ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3438/2017

Asupra recursurilor de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin cererea adresată Curții de Apel București, reclamanții A., B., C., D., E., F., G., H., I., J., K., L., M., N., O., P., Q., R., S., Ș., T., Ț., U., V., W. au solicitat în contradictoriu cu pârâții Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție și Ministerul Finanțelor Publice anularea deciziilor nr. 304 din 19.01.2017 și nr. 305 din 19.01.2017.

În cauză, X. a formulat cerere de intervenție principală, prin care a arătat că dreptul pretins este unul și același cu dreptul dedus judecății de către reclamanții din cauză.

Prin încheierea din 7 septembrie 2017, Curtea de Apel București a respins în principiu cererea de intervenție principală.

Împotriva acestei încheieri a formulat recurs X., criticând-o pentru nelegalitate, solicitând admiterea recursului și casarea încheierii recurate în sensul admiterii cererii de intervenție principală.

În motivarea recursului, X. a arătat că dreptul pretins este unul și același cu dreptul dedus judecății de către reclamanții din cauză, precizând că singurul motiv pentru care nu a semnat cererea de chemare în judecată este acela că se afla în concediu de odihnă.

În ședința publică din 7 noiembrie 2017, Înalta Curte a calificat ca fiind recurs, calea de atac formulată în cauză și pentru următoarele considerente, cu majoritate, apreciază recursul ca fiind fondat.

Astfel, Înalta Curte, cu majoritate, apreciază că hotărârea recurată prin care a fost apreciată ca inadmisibilă și respinsă ca atare cererea de intervenție principală, este dată cu aplicarea greșită a dispozițiilor art. 61 alin. (1) și (2) C. proc. civ..

Conform art. 61 alin. (1) C. proc. civ. oricine are interes poate interveni într-un proces care se judecă între părțile originare, existența unui interes propriu al intervenienților fiind îndeplinită în prezenta cauză fapt necontestat.

În cauză, cererea de intervenție principală a fost formulata în condițiile art. 61 alin. (1) C. proc. civ. respectiv în baza următoarelor dispoziții privind intervenția voluntară.

Conform art. 61 alin. (2) C. proc. civ. intervenția este principală când intervenientul pretinde pentru sine, în tot sau în parte dreptul dedus judecății sau un drept strâns legat de acesta.

Prezenta cauză, în care s-a formulat cererea de intervenție voluntară, are ca obiect anularea în parte a deciziilor nr. 304 din 19.01.2017 și nr. 305 din 19.01.2017 ale procurorului general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, a deciziilor nr. 437 din 07.02.2017 și 438 din 07.02.2017 ale procurorului general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție și obligarea Ministerului Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție să modifice deciziile emise prin includerea în indemnizația de încadrare brută lunară cuvenită a valorii de referință sectorială, începând cu 9 aprilie 2015, precum și plata diferenței dintre venitul calculat potrivit referinței sectoriale menționată și venitul efectiv plătit.

Interpretarea dată de instanța de fond este nelegală și restrictivă în sensul că intervenția principală trebuie să fie formulată atât împotriva reclamantei cât și a autorității pârâte pe considerentul că se poate pretinde numai pentru sine un drept dedus judecății fără a se ține cont de faptul în materia contenciosului administrativ terțul poate solicita și el alături de reclamant și nu numai împotriva acestuia același drept ca și reclamantul sau un drept în strânsă legătură cu el, în concret anularea actului administrativ pretins nelegal și repararea pagubei ce i-a fost cauzată de actul administrativ pretins nelegal și vătămător.

Față de cele expuse, Curtea constată că recurenta a optat în prezenta cauză să formuleze cerere de intervenție voluntară în dosarul având ca obiect acțiunea formulată de reclamanți, în care alături de reclamanți și în contradictoriu cu pârâtul Ministerului Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție se solicite anularea acelorași acte administrative, în cauză fiind îndeplinite condițiile prevăzute de art. 61 alin. (2) C. proc. civ.

În consecință, Curtea, în majoritate, va admite recursul și va casa hotărârea recurată, va admite cererea de intervenție în interes propriu și va trimite cauza aceleiași instanțe pentru continuarea judecății.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Cu majoritate,

Admite recursul declarat de X. împotriva încheierii din 7 septembrie 2017 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal.

Casează încheierea atacată, în sensul că:

Admite cererea de intervenție în interes propriu și trimite cauza spre continuarea judecății aceleiași instanțe.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 7 noiembrie 2017.

Cu opinie separată a doamnei judecător Y., în sensul respingerii recursului ca nefondat.

Opinie separată

Apreciez că se impunea respingerea recursului ca nefondat, în temeiul art. 496 raportat la art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., prima instanță făcând o corectă și legală interpretare a legii, respectiv a disp. art. 64 C. proc. civ., raportat la art. 61 alin. (1) și (2) C. proc. civ.

Atât reclamanții, cât și persoana care a formulat cerere de intervenție în interes propriu, solicită anularea în parte a deciziilor nr. 304 și 305 din 10.01.2017 ale procurorului general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, a deciziilor nr. 437 și 438 din 07.02.2017 ale procurorului general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție și obligarea Ministerului Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție să modifice deciziile emise prin includerea în indemnizația de încadrare brută lunară cuvenită a valorii de referință sectorială de 405 lei începând cu 9 aprilie 2015, precum și plata diferenței dintre venitul calculat potrivit referinței sectoriale menționate și venitul efectiv plătit, a dobânzii legale și a ratei inflației.

Conform prev. art. 61 alin. (2) C. proc. civ., "intervenția este principală, când intervenientul pretinde pentru sine, în tot sau în parte, dreptul dedus judecății sau un drept strâns legat de acesta."

Apreciez că în mod corect a reținut prima instanță faptul că de esența cererii de intervenție principală este ca acțiunea să fie îndreptată atât împotriva reclamanților, cât și împotriva pârâtului, intervenientul aflându-se într-o poziție litigioasă în raport cu părțile inițiale, care capătă poziția juridică de pârâți în cererea terțului.

Prin cererea de intervenție principală, cel ce o formulează urmărește (în tot sau în parte) obținerea pentru sine a obiectului cererii principale (cu negarea dreptului reclamanților, în tot sau în parte), iar nu obținerea alături de reclamanți a aceluiași obiect. Astfel, consider că instituția intervenției principale nu poate fi folosită de un terț pentru a solicita alături de reclamanți petitul cererii principale, iar faptul că actele administrative cu caracter individual atacate în prezenta cauză au ca destinatar și pe titularul cererii de intervenție principală nu duce la înfrângerea acestui principiu legat de regulile procedurale ce guvernează formularea acestei cereri. Pe de altă parte, un argument suplimentar este acela că, din punct de vedere procedural, terțul intervenient poate să își formuleze pretenția pe cale principală, declanșând un proces distinct, în care el ar figura ca reclamant, iar părțile din celălalt proces ar fi pârâte; într-o asemenea situație, reclamanții din cererea principală nu ar figura ca pârâți, nefiind emitenții actului administrativ atacat.

Pentru aceste considerente, în opinie separată, apreciez că se impunea respingerea recursului ca nefondat, prima instanță făcând o corectă și legală interpretare a disp. art. 64 C. proc. civ., raportat la art. 61 alin. (2) C. proc. civ.