ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2979/2017

Asupra recursurilor de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin cererea adresată Curții de Apel Constanța, secția a II-a civilă, contencios administrativ și fiscal reclamanta, SC A. SA a solicitat, în contradictoriu cu pârâtele Agenția Națională de Administrare Fiscală - Direcția Generală de Soluționare a Contestațiilor (ANAF - DGSC) și Agenția Națională de Administrare Fiscală - Direcția Generală de Administrare a Marilor Contribuabili (ANAF - DGAMC), următoarele:

- anularea Deciziei nr. 33 din 19 februarie 2013 de respingere a contestației administrative nr. 906.885 din 1 iunie 2013;

- admiterea contestației nr. 906.885 din 1 iunie 2012 în sensul anulării parțiale a Deciziei de impunere și a Raportului de Inspecție Fiscală în ceea ce privește:

a) stabilirea în mod nelegal în sarcina Societății a sumei de 11.451.736 RON cu titlu de impozit cu reținere la sursă urmare a controlului de fond efectuat de către autoritățile fiscale;

b) stabilirea în mod nelegal în sarcina Societății a sumei de 9.762.296 RON reprezentând accesorii aferente debitului principal de la punctul a de mai sus;

c) stabilirea în mod nelegal în sarcina Societății a sumei de 13.727.196 RON cu titlu de taxă pe valoarea adăugată urmare a controlului de fond efectuat de către autoritățile fiscale;

d) stabilirea în mod nelegal în sarcina Societății a sumei de 14.426.408 RON reprezentând accesorii aferente debitului principal de la punctul c de mai sus;

e) diminuarea în mod nelegal a pierderii fiscale a societății pentru perioada 2007 - 2010;

- finalizarea analizei dosarului prețului de transfer pe perioada controlului;

- exonerarea de la plata sumei de 11.451.735 RON cu titlu de impozit cu reținere la sursa impus suplimentar urmare a controlului de fond efectuat de către autoritățile fiscale, precum și a majorărilor aferente în sumă de 9.762.296 RON;

- exonerarea de la plata sumei de 13.727.196 RON cu titlu de taxa pe valoarea adăugata impusa suplimentar urmare a controlului de fond efectuat de către autoritățile fiscale, precum și a majorărilor aferente în sumă de 14.426.408 RON;

- restituirea sumelor plătite de către reclamantă în baza Deciziei de impunere contestată.

Pârâta ANAF a formulat întâmpinare și a solicitat respingerea acțiunii ca fiind lipsită de interes, în ceea ce privește suma de 1.041.577 RON, având în vedere că în faza administrativă de atac, actul emis a fost desființat parțial în ceea ce privește această sumă și efectuarea unei noi verificări a aceleiași perioade și a aceluiași tip de impozit, ținând cont de prevederile legale aplicabile și de cele reținute în cuprinsul deciziei. Pe fondul cauzei, s-a solicitat respingerea acțiunii.

Prin Sentința civilă nr. 87 din 27 octombrie 2014 Curtea de Apel Constanța, secția a II-a civilă, contencios administrativ și fiscal a respins excepția lipsei de interes invocată prin întâmpinare, a admis contestația formulată de reclamanta SC A. SA, în contradictoriu cu pârâtele Agenția Națională de Administrare Fiscală - Direcția Generală de Soluționare a Contestațiilor și Agenția Națională de Administrare Fiscală - Direcția Generală de Administrare a Marilor Contribuabili, în parte.

A anulat în parte Decizia nr. 33 din 19 februarie 2013 privind soluționarea contestației formulate de SC A. SA și Decizia de impunere privind obligațiile fiscale suplimentare de plată stabilite de inspecția fiscală nr. 1 din 29 martie 2012 pentru suma de 5.175.341 RON reprezentând impozit pe veniturile nerezidenților, suma de 6.747.984 RON reprezentând taxa pe valoare adăugată și suma de 9.762.296 RON reprezentând accesorii aferente impozitului pe veniturile nerezidenților.

A dispus recalcularea accesoriilor aferente sumelor datorate, cu menținerea celorlalte dispoziții ale actelor administrativ fiscale contestate, a dispus restituirea sumelor achitate nelegal de către contestatoare și obligarea intimatei ANAF - Direcția Generală de Administrare a Marilor Contribuabili la finalizarea dosarului prețului de transfer pe perioada controlului. Totodată, a luat act că nu se solicită cheltuieli de judecată.

Împotriva Sentinței civile nr. 187 din 27 octombrie 2014 pronunțată de Curtea de Apel Constanța, secția a II-a civilă, contencios administrativ și fiscal, reclamanta SC A. SA și pârâta Agenția Națională de Administrare Fiscală au declarat recurs.

I. Recursul declarat de reclamanta SC A. SA

A fost invocat art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. și s-a solicitat admiterea acțiunii și în privința pretențiilor respinse de instanța de fond:

a) Cu privire la impozitul cu reținere la sursă impus suplimentar societății urmare a controlului de fond efectuat de către autoritățile fiscale, precum și majorări aferente s-a solicitat:

- în principal, admiterea în totalitate a contestației nr. 906885 din 1 iunie 2012 cu privire la suma de 11.451.735 RON, cu titlu de impozit cu reținere la sursă impus suplimentar societății urmare a controlului de fond efectuat de către autoritățile fiscale, precum majorări aferente;

- în subsidiar, admiterea în parte a contestației nr. 906885 din 1 iunie 2012, în sensul anulării parțiale a deciziei de impunere și a raportului de inspecție fiscală și cu privire la suma de 2.437.017 RON cu titlu de impozit cu reținere la sursă impus suplimentar societății urmare a controlului de fond efectuat de către autoritățile fiscale, la care se adaugă și majorările aferente;

- cu privire la taxa pe valoarea adăugată urmare a controlului de fond efectuat de către autoritățile fiscale s-a solicitat anularea sumei de 7.145.668 RON cu titlu de TVA, urmare a controlului de fond efectuat de către autoritățile fiscale la care se adaugă și majorări de întârziere;

- admiterea contestației în sensul anulării parțiale a deciziei de impunere și a raportului de inspecție fiscală cu privire la suma de 4.283.240 RON cu titlu de majorări de întârziere pentru deducerea TVA în sumă totală de 10.124.901 RON aferentă serviciilor achiziționate de SC B. SA;

- exonerarea recurentei de plată sumelor mai sus menționate, restituirea sumelor plătite de societate în baza deciziei de impunere contestată și menținerea celorlalte dispoziții ale hotărârii pronunțate de prima instanță cu privire la pretențiile reclamantei care au fost admise.

