ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1313/2017

Decizia

nr. 1313/2017

Asupra cererii de față,

Din actele și lucrările dosarului, reține că:

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului București, secția a VI-a civilă, la data de 20.06.2011, sub nr. x/3/2011, reclamanta A. SRL a solicitat, în contradictoriu cu pârâta B. SRL, să se dispună obligarea pârâtei la plata sumei totale de 515.862,35 lei, din care:

- suma de 112.880,55 lei reprezintă contravaloare factură emisă la 19.06.2009 pentru serviciile prestate conform contractului de lucrări de vitrare nr. 325 din 13 februarie 2009;

- suma de 402.981,8 lei, reprezintă penalități de întârziere calculate începând cu data de 01.07.2009 până la data introducerii cererii de chemare în judecată;

- cu cheltuieli de judecată.

În drept, reclamanta a invocat prevederile art. 969, art. 1073 C. civ. și art. 46 C. com.

Pârâta B. SRL a depus întâmpinare, prin care a invocat excepția nelegalei timbrări; excepția inadmisibilității cererii față de lipsa procedurii prealabile prevăzută de art. 720

1

C. proc. civ.; excepția de neexecutare a contractului de execuție și montaj a lucrărilor de vitrare nr. 325 din data de 13.02.2001; în subsidiar, a solicitat respingerea cererii ca neîntemeiată, cu obligarea reclamantei la plata cheltuielilor de judecată ocazionate de prezenta cauză, conform art. 274 C. proc. civ.

Prin sentința civilă nr. 707 din 19 ianuarie 2012 a fost admisă excepția netimbrării și a fost anulată cererea ca netimbrată.

Apelul declarat împotriva acestei sentințe a fost respins ca nefondat prin decizia civilă nr. 242 din 15 mai 2012 a Curții de Apel București, secția a V-a civilă.

Prin decizia nr. 2325 din 11 iunie 2013 a Înaltei Curți de Casație și Justiție a fost admis recursul declarat de reclamantă, au fost casate decizia civilă nr. 242 din 15 mai 2012 a Curții de Apel București, secția a V-a civilă, și sentința civilă nr. 707 din 19 ianuarie 2012 și a fost trimisă cauza a fost spre rejudecare primei instanțe.

Cauza a fost reînregistrată pe rolul Tribunalului București, secția a VI-a civilă.

Pentru dovedirea, respectiv în combaterea cererii, tribunalul a încuviințat părților proba cu înscrisuri, interogatorii reciproce și expertiză tehnică specialitatea construcții, probe ce au fost administrate în cauză.

Prin încheierea din 16.01.2014 a fost respinsă excepția inadmisibilității. La același termen de judecată, pârâta a precizat că excepția de neexecutare reprezintă o apărare de fond.

Prin sentința civilă nr. 243 din 22 ianuarie 2015, pronunțată de secția a VI-a civilă, a Tribunalului București în Dosarul nr. x/3/2011, a fost admisă în parte cererea de chemare în judecată, fiind obligată pârâta să plătească reclamantei 112.880,55 lei, reprezentând contravaloare lucrări executate și 112.880,55 lei reprezentând penalități de întârziere.

Au fost respinse celelalte pretenții ale reclamantei ca neîntemeiate.

A fost obligată pârâta să plătească reclamantei 9.776,7 lei, reprezentând cheltuieli de judecată.

Pentru a pronunța această sentință, tribunalul a reținut că la data de 13 februarie 2009, între reclamanta A. SRL, în calitate de executant și pârâta B. SRL, în calitate de beneficiar, a fost încheiat contractul de execuție și montaj nr. 325 din 13 februarie 2009, având ca obiect executarea și montarea de către executant a lucrărilor de vitrare, conform anexelor semnate de ambele părți, la obiectivul situat în București, sector 4, conform cu prevederile proiectului, ale detaliilor de execuție din anexele contractului semnate de către părți, precum și în acord cu standardele și/sau prescripțiile tehnice în vigoare și ale ofertei, care fac parte integrantă din contract.

Conform cap. IV - art. 1, valoarea contractului este 50.610 euro + TVA, plata urmând a se face în lei la cursul B.N.R. din ziua emiterii fiecărei facturi, această valoare urmând să fie achitat de pârâtă în șase transe: un avans, reprezentând 15% din valoarea totală a lucrării, în cuantum de 7.591,50 euro + TVA în lei la cursul de la data emiterii facturii, scadent în data de 18.02.2009, urmând ca restul de cinci tranșe să fie achitate conform anexei nr. 2 la contractul nr. 325/2009, pe etape de execuție, în lei la cursul fiecărei date de facturare.

În baza acestui contract, reclamanta a executat lucrările de execuție și montaj la care s-a obligat, pentru care a emis facturile: din 13 februarie 2009 pentru suma de 38.793, 31 lei, din 25 februarie 2009 pentru suma de 27.453, 67 lei, din 23 aprilie 2009, pentru suma de 75.730,41 lei, din 19 iunie 2009 pentru suma de 112.880,55 lei, achitate de către pârâtă.

În schimb, factura din 19 iunie 2009 nu a fost achitată, împrejurare necontestată în cauză.

Din cuprinsul raportului de expertiză întocmit în cauză de doamna expert C., tribunalul a reținut că lucrările au fost efectuate în totalitate de reclamantă la obiectivul situat din București, sector 4, conform „Contractului de execuție și montaj a lucrărilor de vitrare” nr. 325 din 13 februarie 2009, respectiv: executarea și montarea elementelor vitrate - pereți cortină și tâmplărie.

Pârâta avea obligația achitării sumei de 112.880,55 lei în termen de 7 zile de la primirea facturii din 19 iunie 2009, dar a refuzat să achite reclamantei această sumă.

Prin adresa nr. 887 din 27 iulie 2009 emisă către pârâtă, reclamanta a solicitat acesteia convocarea comisiei de recepție, cu motivarea că a finalizat lucrările angajate și având în vedere prevederile art. 2 al capitolului IV din contractul de lucrări.

