constituția României, republicată, și Legea nr. 213/1998.

Potrivit H.G. nr. 196/1991 privind înființarea Regiei autonome a apelor Apele Române R.A., și H.G. nr. 981/1998 privind înființarea Companiei Naționale Apele Române S.A., reclamanta Administrația Națională Apele Române deține un drept de administrare asupra malurilor și cuvetelor lacurilor care aparțin domeniului public al statului, acest drept fiind distinct de dreptul de administrare a fondului piscicol și amenajărilor piscicole, întrucât lucrările hidrotehnice realizate pe un lac natural în scopul exploatării sale piscicole, cum ar fi canale, stăvilare, cât și alte lucrări de reglare a nivelului apei în funcție de necesitățile amenajării piscicole, nu conduc la schimbarea caracterului de lac natural care este conferit de modul de formare a lacului și nu de modificările realizate în vederea exploatării fondului piscicol.

Curtea de Apel Constanța, secția I civilă, prin decizia nr. 108/C din data de 3 iulie 2017, a respins, ca nefondat, apelul formulat de apelanta pârâtă S.C. A. S.R.L. împotriva sentinței civile nr. 2699 din 2.11.2016, pronunțată de Tribunalul Constanța în dosar nr. x/2014, reținând, în esență, următoarele;

O primă mențiune se va referi la tendința criticilor formulate, de diluare până la confuziune a sensului termenilor care indică, definesc și atrag regimul juridic stabilit de lege pentru componentele naturale ale unui corp de apă stătătoare, de suprafață, pe de o parte, dar și pentru activitățile de gestionare/exploatare a fondului piscicol pe care acesta îl poate deține, pe de altă parte. În concret, malurile, cuveta, dar și volumul de apă cuantificabil - în mc și, în referire la luciul de apă, în mp, ale unui lac au în reglementarea dreptului național o evaluare aparte de cea a amenajării piscicole pe care o poate avea - ca sursă de gestionare a bazinului acvatic exploatat, iar acest lucru a fost corect stabilit în primă instanță.

Instanța de fond a sesizat această disociere legală de termeni și de raportare juridică (apa fiind reglementată ca resursă de interes strategic conform Legii nr. 107/1996, valorificarea piscicolă fiind reglementată la rândul ei de O.U.G. nr. 23/2008, care a abrogat Legea nr. 192/2001), fiind indubitabil faptul că problema dedusă judecății nu se referă la modul în care s-a constituit această acumulare de apă - în mod natural sau prin acordul membrilor comunității de a o crea artificial - ci la regimul juridic avut de aceasta la momentul emiterii celor două hotărâri de consiliu local, din 2002 și 2005, anulate în cadrul excepției de nelegalitate, precum și la cel al încheierii contractului de vânzare-cumpărare autentificat din 19.10.2005.

Din acest punct de vedere, criticile referitoare la pretinsa definire greșită, în primă instanță, a Lacului Domneasca (în cele două componente majore ale sale, Domneasca Mare în suprafață de 552.623,02 mp., și Domneasca Mică, în suprafață de 371.170,54 mp.,) ca fiind un lac natural, iar nu unul creat artificial, se dovedesc a fi nefondate.

Instanța de apel confirmă, așadar, argumentația prezentată de tribunal, în sensul că pentru recunoașterea operării transferului legal al dreptului de proprietate asupra acestui bun în favoarea societății apelante, autoritatea locală trebuia să dovedească deținerea lui legală, în patrimoniul său public, la data modificării statutului bunului. Însă, după cum s-a stabilit în etapa judecății contenciosului administrativ, UAT Seimeni nu deținuse niciodată, anterior emiterii respectivului act, dreptul de proprietate publică asupra Lacului Domneasca, nici o hotărâre de guvern neasigurând în prealabil transferul atributelor dreptului de proprietate de la stat către unitatea administrativ teritorială, după cum nici un drept propriu în favoarea comunei nu fusese consacrat în conformitate cu dispozițiile art. 3 alin. (4) din Legea nr. 213/1998, cu trimitere la anexa III a legii.

Acesta a fost, de altfel, și motivul pentru care pârâta Comuna Seimeni a fost nevoită să emită mai întâi H.C.L. din 03.12.2002, constatată ca nelegală, de "trecere a lacului Domneasca Mare în suprafață de 552.623,02 mp., din domeniul public în domeniul privat al Comunei Seimeni’’, ceea ce confirmă de la sine împrejurarea că pentru acel moment entitatea vânzătoare recunoștea apartenența bunului la domeniul public, fără a putea însă proba în dosar nr. x/2014 sorgintea dreptului public propriu - în realitate, imobilul aparținând domeniului public al Statului Român.

