ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2150/2016

Decizia nr. 2150/2016

Asupra recursurilor de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel Galați, secția pentru cauze de contencios administrativ și fiscal, reclamanta SC A. SA a solicitat anularea Deciziei referitoare la obligațiile de plată accesorii, nr. 212 din 13 aprilie 2011 emisă de pârâta Autoritatea Națională a Vămilor - Direcția Regională pentru Accize și Operațiuni Vamale Galați și anularea Deciziei nr. 164 din 30 martie 2012 emisă de Agenția Națională de Administrare Fiscală.

În motivarea acțiunii, reclamanta a arătat că actele administrative atacate sunt netemeinice și nelegale, pârâtele făcând o greșită aplicare a legii în raport cu situația de fapt, sumele reținute prin acestea fiind achitate în totalitate.

Prin întâmpinare, pârâta Direcția Regională pentru Accize și Operațiuni Vamale Galați în nume propriu și pentru pârâta Autoritatea Națională a Vămilor, a invocat excepția lipsei calității procesuale pasive a Autorității Naționale a Vămilor, solicitând totodată respingerea acțiunii ca nefondată.

1.1. Curtea de Apel Galați, secția contencios administrativ și fiscal, prin Sentința nr. 120 din 30 mai 2013, pronunțată în primul ciclu procesual, a admis acțiunea formulată de reclamantă, a anulat Deciziile nr. 212 din 13 aprilie 2011 și nr. 164 din 30 martie 2012 emise pârâți, respingând excepția lipsei calității procesuale pasive invocată de Autoritatea Națională a Vămilor.

1.2. Această hotărâre a fost atacată și prin Decizia nr. 108 din 20 ianuarie 2015 pronunțată în Dosarul nr. x/44/2012, Înalta Curte de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal a admis recursurile declarate de pârâtele Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Galați și Agenția Națională de Administrare Fiscală, a casat sentința recurată și a trimis cauza spre rejudecare la aceeași instanță.

Astfel, a apreciat că prima instanță nu a stabilit cadrul procesual, făcând referire și la Decizia nr. 1200/2011 emisă de Direcția Regională pentru Acciză și Operațiuni Vamale Galați, care nu a format obiectul sesizării instanțe, iar în temeiul art. 129 C. proc. civ. și art. 161 din Legea nr. 554/2004, instanța avea obligația de a introduce în cauză emitentul actului, urmând să stabilească dacă, în raport cu obiectul acțiunii, Autoritatea Națională a Vămilor are calitate procesuală pasivă.

Cu ocazia rejudecării, s-a dispus citarea, în calitate de pârâtă, a Agenției Naționale de Administrare Fiscală - Direcția Generală a Marilor Contribuabili București.

Curtea de Apel Galați, secția contencios administrativ și fiscal, prin Sentința nr. 253 din 23 octombrie 2015, a admis acțiunea formulată de reclamanta SC A. SA în contradictoriu cu pârâții

Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Galați, Agenția Națională de Administrare Fiscală și Direcția Generală de Administrare a Marilor Contribuabili, a anulat Decizia nr. 212 din 13 aprilie 2011 și Decizia nr. 164 din 30 martie 2012 emise de M.F.P. - ANAF - Direcția Generală de Administrare a Marilor Contribuabili, respingând excepția lipsei calității procesual pasive.

Pentru a pronunța această soluție, prima instanță a reținut, în esență, următoarele:

În privința excepției lipsei calității procesuale pasive a Autorității Naționale a Vămilor, prima instanță a avut în vedere faptul că această autoritate nu are atribuțiuni privind emiterea și executarea actului administrativ în litigiu. Respectiva instituție a fost chemată în judecată întrucât între cele două decizii emise de ANAF (212 din 13 aprilie 2011) și ANV (1200 din 14 ianuarie 2011), există o strânsă legătură, în sensul că cea de-a doua decizie (referitoare la stabilirea de obligații fiscale suplimentare) constituie temeiul juridic al primei (referitoare la stabilirea de dobânzi și penalități).

Referitor la excepția lipsei calității procesuale pasive a Direcției Generale Regionale a Finanțelor Publice Galați, care a preluat Direcția Regională pentru Accize și Operațiuni Vamale Galați, prima instanță a apreciat că se impune menținerea acestei părți în cauză pentru a-i fi opozabilă hotărârea.

