ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1799/2017

Asupra recursului de față, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată la data de 11.09.2014, pe rolul Judecătoriei Sectorului 3 București, instanță care și-a declinat competența de soluționare prin sentința civilă nr. 11887 din 18 septembrie 2015, în favoarea Tribunalului București, unde dosarul s-a înregistrat sub nr. x/2015, reclamanta Universitatea din București i-a chemat în judecată pe pârâții Municipiul București, prin primar general, și Consiliul Local Sector 3 București, solicitând ca, prin hotărârea ce se va pronunța, să se constate dreptul de proprietate al Universității din București asupra imobilului situat în București, B-dul Theodor Pallady, sector 3, în suprafață totală de 854 mp, cu număr poștal provizoriu 26E; să se dispună rectificarea cărții funciare nr. x a Municipiului București, sector 3, corespunzătoare numărului cadastral 12152 - construcția C11, cu privire la titularul dreptului de proprietate asupra imobilului situat în București, B-dul Theodor Pallady, sector 3, în suprafață totală de 854 mp; să se dispună intabularea în cartea funciară, în favoarea Universității din București, a dreptului de proprietate asupra imobilului situat în București, B-dul Theodor Pallady, sector 3, cu număr poștal provizoriu 26 E, în suprafață totală de 854 m.p., identificat prin documentația cadastrală din 28.07.2011.

Prin sentința civilă nr. 475 din 21.04.2016, Tribunalul București, secția a V-a civilă, a respins, ca nefondată, cererea de chemare în judecată.

Împotriva acestei sentințe, a declarat apel reclamanta Universitatea din București, care a fost înregistrat pe rolul Curții de Apel București, secția a III-a civilă și pentru cauze cu minori și de familie, la data de 28.07.2016.

Prin decizia nr. 88/A din data de 2 februarie 2017, Curtea de Apel București, secția a III-a civilă și pentru cauze cu minori și de familie a respins, ca nefondat, apelul formulat de apelanta-reclamantă Universitatea din București împotriva sentinței civile nr. 475 din 21 aprilie 2016, pronunțată de Tribunalul București, secția a V-a civilă, în contradictoriu cu intimații-pârâți Municipiul București, prin Primarul General și Consiliul Local Sector 3 București.

Împotriva acestei decizii, a declarat recurs, în termen legal, reclamanta Universitatea din București, solicitând casarea hotărârii atacate, în sensul admiterii apelului și schimbării sentinței civile nr. 475 din 21 aprilie 2016, cu consecința admiterii cererii de chemare în judecată, astfel cum a fost formulată.

În dezvoltarea motivelor de recurs întemeiate pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., recurenta a susținut că instanța de apel a pronunțat o hotărâre vădit nelegală, cu încălcarea dispozițiilor normative care reglementează dreptul de proprietate al Universității București asupra bunului imobil din București, B-dul Theodor Pallady, sector 3, cu număr poștal provizoriu 26 E, în suprafață de 845 m.p.

În cauză, dreptul de proprietate al recurentei asupra imobilului menționat se fundamentează pe Ordinul nr. 5129 din 12.12.2002 și pe dispozițiile imperative ale prevederilor art. 166 din Legea învățământului nr. 84/1995, republicată, care, la alin. (4), prevede că "baza materială a instituțiilor de învățământ superior este de drept proprietatea acestora".

În acest context, au fost invocate și prevederile art. 226 alin. (7) din Legea nr. 1/2011 a educației naționale, (care a abrogat Legea nr. 84/1995), ce reglementează în continuare dreptul de proprietate al universităților de stat asupra bunurilor existente în patrimoniul lor, Ministerul Educației și Cercetării fiind împuternicit să emită în favoarea acestora certificate de atestare a dreptului de proprietate.

În acest sens, Ministerul Educației și Cercetării a aprobat în favoarea recurentei intabularea dreptului de proprietate asupra imobilului situat în București, - Căminul studențesc nr. 1 și 2, cu caracteristicile tehnice prezentate în Anexa nr. 1 și în planurile de situație.