Era, așadar, de esența acțiunii în contencios administrativ să se demonstreze că, la data adoptării primei hotărâri de consiliu local, acest lac se afla în domeniul public al Comunei Seimeni, doar în acest caz fiind în atributul și competența entității emitente de a decide schimbarea naturii dreptului real (din drept public în drept privat); acest demers a eșuat, însă, fiind negată, cu putere de lucru judecat în sfera contenciosului administrativ, legitimitatea autorității locale de a decide în acest mod asupra acestui bun imobil și stabilindu-se că prin respectiva hotărâre de consiliu local, incomplet documentată și fundamentată greșit în raport de lege, s-a produs o expropriere a statului, care deținea legal imobilul.

După cum s-a arătat prin decizia civilă nr. 254/CA din 11.04.2016 a Curții de Apel Constanța, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, în dosar nr. x/2014, anterior emiterii H.C.L. nr. x/2002 a Consiliului Local Seimeni, Statul Român avea deja inventariat acest imobil ca lac natural din categoria limanelor fluviatile (anume, încă din 1998), ceea ce demonstra că el intra în fapt, după cum s-a arătat, în sfera domeniului public al statului, iar nu al vreunei autorități locale.

Din această perspectivă, s-a conchis că nu va putea fi reținută ca pertinentă nici o critică a apelantei pârâte referitoare la caracterizarea acestui bun imobil ca lac artificial, întrucât instanța de contencios administrativ nu a apreciat ca utilă o atare definire pentru a verifica legalitatea hotărârii de consiliu local ce a permis transferarea bunului în domeniul privat al localității. Fiind o acțiune în revendicare, prezentul demers urma să releve faptul că posesorul pârât este și deținător legal, anume, că a obținut dreptul de proprietate de la adevăratul titular. Cum judecata produsă în dosarul de contencios administrativ a stabilit că acest lac era extras din sfera de aplicare a art. 3 alin. (4) din Legea nr. 213/1998, la data emiterii H.C.L. din 2002, adică a acelui act care a creat premisele emiterii H.C.L. din 22.09.2005 a Consiliului Local Seimeni, de schimbare a "destinației terenului în suprafață de 968.132 mp în bazin piscicol’’, a fost apreciată ca fiind corectă argumentația primei instanțe referitoare la transmiterea ilegală a dreptului real între cele două pârâte.

Toate aceste argumente au condus la concluzia că, deși la data adoptării hotărârii de consiliu local din 2002, bunul imobil era în evidența patrimoniului statului (care îl avea consemnat în Cadastrul apelor), iar pentru exploatarea și administrarea fondului piscicol era desemnată o entitate, de către stat, autoritatea publică locală a UAT Seimeni a adoptat acte administrative ilegale de apropriere a bunului, de schimbare a destinației sale și ulterior de înstrăinare.

Revenind la regimul juridic al imobilului care a constituit obiect al înstrăinării în 19.10.2005 la BNP B., instanța de apel a constatat că apelanta S.C. A. S.R.L. a afirmat că obiect al contractului de vânzare-cumpărare anulat parțial l-ar fi reprezentat doar terenul aferent corpului de apă (adică acela căruia i s-a,, schimbat destinația în bazin piscicol’’), când în realitate conținutul actului - redat de instanța de fond în motivare - se referă la însuși Lacul Domneasca - adică, atât în sens uzual, cât și în cel dat de Legea apelor nr. 107/1996, terenul aferent malurilor și cuvetei, dar și corpul de apă. În acest context, în mod corect instanța de fond a relevat, pentru fiecare componentă în parte, nelegalitatea preluării lor în domeniul privat, printr-o motivare la care instanța de apel a subscris, în sensul că malurile și cuveta lacului erau prin lege în sfera domeniului public al statului, în timp ce apa, ca resursă, urma să aibă regimul juridic de la momentul constituirii acumulării de apă - chestiune care nu a fost criticată în apel într-o altă modalitate decât prin negarea incidenței art. 3 al Legii nr. 107/1996. Regimul juridic al bunului imobil nu are, în consecință, aptitudinea probării lui prin declarații de martori, cum s-a solicitat pe parcursul procesului, inclusiv prin cererea de apel.