Pe fondul cauzei, prima instanță a reținut că, potrivit Deciziei contestate nr. 212 din 13 aprilie 2011, Direcția Generală de Administrare a Marilor Contribuabili a calculat dobânzi și penalități de întârziere aferente Deciziei nr. 1200 din 14 ianuarie 2011 emise de Autoritatea Națională a Vămilor.

Însă prin Decizia nr. 1200 din 14 ianuarie 2011 s-au stabilit obligații suplimentare de plată și accesorii (85.198 RON + 82.624 RON = 167.822 RON) care au fost achitate integral în termenul de plată stabilit.

Din „Fișa sintetică totală” reiese că decizia a fost comunicată pe data de 19 ianuarie 2011, termenul de plată fiind 20 februarie 2011 (potrivit art. 111 alin. (2) lit. b) dacă data comunicării este cuprinsă în intervalul 16 - 31 din lună, termenul de plată este până la data de 20 a lunii următoare), iar plata prin OP nr. 573 a fost efectuată în data de 17 martie 2011.

Potrivit adresei emise de către Direcția Generală de Administrare a Marilor Contribuabili, întreaga sumă stabilită prin Decizia nr. 1200 din 14 ianuarie 2011 s-a stins prin plată (la data de 26 februarie 2011 întrucât a existat o diferență de 2 RON scadentă la data de 25 februarie 2011).

Așa fiind, prima instanță a avut în vedere prevederile art. 47 alin. (3) și art. 111 alin. (2) C. proc. fisc., reținând că orice alt mod de calcul al accesoriilor care nu ține seama de data comunicării deciziei nu poate fi primit și nu poate conduce la emiterea unei decizii fiscale valabile privind stabilirea creanțelor accesorii.

3.1. Recursul formulat de pârâta Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Galați, pentru motivele prevăzute de art. 304 pct. 5, 7 și 9 C. proc. civ.

Recurenta invocă faptul că instanța de fond a extins cadrul procesul pasiv din oficiu, cu încălcarea principiului disponibilității, pronunțând o soluție în contradictoriu cu o persoană juridică ce nu a fost chemată în judecată.

Reclamanta a înțeles să se judece cu pârâtele ANAF - Autoritatea Națională a Vămilor și ANAF - Direcția Generală de Soluționare a Contestațiilor, nu cu DGRFP Galați sau, inițial, cu DRAOV Galați.

Direcția Regională pentru Accize și Operațiuni Vamale Galați a avut doar calitate de reprezentant al Autorității Naționale Vamale și niciodată calitate de parte.

În baza H.G. nr. 520/2013, DGRFP Galați a preluat drepturile și obligațiile procesuale ale DRAOV Galați, dar nu și pe cele ale Autorității Naționale a Vămilor, calitatea de parte a acesteia din urmă fiind preluată de ANAF, instituție centrală.

Prin Decizia de casare nr. 108/2016, Înalta Curte de Casație și Justiție a stabilit ca instanța de fond să clarifice dacă în raport de obiectul cererii de chemare în judecată, Autoritatea Națională a Vămilor are calitate procesuală pasivă.

Este adevărat că între Decizia de impunere nr. 1200/2011 emisă de DRAOV Galați și Decizia nr. 212/2011 emisă de Direcția Generală de Administrare a Marilor Contribuabili există o evidentă legătură, însă prima decizie nu face obiectul judecății de față.

3.2. Recursul formulat de pârâta Agenția Națională de Administrare Fiscală, pentru motivele prevăzute de art. 304 pct. 9 C. proc. civ.

Instanța de fond nu a ținut seama de faptul că accesoriile sunt datorate pentru sume neplătite la bugetul general consolidat al statului, în temeiul art. 119 alin. (1), art. 120 alin. (1) și art. 1201 alin. (1) C. proc. fisc.

Cu Ordinul de plată nr. 3076 din 28 august 2008, societatea a achitat în contul bugetului de stat suma de 324.914 RON reprezentând acciză luna iulie 2009.

Prin Decizia nr. 126 din 4 mai 2010 a ANAF a fost desființată parțial Decizia de impunere nr. 9461 din 3 aprilie 2009 pentru suma de 211.221 RON, din care 107.915 RON acciză și 103.306 RON majorări de întârziere aferente, urmând ca organele vamale să procedeze la reanalizarea cauzei, iar pentru suma de 139.643 RON accize și majorări de întârziere a fost respinsă contestația ca neîntemeiată.