Solicitarea Universității din București de înscriere în cartea funciară a imobilului în suprafață de 845 m.p., situat în București, B-dul Theodor Pallady, sector 3, a fost respinsă prin încheierea din 21 septembrie 2011 a Oficiului de Cadastru și Publicitate Imobiliară București - Biroul de Cadastru și Publicitate Imobiliară Sector 3, cu motivația că acest cămin a fost intabulat în Cartea Funciară nr. x, în favoarea pârâtului Municipiul București, și cu drept de administrare în favoarea pârâtului Consiliul Local Sector 3.

Având în vedere că între situația reală și situația tabulară a bunului imobil în litigiu nu există concordanță, reclamanta a promovat prezenta acțiune, pentru ca înscrierile din cartea funciară să corespundă actelor juridice care atestă natura și întinderea drepturilor existente și să reflecte în mod corect realitatea juridică a dreptului de proprietate.

Recurenta a subliniat că Universitatea din București nu a pierdut niciodată proprietatea și posesia bunului imobil - cămin studențesc nr. 2, situat în București, B-dul Theodor Pallady, sector 3, în suprafață totală de 854 m.p., cu număr poștal provizoriu 26 E, ce a fost identificat prin raportul de expertiză tehnică judiciară întocmit în cauză de expertul tehnic judiciar A..

Așadar, Universitatea din București nu este un proprietar neposesor, ci, dimpotrivă, se află în posesia bunului asupra căruia a solicitat să i se recunoască existența dreptului de proprietate. Or, în atare situație, în mod corect, Universitatea din București a ales calea acțiunii în constatare.

Prin urmare, primul petit din cererea de chemare în judecată îl constituie o acțiune clasică în constatarea dreptului de proprietate asupra unui imobil, acțiune întemeiată, din punct de vedere procedural, pe dispozițiile art. 35 din noul C. proc. civ., potrivit cărora, "Cel care are interes poate să ceară constatarea existenței sau inexistenței unui drept. Cererea nu poate fi primită dacă partea poate cere realizarea dreptului pe orice altă cale prevăzută de lege".

Din norma legală enunțată, rezultă că o condiție esențială pentru exercițiul acțiunii în constatare îl constituie interesul, respectiv folosul practic pe care o parte îl urmărește, punând în mișcare procedura judiciară, pentru valorificarea dreptului subiectiv ce se cere protejat.

Or, folosul urmărit de reclamantă este acela de a se constata existența, în patrimoniul Universității din București, a dreptului de proprietate asupra imobilului din București, B-dul Theodor Pallady, sector 3, cu număr poștal provizoriu 26 E, având în vedere că dreptul său se află în pericol, fiind înscris în cartea funciară în favoarea pârâților, interesul fiind, în mod evident, acela al restabilirii concordanței dintre starea tabulară și situația juridică reală a imobilului.

Așadar, prezenta acțiune are drept cauză constatarea existenței în patrimoniul Universității din București a unui drept subiectiv, respectiv a dreptului de proprietate asupra imobilului din București, B-dul Theodor Pallady, sector 3, cu număr poștal provizoriu 26 E, pentru a-l putea opune pârâților chemați în judecată, și pentru a putea opera, în Cartea funciară x, înscrierea cu privire la dreptul de proprietate asupra terenului în suprafață de 845 m.p., situat la adresa menționată.

Recurenta a apreciat că prezintă relevanță în cauză și faptul că pârâtele Municipiul București și Consiliul Local Sector 3 nu au înțeles să răspundă la interogatoriul propus de reclamantă, ceea ce, în conformitate cu prevederile art. 358 din noul C. proc. civ., echivalează cu o mărturisire deplină ori un început de dovadă în folosul aceluia care a propus interogatoriul.

Un alt motiv de recurs s-a raportat la soluționarea greșită a capătului de cerere privind rectificarea înscrierilor din cartea funciară.

Reglementările legale în materie statuează că acțiunea în rectificare este acea acțiune prin care orice persoană interesată poate solicita, în cazurile prevăzute de lege, radierea sau îndreptarea ori corectarea înscrierilor de carte funciară, în scopul restabilirii concordanței dintre starea tabulară și situația juridică reală a imobilului înscris în cartea funciară.

Potrivit art. 907 alin. (1) din Noul C. civ., "când o înscriere făcută în cartea funciară nu corespunde cu situația juridică reală, se poate cere rectificarea acesteia. (...)".