În motivele de recurs a fost criticată soluția instanței de fond cu privire la următoarele obligații fiscale:

a) Suma de 11.451.735 RON reprezentând obligații suplimentare pentru impozit pe venituri obținute de nerezidenți din România.

Cu privire la această sumă recurenta susține că, referitor la sumele reprezentând impozit aferent veniturilor obținute din România de o persoană juridică rezidentă în Marea Britanie și de către o persoană juridică rezidentă în SUA, s-a considerat că în mod eronat instanța de fond a încadrat aceste cheltuieli în categoria redevențelor, pe considerentul că raporturile juridice dintre recurentă și aceste două firme se include în categoria contractelor de know-how.

S-a invocat faptul că au fost ignorate dispozițiile legilor speciale aplicabile în materie, respectiv convențiile de evitare a dublei impuneri încheiate cu Guvernul Regatului Unit al Marii Britanii și Irlandei de Nord și Guvernul SUA și de comentariile la Modelul Convenției de evitare a dublei impuneri al Organizației pentru Cooperare și Dezvoltare Economică care prevede transferul de know-how, implică transmiterea de informații industriale, comerciale sau științifice care rămân nedivulgate publicului, cel care dă informațiile neavând obligația să participe la aplicarea formulelor puse la dispoziția beneficiarului și nici să garanteze rezultatul aplicării, astfel că acest tip de contract diferă de contractele de prestări servicii încheiate de recurentă, contracte în care oricare dintre părți se angajează exclusiv să utilizeze cunoștințele sale uzuale pentru executarea de către ea însăși de lucrări pentru cealaltă parte.

Cele două societăți din Marea Britanie și SUA au utilizat cunoștințele acestora pentru prestarea de servicii pentru A. SA și nu s-au angajat să transfere acesteia dreptul de a folosi aceste experiențe specifice. Mai mult, aceste servicii au constat în furnizarea anumitor rapoarte, studii, întocmite pe baza informațiilor/datelor culese în timpul vizitelor de lucru în rafinărie specifice activității recurentei care puteau fi folosite de aceasta doar în scopul activității proprii.

Simpla existență în contract a unor clauze de confidențialitate ce guvernează relația comercială nu este suficientă și definitorie pentru a reîncadra plățile pentru serviciile prestate de societăți ca fiind plăți pentru know-how, importantă fiind voința părților consfințită în dispozițiile contractelor respective și, de aceea, tratamentul fiscal aplicat a fost cel corect, veniturile celor doi prestatori fiind din prestări de servicii și nu din redevențe, organul fiscal calificând vădit eronat contractele în cauză.

Cu privire la suma de 6.059.375 RON cu titlu de impozit pe veniturile din dobânzi obținute din România de C. AG s-a arătat că în perioada 2007 - 2008 recurenta a încheiat contracte de achiziție în materie primă - țiței - de la C. AG (Elveția), perioadă în care au fost efectuate către aceasta și plăți reprezentând penalități contractuale pentru plata cu întârziere a sumelor reprezentând materie primă.

Conform prevederilor contractuale, recurenta a considerat aceste plăți că au caracter de penalități contractuale pentru plata cu întârziere a sumelor datorate către C. AG Elveția și nu plăți de dobândă.

Contractul dintre părți este unul de achiziție țiței și nu un contract de împrumut, depozit sau alt instrument financiar și instanța de fond a dedus, în mod eronat, că părțile au decis să reglementeze și o dobândă pentru folosirea banilor.

Cu privire la suma de 44.337 RON reprezentând impozit aferent veniturilor obținute din România de către D. și de E., persoane juridice rezidente în SUA

În conformitate cu prevederile contractuale agreate cu furnizorii D. și E., recurenta a achiziționat licențe pentru a utiliza produsele prevăzute în contract și care au fost concepute special pentru activitatea desfășurată de către aceasta și, de aceea, s-a considerat că organele de control, în mod eronat, au considerat plățile efectuate de societate către cei doi furnizori externi ca reprezentând plăți de redevențe întrucât nu au fost avute în vedere prevederile din C. fisc. - art. 7 alin. (1), pct. 28 lit. b), alin. (2) teza a II-a, iar societatea a achiziționat licențele pentru uzul intern destinat exclusiv aplicării acestora și nu erau destinate revânzării.

Cu privire la suma de 92.042 RON reprezentând impozit nedetaliat de organele de inspecție fiscală prin raportul de inspecție fiscală

Așa cum s-a precizat și în cuprinsul contestației administrative, atâta timp cât echipa de inspecție fiscală nu a inclus în raportul de inspecție fiscală argumentația care să justifice natura veniturilor de redevențe, recurenta nu a putut motiva în fapt și în drept contestația, iar în soluția de respingere ca nemotivată nu s-au prezentat alte argumente însă, recurenta susține că era în imposibilitatea de a argumenta contestația.

În secundar, s-a solicitat admiterea în parte a contestației în sensul anulării deciziei de impunere și a raportului de inspecție fiscală și cu privire la suma de 2.437.127 RON cu titlu de impozit cu reținere la sursă impus suplimentar, astfel cum a stabilit raportul de expertiză, fiind necesară departajarea serviciilor și exonerarea recurentei de plata impozitului pentru acele venituri care în mod evident provin din prestări de servicii.

a) Suma de 7.145.668 RON reprezentând TVA.

Cu privire la suma de 1.405.449 RON aferentă serviciilor de marketing prestate și facturate de către SC A. SA, instanța de fond a admis că în mod corect nu s-a acordat dreptul de deducere pentru TVA în această sumă.

Soluția a fost criticată deoarece s-a dovedit că aceste costuri conexe nu au fost suportate în exclusivitate de societatea recurentă, ele fiind distribuite către toate companiile din grupul A. care a participat la campania publicitară și, în al doilea rând, recurenta îndeplinea condițiile prevăzute de Codul fiscal pentru deductibilitatea TVA aferentă achizițiilor (achizițiile erau destinate utilizării în scopul realizării de operațiuni taxabile, acestea au fost efectuate în beneficiul său și au fost justificate în baza unei facturi întocmite conform prevederilor legale).

Cu privire la suma de 247.699 RON aferentă comisioanelor de succes facturate de către B. SRL

Odată ce serviciile au fost în beneficiul recurentei și nu au existat comentarii cu privire la acest aspect, iar recurenta deține o factură cu toate informațiile cerute de lege, aceasta avea drept de deducere asupra sumelor facturate de B..