Organul fiscal a constatat la scadența din data de 25 octombrie 2010, că societatea a achitat mai puțin cu suma de 211.221 RON față de obligațiile de plată constatate pentru această lună, ținând seama de Decizia nr. 126/2010.

Prin Decizia de impunere nr. 1200 din 14 ianuarie 2011, urmare a celor dispuse prin Decizia nr. 126/2010 s-a stabilit în sarcina societății obligații de plată în sumă de 167.822 RON, din care accize pentru alcool etilic în sumă de 85.198 RON și majorări de întârziere în sumă de 82.624 RON, calculate până la 31 martie 2009, fiind achitate cu Ordinul de plată nr. 573 din 17 februarie 2011.

Conform extrasului de cont din data de 17 februarie 2011, societatea a achitat în contul bugetului de stat suma de 167.822 RON reprezentând acciză.

Prin Decizia nr. 212/2011, s-a stabilit pentru perioada 31 martie 2009 - 24 martie 2011, dobânzi și penalități de întârziere în sumă de 52.993 RON aferente debitului în sumă de 85.198 RON cu titlu de accize, stabilit prin Decizia nr. 1200/2011.

Decizia de impunere nr. 1200/2011 a fost prelucrată în baza de date din 11 aprilie 2011, ceea ce a generat stingerea eronată în fișa de plătitor.

3.3. Recursul formulat de pârâta Direcția Generală de Administrare a Marilor Contribuabili, pentru motivele prevăzute de art. 304 pct. 5 și 9 C. proc. civ.

Cu titlu prealabil, recurenta învederează împrejurarea conform căreia reclamanta nu mai figurează ca făcând parte din categoria marilor contribuabili, astfel încât pretențiile societății legate de stingerea creanțelor fiscale nu mai pot fi solicitate în contradictoriu cu ANAF - DGMA, ci cu Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Galați, care este parte în dosar.

Recurenta susține că instanța de fond a încălcat regulile de procedură a căror nerespectare atrage sancțiunea nulității, având în vedere faptul că doar Sentința nr. 253/2015 a fost comunicată la sediul din str. B. nr. 13, București, în timp ce în practicaua și dispozitivul hotărârii s-a reținut, în mod greșit că recurenta ar avea sediul în București, str. C. nr. 13.

Cu privire la motivele de recurs întemeiate pe disp. art. 304 pct. 9 C. proc. civ., recurenta reiterează aceleași critici formulate de recurenta Agenția Națională de Administrare Fiscală și în plus susține nelegalitatea anulării deciziei pentru suma de 2.010 RON pentru care s-a desființat parțial actul de impunere.

Prin întâmpinare, intimata solicită respingerea recursului ca nefondat, invocă faptul că în termen legal, creanța a fost stinsă prin plată, iar prin anularea Deciziei nr. 9461/2009 intervenită după emiterea deciziei contestate în prezenta cauză, sumele plătite în vederea achitării obligațiilor fiscale stabilite prin Decizia nr. 9461/2009, vor avea la data emiterii Deciziei nr. 1200/2011, caracterul unor sume nedatorate, astfel încât în temeiul art. 114, 115, 116 C. proc. fisc., aceste sume sting în tot sau în parte creanța suplimentară stabilită prin Decizia nr. 1200/2011, încă de la data emiterii acesteia.

Referitor la motivul de recurs întemeiat pe disp. art. 304 pct. 5 C. proc. civ., se reține că la data promovării acțiunii, DGAMC nu avea personalitate juridică, abia prin H.G. nr. 520/2013 aceasta a dobândit personalitate juridică iar direcțiile regionale vamale au fost organizate ca structuri fără personalitate juridică, în cadrul direcțiilor generale regionale ale finanțelor publice.

Intimata-reclamantă arată și că DGRFP Galați are calitate procesuală pasivă, deoarece creanța fiscală principală este administrată de aceasta.

II. Considerentele Înaltei Curți - instanța competentă să soluționeze calea de atac extraordinară exercitată

Recursurile sunt nefondate.