Alin. 3 al aceluiași articol prevede că:

"Situația juridică reală trebuie să rezulte dintr-o recunoaștere făcută de titularul înscrierii a cărei rectificare se solicită, prin declarație dată în formă autentică notarială, ori dintr-o hotărâre judecătorească definitivă pronunțată împotriva acestuia, prin care s-a admis acțiunea de fond. Acțiunea de fond poate fi, după caz, o acțiune în anulare, rezoluțiune, reducțiune sau orice altă acțiune întemeiată pe o cauză de ineficacitate a actului juridic".

Conform art. 908 din Noul C. civ., rectificarea înscrierilor în cartea funciară se poate face fie pe cale amiabilă, prin declarația autentică notarială a titularului dreptului ce urmează a fi radiat sau modificat, fie, în caz de litigiu, prin hotărâre judecătorească definitivă.

Recurenta a apreciat că, în speță, sunt pe deplin aplicabile normele legale enunțate, întrucât, deși avea un drept recunoscut prin lege asupra imobilului din București, B-dul Theodor Pallady, sector 3, cu număr poștal provizoriu 26 E, acest drept a fost înscris în Cartea funciară x, în favoarea pârâtului Municipiul București, și cu drept de administrare în favoarea pârâtului Consiliul Local Sector 3 București.

Pârâtul Consiliul Local al sectorului 3 a formulat întâmpinare, solicitând respingerea recursului, ca neîntemeiat și menținerea deciziei pronunțate de Curtea de Apel București, ca fiind temeinică și legală, iar, pe fondul cauzei, respingerea acțiunii, ca neîntemeiată.

Recursul este fondat, pentru argumentele ce vor succede:

Asupra motivului de recurs privind nelegala soluționare a capătului de cerere având ca obiect constatarea dreptului de proprietate al Universității din București asupra imobilului situat în București, B-dul Theodor Pallady, sector 3, în suprafață totală de 854 mp, cu număr poștal provizoriu 26E, instanța de recurs reține următoarele:

Prima instanță a respins cererea de chemare în judecată a reclamantei, reținând, în esență, că, în raport de mențiunile făcute în Partea I din cartea funciară a imobilului, pe temeiul art. 46 alin. (1) din Legea nr. 7/1996, în care dreptul de proprietate aparține Municipiului București, fiind înscris ca proprietate a statului, reclamanta, posesoare a Ordinului nr. 5129 din 12 decembrie 2000, emis de Ministerul Educației și Cercetării, poate alege calea acțiunii în revendicare, pentru a se stabili preferabilitatea unuia dintre titlurile părților în conflict, acțiunea în constatare fiind considerată nefondată.

Se poate observa că, deși nu este menționat expressis verbis în considerentele sentinței, se poate deduce că acțiunea în constatarea dreptului de proprietate al reclamantei a fost respinsă de prima instanță, întrucât calea procedurală aleasă nu a fost aceea a unei acțiuni în realizare, ci a unei acțiuni în constatare, inadmisibilă, din perspectiva faptului că exista posibilitatea unei acțiuni în realizare, deci nu s-au analizat titlurile pe care părțile litigante și le-ar putea opune și fondul cererii deduse judecății.

În apel, analizând capătul de cerere privind constatarea dreptului de proprietate asupra bunului imobil litigios, instanța a apreciat că "cererea în constatarea unui drept are ca finalitate recunoașterea/confirmarea unui drept subiectiv existent, printr-o hotărâre cu caracter declarativ, (iar nu constitutiv de drepturi), în speță, fiind în discuție un drept de proprietate pe care reclamanta îl deține în temeiul Legii învățământului nr. 84/1995.

În acest context, instanța de apel a considerat că "un act normativ nici nu poate constitui, în principiu, prin el însuși, un drept de dobândire a dreptului de proprietate, întrucât dispune în abstract, transferul dreptului de proprietate de la un subiect la altul făcându-se numai în cadrul unui raport juridic civil concret, care are întotdeauna la bază încheierea unui act juridic sau producerea unui fapt juridic".