S-a considerat că organele fiscale și-au depășit cu mult atribuțiile de control prin analizarea unor condiții comerciale ce sunt în principiu valabile părților implicate pentru că în cazul termenelor depășite, atâta timp cât serviciile au fost prestate iar societatea nu a avut de suferit, este la latitudinea societății să accepte un comision de succes având în vedere că B. este un partener de încredere.

Cu privire la sumele de 405.550 RON aferentă pierderilor din produse petroliere pentru anii 2009-2010 și de 41.661 RON aferentă pierderilor din produse petroliere pentru anul 2008

Organele de inspecție fiscală aveau obligația de a demonstra că pierderile înregistrate de societate depășesc limitele admise prevăzute de legislația în vigoare și nu să stabilească suma suplimentară de TVA pe întreaga valoare a pierderilor, ci eventual, numai pe acea valoare a pierderilor care depășește norma tehnică de pierdere.

Cu privire la suma de 350.517 RON aferentă depășirii cheltuielilor de protocol, cheltuielile sociale și sindicat, sponsorizare ce au fost înregistrate la finele anilor 2007 - 2009

În cazul cheltuielilor de sponsorizare este deductibilă din punct de vedere al TVA orice cheltuială efectuată în acest sens dacă se încadrează în limita a 3 la mie din cifra de afaceri, cu privire la cheltuielile sociale și de sindicat în legislația TVA, nu se face nicio mențiune. Cu toate acestea, organele de inspecție fiscală nu au făcut nicio precizare cu privire la modul în care s-a ajuns la concluzia că recurenta a încălcat prevederile legale cu privire la acestea.

Cu privire la suma de 123.623 aferentă investițiilor efectuate la activele F. SRL

Recurenta susține că în legătură cu această sumă a acționat ca și cumpărător-vânzător de servicii conform art. 129 alin. (2) C. fisc. , iar până la expirarea termenului de prescripție, societatea intenționează refacturarea acestor investiții către F. SRL și, de aceea, ar avea dreptul de deducere al TVA.

Cu privire la suma de 4.615.169 RON TVA stabilită suplimentar aceasta se compune din:

- suma de 4.483.123 RON TVA aferentă achizițiilor de construcții echipamente și alte mijloace fixe de la A. SA și G. SRL;

- suma de 84.436 RON TVA aferentă cheltuielilor de pază facturate de H. SRL;

- suma de 47.610 RON TVA desființată prin decizia de respingere ca nemotivată în fapt și în drept de către organele de control.

• Suma de 4.483.123 RON

Recurenta susține că reglementările cu privire la "taxarea inversă" nu sunt aplicabile în speță și, astfel că mijloacele fixe au fost facturate în mod corect cu 19%, exercitându-și dreptul de deducere pentru TVA.

• Suma de 84.436 RON

Pentru această sumă a fost desființată parțial decizia de impune, urmând ca organele de inspecție fiscală să reanalizeze dreptul de deducere TVA în raport de documentele deținute de societate, dar recurenta critică această soluție și consideră că nu se impune reanalizarea, ci se putea dispune anularea pentru argumentele prezentate în fața instanței.

• Suma de 47.610 RON TVA

Această sumă a fost desființată prin decizia de respingere ca nemotivată în fapt și în drept de către organele de control, dar măsura desființării a fost criticată ca nelegală având în vedere că organele de inspecție fiscală nu au justificat natura sau proveniența acesteia.

c) Suma de 10.124.901 RON aferentă serviciilor achiziționate de la SC B. SA pentru care s-a respins dreptul de deducere a TVA și 4.283.240 RON accesorii aferente.

Lucrările executate de SC B. în cadrul proiectelor derulate pentru societate și pentru care au fost întocmite facturile pentru care organele de inspecție fiscală nu au acordat dreptul de deducere a TVA se referă la lucrări de asamblare, montare și instalare a echipamentelor, la înălțarea și instalarea echipamentului industrial, lucrări care nu pot fi încadrate ca și lucrări de construcții montaj în sensul art. 160 alin. (2) lit. c) C. fisc.

Contabilizarea valorii facturilor în cauză în conturile de imobilizări corporale în curs nu are relevanță în încadrarea lucrărilor executate ca fiind de natura celor pentru care se aplică măsurile de simplificare prevăzute de art. 160 alin. (2) lit. c) din C. fisc. coroborate cu art. 2 alin. (1) din OMFP nr. 155/2007, aspect recunoscut de expertiza efectuată în cauză.

S-a solicitat, în temeiul art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., casarea sentinței în parte, în privința pretențiilor respinse de instanța de fond și, rejudecând pe fond admiterea cererii de chemare în judecată, să se dispună anularea parțială a Deciziei nr. 33 din 19 februarie 2013 emisă de Direcția Generală de Soluționare a Contestațiilor de respingere a contestației administrativă nr. 906885 din 1 iunie 2013, și în ceea ce privește sumele menționate;

- Admiterea Contestației nr. 906.885 din 1 iunie 2012 în sensul anularii parțiale a deciziei de impunere și a raportului de inspecție fiscală, după cum urmează:

Cu privire la impozitul cu reținere la sursa impus suplimentar urmare a controlului de fond efectuat de către autoritățile fiscale, precum și majorări aferente:

În principal, admiterea în totalitate a Contestației nr. 906885 din 1 iunie 2012 cu privire la suma de 11.451.735 RON, cu titlu de impozit cu reținere la sursa impus suplimentar Societății urmare a controlului de fond efectuat de către autoritățile fiscale, precum și majorări aferente;

În secundar, dacă nu vor fi admise susținerile recurentei privind sumele de la admiterea în parte a Contestației nr. 906885 din 1 iunie 2012 în sensul anularii parțiale a Deciziei de impunere și a Raportului de Inspecție Fiscală și cu privire la suma de 2.437.017 RON cu titlu de impozit cu reținere la sursa impus suplimentar Societății urmare a controlului de fond efectuat de către autoritățile fiscale la care se adaugă și majorări aferente.

Cu privire la taxa pe valoarea adăugata urmare a controlului de fond efectuat de către autoritățile fiscal, s-a solicitat anularea sumei de 7.145.668 RON, cu titlu de taxa pe valoarea adăugata urmare a controlului de fond efectuat de către autoritățile fiscale, la care se adaugă și majorări de întârziere aferente;

- Admiterea Contestației nr. 906885 din 1 iunie 2012 în sensul anularii parțiale a deciziei de impunere și a raportului de inspecție fiscală și cu privire la suma de 4.283.240 RON cu titlu de majorări de întârziere pentru deducerea TVA în sumă totală de 10.124.901 RON, aferentă serviciilor achiziționate de SC B. SA.