Instanța de apel a mai reținut că operarea simultană cu noțiuni diferite (amenajare piscicolă, complex piscicol, lac artificial) și afirmarea faptului că terenului agricol i s-a dat destinația de amenajare piscicolă (cu omiterea datei la care s-a produs însă acest fapt și a temeiurilor care reglementau schimbarea destinației) denotă intenția societății apelante de a susține - în absența unui apel al unității administrativ teritoriale pârâte - teza legalei preluări a întregului bun imobil, împreună cu dotările specifice exploatării piscicole care deservește acest lac. Însă, sintagma utilizată în apel, de,, edificiu artificial, cu destinație de exploatare în domeniul acvaculturii’’ nu relevă adevărata situație juridică a acestei suprafețe de teren acoperite de apă înainte de 01.01.1989, așadar care nu și-a pierdut destinația agricolă după recunoașterea, în favoarea unității administrativ teritoriale, a dreptului de proprietate în conformitate cu Legea nr. 18/1991, ci dimpotrivă, Statul Român a confirmat apartenența acestui lac la domeniul public național conform Legii nr. 213/1998 și Legii nr. 107/1996 (acte normative menționate atât în Cadastrul apelor, cât și în inventarul centralizat), și pentru care existența unei exploatări piscicole aflate în prezent în administrare privată nu poate avea nici o relevanță în planul dreptului real asupra bunului imobil însuși.

Prin urmare, dacă autoritatea publică locală decidea, în conformitate cu Legea nr. 213/1998, să modifice regimul juridic al unui teren agricol care îi aparținea conform Legii nr. 18/1991 și să îl transforme într-un bazin piscicol, situația juridică ar fi fost diferită și s-ar fi încadrat în ipoteza de lucru abordată cu titlu de exemplu de către apelantă.

În cauză, însă, schimbarea de regim a terenului agricol s-a realizat înainte de 01.01.1990, când acesta aparținea Statului Român (chestiune clarificată prin parcursul dosarului în contencios administrativ), nici o reglementare ulterioară nerealizând transferul dreptului în domeniul public al UAT Seimeni. Acesta este motivul pentru care definirea acestui corp de apă ca un "lac artificial" nu are relevanță în cauză, după cum apare ca insidioasă transferarea noțiunii corecte de "edificiu artificial" al complexului piscicol - în posesia căruia se află în prezent societatea - la întregul corp de apă în discuție.

Resursa de apă a fost întotdeauna privită și reglementată disociat de terenul aferent acesteia, atât sub imperiul Legii nr. 5/1972 privind gospodărirea apelor și al Legii apelor nr. 8/1974, cât și al legislației ulterioare anului 1989, iar Legea nr. 107/1996 - care a abrogat fosta lege a apelor - a păstrat această viziune. În condițiile recunoașterii după decembrie 1989 a dreptului de proprietate privată asupra terenurilor în favoarea diferitelor entități, persoane fizice sau juridice, Legea nr. 107/1996 a stabilit că "apele fac parte din domeniul public’’ (art. 1 alin. (2), că asupra acestora se poate exercita un,, drept de folosință’’ (art. 1 alin. (3) și că,, apele, malurile și albiile acestora, indiferent de persoana fizică sau juridică ce le administrează, sunt supuse dispozițiilor prezentei legi, precum și prevederilor din convențiile internaționale la care România este parte" (art. 1 alin. (4)).

Conform art. 5 alin. (2) din Legea nr. 18/1991, preluat și în art. 3 alin. (2) din Legea nr. 213/1998, terenurile care fac parte din domeniul public sunt inalienabile, insesizabile și imprescriptibile, ele neputând fi introduse în circuitul civil decât dacă, potrivit legii, sunt dezafectate din domeniul public.

În raport de probele administrate, de temeiurile evocate și de soluția dispusă asupra hotărârilor de consiliu local invocate drept temei al înstrăinării dreptului de proprietate asupra Lacului Domneasca în favoarea unei entități private, s-a concluzionat că în mod corect instanța de fond a făcut referire la dispozițiile art. 135 alin. (4) din Constituție, cu trimitere la Anexa 1 a Legii nr. 213/1998;

că nu se putea susține că Statul Român și-a apropriat ilegitim acest lac, prin hotărârea de guvern din anul 2006, de aprobare a inventarului centralizat al bunurilor din domeniul său public, actul normativ relevând doar situația juridică reală a bunului intrat în patrimoniul statului înainte de anul 1989, dobândit așadar legal în raport de prevederile explicite ale Legilor nr. 18/1991 și nr. 213/1998, și deținut/administrat de autoritățile competente, și că, în mod corelativ, transferarea dreptului de proprietate către apelanta pârâtă de către o altă entitate, neproprietar al bunului, care își "crease" singură titlul, prin acte administrative de interes local, a fost corect constatată nulă cât privește bunul imobil din domeniul public al statului.