Din analiza considerentelor instanței de apel, nu rezultă dacă aceasta a confirmat teza instanței de fond privind greșita alegere a căii procedurale pentru declanșarea litigiului, întrucât nu au fost expuse argumente în acest sens, instanța de apel preferând să califice ca fiind principal capătul de cerere în rectificarea cărții funciare și în înscrierea dreptului de proprietate și ca lipsit de interes capătul de cerere prin care se solicită constatarea existenței dreptului de proprietate asupra imobilului litigios.

În același sens, s-a statuat că ceea ce atrage soluția respingerii cererii de rectificare a înscrierilor din carte funciară nu este caracterul nefondat al cererii de constatare a dreptului de proprietate al reclamantei, ci împrejurarea că nu s-a făcut dovada desființării titlului de proprietate pe baza căruia s-a realizat respectiva înscriere tabulară.

O asemenea statuare este însă nelegală pentru considerentele ce vor fi dezvoltate în analiza celui de-al doilea motiv de recurs. Mai mult, instanța de recurs apreciază că instanța de apel, utilizând argumente contradictorii, a lăsat nesoluționat fondul cererii deduse judecății.

În acest context, trebuie precizat că reclamanta Universitatea din București invocă, în demonstrarea dreptului său de proprietate, Ordinul nr. 5129 din 12 decembrie 2002, emis de Ministrul Educației și Cercetării, în temeiul dispozițiilor art. 166 din Legea nr. 84/1995 a învățământului, republicată cu modificările și completările ulterioare, act normativ care, la alin. (4), prevede că "baza materială a instituțiilor de învățământ superior este de drept proprietatea acestora".

În același sens, se reține că ordinul menționat ține loc de certificat de atestare a dreptului de proprietate, potrivit mențiunilor din art. 2 al ordinului, iar construcțiile, parte a bazei materiale a recurentei reclamante, au fost delimitate și individualizate, conform probelor administrate în cauză.

De asemenea, Ministerul Educației și Cercetării a aprobat în favoarea recurentei intabularea dreptului de proprietate asupra imobilului situat în București, - Căminul studențesc nr. 1 și 2, cu caracteristicile tehnice prezentate în Anexa nr. 1 și în planurile de situație.

Intimatul Municipiul București, prin încheierea nr. 334097/23/09/2009, și-a întabulat dreptul de proprietate asupra imobilului în litigiu în baza Legii nr. 84 din 24 iulie 1995 și Protocolului nr. 7562 din 24 august 2009, emis de Primăria sectorului 3 București, la care reclamanta nu este parte, iar efectele juridice ale acestei înscrieri va trebui analizat prin raportare la Legea nr. 7/1996 și Legea nr. 71/2011.

În acest context procesual, instanța de apel, pentru a soluționa cererea de chemare în judecată formulată de reclamantă, va trebui să verifice dacă titlul reclamantei și individualizarea bunului asupra căruia poartă îl face susceptibil de protecție pe calea acțiunii promovate.

În plus, va trebui să se cerceteze dacă în cauză funcționează principiul subsidiarității acțiunii în constatare în raport cu acțiunea în realizare, în sensul art. 35 din C. proc. civ., câtă vreme, în principiu, acțiunea în revendicare este cea prin care proprietarul care a pierdut posesia unui bun imobil individual determinat solicită instanței să i se stabilească dreptul de proprietate asupra bunului și să redobândească posesia de la cel care îl stăpânește fără a fi proprietar, (art. 563 alin. (1) C. civ. - Proprietarul unui bun are dreptul de a-l revendica de la posesor sau de la o altă persoană care îl deține fără drept.), iar, în litigiul dedus judecății, recurenta reclamantă se află în posesia bunului imobil litigios.

Examinând motivul de recurs prin care se critică soluția pronunțată asupra cererii în rectificarea cărții funciare, Înalta Curte îl consideră, de asemenea, fondat.

În drept, conform art. 907 alin. (1) din C. civ., "când o înscriere făcută în cartea funciară nu corespunde cu situația juridică reală, se poate cere rectificarea acesteia".