Ca răspuns la această adresă, pârâta a comunicat reclamantei prin adresa nr. 13854 din 05 august 2009, că există mai multe defecțiuni de montaj, respectiv: fante scurgere condens, colțari vulcanizați la garnitura centrală reglaje feronerie blocatori siguranță, chedere ferestre desprinse, rosturi de dilatare nesigilate cu tyocol la perete cortină, , piese prindere structură vopsite la poziție, geam nesecurizat împreună cu lowe, șuruburi prinse greșit în ruperea termică, sens deschidere office și spații tehnice conform proiect arhitect, ferestre cortină înălțime 1.80, trebuia 1.60, prag finisaj pardoseală perete cortină, cote parapet ferestre etaj 1 - 35 cm, trebuia 45 cm, etaj 2 - 30 cm, trebuia 45 cm, praguri uși-balcon+intrarea, ușa balcon este 2,28 și trebuia 2,10, înlocuirea ramelor ferestrelor mici de la peretele cortină cu culoarea neagră. Pârâta a solicitat remedierea defecțiunilor menționate pentru a întocmi procesul verbal de recepție.

Reclamanta a comunicat pârâtei prin notificarea nr. 966 din 26 august 2009, faptul că anumite defecțiuni de montaj vor fi remediate, dar o parte din cerințe nu pot fi îndeplinite fiind imposibile sau nejustificate conform schițelor și caracteristicilor tehnice asumate prin contractul încheiat. Astfel, sigilarea rosturilor de dilatare cu mastic nu este obligatorie ca și tehnologie, întrucât garnitura centrală de la ferestre este montată continuu, folosirea colțarilor vulcanizați nu este obligatorie, sensul de deschidere al ușilor s-a executat conform contract, pe care pârâta și l-a însușit, înălțimea de montaj a ferestrelor la peretele cortina s-a efectuat conform nivelului plafonului fals, care nu a fost stabilit sau executat de către reclamantă, înălțimea ușilor este dictată de dimensiunea golurilor de tâmplărie, ferestrele din peretele cortina au culoarea Ral 9006, care a fost acceptată de pârâtă conform contract etc.

Prin notificare, reclamanta a adus la cunoștință pârâtei că, excepție făcând defecțiunile minore de montaj, care trebuie remediate, activitățile pe care aceasta le solicită realizate vor face obiectul unor noi negocieri, respectiv încheierii unui nou contract sau act adițional la contractul existent, deoarece toate aceste activități nu au făcut obiectul contractului existent între părți, nefiind astfel incluse în prețul contractului.

Pârâta a invocat ca temei al neexecutării obligației sale contractuale de plată a contravalorii lucrărilor de neexecutare a contractului excepția de neexecutare a contractului, susținând că a reclamat o serie de defecțiuni cu privire la montajul lucrărilor de vitrare, precum și unele probleme de executare a acestora, aceste probleme au fost semnalate încă din anul 2009 și nu au fost remediate nici până în prezent, fapt pentru care nici nu a fost încheiat procesul verbal de recepție a lucrărilor.

A reținut tribunalul că excepția de neexecutare a contractului reprezintă un mijloc de apărare aflat la îndemâna părții căreia i se pretinde executarea obligației, fără ca partea ce pretinde acest lucru să-și fi executat propria-i obligație.

Însă din coroborarea probelor administrate în cauză, tribunalul a apreciat că reclamanta și-a executat obligațiile contractuale, astfel încât pârâta nu poate invoca excepția de neexecutare.

Chiar dacă ar fi existat o neexecutare parțială a contractului din partea reclamantei, pentru a opera excepția de neexecutare aceasta trebuia să fie suficient de importantă pentru a da dreptul la acest remediu, fiind nejustificată invocarea excepției de neexecutare pentru neexecutări de mică însemnătate.

În prezenta cauză s-a reținut că, deși au existat unele deficiențe ale lucrărilor executate de reclamantă, acestea au fost de importanță redusă.

Astfel, potrivit constatărilor și concluziilor raportului de expertiză întocmit în cauză de doamna expert C., lucrarea este încheiată, executată în totalitate, cu unele deficiențe inevitabile, ce puteau fi remediate în timpul execuției dacă erau sesizate la timp, sau după terminarea lucrărilor, dacă se făcea o „recepție la terminarea lucrărilor” conform legislației în vigoare din domeniu.

Cu privire la apărarea pârâtei în sensul că în cauză nu a fost semnat procesul verbal de recepție, tribunalul a reținut că pârâta nu își poate invoca propria culpă pentru a obține protecția unor drepturi.

Astfel, din coroborarea înscrisurilor depuse la dosar cu constatările și concluziile expertizei tehnice întocmite în cauză de doamna expert C., rezultă că pârâta nu și-a îndeplinit obligația legală de a urmări execuția lucrărilor de construcții prin diriginte de șantier autorizat ca reprezentant al beneficiarului care să supravegheze execuția și situațiile de lucrări prezentate de antreprenor (constructor), pe tot parcursul lucrărilor și nici obligația legală de a efectua recepția lucrărilor de construcții și a instalațiilor aferente.

S-a reținut că recepția se realizează în două etape: 1. recepția la terminarea lucrărilor și recepția finală, la expirarea perioadei de garanție.

Recepția la terminarea lucrărilor se face conform Regulamentului de recepție aprobat prin H.G. nr. 273/1994. Conform acestui regulament, beneficiarul are obligația să înceapă recepția în maximum 15 zile de la notificarea terminării lucrărilor de către executant și să comunice data proiectantului, executantului și membrilor comisiei.

În prezenta cauză, executantul a comunicat beneficiarului prin adresa nr. 887 din 27 iulie 2009 terminarea lucrărilor și a solicitat convocarea comisiei de recepție, dar pârâta nu și-a executat obligația de a organiza începerea recepției în maximum 15 zile de la notificarea terminării lucrărilor, conform H.G. nr. 273/1994.

Dacă pârâta avea obiecțiuni cu privire la lucrările executate, acestea trebuiau analizate de comisia de recepție, care putea recomanda admiterea recepției în cazul în care nu existau obiecții sau cele care s-au consemnat nu erau de natură să efectueze utilizarea lucrării conform destinației sale. Președintele comisiei de recepție prezenta beneficiarului procesul-verbal de recepție cu observațiile participanților și cu recomandarea comisiei, iar pe baza procesului-verbal de recepție, beneficiarul hotăra admiterea, amânarea sau respingerea recepției și notifica hotărârea sa în interval de 3 zile lucrătoare executantului, împreună cu un exemplar din procesul-verbal.

Pârâta nu și-a executat obligațiile anterior menționate, dar a preluat lucrările executate, spațiul fiind folosit de pârâtă.

De altfel, s-a reținut că art. VIII din contract prevede că pentru neexecutarea în parte sau în întregime ori pentru executarea necorespunzătoare a obligațiilor stabilite prin contract părțile datorează penalități și despăgubiri în cuantumul și limitele legii.