S-a mai reținut, că pârâtă, în apel, a susținut că dreptul de proprietate dobândit prin contractul de vânzare-cumpărare constatat nul (în partea privitoare la imobilul în litigiu), a fost intabulat și că în aceste condiții mențiunea din cartea funciară îi era pe deplin opozabilă Statului Român, însă instanța de apel a reținut că această aserțiune își dovedește pe deplin aplicabilitatea atunci când comparația vizează titluri deopotrivă valabile, în măsura în care transferul dreptului real provine de la unul și același autor, și atunci când înscrierea dreptului generează, prin opozabilitate erga omnes, un impediment de adnotare a unui alt titlu translativ, ceea ce nu este cazul în speță, fiindcă, așa cum a arătat instanța de contencios administrativ, însăși transmiterea bunului imobil litigios în sfera domeniului privat al UAT Seimeni (urmată de intabulare) s-a realizat cu încălcarea legii, astfel încât transmiterea atributelor dreptului real către un terț și înscrierea lor în cartea funciară nu se pot opune adevăratului titular al dreptului de proprietate.

În același context, au fost găsite ca irelevante aspectele legate de emiterea de către ANAR, prin ABADL, a autorizațiilor de gospodărire a apelor necesare bunei gestionări de către societatea apelantă a amenajării piscicole, întrucât acest aspect nu pune în discuție recunoașterea dreptului de proprietate al societății asupra Lacului Domneasca, ci exclusiv emiterea documentației legale pentru valorificarea, în condiții corespunzătoare, atât a resursei de apă, cât și a produsului piscicol aferent fermei privatizate.

Împotriva acestei decizii a declarat recurs pârâta S.C. A. S.R.L., care, indicând art. 304 pct. 9 C. proc. civ., în dezvoltarea criticilor formulate, a arătat următoarele;

Contrar celor reținute de instanța de apel, pârâta a înțeles să critice modalitatea de interpretare și aplicare a dispozițiilor legale pornind chiar de la definiția data de lege unor termeni, fără a se putea invoca diluarea până la confuziune a sensului termenilor care indică, definesc și atrag regimul juridic stabilit de lege pentru componentele naturale ale unui corp de apă stătătoare.

Astfel, potrivit art. 3 din Legea nr. 107/1996, aparțin domeniului public al statului apele de suprafață cu albiile lor minore cu lungimi mai mari de 5 km și cu bazine hidrografice ce depășesc suprafața de 10 km

2

, malurile și cuvetele lacurilor, precum și apele subterane, apele maritime interioare, faleza și plaja mării, cu bogățiile lor naturale și potențialul valorificabil, marea teritorială și fundul apelor maritime, cu excepția pepinierelor și crescătoriilor piscicole (alin. (5)).

Așadar, legiuitorul a înțeles să excludă, în mod expres, din sfera domeniului public al statului, amenajările piscicole, care sunt supuse normelor de drept privat.

Este de observat că aceeași reglementare se regăsește și în Legea nr. 192/2001 privind fondul piscicol, pescuitul și acvacultura, care definește la art. 4 lit. c) amenajarea piscicolă ca fiind unitate de baza a acvaculturii, reprezentată de heleșteu, iaz, viviera flotabilă, stație de reproducere artificială sau alte instalații destinate acvaculturii, iar la art. 3 sunt enumerate ca fiind bazine piscicole amenajate: a) heleșteiele; b) iazurile cu zonele lor inundabile; c) păstrăvăriile; d) vivierele flotabile; e) stațiile de reproducere artificială; f) instalațiile pentru creșterea superintensivă; g) lacurile de acumulare în care se practică acvacultura.

Contrar instanței de apel, s-a arătat că nu poate fi contestată apartenența fermei/amenajării D., asupra căreia pârâta deține un drept de proprietate exclusivă, față de normele legale anterior amintite. Chiar prin definiția din E. - ul este descris drept un lac artificial format prin stăvilirea cu baraj de pământ sau prin abaterea unui curs de apă și destinat creșterii peștilor sau folosit pentru irigații, morărit etc.