- Exonerarea recurentei de plata sumelor precizate la punctul II.

- Restituirea sumelor plătite de către Societate în baza Deciziei de impunere contestata.

- Menținerea celorlalte dispoziții ale hotărârii pronunțată de prima instanța cu privire la pretențiile reclamantei care au fost admise.

II. Recursul declarat de pârâta ANAF a fost întemeiat pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. și s-a solicitat admiterea recursului, casarea hotărârii atacate, în sensul respingerii acesteia ca neîntemeiată.

Hotărârea instanței de fond a fost criticată:

- în ceea ce privește excepția lipsei de interes invocată de către recurenta-pârâtă, instanța de fond a respins greșit această excepție pentru suma de 19.041.577 RON în condițiile în care pentru această sumă a fost desființată parțial decizia de impunere și raportul de inspecție fiscală și efectuarea unei noi verificări a aceleiași perioade și aceluiași tip de impozit.

În aceste condiții, reclamanta nu a justificat un interes, o vătămare ce i s-ar fi produs prin desființarea actelor contestate pentru această sumă.

- în ceea ce privește anularea parțială a Deciziei nr. 33 din 19 februarie 2013 din totalul sumei de 11.451.736 RON stabilite cu titlu de impozit pentru veniturile nerezidenților se exclude suma de 5.175.341 RON impozit aferent veniturilor obținute de C. AG persoană juridică rezidentă în Elveția, iar din totalul sumei de 9.112.027 RON stabilite cu titlu de TVA se exclude suma de 6.747.984 RON.

Soluția instanței de fond a fost criticată pentru că nu au fost avute în vedere dispozițiile art. 115 pct. 2 alin. (9) din Legea nr. 571/2003 și având în vedere că organele fiscale au departajat plățile pentru plata cu întârziere a contravalorii mărfurilor livrate de plata dobânzilor achitate pentru refinanțare, precum și faptul că deținerea de către reclamantă a unor certificate de rezidență fiscală valide pentru C. nu este o condiție suficientă pentru neconstituirea, nereținerea și neplata impozitului pe veniturile obținute din România de nerezidenți, în mod temeinic și legal organele fiscale au aplicat procentul de 10% și au stabilit un impozit de 6.059.375 RON, iar accesoriile au fost anulate greșit.

- în ceea ce privește soluția instanței de fond cu privire la anularea actelor administrative fiscale în ceea ce privește TVA, criticile au vizat mai multe sume:

• dreptul de deducere a TVA în sumă de 6.544.907 RON aferentă facturilor emise în baza contractului de prestări servicii încheiat cu SC A. SA

Recurenta a arătat că dispozițiile aplicabile sunt cele prevăzute de art. 145 alin. (1) și 2 lit. a) din C. fisc. și prevederile art. 45.4 din H.G. nr. 44/2004, iar potrivit acestora, persoana impozabilă, pentru a beneficia de acordarea dreptului de deducere a TVA, trebuie să dețină o factură fiscală sau un alt document legal, iar achizițiile să fie destinate utilizării în folosul unei operațiuni taxabile.

În timpul inspecției fiscale reclamanta nu a justificat cu documente înregistrate cheltuielile indirecte și majorările de profit de 10% și, de aceea, s-a refuzat dreptul de deducere pentru această sumă.

● suma de 247.699 RON aferentă comisioanelor de succes facturate de către B. SRL

În baza Contractului nr. 228 din 26 august 2005 și a actelor adiționale ulterioare, reclamanta a acordat SC B. SA, în calitate de prestator, un comision de succes aferent căruia a dedus TVA în sumă totală de 247.699 RON.

Pentru că nu au fost îndeplinite condițiile din contract referitoare la acordarea acestor comisioane de succes, respectiv au fost depășite termenele de execuție, nu s-a acordat dreptul de deducere aferentă acestor facturi.

Pentru că reclamanta nu a deținut documente din care să rezulte că serviciile au fost prestate efectiv în scopul operațiunilor sale taxabile și nu se poate stabili o legătură directă între aceste comisioane și beneficiile obținute, s-a refuzat dreptul de deducere a TVA.

● referitor la suma de 36.621 RON aferentă contravalorii unor servicii către A. F. SRL instanța de fond a reținut incidența în cauză a prevederilor art. 141 alin. (2) lit. f) din C. fisc.

Recurenta susține că majorarea capitalului social al SC F. SRL prin aportul în natură al SC A. SA, aport ce a cuprins contravaloarea celor 5 rezervoare, a avut loc. la data de 14 aprilie 2008, astfel că în perioada septembrie 2007 - martie 2008 reclamanta era obligată să emită facturi cu contravaloarea chiriei și să plătească TVA.

● în ceea ce privește suma de 448.211 RON aferentă pierderilor din produse petroliere pentru anii 2008 - 2010, instanța de fond a apreciat că TVA datorată ar fi de 350.337 RON, dar soluția a fost criticată deoarece conform art. 128 alin. (4) lit. d) și alin. (8) lit. a)-c) din Legea nr. 571/2003 bunurile constatate lipsă din gestiune sunt asimilate livrărilor de bunuri cu excepția bunurilor distruse ca urmare a unor calamități naturale sau a unor cauze de forță majoră, precum și bunurilor pierdute ori furate, dobândite legal, astfel cum sunt prevăzute prin norme, bunurile de natura stocurilor degradate calitativ care nu pot fi valorificate, precum și activele corporale fixe casate, în condițiile stabilite prin norme, precum și perisabilitățile, în limitele prevăzute de lege.

Organele de inspecție fiscală au ținut seama de specificul activității economice și au luat în calcul la stabilirea pierderilor pentru care aceasta datorează TVA suplimentară de limitele maxime admise de lege, respectiv procentul de 2% stabilit de H.G. nr. 111/2012.

c) În ceea ce privește obligarea la restituirea sumelor a fost invocată aplicabilitatea prevederilor art. 117 din O.G. nr. 92/2003 care reglementează modalitatea de restituire a sumelor de la buget, iar prin soluția pronunțată s-a trecut peste voința legiuitorului care a instituit o anumită procedură.

d) în ceea ce privește obligarea la finalizarea dosarului prețului de transfer s-a învederat că, de îndată ce instituția recurentă ce intră în posesia tuturor documentelor și informațiilor necesare va finaliza acel dosar.

S-a solicitat admiterea recursului, casarea hotărârii și respingerea acțiunii ca neîntemeiată.