Instanța de fond a respins în mod corect excepția lipsei calității procesuale pasive a DGRFP Galați, care, deși nu este emitenta deciziei a cărei anulare s-a cerut, în raport de modificările legislative intervenite în prezent este organul fiscal responsabil cu încasarea creanței pretinse, astfel cum a arătat și recurenta Direcția Generală de Administrare a Marilor Contribuabili prin motivele de recurs.

Criticile referitoare la greșita citare a recurentei DGAMC sunt, de asemenea, nefondate, neavând relevanță dacă în practicaua și dispozitivul sentinței pronunțate de prima instanță a fost indicat un sediu eronat, această împrejurare putând face obiectul unei cereri de îndreptare a erorilor materiale strecurate în cuprinsul hotărârii.

Cum în speță, comunicarea hotărârii a fost efectuată la sediul indicat de recurentă, rezultă că aspectele criticate nu conduc la anularea sentinței atacate.

Prin Decizia de impunere suplimentară nr. 9461/2009 s-a stabilit în sarcina intimatei obligații suplimentare de plată, respectiv 350.864 RON reprezentând 206.018 RON accize aferente perioadei 1 ianuarie 2006 - 31 decembrie 2008 și 144.864 RON majorări de întârziere pentru aceeași perioadă.

Sumele de plată au devenit scadente, astfel cum în mod corect a reținut instanța de fond la 20 iunie 2009, iar plata s-a făcut la 28 august 2009, cum recunoaște și organul fiscal.

Prin Decizia nr. 126/2010 a fost desființată în parte Decizia nr. 9461/2009, pentru suma de 211.221 RON și menținută pentru suma de 139.643 RON.

Recurentele susțin astfel că la data emiterii Deciziei nr. 126 din 4 mai 2010, societatea avea achitat debitul, mai puțin suma de 211.221 RON, iar intimata susține că suma fusese plătită în întregime anterior, în data de 28 august 2009, având de recuperat suma de 211.221 lei.

Decizia nr. 9461/2009 a fost ulterior desființată în întregime de instanța de judecată și pentru suma de 139.643 RON, prin Decizia Tribunalului Vâlcea nr. 3563/2013, devenită irevocabilă prin respingerea recursului.

Așadar, chiar dacă s-ar considera că numai până la data de 25 octombrie 2010, societatea plătise în plus suma de 211.221 RON, astfel cum susțin recurentele prin pronunțarea Sentinței civile nr. 3563/2013 și suma de 139.643 RON devine plătită în plus.

Și în ipoteza în care suma de 211.221 RON nu mai era plătită în plus după data de 25 octombrie 2010 după această dată societatea plătise în plus suma de 139.643 RON.

După această dată, suma de 85.190 RON nu putea produce dobânzi și penalități, de unde rezultă că în mod corect au fost anulate Deciziile nr. 164/2012 și nr. 212/2011, prin sentința recurată.

Cu privire la suma de 2.010 RON reprezentând dobânzi, întrucât aceasta făcea parte din totalul sumei contestate în cuantum de 52.993 RON, considerentele pentru care instanța de fond a anulat în întregime cele două decizii sunt identice cu cele din care rezultă nelegalitatea stabilirii dobânzii și penalităților de întârziere.

Mai mult, se va reține că Decizia de impunere nr. 1200 din 14 ianuarie 2011 emisă de ANAF - DRAOV Galați prin care s-a procedat la reanalizarea situației reținută prin Decizia nr. 9461/2009 a fost anulată în primă instanță, în rejudecare, prin Sentința nr. 131 din 24 mai 2016 pronunțată de Curtea de Apel Galați, în Dosar nr. y/44/2012*, iar intimata ANAF a fost obligată la restituirea sumei de 167.822 RON, din care suma de 85.198 RON reprezintă accize suplimentare iar suma de 82.624 RON reprezintă accesorii.

Față de acestea, în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ. coroborat cu art. 20 din Legea nr. 554/2004, modificată și completată, recursurile vor fi respinse ca nefondate.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursurile declarate de Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Galați, Agenția Națională de Administrare Fiscală și Direcția Generală de Administrare a Marilor Contribuabili împotriva Sentinței nr. 253 din 23 octombrie 2015 a Curții de Apel Galați, secția contencios administrativ și fiscal, ca nefondate.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 30 iunie 2016.

Procesat de GGC - LM