Disocierea artificială menționată în decizia recurată între regimul terenului pe care este edificat lacul (iazul) și cantitatea de apă conținută în respectiva acumulare de apă (care este resursă naturală pentru care S.C. A. S.R.L. plătește în funcție de cantitatea utilizată) este de natură a genera o confuzie nepermisă, fiind lipsită de importanță - în cazul de față - o astfel de mențiune, în condițiile în care se analizează, în mod exclusiv, modalitatea de dobândire a terenului pe care este edificată amenajarea D. și nu utilizarea resursei de apă.

S-a conchis, că este de esența litigiului faptul că terenul pe care s-a edificat amenajarea D. este exclus, potrivit art. 3 alin. (5) din Legea nr. 107/1996, din domeniului public al statului.

De asemenea, s-a arătat că în mod greșit s-a interpretat argumentul potrivit căruia S.C. A. S.R.L. a beneficiat de avizele/autorizațiile emise de ANAR, prin ABADL, în condițiile în care aceasta a arătat că prin aceste acte emise de chiar reclamanta nu i s-ar recunoaște un drept de proprietate, ci împrejurarea ca prin aceste avize și autorizații a fost recunoscut în mod direct și necondiționat caracterul de edificiu artificial al amenajării piscicole (care include acumularea de apă - lacul) de către Administrația Naționala "Apele Române" - Direcția Apelor Dobrogea Litoral. Or, ANAR, prin ABADL, ulterior dobândirii dreptului de proprietate, în anul 2005, a emis mai multe avize favorabile pârâtei pentru începerea execuției investiției la Ferma D., necesare eliberării Autorizației de construire nr. 21 din 13.06.2006 de către Consiliul Județean Constanța, cât și autorizațiilor de gospodărire a apelor nr. x din 07.02.2006, nr. z din 14.04.2009, și nr. y din 14.04. 2010.

În cuprinsul autorizațiilor de gospodărire a apelor emise de Administrația Națională "Apele Române" - Direcția Apelor Dobrogea Litoral, se prevede, în mod expres, atât faptul că reprezentanții direcției au procedat la efectuarea de verificări în teren, cât și faptul că Amenajarea D. are o suprafață totală de luciu de apă de 96,82 ha, din care: Domneasca Mare: 55,26 ha, Domneasca Mică: 37,11 ha, parcela Ps 341/3: 4,44, pepinieră: 3 ha.

Din analiza coroborată a tuturor probelor - inclusiv cele administrate în dosar nr. x/2014 al Tribunalului Constanța, atașat la prezentul dosar, și anume: declarațiile martorilor F. și G., raportul de expertiză tehnică întocmit de expert H., înscrisuri, și planșe foto, rezultă, în mod cert, că natura bunului imobil ce face obiectul cauzei - 968.132 mp., aferent amenajării D. - este un edificiu artificial, nefiind un lac natural, așa cum se menționează în mod eronat în cuprinsul hotărârii recurate.

În ceea ce privește normele legale incidente în cauză, având în vedere argumentele anterior menționate, s-a precizat că terenul proprietatea societății pârâte, "ce are destinația de amenajare piscicolă, zona de creștere a peștelui (Lacul Domneasca Mare și Lacul Domneasca Mică) a fost edificată în perioada anilor 1950-1960, iar întregul complex piscicol (baraje, complex administrativ, stație de pompare, canale, acumulare de apă - lac,) nu a existat anterior acestei perioade, terenul respectiv fiind agricol (aspect care reiese fără dubiu din declarațiile martorilor, din fotografiile depuse la dosar și relațiile de la Primărie - probe administrate în dosarul atașat nr. x/2014)".

Includerea Lacului Domneasca în suprafață de 93 ha în cadrul bunurilor aparținând domeniului public al statului, s-a bazat pe aprecierea greșită a naturii acestuia de lac natural - liman fluviatil, cu consecința aplicării greșite a dispozițiilor din Legea apelor nr. 107/1996.

Practic, respectivului teren agricol i-a fost schimbată destinația (din teren agricol aparținând sătenilor și nu statului, în amenajare piscicolă), iar prin construirea unor baraje artificiale și a unor diguri, a luat naștere D., și cele două întinderi de apa - Domneasca Mică și Domneasca Mare.