Însă nici în prezenta cauză, până la deschiderea procedurii insolvenței împotriva reclamantei, și nici în această procedură, pârâta nu a solicitat penalități și despăgubiri în condițiile prevăzute în contract pentru executarea necorespunzătoare a obligațiilor stabilite prin contract.

Pentru aceste motive, tribunalul a apreciat că pârâta datorează reclamantei 112.880,55 lei reprezentând contravaloare lucrări executate.

Referitor la capătul de cerere privind penalitățile de întârziere în cuantum de 402.981,8 lei pretinse de reclamantă, tribunalul a reținut că prin art. 2 din Capitolul IX din contract, părțile au convenit că beneficiarul are obligația să respecte termenele de plată stabilite în contract, în caz contrar acestea datorând executantului penalități de 0,5% pentru fiecare zi de întârziere, calculate asupra sumelor scadente la plată.

Întrucât pârâta nu și-a executat obligația de plată a contravalorii lucrărilor în termenul stabilit de părți, aceasta datorează reclamantei penalități de întârziere, conform art. 2 din Capitolul IX din contract.

Însă întrucât valoarea penalităților de întârziere solicitate depășește valoarea debitului în cuantum de 112.880,55 lei și având în vedere faptul că la data încheierii contractului era în vigoare Legea nr. 469/2002 privind unele măsuri pentru întărirea disciplinei contractuale, ce prevedea în art. 4 alin. (3) că totalul penalităților pentru întârziere în decontare nu poate depăși cuantumul sumei asupra căreia sunt calculate, tribunalul a limitat penalitățile datorate de pârâtă la debitul în cuantum de 112.880,55 lei.

Pentru aceste considerentele de fapt și de drept reținute, văzând și dispozițiile art. 969, art. 1066 C. civ., tribunalul a admis în parte cererea, a obligat pârâta să plătească reclamantei 112.880,55 lei, reprezentând contravaloare lucrări executate și 112.880,55 lei reprezentând penalități de întârziere și a respins celelalte pretenții ale reclamantei ca neîntemeiate.

În baza art. 274 C. proc. civ., reținând culpa procesuală a pârâtei, tribunalul a dispus obligarea acesteia la plata cheltuielilor de judecată efectuate de reclamantă, reprezentând taxă judiciară de timbru (9.270 lei), timbru judiciar (5 lei) și onorariu expert (501,7 lei).

Împotriva acestei sentințe a declarat apel pârâta SC B. SRL, solicitând admiterea apelului cu consecința respingerii acțiunii formulate de reclamanta SC A. SRL prin lichidator judiciar D. IPURL, cu cheltuieli de judecată în fond și în apel.

Prin decizia civilă nr. 868/2017 Curtea de Apel București, secția a V-a civilă, a fost admis apelul formulat de apelanta pârâta SC B. SRL, împotriva sentinței civile nr. 243 din 22 ianuarie 2015, pronunțată de secția a VI-a civilă a Tribunalului București în Dosarul nr. x/3/2011 având ca obiect pretenții, în contradictoriu cu intimata reclamantă SC A. SRL, prin lichidator judiciar D. IPURL. A fost schimbată în tot sentința apelată, în sensul că a fost respinsă cererea de chemare în judecată ca neîntemeiată. A fost obligată reclamanta la plata către pârâtă a sumei de 1.500 lei cheltuieli de judecată în fond. A fost obligată intimata la plata către apelantă a sumei de 15.400,3 lei cheltuieli de judecată în apel, reprezentând taxe timbru, timbru judiciar și onorariu expert. S-a luat act că apelanta-pârâtă și-a rezervat dreptul de a solicita onorariul de avocat pe cale separată.

Intimata reclamantă SC A. SRL, prin lichidator judiciar D. IPURL, a depus la dosar întâmpinare, prin care a solicitat respingerea apelului ca nefondat.

Verificând, în limitele cererii de apel, stabilirea situației de fapt și aplicarea legii de către prima instanță conform art. 295 C. proc. civ., curtea a reținut următoarele considerente:

Cu titlu prealabil, curtea a reținut că, față de cererea de chemare în judecată prin care intimata reclamantă a solicitat obligarea apelantei pârâte la plata sumei de 112.880,55 lei reprezentând contravaloare servicii prestate conform contractului de lucrări de vitrare nr. 325 din 13 februarie 2009, apelanta pârâtă a înțeles să invoce excepția de neexecutare, susținând că lucrările efectuate de către reclamantă au fost necorespunzătoare.

Prima instanță a apreciat că această excepție, reprezentând în realitate o apărare de fond față de pretențiile reclamantei din cererea de chemare în judecată, este neîntemeiată, întrucât din cuprinsul raportului de expertiză a rezultat că lucrările neexecutate de către reclamantă sunt de mică însemnătate.

Prin ambele critici expuse prin apel, pârâta B. SRL a urmărit să supună controlului judiciar sentința apelată în ceea ce privește greșita reținere ca neîntemeiată, de către prima instanță, a excepției de neexecutare invocată de către pârâtă la soluționarea în fond a cauzei în raport de probele administrate în cauză.

În cauză, curtea a apreciat că toate condițiile privind invocarea cu succes a excepției de neexecutare de către apelanta pârâtă sunt îndeplinite, criticile formulate subsumate acesteia fiind fondate.

Astfel, curtea a reținut că prima condiție este îndeplinită, respectiv obligațiile reciproce ale părților avându-și temeiul în același contract, întrucât apelanta pârâtă a invocat nerespectarea de către intimata reclamantă a obligațiilor sale prevăzute la pct. VI art. 1 din același contract pe care intimata reclamantă și-a fundamentat cererea de chemare în judecată.

Astfel, în timp ce intimata reclamantă a solicitat obligarea apelantei pârâte la plata contravalorii unei părți din lucrările efectuate în temeiul contractului de execuție și montaj a lucrărilor de vitrare nr. 325 din 13 februarie 2009 apelanta pârâtă a invocat la judecarea în fond a cauzei neexecutarea corespunzătoare de către intimata reclamantă a acestor lucrări.

Curtea a reținut că și cea de-a doua condiție este îndeplinită, întrucât există o neexecutare de către intimata reclamantă a propriilor obligații, suficient de importantă, având în vedere că pct. VI art. 1 din contractul nr. 325 din 13 februarie 2009 prevedea în sarcina intimatei reclamante obligația de-a executa lucrările în conformitate cu anexele la contract, precum și cu standardele tehnice în vigoare, obligație pe care aceasta nu și-a îndeplinit-o.