Intimata SC A. SA a depus întâmpinare la recursul declarat de ANAF și a solicitat respingerea acestuia ca nefondat și parțial ca inadmisibil.

A fost întocmit Raportul asupra admisibilității în principiu a recursurilor iar prin Încheierea din 20 octombrie 2016 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția contencios administrativ și fiscal s-a dispus comunicarea acestuia către părți.

Prin Încheierea din 30 martie 2017 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția contencios administrativ și fiscal au fost admise în principiu recursurile declarate și s-a fixat termen pentru judecarea cu citarea părților, conform art. 493 alin. (7) C. proc. civ.

După examinarea motivelor de recurs, a dispozițiilor legale incidente, a apărărilor efectuate în cauză, Înalta Curte de Casație și Justiție va respinge ambele recursuri pentru următoarele considerente:

Instanța de fond a fost învestită cu soluționarea acțiunii în anulare a Deciziei nr. 33 din 19 februarie 2013 de respingere a contestației administrație și de anulare parțială a deciziei de impunere și a raportului de inspecție fiscală întocmite în urma inspecției fiscale.

Inspecția fiscală în seama căreia a fost emisă decizia de impunere contestata s-a desfășurat în intervalul 18 februarie 2010 - 29 martie 2012 și a avut ca obiect verificarea tuturor categoriilor de taxe, impozite, contribuții datorate de societate (cu excepția accizelor), pentru întreaga perioada cuprinsa între 1 ianuarie 2004 - 31 decembrie 2010.

În data de 29 martie 2012, DGAMC a emis Decizia de impunere și Raportul de Inspecție Fiscală prin care se impun obligații suplimentare în sumă totală de 25.204.214 RON, compuse din:

- taxa pe valoare adăugată: 13.727.196 RON;

- impozit pe veniturile obținute în România de nerezidenți suplimentare de plată: 11.451.736 RON;

- diminuarea în mod nelegal a pierderii fiscale a societății pentru perioada 2007 - 2010

- accesorii (majorări de întârziere) în cuantum total de 24.243.583 RON, din care: majorări de întârziere la Taxa pe valoare adăugata: 14.426.408 RON și majorări de întârziere la Impozit pe venituri nerezidenți: 9.762.296 RON.

Prin contestația nr. 906885 din 1 iunie 2012, reclamanta a solicitat anularea parțială a Deciziei de impunere privind obligațiile fiscale suplimentare de plată astfel:

- suma de 11.451.735 RON cu titlu de impozit cu reținere la sursa impus suplimentar, precum și majorările aferente în sumă de 9.762.296 RON;

- suma de 13.727.196 RON cu titlu de taxa pe valoarea adăugata impusă suplimentar, precum și majorările aferente în sumă de 14.426.408 RON;

- diminuarea în mod nelegal a pierderii fiscale pentru perioada 2007-2010.

De asemenea s-a solicitat finalizarea inspecției referitoare la analiza dosarului prețurilor de transfer precum și exonerarea de la plata sumelor menționate.

Prin Decizia nr. 33 din 19 februarie 2013 emisa de către Direcția Generala de Soluționare a Contestațiilor a fost admisa parțial contestația formulata, astfel:

- s-a respins ca neîntemeiata contestația formulată privind suma de 11.451.735 RON cu titlu de impozit cu reținere la sursa și majorările aferente în sumă de 9.112.027 RON reprezentând TVA suplimentar;

- s-a respins ca nemotivata contestația formulată privind suma de 92.042 RON reprezentând impozit pe veniturile nerezidenților;

- s-a respins ca nemotivată și neîntemeiată contestația formulată privind suma de 9.762.296 RON reprezentând accesorii aferente impozitului pe veniturile nerezidenților;

- a fost desființată parțial Decizia de impunere privind obligațiile fiscale suplimentare, respectiv pentru suma de 19.041.577 RON, reprezentând 4.615.169 RON TVA stabilita suplimentar și 14.426.408 RON accesorii aferente TVA, urmând ca organele de inspecție fiscală să procedeze la o nouă verificare, pe aceeași perioadă și pentru aceleași impozite;

- a fost constatată necompetența materială a Direcției Generale de Soluționare a Contestațiilor cu privire la cererea de exonerare de la plata obligațiilor fiscale stabilite suplimentar.

În fața instanței de fond a fost invocată de către ANAF, prin întâmpinare, excepția lipsei de interes în ceea ce privește suma de 19.041.577 RON, sumă pentru care prin Decizia nr. 33/2013 a fost dispusă măsura refacerii controlului.

Prin sentința atacată în prezenta cauză a fost respinsă excepția lipsei de interes invocată prin întâmpinare.

S-a dispus admiterea în parte a contestației reclamantei SC A. SA, în contradictoriu cu pârâtele Agenția Națională de Administrare Fiscală - Direcția Generală de Soluționare a Contestațiilor și Agenția Națională de Administrare Fiscală - Direcția Generală de Administrare a Marilor Contribuabili.

A fost anulată în parte Decizia nr. 33 din 19 februarie 2013 privind soluționarea contestației formulate de SC A. SA și Decizia de impunere privind obligațiile fiscale suplimentare de plată stabilite de Inspecția fiscală nr. 1 din 29 martie 2012 pentru următoarele sume:

- suma de 5.175.341 RON reprezentând impozit pe veniturile nerezidenților;

- suma de 6.747.984 RON reprezentând taxa pe valoare adăugată;

- suma de 9.762.296 RON reprezentând accesorii aferente impozitului pe veniturile nerezidenților.

S-a dispus recalcularea accesoriilor aferente sumelor datorate și au fost menținute celelalte dispoziții ale actelor administrativ fiscale contestate.

Totodată, a fost dispusă restituirea sumelor achitate nelegal de către contestatoare și obligată intimata ANAF - Direcția Generală de Administrare a Marilor Contribuabili la finalizarea dosarului prețului de transfer pe perioada controlului.

Criticile din recursul reclamantei și al pârâtei vizează soluția adoptată de instanța de fond și pentru că aceasta a fost de admitere în parte, vor fi analizate criticile pentru fiecare categorie de obligații fiscale astfel cum au fost stabilite și contestate.

Mai întâi, vor fi analizate criticile recurentei ANAF ce vizează soluția instanței de fond dată excepției lipsei de interes invocată.

Excepția lipsei de interes a fost invocată în raport de soluția dată în procedura administrativă prin Decizia nr. 33/2013 și prin care s-a dispus, pentru suma de 19.041.577 RON, refacerea controlului.