Dispozițiile art. 908 C. civ. prevăd că:

"(1) Orice persoană interesată poate cere rectificarea unei intabulări sau înscrieri provizorii, dacă:

Procedând la analiza particulară a cauzei deduse judecății, instanța de recurs constată că temeiul juridic al capătului de cerere având ca obiect rectificarea cărții funciare nr. x a Municipiului București, sector 3, corespunzătoare numărului cadastral x - construcția C11, cu privire la titularul dreptului de proprietate asupra imobilului situat în București, B-dul Theodor Pallady, sector 3, în suprafață totală de 854 mp și intabularea în cartea funciară, în favoarea Universității din București, a dreptului de proprietate asupra imobilului situat în București, B-dul Theodor Pallady, sector 3, cu număr poștal provizoriu 26 E, în suprafață totală de 854 m.p., identificat prin documentația cadastrală din 28.07.2011, afirmat pe tot parcursul judecății, a fost cel dat de dispozițiile art. 907 alin. (1) coroborate cu art. 908 alin. (1) pct. 4 civil, iar nu cel reținut de instanța de apel, respectiv art. 908 alin. (1) pct. 1 C. civ.

Astfel, ceea ce a susținut recurenta reclamantă, pentru a solicita rectificarea cărții funciare în sensul deja menționat, a fost neconcordanța cărții funciare cu situația juridică reală a imobilului în litigiu, ipoteză neanalizată de către instanța de apel.

Or, deși a făcut aprecieri asupra importanței respectării principiului disponibilității, ce guvernează procesul civil, consacrat expres de art. 9 C. proc. civ., și asupra respectării cadrului procesual obiectiv, fixat prin limitele cererii de chemare în judecată, instanța de apel a nesocotit aceste limite, schimbând cauza cererii de chemare în judecată asupra căreia era chemată să se pronunțe.

În acest sens, instanța de apel nu a analizat pretinsa neconcordanță a cărții funciare cu situația juridică reală a imobilului în litigiu, bazată pe dispozițiile art. 908 alin. (1) pct. 4 C. civ., invocată de reclamantă, ci a analizat exclusiv ipoteza reglementată de dispozițiile art. 908 alin. (1) pct. 1 C. civ., ce ar fi presupus, în viziunea acesteia, existența unei hotărâri judecătorești definitive prin care să se fi dispus desființarea actului juridic în baza căreia ar fi fost făcută înscrierea în cartea funciară a dreptului de proprietate a intimatului pârât Municipiul București, prin primar general.

Se poate observa însă că, nici din această perspectivă, raționamentul instanței de apel nu este unul complet, întrucât nu se preocupă de analiza, în această ipoteză, a verificării existenței titlului intimatului pârât Municipiul București, prin Primar General, pentru a stabili dacă aceasta poate exhiba un titlul de proprietate asupra imobilului în litigiu și care este valoarea juridică a acestuia, premisă a unei eventuale acțiuni în desființarea titlului, în contextul în care intimatul Municipiul București și-a intabulat dreptul de proprietate în baza Legii nr. 84 din 24 iulie 1995 și Protocolului nr. 7562 din 24 august 2009, emis de Primăria sectorului 3 București, care, la art. 4

1

și 4

2

, se referea la terenurile și clădirile în care își desfășoară activitatea unitățile de învățământ preuniversitar de stat și unitățile de învățământ special de stat, iar nu unitățile de învățământ universitar.

Pentru argumentele expuse, văzând dispozițiile art. art. 496 coroborat cu art. 497 C. proc. civ., Înalta Curte va admite recursul declarat de reclamanta Universitatea din București împotriva deciziei civile nr. 88/A din 2 februarie 2017, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a III-a civilă și pentru cauze cu minori și de familie; va casa decizia recurată și va trimite cauza, spre rejudecare, aceleiași curți de apel.

Având în vedere soluția de casare pronunțată în cauză, instanța de recurs apreciază că, la acest moment procesual, nu este necesar să se pronunțe asupra cheltuielilor de judecată solicitate de recurenta reclamantă, ce vor putea fi solicitate și cenzurate ulterior, în funcție de soluțiile ce se vor pronunța în prezentul litigiu.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de reclamanta Universitatea din București împotriva deciziei nr. 88/A din data de 2 februarie 2017, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a III-a civilă și pentru cauze cu minori și de familie.

Casează decizia recurată și trimite cauza pentru rejudecare la aceeași curte de apel.

Decizia este definitivă și se va comunica părților, conform dispozițiilor art. 427 alin. (1) din C. proc. civ.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 15 noiembrie 2017.