În primul rând, s-a reținut că apelanta pârâtă B. a constatat existența unor deficiențe a lucrărilor executate de către intimata reclamantă A. în anul 2009, în momentul în care reclamanta a solicitat convocarea comisiei de recepție pe motiv că ar fi finalizat lucrările contractate. Toate aceste defecțiuni au fost reclamate prin adresa nr. 13854 din 05 august 2009 intimata reclamantă A. menționând că anumite defecțiuni de montaj vor fi remediate, însă unele dintre reclamațiile apelantei pârâte nu vor fi îndeplinite.

În al doilea rând, curtea a reținut că apelanta pârâtă a invocat existența unor defecțiuni suplimentare celor reclamate în anul 2009, apărute ulterior acestui moment, datorate executării necorespunzătoare de către intimata reclamantă a lucrărilor efectuate. Aceste defecțiuni au fost invocate pe parcursul judecării cauzei în primă instanță, atât cu ocazia formulării obiecțiunilor la raportul de expertiză pe care prima instanță l-a avut în vedere la pronunțarea soluției, cât și cu ocazia concluziilor scrise întrucât prima instanță a respins prin încheierea din data de 08.01.2015 obiecțiunile pârâtei B. la raportul de expertiză efectuat la fond.

În ceea ce privește existența însă a tuturor acestor defecțiuni, curtea a avut în vedere constatările raportului de expertiză tehnică judiciară întocmit în faza apelului de către expert ing. E., astfel cum a fost completat prin răspunsul la obiecțiuni.

În urma constatărilor personale ale expertului, efectuate la fața locului, acesta a menționat în primul rând că toate defecțiunile de montaj comunicate de către apelanta pârâtă către intimata-reclamantă prin adresa nr. 13854 din 05 august 2009 și prin notificarea nr. 351 din 05 octombrie 2009 sunt prezente.

Totodată, expertul a constatat existența defecțiunilor reclamante de către apelanta-pârâtă pe parcursul soluționării dosarului în primă instanță și reluate ulterior ca și argumente în cadrul apelului promovat.

Răspunzând obiecțiunilor formulate de către intimata-reclamantă, expertul a menționat că intimata-reclamantă A. nu a executat lucrările corespunzător și în conformitate cu schițele, caracteristicile pozițiilor ușii, ferestrelor și panourilor cortină, dar și din punct de vedere calitativ, existând foarte multe deficiențe atât la data execuției cât și la data expertizei.

Totodată, expertul a apreciat că lucrările efectuate nu respectă prevederile art. 23 din Legea nr. 10/1995 privind calitatea în construcții, și nici Normativul GE 032-97 privind executarea lucrărilor de întreținere și reparații la clădirile și construcțiile speciale.

Curtea a apreciat că aceste constatări ale expertului nu exced atribuțiilor sale, ci reprezintă punctul de vedere de specialitate necesar pentru soluționarea cauzei, toate deficiențele menționate în cuprinsul raportului de expertiză și explicate prin răspunsul la obiecțiuni fiind constatate de către expert în urma deplasării la fața locului.

Totodată, curtea a reținut că expertul nu și-a depășit atribuțiile menționând că intimata reclamantă nu a executat lucrările în conformitate cu anexele contractului sau la standardele prevăzute de normele în vigoare, proba fiind încuviințată tocmai în considerarea faptului că era necesară lămurirea instanței cu privire la aceste aspecte ale situației de fapt, ce presupuneau deținerea unor cunoștințe de specialitate.

În ceea ce privește valoarea lucrărilor de remediere a tuturor deficiențelor și lipsurilor lucrării pe care intimata-reclamantă le-a realizat, din cuprinsul raportului de expertiză, astfel cum a fost completat prin răspunsul la obiecțiuni, rezultă că aceasta este de 37.066 euro fără TVA, fiind chiar superioară sumei solicitate cu titlu de pretenții de către intimata reclamantă prin cererea de chemare în judecată.

S-a mai reținut că această valoare nu a fost stabilită în mod aleatoriu de către expert, ci prin luarea în considerare a ofertelor analizate provenind de la F. SRL, G., H., I. SRL, acestea fiind atașate ca anexe răspunsului la obiecțiuni. A fost luată în considerare de către expert oferta prezentată de F. SRL, întrucât a fost singura ofertă de lucrări cu prezentarea deficiențelor constatate în teren prin realizarea de fotografii.

Totodată, curtea a avut în vedere valoarea actuală a lucrărilor de remediere, întrucât apelanta-pârâtă nu are posibilitatea de-a remedia lucrările la o valoare a acestora sau a manoperei din anul 2009, fiind culpa intimatei reclamantei că nu a remediat la momentul solicitării deficiențele reclamante de către apelanta-pârâtă, iar pe de altă parte multe dintre deficiențele constatate de către expert sunt ulterioare acestui moment.

Nu în ultimul rând, curtea a reținut că acordă eficiență probatorie raportului de expertiză întocmit în apel de către expertul ing. E. în defavoarea celui efectuat la judecarea cauzei în primă instanță și avut în vedere de către aceasta la pronunțarea soluției pentru că:

- în cuprinsul raportului de expertiză efectuat de către arh. J. nu au fost analizate toate defecțiunile imputate de către pârâta B. SRL reclamantei A., fiind obligația reclamantei de-a executa toate lucrările contractate în conformitate cu standardele contractuale și legale și nu doar cele identificate în anul 2009 la momentul la care reclamanta a susținut că ar fi finalizat lucrările, cu atât mai mult cu cât unele vicii au avut un caracter ascuns;

- pârâta B. SRL a formulat obiecțiuni la acest raport de expertiză, prin care a invocat existența unor defecțiuni pe care expertul nu le-a avut în vedere la întocmirea raportului; cu toate acestea, prin încheierea din data de 08.01.2015, tribunalul a respins obiecțiunile formulate, apreciind că expertul a răspuns obiectivelor stabilite. În fapt, expertul nu a analizat nici una dintre susținerile pârâtei referitoare la existența unor deficiențe suplimentare celei menționate în adresa din anul 2009, astfel încât respingerea obiecțiunilor a fost apreciată de către curte ca fiind una de natură a încălca dreptul la apărare al pârâtei;

- deși prin expertiza întocmită de către arh. J. s-a reținut că defecțiunile reclamate de către pârâtă prin notificarea nr. 351 din 05 octombrie 2009 sunt prezente, nu a fost stabilită o valoare de remediere a acestor defecțiuni și nici proporția acestor lucrări neexecutate în ansamblul lucrărilor contractuale.