Instanța de fond a respins această excepție cu motivarea că reclamanta a justificat un interes real și legitim în demararea și susținerea acțiunii pentru că a contestat această sumă ca fiind eronat stabilită în sarcina sa.

Într-adevăr, interesul este una dintre condițiile cerute pentru a putea fi exercitată o acțiune civilă, însă, în speță, nu se poate susține că reclamanta SC A. SA nu poate fi considerată parte vătămată ca urmare a măsurii dispuse de către ANAF prin Decizia nr. 33/2013 de refacere a controlului pentru suma de 19.041.577 RON, în condițiile în care, ca urmare a măsurii dispuse, va fi refăcută inspecția fiscală, ceea ce presupune o stare de incertitudine pentru aceasta. În lipsa acestei măsuri, la finalizarea litigiului se putea reține dacă exista sau nu obligația fiscală de plată, or, prin reluarea controlului, situația acestor obligații fiscale fiind incertă, nu se poate spune că reclamanta nu ar avea interes să solicite anularea Deciziei nr. 33/2013 și în privința sumei de 19.041.577 RON.

Pe fondul criticilor din cele două recursuri, se constată că soluția instanței de fond nu a fost dată cu aplicarea și interpretarea greșită a prevederilor legale.

A - impozitul pe veniturile obținute din România de persoanele juridice nerezidente în sumă de 11.4561.736 RON a fost stabilit, prin actele contestate pentru că în perioada 1 ianuarie 2007 - 31 decembrie 2016, nu a calculat și declarat următoarele sume:

- suma de 976.554 RON aferent veniturilor obținute din România de I., persoană juridică rezidentă în Marea Britanie;

- suma de 4.279.428 RON aferent veniturilor obținute din România de J., persoană juridică rezidentă în SUA;

- suma de 6.059.375 RON, aferent veniturilor obținute din România de C., persoană juridică rezidentă în Elveția;

- suma de 44.337 RON, aferent veniturilor obținute din România de D. și de E., persoane juridice rezidente în SUA;

- suma de 92.042 RON, nedetaliat în Raportul de Inspecție Fiscală.

Pentru impozitul în sumă de 976.554 RON, aferent veniturilor obținute din România de I., persoană juridică rezidentă în Marea Britanie, situația de fapt este următoarea:

Între A. SA și I. a fost încheiat Contractul nr. 132 din 27 iulie 2006, având ca obiect, potrivit clauzelor contractuale inserate în art. 6.1., prestarea de servicii tehnice - executată potrivit art. 6.3. și art. 6.4. și suport pentru îmbunătățirea profitului și pentru proiect - executat potrivit art. 6.5. din contract.

Cu privire la această sumă instanța de fond a respins acțiunea reclamantei, soluția fiind criticată de reclamantă în recursul său, critici care sunt nefondate.

Potrivit art. 7 pct. 15 din C. fisc. :

" know-how - orice informație cu privire la o experiență industrială, comercială sau științifică care este necesară pentru fabricarea unui produs sau pentru aplicarea unui proces existent și a cărei dezvăluire către alte persoane nu este permisă fără autorizația persoanei care a furnizat această informație; în măsura în care provine din experiență, know-how-ul reprezintă ceea ce un producător nu poate ști din simpla examinare a produsului și din simpla cunoaștere a progresului tehnicii".

Conform art. 7 pct. 28 din C. fisc. redevența este definită ca "orice sumă ce trebuie plătită în bani sau în natură pentru folosirea ori dreptul de folosință al oricăruia dintre următoarele:

a) drept de autor asupra unei lucrări literare, artistice sau științifice, inclusiv asupra filmelor, benzilor pentru emisiunile de radio sau de televiziune, precum și efectuarea de înregistrări audio, video;

b) orice brevet, invenție, inovație, licență, marcă de comerț sau de fabrică, franciză, proiect, desen, model, plan, schiță, formulă secretă sau procedeu de fabricație ori software.

c) orice transmisiuni, inclusiv către public, directe sau indirecte, prin cablu, satelit, fibre optice sau tehnologii similare;

d) orice echipament industrial, comercial sau științific, orice bun mobil, mijloc de transport ori container;

e) orice know-how;

f) numele sau imaginea oricărei persoane fizice sau alte drepturi similare referitoare la o persoană fizică (...)".

În motivele de recurs recurenta susține că nu se impune să plătească suma stabilită de organele fiscale pentru că veniturile prestatorului provin din prestări de servicii și nu din redevențe, așa cum a considerat instanța de fond, în acord cu concluziile organelor fiscale.

Pentru a putea stabili dacă în cauză este vorba de prestări de servicii sau de redevențe este important de analizat contractul încheiat între părți, iar clauzele contractuale inserate la art. 10.3, art. 10.4, art. 6.1.1, art. 8.8, sunt esențiale.

Astfel, în contractul încheiat între părți se prevede că:

"

A. nu va utiliza, dezvălui sau permite vreunui terț să utilizeze vreo informație, dată sau procedură furnizată de KBC lui A . . . . . . . . . .decât în scopurile precise pentru care ele sunt transmise de KBC... A. nu va publica, promulga sau comunica niciunui terț, ..., sau utiliza în orice mod în declarații sau afirmații ... nici un rezultat, afirmație sau opinie exprimată de KBC față de A., fără a avea acordul scris, expres și prealabil al KBC"; "...nimic din prezentul contract nu cuprinde intenția ca dreptul asupra oricărei proprietăți intelectuale, cu excepția ..., asupra acestor informații sau metodologii, să fie transferat lui A. odată cu dreptul de proprietate asupra documentelor...".

Potrivit art. 6.1.1. "Prestarea de Servicii Tehnice și inițiativele privind Suportul pentru Îmbunătățirea Profitului și pentru Proiect, care nu includ categoriile de livrabile D, E, F, G sau H (după cum sunt definite în Secțiunea 3.3. din propunerea tehnică), vor fi interpretate ca servicii de asistență tehnică și nu vor fi considerate a determina un transfer de know-how sau de drepturi de proprietate intelectuală ...".

Reiese astfel, că există "categorii de livrabile" în cadrul propunerii tehnice, parte din contract, care pot fi interpretate ca transfer de know-how - livrabilele D, E, F, G, H menționate în Secțiunea 3.3. din propunerea tehnică, operațiuni ce reprezintă parte importantă din serviciile agreate și care au caracter de noutate și monopol al prestatorului, ce conduc la caracterul secret al informațiilor, cunoștințelor, serviciilor prestate.

