CtEDO 11.12.2007 Auto

DUMAN v. TURKEY

RESPONDENT
TUR
HOTĂRÂRE
11.12.2007
Pe scurt
Instanță
CtEDO
Concluzie
Partly inadmissible
RĂSFOIEȘTE: CtEDO · 2007
DESCARCĂ: PDF · DOCX
Citează această cauză
DUMAN v. TURKEY (CtEDO, 2007)
HUDOC · oficial

DECIZIE PARȚIONALĂ PRIVIND ADMINISIBILITATEA cererii nr. 803/04 de Hüseyin DUMAN împotriva Turciei Curtea Europeană a Drepturilor Omului (A doua secțiune), ședința la 11 decembrie 2007 în calitate de Cameră compusă din: dna F. Tulkens, președinte, A.B. Baka, I. Cabral Barreto, R. Türmen, M. Ugrekhelidze, dna A. Mularoni, dna D. Jočienė, judecători și dna S. Dollé Având în vedere cererea depusă la 15 octombrie 2003, după ce a deliberat, hotărăște după cum urmează: FACTE Reclamantul, dl Hüseyin Duman, este un cetățean turc născut în 1974 și este în prezent reținut în închisoare în Diyarbakır. El este reprezentat în fața Curții de către dl Mahmut Vefa, avocat practicant în Diyarbakır. La 16 decembrie 1994, reclamantul a fost arestat în orașul Van și a fost în custodie de poliție în același oraș. La 22 decembrie 1994, în timp ce era încă în custodie de poliție, reclamantul a fost interogat de poliție. Când a fost interogat de poliție, reclamantul a mărturisit că a fost membru al PKK [1] și, de asemenea, pentru a participa la uciderea unei persoane. La 28 decembrie 1994, el a fost adus la judecătorul de datorie care a retras reclamantul în custodie în așteptarea introducerii procedurilor penale împotriva lui. Reclamantul susține că atunci când a fost interogat de poliție și de judecător un avocat nu a fost prezent. La 24 ianuarie 1995, procurorul de la Curtea de Securitate a statului Diyarbakır a depus o acuzație în favoarea acestei instanțe, acuzarea reclamantului cu infracțiunile de aderare la o organizație ilegală, ajutarea și apărarea acestei organizații și desfășurarea activităților armate în numele său. În cadrul procedurii penale dinainte de Curtea de Securitate a statului Diyarbakır (denumită în continuare „curtea de judecată”), reclamantul a refuzat că a comis orice infracțiuni și a retras declarațiile sale anterioare. La 4 decembrie 2001, instanța de judecată a constatat că reclamantul a fost vinovat ca fiind acuzat și condamnat la moarte. Această condamnare a fost comutată la închisoarea pe viață. La 20 noiembrie 2002, Curtea de Casație a anulat hotărârea instanței de judecată. În urma dizolvării Curților de Securitate de Stat, dosarul a fost transferat la Curtea Diyarbakır Assize. La 22 februarie 2007, reclamantul a fost considerat vinovat și condamnat la închisoare pe viață. Acțiunea de la Curtea de Casație continuă și reclamantul, care a fost arestat și reținut la 16 decembrie 1994, este încă în închisoare. Toate cererile sale de eliberare au fost refuzate. COMPLAINTS Referind la art. 5 § 3 din Convenție, reclamantul s-a plâns că, după arestarea sa la 16 decembrie 1994, nu a fost adus prompt în fața judecătorului. În baza articolului 5 § 2 din Convenție, reclamantul a afirmat că nu a fost informat cu promptitudine cu privire la motivele arestării sale. În temeiul articolului 6 § 3 litera (c) din Convenție, reclamantul s-a plâns că nu a avut acces la un avocat în etapele inițiale ale procedurii penale. De asemenea, el se plângea că procesul nu a fost încheiat într-un timp rezonabil, în contravenție cu art. 6 § 1 din Convenție. În baza aceluiași articol, reclamantul se plângea în continuare că un judecător militar a stat în judecată în cadrul instanței de judecată pentru primii opt ani din procedura penală. Reclamantul a susținut că, pentru o perioadă de zece ani, a fost reținut într-o închisoare din Gaziantep, situată la 600 de kilometri de Diyarbakır, unde se afla instanța de judecată. Pentru a participa la audieri, a trebuit să fie transportat într-o dubă de închisoare între Gaziantep și Diyarbakır, bătut. Răcerea