În aceste condiții, cCurtea a apreciat că nu este fundamentată pe nicio împrejurare a situației de fapt concluzia instanței în sensul că lucrările neexecutate ar fi fost de o mică însemnătate și nici nu rezultă care au fost argumentele de fapt pentru care prima instanță a ajuns la această concluzie. Pentru toate aceste considerente, contrar celor reținute de prima instanță, curtea a apreciat că există o neexecutare de către intimata reclamantă a propriilor obligații, una suficient de importantă astfel încât să justifice invocarea excepției de neexecutare, iar această apreciere este întemeiată atât pe concluziile raportului de expertiză efectuat în apel, cât și pe înscrisurile depuse la dosar, dar și pe prevederile legale și contractuale incidente în cauză.

În această ordine de idei, cu referire la cea de-a doua condiție a excepției de neexecutare curtea a reținut că există o neexecutare corespunzătoare din partea intimatei-reclamante a propriilor obligații, astfel cum sunt detaliate la pct. VI art. 1 din contract, prin urmare intimata reclamantă avea obligația de-a efectua toate lucrările conform anexelor la contract, standardelor tehnice legale în vigoare, de-a remedia eventualele lucrări executate cu deficiențe, precum și de-a remedia orice defecțiune apărută în termenul de garanție.

Este adevărat că apelanta pârâtă, în calitate de beneficiar, avea obligația potrivit pct. VI art. 2 din contract, să convoace comisia de recepție și să preia lucrările finalizate conform documentației de execuție, fiind notificată în acest sens de către reclamantă prin adresa nr. 887 din 27 iulie 2009. Însă refuzul apelantei pârâte de-a convoca comisia de recepție și de-a prelua lucrările s-a datorat constatării unor deficiențe la executarea acestor lucrări, notificate de altfel intimatei reclamante prin adresa nr. 13854 din 05 august 2009. Intimata reclamantă a refuzat remedierea unora dintre aceste deficiențe, deși aceste deficiențe au fost constatate atât de către expertul J., cât și de către expertul care a efectuat lucrarea în apel ing. E.

Curtea a reținut că nici deficiențele recunoscute chiar de către intimata-reclamantă nu au fost remediate și nici nu s-a probat că acest fapt s-ar fi datorat culpei apelantei-pârâte.

Este adevărat, arată curtea, că art. 8 din H.G. nr. 273/1994 pentru aprobarea Regulamentului de recepție a lucrărilor de construcții și instalații aferente acestora prevede că apelanta-pârâtă organizează începerea recepției, însă relevant este faptul că neîndeplinirea acestei obligații nu este sancționată cu decăderea din dreptul de-a mai invoca existența unor defecțiuni sau de-a mai opune excepția de neexecutare celui care trebuie să efectueze lucrarea.

Potrivit art. 12 din H.G. nr. 273/1994, în măsura în care investitorul nu stabilește, în urma comunicării primite, o dată pentru recepție a lucrărilor în termenul prevăzut la art. 8, executantul are obligația de-a reînnoi cererea pentru fixarea unei noi date a recepției. În măsura în care investitorul nu stabilește data recepției, executantul îl va notifica cu mențiunea că va răspunde pentru acoperirea tuturor pagubelor produse prin neconvocarea comisiei de recepție.

În cauză însă, nici executantul A. nu a notificat-o pe apelanta-pârâtă în acest sens; dimpotrivă, astfel cum s-a reținut anterior, neconvocarea de către apelanta-pârâtă a comisiei de recepție s-a datorat constatării unor deficiențe a lucrărilor, în parte recunoscute de către intimata-reclamantă, dar constatate de către ambele expertize.

În consecință, curtea a constatat că nici contractul și nici H.G. nr. 273/1994 nu prevăd că apelanta pârâtă este decăzută din dreptul de-a invoca existența unei defecțiuni în măsura în care nu convoacă comisia de recepție, apreciindu-se că nici intimata-reclamantă nu se poate exonera de îndeplinirea propriilor obligații contractuale, în condițiile în care refuzul de convocare al comisiei de recepție a fost unul justificat.

De asemenea, contrar celor reținute de prima instanță, curtea a apreciat că intimata reclamantă nu se poate exonera de îndeplinirea propriilor obligații invocând culpa apelantei-pârâte în sensul că avea obligația legală de-a urmări execuția lucrărilor de construcții prin diriginte de șantier, critica apelantei pârâte sub acest aspect fiind găsită fondată.

Nu există nicio prevedere în cuprinsul contractului prin care să se menționeze că o eventuală neîndeplinire de către investitor a obligației de-a urmări execuția lucrărilor de construcții prin diriginte de șantier o exonerează pe intimata reclamantă de obligația de-a executa lucrările conform prescripțiilor calitative și cantitative din contract sau a normelor tehnice în vigoare. De altfel, nici prevederile Normei metodologice din 26.08.2005 de aplicare a Legii nr. 50/1991 nu menționează o astfel de exonerare de răspundere.

În final, curtea a reținut că nici art. VIII din contract la care prima instanță face referire nu reprezintă un argument pentru a considera ca nefondată excepția de neexecutare invocată de apelanta pârâtă.

Conform acestei prevederi contractuale, pentru neexecutarea în parte sau în întregime, ori pentru neexecutarea corespunzătoare a obligațiilor stabilite prin contract, părțile datorează penalități și despăgubiri în cuantumul și limitele legii.

Însă faptul că apelanta pârâtă avea posibilitatea de-a solicita despăgubiri pentru neexecutarea obligațiilor de către intimata reclamantă nu înseamnă că aceasta nu mai putea invoca excepția de neexecutare. Dreptul de opțiune între a achita suma solicitată cu titlu de lucrări pentru ca ulterior să se îndrepte împotriva reclamantei pentru a solicita despăgubiri și de-a invoca excepția de neexecutare pentru a se exonera de plata acestor lucrări aparține exclusiv pârâtei, strategia de apărare fiind una personală acesteia. Din acest punct de vedere, curtea a apreciat că nu prezintă relevanță faptul că apelanta pârâtă nu a solicitat niciodată intimatei reclamante sume de bani cu titlu de despăgubiri, fiind îndreptățită legal și contractual să invoce excepția de neexecutare astfel cum a ales să o facă.

Prin urmare, curtea a considerat că intimata reclamantă, potrivit pct. VI art. 1 din contract, avea la rândul său obligații în sensul de-a executa lucrările în conformitate cu documentația tehnică agreată, cu standardele tehnice în vigoare, să remedieze lucrările executate cu deficiențe, precum și să remedieze orice defecțiune apărută în termenul de garanție, pe care însă nu le-a îndeplinit.