Rezultă din ansamblul contractului, că prestatorul nu s-a obligat la un simplu serviciu în beneficiul A. SA, ci a înțeles să transfere o întreagă tehnologie, înțeleasă ca ansamblul de cunoștințe tehnice ce cuprind informații, experiență, abilitate și care sunt necesare funcționării unor instalații, produse sau elaborării sau funcționării unor tehnologii sau procedee, respectiv un transfer de Know-how.

Serviciile tehnice furnizate de prestatorul I. presupun transferul de cunoștințe și proceduri de lucru către "staff-ul cheie" al A. SA (art. 4.1.), dar și realizarea de servicii, astfel cum sunt evidențiate în art. 3.3. din "Propunerea tehnică pentru Furnizarea unui Parteneriat având ca obiect servicii tehnice".

Clauzele de confidențialitate inserate în contract nu au numai rolul de a proteja raporturile juridice născute între cei doi comercianți, acestea țin chiar de natura convenției semnate, fiind de esența contractului de know-how păstrarea confidențialității asupra a tot ceea ce se livrează și furnizează către beneficiar.

După cum se poate observa, scopul principal al contractului a fost know-how, iar potrivit art. 115 pct. 2 alin. (9) teza finală din H.G. nr. 44/2004:

"

Dacă totuși o anumită parte din ceea ce urmează a se asigura prin contract constituie de departe scopul principal al contractului, cealaltă porțiune fiind auxiliară, tratamentul aplicat porțiunii principale de contract se aplică întregii sume care trebuie plătită conform contractului".

Contractul de know-how constă în transmiterea unui procedeu tehnic completat cu asistență tehnică. Transmiterea se poate realiza în mai multe moduri: prin transmiterea documentațiilor, planurilor, desenelor, schițelor; prin furnizarea de material sau părți componente de instalații; prin trimiterea de specialiști tehnici, economici, de marketing; prin pregătirea și specializarea de cadre ale beneficiarului contractului.

Caracteristicile principale ale contractului sunt noutatea și secretul. Transmiterea acestor cunoștințe de la titular la beneficiar se face prin predarea documentației: dosare, planuri, furnizarea de materiale necesare aplicării tehnicii sau procedeului care face obiectul contractului, adică tot ce e necesar și caracteristic procedeului în cauza, inclusiv specialiști.

De aceea, nu se poate susține că dacă serviciile au constat în furnizarea anumitor rapoarte, studii, am fi în prezența unor prestări de servicii pentru că din interpretarea clauzelor contractului se poate deduce că nu ne aflăm în prezența unui contract de know-how, astfel că soluția instanței de fond este legală, iar criticile sunt nefondate.

Cu privire la impozitul în sumă de 4.279.428 RON aferent veniturilor obținute din România de J., persoană juridică rezidentă în SUA

Între A. SA și J. au fost încheiate Contractele de servicii de consultanță nr. 169 din 27 septembrie 2006 și nr. 83 din 20 aprilie 2007, servicii constând în Faza 1 - "evaluare a performanțelor" și Faza 2 - "dezvoltarea planului de acțiune" ale "Programului NCM3TM" - program de măsurare, gestionare și maximizare a ratei profitului net.

Instanța de fond a respins acțiunea reclamantei cu privire la această sumă după ce a procedat la interpretarea clauzelor contractuale încheiate.

În criticile formulate în recurs recurenta nu a arătat nelegalitatea soluției, ci s-a limitat să susțină că aceste contracte sunt unele de prestări servicii și nu de transfer de know-how, dar aceste susțineri sunt nefondate.

Din interpretarea clauzelor contractului încheiat cu J. rezultă că voința părților nu a fost aceea de a încheia, în principal, un contract de prestări servicii, așa cum susține recurenta, ci unul de know-how.

Astfel, potrivit art. 11 din Contractul nr. 169 din 27 septembrie 2006:

" orice astfel de rapoarte, recomandări ori materiale furnizate clientului sunt pentru folosința internă a clientului și nici un raport, recomandare ori material nu va putea fi publicat ori comunicat prin nici un mod vreunui terț ... fără permisiunea expresă scrisă a lui Solomon", precum și capitolul privind "Restricții privind dezvăluirea", clauză potrivit căreia "...copierea sau distribuirea acestui material către oricine în afara organizației clientului fără permisiune scrisă este interzisă în mod expres".

Prin art. 2.1. din "Propunere pentru Programul NCM3TM" este descris acest program, în Anexa A sunt detaliate domeniile funcționale ce vor fi incluse în proiect și sunt redate, în continuare, etapele cuprinse în fiecare fază, rezultând astfel: lucrări de asistență și implementare, ce cuprind suport managerial și suport tehnic, incluzând metodologii, cunoștințe, experiențe furnizate de prestator.

Toate acestea dovedesc că, în baza art. 115 pct. 2 alin. (9) teza finală din H.G. nr. 44/2004, nu suntem în prezența unui contract simplu de prestări servicii, ci a unuia de know-how și se impune obligarea la plata impozitului pentru aceste redevențe, soluția instanței de fond fiind legală.

Suma de 6.059.375 RON aferentă veniturilor obținute în România de C., persoană juridică rezidentă în Elveția.

În perioada 2007 - 2008, A. SA a încheiat în calitate de cumpărător, mai multe contracte de achiziție de materie primă - țiței, păcură și hidrocarburi condensate, cu C., respectiv: Contractul nr. 20 din 30 ianuarie 2007, Contractul nr. 07bis din 17 ianuarie 2008 cu amendamentul nr. 1 și addendum nr. 1, Contractul nr. 200 din 13 martie 2009 cu Actele adiționale nr. 1, nr. 2, nr. 3 și nr. 4 și Contractul nr. 852bis din 7 decembrie 2009.

În temeiul acestor contracte, A. a efectuat plăți reprezentând contravaloarea produselor cumpărate, dar și plăți reprezentând penalități pentru plata cu întârziere a sumelor facturate.

Instanța de fond a respins acțiunea reclamantei cu privire la suma de 884.034 RON și a admis pentru suma de 5.175.341 RON, însă criticile recurentelor referitoare la această soluție sunt nefondate.

Problema ce se impune a fi dezlegată în legătură cu această sumă este aceea dacă, în raport de prevederile contractuale, plățile efectuate pentru plata cu întârziere a sumelor reprezentând materie primă, facturate în baza contractelor de achiziție țiței, reprezintă penalități contractuale sau dobânzi.