în ierni și căldura în vară au fost insuportabile în timpul acestor transferuri. Când a ajuns în cele din urmă la instanța de judecată, el a fost epuizat și nu mai în stat pentru a urma în mod activ ședințele. În ceea ce privește această plângere, reclamantul s-a bazat pe art. 3 din Convenție. În cele din urmă, în baza articolului 13 din Convenție, reclamantul a susținut că nu a avut un remediu eficace în ceea ce privește plângerile sale de mai sus. În baza articolelor 5 § 2 și 5 § 3 din Convenție, reclamantul s-a plâns că nu a fost informat de motivele arestării sale și că nu a fost adus prompt în fața judecătorului. Curtea observă că custodia poliției reclamantului s-a încheiat la 28 decembrie 1994, însă nu și-a depus cererea la Curte până la 15 Octombrie 2003. El nu a respectat, astfel, regula de șase luni prevăzută la art. 35 § 1 din Convenție în ceea ce privește aceste plângeri. Prin urmare, acest aspect al cazului trebuie respins în conformitate cu art. 35 §§ § 1 și 4 din Convenție. Reclamantul s-a plângut că procedura penală împotriva acestuia nu a fost încheiată într-un termen rezonabil, conform articolului 6 §§ 1 din Convenție. Curtea consideră că, pe baza dosarului, nu poate determina admisibilitatea acestei plângeri și că, prin urmare, este necesar, în conformitate cu art. 54 alineatul (2) litera (b) din Regulamentul Curții, să comunice guvernului contestat. În conformitate cu art. 6 alineatul (3) litera (c) din Convenție, reclamantul s-a plâns că nu a putut consulta un avocat în etapele inițiale ale procedurii. De asemenea, reclamantul s-a plâns că prezența unui judecător militar în cadrul procedurii penale pentru primii opt ani ai procedurii și-a încălcat dreptul la o audiere echitabilă, în sensul articolului 6 § 1 din Convenție. Prin urmare, această parte a cererii trebuie respinsă în temeiul articolului 35 §§ 1 și 4 din Convenția privind neepuizarea recoursurilor interne. În temeiul articolului 3 din Convenție, reclamantul s-a plâns că, de o perioadă de zece ani, el a fost transportat 600 de kilometri într-un dubă de transport de închisoare, bătut, pentru a participa la ședințe în fața instanței de judecată. Curtea observă că reclamantul nu a prezentat nici o documentă pentru a arăta că a adus această plângere la atenția autorităților naționale. În consecință, Curtea constată că reclamantul nu poate fi considerat că a respectat epuizarea normei interne privind remediile prevăzute la art. 35 § 1 din Convenție și că această plângere trebuie, de asemenea, respinsă în temeiul articolului 35 §§ §§ și § 4 din Convenție. În baza articolului 13 din Convenție, reclamantul s-a plâns că nu avea un remediu eficace în raport cu plângerile sale de mai sus. În ceea ce privește acele plângeri care sunt inadmisibile, Curtea consideră că reclamantul nu are nicio cerere în temeiul articolului 13 din Convenție. Prin urmare, acest aspect al cauzei ar trebui respins ca fiind manifestament nefondat, în conformitate cu art. 35 §§ § 3 și 4 din Convenție. Cu toate acestea, în măsura în care plângerea se referă la absența unui remediu eficace pentru lungimea presupusă nejustificată a procedurii penale, Curtea consideră că nu poate, pe baza cazului, să-și stabilească admisibilitatea în stadiul actual, și că, prin urmare, este necesar, în conformitate cu art. 54 alineatul (2) litera (b) din Regulamentul de procedură, să-i comunice guvernului contestat. Din aceste motive, Curtea hotărăște în unanimitate să suspende examinarea plângerilor reclamantei privind dreptul său la un proces echitabil într-un timp rezonabil și dreptul său la o soluție eficace în legătură cu această plângere; declara restul cererii inadmisibil. Președintele grefierului Dolle Tulkens [1] Partidul lucrătorilor din Kurdistan, o organizație ilegală.

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
Sursă