S-a conchis, că terenul aferent Lacului Domneasca nu poate fi inclus în categoria "lacurilor naturale", fiind evident că întregul complex piscicol are natura unui edificiu artificial, cu consecința inaplicativității dispozițiilor art. 3 alin. (1) din Legea nr. 107/1996, reținute în mod greșit de instanțele de fond ca temei al includerii terenului de sub luciu de apă în domeniul public al statului.

Recurenta - pârâtă a mai arătat că prin contractul de vânzare-cumpărare autentificat din 19.10.2005 la BNPA B. și I., a dobândit dreptul de proprietate asupra suprafeței de 968.132 mp., teren cu destinația de bazin piscicol situat în extravilanul Comunei Seimeni, județul Constanța, dreptul de proprietate fiind transferat din proprietatea privată a Comunei Seimeni, iar prin încheierea nr. 2533 din 06.06.2006, Oficiul de cadastru și publicitate imobiliară Constanța - B.C.F. Medgidia, a dispus intabularea dreptului de proprietate aparținând societății pentru imobilul - teren menționat mai sus.

Ulterior dobândirii dreptului de proprietate de către pârâtă și intabulării acestuia, a fost emisă Hotărârea de Guvern nr. 1705/2006 pentru aprobarea inventarului centralizat al bunurilor din domeniul public al statului, care menționează în cadrul Anexei 12 (F9) la poziția x "Lacul Domneasca" cu descrierea tehnică - J., lac natural liman fluviatil, suprafața de 93 ha, ca făcând parte din domeniul public al statului, baza legală fiind Legea apelor nr. 107/1996, H.G. nr. 981/1998 și H.G. nr. 739/2003.

De asemenea, s-a arătat, că, deși s-a invocat în decizia recurată, în mai multe rânduri, că bunul ce face obiectul dosarului a intrat în patrimoniul statului înainte de anul 1989, respectiv, că schimbarea de regim a terenului agricol s-a realizat înainte de 01.01.1990, când acesta aparținea Statului Român, în realitate, nu s-a lămurit când, cum și în ce modalitate acest teren ar fi intrat în proprietatea Statului Român anterior anului 1989, respectiv, care ar fi actul/operațiunea juridică care a dat naștere unui astfel de drept în patrimoniul Statului Român anterior anului 1989.

S-a concluzionat, că simpla trimitere la dispozițiile art. 135 alin. (4) din Constituție, art. 3 din Legea nr. 213/1998 și art. 3 din Legea nr. 107/1996, fără o analiza proprie asupra naturii de lac natural ori artificial, respectiv, a probelor, este "de natură a denatura relațiile juridice" care fac obiectul cauzei, cu consecința pronunțării unei hotărâri nelegale și netemeinice, în condițiile în care regimul juridic al amenajării/fermei piscicole este diferit de cel al unui lac natural, așa cum s-a argumentat mai sus.

Examinând decizia atacată în limita criticilor de nelegalitate întemeiate în drept pe dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., formulate de pârâta S.C. A. S.R.L., se constată următoarele;

Prin criticile formulate, pârâta S.C. A. S.R.L., în esență, a susținut că decizia atacată s-a dat cu încălcarea dispozițiilor art. 3 alin. (5) din Legea nr. 107/1996, deoarece amenajarea D. este exclusă, potrivit acestor dispoziții legale, din domeniului public al statului, fiind supusă normelor de drept privat, precum și a dispozițiilor art. 3 și art. 4 din Legea nr. 192/2001 privind fondul piscicol.

De asemenea, s-a susținut că decizia atacată s-a dat cu aplicarea greșită a dispozițiilor art. 135 alin. (4) din Constituție, art. 3 din Legea nr. 213/1998 și ale art. 3 din Legea nr. 107/1996, în condițiile în care regimul juridic al fermei D., care este un edificiu artificial, este diferit de cel al unui lac natural.

Pentru a răspunde acestor critici, se impun a fi făcute următoarele precizări;

Acțiunea pendinte, astfel cum a fost precizată și completată, este o acțiune în realizarea și are două petite, respectiv, constatarea nulității absolute a contractului de vânzare-cumpărare autentificat din 19 octombrie 2005 la BNP B., și revendicarea imobilului - Lacul Domneasca în suprafață totală de 93 ha., situat în extravilanul Comunei Seimeni, jud. Constanța, compus din Lacul Domneasca Mare în suprafață de 552.623,02 mp., având nr. cadastral 70 și intabulat în CF nr. x a localității Seimeni, jud. Constanța, și Lacul Domneasca Mică în suprafață de 371.170,54 mp., având nr. cadastral 71 și intabulat în CF nr. x a localității Seimeni, jud. Constanța.