Recurenta-reclamantă susține că, potrivit prevederilor contractuale, indiferent de denumirea acordată, de modul de calcul, procentual sau pe baza unei rate Libor în funcție de numărul de zile de întârziere, natura acestora este de plăți penalizatoare și nu dobânzi.

Recurenta-pârâtă a criticat și ea soluția instanței de fond apreciind că a aplicat corect prevederile art. 11 pct. 1 și 2 din Legea nr. 60/1994 privind ratificarea Convenției dintre România și Confederația Elvețiană.

Potrivit prevederilor contractuale rezultă că recurenta-reclamantă s-a obligat să plătească "dobânzi", iar acestea nu se pot considera "penalități de întârziere".

Astfel, în Contractul nr. 20 din 30 ianuarie 2007, art. 9 - "Condiții de plată și creditare" - "Plata se va efectua ...în termen de maximum 30 de zile de la data B/L" - "Prevederi generale" - "În cazul unei plăți greșite și/sau plăți parțiale și/sau plăți întârziate, cumpărătorul va plăti dobânda vânzătorului pentru fiecare zi de întârziere față de data scadentă, la rata Libor plus 2,0% pe an".

Contractul nr. 7bis din 17 ianuarie 2008, art. 9 - "Condiții de plată și creditare" - "Plata se va efectua ...în termen de maximum 30 de zile de la data B/L".

"Prevederi generale" - "În cazul unei plăți greșite și/sau plăți parțiale și/sau plăți întârziate, cumpărătorul va plăti dobânda vânzătorului pentru fiecare zi de întârziere față de data scadentă, la rata Libor plus 2,0% pe an.".

Prin amendamentul nr. 1 s-a stipulat:

"

Cumpărătorul va plăti dobânda pentru perioada de la a 30-a zi de la data conosamentului până la scadența agreată (60 zile după data B/L)" iar la capitolul "Penalități de întârziere la plată" se prevede:

"

Cumpărătorul este de acord să ramburseze integral vânzătorului penalitățile de întârziere la plată facturate de TH K. în legătură cu plățile întârziate. Plăți întârziate înseamnă orice plată primită după perioada agreată, curentă, de 60 de zile . . . . . . . . . .".

Contractul nr. 200/13 martie 2009, cuprinde următoarele clauze:

"

Cumpărătorul va plăti dobândă pentru perioada cuprinsă între a treizecea zi de la data conosamentului până la data scadentă stabilită (60 de zile de la data conosamentului)... Rata dobânzii are la bază dolari SUA Libor 1 lună plus o marjă de 2% ...".

"Penalizări de întârziere" - "Cumpărătorul convine să-l despăgubească pe vânzător pentru toate penalitățile de întârziere facturate de TH K. în legătură cu plățile întârziate. Plăți întârziate se referă la orice plată încasată după intervalul stabilit în prezent de 60 de zile . . . . . . . . . .".

În Actul adițional nr. 1 la contractul de livrare din 2009 se precizează:

"

Cumpărătorul va plăti dobândă pentru perioada cuprinsă între a treizecea zi de la data conosamentului până la data scadentă stabilită (60 de zile de la data conosamentului)... Rata dobânzii are la bază dolari SUA Libor 1 lună plus o marjă de 2% ...".

"Penalizări de întârziere" - "În cazul în care cumpărătorul nu își îndeplinește obligațiile de plată,..., cumpărătorul va plăti penalizări după cum urmează: 12% pentru întârzierea plății o perioadă de până la 30 de zile și 18% pentru întârzierea plății o perioadă de 31 de zile sau mai mult din prețul aferent lotului neachitat pentru fiecare zi de întârziere.

În Actul adițional nr. 4 la contractul de livrare din 2009 se precizează:

"

Cumpărătorul va plăti dobândă pentru perioada cuprinsă între a treizecea zi de la data conosamentului până la plata integrală... Rata dobânzii are la bază dolari SUA Libor 1 lună plus o marjă de 2% ...".

"Penalizări de întârziere" - "În cazul în care cumpărătorul nu își îndeplinește obligațiile de plată,..., cumpărătorul va plăti penalizări după cum urmează: 12% pentru întârzierea plății o perioadă de până la 30 de zile și 18% pentru întârzierea plății o perioadă de 31 de zile sau mai mult din prețul aferent lotului neachitat pentru fiecare zi de întârziere.

Toate acestea dovedesc faptul că recurenta-reclamantă s-a obligat ca, pe lângă plata penalităților de întârziere, să plătească și dobânzi, acestea fiind astfel definite chiar în contractele și actele adiționale încheiate cu C.

Prin aceasta nu se încalcă nici prevederile din Tratatul de evitare a dublei impuneri cu Confederația Elvețiană, ratificat prin Legea nr. 60/1994.

Prin urmare, soluția instanței de fond de admitere în parte a acțiunii reclamantei este legală, iar suma de 884.034 RON diferență în sarcina reclamantei a fost stabilită de expertiza efectuată în cauză, în funcție de facturile primite și de natura sumelor plătite pentru achiziția de țiței, respectiv penalități de întârziere, dobânzi și costuri de prefinanțare, iar pârâta ANAF nu a contestat această sumă, în expertiză făcându-se mențiunea că în anul 2009, reclamanta a constituit un impozit de 2.773.228 RON aferent acestor dobânzi.

Chiar dacă contractul încheiat între părți este unul de achiziție țiței și nu este de împrumut, așa cum susține recurenta-reclamantă, totuși, având în vedere că potrivit clauzelor contractuale, reclamanta s-a obligat să plătească, pe lângă penalități de întârziere, și dobânzi, pentru aceasta se impune, în baza art. 115 alin. (1) lit. b) din C. fisc. ("Veniturile impozabile obținute din România, indiferent dacă sunt primite în România sau în străinătate, sunt: ..b) dobânzi de la un rezident") și art. 7 pct. 13 C. fisc. ("dobânda - orice sumă ce trebuie plătită sau primită pentru utilizarea banilor, indiferent dacă trebuie să fie plătită sau primită în cadrul unei datorii, în legătură cu un depozit sau în conformitate cu un contract de leasing financiar, vânzarea cu plata în rate sau orice vânzare cu plata amânată") să plătească impozit.

Pentru toate aceste considerente, criticile din cele două recursuri, în privința acestei sume, sunt nefondate.

Suma de 44.337 RON reprezentând impozit aferent vânzărilor obținute din România de către D. și de E., persoane juridice rezidente în SUA

A. SA a încheiat Contractul de servicii tehnice nr. 177 din 29 iunie 2004 cu D. și contractul de licență software și servicii nr. 66 din 27 martie 2007 cu E. Inc, organele