În ceea ce privește deficiențele reclamate de către apelanta-pârâtă, curtea a apreciat că toate acestea sunt imputabile intimatei reclamante, atât cele invocate de către apelanta pârâtă prin adresa nr. 13854 din 05 august 2009, cât și cele ulterioare acestui moment.

Referitor la prima categorie de deficiențe, acestea au fost constatate ca fiind prezente atât de către expertul ing. E., cât și parțial de către expertul arh. J., dar și de către intimata-reclamantă.

Nici una dintre aceste defecțiuni nu a fost remediată până în prezent.

Deși intimata-reclamantă a susținut că nu i s-ar mai permis accesul pentru a executa aceste remedieri, curtea a constatat că o astfel de împrejurare de fapt nu a fost dovedită, motiv pentru care este apreciată ca fiind una efectuată pro causa.

Referitor la cea de-a doua categorie de deficiențe (respectiv cele apărute ulterior anului 2009), curtea a apreciat că revenea intimatei-reclamante obligația de-a efectua toate lucrările conform standardelor legale și contractuale.

Sub aspect procesual, contrar susținerilor intimatei reclamante, curtea a constatat că aceste deficiențe au fost invocate și în fața instanței de fond atât cu ocazia obiecțiunilor la raportul de expertiză, respinse nefondat de prima instanță, cât și cu ocazia concluziilor scrise depuse la dosar.

Sub aspectul dreptului material, s-a constatat că nu a fost invocată de către intimata reclamantă nicio prevedere legală sau contractuală prin care să se menționeze că apelanta-pârâtă nu ar mai avea dreptul să invoce alte defecțiuni decât cele sesizate la momentul convocării sale, în anul 2009. Pct. VI art. 1 din contract prevede obligația intimatei-reclamante să remedieze eventualele lucrări executate cu deficiențe, fără a face distincție între momentul apariției unor astfel de deficiențe, cu atât mai mult cu cât o parte din acestea nici nu puteau fi constatate în anul 2009, fiind ascunse. În acest sens, în cadrul răspunsului la obiecțiuni, expertul E. a explicat că, spre exemplu, cedarea baghetelor este un viciu ascuns, datorat calității materialelor sau execuției și montajului defectuos.

Pe de altă parte, expertul a apreciat că lucrările efectuate de către intimata reclamantă nu respectă art. 23 din Legea nr. 10/1995, conform cărora executantul lucrărilor are obligația, printre altele, de-a respecta proiectele și detaliile de execuție pentru realizarea nivelului de calitate corespunzător, precum și de-a remedia defectele de calitate apărute din vina sa, atât în perioada de execuție, cât și în perioada de garanție.

Toate aceste defecțiuni au apărut în perioada de execuție, reținându-se de către curte faptul că perioada de garanție nici nu a început să curgă, întrucât în cauză nu a fost întocmit nici procesul-verbal de recepție finală și nici procesul-verbal de recepție la terminarea lucrărilor. Neîncheierea acestor procese-verbale nu este exclusiv culpa apelantei pârâte, după cum a reținut prima instanță, ci culpa aparține intimatei-reclamante, care pe de-o parte putea insista în notificarea pârâtei cu consecința suportării de către aceasta a eventualelor pagube, conform art. 12 din H.G. nr. 273/1994, iar pe de altă parte refuzul convocării comisiei de recepție de către apelanta-pârâtă a fost justificat de neexecutarea corespunzătoare a propriilor obligații de către intimata-reclamantă.

Curtea a considerat că intimata reclamantă nu se poate exonera de răspundere invocând că în cuprinsul procesului-verbal de recepție finală întocmit cu investitorul final K. IFN nu au fost reținute în totalitate defecțiunile invocate în prezenta cauză, această împrejurare neprezentând relevanță, cât timp defecțiunile reclamate au fost constatate prin probele administrate în cauză, acestea nu au fost remediate, iar în cauză nu a fost încheiat un proces-verbal de recepție la terminarea lucrărilor/și cu atât mai puțin de recepție finală care să vizeze lucrările ce fac obiectul contractului din cauză nr. 325 din 13 februarie 2009.

De asemenea, curtea a apreciat că nu prezintă nicio relevanță sub aspectul neîndeplinirii propriilor obligațiilor contractuale de către intimata reclamantă A., faptul că apelanta pârâtă a folosit imobilul, având dreptul de a-l folosi chiar dacă lucrările au fost executate necorespunzător de către intimata reclamantă. Sub acest aspect, apelanta pârâtă a explicat că a folosit imobilul, chiar și în aceste condiții, întrucât nu avea posibilitatea financiară de-a închiria un alt imobil.

Neexecutarea de către intimata reclamantă a propriilor obligații este una suficient de importantă astfel încât să justifice invocarea excepției de neexecutare, din moment ce valoarea lucrărilor de remediere, necesar a fi executate pentru acoperirea deficiențelor calitative a celor efectuate de intimata-reclamantă, este superioară sumei solicitate prin cererea de chemare în judecată.

În acest sens, curtea a avut în vedere din cuprinsul raportului de expertiză, astfel cum a fost completat prin răspunsul la obiecțiuni, că valoarea acestor lucrări este de 37.066 euro fără TVA, fiind superioară sumei solicitate cu titlu de pretenții de către intimata-reclamantă prin acțiune.

Curtea a reținut că este îndeplinită și cea de-a treia condiție, și anume ca neexecutarea să nu se datoreze faptei celui care invocă excepția având în vedere neîndeplinirea de către intimata-reclamantă a obligației de-a efectua lucrările contractate cu respectarea prescripțiilor calitative contractuale și a standardelor tehnice în vigoare, imputabilă acesteia.

Deși intimata-reclamantă a susținut că și-ar fi manifestat disponibilitatea de-a remedia deficiențele imputate în anul 2009, însă ar fi fost împiedicată de către apelanta-pârâtă care nu i-ar mai fi permis accesul, curtea a constatat caracterul nefondat al acestei susțineri, întrucât niciuna dintre probele administrate în cauză nu a evidențiat o astfel de ipoteză.

S-a reținut că este îndeplinită și cea de-a patra condiție, cele două obligații reciproce fiind simultane; astfel, suma pretinsă prin cererea de chemare în judecată trebuia achitată pe etape de execuție, după finalizarea lucrărilor conform anexei nr. 2 la contract și emiterea facturii fiscale în acest sens, fiind evident că lucrările ar fi trebuit să fie executate în mod corespunzător din punct de vedere calitativ.