Prima instanță, prin hotărârea pronunțată, păstrată prin decizia atacată, a admis în parte acțiunea precizată formulată de reclamantă; a constatat nulitatea absolută parțială a contractului de vânzare-cumpărare autentificat din 19 octombrie 2005 la BNP B., în ceea ce privește imobilul - teren în suprafață de 923.793,56 mp., situat în extravilanul localității Seimeni, jud. Constanța, reprezentând Lacul Domneasca Mare și Lacul Domneasca Mică, și a obligat-o pe pârâta S.C. A. S.R.L. să restituie în patrimoniul public al Statului Român și în administrarea Administrației Naționale Apele Române, prin Administrația Bazinală de Apă Dobrogea - Litoral, imobilul Lacul Domneasca în suprafață de 93 ha. din acte (923.793,56 mp., din măsurători), situat în extravilanul Comunei Seimeni, jud. Constanța, compus din Lacul Domneasca Mare și Lacul Domneasca Mică, cu dimensiunile precizate mai sus.

În ceea ce privește soluția primei instanțe dată capătului de cerere privind constatarea nulității absolute parțiale a contractului de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 2513 din 19 octombrie 2005 la BNP B., păstrată prin decizia atacată, se constată că a intrat în puterea lucrului judecat, câtă vreme, prin motivele de recurs, recurenta pârâtă S.C. A. S.R.L. nu a formulat critici de nelegalitate în acest sens, aceasta rezumându-se, pe acest aspect, doar la simpla afirmație că deține asupra imobilului în litigiu un "drept de proprietate legitim".

Criticile de nelegalitate formulate de recurenta pârâtă împotriva deciziei atacate sunt nefondate, pentru cele ce succed;

Deși nu s-a arătat expres, se constată că aceste critici vizează implicit nelegalitatea soluției date capătului de cerere formulat de reclamantă - în revendicare, de către instanțele de fond.

Potrivit art. 3 alin. (5) din Legea nr. 107/1996, aparțin domeniului public al statului apele de suprafață cu albiile lor minore cu lungimi mai mari de 5 km și cu bazine hidrografice ce depășesc suprafața de 10 km2, malurile și cuvetele lacurilor, precum și apele subterane, apele maritime interioare, faleza și plaja mării, cu bogățiile lor naturale și potențialul valorificabil, marea teritorială și fundul apelor maritime, cu excepția pepinierelor și crescătoriilor piscicole.

De asemenea, la art. 3 alin. (2) din Legea nr. 192/2001 privind fondul piscicol, se enumeră bazinele piscicole amenajate, iar la art. 4 lit. c) din același act normativ, se definește amenajarea piscicolă, care are în dreptul intern o reglementare aparte de cea a unui corp de apă de sine stătător, de suprafață, astfel cum corect au constatat instanțele de fond, indiferent de modul de constituire a acestuia, în mod natural sau prin acordul membrilor comunității de a-l crea artificial.

Cu privire la starea de fapt stabilită de instanțele de fond și apel, se constată că nu poate fi reevaluată în recurs, față de prevederile art. 304 pct. 1-9 C. proc. civ., potrivit cărora controlul judiciar în recurs vizează numai legalitatea deciziei atacate.

Instanțele de fond, în ceea ce privește obiectul contractului de vânzare-cumpărare a cărui nulitate absolută parțială a fost constată, au reținut că l-a constituit Lacul Domneasca, adică, în sensul Legii nr. 107/1996, terenul aferent malurilor și cuvetei acestuia, cât și corpul de apă, nu și amenajarea D., care are un regim juridic distinct de cel al Lacului Domneasca.

Problema de drept dedusă judecății nu se referă la modul de constituire a acumulării de apă - Lacul Domneasca, în mod natural sau prin acordul membrilor comunității de a o crea artificial, ci la regimul juridic al terenului aferent malurilor și cuvetei Lacului Domneasca situat în Comuna Seimeni, jud. Constanța, la momentul emiterii celor două hotărâri de consiliu local, în anii 2002 și 2005, a căror nelegalitate a fost constatată în instanță, precum și la cel al încheierii contractului de vânzare cumpărare autentificat sub nr. x/2005 la BNP B., astfel cum corect au stabilit instanțele de fond.