În consecință, apreciind că toate condițiile pentru invocarea excepției de neexecutare de către apelanta pârâtă sunt îndeplinite prin raportare la probatoriul administrat în cauză, precum și la prevederile legale și contractuale incidente, curtea a reținut caracterul fondat al apelului formulat.

Împotriva acestei decizii a formulat recurs recurenta-reclamantă A. SRL, prin lichidator judiciar D. IPURL, invocând dispozițiile art. 304 pct. 8 și 9 C. proc. civ.

Din perspectiva art. 304 pct. 8 vechiul C. proc. civ., recurenta arată că instanța, analizând contractul nr. 325 din 13 februarie 2009, a apreciat că sunt îndeplinite condițiile pentru ca excepția de neexecutare să fie invocată, respectiv obligațiile reciproce ale părților să își aibă temeiul în același contract, să existe o neexecutare, chiar parțială, dar suficient de importantă din partea co-contractantului, neexecutarea să nu se datoreze faptei celui care invocă excepția, părțile să nu fi convenit un termen de executare a uneia dintre obligațiile reciproce.

Susține recurenta că din înscrisurile aflate la dosar reiese că nu sunt îndeplinite condițiile enumerate mai sus având în vedere că neexecutarea din partea acesteia nu este suficient de importantă.

La data efectuării procesului-verbal de recepție finală a lucrării, respectiv 08.08.2012, încheiat intre Beneficiarul B. SRL, societatea de leasing K., societatea L. SRL (arhitect), în prezenta dirigintelui de șantier al beneficiarului, la exact 3 ani de la data la care recurenta a finalizat lucrarea și a solicitat plata, nu apar aceste deficiențe invocate, singurele propuneri fiind înlocuirea geamurilor termopan, bagheta de etanșare a acestora fiind deformată. Reiterează recurenta că de la data efectuării procesului-verbal de recepție finală a lucrării, respectiv 08.08.2012 și până la data efectuării expertizei în apel au trecut aproximativ 5 ani.

Instanța s-a limitat la a analiza importanța neexecutării doar prin raportare la valoarea stabilită de expertiză în apel și nu a avut în vedere ansamblul lucrării stabilite prin contract, acordul părților cu privire la modificările aduse lucrării.

La momentul refuzului de plată s-au invocat defecțiuni minore, iar expertizele întocmite la fondul cauzei și în apel au confirmat că susținerile sunt nefondate, însă instanța de apel a arătat într-un mod total incorect că nu doar aceste defecțiuni au fost invocate ca motiv de neplată reținând că motivul de neexecutare a contractului pentru care B. nu a achitat factura recurentei, în anul 2009, nu s-a rezumat la defecțiunile minore ci a cuprins și faptul că au fost invocate defecțiuni în anul 2015. Deci curtea a constatat că în mod corect B. nu a achitat în anul 2009 o factură deoarece în anul 2015 a invocat niște defecțiuni, care alături de cele din 2009, sunt suficient de importante ca să invoce neexecutarea contractului și să nu achite suma datorată.

Această interpretare a curții de apel este nejustificată și chiar periculoasă, deschizând beneficiarilor de servicii posibilitatea de a invoca defecțiuni minore, de a refuza recepția și plata, iar ulterior de a invoca neexecutarea contractului, motivând defecțiuni apărute ulterior care puteau fi ușor remediate în perioada de garanție.

Mai arată recurenta că instanța a reținut și faptul că multe dintre deficiențele constatate de către expert sunt ulterioare momentului la care trebuia efectuată plata, acest aspect fiind în totală contradicție cu ce s-a reținut anterior, și anume că intimata B. a invocat defecțiunile în anul 2015, dar arată că este culpa recurentei că nu a remediat la momentul solicitării deficiențele reclamate de către apelanta-pârâtă, iar pe de altă parte multe dintre deficiențele constatate de către expert sunt ulterioare acestui moment. Prin urmare, susține recurenta, dacă aceste deficiențe sunt ulterioare momentului în care a refuzat plata, neexecutarea fiind invocată ulterior, înseamnă că nu se poate aprecia că neexecutarea, ca motiv de neplată, este suficient de importantă.

O altă interpretare eronată a instanței, în opinia recurentei este aceea că nici contractul, nici H.G. nr. 273/1994 nu prevăd că apelanta-pârâta este decăzută din dreptul de-a invoca existența unei defecțiuni în măsura în care nu convoacă comisia de recepție, apreciindu-se că nici intimata-reclamantă nu se poate exonera de îndeplinirea propriilor obligații contractuale, în condițiile în care refuzul de convocare al comisiei de recepție a fost unul justificat. Recurenta arată că nu a afirmat vreodată că reclamanta nu poate invoca existența unor defecțiuni, însă la analiza refuzului de plată, trebuie avute în vedere defecțiunile invocate ca motiv de neplată, nu cele invocate în anul 2015, fiind important să se analizeze dacă aceste defecțiuni, apărute ulterior refuzului plății și invocate în anul 2015, pot sau nu să constituie motiv de neplată în anul 2009.

Din analiza înscrisurilor aflate la dosarul cauzei, reiese că neîndeplinirea obligației recurentei de remediere a deficiențelor lucrării se datorează culpei societății B. SRL. Astfel, aceasta nici nu a convocat Comisa de recepție și nici nu a permis accesul pentru remedierea defecțiunilor, obligații prevăzute de dispozițiile art. 1 al capitolului VII din contract.

Pentru a justifica motivarea, curtea de apel a reținut că neîncheierea proceselor-verbale nu este exclusiv culpa apelantei-pârâte, după cum a reținut prima instanță, ci culpa aparține intimatei-reclamante, care, pe de-o parte putea insista în notificarea pârâtei cu consecința suportării de către aceasta a eventualelor pagube, conform art. 12 din H.G. nr. 273/1994, iar pe de altă parte, refuzul convocării comisiei de recepție de către apelanta-pârâtă a fost justificat de neexecutarea corespunzătoare a propriilor obligații de către intimata-reclamantă.

A concluzionat curtea de apel că este culpa recurentei că nu a insistat, iar pe de altă parte refuzul este considerat justificat de către instanța de apel, de neexecutarea propriilor obligații, deși s-a arătat, prin notele scrise, faptul că nu beneficiarul trebuia să constate dacă au fost executate obligațiile, ci comisia de recepție.

Din analiza contractului, reiese că nu este îndeplinită cea de a patra condiție pentru a se invoca excepția de neexecutare.

La data solicitării care a făcut obiectul adresei nr. 887 din 27 iulie 2009, exista deja o întârziere semnificativă la plată din partea societății B. SRL, fără ca aceasta să se fi prevalat de neexecutarea obligațiilor de către recurentă. Astfel, B. SRL avea obligația achitării sumei de 112.880,55 lei, în termen de 7 zile de la primirea facturii din 19 iiunie 2009, existând un termen de executare a obligației de plată conform art. 2 al cap. IV din contract, care face trimitere la anexa nr. 2, executarea acestei obligații fiind anterioară obligației de remediere. Conform anexei nr. 2 la contract, doar o plată în cuantum de 4.999,50 euro era condiționată de semnarea procesului-verbal de recepție finală.

Pentru a motiva decizia, curtea de apel a reținut că este îndeplinită și cea de-a patra condiție, cele două obligații reciproce fiind simultane; astfel, suma pretinsă prin cererea de chemare în judecată trebuia achitată pe etape de execuție, după finalizarea lucrărilor conform anexei nr. 2 la contract și emiterea facturii fiscale în acest sens, fiind evident că lucrările ar fi trebuit să fie executate în mod corespunzător din punct de vedere calitativ.

Pe lângă faptul că a reținut în mod eronat termenele de plată, instanța a mai reținut și condiția lucrărilor calitative, deși această condiție nu e menționată în anexa nr. 2, iar pe de altă parte, calitatea lucrărilor o stabilește comisia de recepție, nu este lăsată la aprecierea beneficiarului, pentru că dacă ar fi așa, nu și-ar mai avea rostul comisia de recepție și nici prevederile referitoare la garanție.

Recurenta mai arată că hotărârea instanței de apel a fost dată cu încălcarea legii, motiv de recurs prevăzut de art. 304 pct. 9 vechiul C. proc. civ.

La data semnării contractului nr. 325 din 13 februarie 2009, era aplicabil vechiul C. civ. ce nu prevedea faptul că anumite obligații se execută simultan. Conform art. 969 din vechiul C. civ. convențiile legal făcute au putere de lege între părțile contractante prin urmare instanța trebuia să constate că obligația de plată avea un termen de executare și că obligațiile nu erau simultane.

Intimata SC B. SRL a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursului.

Înalta Curte, analizând cererea de recurs prin prisma motivelor invocate, constată că recursul este nefondat pentru considerentele ce succed.

Recurenta își întemeiază recursul pe motivele de nelegalitate reglementate de art. 304 pct. 8 și 9 C. proc. civ.

Motivul de nelegalitate prevăzut de art. 304 pct. 8 vechiul C. proc. civ. poate fi invocat atunci când instanța, interpretând greșit actul juridic dedus judecății, a schimbat natura ori înțelesul lămurit și vădit neîndoielnic al acestuia.

Așadar, motivul de recurs, reglementat de art. 304 pct. 8 C. proc. civ. sancționează hotărârea care a nesocotit principiul înscris în art. 969 C. civ., trecând peste voința părților exprimată în contract.

Dacă însă motivele invocate nu vizează faptul că instanța ar fi interpretat greșit termenii sau clauzele contractului încheiat, ci că instanța a apreciat greșit că sunt îndeplinite condițiile pentru ca excepția de neexecutare să fie invocată, acest aspect constituie o chestiune de apreciere a probelor care nu face obiectul art. 304 pct. 8 C. proc. civ.

Susține recurenta că din înscrisurile aflate la dosar reiese că nu sunt îndeplinite condițiile invocării excepției de neexecutare având în vedere că neexecutarea nu este suficient de importantă, recurenta făcând trimitere la modul de interpretare de către instanța de apel a corespondenței părților legat de recepția finală a lucrării arătând că instanța s-a limitat la a analiza importanța neexecutării doar prin raportare la valoarea stabilită de expertiză în apel și nu a avut în vedere ansamblul lucrării stabilite prin contract, acordul părților cu privire la modificările aduse lucrării.

Înalta Curte, reține că prin astfel de considerații recurenta încearcă să supună atenției instanței de recurs întregul litigiu de fond, ceea ce este inadmisibil în calea de atac a recursului deoarece recursul nu are caracter devolutiv, prin urmare, nu se poate aprecia asupra modului de interpretare a probelor de către instanța de apel.

A mai arătat recurenta că instanța a reținut și faptul că multe dintre deficiențele constatate de către expert sunt ulterioare momentului la care trebuia efectuată plata, acest aspect fiind în totală contradicție cu ce s-a reținut anterior și anume că intimata B. a invocat defecțiunile în anul 2015.

Înalta Curte reține că nici această critică nu se încadrează în condițiile impuse de art. 304 pct. 8 având în vedere că nu se specifică ce clauze contractuale din actul dedus judecății au fost interpretate greșit de instanța și cum a schimbat instanța înțelesul lămurit vădit neîndoielnic al acelor clauze.

Nu este fondată nici critica prin care se arată că instanța a interpretat eronat că nici contractul, nici H.G. nr. 273/1994 nu prevăd că apelanta-pârâta este decăzută din dreptul de-a invoca existența unei defecțiuni în măsura în care nu convoacă comisia de recepție, apreciindu-se că nici intimata reclamantă nu se poate exonera de îndeplinirea propriilor obligații contractuale, în condițiile în care refuzul de convocare al comisiei de recepție a fost unul justificat.

Astfel cum s-a arătat deja, invocarea motivului de recurs prevăzut de art. 304 pct. 8 presupune arătarea clauzei contractuale al cărei înțeles să fi fost schimbat de instanță. Or, recurenta nu face acest lucru, ci reinterpretează probele administrate în fața instanței de apel cu privire la analiza refuzului de plată, la defecțiunile invocate ca motiv de neplată precum și la faptul că neîndeplinirea obligației recurentei de remediere a deficiențelor lucrării se datorează culpei societății B. SRL care nu a convocat Comisa de recepție și nici nu a permis accesul pentru remedierea defecțiunilor.

Nu pot fi primite nici criticile referitoare la faptul că neîncheierea proceselor verbale se datorează culpei reclamantei deoarece acestea vizează aprecierea probelor și nu susțin motivului de recurs prevăzut de art. 304 pct. 8.

Recurenta a mai arătat că din analiza contractului, reiese că nu este îndeplinită cea de a patra condiție pentru a se invoca excepția de neexecutare în sensul că obligațiile reciproce nu sunt simultane.

Critica este nefondată avân