Or, această chestiune de drept se constată că a fost tranșată irevocabil, între aceleași părți, prin decizia nr. 254/CA din 11.04.2014 a Curții de Apel Constanța, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, pronunțată în dosar nr. x/2014

Astfel, prin această hotărâre judecătorească, prin care s-a păstrat sentința civilă nr. 1200 din 18.09.2015, pronunțată în dosar nr. x/2014 de Tribunalul Constanța, secția de contencios administrativ și fiscal, prin care s-a admis excepția de nelegalitate invocată de reclamanta Administrația Națională Apele Romane prin Administrația Bazinală de Apă Dobrogea Litoral, și s-a constatat nelegalitatea H.C.L. Seimeni nr. x din 3.12.2002, și a H.C.L. Seimeni nr. x din 22.09.2005, s-a statuat că Lacul Domneasca are caracterul de lac natural din categoria limanelor fluviatile încă din anul 1963, iar caracterul de lac natural impune, potrivit legii apelor - art. 3 alin. (1) din Legea nr. 107/1996, reținerea caracterului de bun din domeniul public al statului al acestui imobil; că, în prezent, lacurile au suferit diverse amenajări, diguri, stăvilare în scopul ameliorării condițiilor hidrologice și a eficientizării activității economice cu caracter piscicol, însă aceste amenajări ulterioare efectuate asupra unui liman fluviatil nu transformă lacul natural în lac artificial, ci doar îi modifică din caracteristicile neesențiale, și că acest bun, făcând parte din domeniul public al statului, este "inalienabil".

Întrucât chestiunea de drept privind regimul juridic al terenului aferent malurilor și cuvetei Lacului Domneasca, ca aparținând domeniului public al Statului Român, a fost dezlegată printr-o hotărâre judecătorească definitivă și irevocabilă, aceasta nu mai poate face obiect de analiză într-un litigiu subsecvent, inclusiv în litigiu pendinte, dându-se astfel eficiență efectului pozitiv al respectivei hotărâri judecătorești.

Prin urmare, critica formulată de recurenta pârâtă potrivit căreia, deși se invocă în decizia recurată, în mai multe rânduri, că bunul ce face obiectul dosarului a intrat în patrimoniul statului înainte de anul 1989, respectiv, că schimbarea de regim juridic a terenului agricol s-a realizat înainte de 01.01.1990, când acesta aparținea Statului Român, în realitate nu s-a lămurit când, cum și în ce modalitate acest teren ar fi intrat în proprietatea Statului Român anterior anului 1989, este nefondată, deoarece instanțele de fond, pe această chestiune de drept, erau ținute de dezlegările cu caracter irevocabil date prin decizia nr. 254/CA din 11.04.2014 a Curții de Apel Constanța, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal.

De altfel, din hotărârile pronunțate în fond și în apel, rezultă expres că instanțele de fond cu privire la stabilirea regimului juridic al terenului aferent malurilor și cuvetei Lacului Domneasca, s-au raportat la cele statuate irevocabil prin decizia nr. 254/CA din 11.04.2014 a Curții de Apel Constanța, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, pe acest aspect.

În ceea ce privește corpul de apă aferent Lacului Domneasca, se constată că instanța de apel a reținut că acesta constituie, potrivit art. 1 alin. (2) din Legea nr. 107/1996, domeniul public, chestiunea de drept necontestată de către pârâtă, care, prin cererea de recurs, a susținut doar că pentru "cantitatea de apă conținută în respectiva acumulare plătește în funcție de cantitatea utilizată".

De asemenea, se constată că, în recurs, ca și în apel, pentru susținerea criticilor formulate, în sensul că terenul pe care s-a edificat amenajarea D. este exclus, potrivit art. 3 alin. (5) din Legea nr. 107/1996, din domeniul public al statului, pârâta a operat cu mai multe noțiuni până la confuziunea acestora, respectiv, teren agricol, edificiu artificial, amenajare piscicolă, lac artificial, căruia/cărora li s-ar fi dat destinația de "amenajare piscicolă", fără însă să formuleze critici de nelegalitate asupra statuărilor instanței în privința criticilor formulate de aceasta în acest sens în apel, limitându-se la a susține că "disocierea artificială menționată în decizia recurată între regimul terenului pe care este edificat lacul (iazul) și cantitatea de apă conținută în respectiva acumulare de apă (care este resursă naturală pentru care S.C. A. S.R.L. plătește în funcție de ca